monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Mai avem de asteptat

 Traficul de pe podul peste riul Mures este in continuare restrictionat. Astfel, aprecierile administratiei locale privind revenirea la normal inca de la finalul lunii octombrie par sa fie neacoperite. Surse din cadrul Administratiei Nationale de Drumuri si Poduri afirma ca, cel putin pina in 15 noiembrie traficul greu nu va fi redeschis. Reparatiile capitale de la podul aflat la intrarea dinspre Sibiu in municipiul Alba Iulia pun in continuare probleme. Astfel, traficul se desfasoara in continuare pe rutele ocolitoare si pe podul de pontoane amenajat de catre Ministerul Apararii. Soferii incep sa intimpine probleme din cauza vremii, ploile, temperaturile scazute si ceata ingreunind extrem de mult circulatia in toate tronsoanele folosite ca varianta de rezerva. Este foarte posibil ca situatia sa mai dureze aproximativ doua saptamini. De adaugat ca pontoanele instalate in apropierea podului principal sint inchiriate de catre Ministerul Transporturilor de la cel al Apararii pina in data de 15 noiembrie. Masuri de sigurantaPentru a evita neplacerile, mai ales in zonele extrem de aglomerate de pe rutele ocolitoare sau de la podul de pontoane, autoritatile ii sfatuiesc pe soferi sa fie foarte atenti si sa respecte indicatoarele rutiere si normele de siguranta. Astfel, mai ales dimineata si seara, soferii trebuie sa tina cont de carosabilul umed si cu o aderenta redusa, sa circule cu luminile de intilnire si eventual de ceata aprinse si sa pastreze distanta de mers fata de masinile din fata. Tot din cauza conditiilor meteo, circulatia pe podul de pontoane este ingreunata, suprafata fiind alunecoasa, iar vizibilitatea redusa din cauza cetii. Situatia este cu atit mai periculoasa cu cit un blocaj in zona poate pune in pericol derularea circulatiei in intreaga zona. Pe de alta parte, transportatorii, obligati in continuare sa circule pe rute ocolitoare, acuza ritmul in care se realizeaza lucrarile de reabilitare a podului si spun ca totul este “ca la romani”. “In curind, dar nu la noi”Asa cum apreciau si la inceputul lucrarilor, soferii care au de suferit spun ca finalul reabilitarii este inca departe. “Lucrarile se vor finaliza in curind, dar nu la noi. Poate lucrarile la podurile din Germania sau Statele Unite. Noi nu stim sa lucram. Sau poate ca nu vrem. Ne-am obisnuit deja sa fim tratati ca niste gunoaie. Nimeni nu tine cont de noi. Cu cit mai multi bani intra in buzunarele baietilor destepti cu atit e mai mare dezinteresul”, acuza un localnic nevoit sa astepte in fiecare zi, de doua ori, la trecerea peste podul de pontoane. “Au mintit! Atunci cind am cerut sa fie gasita o alternativa pentru ca se inregistreaza pierderi enorme ne-au dus cu zaharelul. Ne-au spus ca in citeva zile e gata, ca lucrarile sint aproape finalizate. Au mai cistigat o saptamina in care s-au facut ca muncesc si noi ocolim in continuare cu sutele de kilometri. Asta e Romania”, spune si soferul unui TIR obligat sa acopere 30 de kilometri printr-o ruta de aproape 200.

Atentie la obligatii!

 Chiar daca de ani buni serviciul militar nu mai este obligatoriu in Romania, asta nu inseamna ca populatia nu mai are nici un fel de obligatii fata de acest sector. Este important de stiut faptul ca legea obliga tinerii care implinesc 18 ani sa se prezinte la centrele militare pentru luarea in evidenta si consemnarea optiunilor privind aceste indatoriri. Mai departe insa, fiecare poate alege daca doreste sau nu sa satisfaca stagiul militar. Desi optionala, armata poate aduce amenzi pentru tineri, sau mai precis lipsa de la momentul luarii in evidente. Mai mult, legea a fost completata de senatori chiar in aceasta saptamina si prevede acum sanctionarea cu o amenda cuprinsa intre 100 si 300 de lei a barbatilor romani care nu se prezinta, in termen de sase luni de la implinirea virstei de 18 ani, la centrele militare pentru luarea in evidenta si consemnarea optiunilor privind indatoririle militare. Modificarile vor fi cuprinse in Legea 395/ 2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu si trecerea la serviciul militar pe baza de voluntariat.In plusDe asemenea, potrivit unei alte prevederi adoptate de senatori, cetatenii romani, barbati, care au implinit virsta de 18 ani dupa data de 1 ianuarie 2007 si nu s-au prezentat inca la centrele militare, au obligatia ca, in termen de sase luni de la data intrarii in vigoare a legii, sa se prezinte la centrele militare, insa numai pentru luarea in evidenta militara. Si in acest caz, legea stabileste ca nerespectarea acestei prevederi este considerata contraventie si va fi sanctionata cu amenda cuprinsa intre 100 si 300 de lei. In ultimii doi ani numarul tinerilor care s-au prezentat efectiv la centrele militare a fost mult mai mic decit numarul tinerilor care aveau aceasta obligatie legala, insa faptul ca legea nu impunea nici o masura pecuniara a fost folosit la maxim. Cert este ca multi dintre cei care intra sub incidenta acestor modificari sint plecati in afara granitelor si ramine de vazut ce se va intimpla in cazul lor.

Expozitie de... reclame

 Astazi, la ora 11, la sediul Serviciului Judetean Alba al Arhivelor Nationale, va avea loc vernisajul expozitiei “Reclame si comert in Alba Iulia”. Dupa cum a precizat seful SJAN Alba, Dana Zecheru, vor fi expuse aproape 200 de reclame din perioada 1891-1939, precum si imagini ale unor marci inregistrate specifice judetului Alba, din perioada interbelica, precum Margaritarul Dacilor, Nectarul Zeilor sau Plebanos.Expozitia este organizata de Serviciul Judetean Alba al Arhivelor Nationale si Muzeul National al Unirii Alba Iulia.

Criza de microbuze scolare in Alba

 Microbuzele scolare obtinute în ultimii ani pentru transportul elevilor din judetul Alba nu mai sint suficiente, asteptindu-se alocarea de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a unui nou lot, a declarat inspectorul scolar general adjunct al ISJ Alba, prof. Marcel Stan, în cadrul sedintei Colegiului Prefectural. În prezent, în judetul Alba sint 72 de microbuze scolare: 6 ARO, 62 Fiat Ducato si 4 alte marci. La ora actuala sint licentiate doar 11 dintre acestea, iar procesul de licentiere a microbuzelor este în desfasurare, fiind însa influentat de abilitatea unitatilor de învatamint de identificare a surselor de finantare necesare platii licentierii. Pentru anul scolar 2010 - 2011, ISJ Alba a solicitat MECTS repartizarea a 7 microbuze scolare, care sa fie directionate cu prioritate catre zonele unde scolile s-au desfiintat ori s-au comasat, cum ar fi: Baia de Aries, Avram Iancu, Girda de Sus. La nivel national, MECTS a anuntat ca va achizitiona 170 de microbuze scolare de 16 ^ 1 locuri, în valoare totala de 21 de milioane de lei, dar pina la finalizarea licitatiei, elevii trebuie sa se descurce pe cont propriu.

Seminarii pentru fermieri

 Consiliul Judetean Alba organizeaza, astazi si miine, ultimele doua seminarii in cadrul proiectului “Dezvolta mediul rural in judetul Alba - noi pasi spre bune practici si durabilitate”, finantat de Comisia Europeana prin Directoratul General pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala. Primul dintre acestea va avea loc astazi la Cimpeni si miine la Zanesti (judetul Neamt), fiind dedicat sectorului de crestere a bovinelor, sub numele “Modernizarea fermelor de bovine cu respectarea standardelor sanitar - veterinare si de mediu conform Politicii Agricole Comune”.Cel de-al doilea seminar va avea loc, astazi, la Scoala Generala cu clasele I-VIII din comuna Ocolis. Acesta este dedicat sectorului de crestere a bubalinelor si este intitulat “Aspecte actuale si de perspectiva in cresterea bubalinelor”. Potrivit organizatorilor, scopul seminarului este de a discuta despre actualitate si context de dezvoltare in cresterea bivolului romanesc. Vor fi prezentate in mod comparativ contextele din Romania si din Europa de Vest. Specialisti ai domeniului vor prezenta o ferma pilot de crestere a bubalinelor din Dej, judetul Cluj.

Turma masacrata de un sofer beat

 Politia orasului Cîmpeni, a fost sesizata marti noaptea la ora 23.30 prin SNUAU 112 cu privire la faptul ca, pe DN 75, în orasul Cîmpeni, a avut loc un accident rutier. Din primele cercetari efectuate de echipa de cercetare deplasata la locul accidentului, s-a stabilit faptul ca, D. B., de 42 de ani, din comuna Vadu Motilor, în timp ce conducea un autoturism în directia Vadu Motilor-Cîmpeni, a patruns pe sensul opus de mers unde, a intrat cu autoturismul într-o turma de oi si capre ce era însotita de 4 ciobani ce erau echipati cu lanterne.  În urma accidentului a rezultat avarierea autoturismului si moartea unui numar de 6 capre si ranirea mai multor oi. Dupa producerea accidentului conducatorul auto nu a oprit, insa, la o distanta de 500 de metri a intrat cu autoturismul în santul din partea dreapta a directiei de mers. În urma testarii lui cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,02 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Orasenesc Cîmpeni unde i-au fost recoltate doua probe de singe în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.         

Investitii de 15 milioane de euro prin proiecte SAPARD

 In judetul Alba au fost atrase aproape 15 milioane de euro prin proiecte finantate prin SAPARD, majoritatea investitiilor fiind în domeniul procesarii si prelucrarii carnii. Proiectul cu valoarea cea mai mare, respectiv 2.987.026 euro a avut termen de finalizare luna mai 2009 si apartine SC Carmes Alba SRL care a solicitat banii pentru un abator de bovine, ovine, porcine, sectie de transfer si fabrica de preparare a carnii. Al doilea proiect ca valoare, finalizat în noiembrie 2006, este cel depus de SC Jidvei SRL Alba Iulia care pentru modernizarea cramei Jidvei a solicitat 1.987.249 euro. Construirea fabricii de lapte si produse lactate proaspete la Galda de Jos a SC Albalact SA a fost finantata prin programul SAPARD cu 1.771.726 euro, cu termen de finalizare în noiembrie 2007. Albalact a mai atras din aceasta sursa înca 207.629 euro pentru modernizarea fabricii de lapte, proiect încheiat în august 2004. O alta afacere dezvoltata cu bani europeni este cea a SC Elit care în octombrie 2007 a finalizat un proiect în valoare de 1.483.462 euro privind construirea unei fabrici de procesare carne. Nu sint singurii bani obtinuti de la SAPARD, avind în vedere ca în urma cu sase ani producatorul de mezeluri a cistigat finantare pentru un proiect în valoare de 492.799 euro pentru modernizarea si retehnologizarea fabricii de la Cugir. O alta societate specializata în preparate de carne - SC Transeuro SRL a atras 1.225.775 euro din fonduri SAPARD, bani destinati modernizarii cu extindere a unei fabrici de preparate din carne, proiect finalizat în februarie 2008. Transeuro a mai obtinut si în 2005 o finantare de 136.100 euro pentru modernizarea fabricii de preparate din carne din comuna Ighiel. SC Transavia SA, unul dintre cei mai mari producatori de carne de pasare din România, a beneficiat de doua finantari SAPARD, una în valoare de 998.091 euro pentru achizitia de utilaje pentru abatorul de pasari de la Oiejdea, investitie finalizata în 2005 si cealalta, în valoare de 998.739 euro pentru modernizarea si extinderea bazei de procesare a cerealelor, cu termen de finalizare în mai 2006. Sume importante, de sute de mii de euro, au mai atras si: SC Agra International SRL - 973.410 euro pentru extinderea complexului de prelucrare industriala a carnii, SC Lider Prodcarn SRL - 660.264 euro pentru modernizarea activitatii de prelucrare a carnii de la fabrica de preparate carne la fabrica din Alba Iulia, SC Pinticarn Prod SRL - 506.332 euro pentru construirea unei fabrici de procesare a carnii, SC Montana Popa SRL - 156.528 euro pentru modernizarea fabricii de prelucrare a carnii, SC Mia Carn SRL - 214.176 euro pentru extinderea unui abator mixt si modernizarea sectiei de prelucrare a carnii de la Miraslau, SC Unichim România SRL - 113.722 euro pentru amenajarea unei sectii de prelucrare a laptelui la Unirea (termen de finalizare 2004) si SC El Greco - 22.230 euro pentru modernizarea capacitatii de productie a fabricii de legume si fructe congelate de la Teius.                         

