monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Doua zile de documentare la Rosia Montana, pentru ministrul Culturii

 Ministrul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, Theodor Paleologu, a vizitat, vineri, la Rosia Montana, Galeriile romane din Masivul Cirnic si o necropola de incinerare romana. Vizita de documentare a ministrului Paleologu la Rosia Montana a continuat simbata, în program fiind inclusa si o întilnire cu specialisti în istorie, care de-a lungul vremii s-au opus ori au sustinut proiectul de la Rosia Montana.Theodor Paleologu a refuzat sa faca orice comentariu cu privire la cele vizitate. Directorul general al RMGC, Dragos Tanase, a declarat, vineri, ca prezenta ministrului Theodor Paleologu la Rosia Montana, zona care se confrunta cu numeroase probleme sociale, constituie un semnal al interesului autoritatilor de la Bucuresti pentru o documentare obiectiva asupra situatiei din regiune.Între 2001 si 2007, în cadrul Programului National de Cercetare ‘Alburnus Maior’, coordonat de catre Muzeul National de Istorie a României si finantat de catre RMGC cu peste zece milioane de dolari, specialistii au identificat si cercetat 13 situri arheologice, cuprinzind doua cladiri publice romane, zone de habitat, patru zone sacre, incluzind 40 de altare votive si peste 1.400 de morminte în cadrul cimitirelor de incinerare romane. A fost cercetata o retea de gamente discontinue, dateaza din timpurile romanilor si alti 133 de kilometri din timpurile medievale si moderne.Comisia Nationala de Arheologie a Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National a propus conservarile unor structuri, cum ar fi monumentul funerar de la Tau Gauri, de la Carpeni, Catalina Monulesti si Piatra Corbului. O incinta funerara romana din secolele II-III, cu doua morminte cu sarcofage din caramida, descoperita în zona Tau Gauri, va fi amenajata pentru vizitare publica de catre RMGC. Dupa inventarierea si realizarea studiilor de specialitate pentru toate casele din zona de impact a proiectului, zona protejata din centrul istoric a fost extinsa de la 53 de hectare la 134 de hectare. Zona cuprinde 35 de case monument istoric si trei biserici. În prezent, zona istorica protejata din Rosia Montana înglobeaza centrul istoric al localitatii si cele trei mari lacuri (tauri) datind din secolul al XVIII-lea, urme ale activitatilor miniere în aer liber.Cercetari suspendateA fost realizata o harta digitala si o baza de date ce stocheaza si organizeaza toate descoperirile arheologice din zona. Peste 7.000 de artefacte se afla în curs de inventariere si restaurare.În prezent, deoarece compania asteapta reînceperea procesului de emitere a autorizatiei de mediu, cercetarile arheologice planificate pentru 2009 au fost suspendate temporar. Programului de cercetare si conservare a patrimoniului cultural din Rosia Montana i s-au alocat înca 25 de milioane de dolari, care vor fi folositi pe perioada de desfasurare a proiectului. Planurile pe termen lung ale companiei vizeaza valorificarea turistica a descoperirilor arheologice, potrivit reprezentantilor RMGC.În perioada epocii romane, Rosia Montana a fost cunoscuta sub denumirea de Alburnus Maior. Dovezile istorice arata ca la Rosia Montana activitatea miniera a început înainte de secolul I în.Hr.                      A.P.

Doua premiere ?dintr-un foc?

 In “mult dicutata Rosia Montana”Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a vizitat, simbata, localitatea pe care el insusi a numit-o “mult discutata Rosia Montana”, in momentul in care a pus piciorul in una din cele mai cunoscute comune din Romania, inclusiv pe plan extern. El a venit impreuna cu sotia sa, Maria Basescu, si a fost intimpinat de oficialitati locale si judetene, dar si de localnici. Dupa ce a dat mina cu oamenii, Traian Basescu a participat la o scurta discutie, la care presa nu a avut acces, cu oficialitatile care l-au intimpinat - intre acestea aflindu-se primarul municipiului Alba Iulia si presedintele PD-L Alba, Mircea Hava, presedintele Consiliului Judetean Alba, Ion Dumitrel, prefectul de Alba, Cornel Bardan, si vicepresedintele Senatului, democrat-liberalul Alexandru Peres - dupa care a urcat la cariera de la Rosia Montana. In aceasta parte a vizitei, el nu a mai fost insotit de Maria Basescu, care a preferat sa plece din Rosia Montana impreuna cu sotiile oficialilor cu care presedintele a urcat pe munte.PremieraAceasta a fost prima vizita efectuata, in ultimul deceniu, de un sef de stat la Rosia Montana, dupa ce compania romano-canadiana Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) a obtinut licenta de concesionare pentru exploatarea zacamintului auro-argintifer de la Rosia Montana.Presedintele Traian Basescu s-a oprit intii la fosta cariera de pe Masivul Cirnic-Cetate a exploatarii de stat de la Rosia Montana, unde se afla o mare parte a zacamintului auro-argintifer pe care compania doreste sa il exploateze. Traian Basescu nu este la prima vizita in zona, insa in 2003, cind s-a aflat in Muntii Apuseni, el avea doar calitatea de presedinte al Partidului Democrat. Atunci s-a declarat explicit in favoarea investitiei, pe care o considera o solutie ca zona sa nu intre intr-o criza sociala grava. Acum, ca presedinte, a fost ceva mai rezervat, insa a lasat sa se inteleaga ca opiniile sale nu s-au schimbat. “Trebuie gasite solutii (...) S-au asezat toti cap in cap. Nimeni nu vrea sa spuna o solutie. Aici, parerea mea, e ca toata lumea tipa. Fiecare vrea sa-si auda doar vocea lui”, a declarat presedintele. Directorul exploatarii “RosiaMin”, Valentin Rus, i-a facut sefului statului o scurta prezentare a modului in care s-a facut exploatarea zacamintului auro-argintifer de-a lungul timpului. El a amintit si despre faptul ca aici se afla circa 120 de kilometri de galerii subterane, din care unele, unice in Europa, dateaza din vremea romanilor.Dealtfel, aceste galerii au fost vizitate vineri seara si de ministrul Culturii, Theodor Paleologu, care a stat la Rosia Montana timp de doua zile pentru a discuta cu localnicii, reprezentantii RMGC si mai multi specialisti in patrimoniu, despre problemele pe care le ridica exploatarea din acest punct de vedere. Desi simbata dupa amiaza, atit ministrul Culturii, cit si seful statului se aflau in Rosia Montana, la distanta de citeva sute de metri, cei doi nu s-au intilnit. La “bomba ecologica”De la Rosia Montana, seful statului s-a oprit la o alta cariera, cea de la Rosia Poieni, unde se gaseste 64% din rezerva de cupru a Romaniei, care ridica la ora actuala mari probleme de mediu. Autoritatile locale si judetene i-au adus la cunostinta presedintelui ca situatia este una critica, mai ales la iazul de decantare de la Valea Sesei, care risca sa devina o adevarata “bomba ecologica”. Sistarea activitatii de productie de aici si oprirea procesului de neutralizare a apelor din iaz ar putea duce la un dezastru ecologic cu implicatii transfrontaliere.“Nu poti sa stai cu o asemenea bomba ecologica. (...) Aceasta e o crima in pregatire”, a declarat Traian Basescu, dupa ce a vizitat cariera si a aflat ca exploatarea nu mai primeste energie electrica, iar rezerva de substante necesare neutralizarii apelor acide se termina luni. Exploatarea de la Rosia Poieni implica riscuri mai mari legate de poluare cind nu functioneaza decit atunci cind activitatea se desfasoara normal, din cauza lesierii depozitelor de steril, care pot fi neutralizate doar cu apa bazica provenita de la uzina de preparare. Iazul de decantare se intinde pe 130 de hectare si cuprinde zeci de milioane de tone de steril, supuse unui fenomen de lesiere. Valoarea costurilor necesare ecologizarii iazului se ridica zilnic la 100.000 de lei, fiind deversate, in fiecare zi, zeci de tone de lapte de var pentru neutralizarea apelor acide.Potrivit reprezentantilor Prefecturii Alba, un dezastru ecologic, cu implicatii transfrontaliere, s-ar putea produce in Muntii Apuseni, daca procesul de neutralizare a apelor acide din iazul Valea Sesei nu va fi asigurat in continuare. O eventuala unda de poluare a riului Aries cu ape puternic acide ar putea ajunge la varsarea in riul Mures in minimum 15-19 ore si maxim 31-53 de ore, in functie de debit, sustin specialistii. “Nu am venit degeaba”De la Rosia Poieni, Traian Basescu a vizitat satul Geamana, unde o biserica este deja “inghitita” de un lac de steril, dupa care a mers la Abrud, localitate puternic afectata de inchiderea exploatarilor miniere din Apuseni, in conditiile in care cea mai mare parte a localnicilor lucrau in minerit. Localnicii i-au cerut “sa dea drumul” investitiei, pentru ca nu mai au ce lucra. Traian Basescu le-a raspuns ca nu vrea sa vorbeasca acum despre acest lucru, dar a afirmat ca “lucrurile trebuie privite foarte realist”. El le-a dat totusi o speranta oamenilor spunind: “Va asigur ca nu am venit degeaba”. Procedura de evaluare a proiectului Rosia Montana este suspendata, la ora actuala, printr-o decizie a fostului ministru al Mediului, Attila Korodi. Reprezentantii RMGC spun ca au investit in acest proiect peste 380 milioane de dolari, in conditiile in care exploatarea propriu zisa nu a fost inca demarata. Studiile efectuate in zona Rosia Montana - Bucium, asa cum au fost ele prezentate public in mai multe rinduri, arata ca aici exista resurse de 320 de tone de aur si peste 1.600 tone de argint.... si pe Muntele GainaPresedintele Traian Basescu a fost prezent, ieri, la traditionalul Tirg de Fete de pe Muntele Gaina. Este pentru prima data, dupa 1990, cind un sef de stat a participat la celebra sarbatoare populara a motilor din Apuseni. Traian Basescu a ajuns pe Muntele Gaina, la 1.468 de metri altitudine, la ora 10, pentru a asista la Te Deum-ul oficiat in fiecare an la Crucea Iancului, monument ridicat in memoria “Craisorului Muntilor”, Avram Iancu. Crucea a fost sfintita in 1924, in prezenta regelui Ferdinand. Dupa slujba, presedintele a depus o coroana de flori la Crucea Iancului, dupa care a avut parte de o surpriza pregatita de organizatori. El a fost intimpinat de “Oastea lui Iancu”, adica de citeva zeci de calareti imbracati in portul popular din perioada Avram Iancu.Alaturi de sotia sa Maria Basescu, presedintele a fost invitat apoi sa viziteze tirgul mesterilor populari si o expozitie gastronomica. Cuplul prezidential a gustat din citeva preparate traditionale si a primit mai multe cadouri de la mesterii populari prezenti la tirg, in special tulnice. Presedintele i-a salutat pe cei prezenti pe Muntele Gaina, a stat de vorba cu citiva dintre ei si s-a fotografiat cu o parte dintre acestia. Frig si ceataDin cauza frigului si a cetei de pe platoul montan, presedintele a petrecut mai putin de doua ore pe Muntele Gaina. Dealtfel, nici oamenii care s-au aflat acolo, circa doua mii de persoane, nu s-au “riscat” sa stea pe munte pina la incheierea manifestarilor organizate “la inaltime”, mai ales ca terenul udat de ploaia cazuta in cursul noptii a facut ca frigul sa para si mai patrunzator. Cei mai multi au inceput sa coboare in jurul orei 12, dupa plecarea presedintelui. O parte nici macar nu au stat pina la inceperea manifestarilor, facind cale intoarsa cind au vazut care erau conditiile meteo de pe platoul montan. 

Noi modificari in programul ?Rabla?

 Nici nu a inceput bine cea de a doua etapa din 2009 a programului guvernamental „Rabla”, ca deja se opereaza si primele modificari. Astfel, din etapa a treia a derularii programului, doritorii de autovehicule noi nu mai trebuie sa fie proprietarii rablelor de cel putin sase luni. Dorinta autoritatilor de a scapa de masinile vechi aduce si o alta noutate – „tichetul de rabla”. Peste foarte putin timp conditiile din programul guvernamental „Rabla” se modifica din nou. Astfel, autoritatile au decis sa elimine unul dintre criteriile impuse pina acum, respectiv acela ca persoana care vrea o masina noua trebuie sa fi fost proprietarul celei pe care o da la schimb timp de cel putin 6 luni. Daca pina acum se putea beneficia de program numai cu „rabla în mina”, acum este nevoie doar de un asa numit “tichet de rabla”, respectiv un document referitor la proprietatea unei masini vechi. Modificarile intra in vigoare odata cu finalul acestei etape si vor deveni obligatorii pentru etapa a treia. Tot de atunci, orice persoana fizica poate cumpara si autoutilitare si conform noilor modificari si persoanele juridice îsi vor putea cumpara o masina noua.Obiectivele ramin aceleasiIn rest, obiectivele autoritatilor de mediu ramin aceleasi. Astfel, numarul de locuri accesibil pentru anul 2009 este de 60.000, iar prima de casare este de 3.800 de lei. Progamul Rabla 2009 are o perioada de derulare extinsa, urmind sa se incheie doar in luna decembrie. In schimb, procedura de inscriere a dealerilor ar putea suferi si ea modificari, toti dealerii interesati putind sa se inscrie in urmatoarea etapa direct, si nu neaparat prin intermediul importatorilor, asa cum este in prezent. Ramine insa in vigoare prevederea referitoare la numarul de masini, nelimitat, care pot fi achizitionate de catre o singura persoana. Totusi, din total, 10.000 de locuri se vor aloca pentru persoanele juridice care vor sa isi inoiasca parcul auto. Pina acum, doar o treime dintre masinile noi prinse in acest program au intrat in posesia noilor proprietari.          

Atentie la lucrari

 Lucrarile de introducere a canalizarii pe strada Cetatii din Alba Iulia determina unele modificari temporare in ceea ce priveste traficul rutier din resedinta de judet. Este vorba despre unele restrictii de circulatie, totale pentru cei care nu locuiesc in zona si doar partiale pentru riverani. Interventiile vor fi terminate in aceasta toamna. 

Locuri de munca vacante in Alba

 Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Alba înregistreaza, la aceasta ora, 78 de locuri de munca vacante, cu doar 3 locuri mai multe decît saptamîna trecuta. Acestea vin din diverse categorii, precum tîmplari, muncitori necalificati, lucratori comerciali, mecanici auto si altele. Cu toate acestea, în conditiile dinainte de criza economica, locurile de muca erau în aceasta perioada de trei ori mai multe în judetul nostru. Media pentru lunile iunie-iulie era pîna nu demult de peste 200 de locuri de munca. Cu toate ca locurile de munca aparute pe listele AJOFM Alba sînt într-o usoara crestere, rata somajului nu scade. Dimpotriva, rata acestuia creste cu 0,6 – 0,7 procente.Job-uri de actualitateLocuri de munca vacante sînt în Alba Iulia, Cimpeni, Cugir, Blaj si Sebes. Albaiulienii pot alege între muncitor necalificat, tîmplar, horticultor, inginer instalatii constructii si contabil. La Cimpeni, cei mai cautati sînt cei care se pricep la masini. Acolo, oamenii pot opta între tinichigiu auto, mecanic auto, maistru mecanic auto si secretara. Cei mai cautati însa sînt soferii. Pentru acestia o firma pune la dispozitie 13 locuri de munca. Si oamenii din Cugir au locuri de munca variate. Acestia îsi pot gasi o slujba în domenii precum macelar si agent comercial. Si la Blaj se cauta muncitori necalificati. O firma de acolo angajeaza nu mai putin de 30 de persoane. Si la Sebes exista deschidere pentru 10 locuri de munca. Se cauta dulgheri, tîmplari, dar si muncitori necalificati. Mai sînt cautati acolo un ifronist, dar si un stivuitor.Cea mai mare parte a locurilor de munca afisate saptamîna trecuta au fost deja ocupate, asa ca, job-urile afisate de AJOFM saptamîna aceasta sînt în general noi.

Inscrieri in derulare la Universitatea ?1 Decembrie 1918?

Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia este în plina sesiune de înscriere a candidatilor pentru concursul de admitere. Procesul se va finaliza pe 27 iulie. Pîna atunci, elevii se pot înscrie pentru cele 536 de locuri subventionate si 943 de locuri cu taxa, pentru invatamintul la zi. Pentru cei care vor sa studieze la distanta, au fost scoase la concurs 590 de locuri, cu taxa.Problemele intimpinate de Universitatea “Spiru Haret” din Alba Iulia pot aduce un numar mai mare de candidati la institutia de invatamint superior de stat. Desigur, acest lucru nu modifica in nici un fel numarul de locuri scoase la concurs. “Este posibil ca acei candidati care optau pentru specializarile care sînt în afara legii de la Spiru Haret sa opteze acum pentru una din facultatile de stat care sînt acreditate”, a declarat Lucia Cabulea, prorector la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.Alegere dificilaPentru tineri, alegerea facultatii nu este o decizie usoara. Daca luam în considerare si latura financiara a problemei, doar în cazul universitatilor de stat, automat apar unele dificultati. Taxa de scolarizare este, în medie, la facultatile din tara de 2.000 de lei. Exista însa si universitati care îsi taxeaza studentii cu 10.000 de lei pe an. Printre cele mai putin costisitoare institutii de invatamint superior se numara Academia Nationala de Educatie Fizica si Sport din Bucuresti. Aici, taxa de scolarizare este de 800 de lei pe an.

Plan de reactie imediata

 Saptamana trecuta a fost una „neagra" pentru judetul Sibiu. A punctat acest lucru si prefectul Constantin Trihenea la sfarsitul saptamanii trecute, la deschiderea sedintei extraordinare a  Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU). Prefectul nu a putut trece cu vederea seria neagra a evenimentelor care s-au produs in judet intr-o singura saptamana. Incepand cu accidentul rutier de pe DN1, in care au murit patru persoane, si continuind cu accidentul rutier de la bariera la intrarea in comuna Vestem, cu doi decedati, sau pagubele provocate de viituri si inundatii in comunele Racovita, Carta, Cartisoara, Turnu Rosu si orasul Avrig. Seria neagra a continuat cu confirmarea unui caz de gripa porcina, la o tanara din cadrul unui ansamblu folcloric studentesc, dupa o vizita in Turcia, si blocarea unui grup de 30 de turisti la cabana Negoiu, evacuati cu elicopterul. A urmat disparitia a doi turisti, in zona Podragu.  Acestia au murit dupa ce au fost surprinsi de o viitura puternica, iar corpurile lor au fost gasite abia joi. Masuri urgente In fata acestor situatii, prefectul Trihenea a propus, iar Comitetul judetean a aprobat in unanimitate, Planul de reactie imediata. Acesta cuprinde o serie de masuri urgente, cum ar fi efectuarea unor lucrari de refacere a albiilor raurilor de munte  afectate, curatirea acestora in amonte de localitatile respective, refacerea podetelor si a straturilor de sprijin a podurilor sau refacerea drumurilor vicinale spre poduri si verificarea barajelor din sistemul administrat de Hidroelectrica SA. In timpul discutiilor ce au urmat, prefectul a dispus completarea Planului cu alte masuri initiate de membrii CJSU.

?Caldura mare, mon cher?

Soare din belsug, arsita inabusitoare, vint aproape insesizabil, destul de mult praf si temperaturi de peste 33 de grade, de asta au avut parte in weekend cei care au preferat sau au fost nevoiti sa ramina in oras. Cei mai multi localnici au fugit insa de o astfel de atmosfera si s-au oprit pe malul Ampoiului, al Muresului sau al Sebesului. Impatimitii inaltimilor au plecat spre paduri, iar cei mai hotariti au mers sa faca o baie la Baile Felix, Ocnele Sibiului sau in alte statiuni similare. Cei care au avut ghinionul de a fi „legati” de oras, au cautat racoarea pe la terase, in apropierea fintinilor arteziene sau la piscinele din zona. Destul de cumintiOamenii au fost parca mai „cuminti” ca niciodata. Majoritatea celor care au iesit la iarba verde si-au luat cu ei saci menajeri si au strins la plecare resturile menajere, alcoolul nu i-a mai imbiat pe soferi, iar albiile riurilor nu au mai fost folosite pe post de spalatorie auto. Singura “meteahna” care s-a mai regasit a fost ascultatul manelelor la maxim, din masinile parcate in apropiere. „Nu se mai putea sta in oras. S-a incins asfaltul de parca eram in iad. Nu stiu exact cite grade erau, dar in masina imi arata 42. Atit era la nivelul soselei”, a povestit Ilie Ardelean, unul dintre “refugiati”. Puterea exemplului a fost, de asemenea, un lucru apreciat in weekend. „Cind am venit noi nu mai era nimeni aici. Dupa aceea, care cum soseau, se opreau, deschideau geamul, aruncau o privire si se opreau. Acum e inghesuiala. Pe noi nu ne deranjeaza, dar le-am impartit tuturor saci de plastic si la final stringem impreuna gunoaiele. Macar atit putem face si noi. O sa fie curat data viitoare cind venim”, a mai povestit barbatul. “Si-a luat numai bere fara alcool. L-a lovit corectitudinea astazi”, l-a ironizat sotia sa. Apa calda, dar racoritoareCei care au ales sa se racoreasca printr-o baie au avut parte de o apa foarte calda. Chiar si asa, distractia a fost in toi, indiferent de locul pe care l-au gasit. „E foarte calda (n.r. apa). Parca intri in cada. E foarte puternic soarele, dar e bine. Mai ales cind iesi la mal si bate putin vintul e bine ca te racoresti. Acasa ne-am fi copt ca e foarte cald. Aici mai bem o bere, mai facem o baie, mai jucam o carte, asa ca in weekend”, a explicat pe un ton relaxat un tinar iesit la riul Mures. „Noi ne-am pregatit. Ne-am uitat pe internet sa vedem cum va fi vremea sa nu ploua, am luat cu noi cortul si izoprenul si raminem aici peste noapte. Cred ca o sa fie mai racoare decit in oras. Daca e vreo problema in 15 minute sintem acasa, dar aici sintem ca in tabara”, au povestit citiva tineri aflati si ei pe malul Muresului. Localnicii au mers in numar mare si la piscinele din oras, dar si la terasele deschise pina tirziu in noapte.

Porumb de... contrabanda

 Ofiteri din cadrul serviciilor de investigare a fraudelor si politie rutiera au desfasurat o actiune comuna pe Drumul National 1, ocazie cu care, a fost oprit în trafic în municipiul Sebes, un autocamion, condus de catre Ioan P., care transporta, în scop comercial, cantitatea de 4.000 kg porumb boabe. Ioan P. a prezentat pentru marfa transportata documente justificative de provenienta, în legatura cu care, ulterior, în urma unor verificari efectuate, s-a stabilit ca contin înscrise date nereale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 93/2009 privind unele masuri pentru întarirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de marfuri, politistii, împreuna cu comisari ai Garzii Financiare-Sectia Alba, au procedat la confiscarea cantitatii de 4.000 kg de cereale, în valoare de 2.400 lei si a mijlocului de transport.

Atentie, se opreste gazul!

 E. ON Gaz a anuntat ca, miine, se va întrerupe temporar serviciul de distributie a gazelor naturale pe 36 strazi din municipiul Sebes. Strazile vizate sint: Secasului, Florilor, Cinepisti, Crisan, Calarasi, Delavrancea, Garii, P. Curcanu, I.L. Caragiale, Patriei, Marasesti, Mihai Viteazul, 9 Mai, Mioritei, P-ta Primariei, 24 Ianuarie, Cetatii, Libertatii, L. Blaga, Alunului, T. Vladimirescu, N. Iorga, Radu Stanca, Plopilor, Cintarului, Drumul Sibiului, Al. Parc, Al. Lac, Sava Hentia, P-ta Dacia, P-ta 1848, Pietii, Dorobanti, Avram Iancu, Grivita, Nicolae Balcescu.“Reluarea serviciului de distributie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat dupa finalizarea acestor lucrari, în jurul orei 14.00.Compania E.ON Gaz Distributie solicita consumatorilor sa închida toate focurile deschise, iar dupa reluarea distributiei gazelor naturale sa supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sint rugati sa anunte imediat dispeceratul de urgenta al E.ON Gaz Distributie”, se arata intr-un comunicat al companiei.                   M.G.

