monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Transilvania Fest la Biertan

Comuna Biertan va gazdui în perioada 30 iulie- 1 august, Transilvania Fest. Este vorba de un festival de „cultura si mâncare”, care promoveaza traditiile si obiceiurile din regiunea Transilvania, dorind sa contribuie la dezvoltarea comunitara, comerciala si turistica. Transilvania Fest va prezenta sectiuni de mestesuguri si de produse agro-regionale, iar organizatiile neguvernamentale din regiunea Transilvaniei, îsi vor prezenta proiectele de turism cultural, patrimoniu, educatie sau mediu. Turistii, invitatii si deopotriva localnicii, vor putea degusta preparate ale bucatariei traditionale si vinuri de calitate. La reusita întregului program îsi vor aduce contributia peste 130 de voluntari. De asemenea, mai multe organizatii neguvernamentale vor fi prezente cu ateliere de lucru, oferind oportunitatea potentialilor voluntari de a se implica activ. Festivalul Transilvania Fest a început în anul 2005 în Turda, cu scopul de a dezvolta, organiza si implementa un eveniment care sa revitalizeze mestesugurile si obiceiurile din zona, si sa puna orasul Turda si zona Aries pe harta rutelor de turism cultural.    A. P.

Mediasul se revigoreaza

Numarul persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca a scazut continuu in ultima perioadaAcum patru ani si jumatate, municipiul Medias incepea sa semene din ce in ce mai mult cu un oras mort din punct de vedere al locurilor de munca. Situatia era cu atat mai tragica, cu cat numarul somerilor continua sa creasca, in conditiile in care societati cu zeci de ani de traditie erau in pragul falimentului. Cea mai acuta problema care necesita rezolvare era aceea a somajului. In iulie 2005, nu mai putin de 5.000 de persoane se aflau in baza de date a Agentiei Locale de Ocupare a Fortei de Munca, ca persoane aflate in cautarea unei slujbe.    Anul somerilorAnul 2005 a fost de altfel, unul dintre cei mai grei ani din istoria postrevolutionara a Mediasului. Incepand din luna martie, societatile Vitrometan, Automecanica, Geromed si Texmed, au recurs la disponibilizari, din cauza problemelor financiare cu care se confruntau. In luna iulie, 250 persoane au ramas fara un loc de munca, datorita concedierii colective de la societatea Texmed. In luna august 2005, 300 de angajati ai societatii Geromed si-au pierdut locurile de munca. Problema se punea cat si pana cand, se va putea intinde suportabilitatea populatiei active, cea care contribuie la ajutorul de somaj.    Sens inversIncepand din anul 2006, numarul somerilor a inceput sa scada. Au mai fost fluctuatii pe piata fortei de munca, dar in general, rata somajului a scazut. Cauzele care au dus la aceasta scadere au fost angajarile facute in aceasta perioada, precum si plecarea unui numar important de someri la munca in strainatate. O alta explicatie a scaderii numarului de someri o reprezinta cursurile de calificare-recalificare. Printre cele mai cautate au fost acelea de agent paza, ospatar-bucatar, operator PC, sau lucrator comercial. Totodata, un rol destul de important l-au avut bursele locurilor de munca, organizate de mai multe ori pe parcursul unui an.    Crestere lunaraLa sfarsitul lunii decembrie 2008 erau inscrisi in evidentele Agentiei Locale pentru Ocuparea Fortei de Munca Medias 1.598 someri, din care 707 femei. Prima luna a anului 2009 a adus cu 126 someri mai multi decat sfarsitul anului trecut. Ulterior, numarul persoanelor fara un loc de munca a crescut constant de la o luna la cealalta. Astfel, in luna aprilie erau 2.906 someri, in iunie cifra era de 3.360, iar in luna august numarul persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca era de 3.912. Anul 2009 s-a incheiat in cele din urma cu 4.105 someri inregistrati.     2.956 in prezentAnul 2010 a debutat cu o noua crestere usoara in luna ianuarie, pentru ca ulterior somajul sa inceapa sa scada. Astfel, din luna februarie si pana in prezent, acesta a inregistrat un trend descrescator. La sfarsitul lunii iunie, erau inregistrati 2.956 someri, cu circa 300 mai putini fata de luna anterioara. Din numarul total de someri,  1.834 de persoane beneficiaza de indemnizatie de somaj, iar 1.122 persoane sunt someri neindemnizati.

Proiecte pentru strazi

În municipiul Medias mai sunt 41 de strazi care nu au proiecte de modernizare a infrastructurii rutierem, de apa canal si sistem rutier. Lungimea totala  a acestor strazi este de 10,5 kilometri. Municipalitatea a facut demersurile pentru a întocmi proiectele cu o firma specializata,  pentru ca în timp scurt  sa se treaca la etapa de executie.     Contract de 118.000 de leiAchizitia pentru acest contract s-a realizat prin Sistemul Electronic de Achizitii Publice. Strazile au fost grupate pe  loturi în functie de zona rezultând astfel un numar de sapte loturi. Licitatia a fost câstigata de doua societati comerciale din Cluj si Alba Iulia. Valoarea contractului este de 118.000 lei.    Pe lista de prioritatiPractic prin acest contract, municipalitatea rezolva definitiv una dintre probleme importante care tin de infrastructura. În aceste conditii, în momentul actual va mai fi nevoie doar de fondurile necesare realizarii lucrarilor. „Lucrarile de investitii la sistemul rutier reprezinta o prioritate în mandatul meu. În fiecare an am alocat o parte importanta din bugetul local acestui capitol, si am reusit astfel sa modernizam peste 50 de strazi în ultimii 5 ani”, explica primarul Teodor Neamtu.    În toate cartiereleCele 41 de strazi care vor beneficia de proiect tehnic sunt din toate zonele municipiului. Printre strazile unde va fi realizata proiectarea în vederea reabilitarii se numara Bâlea, Vulcan, Episcop I.Bob, Mestecanis, Tusnad, Liviu Rebreanu, Goraslau, Iuliu Maniu, Mihail Sadoveanu, Neajlov, Negoiu, Titel Petrescu, Fagaras, Jiului, Teba, Barajului, Ighisului, Mitropolit Sterca Sulutiu, Timotei Cipariu, Parâng, Prislop, Tâmpa, Vamii, Andrei Muresan, Dealului, Nuferilor, Rovine, Tisei, Graia de Sus, Ceahlau, Câmpul de Jos, Rora Mare, Alexandru Papiu Ilarian, Pasaj Bran, Prunului, Pilotilor, Porumbelelor si Vinului.     Strazi în lucru Municipiul Medias are la ora actuala un numar de  334 strazi, cu un total de 123 kilometri de drum. Dintre acestea, pe strazi se desfasoara în prezent lucrari. Totodata, exista un numarul de 20 strazi care au deja întocmit proiectul tehnic în Medias si satul apartinator Ighisul Nou.

Ziua aviatorilor

Primarul Mediasului a fost inaintat la gradul de comandor in rezervaSarbatoarea Sfantului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul celor care strabat vazduhul a fost celebrata si in municipiul Medias. De Ziua Fortelor Aeriene Romane au fost depuse coroane de flori la monumentul dedicat aviatorilor amplasat la intrarea in fosta unitate militara de aviatie. „Este un moment deosebit in viata aviatorilor militari si civili. Este un moment de analiza si bilant, in care ne gandim cu mult respect la cei care si-au dat viata pentru a apara cerul senin al Romaniei” au explicat organizatorii.     Intre aviatie si administratiePrintre cei care au participat la manifestarile dedicate Zilei Fortelor Aeriene Romane, s-a numarat si primarul municipiului Medias, Teodor Neamtu. Fost ofiter de aviatie, acesta a avut parte de o surpriza. Neamtu a fost inaintat in gradul de comandor in rezerva. „Colegii din Asociatia Cadrelor Militare in Rezerva si Retragere mi-au facut o surpriza, efectuand demersurile necesare pentru a fi avansat si astazi mi s-a citit ordinul de avansare la gradul urmator, gradul de comandor in rezerva. Am un sentiment de bucurie pentru ca de regula, acest grad este cel cu care se finalizeaza o cariera militara” a explicat Teodor Neamtu.     Cu aviatia in suflet Teodor Neamtu a mai explicat ca aviatia i-a ramas in suflet. Primarul Mediasului mai spune ca nu va uita niciodata anii petrecuti in cadrul armatei romane. „Este o zi deosebita pentru mine, in primul rand pentru ca este Ziua Fortelor Aeriene, structura din care am facut parte timp de 25 de ani, perioada care m-a marcat atat ca om, cat si ca pregatire profesionala. De anii petrecuti in armata imi voi aduce aminte intotdeauna cu placere, motiv pentru care in fiecare an, de 20 iulie,  am  pe de o parte un sentiment de mandrie ca am facut parte din aceasta nobila arma, iar pe de alta parte un sentiment de prietenie si de sustinere pentru cei care acum slujesc patria sub culoarea albastra a aviatiei” a explicat Neamtu.     Sarbatoare tristaPe 20 iulie 2004, odata cu praznuirea de catre crestinii ortodocsi a Sfintului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul celor care strabat vazduhul, patronul spiritual al tuturor aviatorilor romani, a fost sarbatorita pentru prima data Ziua Aviatiei Romane, si Ziua Fortelor Aeriene. Pentru Scoala Militara de Maistri si Subofiteri a Fortelor de Aeriene Medias, aceasta sarbatoare a fost ultima in aceasta locatie. Dupa 84 de ani de existenta neintrerupta in Medias, datorita profundelor transformari ale sistemului militar actual si a amplului proces de restructurare a invatamantului militar, Scoala Militara de Maistri si Subofiteri a Fortelor Aeriene a fost dislocata in garnizoana Boboc-Buzau. Unitatea functioneaza intr-o noua conceptie impreuna cu Scoala de Aplicatie a Fortelor Aeriene incepand din data de 1 septembrie 2004.    85 ani de istorieIn toamna anului 1920, regele Ferdinand, prin Inaltul Decret numarul 4167,  in urma demersurilor intreprinse de Ministerul de Razboi, a pus bazele Scolii de Meseriasi Militari ai Aeronauticii. In primul an al existentei sale, scoala a functionat pe aerodromul Pipera-Bucuresti, dupa care, datorita conditiilor precare existente aici, a fost mutata la Medias, in cladirea unei foste cazarmi de husari. Toamna anului 1921 a adus efectivele scolii in orasul de pe malurile Tarnavei Mari. Prin Decretul numarul 3671 din 10 noiembrie 1924, scoala a primit denumirea de „Scoala Tehnica a Aeronauticii”, iar la 1 septembrie 1927 s-a mutat in cazarma „Aurel Vlaicu”. Dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial, in pofidagreutatilor, Scoala Militara Tehnica de Aviatie, si-a continuat activitatea, atribuindu-se la 5 septembrie 1954 numele marelui pionier al aviatiei, Traian Vuia. Incepand cu data de 1 octombrie 2001, prin comasarea Scolii Militare de Maistri Militari si Subofiteri a Apararii Antiaeriene de la Brasov, cu Scoala Militara Tehnica de Aviatie „Traian Vuia”, ia fiinta Scoala Militara de Maistri si Subofiteri a Fortelor Aeriene din Medias.

Efectele crizei

Festivalul Zilele Tineretului Mediesean nu se organizeaza anul acesta. Manifestarea devenita o traditie pentru municipiul de pe Târnava Mare nu va mai avea loc. Zilele Tineretului Mediesean vor lipsi din calendarul cultural al acestui an, iar motivul principal este legat de criza economica. Dupa ce s-a consultat cu alesii locali medieseni, conducerea municipalitatii a decis sa renunte la aceasta manifestare. „Am consultat colegii mei din Consiliul Local vis-a-vis de oportunitatea organizarii Festivalul Tineretului Mediesean, festival programat la începutul lunii septembrie. Tinând cont de faptul ca este un an în care avem constrângeri bugetare deosebite, reduceri de 20% din cheltuielile materiale, procente din cota defalcata din impozitul pe venit si fiind un an de austeritate, colegii din Consiliul Local au hotarât ca în acest an, acest festival sa nu mai aiba loc”, a declarat primarul Teodor Neamtu. Festivalul Zilele Tineretului Mediesean a fost organizat în ultimii ani în prima jumatate a lunii septembrie.     A. P.

3 pentru o locuinta

Termenul de depunere a dosarelor pentru obtinerea unei locuinte construite pentru tineret a expirat. Cu toate ca initial erau peste 1.000 de cereri din partea mediesenilor, în cele din urma doar 341 si-au depus dosarele. „În aceasta perioada, reprezentantii Directiei de Asistenta Sociala se deplaseaza la fiecare solicitant în vederea întocmirii anchetei sociale. Urmatoarea etapa este verificarea si evaluarea dosarelor de catre Comisia desemnata pentru întocmirea listei de prioritati” a explicat primarul Teodor Neamtu.    6 blocuriLa nivelul municipiului Medias sunt în constructie în prezent pe strada Predeal, sase blocuri cu 128 apartamente pentru tineri. Lucrarea este finantata de Agentia Nationala pentru Locuinte. În ceea ce priveste partea municipalitatii, aceasta va realiza utilitatile în zona, si anume cele de apa-canal, infrastructura rutiera si celelalte utilitati necesare unei zone rezidentiale.    Gata anul acestaCele sase blocuri sunt construite de o firma din municipiul Medias, care a câstigat licitatia organizata de catre Agentia Nationala pentru Locuinte. Amplasamentul este o suprafata de 2.600 metri patrati de pe strada Predeal. Cele 6 blocuri vor îmbogati fondul locativ al municipiului cu 128 apartamente. Pe suprafata de pe strada Predeal se vor amenaja si spatii verzi, locuri de joaca pentru copii, si parcari. „Pâna la sfârsitul acestui an, speram ca lucrarile la cele sase blocuri sa se finalizeze. Este vorba de o investitie deosebita, sunt 128 de unitati locative, garsoniere si apartamente cu 2 camere pentru tineri” mai spune Teodor Neamtu.     Criterii de departajareCriteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate pentru repartizarea locuintelor de tip ANL, sunt de doua feluri, restrictive si de ierarhizare. Printre criteriile eliminatorii figureaza lipsa unui loc de munca pe o perioada nedeterminata, sau alta sursa de venit pentru cel putin un membru al familiei, datorii la utilitati, bugetul local si de stat. Solicitantii unei locuinte nu trebuiau sa aiba mai mult de 35 de ani în momentul repartitiei locuintei, trebuiau sa aiba domiciliul în Medias, si nu au au voie sa detina o locuinta în proprietate, sau sa fi detinut, în calitate de chirias, o alta locuinta din fondul locativ al Consiliului Local Medias. Criteriile de ierarhizare sunt stabilite prin punctaj, în functie de situatia locativa actuala, starea civila, vechimea cererii solicitantului, starea de sanatate, venitul mediu net lunar, studiile si pregatirea profesionala, locul de munca si alte situatii speciale.

