Venit pentru cele două meciuri amicale pe care le dispută la Cluj, antrenorul echipei ucrainiene Șahtior Donețk, Mircea Lucescu a recomandat organizatorilor ca pe stadionul Cluj Arena să intre copiii și femeile gratis pe stadion.
Turul ciclist al Clujului - Trofeul Ardealul 2014 s-a încheiat sâmbătă, cu victoria clară a rutierului român Eduard Grosu, care și-a sărbătorit cum nu se putea mai nimerit cei 22 de ani, împliniți chiar joi, în preziua startului în competiție, impunându-se în toate cele 3 etape disputate - fond și contratimp individual, vineri, circuit, în sistem criterium, sâmbătă.
Oficiul de Statistică al Uniunii Europene, Eurostat, a revizuit în creștere la 1,5% avansul Produsului Intern Brut al României în trimestrul doi al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, astfel că economia românească a înregistrat o evoluție peste media UE deși în T2 PIB a scăzut cu 1% comparativ cu primul trimestru.
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunțat, vineri, că după data de 20 septembrie cardurile naționale de sănătate vor începe să ajungă la asigurați, în condițiile în care au fost deja tipărite peste 9,5 milioane de exemplare în ultimele șase luni.
Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a avertizat, într-un interviu acordat BBC, că Rusia ar putea ocupa nu numai Kievul, ci şi "Varşovia, Riga, Tallinn, Bucureşti sau alte oraşe", în cazul în care comunitatea internaţională nu se solidarizează cu Ucraina.
Un nivel ridicat de stres, dar şi starea de conectare permanentă cauzată de telefonul mobil, tableta şi laptopul mereu pornite duc în mod sigur la apariţia problemelor cu somnul, iar lipsa acestuia poate duce la pierderi de memorie, obezitate, hipertensiune şi depresie.
Pe stadionul Olimpia din București, în disputa contând pentru cea de a doua fază a Play-Out-ului, Universitatea Cluj s-a impus cu scorul de 30-28 în fața celor de la CSM Olimpia, după un joc spectaculos cu răsturnări de situație.
Rusia a avertizat sâmbătă că va reacţiona în cazul unor noi sancţiuni economice ale Uniunii Europene, după acordul de principiu anunţat cu o zi înainte de statele europene împotriva Moscovei pentru atingerea adusă suveranităţii Ucrainei.
Liderii separatiştilor de la Doneţk, fieful rebelilor din estul Ucrainei, au acuzat sâmbătă forţele guvernamentale că au încălcat armistiţiul intrat în vigoare cu o zi înainte.
Președintele PMP Elena Udrea a declarat vineri, la Brașov, că dacă Emil Boc, un reper pentru PDL, ajunge să fie exclus de actuala conducere neperformantă care a eșuat în tot ce și-a propus, atunci nu se poate trage decât concluzia că PDL este la capătul drumului.
Ambasadorii celor 28 de state membre ale Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri seara, la Bruxelles, noi sancţiuni economice împotriva Rusiei ca urmare a subminării suveranităţii Ucrainei, în pofida semnării unui armistiţiu între Kiev şi rebelii proruşi, au anunţat surse diplomatice, citate de AFP.
Îngrijorător! Riscăm să rămânem fără medici. Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae, a declarat că deficitul de medici a ajuns în jur de 40 - 42 la sută şi există riscul ca România să ajungă să aibă "secţii ultramoderne, ultraperformante, care vor fi muzeu" întrucât nu va mai avea cine să lucreze.
Titularii de pașapoarte europene care luptă în rândurile Statului Islamic în Irak și Siria constituie o amenințare "imediată" asupra țărilor lor de origine, a estimat vineri unul dintre pilonii antiterorismului american, informează AFP.
Reţeaua de socializare Facebook a început joi să invite utilizatorii să îşi revizuiască setările privind confidenţialitatea, pentru a-i ajuta să controleze mai bine ceea ce publică şi distribuie pe această platformă.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, răspunzând unei întrebări legate de un eventual demers pentru o nouă suspendare a sa din funcţie, că intră în campanie "şi nu o să le fie bine", el adăugând că în campanie are "capacitate uriaşă de revitalizare".
Accidentul a fost produs de o şoferiţă din Baia Mare, care, ieri după-amiaza nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism. Evenimentul rutier a avut loc în Dej, iar nimeni nu a fost rănit.