Boc ramine la ciolan

 Dupa ce deputatii si-au exprimat votul, secretarul Camerei, Dumitru Pardau a spus ca, din primul sau calcul, 153 de deputati, din totalul de 333, au luat bile si au participat la vot. Pe de alta parte, 33 de deputati au absentat la vot, infomeaza Mediafax.În afara deputatilor partidelor de opozitie, la vot au participat si deputatii Calin Potor, Catalin Chereches, Tudor Ciuhodaru, Ioan Munteanu, Nicolae Stan si Daniel Oajdea, care si-a anulat votul bagind doua bile într-o urna.Au votat 67 de senatori, din totalul de 137. Au absentat 7 senatori. Singurul senator din afara partidelor de opozitie care a participat la vot a fost Liviu Cimpanu, care anuntase ca va vota motiunea de cenzura.Guvernul va continua procesul de reforma chiar daca este nepopular, deoarece nu exista o alta varianta pentru iesirea tarii din recesiune, a afirmat premierul Emil Boc, în finalul dezbaterii din Parlament privind motiunea de cenzura. El a multumit coalitiei de guvernare pentru faptul ca nu a cedat “politicii populiste” a opozitiei.Spre greva generalaProtestul din Capitala s-a încheiat brusc, potrivit Mediafax, dupa ce liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a anuntat, la microfon, “vestea trista ca motiunea nu a trecut”. El a facut apel însa la toti angajatii sa întrerupa voluntar lucrul în fiecare zi de luni, pina la întocmirea formalitatilor pentru greva generala, “care va duce la demiterea Guvernului”.Secretarul general al FSLI, Liviu Pop, le-a multumit oamenilor ca au venit, spunindu-le ca regreta ca autoritatile i-au împiedicat sa ajunga în numar mai mare în Bucuresti. “Urmatorul pas, daca motiunea nu cade, este greva generala”, le-a spus Pop manifestantilor.Sindicalistii adunati în Piata Constitutiei au votat în unanimitate, simbolic, pentru demiterea Guvernului, ei ridicind mâinile atunci cind liderii sindicali i-au întrebat daca vor caderea Executivului. Liderii sindicali adunati pe scena amenajata în Piata Constitutiei i-au întrebat pe manifestanti daca vor ca Guvernul Boc sa “pice”. Toti manifestantii au raspuns afirmativ, ridicind miinile. La votul simbolic nu au fost persoane care sa fie împotriva sau care sa se abtina.Pe de alta parte, subsecretarul de stat Raed Arafat a declarat, pentru Mediafax, ca 37 de protestatari au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD, dintre acestia zece fiind dusi la spital. Printre cele 37 de persoane care au primit îngrijiri se afla si un jandarm.

Simbolistica astrelor

 Rac. Cristale albe, incoloreGuvernate de Luna, cristalele albe, incolore sau argintii confera puritate si liniste interioara, o forta de protectie împotriva oricarui tip de pericol. Deschid la nivel emotional pe cei care nu stiu sa iubeasca, sporesc instinctul matern si îmbunatatesc relatiile de familie, ajuta la mentinerea unei stari echilibrate de sanatate. Îmbie la schimbari periodice în viata individului, maresc romantismul, emotivitatea, capacitatea de a iubi (recomandat celor care nu stiu sa-si exprime sentimentele). Pe femei le face mai calde, mai atragatoare, iar pe barbati îi ajuta sa înteleaga mai bine universul feminin. Sînt pietre în general feminine, dar barbatii le pot purta pentru a depinde calitatile tipic feminine: intuitie, dragoste, întelegere. Este recomandat pentru atingerea oricaror scopuri patronate de Luna: familie, domiciliu, sensibilitate, emotivitate, sanatate, casa, ocrotire, sensibilitate, feminitate, copii, maternitate. Confera somn linistit si sint pietre indicate pentru mentinerea unei stari bune de sanatate sau a se purta în timpul sarcinii, la femei (sau pentru fertilitate). Protejeaza împotriva bolii, a problemelor familiale, a dezordinii si neîntelegerilor, a atacurilor psihice. Mesajul lor: ocroteste, deschide-ti sufletul, fii sensibil, asculta! Recomandari: Calcedonie, Piatra Lunii, Howlit, Agat, Cuart laptos, Cristal de stinca, Perla.Leu. Cristale portocalii sau auriiGuvernate de Soare, cristalele orange sau aurii intra în relatie cu personalitatea individului. Confera energie de a ne manifesta cu mai multa încredere, maresc creativitatea si capacitatea de expresie, ajuta la descoperirea talentelor personale. Stimuleaza, încurajeaza, trimit la actiune. Confera protectie si putere de a reusi în viata. Atrag succesul, afirmarea, reusita, norocul, sansa. Scot la iveala adevarata personalitate sau ajuta la manifestarea propriei individualitati. Alunga timiditatea, neîncrederea, ajuta la iesirea din anonimat pentru a arata lumii adevarata valoare. Confera stralucire, unicitate, mindrie celui care le poarta si atrage atentia asupra purtatorului. Sint pietre optimiste, norocoase, aducatoare de succes. Protejeaza împotriva ghinionului, a nereusitei, a nesansei. Mesajul lor: afirma-ti personalitatea, traieste, impune-te, iubeste, fii mindru de tine! Recomandari: Piatra Soarelui, Calcedonie, Chihlimbar, Citrin, Crisoberil, Ochi de tigru, Ochi de pisica, Opal de foc, Pirita.Taur. Balanta. Gemeni. Fecioara. Cristale verziGuvernate de Mercur si Venus, deopotriva, cristalele verzi ascund în ele o energie cu totul speciala, fiind aducatoare de noroc si echilibru. Aduc relaxare, calm interior si exterior, aplaneaza conflictele si deschid spre armonie si buna întelegere. Sint cristale ale poftei de viata, ale sanatatii, ale puritatii naturii, deci confera energia necesara pentru a ne echilibra viata pe toate planurile. Sint pietre care mentin o stare de sanatate buna (cristale vindecatoare). Sint recomandate pentru orice scopuri aflate în grija lui Venus: dragoste, casatorie, succes la sexul opus, împacare, armonie, bunatate, calm, liniste, frumusete, dar si a lui Mercur: bani, succes în afaceri, bunastare, afirmare intelectuala, buna relationare, comunicare, studiu, calatorii, împacare. Par a fi cristale „bune la toate”. Protejeaza împotriva pierderilor de bani, a ghinionului, a bolilor, a gindurilor negative. Mesajul lor: fii calm, fii bun, iubeste, colaboreaza, asculta-l pe cel de linga tine! Recomandari: Agat, Smarald.

Vorbe goale-n sala, violente-afara!

Motiunea de cenzura indreptata impotriva Guvernului Boc a fost respinsa dupa ce numai 220 de parlamentari au votat. Prin urmare, nu s-a intrunit numarul de 236 de voturi, necesar pentru ca motiunea sa treaca.      In total, au fost inregistrate 219 voturi favorabile motiunii, iar un vot a fost anulat. La sedinta au fost prezenti 414 parlamentari, pentru motiune votind favorabil 153 de deputati si 67 de senatori. Printre cei care au votat favorabil s-au numarat si senatorul Liviu Campanu si deputatul Nicolae Stan de la UNPR, care au fost exclusi din partid. Decizia a fost luata in cadrul Biroului Politic Permanent National al Uniunii Nationale pentru Progresul Romaniei intrunit ieri la Palatul Parlamentului.     Ponta s-a aliat cu sindicalistiiIn timp ce in interiorul Palatului Parlamentului se dezbatea aprins motiunea de cenzura, afara in jur de 30.000 de sindicalisti veniti din toata tara scandau impotriva Executivului condus de Emil Boc si se imbrinceau cu jandarmii. In fruntea coloanei de sindicalisti care s-au deplasat ieri inspre Piata Constitutiei s-au aflat liderii PSD Victor Ponta, Marian Vanghelie, Dan Nica si Rovana Plumb.    Boc a vazut o motiune „pamfletara“Premierul Emil Boc a subliniat, ieri, in plenul Parlamentului, la dezbaterea motiunii de cenzura, ca demersul opozitiei este un exercitiu democratic, adaugind ca Romania este la un moment de rascruce, iar senatorii si deputatii trebuie sa aleaga intre a merge mai departe pe calea reformelor si populism. „Aveti de facut o alegere majora: mergem mai departe pe calea reformelor si scoatem Romania din criza sau cedam in fata populismului si compromitem sansa de a iesi din recesiune si a merge pe crestere economica in 2011“, le-a spus Emil Boc parlamentarilor. Boc a caracterizat textul motiunii de cenzura si masurile economice propuse de Opozitie ca fiind de natura „pamfletara“. El a sustinut ca aplicarea programului de 100 de masuri propus de PSD ar conduce la un deficit bugetar de 10% din Produsul Intern Brut.     Discursul premierului Emil Boc a fost intrerupt de citiva parlamentari social-democrati care i-au pus pe pupitru dosare cu liste de semnaturi prin care ii se cerea demisia. Presedintele PSD, Victor Ponta, a criticat de la tribuna Parlamentului „impostura si hotia“ de care dau dovada actualii guvernanti, dar si reprezentantii PDL, iar presedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat ca Emil Boc este „primul asistat al tarii“, adaugind ironic ca acesta nu are nevoie de asistenta, fiind „un tinar roman inca in putere si cu o oarecare calificare“.     Reactiile clujenilor din ParlamentLiderul PDL Cluj, Daniel Buda, considera ca respingerea motiunii dovedeste ca masurile luate de Guvernul Boc sint necesare. „Caderea motiunii era un lucru previzibil, cu atit mai mult cu cit aceasta era lipsita de consistenta si substanta. PSD si PNL nu reprezinta o alternativa reala la actuala putere, iar caderea motiunii confirma ca masurile luate de actualul Guvern sint absolut necesare pentru a avea o economie sanatoasa“, a spus Daniel Buda.     Senatorul Alexandru Cordos (PSD) s-a declarat dezamagit de rezultatul votului. „Sint dezamagit si chiar mihnit de modul in care se incalca drepturile cetatenilor. Parlamentarii PDL si cei din arcul guvernamental nu au votat, aratind un dispret total fata de oameni. Am totusi si un mic motiv de bucurie, daca pot sa-i zic asa, si anume faptul ca au fost mai multe voturi exprimate decit abtineri. Am trait o zi trista, in care democratia parca s-a schimbat. Am pierdut o batalie, dar vom continua pentru ca programul opozitiei este o alternativa buna, cu masuri concrete“, a declarat Cordos pentru monitorul.    Moneda nationala s-a depreciat ieri in asteptarea rezultatului motiuniiMoneda nationala s-a depreciat, miercuri, fata de euro, cu 0,17%, ca urmare a asteptarii rezultatului motiunii de cenzura depusa la Parlament, iar Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat un curs de referinta de 4,2819 lei pentru moneda europeana, in crestere cu 0,75 de bani comparativ cu marti, cind euro a fost cotat la 4,2744 de lei.     Dolarul american a cistigat teren in fata leului, BNR stabilind un curs de 3,0934 de lei, mai mult cu 2,73 de bani (A0,88%), comparativ cu valoarea de 3,0661 de lei consemnata marti.     Gramul de aur a fost cotat miercuri la 132,7296 de lei, mai mult cu 1,1062 de lei (A0,83%), comparativ cu valoarea de 131,6234 de lei stabilita in sedinta anterioara.    Incidente la mitingul din Piata ConstitutieiUn incident intre protestatari si trupele de ordine s-a produs ieri, in jurul orei 15, la mitingul din Piata Constitutiei. Un grup de protestatari au incercat sa forteze gardurile de protectie, dar au fost opriti de jandarmi. Conform liderilor sindicali, incidentul ar fi fost provocat de „instigatori“, si nu de sindicalisti. Manifestatiile sindicalistilor se desfasoara pasnic, la aceasta ora, in Piata Constitutiei. „Greva generala este singura solutie care a mai ramas, dupa ce motiunea de cenzura din Parlament a picat“, a declarat liderul sindical Bogdan Iuliu Hossu de la tribuna mitingului din Piata Constitutiei. La auzul vestii ca motiunea a picat, unii dintre manifestanti au devenit violenti, fiind insa rapid calmati. Coloanele de demonstranti au pornit catre autobuze si spre gara, lasind in urma lor mormane de gunoaie.

Gardieni in ?doliu? la Penitenciarul Aiud

 Peste 40 de angajati ai Penitenciarului de Maxima Siguranta Aiud au ales, incepind de marti, o forma mai originala de protest impotriva masurilor sociale adoptate de Guvernul Boc, masuri care ii afecteaza in mod direct. Ei s-au prezentat la serviciu purtind banderole negre declarind “doliu” pe termen nelimitat, alaturi de colegii lor de la celelalte penitenciare din tara. Printre revendicarile sindicalistilor se numara modificarea proiectului Legii-cadru privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, anularea diminuarilor salariale, plata orelor suplimentare si a celor lucrate in repaus saptaminal sau de sarbatori legale. Sindicalistii mai cer protectia angajatilor, acordarea de despagubiri de risc, aplicarea de reguli europene si pentru personal, nu doar pentru detinuti, dar si investitii in penitenciarele din tara. ‘’La mitingul de protest de astazi (ieri nr.) din Bucuresti au participat 14 angajati care se aflau in afara orelor de serviciu sau care sint in concediu de odihna’’, a declarat ieri purtatorul de cuvint al Penitenciarului Aiud, Nicoleta Mataringa.  