Maestrul panzei de paianjen

Anul acesta artistul va implini 8 decenii de viata si sase de activitateParcurge orasul cu bicicleta in fiecare zi. Vazandu-l nu ai spune ca e octogenar. Privirea agera parca scruteaza mereu orizontul cautand o noua sursa de inspiratie, un material pe care sa il prelucreze, o idee. E mereu jovial, e mereu cu zambetul pe buze. Asa e Emil Muresan, un mediesean aparent ca oricare altul, insa in realitate ascunde o personalitate deosebita.     Expozitie aniversaraEmil Muresan lucreaza in prezent la mai multe lucrari metaloplastice, pe care intentioneaza sa le prezinte intr-o expozitie aniversara. Anul acesta artistul implineste 80 ani de viata, si respectiv 60 ani de activitate. „Pentru aceasta aniversare m-am gandit sa fac ceva nou. Pregatesc acum niste lucrari din metaloplastie. E vorba de mai multe machete care reprezinta pasari, copii, diferite elemente pe teme folclorice. Acum le fac ca si machete, iar ulterior vor fi facute mari” spune Emil Muresan.    Colaje din panza de paianjenAcum aproximativ noua ani artistului i-a venit ideea sa faca lucrari din frunze si petale de flori. „Nu-mi placea cum ieseau si am incercat sa le combin cu ceva. Asa am ajuns sa folosesc panza de paianjen. Primele lucrari nu mi-au reusit, dar in timp m-am perfectionat” isi aminteste Muresan. Folosind panza de paianjen ca si materie prima, penseta, un ac si un lipici special, din mana artistului au inceput sa iasa lucrari de o deosebita frumusete, realizate la inceput din panza de paianjen in combinatie cu diverse frunze si petale de flori, si mai apoi exclusiv din panza. In prezent artistul are peste 100 de lucrari care reprezinta animale, pasari, oameni, toate intr-o nota originala. In timp in curtea casei si-a format o adevarata crescatorie de paianjeni, intrucat avea nevoie de foarte multa materie prima.    „Bricul Mircea” din pinza de paianjenCea mai mare lucrare din panza de paianjen este „Bricul Mircea”, o pictura-colaj de 2/1 metri. „Lucrarea asta mi-a luat mult timp. Nu stiu daca mai exista ceva asemanator in lume. Eu, unul, nu am auzit de cineva care sa picteze cu panza de paianjen. Din cate stiu eu, sunt singur in lume” crede Emil Muresan. De fapt, artistul nu a vrut sa realizeze o reprezentare a celebrului bric. Oamenii care au vazut-o au numit-o asa. „Eu nu stiu cum arata Bricul Mircea. Nu l-am vazut niciodata. Modelul a fost poza unui velier dintr-o revista” explica Muresan.    Tablouri din floriLa inceputul anului 2008, maestrul Emil Muresan a renuntat la tablourile din panza de paianjen, pentru unele realizate cu ajutorul unor flori uscate. Noua pasiune si-a descoperit-o iarna trecuta, iar tranzitia a facut-o destul de repede. Special pentru luna martie acesta a realizat o expozitie pe care a dedicat-o tuturor reprezentatelor sexului frumos din Medias. Tablourile au fost expuse in holul Primariei Medias.    Flori din gradinaIn mainile iscusite ale artistului plastic, florile culese din gradina proprie au luat infatisari neobisnuite. Pentru ca acestea sa isi pastreze culorile vii, si sa poata fi folosite ca materie prima, Emil Muresan a folosit o tehnica ceva mai speciala. Practic, florile au fost presate, iar apoi uscate cu abur. „Florile se usuca repede si isi pastreaza culoarea. Urmeaza apoi lipirea pe o coala de carton cu un clei special. Tabloul efectiv se compune dintr-o serie de flori, frunze, tulpini asezate in diferite feluri, in moduri diferite de combinare a culorilor” mai spune artistul plastic.     Peste jumatate de veac in slujba arteiAbsolvent al Scolii de arta decorativa si design din Bucuresti, precum si al Scolii de Arta din Sibiu, Muresan este unul dintre membrii fondatori ai A.A.P.A. (Asociatia Artistilor Plastici Amatori) din judetul Sibiu. In indelungata sa activitate artistul a realizat peste 150 de lucrari in lemn, marmura, piatra, ipsos si bronz. Dintre cele mai cunoscute amintim „Hora”, sculptura in bronz, „Adolescentii” sau „Ospitalitate pe Tarnave”, toate lucrari din municipiul nostru. De asemenea mai are lucrari in Ocna Sibiului, Agnita sau Sacelu-Gorj, este medaliat la diverse expozitii si laureat la Festivaluri nationale si republicane.    Cetatean de onoareIn anul 2005, artistul a fost rasplatit cu titlul de cetatean de onoare al municipiului Medias. Propunerea acordarii acestei distinctii, in semn de respect si de cinstire pentru munca sa depusa in folosul comunitatii, a venit din partea liderului grupului consilierilor PD de la momentul respectiv, Marcel Piteiu. Emil Muresan a fost rasplatit astfel pentru contributia deosebita in domeniul cultural, si pentru activitatea sa artistica, de aproape 60 de ani.

Gata de asalt

Mediesenii vor debuta luni cu un meci ce se va desfasura la BranestiGaz Metan Medias joaca, luni, in deplasare la Branesti, cu Victoria, formatie nou promovata. Totusi, meciurile de pe propriul teren, cel putin in prima parte a turului se vor juca la Sibiu. Stadionul Gaz Metan a avut o capacitate de aproximativ 5.000 de locuri, iar dupa modernizare va avea in jur de 7.000 de locuri. Starea gazonului este una buna spre foarte buna in general, singurele probleme apar doar in momentul in care ploua puternic sau ninge de asemenea puternic. In primele etape ale turului, echipa va juca la Sibiu, la 50 de km distanta, pe terenul celor din liga a doua, FC Vointa. Stadionul are o capacitate de 25.000 de spectatori, iar potrivit estimarilor, sibienii vor merge in numar mare la meciuri, astfel incat se mizeaza pe o asistenta de peste 10.000 de fani pe meci. Din pacate, starea gazonului nu este la fel de buna ca a celui de la Medias. Media spectatorilor in campionatul trecut a fost de aproximativ 4.000 de spectatori pe mecila jocurile de pe teren propriu si o medie de 3.000 de spectatori la meciurile din deplasare.     Rezultate bune in amicaleIn aceasta pauza competitionala, mediesenii au disputat mai multe meciuri de verificare. Rezultatele au fost in general foarte bune. Astfel, rezultatele au fost urmatoarele: Gaz Metan – U Cluj 2-0, deplasare, Gaz Metan – Honved Budapesta 1-2, deplasare, Gaz Metan – Tetran Presov 0-0, deplasare, Gaz Metan – Debrecen 3-1, deplasare, Gaz Metan – Paksi SE (prima liga maghiara) 2-1, deplasare, Gaz Metan – Acu Arad 0-0, deplasare. „Rezultatele sunt datatoare de speranta. Ne dorim sa avem un sezon viitor foarte bun”, spune antrenorul Cristi Pustai.     Nume noiLa capitolul achizitii, mediesenii s-au miscat destul de bine. Astfel, au fost adusi: Plesca – portar – 28 de ani venit de la Poli Iasi, contract pe trei ani, adus ca si rezerva a lui Buchta, Prekop – fundas la marcaj, sau mijlocas defensiv – 26 de ani, venit de la Tetran Presov, fost coechipier cu Buchta, Romulus Miclea – 29 de ani – venit de la Poli Iasi – contract pe trei ani, mijlocas ofensiv sau atacant, ca si varianta de rezerva pentru atac, Raul del Campo – mijlocas coordonator sau varf, venit de la Racing Santander B, contract semnat pe doi ani, 28 de ani si Aganovic – 23 de ani, atacant, fost international bosniac. In schimb, la capitolul plecari, notabila este doar despartirea de Vatca, caruia i-a expirat imprumutul de la Steaua.     Pe plusFacand o comparatie fata de sezonul precedent, mediesenii stau mai bine aproape la toate capitolele. Pentru postul de portar – Gaz Metan sta la fel ca si in sezonul trecut, intrucat tot Buchta va fi titular, intrucat Plesca a fost adus ca si varianta de rezerva, deci practic la acest capitl nu s-a modificat nimic. La capitolul defensiva, fara transferuri esentiale, doar cu Prekop ca si varianta de rezerva compartimentul defensiv pare la fel ca si in sezonul trecut, poate, sa spunem asa un pic intarit prin revenirea lui Markovic, care, culmea, s-a reeacidentat. Oricum, el a semnat o prelungire de contract pe trei ani de zile. La mijloc, se poate vorbi de cel mai intarit compartiment, prin venirea lui Raul del Campo, Miclea, Prekop. Primul cel putin se anunta a fi un jucator de baza imediat ce se va integra in sistemul de joc gandit de Pustai. Marele plus este la capitolul ofensiva acolo unde Pustai are acum variante la dispozitie. Aganovic se anunta concurent serios pentru Silvasan si Litu, iar fostul international bosniac se pare ca a devenit chiar prima optiune pentru atac.     Pustai in crestereLa capitolul banca tehnica, Gaz Metan sta foarte bine . Il are ca si principal pe Cristi Pustai, un antrenor care a crescut foarte mult in ultimii ani, el preluand echipa chiar din liga a doua, de cand era in pericol de retrogradare si a izbutit ca in trei ani sa aduca echipa pe locul zece in liga I. De pricipiu este un antrenor ofensiv, caruia ii place spectacolul, doar ca din cauza faptului ca a pierdut prea multe meciuri folosind o formula prea ofensiva a devenit mai prudent. Acum este mult mai pragmatic si pune mai mult accent pe faza defensiva. Prefera sa joace in sistemul 4-4-2 pe teren propriu si in 4-5-1 in deplasare sau in 5-4-1 tot in deplasare.

Mircia Giurgiu vrea publicarea averilor pe Internet

Deputatul PDL Mircia Giurgiu va propune la discutarea Legii ANI, care va avea loc în luna august, ca declaratiile de avere si de interese ale demnitarilor sa fie publicate pe Internet. „Voi propune introducerea unui articol nou care sa prevada ca orice persoana care accepta o functie de demnitate publica sa renunte automat la dreptul de a-si proteja informatiile referitoare la viata privata. Daca accepti o astfel de functie, mi se pare normal sa fii de acord si cu faptul ca trebuie sa-ti faci publica declaratia de avere“, a declarat Mircia Giurgiu. Potrivit acestuia, declaratiile de avere ar trebui sa fie publicate pe propria raspundere.     Curtea Constitutionala a declarat de doua ori neconstitutionala legea care îi obliga pe demnitari sa îsi faca publice declaratiile de avere, motivînd ca se încalca dreptul la ocrotirea vietii private.    G. D.

Ranbaxy lanseaza primul medicament original pe piata locala

Compania farmaceutica japoneza Daiichi Sankyo introduce în Romania, prin Terapia Ranbaxy, un nou antibiotic, primul medicament original de pe piata româneasca. Medicamentul Tavanic (levofloxacin) este un agent antibacterian sintetic, descoperit initial de Daiichi Sankyo, a carui comercializare s-a facut, din 1993, în parteneriat cu Sanofi-Aventis, pentru zone ca Europa, Africa, Orientul Mijlociu, America de Sud si o parte din Asia. La inceputul acestui an, drepturile de comercializare a Tavanic în România si în Africa de Sud au fost transferate de la Sanofi-Aventis catre Ranbaxy, companie care detine pe piata locala compania Terapia. La rîndul sau, producatorul indian Ranbaxy Laboratories e detinut în proportie de 64% de japonezii de la Daiichi Sankyo.

A crescut valoarea minima pentru deschiderea insolventei

Dupa modificarea Legii 85/2006 care reglementeaza insolventa, debitorii vor avea 90 de zile la dispozitie pentru a-si acoperi datoriile, iar pragul de cerere a insolventei a fost majorat de la 30.000 la 45.000 de lei.     De asemenea, de acum înainte toate procedurile prevazute de lege, mai putin recursurile, vor fi solutionate de tribunale sau, daca este cazul, de tribunalele comerciale din circumscriptia de care debitorul apartine.     În cazul salariatilor, acestia pot solicita insolventa societatii pentru mai mult de 6 salarii medii brute pe economie pe salariat.     Modificarile mai prevad si faptul ca, la cererea debitorului, judecatorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea de deschidere a insolventei sa consemneze, în termen de 5 zile, la o banca, o cautiune de cel mult 10% din valoarea creantelor. Cautiunea va fi restituita creditorilor, daca cererea lor va fi admisa. În schimb, daca va fi respinsa, cautiunea va fi folosita pentru a acoperi pagubele suferite de debitori.