Casa noua pentru biblioteca din Blaj

Biblioteca din Blaj se va putea muta, in curind, in casa noua, ca urmare a finalizarii lucrarilor de reabilitare la Casina Romana, imobilul pe care administratia locala l-a pregatit pentru institutia de cultura. Dupa finalizarea lucrarilor la noul sediu al Bibliotecii Municipale “Scoala Ardeleana”, au fost demarate cele de la viitorul sediu al Muzeului de Istorie “Augustin Bunea”.“Mutarea institutiei a fost absolut necesara in conditiile in care, inca din anul 1990, imobilul in care biblioteca si-a desfasurat pina acum activitatea s-a aflat pe lista cladirilor ce urmau a fi restituite in natura Bisericii Romane Unite cu Roma Greco-Catolica. Viitorul sediu al bibliotecii este chiar cladirea in care s-au pus bazele primei biblioteci publice la Blaj in anii ‘50. Lucrarile de amenajare s-au derulat pe o perioada de 5 luni si au costat 340.000 lei, banii provenind din bugetul local”, a precizat purtatorul de cuvint al Primariei Blaj, Raluca Damian.Acesta a aratat ca noua biblioteca va avea doua sali de deservire, o ludoteca, o sala de citire a presei, doua sali cu fond special de carte, respectiv carte franceza si carte cu specific local, si o sala de prelucrare a cartii. O suta de mii de volumeMutarea bibliotecii in noul sediu se va face pina in luna octombrie, in aceasta perioada angajatii institutiei fiind implicati in actiunea de inventariere si transport a fondului de carte. Fondul total de carte al Bibliotecii “Scoala Ardeleana” este, in prezent, de aproape 100.000 de volume, dupa cum a mentionat Raluca Damian.“Orasul Scolii Ardelene nu putea sa ramina fara o biblioteca de valoare, care sa onoreze trecutul demn al Micii Rome. Mutarea institutiei noastre in noul sediu demonstreaza ca, in ciuda perioadei de criza, inca se mai pot face investitii in cultura”, a declarat Ana Hinescu, directoarea Bibliotecii Municipale “Scoala Ardeleana”.Odata cu incheierea lucrarilor de modernizare a bibliotecii administratia locala a demarat lucrarile de amenajare a locatiei ce va gazdui Muzeul de Istorie “Augustin Bunea”. Termenul pe care edilii si l-au dat pentru finalizarea acestei lucrari este de 8 luni, dupa care se va putea trece la amenajarea salilor expozitionale.Totodata, reprezentantii Primariei Blaj au mai aratat ca, dupa ce si aceasta lucrare va fi finalizata, se va trece la repararea capitala a cladirilor in care functioneaza cele mai importante institutii de invatamint din Blaj, incepind cu cele a caror situatie juridica este rezolvata.

Spatiu nou pentru ambulantele din Cimpeni

 Orasul Cimpeni va avea, incepind cu anul viitor, o noua Statie de Ambulanta. Lucrarile se afla într-un stadiu avansat de constructie. Termenul de executie a lucrarilor este de 24 de luni, termenul final fiind stabilit, conform contractului, pentru data de 19 decembrie 2010. Noua constructie a demarat în curtea Spitalului Orasenesc Cimpeni, la propunerea primarului orasului Cimpeni, Ioan Calin Andres, care a avut de altfel si initiativa  atribuirii terenului aferent de catre Legislativul local. Beneficiarul este Serviciul Judetean de Ambulanta Alba Iulia, iar constructia va deservi Spitalul Orasenesc Cimpeni. Valoarea lucrarilor este de aproximativ 500.000 lei.     

A murit zdrobit de ?Taf?

 Politia orasului Abrud a fost sesizata vineri, la ora 15.25, despre un accident produs în locul numit „Catina”, în urma caruia conducatorul unui utilaj forestier a decedat. Politistii s-au deplasat la fata locului si din cercetarile efectuate au constatat ca evenimentul s-a produs în urmatoarele împrejurari: G.G., de 32 ani, din comuna Ciuruleasa, transporta material lemnos pentru un cetatean din aceeasi comuna, pe un drum în panta, cu un utilaj TAF, iar la un moment dat, acesta s-a defectat. În timp ce încerca sa remedieze defectiunea, utilajul s-a pus în miscare, iar conducatorul utilajului s-a dezechilibrat si a cazut sub materialul lemnos tractat, fiind tirit aproximativ 20 de metri. Cadrele medicale din ambulanta care s-a deplasat locului, au constatat decesul barbatului. Cadavrul acestuia a fost transportat la morga Spitalului Orasenesc Abrud, in vederea efectuarii necropsiei. ITM Alba a demarat deja o ancheta. 

Gradinar isi alimenteaza firmele-capusa

Utilaje de milioane de euro stau frumos aliniate in curtea societatii Universal Business SA. Nimic deosebit. O firma prospera isi permite si este chiar obligata sa investeasca in utilaje care ii aduc profit. Cu conditia sa le exploateze eficient. Obiectul principal de activitate - lucrari de constructii a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale - ii asigura, teoretic, dezvoltarea. Practic, lucrurile stau si mai bine. Comenzile vin constant si plata este garantata. Principalul client al firmei este societatea municipalitatii, Energie Termica SA. Directorul sau general, practic angajat al municipalitatii, se ingrijeste de buna functionare a relatiilor contractuale intre cele doua societati. Interesul lui Ilie Gradinar este major. Actionari anonimiSC Universal Business SA este singura firma anonima din judetul Sibiu. In anul 2006 a devenit societate cu asociati tip lista, care are actiuni la purtator, astfel incat nici la Registrul Comertului nu se stie cine sunt actionarii. Inainte de a deveni anonima, firma avea trei actionari persoane fizice si doi actionari persoane juridice: Nicolae Nan - 98,4%, Nicolae Pitu (sotul secretarei lui Ilie Gradinar de la Energie Termica SA) - 0,4%, Nicolae Eugen Radu - 0,4%, SC Romcontrol SRL - 0,4% si SC Energy Group SRL - 0,4%. Masina de 39.000 de euroPrestatia modesta a directorului general al SC Energie Termica SA si profitul aproape neglijabil inregistrat de societatea municipalitatii nu l-au impiedicat pe Ilie Gradinar sa solicite si sa primeasca o masina de serviciu in valoare de 39.000 de euro. O Skoda ultradotata, platita cu bani publici. O masina din care nu lipseste nici macar televizorul.

Stelistii din Alba Iulia nu au ramas datori

Suporterii echipei Steaua Bucuresti, dar si alti iubitori ai fotbalului, au urmarit pe terase prima partida oficiala a noului sezon. Meciul tur dintre formatia bucuresteana si maghiarii de la Ujpest Budapesta a fost cu atit mai interesant, cu cit localnicii au incercat sa nu ramina datori suporterilor maghiari sositi cu ocazia partidei in Romania. Desi nu au fost foarte rai, albaiulienii veniti sa urmareasca partida la terase au mai scapat printre dinti injuraturi cu trimitere la poporul vecin, rivalitatea dintre romani si maghiari fiind cunoscuta, mai ales in zona Transilvaniei. Dorinta localnicilor de a intoarce „favorul” a fost o adevarata bucurie pentru detinatorii de terase. Profitind de faptul ca a fost vorba despre primul meci oficial al unei echipe romanesti in actualul sezon, dar si de numarul mare de suporteri stelisti din Alba Iulia, patronii au instalat televizioare cit mai multe, au dat volumul cit mai tare si si-au asteptat clientii. Din fericire, nici alcoolul si nici rivalitatea dintre cele doua popoare reprezentate pe teren nu au creat probleme fortelor de ordine din Alba Iulia. Cert este ca tensiunea a planat in aer inca inainte de inceputul partidei.Mesaje „de dulce”Agitatia unui astfel de meci si cele citeva beri consumate pentru a intregi atmosfera si-au spus rapid cuvintul, astfel ca limbile suporterilor s-au dezlegat repede. ”Nu e normal ce au facut ungurii. Ar fi trebuit sa ii ia pe sus si sa ii scoata din tara. Daca ar fi fost ai nostri cu mesajele acelea i-ar fi luat la bataie jandarmii. Ii batem cu 3 la 0, sa le scoatem fotbalul din cap si ii trimitem acasa cu coada intre picioare. Sa stie ca noi jucam fotbal, iar Transilvania este in Romania nu in Ungaria”, a explicat unul dintre cei mai „cuminti” suporteri. In vreme ce pe strada patrulau agenti comunitari, hotariti sa se asigure ca totul ramine in limitele normalului, tensiunea era in crestere in fata televizoarelor. „Cred ca nu o sa mearga nimeni la retur. Cine se poate gindi sa plece in Budapesta dupa ce s-a intimplat aici. Sint nebuni rau. Numai sa nu iasa ceva scandal sa suspende terenul sau sa ne dea afara cupe”, spuneau cei adunati in jurul televizioarelor. Agitatie mareAjutati si de felul in care a decurs partida, fanii s-au dezlantuit pe parcurs. Au injurat in toate felurile la eliminarea lui Kapetanos, au facut calcule pe tot parcursul pauzei pentru ca in chiar primele momente ale reprizei secunde sa exulte la golul lui Surdu. Pina la final, fanii s-au mai apris de citeva ori. Mai intii la eliminarea dictata in rindul formatiei maghiare, apoi la cel de al doilea gol al stelistilor, semnat de Stancu, la alte citeva ocazii si apoi s-au declansat la final. „Ti-am spus ca ii batem. Nu au avut nici o sansa. Mi-a fost putin teama la pauza mai ales ca am jucat in 10, dar se vede mina lui Bergodi. A fost un meci frumos. O sa ii batem si la Budapesta”, a declarat extaziat unul dintre microbistii locali. Cert este ca tensiunea romano-maghiara nu s-a stins nici dupa final. „Sper sa nu stirneasca ungurii vreun scandal. Sa nu fie probleme in Bucuresti sau poate pe aici prin Cluj sau Tirgu Mures. Ar fi pacat sa plece acasa batuti si cu pumnii”, se temea cu o rautate specifica un alt tinar destul de ametit. Bine pentru toata lumeaCert este ca, pina la urma, totul s-a terminat cu bine. Atit scorul inregistrat pe tabela la finalul partidei, cit si problemele cu suporterii maghiari au fost date uitarii, mai ales ca urma de fapt cel mai important moment de dupa partida - tragerea la sorti pentru turul urmator al Europa Ligue. „Am vindut destul de bine, mai ales bere, dar si sucuri si alte produse alimentare. Sincer sa fiu m-am temut putin ca lucrurile sa nu degenereze, mai ales ca in Transilvania se stie ca intotdeauna apar probleme intre romani si maghiari. Pina la urma am scapat cu bine. Normal ca a fost si rezultatul. Am avut doar o halba sparta, dar din greseala, dar daca pierdeam cred ca era prapad”, a declarat unul dintre ospatarii din Alba Iulia. De cealalta parte, scapati de emotii, suporterii se declarau convinsi ca nimic rau nu se putea intimpla. „Sintem microbisti, dar nu sintem chiar atit de rai sa ne apucam sa spargem si sa rupem. Sint destui din acestia prin Bucuresti. Aici sintem acasa, la Alba Iulia si nu se intimpla lucruri din astea”, a explicat un suporter al stelistilor. Acum, patronii de terase asteapta cu interes intrarea in competitiile internationale si a celorlalte echipe romanesti, sperind sa treaca mai usor peste criza cu ajutorul fotbalului.

Putine posturi vacante

 Doar 243 de locuri de munca vacante sunt inregistrate acum la Agentia Judeteana de Ocuparea Fortei de Munca Sibiu. Cele mai multe se adreseaza meseriasilor din industria confectiilor, textile si marochinarie. Se cauta 23 de "cusatori de piese din piele si inlocuitori", 20 de muncitori necalificati, 19 operatori calificati in confectii industriale de imbracaminte - tesaturi, tricotaje, materiale sintetice, 15 confectioneri de articole din piele si inlocuitori, 13 confectioneri-asamblori articole din textile.  Doar cinci ingineriLista cuprinde foarte putine locuri de munca vacante in domeniul serviciilor. Angajatorii au nevoie de noua ospatari, noua bucatari, trei patiseri, un "spalator de vase mari", sase lucratori comerciali, un vanzator si doua cameriste. Si mai putine sunt posturile dedicate celor cu studii superioare. Doar cinci firme cauta ingineri cu diverse specializari si una are un post vacant de farmacist. Lista AJOFM Sibiu cuprinde si un loc vacant de tehnician dentar, unul de sef serviciu financiar-contabilitate si unul de sculptor. Lista integrala a locurilor de munca vacante este publicata pe site-ul www.ajofmsibiu.ro. Informatii despre angajatorii care pun la dispozitie aceste posturi se pot obtine la sediul AJOFM Sibiu din strada Morilor nr. 51.Peste 11.000 de someriPotrivit reprezentantilor AJOFM Sibiu, la sfarsitul lunii iunie, in judet erau inregistrati 11.271 de someri, dintre care 4.898 femei. Cei mai multi, 5.000, sunt din Sibiu. In Medias erau inregistrati 3.360 de someri, la Agnita 1.120, iar in Avrig peste 750. Aproape 8.000 din someri sunt muncitori, aproximativ 2.400 au studii medii, iar mai bine de 700 sunt absolventi de facultate.

Inca o bratara dacica recuperata

Actiunea procurorilor albaiulieni a fost realizata cu ajutorul ofiterilor politiei judiciare din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, succesul fiind inregistrat ca urmare a cooperarii judiciare internationale cu autoritatile germane din landul Hessen.Potrivit procurorilor, piesa apartine tezaurului de bratari in forma de spirala sustras, in 2001, de o “braconieri” arheologici din judetul Hunedoara, din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, din acelasi judet.Procurorul general adjunct al Parchetului de pe linga Curtea de Apel Alba Iulia, Augustin Lazar, a precizat ca piesa a fost recuperata conform art. 4 din Conventia de la Roma, pentru restituirea bunurilor culturale furate sau exportate ilegal, prin achitarea de catre statul roman a justei compensatii, cuvenite colectionarului american care a cumparat bratara de la o firma de antichitati din Germania. Suma platita a fost de 60.000 de euro. Acesta a mai mentionat ca piesa urma sa ajunga in tara in cursul zilei de vineri si sa fie predata Muzeului National de Istorie a Romaniei din Bucuresti. Din 2005, de cind a inceput ancheta, procurorii au reusit sa recupereze 11 bratari dacice din aur, un colier din aur cu pandative, in greutate de 78 grame si o pereche de cercei, tot din aur, de 14 si 13 grame. De asemenea, au mai fost recuperate citeva mii de monede antice din aur, argint si bronz, precum si numeroase alte artefacte depuse in colectiile Muzeului National de Istorie a Romaniei si la muzeele nationale de istorie din Alba Iulia si Cluj-Napoca.Din informatiile pe care le-au strins, procurorii banuiesc ca intreaga colectie de bratari are 15 piese. Ancheta in acest dosar este efectuata de procurori din cadrul Parchetului de pe linga Curtea de Apel Alba Iulia si ofiteri ai politiei judiciare, specializati, din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, Serviciul pentru Protejarea Patrimoniului Cultural National, Inspectoratului de Politie al Judetului Alba si Inspectoratului de Politie al judetului Hunedoara, cu sprijinul Serviciul Independent de Informatii si Protectie Interna Hunedoara (SIIPI).

Bolt scoate coltii

 Desi nici un sprinter nu va mai putea concura la marele jackpot din circuitul “Golden League”, evenimentul principal al etapei a IV-a, concursul “Areva” de pe “Stade de France” a fost proba masculina de 100 m, fiindca acolo a participat regele actual al vitezei, Usain Bolt. Asta chiar daca principalii rivali ai jamaicanului, compatriotul sau Asafa Powell si americanul Tyson Gay, nu au fost prezenti la Paris, cei trei evitindu-se inaintea Campionatelor Mondiale de la Berlin. Dupa ce Gay a realizat 9,77 s in concursul de la Lausanne, concurs la care Bolt a stralucit la 200 m, in ciuda ploii torentiale, Bolt a trebuit sa-si arate valoarea in aceleasi conditii, sub cerul parizian. In fata sa, stateau doar cele doua revelatii ale sezonului, jamaicanul Yohan Blake si Daniel Bailey din Antigua, Bolt a pornit slab, dar - in ciuda vintului nefavorabil (-0,2 m/s) – Bolt a accelerat formidabil pe partea a doua a distantei si a incheiat suta in 9,79 s, a doua performanta mondiala a sezonului. De remarcat faptul ca Bolt a inregistrat si el un timp de 9,77 s, in concursul de la Ostrava, dar vintul a fost de ^2,1 m/s, iar performanta nu s-a omologat. “Nu a fost cursa perfecta, dar rezultatul a fost unul destul de bun, mai ales ca am avut un start nereusit. Vremea a fost rea si a trebuit sa fiu atent sa nu ma accidentez. Nimeni nu isi doreste sa se accidenteze tocmai acum, cind a mai ramas foarte putin timp pina la Campionatul Mondial”, a afirmat triplul campion olimpic in virsta de 22 de ani. El a fost urmat de “copiii teribili”, Bailey (9,91 s) si Blake (9,93 s). Ultimul are numai 19 ani si a coborit pentru prima data sub 10 secunde la sfirsitul saptaminii trecute, la Roma, cind a realizat 9,96 s. In restul concursului, toti cei patru atleti ramasi in cursa pentru jackpot, cu trei etape inainte de finis, au obtinut victorii si mai asteapta victoriile de la Zürich (28 august) si Bruxelles (4 septembrie), pentru a imparti milionul de dolari. Etiopianul Kenenisa Bekele a participat la o cursa atipica pentru el, 3000 m, acolo unde s-a luptat cu dublul campion mondial, americanul de origine kenyana Bernard Lagat. Bekele a luat cursa pe teren propriu si s-a impus in 7:28,64, la o secunda si jumatate in fata lui Lagat. Saritoarea cu prajina Elena Isinbaeva s-a confruntat cu conditiile atmosferice foarte proaste, dar a reusit sa cistige cu 4,65 m, adversarele sale, Svetlana Feofanova si Anna Rogowska oprindu-se cu zece centimetri mai jos. Sanya Richards, americanca de la 400 m, si-a creat obisnuinta de a se situa sub 50 de secunde (49,34 s), iar sprintera jamaicana Kerron Stewart n-a avut emotii la 100 m plat, cistigind in 10,00 s. Singura prezenta romaneasca la concursul de la Paris, Angela Morosanu, a avut parte de o companie mult mai selecta decit la Lucerna, unde a cistigat cu 54,82 s, stabilindu-si recordul stagional. La Paris, Angela a fost cronometrata in 56,16 s si s-a clasat a cincea in proba cistigata de poloneza Anna Jesien (54,37s), urmata de campioana olimpica, jamaicana Melaine Walker (54,47 s) si americana Tiffany Williams Lucas (54,72 s)

Ora retusarilor

 Unirea Urziceni. Aflata in cantonament in Scotia, campioana Romaniei a remizat, scorul 1-1, cu Celtic Glasgow, vicecampioana tarii gazda, care a folosit multi jucatori din garnitura secunda. Celtic Glasgow a deschis scorul prin McGowan in minutul 15, dar Rusescu a egalat in minutul 53. Dan Petrescu a inceput partida cu urmatorul “11”: Arlauskis - Maftei, Galamaz, Mehmedovic, Brandan - Paduretu, Ricardo, Apostol, Frunza - Rusescu, Bilasco. Dupa pauza au mai intrat Nicu, Fernandes, Matei, Bordeanu, Marinescu, Paraschiv, Todoran, Onofras, Danalache si Stan. Unirea ar fi trebuit sa joace, astazi, cu campioana Scotiei, Glasgow Rangers, insa partida a fost anulata din cauza faptului ca formatia scotiana s-a declarat nemultumita de ziua aleasa si a propus ca partida sa se joace pe 24 iulie. Campioana Romaniei nu a putut onora insa invitatia la acea data la care are programata revenirea in tara, mai ales ca doua zile mai tirziu va juca si meciul din Supercupa cu CFR Cluj. In aceste conditii, elevii lui Dan Petrescu vor juca luni un amical in compania formatiei de liga secunda Greenock Morton.Universitatea Craiova. Aflati in cantonament in Austria, oltenii au dat o fuga peste granita, in Italia, si au jucat un amical contra echipei Lazio in localitatea Auronzo di Cadore, la care au asistat selectionerul Razvan Lucescu si antrenorul lotului de tineret, Emil Sandoi. Antrenorul italian Davide Ballardin a rulat tot lotul lazialilor, folosindu-l in formula din prima repriza si pe romanul Stefan Radu. Lazio a deschis scorul prin Scaloni, in minutul 57, in timp ce Craiova a egalat prin Baird, in min. 72, care a trimis cu capul o centrare a lui Soava. Antrenorul Daniel Mogosanu a folosit in acest meci urmatoarea echipa: Lung - Dananae, Gaman, Barbu, Soava - Prepelita, D. Stoica, Dilevski – Fl. Costea, Dina, Baird, M Costea. Au mai jucat Merlier, Wobay si Gogosoiu. Florin Costea a parasit terenul acuzind dureri, iar Prepelita a reintrat in teren pentru ca rezerva Baird s-a accidentat. FC Timisoara. La Feffernitz (Austria) banatenii au invins cu 3-0 formatia din Bundesliga, Eintracht Frankfurt cu 3-0. Golurile victoriei timisorenilor au fost marcate de Luchin (‘33), Parks (‘45) si Magera (‘85). Antrenorul Ovidiu Sabau a folosit in acest meci urmatorii jucatori: Pantilimon – Bonfim, Mera, Luchin, Art. Karamian – Arm. Karamian, Alexa , Bourceanu, Curtean – Bucur, Parks. Au mai jucat: Magera, Borbely, Latovlevici, Scutaru, Badoi si Vrsic. Dinamo: O noua infringere a “ciinilor rosii”: 0-2 cu St. Etienne, locul XVII in Ligue Une. Golurile victoriei franceze au fost marcate de Mirallas (‘27) si Payet (‘81). Dario Bonetti a inceput meciul cu urmatorul unsprezece: Dolha - Scarlatache, Dr. Grigore, Moti, Pulhac - Torje, Rus, Tamas, Ad. Cristea - And. Cristea, Niculescu. Au mai intrat Cr. Munteanu, Predescu, Zicu si Musat.Alte meciuri amicale: FC Vaslui – Gaziantep 1-0 (Temwanjera, min. 37); Pandurii Tg. Jiu – Denizlispor 2-2 (Stromajer, Nalati).

Victor Hanescu s-a inecat la mal

 Victor Hanescu a jucat, ieri, finala turneului de la Stuttgart, ratind de putin cistigarea celui de-al doilea titlu ATP din cariera, in fata jucatorului francez Jérémy Chardy. In semifinale, Victor Hanescu a reusit sa-l invinga, dupa un meci foarte greu pe italianul Fabio Fognini, revelatia turneului, cu 6-3, 6-7, 6-3. Victor si-a facut meciul foarte greu, in setul al doilea, insa Fognini, care i-a scos din lupta pe Paul-Henri Mathieu (Franta) si Nikolai Davidenko (Rusia) a reusit sa revina in lupta si sa cistige setul II la tie-break. In actul decisiv, italianul n-a avut replica la jocul lui Hanescu, care a cistigat lejer cu 6-3. Pina la a-si afla adversarul din finala, Victor a trebuit sa astepte destul de mult, intrucit partea cealalta a tabloului a ramas in urma. Nicolas Kiefer (Germania) l-a invins cu 6-2, 6-1 pe polonezul Lukasz Cibot, iar francezul Jérémy Chardy a trecut de celalalt neamt, Mischa Zverev, cu 7-6, 6-1. Apoi, Chardy a cistigat cu 6-3, 7-5 semifinala cu Kiefer si s-a calificat in finala.Primul set al finalei a fost o joaca pentru Victor Hanescu, care a cistigat cu 6-1 si asa pareau sa se desfasoare lucrurile si in cel de-al doilea, insa francezul a salvat un break al lui Hanescu si a facut el unul. La 5-3, Hanescu a avut 30-0 pe serviciul adversarului, dar nu s-a consacrat suficient si a pierdut setul cu 3-6. Din pacate, Hanescu a pornit foarte prost setul decisiv si cu doua break-uri la pasiv s-a vazut condus cu 0-4. El a incercat sa revina in meci, a cistigat trei jocuri consecutive, dar a pierdut cu 4-6 prilejuindu-i francezului primul succes ATP din cariera. Impreuna cu Horia Tecau, Hanescu s-a calificat si in finala de dublu de la Stuttgart, unde a trecut de Lukasz Kubot / Oliver Marach (Polonia / Austria, favoritii nr. 1) cu 6-4, 7-5. Sansa romanilor a fost aceea ca favoritii nr. 2, Mariusz Fyrstenberg / Marcelo Melo (Polonia / Brazilia) au pierdut, scor 6-3, 2-6, 4-10 in fata cehilor Frantisek Cermak si Michal Mertinak. Finala de dublu s-a disputat aseara, dupa cea de simplu. In turneul de la Bastad (Suedia), victoria a revenit reprezentantului gazdelor, Robin Söderling, care a dispus cu 6-3, 7-6 de argentinianul Juan Monaco. In semifinale, Södeling l-a invins pe compatriotul sau Andreas Vinciguerra cu 6-1, 7-6, iar Monaco a trecut de spaniolul Tommy Robredo, cu 6-0,6-2. Cel mai mare turneu masculin al saptaminii ce vine este Open-ul de la Hamburg. In primul tur al calificarilor, Victor Crivoi a trecut cu 6-0,7-5 de Daniel Meffert (Germania), in timp ce Dacian Craciun a fost invins (3-6, 3-6) de argentinianul Guillermo Canas. Turneul feminin de la Praga, semifinale: Sybille Bammer (Austria) – Iveta Benesova (Cehia) 6-0, 7-5; Francesca Schiavone (Italia) – Timea Bacsinszky (Elvetia) 6-2, 4-6, 7-5. Finala: Bammer – Schiavone 7-6, 6-2.

