monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Polonia ia caimacul

Orasele poloneze Varsovia, Poznan, Gdansk si Wroclaw au primit ieri acordul Comitetului Executiv al UEFA de a gazdui meciuri la EURO 2012, in timp ce din Ucraina doar Kievul poate organiza, iar Donetk, Lvov si Odessa au termen pana pe 30 noiembrie 2009 sa-si rezolve problemele de infrastructura. Comitetul Executiv al UEFA a decis la Bucuresti ca orasele poloneze Varsovia, Poznan, Gdansk si Wroclaw sa organizeze meciuri la EURO 2012, desi pe lista se mai aflau Cracovia si Chorzow. Termen pentru KievConducatorul UEFA, Michel Platini, a precizat ca Ucraina are probleme cu stadioanele, iar in acest moment doar Kievul indeplineste conditiile, insa chiar si asa nu poate organiza finala daca pana pe 30 noiembrie nu isi pune la punct infrastructura. In caz contrar, ultimul act al competitiei va avea loc la Varsovia. „Decizia finala in privinta organizarii va fi luata in decembrie 2009. Am trimis o scrisoare catre federatia ucraineana pentru a le spune ce dorim de la ei, iar daca nu vor indeplini toate conditiile, vom organiza EURO cu patru orase din Polonia si doar doua din Ucraina, cel mai bine pregatite. Ced ca autoritatile din Ucraina isi vor da toata silinta pentru ca stadionul din Kiev sa fie gata, dar daca nu, finala va fi la Varsovia“, a mai explicat acesta. Orasele Donetk, Lvov si Harkov au primit la randul lor termen pana pe 30 noimebrie 2009 sa rezolve problemele cu infrastructura, in timp ce rezervele Dneprotrovsk si Odessa au fost eliminate, deoarece nu indeplineau cerintele minime. „Sunt putin dezamagit pentru ca as fi vrut sa aleg patru orase din Ucraina, dar din pacate nu s-a putut, momentan, sa avem ceva oficial“, a explicat Platini.Ucraina mai asteaptaPresedintele Federatiei Ucrainene de Fotbal si totodata membru in Comitetul Executiv al UEFA, Grigori Surkis, spera ca se vor rezolva toate problemele cu stadioanele si pana la urma vor fi patru orase organizatoare din fiecare tara. „Din punctul de vedere al Ucrainei, decizia UEFA este cam drastica, dar nu avem ce face. In acelasi timp, cred ca este o decizia inteleapta pentru ca ni se acorda timp pentru a continua lucrurile. Sper ca tara noastra sa progreseze, iar paritatea 4-4 sa fie respectata. Anul acesta, din cate stiu, vom primi curand 2,8 miliarde la FMI, iar tara noastra se va indrepta spre stabilitate“, a afirmat Surkis. Fostul international polonez Gregorze Lato, actualmente presedinte al forului de fotbal, s-a declarat extrem de fericit pentru decizia Comitetului Executiv si asteapta o hotarare favorabila si in privinta Ucrainei.Michel Platini l presedinte UEFA„Polonia mi-a dat patru principale si doua de rezerva. Toate cele sase orase indeplineau cerintele, erau pregatite, dar am fost nevoiti sa le pastram pe primele patru, nu le puteam alege pe toate“

Ungureanu, la Oltchim

 Portarul Paula Ungureanu s-a înteles cu formatia Oltchim Râmnicu Vâlcea pentru un transfer, astfel ca, ieri, a jucat ultimul sau meci la pentru gruparea Podravka, informeaza site-ul oficial al clubului croat. Paula Ungureanu are 29 de ani si contractul ei cu Podravka este la final. Oltchim Râmnicu Vâlcea a ales sa o transfere dupa ce Luminita Dinu a anuntat ca se va retrage din activitate la finalul acestui sezon, iar Tereza Tamas are probleme de sanatate.Singurii portari valizi ai campioanei României sunt Andreea Smedescu si Talida Tolnai, ultima fiind si ea la final de contract, dar gruparea vâlceana vrea sa îi prelungeasca întelegerea.La finalul sezonului în Liga Regionala de Handbal, în care joaca Podravka, Lokomotiv, Hypo Viena, Buducnost, Hypo Viena si Krim Mercator, Paula Ungureanu a fost aleasa cel mai bun portar, ea fiind si campioana cu echipa croata în aceasta competitie.

Definitiv la FC Porto

 Conducerea lui FC Porto intentioneaza sa-l achizitioneze definitiv pe internationalul român Cristian Sapunaru, care în vara lui 2008 a fost cumparat de la Rapid pentru aproximativ 2,5 milioane de euro, plus doi jucatori cedati sub forma de împrumut, informeaza Record. În momentul de fata, 50 de procente din transferul aparatorului în vârsta de 25 de ani apartin înca gruparii giulestene, care, conform întelegerii parafate în urma cu un an, va trebui sa primeasca înca 2,5 milioane de euro în cazul unui transfer definitiv. Astfel, potrivit sursei citate, directorul general al Rapidului, Grigore Sichitiu, este asteptat saptamâna viitoare la FC Porto, pentru a demara negocierile în vederea finalizarii tranzactiei, care îi mai cuprinde si pe cei doi jucatori împrumutati la formatia giulesteana, Joao Paolo Andrade si Claudio Mejolaro „Pitbull“. Conform publicatiilor lusitane, oficialii gruparii de pe Dragao sunt constienti de „problemele financiare ale clubului Rapid“, care a încercat sa grabeasca finalizarea transferului invocând interesul lui Bayern Munchen pentru serviciile internationalului român.Aceeasi sursa precizeaza ca reprezentantii lui FC Porto sunt multumiti de randamentul pe care l-a avut Sapunaru în primul sau sezon în Portugalia si l-au citat pe impresarul fostului fundas al lui FC National, Daniel Stanciu, care ar fi declarat ca „tricolorul“ îsi doreste sa continue la formatia pregatita de Jesualdo Ferreira.

Exod de la Real Madrid

Aflati la finalul unui sezon modest, în care au pierdut clar lupta cu marea rivala, FC Barcelona, conducatorii clubului Real Madrid îsi fac deja calcule pentru viitorul sezon. Plecari masive se anunta de la echipa, informeaza Amos News. Cum echipa va fi preluata din vara de un nou presedinte, cel mai probabil Florentino Perez, care va aduce mai multi jucatori noi, cei de la Real Madrid se pregatesc sa se desparta de mai multi fotbalisti din actualul lot.Sub semnul incertitudiniiPrintre jucatorii care foarte probabil nu-si vor mai gasi locul în lotul lui Real în viitorul sezon se afla Ruud Van Nistelrooy, ajuns la 33 de ani si cu o accidentare la genunchi, Robben, care ar putea fi folosit ca moneda de schimb pentru achizitionarea unui fotbalist mai renumit precum David Silva, Ribery sau Cristiano Ronaldo, Van Der Vaart, care nu a impresionat mai deloc, De la Red, care are grave probleme de sanatate, sau Michel Salgado, care s-ar putea retrage în Emiratele Arabe Unite. De altfel, ultimele informatii arata ca Real Madrid s-ar putea desparti de Van Nistelrooy, Robben, Van Der Vaart, De la Red, Michel Salgado, Drenthe, Saviola, Guti, Fabio Cannavaro, Heinze, Faubert si Dudek. Acestia ar putea fi însotiti de Huntelaar, Javi Garcia si Fernando Gago, jucatori al caror viitor este incert.Printre primele achizitii ale lui Real Madrid se regasesc Ezequiel Garay, Esteban Granero si Alvaro Negredo, jucatori care au fost împrumutati la diferite formatii în ultimul sezon.

Solutia lui Petre Grigoras

Tehnicianul gruparii Otelul Galati, Petre Grigoras, a declarat, ieri, ca i se pare normal ca arbitrii români care gresesc la meciurile din Liga I sa fie sanctionati financiar si nu doar suspendati sau delegati la meciuri din esaloanele inferioare, relateaza NewsIn. „Nu mi-as dori sa se mai aduca arbitri straini. Sunt pentru arbitri români, iar daca vor gresi decisiv într-o partida, sa primeasca amenzi usturatoare. Sa simta si ei ce simt jucatorii si antrenorii atunci când pierd, noi antrenorii ne putem pierde postul, iar jucatorii pot pierde titularizarea, implicit si banii pentru victorie. Asa, daca un arbitru greseste la un meci important din Liga I si apoi îl deleaga la un derby din Liga a II-a, unde mai suporta el pedeapsa?“, a spus Petre Grigoras. „Daca tot chemam arbitri straini, ai nostri nu or sa învete niciodata si nu cred ca-i normal. Ce ar fi daca în locul Otelului ar juca Arsenal si în locul Glorei Buzau, Manchester United?“, si-a argumentat parerea tehnicianul gruparii de la malul Dunarii.Lectie învatataPartida Otelul Galati - Unirea Urziceni, din etapa a 31-a a Ligii I, va fi arbitrata de rusul Iuri Baskakov. Recent, echipa lui Grigoras a fost dezavantajata clar de arbitraj. Observatorul Marcel Lica a fost arestat în data de 23 aprilie, sub acuzatia de luare de mita, pentru a favoriza echipa FC Arges, în confruntarea cu Otelul Galati.

"Briliantul", in pericol

Antrenorul formatiei Fiorentina, Cesare Prandelli, a afirmat marti ca atacantul român Adrian Mutu mai are nevoie de cel putin zece zile recuperare, dar presa italiana scrie ca jucatorul nu va mai evolua în ultimele etape ale sezonului, informeaza Firenzeviola. „As vrea ca el sa revina cât mai repede în lot. A demonstrat în acesti ani ca este dispus la sacrificii, mai ales în acest sezon. Cu siguranta nu va putea sa fie nici macar rezerva cu Sampdoria, deoarece mai are nevoie de zece zile de pregatire“, a spus Prandelli. Tehnicianul a comentat si faptul ca Fiorentina este mai ofensiva cu Mutu pe teren: „Conteaza si modul în care sunt interpretate cifrele. Nu stiu daca Mutu, Jovetic si Gilardino vor fi pe teren în acelasi timp, conteaza foarte mult adversarul“. Presa italiana a scris ca jucatorul a efectuat un control medical, dar este posibil sa nu forteze revenirea pe teren si sa nu mai evolueze în ultimele trei etape din Serie A.Atacantul român Adridn Mutu a fost supus unei interventii chirurgicale la meniscul genunchiul stâng la 6 aprilie, iar perioada de indisponibilitate era estimata la aproximativ 40 de zile. Fiorentina va întâlni în ultimele trei etape ale sezonului pe Sampdoria, Lecce si AC Milan.

Ferrari face presiuni

 Conducerea constructorului Ferrari a anuntat ca intentioneaza sa se retraga din Formula 1 din sezonul viitor, în cazul în care Federatia Internationala de Automobilism (FIA) limiteaza bugetul unei echipe la 40 de milioane de lire sterline. „Ferrari confirma ca se opune noului regulament tehnic adoptat de catre FIA si nu intentioneaza sa evolueze în editia din 2010 a campionatului de Formula 1. Conducerea considera ca mentinerea regulamentului va determina Ferrari sa-si întrerupa, dupa 60 de ani, participarea în campionat“, se arata într-un comunicat oficial al Ferrari, singurul constructor care participa în Formula 1 neîntrerupt din 1950. Decizia a venit în urma unei sedinte care a avut loc la Maranello, la care a participat si presedintele Ferrari, Luca di Montezemolo.FIA a anuntat la finalul lunii aprilie ca a schimbat regulamentul pentru 2010 si vrea ca bugetul fiecarei echipe sa fie limitat la 45 de milioane de euro. Forul asteapta ca echipele sa-si exprime parerea fata de noul regulament pâna la 29 mai.

