monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Clujul sufocat de trafic la început de octombrie

Strada Clinicilor din centrul Clujului, luni în jurul orei 15. FOTO / Ovidiu Cornea
Traficul rutier din prima zi de luni a lui octombrie a dat peste cap Clujul, în special în zona centrală, pe fondul inaugurării noului an universitar, dar şi al ploii.
Adrian Gurzau

Adrian Gurzău poate fi reţinut şi arestat preventiv

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor s-a pronunţat luni pentru încuviinţarea reţinerii şi a arestării preventive a deputatului PMP Adrian Gurzău, acuzat de trafic de influenţă în dosarul Carpatica Asig.

Cioloș, la Cluj: “Să facem o separare clară între şcolile doctorale care produc ştiinţă şi cele care produc diplome de doctorat pe bandă rulantă”

Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, la Cluj, la deschiderea anului universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) “Iuliu Haţieganu”, că trebuie luate măsuri drastice în formarea doctorală care are nevoie de recredibilizare. Problema plagiatelor afectează imaginea sistemului de învăţământ doctoral din România, atrage atenția premierul.

De ce Clujul nu merită ajutoare de stat?

Firmele mici şi mijlocii vor primi ajutoare de stat de până la 5 milioane de euro, prin noua schemă de ajutoare de minimis în valoare totală de 200 de milioane de euro, pentru perioada 2017-2023, conform unui proiect de hotărâre de guvern.

ONG-ul clujean GRAUR cere retragerea titlului de doctor deţinut de Kovesi

Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca a anunţat că a transmis către instituţiile abilitate o solicitare de realizarea a unei anchete în cazul Codruţei Kovesi, ONG-ul susţinând că în urma analizei tezei s-au descoperit 11 situaţii de plagiat.

OPINIE Media de care avem nevoie

Documentând un mic studiu despre presa alternativă, am dat peste următorul enunț/titlu/întrebare: „de ce media alternative este noul mainstream” (Why „Alternative” Media is the New Mainstream).