monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Săptămâna viitoare, o nouă licitaţie pentru Centrul de Deşeuri

După mai multe amânări, conducerea Consiliului Judeţean Cluj a anunţat, miercuri, că săptămâna viitoare va fi postat pe SEAP anunţul pentru o nouă licitaţie la Centrul de Deşeuri. Potrivit vicepreşedintelui CJ Cluj, Ioan Oleleu, caietul de sarcini este aproape finalizat.

CFR Cluj a fost amendată de FRF

Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a decis să amendeze clubul CFR Cluj cu suma de 18.000 de lei în urma neexecutării hotărârilor Camerei Naționale pentru Soluționarea Litigiilor (CNSL), în privința datoriilor către o serie de foști jucători.

UDMR se plânge: Votul din Parlament a fost unul etnic!

Deputatul clujean UDMR Mate Andras-Levente a declarat că votul dat de Camera Deputaţilor privind ridicarea imunităţii în cazul colegului său, Marko Attila, a fost unul etnic, bazat pe etnia maghiară a acestuia, el arătând că va sesiza acest aspect ambasadelor acreditate la Bucureşti.

Investiţie fără folos. Staţia de deşeuri de la Mihai Viteazu, inutilă până la definitivarea întregului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor

Conducerea Consiliului Judeţean împreună cu echipa de implementare a proiectului “Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în judeţul Cluj” au ţinut cu tot dinadinsul să arate presei că au fost finalizate lucrările de construire la staţia de transfer a deşeurilor din comuna Mihai Viteazu. Staţia de transfer este total nefuncţională şi complet inutilă fără finalizarea Centrului de Deşeuri, cu toate că a costat aproape două milioane de euro.

Dolarul, la maximul ultimelor 28 de luni

Mișcarea de apreciere a dolarului față de euro a produs o creștere a cursului monedei americane la un nou maxim al ultimelor 28 de luni, acesta urcând ieri de la 3,5606 la 3,5914 lei.

A minţit Elena Udrea? Emil Boc merge pe varianta lui Blaga

Fostul premier Emil Boc merge pe varianta expusă de co-preşedintele PNL, Vasile Blaga, în ceea ce priveşte declaraţiile Elenei Udrea. Aceasta a precizat recent că i-a avertizat în 2009, în contextul numirilor făcute de PDL la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietăţilor, că existau indicii de corupţie în acea instituţie.

Bărbat înecat în râul Arieş

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit cu o autospecială cu barcă de salvare din Turda şi o ambulanţă.

CS Mioveni cere rejucarea meciului cu CFR Cluj

Conducerea clubului CS Mioveni îi cere preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, printr-o scrisoare deschisă, rejucarea meciului cu formaţia CFR Cluj, din sferturile de finală ale Cupei României, în spiritul fair-play-ului.

ACCIDENT la o centrală nucleară din UCRAINA

Un accident a avut loc la centrala nucleară Zaporojie, în sud-estul UCrainei, a anunţat, miercuri, premierul Arseni Iaţeniuk, care i-a solicitat ministrului Energiei să anunţe detaliile problemei într-o conferinţă de presă.

Expoziție LEGO, pentru cei mici și cei mari, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

În perioada 3-7 decembrie, clujenii sunt așteptați, cu mic, cu mare, la expoziția de iarnă Brickenburg, dedicată fanilor de contrucții LEGO. Vizitatorilor din Cluj-Napoca le vor fi propuse idei practice legate de realizarea unui parc de distracții funcțional, idei de organizare urbană, explorari arctice şi o intâlnire cu personajele Star Wars.

188 de egipteni, condamnați la moarte pentru uciderea a 13 poliţişti

Proteste în Egipt. Sursă foto: www.theaustralian.com.au
Un tribunal egiptean a condamnat marţi la moarte 188 de persoane pentru uciderea a cel puţin 13 poliţişti în violenţe care au avut loc în august, după dispersarea unor tabere ale unor susţinători ai fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, a anunţat un reprezentant al instanţei.

Consiliul Fiscal: Rectificarea bugetară este ilegală

Rectificarea bugerară încalcă mai multe prevederi legale şi arată incapacitatea Guvernului de programare şi execuţie a bugetului, privind în special investiţiile, potrivit Consiliului Fiscal, care arată totodată că plata în avans a unor drepturi salariale nu va reduce presiunile pe bugetul pe 2015.
Mircea Moloț, președintele CJ Hunedoara. Sursă foto: Realitatea.net

HD: Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, audiat la DNA

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, va fi audiat, miercuri, la DNA Alba, în dosarul în care este suspectat de abuz în serviciu, trafic şi cumpărare de influenţă, după ce în urmă cu o lună au fost făcute percheziţii la CJ şi la locuinţa acestuia, atunci fiind ridicate documente.

Seplecan acuză PSD că, după ce a distrus mai multe branduri clujene, vrea să falimenteze și Farmec

Consilierul Județean PNL Cluj, Mihai Seplecan, acuză „statul PSD” că vrea să falimenteze compania Farmec. Potrivit liberalului, în urma ultimului control ANAF la compania clujeană, agenția națională antifraudă a constat că aceasta datorează statului 15 milioane de euro, „în urma calculării accizei pe alcool denaturat care, conform legii, este neaccizabil”.

TOPUL celor mai corupte ţări din lume în 2014. Ce loc ocupã România

Corupţia a crescut în China, Turcia şi alte ţări cu o creştere economică puternică, avertizează organizaţia nonguvernamentală (ONG) Transparency International (TI), reclamând efortul marilor pieţe financiare împotriva spălării banilor în raportul anual publicat miercuri.