Phelps se intoarce la Grand Prix Charlotte

Multiplul campion olimpic, Michael Phelps, va participa la finalul saptamanii la Grand Prix Charlotte, aceasta fiind prima sa competitie oficiala dupa Jocurile Olimpice de la Beijing, informeaza cotidianul USA Today. Sportivul planuia sa revina in luna martie in competitii, dar in luna februarie a fost suspendat trei luni de Federatia Americana de Natatie pentru ca a fumat canabis. Legat de revenirea sa, Phelps a spus ca va participa doar pentru a concura, nu pentru a castiga: „Nu voi fi in cea mai buna forma. Vreau doar sa concurez. Daca voi ajunge pe locul trei atunci asa sa fie“.PetrecaretAmericanul Michael Phelps a fumat canabis la o petrecerea unor studenti de la Universitatea South Carolina din Columbia, ce a avut loc in luna noiembrie a anului 2008, a anuntat cotidianul News of fhe World, care a publicat si fotografii cu sportivul consumand respectivul drog. Din cele povestite de cei prezenti, Phelps a fumat canabis dupa ce a consumat o mare cantitate de alcool. Phelps nu este la primul scandal de acest fel, in 2004, la varsta de 19 ani, el fiind prins conducand sub influenta alcoolului. Atunci, sportivul a pledat vinovat si a primit o pedeapsa de 18 luni de munca in folosul comunitatii si o amenda de 250 de dolari.8 titluriMichael Phelps a fost vedeta Jocurilor Olimpice de la Beijing, cand a stabilit un nou record prin cele 8 titluri olimpice cucerite, depasindu-l pe Mark Spitz, care a castigat 7 titluri olimpice la Munchen, in 1972. Cele 8 medalii cucerite la Beijing de Phelps au fost in probele: 400 metri mixt (4:03.84-record mondial), 200 metri liber (3:08.24-record mondial), 100 metri fluture (50.58-record olimpic), 200 metri fluture (1:52.03-record mondial), 200 metri mixt (1:54.23-record mondial), 4x100 metri liber (3:08.24-record mondial), 4x200 metri liber (6:58.56-record mondial), 4x100 metri mixt (3:29.34-record mondial).

Euro U-19, in Romania

 Comitetul Executiv al UEFA, întrunit luni, la Bucuresti, a hotarât ca turneul final al Campionatului European de juniori Under 19, editia 2010-2011, sa fie gazduit de România, informeaza site-ul Federatiei Române de Fotbal.Orasele si datele de disputare vor fi stabilite ulterior, echipa României urmând sa fie calificata direct la aceasta faza finala.

Rosu, la DNA

 Arbitrul asistent Dan Rosu s-a prezentat, ieri dimineata, la DNA Pitesti, unde a fost audiat în scandalul de coruptie din fotbal izbucnit la jumatatea lunii aprilie, potrivit agentiei de presa NewsIn. Tusierul Dan Rosu a arbitrat în turul campionatului partida FC Arges-Otelul Galati, terminata cu scorul 3-2. La intrarea în sediul DNA, Dan Rosu nu a facut nici o declaratie.Marti, la DNA Pitesti au mai fost audiati în calitate de martori arbitrii Lucian Dan, Mircea Toderici si Sorin Caia. Tot marti seara, observatorul FRF Marcel Lica a iesit din arestul IPJ Arges, dupa ce Curtea de Apel Pitesti a respins recursul procurorilor DNA Pitesti, la decizia Tribunalului Arges de neprelungire a mandatului de arestare în cazul acestuia.

Cu permisul suspendat

Fundasul dinamovist trebuie sa predea permisul de conducere in cursul acestei saptamani si va primi o dovada care atesta ca a predat documentul si nu i se va mai permite sa mai conduca autovehicule pe drumurile publice.Flotant la PitestiNumele lui Cosmin Moti a aparut inca de la inceput in scandalul obtinerii permiselor auto in mod fraudulos la Pitesti, cand s-a aflat ca si-a obtinut viza de flotant la Pitesti, desi el locuieste in Capitala. Se pare ca dosarul lui a intrat in atentia anchetatorilor ca urmare a acestei nereguli referitoare la adresa de domiciliu.Primul termen in instanta in procesul de anulare a permisului pentru fundasul dinamovist a fost stabilit la Judecatoria Pitesti pe data de 17 iunie.Verificarile continuaNumarul total al cererilor depuse la Judecatoria Pitesti pentru anularea permiselor obtinute in mod fraudulos la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculari Vehicule (SPCRPCIV) Arges a ajuns la un total de 284. Operatiunea de verificare a dosarelor in baza carora se considera ca au fost eliberate in mod fraudulos permise a fost demarata in data de 10 martie la SPCRPCIV Arges si au fost analizate fila cu fila 4.966 de dosare. Prefectul judetului Arges, Marcel Proca, a precizat ca pana in prezent au predat permisele la sediul Politiei Rutiere Arges 40 de persoane, dintre care 34 sunt din Arges si sase din alte judete. Nu se pot plimba cu dovadaToti cei care au adus documentele la politie au primit dovezi care atesta ca au predat permisele, dar care nu le permit sa mai conduca autovehicule pe drumurile publice. Persoanele in cauza au fost introduse in baza de date a Politiei Rutiere. Daca vor fi prinse la volan, vor fi cercetate penal pentru conducere fara permis, au precizat politistii. Dintre cele 40 de persoane care au depus permisele pina acum, 25 au facut contestatie la ordinul de suspendare, invocand prezumtia de nevinovatie. "Vom arata in raspunsul la contestatii ca ne mentinem decizia, intrucat ordonanta 9/2009 arata ca e un caz de forta majora avand in vedere cresterea numarului de accidente provocate de persoane care si-au luat permisul in conditii suspecte", a declarat in urma cu cateva saptamani, prefectul Marcel Proca. Prefectul judetului Arges a precizat ca 85% din dosarele pe baza carora au fost obtinute permise in mod fraudulos au avut nereguli referitoare la datele de domiciliu ale posesorilor. DNA a trimis in judecata, in luna decembrie a anului trecut, 28 de persoane, dintre care 22 in stare de arest preventiv, in legatura cu fraudarea examenelor pentru obtinerea permisului de conducere la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculari Vehicule Arges.Marcel Proca l prefect Arges„Am avut primele termene in procesele de suspendare. Toti cei sapte juristi ai prefecturii au foarte mult de lucru, pe langa intocmirea dosarelor, ei trebuie sa se prezinte in instanta atunci cand pe rol se judeca procesele legate de permise“

Se reia SAPARD

Documentele au fost transmise la inceputul acestei saptamani, insa analiza lor va mai dura cateva zile, din cauza ca ele au fost intocmite partial in limba romana. „Comisia a primit un raport ce detaliaza implementarea planului de actiune. Alaturi de acest document este si un raport al autoritatii independente de audit. Comisia va analiza acum aceste documente, care sunt partial in limba romana, ceea ce va lua cu siguranta ceva timp“, a declarat Michael Mann, purtator de cuvant al Comisiei Europene (CE), citat de NewsIn.Deficiente in gestionareExecutivul european a inghetat, in iunie 2008, plata fondurilor agricole de preaderare din programul SAPARD din cauza unor deficiente in sistemul de gestiune al platilor. Suma totala pe care ar mai putea-o primi Romania in acest program este 316 milioane de euro, din care 142 de milioane au fost deja solicitate Comisiei pentru rambursare.Bulgarii s-au cumintitIn paralel, CE a deblocat marti 115 milioane de euro pentru Bulgaria, din totalul de aproximativ 500 de milioane inghetate anul trecut odata cu publicarea rapoartelor pe justitie. Recent, un europarlamentar german, Ingeborg Graessle, membra a comisiei PE pentru control bugetar, declara pentru NewsIn ca inghetarea fondurilor pentru Bulgaria, in iulie anul trecut, a fost eficienta, iar guvernul de la Sofia este mult mai constient ca trebuie sa ia masuri impotriva coruptiei si crimei organizate.Deblocarea partiala a fondurilor pentru Bulgaria intervine in conditiile in care tot mai multe voci solicita monitorizarea sau chiar suspendarea fondurilor pentru Romania, in lipsa unor progrese in reforma justitiei. Bundestagul, camera inferioara a Parlamentului german, a votat joia trecuta un raport privind situatia drepturilor omului in lume la care comisia pentru drepturile omului a introdus un amendament ce solicita sistarea fondurilor UE pentru Romania, constatand lipsuri ale statului de drept. Sanctiuni posibileEuroparlamentarul german Ingeborg Graessle a avut initiativa de a propune Parlamentului European sa ceara Comisiei Europene un raport special privind situatia gestionarii si a cheltuirii fondurilor UE in Romania, „in lumina ultimelor regrese in ceea ce priveste lupta anticoruptie“. „Elanul reformelor in ambele tari este retinut, ca sa spun asa. In Romania insa situatia este foarte ingrijoratoare, pentru ca se inrautateste. Ma astept ca Guvernul sa demonstreze macar putin elan in ce priveste reforma justitiei. Sunt foarte multumita ca Parlamentul European a votat sa solicite aceste rapoarte speciale privind cheltuirea fondurilor, pentru ca asa putem lucra serios mai departe si putem mentine presiunea pe aceste doua tari, ceea ce este foarte important“, a declarat Graessle pentru NewsIn. „In Romania sunt inghetate acum 142 de milioane de euro fonduri agricole. Iar acest lucru trebuie sa aiba consecinte. Ceea ce a cerut acum Parlamentul este sa ni se prezinte o situatie detaliata si apoi vom decide daca vom formula solicitari in acest sens. Nu sunt manata de dorinta de a taia fondurile, dar daca nu ne ramane altceva de facut, atunci trebuie luata si aceasta masura“ avertizeaza Graessle, europarlamentar din grupul politic PPE-DE. Raportul special privind gestiunea fondurilor UE in Romania ar putea duce la alte suspendari ale finantarilor UE, daca nu se inregistreaza progrese in lupta anticoruptie si reforma justitiei, a atras atentia europarlamentarul german.Bundestag l raport„Parlamentul Germaniei constata cu ingrijorare deficientele statului de drept ce continua sa existe in Bulgaria si Romania. Bundestagul cere Uniunii Europene sa aplice minimele masuri de sanctiune sub forma inghetarii subventiilor si pentru Romania, asa cum a facut-o in cazul Bulgariei“

Vizita strategica

 Presedintele grupului energetic italian Eni, Paolo Scaroni, a purtat negocieri, ieri, la Moscova, cu privire la gazoductul South Stream si la compania ArktikGaz. Potrivit Kremlinului, presedintele rus Dmitri Medvedev se va întâlni sâmbata cu premierul italian Silvio Berlusconi, iar în cursul vizitei de lucru pe care o va efectua în Rusia seful guvernului italian, acesta urmeaza sa se întâlneasca si cu omologul sau rus Vladimir Putin. Semnarea acordurilor între Gazprom si Eni cu privire la South Stream este, de asemenea, prevazuta.ArktikGaz si o serie de active ce au apartinut cândva companiei Iukos au fost achizitionate de Eni si de un alt grup energetic italian, Enel, în cadrul procedurii de intrare în faliment a companiei petroliere rusesti.

Pierderi peste asteptari

ING Groep NV, cel mai mare grup olandez de servicii financiare, a raportat pierderi de 793 milioane euro în primul trimestru, din cauza deprecierilor de active si provizioanelor pentru împrumuturi neperformante, scrie Bloomberg. În aceeasi perioada din 2008, grupul a înregistrat un profit de 1,54 miliarde euro. Analistii chestionati de Bloomberg mizau pe pierderi de 524 milioane euro.  Este al treilea trimestru consecutiv în care grupul înregistreaza pierderi, dupa ce în ultimele doua acestea s-au ridicat la 4,2 miliarde euro.An dificilGrupul ING, care activeaza pe piata din 1743, vrea sa strânga 8 miliarde euro din vânzarea de active, pentru marirea capitalului. De asemenea, grupul renunta la 7.000 de angajati, în încercarea de a reduce costurile operationale cu un miliard de euro. ING a primit 10 miliarde euro în octombrie 2008, din partea guvernului olandez. Grupul a disponibilizat pâna acum mai mult de jumatate din cele 7.000 de locuri de munca pe care vrea sa le elimine, în încercarea de a reduce costurile operationale cu un miliard euro, în 2009.Grupul ING, creat în 1991 prin fuziunea dintre Nationale-Nederlanden si NMB Postbank Group, a afisat prima pierdere în al treilea trimestru, când a înregistrat o devalorizare a titlurilor, obligatiunilor, ipotecilor si activelor legate de falimentul Lehman Brothers Holdings Inc. Grupul ING este prezent pe piata din România cu afaceri bancare, de asigurari, pensii private, leasing si factoring prin: ING Bank România, ING Lease, ING Commercial Finance, ING Real Estate Investment Management, ING Asigurari de Viata si ING Fond de Pensii.

