„Am pierdut un meci pe care îl puteam câștiga”, a declarat Marcel Țenter, tehnicianul “U“ Mobitelco BT, după meciul cu Antwerp Giants.
Jucătorii Universității Cluj sunt conștienți de importanța partidei de sâmbătă cu FC Vaslui și speră să câștige cele trei puncte puse în joc.
Echipa de baschet feminin a Universității Cluj va juca două meciuri zilele acestea.
Organizaţia Studenţilor Medicinişti (OSM) din Cluj, prin proiectul „Împreună Pentru Sănătate”, în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică Cluj, desfăşoară duminică, 11 decembrie, primul screening din acest an universitar.
Care sunt cele mai profitabile întreprinderi din Cluj?
Opportunity Microcredit România IFN S.A. a lansat oficial promoţia lunii decembrie prin care diminuează costurile micilor întreprinzători privind finanţarea afacerii lor şi oferă o reducere de 50% la comisionul de acordare a tuturor microcreditelor, fie cu destinaţia de achiziţionare capital de lucru sau investiţii.
Deşi acum o lună, la intrarea în magazinul German Bakery a fost postat un mesaj în care se motiva închiderea pentru efectuarea inventarului, surse Monitorul de Cluj au declarat că societatea se află în faliment.
Odată cu finalizarea noii staţii de epurare a Clujului, apa de la robinet nu va mai conţine fosfor şi azot.
Cele mai reuşite proiecte realizate în ultimii doi ani de arhitecţii din judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj vor fi expuse şi premiate în aceste zile la Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului intitulat „Premiile OART 2011”.
O delegaţie PDL condusă de preşedintele partidului, Emil Boc, participă pentru două zile la Congresul Partidului Popular European de la Marsilia.
Aleşii îşi pot angaja rudele în birourile parlamentare, „dacă nu exagerează”, spun politicienii clujeni.
Senatul a adoptat iniţiativa legislativă a senatorului PSD de Cluj, Alexandru Cordoş, prin care se propune ca şomerilor care nu beneficiază de ajutorul de şomaj să le fie eliberate gratuit adeverinţe medicale.
„Nu mă pot supăra pe preşedinte. Dacă n-ar fi fost el, noi nu ştiu dacă am mai fi existat”, a declarat al doilea om în stat, Vasile Blaga, în cadrul unei emisiuni televizate.
Contractul pentru realizarea proiectului Centrului Cultural Transilvania, care va găzdui şi Filarmonica a fost semnat ieri.
Prelungirea cu 30 de zile a arestării primarului suspendat Sorin Apostu este justificată de Curtea de Apel Cluj prin „existenţa unui interes public, care se referă la buna administrare a justiţiei şi totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor”.
Primarul interimar Radu Moisin a anunțat că de vineri se reiau întâlnirile cu cetățenii din cartierele oraşului.
Câteva zeci de camioane încărcate cu piatră au liber să circule prin oraș.
Joi, de la ora 19, la Casa Tranzit va avea loc o întâlnire cu Dan Perjovschi, unul dintre cei mai importanti artişti contemporani.
Vezi de unde pot fi cumpărați brazi anul acesta şi care vor fi preţurile.
Distribuitorul de echipamente electronice pentru autovehicule Falcon Electronics a lansat în România sistemul Viper Smart Start, care permite pornirea motorului maşinii prin intermediul smartphone-ului, comandă care poate fi accesată din orice loc unde există semnal GSM.
Companiile vor plăti la 1 ianuarie cu 5% mai mult pentru gazele naturale, din cauza creşterii preţului gazelor importate, iar tarifele pentru populaţie vor rămâne nemodificate, a anunţat marţi Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Sechestru asigurator a fost instituit asupra conturilor bancare ale cabinetului de avocatură al Monicăi Apostu, soţia primarului suspendat al municipiului Cluj-Napoca, potrivit motivării deciziei de prelungire a arestării lui Sorin Apostu, dată publicităţii miercuri de Curtea de Apel Cluj.
Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au semnat, miercuri, contractul de proiectare pentru realizarea Centrului Cultural Transilvania, care este una dintre cel mai importante investiţii pe care municipalitatea o va derula în viitorul apropiat.
Numărul copiiilor din județul Cluj care s-au îmbolnăvit anul acesta de rujeolă și rubeolă a crescut de 14 ori față de 2010.
Alianţa pentru o Românie Curată se pronunţă împotriva comasării alegerilor locale şi parlamentare şi critică adoptarea legislaţiei electorale prin asumarea răspunderii sau ordonanţe de urgenţă, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, Agerpres.
Peste 570 de ofiţeri ai Serviciului Român de Informaţii (SRI) s-au pregătit în programe oferite de Biroul Federal de Investigaţii (FBI) al Statelor Unite ale Americii, a declarat, miercuri, directorul FBI, Robert S. Mueller.
Curtea Constituţională a respins miercuri sesizarea depusă de USL la legea prin care se îngheaţă pensiile şi salariile bugetare pentru 2012, informează Mediafax.
Senatorii au aprobat, în plenul de miercuri, propunerea legislativă a deputatului PDL Mirel Gheorghe Taloş prin care radiodifuzorii cu servicii generaliste de televiziune sunt obligaţi să includă, săptămânal, în grila de programe, cel puţin 120 de minute de emisiuni sau ştiri cu conţinut educativ sau cultural.
Aproximativ 200 de revoluţionari protestează, miercuri, în Piaţa Universităţii, cerând demisia Guvernului şi organizarea de alegeri libere, la un moment dat având loc o altercaţie între aceştia şi forţele de ordine.
Parlamentul grec a adoptat în noaptea de marţi spre miercuri un buget de austeritate drastic pentru 2012, mizând pe o reducere puternică a deficitului public şi un al cincilea an consecutiv de recesiune, care marchează hotărârea Atenei de a rămâne în zona euro, informează Mediafax.
Câştigul salarial mediu nominal net a fost, în luna octombrie, de 1.457 lei, în scădere cu 7 lei (0,5%) faţă de luna anterioară, dar cu 8,7% mai mare comparativ cu aceeaşi lună din 2010, conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional Statistică, informează Agerpres.