monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

ALIN TIȘE DUPĂ DIVORȚ: e bogat ca un nabab și are o mașină de june-prim

Președintele Consiliului Județean Cluj și-a postat pe site -ul instituției declarația de avere revizuită în urma divorțului de soția sa Camelia. La fel a procedat și cu cea de interese. Față de declarația precedentă, acum are acțiuni la trei firme și un Mercedes aproape nou.

Programul admiterii la liceu 2018

În perioada 29 iunie – 3 iulie se desfășoară etapa de admitere în învățământul liceal de stat pentru candidații din seria curentă și pentru cei din seriile anterioare care nu îndeplinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2018-2019, ca urmare susținerii Examenului național de Evaluarea Națională, la clasa a VIII-a

De abia din 4 iulie, vom putea vorbi de temperaturi de peste 29 de grade Celsius

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, a anunţat, sâmbătă, în cadrul comandamentului MAI, că ploile vor fi mai puţine începând de duminică, însă abia de miercuri, 4 iulie, vremea se va încălzi şi se vor înregistra valori de peste 29, 30 sau chiar 31 de grade Celsius.

16 iunie, ziua limbii romani. Proiectul, depus la Senat

Mai mulţi parlamentari din minorităţi, dar şi din PSD şi ALDE, au depus la Senat un proiect de lege prin care propun instituirea zilei de 16 iunie ca zi a limbii romani, anual, pe această dată, organizându-se manifestări culturale în localităţile în care există comunităţi de romi.

Pompierii din Cluj sar în ajutorul celor din Moldova

Peste 16.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) s-au aflat la datorie în ultimele 48 de ore, intervenind în sprijinul comunităţilor afectate de fenomenele hidro-meteorologice.

Expediţia românească trans-siberiană a ajuns la destinaţie, după 11.000 de kilometri

Expediţia ştiinţifică de cercetare a efectelor schimbărilor climatice asupra pădurii boreale, iniţiată de Centrul de Cercetări Biologice (CCB) Jibou, în parteneriat cu Universitatea "Babeş-Bolayi" Cluj Napoca a ajuns la "punctul terminus", Vladivostok, joi, după 14 zile de la plecarea din România, parcurgând 11.000 de kilometri pe un traseu ce a străbătut Siberia.