Ford isi revine

 Ford Motor Co a anuntat ca a strâns 1,4 miliarde dolari din vânzarea a 300 de milioane de actiuni, pentru 4,75 dolari/actiune, masura catalogata de directorul executiv al companiei drept un pas important spre profitabilitate. Conducerea a anuntat ca suma strânsa va fi utilizata în scopuri generale, inclusiv pentru finantarea unui fond condus de sindicat pentru plata asigurarilor de sanatate ale angajatilor pensionati. Grupul auto vrea sa strânga capital pentru finantarea asociatiei Voluntary Employee Beneficiary Association, un fond condus de sindicat pentru cheltuielile de sanatate ale pensionarilor. Ford, care a afisat pierderi nete de 1,43 miliarde dolari în primul trimestru, a anuntat ca are îndeajuns capital pentru finantarea operatiunilor în timpul crizei economice, fara a avea nevoie de împrumuturi guvernamentale.

Au cazut la pace

Ministrul Radu Berceanu a avut, ieri dupa-amiaza, o discutie intr-un cadru restrans cu sindicatele din zona transportului pe calea ferata, pentru identificarea unor solutii privind optimizarea activitatii CFR Marfa, CFR Personal si CFR Infrastructura astfel incat pierderile sa fie diminuate, iar disponibilizarile de personal sa fie evitate. „Ne confruntam cu chestiuni grave. Transportul de marfa este la jumatate fata de nivelul anului trecut, iar incasarile s-au diminuat. CFR Marfa dintr-o societate profitabila acum acumuleaza datorii si nu putem sa stam cu mainile in san in aceasta situatie“, a declarat Berceanu (foto), marti seara, la finele intalnirii unei delegatii a PD-L, la care au participat din Adriean Videanu, Radu Berceanu si Mircea Toader, cu liderii sindicatelor ce alcatuiesc Confederatia Sindicala Meridian.Se cauta solutiiBerceanu a precizat ca este luata in calcul si privatizarea CFR Marfa, dar pana atunci trebuie gasite solutii pentru diminuarea cheltuielilor si cresterea veniturilor. „Cheltuielile salariale se pot diminua nu doar prin disponibilizari. Putem gandi tot felul de variante, precum mutarea unor oameni in zone in care sa produca venituri“, a spus ministrul. Gheorghe Popa, liderul Federatiei Nationale Feroviare Miscare-Comercial, a anuntat ca, in urma discutiilor, s-a decis amanarea procedurilor de declansare a conflictului de munca astfle incat sa se ajunga, pe calea negocierilor, la o solutie convenabila ambelor parti. „Noi cerem semnarea unui contract colectiv de munca in care suntem de acord cu inghetarea salariilor pe anul 2009, cu blocarea posturilor vacante precum si cu suspendarea unor sporuri: cel de utilizare a unei limbi straine, cel de doctorat si cel pentru munca suplimentara sistematica. Cerem Ministerului Transporturilor sa renunte la disponibilizari pentru ca este forta de munca ce este calificata pe un domeniu care pe piata muncii nu si-ar gasi un loc de munca“, a spus Popa.Cerere si ofertaSindicatul este de acord cu pensionarea la limita de varsta a personalului la initiativa unitatii astfel incat sa nu se ajunga la cumulul intre pensie si salariu. In schimb, nu sustine pensionarea celor care au dreptul la pensionare anticipata datorita grupelor de munca deoarece cuantumul pensiei acestora ar fi mai mic decat cel pentru pensionarea la limita de varsta. In schimb, Popa agreeaza mutarea de personal intre cele trei unitati implicate in transportul feroviar astfel incat sa fie evitate disponibilizarile.

Repartitia biletelor de odihna

 Aproape trei sferturi (74%) din biletele de odihna se repartizeaza directiilor de munca si protectie sociala judetene pentru a fi distribuite salariatilor în colaborare cu confederatiile sindicale, potrivit unui ordin al Ministerului Muncii. Biletele de odihna „se repartizeaza directiilor de munca si protectie sociala judetene, proportional cu numarul persoanelor îndreptatite a beneficia de aceasta prestatie sociala, si se distribuie de acestea în colaborare cu reprezentantii desemnati de confederatiile sindicale reprezentative la nivel national, pentru salariatii din ramurile socioprofesionale pe care acestea le reprezinta“, se arata în document. Biletele de odihna contractate vor fi repartizate ulterior pe statiuni, serii, zile de prezentare si unitati de cazare.26%, prin DMPS si CJPDe asemenea, 16% din bilete se repartizeaza directiilor judetene de munca si protectie sociala pentru solutionarea cererilor persoanelor îndreptatite care nu fac parte din sindicate. O zecime (10%) se utilizeaza de Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS) pentru administratia centrala. „Directorul executiv al directiei de munca si protectie sociala judetene, respectiv a municipiului Bucuresti raspunde de modul de organizare a gestiunii biletelor de odihna, de distribuirea acestora conform repartitiei primite si de respectarea prevederilor legale privind modul de repartizare“, se mai arata în document.Ordinul prevede ca eventualele probleme aparute în respectarea cadrului legal privind activitatea de repartizare si acordare a biletelor de odihna se solutioneaza de catre Directia de asigurari sociale.

Vocile Sibiului

Din ce în ce mai multi sibieni sunt revoltati de pensiile si salarile mici pe care le au. Parereile acestora le puteti afla din rubrica de mai jos.Ecaterina Stoica, 50 ani, pensionaraDaca profesorii protesteaza si vor obtine marirea pe care si-o doresc atunci cred ca suntem îndreptatiti si noi sa cerem pensii mai mari cu 50 la suta. Nu este corect ca focul sa arda numai la anumite oale.Simion Covaci, 71 ani, pensionarPlanul de salarizare si cel al pensilor nu este bine gândit în aceasta tara. Salarile sunt atât de diferite încât parca numai unii ar avea nevoie de bani si altii nu.Teodora Popa, 74 ani, pensionaraEste normal sa ne plângem de conditiile în care traim. Am fost si eu profesor dar nu am apelat la astfel de metode pentru a obtine mariri de salarii. Si eu îmi doresc pensie mai mare dar asta nu înseamna ca cineva ma va baga în seama.Dionisie Incze, 61 ani, pensionarSunt unul din cazurile fericite în care pot spune cu mâna pe inima ca nu îmi doresc o pensie mai mare. Oricum sa cer marire si sa o si obtin la pensia pe care o am acum ar fi ceva imposibil.

Sfaturi utile pentru indepartarea petelor

 Pentru fiecare dintre noi curatenia reprezinta un aspect important al vietii. Dar atunci cînd vine vorba de scos diferite pete din diverse materiale, ramînem pe gînduri. Nici o pata nu este imposibil de înlaturat. Trebuie doar sa gasiti metoda potrivita. Nu trebuie sa apelati mereu la curatatorii chimice. Petele pot fi scoase foarte usor si acasa. Tot ce trebuie sa faceti este sa învatati niste trucuri.Mici trucuriAstfel, puteti scoate petele de fructe cu solutie de sare de lamîie. Se insista pe locul patat cu sare de lamîie si imediat dupa aceasta, obiectul patat se clateste cu apa rece. Cu solutie de sare de lamîie sau apa oxigenata pot fi scoase si petele de sînge.  Trebuie sa mai stiti ca nu trebuie sa puneti niciodata apa calda pe o pata de sînge întrucît aceasta fixeaza pata în material. Daca aveti un obiect vestimentar pe care din gresala a ajuns guma de mestecat, nu va faceti griji. Puneti obiectul respectiv în apa, cu partea unde e guma lipita în apa. Apoi, radeti cu lama unui cutit guma. Pata care a mai ramas, poate fi eliminata în totalitate cu ajutorul unui solvent cum ar fi alcoolul medicinal. Petele de rugina nu mai sînt o problema. Daca puneti materialul cu pata de rugina în lapte crud timp de 30 de minute si apoi îl puneti la soare pentru înca o ora pentru ca ulterior sa îl spalati în masina de spalat, pata va disparea cu siguranta.Petele de vin de pe fata de masa se scot cu orice alcool alb: tuica, vodca, alcool pur. Chiar si petele de rasina se scot cu un tampon îmbibat cu benzina usoara.Petele de alcool sau ceai se curata cu solutie de parti egale apa si alcool. În cazul petelor de iod interventia dureaza putin mai mult. Petele de iod se presara atunci cînd sînt înca proaspete cu faina sau amidon, se lasa 1-2 ore, si apoi spala  cu detergent si apa. Cele de cafea se scot cu apa sarata, în care se tine materialul 1 ora, apoi se clateste. Petele de transpiratie se scot cu o solutie de apa si otet. Daca din greseata ati picat ceara pe dumneavoastra nu este o mare tragedie. Ele pot fi scoase cu o hîrtie pusa peste ele si apoi se calca cu un fier încins, se repeta cu alta foaie de hîrtie pîna toata ceara s-a transferat prin caldura pe aceasta si locul de pe material este curat. Petele de mucegai se înmoaie în otet  o ora daca pata e proaspata, apoi se clateste cu apa si sapun. Fondul te de ten poate fi scos de pe haine  cu miez de pîine, prin frecare usoara.Petele de iarba proaspete se scot cu o solutie de lamîie si apa, sau spirt fierbinte. Atentie cînd încalziti spirtul, nu cumva sa luati foc.Nimic nu e imposibilGrasimea din haine  se scoatet prin punerea de pasta de dinti pe pata. Se lasa sa se usuce, apoi se freaca cu o perie sau se pune pe pata faina ori amidon pîna se absoarbe grasimea. Se lasa o ora asa iar apo se spala cu apa si detergent. Petele de cerneala si pix se curata cu lapte daca sînt proaspete. Daca locul a fost curatat si cu altceva pixul va iesi foarte greu sau de loc. Un alt sfat pe care specialistii îl dau ar fi cu privire la scoaterea petelor de mina de pix de pe haine, cu ajutorul spirtului. Imediat ce pixul a atins o tesatura se adauga putin spirt, se freaca putin locul respectiv si în cîteva momente am scapat de pata. În apa rece,prin tamponarea cu glicerina ies si petele de cacao. Apoi se claaeste cu apa si sapun locul. Cu glicerina calda pot fi scoase si petele de parfum. Petele galbene de pe tesaturi se scot cu o solutie de bicarbonat cu apa, se lasa la înmuiat o ora apoi se clatesc normal. Petele de ulei(de floarea soarelui sau de masline) de pe haine se pot scoate mult mai usor daca se toarna niste detergent de vase pe pata, se lasa la înmuiat cîteva zeci de minute si apoi se spala la masina. Daca nu avut succes total din prima operatie, repetati procedeul si a doua oara garantat nu veti mai avea urma de pata. Petele de cafea se curata imediat cu o cîrpa curata si apa minerala gazoasa, apoi se spala normal în masina de spalat.

Copilul zilei

Salutare! Sunt Adi Strambeanu si vreau sa va spun ca sunt un baietel foarte destept. Desi am doar cinci ani si jumatate stiu deja sa numar pana la 100. Si mi-a promis mami ca ma invata sa si citesc pana merg la scoala. O sa mai auziti voi de mine. Salut!

Trasi la raspundere

 Premierul Emil Boc a declarat, ieri, la dezbaterea motiunii de cenzura a PNL si UDMR, ca „adevarata motiune de cenzura“ este cea declansata de Comisia Europeana prin procedura de deficit excesiv „împotriva iresponsabilei guvernari PNL din 2008“ si i-a acuzat pe liberali ca au irosit banii. „Azi, Comisia Europeana declanseaza procedura de deficit împotriva României, ca urmare a faptului ca în 2008, Guvernul PNL a dus România la marginea prapastiei, si în conditiile unei creseteri economice de 7,8 la suta, a lasat tara cu un deficit de 5,4  la suta. Banii munciti de români au mers la buget, iar liberalii i-au topit ca la cazino si ne-au lasat pe toti datori. România risca acum, din cauza guvernarii iresponsabile PNL, amenzi de miliarde de euro si sanctiunea posibila a taierii unor fonduri europene“, a spus Boc.