Pensionarii si Internetul

Corneliu Popescu * Pensionar„E relativ usor pâna acum, dar e abia a doua zi de curs. Am învatat sa trimitem mail-uri, sa creem conturi, cam atât. Viata ne ofera si altceva decât am avut înainte, asa ca trebuie sa ne descurcam indiferent de vârsta”.Livia Tatomir * Pensionar„Ma descurc binisor sa zic, asa ca începator. Mi-am facut adresa de e-mail si în româna si în engleza, si mergem înainte, dar e foarte greu. Am vrut sa învat pentru a sti si eu, si ca sa nu ramân în urma cu toate noutatile care sunt”.Sofia Moldovan * Pensionar„La început mi s-a parut greu, dar domnisoara de aici explica foarte bine. Pe urma m-a atras si mi-a placut. Am vrut sa învat sa vorbesc cu copiii si nepotii în strainatate”.Eugen Man * Pensionar„E foarte interesant. Am învatat lucruri noi pe care nici nu am crezut ca le putem accesa, cum sa citim un ziar, cum sa urmarim un program de televiziune, sa vedem timpul probabil la Medias spre exemplu, nu în toata tara”.

O lucrare de Ioachim Nica, facuta cadou

Cu ocazia închiderii retrospectivei de desen Ioachim Nica, prezentata la Muzeul de Arta, unul dintre clujenii care vor vizita duminica expozitia va putea intra în posesia lucrarii expuse cu titlul „Fluture – cadou“ (carbune presat pe hîrtie). Cîstigatorul va fi desemnat prin tragere la sorti a biletelor de intrare vîndute duminica si va fi contactat telefonic luni, 26 iulie, de catre un reprezentant al Muzeului de Arta. Lucrarea va fi oferita de artistul Ioachim Nica.    A. V.

Porumb, visine si flori, confiscate si distruse de Primarie

Politistii comunitari din cadrul Serviciului inspectie comerciala din Primaria Cluj-Napoca au încheiat 22 de procese verbale de constatare a contraventiei în urma verificarilor privind practicarea comertului ambulant neautorizat si comercializarea în locuri neautorizate a pepenilor verzi, din data de 10 iulie si pîna în prezent. Politistii comunitari au încheiat 10 procese verbale de constatare a contraventiei în valoare totala de 1.000 de lei pentru încalcarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populatiei împotriva unor activitati comerciale ilicite, republicata în 2009.Inspectorii Primariei au confiscat 500 de bucati de porumb fiert, 23 kg de ciuperci, 12 kg de visine, 54 de buchete de flori, 10 litri de lapte, legaturi de ceapa, morcovi si patrunjel. Marfa confiscata a fost distrusa. De asemenea, politistii comunitari au verificat atît amplasamentele aprobate pe domeniul public, cît si pe cele de pe terenuri proprietate privata privind comercializarea pepenilor verzi. Au fost constatate nereguli legate de nerespectarea amplasamentelor aprobate, respectiv comercializarea în locuri neautorizate, precum si lipsa vizei trimestriale pe certificatul de producator. Pentru neregulile constatate au fost încheiate 12 procese-verbale de constatare a contraventiilor, iar valoarea amenzilor aplicate a fost de 8.000 DE lei.    M. O.

Giurgiu propune modificarea Constitutiei

Deputatul PDL Mircia Giurgiu va propune modificarea Constitutiei astfel încît drepturile si obligatiile membrilor Curtii Constitutionale a României (CCR) sa fie acordate sau retrase în urma unui vot al celor doua Camere ale Parlamentului.      Propunerea de modificare a Constitutiei urmeaza sa fie depusa la începutul lunii septembrie. „Nu mi se pare corect ca judecatorii Curtii Constitutionale sa decida asupra drepturilor lor. Ei sînt singurii din tara care au dreptul la pensii speciale pentru ca au putut sa decida sa le pastreze“, a declarat ieri Mircia Giurgiu. Concret, deputatul propune ca la articolul 146 din Constitutie sa fie introdusa litera m) prin care sa se specifice ca deciziile cu privire la drepturile si obligatiile judecatorilor CCR sa fie luate în plenul celor doua Camere ale Parlamentului.    G. D.

Magazin Clujana in Iulius Mall. Urmeaza Bucuresti si Moscova

„Este un moment important pentru noi toti. Pe de-o parte pentru Consiliul Judetean, care este proprietarul Clujana, pentru cei care fac treaba sa mearga in aceasta intreprindere si, nu in ultimul rind, pentru clujenii care isi recapata unul dintre brandurile de marca. De 2 ani incoace, Clujana se dezvolta si este in crestere, in ciuda perioadei de criza pe care o traversam. Este in primul rind meritul celor care muncesc aici si fac ca aceasta renastere sa ne bucure pe toti“, a spus presedintele CJ Cluj, Alin Tise.     La rindul sau, directorul Clujana, Radu Tarmure, s-a aratat increzator in ce priveste vinzarile pe care le va avea noul magazin. „Acest spatiu din Iulius Mall are o suprafata de 45 de metri patrati si avem patru persoane care vor lucra aici. Vom vinde produse marca Clujana, dar si posete si alte accesorii de la alte firme. In rest, ne concentram pe partea de exporturi“, a precizat Tarmure.     Promotii pentru clientiRadu Tarmure a aratat si ce surprize ii asteapta pe clientii care vor pasi pragul noului magazin. „Primul si al cincilea client vor avea parte de reduceri, iar la un bon in valoare de 200 de lei, clientii vor primi o husa de telefon din piele“, a mentionat managerul fabricii de incaltaminte.La rindul sau, presedintele forului judetean a amintit si de angajarile pe care le face Clujana. „In ultima perioada s-au creat aproximativ 50 de locuri de munca. Este vorba despre un contract extins de lohn, iar fabrica va continua sa angajeze pentru o perioada determinata de timp. Daca lucrurile vor merge in continuare bine, ne gindim sa le oferim oamenilor care lucreaza la aceasta fabrica salarii mai bune decit cele pe care le au acum“, a declarat Alin Tise.     Se pregatesc extinderiClujana SA, societate la care Consiliulul Judetean Cluj detine pachetul majoritar de actiuni, a inregistrat pentru anul 2009 o cifra de afaceri in valoare de aproape 8,7 milioane de lei, cu 20% mai mare decit in 2008, pentru anul in curs fiind preconizata o crestere de 10%. In acest moment, capacitatea de productie este de 1.500 de perechi pe zi, iar ca urmare a investitiilor realizate in cursul acestui an se are in vedere marirea acesteia la 1.700 de perechi pe zi. Intreprinderea are acum 415 angajati. In cursul anului 2009 si  in acest an, Clujana a fost prezenta pe pietele din Franta si Irlanda. Astfel, din luna decembrie a anului 2009 si pina acum s-au exportat 12.000 de perechi de incaltaminte. In viitor, Clujana s-ar putea extinde in Bucuresti, fabrica avind acum mai multe cereri de francizare, dar si in Moscova, in urma unui tirg ce va avea loc in aceasta toamna in Rusia. Magazinul inaugurat ieri este cel de-al patrulea in municipiul Cluj-Napoca, dupa cele deschise anterior in imediata apropiere a intreprinderii, in Piata Mihai Viteazu si in Polus Shoping Center, toate fiind in acest moment pe profit.

Ajuta organismul cu ajutorul culorilor

 www.bioenergoterapia.ro Apa solarizata cel putin 3-4 ore utilizând diverse culori are gust diferit de apa potabila de la robinet. Daca organismul are nevoie de vibratia unei anumite culori, atunci hrana poate sa fie preponderent de aceasta culoare si mai ales vie. O alta metoda prin care se poate beneficia de puterea culorilor este tesatura din matase sau bumbac folosita în îmbracaminte.      Cromoterapia, sau terapia cu ajutorul culorilor, este una dintre terapiile complementare recunoscuta prin Legea terapiilor complementare si/sau alternative ca facând parte din familia metodelor de vindecare. Nu trebuie sa uitam ca suntem înconjurati de culori, suntem influentati de culori si chiar suntem vindecati de ele.      Verdele padurii linisteste psihicul tulburat, portocaliul încalzeste sufletul, iar albastrul azuriu predispune la meditatie eliberându-ne de stres. Unele terapii bazate pe ajutorul culorilor în vindecarea bolilor spun ca acestea ne ajuta sa echilibram energetica corpului. Daca se îmbina cromoterapia cu diverse alte terapii alternative, atunci efectul culorilor se manifesta mult mai puternic, existând sansa ca ameliorarea bolilor sa se obtina într-un timp mai scurt. Culoarea este pretutindeni în jurul nostru. Vindeca sau îmbolnaveste. Binedispune sau supara. Este permanent în tot ceea ce facem. Daca pentru chinezi utilizarea culorii a devenit o adevarata arta, prin stiinta numita de ei Feng Shui, pentru europeni culoarea este reprezentata mai mult prin ceea ce se poate obtine imediat, folosind vibratia ei.    Ce culori îmbracam?O metoda prin care se poate beneficia de puterea culorilor este tesatura din matase sau bumbac vopsit cu ajutorul culorilor obtinute din plante. Si aceasta pentru ca plantele furnizeaza culori adevarate, naturale. Se poarta îmbracaminte confectionata din aceste materiale, mai ales pe vreme însorita, având lenjeria alba. Daca utilizam lenjerie colorata atunci hainele care se îmbraca vor fi albe. De asemenea, hainele din fibre naturale pot fi combinate cu pietre semipretioase sau cu aplicatii din lemn colorat.    Apa se poate transforma cu ajutorul soarelui si sticlei colorate Apa tinuta la lumina solara, trei-patru ore, într-un recipient de sticla colorata, este diferita ca gust de apa simpla, de robinet. Ea este încarcata de vibratia unei anumite culori si va fi uilizata pentru o anumita afectiune. De obicei, apa solarizata se bea pe parcusul întregii zile, cu înghitituri mici.     Culorile fructelor si legumelor - sursa de sanatateChiar si alimentele pot furniza frecvente de vibratie a culorii lor. Astfel, daca organismul are nevoie de vibratia verde, atunci hrana poate sa fie preponderent de aceasta culoare si mai ales vie. Iata câteva dintre „alimentele vii“ si culorile lor, de care putem beneficia în aceste zile însorite de vara:     * rosu: ridichi de luna, zmeura, prune rosii, mere rosii, ardei rosu, tomate, cirese sau coacaze rosii     * portocaliu: morcovi, pepene galben, dovleac, citricele portocalii, caise     * galben: citricele galbene, mere, banane, pere     * albastru: afine, struguri negri, mure     * violet: vinete, struguri violeti     * verde: zarzavaturi, ardei, castraveti, mere verzi etc.

Prajitura cu mere

Ingrediente: 1 ou, 7 linguri ulei, 7 linguri lapte, 7 linguri zahar, 1 praf de copt, cca. ½ kg faina     Mod de preparare: Din ingrediente se face un aluat si se împarte în doua. Prima parte se pune în tava unsa si tapetata cu faina. Se adauga 1 kg de mere spalate si date pe razatoarea mare. Se acopera cu cealalta parte a aluatului si se coace la foc potrivit. Pofta buna !

Coltul cu mondenitati

Monitorul de Medias: Obisnuiti sa mergeti la cinema? Când ati fost ultima data?     Eugenia Railean: Foarte demult. Ultimul film pe care l-am vazut la cinematograf a fost Titanic. Asa ca foarte, foarte demult. Aveti un loc preferat în Medias?     Îmi place zona de agrement Greweln. Îmi place verdeata de acolo, pasarile, acolo ne relaxam cu adevarat dupa o zi plina la munca.Când ati dansat ultima data?     Cred ca de 8 martie…sigur atunci, la balul care a fost organizat cu acea ocazie. Atunci ne-am întâlnit si am iesit. Preferati muntele sau marea?      Mie îmi place foarte mult la munte, familiei la mare, asa ca ne împartim si si, ca sa fie pace.

