monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro se menţine la 4,45 lei

Aversiunea faţă de risc care se făcea simţită pe pieţele financiare a menţinut leul pe o pantă descendentă faţă de principalele valute.

Cursul euro a crescut, în a doua şedinţă consecutivă, de la 4,4498 la 4,4521 lei. Piaţa valutară s-a deschis la 4,4580 lei, nivel apropiat de cel de la închiderea de vineri, care a reprezentat şi maximul zilei. Treptat, cotaţiile au scăzut, minimul atins de euro fiind de 4,45 lei iar tranzacţiile de la ora 14:00 se realizau la 4,4480 – 4,4510 lei.

Media dolarului american, care se aprecia în faţa euro, a crescut de la 3,9243 la 3,9378 lei, care reprezintă maximul ultimelor aproape patru săptămâni.


Moneda helvetă, care se aprecia la 1,07 franci/euro, a crescut de la 4,1288 la 4,1440 lei.

Monedele din regiune aveau o evoluţie asemănătoare faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona între 4,167 şi 4,18 zloţi iar cea maghiară între 304,8 şi 306,2 forinţi.


Anunţul referitor la faptul că Eurogrupul şi Grecia au ajuns vineri seară la un acord pentru extinderea cu patru luni a programului de asistenţă financiară, care urma să expire la sfârşitul acestui luni, a permis euro să se întărească până la 1,1429 dolari.

Ieri, euro a scăzut de la 1,1395, pe pieţele asiatice, la 1,1296 dolari, pe cele europene. Deprecierea s-a datorat poziţiilor luate de investitori, care aşteptau propunerile concrete pe care urma să le prezinte în seara de luni guvernul de la Atena în privinţa implementării reformelor structurale, precum lupta împotriva fraudei fiscale sau combaterea corupţiei.


Tendinţa euro rămâne însă una de depreciere, în condiţiile în care începând de săptămâna viitoare BCE va demara propriul program de relaxare cantitativă, prin care va injecta lunar 60 de miliarde euro, în economia europeană, cel puţin în septembrie viitor. Creştere lichidităţii va avea ca efect ieftinirea euro, care conform analiştilor va scădea în acest an către paritatea cu dolarul american.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.

Etichete: curs valutar dolar euro