Economie
CURS VALUTAR Leul așteaptă moțiunea de cenzură. Ce schimbări pot apărea?
Evoluția leului din următoarea perioadă va fi influențată decisiv de factorul politic.
O eventuală revenire la guvernare a PSD va aduce obligația îndeplinirii unei promisiuni făcute în 2016: creșterea punctului de pensie cu 40%.
O astfel de decizie poate dezechilibra în mod fatal bugetul de stat afectat grav de Marea Închidere. Comparativ cu iulie 2019, luna trecută încasările la buget au scăzut cu 28% în cazul impozitului pe venit, respectiv cu 12% în cazul celui pe salarii, în timp ce TVA-ul s-a redus cu 20%.
Miercuri a fost prezentat sondajul pe iulie realizat în randul membrilor CFA România, care prognozează o revenire a economiei în „W”. Valoarea medie anticipată pentru euro este de 4,9022 lei în cazul orizontului de șase luni, respectiv de 4,9582 lei pentru orizontul de 12 luni.
Pentru a regla eventuale mișcări ample ale cursului, BNR poate accesa de la BCE o linie de împrumut în valoare de 4,5 miliarde lei, cu scopul de „temperare a temerilor investitorilor străini”, cum se precizează într-un articol pe blogul instituției. Cum toamna se anunță una fiebinte, cu schimbări politice și riscul amplifcării pandemiei, scadența liniei a fost prelungită până la sfârşitul lunii iunie 2021.
În perioada analizată, cursul euro a urcat până la 4,8424 lei, însă la finalul ei a coborât la 4,8387 lei, în ton cu evoluția apreciativă a monedelor din regiune. Tranzacțiile s-au realizat în ultima ședință a săptămânii între 4,837 și 4,844 lei, cu închiderea la 4,839 lei.
Prăbușirea economiei SUA cu 31,7% în al doilea trimestru și afirmația făcută de Jerome Powell, președintele Fed, referitoare la menținerea pe termen mai lung a dobânzii-cheie la minimele de 0 – 0,25%, decizie agreată în unanimitate de Comitetul Federal pentru Piaţă Deschisă (FOMC), au produs deprecierea monedei americane.
Vineri, perechea euro/dolar fluctua între 1,1812 și 1,1920 iar piețele americane au închis la 1,1901 dolari.
Aceasta a făcut ca media dolarului să coboare vineri de la 4,0959 la 4,0672 lei.
Cursul monedei elvețiene a fluctuat între 4,4973 și 4,5069 lei, cea de vineri fiind stabilită la 4,5001 lei.
Media lirei sterline s-a mișcat între 5,3635 și 5,4096 lei, cea de la finalul perioadei fiind stabilită la 5,3997 lei.
Lichidarea pozițiilor pe moneda americană a adus, ca de obicei, o majorare a cererii de metal galben. După scăderea la jumătatea săptămânii la 1.900 dolari, uncia a urcat la finalul ei de la 1.939 la 1.973 dolari. Cu toate acestea, deprecierea dolarului a făcut ca prețul gramului de aur să coboare vineri pe piața locală de la 255,7069 la 255,8289 lei.
Scăderea de către BNR, la începutul lunii, a dobânzii sale de politică monetară de la 1,75 la 1,50%, a provocat o reducere a indicilor ROBOR la valori care se mai întâlneau în urmă cu doi ani și jumătate.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a încheiat săptămâna, după o trecere la 1,99%, cu o valoare de 2%.
Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,09% iar cel la 12 luni s-a oprit la 2,13%.
Bitcoin a fluctuat pe parcursul perioadei între 11.100 și 11.800 dolari.
Analiza cuprinde perioada 24 – 28 august, realizată de Radu Georgescu
CITEȘTE ȘI:
Motorul regiunii. Cluj, cel mai important judeţ din perspectiva dezvoltării economice