Un procent de 35% dintre români nu se simt în siguranţă la locul de muncă, unul din trei se află într-un maraton de conferinţe, iar 33% se simt epuizaţi.
Horoscop 30 iunie 2021. Câteva zodii au probleme financiare, iar altele sunt indecise în legătură cu viitorul lor apropiat.
Mircea Popescu, un miliardar clujean, a fost găsit mort pe o plajă din Costa Rica. El făcea parte din veteranii industriei crypto. Averea sa ar putea fi pierdută pe vecie.
Directorul Administrației Naționale de Meteorologie a anunțat că România va trece prin secetă în a doua parte a verii, având în vedere că în prezent trecem de la inundații la caniculă.
Elevii Colegiului de Servicii în Turism „Napoca” premiați pentru performanțele lor în cadrul compețiilor naționale sunt dovada seriozității și muncii depuse de aceștia și de cadrele didactice coordonatoare.
Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca a răspuns la afirmațiile făcute de ministrul Sănătății Ioana Mihăilă, la conferința de presă organizată în urma protestului medicilor și angajaților instituției.
Freedom House România lansează proiectul „Hub for Business Journalism”. Programul este dedicat, în special, studenților și tinerilor jurnaliști care vor să urmeze o carieră în jurnalismul economic și de business.
Diabetul zaharat este o boală complexă și gravă, care poate duce la numeroase complicații, inclusiv orbire. Dr. diabetolog Gabriela Roman, profesor la UMF Cluj, a prezentat riscurile la care au fost supuse persoanele diagnosticate cu diabet în pandemie.
Termometrele „fierb” toată săptămâna aceasta, la Cluj fiind preconizate temperaturi de peste 30 de grade în următoarele zile
Un locuitor din satul Filea de Jos din comuna Ciurila a semnalat faptul că pământul din apropierea casei a început să se surpe din cauza inundațiilor care au avut loc în urma furtunilor din weekend.
InfiniTIFF, secțiunea dedicată viitorului conținutului audiovizual, revine într-o nouă formulă la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
Un tânăr de 19 ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind suspect de fapte de tâlhărie și trafic de minori. DIICOT Cluj a intrat pe fir și l-a prins la vamă.
Propunerea legislativă privind acordarea unei zile libere după fiecare doză de vaccin a fost adoptată de Camera Deputaților.
Majoritatea universităţilor din România doresc ca noul an universitar să se deschidă cu prezenţa fizică la cursuri a studenţilor şi profesorilor.
Tânărul care a înjunghiat luni un alt bărbat pe o stradă din cartierul Mănăștur a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Urmează să se decidă pedeapsa pentru acesta.
Podul din localitatea Văleni, reconstruit de la zero de Consiliul Județean, a fost redat traficului rutier, anunță Consiliul Județean Cluj.
Au fost afișate rezultatele la Evaluarea Națională susținută în acest an. În județul Cluj, 15 elevi au obținut media 10 la examen.
Un bărbat din Hunedoara dat în urmărire a fost prins luni noaptea de polițiștii clujeni, pe bulevardul 21 Decembrie. Va sta în închisoare aproape doi ani pentru furt.
Rezultatele la Evaluarea naţională înainte de depunerea contestaţiilor vor fi afişate marţi până la ora 14.00.
Jurnalistul Florin Condurăţeanu a murit, luni, în urma unui stop cardio-respirator, la vârsta de 71 de ani.
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat continuă marţi, 29 iunie, cu proba obligatorie a profilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Ultima probă are loc joi.
Vremea la Cluj rămâne instabilă, cu caniculă, dar și furtuni. Temperaturile trec de 30 de grade.