monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Încă o zi fără nicio plângere în cazul automatelor de bilete vandalizate. Îi pasă cuiva? - FOTO

În acest caz există cel puţin doi suspecţi, legitimaţi de Poliţie, dar nicio plângere.
Automatele de bilete au fost vandalizate în urmă cu câteva zile de persoane rămase necunoscute. Până în acest moment Primăria nu a depus plângeri la Poliţie, deşi compania care beneficiază de automatele de bilete este în subordinea Primăriei. În alte cazuri similare, însă, reprezentanţii administraţiei locale au depus imediat plângeri la Poliţie pentru vandalism.

Cum tratează Consiliul Judeţean problema finalizării Centrului de Deşeuri: Facem cât vom putea. Negocierile cu Atzwanger au eşuat, finalizarea CMID, din banii instituţiei

După mai multe ultimatumuri şi acuzaţii, negocierile dintre Consiliul Judeţean Cluj şi constructorul Centrului de Deşeuri, societatea Atzwanger, au eşuat. În aceste condiţii, conducerea Consiliului Judeţean spune că este posibilă organizarea unei noi licitaţii şi recunoaşte ca restul lucrărilor să nu mai fie făcute din bani de la Uniunea Europeană ci din bugetul instituţiei.

Emil Boc, atacat din nou de vechii liberali

La doar două zile după ce copreședintele PNL Alina Gorghiu a susținut că nu mai este sigură de candidatura lui Boc la Primărie din partea PNL, un alt vechi liberal- de data aceasta unul de care nu a auzit nimeni- îl atacă dur pe primarul municipiului Cluj-Napoca. În ciuda tuturor atacurilor,însă, potrivit unui sondaj intern, Emil Boc ar câștiga fără probleme Primăria Cluj-Napoca, cu 56%.

(P) Rooftop party şi târg de antichităţi, în week-end, la Iulius Mall Cluj

Se apropie un nou sfârşit de săptămână cu propuneri inedite de petrecere a timpului liber în Iulius Mall. Clujenii amatori de muzică electronică sunt invitaţi la cea mai mare petrecere de pe acoperiş din oraş, iar cei pasionaţi de obiectele cu patina timpului pot vizita Târgul de Antichităţi.

Delahoya renaște cu sprijinul Boiler Events

Cel mai longeviv festival de muzică electronică din România, Delahoya, va avea loc cu sprijinul echipei Boiler Events, organizatorii Electric Castle. A 19-a ediție Delahoya are loc în 12 septembrie pe Valea Gârbăului – 24 de ore de muzică și două scene îi așteaptă pe participanții la eveniment. Worakls, The Model, Shiver, Horace Dan D si Blanilla sunt primii artisti anunțați din cei 20 care vor urca pe scenele festivalului

Cine i-a promis la Seplecan marea cu sarea la alegerile de anul viitor. “Mihai, dacă tu vei debloca situaţia cu deşeurile la Cluj, la anul vei putea candida la ce funcţie doreşti”

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Mihai Seplecan a dezvăluit joi că i s-a promis că anul viitor va putea candida la orice funcţie doreşte dacă rezolvă criza gunoaielor în judeţ. “Am deblocat situaţia, am adus firma din Bucureşti care va construi o rampă temporară la Turda, aştept să punem prima tonă de deşeuri acolo şi după aceea vă voi spune la ce funcţie voi candida în judeţul Cluj”, a dezvăluit Seplecan.

O nouă soluţie pentru criza deşeurilor. Gunoaiele judeţului, transportate la Turda unde se va construi o rampă temporară. Reacţia primarului Tudor Ştefănie: Nu ştiu despre ce este vorba

Consiliul Judeţean Cluj a anunţat, joi, că deşeurile menajere din judeţ vor putea fi depozitate în perioada următoare, pe o rampă temporară amenajată pe o suprafaţă de 8.700 de mp lângă municipiul Turda unde acestea vor putea fi stocate pe o perioadă de cel puţin un an, până la finalizarea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID). O firmă de salubrizare din Bucureşti a achiziţionat 30 de hectare în extravilanul municipiului Turda pentru viitoarea rampă, iar în cazul în care CMID nu se va finaliza într-un an de zile, aceasta va fi extinsă.