Carla Bruni a cantat pentru Mandela

 Concertul organizat in onoarea lui Nelson Mandela in ziua in care acesta a implinit 91 de ani a umplut sambata seara sala Radio City Hall din New York, iar publicul i-a aplaudat calduros pe artistii veniti sa-l onoreze pe fostul presedinte sud-african, intre care s-a numarat si Carla Bruni-Sarkozy. O multime de artisti, majoritatea americani si africani, au urcat pe scena Radio City Hall din centrul cartierului newyorkez Manhattan. Stevie Wonder a fost cel care a incheiat concertul, cantandu-i lui Nelson Mandela „La multi ani!" in cor cu majoritatea artistilor care au urcat din nou pe scena la final. Printre numele mari care au participat la concert s-au numarat afro-americanii Stevie Wonder, Aretha Franklin, Gloria Gaynor si Queen Latifah. Un alt moment forte al concertului a fost duetul pe care l-au facut americanul Josh Groban si sud-africanul Sipho Mabuse. Bruni, din nou pe scenaO prestatie remarcata a fost cea a sotiei presedintelui francez, Carla Bruni-Sarkozy, care, acompaniata de chitara, a interpretat doua cantece alaturi de Dave Stewart, fost membru in trupa Eurythmics, si de o violonista. A fost prima oara cand fostul manechin a cantat in public de la casatoria sa cu Sarkozy. Cantecele interpretate de Carla Bruni au fost „Quelqu'un m'a dit", compus de ea, si clasicul „Blowin' in the wind", al lui Bob Dylan. Vorbind in engleza, Bruni si-a prezentat melodia drept „un cantecel francez foarte bun pentru a dansa si pentru a visa". Duetul a fost aplaudat calduros de public, dar si mai mult de presedintele Sarkozy, care a urmarit din sala, cu admiratie si vizibil fericit, prestatia sotiei sale. Concertul Mandela Day a incheiat o saptamana de evenimente organizate in onoarea eroului in lupta impotriva apartheidului, laureat al premiului Nobel pentru Pace, a carui stare precara de sanatate nu i-a permis sa se deplaseze la New York. Un mesaj video a fost difuzat insa in timpul concertului, in care Mandela le-a multumit publicului si artistilor. Urari de la ObamaIntr-o alta inregistrare video, aplaudata masiv de public, presedintele american Barack Obama i-a urat „La multi ani!" lui Mandela. „Povestea vietii sale poate fi rezumata prin propriile cuvinte: orice pare imposibil pana cand devine realitate. Viata sa ne invata ca imposibilul poate deveni realitate", a declarat Obama. Obiectivul concertului de la New York a fost acela de a strange fonduri pentru combaterea SIDA, in cadrul Campaniei 46664, denumite asa dupa numarul de inregistrare al lui Nelson Mandela in timpul celor 27 de ani petrecuti in inchisorile sud-africane. El a fost ales presedinte al Africii de Sud in 1994, ocupand aceasta functie pana la retragerea sa, in 1999.

Final de show

La sfarsitul saptamanii trecute Sibiul a devenit Capitala Internationala a rock-ului, pentru trei zile. Mii de impatimiti ai genului au luat cu asalt orasul si au trait magia concertelor live cu 100.000 de wati. Startul festivalului a fost dat vineri seara de catre cei de la Tristania. I-au urmat My Dying Bride si Opeth. Sambata, show-ul a continuat cu Subscribe si Pain. Punctul culminat al festivalului l-a reprezentat recitalul celor de la Nightwish, care au dus multimea in extaz. Nightwish au venit la Sibiu cu echipamentul lor si cu echipele lor de productie tehnica, si le-au oferit fanilor un show spectaculos. Duminica seara, in ciuda vremii capricioase, Luna Amara si-a sustinut concertul in cetatea medievala de la Cisnadioara.Efecte specialeArtMania a insemnat anul acesta, in afara de muzica de calitate, si spectacol. 60 de lumini inteligente si 120 de lumini conventionale au fost montate pe scena ArtMania, iar stuff-ul irlandezilor de la Nightwish au adus in plus 18 aruncatoare de flacari si 12 tipuri de efecte pirotehnice de scena. Si trupa Opeth a facut un spectacol pe cinste. Trupa lucreaza cu unul dintre cei mai celebri light designeri din lume, Mick Thornton, care a avut colaborari truoe renumite in intreaga lume, ca Skunk Anansie sau Robbie Williams. Bilet scumpIn acest an organizatorii au stabilit pretul unui bilet la 100 de lei pentru o seara, si 180 de lei pentru intregul festival. In ciuda pretului, in cea mai spectaculoasa seara, cea de sambara, peste 7.000 de fani s-au inghesuit in fata scenei, pentru a-si vedea idolii, pe irlandezii de la Nightwish. In jurul gardului de protectie insa, erau peste 1.000 de rock-eri care incercau sa-i zareasca pe ecranele uriase pe artisti.  Festival cu renume Festivalul ArtMania a ajuns la cea de-a patra editie. Anii trecuti pe scena festivalului au fost prezente nume de rezonanta, printre care HIM, Amorphis, Anathema sau Within Temptation.

Miettinen pe podium

Jarkko Miettinen este marele castigator al Raliului SibiuluiSfarsitul saptamanii trecute a stat sub semnul spectacolului, cailor putere, a masinilor turate la maxim si, mai ales al vitezei. Cea de-a cincea cincea etapa din Campionatul National de Raliuri „Dunlop", Raliul Sibiului s-a desfasurat vineri si sambata in imprejurimile Sibiului, si le-a oferit impatimitilor un spectacol unic. Dupa opt probe de dificultati diferite, finlandezul Jarkko Miettinen a reusit sa se impuna in fata altor 40 de piloti, scotand cel mai bun timp El a fost urmat in clasamentul general de Szabo Gergo si Bogdan Marisca. Festivitatea de premiere a avut loc sambata seara, in fata Salii Transilvania din Sibiu. Udrea, la RaliuO prezenta cu totul exceptionala la acesata etapa a fost ministrul turismului, Elena Udrea. Blonda de la Turism a urcat pe locul copilotului, in masina italianului Marco Tempesta. Evenimentul a avut loc pe celebra proba speciala a competitiei sibiene „Santa", proba neinclusa in acest an in traseul raliului. Msina folosita a fost un Subaru WRX STi N12, de grupa N. La final Udrea a recunoscut ca i-a fost cam frica. „Nu este o experienta usor de trait si, cu siguranta, nu este nici o experienta des intalnita. La un moment dat te gandesti daca mai ajungi la capatul probei. Important este ca am trecut cu bine pe langa stalpi, pe langa copaci si nu ne-am rasturnat in rau. A fost, intr-adevar ceva neobisnuit, mai ales ca am fost pentru prima oara in postura de copilot", a spus doamna ministru. Pe macadam, Udrea s-a intalnit cu un coleg de breasla, Victor Ponta, un vechi participant la raliurile organizate la noi in tara. Doamna ministru a reusit sa treaca peste rivalitatile politice, si si-a incurajat colegul. A fost de rau augur pentru Ponta, care a fost nevoit in cele din urma sa abandonez. Clasament FIA1. Jarkko Miettinen/ Mikko Lukka - Mitsbishi EVO 9 - 10 puncte 2. Szabo Gergo/ Kohler Zoltan - Mitsbishi EVO 9 - 8 puncte3. Marisca Bogdan/ Itu Sebastian - Mitsbishi EVO 9 - 6 puncteClasament Grupa N1. Jarkko Miettinen/ Mikko Lukka - Mitsbishi EVO 9 - 10 puncte 2. Szabo Gergo/ Kohler Zoltan - Mitsbishi EVO 9 - 8 puncte3. Marisca Bogdan/ Itu Sebastian - Mitsbishi EVO 9 - 6 puncteClasament Grupa A1. Mulner Ernest/ Pop Eugen - - Skoda Fabia RS TDI - 10 puncte2. Filip Alexandru/ iancu Bogdan - Citroen C2R2 - 8 puncte3. Enache Marius/ Paunescu Marius - Renault Clio RS - 6 puncteClasament Grupa H1. Badina Eugen/ Badina Aurelian - Subaru Impreza N11 - 10 puncte2. Berari Catalin/ Sandu Mihai - Mitsubishi EVO 10 - 8 puncte

Somaj conditionat

 Romanii pot primi indemnizatie de somaj in Spania daca sunt afiliati la sistemul de securitate, au contribuit minimum un an in ultimii sase ani anteriori intrarii in somaj si nu au varsta legala de pensionare. Cuantumul indemnizatiei de somaj se calculeaza in functie de cotizatiile la sistemul de securitate sociala din ultimele 180 zile anterioare datei intrarii in somaj. Astfel, in primele 180 zile somerul va primi 70% din baza de calcul, iar incepand cu a 181-a zi va primi 60% din baza de calcul, potrivit atasatilor pe probleme de munca si sociale din cadrul Ambasadei Romaniei in Spania, citati de ANOFM.Maxim 1.300 de euroAstfel, in 2009, somerii care nu au copii in intretinere pot primi o indemnizatie minima de somaj de 492,08 euro sau una maxima de 1.076,44 euro, in functie de nivelul luat in calcul la salariul minim interprofesional, la care se adauga o sesime din platile suplimentare. In cazul somerilor care au copii in intretinere, nivelul minim este de 658,16 euro (un copil), iar nivelul maxim este de 1.230,22 euro, in functie de numarul acestora. „Nivelul maxim al indemnizatiei de somaj nu poate depasi 1.384 euro", se mai arata in comunicat. Indemnizatia de somaj se poate acorda pe o perioada de cel putin 120 zile (4 luni), pentru minimum 360 de zile cotizate, sau de cel mult 720 zile (24 luni) pentru cel putin 2.160 de zile cotizate (6 ani).

Suntem din ce in ce mai saraci

Procentul populatiei din Romania care va trai in saracie in acest an va creste cu 1,7 la suta fata de 2008Procentul populatiei din Romania care va trai in saracie in acest an va creste cu 1,7 puncte procentuale fata de 2008, la 7,4%, iar printre cei mai afectati se vor numara copiii, potrivit Strategiei de parteneriat cu Romania pentru perioada 2009-2013, realizate de Banca Mondiala. „Nivelul saraciei este estimat sa creasca la 7,4% din populatie in 2009, iar proportia copiilor care traiesc in saracie absoluta este anticipata sa urce la 10,7% in 2009, de la 7,8% in 2008", potrivit Bancii Mondiale. In strategie se mai arata ca, desi cea mai mare parte a populatiei sarace locuieste in zona rurala, gradul de saracie este asteptat sa creasca mai rapid in mediul urban, unde este anticipat un avans al saraciei cu 40% in acest an, decat in cel rural (A30%). Banca Mondiala anticipeaza ca si antreprenorii, din alte domenii decat agricultura, vor fi afectati, ca urmare a impactului crizei economice.Statistici alarmanteIn 2008, numai 5,7% din populatia Romaniei traia in saracie, dupa ce cresterea economica din anii anteriori a scos din saracie sute de mii de oameni. De altfel, numarul romanilor care traiau in saracie absoluta scazuse de la 2,1 milioane persoane in 2007 la 1,2 milioane persoane in 2008. Grupurile cele mai vulnerabile la saracie erau cu precadere din zona rurala, unde traiesc 75% din saraci. De asemenea, copiii, in special cei proveniti din familii numeroae, tinerii, romii, somerii si lucratorii in agricultura prezinta un risc ridicat de saracie.Fara protectie socialaBanca Mondiala subliniaza ca sistemele de protectie sociala actuale nu se adreseaza prea bine saraciei, iar cheltuielile pentru protectie sociala raportate pe cap de locuitor sunt in Romania cele mai mici din Uniunea Europeana. Totodata, cheltuielile pentru programe care sa tinteasca reducerea saraciei sunt foarte mici, daca se raporteaza la produsul intern brut (PIB) sau la nevoi. In plus, acestea au scazut in ultimii ani. „Bugetul necesar pentru finantarea cererii de asistenta financiara pentru combaterea saraciei cronice si ajutorul pentru someri si persoanele vulnerabile la saracie vor reprezenta o provocare dificila, tinand cont de spatiul de manevra fiscala scazut", se mai arata in strategie.Inca un imprumut In sedinta de joi, 16 iulie 2009, consiliul directorilor din cadrul Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), parte a grupului Bancii Mondiale, a aprobat primul imprumut pentru politici de dezvoltare, de 300 milioane euro, acordat Romaniei. Pachetul de asistenta financiara discutat cu reprezentantii Comisiei Europene (CE), ai Fondului Monetar International (FMI) si ai Bancii Mondiale (BM) include si trei imprumuturi pentru politici de dezvoltare in valoare de 1 miliard de euro din partea BM, atasate unui pachet de reforme in domeniul sectorului public, inclusiv educatie si sanatate, reforme in domeniul protectiei sociale si sectorului financiar. Obiectivele urmarite de Guvernul Romaniei si Banca Mondiala au in vedere, intre altele, reformarea asigurarilor de sanatate si incurajarea asigurarilor suplimentare, imbunatatirea accesului la educatie, cresterea gradului de acoperire a programelor directionate din domeniul asistentei sociale, precum si imbunatatirea sustenabilitatii fiscale a sistemului de pensii.

Record pe litoral

 Weekend-ul trecut si-au petrecut vacanta pe litoral aproape 130.000 de turisti, ceea ce reprezinta, potrivit Asociatiei Litoral - Delta Dunarii, un grad de ocupare de 100%, un record pentru sezonul estival 2009. Potrivit cifrelor oficiale transmise de catre Inspectoratul Judetean de Politie Constanta, in acest moment sunt cazati 129.039 de turisti in structurile de cazare de pe litoral. Reprezentantii Asociatiei Litoral - Delta Dunarii spun ca turistii au fost atrasi in numar atat de mare de evenimentele organizate in weekend-ul trecut pe litoral, printre care se numara Liberty Parade, Mamaia Milano Night, spectacolele de samba. „Conform cifrelor oficiale, gradul de ocupare al litoralului romanesc este de 100%, week-end-ul 17 - 19 iulie 2009 devenind offcial cel mai aglomerat week-end al sezonului estival 2009", precizeaza Corina Martin, presedintele Asociatiei Litoral.

De la Pensii, la Sanatate

 Premierul Emil Boc a declarat sambata, ca biletele de tratament pentru pensionari ar putea fi transferate de la Casa Nationala de Pensii (CNP) la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS). „Biletele  de tratament sunt distribuite, in prezent, de catre Casa de Pensii, dar pe baza avizului de la Casa de Sanatate. Este ca firesc ca aceste bilete sa mearga la Casa de Sanatate, pentru ca se poate avea controlul direct cu privire la starea de sanatate a acelora care  trebuie sa se incadreze  in criteriile pentru acordarea biletelor de tratament. Astfel, cei interesati vor putea primi bilete de tratament de la Casele Judetene de Asigurari de Sanatate, si nu de la Casele Judetene de Pensii, cum se intampa la ora actuala", a spus premierul. Boc  a mai declarat ca  aceasta masura va avea si alte avantaje. „Eliminam  birocratia si instituim si un control suplimentar asupra felului in care se elibereaza aceste bilete de tratament", a precizat seful Guvernului.

Concediu lung, bani deloc

  Minerii care stau in concedii medicale isi vor primi banii abia dupa ce sunt achitate toate drepturile ortacilor aflati in productie, potrivit unei decizii luate de Compania Nationala a Huilei din Petrosani. Decizia a fost luata de catre conducerea companiei pentru a mai reduce numarul minerilor care isi scot certificate medicale pentru boli care n-au nicio legatura cu activitatea lor de la locul de munca. „Masurile vizeaza intarirea disciplinei la unitatile miniere atat in ceea priveste prezenta la locul de munca cat si tehnologia de lucru. Pentru cei care inregistreaza concedii medicale, exceptie cei care au boli profesionale, accidente de munca sau boli cronice, le spunem dinainte ca nu avem resurse financiare pentru a-i plati la timp. Vom plati inainte pe cei care lucreaza si dupa aceea ii platim si pe ei. Sunt in aceasta perioada presiuni mari economice, financiare, pentru a plati adaosul la plecarea in concediu. Prima data vom plati concediile de odihna si apoi concediile medicale. Am lasat libertatea conducerii exploatarilor ca impreuna cu organismele sindicale sa faca aceasta distribuitie a fondurilor financiare pentru plata salariatilor", a declarat, duminica, Constantin Jujan, directorul general al Companiei Nationale a Huilei din Petrosani.

Noi abuzuri in Republica Moldova

 Organizatiilor studentilor basarabeni din Timisoara, Bucuresti, Bucovina, Galati si Iasi au cerut, duminica, eliberarea presedintelui Asociatiei Tinerilor Basarabeni din Iasi, Dan Caranfil. Acesta fiind retinut, sambata, de autoritatile moldovene dupa ce a trecut frontiera in Republica Moldova. Organizatiile studentesti precizeaza intr-un comunicat de presa ca „arestarea unui lider al studentilor reprezinta o intimidare fara precedent pentru toate organizatiile tinerilor basarabeni din Romania". „Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova nu a comentat in niciun fel acest «incident» si nu a oferit absolut nicio explicatie despre motivul real al retinerii. Unul din martorii oculari sustine ca pretextul ar fi fost detinerea unui computer personal, pe care nu era instalata versiunea licentiata a sistemului de operare Window", se arata in comunicatul organizatiilor studentilor basarabeni din Romania.Retinut la granitaPotrivit presei din Republica Moldova, Dan Caranfil s-a prezentat, sambata dimineata, la ora 9.30, in punctul de frontiera de la Leuseni, cu intentia de a intra in tara. Dupa noua ore, Caranfil a plecat din vama spre Chisinau, fiind insotit de trei persoane din cadrul Directiei de prevenire si combatere a delictelor cibernetice a Ministerului Afacerilor Interne, noteaza presa moldoveana. Conform unei declaratii acordate presei de liderul organizatiei de tineret a PLDM, autoritatile vor verifica toate informatiile din laptopul presedintelui ATB Iasi. „Organizatia Studentilor Basarabeni din Timisoara, Organizatia Studentilor Basarabeni din Bucuresti, Clubul Studentilor Basarabeni si Bucovineni din Galati si Asociatia Tinerilor Basarabeni din Iasi cer eliberarea neconditionata a colegului nostru", se mai precizeaza in comunicatul studentilor basarabeni.

Niciodata sa nu spui niciodata

 Europarlamentarul Tokes Laszlo a afirmat sambata, in cadrul Universitatii de Vara Tusnad, ca in Romania este nevoie de o schimbare de regim, nu doar in economie, in domeniul infrastructurii sau in administratie, ci si in ce priveste politica privind minoritatile nationale. „Apreciez ca in Romania s-au facut pasi importanti in ce priveste politica privind minoritatile nationale, dar suntem departe de alte state. Ne lovim de problema autonomiei, iar in timp ce in mai multe tari europene functioneaza diferite forme de autonomii, la noi se spune «niciodata». Cred ca acesta este o afirmatie extremista, in politica niciodata nu exista «niciodata»", a spus europarlamentarul maghiar.Sechele din comunism In discursul sau Tokes a facut referire si la anumite mosteniri comuniste. „Am mostenit pereti care ne despart unii de altii. Ar trebui sa le invingem granitele neincrederii si sa privim minoritatile in spiritul Raportului Tismaneanu, care recunoste maghiarii, recunoaste existenta politicii colonizarii in vederea schimbarii componentei etnice in timpul comunismului", a afirmat Tokes. Episcopul este de parere ca tocmai din aceasta cauza, in prezent nu trebuie ca armata sau Biserica Ortodoxa sa continuie colonizarea. Episcopul considera ca aceasta zi are o importantata deosebita, deoarece, prin stabilirea increderii dintre Viktor Orban si Traian Basescu se poate restabili increderea romano-maghiara.

Senatori costisitori

Senatorul Gyorgy Frunda (UDMR), a cheltuit in primele trei luni ale acestui an 103.208 de leiDin totalul de 3.439.688 de lei, cat au cheltuit senatorii in luna aprilie, 41,47% au fost cheltuielile cu birourile parlamentare, adica 1.426.399 de lei, restul fiind sume pentru indemnizatii, diurne, cazare, transport si telefonie mobila, in total 2.013.289 de lei. Potrivit unui top intocmit de NewsIn, in baza datelor oficiale, cel mai costisitor senator, in luna aprilie, a fost social-democratul Ioan Mang, care a obtinut in total 42.195 de lei. El este secondat de senatorul PDL Mihail Hardau (41.363 de lei), urmat de colegul acestuia de partid, Alexandru Peres (38.893 de lei), de senatorul UDMR Gyorgy Frunda (38.410 de lei) si senatorul PSD Craciun Avram (36.717 de lei). Pe pozitia a cincea se afla senatorul PSD Marian Valer (36.505 de lei), iar pe urmatoarele locuri senatorul PDL Gheorghe Birlea (35.345 de lei), liderul grupului PDL din Senat, Traian Igas (35.014 de lei), senatorul PNL Cristian David (35.007 de lei) si colegul de partid al acestuia, Mario Oprea (34.985 de lei). Senatori „ieftini"La polul opus, intre senatorii care au cheltuit cel mai putin se afla liderul PC, Dan Voiculescu, care nu a decontat niciun fel de cheltuieli, iar indemnizatia sa, in suma de 5.696 de lei, se precizeaza ca a fost donata Fundatiei pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului, infiintata chiar de senatorul conservator in anul 2000. Pe urmatoarele locuri se afla senatorii-ministri, care nu beneficiaza de indemnizatie de la Parlament pentru perioada mandatului de ministru, ci isi pot deconta doar cheltuielile cu birourile parlamentare, deplasarile, cazarea, transportul si telefonia mobila. Este vorba de ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu (7.416 de lei), ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu (9.028 de lei), ministrul Transporturilor, Radu Berceanu (10.145 de lei), cel al Apararii, Mihai Stanisoara (10.282 de lei), ministrul de Externe, Cristian Diaconescu (10.492 de lei) si cel al Dezvoltarii, Vasile Blaga (10.590 de lei). Facturi de topLa capitolul cheltuielilor pentru birourile parlamentare se remarca senatorul PDL Mihail Hardau (19.957 de lei), urmat de senatorul PSD Marian Valer (16.713 de lei) si colegul sau de partid, Ioan Mang (15.872 de lei). In clasament urmeaza presedintele Senatului, Mircea Geoana (14.582 de lei), democrat-liberalii Toader Mocanu (14.475 de lei) si Gheorghe Birlea (13.911 de lei).  In ceea ce priveste facturile telefonice, senatorul PSD, Titus Corlatean, s-a dovedit a fi in fruntea celor mai mari cheltuieli, cu 666 de lei. El este urmat de colegul sau de partid, Vasile Nicula (571 de lei), vicepresedintele PDL al Senatului, Anca Boagiu (392 de lei) si senatorul UDMR, Gyorgy Frunda (389 de lei). Pe urmatoarele locuri se numara social-democratul Ioan Chelaru (386 de lei), democrat-liberalul Dumitru Constantin (328 de lei) si democrat-liberalul Viorel Badea Riceard (304 de lei). In total, senatorii au vorbit la telefon in luna aprilie de 16.950 de lei. Top 10 In fruntea celor 10 cei mai costisitori senatori se afla Gyorgy Frunda (UDMR), pentru care Senatul a scos din buget in primele trei luni ale anului suma de 103.208 de lei. Pe locul al doilea in top se situeaza senatorul PDL, Petru Filip (98.021 de lei), urmat de senatorul PNL, Cornel Popa (93.144 de lei), senatorul PDL, Traian Igas (92.082 de lei) si colegul sau de partid, Gheorghe David (91.262 de lei). De asemenea, pe pozitia a sasea intre cei mai costisitori senatori se afla Alexandu Cordos-PSD (89.727 de lei), secondat de senatorul PDL, Ovidiu Marian(89.343 de lei), senatorul PSD, Nicolae Prunea(88.917 de lei), senatorul UDMR, Cseke Attila (88.206 de lei) si senatorul PSD, Corneliu Grosu (87.881 de lei). 