Boc promite un nou protocol pentru autostrada, dar nu si bani

Guvernul si Bechtel cauta solutii pentru a continua lucrarile la Autostrada TransilvaniaIeri seara, reprezentantii Bechtel s-au intilnit cu cei ai Guvernului pentru a discuta despre finantarea proiectului. Desi oficial se vorbeste numai despre semnarea in luna august a unui protocol intre Bechtel si Guvern privind continuarea lucrarilor la Autostrada Transilvania, este posibil, potrivit unor surse, ca pe linga discutiile oficiale sa fi aparut si oferta ca Bechtel sa „crediteze“ statul roman pentru a continua lucrarile.     In prezent, constructorul Autostrazii Transilvania lucreaza la asfaltarea segmentului dintre Turda si Cimpia Turzii, fara sa existe insa perspective de finantare pentru continuarea lucrarilor si dupa finalizarea acestei portiuni de drum.     La intilnirea de la Palatul Victoria de ieri au participat premierul Emil Boc, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, presedintele departamentului de infrastructura la Bechtel, Mike Adams si directorul de proiecte de la Autostrada Transilvania, Michael Swinford. Iar in urma acestei dezbateri s-a decis ca in cursul lunii august sa fie semnat un protocol care sa reflecte angajamentul Executivului pentru continuarea finantarii lucrarilor la Autostrada Transilvania. De asemenea, protocolul va stabili lucrarile de autostrada ce urmeaza a fi efectuate pe parcursul acestui an, potrivit informatiilor oficiale venite de la Palatul Victoria.    Soarta autostrazii, sub semnul intrebariiSurse din apropierea companiei americane au declarat pentru monitorul ca este posibil ca Bechtel sa-i fi propus Guvernului sa finanteze chiar ea continuarea lucrarilor, urmind ca pe viitor sa fie gasite forme de rambursare a banilor de catre statul roman. Ideea nu este noua, avind in vedere ca Daniel Don, directorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Cluj, a declarat in mai multe rinduri ca unul dintre motivele care au inclinat balanta in favoarea companiei americane, atunci cind s-a ales firma care sa construiasca Autostrada, a fost ideea ca, la o adica, acesta dispune si de posibilitati materiale proprii net superioare celor ale altor companii.Tot in zilele urmatoare, in urma discutiilor dintre membrii Executivului si cei ai societatii Bechtel, se va decide si soarta platii terenurilor expropriate in vederea realizarii proiectului de infrastructura ce urmeaza sa faca legatura dintre Bors si Brasov.     Fara finantare, 1.200 de oameni ar putea fi concediatiPractic, in aceste zile se discuta nu se discuta doar despre soarta celui mai important proiect de infrastructura din Romania, cit si despre cea a celor 1.200 de angajati ai Bechtel care au ramas in urma concedierilor masive din acest an. Va reamintim ca Bechtel a concediat in primavara circa 700 de persoane.     „Constructorul asfalteaza deja sectorul dintre Cimpia Turzii si Turda si se lucreaza la Nadasel, iar in plus s-au reluat lucrarile la Marghita. Cei de la Bechtel vor sa stie exact daca isi vor lua banii si ce se va intimpla cu oamenii de pe santiere“, si-a dat cu parerea Grigore Pop, presedintele cartelului Sindical Alfa Cluj, despre intilnirea de ieri dintre Bechtel si reprezentantii Guvernului. El a precizat ca americanii ar fi de acord sa caute resurse proprii pentru continuarea proiectului, dar ca nu au inca acordul Guvernului.    Sindicatele nu dau in judecata Bechtel-ulPresedintele Cartel Alfa a mai precizat pentru monitorul ca nu va actiona in judecata firma americana pentru concedierile colective din primavara, deoarece acestea sint de inteles pe fondul lipsei de bani si ca, in cazul stoparii finantarilor, este posibil ca si salariatii ramasi pe santiere sa isi piarda locurile de munca.     „In cazul in care nu vor fi bani, ne putem astepta ca Bechtel sa ii dea pe toti afara“, a precizat Pop. „La inceput se vorbea de concedierea tuturor angajatilor, ulterior s-a revenit asupra anuntului si au fost pastrati 1.200. Ma bucur ca nu s-a intimplat ce e mai rau, dar daca vad ca nu sint bani, nu ma pot baga“, a subliniat acesta.     Directorul de comunicare al Bechtel Romania, Bogdan Sgircitu, a fost extrem de retinut si s-a abtinut de la orice fel de declaratie.

Incepe BT Tennis Cup

Intrarea este libera pentru toti cei care doresc sa-i sustina pe concurenti.BT Tennis Cup se adrezeaza tuturor categoriilor de virsta, fiind dedicat atit juniorilor cu virste cuprinse intre 8 si 18 ani – fete si baieti, precum si seniorilor. Sint asteptati sa participe peste 300 de jucatori din toata tara. Turneul face parte din programul competitional al Federatiei Romane de Tenis, categoria a 3-a. Prima editie a acestui turneu de tenis care poarta marca BT s-a desfasurat in luna mai si s-a bucurat de participarea a peste 100 de jucatori din 20 de orase. Winners Tennis Club, prin activitatile sale si serviciile pe care le ofera, incurajeaza practicarea acestui sport, de la initiere pina la nivel de performanta, dar si ca modalitate de petrecere a timpului liber. Scoala de tenis Winners Tennis Club se adreseaza copiilor si tinerilor cu virste de la 4 la 18 ani, din echipa facind parte 10 antrenori profesionisti. Complexul sportiv are in dotare 16 terenuri de tenis, sala pentru pregatire fizica, tribune, dar si restaurant cu terasa.      BT Tennis Cup se numara printre sub-brandurile Bancii Transilvania, alaturi de BT Golf Cup, Crosul BT, BT Cafe, Academia BT, Clubul Intreprinzatorului Roman si Clujul are Suflet. Detalii despre competitie, inclusiv pe durata desfasurarii acesteia, pot fi accesate pe site-ul www.winners-tennis.ro.

?Feroviarii? joaca in Oltenia

Formatia din Gruia are ambitii mari si in acest sezon. „Feroviarii“ vor sa isi pastreze titlu de campioni, Cupa Romaniei si sa aiba rezultate bune in grupele Champions League. Ionut Rada, Nuno Diogo, Kivuvu, Sasa Belanovic si Rafael Bastos sint jucatorii transferati de alb-visinii in aceasta vara. Elevii lui Andrea Mandorlini s-au pregatit in Austria si asteapta optimisti meciul din prima etapa cu Universitatea Craiova. Ultima partida dintre cele doua formatii a stirnit controverse prin faptul ca oltenii au condus cu 2-0, iar clujenii au revenit si au cistigat in ultimele minute un meci decisiv pentru soarta titlului. Adversarii CFR-ului au reclamat faptul ca Universitatea a jucat mult prea slab in a doua repriza si un fundas al lor l-a faultat inutil pe Traore, in minutele de prelungire, iar clujenii au cistigat prin penaltiul obtinut la acea faza.     „Numai noi stim cit de mult vrem o victorie, avind in vedere ce s-a intimplat sezonul trecut. Poate ca eu imi doresc cel mai mult sa invingem, fiindca stiu ce cosmar am trait cind am aflat rezultatul final. Am iesit lovit de pe teren pe cind conduceam si, cind mi-am revenit dupa acea comotie, am fost uimit sa aud ca am pierdut de la 2-0. Avem de razbunat, insa, doua infringeri cu CFR-ul, nu trebuie uitata maniera in care ne-au eliminat din Cupa Romaniei“, a declarat Stefan Barboianu, mijlocasul oltenilor.     Partida va avea loc simbata la ora 18 pe stadionul din Drobeta Turnu Severin. Bucuresteanul Alexandru Tudor va fi arbitrul intilnirii si va fi ajutat de Cristian Nica din Ploiesti si Aurel Onita din Constanta. Observatorii partidei vor fi Nicolae Grigorescu din Timisoara si Dumitru Mihalache din Bucuresti.

Clujeni la beach-volley

Voleibalistii Ionut Badea, Bogdan Bratosin, Cosmin Ghimes si Doru Ghimes de la Universitatea Cluj s-au înscris în circuitul national de beach-volley. Competitia va avea loc la Strandul Municipal din Oradea în perioada 22-25 iulie. La turneul de la Dej din perioada 16-18 iulie, echipa formata din Andrei Crisan si „U“-istul Doru Ghimes s-a clasat pe locul secund, iar echipele formate din Ionut Badea-Cosmin Ghimes si Bogdan Bratosin-Marius Nica au terminat pe locurile 5-6. „Avînd în vedere ca este un turneu de traditie la Oradea, speram sa ne prezentam la fel de bine ca si la celelalte turnee“, a declarat voleibalistul Universitatii Cluj, Doru Ghimes. Acest turneu este al treilea dupa cele de la Constanta si Dej si este dotat cu premii în valoare de 2.000 de euro. La turneu vor participa echipe din toata tara, iar Clujul va fi reprezentat de patru echipe.    L. B.

Ghita Muresan vine la Cluj!

Fostul baschetbalist Ghita Muresan vine la Cluj, din nou, la fel ca în ultimele veri, pentru a fi alaturi de cei mici si pentru a-i ajuta sa desluseasca primii pasi în baschet. „Ghita Muresan Summer Camp 2010“ se va derula cu o singura serie, între 2 si 8 august, în Parcarea Iulius Mall, la fel ca anul trecut. Amplasamentul cortului gigant va fi în zona lacului. Ghita Muresan va deschide astfel cursurile de vara ale scolii de baschet, destinata copiilor cu vîrste cuprinse între 8 si 13 ani, baieti si fete, care vor fi împartiti pe doua categorii (ca program): seria I (copii între 8 si 10 ani) – vor fi cursuri dimineata, între orele 9-13, seria a II-a (copii între 11 si 13 ani) – vor fi cursuri dupa-amiaza, între orele 16-20. Parintii interesati sa-si înscrie copiii trebuie sa completeze un formular aflat la Centrul Info din incinta Iulius Mall Cluj, în perioada 23-30 iulie 2010. Înscrierea este gratuita, însa numarul de locuri este limitat.    L. B.

Fotbal in familie, in Parcul Rozelor

Si în aceasta sîmbata, ca în fiecare weekend pîna la sfîrsitul lunii august, familiile dornice sa-si petreaca dupa-amiezile în compania sportului-rege sînt asteptate începînd cu ora 16 în Parcul Rozelor din cartierul Manastur, la E.ON Fun Factory. Concursurile, premiile si surprizele pregatite special de catre organizatori îsi asteapta cîstigatorii pe tot parcursul verii, în urma concursurilor fiind desemnata în fiecare sîmbata „Cea mai buna familie“, „Cea mai buna mama“ si „Maestrii jaloanelor“. Participarea la aceste concursuri este libera, fara înscriere prealabila, importante fiind doar buna-dispozitie si dorinta de a face cît mai mult sport. E.ON Fun Factory este un proiect al E.ON România realizat în parteneriat cu Primaria Cluj-Napoca. Proiectul E.ON Fun Factory reprezinta o alternativa inovativa de petrecere a timpului liber în familie, prin intermediul fotbalului.    L. B.

?U? infrunta Steaua

Paul Cazan alaturi de Niculescu, Gheorghe si Mendy Cele doua echipe s-au schimbat mult in pauza competitionala, „sepcile rosii“ transferind 14 jucatori iar formatia din Ghencea 11.     „Studentii“ nu se tem de confruntarea cu Steaua, in ciuda diferentei de valoare dintre loturile celor doua echipe. Clujenii au cistigat ultimul meci de acasa impotriva ros-albastrilor si acest lucru le da incredere elevilor lui Marian Pana. Cele doua echipe au obiective diferite. La „U“ se doreste formarea unei echipe competitive care sa ramina in Liga 1, iar in sezoanele urmatoare sa atace locurile fruntase, in timp ce prioritatea Stelei este cistigarea campionatului, titlul ne mai ajungind in Ghencea din 2006.      „Sint clare lucrurile in privinta meciului cu Steaua. Ii cunoastem, i-am studiat. Trebuie sa compensam lipsa de omogenitate prin unitatea de grup. Trebuie sa ne mobilizam, sa debutam cu bine in Liga 1 si sa-i facem fericiti pe suporteri“, a declarat Marian Pana. Managerul Universitatii a mai spus ca noua vedeta Claudiu Niculescu ar putea fi asul din mineca in partida cu Steaua.      Partida Universitatea Cluj – Steaua Bucuresti se va disputa pe Stadionul „Cetate“ din Alba Iulia, duminica de la ora 18.     Meciul va fi condus la centru de Ovidiu Hategan din Arad, care va fi ajutat de Zoltan Szekely (Baia Mare) si Stelian Slabu (Brasov). Paul Unimatan din Zalau va fi arbitru de rezerva, iar observator va fi Tudor Constantinescu, din Bucuresti.    Trei transferuri in ultima saptaminaIeri au fost prezentate  ultimele trei achizitii ale Universitatii: Claudiu Niculescu, Vasile Gheorghe si Gaston Mendy. Niculescu va purta tricoul cu numarul 9, Gheorghe pe cel cu 28, iar Mendy numarul 3. Paul Cazan, directorul sportiv al alb-negrilor, crede ca „U“ nu va avea probleme cu retrogradarea intrucit are un lot puternic. „In acest moment avem fata de Liga 1, ne-am intarit in toate compartimentele si nu cred ca vom avea emotii, nu ne vom bate la retrogradare“, a declarat Cazan.      Claudiu Niculescu, poate cel mai rasunator transfer al „sepcilor rosii“, este fericit ca a ajuns la Cluj si spera la o victorie in prima etapa, in fata Stelei. „Vin cu ginduri mari, vreau sa joc fotbal si sa indeplinesc alaturi de echipa obiectivele propuse de conducere. Imi va fi putin greu la inceput, dar ma voi acomoda dupa ce imi voi cunoaste colegii. Imi plac formatiile studentesti. Am inceput sa joc in Liga 1 la Universitatea Craiova si cred ca imi voi incheia cariera la «U» Cluj. Intotdeauna mi-a placut sa joc la echipe iubite de suporteri, «U» este foarte iubita, iar acesta este unul dintre motivele pentru care am venit la Cluj. Sa dea Dumnezeu sa batem pe Steaua si sa incepem sezonul cu dreptul. Un meci cu Steaua e intotdeauna special, iar mie imi place sa joc in derbiuri“, a declarat Niculescu.      Mijlocasul Vasile Gheorghe este si el fericit ca a ajuns la Universitatea, dupa ce sezonul trecut a jucat la Astra Ploiesti. „Ma bucur ca am ajuns la «U», am acceptat imediat oferta. Clubul are un proiect interesant, care sper sa aiba succes. Voi munci mult, voi da totul pe teren, vreau sa ajung sa fiu iubit de suporterii extraordinari pe care ii are acest club“, a declarat Gheorghe.

Vacanta, la Biblioteca

În perioada de vara, la Biblioteca Municipala „St. L. Roth”, în fiecare zi între orele 13:00 – 14:00, bunicii si nepotii sunt asteptati sa participe la proiectele de vacanta: concursuri, ateliere de creatie, cursuri, exercitii de imaginatie, ore de lectura. Programul de vacanta este urmatorul:     Luni: „Prietenii lui Mihai Eminescu” se întâlnesc, comunica si citesc poezii.     Marti, miercuri, vineri: ”Pe urmele muzicii”. Învatam despre muzica si sarbatorim împreuna, Anul Chopin.     Joi: Cercul de lectura „ASTRA Junior” îsi asteapta cititorii.     Pentru bunici se organizeaza cursuri de mesagerie electronica si internet, iar pentru tineri, cursuri de educatie culturala, între orele 9:00 – 11:00, în fiecare zi, de luni pâna vineri.     Pentru cei interesati, se fac înscrieri la adresa de email: serviciul.cultura.spectacol@gmail.com sau la sediul institutiei din Piata Regele Ferdinand I nr.1, la parter, persoana de contact Antonela Sofia Barbu.

