monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Află cum va fi vremea în weekend

Sâmbătă, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal la sfârşitul lunii aprilie şi se va menţine predominant frumoasă. Cerul va fi variabil spre senin, cu unele înnorări în cursul nopţii în jumătatea de vest a ţării, unde doar izolat vor fi averse slabe posibil însoţite de descărcări electrice.

Vezi câţi oameni mor anual din cauza bolilor profesionale

În fiecare an peste două milioane de persoane îşi pierd viaţa în întreaga lume din cauza bolilor profesionale, de şase ori mai multe decât în cazul accidentelor de muncă, avertizează Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) într-un raport publicat vineri cu ocazia Zilei Mondiale a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă, relatează agenţia EFE.

FOTO: Protest în Cluj-Napoca faţă de construirea unui crematoriu uman

Peste 70 de persoane au protestat, vineri, printr-un marş pe străzile din Cluj-Napoca faţă de proiectul construirii unui crematoriu uman în Cimitirul Mănăştur, după ce Tribunalul Cluj a anulat o hotărâre a Consiliului Local privind revocarea asocierii cu firma care dorea construirea acestuia.

Un simplu "Like" pe Facebook valorează 174,17 dolar

Data viitoare când daţi un "Like" pe Facebook unei companii sau unei mărci vă puteţi socoti chiar o fire generoasă pentru că, în conformitate cu un nou studiu, această simplă acţiune valorează 174,17 dolari pentru compania sau brandul respectiv, valoare în creştere cu 28% faţă de anul 2010, informează LiveScience.com.

Vezi care sunt beneficiile strângerii mâinilor în pumni

Mâna dreaptă strânsă în pumn ajută la memorarea de informaţii noi, de exemplu a unor cuvinte, în timp ce mâna stângă strânsă în pumn activează memoria de scurtă durată, relevă psihologul american Ruth Propper de la Montclair State University. Însă, acest lucru este valabil doar dacă sunteţi dreptaci, subliniază publicaţia germană Focus.

Obiceiuri şi tradiţii de FLORII

Ortodocşii prăznuiesc, duminică, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim şi sărbătorindu-i, totodată, pe cei cu nume de flori.

Şi-a răpit nepotul şi l-a vândut pe Facebook

Un bărbat din India a fost arestat de Poliţia din Punjab, după ce şi-a vândut nepotul unei asistente, care, la rândul ei, l-a vândut pe Facebook, în schimbul a peste 11.300 de euro, relatează Daily Mail, potrivit gandul.info

UPDATE: ACCIDENT GRAV în Copăceni! O fetiță de 10 ani a decedat!

UPDATE: O fetiță de 10 ani a DECEDAT Potrivit reprezentantului ISU Cluj, Andrei Biriș, o fetiță de 10 ani a decedat în urma accidentului, iar alte 3 victime au fost preluate de ambulanțele sosite la fața locului. Circulația se face pe un singur sens de mers.

Circulaţia cu metroul afectează INIMA şi FICATUL

Circulaţia cu metroul nu este chiar atât de inofensivă pe cât se crede, în special din cauza prezenţei particulelor mici de praf din aerul subteran, particule ce sunt bogate în metale precum fierul şi cuprul, afirmă cercetători de la Universitatea Southampton (Marea Britanie), potrivit portalului MedDaily.

Profitul Samsung, nivel RECORD în primul trimestru

Profitul Samsung Electronics a crescut cu 42% în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la nivelul record de 7.150 miliarde woni (6,4 miliarde dolari), susţinut de vânzările solide de smartphone-uri Galaxy, care au compensat rezultatele mai slabe ale diviziei de televizoare.

Curtea de Apel Cluj l-a condamnat la închisoare cu suspendare pe poliţistul care a luat mită cauciucuri

Prin sentinţa pronunţată la 26 aprilie, Curtea de Apel Cluj a dispus condamnarea lui Marcel Făcăeru, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.

Zanetti i-a oferit tricoul său Papei Francisc

Javier Zanetti, fundaşul argentinian al echipei italiene de fotbal Inter Milano, i-a oferit Papei Francisc, compatriotul său, o serie de cadouri între care un tricou inscripţionat cu nr.4, în cursul unei întrevederi "emoţionante", joi, la Roma.

