monitorulcj.ro Menu
Economie

BT, pregătită de noi fuziuni cu instituţii bancare mai mici

După fuziunea, profitabilă, cu Volksbank România, conducerea Băncii Transilvania se arată deschisă spre noi achiziţii.

“Înghiţirea” unor noi instituţii bancare e pe lista de obiective a conducerii Băncii Transilvania, dar se va face raţional, doar dacă adaugă valoare.

„2016 a însemnat o nouă etapă de consolidare a Grupului BT… Cred ca procesul de consolidare a pieţei va continua şi suntem deschişi şi interesaţi de eventuale achiziţii, dar orice decizie de acest tip va fi raţională, va trebui să facă sens pentru noi, respectiv sa fie complementară şi să adauge valoare”, a declarat Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie BT, cu ocazia publicării rezultatelor preliminare pe 2016.


Deşi criza pare a fi uitată, iar economia este în fază de creştere accelerată, banca va menţine politica prudentă de creditare.

„În 2016 am reusit sa obţinem rezultate bune din punctul de vedere al creşterii organice şi al profitabilităţii, după un an de integrare şi fuziune cu Volksbank România... Chiar dacă avem ţinte mari şi planuri ambiţioase, menţinem politica prudentă de creditare şi rămânem la un nivel adecvat de acoperire a expunerilor cu provizioane”, explică Omer Tetik, directorul general al băncii.


Profit de peste 1.200 de milioane de lei în 2016

Veniturile operationale ale Bancii Transilvania au ajuns la 2.823,4 milioane lei, iar profitul net, la 1.233 milioane lei, incluzând venitul din creanţe din impozit amânat, potrivit rezultatelor preliminare publicate astăzi.

La nivelul Grupului Financiar Banca Transilvania, veniturile operaţionale au ajuns la 2.987 milioane lei, iar profitul net, la 1.282 milioane lei. Activele băncii sunt de 51,8 miliarde lei, creditele nete însumează 27,2 miliarde lei, iar resursele atrase de la clienţi sunt de 41,9 miliarde lei.


10% dintre clienţii BT şi 400 de angajaţi provin de la Volksbank

Banca Transilvania a semnat în decembrie 2014 un angajament ferm pentru achiziţionarea a 100% din acţiunileVolksbank România, iar în aprilie 2015 a anunţat finalizarea tranzacţiei.

Operaţiunea a fost aprobată, la sfârşitul lunii august 2015, de Banca Naţională a României, data efectivă fiind ultima zi a lunii decembrie a anului 2015, când a încetat de drept valabilitatea autorizaţiei de funcţionare a Volksbank România.


Banca Transilvania este a treia instituţie de credit din sistemul bancar românesc în funcţie de active, după BCR şi BRD, iar în urma integrării concurează cu BRD pentru a doua poziţie pe piaţă.