Unde mergem?

FilmTariful de intrare la toate spectacolele este de 7 lei. În fiecare miercuri se desfasoara actiunea Orange (cumperi un bilet si primesti înca unul). Numai joi, pretul biletului este 5 lei. La toate spectacolele, grupurile organizate de minim 20 copii/elevi au reducere, iar intrarea este de 5 lei.Arta plasticaSculptorul Mario Lup si pictorul Horea Lupp va invita la „Muzica în forme si culori“, expozitie de arta plastica deschisa la Muzeul Municipal Medias. PicturaIubitorii de pictura si monumente medievale sunt asteptati la Muzeul Municipal Medias, unde pot vizita expozitia „Arta si istorie – Monumente în culori“ cu lucrari din colectia proprie semnate de Hans Hermann Mader, Franz Wendller, Wilhelm Krammer, Trude Schullerus, Ion Constantinescu si multi altii. Program: zilnic, între orele 9.00 – 17.00, iar sâmbata între orele 9.00 – 13.00.Concert În cadrul programului din aceasta vara, Biserica Sf. Margareta din Medias propune luni, 26 iulie, un concert cu Iris si Karsten Lenz, Germania.

Copilul saptamanii

Servus! Sunt Selma Cristiana Dermengiu. Vreau sa va spun ca am crescut vazand cu ochii, drept urmare sunt deja in clasa a 5-a. Mi s-a spus ca timpul trece foarte repede, dar pe mine nu ma incanta acest lucru, deoarece e prea frumos atunci cand inca esti copil si toata lumea iti face pe plac. Acum imi place sa dansez, sa merg cu rolele si bicicleta, dar cel mai mult imi place cand sunt pe teren si joc tenis, care de altfel e pasiunea mea... peste cativa ani... cine stie...?Copilul dumneavostra e cel mai frumos! Trimiteti pe adresa redactie@monitoruldemedias.ro o fotografi e si un scurt text, in care sa mentionati cum il cheama, ce varsta are si de ce e atat de deosebit in viata dumneavoastra, pentru a deveni copilul saptamanii in Monitorul de Medias. 

Artistii clujeni, cu sabia concedierilor deasupra capului

Potrivit sindicalistilor, in judetul Cluj, artistii care sint angajati la Opera si Filarmonica nu au fost afectati deocamdata de disponibilizari. „In Constanta, din cei aproximativ 300 de angajati concediati din institutiile care apartin de autoritatile locale, 297 au fost artisti“, a atentionat Liviu Olteanu, din partea Organizatiei Sindicale a Artistilor Lirici din Ansamblu.     Sindicalistii sustin ca, din cauza incertitudinii in ceea ce priveste disponibilizarile din rindul artistilor, se asteapta ca pe viitor sa fie vizati de concedieri si artistii clujeni. Conform lui Liviu Olteanu, angajatii din cultura au fost intotdeauna insuficienti, fiind nevoiti uneori sa inchirieze instrumentisti cu ora pentru punerea in scena a unor concerte si spectacole.

Angajatii Siemens au iesit la strins de gunoaie

10 metri cubi de deseuri au fost colectati de angajatii Siemens PSE Cluj care au participat miercuri la o actiune de ecologizare a zonei de agrement Faget.     „Pentru îndeplinirea obiectivelor de mediu din acest an si la solicitarile unor colegi ce si-au aratat interesul de a participa la ecologizarea unei zone din  apropierea Clujului, angajatii Siemens PSE Cluj au organizat pe 21 iulie o actiune de curatare a zonei de agrement Faget“, au declarat reprezentantii Siemens Cluj. Angajatii companiei au fost ajutati de societatea de salubritate Brantner-Veres care le-a pus la dispozitie un container pentru depozitarea deseurilor, precum si sacii menajeri.    G. D.

Toamna vine cu amenintari de proteste in spitalele clujene

Stefan Roman, liderul SANITAS Cluj, atrage atentia ca unii angajati ai spitalelor vor ajunge la salarii de numai 500 de lei pe lunaConducerea sindicatului din sanatate SANITAS Cluj a atras atentia ieri ca in luna septembrie angajatii din sistemul sanitar ar putea declansa proteste spontane din cauza reducerilor salariale cu 25%, dar si a neacordarii tichetelor de masa.     „Din cauza dificultatilor financiare, in unele spitale nu se mai pot da tichete de masa de 3-4 luni. In septembrie se vor simti efectele reducerilor salariale, si atunci ar putea avea loc proteste spontane necontrolabile“, a declarat Stefan Roman, liderul SANITAS Cluj. Sindicalistii mai precizeaza ca exista angajati care vor cistiga doar 500 de lei in urma reducerilor salariale.    Spitalele vor ramine fara specialistiDaca efectele imediate ale reducerilor salariale sint protestele spontane, pe termen lung se estimeaza o crestere a valului de migratie spre alte tari. Roman sustine ca, in prezent, deficitul de personal din spitale este de aproximativ 1.000-1.500 de persoane, totalul angajatilor din sistemul sanitar clujean fiind de 10.000 de persoane.     „Estimam ca spitalele vor fi depopulate de personal calificat. Oricum, in acest moment se gasesc foarte greu specialisti pe terapie intensiva, radiologie si laborator clinic“, a mai precizat liderul de sindicat.     Se doreste si reducerea masiva a personalului TESASANITAS Cluj nu este de acord nici cu reducerea masiva a angajatilor TESA propusa printr-un proiect de ordin al Ministerului Sanatatii. In opinia sindicalistilor, stabilirea numarului de personal tehnico-administrativ trebuie facuta in functie de numarul de angajati din spitale, si nu in functie de numarul de paturi, asa cum doreste Ministerul.      Stefan Roman considera ca trebuie sa se tina cont si de spitalele clinice care au rezidenti si compartimente de primire a urgentelor. Rezidentii si personalul de la Urgenta sint platiti din banii Ministerului, si nu ai Casei de Asigurari de Sanatate, cum este in cazul celorlalte cadre medicale, motiv pentru care ar trebui sa existe cite un angajat TESA pentru fiecare departament: Spital, Urgenta si Rezidenti. De exemplu, la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj sint inregistrati aproximativ 1.000 de rezidenti, iar la Spitalul de Copii sint aproximativ 500.      Sindicalistii spera sa obtina o modificare a proiectului de ordin privind numarul de angajati TESA, trimitind in acest sens un memoriu catre Ministerul Sanatatii.

Doar o oferta pentru utilitatile de la Pata Rit

Licitatia organizata de municipalitatea clujeana în vederea extinderii retelelor de apa si canalizare, statie de pompare, bransament si racord canal în zona Pata Rît a atras un singur ofertant. Este vorba despre societatea Boccardo Enterprise, care a venit cu o oferta financiara de 403.000 de lei, contractul fiind estimat initial la peste 405.000 de lei. În ceea ce priveste termenul de executie propus, acesta este de 70 de zile. Aceste utilitati sînt necesare în vederea realizarii în zona Pata Rît a unui proiect de locuinte sociale de tip modular, unde urmeaza sa fie mutate persoanele de etnie roma care locuiesc ilegal în diverse zone din municipiu, precum strazile Coastei sau Cantonului.    M. O.

Concurs de inot pentru o cauza nobila

Editia a II-a a Swimathon se adreseaza atit mediului de afaceri, organizatiilor si institutiilor non-profit, cit si persoanelor fizice. „Companiile se pot inscrie pentru a participa la concurs, iar banii pe care ii vor stringe vor fi folositi pentru proiectele comunitare pe care ei le au in derulare sau, daca nu au asa ceva, pot alege din proiectele propuse de noi“, a explicat Dana Stoica, repezentanta a Fundatiei Comunitare Cluj.     Mecanismul de stringere de fonduri promovat de acest eveniment este unul foarte simplu si eficient: fiecare institutie sau persoana care doreste sa sustina o cauza isi desemneaza un inotator sau o echipa de inotatori, care trebuie sa inoate cit mai multe lungimi de bazin intr-un anumit interval de timp dat. Anterior evenimentului, participantii desfasoara campanii cu scopul de a stringe cit mai multe angajamente de plata de la colegii din companie sau din cercul de prieteni, cunostinte sau parteneri, prin care acestia sustin inotatorul sau echipa inscrisa in competitie cu o anumita suma pentru fiecare bazin pe care inotatorul sau echipa va reusi sa le parcurga.     Banii strinsi prin acest eveniment vor fi folositi la sustinerea unor proiecte de implicare in comunitate propuse de participanti sau recomandate de FCC. Startul se va da pe 7 august la Complexul de Natatie al Universitatii tehnice. Cei care doresc sa se inscrie in aceasta competitie o pot face pina pe 30 iulie. Mai multe detalii pentru fiecare categorie care se poate inscrie in concurs gasiti pe www.swimathon.fundatiacomunitaracluj.ro.

13 ani de Radio Ring

13 ani de Radio Ring a fost un moment cu siguranta emotionant pentru toata lumea, fie ca a fost vorba de colectivul redactional sau de invitatii care au sarbatorit alaturi de echipa „Adevaratului prieten”. Aniversarea a inceput de dimineata si a continuat pe tot parcursul zilei, cu muzica buna, multe felicitari, invitati, concursuri si multe altele.    Radio Ring - „Un adevarat prieten”Radio Ring s-a infiintat pe 12 iulie 1997. Emite pe frecventa de 90,2 FM, si inseamna pentru realizatorii programelor, un loc de munca, satisfactie deplina si pasiune. Denumirea de „ring” inseamna locul unei intreceri, unde cel mai bun trebuie sa castige. Misiunea postului a fost inca de la inceput, aceea de a promova cultura locala si nationala, de a informa mai bine si mai eficient populatia, si de a ajuta comunitatea economica locala si nationala, in cresterea gradului de stabilitate economica, si in intelegerea activa a conceptului de multiculturalitate si interetnicitate.Mircea Hodarnau * Director de programe„13 ani de Radio Ring inseamna un Adevarat Prieten. Sunteti mereu alaturi de prieteni. Mai avem si noi un an, si vom obtine o carte de identitate”.Cristiana Dumbraveanu * Ring Express„Radio Ring are deja 13 ani! Nu ma pot lauda cu aceasta cifra, doar cu vreo 4. Sa vii in fiecare zi cu placere la munca este ceva ce ar trebui sa se intample mai des. Muzica poate fi mai mult decat un hobby, o meserie care te motiveaza sa faci lucruri frumoase si  sa combini informatia cu muzica si cu distractia. Este o reteta care nu da gres niciodata !”.Corina Stefanescu * Frecventa obligatorie„13 ani inseamna mult pentru un radio local. Eu fac parte din echipa Radio Ring doar de 4 luni, dar pot spune ca aici am intalnit oameni care se dedica meseriei lor, si care fac totul cu profesionalism. E acea echipa in care te poti integra foarte usor daca ai vointa si iti place ceea ce faci. Pentru mine radioul inseamna mai mult decat acel aparat la care prinzi frecventa si iti tine de urat atunci cand esti prins in trafic intr-un mijloc de transport sau acasa, in bucatarie. Radioul e munca unei echipe intregi, e acel ceva care te scoate din rutina zilnica, mereu apare ceva nou, tot timpul trebuie sa fii la curent cu informatii din toate domeniile, e o doza de adrenalina pentru ca esti mereu contra cronometru. Cand faci parte dintr-o echipa de oameni de radio iti doresti mereu sa avansezi, vrei sa ajungi din ce in ce mai bun, si vrei ca totul sa fie perfect pentru ca, in final, sa cuceresti inima ascultatorilor”. Cosmin Deac * Fansport„13 ani de Radio Ring inseamna foarte mult, ani in care locuitorii Mediasului si cei din inprejurimi au ascultat cam tot ce si-au dorit, ani in care si eu am ascultat cu placere postul Radio Ring. Ca si ascultator eram foarte incantat de oamenii minunati din spatele microfonului si de vocile lor. Sincer nu ma gandeam vreodata ca eu sa apar in spatele microfonului, sa fiu cat mai aproape de ascultatori, dar iata ca acest lucru s-a produs si chiar daca sunt cel mai nou membru din familia Radio Ring, sunt mandru ca am intrat intr-o familie de oameni minunati, o echipa de profesionisti de la care am invatat multe lucruri. Cel mai important lucru pe care l-am invatat este ca trebuie sa fii cat mai aproape de ascultatori”. Edith Tulai-Depner * Reporter teren„Chiar daca la inceput mi-a fost foarte greu, ma bucur ca am acceptat provocarea de a face ceva nou, si le multumesc colegilor pentru rabdarea si indulgenta pe care au avut-o cu mine. In august implinesc doi ani de cand sunt la Radio Ring, si pot spune ca sunt impresionata sa lucrez la un radio cu o vechime atat de mare in Medias. Sper sa fiu alaturi de ei si cand vor implini 14 ani si Radio Ring isi va face <<buletinul de identitate>>. Felicitari tuturor din Radio”.

?Eu sunt...?