Alarma de gradul 1 pentru politistii din Alba

 Este vorba mai exact despre faptul ca Inspectoratul Judetean de Politie Alba este in Alarma de gradul 1, in urma unei dispozitii emise marti de catre conducerea Ministerului Administratiei si Internelor.Purtatorul de cuvint al IPJ Alba, Luminita Prodan, a aratat ca acest lucru presupune asigurarea continuitatii conducerii unitatilor implicate in afara orelor de program in unitate, intarirea serviciului de zi, precum si asigurarea permanentei la domiciliu a cel putin o treime din efectivul fiecarei unitati, pentru a putea interveni in timp util daca sint solicitati. De mentionat este faptul ca, in cursul zilei de ieri, toate structurile Ministerului Administratiei si Internelor s-au aflat in stare de Alarma de gradul1. Sindicalistii din Alba au stat acasaIn conditiile in care reprezentanti ai sindicatelor politistilor din tara s-au deplasat, ieri, la Bucuresti pentru a participa la “marele miting” impotriva Guvernului, reprezentantii ministerului au precizat ca politistii care nu au respectat consemnul vor fi sanctionati. Potrivit liderului Sindicatului “Pro Lex” Alba, Florian Dragan, nici un reprezentant al acestei asociatii sindicale nu s-a deplasat ieri la mitingul din capitala, si asta din motive financiare legate de transport.     

Motiunea de cenzura a fost respinsa, dupa ce a intrunit numai 219 voturi

Motiunea de cenzura initiata de opozitie a fost respinsa miercuri dupa ce nu a întrunit numarul necesar de voturi de 236, a anuntat secretarul Camerei Dumitru Pardau. Au fost înregistrate 219 voturi favorabile motiunii, iar un vot a fost anulat. La sedinta au fost prezenti 414 de parlamentari. Pentru motiune au votat 153 de deputati si 67 de senatori. Printre cei care au votat favorabil s-au numarat deputatii Catalin Cereches, Tudor Ciuhodaru, Ioan Munteanu, Catalin Potor, Nicolae Stan si senatorul Liviu Câmpanu. Votul deputatului Daniel Oajdea a fost nul. Numarul necesar de voturi, pentru ca motiunea sa fie adoptata, era de 236.

Parlamentarii Liviu Campanu si Nicolae Stan, exclusi din UNPR

Senatorul Liviu Câmpanu si deputatul Nicolae Stan au fost exclusi din UNPR. Decizia a fost luata în cadrul Biroul Politic Permanent National al Uniunii Nationale pentru Progresul României, întrunit miercuri, la Palatul Parlamentului. Progresistii au decis, prin vot, excluderea din partid a parlamentarilor care au votat motiunea de cenzura.

Victor Ponta: Continuam batalia si tot o sa-i dam jos

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat miercuri, dupa ce motiunea de cenzura nu a întrunit numarul de voturi necesar pentru a fi adoptata, ca partidul pe care îl conduce va continua "batalia" si va reusi sa dea jos actuala putere. Potrivit acestuia, premierul Emil Boc si PDL "au murit definitiv în fata oamenilor miercuri". Victor Ponta considera ca Guvernul Boc are "zero voturi de sustinere".

Varujan Pambuccian: Era predictibil ca motiunea de cenzura va pica

Liderul grupului parlamentar al minoritatilor nationale, altele decât cea maghiara, Varujan Pambuccian, a declarat ca, în opinia sa, era 'predictibil' ca motiunea de cenzura initiata de parlamentari ai opozitiei împotriva Guvernului Boc sa nu întruneasca voturile necesare pentru a fi adoptata. Varujan Pambuccian a adaugat ca a fost surprins de atmosfera 'civilizata si normala' din Parlamentul României din timpul dezbaterilor pe marginea motiunii de cenzura.

Site panoramic de promovare turistica a judetelor Covasna si Harghita

Comorile arhitecturale, culturale, istorice si naturale ale judetelor Covasna si Harghita sunt promovate începând de miercuri prin intermediul unui nou site realizat cu una dintre cele mai moderne tehnici fotografice actuale - panorame sferice de 360 de grade. Realizatoarea paginii www.virtualszeklerland.ro, Daczo Eniko, din Sfântu Gheorghe, a precizat ca aceasta contine 52 de panorame sferice, respectiv imagini care prezinta realist câteva dintre cele mai importante obiective culturale si turistice din cele doua judete.

Ionut Dumitru: Romania nu poate spera la crestere economica mare dupa criza in lipsa investitiilor

România nu poate spera la crestere economica mare dupa iesirea din criza daca nu atrage investitii straine, a declarat, miercuri, la o masa rotunda la BNR, presedintele Consiliului Fiscal, Ionut Dumitru. El a subliniat ca România nu va mai reveni la ritmurile de crestere economica foarte ridicate din perioada anterioara crizei pentru ca potentialul de crestere este mai mic, iar accesul la finantarea externa va fi mai dificil din cauza cresterii aversiunii fata de risc si a selectivitatii investitorilor fata de statele emergente.     În opinia presedintelui Consiliului Fiscal, pentru a fi atractiva pentru investitorii straini, România trebuie sa aleaga calea reformelor structurale, pentru îmbunatatirea mediului de afaceri, stabilitate macroeconomica, cresterea calitatii infrastructurii si functionalitatea pietelor.

Patriarhul BOR, Daniel: Pelerinul il cauta pe Dumnezeu si cauta sfintenia

Patriarhul BOR, Daniel, a afirmat în cuvântul de învatatura rostit miercuri la praznicul Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestilor, ca pelerinul îl cauta pe Dumnezeu si cauta sfintenia, pentru ca toti oamenii sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu, cel Unul Sfânt si sfintenia este întrunirea umanului. Afirmând ca "viata însasi si lumea întreaga sunt darul lui Dumnezeu", patriarhul Daniel a aratat ca "avem o multime de oameni bolnavi, întristati, singuri, care se lupta cu greutatile vietii, mai ales în vreme de saracie de strâmtorare si de încercare", care cer ajutorul, lui Dumnezeu, Sfintei Treimi, Maicii Domnului si tuturor sfintilor, în pelerinaj, la locurile sfinte.     În ziua de praznuire a hramului Catedralei Patriarhale, Sfânta Liturghie a fost oficiata de patriarhul ecumenic Bartolomeu si patriarhul Daniel, înconjurati de un sobor de ierarhi ortodocsi români si greci, preoti si diaconi, pe podiumul special amenajat lânga Catedrala, în fata a mii de credinciosi veniti sa participe la eveniment si sa se închine la sfintele moaste.

Starea de sanatate a poetului Adrian Paunescu s-a ameliorat putin

Starea de sanatate a poetului si politicianului Adrian Paunescu s-a ameliorat putin, fata de ziua precedenta, din punct de vedere al insuficientei respiratorii, a declarat dr. Serban Bradisteanu, de la Clinica de Chirurgie cardiaca a Spitalului de Urgenta Floreasca. Medicul a subliniat însa ca prognosticul ramâne în continuare rezervat. Potrivit doctorului Bradisteanu, starea poetului Adrian Paunescu s-a înrautatit pe fondul unor suferinte mai vechi - diabet de 10-12 ani, - pacientul suferind de insuficienta cardiaca, renala, hepatica si respiratorie. Adrian Paunescu a fost internat marti seara la Spitalul de Urgenta Floreasca.

Trei consultatii gratuite pentru aceeasi boala; 6 luni obligatorii la acelasi medic de familie!

Proiectul de Contract-cadru referitor la serviciile medicale pentru anul urmator vine cu citeva propuneri noi. Astfel, daca actul normativ va fi aprobat in forma actuala, o persoana care este inscrisa la un medic de familie va fi obligata sa stea pe listele acestuia minimum 6 luni si abia apoi se va putea transfera la altul. „Persoanele beneficiare ale pachetelor de servicii care doresc sa isi schimbe medicul de familie vor adresa o cerere de transfer medicului de familie la care doresc sa se inscrie, precizind numele medicului de la care pleaca. Medicul de familie primitor are obligatia sa anunte in scris, prin posta, in maximum 30 de zile lucratoare, medicul de familie de la care a plecat asiguratul, precum si casa de asigurari de sanatate“, se arata in proiect. La fel, medicul de familie de la care a plecat pacientul trebuie sa anunte Casa de Asigurari, tot in scris, ca este de acord cu transferul persoanei respective.      In acelasi document se mai spune ca vor fi decontate de catre Casa de Asigurari de Sanatate cel mult trei consultatii pentru aceeasi boala acuta, cum ar fi de exemplu gripa. „Numarul maxim de trei consultatii se poate acorda cumulat atit la nivelul medicului de familie, cit si la nivelul medicului de specialitate din ambulatoriul de specialitate pentru specialitatile clinice. Pentru acelasi episod de boala acuta, in situatia in care au fost acordate de catre medicul de familie una sau doua consultatii, pentru celelalte consultatii pina la nivelul maximum de trei, medicul de familie poate elibera bilet de trimitere catre medicul de specialitate din ambulatoriul clinic, pe care va mentiona obligatoriu numarul de consultatii acordate.     Acelasi document mai precizeaza ca numarul optim de pacienti pe care un medic ar trebui sa il aiba inscris pe liste este de 1.800, astfel incit sa isi poata desfasura activitatea corespunzator. Numarul maxim de pacienti pe care il poate avea un medic de familie este de 2.200.

PSD-istele au marsaluit prin centrul Clujului

În jur de 100 de femei membre ale PSD Cluj au iesit ieri în strada, într-un mars al tacerii, în semn de sustinere fata de motiunea de cenzura.     Ele au început marsul de pe Bulevardul Eroilor si au continuat pîna în fata Prefecturii, unde au zabovit cîteva minute, afisînd mai multe bannere cu mesaje la adresa guvernantilor, precum: „Femeile nu capituleaza, e doar mai greu pîna decid sa intre în lupta“ sau „Tara are nevoie de forta mintii si inimii de femeie“. „Aceasta actiune a fost conceputa ca un mars al tacerii. Drept urmare, avem pancarte pe care am scris mesajele care dorim sa ajunga la urechile guvernantilor, desi ma îndoiesc ca vor fi capabili sa înteleaga aceste mesaje. Poate ca cel putin familiile lor vor întelege si le vor spune ca nu este buna aceasta directie sau lipsa de directie, pentru ca este o tara în deriva si o tara neguvernata“, a declarat presedinta organizatiei de femei a PSD Cluj, Mihaela Rozor. Femeile din PSD au fost sustinute „de pe margine“ de liderul PSD Cluj, Remus Lapusan, si de presedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj. Tot ieri, aproximativ 20 de membri ai organizatiei de tineret a PSD Cluj-Napoca au pichetat Prefectura, în semn de sprijin pentru motiunea de cenzura la adresa Guvernului Boc.    M. O.

Meci de care pe care pe Bega

 CSU LPS Alba Iulia va juca duminica, 31 octombrie, de la ora 17.30, în sala Olimpia din Timsoara, duelul contind pentru etapa a 6-a a Seriei Nord-Vest din cadrul Diviziei A de baschet feminin, contra echipei CSS Bega BC Danzio Timisoara. Baschetbalistele albaiulience vin dupa trei esecuri consecutive si întilnesc principala pretendentã la pozitia a 4-a, grupare la care evolueaza doua foste componente ale gruparii albaiuliene: Laura Budean si Ana Maria Meszaros. “Va fi o întilnire de «care pe care», una cu ambitii deosebite de ambele parti. Echipele sint de valori apropiate, va conta foarte mult forma de moment a jucatoarelor. Noi încercam sa facem un meci bun, prin care sa avem un avantaj în fata timisorencelor în perspectiva returului”, a declarat Sorin Simon, directorul executiv al CS Universitatea “1 Decembrie 1918” LPS Alba Iulia. Cu noul antrenor principal, George Lancranjan, dar si cu fosta banateana Silvia Gradinaru în efectiv, oaspetele încearca sa dea lovitura pe Bega împotriva contracandidatei directe la calificarea între primele 8 formatii ale tarii. “Vrem sa dam gir tineretii si în primul rind am cautat o solutie pentru a îmbunatati prestatiile. Nu rezultatele erau problema pentru noi, cit mai ales jocul modest al echipei”, a concluzionat Simon.

Cosmarul Vilcea revine pe ?Cetate?