Predoiu ia atitudine

 Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a declarat ca luni va merge in Coalitie pentru a discuta despre raportul de pe 22 iulie, pe care l-a si citit de altfel, si despre problemele de finantare ale justitiei. Predoiu a mai spus ca are acordul primului ministru, Emil Boc, pentru aceasta intalnire, adaugand ca este o cerinta mai veche a sa. Ministrul a mai spus ca va continua discutiile cu sindicalistii din Administratia Nationala a Penintenciarelor (ANP), incepand de luni pana miercuri, pentru a ajunge la un acord. Predoiu a precizat ca a vazut proiectul raportului Comisiei Europene. „Acesta va fi discutat luni, in cadrul Comisei, de catre comisari, iar miercuri va fi prezentat", a spus ministrul Justitiei. Tot in privinta raportului, Predoiu a explicat ca o serie de progrese se confirma, insa trebuie continuate procedurile si legea de punere in aplicare a Codurilor penal si civil.

Cautatori de comori judecati

 Trei cautatori de comori au fost trimisi in judecata de procurori, dupa ce, in urma anchetei declansate, s-a constatat ca acestia au sapat neautorizat intr-o necropola romana din secolul II, anunta Inspectoratul General al Politiei Romane. In urma definitivarii cercetarilor efectuate de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Alba, au fost trimise in judecata trei persoane, de 40 de ani, 23 de ani, respectiv de 40 de ani, din Municipiul Deva, judetul Hunedoara. Cele trei persoane sunt acuzate de savarsirea infractiunii de efectuare de detectii si sapaturi neautorizate in situl arheologic, fapta prevazuta si pedepsita de Legea nr.182/2000, privind protejarea patrimoniului cultural national mobil. Ancheta in acest dosar a durat doi ani, cei trei fiind prinsi inca din 2007.

Alte victime in Afganistan

 Doi militari romani au suferit rani usoare in zona fetei, in urma unui atac insurgent din Afganistan din noaptea de sambata spre duminica. Este vorba despre sergentul Florin Emil Cojocaru si despre caporalul Gheorghita Paval, care fac parte din organica Batalionului 280 Manevra, ce si-a inceput misiunile in Afganistan in luna iulie. Militarilor li s-au acordat primele ingrijiri in baza militara, fiind transportati cu un elicopter de evacuare medicala la Kandahar, pentru investigatii suplimentare si tratament de specialitate. Din datele medicale preliminare reiese ca starea lor este buna, anunta MApN. In prezent, Armata Romaniei are dislocati in Afganistan aproximativ 1.050 de militari, care actioneaza, preponderent, in provincia Zabol.

Sibiul a intrat in elita Hilton

Sibiul a ajuns pe harta destinatiilor exclusiviste. Acest lucru se datoraza deschiderii celui de-al doilea Hotel Hilton din Romania, in locul fostului Hotel Palace. Evenimentul a avut loc vineri, in prezenta a numeroase personalitati locale si a ministrului Turismului, Elena Udrea. Agenda manifestarii a cuprins doua evenimente, o conferinta de presa si un cocktail, la care au fost invitate personalitatile oficiale. Desi atat primarul Klaus Johannis cat si Elena Udrea au fost invitati la ambele evenimente, cei doi au evitat diplomatic sa dea ochii unul cu altul. La conferinta de presa a participat doar Johannis, iar la cocktail, Elena Udrea. 5 stele meritateLa evenimentul organizat pentru presa, ca si la cocktail, a fost prezent si Simon Vincent, Area President Hilton, care s-a aratat pur si simplu entuziasmat de Sibiu. „Sibiu este o destinatie fascinanta - a fost Capitala Culturala Europeana in 2007 - si este unul dintre cele mai bine conservate centre medievale de pe continent. Pozitionarea sa strategica in inima Transilvaniei ii confera  statutul de centru turistic si de afaceri si consideram ca brandul Hilton se va dovedi a fi de mare succes pe aceasta piata", a spus Simon Vincent. Proprietarul hotelului din Sibiu, Nicolae Minea, a adaugat ca era nevoie de un hotel de cinci stele, intr-un oras de cinci stele. Aceasta remarca l-a flatat pe Klaus Johannis, care a tinut sa-l felicite pe Simon Vincent, intr-o engleza impecabila, pentru aceasta realizare de exceptie si pentru faptul ca a ales Sibiul. Lady in redAparitia Elenei Udrea la cocktail-ul oferit de Hilton Sibiu a facut furori. Imbracata in rosu, din cap pana-n picioare, doamna de la Turism a fost coplesita de atentia invitatilor. Contrar asteptarilor, Udrea a avut un discurs bun, dar cam lung. Ministrul a tinut sa sublinieze importanta noului Hotel Hilton si a Sibiului pentru turismul romanesc. „Dechiderea acestui hotel este o mare victorie. Avem un Hotel Hilton de cinci stele in aceasta parte a tarii. Dorim ca Sibiul sa reuseasca sa atraga in continuare turisti, asa cum face de cand a fost Capitala Culturala Europeana. In deplasarile mele peste hotare am intalnit foarte multi turisti care stiau si au auzit despre Sibiu. Astazi, vazand orasul de la un etaj superior, am vazut cat de bine arata. Mult mai bine decat majoritatea oraselor din tara",  a remarcat Elena Udrea.  Oaspeti de vazaLa cocktail au luat parte cei mai prolifici oameni de afaceri si politicieni din Sibiu. Printre acestia, s-au numarat Ilie Carabulea, Ilie Vonica, familia Baltag, Marcel Avram, Constantin Trihenea, Ion Ariton, Cornel Stirbet, Nicolae Neagu, Nicolae Nan, Martin Bottesch, Ilie Mitea, Iacob Blagu, Ioan Tusinean, Werner Keul, Ioan Bota, Dorin Suciu, Nicolae Florescu, Teodor Ancuta, Remus Furtuna, Ioan Berghezan, Francisc Török, Viorel Comanita, Sebastian Bodu, Gheorghe Aldea, Ligia Marian, Mariana Vastras, Marcela Andanut, Gabriel Gheorghe, Grigore Popescu, Lucian Muntean, Lucian Tarnu  si Corneliu Bucur. 25 de milioane de euroExtinderea si renovarea fostului Hotel Palace Resort &Spa a presupus o investitie uriasa: aproximativ 25 de milioane de euro. Inca un milion de euro a costat trecerea de la Palace, la Hilton. Procedura a durat aproximativ sase luni si a fost una dintre cele mai rapide. Proprietarul hotelului, Nicolae Minea, a subliniat faptul ca cele mai mari cheltuieli au fost facute pentru siguranta si confortul clientilor. Proprietarul celui mai luxos hotel din Sibiu s-a aratat foarte optimist in privinta perioadei de amortizare a investitiei. Termenul preconizat de Minea este de 5-7 ani. Hotel exclusivistHotelul Hilton Sibiu ofera 115 camere de lux, dintre care 20 de apartamente, toate dotate cu balcon sau terasa inspre Padurea Dumbrava. Camerele combina designul clasic al mobilierului cu cele mai recente tehnologii precum internet de mare viteza si LCD-uri. Cu trei restaurante full service si un bar, hotelul ofera o gama diversificata de optiuni culinare, de la bucataria proaspata romaneasca si cea rafinata frantuzeasca, la bucataria internationala consacrata. Barul hotelului, decorat in stil englezesc, este o locatie ideala pentru relaxare si pentru a savura o selectie de bauturi revigorante. Printre facilitatile hotelului se numara un centru Spa de 2.000 de metri patrati si piscina interioara. Hilton Sibiu este o destinatie ideala pentru calatorii de afaceri avand un business center deschis 24 de ore, patru sali de conferinte Hilton si un salon grand ballroom. Pretul unei camere porneste de la 110 euro pe noapte.Turul SibiuluiDaca tot a venit la Sibiu pentru deschiderea oficiala a Hotelului Hilton, Elena Udrea a profitat din plin de atentia cu care au inconjurat-o politicienii si mai ales oamenii de afaceri de aici. Dupa ce s-a urcat intr-o masina de curse si a dat startul Raliului Sibiului, Udrea a vizitat Muzeul in Aer Liber din Dumbrava si s-a plimbat cu trasura, alaturi de fostul director Corneliu Bucur. Pe agenda ministrului a fost si Ocna Sibiului, pe care a trecut-o in revista impreuna cu prefectul Constantin Trihenea si primarul orasului, Ioan Baltes. Cand a ajuns la Complexul Balnear Ocna Sibiului, impreuna cu Weiss Simha, a aparut si Ilie Gradinar, care a tinut neaparat sa fie bagat in seama de ministru. Elena Udrea n-a putut refuza pe nimeni. Sibienii au fost atat de ospitalieri incat doamna Turismului a decis sa innopteze la Sibiu. Nu la Hilton, ci la Hotel Ramada, unde Ilie Carabulea - prieten cu Dorin Cocos -, i-a rezervat apartamentul prezidential. Numarul 10Hilton Sibiu este cel de-al zecelea hotel care a intrat anul acesta in familia Hilton din Europa, dupa hotelurile din Paris, Londra, Palermo, Kosice, Chester, Corby, Dunblane, Reading si Dalaman. Compania opereaza in prezent peste 175 de hoteluri in Europa, prin sapte branduri diferite. Alte 13 proprietati urmeaza sa fie deschise pana la finalul anului 2009.

Semnalizarile "inghit" bani

CNADNR investeste din ce in ce mai mult in semnalizarea rutiera, in speranta ca astfel se va putea reduce numarul de accidenteDirectia de siguranta a circulatiei din cadrul CNADNR a cheltuit pentru semnalizari si marcaje in trimestrul intai 2009 circa 43 milioane de lei, cu 80% mai mult decat in trimestrul intai 2008, cand s-au platit aproximativ 24 milioane de lei, a declarat, directorul directiei pentru siguranta circulatiei, Cristian Andrei. „Directia de siguranta a circulatiei se ocupa periodic de intretinerea infrastructurii prin montarea pe drumurile nationale a benzilor rezonatoare, a semnalizarilor, a marcajelor, precum si de amenajarea intersectiilor si tratarea punctelor periculoase. In primele trei luni ale anului 2009 au fost amplasate pe drumurile nationale marcaje si semnalizari in valoare de circa 43 de milioane lei, in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut cand s-au platit aproape 24 milioane lei", a spus Cristian Andrei.DN 1, prioritate absolutaPotrivit directorului directiei pentru siguranta circulatiei, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) are elaborat, pentru perioada 2009-2013, un program de siguranta rutiera pe fonduri structurale prin POS-T, urmand sa benficieze de aproximativ 100 milioane euro. „Este facuta proiectarea pe toata reteaua de drumuri nationale din Romania pentru cateva lucrari, respectiv implementarea de separatori mediani pentru drumurile cu patru benzi de circulatie, precum si tratarea a aproximativ 100 de locatii liniare ale localitatilor care se intind de-a lungul drumurilor. Cu predilectie, prioritare sunt pe DN 1 localitatile Tancabesti - Ciolpani, Puchenii Mari , Banesti, Nistoresti etc., pe DN 2 Sinesti, Movilita, Caldarusanca, Maracineni etc., iar pe DN7 Calinesti, Bascov, Draganu, Vladimirescu, Barzava-Caprita", a explicat Cristian Andrei.Planuri mariReprezentantul Companiei de Drumuri considera ca, in ceea ce priveste fondurile de care dispune CNADNR pentru intretinerea drumurilor nationale si pentru siguranta traficului pe toate modulele de transport, starea infrastructurii este satisfacatoare, iar drumurile din Romania vor fi mai bune daca, din punct de vedere economic, se va simti o revenire. „Proiectul pilot de la Balotesti din 2007 a fost un succes, deoarece a scazut numarul accidentelor in zona, si intentionam ca la celelalte prioritati mai sus mentionate sa contribuim pentru a reduce numarul accidentelor care a condus la 1.200.000 de decese pe an.  Pe sectorul Saftica - Balotesti (2,2 kilometri) s-a efectuat tratarea pietonala stanga - dreapta (n.r. s-a scos traficul pietonal din partea carosabila), a fost amenajata o insula separatoare pe o suprafata de 800 metri (n.r. refugiu) care impiedica intoarcerea necontrolata a autovehiculelor la stanga", a adaugat directorul directiei pentru siguranta circulatie din cadrul CNADNR.

Volkswagen cumpara Porsche

 Familiile Porsche si Piech, care detin controlul constructorului auto Porsche AG, vor accepta joi oferta de 8 miliarde euro inaintata de Volkswagen pentru afacerile de masini sport. Cel mai important saptamanal din Germania a relatat ca cele doua familii, care detin 100% din dreptul de vot al Porsche SE, vor aproba preluarea diviziei de masini sport in doua etape, in cadrul sedintei consiliului de supraveghere din 23 iulie. Volkswagen va achizitiona in prima faza 49,9% din actiunile Posrche AG, pentru ca mai apoi sa cumpere si restul titlurilor. In urma acestei actiuni, se va crea un grup auto integrat ce va detine zece marci, sub control Volkswagen. Porsche SE va folosi banii obtinuti pentru a-si rambursa datoriile, care, potrvit unor surse citate de Reuters, au depasit cu mult 10 miliarde euro. Der Spiegel a mai scris ca directorul executiv al Porsche SE si Porsche AG, Wendelin Wiedeking, negociaza un pachet compensatoriu a carui valoare ar putea depasi 100 milioane euro. Intre timp, directorul diviziei de productie, Michael Macht, il va inlocui pe Wiedeking la sefia Porsche AG.

Posibile disponibilizari la Conpet

 Reprezentantii transportatorului national de titei, Conpet, au declarat ca este posibil sa recurga la disponibilizari sau programe de plecari voluntare, in contextul reducerii cantitatilor de titei, gazolina si etan transportate pe conducte. „Daca vom aplica programe de plecari voluntare sau de disponibilizari depinde de actuala criza economico-financiara. Este posibil ca, datorita acesteia, sa fim nevoiti sa luam masuri de restructurare a societatii, in contextul reducerii cantitatilor de titei, gazolina si etan transportate pe conducte. In acest caz, vom folosi o paleta larga de forme de reducere a numarului de personal, de la plecari voluntare pana la disponibilizari", sustin reprezentantii companiei. Au inceput disponibilizarile Reprezentantii transportatorului national de titei au mai spus ca, in prezent, un numar de 17 salariati de la punctul de lucru ce deserveste rafinaria Rafo Onesti sunt in somaj tehnic, cu 75% din salariu, pana in luna aprilie 2010. „Aceasta masura a fost luata ca urmare a activitatilor de retehnologizare din cadrul rafinariei", potrivit Conpet. Reprezentantii Conpet afirma, totodata, ca strategia pe termen scurt a companiei privind capitalul uman nu prevede disponibilizari de personal in anul 2009. „In  anii urmatori, deciziile in acest sens vor fi determinate de cantitatile de titei si derivate pe care clientii nostri vor dori sa le transportam", spun acestia. Numarul mediu de personal pentru anul 2009 este de 2.140 salariati, in cadrul Conpet. Ministrul economiei, actionar majoritarConpet SA este operatorul sistemului national de transport titei si derivate prin conducte, prestand servicii de transport pentru clientii sai, rafinariile romanesti: Petrom (membru OMV), Rompetrol Rafinare, Petrotel - Lukoil Romania, Rafo Onesti si Steaua Romana (in prezent, rafinariile Rafo Onesti si Steaua Romana Campina se afla in proces de retehnologizare). Actionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei. Societatea exploateaza o retea de conducte de peste 3.800 km, in baza Acordului Petrolier de Concesionare a Sistemului National de Transport Titei, Gazolina si Etan prin Conducte incheiat cu Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM), in anul 2002.

Falimente pe banda rulanta in SUA

 Autoritatile americane de reglementare a sectorului bancar au inchis vineri doua banci din statul California, Vineyard Bank si Temecula Valley Bank, urcand numarul falimentelor din acest sector la 57 de a inceputul acestui an. Federal Deposit Insurance Corp (FDIC), care administreaza schema de garantare a depozitelor, a anuntat ca Vineyard Bank avea active de 1,9 miliarde dolari si depozite de 1,6 miliarde dolari, in timp ce Temecula Valley Bank avea depozite de 1,3 miliarde dolari si active de 1,5 miliarde dolari. Astfel, numarul total al bancilor din California care au fost inchise anul acesta a ajuns la opt, potrivit FDIC. Colapsul Vineyard Bank va costa fondul de garantare aproximativ 579 milioane dolari, potrivit calculelor preliminare, in timp ce falimentul Temecula Valley Bank ar urma sa coste 391 milioane dolari.

Termene mai scurte

 Premierul Emil Boc a declarat ca vor fi luate masuri pentru scurtarea termenelor de desfasurare a licitatiilor si achizitiilor, dar si pentru a se asigura ca fimele nu vor mai veni, pe viitor, cu oferte neserioase ce pot bloca derularea unor investitii. Emil Boc a sustinut ca, din discutiile pe care le-a avut in tara cu reprezentantii administratiilor locale, a ajuns la concluzia ca trebuie luate masuri de urgentare a desfasurarii licitatiilor si procedurilor pentru achiziile publice. „Se impun, de asemenea, discutii cu institutiile care dau avizele necesare pentru proiectele pe fonduri europene. Nu mai trebuie ca pentru un aviz un proiect sa astepte chiar si cateva luni" , a sustinut seful guvernului. Premierul a mai declarat ca o mare problema, in aceasta perioada de criza, o reprezinta pretul oferit de catre unele firme participante la licitatiile organizate in vederea realizarii de investitii europene. Potrivit celor sustinute de Emil Boc, sunt din ce in ce mai multe firmele care vin cu oferte de pret cu mult sub cel stabilit in studiul de fezabilitate. Acestea primesc primii bani din proiect 30%, lucreaza pana ce ii termina, dupa care vin si solicita suplimentarea contractului pentru ca nu mai au bani.

Investitori kuweitieni la Continental AG

 Autoritatea de Investitii din Kuweit (KIA) ar putea investi in producatorul german de componente auto Continental AG. Investitori din Kuweit au discutat in ultimele zile cu directorul executiv al Continental, Karl-Thomas Neumann. Investitorii au avut, de asemenea, o intanire la Hanovra cu Christian Wulff, premierul landului Saxonia Inferioara, unde se afla sediul central al Continental, pentru a discuta despre o posibila investitie. WirtschaftsWoche a mai relatat ca in prezent KIA, care are o participatie de 6,9% la Daimler si este al doilea actionar al grupului auto, este un investitor „binevenit" in Germania. Grupul german de componente auto si principalul sau actional, Schaeffler, incearca sa gaseasca, fiecare pe cont propriu, o solutie pentru a rezolva problema datoriilor de peste 10 miliarde euro pe care le au fiecare. Producatorul de componente auto a strans lichiditati de aproximativ 100 milioane euro pana la finalul celui de-al doilea trimestru, prin amanarea platilor catre furnizorii proprii.

Vom avea sate electrifiacte

 Premierul Emil Boc doreste ca in perioada 2009-2010 sa fie electrificate toate satele si catunele din tara. Primul ministru a spus ca a discutat cu conducerea Ministerului Administratiei si Internelor si Ministerul Economiei sa se puna la punctun program de electrificare a satelor si catunelor care sa demareze in scut timp. Acesta ar urma sa fie transpus in practica in perioada 2009-2010. „Vrem ca in perioada 2009-2010 sa electrficam toate satele si catunele din tara. Este normal ca in Romania europeana toats lumea sa aiba un minim de conditii, iar acest lucru presupune sa aiba curent. Din situatia detinuta de Guvern este vorba de aproximativ 400 de sate si catune", a declarat premierului Emil Boc. Legat de tema energiei, seful Guvernului a mai declarat ca in urmatoarele doua saptamani se va finaliza documentatia tehnica privind hidrocentrala de la Islaz, judetul Olt.Pe mana lui VideanuPotrivit lui Emil Boc, viitorul acestei investitii a fost discutat cu ministrul Economiei, Adriean Videanu. Seful Guvernului a sustinut ca aceasta investitie importanta pentru economia romaneasca ar urma sa se realizeze printr-un parteneriat public-privat cu Hidroelectrica, incepand cu 2010. Premierul Emil Boc a efectuat, sambata, o vizita de lucru la Slatina. El s-a intalnit in resedinta judetului Olt cu reprezentantii municipalitatii locale si judetene. Discutiile au vizat problemele comunitatiilor locale din judet dar si cele pe care le intampina oamenii de afaceri si gasirea unor solutii pentru rezolvarea lor. Cu aceasta ocazia a fost stabilita si lista cu principalele investitii necesare in judet pe care Guvernul sa le includa in preocuparile sale viitoare si sa le sustina.

Sibienii vand orice

Amatorii de chilipiruri au de unde alege.Criza i-a adus pe unii in pragul disperarii. In goana dupa bani, sibienii incearca sa vanda orice. Nu exista vechitura care sa nu-si gaseasca loc la mica publicitate. In paginile ziarelor sau pe internet. Anunturi precum „vand damigeana cu cos, carucior piata, cazan de rachiu, fier de calcat ieftin si bun, far bicicleta, cuvertura de lana, bufet bucatarie, dulap sau vitrina" sunt la ordinea zilei. Telefoanele, calculatoarele, autoturismele si utilajele agricole sunt deja banalitati care umplu la propriu paginile de anunturi. Puteti gasi insa si „raritati", cum ar fi tuica de casa, rachiu de fructe, trasura veche, de epoca, de cel putin 100 de ani sau costume orientale (belly-dance). Totul e sa se gaseasca si cumparatori care sa aiba nevoie de ele. Servicii „de nisa"Si sibienii care isi cauta de lucru apeleaza la rubricile de mica publicitate. Daca nu au studii superioare si nici nu stiu sa faca mare lucru, inventeaza. Incearca sa gaseasca o nisa pe piata de prestari servicii. Si unii chiar reusesc. Un sibian incearca sa-si castige existenta plimband caini, altul spala capace de mormant la pret negociabil, iar unul sapa gradini si taie cu drujba. Fara sanse la un credit ipotecar, unii incearca sa faca rost de o locuinta in schimbul unor servicii de asistenta. „Familie serioasa ingrijim persoana varstnica contra locuinta dupa deces" este unul dintre anunturile frecvente. Oferte originaleIn incercarea de a iesi in evidenta printre zecile de meseriasi care isi ofera serviciile in anunturi banale, unii apeleaza la formulari care sparg tiparele. „Ai probleme cu calculatorul, ai virusi, iti functioneaza greu? Nu ezita sa ma suni! Pret negociabil". Suna mai atractiv decat „Repar computere". Altii mizeaza pe repulsia pe care o au sibienii fata de birocratie: „Nu te stresa atunci cand trebuie sa-ti inmatriculezi masina. Noi existam ca sa te scutim de toate aceste neplaceri!".Donatii de tot felulExista si sibieni mai darnici, care nu urmaresc decat „sa scape" de ceea ce le este de prisos.  La capitolul donatii, in capul listei sunt animalele. Mica publicitate abunda de anunturi gen „Donez pisici mici" sau „Ofer catei mici", insa sunt sibieni care isi dau chiar si animalele adulte, care i-au slujit ani de zile. Sibienii sunt gata sa renunte insa si la alte bunuri. Un binevoitor anunta ca doneaza „Coranul cel sfant unei persoane interesante", iar altul doneaza „firma cu toate actele contabile la zi si toate avizele de functionare obtinute".Servicii „speciale"In topul celor mai interesante si incitante anunturi se afla cele de la rubrica „Servicii". Absolut speciale. „Barbat bine dotat, 25 ani, sexi, ofer clipe de neuitat domnisoarelor sau doamnelor dornice de sex. Rog si cer multa seriozitate". „Atragator, dotat, curat si superdiscret, satisfac dorintele d-nelor si d-relor care doresc clipe de neuitat". „Domnisoara sexy, manierata, ofer companie domnilor dornici de o aventura". „Tanar stilat si curat, dus impreuna pt dame adevarate, calitate si discretie". Acestea sunt doar cateva oferte pentru cele mai speciale „servicii" ale sibienilor nonconformisti. In aceeasi arie se situeaza si anunturile de la „Doresc cunostinta". „Inca casatorit, inselat, mintit, 44/1,75/75, dragut, cu auto, doresc sa cunosc d-na sau d-ra intre 28-42 de ani, prezentabila, serioasa, pentru o relatie serioasa de lunga durata (poate si mai mult)" sau „Daca ai 1,65/65 si esti nefumatoare, nematerialista, fara aventuri, suna-ma, am 50 de ani/1,80/80, sunt singur, posed auto si locuinta".

Competitie de sah

 Fostul Liceu Agricol din Sibiu va gazdui in aceasta saptamana „Cupa de vara" la sah. Evenimentul, ajuns la cea de-a opta editie, este organizat de Directia pentru Sport a Judetului, impreuna cu Fundatia Juvenil - sah. Competitia va reuni sahisti din intreaga tara. „Evenimentul va fi structurat pe categorii, in functie de varsta, respectiv copii, juniori, seniori, fete si baieti. Ca si in anii anteriori, ne asteptam la aproximativ 100 de participanti", spune profesorul Gheorghe Giurgiu, unul dintre organizatorii evenimentului. Inscrierea participantilor va avea loc in cadrul sedintei tehnice de luni, de la ora 16. 

