Economie
ANALIZĂ. Euro și-a reconsolidat poziția de la 4,66 lei
Evoluția leului din perioada analizată a fost influențată de criza prin care trece sistemul financiar din Turcia, deprecierea lirei afectând numeroase alte monede emergente.
Cursul euro a început perioada la 4,6607 lei, dar odată cu temperarea scăderii monedei turcești, a încheiat-o la 4,6569 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,652 – 4,662 lei, cu închiderea la 4,654 lei.
Majoritatea analiştilor economici care fac parte din CFA România anticipează o valoare medie a cursului euro pentru orizontul de şase luni de 4,7224 lei, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea este de 4,7688 lei.
Principalul pericol pentru economia românească este reprezentat de îndatorarea crescută a statului, care folosește această cale ca să majoreze salariile bugetarilor și pensiile. Finanțele vor fi obligate să plătească rate tot mai ridicate la împrumuturi, în condițiile în care Rezerva Federală americană își majorează dobânda-cheie.
Un alt punct sensibil este reprezentat de creșterea economică nesustenabilă. Conform ultimei minute care a urmat ședinței de politică monetară a BNR, unde s-a decis menținerea dobânzii-cheie la 2,5%, consumul populaţiei va rămâne principalul factor al creşterii economiei în 2018 şi 2019, deşi ritmul acestuia se va reduce semnificativ în acest an
Conform raportului BNR, surse importante de incertitudini şi riscuri rămân sentimentul de încredere a consumatorilor şi dinamica viitoare a veniturilor disponibile reale ale populaţiei, inclusiv în contextul tensionării pieţei muncii, al majorărilor recente ale unor venituri, şi al menţinerii la valori relativ ridicate, chiar dacă în scădere, a ratei anuale a inflaţiei.
Cursul dolarului a fluctuat între 4,0854 și 4,0976 lei, cel de la sfârșitul intervalului fiind stabilit la 4,0889 lei, când cotațiile lui s-au mișcat între 4,067 și 4,078.
Moneda elvețiană a fluctuat pe piețele internaționale între 1,124 și 1,14 franci/euro. Media ei a crescut de la 4,1152 la 4,1247 lei dar a încheiat perioada la 4,1043 lei.
Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a avut o tendință descendentă, piața reacționând la decizia BNR de menținere a dobânzii sale de politică monetară la 2,50%. El a încheiat perioada la 3,27%
Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, se plasa la finalul intervalului la 3,44%, cel la nouă luni la 3,51% iar cel la 12 luni la 3,56%.
Perechea euro/dolar a fluctuat în culoarul 1,1301, minimul ultimelor 13 luni, și 1,1445 dolari. Piețele americane au închis vinerea trecută la 1,1439 dolari, pe fondul consolidării câștigurilor monedei americane, evoluție contrară dorințelor președintelui Trump, care își dorește un „dolar slab".
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a încheiat perioada la 6.503,41 dolari, mai jos cu circa 1.000 dolari față de începutul lunii.
Analiza cuprinde perioada 13 – 17 august.
Radu Georgescu