    MaretieSi-n linistea aceasta, care atât de lesne ne cuprinde si pe noi, Hristos, prin veghea Lui (si, oare, când nu vegheaza Domnul? - Mt 14, 23), arata deja ca asa va fi mereu; ritmul Împaratiei este unul alcatuit din minune si ruga, din priveghere si slava, pentru a vindeca durerea lumii, durerea omului. Numai ce Se apropie Hristos de tarm si valurile ce-nvaluiau corabia (Mt 14, 24), batând cu vântul dimpotriva nu mai pare a fi îngrijorare pentru Apostoli. Icoana care li se descopera e mult mai cutremuratoare: Hristos calca apa, valurile fiindu-i lespezi limpezi sub Sfintele-I picioare. Spaimântati, ucenicii-L cred naluca (Mt 14, 26) si striga de teama. Si trebuie sa fi fost un strigat puternic, astupând glasul furtunii celei din afara, furtuna dinlauntrul lor chemând încurajarea Domnului. „Dar El le-a vorbit îndata, zicând: «Îndrazniti, Eu sunt; nu va temeti!»“ (Mt 14, 27).     Oamenii mariiAduceti-va aminte ca mare parte dintre „speriosii“ Evangheliei de azi (n-am spus fricosii, ca aceia-s altii, la Apocalipsa...) sunt oameni ai marii. Obisnuiti cu furtuna, cu asteptarea, curajosi atunci când e vorba sa ia vreo hotarâre în ce priveste securitatea ambarcatiunii lor. Cât de maret cutremuratoare trebuie sa fie calcarea aceasta pe ape de le-a smuls strigat, mugetul acela al marii fiind parca înghitit în spaima lor. Iar Hristos Se identifica aici cu cel mai adânc din numele Sale: „Eu sunt...“, cheia de nume a Dumnezeului Celui viu, identitatea descoperita de Moise pe Muntele Sinaiului (Ies. 3, 14), Numele cel mai presus de nume. El spune, de fapt, „Eu sunt Cel Ce Este; nu va temeti!“ Caci daca ati întelege aceasta, ati sti ca Cel care a facut cerul si pamântul si apele toate - cu toanele lor - si vânturile, poate calca pe asternutul picioarelor Sale... Caci în calcarea aceasta pe furtuni si ape este ceva din calcarea cu moartea pe moarte.     ÎncredereReactia Sf. Petru (Mt 14, 28) este una a unui comandant de garda. El cere lui Hristos o parola aparte, de fapt o completare a parolei - identificarea prin vederea fetei. O Fata catre Care cere sa mearga, calcând el însusi marea agitata. La porunca Domnului, Petru iesind din corabie, pare ca reuseste el însusi calcarea apei. Ajunge însa ca sa vada - lipsit de ocrotirea unei ambarcatiuni - ce-nseamna învolburarea si, „înfricosat, începând sa se scufunde, a strigat, zicând: «Doamne, scapa-ma!»“ (Mt 14, 30). Ca era aproape de Domnul (sau mai corect Domnul aproape de el) ne-o dovedeste versetul 31, „Iisus, întinzându-Si îndata mâna, l-a apucat...“ Mereu gata, Domnul Se vadeste a fi un bun tovaras, chiar si deasupra valurilor marii. Întrebarea „putin credinciosule, de ce te-ai îndoit?“ poate fi socotita ca si identificarea facuta de Hristos! - una din cheile textului mateian.     LinisteRealismul imaginii este prelungit cu linistea ce începe o data cu asezarea lui Hristos în corabie, precum va fi linistea ce-i va cuprinde pe Ucenici îndata ce, dupa Înviere, în corabia-foisor, Hristos li Se va arata. O liniste care obliga la marturie serenitate (liniste si pace deopotriva) care arata ca acolo unde este Cel Ce Este, toate ale creatiei (oameni si natura deopotriva) capata valente marturisitoare.    SperantaDe altfel, în contextul Apostolului citit astazi în Biserica (I Cor. 3, 9-17) cred ca ar mai trebui sa învatam ceva. Încercând sa arate maretia apostoliei, Apostoli ca „împreuna-lucratori“ cu Dumnezeu (I Cor. 3, 9), Sf. Pavel ne arata - si Evanghelia ne-o dovedeste - ca nu-i suficient ca doar Dumnezeu sa le faca pe toate: Înmultire a pâinilor si a pestilor, rugaciune, calcare pe ape, potolire a furtunii, ci ca atunci când suntem cu El împreuna-lucratori, acestea toate le putem face, ba chiar, trebuie sa le facem. Învatând cu Sf. Pavel pretul nostru - chiar al putregaiului nostru de trup: „Nu stiti, oare, ca voi sunteti templul sliteral: naosult lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste întru voi?“ (I Cor. 3, 16).

Umblarea pe mare

Si de aceasta data, avem de-a face cu o multime de oameni veniti sa Il asculte pe Hristos. O multime saturata de paine, vindecata de boala, indestulata de Cuvantul lui Dumnezeu.     De cealalta parte, ii vedem pe ucenici, trimisi de Mantuitorul nostru Iisus Hristos, pe tarm. Domnul slobozeste multimile si Se retrage pentru a Se ruga. Mai mult, chiar ii trimite pe ucenici pe mare, indepartandu-i de tinutul in care Se retrasese pentru meditatie, pentru rugaciune.    Ucenicii s-au inspaimantatIata insa ca, la a patra straja din noapte - ne spune Scriptura -, Domnul Se apropie de corabie, de ucenici, calcand apele, mergand pe ape. Si aceasta, in timp ce valurile loveau cu putere corabia, facand sa creasca teama ucenicilor. In Sf. Evanghelie ni se spune ca ucenicii au crezut, prima data, ca este o naluca si „s-au inspaimantat“ si ca, „de frica, au strigat“. Hristos insa ii linisteste, spunandu-le: „Indrazniti, Eu sunt, nu va temeti!“     Desigur, teama ucenicilor e o teama fireasca. Toti avem temerile noastre, toti suntem oameni cu frica si indoieli. Si, de aceea, si Petru, indoit si inspaimantat, zice: „Doamne, daca esti Tu, porunceste sa vin la Tine“. Si Domnul il cheama catre Sine.    Petru, dojenitDupa ce face cativa pasi insa pe ape, Petru incepe sa se scufunde. Este momentul in care striga: „Doamne, scapa-ma!“ Sf. Scriptura ne si spune, de altfel, cand a inceput Petru sa se scufunde: „Dar vazand vantul, s-a temut si a inceput sa se scufunde...“ „Iar Iisus, intinzand indata mana, l-a apucat si a zis: Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?“     Hristos nu il cearta, neaparat, pe Petru. Sau il cearta asa dupa cum fac parintii cu copiii. Nu ii spune nici necredinciosule, nici un alt cuvant rau sau greu, ci doar „putin credinciosule“. Si i-o spune si pentru a-i arata lui, si mai ales noua, ca in credinta intotdeauna suntem putin agonisitori, ca mai avem mult de adunat, de urcat, de inmultit in Dumnezeu.    Suflarea Duhului SfantIndata ce Se suie in corabie, vantul, furtuna se potoleste. Sf. Evanghelie ne spune, cu o alta ocazie, ca Domnul a certat apele, valurile si vanturile, pe cand Acesta dormea intr-o corabie. Vantul si apele stiau Cine este Facatorul lor. In schimb, acum, alta suflare cuprinde sufletele ucenicilor si ii potoleste. E suflarea Duhului Sfant, Care ii determina sa marturiseasca: „Cu adevarat, Tu esti Fiul lui Dumnezeu!“    Darul: viata vesnicaImaginea, icoana aceasta a Mantuitorului cu mana intinsa catre Sfantul Apostol Petru, ne trimite cu gandul la icoana „cersetorului“ Hristos, Care ne asteapta intotdeauna cu mana intinsa, pentru a ne izbavi de pacat si pentru a ne darui viata vesnica.      In Sfantul Apostol Petru ne regasim fiecare dintre noi, cu toate ale noastre, in valtoarea vietii de zi cu zi. Strigatul lui Petru nu e a unui om care fuge de necazuri, de valtoare, ci a unuia care isi da seama ca numai cu Dumnezeu poate trece prin toate acestea, scaparea fiind numai la El.      Domnul urca in corabie si toate se potolesc. Asa e si cu viata noastra. Cand Domnul intra in corabia sufletului nostru, toate tulburarile noastre si toata involburarea pier. Trebuie doar sa indraznim catre Domnul si sa Ii cerem ca El sa potoleasca marea vietii noastre involburate.     Sfantul Petru ne invata ce sa-I cerem lui Hristos. „Doamne, scapa-ne!“ Iar raspunsul lui Dumnezeu vine intotdeauna imediat si sigur: „Indrazniti! Eu sunt, nu va temeti!“    Cu Hristos, in corabia BisericiiSa ramanem, asadar, cu Hristos, in corabia Bisericii, locul in care El ne va face sa nu mai simtim deloc teama de vanturile, de tulburarile si de nalucirile noptii, si de unde Hristos, dintotdeauna, asteapta inspre lume cu mana intinsa, dornic de a impartasi indrazneala de a cuceri Imparatia.

Inimi paralizate. Despre indiferentismul religios

Chiar de la începutul aparitiei sale, Evanghelia a fost atât de vrednica de ocara în ochii înteleptilor vremii, încât n-au socotit-o vrednica supunerii unui examen amanuntit. De aceea Apostolii erau socotiti când ametiti de vin (cf. Fapte 2, 13), când nebuni oarecum – asemeni lui Pavel, Sfântul Apostol caruia cei din Areopag iau întrerupt discursul, zicându-i: „te vom auzi altadata pe tine despre aceasta“ (Fapte 17, 33). Cuvinte atât de simplu prezentate de catre Apostoli li se pareau neimportante, fiind prea simple pentru profunda si vasta lor cultura. Asa se nastea în constiinta oamenilor de atunci scepticismul. Mai ales scepticismul religios.     Conceptiile gresite despre fiinta si problemele stiintei, nepasarea si trândavia în cugetare si, în fine, patimile oamenilor au fost si ramân, în mare, cauze primare ale scepticismului religios, sau indiferentismului religios, ca treapta cea mai de jos a acestuia. Astazi, acestora – mai ales celei dintâi – se adauga o infatuare a limbajului gnostic cum n-a mai cunoscut limba noastra cea româna niciodata. Un celebru naturalist german, Oerstedt, spunea: „Orgoliul de a spune semenilor tai lucruri extraordinare este cel mai mare dusman al iubirii sincere de adevar“. Însirarea de cuvinte desprinse dintr-o cultura teologica acut sub-mediocra, încarcerata într-o puscarie a patimilor desucheate încânta – fara doar si poate – nu numai generatia tânara, ci si pe cei maturi, lipsiti, fara voia lor, de o alfabetizare duhovniceasca minimala.     Astazi, acestora – mai ales celei de-a doua – se adauga o cugetare sterila, lipsita de sens transcendent, elaborata în limitele unei pretinse „obiectivitati maxime“ sau a unei „epuizari a cunoasterii“ îndelung trâmbitata. Asa se face ca fizicienii de marca – oameni de stiinta, de altfel – admit neputinta epuizarii cunoasterii în plan stiintific, în vreme ce oameni ai literei sau ai interpretarii literei socotesc ca au zis tot ceea ce era de spus. Si în spunerea lor Dumnezeu nu exista. Asa cum în discursul naturalistilor exaltati minunea este exclusa. Ca si cum nar fi o minune în sine ca din maimuta – factorul lor de capatâi – s-a nascut geniul unui Einstein sau Heidegger.     Astazi, acestor cauze – mai ales celor din ultima categorie – se adauga o împatimire fara precedent. Nu numai a cugetului, a limbajului, ci una reala. Dureros de reala. În care esti partas al elitei cultural-intelectuale numai daca practici niscai deviatiuni patimase, în ochii unora a fi ortodox socotindu-se a fi mai rusinos decât a fi betiv sau desfrânat. Cultura însasi se afla asadar izgonita într-o cusca a indiferentei. Si, în fond, ce valoare mai are o cultura careia îi lipseste nota ideala, sufletul omenesc si nemurirea lui? Ea este o cultura a mortii, si nu a vietii. A întunericului, si nu a luminii.     Parintele Paisie de la Sihla – fie-i pomenirea binecuvântata – spunea despre evenimentele din 1989: „Acesta este un semn mare ca s-a luat pacea de pe pamânt. Caci s-a zdrobit capul sarpelui, dar veninul lui a ramas si s-a raspândit în toata lumea prin coada lui“.     Venin inoculat atât de des si atât de nebagat în seama în venele fragede ale unei generatii ce întâmpina slava Învierii în pasul dansurilor macabre sau în derizoriul unei stiinte a infatuarii ridicata la rang de virtute.     Biserica n-are voie sa taca. Ea trebuie sa dea fluxul de har necesar identificarii în EA a alternativei la o viata de nimic, cum este cea propusa de valorile secularizate ale modernitatii. Ea trebuie sa le arate tuturor ca Domnul Dumnezeu e Viu. Viu si etern. Mereu în situatia – de neinvidiat, de altfel – a Cersetorului care, iata, sta la usa si bate!     Cine-i va învata pe contemporanii nostri sa deschida?

