Actualitate
Untold sub vraja măștilor – Carla’s Dreams - FOTO
Un tărâm plin de magie, poveşti nocturne cu mult mister – asta promitea Festivalul Untold înainte de începere. Și așa a fost! În prima zi, pe scena din Piaţa Unirii au urcat, printre alţi artişti, cei de la Carla’s Dreams.
De la primele acorduri de chitară, publicul a început să ţipe, iar la scurt timp scena a fost acaparată de energia debordantă din spatele măştilor.
Grupul din Republica Moldova a făcut un show incendiar pe scena The Citadel amplasată în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Nu s-au prezentat aşa cum o fac toţi artiştii, ci au o piesă specifică prin care îşi spun povestea, o melodie care era fredonată de publicul entuziasmat.
Carla`s Dreams este una dintre cele mai îndrăgite trupe româneşti ale momentului reuşind în scurt timp să facă un record în ceea ce priveşte vizualizările pe Youtube, strângând cu piesa Acele peste 30 de milioane de vizualizări. Nu doar România a fost cucerită de către moldoveni, ci şi radiourile din Franţa şi Rusia, pe care au intrat cu piesa Eroina, cu toate că este cântată doar în limba română.
Dezinhibaţi, cu o forţă care trece orice barieră de scenă sau ecrane, liberi şi plini de viaţă, în doar 40 de minute au reuşit să îi ducă pe clujeni în extaz, aceştia cântând fiecare piesă alături de artişti.
Deşi sunt un grup tânăr, apărut în 2012, populariatea lor a crescut considerabil şi datorită măştilor, care se regăseau şi printre public. Plini de mister, moldovenii nu îşi expun chipurile din simplă modestie, declarând că popularitatea li se datorează talentului şi nu feţelor.
Nu au urmat nicodată reguli, de aceea au cucerit cu piese româneşti Europa şi nu numai, drept dovadă, după terminarea concertului, când fanii le cântau piesele lângă scenă au coborât pentru o şedinţă foto sfidând regulile Untold.
Articol scris de Emanuela Luca și preluat de pe site-ul webforcluj.ro.
Log in Cluj – Poveştile Clujului
Articolul „Untold sub vraja măștilor – Carla’s Dreams” a fost înscris la concursul de poveşti Log in Cluj, organizat de Asociaţia Web for Cluj, şi a fost ales pe locul întâi.
Festivitatea de încheiere a proiectului şi decernarea premiilor a avut loc astăzi la Biblioteca Judeţeană Octavian Goga Cluj, de la ora 12.00.
Un număr de 39 de poveşti reale, autentice şi interesante despre locuri, oameni şi evenimente ale judeţului Cluj au fost selectate şi publicate, în perioada 1 iunie-31 august, pe site-ul www.webforcluj.ro, în secţiunea Log in Cluj. Dintre poveştile înscrise în concurs, 24 au făcut referire la “Festivaluri şi evenimente estivale clujene”, 7 au fost despre “Locuri din Cluj” şi 8 despre “Oameni deosebiţi din Cluj”.
Proiectul Log in Cluj şi-a propus crearea unui fond narativ relevant pentru întreg judeţul Cluj. Înfiinţat în martie 2014, Web for Cluj este un site de poveşti.
Premiile
Premiul I - Untold sub vraja măștilor – Carla’s Dreams- Emanuela Luca (3.788 puncte: 3.505 citiri, 272 aprecieri, 8 distribuiri, 3 comentarii)
Premiul II- A venit la Untold 2015 și a rămas până la Untold 2016- Anca Chitoran (1.457 puncte: 1.413 citiri, 35 aprecieri, 6 distribuiri, 3 comentarii)
Premiul III- Untold- File de poveste- Irina Ielciu (1.013 puncte: 978 citiri, 31 aprecieri, 2 distribuiri, 2 comentarii)
Menţiune I- Povestea Clujului văzută prin ochii lui Mattia- Mihaela Moraru (846 puncte: 680 citiri, 138 aprecieri, 16 distribuiri, 12 comentarii)
Menţiune II- Magicianul Alin Cubix la Untold- Anca Chitoran (679 puncte: 676 citiri, 2 aprecieri, 1 distribuire, 0 comentarii)
Menţiune III- Lucrări cu suflet din partea absolvenţilor UAD- Anca Chitoran (437 puncte: 433 citiri, 4 aprecieri, 0 distribuiri, 0 comentarii)