Mai mulţi dezvoltatori imobiliari din Cluj-Napoca a fost obligaţi de Curtea de Apel Cluj să achite cea mare sumă de până acum, reprezentând TVA, pentru apartamentele construite și vândute ulterior.
Magistraţii Judecătoriei Baia Mare au respins acţiunea profesorului clujean Andrei Marga, fostul rector al Universităţii Babeş- Bolyai, împotriva dascălului chimist Costel Sârbu, acuzat de calomnie. Costel Sârbu este cel care l-a deconspirat pe Marga ca fiind agent al Securităţii.
Arhitectul şef Claudiu-Daniel Salanţă a fost asociat 6 luni într-o firmă care are contracte cu Consiliul Judeţean Cluj. Poate nu întâmplător a “uitat” să declare în declaraţia de interese!
În cadrul acestei clinici, pacienţii pot beneficia de tratament şi recuperare în afecţiuni psihiatrice, neurologice, balneologice, psihosomatice şi ale stării de nutriţie.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Iosif Francisc Kiss, este urmărit penal, alături de administratori de firme, pentru luare de mită, spălare de bani şi abuz în serviciu.
Europarlamentarul Monica Macovei publică, pe blogul personal, un text dur la adresa premierului Victor Ponta, acuzându-l pe acesta că a oferit un spectacol grotesc și nu mai are milă decât de baronii PSD care au probleme în justiție.
George Copos a plâns, joi, la începutul şedinţei de judecată din dosarul Loteria I, de la Tribunalul Bucureşti, situaţia fiind sesizată şi de preşedintele completului, care a întrebat ce se întâmplă, niciunul dintre avocaţii omului de afaceri neputând să dea explicaţii.
În Cluj-Napoca, cea mai lungă stradă are 7,4 kilometri lungime, este situată la 15 minute de centrul oraşului şi pe lângă faptul că ocupă locul I în topul celor mai lungi străzi din municipiu, mai are ceva deosebit faţă de celelalte artere.
Instanţa supremă a decis eliberarea din arest a fostului preşedinte al Camerei de Comerţ, Mihail Vlasov. Măsura a fost înlocuită cu cea a arestului la domiciliu.
Un baraj al separatiștilor a fost incendiat și focuri de armă au fost trase la intrarea în Slaviansk, bastion al insurgenților din estul Ucrainei unde militanții proruși vorbeau de un asalt ucrainean. În urma violențelor, cinci persoane și-au pierdut viața
Renumitul regizor, scenarist și producător polonez Krzysztof Zanussi va primi Premiul pentru întreaga carieră la cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie).
Informaţia potrivit cărora CIA a folosit muzica pentru a tortura suspecţi sau deţinuţi, în timpul "Războiului terorii" de după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, nu reprezintă o noutate, însă până acum nu se ştia exact ce melodii au fost folosite de agenţia americană în acest sens.
Cununia civilă a liberalului clujean Mihai Seplecan, care ar fi trebuit să aibă loc astazi, in Cladirea Cazino din Parcul Central, s-a amânat. Viitorul naş al lui Seplecan, Rareş Mănescu, nu a mai putut ajunge la Cluj din cauza faptului că mama sa a suferit aseară un infarct sever.
Banca Mondială (BM) estimează că România va înregistra în 2014 o creștere economică cuprinsă între 2,5 și 3%, posibil chiar mai mare, în cazul în care va fi un an agricol bun, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, Elisabetta Capannelli, manager de țară pentru România al BM.
Înaintea sărbătorilor de Paști, în cadrul săptămânii „Altfel”, multe școli din Turda și din Câmpia Turzii și-au exprimat dorința de a vizita CAA. Stația de tratare de pe strada Bogata, dar și Stația de Epurare din Câmpia Turzii au fost gazdele a peste 200 de elevi, liceeni și copii de grădiniță.
Cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Florin Popescu a ajuns la Camera Deputaţilor, solicitarea fiind trimisă joi dimineaţă de către ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.
La data de 23 aprilie, ora 15:40, pe strada Napoca din municipiul Cluj-Napoca, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane şi avarierea unui autovehicul.
Centrul Cultural Petre Ţuţea, în parteneriat cu Municipiul Cluj-Napoca, şi Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică Octavian Stroia invită publicul clujean la ediția din Prier a proiectului Seară de Dans și Artă Dramatică (SeDAD).
La data 23 aprilie, ora 13:53, pe D.N. Varianta Ocolitoare Cluj Est, pe raza comunei Apahida, în afara localităţii, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul a două persoane şi avarierea a cinci vehicule.
Aprilie e declarată la nivel mondial Jazz Appreciation Month, iar cu această ocazie, Clujul aduce împreună într-un program complex, artiști internaționali și legende locale ale jazzului clujean.
În ultimul număr al bilunarului de cultură Tribuna, patronată în prezent de CJ Cluj, o pagină întreagă a fost dedicată discursului lui Crin Antonescu, rostit la Cluj Napoca, cu ocazia lansării candidaţilor partidului pentru alegerile europarlamentare.
Sony va înfiinţa o divizie de imobiliare care îşi va începe activitatea în luna august şi va include servicii de brokeraj, managementul proprietăţilor şi consultanţă, a anunţat compania într-un comunicat.
Persoane necunoscute au atacat cu arme automate, miercuri seara, la Kramatorsk, în estul Ucrainei, un elicopter militar ucrainean de tip Mi-8, a anunţat directorul Centrului naţional de cercetări politico-militare, Dmitri Tîmciuk, citat de presa ucraineană.
Echipele de handbal feminin "U" Jolidon Cluj s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României, în cadrul turneului de la Târgovişte. Alături de ea s-au calificat și echipele Corona Braşov, CSM Ploieşti, HCM Roman, Ştiinţa Bucureşti şi HCM Baia Mare.