CFR Cluj a încheiat la egalitate, scor 0-0, luni, pe teren propriu, în compania formaţiei Rapid, în ultimul meci al etapei a 23-a a Ligii I. Campioana nu a câstigat nici un meci in 2013.
Universitatea Cluj a terminat la egalitate meciul din deplasare cu FC Braşov, 0-0. Partida a contat pentru etapa a 24-a a Ligii 1.
Consumul regulat de fructe roşii este benefic împotriva infarctului de miocard. O echipă de cercetători de la Şcoala de sănătate publică Harvard (Boston) arată că trei porţii pe săptămână de afine, mure, cireşe, căpşuni, zmeură, portocale roşii şi prune, cu alte cuvinte fructe bogate în antociani (pigment din clasa flavonoidelor), acţionează favorabil asupra sănătăţii arterelor.
Euro a coborât la minimul ultimelor 14 luni faţă de dolar, după ce taxa impusă de UE pentru depozitele bancare din Cipru, în schimbul programului de ajutor financiar, riscă să agraveze criza datoriilor din Europa.
Adrian Năstase a fost eliberat din Penitenciarul Jilava, după ce Tribunalul Bucureşti a respins, ieri, recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Rămâne însă întrebarea cum a găsit completul de judecată că pedeapsa aplicată inculpatului Năstase și-a atins scopul, din moment ce acesta se consideră, și acum, după executarea unei treimi din pedeapsă, nevinovat.
Vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale noi pe piaţa românească s-au cifrat la 9.268 unităţi în primele două luni din 2013, în scădere cu 3,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au totalizat 9.633 unităţi, potrivit datelor publicate luni de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile /APIA/.
Campionatul Naţional de Schi Fond, se precizează într-un comunicat transmis de Primăria Predeal.
Pentru al şaselea an consecutiv, românii au fost cel mai numeros grup de turişti străini în Bulgaria în anul 2012, arată datele Ministerului Economiei, Energiei şi Turismului de la Sofia. Bronislav Denev, ataşat bulgar la Bucureşti pentru comerţ şi economie, a declarat pentru agenţia de ştiri Focus că, în anul 2012, numărul turiştilor români în Bulgaria s-a diminuat, dar nesemnificativ.
CFR Marfă estimează că va încheia acest an cu pierderi de 211 milioane lei, de 2,2 ori mai mari faţă de rezultatul negativ bugetat pentru 2012, de 95 milioane lei.
Inelul Pescarului, care va fi înmânat papei Francisc în timpul slujbei de întronizare a acestuia, ce va avea loc marţi, este confecţionat din argint placat cu aur, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Vaticanului.
Proba practică pentru obţinerea permisului auto va putea fi susţinută din nou, în caz de eşec, fără a mai repeta proba teoretică, însă cu condiţia efectuării a şase ore de pregătire între două examene, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică, luni, de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Fostul premier Adrian Năstase a fost eliberat luni din Penitenciarul Jilava. "Ne vedem peste câteva zile şi vorbim mai mult", a declarat Adrian Năstase, care a fost aşteptat de fiul său cel mare, Andrei, şi de secretarul general al Consiliului Naţional al PSD, Codrin Ştefănescu.Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis luni eliberarea condiţionată din penitenciar a fostului premier Adrian Năstase.
Având în vedere declaraţia făcută de ministrul Culturii Daniel Barbu de a susţine doar un oraş (Timişoara) la titlul de Capitală Culturală Europeană, Asociaţia Cluj-Napoca - Capitală Culturală Europeană a transmis astăzi o scrisoare deschisă în atenţia Parlamentului României, Guvernului şi Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, în care solicită retragerea acestei declaraţii şi asigurarea imparţialităţii în organizarea concursului de desemnare.
Judecătorii Curţii de Apel Cluj l-au condamnat, luni, la 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare pe fostul şef al Vămii Cluj, Alain Modrea. Tribunalul Cluj l-a condamnat, anul trecut, la patru ani de închisoare cu suspendare.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a publicat la sfârşitul săptămânii trecute în Monitorul Oficial normele metodologice de aplicare a noului Cod Fiscal, intrat în vigoare la 1 februarie 2013, modificând procedurile de aplicare pentru majoritatea impozitelor reglementate de Cod.
