monitorulcj.ro Menu
Economie

Ești clujean și ai vârsta până în 35 de ani, îți poți deschide o afacere cu fonduri europene

Tinerii şi şomerii din Turda şi Câmpia Turzii care au idei de business dar nu au banii necesari pentru a le pune în practică își vor putea deschide propria afacere cu fonduri europene.

Tinerii cu vârste de până la 35 de ani și șomerii care vor accesa fonduri europene pentru a-și lansa propria afacere ar putea beneficia de o finanţare cuprinsă între 40.000 și 90.000 de lei potrivit unui program european de creștere economincă a județului. Valoarea totală eligibilă a proiectului depăşeşte 5,5 milioane de lei.

Potrivit Digi24.ro, programul va fi prezentat de autoritățile locale luni, 20 aprilie 2015 și va fi implementat în Turda şi Câmpia Turzii pentru că se dorește o creștere economică a regiunii, după închiderea mai multor companii precum Mechel.