VIDEO: Controale de amploare ale poliţiei în Măguri Răcătău şi Mărişel după defrişările ilegale din zonă

Mai mulţi poliţişti de la IPJ Cluj, Serviciul de Investigare a Fraudelor şi criminalişti, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Cluj și ai Direcției Silvice Cluj s-au deplasat pe raza comunei Măguri-Răcătău în urma sesizării făcute la data de 23 aprilie de către cetăţenii din localităţile Măguri şi Mărişel, nemulţumiţi de nerespectarea regimului silvic de către diferite persoane care acţionau pe raza celor două comune.

FOTO – CAZ INEDIT: Au furat maşini de sute de mii de euro, dar au fost prinşi din cauza Facebook-ului

Opt tineri din Marea Britanie au reuşit să fure nouă maşini de lux, printre care un Porsche, un Mercedes, un Land Rover sau un BMW Seria 6, zeci de mii de lire sterline şi bijuterii, fără a se lăsa prinşi de poliţişti, însă nu au rezistat tentaţiei de a se "mândri" cu faptele lor, ei fiind în final găsiţi după ce au postat pe Facebook poze incriminatorii.

Noile regiuni ale ţării vor fi stabilite în noiembrie

Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale a declarat astăzi la Cluj că regiunile ţării vor fi stabilite prin legea regionalizării cel mai probabil în luna noiembrie, după ce va fi modificată Constituţia. Altfel nu se poate ieşi cu legea regionalizării până nu este modificată Constituţia.

VIDEO: Au furat bunuri și bani în valoare de 44.000 de euro din mașinile parcate la Polus!

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, cu sprijinul Serviciului de Investigaţii Criminale Mureş, au reuşit identificarea unui grup format din patru persoane, LASZLO K.  de 48 ani din  Târgu- Mureş, ATTILA K. de 24 ani din Miercurea Nirajului, OTTILIA P. de 26 din Miercurea Ciuc şi KRISZTINA D. de 35 ani din Târgu-Mureş, suspectate de  săvârşirea  infracţiunilor de furt calificat.

UPDATE: Un nou INCENDIU lângă Gară! O hală a luat foc!

UPDATE: Nu au fost victime! Potrivit reprezentantului ISU Cluj, Andrei Biriș, incendiul nu a fost unul de proporții, pompierii reușind să stingă focul în câteva minute. Nu au fost înregistrate victime.

Au murit ARȘI DE VII în spital!

Incendiul declanşat în noaptea de joi spre vineri într-un spital psihiatric din regiunea Moscova s-a soldat cu 38 de morţi, dintr-un total de 41 de persoane, câte se aflau în clădire în momentul izbucnirii focului. Poliţia a deschis o anchetă penală, încercând să identifice motivele care au dus la moartea unui număr atât de mare de oameni, relatează Interfax.

Peste 250 de jandarmi, mobilizați pentru meciul dintre CFR şi Steaua

Peste 250 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele „F.C. CFR 1907 Cluj-Napoca” şi „F.C. Steaua Bucureşti”, care va avea loc duminică de la ora 20.30 pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.

O epidemie de cancer ameninţă America Latină

America Latină se va confrunta cu o epidemie de cancer, dacă guvernele nu acţionează rapid în vederea ameliorării sistemelor de sănătate şi îngrijirii săracilor, avertizează cercetători într-un raport publicat în ediţia de vineri a revistei The Lancet Oncology.

Republica Moldova a ratat ultima tranşă din acordul cu FMI

Republica Moldova a ratat ultima tranşă în valoare de 76 milioane de dolari din creditul acordat în 2010 de FMI, din cauza instabilităţii politice a ţării, a confirmat joi reprezentantul permanent al fondului la Chişinău, Tokhir Mirzoev, relatează postul Europa Liberă.

Tragedia din Bangladesh: Bilanţul morților a ajuns la 272

Echipele de salvare au extras vineri 45 de supravieţuitori din dărâmăturile unui imobil de opt etaje care s-a prăbuşit miercuri în apropiere de capitala Bangladeshului, Dacca, omorând 272 de persoane, conform celui mai recent bilanţ oficial.