monitorulcj.ro Menu
Economie

CFR reia licitaţia pentru închirierea a aproape 1.000 de kilometri de cale ferată

1.000 de kilometri de cale ferată sunt scoși la licitație de către CFR SA pentru a fi închiriați. Secțiile scoase la licitație sunt din mai multe regionale, inclusiv Cluj.

CFR reia licitaţia pentru închirierea a aproape 1.000 de kilometri de cale ferată

CFR SA va organiza marţi, prin Bursa de Mărfuri, o licitaţie cu strigare pentru închirierea a 27 secţii de cale ferată, însumând 980,5 kilometri, care fac parte din infrastructura neinteroperabilă şi au fost disponibile la BRM şi în octombrie, fără să atrage însă interesul operatorilor de transport.

"Dacă până în prezent secţiile de cale ferată erau licitate grupat, începând cu luna octombrie operatorii de transport feroviar licenţiaţi vor putea depune oferte pentru una sau mai multe secţii neinteroperabile. Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de 4 ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare", se arată într-un comunicat al companiei de stat.


Potrivit Mediafax, secţiile scoase la licitaţie se află pe raza sucursalelor regionale de cale ferată Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa.

CFR SA a anunţat, în octombrie, că a închiriat 115,7 kilometri de cale ferată, către firma RC-CF Trans, în cadrul unei licitaţii derulate la BRM la care administratorul reţelei a căutat chiriaşi pentru 1.016,2 kilometri de cale ferată, parte a infrastructurii feroviare neinteroperabile.


În urma procedurii au fost adjudecate secţiile de cale ferată Ploieşti - Armăşeşti (48,1 km) şi Făurei -Urziceni (67,6 km), aferente sucursalelor regionale Bucureşti şi Galaţi, iar preţul de preluare a fost de 591.500 lei, respectiv de 166.500 lei, pe an.

Pentru grupele de secţii neadjudecate, licitaţia de închiriere se va repeta pe 25 noiembrie, dată limită şi pentru depunerea ofertelor, anunţa atunci administratorul reţelei feroviare naţionale.


Firmele câştigătoare sunt obligate să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent.

Programul de închiriere a secţiilor de cale ferată neinteroperabilă este unul dintre angajamentele asumate cu FMI.