monitorulcj.ro Menu
Economie

Creditul doar cu buletinul se întoarce… cu dobânzi de 3.000%

Atenţie! Creditele doar cu buletinul nu au dispărut de pe piaţă, ci doar au fost rebotezate.

Pentru a nu avea surprize neplăcute, fiţi atenţi la DAE pentru orice sumă împrumutată

Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor - Infocons a realizat luna aceasta un studiu referitor la costurile creditelor acordate de instituțiile financiare nebancare (IFN), pe baza datelor portalului FinZoom.

Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Infocons, creditele doar cu buletinul, foarte în vogă în urmă cu câţiva ani, nu au dispărut, ci doar s-au transformat, schimbându-şi denumirea în „împrumuturi rapide”.


„Împrumuturile rapide sunt credite acordate de către IFN-uri (instituții financiare nebancare), rapid (24, maxim 48 ore) cu un minim de acte (1-2 acte), inclusiv persoanelor care au avut întârzieri cu plata ratelor la bănci. Sumele de bani acordate sunt relativ mici și pentru perioade scurte de timp”, explică reprezentanţii Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Cine sunt potenţialii clienţi?

Avantajele unui astfel de credit sunt evidente: termen scurt de acordare și număr mic de acte necesare. „Promotorii acestor credite se adresează în special persoanelor cu probleme temporare de finanțare (până la următorul salariu), care au nevoie urgentă de bani în orice condiții, celor cu întârzieri la plata ratelor și care nu sunt băgați în seamă de bănci sau care nu se încadrează la un credit bancar (venituri, vârstă sau perioadă la locul de muncă sub minimul acceptat de bănci), persoanelor care nu se pot deplasa la bancă sau/și nu sunt confortabile cu plățile online (creditul la domiciliu)”, se arată în analiza realizată de Infocons.


Atenţie însă! Deşi la prima vedere un astfel de credit este foarte atrăgător, pentru a nu vă lăsa păcăliţi, întrebaţi întotdeauna care dobânda anuală efectivă (DAE) – aceasta reprezintă costurile finale ale împrumutului.

Exemple de credite cu DAE uriaşă

În analiza Infocons sunt date şi câteva exemple de credite pe termen scurt a căror dobândă trece de 1.000%.


Viva Credit – Credit până la salariu. Pentru 1.000 lei împrumutaţi pe 35 zile se plătesc înapoi 1.420 lei (zilnic câte 12 lei). DAE = 3.774%

ICredit – pentru 800 lei împrumutaţi pe 12 săptămâni cu dobândă de 36% rambursaţi 1.089 lei la sfârşitul perioadei. DAE = 1.235%


Reprezentanţii IFN-urilor spun că DAE este comunicată clienţilor chiar de la început iar aceasta este atât de mare deoarece persoanele care apelează la aceste credite prezintă de multe ori riscuri în ceea ce priveşte capacitatea de rambursare, au antecedente de rău-platnici sau nu îndeplinesc condiţiile pentru accesarea unui credit bancar, cu toate că uneori au veniturile necesare, dar acestea nu sunt trecute pe cartea de muncă.

Care sunt alternativele?

Pentru cei care au nevoie de bani şi pot accesa un credit bancar, diferenţele în ceea ce priveşte DAE sunt uriaşe. Astfel, pentru un credit mic, de 1.000 lei, luat pe 6 luni, produsele oferite de Volksbank şi Banca Transilvania afişează o DAE de doar 10,14% şi o sumă totală de rambursat de 1.028 lei, potrivit datelor furnizate de portalul Finzoom.ro.


O a doua alternativă ar fi un card care permite plata în rate fixe, fără dobândă.

Etichete: credit ifn imprumut