Liderul Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a afirmat, luni, la Iaşi, că din toamnă mai mulţi parlamentari se vor alătura formaţiunii, precizând că scopul partidului nu este neapărat formarea de grupuri parlamentare, ci constituirea de filiale în ţară, până la înregistrarea PMP la Tribunal.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că, dacă privatizarea CFR Marfă ar fi fost în responsabilitatea sa, de mult ar fi luat decizii, el comentând totodată că "CFR Marfă nu se plimbă între palate, este garat la Palatul Victoria şi se pare că locomotiva nu mai are energie".
Cuantumul indemnizaţiei primite de membrii Consiliului de Administraţie al Clujana a fost redusă la jumătate. Dacă iniţial remuneraţia membrilor din Consiliul de Administraţie al SC Clujana SA era de 500 de lei, acum, ea a ajuns la 250 de lei. Propunerea de reducere a sumei a venit din partea consilierilor judeţeni ai PDL.
Prima ediţie a festivalului Colours of Cluj, desfăşurat în perioada 1- 4 august, a reunit 60 de manifestări şi mii de clujeni au participat la fiecare eveniment.
Dumitru Dragomir, președintele LPF, a declarat că membrii Comitetului Executiv al FRF au greşit atunci când au votat propunerea lui Dumitru Costin privind disputarea meciului de baraj dintre Rapid şi Concordia Chiajna.
Consilierii judeţeni, întruniţi în şedinţă extraordinară, au votat în unanimitate proiectul Iulius Group care prevede construirea a două noi clădiri de birouri. Proiectul care prevedea cesionarea drepturilor pentru construirea celor două clădiri de birouri unor firme diferite a fost respins de consilierii judeţeni săptămâna trecută, după ce aceştia au emis o serie de pretenţii.
Mircea Sandu, președintele FRF, a declaratcă propunerea LPF conform căreia Liga 1 să aibă 18 echipe, a fost făcută de incompetenţi, precizând că el a votat împotriva acesteia şi împotriva barajului dintre Rapid şi Concordia.
Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat luni, la Palatul Cotroceni, că Guvernul a presat în crearea unui precedent, implicarea CSAT în procese de privatizare.
Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, unul dintre fondatorii fundaţiei Mişcarea Populară, a declarat, luni, la Iaşi, că Guvernul USL va avea "mari probleme" din toamnă, inclusiv cu proprii parlamentari, şi că nu este exclusă formarea unui nou cabinet.
Laurenţiu Reghecampf, antrenorul formației Steaua, a declarat că în momentul în care atacantul formaţiei CFR Cluj, Pantelis Kapetanos, se va despărţi de gruparea ardeleană, oficialii campioanei României îl vor contacta pentru un transfer.
Primarul Emil Boc, îmbrăcat într-un tricou mov, asortat cu culoarea tramvaiului, viceprimarul Gheorghe Şurubaru şi fostul primar interimar, Radu Moisin au participat, astăzi, la inaugurarea liniei de tramvai modernizată pe tronsonul Piaţa Gării – Bulevardul Muncii.
O înregistrare video surprinde o dovadă impresioantă de prietenie şi solidaritate între doi căţei, a fost postată în 30 iulie pe site-ul de videosharing YouTube a adunat deja peste 70.000 de vizulaizări. În filmare se poate observa cum nn câine, care are doar trei picioare îi vine în ajutor un alt patruped care şi doreşte să deschidă o uşă şi nu reuşeşte.
David Beckham s-ar putea apuca de actorie. Potrivit cotidianului britanic The Sun, celebrul fotbalist englez ar putea apărea în curând într-un film de acţiune gen James Bond. Cel care şi-a petrecut ultimele luni în echipa PSG a primit un mic rol în filmul “The Secret Service” al regizorului Matthew Vaughn.
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 5 - 13 august pentru Transilvania, litoral şi zona montană.
Carla Bruni, soţia postului preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, revine la viaţa de cântăreaţă şi fotomodel de talie internaţională, fiind protagonista celei mai noi campanii de bijuterii a casei de modă Bulgari.
Promovabilitate de 79,89% la concursul pentru ocuparea posturilor didactice ce a avut loc în 30 iulie 2013. Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a anunţat că în judeţul Cluj s-a înregistrat cel mai ridicat procent al notelor peste 7, necesare titularizării (56,82%), iar cel mai scăzut porcentaj s-a înregistrat în judeţul Mehedinţi (30,02%).
CFR Cluj va juca în această seară în deplasare cu FC Vaslui, una dintre rivalele "feroviarilor" din ultimii ani. Elevii lui Mircea Rednic speră să obțină în Moldova prima victorie din acest sezon.
Un bărbat de 21 de ani din Gherla a fost prins în flagrant de poliţiştii clujeni în timp ce fura o boxă audio de pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca.
Un chinez, un american şi un moldovean, toţi trei studenţi, au fost depistaţi de poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Cluj că locuiau fără forme legale în Cluj.
“Colorează-ţi vara” a fost sloganul sub care s-a desfăşurat prima bătaie cu culori din oraş, organizată de decoratorul clujean Genoveva Hossu în cadrul Festivalului Colours of Cluj.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, luni vor fi afişate, în fiecare centru de examinare, rezultatele la concursul pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar.
Sportivii români au obţinut nouă medalii de aur, şase de argint şi nouă de bronz, la Campionatele Balcanice de atletism rezevate juniorilor 2, competiţie ce s-a desfăşurat, sâmbătă şi duminică, la Edirne (Turcia).
Statele Unite sunt în stare de alertă după ce mai multe mesaje ale unor înalţi responsabili ai Al-Qaida au fost interceptate, fiind considerate unele dintre cele mai credibile ameninţări la adresa ţării. În urma ascultării acestora, Washingtonul a luat duminică decizia de a închide peste 20 de reprezentanţe diplomatice din Orientul Mijlociu.
Islamabad, capitala Pakistanului, este sub alertă roşie, după ce oficialii au primit informaţii privind un posibil atac împotriva unei ţinte importante, au declarat duminică doi oficiali pakistanezi.