Peste de contrabanda

 Politistii sibieni au depistat in trafic, la sfarsitul saptamanii trecute, un autoturism care transporta ilegal 144 de kilograme de peste. Lucratorii Politiei Rutiere impreuna cu colegii lor din cadrul Biroului Arme Explozivi si Substante Periculoase au oprit in trafic, in dreptul localitatii Talmaciu II, un Opel Vectra in care se aflau cinci barbati din Ramnicu Valcea. Cand au verificat masina, politistii au gasit in portbagaj 144 de kilograme de crap, fitofag si caras, trei plase de pescuit de diferite tipuri si o barca pneumatica, cu vasle. Neavand acte justificative pentru aceasta "captura", amatorii de peste sunt cercetati acum pentru comiterea infractiunii de detinere si transport fara documente legale a unor marfuri. Politistii le-au confiscat nu numai pestele, ci si masina si celelalte bunuri "folosite pentru comiterea faptei".

Week-end cu ghinion

Week-end cu ghinionUn copil de numai 6 ani a ajuns in spital la sfarsitul saptamanii trecute, dupa ce a trecut strada in fuga, prin loc nepermis si fara sa se asigure. Accidentul s-a petrecut pe strada Felinarului din Sibiu. Vina ii apartine insa soferului, care a intrat pe strada desi avea indicatorul de acces interzis. In urma accidentului, copilul a fost internat de urgenta la Spitalul Luther. Un alt accident s-a petrecut in Orlat. Doua femei, in varsta de 19 si 38 de ani, care se plimbau cu un ATV au intrat cu vehicolul intr-o poarta, dupa ce tanara de 19 ani care conducea ATV-ul a pierdut controlul si a iesit de pe carosabil. Neavand niciun fel de echipament de protectie, aventurierele au suferit rani serioase si au fost internate la Spitalul Clinic Judetean. Seria accidentelor din week-end a continuat in Medias. Soferul unui VW care circula pe strada Acad. I. Moraru n-a respectat semnificatia indicatorului „cedeaza trecerea", a patruns in intersectie si s-a izbit intr-un taxi care circula regulamentar. In urma impactului, pasagera din taxi a fost ranita.

Galerie foto - Spectacol la Luna

Click pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine marita

Basescu s-a aparat de huiduielile maghiarilor

 Traian Basescu s-a aflat simbata la Universitatea de Vara de la Tusnad, unde a venit îmbracat într-o vesta de piele traditionala secuiasca, fiind aplaudat de participanti. Insa publicul a devenit reticent si l-a huiduit dupa ce seful statului a atacat în discursul sau tema autonomiei. “Avem nevoie de cresterea nivelului de autonomie a tuturor autoritatilor din România, cu un singur amendament... nu aplaudati pina nu va spun si amendamentul! Egala autonomie la Odorheiu Secuiesc, precum la Tulcea sau la Caracal. Asta arata capacitatea unora de a nu putea sustine un dialog”, a spus Basescu, dupa ce din public se auzeau fluieraturi.“Eu am venit la dumneavoastra pentru un dialog. Pentru cei însa care vad autonomia ca fiind elementul prin care introduc pasaport pe teritoriul national al României, vreau sa va spun ca este o viziune gresita. România este stat national, unitar, suveran, independent, a carui integritate teritoriala nu poate fi afectata. Sa stiti ca, daca mai fluierati, va mai spun o data: România este stat national, unitar, suveran, independent... Articolul 1 din Constitutia României spune asa - «România este stat national, suveran, independent»”, a precizat seful statului. “O sa repet articolul 1 din Constitutie pina ce încetati”, a spus seful statului si asta a si facut de patru ori. În discursul sau, presedintele s-a referit si la abordarile extremiste atit din partea maghiarilor, cit si din cea a românilor, si a spus ca aceste lucruri trebuie tratate cu atentie.De altfel, Traian Basescu a avut in dialogul cu publicul maghiar de la Tusnad doua momente cheie, primul fiind acesta cu articolul 1 din Constitutie. De mentionat ca nici unul dintre colegii de la prezidiu, gazde si organizatori nu au avut vreo reactie.Al doilea moment delicat a fost invitarea de catre presedinte a unei femei din public care tinuse in mina pe tot parcursul intilnirii o hirtie pe care scria AUTONOMIA sa se aseze pe locul sau si sa explice ce intelege ea prin aceasta autonomie. “Granite si pasapoarte?”, a intrebat-o presedintele. Femeia s-a emotionat, a vorbit numai in limba maghiara, desi Traian Basescu ii punea intrebarile in engleza si a evitat un raspuns clar, pomenind despre drepturile comunitatii de a hotari singura in guvernarea sa.Presedintele Traian Basescu a participat, simbata, la Universitatea de Vara de la Tusnad, la dezbaterile cu tema “Politicieni reformatori în Europa”. Alaturi de seful statului au mai participat la aceasta dezbatere presedintele FIDESZ – catalogat cu sanse mari in cistigarea alegerilor din Ungaria, Viktor Orban, si presedintele CNMT, Laszlo Tokes.

Predoiu explica de ce a taiat doua sporuri ale magistratilor

 Liderul grupului PSD din Camera,Viorel Hrebenciuc, a declarat, cu privire la participarea ministrului Justitiei la sedinta de astazi a coalitiei, ca aceasta prezenta are loc abia dupa sase luni de guvernare si a comentat ca drepturile banesti ale magistratilor sint unele cistigate prin “vointa politica”. “Abia dupa ce va participa la aceasta sedinta a coalitiei va putea spune daca are sau nu are avizul conducatorilor celor doua partide care formeaza parteneriatul pentru România”, a spus liderul deputatilor PSD. El a continuat referindu-se la afirmatiile ministrului Justitiei, facute la CSM, cum ca ar avea avizul lui Emil Boc si al lui Mircea Geoana pentru masurile luate în justitie. Hrebenciuc a indicat “situatia nedorita” a salariilor magistratilor care, a spus el, se poate solutiona printr-un dialog echilibrat si nu prin “acest ping-pong continuu care exista între Ministerul de Finante, Ministerul de Justitie si magistrati”. Hrebenciuc a mai spus ca drepturile banesti ale magistratilor sint unele cistigate prin “vointa politica”. “Lupta împotriva coruptiei a avut ca un element simbolic si veniturile pe care le au magistratii. Nu poti sa revii fara sa vorbesti cu nimeni sa tai din drepturile pe care acestia le-au cistigat”, a mai spus liderul PSD.

Soarta diplomelor de la ?Spiru? se decide azi

 Liderul grupului PSD din Camera Deputatilor, Viorel Hrebenciuc, a declarat ieri, referindu-se la situatia ministrului Educatiei, ca greseala Ecaterinei Andronescu a fost ca nu a consultat conducerea PSD, dar ca nu se pune problema retragerii sprijinului politic si nici a unei remanieri. “Datorita manierei în care a fost reliefata de catre mass-media întreaga aceasta actiune, cu pareri pro si contra, doamna Ecaterina Andronescu a facut o singura greseala - faptul ca nu a informat în prealabil Biroul Permanent despre decizia pe care vrea sa o ia. Se va întimpla acest lucru luni (astazi, n.r.), astfel încit totul va reintra în normal din punctul meu de vedere”, a afirmat liderul deputatilor PSD.Cit priveste retragerea sprijinului politic ministrului Andronescu, Hrebenciuc a mentionat ca nu se pune problema unei astfel de masuri, “cel putin” din punctul sau de vedere. Social-democratul a subliniat ca nu a existat o discutie de asemenea natura între liderii partidului.Potrivit lui Hrebenciuc, nici subiectul remanierii guvernamentale nu a fost abordat la nivelul conducerii PSD. “Nu a fost o asemenea discutie si nici nu cred ca va aparea prea repede”, a comentat el.“Vina este a ministrilor dinaintea doamnei Ecaterina Andronescu. Ei ar fi trebuit sa controleze strict cifrele de scolarizare pentru universitatile particulare. Acest lucru se facea pina acum citiva ani de zile. Din nefericire, nici domnul Miclea, nici cei de dupa domnia sa n-au mai facut acest lucru, astfel încit s-a ajuns la situatia de astazi”, a fost explicatia lui Viorel Hrebenciuc despre situatia învatamintului superior.Liderul PSD a indicat si varianta spre care ar trebui sa se îndrepte decizia ministeriala. “Studentii care au urmat cursurile la distanta sau de ce natura au fost nu sint vinovati, cred ca pentru acestia trebuie gasite solutii care sa satisfaca efortul pe care l-au facut de-a lungul anilor (...) Studentii nu au nici o vina, nu ei trebuie sa fie cei care sint pedepsiti”, a mentionat Hrebenciuc.Andronescu nu se lasaÎn diverse interventii publice, Ecaterina Andronescu a comentat ca oricine ar fi fost în locul sau ar fi trebuit sa actioneze în conformitate cu legea. Presedintele PSD Mircea Geoana s-a aratat deranjat de faptul ca ministrul Educatiei nu a consultat PSD despre ordonanta pe care intentioneaza sa o promoveze, prin care absolventii “Spiru Haret” ar putea fi nevoiti sa repeta licenta.Ieri, ministrul Educatiei a reluat avertismentul adresat Universitatii “Spiru Haret” de a se supune evaluarilor si a opri ilegalitatile. In caz contrar, ministrul va propune adoptarea unui proiect legislativ pentru desfiintarea institutiei. “Universitatea trebuie sa respecte legea, sa organizeze legal programe de studii si sa accepte masurile pe care le-am propus privind intrarea în legalitate, pentru ca deocamdata numai 74 din cele 130 de programe propuse de ei sint autorizate pentru emiterea de diplome. Daca nu vor sa o faca, vom initia un proiect legislativ pentru desfiintarea acestei institutii”, a spus Andronescu la Realitatea TV.Prezenti in aceeasi emisiune, reprezentantii “Spiru Haret” sustin ca toate diplomele emise sint valabile. “Noi am respectat legea învatamintului, care nu face diferenta între învatamint la distanta si zi. Alte hotariri de guvern nu ne intereseaza”, afirma Adrian Paunescu, profesor la Universitatea “Spiru Haret”.Pe de alta parte, fostii ministri ai Educatiei în perioada în care “Spiru Haret” emitea diplome ilegale sustin demersul Ecaterinei Andronescu, însa considera ca diplomele date deja nu ar trebui anulate.

Horoscop zilnic

Berbec Un prieten va ajuta sa clarificati o neintelegere cu persoana iubita, aparuta din cauza unor birfe. Aveti rabdare! Totul va reveni repede la normal. Va recomandam sa nu ignorati sfaturile unei persoane mai in virsta, doar din dorinta de a va demonstra independenta. Taur Aveti multe de facut, atit acasa, cit si la serviciu, dar se pare ca nu sinteti in forma. Sinteti irascibil si riscati sa va luati la cearta cu cei din jur. Nu incercati sa va impuneti punctul de vedere in fata prietenilor si a partenerului de viata. Ginditi-va de doua ori inainte de a spune ceva! Gemeni Sinteti plin de energie si reusiti sa duceti la bun sfirsit o lucrare mai veche. Nu va grabiti sa refuzati o propunere de colaborare! Va sfatuim sa va consultati cu o persoana cu experienta. Daca nu sinteti atent, puteti declansa o cearta in familie, care poate avea consecinte serioase. Rac Nu reusiti sa va incadrati in programul de la serviciu, spre nemultumirea sefilor si a colegilor. Va cam lipseste entuziasmul, ceea ce ar putea sa va creeze neplaceri si in familie. Incercati sa ii intelegeti pe cei din jur, mai ales cind va cer sfaturi! Leu Sinteti nemultumit de atitudinea celor din jur si riscati sa deveniti impulsiv. Dupa-amiaza, primiti o suma importanta de la o ruda apropiata. S-ar putea, insa, ca partenerul de viata sa nu fie de acord sa cumparati un obiect de valoare. Fecioara Va enervati la serviciu, pentru ca nu reusiti sa va terminati treaba la timp. Apelati la ajutorulul colegilor! Ar fi bine sa ii aratati persoanei iubite mai multa afectivitate. Nu va lasati acaparat de problemele personale! Balanta Aveti ocazia sa faceti schimbari importante pe plan sentimental. Dimineata, faceti cunostinta cu o persoana care va atrage atentia din prima clipa. Va recomandam sa nu va pripiti. Ar fi bine sa tineti cont de sfaturile unui prieten. Scorpion Aveti ocazia sa faceti schimbari importante pe plan profesional. Dimineata, faceti cunostinta cu o persoana cu care ati putea avea o colaborare pe termen lung. Atentie la acte si bani! Sagetator S-ar putea sa fiti nemultumit de atmosfera creata la locul de munca de un coleg. Va sfatuim sa evitati speculatiile si sa nu va angajati in discutii aprinse. Dorinta de independenta va poate indeparta de prieteni. Capricorn S-ar putea sa va certati cu persoana iubita, pentru ca va intelege gresit. Incercati sa lamuriti lucrurile cu calm! Dupa-amiaza aveti de facut mai multe drumuri scurte pentru a rezolva probleme de afaceri. Va sfatuim sa evitati speculatiile financiare. Varsator Daca plecati intr-o calatorie, puteti sa fiti optimist: totul se va derula conform planurilor. Relatiile cu prietenii sint foarte bune, dar este posibil sa aveti discutii cu partenerul de viata, daca refuzati ajutorul unei rude. Pesti Este posibil sa aveti probleme la serviciu, daca nu respectati indicatiile sefilor. Aminati tranzactiile financiare si deciziile importante in afaceri! Ar fi bine sa comunicati mai mult cu persoana iubita.   Nascti pe 20 iulie -            Ziua suisurilor si coborisurilorAdesea, cei nascuti pe 20 iulie traiesc perioade de ascensiune, ca apoi sa coboare pina in profunzimi. Aceasta metafora de a fi alternativ in urcare si coborire poate fi centrala in viata lor profesionala, sentimentala, familiala si sociala, cit si in starea lor de visare si in cadrul hobby-ului pe care il au. Astfel de activitati ascendente si descendente fac parte din personalitatea lor asa cum fac parte din natura schimbarile de sezon. Pentru a-i intelege pe deplin pe cei nascuti astazi, trebuie sa-i observam in faza lor de tranzitie deoarece ei sint adesea in tranzit de la o stare la alta. O persoana nascuta pe 20 iulie nu este neaparat definita de o urcare sau o coborire, un cistig sau o pierdere, ci de miscarea in sine – faptul ca ei tintesc undeva. Astfel, devenirea este mult mai importanta pentru nativii zilei de 20 iulie decit fapul in sine si ei se vor afirma mai degraba ca niste persoane dinamice si nu statice. Deoarece isi schimba atit de des starea, cei nascuti astazi risca sa devina personalitati extrem de instabile, ce pot fi comparate cu un element radioactiv. Tocmai in acest proces continuu de schimbare consta stabilitatea si repausul nativilor mai evoluati. Ei sint dovada vie a faptului ca centrul uraganului poate reprezenta zona cea mai calma. Desi nativii cei mai evoluati ai zilei de 20 iulie au acest centru calm in ei insisi, trebuie sa se fereasca de complezenta si stagnare, in special daca sint sedusi de pozitiile sociale sau recompensele financiare. Daca vor reusi sa se motiveze pe ei insisi pentru a cauta provocarile si in acelasi timp sa-si mentina echilibrul, ei vor ramine productivi. Comportamentul lor excesiv si complezenta sint foarte periculoase si trebuie ancorate in realitate.Colegii nativilor zilei de 20 iulie sau cei implicati cu ei in orice fel de parteneriat vor fi norocosi sa traiasca sau sa lucreze cu niste coechipieri de incredere. Ei trebuie sa fie foarte intelegatori si destul de rabdatori cu persoanele nascute pe 20 iulie deoarece va trece ceva vreme pina ce nativii isi vor atinge obiectivele in viata.Destul de ciudat, nativii zilei de 20 iulie pot fi nefericiti dupa ce vor realiza doar o parte din ceea ce si-au propus. Ei vor avea nevoie de esecuri minore si frustrari care ii vor motiva sa faca schimbari fundamentale in vietile lor. Din nou, cel mai mare pericol al unei astfel de personalitati este sa devina prea “confortabili” sau prea “multumiti” de eforturile lor sau de situatiile ce apar in viata lor. Poate fi destul de dificil, in special pentru cei apropiati lor (prieteni, colegi, iubiti, copii), sa inteleaga nevoia celor nascuti pe 20 iulie de a fi intr-o continua lupta. Partenerii lor de viata nu sint mereu de acord cu acest proces de crestere pentru ca pare sa le puna piedici in calea fericirii. Cei nascuti astazi nu se vor multumiti niciodata cu o existenta mediocra. Daca vor gasi agitatia si provocarea de care au nevoie in viata profesionala si in viata de zi cu zi, este posibil ca ei sa poata ajunge la un echilibru intre cautare si atingerea scopului. Daca nu, ei pot fi expusi pericolului de a se sufoca de atita “multumire”.SFATURI: Nu te bloca intr-un compromis, indiferent cit de confortabil este. Pastreaza-ti luciditatea si asculta-ti vocea interioara. Cultiva-ti simtul calmului si ramii asa. In cazul in care nu indraznesti sa indraznesti, atunci incearca sa fii fericit cu ceea ce ai. PUNCTE FORTE: AventurierActivPractic PUNCTE SLABE: NeobositNemultumit  

Boc promite asfaltarea a 10.000 de km de drumuri judetene

 Premierul Emil Boc a declarat simbata seara, la Slatina, intr-o conferinta de presa, ca anul viitor va demara unu program national de reabilitare a infrastructurii rutiere judetene, care insumeaza asfaltarea a 10.000 de km. Seful Guvernului a sustinut ca s-a luat aceasta decizie politica si guvernamentala in urma semnalelor trase de autoritatile judetene din tara. ,,Au existat mai multe teme ridicate de presedintele CJ Olt, Paul Stanescu. Una dintre ele se refera la starea drumurilor din judet. Situatia este la fel in majoritatea judetelor tarii. Din acest motiv am decis, la nivel politic si guvernamental, sa asfaltam 10.000 km de drumuri judetene”, a declarat primul ministru Emil Boc, in conferinta de presa sustinuta la Slatina, dupa intilnirea cu sefii administratiei judetene, primarii localitatilor din mediul urban, directorii de institutii deconcentrate si reprezentantii mediului de afaceri.Emil Boc nu a precizat valoarea la care se ridica acest proiect si nici suma ce va fi alocata pentru acesta in 2010, ci doar faptul ca el va fi sustinut din fonduri bugetare. Potrivit premierului, de starea drumurilor din judetul Olt nu s-au plins doar reprezentantii administratiei judetene si primarii de orase ci si oamenii de afaceri. Acestia din urma au cerut Guvernului sa sustina realizarea soselei de centura a Slatinei, dar si soselele ocolitoare ale municipiului Caracal si orasului Bals. ,,Am decis impreuna cu reprezentantii administratiei judetene si cei ai primariilor de orase proiectele cele mai importante pentru comunitatea din Olt pe care sa le sustinem la nivel guvernamental. Printre acestea se afla si soseaua de centura a Slatinei. Lucrarile vor fi demarate, la acest obiectiv, in 2010. In legatura cu aceasta sosea ocolitoare va pot spune ca s-a decis ca ea sa sa fie suplimentata cu alti 5 km. Sa nu mai aiba 10 km, ci 10 km plus alti 5 km, astfel incit sa deserveasa si zona industriala. Sa preia traficul greu atit de la intrarea dinspre Pitesti, cit si dinspre Draganesti”, a afirmat Boc. Premierul a precizat ca, tot in 2010, vor incepe lucrarile si la soselele de centura ale localitatilor Caracal si Bals. Seful Guvernului a precizat ca a discutat deja, despre aceste investitii, cu ministrul transporturilor, Radu Berceanu.

Avans de 70% din platile pe suprafata

 Fermierii ar putea beneficia pentru campania agricola de toamna de un ajutor de un leu/litrul de motorina, pentru o cantitate de 39 litri/hectar, si de un avans de 70% din nivelul platilor pe suprafata cuvenite pentru 2009, a declarat ministrul Agriculturii, Ilie Sirbu. Potrivit ministrului, fermierii mai pot beneficia si de 30% din volumul creditelor de productie si de noile reglementari aprobate privind instituirea sistemului temporar de sprijinire a derularii afacerilor in domeniul comertului cu seminte de consum. PNDR a fost lansat in luna martie 2008 cu trei masuri de investitii: 121-Modernizarea fermelor, 123 Procesarea produselor agricole si silvice, 322- Renovarea si dezvoltarea satelor (alimentarea cu apa, canalizare, drumuri, servicii de baza si culturale). Primele sesiuni de depunere de proiecte pentru aceste masuri s-au derulat in lunile martie, aprilie si mai 2008.A patra sesiune de depunere pentru aceste trei masuri s-a organizat in perioada 3 noiembrie-19 decembrie 2008, datorita numarului foarte mare de proiecte depuse in perioada anterioara, care au necesitat o lunga perioada de evaluare. “Pentru masura 121 alocarea financiara publica (UE ^ buget national) a celei de-a patra sesiuni a fost de 173,5 milioane euro. In aceasta sesiune s-au depus 1.424 de proiecte care au fost declarate eligibile din care au fost selectate pentru finantare 501. Un numar de 923 de proiecte au fost declarate eligibile, dar nu au putut fi selectate. Valoarea acestora se ridica la 298 de milioane de euro. Multi dintre beneficiarii acestor proiecte neselectate au proiecte depuse pentru achizitii de utilaje agricole care nu au mari sanse de a obtine finantare nici in sesiunile anului 2009 din diverse motive. Acum ele vor putea accesa fonduri prin SAPARD-ul romanesc cu dobinda de maximum 5%. Se duc la cele cinci banci cu care Ministerul Agriculturii are conventie semnata (CEC, BRD, Carpatica, BCR, BancPost, Raiffeisen-n.r.), pentru a contracta un credit. Banii sint prevazuti in bugetul ministerului.”, a explicat Ilie Sirbu.Ordinul prevede acordarea de credite cu dobinda subventionata atit pentru prima populare a fermelor de animale, cit si pentru cei care au deja ferme in exploatare si doresc sa se dezvolte prin achizitionarea de animale cu valoare genetica ridicata. Creditul va fi acordat numai pentru investitiile prevazute in proiectul declarat eligibil, dar neselectat pentru finantare de catre APDRP.“In plus, fermierii care au depus proiecte pentru Planul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) si au fost declarate eligibile, dar nu au fost selectate vor beneficia de credite acordate din fonduri puse la dispozite de MAPDR. Recent, am semnat Ordinul prin care cei care au depus proiecte pe PNDR, dar nu au fost selectate din diverse motive vor putea sa-si puna in practica proiectul prin credite acordate din fondurile puse la dispozitie de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR). In aceasta situatie sint pina acum 923 de proiecte”, a declarat Ilie Sirbu.

