monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Întârzieri între 10 şi 20 de minute, la trenurile CFR Călători, din cauza vremii. Cum se circulă la Cluj?

Trenurile de călători pot ajunge la destinaţii cu întârzieri între 10 şi 20 de minute, deoarece se circulă în condiţii de iarnă şi pot apărea deranjamente pe anumite intervale de staţii, care necesită intervenţie pentru remediere, au anunţat luni reprezentanţii companiei CFR.

Circulaţia trenurilor pe întreaga reţea feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă, doar în Iaşi fiind înregistrate luni dimineaţă temperaturi sub zero grade Celsius.

Pe raza celorlalte regionale, cu excepţia regionalelor Timişoara şi Cluj, se circulă în condiţii de ninsoare sau lapoviţă, dar nu sunt linii de cale ferată închise, arată Compania Naţională de Căi Ferate "CFR", într-un comunicat de presă.


Judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Cluj şi Bihor au fost, de duminică după-amiază până luni la prânz, sub avertizare cod galben de ninsoare şi vânt.