Institutul Cultural Român (ICR) face o serie de precizări în legătură cu Concursul de proiecte culturale cu finanţare nerambursabilă, derulat în perioada ianuarie - martie, subliniind că o serie de instituţii sunt deja parteneri strategici ai Institutului şi califică drept intoxicări o serie de afirmaţii ale unor persoane din sfera publică.
Legendarul fotbalist Alfredo Di Stefano susţine că sunt şanse mari să fi jucat fotbal cu compatriotul său argentinian Jorge Mario Bergoglio, care săptămâna trecută a fost ales ca suveran pontif sub numele de Francisc, pe vreme când erau copii la Buenos Aires, relatează agenţia Reuters.
Un câine din rasa Labrador Retriever a fost unul dintre primii privilegiaţi care au primit binecuvântarea Papei Francisc. Totul s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute, când noul suveran al Bisericii Catolice a vrut să se întâlnească şi să le mulţumească jurnaliştilor veniţi din întrega lume la Roma pentru a detalia despre întrunirea conclavului în urma căruia a fost ales noul papă.
Cardul naţional de sănătate nu îi va ajuta pe pacienţi, ci mai mult îi va încurca, mai ales pe cei în vârstă, iar atâta vreme cât sistemul informatic care conţine baza de date cu asiguraţii va merge prost, pe card vor apărea date eronate. Cel puţin, aşa consideră medicii clujeni.
Prefectura Cluj a cerut la Bucureşti o Hotărâre de Guvern prin care o parte din diferenţa de TVA cu care statul român ar fi dator firmei Invest Nikarom, proprietarul Mechel, să fie redirecţionată pentru stingerea datoriilor faţă de muncitorii disponibilizaţi de la Câmpia Turzii.
Eparhia greco-catolică de Cluj-Gherla îşi serbează mâine Patronul, în calendarul liturgic făcându-se pomenirea Sfântului Iosif. Decretul cu privire la sărbătorirea Patronului Eparhiei a fost dat în 16 martie 2003, an în care s-a sărbătorit Jubileul de 150 de ani de la înfiinţarea Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.
Călin Făgaciu, preşedintele Asociaţiei Fermierilor Crescători de Bovine din judeţul Cluj, a lansat un atac dur la adresa fermierilor şi producătorilor din Uniunea Europeană, precizând că scandalurile în care a fost implicată România în ultima perioadă sunt doar bombe de presă în defavoarea producătorilor români, pentru a elimina competiţia.
Danone România retrage preventiv de pe piaţă unele produse care ar putea să conţină urme de lapte contaminat şi blochează în depozitul său alte 75 de tone de lactate, după ce a descoperit aflatoxină în laptele livrat de unul din furnizorii săi, a anunţat luni producătorul.
Premierul Victor Ponta a declarat luni că a cerut ministerelor Economiei şi Justiţiei să găsească soluţii juridice care să preîntâmpine situaţii precum cea de la Mechel, el arătând că trebuie să existe o responsabilitate chiar penală pentru şefii societăţilor private care nu-şi respectă obligaţiile.
Victor Piţurcă a anunţat numele jucătorilor convocaţi pentru meciurile cu Ungaria şi Olanda și a declarat că România se luptă cu țara vecină pentru locul 2.
Adrian Năstase va fi eliberat din Penitenciarul Jilava, după ce Tribunalul Bucureşti a respins, luni, recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Completul, format din preşedintele Ioana Cleopatra Şipoteanu şi din judecătoarele Carmen Constanţa Balaci şi Florentina Vasilăţeanu, a decis, cu opinie majoritară, respingerea recursului DNA în cazul sentinţei Judecătoriei Sectorului 4 şi punerea în libertate a lui Adrian Năstase.
Hypermarketul Cora a retras de la comercializare o cantitate de 500 de cutii cu carne de vită fabricată de 'Ardealul', imediat după ce a primit sesizarea de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a declarat Ana Maria Florea, PR Cora.