 Oltenii au cistigat duelurile cu alb-negrii in cinci rinduri (doua victorii cu 2-1 in sezonul ’06/’07; un 1-0 la Vilcea si 1-4 la Alba Iulia in sezonul ’07/’08; un categoric 2-0 in turul sezonului ‘08/’09) si au terminat un meci la egalitate (0-0, retur ‘08/’09).Portarul Rotaru, incert cu VilceaGoalkeperul unirist Gabriel Rotaru nu s-a antrenat in aceasta saptamina din pricina unei dureri la spate si este incert pentru meciul cu Vilcea. Prezenta in teren a experimentatului goalkeper in virsta de 39 sta sub semnul intrebarii. Acest lucru le da mari emotii sefilor de pe “Cetate”, deoarece rezerva de portar este un pusti de numai 15 ani, Vlad Ignat. Un alt jucator cu probleme medicale, Pistol va fi apt de joc simbata impotriva oltenilor, meci in care Himcinschi nu va putea miza pe Poverlovici – suspendat. Amical cu FC HunedoaraFC Unirea Alba Iulia nu va juca in runda a 11-a, deaorece adversara Minerul Lupeni s-a retras din campionat. Cum duelul cu “minerii” nu va mai avea loc, ‘’alb-negrii’’ si-au programat in urmatoarea saptamina un meci amical, in compania echipei FC Hunedoara, ce evolueaza in Seria a V-a din Liga a III-a. Duelul cu echipa de linga furnale, unde joaca si albaiulianul Paul Pacurar, va avea loc simbata, 6 noiembrie, de la ora 11.00, pe stadionul “Cetate” din Alba Iulia.      

Dezbaterile pe marginea PUG, pe site-ul Primariei

Subiectele discutate si prezentarile facute în cadrul dezbaterii de marti privind noul Plan Urbanistic General al municipiului Cluj-Napoca vor putea fi consultate pe site-ul Primariei, www.primariaclujnapoca.ro. Comentariile sau propunerile pot fi trimise pe adresa comunicat@primariaclujnapoca.ro sau prin fax la numarul 0264/59.62.79. Vedeti mai jos plansele referitoare la tematica „Mobilitate – circulatie rutiera, circulatie pietonala, transport public“ a PUG si comentati propunerile specialistilor, in format pdf.    M. O.PUG - Plan masuri;PUG - Plan trafic teritorial masuri;PUG - Profile caracteristice.

Vodafone Business Club a ajuns la Cluj-Napoca

Operatorul de telefonie mobila Vodafone România a organizat ieri la Cluj-Napoca un nou eveniment din seria de conferinte Vodafone Business Club, dedicate mediului de afaceri. Evenimentul a inclus dezbateri si discutii pe teme economice si de comunicatii, Vodafone prezentînd cu aceasta ocazie si noua campanie de comunicare dedicata clientilor de business, sub sloganul „Ai idei, avem solutii!“. Adrian Georgescu, director Sales Business Market la Vodafone România, a vorbit despre ultimele noutati din portofoliul de produse si servicii Vodafone pentru segmentul de business si modul în care solutiile de comunicatii pot ajuta companiile sa aiba un control sporit asupra costurilor si sa-si atinga obiectivele de eficienta, performanta si flexibilitate. Invitat special al conferintei a fost jurnalistul Robert Turcescu. Vodafone este lider pe piata business din România si ofera cea mai extinsa arie de acoperire a serviciilor de Internet mobil la nivel national, pentru 90% din populatia României, la viteze de pîna la 21,6 Mbps.

Traininguri de leadership pentru studentii de la USAMV

Federatia Asociatiilor Studentesti din cadrul USAMV Cluj-Napoca a demarat în 25 octombrie prima editie a proiectului „Studentii-Viitorul Societatii“, finantat de Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret.     În cadrul acestui program, care se va desfasura pîna în 7 noiembrie, studentii vor putea participa la traininguri si vor avea posibilitatea de a propune idei de proiecte privind îmbunatatirea sistemului universitar. Ideile rezultate în urma acestor traininguri vor fi prezentate în data de 15 noiembrie în cadrul tîrgului de proiecte care va avea loc în Aula „Mihai Serban“ din campusul USAMV Cluj-Napoca. Evaluarea acestora va fi realizata de un juriu format din reprezentanti ai institutiilor publice din Cluj-Napoca, reprezentanti ai mediului academic din Cluj-Napoca si reprezentanti ai studentilor la nivel national.    A. V.

Suporterii sar in ajutorul echipei de rugbi ?U? Cluj

Suporterii lui "U" vor putea ajuta intr-un mod mai direct echipa de rugbiLorin Cantor, un fan inflacarat al echipei de rugbi a Universitatii Cluj, a venit cu ideea crearii unei asociatii de membri cotizanti. Proiectul se numeste „DrUm 10-12“.     Conform ideii lui Cantor, membrii asociati vor beneficia de dreptul de a candida si de a vota pentru functiile de conducere ale sectiei, vor primi invitatii si bilete la meciuri si vor beneficia de reduceri la standurile partenerilor comerciali, prin intermediul cardului de membru. Cotizatia anuala pentru un membru asociat va fi de 400 de lei pe an si va putea fi platita in doua transe, clubul Universitatea garantind transparenta totala in ceea ce priveste utilizarea fondurilor.     Prin acest proiect, sectia de rugbi doreste o deschidere totala privind comunitatea locala, orice persoana fizica sau juridica putind face parte din structura clubului, totodata creind premizele unei dezvoltari sanatoase a unui club puternic.     Cei care doresc sa fie membri asociati ai sectiei de rugbi a CS Universitatea Cluj trebuie sa completeze o cerere de adeziune pe care o gasesc pe www.u-cluj.ro si sa o trimita la adresa de mail u-rugbi@yahoo.com.    Ovidiu Vasu: „Este o idee foarte buna“Presedintele CS Universitatea Cluj, Ovidiu Vasu, crede ca aceasta initiativa poate fi foarte benefica pentru sectia de rugbi a clubului, care se confrunta cu probleme financiare.     „Un fan al echipei de rugbi, Lorin Cantor, a avut aceasta idee de a crea o asociatie de membri cotizanti. Numele a fost tot ideea sa. Lorin a spus ca spera sa adune in jur de 400 de membri care sa sustina echipa. Poate nu va reusi sa adune asa multi, dar eu as fi multumit si daca ar veni 100 de membri. Cred ca este o idee foarte buna. M-as bucura daca fiecare sectie din cadrul clubului nostru ar fi ajutata de cite 100 de membri cotizanti“, a declarat Ovidiu Vasu, presedintele Clubului Sportiv Universitatea Cluj. Vasu a mai spus ca daca fiecare sectie a clubului ar aveam in jur de 100 de membri acestia ar asigura 1/12 din bugetul necesar.      Si Bogdan Voicu, capitanul echipei de rugbi „U“ Cluj, crede ca ideea este una foarte buna si ar putea ajuta mult clubul si sectia. „Promitem fanilor echipei ca sectia de rugbi va da in continuare satisfactie suporterilor prin prestatia echipei in noua Superliga Nationala, precum si in sferturile de finala ale Cupei Romaniei. Asteptam pe toti iubitorii de rugbi si de sport in general sa faca parte din structura unui club ce se vrea a fi profesionist“, a declarat Voicu.

Aplauze la scena deschisa pentru spectacolul de teatru ?Electra?

Teatrul National Cluj-Napoca a fost gazda unui eveniment memorabil la care au participat 1.000 de persoane, printre care se numara Sorin Apostu – primarul municipiului Cluj-Napoca, Florin Stamatian – prefectul municipiului Cluj, Alin Tise – presedintele Consiliului Judetean Cluj, Constantin Chiriac – directorul Teatrului National sibian si numerosi artisti locali.     Un moment cu puternica încarcatura emotionala a fost acela cînd regizorul spectacolului „Electra“ si directorul artistic al teatrului din Cluj totodata, Mihai Maniutiu, a urcat pe scena la finalul reprezentatiei; publicul clujean si-a exprimat entuziasmul fata de spectacol prin aclamatii si aplauze ce au durat mai bine de 12 minute.      „Reprezentatia de la Cluj-Napoca a fost un real succes, iar noi sîntem bucurosi ca am putut completa agenda culturala a orasului, prezentînd în colaborare cu Ambient una dintre cele mai importante productii de teatru din România. Acesta este începutul unei prietenii frumoase, turneul urmînd sa fie completat la anul cu alte spectacole în tara.“ – Adrian Tibu, Purtator de cuvînt al Teatrului National „Radu Stanca“, Sibiu    Despre AmbientAmbient este o companie cu capital integral românesc a carei principala activitate este comercializarea materialelor de constructii, finisaje si amenajari interioare. Prezent pe piata din România înca din 1993, Ambient a cunoscut o crestere rapida datorata calitatii produselor si serviciilor oferite clientilor sai. Daca în 1995 se deschideau primele 7 magazine în Sibiu, în prezent Ambient are propria retea de 14 centre comerciale si 2 depozite logistice. Mai multe detalii despre Ambient sînt disponibile la adresa: www.ambient.ro.

118 sectii de recensamant agricol in judetul Cluj

Stadiul pregatirii Recensamîntului General Agricol (RGA) în judetul Cluj a fost prezentat saptamâna aceasta în sedinta Colegiului Prefectural.      „S-a finalizat actiunea de sectorizare a localitatilor judetului, constituindu-se 118 sectii de recensamânt cu 711 sectoare, urmând a fi recenzate 129.346 de exploatatii agricole fara personalitate juridica si 2.940 de unitati cu personalitate juridica“, a explicat Codrea Pop, directorul executiv al Directiei Regionale de Statistica.      În perioada urmatoare urmeaza sa aiba loc instruirea presedintilor comisiilor de recensamânt, recenzorilor, coordonatorilor si reprezentantilor unitatilor cu personalitate juridica. Aceasta instruire va avea loc, cel mai probabil, în cursul lunii noiembrie. Apoi, în perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011 va avea loc recenzarea exploatatiilor agricole prin culegerea datelor în formularul de baza si cel pentru rezultate provizorii. Primirea mapelor de recensamânt cu formularele completate la Secretariatul tehnic judetean se va face în luna februarie a anului urmator, iar pentru prelucrarea datelor si diseminarea rezultatelor recensamântului a fost prevazuta perioada martie 2011 - iunie 2012.

Carti de identitate pentru locuitorii din Triteni

Astazi, satenii din Tritenii de Jos „pot intra în legalitate“. Cei care nu au carti de identitate sau au dar sunt expirate sau deteriorate vor acea ocazia sa obtina noile documente într-un timp scurt, gratie unei initiative a Directie Judetene de Evidenta a Persoanelor Cluj. Astfel, reprezentantii institutiei se vor deplasa în localitatea Tritenii de Jos, judetul Cluj, cu statia mobila, în vederea punerii în legalitate a cetatenilor netransportabili sau care nu dispun de resursele financiare deplasarii la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor Câmpia Turzii.     Astfel, cetatenii de pe raza comunei care nu au acte de identitate, au actele de identitate cu termenul de valabilitate expirat sau urmeaza sa expire în urmatoarele 180 de zile, cei aflati în alte situatii care impun eliberarea unui nou act de identitate, precum si cei care solicita viza de resedinta trebuie sa se prezinte, începând cu ora 9.30, la sediul Primariei Comunei Tritenii de Jos cu toate documentele necesare pentru eliberarea cartii de identitate sau a cartii de identitate provizorie.