CEDO, la Bucuresti

 O echipa a Grefei CEDO va sosi la Bucuresti, la începutul lunii iunie, pentru a discuta cu expertii români probleme concrete legate de cazurile române la CEDO.Într-un raport al Consiliului Europei se arata ca România a fost tara care a avut de platit cele mai mari daune în 2008, în total 12,2 milioane de euro, ca urmare a condamnarilor la CEDO, dar figureaza printre statele cele mai rau platnice, numai 5% din despagubiri fiind acordate în termen. Potrivit datelor din raport, 5% dintre cazurile ordinare de la CEDO finalizate pâna la 31 decembrie 2008 provin din România. În total, potrivit documentului, România avea la CEDO, la sfârsitul anului trecut, 289 de cazuri în pronuntare, dintre care 17% (50) sunt cazuri care pot crea un precedent (aduc în discutie un abuz care apoi devine referinta pentru alte cazuri), iar 83% (239) sunt cazuri ordinare (abuzuri semnalate înainte sau cazuri izolate).

Avantajul terenului propriu

Recursul intentat de Emil Boc va fi judecat pe 19 iunie, la Tribunalul Bucuresti. Ieri, Judecatoria Sectorului 5 a amanat procesul pe fond pentru data de 27 iunie, informeaza agentia NewsIn. Nici Boc, nici Tariceanu nu au fost prezenti in sala de judecata.Acuzatii la Bucuresti, proces la BucurestiProcesul in care Calin Popescu Tariceanu il acuza pe Boc ca ar fi facut declaratii defaimatoare la adresa lui in afacere Sterling a fost declinat la Judecatoria Sectorului 5, au hotarat magistratii Judecatoriei Sectorului 6 pe 2 aprilie. Avocatul fostului premier a cerut stramutarea procesului la Judecatoria Sectorului 5, pentru ca declaratiile pentru care Tariceanu l-a dat in judecata pe Boc au fost facute in Parlament. Aparatorul lui Boc, Valeriu Stoica, a spus ca procesul ar trebui judecat la Cluj, acolo unde actualul premier isi are domiciliul.Tariceanu, prejudiciatPotrivit actiunii depuse in instanta, Tariceanu il acuza pe Boc ca l-a calomniat in legatura cu adoptarea Hotararii de Guvern privind aprobarea actului aditional nr. 11 la contractul de explorare si impartire a productiei pentru perimetrele XIII Pelican si XV Midia, incheiat intre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale si Sterling Resources Ltd. In actiune se mai arata ca Emil Boc l-a acuzat pe fostul premier, Calin Popescu Tariceanu, ca a incalcat legea si ca a prejudiciat interesele Romaniei, premeditand „o afacere in favoarea unor grupuri de interese”. „Toate aceste afirmatii grave sunt mincinoase. Ele aduc atingere reputatiei mele, imaginii mele publice si imi produc un prejudiciu moral. De asemenea, astfel de dezinformari neadevarate, iresponsabile aduc atingere increderii pe care cetatenii trebuie sa o aiba in sistemul de guvernamant democratic si in institutiile statului”, arata Calin Popescu Tariceanu in actiunea depusa in instanta impotriva lui Emil Boc.AparareTariceanu se apara sustinand ca hotararea de guvern 1446/2008 a fost initiata de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale(ANRM) si „a fost adoptata cu respectarea tuturor prevederilor si procedurilor legale de catre Guvernul” pe care l-a condus in calitate de prim-ministru. „Actul aditional aprobat prin HG nr. 1446/2008 inlocuia denumirea veche a contractului (potrivit legislatiei in vigoare la data incheierii acestuia) – „contract de exploatare si impartire a productiei”, cu noua denumire, potrivit art. 31 din Legea petrolului nr. 238/2004 – „acord de concesiune pentru explorare, dezvoltare si exploatare petroliera”. De asemenea, modifica durata conventiei (de la 25 la 30 de ani), potrivit negocierii dintre parti, si elimina o serie de facilitati fiscale care nu puteau subzista dupa aderarea Romaniei la UE”, mai arata Tariceanu in actiunea depusa pe rolul Judecatoriei Sectorului 6. Fostul premier sustine in actiune ca Emil Boc a facut aceste afirmatii cu „rea-credinta”, deoarece are studii juridice si „cunostea ca sustinerile sale sunt neadevarate”.Tariceanu asteapta despagubiriPe langa despagubirile de 100.000 de lei, Tariceanu cere instantei sa-l oblige pe Emil Boc sa publice pe cheltuiala sa hotararea instantei in doua numere consecutive a doua cotidiene nationale, precum si difuzarea sentintei la trei posturi de televiziune.Calin Popescu Tariceanu l-a dat in judecata si pe presedintele Comisiei de industrii, Iulian Iancu, cerandu-i tot 100.000 de lei pentru afirmatii calomnioase referitoare la aceeasi afacere Sterling.

Blaga: "Raspundeti solicitarilor ANI!"

Ministrul Dezvoltarii, Vasile Blaga, a declarat ieri ca averea lui a fost verificata de inspectorii ANI in 2008, in martie 2009 acestia transmitandu-i ca nu au constatat nereguli, si i-a sfatuit pe ceilalti ministri aflati in vizorul Agentiei sa raspunda solicitarilor ANI. „ANI verifica, se autosesiseaza, s-a autosesizat si in cazul meu inca din mai anul trecut si au facut toate cercetarile, au vazut toate documentele. Ii sfatuiesc pe toti sa raspunda solicitarilor ANI“, a  spus Blaga (foto).Fara problemeIntrebat daca a fost vorba de o problema in declaratia de avere, ministrul Blaga a negat si a spus ca „solutia" primita de la ANI arata ca nu ar exista nereguli. „In baza unor articole din presa de la inceputul campaniei electorale pentru Primaria Capitalei, colegii s-au autosesizat, au facut toate cercetarile pe care le-au considerat necesare, au cerut toate documentele pe care le-au considera necesare, contracte, tot absolut, iar anul acesta, cred ca in martie, au transmis solutia. E in regula tot. Nu am de ce sa imi fac griji si ii sfatuiesc pe ceilalti, daca nu au nicio problema, sa procedeze la fel", a spus Blaga.Sapte ministri verificatiAverile a sapte membri ai Guvernului sunt verificate de ANI, la fel si averile a patru primari de sector, a declarat marti, pentru NewsIn, presedintele ANI, Alexandru Macovei. Potrivit unor surse din ANI, unul dintre ministrii verificati de inspectorii de integritate este Catalin Predoiu. Potrivit acelorasi surse, Agentia verifica averile a doi ministri social-democrati, iar ceilalti patru sunt membri ai PDL. Catalin Predoiu, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Gheorghe Pogea, Mihai Stanisoara, Ilie Sarbu si Dan Nica sunt cei sapte ministri ale caror averi ar fi verificate de ANI, potrivit ziarului Gardianul.

Sibiul, fara premii

Desi cele doua seri de concurs au reunit pe scena Teatrului Gong si pe cea a Salii Thalia si formatii sibiene, ca Guily Lemon sau Iulia Constantin & Jazz Maniacs Band, premiile festivalului au plecat in tara. Astfel, Marele Premiu a fost castigat de iesenii de la Academic Jazz Group, la fel ca si premiul pentru cea mai populara formatie. Tot la Iasi a plecat si premiul pentru solistul instrumentist. Acesta i-a revenit saxofonistului Alexandru Hutanu. Elena Morosanu, din Bucuresti, a castigat premiul pentru cel mai bun solist vocal, iar Toma Dumitriu, tot din Bucuresti, a fost rasplatit pentru cea mai buna compozitie. Madalin Luca a fost premiat pentru cel mai bun aranjament orchestral. Premiul pentru cel mai bun band a fost acordat grupului Bucharest Jazz College Orchestra si Big Band-ului Gaio din Cluj.Promovare cu succesChiar daca printre castigatori nu s-au numarat si studenti sibieni, Liliana Popescu, directorul Casei de Cultura a Studentilor, crede ca manifestarea a fost una reusita. „Galele isi continua menirea de a promova tinerii muzicieni de jazz, impletind educatia cu competitia talentelor. Sibiul este recunoscut in primul rand ca fiind «capitala jazzului romanesc», ca urmare prezenta pe scena jazzistica sibiana a tinerilor interpreti devine esentiala in dezvoltarea carierei si recunoasterea in plan national. In plus, pentru studentii participanti aceasta participate este o carte de vizita pentru competitiile internationale“, a declarat Liliana Popescu. Potrivit membrilor juriului, cel mai bun debut l-a avut Cvartetul Transilvania din Brasov si Laura Bagrii din Iasi. Liliana Popescu l organizator„Editia din acest an ne-a reconfirmat ca initiativa noastra de a organiza festivalul sub forma de concurs este o formula de succes, benefica atat pentru participantii care intra intr-o competitie artistica, cat si pentru publicul, care are parte de un spectacol de calitate“Componenta juriuluil Florin Raducanu - pianist, compozitor, profesor, leaderl Horia Sabin Dragoi - profesorl Stefan Vannai - profesorl Valentin Muntean - profesorl Juan Carlos - muzician, compozitor

Au pierdut banii de liceu

Ministerul Educatiei a decis ca plafonul pentru bursa „Bani de liceu“ sa fie scazut de la 200 de lei la doar 150 de lei, venit pe cap de familie, privându-i astfel pe circa 1500 de elevi sibieni de un ajutor financiar mai mult decât necesar. Problema este cu atât mai îngrijoratoare cu cât elevii au primit deja bursele pe luna trecuta si este foarte posibil ca ei sa fie nevoiti sa returneze sumele respective. Cuantumul bursei “Bani de liceu” este de 180 de lei pe luna.  

Expozitie la Atrium

 Atrium Lounge gazduieste, în aceasta perioada, expozitia „Joc citadin“, a unui grup de liceenni din Constanta. Evenimentul este organizat de „Ambasada Artistilor“ din Sibiu si mai poate fi vizitata pâna duminica. „Expozitia aduce în fata publicului lucrarile tinerilor artisti Oana Matei, Mihaela Bota, Diana Lupu, Sirin Ismail si Catalin Zaharia. Cu greu ar putea vizitatorii sa ghiceasca vârsta exponentilor, maturitatea lucrarilor depasind cu mult vârsta tinerilor artisti. Curajoasa tentativa de a surprinde si de a reînvia spiritul orasului a devenit un joc citadin, însa un joc care depaseste procesul ludic. Operele de arta transcend în a provoca spectatorul - el se va implica de acum în salvarea orasului“, a explicat George Igna, ambasadorul Republicii Artistilor în România. Expozitia va pleca de la Sibiu la Vilnius, Capitala Culturala Europeana din acest an.

Valea Oltului, blocata

DN 7 a fost blocat, marti, zeci de minute din cauza unui accident violent petrecut la kilometrul 248A900 m, în afara localitatii Boita. Totul s-a petrecut în jurul orei 14.30, din cauza soferului unui autotren, care a apasat prea tare pedala de acceleratie. Soferul „mastodontului“, în vârsta de 41 de ani, nu a adaptat viteza de deplasare la conditiile meteo-rutiere, în curba deosebit de periculoasa spre dreapta si in conditii de carosabil umed, semiremorca a derapat, a patruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitara condusa regulamentar din sens opus. În urma accidentului, conducatorul autoutilitarei, un barbat în vârsta de 48 de ani din judetul Covasna. Din cauza accidentului, traficul pe Valea Oltului a fost blocat pentru aproximativ o jumatate de ora, pâna când politistii au facut masurratorile, iar soseaua a fost curatata de resturile vehicolelor implicate în accident. În acest timp, pe traseu s-au format cozi de câtiva kilometri, în ambele sensuri.

Se inchide Piata Teatrului

Noul sistem de accesMunicipalitatea a decis sa inchida parcarea din Piata Teatrului, incepand de maine, potrivit unui anunt al Biroului de presa. „Pentru pregatirea si sustonerea spectacolelor care vor avea loc in cadrul Festivalului Internasional de Teatru de la Sibiu (in perioada 28 mai - 7 iunie), parcarea din Piata Teatrului va fi inchisa partial, incepand din 15 mai“, a motivat Carmen Campean, consilier asistent la Serviciul de Relatii cu Presa al Primariei Sibiu.