Premierul Victor Ponta a reafirmat luni că nu va candida la prezidenţialele din 2014, candidatul USL fiind actualul preşedinte al Senatului, Crin Antonescu.
Preşedintele Traian Băsescu va participa, marţi, la ceremonia de inaugurare a pontificatului Papei Francisc, informează Administraţia Prezidenţială.
Peste o sută de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii au blocat, luni, drumul european E60, care trece prin faţa combinatului, în semn de protest faţă de neplata salariilor compensatorii. Drumul a fost deblocat după aproximativ o oră.
Asociaţia Grupul de Acțiune Locală Someș Transilvan informează că organizează sesiunea de depunere a proiectelor pentru:
Muncitorii concediaţi colectiv de Mechel Câmpia Turzii sunt de acord ca sindicatul 'Industria Sârmei' din întreprindere să îi reprezinte în instanţă pentru obţinerea drepturilor salariale şi au semnat, luni, împuternicirile pentru deschiderea unei acţiuni în justiţie.
Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Cluj au luat probe de la producătorii şi procesatorii de lapte din judeţ pentru a stabili dacă acesta este contaminat cu aflatoxină, rezultatele fiind negative. Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, a spus că la Cluj situaţia este sub control.
Mâine, între orele 10.00 – 15.00, are loc Ziua Porţilor Deschise la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” cu ocazia Zilei Poliţiei Române.
Legendara trupă Iron Maiden va concerta la Bucureşti, în Piaţa Constituţiei, pe 24 iulie, invitaţii speciali ai acestui show fiind trupele Anthrax şi Voodoo Six, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul ironmaiden.com.
Elevii de gimnaziu şi liceu sunt invitaţi să participe, în perioada 1 – 5 aprilie 2013, la o serie de activităţi tematice cu caracter istoric în cadrul programului “Să ştii mai multe, să fii mai bun”.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a emis un comunicat de presă în care arată că „a luat act cu surprindere”, de declaraţiile domnului Daniel Barbu, Ministrul Culturii şi al Patrimoniului Naţional, cu privire la susţinerea candidaturii municipiului Timişoara pentru titlul de Capitală Europeană. Totuşi, spune Uioreanu, “aceste declaraţii nu pot fi considerate ca fiind decisive în lupta dintre cele două municipii”.
Proiectul „Reţea transnaţională de management integrat al cercetării postdoctorale în domeniul Comunicarea ştiinţei. Construcţie instituţională (şcoala postdoctorală) şi program de burse (CommScie)" se finalizează la sfârşitul acestei luni. Proiectul s-a desfăşurat pe parcursul a 36 de luni şi a implicat 135 de tineri cercetători din 4 universităţi, trei din România şi una din Italia.
Declaraţia de sâmbătă a ministrului Culturii, Daniel Barbu, privind susţinerea candidaturii municipiului Timişoara la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 a stârnit reacţii în rândul democrat liberalilor clujeni.
Scumpirea biletelor pentru transportul în comun este criticată de consilierii locali USL care consideră că s-a aprobat această majorare fără a avea o analiză economică.
Una din cele mai bune trupe din Marea Britanie, Kaiser Chiefs, va concerta la cea de a 11-a ediţie a Festivalului Peninsula. Trupa din Leeds, de al cărei nume se leagă o serie de hituri, – printre care şi piesa din 2007, Ruby, poate cea mai cunoscută pe plan internaţional – va cânta în prima zi a celui mai mare festival din România, care se va desfăşura între 18 şi 21 iulie 2013, în Cluj-Napoca.
Sâmbătă, 23 Martie, de la ora 22:30, ShortsUP revine la Cluj cu cele mai populare și premiate scurtmetraje ale sezonului 2012, la Cinema Victoria. Criteriul de selecție pentru comediile amuzante și dramele intense a fost cantitatea de aplauze și simpatie stârnită în rândul publicului bucureștean de-a lungul sezonului încheiat. Best Of ShortsUP înseamnă două ore de râs și plâns în doze mici, de maximum 20 de minute.
Fundaţia Comunitară Cluj (FCC) a oferit o finanţare nerambursabilă Spitalului de Copii Cluj, în valoare de 21.500 de lei pentru dotarea secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă.
Unul dintre cele mai așteptate filme ale primăverii, „Domestic”, în regia lui Adrian Sitaru, va avea o proiecție de gală la Cluj vineri, 22 martie, de la 20.00, la Cinema Florin Piersic. Spectatorii vor avea ocazia să-i întâlnească pe regizorul Adrian Sitaru, pe producătoarea filmului, Monica Lăzurean-Gorgan, și pe câțiva dintre actorii din distribuție.
Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca va găzdui, în 23 şi 24 martie, prima ediţie a Festivalului de Poveşti din Transilvania. Printre invitaţi se numără povestitori celebri din străinătate.
O femeie de 32 de ani din localitatea Poieni este cercetată penal după ce a furat dintr-o locuinţă peste 4.700 lei. Hoaţa a fost prinsă în câteva ore de la săvârşirea faptei.
Poliţiştii clujeni au aplicat, la sfârşitul săptămânii, peste 520 de amenzi în valoare de aproximativ 78.000 lei. Cele mai multe nereguli i-au vizat pe şoferi.
O fetiţă de şase ani din judeţul Bistriţa-Năsăud, elevă în clasa pregătitoare, a fost transportată în stare gravă la spital, luni dimineaţă, după ce a fost lovită de o maşină, în timp ce traversa DN 17 pe trecerea de pietoni.
Peste o sută de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii au blocat, luni, drumul european E60, care trece prin faţa combinatului, în semn de protest faţă de neplata salariilor compensatorii.
Noul papă Francisc a dăruit Catedralei din Buenos Aires inelul său de cardinal pe care l-a purtat pe vremea când a fost arhiepiscop al capitalei argentiniene, a declarat luni postului de televiziune argentinian Canal 5 Noticias (C5N) preotul paroh al acestui sfânt lăcaş Alejandro Russo.
Peste 200 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele „F.C. CFR 1907 Cluj-Napoca” şi „F.C. Rapid Bucureşti”, ce se va desfășura azi, începând cu ora 21.30, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au suspendat luni, pentru două ore, judecarea dosarului privind eliberarea condiţionată a fostului premier Adrian Năstase.
Monica Macovei, candidat la funcţia de preşedinte al PDL, a declarat duminică seara la Braşov, unde şi-a prezentat moţiunea "Reformiştii", că vrea să construiască un 'partid model', care să fie centrul unificării dreptei.
Adrian Năstase a fost adus, luni dimineaţă, de la Penitenciarul Jilava la Tribunalul Bucureşti, care urmează să ia o decizie definitivă privind cererea acestuia de eliberare condiţionată după executarea unei treimi din pedeapsa de doi ani de închisoare primită în dosarul "Trofeul calităţii".
Sindicaliştii de la Mechel Târgovişte anunţă un miting de protest, pentru luni, la ora 15,30, în faţa Prefecturii Dâmboviţa, cu o participare de câteva sute de foşti şi actuali angajaţi ai combinatului.
Aproximativ 4.000 de persoane s-au reunit duminică la Budapesta la apelul organizaţiei Milla (Un milion pentru libertatea presei) pentru a protesta faţă de Guvernul de centru-dreapta al premierului conservator Viktor Orban.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Silviu Albişor, opt persoane au fost rănite într-un accident produs pe un drum judeţean care leagă localităţile Cristian şi Orlat.
Doi deţinuţi au evadat duminică dintr-o închisoare din Quebec cu ajutorul unui elicopter, dar unul dintre ei, apropiat al bandei Hell's Angels, a fost arestat după câteva ore, împreună cu doi dintre complicii săi, în timp ce arestarea celuilalt părea iminentă.
Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova a câştigat al 28-lea titlu din carieră, al doilea la Indian Wells, la şapte ani după primul, în urma victoriei, de duminică, în faţa danezei Caroline Wozniacki, scor 6-2, 6-2.
Premiul cel mare la jocul Loto 6/49 pus în joc duminică, de peste 4,5 milioane de euro, nu a fost câştigat, niciun jucător nereuşind să ghicească toate şase numere extrase.