Avize pentru apa si canalizare in comunele Camarasu, Caianu si Sanpaul

Presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, a eliberat o serie de certificate de urbanism necesare pentru realizarea unor lucrari în comunele Camarasu, Caianu si Sânpaul.     Astfel, pentru comuna Camarasu a fost eliberat certificatul de urbanism necesar în vederea alimentarii cu apa a localitatii Sâmboleni. Proiectul propune realizarea sistemului de alimentare cu apa pentru localitatea Sâmboleni prin racordare la conducta magistrala situata pe drumul national DN 16.      De asemenea, pentru comuna Caianu, presedintele Consiliului Judetean a eliberat certificatul de urbanism pentru realizarea canalizarii menajere cu statie de epurare în localitatile Caianu, Caianu Mic, Caianu Vama, Vaida Camaras si extinderea retelei de apa potabila în localitatea Barai. Prin intermediul proiectului se va realiza alimentarea cu apa si canalizare în comuna Caianu, astfel: extinderea retelei de alimentare cu apa prin aductiune de la reteaua existenta a comunei Caianu în satul Caianu Vama pentru localitatea Barai si realizarea unui sistem de canalizare cu statie de epurare pentru localitatile Caianu, Caianu Mic, Caianu Vama si Vaida Camaras. În vederea realizarii retelei de canalizare menajera, respectiv în vederea epurarii apelor uzate, se va amplasa o statie de epurare pe terenul apartinând primariei. În plus, a fost acordat aviz favorabil si pentru alimentarea cu apa a localitatilor Berindu si Mihaiesti din comuna Sânpaul. Prin acest proiect se va realiza reteaua de apa potabila în localitatile Mihaiesti si Berindu, o captare si un rezervor de înmagazinare/statie de tratare a apei în localitatea Berindu, comuna Sânpaul. Reteaua de apa potabila se va amplasa în paralel cu reteaua de canalizare, situata în zona drumurilor. Captarea si rezervorul/statia de tratare a apei se vor amplasa pe terenuri agricole din intravilanul si extravilanul localitatii Berindu, lucrarile urmând a intersecta si unele cursuri de apa.      Presedintele Alin Tise a eliberat si un aviz favorabil pentru realizarea retelei de canalizare menajera în localitatile Mihaiesti si Berindu si a unei statii de epurare a apelor uzate, comuna pentru cele doua sate, în localitatea Mihaiesti, comuna Sânpaul. Reteaua de canalizare se va dezvolta în paralel cu conducta de alimentare cu apa, amplasata în zona drumurilor, iar statia de epurare se va amplasa în extravilanul localitatii Mihaiesti, pe pasunea comunala.      „Prin introducerea, reabilitarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare se face un pas semnificativ în vederea instaurarii normalitatii întrucât plecam de la premisa ca toti cetatenii judetului trebuie sa beneficieze de aceste facilitati elementare. În acest fel, concomitent, contribuim atât la cresterea calitatii vietii în mediul rural, cât si la dezvoltarea echilibrata a întregului judet, cu eliminarea decalajelor de dezvoltare dintre mediul urban si cel rural sau între diferite zone ale judetului“, a declarat presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise.

Fonduri europene pentru un centru de informare turistica in Cornesti

Proiectul este finantat pe Masura 313 – „Încurajarea activitatilor turistice“. „Am aplicat la acest program în iulie 2009 si sînt bucuros ca azi sîntem în masura sa dam startul acestei lucrari. În Lujerdiu se afla una dintre cele trei biserici ctitorite în perioada de domnie a lui Mihai Viteazu, biserica monument istoric si as vrea sa mentionez ca în acest moment Centrul de informare turistica Lujerdiu este singurul centru de informare turistica pe ruta Cluj-Napoca – Vatra Dornei“, a declarat primarul comunei Cornesti, Dorel Julean, citat de Agerpres.     Primaria Cornesti are în lucru si alte proiecte cu finantare europeana. Unul dintre ele vizeaza achizitionarea de pompe geotermale si amenajarea unui parc fotovoltaic prin care sa fie asigurat necesarul de caldura si energie electrica pentru institutiile din comuna, inclusiv pentru iluminatul public. Alte proiecte cu finantare europeana vizeaza construirea de drumuri de exploatatie agricola, îndiguiri si împaduriri, precum si construirea unui stadion si a unui centru medical în comuna.

Prelungire pentru termenul de depunere a Planurilor de Dezvoltare Locala

Termenul de depunere a Planurilor de Dezvoltare Locala în vederea selectiei Grupurilor de Actiune Locala a fost prelungit pâna la data de 15 noiembrie, ca urmare a aprobarii de Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a Notei cu numarul 63530/25.10.2010. Depunerea Planurilor de Dezvoltare Locala se va face la sediile Autoritatii de Management de la nivel judetean, localizate în cadrul Directiilor pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, în intervalul orar 08.30-16.30. În cazul în care potentialul GAL acopera mai mult de un judet, Planul de Dezvoltare Locala va fi depus la judetul cu cea mai mare arie de acoperire.

Ovazul ar putea fi utilizat pentru consumul uman

O specie de ovaz originara din Europa Centrala este cercetata in prezent de specialisti din sapte tari europene, inclusiv Romania, pentru a putea fi folosit in consumul uman. Se estimeaza ca semintele de ovaz au o calitate nutritionala ridicata, avind si un efect de protectie a sanatatii oamenilor.      Specia de ovaz Avena, originara din Europa Centrala, este evaluata de specialisti din sapte tari europene: Germania, Italia, Franta, Suedia, Estonia, Romania, Polonia si Bulgaria. Cercetarile au loc in cadrul proiectului european „Analiza resurselor genetice de ovaz in vederea utilizarii in consumul uman“ care se deruleaza in perioada 2007-2011.     „Interesul comunitatii stiintifice pentru evaluarea resurselor genetice ale speciei Avena, cu arealul de origine in Europa Centrala, este datorat calitatilor nutritionale deosebite ale semintelor (continut ridicat de fibre alimentare, glucozani, proteine digestibile, acizi grasi nesaturati). Acestea, in plus fata de valoarea alimentara propriu-zisa, au si un efect protector asupra sanatatii oamenilor prin reducerea riscului de accidente coronariene, reducerea necesarului de insulina al diabeticilor si a nivelului de colesterol din singe“, afirma reprezentantii Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.     Analiza semintelor, principalul obiectiv al proiectuluiPrincipalul obiectiv al proiectului il constituie analiza calitatii semintelor de ovaz in vederea utilizarii in consumul uman. In acest scop, o colectie de 700 de probe de ovaz din soiuri de ovaz locale, soiuri ameliorate si forme salbatice au fost selectate din colectia europeana si multiplicate in vederea realizarii caracterizarii in cimp si in laborator de catre 15 institutii partenere din cele opt tari europene.     Potrivit reprezentantilor Ministerului Agriculturii, observatiile si analizele au avut in vedere determinarea rezistentei la infectii, a calitatii probelor de ovaz luate in studiu, precum si a rezistentei la frig, factor ce limiteaza productia de seminte in unele regiuni din Europa.     Prin participarea la proiect, romanii si-au imbogatit colectia cu 700 de probe de ovaz Avena originare din Europa caracterizate din punct de vedere tehnic si nutritional. De asemenea, au fost identificate unele probe foarte rezistente la inghet care vor putea fi folosite ca material initial de ameliorare pentru crearea unor soiuri de toamna, stiut fiind faptul ca pina in prezent aceasta specie a fost considerata in Romania specie de primavara.

Incidente la mitingul din Piata Constitutiei

Un incident între protestatari si trupele de ordine s-a produs miercuri, în jurul orei 15:00, la mitingul din Piata Constitutiei. Un grup de protestatari au încercat sa forteze gardurile de protectie, dar au fost opriti de jandarmi. Conform liderilor sindicali, incidentul ar fi fost provocat de 'instigatori' si nu de sindicalisti. Manifestatiile sindicalistilor se desfasoara pasnic, la aceasta ora, în Piata Constitutiei.

Marius Militaru: jandarmii nu au arme de foc asupra lor

Echipajele de jandarmi prezente la mitingul din Piata Constitutiei nu au asupra lor arme de foc, a precizat, pentru Agerpres, purtatorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru. 'Jandarmii nu au arme de foc asupra lor. Acestia au în dotare casca hands-free, baston si casca de protectie, adica echipamentul necesar pentru pastrarea ordinii', a spus Militaru. Un incident între protestatari si trupele de ordine s-a produs miercuri, în jurul orei 15:00, la mitingul din Piata Constitutiei. Un grup de protestatari au încercat sa forteze gardurile de protectie, dar au fost opriti de jandarmi. Conform liderilor sindicali, incidentul ar fi fost provocat de 'instigatori' si nu de sindicalisti.

Varujan Pambuccian: S-ar putea sa fie ultima motiune pe care nu o votam

Liderul grupului minoritatilor nationale din Parlamentul României, Varujan Pambuccian, a reprosat miercuri actualei guvernari lipsa de coerenta, incapacitatea de a controla detaliile si a afirmat ca s-ar putea ca în cazul în care aceste lucruri nu se rezolva motiunea de cenzura sa fie ultima pe care minoritatile sa nu o voteze. Varujan Pambuccian a declarat ca membrii grupului minoritatilor vor parasi sala în momentul votului, iar el va fi singurul care va ramâne în sala de plen, dar nu va vota, sustinând ca acest gest poate fi înteles de unii ca ''fanatic''.

Victor Ponta: Astazi a inceput sfarsitul regimului Basescu - Boc!

Presedintele PSD, Victor Ponta, a criticat miercuri, de la tribuna Parlamentului, "impostura si hotia" de care dau dovada actualii guvernanti, dar si reprezentantii PDL. El i-a îndemnat pe parlamentari sa voteze motiunea de cenzura pentru ca românii sa aiba "sansa sa traiasca cu adevarat". Potrivit acestuia, astazi a început sfârsitul regimului Boc-Basescu.

Crin Antonescu catre Emil Boc: Sunteti primul asistat al tarii!

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, miercuri, la dezbaterea motiunii de cenzura, ca premierul Emil Boc este "primul asistat al tarii", adaugând, în mod ironic, ca acesta nu are nevoie de asistenta, fiind "un tânar român înca în putere si cu o oarecare calificare". El a sustinut ca democrat-liberalii, desi afirma ca promoveaza politici de dreapta, nu reprezinta nici dreapta, nici stânga deoarece masurile lor nu se încadreaza în niciuna dintre aceste ideologii. Liderul PNL a facut apel la parlamentarii majoritatii guvernamentale sa-si exercite dreptul de vot, în ciuda deciziei luate de partidele din care fac parte

CCR a amanat pentru 3 noiembrie solutionarea sesizarilor privind modificarea Regulamentului Camerei Deputatilor

Curtea Constitutionala a României (CCR) a amânat miercuri pentru 3 noiembrie solutionarea sesizarilor privind neconstitutionalitatea hotarârii prin care s-a modificat si completat Regulamentul Camerei Deputatilor pentru înfiintarea grupului parlamentar al independentilor. Una dintre sesizari a fost formulata de 75 de deputati PSDA PC, iar cealalta de 25 de deputati PNL, ambele având acelasi obiect, respectiv contestarea hotarârilor Camerei Deputatilor nr. 26/2010 si nr. 27/2010 privind modificarea si completarea Regulamentului Camerei Deputatilor.

Elena Udrea: PSD si PNL sunt lupi vopsiti care s-au infruptat la masa bogata a statului

Ministrul democrat-liberal al Turismului, Elena Udrea, a acuzat marti PSD si PNL ca "sunt lupi vopsiti care ani în sir s-au înfruptat de la masa bogata a statului" si le-a transmis public celor doua partide sa nu se mai erijeze în exponenti ai cetatenilor, în conditiile în care sunt "umili servitori ai patronilor celor mai mari escrocherii din istoria moderna: Caritas, SAFI si FNI". În discursul sustinut la dezbaterea motiunii de cenzura, Udrea le-a spus reprezentantilor opozitiei ca îsi aroga inutil calitatea de reprezentanti ai celor 2,5 milioane de români care au semnat listele de sustinere a demersului antiguvernamental.

Ioan Botis: Multe din masurile propuse prin motiune exista deja

Initiatorii motiunii de cenzura cer încrederea oamenilor din strada, când, în acelasi timp, propun un program care exista deja exista, a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului, ministrul Muncii, Ioan Botis. Vorbind despre continutul motiunii de cenzura, Ioan Botis s-a referit, în primul rând, la afirmatiile despre pensii, "un domeniu la care se pricepe". El a spus ca o motiune nu poate fi serioasa atâta timp vine cu asemenea propuneri, fiind doar o butaforie.

Depozitele la termen ale populatiei si firmelor au crescut cu 8% in septembrie, fata de aceeasi luna din 2009

Depozitele pe termen ale populatiei si firmelor, în lei si valuta, s-au redus în luna septembrie 2010 cu 0,57% fata de luna august 2010, pâna la nivelul de 125,404 miliarde lei, dar erau în crestere cu 8,2 procente fata de luna septembrie 2009, potrivit unui raport al Bancii Nationale a României. Depozitele în lei ale populatiei si firmelor totalizau 74,987 miliarde lei, iar cele în valuta (echivalent în lei) 51,316 miliarde lei. Potrivit BNR, depozitele în lei la termen si cele rambursate dupa notificare, în lei, ale populatiei au fost de 47,585 miliarde lei, iar ale firmelor totalizau la finele lunii septembrie 17,729 miliarde lei. În valuta, acestea reprezentau - 32,260 miliarde lei (populatie) si 12,363 miliarde lei persone fizice.

Mugur Isarescu: Riscul de tara pentru Romania reflecta incoerenta in politicile macroeconomice si mesaje

Riscul de tara pentru România, mai ridicat decât pentru alte state europene, reflectat de indicatorul CDS (dobânda la instrumentele derivate - credit default swap) arata incoerenta în politicile macroeconomice si mesajele transmise catre exterior, avertizeaza guvernatorul Bancii Nationale a României, Mugur Isarescu. Guvernatorul a subliniat ca CDS-ul României (prima de dobânda la împrumuturi externe pentru riscul de tara) reflecta o coerenta scazuta, daca nu în politici, atunci în mesajele trimise în exterior. El a afirmat ca nu exista substitut pentru coerenta politicilor macroeconomice si financiare si ca în România se cauta 'vinovati si motive în alte parti decât în cele care sunt adevarate'.