Comisar european la scoala

Peste 70 de elevi sibieni se vor întâlni astazi cu Leonard Orban, comisarul european pentru multilingvism. „Tineretul si identitatea europeana“ este tema dezbaterii pe care comisarul european o va purta cu elevi din trei prestigioase institutii de învatamânt din municipiu: Colegiul National „Octavian Goga“, Colegiul National „Gheorghe Lazar“ si Colegiul National „Samuel von Brukenthal“. Potrivit conducerii liceului sibian cu predare în limba germana, este pentru prima data când elevii de la „Brukenthal“ au ocazia de a participa la o întâlnire atât de importanta. „Din liceul nostru vor lua parte la întâlnire 25 de elevi ai clasei a XI-a. Nu pot sa spun decât ca ma bucura nespus de mult acest lucru. Este o actiune binevenita si, mai ales, educativa pentru elevi“, a apreciat Hermann Gerold, directorul Colegiului National „Samuel von Brukenthali“.Întâlnire cu ediliiPe lânga discutia cu elevii sibieni, Leonard Orban va mai avea întrevederi cu reprezentanti ai autoritatilor locale. Comisarul a venit la Sibiu pentru a însoti câtiva oficiali ai Uniunii Europene, carora le va prezenta orasul si alaturi de care va lua parte la discutiile cu municipalitatea sibiana. Sibiul nu este singurul oras în care a comisarul si-a facut simtita prezenta. Acesta a fost prezent  si la Cluj Napoca, unde a participat la conferinta „Multilingvismul - o punte de legatura pentru întelegerea reciproca“, precum si la „Gala Multiplicatorilor de Informatie Europeana din Transilvania de Nord“, în cursul careia au fost premiate cele mai performante proiecte de comunicare pe teme europene derulate în anul 2008 în aceasta regiune a tarii.

Inecat la Mosna

 La numai o zi dupa ce un copil de 15 ani a murit, dupa ce a cazut în apele unui lac din Nemsa, o alta persoana si-a pierdut viata, de aceasta data în comuna Mosna. Un barbat de 55 de ani, din localitate, a fost gasit de catre consateni într-un iaz. Oamenii l-au scos repede din apa si au chemat un echipaj SMURD, dar si un echipaj al Ambulantei Medias. Din nefericire, victima era în coma si, în ciuda eforturilor disperate ale medicilor, nu a mai putut fi resuscitata. Barbatul a decedat la Spitalului Municipal Medias, în jurul orei 20. Cazul a fost preluat de catre politistii din cadrul Postului de Politie Mosna, care trebuie acum sa afle cum s-a petrecut tragedia.

Casa-bomba in Cisnadie

 O batrâna se afla la un pas de moarte, dupa ce locuinta ei, din Cisnadie, a explodat, ieri dimineata. Deflagratia s-a produs în jurul orei 8,40, la cladirea cu numarul 3 de pe strada Viilor. Auzind bubuitura, locatarii din apropierea au tras o spaima sora cu moartea si au iesit cu totii în strada, pentru a vedea ce s-a întâmplat. Atunci au vazut ca imobilul respectiv explodase si tot ei au avut curaj sa intre în casa, printre flacari, pentru a o salva pe batrâna despre care stiau ca locuieste acolo. În scurt timp, a fata locului au ajuns si lucratorii Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta (SVSU) Cisnadie, apoi si pompierii sibieni. „În urma exploziei, au existat mai multe focare de incendii, care s-au stins pâna la sosirea SVSU Cisnadie. Ulterior, au ajuns si angajatii din cadrul Detasamentului Sibiu, cu doua autospeciale de stins incendii cu apa si spuma“, a anuntat sublocotenentul Diana Lazar, ofiter de relatii publice în cadrul ISU Sibiu. Explozia a ranit-o grav pe femeia în vârsta de 72 de ani si a produs pagube importante locuintele, dar a afectat si casele din vecini. Fara sanseBatrâna locuia în acel imobil împreuna cu fiul sau, care însa nu se afla acasa în momentul exploziei. Ea a ajuns în spital, în stare foarte grava. „Pacienta a suferit arsuri termice prin explozie, de gradul 2 si 3, pe aproximativ 85 la suta din suprafata corpului. În prezent, starea pacientei este critica si se afla înternata pe sectia Anestezie-Terapie Intensiva“, spune Raluca Pusca, purtatoare de cuvânt în cadrul Spitalului Clinic Judetean Sibiu. Ferestrele, usile, mobilierul si aparatele electrice din locuinta femeii au fost distruse, iar acoperisul casei este afectat pe o suprafata de 120 de metri patrati.

Sibiul, pe loc fruntas

 Presedintele Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap (ANPH), Doina Micsunica, a fost prezenta, ieri, la Sibiu, în cadrul unei vizite de lucru. Cu aceasta ocazie, presedintele ANPH s-a întâlnit cu reprezentantii fundatiilor, asociatiilor si institutiilor deconcentrate responsabile de furnizarea serviciilor sociale specializate pentru persoanele cu dizabilitati. „Dupa scurta mea vizita la cele trei centre din judet, si anume Dumbraveni, Medias si Agnita, pot spune ca Sibiul se prezinta cu bune si rele. Am gasit câteva proiecte nefinalizate, pe care speram sa le rezolvam în cel mai scurt timp. Ma refer aici la centru de la Talmaciu, care trebuia sa fie gata înca de la sfârsitul anului trecut, însa speram sa-l dam în folosinta în maxim o luna de zile. Totodata, la Medias avem un nou proiect în derulare, care se afla în faza de rosu si pe care îl vom continua“, a precizat Doina Micsunica. Probleme de mentalitateDe asemenea, reprezentanta ANPH s-a aratat încântata de întelegerea, deschiderea si empatia de care au dat dovada administratiile locale si reprezentantii institutiilor specializate din Sibiu. „Pot spune ca Sibiul se claseaza pe un loc favorabil în topul judetelor vizitate pâna acum. Mai trebuie umblat la schimbarea mentalitatii din trei puncte de vedere: al cetateanului, care percepe segmentul persoanelor ca dizabilitati ca fiind un segment al asistatilor, al autoritatilor locale care considera ca aceste persoane sunt întretinute de stat, dar si al persoanelor cu handicap care se complac în astfel de situatii“, considera Micsunica.

Teste gratuite la diabet

Bolnavii de diabet isi vor putea procura gratuit, din farmacii, teste de automonitorizare oferite prin Programul National de Diabet Zaharat. Astfel, ei isi vor putea efectua analiza tip hemoglobina glicozilata, la recomandarea medicilor de specialitate sau a celor specializati in diabet, nutritie si alte boli metabolice, medicii desemnati, respectiv medicii de familie. Potrivit informatiilor furnizate de reprezentantii Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS) Sibiu, efectuarea testelor se realizeaza in cadrul Programului national de diabet zaharat prin furnizori de servicii medicale paraclinice aflati in relatie contractuala cu CJAS Sibiu pentru furnizarea serviciilor medicale paraclinice in ambulatoriu, pe baza actelor aditionale incheiate in acest sens. Mai multi furnizoriValoarea actelor aditionale este orientativa si egala pentru toti furnizorii, iar decontarea hemoglobinei glicozilate se face in functie de serviciile realizate. Pentrul anul 2009, reprezentantii Casei Judetene de Asigurari de Sanatate au incheiat contracte cu 32 de furnizori de servicii medicale paraclinice, cu opt mai multi fata de 2008. De asemenea, in primul trimestru al anului 2009, au fost efectuate 1.537 de analize tip hemoglobina glicozilata asiguratilor sibieni.

855 de blocuri pentru reabilitare

Angajatii Serviciului Urbanism si Autorizare in Constructii au finalizat, marti, inventarierea blocurilor din oras construite in perioada 1950 - 1990, aceasta etapa fiind esentiala pentru realizarea lucrarilor de reabilitare termica, a anuntat municipalitatea. Reabilitarea termica a facut, pana acum, subiectul unui ping-pong mediatic intre primarul Klaus Johannis si lideri PD-L precum Vasile Blaga si Raluca Turcan. De acum, este posibil ca lucrurile sa se fi lamurit. „Il sustin pe primar. Sibiul va primi bani pentru reabilitare termica“, a declarat, recent, Turcan.Program multianualEchipele de lucru din cardul Serviciului Urbanism si Autorizare in Constructii au delimitat orasul in opt zone de lucru. Acestia au luat legatura cu mai multi presedinti ai asociatiilor de proprietari si s-au deplasat la fata locului pentru intocmirea fiselor tehnice ale blocurilor, conform cerintelor legale. „Datele colectate s-au referit la anul constrctiei imobilului, tipul proiectului, regimul de inaltime, numarul de apartamente, numarul de scari, etc. In urma colectarii datelor a rezultat ca in municipiul Sibiu exista 855 de blocuri construite in perioada precizata“, arata Daniela Costa, de la Biroul de presa al Primariei Sibiu. Urmatorul pas pe care urmeaza sa il faca municipalitatea este instiintarea asociatiilor de proprietari, care trebuie sa se pronunte daca sunt sau nu de acord cu includerea imobilelor pe care le administreaza in programul de reabilitare. In functie de optiunile asociatiilor, Primaria va intocmi un program multianual de reabilitare termica, iar acesta va fi transmis spre aprobare Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintelor.Depinde mai mult de ministerPrimaria va realiza din fonduri proprii expertiza si auditul energetic, lucrari pentru care sunt alocati deja, anul acesta, in bugetul local, 215.000 lei. Indicatorii economici care rezulta din audit vor fi supusi aprobarii Consiliului Local Sibiu, iar apoi transmisi asociatiilor, pentru ca acestea sa poata calcula cota de 20% din valoarea lucarilor pe care trebuie sa o acopere si pentru a decide daca doresc sa fie incluse in continuare in program. Mai departe, e treaba Guvernului. In functie de fondurile disponibile, Ministerul va transmite primariilor care este numarul de blocuri care este posibil sa fie reabilitate intr-un an, din totalul pe care il transmit primariile in fiecare an. Dupa ce se stabileste acest numar, municipalitatea va aloca cota de 30% din valoarea totala a lucrarilor, printr-o hotarare de Consiliu Local. Daniela Costa l purtator de cuvant Primarie„Numarul de blocuri ce urmeaza sa fie reabilitate in fiecare an va depinde foarte mult de fondurile disponibile la nivel central“

Campionat de oina

Practicantii unui sport national, dar lipsit de notorietate in Romania, isi dau intalnire week-end-ul acesta in Turnu Rosu, pe stadionul local. S-au antrenat asiduu in ultimele luni, pentru a face o figura cat mai frumoasa in cadrul Campionatului National de Oina. La competitia organizata de Federatia Romana de Oina si Clubul Sportiv „Palmira“ Turnu Rosu,  in colaborare cu Primaria, Consiliul Local Turnu Rosu si Directia pentru Sport a judetului Sibiu, vor participa echipe din cele mai importante zone ale tarii. Este vorba despre cluburile sportive din judetele Sibiu, Maramures, Neamt, Braila, Constanta, Teleorman, Buzau, Bucuresti si Ilfov.Intrare gratuitaMeciurile vor avea loc pe stadionul local, chiar langa scoala cu clasele I-VIII “Matei Basarab”, urmand a fi arbitrate de catre o brigada de specialitate din cadrul Federatiei Romane de Oina.Intrarea spectatorilor este libera, iar in acest fel organizatorii spera ca localnicii din Turnu Rosu si imprejurimi, interesati de regulile si de modul de desfasurare a oinei vor avea posibilitatea sa vada pe viu o demonstratie antrenanta. Conform programului competitiei, meciul inaugural are loc maine, de la ora 10.00. Observator al Federatiei a fost desemnat maramureseanul Calin Moje, vicepresedinte FRO, iar din comisia de validare a rezultatelor vor face parte alti reprezentanti ai Federatiei.„Lupta“ dreaptaEchipele se vor conforma regulilor generale ale acestui sport. „In cazul egalitatii de puncte intre doua echipe, invingatoare va fi declarata echipa care a castigat meciul direct cu echipa cu care se afla la egalitate de puncte. Daca meciul direct s-a terminat la egalitate, castigatoare va fi echipa care a acumulat, pe timpul disputarii meciurilor un punctaveraj mai mare. Daca egalitatea se mentine, se va disputa un meci de baraj, castigatoare fiind invingatoarea la meciul de baraj. Daca meciul de baraj se termina la egalitate, se vor executa cate cinci lovituri la baston de catre fiecare echipa, castigatoare fiind declarata echipa care acumuleaza mai multe puncte“, a explicat Laurentiu Siclovan, membru al Federatiei Romane de Oina si profesor la Scoala cu clasele I-VIII Turnu Rosu.     

