Autoritățile din Grecia sunt pregătite pentru a primi turiști din țările considerate sigure, în contextul pandemiei de coronavirus.
Românul care şi-a omorât părinţii şi copiii într-un accident rutier lângă Roma ar putea primi peste 20 de ani de închisoare
La ședința ordinară de miercurea trecută, consilierii locali din Cluj-Napoca au aprobat două proiecte de Hotărâre privind modernizarea a două străzi din municipiu.
Noi măsuri de relaxare au fost anunțate astăzi de președintele Klaus Iohannis, începând cu data de 15 iunie.
Vara este sezonul fructelor, iar gemul de căpșune este principala ocupație a gospodinelor. Rețelele diferă de la casă la casă.
Patru femei din Gherla și-au folosit copiii de doar câțiva ani pentru a apela la mila trecătorilor.
Un număr de 31 de ventilatoare performante au fost achiziționate în acest an de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj.
A fost lansată licitația pentru construirea unui sediu nou pentru Centrul Școlar de Educație Incluzivă Cluj-Napoca. Lucrările vor fi finanțate din fonduri europene nerambursabile.
Țeparii de pe marginea drumului se întâlnesc peste tot prin țară. În ultimii ani și-au făcut apariția și în Cluj-Napoca. Recent, un clujean i-a văzut în localitatea Luna de Sus.
După ce Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a aprobat demolarea stației de autobuz aflată vis-a-vis de Piața Mărăști, decizia administrației locale a fost atacată în instanță.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, având în vedere evoluația numărului de cazuri de coronavirus, consideră că starea de alertă trebuie prelungită.
După cinci licitații anulate din lipsa ofertelor, trei firme se bat pe proiectul de restaurare a monumentului istoric Castelul Banffy din satul Răscruci.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj a transmis o avertizare de cod portocaliu.
Primăria Cluj-Napoca a organizat o dezbatere publică pe tema susținerii sportului clujean în urma pandemiei de coronavirus.
Grupul de Comunicare Strategică nu a raportat niciun caz nou de îmbolnăvire cu coronavirus în județul Cluj, în ultimele 24 de ore.
Examenul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca va avea loc în varianta clasică, prin probă scrisă, în 25-26 iulie 2020.
Echipa Asociația Pro Infrastructură (API) a realizat filmări din dronă cu principalele puncte critice de pe loturile 1 și 2 ale Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, în speță nodurile rutiere Sebeș și Alba Iulia Nord, respectiv zona Teiuș.
“Este o săptămână uimitoare în care ne distrăm foarte mult realizând proiectele pe care ni le oferă profesorii noștri.”
Un clujean a fotografiat un cuib cu trei pui de la barză la Sâmboleni, județul Cluj.
Cea mai mare rata a abandonului școlar din România în 2018 a fost înregistrată în Regiunea Centru, adică în zona Transilvaniei, și era de 5,2% în mediul rural și 3,7% în urban, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Totuși, în județul Cluj, rata abandonului școlar a scăzut.
Evenimentul Transylvania Makeup Series va avea loc în data stabilită, 13 septembrie 2020.
Vlad Bolboacă și Mihai Bolboacă sunt doi frați din Cluj care au reușit o performanță extraordinară. În doar 9 zile, clujenii au reușit să cucerească 13 din cele 14 vârfuri montane din România, de peste 2.500 de metri!
Polițiștii clujeni au deschis un dosar penal pentru tânărul care și-a făcut nevoile în lacul Chios și acesta urmează să fie tras la răspundere.
Mistreții le dau de cap fermierilor din gospodăriile din Ardeal.
Mai sunt doar câteva zile până la expirarea stării de alertă, iar autorităţile iau în calcul prelungirea.