Saracia va afecta in acest an 7,4% din populatie

 Procentul populatiei din Romania care va trai in saracie in acest an va creste cu 1,7 puncte procentuale fata de 2008, la 7,4%, iar printre cei mai afectati se vor numara copiii, potrivit Strategiei de parteneriat cu Romania pentru perioada 2009-2013, realizate de Banca Mondiala. “Nivelul saraciei este estimat sa creasca la 7,4% din populatie in 2009, iar proportia copiilor care traiesc in saracie absoluta este anticipata sa urce la 10,7% in 2009, de la 7,8% in 2008”, potrivit Bancii Mondiale.In strategie se mai arata ca, desi cea mai mare parte a populatiei sarace locuieste in zona rurala, gradul de saracie este asteptat sa creasca mai rapid in mediul urban - unde este anticipat un avans al saraciei cu 40% in acest an -, decit in cel rural (^30%). Banca Mondiala anticipeaza ca si antreprenorii - din alte domenii decit agricultura - vor fi afectati, ca urmare a impactului crizei economice. In 2008, numai 5,7% din populatia Romaniei traia in saracie, dupa ce cresterea economica din anii anteriori a scos din saracie sute de mii de oameni. De altfel, numarul romanilor care traiau in saracie absoluta scazuse de la 2,1 milioane persoane in 2007 la 1,2 milioane persoane in 2008. Grupurile cele mai vulnerabile la saracie erau cu precadere din zona rurala, unde traiesc 75% din saraci. De asemenea, copiii, in special cei proveniti din familii numeroase, tinerii, romii, somerii si lucratorii in agricultura prezinta un risc ridicat de saracie.Cele mai mici cheltuieli din UE Banca Mondiala subliniaza ca sistemele de protectie sociala actuale nu se adreseaza prea bine saraciei, iar cheltuielile pentru protectie sociala raportate pe cap de locuitor sint in Romania cele mai mici din Uniunea Europeana. Totodata, cheltuielile pentru programe care sa tinteasca reducerea saraciei sint foarte mici, daca se raporteaza la produsul intern brut (PIB) sau la nevoi. In plus, acestea au scazut in ultimii ani. “Bugetul necesar pentru finantarea cererii de asistenta financiara pentru combaterea saraciei cronice si ajutorul pentru someri si persoanele vulnerabile la saracie vor reprezenta o provocare dificila, tinind cont de spatiul de manevra fiscala scazut”, se mai arata in strategie.In sedinta de joi, 16 iulie 2009, consiliul directorilor din cadrul Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), parte a grupului Bancii Mondiale, a aprobat primul imprumut pentru politici de dezvoltare, de 300 milioane euro, acordat Romaniei. Pachetul de asistenta financiara discutat cu reprezentantii Comisiei Europene (CE), ai Fondului Monetar International (FMI) si ai Bancii Mondiale (BM) include si trei imprumuturi pentru politici de dezvoltare in valoare de 1 miliard de euro din partea BM, atasate unui pachet de reforme in domeniul sectorului public, inclusiv educatie si sanatate, reforme in domeniul protectiei sociale si sectorului financiar. Obiectivele urmarite de Guvernul Romaniei si Banca Mondiala au in vedere, intre altele, reformarea asigurarilor de sanatate si incurajarea asigurarilor suplimentare, imbunatatirea accesului la educatie, cresterea gradului de acoperire a programelor directionate din domeniul asistentei sociale, precum si imbunatatirea sustenabilitatii fiscale a sistemului de pensii.

Amical: Ariesul Turda ? CS Zlatna 2-1 (1-0)

Într-un meci amical disputat simbata, la Turda, conjudeteana CS Zlatna a fost invinsa de catre divizionara secunda FC Ariesul, scorul de 2-1 (1-0). Pentru gazde a marcat Mihai Mindru (38) si Mihai Maris (59), în timp ce unicul gol al echipei pregatita de Fane Fogorosi a fost înscris de Fl. Radu (57). Antrenorul aurarilor a utilizat urmatoarea echipa: Raducanu – Bratu, Ciofu, G. Toma, Bodea – Bratima, Simtion, Bunea, S. Muresan – Fl. Radu, M. Manea. Au mai jucat: Coman, Toderas – Amariei, Marian, A. Ianc, Marica, Sg. Oara, D. Ianc, V. Muresan, Dascalescu, Cimpean.

Sebesenii isi incarca bateriile la Luncile Prigoanei

Divizionara terta CSM Sebes a plecat în aceasta dimineata la Luncile Prigoanei, unde trupa din Arini va efectua un stagiu de pregatire pina pe 25 iulie. Echipa pregatita de Paul Ciuca îsi va muta cartierul general la Luncile Prigoanei, unde îsi va încarca bateriile în vederea noului sezon. “Vom efectua zilnic doua antrenamente, în care vom pune accentul pe factorul fizic, pentru ca nu exista teren sa putem face si tehnico-tactic. De asemenea, vom face exercitii de gimnastica si forta. Ne aflam în discutii avansate cu 2-3 jucatori si sper sa-Ie rezolvam cit mai curind, nu pot sa va dau nume”, a declarat antrenorul jucator Paul Ciuca, ce a deplasat urmatorul lot de jucatori: Stanila, Lancranjan, Potopea, Haiduc, Cocoara, Marcu, Lenghel, Suvaina, Neagu, Balas (Unirea Alba Iulia), Manciulea (Unirea Alba Iulia), Dragomir (AS Balomir), Hîrciaga, Suteu, Benga, Deaconu (Viitorul Sintimbru), Tamasan (Unirea Alba Iulia), Gavrila (Unirea Alba Iulia), Tudoran (LPS Sebes).

Galerie foto - Robotii si-au dat intilnire la Cluj

Click pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine marita

Final de cantonament

Turneul din Austria a durat 14 zile, perioada in care elevii lui Adrian Falub au sustinut 4 jocuri de verificare. Doua infringeri, un egal si o victorie reprezinta bilantul nou-promovatei FC Unirea Alba Iulia din stagiul extern de pregatire al acestei verii. Chiar daca elevii sai au avut parte de sedinte de pregatire solicitante inainte de fiecare meci, antrenorul Adrian Falub spune ca fiecare amical trebuie tratat cu foarte mare seriozitate. “In primul rind am pierdut trei jucatori, Pistol, I. Matei si Pepenar, care s-au accidentat. Sint ingrijorat si de faptul ca am luat gol meci de meci. Trebuie sa ne punem la punct din punct de vedere defensiv, pentru ca in Liga I nu avem voie sa facem greseli. De asemenea, ne-am creat multe ocazii de gol, dar le-am ratat cu seninatate”, a declarat Falub, care mai are la dispozitie doua saptamini sa se decida asupra primului “11”. “Pot sa spun ca sint multumit, mai ales ca am avut conditii foarte bune de pregatire si de recuperare. Am jucat si patru partide, am inceput sa imi fac o idee asupra primului unsprezece. Eu cred ca am crescut de la meci la meci din punct de vedere fizic, dar si al organizarii jocului. Mai avem inca mult de lucru si sintem departe de ceea ce mi-am dorit”, a mai adaugat tehnicianul Unirii, care le-a dat liber jucatorilor pina miercuri. “Sper sa mai achizitionam 2-3 fotbalisti, pentru a completa lotul atit din punct de vedere numeric cit si valoric. Mai avem nevoie sa ne omogenizam, avind in vedere ca au venit jucatori noi la echipa. De asemenea, am utilizat mai multi jucatori tineri in Austria. Toti vor continua sa se pregateasca cu prima echipa pentru ca doar asa pot creste in valoare”, este de parere Falub. Acesta a vorbit si despre situatia mijlocasului Adrian Olah. “O sa discutam cu el sa vedem situatia si pretentiile lui, iar daca reusim sa ne intelegem s-ar putea sa ramina. Este un jucator experimentat, ce a evoluat la mai multe echipe bune, iar cu o pregatire buna ne poate ajuta”, a incheiat antrenorul alb-negrilor, ce si-a sarbatorit implinirea celor 38 de ani in cantonamentul de la Oberpullendorf.Nicolae Lupu, preSedinte executiv FC Unirea Alba Iulia:“Echipa s-a miscat bine si toata lumea este increzatoare. Jucatorii au un tonus fizic bun, iar din punct de vedere tactic au evoluat foarte mult. Trebuie sa mai punem la punct partea de atac si urmeaza sa perfectionam apararea. Incercam sa mai achizitionam inca trei jucatori: atacant, mijlocas si fundas”.Rezultatele “alb-negrilor” din Austria:8.07, FC Unirea – FC Magna (Austria, liga I) 3-1 (2-0) 11.07, FC Unirea – AS Cannes (Franta, liga a III-a) 0-1 (0-1)15.07, FC Unirea – Vasas Budapesta (Ungaria, liga I) 1-1 (1-0)17.07, FC Unirea - Widzew Lodz (Polonia, liga II) 0-2 (0-1)Marcatori: B. Verdes (2), Fl. Dan, AdilovicUltimul amical al verii, cu Gaz Metan MediasElevii lui Adrian Falub isi vor relua miercuri antrenamentele. Simbata, 25 iulie, echipa albaiuliana va disputa un meci amical de prezentare a lotului pentru sezonul 2009-2010, adversara fiind echipa antrenata de ex-uniristul Cristi Pustai, Gaz Metan Medias. Partida va incepe la ora 18.00, pe stadionul “Cetate” din Alba Iulia, intrarea suporterilor fiind libera. FC Unirea va debuta in Liga I pe teren propriu, in compania echipei FC Brasov.Ultimul amical al Unirii din Austria a fost anulat Din cauza ploii torentiale, FC Unirea a anulat ultimul amical pe care il avea fixat simbata, in compania ungurilor de la Kaposvár, desi initial trebuiau sa joace cu Slavia Sofia. Jocul era programat in localitatea Szombathelyi (Ungaria), insa cele doua echipe au ajuns la concluzia ca nu se poate juca pentru ca terenurile sint inundate de apa. “Ploua de ieri incontinuu si este foarte frig. Totusi, am gasit un teren aici in zona, unde echipa s-a antrenat, dupa care ne-am intors la Oberpullendorf, urmind ca miine dimineata, la prima ora, sa plecam spre casa”, a declarat Oliviu Fenesan, vicepresedintele Unirii. In penultimul joc din Austria, FC Unirea a pierdut vineri cu 2-0 in fata polonezilor de la Widzew Lodz. Antrenorul Adrian Falub a utilizat urmatoarea formatie: Rotaru – Adr. Olah, Fl. Ilie, Bonacin, Giurgiu – Denis (23 ani, FK Velez Monstar, Bosnia), I. Grozav, Selagea, Sg. Costea – G. Grozav, F. Himcinschi. “Am trimis in teren jucatorii ce au evoluat mai putin fiindca imi doresc ca toti sa fie pregatiti. Am jucat in compania unei echipe bune, iar copiii pe care i-am folosit in acest test au demonstrat ca au in fata un viitor bun”, a spus Adrian Falub, la finalul jocului. Acesta a utilizat in garnitura de start trei juniori: Alexandru Giurgiu (n. 1992), F. Himcinschi (1994), respectiv Fl. Ilie (1992), ultimii doi convocati constant la loturile nationale la categoriile lor de virsta.

La 7 ani, premiul 1

Cristiana Dragos-Roman, eleva în clasa I la Scoala "Elf" din Cluj-Napoca, a cistigat locul 1 la Concursul International de Pian "Giuseppe Terracciano".     Concursul a fost organizat în Giffoni Sei Casali de Academia Internationala pentru Muzica si Arte din Salerno, Italia.     Pregatita de profesoara Maria Jidav, micuta de numai 7 ani a cucerit juriul prin pasiunea, gratia si acuratetea cu care si-a interpretat repertoriul, obtinind Premiul I la Categoria A de virsta, sub 10 ani.      Cu un palmares deja bogat pentru virsta ei, a obtinut deja patru premii I si trei premii speciale în cadrul a patru concursuri nationale si internationale, Cristiana Dragos-Roman s-a prezentat în 7 iulie 2009 la primul ei concurs de pian organizat în afara tarii.      Probele concursului s-au desfasurat în Catedrala San Martino din Capitignano, linga Giffoni Sei Casal, în provincia Salerno din Italia. Cristiana a interpretat "Taranul vesel" de Schumann, 6 variatiuni de Chulau si a încintat apoi juriul cu o piesa româneasca compusa de Sabin Dragoi, "Fa, Marito!".  Aceasta a fost de altfel si piesa pe care Directorul Artistic al concursului, Achille Giordano, i-a cerut Cristianei sa o interpreteze la Gala Laureatilor din 12 iulie 2009, unde au fost invitati sa cinte toti cistigatorii Premiului I de la fiecare categorie.

Succes fara emotii

Tehnicianul Antonio Conceicao a inceput partida cu: Stancioiu - Tony, Cadu, Alcantara, Panin - Dani - Culio, Peralta, E. Dica - Dubarbier, Y. Kone. In repriza a doua au mai intrat: Nuno Claro - Deac, Mara, Muresan, Traore, Trica, Ruiz, Bus, Batin, Vitinha, Didi. Schimbarea de trupe din lotul CFR-ist a fost de bun augur, jocul "feroviarilor" fiind superior in repriza secunda, cind s-au si marcat cele doua goluri ale meciului. Tony a sutat din unghi, portarul Kowalewski a respins, Trica a reluat spre poarta,  polonezul a parat din nou, insa nu a mai avut ce face la sutul de la 10 metri expediat de Ciprian Deac ('67). Clujenii au ramas in avanposturi si au punctat pentru 2-0, prin ivorianul Traore, lansat excelent in adincime de Didi ('88). Aceasta este prima victorie pentru CFR Cluj din stagiul de pregatire din Austria, precedentele intilniri amicale incheindu-se la egalitate, 1-1 cu Swindon Town si 0-0 cu Slovan Liberec.     Echipa adversa, antrenata de Oleg Protasov, a jucat in urmatoarea formula: Kowalewski - Martos, Paparacharias, Lequi, Gianoulis, Piloto, Die, Milano, Dica, Joannidis, Iacob.

Victime ale inconstientei

Soferul de 54 de ani al unei autosanitare apartinind Serviciului de Ambulanta al Judetului Cluj a cauzat simbata la prinz un accident rutier in intersectia de linga hotelul Melody. Potrivit anchetatorilor, soferul de pe ambulanta avea o alcoolemie de 0,17 miligrame/litru alcool in aerul expirat. Cu sirena si girofarul pornite, ambulanta a intrat in intersectie pe culoarea rosie a semaforului electric si a lovit in plin un autoturism condus regulamentar din directia Piata Unirii - Regele Ferdinand. In urma accidentului, soferul vinovat de producerea sa a fost ranit grav, in vreme ce alte trei persoane aflate in autoturismul tamponat au avut nevoie de ingrijiri medicale. Pentru ca era baut in timpul serviciului, soferul de pe ambulanta isi va pierde cel mai probabil locul de munca.      Un tinar de 28 de ani din comuna Girbau, judetul Cluj, si-a gasit sfirsitul vineri noaptea, in urma unei tragedii rutiere produse pe DN1F, la iesirea din localitatea Mera. Fara sa se asigure, conducatorul unui autoturism a incercat sa depaseasca o alta masina, moment in care a fost izbit de un autovehicul care circula regulamentar din sens opus. Puntea spate a autoturismului care a cauzat incidentul s-a desprins si a fost proiectata in masina care era depasita. Unul dintre pasagerii care se aflau in autoturismul care a cauzat incidentul s-a stins inainte ca medicii sa ajunga la fata locului.     Un alt barbat de 36 de ani din Gherla a fost accidentat mortal simbata noaptea in localitatea Bunesti, judetul Cluj, pe DN1C, cauza accidentului fiind traversarea neregulamentara. Victima a fost surprinsa de soferul unei masini care circula regulamentar, iar, in ciuda interventiilor echipajelor de urgenta, impactul a fost fatal. Alte 11 persoane, printre care si 4 cetateni polonezi, au fost accidentati in evenimentele rutiere produse weekendul trecut. Autoritatile recomanda o conduita preventiva la volan si respectarea tuturor indicatoarelor si normelor rutiere.

La cirma tunetului

Foto Andrei GadaleanChiar daca vremea nu a tinut cu ei, pilotii le-au oferit celor prezenti la Baza aeriana de la Luna un adevarat spectacolDe ajuns e usor si drumul e bun. La vreo 4 kilometri de Cimpia Turzii, un drum "pazit" in stinga si in dreapta de nuci tineri se rupe din E 60 si face dreapta. La distante aproximativ egale, soldati "plantati" de garda. Figuri serioase, sumbre, care se insenineaza si chiar schiteaza cite un zimbet cind prin fata lor trec "ai lor".    "Area 71"Spre deosebire de anul trecut, cerul a fost mai mohorit anul acesta de Ziua Aviatiei si a Fortelor Aeriene. O ploaie marunta a cazut aproape necontenit, un fel de spray inodor care a curatat moleseala imprastiata pina acum citeva zile de caldura. Pe partea din stinga a perimetrului trasat cu benzi ros-albe iese un fum placut mirositor: aproape de "show-room-ul" cu MIG-uri danseaza pe gratare mici rumeniti. In fundal se aude muzica specifica alor nostri (sic): populara. Stirneste nenumarate zimbete: parca intr-un astfel de cadru, care aduce a "Top Gun", ar fi mers ceva mai dur.    Dusmanul nr. 1: vremea mohoritaDupa ce au "defilat" prin fata multimii, batrinele pasari de otel coboara pe pista. Barbatii care le-au cirmuit tisnesc afara cu cite un zimbet mindru in coltul gurii. Prin multime se aude: "Uite, il vezi pe Cosmin?".     Locotenent-comandor Cosmin Cosma coboara cu mindrie din avion. In urma unei misiuni mai deosebite in Franta si-a cistigat, in urma cu vreo 5 ani, porecla de "Spider", adica "Paianjenul". Are deja 850 de ore de zbor. "Alea-s povesti, ca fiecare se joaca sotron, vede avioanele cum circula si viseaza sa ajunga pilot. Rar se intimpla asa. Dupa liceul militar am ales intre a face Academia militara tehnica – ceea ce mi s-a parut de-a dreptul plictisitor la ora aia, nu ca as vrea sa diminuez rolul meseriei de inginer – dar mi-am dorit si am ales sa ma fac pilot. Asta mi-am dorit de mult. Imi place foarte mult meseria asta", raspunde militareste Cosma la intrebarea "Cum a ajuns pilot?".     Pare putin suparat pe vreme. "Publicul nu a avut cum sa sesizeze asta, dar manevrele au fost facute undeva la o mie de picioare, undeva la 300-400 de metri, si nu mai sus… Din pacate nu a fost suficient de clar cerul ca sa urcam mai mult, sa raminem mai mult timp in raza vizuala a publicului", spune el.     Multimea de uniforme albastre sau kaki se desfasoara diluata de civili. Mame, tati, frati, surori, nepoti, iubite, sotii etc. Toti cu ochii pe cer. Exclamatii de uimire si pitici care asa incep sa viseze ca se fac si ei cindva piloti.     Curiosii prezenti ieri dimineata la Baza Aeriana 71 Cimpia Turzii au asistat la un scenariu bazat pe atacul unei statii radar, urmat de o interventie a fortelor speciale trimise pentru a verifica daca a fost distrus sau nu obiectivul. Potrivit aceluiasi scenariu, in peisaj au intrat si elicoptere medicale, intrucit s-a presupus ca soldatii trimisi ar fi fost raniti in urma asaltului.

Contestatii pe ultima suta de metri

Desi contractul cu firmele cistigatoare ale licitatiei pentru salubrizarea menajera ar fi trebuit sa fie semnat la mijlocul saptaminii trecute, procedura a fost aminata ca urmare a avalansei de contestatii sosite pe ultima suta de metri. Trei dintre cele cinci firme participante la licitatie au contestat rezultatul final, potrivit caruia Rosal Grup a fost desemnata cistigatoare pentru sectorul I al Clujului, iar Compania de Salubritate Brantner Veres cistigatoare a celui de-al doilea sector. Ecoprisal, in asociere cu Rosal Ecologic and Recycling System a contestat rezultatul pentru sectorul II, Brantner-Veres a fost nemultumit de atribuirea primul sector, iar ASA Servicii Ecologice a depus contestatii pentru ambele sectoare. Contractele ar putea fi perfectate abia spre sfirsitul acestei luni, municipalitatea fiind nevoita sa astepte un raspuns de la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor. Gunoaiele clujenilor vor fi concesionate pe o perioada de 8 ani, iar firmele declarate cistigatoare finale se vor ocupa de colectarea, sortarea si transportul deseurilor municipale.

Ursus - investitie de 50 de milioane de euro la Timisoara

"Am incheiat una dintre cele mai mari investitii realizate la fabricile de bere din Romania ale companiei. De asemenea, in prezent, capacitatea de productie a fabricii este de peste 2 milioane hectolitri, dublu fata de nivelul anterior investitiei", a declarat directorul fabricii Ursus Breweries din Timisoara, Dragos Hopulele.     Suma investita in aceasta fabrica provine atit din surse proprii ale grupului SabMiler, cit si de la banci partenere, potrivit presedintelui Ursus Breweries Romania, Stephan Maria Weber.      De asemenea, reprezentantii Ursus Breweries au precizat ca proiectul investitional finalizat vineri s-a desfasurat pe o perioada de 2 ani si a implicat un numar de 80 de firme contractoare si peste 1.000 de persoane.     Fabrica de la Timisoara este cea mai veche fabrica de bere din Romania, iar reprezentantii Ursus au mentionat ca cea mai mare parte a investitiilor a fost alocata pentru tehnologizare, pastrind arhitectura initiala a cladirilor.     Ursus Breweries, subsidiara a SabMiller, detine patru fabrici de bere in Romania, la Cluj-Napoca, Timisoara, Buzau si Brasov, avind peste 1.700 de angajati. Producatorul de bere Ursus Breweries are in portofoliu marci precum Ursus, Peroni Nastro Azzuro, Timisoreana, Redd's sau Stejar si detine pe piata romaneasca o cota estimata de 26,3%.     La fabrica din Timisoara sint produse marcile Timisoreana, Ciucas si Ursus.     Producatorul de bere Ursus Breweries a raportat, in anul financiar 2008-2009, incheiat la 31 martie, o crestere de 27% a cifrei de afaceri, fata de anul precedent, evolutie datorata in principal majorarii cu acelasi procent a volumului de vinzari Timisoreana, au anuntat in luna mai oficialii companiei. De asemenea, producatorul a inregistrat, la sfirsitul anului financiar 2008, incheiat la data de 31 martie 2009, o crestere de 18% a volumului de vinzari, pina la sapte milioane de hectolitri.

Studentii politehnisti, in concurs la mall

Cluj-Napoca va gazdui intre 22 si 23 iulie cea mai mare competitie inginereasca din România. Etapa nationala a concursului de creativitate RoBEC (Romanian BEST Engineering Competition) va avea loc la Iulius Mall, in organizarea studentilor de la BEST Cluj-Napoca. Vor participa la concursuri de Case Study si Team Design 48 de studenti din Brasov, Bucuresti, Cluj, Chisinau, Timisoara si Iasi. Concursul de Team Design este un concurs practic în care participantii vor trebui sa construiasca un dispozitiv folosind cunostinte din varii domenii de inginerie, în timp ce la sectiunea Case Study vor avea nevoie de cunostinte de project management pentru a rezolva o problema teoretica propusa de Tenaris Silcotub. Startul evenimentului se va da miercuri, 22 iulie la deschiderea oficiala din incinta Iulius Mall.      Vor lua parte in calitate de invitati primarul Sorin Apostu si viceprimarul Radu Moisin. Manifestarea va continua joi, 23 iulie, cu prezentarile proiectelor finale ale participantilor si gala de premiere. Evenimentul este deschis publicului larg. Finalistii au fost selectionati dintr-un numar initial de 200 de participanti din 6 centre universitare unde au fost desemnati cistigatori ai etapelor locale - BEC (BEST Engineering Competition). Acestia se vor întrece în doua concursuri la finalul carora se vor decide reprezentantii României la finala europeana EBEC (European BEST Engineering Competition). Evenimentul va avea loc la Gent, in Belgia, în luna august.

Pe scurt

Investitii pentru colegiile UBB din SecuimeAndrei Marga, rectorul Universitatii "Babes-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca, alaturi de prorectorul Stefan Szamoskozi, viziteaza cele doua colegii ale institutiei de la la Sfintu Gheorghe si Tirgu Secuiesc pentru a examina pregatirea anului academic 2009-2010. Intre aspectele care vor fi analizate aici se numara incheierea investitiei în constructia cladirii Colegiului Sfintu Gheorghe, preluarea cladirii la Tirgu Secuiesc, lista specializarilor noi, completarea personalului didactic, extinderea Bibliotecilor, crearea  retelei de cursuri la distanta sau modernizarea laboratoarelor.    F. T.Electrificare totala pina in 2010Premierul Emil Boc a declarat ca doreste ca in perioada 2009-2010 sa fie electrificate toate satele si catunele din tara.     Primul ministru a spus ca a discutat cu conducerea Ministerului Administratiei si Internelor si a Ministerului Economiei sa se puna la punct un program de electrificare a satelor si catunelor care sa demareze in scurt timp. Acesta ar urma sa fie transpus in practica in perioada 2009-2010. "Vrem ca in perioada 2009-2010 sa electrificam toate satele si catunele din tara. Este normal ca in Romania europeana toata lumea sa aiba un minim de conditii, iar acest lucru presupune sa aiba curent. Din situatia detinuta de Guvern este vorba de aproximativ 400 de sate si catune", a declarat premierul Emil Boc.Masuri dure impotriva universitatilor problemaSenatorul Serban Radulescu a declarat, la sfirsitul saptaminii, ca vor trebui luate masuri dure împotriva universitatilor care nu se supun acreditarii si evaluarii Agentiei Romane de Apreciere a Calitatii Invatamintului Superior (ARACIS), institutie evaluata de forurile europene. Potrivit senatorului, împotriva universitatilor care nu se supun acestor proceduri sint necesare sanctiuni mult mai aspre, care sa poata ajunge pina la desfiintarea lor. "Eu cred ca împotriva universitatilor care nu se supun evaluarii si acreditarii vor trebui luate masuri drastice, care sa cuprinda chiar desfiintarea acestor universitati", a afirmat Radulescu.    A. M. P. Noi masuri de circulatie in ClujPrimaria a anuntat reorganizarea circulatiei pe strada Bogdan Petriceicu Hasdeu, pe tronsonul unde strada prezinta o diferenta de nivel, astfel: pe partea cu numere pare, circulatia se va desfasura spre strada Marginasa, iar pe partea cu numere impare, circulatia se va desfasura spre strada Piezisa. De asemenea, o noua trecere de pietoni a fost infiintata de municipalitate la intersectia strazilor Bistrita si Nicolae Titulescu din cartierul Gheorgheni. Ambele masuri au fost aprobate in sedinta Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulatiei ce a avut loc la inceputul acestei luni.    M. O.Un inspectorat scolar ceva mai sportivMinistrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, si-ar fi dat acordul de principiu pentru construirea, in noul sediu al Inspectoratului Scolar Judetean din Cluj-Napoca, o sala de sport si un bazin de inot. Anuntul a fost facut de catre deputatul clujean Mircia Giurgiu, care a mai spus ca Andronescu a solicitat ca viitoarea investitie sa cuprinda si aceste doua noi obiective.     Noul sediu al ISJ va fi construit pe o suprafata de teren care apartine clubului Sportiv Scolar "Viitorul". "In prima parte a zilei se vor folosi de noile servicii elevii, iar clubul sportiv va folosi sala de sport si bazinul in a doua parte a zilei", a explicat Mircia Giurgiu.    A. M. P.Inaugurare de bust omagialUniversitatea "Babes-Bolyai" (UBB), împreuna cu Facultatea de Geografie din cadrul institutiei, va organiza in aceasta saptamina o ceremonie de dezvelire a bustului Profesorului Tiberiu Morariu. Evenimentul va avea loc joi, 23 iulie, incepind cu ora 11, în Parcul Memoriei Clujene (str. Mihail Kogalniceanu, nr. 1). Vor lua cuvintul la manifestare prof. univ. dr. Andrei Marga, rectorul UBB, prorectorul Pompei Cocean, precum si academicianul Dan Balteanu, directorul Institutului de Geografie al Academiei Romane.    F. T. 

