Economie
Aceşti tineri au primit 25.000 de euro pentru a-şi deschide o afacere. Pe ce se vor duce banii
Peste 400 de persoane din regiunile Nord-Vest și Vest participă la cursuri de administrarea afacerilor, iar 35 dintre acestea primesc finanțări de până la 25.000 de euro fiecare pentru dezvoltarea unei idei de afaceri.
Unul dintre tinerii care vor să devină antreprenori este Alexandru Vlad. El studiează Producţie Media şi Documentare la Facultatea de Teatru şi Televiziune şi vrea să lanseze o platformă online unde toţi pasionaţii de filme, de la producători la actori şi până la distribuitori sau simplii spectatori să se poată întâlni.
„Am mers la multe festivaluri în ţară şi în străinătate şi am realizat pe parcurs că aveam nevoie de un loc unde să mă întâlnesc cu toţi ceilalţi creatori de film unde să pot să prezint filmele sau să-mi trimit filmele foarte uşor la festivaluri. Un loc comun de acest gen nu exista pe piaţă. Existau platforme de prezentare de film, de socializare, dar un loc comun nu exista. O platformă care înglobează toate aceste funcţii ar fi ideală pentru creatorii de film independenţi, în special pentru cei independenţi pentru că marii producători îşi pot distribui filmele mult mai uşor. Foarte multe filme care apar la festivaluri mor undeva pe internet la 100-200 de vizualizări”, a declarat tânărul.
Alexandru Vlad s-a gândit din timp cum îşi va menţine afacerea sustenabilă. „Se impune un comision din taxele de participare din festivaluri. 75% din festivalurile la nivel modial au taxă de participare, iar noi impunem o taxă de 8-7% din comisioane. Concurenţa merge undeva până la 10%. Monetizarea va fi şi din reclame şi din politici de marketing ale festivalului”, a mai precizat antreprenorul.
O altă participantă este Doris Nebert, care va înființa un club de copii în judetul Bistrița-Năsăud. „Abia aștept să încep lucrul cu copiii, la asta mă pricep cel mai bine! Am studiat piața locală și nu există niciun astfel de club, așa cum doresc eu să-l fac. Plecăm de la o idee și vrem să punem în practică tot ce ne propunem, fie că e vorba de un robot, de o construcție specială sau de un film de desene animate. Vom folosi tehnologii de ultimă generație, iar copiii sunt creativi și le vor pune cu siguranță în valoare în modalități inedite”, a explicat Doris Bebert.
Proiectele câștigătoare ale finanțărilor de până la 25.000 de euro fiecare au fost prezentate joi în cadrul conferinței interregionale „Idei de succes! Tineri antreprenori pentru România”, desfășurată la Casino-ul din Parcul Central. 15 proiecte vin din Cluj, cinci proiecte din Timiș, câte două proiecte din Satu Mare, Sălaj, Bihor, Hunedoara, Caraș-Severin, Maramureș și Bistrița Năsăud și un proiect din Arad. În ceea ce privește domeniul principal de activitate, șapte proiecte vizează zona IT-ului (în principal software și administrare de pagini web), câte șase publicitatea (cu preponderență design grafic) și activitățile recreative și cinci turismul. Alte proiecte câștigătoare se vor dezvolta în cercetare, editare de carte, inginerie și consultanță în arhitectură, distribuție video, fabricarea de jucării, activități fotografice, colectarea deșeurilor nepericuloase, distribuția apei și creație artistică.
Dintre cele 35 de proiecte care beneficiază de finanțare prin intermediul NewBiz, 21 sunt propuse de studenți cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani și tot 21 sunt propuse de femei. Șase dintre firme au sediul social în mediul rural, iar restul la orașe. În total, cele 35 de planuri de afaceri vor beneficia de o finanțare de peste 826.000 de euro și vor crea cel puțin 70 de noi locuri de muncă.
Activitățile au loc în cadrul proiectului „Dezvoltarea spiritului antreprenorial și a competențelor manageriale pentru a genera un număr crescut de afaceri – NewBiz”, realizat de Academia de Studii Economice (ASE) din București, în parteneriat cu Asociația Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare și Incluziune Socială (PROIS-NV). Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).