Eurostat va revizui deficitul Greciei pentru 2009 la peste 15 procente din PIB

Cifrele referitoare la deficitul bugetar înregistrat de Grecia în 2009, revizuite deja de mai multe ori, vor fi fixate de Eurostat 'odata pentru totdeauna' la peste 15 procente din Produsul Intern Brut, a declarat miercuri ministrul grec de Finante, George Papaconstantinou. La aceiasi conferinta George Papaconstantinou a declarat ca în 2011 economia Greciei se va contracta cu 2,5 pâna la 3,0 procente, mai mult decât se estima anterior. 'În acest an vom înregistra o contractie economica de patru procente, iar anul viitor una cuprinsa între 2,5 si 3,0 procente', a spus ministrul grec de Finante. În proiectul de buget pe 2011 guvernul elen miza pe o contractie a economiei de doar 2,6 procente.

De ce depinde loialitatea angajatilor?

Urmatorii doi factori importanti care cresc loialitatea angajatilor sînt recunoasterea meritelor (28,29%) si un sef si o echipa buna (21,92%). De asemenea, 10,45% din cei chestionati au spus ca sînt importante oportunitatile de angajare, în timp ce munca interesanta si provocarile noi sînt strîns legate de loialitatea  fata de angajator în cazul a 9,37% din cei intervievati. Sondajul a fost realizat în perioada 12-26 octombrie, pe un esantion de 6.877 de subiecti. „Rezultatele sondajului arata ca angajatorii trebuie sa se concentreze pe întreaga experienta de munca, nu doar pe beneficiile materiale, pentru a-si pastra angajatii. Factori ca recunoasterea meritelor pentru munca depusa si asigurarea unei atmosfere bune de lucru sînt la fel de importanti pentru a construi o echipa loiala si motivata“, se arata în analiza. Majoritatea respondentilor au fost persoane cu vîrste între 36-45 de ani, barbati, cu studii postuniversitare.

Sase noi proiecte de mediu aprobate in Regiunea de Nord-Vest

Regiunea Nord-Vest beneficiaza de înca sase noi proiecte de mediu aprobate, la finalul celei de a treia Sesiuni de depunere de proiecte, din cadrul Axei Prioritare 4 „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protectia Naturii“ a POS Mediu 2007-2013. Valoarea proiectelor este de peste 4,8 milioane de euro, iar judetele în care vor fi implementate aceste proiecte sînt Cluj, Salaj, Satu Mare si Maramures. Astfel, din Cluj, e vorba de un proiect al carei beneficiar e Primaria Turda. Mai exact, e vorba de proiectul „Managementul sitului Natura 2000 – Saraturile Ocna-Veche“, cu o valoare de 94.000 de euro.

Concurs de investitii pe piata de capital pentru tineri

Concursul „Piata de capital“ este organizat de Junior Achievement România (JA) cu sprijinul Bursei de Valori Bucuresti (BVB) si SSIF Tradeville SA si se adreseaza tinerilor cu vîrste cuprinse între 16 si 24 de ani. Participantii au posibilitatea sa administreze online, pe platforma Tradeville, un cont virtual în valoare de 50.000 de lei, prin care sa tranzactioneze actiuni ale companiilor listate la BVB pentru o perioada de 3 luni.     Premiul I consta în deschiderea unui cont real în valoare de 1.500 de lei pentru concurentul care a obtinut cel mai mare randament, în timp ce premiile 2 si 3 se vor acorda participantilor care au realizat cel mai mare numar de tranzactii, respectiv cel mai divers portofoliului.

Angajati mai putini, salarii mai mici

Principalii indicatori economico-sociali la nivelul judetului Cluj dupa primele 8 luni ale anului au fost prezentati ieri în sedinta Colegiului Prefectural.      „Indicele productiei industriale, comparativ cu perioada corespunzatoare din 2009, a fost de 125,4%. Cresterea productiei industriale s-a înregistrat în principal în domeniile productiei echipamentelor de comunicatii, a berii, preparatelor farmaceutice, metalelor feroase sub forme primare si de feroaliaje, mobilei, hîrtiei si cartonului ondulat si a ambalajelor din hîrtie si carton. În mod corespunzator a crescut si cifra de afaceri din industrie cu 31,2%“, a aratat Codrea Pop, directorul executiv al Directiei Regionale de Statistica, în prezentarea sa.     În privinta comertului international cu bunuri, datele disponibile evidentiaza realizarea în semestrul I din acest an a unui volum de export în valoare de 1 miliard de euro, cu 63% mai mult fata de aceeasi perioada din 2009, si a unor importuri de 1,3 miliarde de euro, cu 48,6 % mai mult fata de semestrul I al anului trecut.    Au crescut exporturileChiar daca balanta de comert exterior a judetului este deficitara, s-a constatat în ultima vreme o crestere mai accentuata a exporturilor. S-au exportat în cantitati mai mari  produse si preparate alimentare, produse farmaceutice, articole din mase plastice si cauciuc, hîrtie si cartoane, articole si accesorii de îmbracaminte, încaltaminte, produse din fonta, fier si otel, masini echipamente si aparate electrice, respectiv 77,2% din totalul exporturilor.     În ceea ce priveste importurile, au fost importate cantitati mari de carne, cereale, seminte, combustibili minerali, produse farmaceutice, materiale plastice, hîrtie si cartoane, materii textile si articole din acestea, încaltaminte, sticla si articole din sticla, produse din fonta, fier si otel, masini, aparate si echipamente electrice, reprezentînd 59,3% din totalul importurilor.    1.357 de lei, salariul mediu netLa data de 31 august, numarul salariatilor din judet era de 193.991, cu 13.698 mai putin fata de aceeasi data din 2009. Scaderi au fost înregistrate si în ceea ce priveste cîstigul salarial mediu net, care a fost în august de 1.357 de lei, cu 70 de lei mai mic fata de august 2009, dar cu 42 de lei peste cîstigul mediu net pe total economie.     Numarul somerilor înregistrati la 30 septembrie era de 19.500 de persoane, iar rata somajului reprezenta 5,6 %, situîndu-se la acelasi nivel ca în septembrie 2009.     Datele Directiei Regionale de Statistica Cluj mai arata ca în primul semestru din 2010 au fost terminate 1.166 de locuinte, cu 1.304 mai putin fata de semestrul I din 2009.     Cît priveste preturile, în septembrie au fost înregistrate scumpiri comparativ cu septembrie 2009 de 7,77%. Cel mai mult au crescut preturile la marfurile nealimentare, cu 10,75%, în timp ce alimentele s-au scumpit fata de septembrie 2009 cu 4,81%,s iar serviciile cu 6,35%.

Basescu, invitat la semnarea acordului intre Guvernul Chinez si Somes Dej

Tot pîna la finalul anului, partea româna va reverifica prin institutul de cercetare în domeniu, Ceprohart Braila, soliditatea proiectului de investitie. Ulterior, în a doua parte a doua a lunii februarie 2011, se va semna la Beijing Agreementul de Cooperare între Guvernul Chinei si partea româna, eveniment la care va fi invitat si presedintele României, Traian Basescu. Dupa aceasta etapa, respectiv începînd cu luna mai 2011, se va desfasura efectiv operatiunea de majorare de capital la SC Somes Dej, la care vor participa ambele parti, în procente stabilite.     Va reamintim ca societatea Somes SA Dej va fi beneficiara unei investitii masive de capital, în urma încheierii unui parteneriat public-privat între Guvernul Republicii Populare Chineze si Grupul SCR. Acesta e cel mai important parteneriat de acest fel din România dupa cel realizat în 2007 de Rompetrol si KazMunaiGaz.     „Eforturile managementului Grupului SCR de a continua investitiile la SC Somes SA Dej, investitii demarate înca din anul 2004, au fost încununate cu succes o data cu semnarea la data de 19 octombrie a Memorandumului de Întelegere între SC Somes SA Dej si Avic International Holding Corporation din China. Negocierile dintre cele doua parti au durat 11 luni si au fost sustinute din partea româna de o echipa de specialisti coordonata de presedintele Grupului SCR“, se arata într-un comunicat al companiei.     Memorandumul semnat la Beijing prevede investitii de aproximativ 500 de milioane de euro atît în retehnologizarea fabricii de celuloza si hîrtie din Dej, cît si în marirea capacitatilor de productie a acesteia. Suma totala pe care partea chineza o va investi este de 350 de milioane de euro. În acest fel vor fi asigurate cel putin 3.000 de locuri de munca, urmînd ca în urma investitiilor asumate pentru urmatorii 4 ani compania dejeana sa se repozitioneze pe piata de profil, devenind cel mai mare producator de celuloza si hîrtie din România si unul dintre cei mai importanti jucatori din Europa.

Cantina din Cimpia Turzii va oferi masa si contra cost

În urma solicitarilor personalului cantinei sociale, ale cetatenilor si ale elevilor Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu“, Serviciul de Asistenta Sociala din Primaria municipiului Cîmpia Turzii propune extinderea activitatii cantinei prin oferirea unui meniu contra cost.     Propunerea se refera atît la servirea mesei în incinta cantinei, cît si la organizarea de nunti, de mese festive cu diverse ocazii si activitate de catering. Urmatoarea etapa este aprovizionarea cu produse alimentare, aceasta urmînd sa se faca – diferit de aprovizionarea cantinei sociale – prin procedura de achizitii publice. Activitatea desfasurata e una comerciala, asa încît este necesara stabilirea unui adaos comercial, propunerea fiind ca acesta sa fie cuprins între 0% si 200%. În prezent, organigrama cantinei sociale prevede doi bucatari, însa pentru desfasurarea noii activitati mai este nevoie de înca un ajutor de bucatar si un îngrijitor. Floriana Prahoveanu, sefa Serviciului de Asistenta Sociala, considera ca noua activitate a cantinei ar putea facilita pe viitor acoperirea costurilor de cantina sociala din masa contra cost.

Licitatii ?cu dedicatie?, de la medici pentru companiile farmaceutice

Specialistii internationali spun ca medicii din Romania cumpara medicamente la mica intelegereRealizarea de achizitii directe de la anumiti furnizori, sub pretextul unor situatii de asa-zisa „urgenta“, descalificarea pe criterii subiective a ofertantilor cu oferte mici in favoarea celor agreati, cu preturi mai mari, sint doar doua aspecte ale coruptiei in relatia medici – industria farmaceutica, potrivit specialistilor Bancii Mondiale.      Specialisti ai asociatiilor profesionale medicale internationale si ai companiilor farmaceutice, impreuna cu reprezentantii Colegiului Medicilor din Romania, au dezbatut recent problema transparentei in relatia dintre medici si industria farmaceutica. Prezent in tara noastra, doctorul Otmar Kloiber, secretarul general al Asociatiei Medicale Mondiale (AMM), a subliniat faptul ca in prezent, mai mult ca niciodata, relatia intre industria farmaceutica si medici este sub lupa.     „Si sint multe motive serioase pentru acest lucru: de la manipularea datelor stiintifice in studiile clinice la falsificarea unor studii, orice tip de coruptie poate aparea. Comunitatea medicala nu poate tolera coruptia si trebuie sa luam masuri impotriva acesteia de ori cite ori apare“, a declarat Otmar Kloiber.    Medicamente cumparate pe baza de prieteniePotrivit documentului „Strategia nationala de rationalizare a spitalelor“, realizat de Ministerul Sanatatii, exista multe cazuri in care medicamentele pentru spitale sint cumparate pe baza prieteniilor dintre medic si reprezentanti ai acelei companii farmaceutice, si nu pe baza eficientei produsului.     „Se cunoaste ca societatile farmaceutice au bugete mari de marketing si ca spitalele, mai ales liderii de opinie cum ar fi sefii de departamente sau profesorii de specialitate, devin «tinte» in vederea cresterii vinzarilor. Un studiu recent al Bancii Mondiale privind sectorul farmaceutic a aratat ca mita este un fenomen obisnuit al acestui sector“, se arata in documentul mentionat.     Conform aceleiasi surse, aceasta practica are un efect negativ asupra eficientei spitalului, deoarece medicamentele nu sint achizitionate in cadrul unei liste de medicamente si pe baza eficientei lor clinice, ci pe baza convingerilor personale.     „Licitatii cu dedicatie“ si la cumpararea materialelorSpecialistii Bancii Mondiale au semnalat faptul ca obligarea spitalelor de a realiza aceste achizitii in principal prin sistemul electronic de licitatii nu a eradicat aceste practici, ci le-a conferit noi valente, mai elaborate: astfel, exista in prezent cazuri de specificatii tehnice elaborate de comisiile tehnice de licitatii „cu dedicatie“ pentru anumite firme, dar si cazuri in care realizarea de achizitii directe se face de la anumiti furnizori sub pretextul unor situatii de asa-zisa urgenta. In plus, o situatie intilnita de specialistii Bancii Mondiale se refera la descalificarea pe criterii subiective a ofertantilor cu oferte mici in favoarea unora cu cu preturi mai mari, dar agreati de medici.    Transparenta ar salva situatiaCu toate acestea, Otmar Kloiber spune ca interzicerea relatiei medic – industrie ar fi o masura gresita, fiind nevoie doar de stabilirea unor limite in aceasta relatie. De altfel, numeroase asociatii profesionale ale medicilor au alcatuit deja documente care sa ghideze comportamentul medicilor in relatia cu industria farmaceutica. In Romania, potrivit Codului de Deontologie Medicala al Colegiului Medicilor, medicul nu poate face reclama unor medicamente sau bunuri medicale de consum. „Medicul nu poate face propaganda in mediile nemedicale sau chiar medicale unor procedee de diagnostic ori tratament insuficient probate, fara sa sublinieze si rezervele ce se impun. Este contrara eticii intelegerea dintre doi medici, intre medic si farmacist sau intre medic si un cadru auxiliar pentru obtinerea unor avantaje materiale“, se arata in Codul Deontologic al CMR.     Toti oficialii din sectorul sanitar sint coruptiUn studiu la scara larga al Bancii Mondiale, realizat in anul 2000, a relevat faptul ca 47% din totalul familiilor din Romania cred ca toti sau cea mai mare parte a oficialilor din sectorul sanitar sint corupti.

