Anul 2016 a venit cu evenimente importante în plan politic. Cele două rânduri de alegeri, parlamentare şi locale aduc schimbări în rândul partidelor politice care îşi fac în această perioadă calcule mai ales pentru felul în care îşi vor împărţi puterea odată cu câştigarea scrutinului din decembrie. Alegerile de la iarnă ar putea schimba guvernarea țării. Totul depinde de scorul obținut de partide.
Principalele partide politice mici şi mari îşi vor anunţa candidaţii la alegerile din decembrie în cursul săptămânii viitoare. Dacă în alte judeţe, aceştia au fost stabiliţi deja la Cluj încă se negociază.
Master Planul General de Transport (MPGT), documentul strategic pentru investiţiile din domeniul transporturilor pe următorii 15 ani a fost transmis de către Ministerul Transporturilor pentru a fi adoptat printr-o Hotărâre de Guvern.
Peste 100 de lideri din companii de prestigiu, specialiști în marketing și comunicare și manageri care doresc să fie la curent cu ultimele tendințe din domeniu sunt așteptați în 20 septembrie la cea de-a șasea ediție a Conferinței Best Marketing Cluj.
Liderii PNL au decis să nu susţină candidatura fostului preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean la alegerile parlamentare din această toamnă pe motiv că a rămas cu o etichetă foarte puternică legată de Traian Băsescu,.
Venit în fruntea Ministerului Sănătăţii în mai 2016, Vlad Voiculescu devine, astfel, cel de-al 28-lea ministru al Sănătăţii, în cei 27 de ani care s-au scurs de la Revoluţie, şi promite, la fel ca şi predecesorii săi, construirea Spitalul Regional de Urgenţă de la Cluj şi că va face din acest obiectiv o prioritate a mandatului său.
Preşedintele Franţei, François Hollande, a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, că, în cadrul summmit-ului UE 27 de la Bratislava, trebuie găsite soluţii pentru securitatea frontierelor, precizând că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre aspectele de securitate.
Clujul și alte trei județe din țară au atras 13.200 de medici în spitalele şi clinicile locale, adică aproape un sfert din numărul total de medici din ţară anul trecut, fiind judeţele fruntaşe în ceea ce priveşte personalul medical.
Numele orașului din România recomandat pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 va fi făcut public vineri, anunță ministrul Culturii, Corina Șuteu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Campania caritabilă prin care comunitatea online s-a mobilizat pentru a ajuta copiii din familiie defavorizate a fost inițiată de Loredana Bertișan și fotograful Monitorul de Cluj, Saul Pop, studenți la Jurnalism, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj.