monitorulcj.ro Menu
Economie

Preţurile energiei s-ar putea majora în urma liberalizării pieţei

Noi creşteri de preţuri sunt de aşteptate în domeniul energiei, în contextul liberalizării pieţei şi al problemei certificatelor verzi, a declarat, marţi, la finalul întâlnirii cu misiunea Fondul Monetar Internaţional, preşedintele Asociaţiei Companiilor de Utilităţi în Energie (ACUE), Frank Hajdinjak.

„De pe urma liberalizării sunt de aşteptat şi alte creşteri de preţuri, dar mai sunt şi alte efecte pe care trebuie să le luăm în considerare, cum ar fi reducerea certificatelor verzi. Am discutat despre problema certificatelor verzi şi pot spune că toţi jucătorii din piaţă sunt conştienţi că e nevoie de o schimbare. Sunt două aspecte care nu sunt ok la acest moment - în primul rând nu există nicio garanţie că aceste certificate amânate vor fi cu adevărat răscumpărate până în 2018 şi, în al doilea rând, de obicei, regula este că astfel de schimbări nu se aplică retroactiv. Aceste schimbări afectează toate investiţiile care s-au făcut pe baza legislaţiei anterioare. Avem nevoie de anumite garanţii pentru aceste certificate verzi, care sunt amânate în acest moment”, a spus Frank Hajdinjak.

Preşedintele ACUE s-a întâlnit marţi cu misiunea FMI cu care a discutat despre evoluţia pieţei energiei, despre calendarul de liberalizare, arieratele CFR, energia regenerabilă şi oportunităţile pe care le oferă.


Frank Hajdinjak a apreciat că este un semn foarte bun că Guvernul a respectat până acum calendarul de liberalizare şi speră că autorităţile vor găsi şi pe viitor modalitatea corectă de implementare.