CJ a preluat terenul pentru Spitalul Regional de Urgenta

Trecerea terenului din Floresti la Consiliul Judetean este un pas important pentru ridicarea Spitalului Regional de UrgentaAstfel, presedintele CJ, Alin Tise, a semnat la finalul saptaminii trecute protocolul cu reprezentantii Ministerului Apararii Nationale prin care terenul din localitatea Floresti, nr. 370-374 partial, a fost trecut din domeniul public al statului si din administrarea Ministerului Apararii Nationale in domeniul public al judetului Cluj si in administrarea Consiliului Judetean Cluj. "Unul dintre proiectele prioritare ale Consiliului Judetean Cluj are in vedere construirea unui Spital Regional de Urgenta care sa deserveasca intreaga Regiune de Nord-Vest. Proiectul a asteptat pina acum datorita faptului ca nu a existat o suprafata de teren care sa raspunda necesitatilor unei unitati medicale de o asemenea anvergura. Amplasamentul din Floresti corespunde si din punctul de vedere al facilitatilor de transport si acces, dar beneficiaza si de proximitatea centrului medical universitar clujean. Vom urma pasii pe care prevederile legale le cer pentru a ajunge la momentul finalizarii acestei atit de necesare investitii", a declarat presedintele CJ, Alin Tise. Terenul din Floresti are o suprafata de 6 hectare, iar fondurile destinate construirii viitorului Spital Regional de Urgenta urmeaza sa fie asigurate de Ministerul Sanatatii. Atributiile Consiliului Judetean sint legate doar de asigurarea terenului si de prelungirea retelelor de utilitati in zona acestuia.    "Odiseea" spitaluluiIdeea construirii unui spital de urgenta regional in zona Clujului dateaza inca din anii '90, insa pina in prezent nu s-a reusit concretizarea proiectului. Initial, spitalul urma sa fie construit in zona Colina din Manastur. Lucrarile de ridicare a constructiei au demarat in 1994, dar 4 ani mai tirziu acestea au fost abandonate. Alte doua amplasamente au mai fost puse in discutie in ultimii ani, fara ca nimic concret sa fie realizat. Pe terenul din Cimpenesti, locul unde fosta conducere a CJ intentiona sa ridice spitalul, ar putea fi dezvoltata o alta investitie.

86% din profesori au trecut de titularizare

86% dintre profesorii clujeni au trecut de examenul de titularizare, conform datelor provizorii transmise de Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Cluj.      La titularizare, in judetul Cluj s-au inscris 3.011 de candidati si s-au prezentat la probe doar 2.363. Conform datelor ISJ Cluj, 13 nu au intrat in examen deoarece nu au specializari acreditate, fiind absolventi ID "Spiru Haret", din care 5 de la Eduzatie fizica, 1 la Spaniola, 7 la Psihologie, Sociologie si Stiinte Sociale. Potrivit programei, rezultatele finale ale examenului de titularizare in judetul Cluj vor fi afisate miine, in urma depunerii si solutionarii contestatiilor, anunta ISJ Cluj.     Un numar mai mare de candidati inscrisi sint la Biologie - 124, din care prezenti 108, la Educatie fizica si Sport - 226, prezenti 169, la Geografie - 155, prezenti 108, La Engleza 204, prezenti 168. Concurenta mare a fost si la educatoare - 386 si la Pihopedagogie Speciala - 247 de candidati.     "Posturi mai multe sint la disciplinele Educatie fizica si Sport - 117 netitularizabile si 18 titularizabile, Educatoare - 301 netitularizabile si 66 titularizabile, la linia romana, iar la invatator linia romana - 167 netitularizabile si 30 titularizabile", a explicat, prin intermediul unui comunicat de presa, inspectorul scolar geeral al judetului Cluj, Anca Hodorogea. 13,86% dintre candidati au fost respinsi.

Cyberworld la Cluj-Napoca

Foto Andrei GadaleanRobonova 1 a fost vedeta Cyberworld, impresionind asistenta cu roata tiganuluiVineri dimineata, caldura mare si aer conditionat in stand-by. In spatiul dintre cladirile care mai mari, care mai mici, printre sinele de tramvai isi croieste drum o caruta 4x4 pe Bulevardul Muncii. Carutasul ridica mina stinga perpendicular pe sira spinarii, foloseste insusirile primului sistem de semnalizare "ma-ta" si taie calea in stinga printre masinile care stau la stop, gratie singurului cal putere din dotare. Cu doua indicatoare mai aproape de Emerson, tot pe stinga, si o bariera portocalie inchisa e Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca (UTCN). Dupa inc-o semnalizare, un claxon si un loc de parcare, am gasit Facultatea de Mecanica.     RobotinoAgentul omnidirectional Robotino patruleaza pe holul mare. Agitatie. Tineri multi la inscriere si Robotino, actionat de trei motoare de curent continuu cu reductor 1:16, transmisie prin curea dintata, exploreaza sub mese, cu rotile omnidirectionale universale inscrierile. Se-ntoarce si, mai la dreapta, pe sub panouri, ne conduce la prezentarea finala a robotilor din lego, realizati de 22 de tineri romani si straini, pentru cea de-a XV-a editie a Scolii de Vara, organizata la UTCN in colaborare cu asociatia BEST Cluj-Napoca.    Vipas 1 si 2Foto Andrei GadaleanTrei tineri in tricouri albastre lipesc banda izolatoare neagra in cercuri pe ciment. "E bine ca am desenat cu creta mai intii". 3 mese pline de jucarii, 3 sticle de suc la jumatate pozitionate in cercuri. Robotino se intoarce inspre usa si se uita. Culoar lung, un fel de hala dezafectata, miros de uzina, in capat, o vitrina cu doua mecanisme. Vipas 1, primul robot industrial din Cluj-Napoca si al 5-lea din tara. A fost realizat in 1982 si prezentat in teza de doctorat a lui Viorel Ispas. Vecinul, Vipas 2, e mai mic cu un an, dar e mai zdravan. Are 300 de kilograme.      5 tineri cu un robotel in mina trec de Vipas-uri si ajung in holul central. Ma intorc.    Foto shootingRobotino e la el acasa. Se invirte si se misca mai incet. E la foto shooting pentru baietii care au ajuns la inscrieri. "De luni pina azi s-au inscris 384 de candidati", ma informeaza o tinara, in timp ce Robotino flirteaza ba cu LG KF 310, ba cu Sony Ericsson C510. Intre timp, vreo 20 de tineri s-au adunat linga traseul din banda izolatoare. Doua fete din Macedonia se plictisesc si-l maseaza. Dupa o runda de aplauze si robotei din lego pozati cu telefoanele mobile, incepe concursul.    5 echipe, 5 roboteiRobotul realizat de Fantastic 5 isi incepe turul. Trebuie sa realizeze traseul intr-un timp cit mai scurt. Se emotioneaza in fata asistentei, pentru ca e cam "shy", desi e "fantastic" si in 5 secunde termina. In aplauze, robotelul inca unei echipe evolueaza, dar e descalificat. 37,75 de secunde. Urmeaza Los Locos, iar robotul lor finalizeaza traseul in 5 secunde. Dupa ei, Dominum, cu 6 secunde. Dragonul celei de-a 5-a echipe incheie primul traseu in 10 secunde. "Is destepti astia. Am auzit ca unu' iti aduce «cafiaua»", zice in timp ce se scarpina-n barba un barbat cu burta mare si halat albastru de mecanic. Paraseste cursa si ajunge linga Robotino.    Roata tiganuluiRobotino trece in plan secundar, inselat de camerele telefoanelor, iar in prim plan trec robotii mobili. Nici nu e de mirare. Robonova 1 sta in cumpana, isi misca miinile si apoi face roata tiganului, in aplauzele asistentei. Linga el, robotul hexapod Mini Hex. Sint doar citiva dintre robotii creati la Catedra de Mecanica, Mecanica Fina si Mecatronica. Robotino se plictiseste si ne conduce catre iesire. Bariera ridicata. Aer conditionat on. Cyberworld off.

Gird, marele invingator de la Cluj

Partida a inceput cum nu se putea mai rau pentru reprezentantul Romaniei, Catalin Gird. Adversarul sau, Jiri Skoloudik, numarul 615 in clasamentul ATP, a controlat primul set de la un capat la celalalt, impunindu-se cu un neverosimil 6-0, scor poate nemeritat dupa jocul din teren. In actul secund, Gird si-a revenit, s-a concentrat mai mult si a redus numarul greselilor nefortate, adjudecindu-si setul cu 6-1. In fine, in ultima parte, Gird s-a impus cu 6 2, cistigind si trofeul, spre satisfactia spectatorilor veniti sa-l incurajeze. Catalin Gird ocupa inaintea turneului locul 477 in clasamentul mondial. Proba de dublu a fost cistigata vineri de fratii Gleb si Vadim Alekseenko, din Ucraina. Ei au trecut in finala de echipa romana formata din Marius Copil / Ilie Giurgiu, cu 6-4 / 6-4. Finala este cea de-a doua consecutiva si tot impotriva lui Marius Copil, care in turneul anterior de la Iasi a facut pereche cu Victor Ionita.

Crucea Rosie se pregateste sa lupte cu temperaturile mari

Temperaturile în continua crestere impun masuri de canicula. Crucea Rosie din Alba Iulia se pregateste si în aceasta vara sa vina în ajutorul oamenilor din oras. Desi corturile binecunoscute deja nu au aparut, deocamdata, pe bulevarde sau prin parcuri, voluntarii Crucii Rosii sînt gata sa ofere primul ajutor si un pahar de apa rece de îndata ce în judetul nostru se va declara cod galben pentru canicula.“Daca temperaturile continua sa creasca, desigur nu o sa ezitam sa actionam. Voluntarii nostri, pregatiti sa ofere primul ajutor, vor aparea prompt pe strazi, ca si în anii trecuti”, a declarat Adrian Ionel Dusa, directorul Crucii Rosii Alba.Cel mai probabil, aceste corturi vor aparea în oras in cursul acestei saptamîni. Cea mai importanta variabila în ceea ce priveste montarea acestora este desigur temperatura. Pîna atunci, Crucea Rosie îsi desfasoara actiunile specifice: primul ajutor si masurarea tensiunii arteriale în pietele agroalimentare din judet. În fiecare marti, volutarii activeaza în pietele din Alba Iulia, iar joi în pietele din Sebes si Aiud. Aceste actiuni sînt organizate prin fortele proprii ale Crucii Rosii. Corturile de prim ajutor care vor oferi si apa, vor necesita însa si implicarea primariei.

Casatorie intre virstnici

Sotia, mult mai tinara decit barbatul, va implini pe 9 august, 70 de ani. Dar, dupa parerea insurateilor, diferenta de 17 ani dintre ei, nu mai este deloc impresionanta la aceasta virsta. Dupa o lunga prietenie, cei doi s-au hotarit sa isi uneasca destinele si vineri dimineata au facut pasul decisiv. Emotiile celor doi s-au transpus in lacrimi. Desi mirele a incercat sa se abtina, a fost imposibil pentru acesta sa nu verse doua lacrimi de emotie si fericire. Mireasa a fost de departe cea mai emotiva.“Ca proaspata sotie ma simt bine, extrem de fericita. Acum am pe cineva cu care sa pot imparti fericirea, dar si necazurile la batrinete”, a spus Elisabeta Nemes, mireasa de vineri. Proaspatul sot s-a aratat si el foarte incintat de decizia luata.Dupa ce au ciocnit un pahar de sampanie, barbatul si-a sarutat sotia si s-au intors la Caminul pentru persoane virstnice din Alba Iulia, unde cei doi s-au cunoscut si, actualmente, locuiesc. Martori la nunta au fost chiar angajatii caminului, oameni care de-a lungul timpului au devenit prietenii cei mai apropiati ai celor doi indragostiti.Evenimentul nu este singularEvenimentul nu a fost primul de acest gen. De-a lungul existentei sale, in Caminul pentru persoane virstnice, inca 3 cupluri s-au socotit suficient de apropiate pentru a alege casatoria. Aceasta a fost a patra “nunta” din cadrul institutiei, iar conducerea spera ca nu a fost ultima.

Doar Marisca si Cosma au confirmat la Sibiu

Foto www.fras.roMarisca a obtinut la Sibiu al treilea podium consecutiv din acest sezonDesi toata lumea recunoscuse ca va fi o cursa infernala, Tempesta spera ca finele raliului sa-l gaseasca cit mai sus in clasament si, mai ales, in fata lui Szabo Gergo, principalul sau contracandidat la titlu. Dar, la fata locului, lucrurile au luat o cu totul alta intorsatura. Asta deoarece Jarkko Miettinen a vrut sa demonstreze ca victoria de anul trecut pe acest traseu nu a fost doar o intimplare, defilind, practic, pe primele sase probe speciale. Cum avansul sau fata de urmaritori era deja unul considerabil, nordicul si-a permis sa o lase mai moale pe final, permitindu-i lui Szabo sa-si adjudece ultimele doua "speciale". Chiar si asa, Miettinen a terminat concursul cu un avans de peste 39 de secunde in fata maghiarului, sosit pe locul secund. Din pacate, Tempestini n-a reusit sa tina pasul cu cei doi si, fara nici o victorie de etapa in dreptul sau, italianul a trebuit sa se multumeasca abia cu pozitia a 4-a. In schimb, Bogdan Marisca, celalalt component al echipei NRT la grupa N, si-a atins obiectivul propus, reusind un loc 3 care confirma inca o data faptul ca trece printr-un virf de forma in aceasta perioada. In clasamentul general, Szabo continua sa conduca cu 39 de puncte, fiind urmat de Tempestini, la 10 puncte distanta, si Marisca, clujeanul acumulind 26 de puncte.    Cosma, de neopritAsa cum era de asteptat, Vlad Cosma a dominat si acest raliu, ajungind la un impresionant numar de cinci victorii din tot atitea posibile in actualul sezon. Astfel, dupa acest succes, pilotul de la NTR detine un avans de 20 de puncte in fata principalului rival la Cupa Dacia, Mihai Lacatus, si este tot mai aproape de cucerirea titlului de campion la categoria respectiva. In ceea ce-l priveste pe Tomy Abraham, acesta a abandonat in cursa grupei H, insa, spre norocul sau, aceeasi soarta a avut-o si Alin Marginean, ceea ce face ca lupta pentru suprematie sa continue si in urmatoarele etape.

Bursa transferurilor

    Certitudini* Emmanuel Adebayor a parasit-o pe Arsenal pentru a se alatura formatiei Manchester City. Atacantul togolez, care a fost transferat pentru suma de 32 de milioane de euro, a semnat un contract pe 5 ani cu echipa pregatita de Marc Hughes. Adebayor se alatura, asadar, unor nume precum Roque Santa Cruz sau Carlos Tevez pe lista achizitiilor facute in aceasta vara de cei de la City.     * Olympique Lyon si FC Porto au parafat actele pentru transferul lui Aly Cissokho la gruparea franceza in schimbul a 15 milioane de euro. De asemenea, portughezii vor primi 20% din valoarea unui viitor transfer al fotbalistului. Fundasul stinga in virsta de 23 de ani va sta pe "Stade de Gerland" in urmatoarele cinci sezoane. Cissokho este al doilea jucator care vine la Lyon de la FC Porto, dupa Lisandro Lopez, cumparat pentru 35 de milioane de euro.     * Clubul din Emiratele Arabe Unite Al Jazira l-a cumparat pe atacantul Ricardo Oliveira pentru 14 milioane de euro de la Real Betis. Brazilianul a mai jucat in cariera la Portuguesa, Santos, Sao Paulo, AC Milan si Real Zaragoza.    Zvonuri* Juventus vrea sa-si completeze linia defensiva cu brazilianul Leo, de la Gremio. Pretul stoperului de 21 de ani este de 5 milioane de euro.     * Benfica l-ar putea imprumuta pentru sezonul urmator pe Javi Garcia de la Real Madrid. Cele doua cluburi mai trebuie sa se inteleaga in privinta salariului jucatorului.

Intilnire cu victimele

 Madonna este asteptata, duminica, la Marsilia pentru a se întilni cu victimele si pentru a-si arata solidaritatea fata de cei raniti în urma accidentului petrecut joi, cind doi oameni au murit dupa ce scena pe care diva urma sa sustina un concert s-a prabusit în timpul constructiei. Doi tehnicieni, un francez si un britanic, si-au pierdut viata în urma accidentului. Un al treilea muncitor, grav ranit, se afla la reanimare, viata sa fiind înca în pericol. Totodata, procurorul care se ocupa de anchetarea cazului a declarat, vineri, ca alte sapte persoane se afla momentan internate în spital.  Parchetul din Marsilia a deschis o ancheta pentru crima si ucidere din culpa, ca urmare a unui accident de munca, ale carui cauze sint înca nedeterminate.

O noua audiere anulata

 “Pot sa va spun ca am avut o discutie si concluzia a fost ca audierea de luni nu va avea loc”, a declarat L. Londell McMillan, un avocat care o reprezinta pe mama starului decedat, Katherine Jackson. Potrivit The New York Times, o alta audiere pentru custodie a fost anulata, la inceputul lunii.Decizia de a anula audierea care ar fi trebuit sa aiba loc luni, 20 iulie, a venit dupa o conversatie telefonica intre avocatii lui Katherine Jackson, careia i s-a acordat custodia temporara a nepotilor sai, si Debbie Rowe, mama biologica a celor doi copii mai mari ai lui Michael Jackson - Michael Joseph Jackson Jr. (12 ani) si Paris Michael Katherine Jackson (11 ani).Mama surogat a celui de-al treilea copil al lui Michael Jackson, Prince Michael Jackson II (7 ani), nu a fost identificata. Familia Jackon este in negociere cu Debbie Rowe care doreste sa obtina custodia celor doi copii mai mari ai lui Michael Jackson.Fotografii ineditePe de alta parte, circa15.000 de fotografii personale ale lui Michael Jackson, scrisoarea prin care o anunta pe Lisa Marie Presley ca vrea sa divorteze, dar si un Disc de Platina obtinut pentru single-ul “I’ll Be There”, au fost descoperite intr-un depozit parasit din New Jersey, informeaza publicatia Bild.Conform publicatiei germane, in interiorul depozitului, care apartine acum unui proprietar newyorkez, au fost descoperite zeci de cutii cu obiecte care au apartinut Regelui Pop. Conform actualului proprietar al obiectelor, acesta vrea sa le vinda pentru suma de 5 milioane de dolari.In cutiile din depozit a fost descoperita o scrisoare, de trei pagini, prin care Michael Jackson ii spunea sotiei sale, Lisa Marie Presley, ca vrea sa divorteze. “Am deja o sotie musulmana”, scria Jackson.Totodata, au fost descoperite circa 15.000 de fotografii personale ale lui Michael Jackson, realizate in cadrul “Victory Tour”, din 1984, dar si din timpul vacantelor petrecute in familie.In cutiile din depozit, jurnalistii au descoperit autoportrete ale starului, care il infatisau ca pe un clovn care ride sau plinge. Alte schite ilustreaza o fata, al carei nas devine din ce in ce mai mic. De asemenea, au fost descoperite numeroase carti de benzi desenate, dar si un tub de Eldopaque-Forte, crema folosita pentru albirea pielii.In depozit se mai afla si un Disc de Platina, primit pentru single-ul “I’ll Be There”, care a fost vindut in peste trei milioane de exemplare, dar si copii masterizate a 26 de melodii nelansate ale trupei Jackson 5, depozitate intr-o camera speciala.

Cum sa-ti alegi judecatorul?

Distribuirea aleatorie a dosarelor s-a realizat in anul 2005, in cadrul reformei sistemului judiciar, ca un instrument anticoruptie si o metoda de crestere a increderii publicului in justitie, spune presedintele SoJust, Cristi Danilet.Presedintele SoJust, judecatorul clujean Cristi Danilet, a trimis la CSM o sesizare in care sustine ca exista o modalitate prin care partile din dosarele civile ajung sa isi aleaga judecatorul, in ciuda procedurii de distribuire aleatorie a cauzelor.     Comisia Juridica a Consiliului Superior al Magristraturii a decis transmiterea sesizarii la Inspectia Judiciara, pentru a fi avuta in vedere in eventualitatea unui control tematic.    Concret, cum iti alegi judecatorul?Cristi Danilet a sesizat CSM ca se inregistreaza o modalitate concreta de eludare a sistemului de distribuire a dosarelor civile, mai precis prin alegerea judecatorilor de catre parti, modalitate care se extinde rapid prin intermediul avocatilor: reclamantul introduce mai multe cereri identice la aceeasi instanta, asteapta sa vada caror judecatori li s-a distribuit aleatoriu cauzele, dupa care se decide ca o singura cerere sa ramina pe rolul instantei pentru a fi judecata, iar celelalte cereri fie sint retrase, fie se suspenda.     Reprezentantul SoJust sustine ca nu stie motivele pentru care un anumit judecator este astfel "ales" de catre reclamant sau avocat, dar crede ca probabil se datoreaza unui tratament diferentiat al partilor in sala de judecata sau unor solutii diferite de ale celorlalti colegi.      Consecintele, arata judecatorul, sint mai multe. Una ar fi ca naste sau intareste suspiciunile in legatura cu corectitudinea anumitor judecatori sau cu pregatirea lor, iar alta ca apar cheltuieli pentru pirit, chemat la acelasi proces, dar in mai multe cauze, pentru a afla ca reclamantul si-a retras cererea.     Pe de alta parte, sustine Danilet, se ajunge la incarcarea inechitabila a rolului judecatorilor de la aceeasi instanta. Judecatorii "evitati" vor avea mai multe cauze solutionate prin renuntari la judecata si perimari, in timp ce judecatorii "alesi" vor avea de solutionat fondul acestor dosare.     O alta consecinta este cresterea statistica a numarului de dosare de solutionat, o crestere care este, insa, artificiala.    Cum se rezolva problemaJudecatorul propune mai multe cai de rezolvare a acestei probleme. Una ar fi refuzul inregistrarii mai multor cereri cu acelasi obiect depuse in acelasi timp. Insa si acest lucru este greu de indeplinit, spune Danilet, mai ales la instantele mari.     O alta solutie ar fi reunirea tuturor cererilor in fata judecatorului care are de solutionat cauza cu numarul cel mai mic, dar tot Danilet adauga ca, in practica, un judecator nu poate cunoaste cauzele cu care au fost investiti colegii sai si, oricum, pina la primul termen de judecata, reclamantul sau avocatul afla deja cui i s-a distribuit cauza si poate sa depuna in scris cererea de renuntare la judecata.     Danilet propune si abtinerea de la solutionarea cauzei de catre judecatorul "ales", in masura in care afla despre aceasta, ajungindu-se pina la trasmiterea cauzei primului judecator desemnat aleatoriu. Solutia ar presupune, insa, o modificare Regulamentului de ordine interioara al instantelor judecatoresti, insa nici acest lucru nu ar fi suficient, mai ales la instantele mari.     Aplicarea unei amenzi judiciare ar putea fi facuta, spune Danilet, cu referire la prevederea din Codul de procedura civila, care se refera la introducerea cu rea-credinta a unor cereri vadit netemeinice. Insa aplicarea amenzii nu ar influenta solutionarea mai departe a cauzei de catre judecatorul "ales", afirma reprezentantul SoJust, precizind ca ar fi necesara modificarea acestui text de lege pentru a se referi in mod expres la ipoteza semnalata si pentru a reglementa, de asemenea, procedura de urmat ulterior amendarii, pentru ca dosarul sa revina judecatorului desemnat aleatoriu initial.

