Elena Udrea a transmis, duminică, o precizare în care afirmă că niciuna dintre neregulile constatate în nota de informare privind Fondul de Mediu nu a avut loc între noiembrie-decembrie 2009, perioada în care a condus interimar Ministerul Mediului, aşa cum au transmis presei surse din Guvern.
Hidrologii au prelungit până luni, la ora 18.00, avertizarea COD PORTOCALIU de inundaţii pe râuri din nouă judeţe, iar râuri din 14 judeţe vor fi sub COD GALBEN.
Leo Iorga va fi operat pe 9 mai pentru extirparea unei tumori cerebrale. În mediul online a fost creată o campanie pentru strângerea fondurilor necesare.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, răspunzând unei întrebări referitoare la apariţia purtând un tricou cu sigla Partidului Mişcarea Populară, că are dreptul să se îmbrace cum doreşte.
Președintele Traian Băsescu a declarat duminică, într-o declarație de presă de la Palatul Cotroceni, că lucrurile se complică în Ucraina, iar toate elementele din momentul de față pot identifica în Ucraina un început de război civil. Președintele a precizat totuși că „nu există riscul ca România să fie angrenată într-un război”.
În mai puţin de 2 ani de mandat, consilierul PDL Turda, Daniela Florea, a reuşit să adune aproape 400.000 de lei, deşi veniturile familiei sale sale, oficiale, nu depăşesc 38.000 de lei/an.
Cadrele didactice care vor o nouă specializare ar putea face gratuit a doua facultate - anunţul a fost făcut zilele trecute de Ministerul Educaţiei, Remus Pricopie.
Clujenii pasionați de IT mai au încă ocazia să se înscrie la Techsylvania, eveniment pe zona de tehnologie si inovatie, organizatorii evenimentului prelungind perioada reducerilor pentru bilete.
Ramon Vargas, al treilea tenor al lumii, nu va mai veni la Cluj-Napoca pentru a participa la spectcolul din cadrul Galei de deschidere a festivalului Viva Vox din cauza unor probleme de sănătate, au anunțat organizatorii evenimentului.
Mai multe județe din țară, inclusiv județul Cluj, se află sub incidența codului galben de ploi. Pentru un județ a fost emis cod roșu de inundații, iar pentru două județe, cod portocaliu.
„U” BT Mobitelco a reușit să restabilească egalitatea în confruntarea cu CSU Sibiu, scor 2-2. Meciul decisiv se va disputa, miercuri, pe terenul sibienilor. Învingătoarea se va califica în careul de ași, unde va da piept cu campioana CSU Ploiești.