Versiunea electronică a ziarului Național informează că Ioan Rus este cel care îl va înlocui pe George Maior la conducerea celui mai puternic serviciu secret din România.
Morcovii fac parte din grupul de fructe şi legume care ajută la îmbunătăţirea calităţii spermei, bărbaţii care consumă aceste vegetale fiind mai fertili, potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii americani.
Democrat-liberalii Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă se află, în această seară, la Cluj-Napoca pentu a-şi prezenta proiectele de ţară cu care s-au înscris în cursa internă a partidului pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale. Ambii consideră că pentru câştigarea alegerilor este necesară unificarea dreptei.
Carne de cal a fost depistată, în Marea Britanie, într-un lot de conserve de carne etichetate drept "vită" şi fabricate în România, anunţă autorităţile britanice, citate de ziarul The Guardian.
În luna noiembrie a acestui an se împlinesc 80 de ani de la sfinţirea Catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca. Pentru a marca acest eveniment Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, va organiza între 2-3 noiembrie o serie de manifestări religioase şi culturale.
România şi Marea Britanie au devenit destinaţiile preferate ale cuplurilor de italieni care doresc să divorţeze, scrie publicaţia britanică Daily Mail în ediţia online.
Agenţia americană pentru Securitatea Naţională a negat informaţiile conform cărora ar fi interceptat comunicaţiile Arhiepiscopului Jorge Mario Bergoglio, actualul Papă Francisc.
Scăderea în greutate a unuia dintre partenerii implicaţi într-o relaţie amoroasă poate reprezenta un moment de cumpănă, ducând, adesea, la despărţire, se arată într-un nou studiu.
În 31 octombrie 2013, între orele 8.00-11:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, Serviciului de Investigare a Fraudelor, în colaborare cu poliţişti locali din cadrul Poliţiei Locale Cluj-Napoca, au desfăşurat o acţiune în pieţele din municipiul Cluj-Napoca pentru prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ilicit şi a evaziunii fiscale.
În luna septembrie, 147 de pacienţi au ajuns la Clinica de Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean Cluj şi alţi 128 în alte secţii ca urmare a afecţiunilor cauzate de consumul de alcool.
Jurnalistul de investigații Tudor Știrbu a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj să plătească daune în valoare de 5.000 de euro pentru un articol publicat în anul 2006 în ziarul Clujeanul. Sentința este definitivă, iar jurnalistul se gândește să facă plângere la CEDO.
Filiala din Zorilor a Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” a fost joi gazda unui spectacol de muzică populară interpretat de Ansamblul „Rădăcini şi muguri”de la şcoala „Radu Stanca” din Cluj-Napoca.
Au tăiat zeci de copaci să toarne beton pentru a ajunge la cimitir. Se întâmplă la Mănăstirea Tăuți din județul Cluj, unde zeci de arbori au fost puși la pământ pentru a face loc impresionantelor scări. Maica Stareță de la Mănăstirea Tăuți a declarat că pădurea aparține mănăstirii și că a avut autorizație de la Ocolul Silvic Cluj pentru fiecare copac tăiat.
Cei doi candidaţi rămaşi în cursa pentru Preşedinţie, Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă, şi-au prezentat, marţi şi miercuri, proiectele de ţară în faţa membrilor partidului din judeţele Maramureş, Sălaj, Bihor şi Satu Mare, urmând ca joi să le prezinte în faţa celor din Bistriţa şi Cluj.
Banca Transilvania a înregistrat pe primele nouă luni ale anului un profit net de 240,23 de milioane lei, mai mic cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Valoric, diferenţa negativă e de aproximativ 25 de mil. de lei.
Mai mulţi locuitori din Florești și Tăuți din județul Cluj reclamă faptul că, în ultimele două zile, mai mulţi copaci din pădurea de la marginea celor două localități sunt tăiaţi ilegal. Aceştia spun că în doar câteva ore mai multe persoane au venit cu drujbele reușind să doboare peste două hectare de pădure. În replică, reprezentanţii Ocolului Silvic Cluj, spun că aceste tăieri de copaci sunt autorizate.
Universitatea Babeş-Bolyai va organiza, în anul 2015, ce-a de-a XIII-a ediţie a conferinţei internaţionale „European Culture”, decizia fiind luată ca urmare a prezenţei delegației UBB la Barcelona, cu prilejul celei de-a XII-a ediţii a acestei manifestări, desfăşurată în perioada 24-26 octombrie.
Senatorul democrat liberal Alin Tişe consideră că USL atinge culmea repolitizării prin proiectul descentralizării pe care îl propune. PDL cere un pact naţional şi dialog pe tema descentralizării, între partide, societatea civilă şi mediul academic pentru a nu se specula politic această temă.
Tăierile ilegale de arbori continuă în județul Cluj, fiind confiscate aproape 370.000 metri cubi de material lemnos în primele nouă luni ale acestui an.
Primarul din Arad, Gheorghe Falcă, a întârziat, miercuri, peste 45 de minute la întâlnirea cu membrii PDL Bihor din cauza unor "unor probleme pe drum". El este așteptat astăzi și la Cluj pentru a-și prezenta platforma.
O intervenţie mai puţin obişnuită a avut loc miercuri seara la Gherla, când o femeie a solicitat ajutorul pompierilor pentru a o scăpa de liliecii din balcon.
La ședințele anterioare de Consiliu Local, aleșii forului deliberativ au avansat ideea achiziționării unor tablete electronice, motivația fiind legată de eliminarea materialelor de şedinţă care se furnizau în format tipărit.
Prinţul Charles afirmă în partea a treia a documentarului "Wild Carpathia" - care a fost lansată miercuri seară la Bucureşti şi care va fi difuzată pe Travel Channel pe 8 noiembrie, de la ora 21.00 - că România este o ţară minunată, cu oameni remarcabili, iar păşunile din această ţară sunt unice.
Clujenii Andrei Aroneț, Sergiu Biriș, Călin Biriș, precum și un fost clujean, Dragoș Stanca, se află într-un clasament al celor mai influente bloguri din România.
Jucătoarea Simona Halep, locul 14 WTA şi cap de serie numărul unu, a învins-o, miercuri, scor 6-4, 6-4, pe franţuzoaica Alize Cornet, 27 WTA, într-un meci din cadrul turneului de la Sofia, dotat cu premii în valoare totală de 750.000 de dolari.
Google marchează, în acest an, ziua de Halloween, sărbătorită pe 31 octombrie, printr-un doodle interactiv special în care o vrăjitoare combină diverse ingrediente - oase, mere, otrăvuri sau capete de mort - pentru a crea poţiuni.