CFR Cluj va debuta în noul sezon al Ligii 1 în fața celor de la FC Botoșani.
Cea de-a treia zi a festivalului Neversea s-a încheiat cu un răsărit unic acompaniat de regele muzicii trance, Armin van Buuren! Artistul a respectat tradiția de la festivalul Untold şi a stat pe scena principală Neversea, alături de cei peste 58.000 de participanți, aproape 5 ore.
Zeci de amenajări și evenimente vor avea loc în 14-15 iulie pe malurile Someșului, în Parcul Armătura: instalații artistice, proiecții de film pe malul apei, concerte și micro-intervenții urbane, ateliere pentru copii și o mulțime de posibilități de a petrece timpul liber în apropierea râului.
Perechea euro/leu a avut în perioada analizată un parcurs calm, chiar dacă BNR a decis să mențină dobânda de politică monetară la nivelul de 2,50%.
Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, duminică, Institutul Oncologic din Cluj-Napoca (IOCN) şi a fost interesat mai ales de modul de îngrijire a pacienţilor şi de cercetarea din cadrul unităţii medicale.
În cea de-a șasea zi a Olimpiadei Internaționale de Matematică ce este organizată la Cluj-Napoca, a avut loc Deschiderea Oficială care a fost organizată la Sala Polivalentă. Sute de participanți, din toate colțurile lumii, personalități importante clujene, dar și de la nivel internațional au fost prezente la eveniment.
Un eveniment rutier soldat cu accidentarea unui conducător auto a avut loc pe strada Frunzișului (varianta Zorilor - Mănăștur). Două autoturisme au intrat in coliziune, pe fondul neadaptării vitezei.
Aproximativ 100 de persoane au participat sâmbătă, la Cluj-Napoca, la un protest pentru susţinerea Cameliei Smicală, ai cărei copii au fost preluaţi de autorităţile din Finlanda, dar şi pentru alte cazuri similare.
Solurile sărăturate, respectiv terenuri pe care sărurile din adâncime sunt aduse la suprafaţă, unde formează un strat consistent de praf alb, au fost remarcate, în Kazahstan, de către membrii primei expediţii româneşti trans-siberiene de studiere a efectelor schimbărilor climatice.
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla duminică în municipiul Cluj-Napoca, unde va participa la ceremonia oficială de deschidere a celei de a 59-a ediţii a Olimpiadei Internaţionale de Matematică, informează Administraţia Prezidenţială.