HOROSCOP 28 ianuarie 2021. Află ce spun astrele și cum va fi ziua de joi pentru tine.
Românii care au fost reprogramați la vaccinare vor fi imunizați cu serul Moderna.
Milionarul care a omorât un om pe trecerea de pietoni în vara lui 2019, condamnat la 1 an și șase luni cu suspendare pentru ucidere din culpă. Un taximetrist a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare într-un caz asemănător. Care e explicația?
După Cluj-Napoca, și comuna Florești introduce procesul de bugetare participativă.
Primăria Florești va contracta servicii de asistență, consultanță și reprezentare juridică pentru procesul cu firma SCC Napoca SA, care a reziliat contractul cu administrația locală pentru lucrările de pe strada Eroilor.
Un studiu realizat de niște cercetători de la UBB evidențiază că oamenii au emigrat foarte mult spre Baciu și Apahida în ultimii ani. De asemenea, Cluj-Napoca a avut o creștere a suprafețelor construite de până la 20,7% în 2019.
Turdenii de pe strada Axente Sever trăiesc un adevărat chin după în ultimele zile au început lucrările de modernizare în zona respectivă.
Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani din Cluj trebuie să mai aștepte până se vor putea vaccina contra COVID-19.
Cum îți poți crește imunitatea în sezonul rece. Un nutriționist clujean a explicat cât de importante sunt fructele, somnul și activitatea fizică în această perioadă.
Părinții clujeni și-au schimbat părerea cu privire la învățământul dual. Emil Boc consideră că orice meserie trebuie prețuită de societate.
Conectarea Clujului la Autostrada Transilvania rămâne la stadiul de promisiune și în 2021. Drumul de șapte kilometri ar urma să fie gata abia peste un an.
Studenții de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) vor învăța online până la finalul anului universitar 2020/2021 din cauza pandemiei de COVID-19.
În ultimele 24 de ore, în județul Cluj au murit trei pacienți bolnavi de COVID-19, iar 198 cazuri noi au fost raportate.
Până astăzi, 27 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 718.612 cazuri de persoane infectate cu COVID-19. Au fost declarați vindecați 662.400 de pacienți.
Primăria promite că va cumpăra anul acesta încă zece autobuze dedicate transportului elevilor. De asemenea, lucrările la două clădiri de liceu vor fi finalizate.
Federația Națională a Părinților solicită ministrului Educației să elimine unele cerințe din programa de limba română pentru examenul de la finalul clasei a VIII-a, Evaluarea Națională.
Aflat în timpul liber, un jandarm clujean a aplanat un conflict între doi șoferi. Conflictul s-a petrecut în zona podului IRA.
Mario Camora și Ciprian Deac, cei mai importanți jucători din istoria clubului CFR 1907 Cluj, și-au prelungit angajamentele pentru încă doi ani!
Pandemia de COVID-19 a afectat o întreagă planetă. Pe unii dintre noi ne-a afectat financiar, iar pe mulți alții la nivel psihologic. Daniel David a explicat cum a ajuns un „eveniment” ca pandemia să creeze probleme psihologce în rândul multor oameni.
Clujenii care nu se pot deplasa sau sunt imobilizați se vor vaccina acasă. Primăria a deschis un număr de telefon la care oamenii pot suna pentru înscriere.
O groapă foarte mare nu este semnalizată pe strada Răsăritului din Cluj-Napoca. Clujenii s-au plâns de acest lucru pe un grup de pe site-urile de socializare.
Patru orașe din Cluj au intrat în scenariul verde, având o rată de infectare mai mică de 1,5 cazuri COVID-19 la 1.000 de locuitori. Restricțiile se relaxează și în alte localități din județ.
Clujenii au acum o nouă destinație pentru achiziționarea mobilei de calitate: Tandem. Producătorul de mobilă din Republica Moldova a deschis porțile unui showroom desfășurat pe trei etaje pe strada Bună Ziua nr. 45A și e pregătit să surprindă vizitatorii prin versatilitate, calitate și posibilitatea de personalizare a mobilei. Cu ocazia lansării pe piața clujeană, Tandem oferă, până la sfârșitul lunii februarie, reduceri graduale de până la 25% la toate produsele.
Oamenii care lucrează în domenii cheie vor fi reprogramați la vaccinare începând cu data de 28 ianuarie.
Un pieton a fost lovit mortal de un șofer cu Jaguar, pe strada Câmpul Pâinii, în anul 2019. După mai bine de un an și jumătate, șoferul și-a primit pedeapsa.
Primăria Cluj-Napoca pregătește o hartă cu toate locurile de joacă din oraș, pe care clujenii o vor putea consulta de săptămâna viitoare.