Permisele auto vin prin Posta acasa, dupa ora 17

Posta Romana va asigura livrarea permiselor de conducere si a certificatelor de inmatriculare a vehiculelor, eliberate de Directia Regim Permise de Conducere si inmatriculare a Vehiculelor. Posesorii vor primi documentele la domiciliu/sediu prin serviciul Prioripost cu valoare declarata si confirmare electronica de predare.      In cazul persoanelor fizice predarea permiselor de conducere sau a certificatelor de inmatriculare se va face pe baza actului de identitate. In eventualitatea in care destinatarul este o firma, corespondenta se va preda numai persoanei imputernicite. Livrarea documentelor catre persoanele fizice se va efectua pe cit posibil dupa ora 17, iar firmele destinatare le vor primi pina in ora 17.      Atunci cind beneficiarul, persoana fizica, nu este gasit la domiciliu, curierul postal poate preda trimiterea oricarei persoane majore sau altor persoane care fac dovada pe baza actului de legitimare ca locuiesc la aceiasi adresa, arata un conumicat al Companiei Nationale Posta Romana. In cazul in care la prima incercare de livrare destinatarul nu a fost gasit la adresa mentionata pe plic, reprezentantul Postei va lasa un aviz in care se va mentiona continutul trimiterii si numarul de telefon al subunitatii postale, de la care beneficiarul isi poate ridica documentele expediate. Trimiterile postale vor ramine la subunitatea postala patru zile lucratoare de la prima incercare de livrare.

Comunele Baciu si Aghiresu colecteaza selectiv deseurile

Foto Andrei GadaleanLocuitorii din Baciu si Aghiresu vor invata cum sa colecteze selectiv deseurileProiectul "Ecosistem Baciu-Agiresu" este finantat de Uniunea Europeana prin programul PHARE 2005 "Coeziune economica si sociala" in proportie de 90%, diferenta pina la 100% fiind asigurata de primariile celor doua comune. Valoarea totala a proiectului este de 965.287 de euro, dintre care 868.758,30 de euro finantare din partea Uniunii Europene. Pentru buna desfasurare a proiectului, au fost achizitionate 6.520 de pubele din plastic cu capac, cu o capacitate de 120 de litri, 962 de containere metalice pentru colectarea selectiva a deseurilor cu o capacitate de 1.100 de litri, 1.609 recipienti pentru compost pentru colectarea deseurilor vegetale biodegradabile si 4 autospeciale cu o capacitate de 18 metri cubi, folosite la transportul deseurilor.     Mii de pliante cu informatii"Am organizat mai multe intilniri cu cetatenii din cele doua comune, in care le-am explicat importanta colectarii selective si a colectarii eficiente a deseurilor menajere si am distribuit citeva mii de pliante cu informatii. In zonele cu blocuri si la sediul firmelor vom amplasa containere pentru colectarea selectiva. Pentru cei care locuiesc la case, am pregatit pubele din plastic pentru deseurile menajere, iar in zonele accesibile vom amplasa si pentru ei containere pentru colectarea selectiva", a precizat primarul comunei Baciu, Ioan Pop. El a mai informat ca a fost infiintata firma Comunal ECO SRL, care se va ocupa de colectarea si transportul deseurilor din cele doua comune. "Comuna Baciu detine un procent de 60% din actiunile firmei, iar comuna Aghiresu 40%. Firma are un numar de 17 angajati si si-a inceput activitatea din 1 iulie 2009, urmind ca din 15 august sa fie repartizate si noile containere", a mai spus primarul.

Mai multe explicatii pentru preturi mai mici

Premierul Emil Boc a declarat ca urmeaza sa fie luate o serie de masuri atit pentru scurtarea termenelor de desfasurare a licitatiilor si achizitiilor, cit si pentru a se asigura ca fimele nu vor mai veni, pe viitor, cu oferte neserioase ce pot bloca derularea unor investitii. Potrivit premierului, in prezent exista din ce în ce mai multe firme care vin cu oferte de pret cu mult sub cel stabilit în studiul de fezabilitate, dar care ulterior nu reusesc sa-si îndeplineasca obligatiile contractuale la banii oferiti si în conditiile de calitate impuse în caietele de sarcini. Astfel, o solutie in acest sens ar fi, potrivit lui Emil Boc, ca in cazul firmelor care vin cu o oferta cu peste 15% mai mica decit în studiul de fezabilitate sa fie necesare lamuriri suplimentare. "Sa spuna ele cum vor reusi sa duca la bun sfirsit contractul, în conditiile de pret oferite si de calitate solicitate", a punctat Boc.    D. E.

Decontaminare de 16 milioane de euro

Foto Andrei GadaleanConstructorul autostrazii va putea relua lucrul in zona afectata la inceputul lunii viitoareCompania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a atribuit contractul pentru decontaminarea unei zone din tronsonul Cimpia Turzii - Gilau al Autostrazii Transilvania unui consortiu format din cinci firme.     Potrivit directorului de proiect al autostrazii din cadrul CNADNR, Radu Gaspar, consortiul e format din Eurocostruct, Transilvania Impact, Uni Reclyng, Setcar si Minesa. Acestea vor efectua decontaminarea unei zone a tronsonului Cimpia Turzii-Gilau al Autostrazii Brasov - Bors, infestata cu substante periculoase. "Sint aproximativ 50.000 de tone de sol contaminat, de la kilometrul 10 din tronsonul Cimpia Turzii - Gilau", a declarat Radu Gaspar. Contractul, in valoare de 16,2 milioane de euro, prevede un termen de finalizare de 21 de zile pentru eliberarea amplasamentului de pe Autostrada Transilvania.    Bechtel va continua lucrarile in august"Firma americana Bechtel va putea continua lucrarile in aceasta zona de la inceputul lunii august. Lucrarea va fi monitorizata de firma de consultanta Egis Sectoroute, DRDP Cluj si CNADNR care vor asigura mentenanta", a precizat Gaspar. Pamintul contaminat va fi depozitat la un amplasament intermediar, aflat la 6 kilometri de autostrada, iar decontaminarea se va face in termen de 12 luni, conform cerintelor Agentiei Nationale de Protectie a Mediului. In zona contaminata a functionat un depozit de substante chimice periculoase al Uzinelor Chimice Turda.    Utilitati ce stau in calea autostraziiReprezentantii companiei americane Bechtel au atras atentia saptamina trecuta ca inca exista opt utilitati ce nu au fost relocate din calea lucrarilor la Autostrada Transilvania pe tronsonul 2B. Este vorba de o conducta de gaz a Transgaz, doua ale E.On Gaz, patru cabluri de telecomunicatii si o conducta de apa. Totodata, potrivit managerului de comunicare al companiei, Bogdan Sgircitu, lucrarile de relocare a patru utilitati sint incepute, dar nu finalizate (trei cabluri de telecomunicatii si o conducta de irigatii), iar lucrarile de relocare a alte patru utilitati (o retea de electricitate, o conducta de gaz, o linie electrica de 220 KV si o canalizare particulara), au fost incepute de curind. La ora actuala, portiunea Turda-Gilau este asfaltata pe 22 de kilometri, intre kilometrul 17 si 42, urmind a fi turnat stratul de uzura.

Parteneriat EBS-SAP

SAP România si compania clujeana EBS România au semnat un acord de parteneriat prin care EBS va obtine statutul de Partener Value Added Reseller SAP.     Astfel, EBS Romania, furnizor de solutii software integrate de gestiune ERP (Enterprise Resource Planning), devine autorizata sa comercializeze, sa implementeze si sa asigure suportul pentru solutiile ERP SAP, în special pentru solutia SAP Business All-in-One.      "Vom avea practic în portofoliul nostru de produse si servicii doua sisteme de tip ERP complementare. În felul acesta crestem semnificativ numarul de companii din România pentru care putem oferi o solutie. Ne putem acum adresa practic oricarei companii românesti, indiferent de dimensiune, cifra de afaceri sau domeniu de activitate", a explicat Monica Bîrlea, business manager SAP, EBS România.      In prezent, EBS are in portofoliul de clienti peste 140 de companii romanesti, in timp ce, pe plan extern, compania clujeana este de citiva ani implicata în proiecte SAP de mare complexitate, prestind servicii de dezvoltare si consultanta în special pentru clientii din spatiul vorbitor de limba germana.    A. D.

Alte patru stele pe piata hoteliera

Grupul Ana Oil a deschis, vineri, un nou hotel in franciza Golden Tulip, la Cluj-Napoca. Golden Tulip Ana Dome are 109 camere, iar lansarea sa oficiala va avea loc in toamna.     Acesta este cel de-al doilea hotel al Grupului Ana Oil integrat in lantul international Golden Tulip Hotels, Residences, Inns & Resorts, dupa Golden Tulip Ana Tower Sibiu, inaugurat anul trecut. Reteaua Golden Tulip are, in prezent, noua hoteluri in Romania, dintre care sase in Bucuresti, doua la Cluj-Napoca si unul la Sibiu.     Golden Tulip Ana Dome e situat in cartierul Zorilor si dispune de 109 camere, un restaurant, doua sali de conferinta cu logistica necesara si un centru wellness.     Golden Tulip Ana Dome este in prezent singurul hotel din Cluj din clasa "business" cu peste 100 de camere, membru al unui lant hotelier international. Deocamdata, hotelul opereaza in regim soft, aceasta fiind o practica a oricarei francize. Mai exact, e vorba de o perioada in care se testeaza abilitatile echipei si optiunile vizitatorilor, fiind practicate preturi promotionale pentru a obisnui turistii cu brand-ul. Hotelul este o investitie a omului de afaceri Dumitru Ghise.     Lantul hotelier Golden Tulip a inregistrat in primul trimestru al acestui an o scadere de 9-11% a gradului de ocupare, pe fondul crizei economice, insa planurile de extindere pe teritoriul tarii vor echivala cu o dublare a capacitatii de cazare in urmatorii 10 ani, potrivit lui Paul Marasoiu, presedintele Peacock Hotels, compania de consultanta si management care este partenerul strategic al Golden Tulip in Romania.

909 locuri de munca, libere la Cluj

Peste 10.000 de locuri de munca sint disponibile, pina in 23 iulie, la nivel national, cele mai multe fiind în Bucuresti si Cluj, urmate de Hunedoara, Calarasi, Dolj, Timis, Arges si Satu Mare, potrivit Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM). Astfel, cele mai multe posturi vacante sint în municipiul Bucuresti (1.920), capitala fiind urmata de judetul Cluj, cu 909 joburi disponibile. La polul opus, judetele cu cele mai putine oferte de locuri de munca vacante sint Mehedinti (29), Ialomita (43) si Dimbovita (47). Persoanele cu studii superioare au la dispozitie, in toata tara, doar 519 locuri de munca, in timp ce pentru studii medii si profesionale, ANOFM a înregistrat 10.069 de locuri de munca libere.    A. D.

Tinerii soferi sub 21 de ani, "asistati" la volan

Deputatul PDL Mircia Giurgiu va initia un proiect de lege prin care propune ca tinerii soferi cu virste cuprinse intre 18 si 21 de ani sa poata conduce doar asistati de o persoana cu experienta.     "In fiecare an apar tot mai multi morti si raniti pe sosele. Incercam sa limitam dorinta unor tineri de a circula cu viteza mare, care, dupa ce se vad cu permisul in buzunar si o masina puternica, abuzeaza de aceasta. Proiectul este pentru siguranta circulatiei", a declarat ieri Mircia Giurgiu.     In cazul in care porpunerea deputatului clujean va fi adoptata, proaspetii soferi vor putea conduce pe drumurile publice doar insotiti de o persoana cu virsta de peste 21 de ani, care are experienta in conducerea autovehiculelor mai mare decit tinarul de la volan. De asemenea, masinile conduse de tineri vor fi inscriptionate cu "A", de la "sofer asistat".     In judetul Cluj, in 2008 au fost 47 de accidente comise de tineri cu virsta cuprinsa intre 18 si 25 de ani, iar in primele luni ale anului 2009 au fost 17. Pina la data de 5 mai 2009, in judetul Cluj cinci persoane au murit in accidente rutiere in care au fost implicati tineri soferi cu virsta sub 21 de ani.

Pe scurt

Mihali, la Dinamo IIFostul antrenor al Universitatii Cluj, Gica Mihali, se va ocupa de pregatirea formatiei secunde de la Dinamo II, impreuna cu Ion Marin. Mihali este liber de contract dupa despartirea cu cintec de "U" Cluj, cautindu-si in ultimele luni un nou angajament. In final, antrenorul a primit o mina de ajutor de la echipa la care s-a consacrat, acceptind sa lucreze la Dinamo, din postura de secund la echipa a doua: "Este adevarat, am inceput sa muncesc la Dinamo II. Voi lucra in special cu jucatorii care nu vor prinde lotul. Eu voi avea grija de ei", a precizat tehnicianul.    C. S.Antrenor nou la CSU SibiuClubul de baschet masculin CSU Sibiu a anuntat ca noul antrenor va fi fostul jucator al formatiei ardelene Darnell Clavon, insa durata contractului nu a fost mentionata, informeaza site-ul oficial al echipei. Clavon a fost jucatorul celor de la CSU Sibiu pina în anul 2008, iar el îl va înlocui pe germanul Peter Schomers, care a decis sa plece înapoi în tara sa natala. Cu neamtul pe banca, sibienii au cucerit sezonul trecut medaliile de bronz în divizia nationala.    D. S.Arthuro a ajuns la CeltaFostul atacant al Stelei, Arthuro Bernhardt, a ajuns la un acord cu gruparea din Segunda Division Celta Vigo, informeaza site-ul oficial al gruparii iberice. "Arthuro va fi cea de-a saptea achizitie a Celtei Vigo pentru sezonul 2009-2010. S-a ajuns la un acord de principiu cu jucatorul prin firma de impresariat care se ocupa de el. El va efectua vizita mediacla, apoi va fi prezentat oficial", se arata într-un comunicat al spaniolilor. Celta Vigo a încheiat sezonul trecut pe locul 17 în liga a II-a din Spania, iar pentru acest campionat îsi propune revenirea în Primera Division. Atacantul a mai evoluat în cariera sa la echipe precum Middlesbrough, Racing Santander, Sporting Gijon, Alaves, Cordoba, Terek Groznîi sau Flamengo. Fotbalistul în virsta de 27 de ani a trecut si pe la Steaua, grupare la care a venit în vara anului 2008, pentru suma de 700.000 de euro. El a disputat 14 partide în tricoul ros-albastrilor, pentru care a marcat doua goluri.    NewsInAur pentru spadasinele romanceEchipa feminina de spada a României a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de la Plovdiv, dupa ce s-a impus în finala în fata Poloniei cu 36-34. "Tricolorele", si anume Ana Maria Brinza, Anca Maroiu, Iuliana Macesanu si Simona Alexandru, au ajuns în finala europeana dupa ce au eliminat Rusia (45-31) si Germania (43-38). Victoria fetelor se adauga "argintului" obtinut de echipa masculina de sabie, gratie evolutiei sabrerilor Rares Dumitrescu, Florin Zalomir, Cosmin Hanceanu si Alexandru Sireteanu.    NewsInDinamo vrea un brazilianJucatorul brazilian Helder Mauricio da Silva Ferreira de la Nancy ar putea ajunge sub forma de împrumut la Dinamo, iar bucurestenii ar urma sa aiba prima optiune de cumparare, informeaza cotidianul "L'Equipe". Fundasul lateral în virsta de 21 de ani a venit la Nancy în anul 2008 de la gruparea braziliana Esporte Club Juventude. În sezonul trecut el a bifat 31 de meciuri în tricoul francezilor, pentru care a reusit sa marcheze si un gol. El mai are 3 ani de contract, dar cu toate acestea ar putea pleca sub forma de împrumut.    NewsIn Lovin a jucat cu noii sai colegiMijlocasul român Florin Lovin, care a ajuns la un acord cu München 1860, a debutat pentru nemti într-un amical cu Aberdeen, scor 1-0. Florin Lovin a fost introdus pe teren din primul minut si a stat pe teren pina în minutul 73, atunci cind a fost înlocuit cu Camdal. Singurul gol al meciului a fost reusit de fundasul dreapta al nemtilor, Holebas, în minutul 44. "Primul jucator dintre cei noi care au debutat la München 1860 a fost românul Florin Lovin. Jucatorul în virsta de 25 de ani a evoluat o repriza si jumatate ca mijlocas defensiv si a lasat o impresie destul de buna", se arata pe site-ul nemtilor.    NewsIn

Negura si Stan, cistigurile Universitatii

George Negura a fost testat pentru prima data in meciul amical dintre "U" II si Sanatatea Cluj, incheiat prin victoria "Virusilor" cu 4-0Tehnicianul italian a inceput meciul cu un sistem 3-5-2, trimitind pe teren urmatorii jucatori: Hutan - Suller, Szilagyi, Iuhas - Bus, Ungurusan, Baiano, Dolga, Borza - Sintejudean, Iacob. In partea secunda italianul a schimbat complet echipa. Astfel, Universitatea i-a avut in teren pe: Oltean, Busca, Perde, Soporan, Negura, Stan, Ionescu, Vascan, Tene, Danciu, Suteu, Bad. De remarcat sint evolutiile mai mult decit multumitoare ale jucatorilor aflati in probe, George Negura si Rares Stan, care au sanse foarte mari de a fi pastrati in lot si pentru cantonamentul din Austria.      Pentru Universitatea au marcat Borza, Suteu si Bad, in timp ce adversarii au inscris printr-un autogol semnat de Negura, in urma unei neintelegeri cu Olteanu. La finalul partidei, antrenorul Palilla a tras urmatoarele concluzii: "Sint multumit de felul in care au reactionat baietii. Au dat dovada de o disponibilitate la efort foarte buna, in ciuda faptului ca ieri am avut un antrenament fizic intens. Sint multumit de cum a evoluat echipa. Mai avem mult de muncit. Acum sintem la scoala elementara si va trebui sa ajungem la Universitate".    Iacob si Hutan, 2 ani la "U"Mijlocasul ofensiv Robert Iacob si portarul Sebastian Hutan au semnat contracte de joc pe doua sezoane cu optiune pentru inca un an cu Universitatea Cluj. "Sint fericit ca am ajuns aici. Mi-a placut planul pe care il are «U». Am venit cu inima deschisa si sper sa facem performanta", a spus Iacob. "Am avut si alte discutii, dar am ales oferta Universitatii. Mi-am dorit o echipa de traditie cu o galerie pe masura. Sint bucuros de alegerea facuta", a completat si Hutan. Urmatorul test pentru echipa lui Palilla va fi marti, pe stadionul "Metrom" din Brasov, unde "studentii" vor intilnit formatia FCM Tirgu-Mures.

Tinerii italieni nu au voie sa bea

Consumul, detinerea si vinzarea de alcool vor fi interzise incepind de astazi, la Milano, tinerilor cu virste sub 16 ani, iar daca regula nu este respectata, acestia vor primi o amenda de 450 de euro, pe care vor trebui sa o plateasca parintii. Milano, capitala economica a Italiei, este primul oras din tara care ia o astfel de masura. "Interdictia este necesara pentru a-i proteja pe tineri. Sintem primii care iau aceasta masura si speram ca vom fi si primii care vor obtine rezultate pozitive", a declarat Letizia Moratti, primarul orasului Milano. Peste 750.000 de minori consuma alcool in Italia, iar la Milano "34% dintre tinerii de 11 ani au avut deja probleme legate de alcool", potrivit declaratiilor primarului.

Peste 115.000 de romani, serbati azi, de Sfintul Ilie

Peste 115.000 de romani isi aniverseaza onomastica de sarbatoarea Sfintului Ilie. Potrivit statisticilor Ministerului Administratiei si Internelor, la nivel national, din cele 115.671 de persoane care poarta nume sau derivate ale numelui Sfintului Ilie, majoritatea sint barbati: 115.591. Cele mai frecvente prenume sint Ilie (112.348), Iliuta (3.146), Iliut (82) si Ilius (15) pentru barbati si Ilia (80) pentru femei.

Carla Bruni i-a cintat lui Mandela

Concertul organizat simbata in onoarea lui Nelson Mandela in ziua in care acesta a implinit 91 de ani a umplut sala Radio City Hall din New York. O multime de artisti, majoritatea americani si africani, au urcat pe scena din centrul cartierului newyorkez Manhattan. Printre numele mari s-au numarat afro-americanii Stevie Wonder, Aretha Franklin, Gloria Gaynor si Queen Latifah. Un moment forte al concertului a fost duetul pe care l-au facut americanul Josh Groban si sud-africanul Sipho Mabuse. O prestatie remarcata a fost cea a sotiei presedintelui francez, Carla Bruni-Sarkozy, care, acompaniata de chitara, a interpretat doua cintece alaturi de Dave Stewart, fost membru in trupa Eurythmics, si de o violonista. A fost prima oara cind fostul manechin a cintat in public de la casatoria sa cu Sarkozy.

Adio, Walter Cronkite!

Pionierul american al televiziunii Walter Cronkite a murit vineri la virsta de 92 de ani, a informat CBS, post de televiziune la care acesta a lucrat. Prezentator al jurnalului de seara al CBS in perioada 1962-1981, Walter Cronkite a fost asociat cu unele dintre marile pagini de istorie ale celei de a doua jumatati a secolului XX in Statele Unite, de la razboiul din Vietnam la asasinarea presedintelui Kennedy, de la primul pas pe Luna la scandalul Watergate. Potrivit unui sondaj de opinie din 1972, Walter Cronkite a fost "omul care a inspirat cea mai mare incredere Americii", mai multa decit orice om politic, lider religios sau erou sportiv. Cauzele mortii nu au fost precizate, dar, potrivit publicatiei "Washington Post", Cronkite suferea de citiva ani de o boala vascular-cerebrala.

40 de ani de la primul pas pe Luna

Foto Neil Armstrong * NASAUna dintre fotografiile facute de Neil Armstrong pe Luna: Buzz Aldrin in fata modulului EagleLa 20 iulie 1969, Armstrong a captat dimensiunea istorica a evenimentului - trait in direct de sute de milioane de oameni - prin legendarele cuvinte: "Este un pas mic pentru om, dar unul urias pentru omenire".     Aventura programului Apollo, care a permis unui numar de 12 astronauti sa paseasca pe Luna in sase misiuni, intre 1969 si 1972, incepuse cu 8 ani mai devreme prin anuntul facut de presedintele John F. Kennedy in mai 1961: "Un american va pasi pe Luna inainte de sfirsitul deceniului".      Bazindu-se pe prosperitate si pe capacitatile tehnologice, Statele Unite au demarat rapid programul Apollo, estimat la 25 de miliarde de dolari in 1969, acum echivalentul a circa 115 miliarde sau de sase ori si jumatate bugetul anual actual al NASA.      Insa Apollo s-a confruntat si cu probleme. In 1967, un accident la sol s-a soldat cu moartea a trei astronauti. Prima misiune importanta a avut loc in decembrie 1968 cu Apollo 8, care a marcat primul zbor in jurul Lunii cu oameni la bord. Aceasta misiune istorica a fost urmata 6 luni mai tirziu de Apollo 10, al doilea zbor de recunoastere, cu trei astronauti la bord.     La 16 iulie 1969, Neil Armstrong, Buzz Aldrin si Mike Collins urca in modulul de comanda Columbia al navetei Apollo 11 atasata la virful rachetei Saturn V. Enorma racheta, inalta de 111 metri, s-a desprins de pasul de tir de la Centrul spatial Kennedy, din Florida, la ora 13.32 GMT. La 4 zile de la lansare, Aldrin reuseste prin pilotare manuala sa aselenizeze modulul lunar, numit Eagle (Vulturul), in Marea Linistii.      Neil Armstrong, comandantul misiunii, informeaza centrul de control: "Houston, aici baza Linistii, Vulturul a aterizat".     La 20 iulie, la ora 02.50 GMT, el iese din modul, pe o scara prea scurta, si este nevoit sa sara pentru a atinge solul lunar, la exact 02.56 si 48 de secunde GMT. 20 de minute mai tirziu, i se alatura Aldrin.     Cei doi vor sta 21 de ore pe Luna si vor aduce 21 de kilograme de roca. Astronautii vor lasa steagul american infipt in solul lunar si o placa din otel pe care era scris un mesaj de pace semnat de presedintele Richard Nixon.