Peste 300 de sportivi din România, dintre care și șapte clujeni, participă zilele acestea, la Sala Sporturilor „Horia Demian”, la Campionatul Național de Lupte.
Senatorul Varujan Vosganian, în cazul căruia Senatul a respins solicitarea Parchetului de încuviinţare a începerii urmăririi penale, a anunţat, vineri după-amiază, că demisionează din PNL.
Radu Carp, membru al Consiliului de Administraţie al TVR, îi solicită directorului TVR Cluj, Romeo Couţi, să aducă dovada că a contactat administraţia locală din Cluj-Napoca pentru organizarea Eurovision în acest oraş.
Preşedintele Klaus Iohannis, a scris, vineri, pe Facebook, despre cererile de încuviinţare a urmăririi penale a parlamentarilor, arătând că reînnoieşte apelul adresat clasei politice de a înţelege că un Parlament tolerant cu corupţia şi corupţii nu se va bucura niciodată de respectul cetăţenilor.
O tânără a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale unui local din Cluj-Napoca în timp ce fura un telefon fix, decorativ, care era amplasat lângă o canapea.
Președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, afirmă că Trofeul Carpați, care se va desfășura la Cluj, va fi prima competiție la care va antrena noul antrenor al naționalei.
Sportivul de anduranţă Bogdan Chiorean, din Turda, va incerca luni, 16 februarie, stabilirea unui record mondial de “alergare pe verticala” pe scarile de lemn situate in mina Rudolf din Salina Turda.
Întrebat despre scopul „vizitei secrete” a Elenei Udrea la Primăria din Cluj-Napoca, primarul Emil Boc a spus că fostul ministru al Turismului a venit la Cluj în urmă cu două săptămâni pentru o întâlnire privată şi, pentru că a avut timp liber la dispoziţie, i-a făcut o vizită.
Miron Mitrea a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, iar Irina Jianu a primit o pedeapsă de cinci luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită, în dosarul privind lucrările de renovare făcute la casa mamei fostului deputat PSD.
Clujenii sunt invitaţi, cu mic, cu mare, să vizioneze musicalul „Cenuşăreasa” de Gioacchino Rossini, un spectacol realizat de Opera Națională Română din Cluj-Napoca în colaborare cu Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. Evenimenul va avea loc miercuri, 18 februarie 2015, de la ora 10:00.
Poliţiştii clujeni au efectuat joi, 12 februarie, verificari la peste 30 de societăţi comerciale şi puncte de lucru dintr-un centru comercial din Cluj-Napoca. În urma neregulilor constatate au fost aplicate amenzi in valoare totală de aproximativ 37.000 de lei.
Consilierul judeţean PNL Mihai Seplecan susţine că PSD Cluj a propus şi susţinut în Parlamentul României ca funcția de președinte al Consiliului Județean să nu mai fie scoasă la vot.
Un fotograf român a realizat o serie de fotografii ce surprind imagini din camerele intime ale penitenciarelor din ţară, printre care şi cel de la Gherla.
Cu un nou antrenor pe banca tehnică, echipa de baschet masculin CS „U” Cluj a cedat în fața echipei din Târgu Mureș cu un scor usturător de 56-104 (19-34, 8-29, 11-20, 18-21).
Potrivit reprezentanţilor Federaţiei SHARE, coordonatoarea programului Cluj-Napoca 2015 Capitala Europenă a Tineretului, bugetul Untold Festival este estimat la aproximativ 4 milioane euro iar de organizarea lui se va ocupa firma “European Event Services” din Germania.
Un studiu, realizat de un grup de cercetători în domeniile migrație internațională și integrare europeană, arată că românii fac parte din cele mai bine integrate grupuri etnice din Germania, respingând astfel teama că, odată cu ridicarea restircţiilor de muncă în străinătate, aceştia, împreună cu bulgarii, vor invada piaţa occidentală.