Peste 89 de mii de cititori au accesat monitorulcj.ro în ultima săptămână. Portalul de știri al cotidianului Monitorul de Cluj își consolidează poziția de cel mai citit site de informații din județul Cluj.
Lipsa de încredere a mediului de afaceri în predictibilitatea mediului fiscal, ultima „gafă" a PSD fiind, de acum, celebra declarație 600, turbulenţele politice din sânul aceluiași partid, dar și deficitele tot mai mari ale balanței comerciale și a celei de plăţi au creat un context negativ pentru leu iar euro a înregistrat în ultimele trei ședințe ale pieței valutare tot atâtea noi maxime istorice.
Cel puțin o persoană a fost grav rănită miercuri seara într-un accident rutier care a avut loc pe Centura Vâlcele-Apahida. La fața locului au intervenit mai multe ambulanțe, dar și un echipaj de la descarcerare. Polițiștii prezenți la fața locului spun că din primele cercetări cauza producerii accidentului ar fi fost viteza excesivă.
Emanuel Ungureanu susține că, în urmă cu câţiva ani, procurorii clujeni au acoperit o reţea de trafic de organe. Deputatul clujean spune că procurorii protejau “dumnezeii medicali” și aplicau dubla măsură. Denunțătorul medicului Mihai Lucan s-a filmat în faţa Curţii de Apel Cluj, de unde a făcut noi dezvăluiri şocante, susţinând că nu i s-a permis accesul în instituţie.
Centrul de Deşeuri, Tetarom IV, biserici şi reabilitarea drumurilor judeţene. Aceleaşi obiective de cel puţin doi ani şi milioane de euro băgate în aceleaşi proiecte falimentare. Aşa arată lista de investiţii a Consiliului Judeţean pe anul 2018 cu toate că judeţul Cluj beneficiază de un buget record, mai mare decât anul trecut: 1,2 miliarde lei.
Primarul Emil Boc s-a prins, miercuri, într-o Horă a Unirii în faţa bustului domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Cluj-Napoca, alături de prefectul judeţului Cluj, Aurel Cherecheş, de mitropolitul Andrei Andreicuţ şi de sute de clujeni prezenţi la manifestările organizate cu Micii Uniri.
Militarul din Garnizoana Dej, care la începutul lunii septembrie 2016 și-a provocat plăceri sexuale în fața unui minor, a fost condamnat la o pedeapsă de doi ani și opt luni de închisoare cu executare.
Podul peste Arieş este pasat între Primăria Turda şi Compania de Drumuri, în timp ce şoferii şi pietonii îşi riscă viaţa şi îl traversează cu frică. Nici nu e de mirare având în vedere că este una dintre cele mai aglomerate ieşiri spre Alba-Iulia din muncipiul Turda.
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului va ridica două statui, ale mitropolitului Bartolomeu Anania şi episcopului Nicolae Ivan, şi a anunţat, marţi, câştigătorii concursului de proiecte. Acestea vor fi amplasate în faţa Mitropoliei din Cluj-Napoca.