Farmec, premiata pentru Gerovital H3 Evolution

Premiul a fost obtinut în urma votului comerciantilor si reflecta inclusiv modul în care gama a fost apreciata prin prisma volumului si a valorii vînzarilor înregistrate dupa lansarea pe piata.      „Gerovital H3 Evolution este o gama complexa, cu rol în încetinirea mecanismelor de îmbatrînire a pielii, care a fost foarte bine primita de piata, în ciuda unui context economic dificil pentru toata lumea. Gerovital s-a impus ca un produs revolutionar în industria cosmetica, asa încît, pentru a putea vorbi despre o evolutie, nu puteam decît sa mizam si de aceasta data pe noutate si cercetarea de laborator“, a declarat Ioana Borza, Marketing Manager Farmec Cluj-Napoca. Gama a beneficiat în primavara de o campanie integrata de comunicare, care a contribuit la cresterea vînzarilor pentru toate produsele de îngrijire faciala aflate sub brandul Gerovital.      În intervalul ianuarie-august 2010, brandul Gerovital a înregistrat, cumulat, o cota cantitativa de 15,73% în segmentul produselor de îngrijire a fetei, în crestere fata de perioada similara a lui 2009 si o cota valorica de 13,10%, mentinîndu-se lider de piata.      Anul trecut, Gerovital a fost lider în volum, pe segmentul „face care“ (îngrijire faciala), cu o cota de 12,45%.

Bani pentru Sanatate, la a doua rectificare bugetara

Problemele financiare din sanatate vor fi vizate la a doua rectificare bugetara care urmeaza sa fie facuta în perioada urmatoare. „Se fac analize, va fi o rectificare bugetara, dar sa vedem care sînt beneficiarii. Sînt probleme în sanatate, sa vedem cum le putem rezolva. Dar fara un plan de masuri în sanatate, nu rezolvam problemele“, a declarat ieri, pentru Agerpres, ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Ialomitianu. În contextul rectificarii bugetare, deputatul UDMR, Petru Lakatos a negat ca s-ar fi discutat, marti, în sedinta de coalitie împreuna cu reprezentantii FMI, subiectul rectificarii bugetare, dar a atras atentia ca „e clar“ ca trebuie operata o noua rectificare de buget. „Despre evidente nu are rost sa discuti cu FMI-ul, e clara treaba si va explic de ce. Sînt ministrii care uita ca o regrupare în cadrul bugetului este tot o rectificare a bugetului. La ora actuala, la Comisia de buget (din Camera Deputatilor – n.r.) sînt trei initiative legislative ale Guvernului, care n-au putut fi discutate, pentru ca s-au prezentat ca ordonante sau initiative legislative si s-a ajuns la concluzia ca implica modificarea bugetului si trebuie discutate în comun cu comisia similara de la Senat si trebuie discutate tot în comun în cele doua Camere“, a explicat Petru Lakatos.

Medicament nou pentru scleroza multipla

Cercetatorii unei companii de medicamente au descoperit un nou medicament destinat tratarii sclerozei multiple. Utilizarea acestui nou medicament a dus la o reducere semnificativa a activitatii bolii, masurata prin reducerea leziunilor cerebrale si a ratei de recadere. Astfel, potrivit reprezentantilor companiei, pacientii cu scleroza multipla înregistreaza recaderi si leziuni nervoase care le pot afecta mult calitatea vietii, însa acest nou produs contine o molecula care tinteste selectiv anumite celule despre care se crede ca joaca un rol critic în scleroza multipla, interactionînd apoi cu sistemul imunitar al pacientului pentru a elimina aceste celule. Scleroza multipla este o boala autoimuna care afecteaza sistemul nervos central si este una dintre principalele cauze de invaliditate neurologica la adultii tineri. Sistemul imunitar ataca în mod incorect tesutul nervos sanatos al sistemului nervos central, fapt care afecteaza transferul de mesaje de la acesta catre restul corpului.    G. D.

Sportivii din Cimpia Turzii, la Campionatul de Box

În perioada 17-24 octombrie 2010 a avut loc la Cîmpulung Campionatul National de Box. Din partea Clubului Sportiv Municipal Cîmpia Turzii a participat Feurdean Alexandru, care s-a pregatit pentru competitie cu antrenanorii Rosca Gheorghe si secundul Ionut Florin. Alexandru este elev al Scolii Generale „Mihai Viteazu“, începîndu-si activitatea sportiva de performanta la vîrsta de 12 ani. Sportivul a devenit vicecampion national cadeti box, categoria 46 de kg. Turneul de la Cîmpulung a avut drept scop depistarea pugilistilor talentati, în vederea cooptarii lor în loturile nationale.    D. D.

Adversar dificil pentru ?U? Jolidon

Vicecampiona României la handbal feminin, „U“ Jolidon Cluj, va întîlni în turul 3 al Cupei EHF formatia germana Oldenburg. Primul meci dintre cele doua echipe se va juca la Cluj în 13 sau 14 noiembrie, iar returul va avea loc în 20 sau 21 noiembrie în Germania. „Întîlnim semifinalista de anul trecut a Cupei Cupelor, iar asta spune tot. Avem parte de un adversar greu, dar un adversar de care cred ca avem puterea sa trecem. Oldenburg a jucat anul trecut cu Braila si a cîstigat ambele partide“, a declarat Cosmin Salajan, directorul sportiv al „U“ Jolidon. În alta ordine de idei, doi handbalisti de la „U“ Transilvania Cluj au fost chemati la loturile nationale. Este vorba despre Calin Hagiu, care a fost convocat la lotul national de seniori în vederea participarii la Trofeul „Carpati“ si la meciurile cu Spania si Croatia pentru calificarea la Campionatul European 2012. Celalat clujean, Vlad Vladut, a fost chemat la lotul national de tineret în vederea participarii la un turneu de pregatire în Tunisia.

Consiliul Judetean pregateste reabilitarea a peste 700 km de drumuri judetene

Reprezentantii forului judetean au anuntat ca, imediat dupa finalizarea acestui studiu, timp de o saptamana, se va proceda la analiza sa, formulandu-se eventuale obiectii, urmand apoi demararea procedurii de licitatie.      Anuntul prealabil pentru acest proiect a fost deja postat pe Sistemul Electronic de Achizitii Publice inca din luna august a anului in curs.     „Este primul proiect coerent care are in vedere reabilitarea si modernizarea sistemului de drumuri judetene. Practic, in ultimii 20 de ani au fost reabilitati doar aproximativ 100 de kilometri de drumuri judetene, actiune care nu a beneficiat de un program coerent. Acum avem in vedere, pentru prima data, reabilitarea a peste 700 de kilometri de drumuri judetene prin accesarea acestui credit, la care se adauga modernizari pe alti aproximativ 200 de kilometri, efectuate prin accesare de fonduri europene sau fonduri proprii. Doar asa vom reusi sa crestem calitatea sistemului de transport rutier din judet fapt care, pe de o parte, va spori gradul de confort al cetatenilor, dar va fi si un vector de crestere a atractivitatii judetului nostru pentru investitii in varii domenii“, a explicat presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise.    Drumurile actuale, necorespunzatoareLa ora actuala, in domeniul public al judetului Cluj si in administrarea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public si Privat al (RAADPP) judetului Cluj se regasesc 1.229 de km de drumuri judetene. Conditiile de trafic oferite de drumurile judetene, cu exceptia a cateva tronsoane insumand 68 de km reabilitati in perioada iulie 2008 – decembrie 2009 prin turnarea de covor asfaltic, sunt necorespunzatoare, fapt care implica anual alocarea unor fonduri publice semnificative pentru lucrari de intretinere, au mai aratat reprezentantii Consiliului Judetean. Pentru intretinerea drumurilor judetene propuse pentru a fi incluse in programul de modernizare si reabilitare s-au cheltuit, in ultimii 5 ani, fonduri publice in valoare de peste 73.000.000 de lei, efectul acestor lucrari nefiind unul corespunzator. „De altfel, rezultatul acestor lucrari de intretinere nu poate fi decat unul temporar, vechimea si calitatea stratului de baza, a stratului de uzura, dar si a amenajarilor anexe (poduri, rigole etc.) determinand ineficacitatea pe termen mediu si lung a imbunatatirilor aduse exclusiv prin lucrari de intretinere, gen plombari. Acestea au reprezentat in principal motivele pentru care s-a decis initierea unui nou si ambitios program de modernizare si reabilitare a 728,275 km de drumuri judetene in perioada 2010-2011“, se arata intr-un comunicat al administratiei judetene.     Reabilitarea drumurilor, la pachet cu deszapezireaAstfel, in vara acestui an, conducerea Consiliului Judetean a decis impartirea judetului in 7 sectoare cuprinzand fiecare circa 100 de km de drumuri judetene (intre 5 si 8 drumuri) care vor fi reabilitate prin turnarea a doua straturi de covor asfaltic, dar si prin efectuarea unor lucrari conexe cum ar fi amenajarea santurilor, lucrari menite sa asigure protectia drumurilor si exploatarea lor in conditii optime pentru o perioada mult mai mare de timp. Executia lucrarilor va fi licitata la pachet cu lucrarile de deszapezire, astfel incat firmele executante ale acestor lucrari sa fie interesate de conservarea in bune conditii a drumurilor si sa nu mai poata sa evite asumarea responsabilitatii pentru calitatea necorespunzatoare sau durabilitatea redusa a acestora. Finantarea lucrarilor urmeaza a se realiza prin credit bancar sau credit furnizor. Alegerea drumurilor judetene care urmeaza sa fie modernizate si reabilitate prin intermediul acestui program a avut la baza considerente de natura economica si tehnica.

Moneda nationala se depreciaza in asteptarea rezultatului motiunii din Parlament

Moneda nationala s-a depreciat, miercuri, fata de euro, cu 0,17%, ca urmare a asteptatii rezultatului motiunii de cenzura depusa la Parlament, iar Banca Nationala a României (BNR) a anuntat un curs de referinta de 4,2819 lei pentru moneda europeana, în crestere cu 0,75 bani comparativ cu marti, când euro a fost cotat la 4,2744 lei.     Dolarul american a câstigat teren în fata leului, BNR stabilind un curs de 3,0934 lei, mai mult cu 2,73 de bani (A0,88%), comparativ cu valoarea de 3,0661 lei, consemnata marti.     Gramul de aur a fost cotat, miercuri, la 132,7296 lei, mai mult cu 1,1062 lei (A0,83%), comparativ cu valoarea de 131,6234 lei, stabilita în sedinta anterioara.

L. Borbely: FMI nu accepta scaderea cotei unice la 12%, decat din anul 2012

Coalitia de guvernare i-a informat pe reprezentantii Fondului Monetar International (FMI) ca doreste reducerea cotei unice de impozitare de la 16% la 12%, împreuna cu alte masuri de relaxare fiscala, din anul 2011, însa FMI si-a exprimat dezacordul fata de aceste reduceri înainte de 2012, a declarat, miercuri, ministrul Mediului, Laszlo Borbely.     El a mentionat, însa, ca FMI nu poate sa împiedice Guvernul sa ia aceste masuri. "Ei spun ca o cota unica de 12% ar avea efectele pe care le preconizam noi. Nu pot sa ne împiedice sa luam aceste masuri, ei spun ca nu putem sa luam masurile decât anul viitor, pentru anul 2012. FMI ne cere sa ne încadram în cifrele macroeconomice negociate", a spus Borbely, prezent la Parlament, la dezbaterea motiunii de cenzura.     Potrivit acestuia, pachetul de masuri prezentat, de coalitie, reprezentantilor FMI marti seara cuprinde si scaderea contributiilor sociale cu 3%.