Seri de Vară Clujene se amână din cauza ploilor

Având în vedere condițiile meteo nefavorabile din perioada 21-22 august, spectacolele din cadrul evenimentului „Seri de Vară Clujene” din acest weekend vor fi reprogramate pentru weekend-ul următor, respectiv 28, 29 şi 30 august.

Festival folcloric la Salina Turda

In zilele de 21 si 22 august 2015,Festivalul Folcloric International “Sfantul Stefan” va fi prezent la Salina Turda intre orele 10-14 (amfiteatrul situat in mina Rudolf) si va putea fi vizionat gratuit de catre toti turistii aflati in salina.

„U” Alexandrion nu mai participă la turneul de la Craiova. Conducerea clubului clujean s-a ofticat pe antrenoarea echipei gazdă

La sfârșitul acestei săptămâni la Sala Polivalentă din Craiova va avea loc cea de a IX-a ediție a Cupei Craiova la handbal feminin. Printre echipele care trebuiau să fie prezente la acest ultim turneu de pregătire înainte de începerea noului sezon a Ligii Naționale de handbal feminin se număra SCM Craiova, CSM Ploiești, CS Măgura Cisnădiei și „U” Alexandrion.

Cu cât costă în plus un apartament cu aer condiționat în Cluj

O analiză relevă că apartamentele dotate cu instalație de climatizare pot fi cu câteva mii de euro mai scumpe decât proprietățile comparabile (ca suprafață, etaj, an de construcție), dar care nu beneficiază de această facilitate. Deși un aparat de aer condiționat costă câteva sute de euro, diferențele de preț dintre două apartamente situate în aceeași zonă, într-un imobil cu vechime similară, cu aceeași suprafață și același nivel de amenajare pornesc de la 1.500 de euro și ajung până la 7.000 de euro, în funcție de oraș și tipul de locuință.

Ungaria se promovează la Zilele Culturale Maghiare

Între 20–23 august pe strada Mihail Kogălniceanu Oficiul de Turism al Ungariei va prezenta oferta turistică a ţării. Pe lângă variatele pachete şi oferte turistice prezentate de partenerii noştri, vizitatorii pot degusta mai multe produse tipic ungureşti, respectiv pot participa la activităţi interesante.

Practică pe bani europeni pentru 200 de studenţi ai UMF Cluj

Practică pe bani europeni pentru 200 de studenţi ai UMF Cluj
Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca derulează proiectul cu fonduri europene “Practică formativă integrată pentru studenţii la medicină”, în valoare de 865.505 lei, din care 745.224,04 lei sunt nerambursabili.

Cum poţi să ajuţi proiectul PEDITEL? Joacă tenis

Cei care vor să ajute proiectul PEDITEL – singurul call center pediatric non stop – sunt aşteptaţi în 26 septembrie să joace tenis caritabil în Parcul Rozelor. Taxa de participare este de 50 de lei, iar organizatorii promit multe surprize. Cu suma de 50 de lei pot fi preluate 5 apeluri noi.

56 de copii și tineri dependenţi de dializă merg în vacanță la mare

Delia Gradinaru
Tabăra „Zâmbet de Copil” – in memoriam Delia Grădinaru, organizată în fiecare an de Emanuel Ungureanu, are loc şi anul acesta. Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie „Claudia Safta”, Primăria Cluj-Napoca şi Clinica Stomatologică Q Smile organizează în perioada 20 - 30 august tabăra „Zâmbet de Copil”-In memoriam Delia Grădinaru pentru 56 de copii şi tineri care suferă de insuficienţă renală cronică tratată prin hemodializă, dializă peritoneală sau transplant renal şi care provin din 15 centre de dializă de pe teritoriul României.