monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Accident rutier în Curba Morții. Un camion s-a răsturnat și a luat foc

Un accident rutier grav a avut loc miercuri, în jurul orei 15:00, pe Dealul Feleacului, în zona cunoscută drept „Curba Morții”, soldat cu pagube materiale. Monitorul de Cluj a mai scris despre pericolele la care se expun șoferii care circulă prin zona respectivă.

(P) Compania de apă ARIEȘ a dăruit bucurie și pachete

De trei ani consecutivi, Compania de Apă Arieş, directorul general Cristian Octavian Matei și angajați ai companiei, au oferit un zâmbet și o bucurie pe chipul și în sufletele celor 110 vârstnici de la centrul de îngrijire şi asistenţă "Acoperământul Maicii Domnului" și 23 de copii.

Primăria șterge o parte din datoriile Cluj Arena, dar cu o condiție

O parte din datoriile Cluj Arena la plata taxelor și impozitelor locale au fost anulate, miercuri, printr-o hotărâre de Consiliu Local, aprobată cu 21 de voturi pentru și două abțineri. În prezent, stadionul are conturile blocate din cauza datoriilor la plata obligațiilor către stat, datorii care se ridică la peste 15 milioane lei.

Obligaţi să fim fericiţi? Când sărbătorile nu aduc bucurie în casa fiecăruia şi împing la depresie. Avertismentul specialiştilor: evitaţi să rămâneţi singuri

În perioada sărbătorilor de iarnă foarte mulţi oameni se revăd cu familiile sau prietenii. Nu toţi au însă parte de „sărbători fericite”, aşa cum este şi urarea. Specialiştii atrag un semnal de alarmă şi spun că stereotipurile despre fericire din mass media fac mai mult rău decât bine.

Euro a rămas la 4,50 lei

În aşteptarea deciziilor Comitetului de politică monetară a Rezervei Federale americane, ultimul eveniment din acest an cu impact major asupra pieţele financiare, leul a avut o evoluţie descendentă faţă de principalele valute.