O scrisoare trimisă primarilor PSD din județul Cluj de către președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, generează un nou scandal pe scena politică de la Cluj.
Un protest împotriva obținerii unei noi autorizații de funcționare a fermei de pui din Florești a fost organizat, vineri după-masă, în fața Agenţiei de Protecţie a Mediului Cluj. Deși a fost anunțat încă de zilele trecute, protestul a strâns foarte puține persoane.
Autorul atentatului de la Nisa, Mohamed Lahouaiej Bouhlel, a fost identificat de poliţia italiană în 2015 ca având posibile legături cu mişcarea fundamentalistă Frăţia Muslumană, relatează agenţia de ştiri ANSA, care citează surse neidentificate.
Deputatul Ioan Oltean a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție alături de Crinuța Dumitrean, fost președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), într-un dosar privind acordarea unor despăgubiri supraevaluate pentru un teren din municipiul Pitești, prejudiciul ridicându-se la aproape 100 de milioane de lei.
Unul dintre cei mai buni specialişti în toxiinfecţie alimentară a nominalizat şase alimente pe care nu le consumă niciodată, printre care scoici sau fructe tăiate, informează Daily Mail.
Ca urmare a pregătirilor pentru Festivalul Untold, începând cu data de 30 iulie 2016 – ora 5:30 şi până în 9 august – ora 04:30, linia de autobuze 30 (cartierul Grigorescu – str. A. Vlaicu) va circula pe traseu deviat.
Primăria anunță restricții ale circulației rutiere în vederea organizării Festivalului Untold, care va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 4 – 7 august 2016.
Producătorii de medicamente generice cer reformarea sistemului de finanţare a tratamentelor farmaceutice şi scutirea de la plata taxei de claw-back a acestui tip de produse, apreciind că această măsură ar asigura accesul pacienţilor la medicamente mai ieftine.
Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reţinut joi noaptea în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de cumpărare de influenţă, Olteanu fiind suspectat că ar fi primit două milioane de euro pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării.