În urmă cu trei luni, Monitorul de Cluj atrăgea atenția că în anul de grație 2017, în orașul de 5 stele recunoscut la nivel național și internațional ca pol de creștere în IT, încă sunt probleme cu funcționarea unor servicii elementare. Cum ar fi de exemplu, parcometrele.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, acuză Guvernul că a transformat bugetul ţării în "bugetul PSD" prin faptul că distribuie banii de la bugetul de stat "pe criterii politice". Liderul PSD Cluj, Horia Nasra, nu s-a lăsat mai prejos și i-a recomandat lui Tișe să consulte un psihiatru.
Cu ocazia concertului Depeche Mode, care va avea loc pe Cluj Arena în data de 23.07, se suspendă circulația auto pe Spl. Independenței din 22.07 ora 15:00 până în 24.07 ora 4:00 și pe Aleea Stadionului duminică, 23 iulie, între orele 10:00 –24:00.
La Podul Garibaldi și la Podul Elisabeta din Cluj-Napoca au fost expuse, vineri, două instalații identice, create de un grup de artiști din Cluj, afișând un fotomontaj reprezentându-i pe primarul Emil Boc și pe Ionuț Țene, șeful Biroului învăţământ, cultură din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, alături de inscripția "Boc, nu-l mai Țene că ne scufunzi".
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri, la Oradea, că proiectul autostrăzii Suplacu de Barcău-Borş va fi împărţit în trei sectoare, care se vor licita separat, pentru a se evita atribuirea lucrării către "un constructor neserios" şi a adăugat că, până la finele anului 2020, se va putea circula pe autostradă între Oradea şi Cluj.
Joi seara, în jurul orei 19:30, pe raza comunei Izvorul Crişului, în afara localităţii, au avut loc două accidente rutiere, rezultând rănirea unei persoane.
Un număr de 9 avioane Hercules C130 au paraşutat vineri, la ora 11.00, tehnică militară grea lângă Baza 71 Aeriană de la Luna, judeţul Cluj, în cadrul Swift Response 17-1 (SR17-1), un exerciţiu de sprijin pentru exerciţiul multinaţional Saber Guardian 2017, cel mai mare exerciţiu militar desfăşurat în regiunea ţării noastre.
Rapoartele Curții de Conturi în ultimii doi ani au scos la iveală sute de nereguli și abateri de la legalitate la Primăria Cluj-Napoca. Sătul de aceste rapoarte, primarul Emil Boc angajează avocați pe care îi va plăti cu nu mai puțin de 30.000 de euro care vor avea misiunea să le anuleze în instanță.
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 6,7 s-a produs vineri, în Marea Egee, în apropiere de coasta de vest a Turciei, informează Reuters şi Institutul american de geofizică (USGS).
Premierul Mihai Tudose şi-a exprimat nemulţumirea, la începutul şedinţei de guvern de joi, cu privire la soluţiile găsite de oficialii Ministerului Sănătăţii, ameninţându-l pe un secretar de stat cu "plecatul acasă".
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o atenţionare cod galben de caniculă pentru nouă judeţe din vestul ţării, valabilă vineri, sâmbătă şi duminică.
Lucrările pe loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Sebeș-Turda sunt în grafic și vor fi date în folosință la finele acestui an, scrie ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pe pagina sa de Facebook, acesta arătându-se nemulțumit, însă, de mobilizarea de pe loturile 1 și 2, care "ar putea fi mult mai bună".