O cofetărie din Cluj-Napoca se remarcă prin prepararea unor dulciuri franțuzești, preparate numai din ingrediente naturale. Am stat de vorbă cu cea care este în spatele acestei afaceri delicioase, Adriana Rotar.
Puțini mai ridicăm privirea și ne uităm la orașul nostru ca niște turiști pe meleaguri necunoscute. Cluj-Napoca prezintă diverse stiluri arhitecturale, într-o juxtapunere de vechi și noi, elegant și funcțional. Elementele baroc sunt presărate prin tot orașul, iar un tur al acestor clădiri ne poate ajuta să înțelegem mai bine moștenirea culturală a Clujului.
Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în cazul fostului consilier judeţean Eugen Cecan. În prezent, Cecan este directorul DRDP Cluj.
Prezentă la Cluj-Napoca pentru lansarea celei de-a doua ediţii a volumului de nuvele “Ȋncă un minut cu Monica Vitti”, Anamaria Beligan a prezentat şi un film-eseu despre Spitalul de Psihiatrie Gătaia (Timiş). Filmul, intitulat “Latitudine nordică… longitudine estică”, a fost realizat în anul II de facultate şi a stârnit furia rectorului IATC, care l-a confiscat. Anamaria, care a semnat scenariul, şi regia, şi Valeriu Câmpan, autor al imaginii, au reuşit să facă, în secret, o copie, şi, astfel, filmul a putut fi vizionat, pe ascuns, de multe cercuri de studenţi şi oamenii de cultură, fiind primit cu surprindere şi entuziasm.
Scenă revoltătoare în centrul Clujului: un bărbat a leşinat în faţa unui spital și a fost lăsat să zacă minute în şir pe trotuar, cu toate că în apropiere staționau două ambulanţe, iar o a treia a trecut fără măcar să oprească să întrebe dacă poate oferi ajutor. Mai mult, un echipaj de poliţie, aflat în trecere, priveşte fără să intervină.
Corupţia se află printre vulnerabilităţile României, potrivit Strategiei de Apărare a Ţării, transmisă vineri Parlamentului de către preşedintele Iohannis, în document menţionându-se că acest fenomen generează prejudicii economiei şi afectează potenţialul de dezvoltare a ţării şi buna guvernare.
Comisia de Adjudecare a Disputelor, care are rol de mediator în disputa dintre Consiliul Judeţean Cluj şi fostul constructor al Centrului de Deşeuri, firma Atzwanger S.P.A., consideră că decizia CJ Cluj de reziliere a contractului cu antreprenorul general s-a făcut în mod abuziv şi este nelegală. Mai mult, această comisie spune că Beneficiarul, în speţă Consiliul Judeţean Cluj, trebuie să reia contractul cu constructorul Centrului de Deşeuri.
Interviul sintetizează anii petrecuți de preotul Matei Boilă în preajma marelui om politic Iuliu Maniu. În plină campanie națională de strângere de fonduri pentru salvarea Conacului de la Bădăcin, un membru al familiei se destăinuie şi creionează portretul omului Iuliu Maniu. Numai o cunoaștere profundă a vieții lui ne poate face să înţelegem de ce, de atâta timp, nu s-a putut interveni în această cauză.
Matia Corvin, unul dintre cel mai cunoscuți regi renascentiști din Europa, conducator al Regatulu Ungariei în secolul al xv-lea își are originea în orașul Cluj-Napoca. După mai bine de 500 de ani, moștenirea pe care acesta a lăsat-o urmașilor săi o întâlnim în diferite clădiri sau biserici și astfel propunem un traseu prin aceste locuri în care să ne amintim de acest mare conducător, de epoca în care a trăit, cât și de locurile care astăzi ne amintesc de el.
Salina Turda a devenit unul dintre simbolurile României: un obiectiv turistic foarte popular, vizitat anual de sute de mii de turiști și recunoscut la nivel internațional ca una dintre cele mai spectaculoase destinații turistice din lume. Începând din această săptămână, Salina Turda poate fi vizitată virtual de către oricine din lume.
Un motociclist din judeţul Cluj şi-a pierdut viaţa vineri în jurul prânzului într-un accident de circulaţie petrecut pe DN 1C în localitatea Iclod. Motociclistul, în vârstă de aproximativ 38 de ani, a decedat după ce s-a izbit violent de o autoutilitară care încerca să vireze la dreapta pe un drum secundar.
Moţiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului Ponta a fost respinsă, fiind înregistrate 194 de voturi "pentru", faţă de 278 necesare pentru adoptare, alte 13 voturi fiind "împotrivă", iar 7 anulate. Premierul Ponta a arătat, după respingerea moţiunii de cenzură, că opoziţia a dovedit că nu are majoritate parlamentară şi, astfel, a fost închisă discuţia pe acest subiect iar Guvernul trebuie să îşi continue activitatea, ţara având nevoie să fie guvernată.
Firma care a câştigat licitaţie pentru închiderea şi ecologizarea rampei de gunoi de la Pata Rât are, începând de astăzi, un an de zile pentru a aduce terenul la standardele impuse de Uniunea Europeană. Echipa unităţii de implementare a proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj” a predat amplasamentul depozitului de deşeuri urban neconform de la Pata Rât, în vederea închiderii acestuia, firmei care se va ocupa de ecologizarea terenului.
Lucrările de modernizare a străzii Memorandumului sunt aproape de finalizare, iar în curând, troleibuzele şi autobuzele vor opri, din nou, şi în această staţie de pe cea mai intensă arteră de circulaţie a Clujului.
De o inconştienţă ieşită din comun au dat dovadă cadrele didactice aflate la conducerea grădiniţei “Paradisul Piticilor” din Dej.Copiii din grupele mari ale grădiniţei au fost duşi într-o excursie la Târgu Mureş. 62 de copii şi zece însoţitori au fost transportaţi doar cu un singur autocar cu o capacitate de 53 de locuri. Cu toate că numărul persoanelor aflate la bord a fost cu 19 mai mare decât prevede certificatul autocarului, se putea şi mai rău.
Vederea este una dintre cele mai de preţ comori şi unul dintre cele mai importante simţuri ale omului. Când o persoană rămâne întodeauna în întuneric sau se naşte în această lume fără capaciatatea de a vedea, ea trebuie să găsească un mod de a înlocui simţul văzului.
Poliţiştii clujeni au depistat şi reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr care ar fi agresat un bărbat din Gherla, punându-i viaţa în pericol. Ulterior, acesta ar fi fugit cu banii şi cardul victimei. Tânărul este cercetat pentru tentativă de omor şi tâlhărie.
Un miting pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Ponta are loc vineri, în centrul municipiului Cluj-Napoca, unde liberalii au anunţat că va fi pichetat sediul Prefecturii. Este al treilea protest organizat la Cluj în care se cere demisia premierului Victor Ponta.
Şedinţa Legislativului în care se dezbate şi votează moţiunea de cenzură iniţiată de PNL împotriva guvernului Victor Ponta a început vineri, la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 364 de senatori şi deputaţi, din totalul de 554 parlamentari. Liderul PSD, premierul Victor Ponta, le-a transmis parlamentarilor din opoziţie că nu îi acuză că aşteaptă ca Guvernul să fie schimbat prin acţiunea unui procuror, dar i-a atenţionat că "va veni timpul" când vor înţelege că acest lucru ar fi foarte grav şi un prost precedent pentru democraţie.