Calendar Crestin Ortodox

Saptamâna 23 – 29 iulie23 Vi  Aducerea moastelor Sf. Sfintit Mucenic Foca; Sf. Mucenici Trofim si Teofil       24 Sâ  Sf. Mare Mucenita Hristina; Sf.Mc. Ermoghen       25 Du  Adormirea Sfintei Ana; Cuv. Olimpiada si Eupraxia; Umblarea pe mare - potolirea furtunii - Ap. I Corinteni III, 9-17Ev. Matei XIV, 22-34glas 8, voscr. 9       26 Lu  Sf. Sfintit Mc. Ermolae; Sf. Mucenita Paraschevi din Roma       27 Ma †Sf. Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon; Cuv. Antuza       28 Mi  Sf. Apostoli si Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon si Parmena      29 Jo  Sf. Mucenici: Calinic, Mamant si Veniamin; Sf. Mc. Teodota cu fiii sai 

Master de studii europene in Franta

Universitatea „Spiru Haret“ pune la dispozitie 50 de locuri pentru masterul Études Européennes, care ofera urmatoarele specializari în studii europene: istoria constructiei europene, drept comunitar si economie.     Masterul delocalizat este în esenta un master francez. Înrolarea studentilor, sistemul de notare din ambii ani si eliberarea diplomelor de studii se vor face de catre Universitatea de la Nancy. La masterul din Franta se pot înscrie toti absolventii de facultate care au diploma de licenta si sînt cunoscatori ai limbii franceze. Înscrierile se fac în perioada 26-29 iulie 2010, la sediul Facultatii de Relatii Internationale, Istorie si Filosofie din cadrul Universitatii „Spiru Haret“ din Bucuresti.     Specialisti recunoscuti pe plan europeanPrimul an de studii va avea loc în România, iar apoi studentii cu cele mai bune rezultate vor primi burse pentru a-si continua studiile în Franta. Cadrul profesoral este format în România din 5 profesori de la Universitatea „Spiru Haret“ si 5 profesori de la Universitatea Nancy, printre care se numara specialisti recunoscuti pe plan european precum Étienne Criqui, Jean Denis Mouton si Alain Buzelay. „Sîntem bucurosi ca initiem acest master împreuna cu Universitatea «Spiru Haret». Studentii români sînt recunoscuti pentru nivelul lor academic foarte bun, pentru ambitie si perseverenta, asa ca asteptarile noastre sînt foarte mari“, a declarat Étienne Criqui, directorul departamentului de studii europene din cadrul Universitatii Nancy.     Admiterea se face pe baza prezentarii unui dosar si a unui interviu în limba franceza, programat pentru data de 30 iulie 2010. Taxa de înscriere este de 60 de lei, iar taxa de scolarizare este de 3.000 de lei. Mai multe detalii puteti obtine pe site-ul universitatii www.spiruharet.ro.     Mentionam ca Universitatea „Spiru Haret“ a depus pîna acum peste 30 de proiecte spre finantare din fonduri europene nerambursabile, precum si un nou proiect ce urmeaza sa fie implementat numit „Antreprenori în turism“. Scopul acestui proiect îl reprezinta formarea si dezvoltarea competentelor manageriale si antreprenoriale ale resurselor umane în vederea initierii si conducerii unei afaceri în turism.

Concurenta mai mare ca in anii trecuti la Medicina

Competitia a fost strinsa, iar pentru cele 560 de locuri bugetate valabile au concurat 1.428 de candidati, dintre cei 1.446 inscrisi. Potrivit reprezentantilor UMF Cluj, media de 2,5 concurenti pe un loc bugetat este cea mai mare din ultimii ani. Examenul de admitere s-a sustinut prin proba scrisa, in limba romana, si s-a desfasurat dupa sistemul „grila“, al intrebarilor cu raspunsuri multiple.     „Anul acesta, mediile obtinute de candidati au fost, in general, mai mari decit cele de anul trecut, 173 dintre concurenti avind note mai mari de 9“, au spus reprezentantii UMF. Cea mai mare concurenta inregistrata in acest an a fost la tehnica si asistenta dentara, unde 6,4 candidati s-a batut pentru un loc bugetat. O concurenta mare a fost inregistrata si la specializarile de asistenti medicali si moase, unde au fost 4,6 candidati pe un loc bugetat. Dintre cei 1.446 de candidati, 14 au fost admisi fara concurs, fiind olimpici cu performante recunoscute la concursuri nationale si internationale.     Rezultatele examenului au fost facute publice ieri dimineata, iar candidatii admisi in sesiunea iulie 2010 au obligatia de a se inscrie in anul I de studii, la decanatele facultatilor, din str. Victor Babes nr. 8, in perioada 26-30 iulie sau in perioada 30 august – 3 septembrie 2010.    A. V.

Concesionarea hotelului si parkingului de la aeroport, aminata

Singurul ofertant, firma UTI Facility Management, a introdus niste pretentii suplimentare în contractul pe care doreste sa-l semneze cu Consiliul Judetean, pentru care comisia de licitatie cere acum lamuriri.     Comisia de licitatie a Consiliului Judetean s-a întrunit miercuri pentru a adjudeca licitatia privind realizarea hotelului si parkingului de lînga aeroport în favoarea singurului ofertant, firma UTI Facility Management, însa decizia a fost amînata.      De vina pentru aceasta amînare de 3 zile pare a fi chiar ofertantul, care a introdus în contract niste clauze suplimentare pentru care Consiliul Judetean cere acum lamuriri. „Comisia s-a întrunit ieri (miercuri, 21 iulie – n.r.) si a decis ca oferta celor de la UTI corespunde din punct de vedere tehnic si vizavi de ceea ce s-a cerut prin caietul de sarcini. Însa, ca urmare a unor clauze suplimentare introduse în contract de ofertant, nu am adjudecat înca licitatia si am cerut niste lamuriri în termen de 72 de ore. Prin urmare, o decizie finala va fi luata abia saptamîna viitoare“, a precizat pentru monitorul vicepresedintele Consiliului Judetean, Radu Bica, fara a detalia care sînt aceste clauze.    Parcare extinsa la AeroportConsilierii judeteni au decis în sedinta din luna martie a acestui an sa concesioneze la pachet realizarea celor doua obiective din perimetrul aeroportului clujean, avînd în vedere ca la nivelul administratiei judetene nu se gasesc fondurile necesare pentru acestea. În procedura de desemnare a cîstigatorului licitatiei, redeventa va avea o pondere de 40%, la fel si propunerea tehnica, iar termenul de realizare a celor doua obiective 20%. Dupa efectuarea lucrarilor de reamenajare si extindere a parcarii existente si construirea parcarii etajate, capacitatea totala estimata a parcarii din incinta Aeroportului International Cluj-Napoca va fi de aproximativ 2.000 de locuri. În ceea ce priveste hotelul, acesta va fi de 4 stele, cu o capacitate de 144 de camere duble, avînd o suprafata construita de  7.700 de metri patrati.     Potrivit estimarilor initiale, valoarea totala a celor doua obiective de investitii ajunge la 20 de milioane de euro. Consiliul Judetean a stabilit si datele privind durata de realizare a investitiilor: 2 luni pentru parcarea exterioara, 12 luni pentru parcarea etajata si 24 de luni pentru hotelul de 4 stele.

Fratia aeroporturilor Cluj-Mures

Aeroportul din Tirgu Mures ar putea fi adminsitrat in curind de Consiliul Judetean ClujPresedintele Consiliului Judetean (CJ) Mures, Lokodi Emoke, a anuntat ca a acceptat propunerea Consiliului Judetean Cluj de a colabora in vederea asigurarii dezvoltarii  unitare, rationale si eficiente a infrastructurii de transport aerian din regiune.     Potrivit scrisorii trimise de Alin Tise saptamina trecuta omologului sau din Mures, acest fapt ar putea presupune inclusiv preluarea de catre CJ Cluj a Aeroportului „Transilvania“ din Tirgu Mures.      „Noi am trimis un raspuns la Cluj prin care am aratat ca sintem de acord cu colaborarea propusa. Prin urmare, va fi stabilit un grup de lucru la nivelul consiliilor judetene din cele doua judete pentru a analiza modul in care putem colabora, ca sa fie in avantajul ambelor parti. De aceea, vom analiza atit avantajele, cit si dezavantajele pentru fiecare judet in parte si vom vedea la ce concluzie vom ajunge“, a explicat pentru monitorul presedintele Consiliului Judetean Mures, Lokodi Emoke.     Asocierea celor doua consilii judetene in vederea extinderii serviciilor aeroportuare ar veni in contextul in care „judetul Cluj dispune de experienta si capacitatea necesara de a oferi servicii dincolo de limita judetului, identificindu-se ca un autentic pol de dezvoltare regionala“, dupa cum a explicat Tise. Astfel, CJ Cluj si-a exprimat saptamina trecuta disponibilitatea de a cumpara o parte sau chiar pachetul majoritar de actiuni la Aeroportul Transilvania din Mures, in cazul in care acesta ar fi transformat intr-o societate comerciala, astfel incit CJ Cluj sa administreze ambele aeroporturi din regiune.     Tise vrea dezvoltare echilibrata„Prin intermediul acestei initiative ne propunem sa contribuim la dezvoltarea economica echilibrata a intregii regiuni, si nu doar a unuia sau altuia dintre judete. Argumentele care pledeaza in favoarea incheierii acestui parteneriat sint numeroase si se refera in principal la faptul ca administratia publica de la nivelul judetului Cluj, impreuna cu Aeroportul International Cluj-Napoca, dispune de «know-how-ul» si resursele materiale si umane necesare pentru a dezvolta traficul aerian din regiune si pentru a accelera investitiile in modernizarea aeroportului Tirgu Mures“, a transmis Tise printr-un comunicat de presa, imediat dupa ce a trimis propunerea sa presedintei CJ Mures, Lokodi Emoke. Si, cu toate ca aceasta pare sa fie de acord acum cu asocierea, trebuie reamintit ca, in urma cu numai 2 luni, la inceputul lunii mai, ea declara ca zborurile aeriene din Mures au fost mutate in Cluj la presiuni politice, Aeroportul Transilvania din Tirgu Mures fiind astfel pe nedrept dezavantajat fata de cel din Cluj-Napoca.

Credite garantate de stat pentru reabilitare termica

Începînd din luna august, proprietarii si asociatiile de locatari vor putea sa ia credite de la banci, garantate de stat, pentru reabilitarea termica a locuintelor, dupa ce Guvernul a aprobat în sedinta de miercuri normele metodologice în acest sens. Dobînda va fi în totalitate subventionata de stat. Pentru acest an, plafonul de garantii este de 50 de milioane de euro, a anuntat premierul Emil Boc. Proprietarii vor putea sa-si aleaga singuri antreprenorii si vor putea cere inclusiv sprijinul primariilor, care pot contribui si ele cu pîna la 30% din suma necesara lucrarilor de reabilitare termica. Statul va garanta creditul pe o perioada de 5 ani. Lista cu bancile care vor semna conventiile de garantare si vor acorda astfel de credite de la 2 august va fi afisata pe site-ul Ministerului Finantelor.

Admiterea in noul an universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca

Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca organizeaza în aceste zile examenul de admitere, la nivelul licenta si master, pentru anul universitar 2010-2011.      Proba scrisa a avut loc în data de 22 iulie, pentru candidatii de la sectiile Pastorala si Arta Sacra. Pentru sectiile Teologie Sociala si Didactica procesul de admitere este la fel ca în celelalte centre de învatamânt teologic universitar, prin concurs de dosare. Facultatea de Teologie din Cluj are pentru anul acesta la specializarea Teologie Pastorala 30 de locuri bugetate pentru absolventi de seminar teologic si liceu si 35 de locuri cu taxa, destinate exclusiv preotilor, calugarilor, fratilor de manastire, cântaretilor bisericesti sau absolventilor unei alte facultati ori studentilor deja înscrisi la o alta facultate. La Sectiile Teologie Didactica, Arta Sacra si Asistenta Sociala sunt 20 de locuri bugetate si 15 locuri cu taxa.      În paralel cu admiterea la nivel licenta, Facultatea organizeaza si admiterea pentru ciclul de studii masterale, unde sunt propuse 5 specializari: Doctrina si Hermeneutica crestin-ortodoxa, sunt 6 locuri bugetate si 14 cu taxa; Ortodoxie Româneasca si Viata Liturgica, 5 locuri bugetate si 15 cu taxa; Pastoratie si Duhovnicie, 6 locuri bugetate si 14 locuri cu taxa, Arta Sacra, 5 locuri bugetate si 15 cu taxa si o noua specializare,  Bioetica, unde sunt 3 locuri în regim bugetat si 20 cu taxa.     Rezultatele examenului de admitere vor fi afisate pe 27 iulie. În perioada 23-30 iulie 2010, trebuie confirmate locurile, iar afisarea rezultatelor finale va avea loc pe 30 iulie 2010. 

Corala clujeana Psalmodia Transylvanica, in turneu in Rusia

Corul de camera Psalmodia Transylvanica, al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca a sustinut saptamâna trecuta un concert în Rusia. Ei au interpretat pe scena Teatrului Regal din Sankt Petersburg piese românesti din repertoriul religios si popular.     Corala clujeana a participat timp de o saptamâna la Festivalul  de Muzica Religioasa Ortodoxa în Rusia, ca reprezentanti ai Patriarhiei Române. La acest festival au fost prezente coruri renumite din Bulgaria, Albania, Polonia, Cehia si Slovacia.      Corul teologilor clujeni, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, a interpretat doar piese românesti, atât religioase, cât si populare. Corului i-a fost alocat un timp de o ora si jumatate, cu doua sectiuni, în prima fiind interpretate piese din repertoriul religios românesc: Rugaciune de Constantin Dragusin, Lasati pruncii sa vina la mine de Ioana Ghika-Comanesti, iar o a doua sectiune dedicata interpretarii unor piese populare românesti: Sârba în caruta si  Sârba pe loc a lui Gheorghe Danga.     Prezenta coralei clujene la acest prestigios festival a fost posibila prin sprijinul generos al Patriarhiei Moscovei.

Integrala Poeziei lui Valeriu Anania, la Editura Polirom

Volumul Poeme este cel mai recent titlu aparut la Editura Polirom în seria de autor Valeriu Anania, cu o prefata semnata de poetul clujean Petru Poanta si cu o cronologie realizata de Stefan Iloaie.     Noul titlu din seria de autor „Valeriu Anania“ propune poezii publicate de-a lungul timpului în volume precum Geneze, Anamneze, File de acatist, Istorii agrippine sau Orele mamei. În multe dintre aceste poeme cititorul poate identifica, dincolo de elementele religioase, ecoul experientelor – uneori dramatice – ale autorului; dincolo de universul codificat si ritualizat, convingerile omului autentic.     „Exista în poeziile lui Valeriu Anania o deschidere catre cer: si în cele care îsi trag seva din colinde, din spectacolul popular, din ritualuri sau din ceremonii religioase. As spune ca scrisul poetului, carturarului, exegetului se înscrie într-o «actiune» de reteritorializare a lumii românesti. Deteritorializarii din ce în ce mai agresive IPS Bartolomeu îi corespunde cu o opera care asaza în centrul ei geografia spiritualizata a tarii.“ (Cornel Ungureanu)     Editura Polirom a initiat în anul 2008 seria de autor „Valeriu Anania“, în care au aparut pâna în prezent volumele Memorii (2008), Amintirile peregrinului apter (2009), Rotonda plopilor aprinsi • De dincolo de ape (2009), Strainii din Kipukua (2010) si foarte recent volumul Poeme (2010).