Profitul Electrolux a scazut cu 15% in T3

Profitul net al producatorului suedez de electrocasnice Electrolux AB a scazut în trimestrul trei din 2010 cu 15%, din cauza cresterii preturilor materiilor prime si a reducerii vânzarilor în Europa si America de Nord.     În perioada iulie-septembrie 2010, compania suedeza a obtinut un profit net de 1,4 miliarde de coroane suedeze (210 milioane de dolari), fata de 1,6 miliarde de coroane în perioada similara din 2009.     Hans Straberg, directorul general al companiei suedeze, a explicat ca Electrolux a alocat mai multi bani pentru marketing, iar pretul materiilor prime a urcat în trimestrul trei cu aproape 500 milioane de coroane fata de anul trecut.Veniturile în perioada iulie-septembrie 2010, au scazut la 26,3 miliarde de coroane suedeze, de la 27,6 miliarde de coroane în urma cu un an.

Cardurile BRD nu vor putea fi folosite de joi pana vineri

BRD-Groupe Societe Generale va opri, de joi, ora 22,00, pâna vineri, ora 9,00, reteaua de ATM-uri si POS-uri a bancii în vederea realizarii unor lucrari de mentenanta, în acest interval cardurile emise de banca neputând fi utilizate pentru plati la comercianti si retrageri de numerar, în România sau în strainatate. BRD-Groupe Societe Generale are 2,2 milioane de carduri valide si opereaza o retea de aproximativ 1.500 de ATM-uri si peste 20.000 POS-uri.

Victor Ponta a parasit mitingul organizat la Bucuresti si a intrat in Palatul Parlamentului

Presedintele PSD, Victor Ponta, aflat în mijlocul protestatarilor la mitingul si marsul organizate miercuri în Bucuresti, a parasit rândurile manifestantilor si a intrat în Palatul Parlamentului, pentru a vota motiunea de cenzura împotriva Guvernului.     "Astazi scapam România de Boc. Asa sa ne ajute Dumnezeu!", a spus Victor Ponta, înainte de a parasi mitingul sindicalistilor.     Întrebat de ziaristi despre declaratiile reprezentantilor PDL privind violentele ce ar putea aparea în cadrul mitingului, Victor Ponta a raspuns ca si Nicolae Ceausescu îi considera golani pe cei care au iesit în strada în decembrie 1989.

Vasile Blaga: Motiunea de cenzura, o abordare superficiala

Senatorul PDL Vasile Blaga a declarat miercuri, în plenul Parlamentului la dezbaterea motiunii de cenzura, ca aceasta abordeaza superficial problemele cu care România se confrunta din cauza crizei economice.     "Solutia politica pe care o propuneti, organizarea de alegeri anticipate, nu rezolva criza economica, ci dimpotriva", a spus democrat-liberalul, în opinia caruia singurele efecte ale masurilor prezentate în motiune ar fi aruncarea tarii într-un "haos economic total".     Potrivit lui Blaga, opozitia nu prezinta solutii pentru problemele oamenilor care acum protesteaza. "În acest moment, societatea are nevoie mai mult decât oricând de o abordare realista, (...) de solutii fundamentate, nu de masuri populiste", a sustinut senatorul PDL.

Crin Antonescu: Astazi conteaza decizia la motiunea de cenzura

Presedintele PNL, senatorul Crin Antonescu, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului la dezbaterea motiunii de cenzura, ca în aceasta zi conteaza decizia. El a sustinut ca actualul Guvern este "incompetent", "de rea-credinta" si "manifesta un cinism si un dispret fara precedent" fata de cetateni si, ca urmare, trebuie sa plece. Crin Antonescu a afirmat ca este nevoie de reforme, de o reconstructie a statului, care începe cu guvernarea în interesul national, al cetatenilor, însa Guvernul actual nu face acest lucru. Crin Antonescu a adaugat ca Guvernul Boc este constituit în baza unor "legaturi feudale", "nu doar de bani, ci si de sânge".

Japonia va testa un nou sistem de detectare a explozibililor

Japonia va testa un nou sistem de securitate, capabil sa detecteze urme de explozibili în doar câteva secunde, cu ocazia summitului Asia-Pacific de luna viitoare, au anuntat miercuri surse oficiale de la Tokio.     Sistemul, aflat înca în stadiul de proiect, va fi instalat într-o gara din Yokohama, în apropiere de Tokio, unde în luna noiembrie va avea loc Forumul economic Asia-Pacific. În faza de testare, doritorii vor putea opta pentru portile de verificare echipate cu dispozitive fabricate de Hitachi, sau pot alege o alta ruta.     Sistemul consta în examinarea urgenta cu un aparat special a particulelor degajate cu ajutorul unui jet de aer cald si aspirate de pe îmbracamintea si corpul pasagerilor.

Multi bolnavi de holera din Haiti sustin ca au baut apa potabila

Multe dintre persoanele spitalizate în Haiti dupa ce au fost diagnosticate cu holera sustin ca au baut apa tratata, o informatie care suscita îngrijorarea autoritatilor ce gestioneaza maladia care a provocat moartea a 284 de persoane pâna în prezent.     Epidemia de holera care a aparut saptamâna trecuta în nordul tarii a fost pusa pe seama slabei calitati a apei. Principala temere este ca aceasta sa nu se raspândeasca si în capitala, unde sute de mii de persoane se îngramadesc în tabere temporare dupa seismul de la 12 ianuarie soldat cu 250.000 de morti.

Franta: Parlamentul urmeaza sa adopte definitiv reforma pensiilor

Adunarea Nationala a Frantei urmeaza sa adopte miercuri definitiv reforma sistemului de pensii, în ajunul unor noi greve si manifestatii.     Dupa adoptarea ei, marti, în Senat, votarea acestei legi, una dintre cele mai contestate din Franta din ultimii 15 ani, ar urma sa aiba loc dupa-amiaza, potrivit AFP.     Totodata, majoritatea de dreapta întrevede o încheiere a conflictului social. 'Conflictul se apropie de sfârsit', titra miercuri cotidianul Le Figaro.Guvernul a asigurat ca legea va fi aplicata de la mijlocul lunii noiembrie, dupa ce Consiliul Constitutional va examina plângerea pe care opozitia socialista intentioneaza sa o depuna.

Rusia: Un nou sistem antiterorist, cu trei niveluri de alerta

Rusia ar putea introduce în curând un sistem de alerta antiterorista cu trei niveluri, proiectul fiind elaborat de Comisia nationala antiterorism.     Guvernul a pregatit un act normativ în acest sens, pe care urmeaza sa-l trimita spre dezbaterea si aprobarea Dumei de Stat /camera inferioara a parlamentului rus/, a declarat consilierul presedintelui Comisiei nationale antiterorism, Andrei Prjezdomski.     Potrivit documentului, vor fi stabilite trei niveluri de alerta: un nivel ridicat va corespunde culorii albastru; înalt - galben si critic - rosu. Autoritatile vor lua masuri de securitate suplimentare în functie de nivelurile de alerta fixate.Niciun dintre nivelurile de alerta nu implica restrictionarea libertatilor civice, a dat asigurari oficialul.

Petru Dandea: avem incredere ca motiunea va trece

Sindicalistii au încredere ca motiunea de cenzura, initiata de opozitie împotriva Guvernului Boc, va primi vot favorabil, în caz contrar toate confederatiile sindicale urmând sa apeleze la greva generala în perioada urmatoare în sistemul bugetar, a declarat miercuri, pentru Agerpres, vicepresedintele Cartel Alfa, Petru Dandea.     Dandea a adaugat ca, atât patronatele, cât si sindicatele, au propus guvernului un set de masuri care nu au fost luate în serios.     'Patronatele si sindicatele au prezentat un set de masuri care nu au fost luate în serios de catre Executiv. Nu cunoastem exact motivele pentru care Guvernul Boc a manifestat în ultimele luni cu o retinere nemotivata în raport cu aceste propuneri. Speram ca Guvernul Boc sa-si încheie mandatul astazi (miercuri-n.red.)', a punctat Petru Dandea.     În jurul orei 12.45, în Piata Constitutiei au început sa soseasca primii manifestanti care au plecat în mars din Piata Victoriei, potrivit liderilor sindicali numarul protestatarilor ajungând la 80.000.

Invatatoarea Cristiana Anghel: Voi continua greva foamei si daca pica Guvernul

Învatatoarea Cristiana Anghel, aflata de 65 de zile în greva foamei, a declarat ca îsi doreste ca majoritatea parlamentarilor sa voteze pentru motiunea de cenzura, dar, sustine ea, chiar daca va cadea guvernul condus de Emil Boc, nu va renunta la greva foamei pâna nu va fi aplicata legea privind majorarea salariilor cadrelor didactice adoptata în 2008. Cristiana Anghel a spus ca starea ei de sanatate nu este buna pentru ca în ultimele trei zile a avut si viroza respiratorie, febra si frisoane, dar cu toate acestea nu accepta drept tratament decât algocalmin si nu se alimenteaza.

Sindicalistii asteapta votul motiunii in Piata Constitutiei

Peste 100.000 de sindicalisti si locuitori ai Capitalei protesteaza, potrivit liderilor de sindicat, în Piata Constitutiei, cerând demisia Guvernului Boc. Rând pe rând, reprezentanti ai tuturor categoriilor sociale, inclusiv studenti, au luat cuvântul de la tribuna din Piata Constitutiei. În piata pe cele doua ecrane se transmit lucrarile din Camera Deputatilor. La fiecare aparitie, la tribuna Parlamentului, a unui membru din arcul guvernamental piata huiduie si cere demisia primului ministru si a presedintelui Traian Basescu. Sindicalistii au decis ca vor ramâne în piata si nu vor mai pleca daca motiunea de cenzura nu trece.

Cinci persoane dintre participantii la miting au ajuns la spital

Cinci persoane dintre participantii la miting au ajuns la spital, însa fara probleme grave, a declarat dr. Bogdan Oprita, seful SMURD Bucuresti. Potrivit medicului, una dintre persoane prezenta probleme etilice, doua persoane au necesitat îngrijiri medicale dupa ce au lesinat, iar alta si-a scrântit mâna dupa ce a cazut. Dr. Bogdan Oprita a subliniat ca nu au fost probleme majore de asistenta medicala pâna la ora 14.00. Peste 100.000 de sindicalisti si locuitori ai Capitalei protesteaza, potrivit liderilor de sindicat, în Piata Constitutiei, cerând demisia Guvernului Boc.

Aproximativ 30.000 de protestatari, adunati in Piata Victoriei

În Piata Victoriei s-au strâns aproximativ 30.000 de oameni si se asteapta 20-30.000 din provincie, a declarat miercuri dimineata, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, aflat la Centrul de Control al Traficului.     El a precizat ca pe diametrala nord-sud a Capitalei se circula foarte greu în jurul orei 9,00, în timp ce pe partea de est spre vest se circula rezonabil. De asemenea, circulatia se desfasura în limitele normale la intrarile în Bucuresti.     El a adaugat ca în acest moment nu poate sa estimeze daca va fi un blocaj pe arterele principale ale Capitalei deoarece nu s-a pus înca în miscare coloana catre Piata Constitutiei.     El a subliniat ca pâna în prezent nu s-au înregistrat incidente, iar, din punct de vedere medical, au fost câteva cazuri fara vreo legatura cu protestatarii.

S-a pus in miscare coloana de protestatari, care a pornit spre Parlament

Cei aproximativ 30.000 de protestatari aflati în Piata Victoriei miercuri au pornit, începând cu ora 11,00, spre Piata Constitutiei, a declarat, pentru AGERPRES, Daniel Pistea, comisar la Brigada Rutiera.     Potrivit acestuia, circulatia a fost blocata pe traseul de deplasare a coloanei de manifestanti, respectiv pe Bd Lascar Catargiu, Bd. Magheru si Bd. Nicolae Balcescu.     Coloana protestatarilor este deschisa de reprezentantii CNSLR Fratia, dar si de lideri ai Partidului Social Democrat, între care presedintele partidului, Victor Ponta, vicepresedintii Marian Vanghelie, Robert Negoita, Dan Nica, secretarul general Liviu Dragnea, purtatorul de cuvânt Radu Moldovan, deputatii Carmen Moldovan, Oana Niculescu-Mizil, Mircea Draghici, dar si europarlamentarii Rovana Plumb, Adriana Ticau, Catalin Nichifor, Viorica Dancila.     În Piata Romana, alti sindicalisti s-au alaturat coloanei de protestatari care vor parcurge apoi bulevardul Magheru pâna la Piata Unirii, înainte de a se opri în Piata Constitutiei, unde actiunea de protest este programata sa dureze pâna la ora 19,00.