Medicii dau faliment

Sibienii care vor trece pragul cabinetelor de medicina de familie vor fi intrebati daca doresc sa dea cu subsemnatul pentru proiectul intitulat „Sanatate pentru toti“, insa nu inainte de a fi informati cu privire la ce semneaza. Initiativa apartine Societatii Nationale de Medicina de Familie. „Incepand de saptamana viitoare, aceasta campanie va demara si la Sibiu. Noi vom distribui formularele la toti medicii de familie, urmand ca, la final, sa centralizam semnaturile“, a precizat Loredana Piloff, presedintele Societatii Medicilor de Familie (SMF), filiala Sibiu. Medicii spera sa adune cat mai multe semnaturi, pentru a obliga Guvernul, printr-o initiativa legislativa, sa aloce anual 6% din PIB pentru sanatate. Totodata, proiectul solicita ca fondul anual destinat asistentei medicale primare sa reprezinte minimum 12% din fondul national unic de asigurari sociale de sanatate. Mobilizare nationalaCampania a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ, iar Senatul este prima camera sesizata. „Acel 6% din PIB (din PIB-ul nostru modest!) pentru Sanatate, promis de toti si inca neatins, ar trebui sa devina lege. Daca sanatatea conteaza, daca populatia conteaza, daca votantii conteaza, atunci credem ca legea se va aproba. Initiativa a fost acceptata, a fost publicata in Monitorul Oficial numarul 281 din 29.04.2009, si acum incepem sa strangem semnaturi de la pacientii nostri. Indraznim sa credem ca problema va fi sa transportam dosarele cu semnaturi!!“, se arata in comunicatul de presa emis de Societatea Nationala de Medicina Familiei. Cel mai probabil, proiectul va dura pana la sfarsitul lunii august si se va desfasura in toate judetele.Aproximativ 100 de medici in prag de falimentBugetul pe anul 2009 destinat retelei de medicina primara este cu 40 la suta mai mic fata de cel alocat anul trecut, fapt ce a starnit nemultumirea medicilor de familie. Acestia se tem ca mai mult de jumatate din cabinetele medicale cu mai putin de 1.500 de asigurati inscrisi pe liste vor da faliment, in conditiile in care alocarea bugetara va ramane neschimbata. La nivelul judetului Sibiu ,figureaza 250 de medici de familie care se afla in relatie contractuala cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) Sibiu. Dintre acestia, 95 au inscrisi pe liste mai putin de 1.500 de pacienti, ceea ce ii pune in pericol. Loredana Piloff l presedinte SMF Sibiu„In general, in cazul cabinetelor cu peste 2.000 de pacienti, nu mai putem vorbi de eficienta, baza o reprezinta cabinetele care insumeaza cel putin 1.500 de asigurati“ Trei zile fara mediciLa sfarsitul lunii februarie, medicii de familie sibieni si-au luat trei zile din concediu, in semn de protest fata de bugetul alocat in acest an pentru sectorul de asistenta medicala primara.

Hot meloman

 Politistii sibieni sunt pe urmele unor persoane care au intrat într-o locuinta din Sibiu, de unde au sustras doar un casetofon cu CD. Infractorii au dat lovitura marti, între orele 10 si 19.30, fara a fi observati de vreun vecin. Ei au patruns în curtea imobilului pe poarta de acces, lasata descuiata, iar apoi în imobil, prin spargerea unui geam de la usa de acces. În jurul orei 19.20, când proprietarul a ajuns acasa, si-a gasit locuinta sparta si a anuntat imediat politia. Lucratorii din cadrul Biroului Investigatii Criminale au preluat cazul si încearca sa dea de urma infractorilor. Totusi, sansele de a mai recupera prejudiciul sunt minime, recunosc politistii.

Scapa de tensiune

 Sibienii vor avea ocazia sa-si masoare gratuit tensiunea, în cadrul unei actiuni desfasurate cu ocazia Saptamânii Nationale a Voluntariatului. Mâine, voluntarii din cadrul Crucii Rosii, filiala Sibiu, se vor afla în Piata Mare, între orele 14:00 si 18:00 pentru a masura gratuit tensiunea doritorilor. Tot mâine, acestia vor forma un „Lant uman al voluntariatului“, ce va cuprinde o serie de mesaje despre voluntariat Evenimentele vor continua si în weekend când vor avea loc actiuni de voluntariat în diferite locatii, din Sibiu si Paltinis, printre acestea numarându-se simularile de accidente pentru acordare primului ajutor, recrutarea de voluntari sau mini-cursurile de animatie pentru voluntarii noi.          

Click l Spot si Tina isi cauta stapan

Pe cand aveau doua zile, Spot si Tina au fost abandonati de stapanii mamei lor pe bulevardul Mihai Viteazu. Pusi intr-un cosulet, acoperiti cu un tricou jerpelit, au fost lasati sa moara in strada, de frig si de foame. Erau vineti de frig, pe jumatate inghetati, dar cu multa vointa de a trai. Norocul lor a facut ca o persoana inimoasa sa gaseasca la timp cosul si sa le salveze viata. De o luna de zile mananca doar cu biberonul. Dar traiesc si asta e important. Tocmai au primit primul vaccin, sunt foarte cuminti si extrem de iubareti. Daca doriti sa dati o mana de ajutor acestor catei, sa le oferiti caminul care il merita, va rugam sa sunati la 0744-621144.Campania „Salveaza o viata de caine. Adopta!“

Intalnire intre generatii

„Totul s-a desfasurat bine si intr-un ritm plin de energie, astfel incat tot parcul a aratat minunat la sfarsit, iar timpul in care s-au facut toate aceste munci a fost destul de scurt“, Ema, voluntarColaborare perfecta la Agnita. Voluntarii au muncit in aer liber, pret de cateva ore bune, si au reusit, astfel, sa aduca un plus de curatenie orasului in care locuiesc. Acesta a fost modul in care voluntarii agniteni au sarbatorit Ziua Internationala a Europei. Astfel, aproape 200 de persoane de la Serviciul de Voluntari Agnita, scoala generala „G. D. Teutsch“, Colegiul „A. T. Laurian“, gradinita nr. 3 si Casa Seniorilor, au pus mana de la mana pentru „inverzirea“ zonei. Au curatat aleile, au vopsit copacii, au plantat flori si nu au plecat acasa inainte de a se „debarasa“ de toate gunoaiele. Varstnicii si-au pus experienta la bataie, iar copii - energia si dinamismul. Astfel, scolarii au invatat sa isi organizeze temeinic fiecare actiune, pentru a atinge eficienta. „Colaborarea cu cei varstnici si cu cei mai mici este o metoda foarte buna de a putea comunica la diferite nivele, dar si pentru a invata noi lucruri de la cei varstnici sau de la cei mai mici. Activitatea desfasurata in cadrul Zilei Europei a fost un prilej de a face cunostinta unii cu ceilalti, dar si o munca in echipa foarte reusita“, isi aminteste Paul, unul dintre voluntarii actiunii de saptamana trecuta. Parteneriat de cursa lungaAceast proiect comun a reprezentat premisa unor colaborari viitoare, la fel de fructuoase. Voluntarii agniteni au asigurat ca, de fiecare data cand li se va solicita ajutorul, nu vor ezita sa il acorde prompt. „Ne vom implica in activitatile care se adreseaza varstnicilor si le vom sprijini cat de mult posibil. Acest lucru a fost unul din lucrurile pe care le-am spus de la inceput si tinem sa le reiteram. Cu privire la relatia noastra cu cei mici, copiii de la gradinite si de la scoli, tinem sa va spunem ca le coacem cateva surprize in apropierea zilei de 1 Iunie, ziua lor“, a marturisit Cosmin Dusleag, liderul Serviciului de Voluntariat Agnita. La parerea acestuia subscrie si Ema, o voluntara pentru care munca din parc a insemnat o adevarata delectare. „Am fost uimita de faptul ca fiecare dintre cei prezenti a facut cate ceva, chiar si cei mai mici, de la gradinita“, recunoaste Ema. Profesorii sunt mandriCadrele didactice care ii coordoneaza pe elevii participanti au fost foarte multumite de harnicia scolarilor, dar si de ambitia celor in varsta, care au tinut cu tot dinadinsul sa nu ramana in urma si sa fie chiar mai „iuti“ decat cei tineri. „De la noi au participat 20 de elevi, din doua clase. Cei mai mari au vopsit copacii, au sapat, au adunat hartiile, iar cei mici au facut lucruri mai usoare. Am constatat, prin acest proiect ca incet, incet creste gradul de implicare a tinerilor si a celor batrani in viata comunitatii, fapt care nu poate decat sa ne faca mandri de acest exemplu“, a precizat Ioan Neofit, directorul Colegiului „A. T. Laurian“. Marina Florita l director scoala „G. D. Teutsch“„A fost una dintre cele mai reusite actiuni de voluntariat. Batranii au fost atat de incantati atunci cand au vazut aprecierea si bunatatea copiilor, incat au promis ca nu va fi singura actiune de acest gen in care vom colabora“

