Europarlamentarul Daniel Buda, președintele PNL Cluj, a vorbit duminică, într-o conferință de presă la Cluj, despre măsurile introduse recent de guvern pentru compensarea facturilor la energiei și gaze pentru consumatorii casnici, adoptate la începutul săptămânii, prin ordonanță de urgență.
Energia din surse regenerabile acoperă, vineri la prânz, aproape 70% din producţia totală a ţării, pe primele locuri fiind energia hidro şi cea eoliană, potrivit datelor privind starea sistemului energetic naţional, prezentate în timp real pe site-ul Transelectrica.
Zona industrială a Clujului, cândva locul în care munceau zeci de mii de oameni, este acum un loc desprins din filmele proaste. Mândria industriei comuniste este părăsită şi înconjurată de vegetaţie şi gunoaie. Ce trebuie să înveţe Clujul de la oraşele industriale europene care au reuşit să se reinventeze?
Dacă la categoria resurse de subsol ocupăm o poziţie fruntaşă în ţară, la categoria energie regenerabilă nu prea avem cu ce ne lăuda, chiar dacă la proiecte ecologice de producere a energiei stăm bine.
Noi creşteri de preţuri sunt de aşteptate în domeniul energiei, în contextul liberalizării pieţei şi al problemei certificatelor verzi, a declarat, marţi, la finalul întâlnirii cu misiunea Fondul Monetar Internaţional, preşedintele Asociaţiei Companiilor de Utilităţi în Energie (ACUE), Frank Hajdinjak.