monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro se împiedică în pragul de 4,6 lei

În perioada analizată, partea plină a paharului pentru leu a fost aceea că a avut o evoluție calmă, cursul euro mișcându-se într-un culoar de circa jumătate de ban.

Euro se împiedică în pragul de 4,6 lei

Însă piața a forțat zilnic depășirea pragului de 4,6 lei. Acestor tentative li se opune BNR, prin intervenții punctuale, care să nu permită revenirea spre maximul istoric de 4,6481 lei, înregistrat la începutul lui august 2012.

De altfel, în primele opt luni, leul s-a depreciat, confirmând declarațiile repetate ale guvernatorului BNR care a spus că în 2017 nu va exista spațiu pentru apreciere.


Perioada a debutat cu un minim de 4,5949 iar maximul a fost de 4,5985 lei. La final media fost stabilită la 4,5983 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,597 și 4,607 lei cu închiderea la 4,602 – 4,605 lei.

Pentru ultimele luni din 2017 majoritatea prognozelor indică plasarea cursului peste 4,6 lei, în condițiile înrăutățirii mediului extern, dar în special a problemelor cu care se confruntă bugetul României, așa cum o arată ultima rectificare efectuată de Finanțe.


Majorările fără un suport solid a salariilor și pensiilor, la care se adaugă scăderea încasărilor la buget, au provocat creșterea deficitului, creând tensiuni în rândul investitorilor. Pe de altă parte, pentru a petici sacul tot mai gol, PSD aruncă, ca și alte guverne, povara pe umerii mediului de afaceri, prin modificări ale codului fiscal.

După un început de an în care se vorbea tot mai des despre atingerea parității cu euro, piețele investind cu multă încredere noua administrație americană, gafele politice ale tweet-president Donald Trump, scandalurile care au afectat echipa acestuia și lipsa demarării unor proiecte economice, au provocat deprecierea dolarului.


La noi, cursul dolarului a scăzut în primele opt luni cu aproape 11,5%. Evoluția a continuat și în prima săptămână din septembrie, media alunecând de la 3,8697 la 3,8116 lei, la finalul ei, când cotațiile din piață au fluctuat între 3,802 și 3,831 lei.

La rândul ei, moneda elvețiană a pierdut față de leu în aceeași perioadă peste 5,5%, în condițiile în care ea s-a depreciat pe piețele internaționale până la 1,15 franci/euro. În intervalul analizata, cursul a fluctuat între 4,0239, la finalul intervalului, și 4,0371 lei.


Anunțul făcut de Mario Draghi, președintele BCE, că modul în care va continua programul de relaxare cantitativă va fi discutat în octombrie a încântat investitori, astfel că euro a crescut de la 1,1869 la 1,2092 dolari, pentru ca la închiderea de vineri a piețelor americane să se plaseze la 1,2036 dolari.

Scăderea dolarului a fost însoțită, ca de obicei, de creșterea prețului unciei de aur pe piața londoneză până la 1.357,64 dolari, maxim al ultimului an.


Analiza cuprinde perioada 4 – 8 septembrie

Etichete: euro leu