Horoscop zilnic

Berbec S-ar putea ca o disputa cu o femeie mai in virsta din familie sa va dea de gindit. N-ar strica sa va intrebati daca aveti o atitudine corecta fata de cei din jur.Va sfatuim sa fiti mai prudent, ca sa evitati un scandal sau o deceptie pe plan sentimental.Menajati-va sanatatea! Taur S-ar putea ca o intilnire de afaceri sa nu decurga conform asteptarilor si sa ramineti cu un gust amar. Nu va descurajati! Pur si simplu, azi nu este o zi buna pentru afaceri.Aveti sanse sa petreceti momente placute alaturi de persoana iubita. Faceti planuri in legatura cu o calatorie la rude. Gemeni Chiar daca aveti multe probleme de rezolvat, va sfatuim sa va relaxati.Dimineata aveti de gind sa cheltuiti o suma importanta. Fiti prudent, nu este un moment favorabil investitiilor sau cheltuielilor mari!S-ar putea sa faceti cunostinta cu o persoana deosebita, care va determina sa va schimbati planurile de viitor. Rac Nu este momentul sa incepeti noi activitati. S-ar putea sa nu gasiti cele mai bune solutii si sa aveti parte de o dezamagire.Dimineata sinteti cam visator si aveti tendinta sa neglijati probleme importante.Ar fi bine sa va faceti un plan foarte strict. Leu Cei din jur nu va apreciaza ideile la adevarata lor valoare, dar asta nu va descurajeaza.Va sfatuim sa nu semnati acte oficiale si sa aminati planurile referitoare la pornirea unei afaceri.In schimb, puteti avea mari satisfactii pe plan sentimental si in relatiile cu persoanele mai tinere din familie. Fecioara Evenimente neprevazute va determina sa va schimbati programul. S-ar putea sa fiti nevoit sa plecati intr-o delegatie, spre nemultumirea partenerului de viata.Va recomandam sa dati dovada de mult calm, pentru ca numai astfel puteti evita o cearta in familie. Balanta S-ar putea sa nu intrati nici azi in posesia unor bani pe care trebuia sa ii primiti zilele trecute.Aminarea unei calatorii planificate mai demult va poate afecta relatiile sentimentale.Va sfatuim sa va pastrati calmul si sa asteptati zile mai bune. Scorpion Sinteti cu capul in nori si s-ar putea sa pierdeti din vedere probleme importante.Va recomandam sa nu incepeti proiecte noi, pentru ca aveti tendinta sa actionati superficial si riscati sa compromiteti totul.Puteti rezolva tot ce v-ati propus, cu conditia sa va concentrati asupra aspectelor cu adevarat importante. Sagetator S-ar putea sa fiti indispus din cauza unui esec in afaceri sau a unei discutii in contradictoriu cu un prieten.Relatiile cu persoana iubita pot deveni incordate daca refuzati sa mergeti intr-o vizita.Va sfatuim sa fiti mai diplomat in relatiile cu cei apropiati. Incercati sa va relaxati mai mult! Capricorn Va recomandam sa va aminati vizitele planificate pentru azi. S-ar prea putea sa nu decurga intocmai cum ati dori.Impreuna cu partenerul de viata, puteti sa faceti planuri in legatura cu locuinta.Dupa-amiaza s-ar putea sa cistigati o suma importanta sau vi se propune o colaborare avantajoasa. Nu va grabiti sa luati o decizie! Varsator S-ar putea sa aveti o neintelegere cu persoana iubita si sa plecati intr-o excursie cu prietenii. Nu exagerati pozind in victima!Va sfatuim sa nu hotariti nimic astazi in privinta relatiilor sentimentale, pentru ca s-ar putea sa regretati. Pesti Dimineata sinteti dezamagit de un partener de afaceri in care ati avut mare incredere. Nu puneti la suflet!Sinteti energic si aveti mari sanse de reusita in tot ce faceti impreuna cu persoana iubita.Din cauza problemelor financiare, s-ar putea sa aminati o calatorie.Nacuti pe 14 mai -   Ziua Sarmului Natural  Persoanele nascute pe 14 mai au un anume fler de a recunoaste oportunitatile prezente si viitoare. Foarte moderni si actuali in ceea ce priveste conceptiile, nativii au in acelasi timp un anume simt care, parca, le spune cum vor evolua lucrurile si cum va fi lumea peste 100-200 de ani. O mare parte a celor nascuti in aceasta zi arata un dezinteres ostentantiv fata de trecut si privesc traditionalismul ca pe o colectie de obiceiuri proaste. Din acest motiv, nu este surprinzator ca nativii nu au nici o retinere in a evita sa foloseasca metodele clasice, indiferent de domeniul de activitate. Acestia vor avea incredere mai mare in propriile planuri decit in planurile deja existente. Dar, bineinteles ca nu le vor evita pe cele din urma daca sunt facute chiar de ei insisi.Avind o mare energie nervoasa, cei nascuti azi fac eforturi mari pentru a gasi perfectiunea. Nevoia de a descoperi si de a elimina geselile din tot ceea ce fac este dusa uneori spre extrem. De fapt, capacitatea acestor nativi de a fi moderati reprezinta baza succesului lor. Cei care nu isi pot gasi linistea, vor ajunge la epuizare si desele lor observatii critice vor stresa familia, prietenii si colegii. Un parinte nascut in aceasta zi va fi greu de multumit de catre copiii sai, mai ales in ceea ce priveste performantele.Nativii sint foarte hotariti si au extraordinar de multe pretentii. Punctul slab al acestora este reprezentat de latura emotionala. Din aceasta cauza, sunt foarte rezervati in ceea ce priveste aspectele spirituale ale vietii lor. Tipica pentru cei nascuti in aceasta zi este atitudinea dinamica sau cea contemplativa. Deci, poate fi dificil pentru cei care lucreaza si traiesc alaturi de ei sa stie cind sa se apropie si cind sa pastreze distanta. Daca cineva va aborda aceste persoane intr-un moment nepotrivit, cu siguranta va regreta. Cei nascuti pe data de 14 mai nu sunt foarte rabdatori cu cei care nu ii inteleg. Aceste persoane prefera ca totul sa fie facut in ritmul lor. Ritmul acesta poate fi uneori innebunitor de incet si alteori poate fi fulgerator de rapid. In general, insa, nativii prefera sa faca lucrurile intr-un mod linistit, nedorind sa treaca cu rapiditate peste detalii.Pentru ca sunt mai evoluati decit ceilalti se intimpla deseori ca persoanele nascute in aceasta zi sa fie prost intelese sau chiar dispretuite, mai ales la inceputul carierei lor. Pina la urma, mai devreme sau mai tirziu, ceilalti vor aprecia corect valoarea muncii acestora. In concluzie, oamenii din jur au nevoie de timp pentru a putea fi in rind cu acesti nativi.Persoanele nascute pe 14 mai care se confrunta cu probleme fizice sau cu boli acute au tendinta de a ignora boala refuzind sa se lase descurajati. De fapt, marea majoritate a obstacolelor pe care le intilnesc par a fi ignorate total. Nativii mai evoluati ii vor asculta pe criticii pe care ii respecta si vor lua in seama sfaturile acestora. Aceasta capacitate de a accepta criticile celorlalti este o calitate extraordinara. Cei care refuza sa ia in seama aceste critici se vor confrunta de-a lungul intregii vieti cu obstacole pe plan fizic si psihic. Persoanele nascute pe data de 14 mai vor invata astfel, ca energia lor nu este inepuizabila si ca puterea lor de recuperare nu este nelimitata. Este foarte important pentru nativi sa stie ca vor avea parte de mai multe realizari daca ii vor accepta pe cei din jurul lor si le vor permite acestora sa-si exprime parerile.SFATURI: Adu-ti aminte ca moderarea este cheia succesului tau. Cultiva-ti calmul. Fa-ti cunoscute criticile constructive, dar si faptul ca esti de buna credinta. Fii atent ca uneori nu vezi padurea din cauza copacilor. PUNCTE FORTE:  Evoluat Energic PUNCTE SLABE: Prea stresat Nervos  

Interes scazut

Desi nu am putut realiza un studiu profesionist si nici sa aflam o parere unanima a localnicilor, raspunsurile pe care le-am primit sint mai mult decit edificatoare. Asta cu atit mai mult cu cit “actiunea” a beneficiat de o vreme frumoasa, locuri populate si oameni de mai toate conditiile sociale si economice. Ce-i drept, nici unul dintre ei nu apartine, declarat, vreunui partid politic. Despre alegeri europene si candidatiIntrebarea adresata in prima faza a fost legata de informatiile cunoscute in legatura cu alegerile europene si candidatii inscrisi in aceasta cursa. “Pai, sincer sa va spun, am vazut ca au aparut afise prin oras, dar nu m-a interesat cine le pune sau despre ce e vorba. Mi-e scirba sa ii mai vad si sa ii mai ascult. Daca ma intrebati pe mine, singurul “candidat” pe care il cunosc este Mircea Hava. El este cel care decide aici si el este cel care trebuie tras la raspundere la Alba Iulia. In rest mi-e egal”, spune deschis Elena Trufici, o proaspata mamica. “Daca nu ma insel, sint programate alegeri in luna iunie, pentru Parlamentul European. Data exacta nu o stiu. Din nefericire, nu prea sint oameni din Alba, lucru care mi se pare rusinos. Este si motivul pentru care nu o sa merg la vot”, declara scurt Radu Popa. Iesiti la o partida de sah in parcul din Cetate, doi pensionari din Alba Iulia par sa cunoasca unele amanunte despre euroalegeri. “In 7 iunie. Sint alegerile pentru Parlamentul European, care se desfasoara in toate tarile astea din Uniunea Europeana. Nu stim care sint candidatii, dar avem timp sa aflam ca a inceput campania. Oricum, in momentul acesta este mai important ce se intimpla la noi in tara pentru ca sint atitia someri care nu mai au din ce trai, pensionarii o duc tot mai rau si criza asta economica ne apasa pe toti”, se completeaza Dorin Cristian si amicul sau, Petre Otis. Parlamentul si alte institutii europeneCind vine vorba despre “rezultatul” votului, oamenii sint cu atit mai dezorientati. Asta pentru ca stiu mult prea putin despre institutiile europene. “E Parlamentul asta in care vor ai nostrii sa ajunga acum, e comunitatea europeana si tribunalul european. Nu stiu exact cum vor fi impartiti cei care vor fi alesi acum, dar Romania a fost primita in UE si avem si noi reprezentanti peste tot”, spune destul de putin convinsa Ana Maria Suciu. Ajutati putin de intrebari, unii dintre interlocutori par mai bine informati. “E vorba despre conducerea Uniunii Europene, care este formata din reprezentantii tarilor care fac parte din UE. La fel ca si la noi este un Parlament si o presedintie. Acum mergem sa ii alegem pe cei care merg in Parlament, la fel cum face fiecare tara. Alte institutii ar fi Comisia Europeana, FMI-ul si Sapard-ul, cei care impart fondurile europene”, isi incearca norocul Nicolae Toma.Cert este ca niciunul dintre cei care au fost de acord sa vorbeasca cu noi nu manifesta vreun interes pentru a merge la vot iar raspunsul ultimului interlocutor pare sa fie cel mai graitor in acest sens. “Deocamdata eu sint somer, tata a ramas fara medicamente pentru ca nu ii mai ajung banii din pensie, iar copilul s-a dus in Spania la munca. Ce Parlament European imi mai trebuie mie?”, se intreaba retoric cel care s-a recomandat simplu, Pavel.

Tratative pentru ?Sapun?

 Conducerea lui FC Porto intentioneaza sa-l achizitioneze definitiv pe internationalul roman Cristian Sapunaru, care in vara lui 2008 a fost cumarat de la Rapid pentru aproximativ 2,5 milioane de euro, plus doi jucatori cedati sub forma de imprumut. In momentul de fata, 50 de procente din transferul aparatorului in virsta de 25 de ani apartin inca gruparii giulestene, care, conform intelegerii parafate in urma cu un an, va trebui sa primeasca inca 2,5 milioane de euro in cazul unui transfer definitiv. Astfel, potrivit sursei citate, directorul general al Rapidului, Grigore Sichitiu, este asteptat saptamina viitoare la FC Porto, pentru a demara negocierile in vederea finalizarii tranzactiei, care ii mai cuprinde si pe cei doi jucatori imprumutati la formatia giulesteana, João Paolo Andrade si Claudio Mejolaro “Pitbull”.

Competitie de tenis pentru seniori

 La sfirsitul acestei saptamini, la Baza Sportiva “Tenis-Pro Linca” din santurile Cetatii de tip Vauban din Alba Iulia va avea loc prima editie a Cupei Consiliului Judetean Alba la tenis de cimp. Competitia, care va incepe miine si se va incheia duminica, este destinata competitorilor de peste 35 de ani. Participantii vor fi impartiti in 5 categorii: 35-45 ani simplu, 45-55 ani simplu, 55-65 ani simplu, pina la 50 de ani dublu si peste 50 de ani dublu. Miine, incepind cu ora 13 este programat turul I, simbata - tururile II si III, iar duminica semifinalele si finalele, festivitatea de premiere fiind programata la ora 14.30. Turneul dispune de premii in valoare de doua mii de lei.

Steaua a scapat ieftin

 Clubul Steaua a primit un ultim avertisment si o amenda in valoare de 50.000 de lei din partea Comisiei de Disciplina a FRF ca urmare a incidentelor de la derby-ul cu Dinamo, scor 1-1, a declarat, presedintele Comisiei, Daniel Cernat. Membrii Comisiei de Disciplina au considerat ca formatia din Ghencea nu este recidivista, incidentele fiind incadrate la articolul 83, alineatul 4.d, in care “aruncarea cu obiecte catre alti spectatori sau in teren se sanctioneaza cu avertisment si penalitate de la 30.000 la 80.000 de lei”. In cazul in care Steaua va recidiva, va fi sanctionata cu o penalitate de la 40.000 la 100.000 de lei, iar terenul va fi suspendat intre doua si patru jocuri.

Final incins in Bundesliga

 Germania – XXXII: Cu doua etape inainte de final, in  campionatul de fotbal al Germaniei, Bundesliga, au mai ramas trei echipe in lupta pentru titlu. Duelul de la distanta dintre VfL Wolsburg si Bayern München s-a incheiat la egalitate, ambele rivale reusind victorii pe teren propriu cu acelasi scor, 3-0, in etapa a XXXII-a. Wolfsburg a dispus de Borussia Dortmund cu 3-0, doua din cele trei goluri fiind marcate de bosniacul Edin Dzeko (’16 si ’85), brazilianul Grafite inscriind si el in min. 47. Bayern s-a impus tot cu 3-0 in partida cu Bayer Leverkusen, dar diferenta s-a facut dupa pauza. Primul a punctat italianul Luca Toni (’47), play-maker-ul Frank Ribéry a facut 2-0 dupa 13 minute, scorul final fiind stabilit de Lukas Podolski (’72). Daca Wolfsburg si Bayern merg umar la urma, Hertha Berlin asteapta gifiind orice pas al celor doua, aflindu-se la un singur punct in urma lor. Berlinezii, fara Maximilian Nicu, au invins cu 2-1 la Köln, dupa doua goluri marcate de Santos (’42) si Ebert (’53), gazdele reusind golul de onoare in final, prin Chihi. Intr-un alt meci din aceeasi etapa, Hannover 96 a cistigat la Karlsruhe cu 3-2, dupa ce gazdele au condus cu 2-0. Celelalte meciuri ale etapei s-au jucat aseara. Clasament: 1. Wolfsburg – 63 p; 2. Bayern – 63 p; 3. Hertha – 62 p; 4. Stuttgart – 58 p (31). Franta – XXXV: In avanpremiera etapei, Olympique Lyon a invins, pe teren propriu, cu 3-0 pe FC Nantes, insa continua sa ocupe locul III in clasament, la patru puncte de cele doua echipe fruntase, Olympique Marseille si Girondins Bordeaux.  Golurile intilnirii  de la Lyon au fost marcate de Jean Makoun (‘7, ‘34) si Anthony Mounier (‘79). Celelalte partide ale etapei au avut loc aseara.

