Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi că dacă Partidul Conservator este nemulţumit de colaborarea cu PNL în cadrul Protocolului Alianţei de Centru Dreapta (ACD), poate să plece.
Aproape 104.000 de lire sterline (160.000 dolari), a costat ceasul cu detector de radiaţii purtat de Sean Connery în filmul "Thunderball" (1965) din seria "James Bond". Acesta a fost vândut în cadrul unei licitaţii organizată miercuri seară la Londra de casa Christie's, potrivit Mediafax.ro.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, că decizia Curţii Constituţionale pe tema referendumului este "o primă şi majoră înfrângere a USL în primul rând şi a PNL".
Patru clujeni sunt suspectați de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, după ce ar fi prejudiciat bugetul statului cu 13.600.000 lei. Doi dintre ei sunt arestați preventiv și ceilalți doi sunt cercetați în stare de libertate.
Endava, una dintre principalele companii de servicii IT din regiune, cu sediul central la Londra şi centre de dezvoltare în România, la Cluj-Napoca, Iaşi şi Bucureşti, a fost nominalizată între primele trei companii pentru calitatea serviciilor de suport IT furnizate, în clasamentul IT Service Excellence Awards 2013, la categoria Best Managed Service Desk, realizat de către Service Desk Institute, una dintre cele mai prestigioase asociaţii profesionale din domeniul serviciilor IT din Europa.
Peste 900 de persoane au depus cerere la Primăria Cluj-Napoca pentru aprobarea unui amplasament de vânzarea a pepenilor. Perioada de vânzare aprobată de autorităţile locale începe în 3 iulie, însă în oraş au apărut deja mai mulţi vânzători de pepeni.
Slujba este oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Vasile Şomeşanul. La înmormântare este prezentă fiica supravieţuitoare din accident, precum şi rudele apropiate ale familiei. Presa nu are acces la eveniment şi este ţinută la poartă.
În ultimii ani, câteva intersecţii şi străzi din oraş sunt inundate după fiecare ploaie, apa ajungând până la glezne, iar Primăria Cluj-Napoca plăteşte degeaba curăţarea, întreţinerea şi decolmatarea rigolelor din oraş, consideră membrii PNL Cluj-Napoca.
Tânăra de 26 de ani din Cluj-Napoca rănită în accidentul din Muntenegru a fost protejată, atunci când autocarul s-a prăbuşit în prăpastie, de trupul mamei sale, peste care a căzut un bolovan, femeia pierzându-şi viaţa, spune directorul medical al Spitalului Elias.