Milioane de euro si reusite ingineresti

Demersul se doreste o „tinere la curent“ a clientilor CAA Turda cu avansarea lucrarilor, dar si realizarea unui compendiu succint compus din experientele ultimelor 3 luni. Nu au fost uitate nici dificultatile pe care constructorii le-au intimpinat si modalitatile de rezolvare a situatiilor aparute in teren. In fata presei s-au aflat reprezentantii Companiei de Apa, ai firmelor care au cistigat licitatiile pentru diferitele pachete din cadrul proiectului, dar si supervizorii acestora.      Dind dovada de modestie, Alexandru Sabau, directorul general al Companiei de Apa Aries, nu a pomenit de situatiile dificile provocate de ploile abundente din urma cu citeva saptamini, cind echipele de interventie ale CAA au fost prezente in teren, cot la cot cu pompierii si cei de la Inspectoratul pentru Situatii de urgenta. Singura referire la acea perioada a vizat distrugerea caii de acces, o portiune de peste 400 de metri din drumul care duce la sursa de captare Hasdate. Acolo urmeaza sa se intervina si cu aportul Prefecturii si al Consiliului Judetean, pentru ca sursa de apa mentionata este deosebit de importanta, mai ales pentru Cimpia Turzii.       Acelasi Alexandru Sabau a subliniat aportul decisiv adus de primarii celor doua municipii din cadrul Comunitatiii Urbane Aries, Tudor Stefanie si Ioan Vasinca, la obtinerea finantarii de 80 de milioane de euro, bani care urmeaza sa schimbe sistemul de alimentare cu apa si canalizare nu doar la Turda si Cimpia Turzii, ci si in comucele limitrofe care au aderat la Asociatia Intercomunitara „Apa Vaii Ariesului“. Rind pe rind, fiecare colaborator al Companiei de Apa, in cadrul proiectului realizat din fonduri europene, a prezentat o succinta trecere in revista a activitatii desfasurate in ultimele 3 luni.      Sante di Giuseppe, reprezentantul firmei care supervizeaza activitatea desfasurata in cadrul proiectului, a declarat: „Noi, ca societate care supervizeaza si consiliaza, am mobilizat o intreaga echipa compusa dintr-un sef de echipa, trei ingineri rezidenti, trei ingineri constructuri si doi ingineri pentru logistica. Supervizam santierele incepute in urmatoarele locatii: patru la Turda, doua la Cimpia Turzii si cite unul la Mihai Viteazu, Luna, Viisoara si Sandulesti. De asemenea, la santierele de la Statia de Epurare si Statia de Tratare a Apelor Uzate. Ca supervizori controlam calitatea muncii, calitatea materialelor folosite si, nu in ultimul rind, control asupra respectarii termenilor contractuali“.     Nazarie Paunescu, reprezentantul firmei de consultanta Louis Berger, a subliniat, la rindul sau: „Una dintre indatoririle noastre este aceea de a aduce Companiei de Apa «Aries» echipamente moderne, programe pentru computere, astfel incit la finalizarea proiectului ea sa devina una dintre cele mai moderne institutii de gen, nu numai din Romania, ci chiar din Europa. Aducem echipamente si programe de tip GIS, pentru modelare hidraulica in reteaua Turda – Cimpia Turzii, astfel incit in orice moment sa poata fi vazuta presiunea si debitul de apa. De asemenea, sprijinim compania in achizitionarea unor echipamente pentru proiectare, dar si in ceea ce priveste instruirea personalului pentru utilizarea modernelor echipamente.“     Una dintre cele mai importante componente ale proiectului de 80 de milioane de euro este Statia de Epurare si Tratare a Apelor Uzate de la Cimpia Turzii, care costa undeva in jurul a 19 milioane de euro. Acolo lucreaza intr-o strinsa colaborare firma italiana Costruzioni Dondi si Acsa din localitate. Volumul de munca este imens pentru ca, dupa demolarea vechilor cladiri ale fostei statii de epurare a urmat ridicarea noii structuri, pe o suprafata enorma. In acest moment, acolo se realizeaza structura de rezistenta, urmind ca in scurt timp sa inceapa turnarea betonului printr-o metoda extrem de sofisticata, o turnare continua care va implica un numar extrem de mare de utilaje si muncitori. Un efort ingineresc poate unic in Romania din zilele noastre, comparabil doar cu unele reusite din cadrul constructiei Autostrazii Transilvania, tot in aceasta zona.      Daca toate sectoarele din cadrul proiectului au estimat o realizare undeva la 25 de procente din lucrarile pe care fiecare trebuie sa le faca, la Statia de Epurare si Tratare a Apelor Uzate de la Cimpia Turzii reprezentantii Costruzioni Dondi spun ca se afla doar la 19 %, dar s-au rezolvat unele probleme tehnice, dar si dificultati legate, spre exemplu, de debitul mare al Ariesului in aceasta perioada, care a impiedicat lucrarile de consolidare a structurii in zona de contact cu riul.     Pe scurt, la Turda se lucreaza in peste 100 de strazi, la Cimpia Turzii pe alte citeva zeci, iar lucrarile de introducere a canalizarii si retelelor de apa potabila in toate celelalte localitati din cadrul asociatiei intercomunitare. Lucrarile se afla in graficul prevazut de societatile implicate, iar problemele intimpinate nu au reusit sa frineze avansarea lucrarilor.

Sfantul Prooroc Ilie in iconografia crestina

Ridicarea la cer a Proorocului Ilie, icoana ruseasca, sec. al XVI-leaBiserica Romano-Catolica il cinsteste la aceeasi data de 20 iulie. Cultul sau coboara pana in veacul al IV-lea, iar marturiile documentare precum si lacasuri de cult inchinate lui le intalnim in secolele V-VI. La sfarsitul  secolului al IX-lea si la inceputul celui urmator sarbatoarea Sfantului Ilie se va generaliza in Imperiul Bizantin, configurandu-se de altfel si iconografia sa.      In timpul domniei imparatului Vasile Macedoneanul, reprezentarea Proorocului Ilie a fost asezata in decoratia Catedralei Sfanta Sofia din Constantinopol.       In spatiul slav si in Balcani, Proorocul a fost comparat si identificat cu tunetul; se credea ca acest zgomot puternic este facut de rotile carului sau de foc, de Sfant depinzand de asemenea seceta si ploaia. In acest scop la Novgorod, in plin Ev Mediu, s-au construit doua biserici inchinate lui si numite Sfantul Ilie umed si secetos, spre care se indreptau rugaciunile credinciosilor in vremuri grele. La Iaroslav, pe Volga, exista in secolul al XVII-lea o biserica impodobita cu picturi inchinata Proorocului Ilie. Exemplele sunt multiple si in tara noastra daca ne gandim ca Sfantul voievod Stefan cel Mare a ridicat in apropiere de Suceava o manastire in anul 1487 sub protectia Sfantului Ilie.     In Occident retinem fondarea ordinului Carmelitelor ce aveau ca patron spiritual pe Proorocul Ilie; referindu-se la acest aspect misticul Jean de Saint Samson in anul 1659 mentiona ca maicutele carmelite sunt adevaratii copii ai Sfantului Ilie. Imbracamintea lor presupunea o pelerina de culoarea alba, care cu timpul s-a redus doar la vestimentatia capilara ramasa pana azi de culoare deschisa.      Viata si minunile Sfantului Ilie Tesviteanul sunt regasite in paginile Sfintei Scripturi, in cartile de cult, in acatistul consacrat lui, dar si in traditia populara pastrata in desfasurarea timpului mitic. El este cel ce a inmultit uleiul vaduvei din Sarepta Sidonului, inviindu-i mai apoi fiul, simbol si exemplu de binefacere al celor saraci si umili. Cu ajutorul focului, el ordoneaza si reasaza in legatura divina omenirea; face astfel sa coboare focul pe pamant in timpul sacrificiului de pe muntele Carmel, fiind la finalul misiunii sale ridicat la cer intr-un car de foc. Prin dorinta sa de apropiere de virtutile dumnezeiesti, prin rugaciune si post Sfantul Proroc Ilie devine model al tuturor monahilor, considerat si parintele lor. Prezenta sa este consemnata si in Noul Testament, unde atat Sfantul Ioan Botezatorul cat si Mantuitorul Hristos au fost identificati cu el. De asemenea, in episodul Schimbarii la fata a Domnului, tot el este alaturi de Mantuitor si de Profetul Moise asezati pe varfurile muntelui Tabor, in uimirea Apostolilor Ioan, Petru si Iacob. La sfarsitul veacurilor Proorocul Ilie va vesti ca un al doilea inainte-mergator venirea lui Hristos.      Cuvantul Ilie provine din limba ebraica si se talmaceste prin puterea lui Dumnezeu, iar Biblia ni-l infatiseaza prin urmatoarele atribute: ascet, plin de ravna dumnezeiasca, aprins de focul dragostei pentru Dumnezeu, propovaduitor indraznet, paros la infatisare; Omul acela este paros peste tot si incins peste mijloc cu o cingatoare de curea. In Grecia numele sau a fost asimilat etimologic cu cel al soarelui sau al zeului Helios.      Figura Proorocului este impunatoare, ascetica, destul de tanara, fiind invesmantat in tunica din piele de capra. Aceasta imagine se bazeaza pe profetia eshatologica a Proorocului Maleahi ce accentueaza faptul ca Hristos v-a fi anuntat de Ilie ce v-a veni din cer spre a-I pregati calea: Iata ca Eu va trimit pe Ilie proorocul, inainte de a veni ziua Domnului cea mare si infricosatoare.      In mod constant, in picturile din Biserica Romano-Catolica, Sfantul Ilie este redat alaturi de Sfantul Elisei, iar la picioarele lor fiind femeia din Apocalipsa, inconjurata de soare, de lumina, simbol al Fecioarei Imaculate, patronand ordinul Carmelitelor.      Atributele iconice ale Sfantului sunt: corbul ce l-a hranit in desert, o lumina stralucitoare, aluzie la focul mistuitor ce a pogorat din cer in Carmel, calea de foc ce l-a calauzit in apoteoza sa spre cer. Icoanele ni-l prezinta in doua ipostaze distincte; prima ni-l arata in picioare avand un filacter desfasurat, redat in cupola naosului ori in cea de-a doua varianta asezat fiind intr-o pestera si hranit de un corb. Erminiile bizantine si postbizantine ca aceea a lui Dionisie din Furna prezinta 11 tipuri sau scene iconografice dedicate sfantului, dintre care 3 dintre ele le intalnim cu precadere in icoane si in fresce: Sfantul Prooroc Ilie suindu-se la cer, Sfantul Prooroc Ilie cu corbul si Cinul proorocilor din calota turlei naosului bisericilor. El ne este prezentat ca un batran purtand barba alba la mijloc, iar pe sfetocul deschis citindu-se: Viu este Domnul Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israel...      Icoana ce ilustreaza acest studiu iconografic este de provenienta rusa, ea fiind datata din veacul al XVI-lea si ne infatiseaza intr-un mod episodic cateva momente semnificative din viata Proorocului Ilie; ea se incadreaza in modelul iconografic Sfantul Prooroc Ilie suindu-se la cer. Compozitia este dominata de cercul de culoare rosie stralucitoare si intensa ce simbolizeaza calea de foc in care il observam pe Sfant in picioare, cu dreapta ridicata spre cer, gest de invocare, caruia ii corespunde in partea opusa mana lui Dumnezeu regasita intr-o forma semicirculara ce defineste cerurile prea inalte. El este sugerat pe un car tras de trei cai inaripati, pictati doar printr-un contur inchis pe fondul rubiniu, intr-un contrast de clar obscur evident. Prezenta lui Ilie o sesizam si la baza imaginii unde el este trezit din somn de ingerul Domnului, inger ce il insoteste si in momentul ridicarii cu trupul la cer, aflat in partea dreapta, sus, pe cercul arzator. Legatura dintre cele doua lumi o face silueta lui Elisei prin prezenta sa in plina miscare, cu ambele maini intinse spre tunica lui Ilie, pe care artistul ne-o reda in stanga imaginii. Existenta fragmentului muntos pictat fragmentar da echilibru si realitate biblica scenei. Dinamismul reprezentarii iconografice este structurat circular si ascendent. Ritmul formelor geometrice sacadat si bine proportionat da amploare evenimentului scripturistic. Frumusetea detaliilor transfigurate de iconograf este supusa armoniei de ansamblu pe care autorul o transpune intr-o gama cromatica expresiv alcatuita din culorile: rosu, ocru galben, alb si negru.      Privind icoana retraim evenimentul si suntem pusi sa contemplam in ce ipostaza ne aflam noi asemenea lui Ilie sau Elisei; convinsi fiind de puterea mijlocitoare, rugatoare a Proorocului Ilie, sa-l chemam in invocarea noastra catre Dumnezeu sa ne fie alaturi in necazuri si dureri: Cel ce ai fost inger in trup, temeiul Proorocilor, al doilea Inainte-mergator al venirii lui Hristos, Ilie preamaritul, care a trimis de sus lui Elisei harul, bolile alunga si pe cei leprosi ii curateste. Pentru aceasta si celor ce-l cinstesc pe el le izvoraste tamaduiri. (Troparul glasul al 4-lea)