Peste 200 de sindicalişti membri ai Blocului Naţional Sindical (BNS) au protestat, miercuri, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca faţă de decizia Guvernului Tudose de a trece contribuţiile sociale de la angajator la angajat. Oamenii cer abrogarea OUG de modificare a Codului Fiscal.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, că majoritatea constatărilor din raportul MCV sunt corecte și la obiect și trebuie luate ca atare, iar avertismentele privind independența Justiției trebuie tratate în mod serios, punctând faptul că MCV-ul ar trebui ridicat cel târziu în 2019.
Creșterea dobânzilor la noi maxime ale ultimilor trei ani a făcut ca plasamentele în lei să fie mai atractive. De asemenea, marcarea profiturilor după foarte recenta scădere a leului, au permis monedei naționale să se aprecieze față de principalele valute.
Analistul Radu Albu Comănescu crede că “guvernarea la noi se face nu doar parţial ci şi mistificator”, iar europarlamentarul Daniel Buda consideră că raportul MCV este expresia neputinţei celor care ne conduc.
Aproximativ 150 de angajați ai Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj și membri ai Sindicatului Independent s-au adunat miercuri după amiaza în fața sediului Consiliului Judeţean Cluj pentru a protesta faţă de ultimele decizii luate de Consiliul Judeţean în ceea ce-i priveşte.
Președintele Klaus Iohannis consideră că raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare și Verificare în domeniul justiției și luptei împotriva corupției (MCV) reprezintă un serios semnal de alarmă de care coaliția de guvernare trebuie să țină cont, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Guvernul ar putea discuta, în ședința de miercuri, un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii privind Codul penal și a Legii privind Codul de procedură penală.
După trei ani de anchete și procese, judecătorii de la Curtea de Apel București au dat un verdict în celebrul dosar al mafiei cărnii, în care zeci de tone de carne alterată au fost puse pe piață, pentru a fi consumate de români.
Judecătorii Curţii de Apel Cluj au anulat în această săptămână o procedură de achiziţie publică lansată de Consiliul Judeţean Cluj pe SEAP în februarie 2017 pentru modernizarea a 7 loturi de drumuri judeţene.
Unul dintre cei mai apreciați preoți creștin ortodocși din Mitropolia Ardealului, Constantin Necula, spune că a posti înseamnă a iubi, iar cei ce nu pot posti de mâncare, să refuze "să își mănânce aproapele".
Nutriţioniştii susţin că postul Crăciunului, care începe azi şi se întinde pe o perioadă de 40 de zile, este o restricţie alimentară binevenită pentru organism, mai ales pentru cei care fac excese culinare, însă, ţinut necorespunzător, duce la creşterea în greutate.
Comisia Europeană a publicat raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de Cooperare şi Verificare, anunţând că s-au făcut progrese în domenii precum verificarea conflictelor de interese, dar sunt menţionate şi provocări la adresa independenţei Justiţiei.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut miercuri la 2,06%, de la 1,92%, conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR).
În noaptea de luni spre marți, un taximetrist a călcat cu mașina un câine, după care a dat înapoi pentru a-l mai călca o dată, demonstrând astfel că nu a fost un accident.
Ministerul Afacerilor Externe informează că, de la 1 decembrie, autorităţile canadiene vor elimina cerinţa obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români care nu intenţionează să aibă şederi mai lungi de şase luni pe teritoriul statului nord-american.
Postul Crăciunului începe miercuri şi durează 40 de zile, printre care sunt multe cu dezlegare la peşte, ulei şi vin, până în Ajunul Crăciunului, când se ţine post negru şi este aşteptat preotul să aducă vestea Naşterii Mântuitorului.