Desant de arbitri straini

 CCA a anuntat, ieri, arbitrii pentru partidele din etapa a XXXI-a a Ligii I, printre acestia numarindu-se Florian Meyer din Germania, care va conduce la centru jocul dintre Steaua si Rapid. Meyer va fi ajutat la linii de compatriotii sai Carsten Kadach si Christian Schraer. Alte doua partide din aceasta etapa vor fi conduse de brigazi straine. Astfel, meciul Otelul Galati – Unirea Urziceni va avea cavaleri ai fluierului din Rusia (Iuri Baskakov la centru, Tihon Kalughin, Anton Averianov), iar partida de la Cluj, dintre CFR Cluj si FC Brasov va fi fluierata de sirbul Dragomir Stankovic, asistat de Mikail Tomic si Igor Radojcic. Derbiul etapei, Dinamo – FC Timisoara va fi condus, in urma acordului dintre cele doua echipe, de Alexandru Tudor, la tuse fiind cei mai bine notati asistenti din Liga I, Cristian Nica si Aurel Onita. Desi Gaz Metan Medias a cerut brigada straina la meciul de la Iasi, cu Poli, CCA nu a acceptat aceasta cerere, deoarece timpul era foarte scurt. Gruparea ardeleana a primit asigurari din partea forului arbitrilor ca se va incerca aducerea unor arbitri din strainatate la meciurile cu Gloria Bistrita si Farul. Partida de la Iasi va fi condusa de brigada Alexandru Deaconu – Eduard Dumitrescu, Zoltan Szekely. Celelalte meciuri ale etapei a XXXI-a vor fi conduse de Marian Balaci (Universitatea Craiova - Gloria Buzau), Ovidiu Hategan (Gloria Bistrita - Pandurii Tirgu Jiu), Robert Dumitru (Farul - FC Arges) si Istvan Kovacs (FC Vaslui – CS Otopeni). Totodata s-au gasit arbitri straini pentru doua meciuri importante din etapa a XXXII-a. Partida FC Timisoara – Steaua va fi condusa de francezul Olivier Thoual, cu Emmanuel Boisdenghien si Didier Grenier la tuse. Thual (32 de ani) este arbitru federal francez inca din anul 2000, iar in acest sezon al Ligue 1 a condus 14 jocuri, acordind 41 de cartonase galbene si trei rosii. Meciul Rapid Universitatea Craiova va fi arbitrata de o brigada bulgara, cu Nikolai Iordanov la centru. In virsta de 34 de ani, Iordanov se afla pe lista FIFA, iar in 2007 s-a numarat printre arbitrii delegati la Cupa Regiunilor UEFA.Si Otelul vrea arbitri de afaraDirectorul general al formatiei Otelul Galati, Marius Stan, a declarat, ieri, agentiei NewsIn, ca a cerut Comisiei Centrale de Arbitri brigazi din strainatate la toate etapele ramase din acest campionat. “Am solicitat arbitri straini care sa nu cunoasca culorile celor doua echipe, sa nu stie care sint gazdele si care sint oaspetii, sa nu stie cine trage la titlul si cine se lupta la retrogradare. Pina la sfirsitul campionatului, Otelul Galati a solicitat numai arbitri straini”, a spus Stan.

Indiana Jones se insoara

 Actorul american Harrison Ford a confirmat informatia potrivit careia se va casatori cu logodnica lui, actrita Calista Flockhart, devenita celebra cu rolul Ally McBeal din serialul cu acelasi nume. Zvonurile care sustineau faptul ca starul francizei “Indiana Jones” a cerut-o în casatorie pe logodnica sa Calista Flockhart, de Sfintul Valentin, au circulat adeseori în ultimele luni în presa internationala, dar celebrul cuplu de actori a preferat sa nu comenteze aceste speculatii. În orice caz, Harrison Ford si-a declarat în sfirsit intentiile, dupa ce a fost abordat, marti, de un reporter de televiziune. Întrebat daca este cazul sa primeasca felicitari, Harrison Ford, extrem de bucuros, a raspuns: “Da, multumesc foarte mult”.Va fi a treia casatorie pentru Harrison Ford si prima pentru Calista Flockhart. Cei doi actori sunt împreuna de peste sapte ani si jumatate. Ford, în virsta de 66 de ani, a divortat deja de doua ori, iar ultima sa sotie, Melissa Mathison, a primit în urma despartirii suma de 100 de milioane de dolari.Flockhart, în virsta de 44 de ani, a facut o pauza în cariera pentru a-si creste fiul adoptat, Liam, acum în virsta de 8 ani. Recent, ea a revenit în televiziune cu un rol într-un popular serial american, “Brothers & Sisters”.Actorul doreste sa-l adopte pe fiul Calistei, dar se pare ca actrita i-a spus ca acest lucru este posibil doar daca se casatoreste cu ea.

Julia Roberts, in armata americana

 Actrita americana Julia Roberts va juca rolul unei femei din armata americana, întoarsa din Irak, într-o comedie romantica în care apar si starurile Anne Hathaway, Jessica Alba, Shirley MacLaine si Jennifer Garner. Filmul “Valentine’s Day” va urmari destinele încrucisate ale mai multor personaje aflate în cautarea iubirii în Los Angeles, în ziua internationala a îndragostitilor.

Romania a intrat in finala

 Elena Gheorghe concureaza la Eurovision cu piesa “The Balkan Girls”, compusa de Laurentiu Duta. Reprezentanta Romaniei a fost selectata in finala de simbata in urma voturilor telefonice ale telespectatorilor din tarile participante - Muntenegru, Cehia, Belgia, Belarus, Suedia, Armenia, Andorra, Elvetia, Turcia, Israel, Bulgaria, Islanda, Macedonia, Finlanda, Portugalia, Malta, Bosnia - Hertegovina, la care s-au adaugat si doua tari dintre cele cinci aflate direct in finala: Anglia si Germania. In urma acestei prime semifinale s-au mai calificat si concurentii din Turcia, Suedia, Israel, Portugalia, Malta, Finlanda, Bosnia-Hertegovina, Armenia, Islanda.Dan Manoliu, seful delegatiei romane la Eurovision, a considerat aceasta semifinala “cea mai grea dintre toate semifinalele Eurovision” la care Romania a participat pia in prezent, deoarece marti nu au drept de vot tarile care, de obicei, ne acordau voturi: Spania, Moldova, Grecia, Cipru. Urmatoarea semifinala va avea loc joi seara, in aceasta urmind sa concureze Croatia, Irlanda, Letonia, Serbia, Polonia, Norvegia, Cipru, Slovacia, Danemarca, Slovenia, Ungaria, Azerbaijan, Grecia, Lituania, Moldova, Albania, Ucraina, Estonia si Olanda. Castigatorul Eurovision va fi desemnat simbata.

Caravana Filmelor, in curind, la Alba Iulia

 Caravana Filmelor este un programul cultural si educational organizat de Asociatia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu scopul de a atrage din nou atentia publicul român catre cinema. În zilele de 19 si 20 mai, Caravana Filmelor se va afla la Alba Iulia, la Casa de Cultura a Stundetilor, unde vor fi proiectate 4 filme dintre care, 3 sunt productii românesti de succes: Restul e tacere, în regia lui Nae Caranfil, 2008, Nunta muta, lung-metrajul de debut al lui Horatiu Malaele, 2008 si Pescuit Sportiv, în regia lui Adrian Sitaru, 2009.Organizatorii Caravanei si-au propus ca prin acest proiect sa cheme publicul român catre cinema în general si catre cinematografia româneasca în special, promovând astfel filmele românesti apreciate la festivalurile internationale.

Terapie intermediara pentru bolnavii in stare semi-critica

 Ministerul Sanatatii are in proiect crearea unor sectii de terapie intermediara pentru bolnavii care ies din sala de operatie, dar nu necesita internarea in sectiile de terapie intensiva (ATI).Proiectul de ordin al Ministrului Sanatatii va fi supus in aproximativ doua saptamini unei dezbateri publice, deoarece in acesta vor fi incluse si prevederi care privesc pacientii incurabili sau virsnicii care ajung la spital in stare grava. Greu de realizatPotrivit proiectului care ar urma sa fie adoptat dupa dezbaterea publica de pe site-ul Ministrului Sanatatii, bolnavii care, dupa operatie, nu sint in stare grava ar putea ramine in aceste sali de terapie intermediara intre o ora si 24 de ore, in functie de modul in care aceste persoane isi vor reveni dupa anestezie. Din spusele managerului Spitalului Judetean de Urgenta Alba, Doru Dragan, aceste sectii, desi bine venite, ar putea fi insa destul de greu de realizat deoarece este nevoie de gasirea unui spatiu corespunzator. “Trebuie create circuite deoarece aceste sectii trebuie sa fie legate atit de blocul operator cit si de ATI. In cazul in care starea pacientului se inrautateste, atunci este posibil ca acesta sa necesite transferul pe sectia de ATI. Acest lucru este destul de greu de realizat mai ales in spitale ca si cel din Alba Iulia, care a fost construit in anii ‘70, cind nu existau la fel de multe cerinte”, a explicat managerul Spitalului Judetean de Urgenta Alba, Doru Dragan.Criterii de internare la ATIO problema delicata pe care acest proiect de ordin al Ministerului Sanatatii ar trebui sa o rezolve este cea a pacientilor care sufera de boli incurabile sau au o virsta foarte inaintata. Din declaratiile presedintelui Colegiului National al Medicilor, Vasile Astarastoae, vor fi stabilite criterii clare de internare in sectiile de terapie intensiva si va fi reformulat un paragraf dintr-un act normativ mai vechi care spunea “prea bolnavi pentru a beneficia de ingrijirea in terapie intensiva”. Proiectul care va urma sa intre in dezbaterea publica va inlatura neintelegerile privind internarea acestor categorii de pacienti in sectiile de ATI, care ar putea fi tinuti sub observatie medicala in sectiile de terapie intermediara, in cazul in care se afla in stare semi-critica.

Ambulanta vagabonzilor

"Regina noptii" functioneaza de pe vremea gardienilor publici. Inainte erau ridicati cite 30 de oameni pe zi, acum numarul cazurilor nu trece de 10Adunati din oras de Politia Comunitara si de ambulante, oamenii fara adapost si cersetorii ajung din nou pe strazi, apelind la mila oamenilor.    Multi nici nu sint din Cluj, vin cu zecile din zone mai sarace ale tarii si se agata de speranta unui trai mai bun din mila clujenilor, "ca-s mai darnici". Cum au vreun venit nici in localitatile de bastina si nu contribuie la CAS, nici un spital nu-i tine mai mult de o zi. Cit sa-i puna pe picioare.     In cazul oamenilor strazii, echipajele de ambulanta sint solicitate de cele mai multe ori de cetateni.      "In general, binevoitorii ne cheama la caz, impresionati de starea lor de sanatate. Oamenii sint preluati, dusi la spital si diagnosticati. In cazul in care sint agresivi, si se mai intimpla sa avem si astfel de cazuri, pot fi, uneori, internati. Cu urgentele psihiatrice sint probleme, dar se actioneaza cu Politia", a explicat ieri dr. Horia Simu, managerul Serviciului de Ambulanta Cluj.     Seful sectiei de Urgente din cadrul Spitalului Clinic Judetean, dr. Dorin Muresan, a spus ca oamenii strazii pot beneficia doar de tratarea afectiunii pentru care au fost dusi la urgenta.     "Ii tratam afectiunea si facem internari in regim de urgenta. Oricine e primit pentru 24 de ore. Incercam sa-i ajutam cum putem cu cei trei asistenti sociali pe care ii avem, insa ar trebui sa avem cinci asistenti pentru a putea acoperi fiecare ora dintr-o saptamina. Interventiile necesare pentru un astfel de caz social, de regula, ne iau de patru ori mai mult timp decit in cazul unui bolnav mediu. Le schimbam hainele, ii deparazitam si incercam sa ii trimitem in centre specializate, care sint foarte putine", a aratat dr. Dorin Muresan.    Razii cu "Regina noptii""Pe cei care nu sint din Cluj, ii trimitem cu trenul in localitatile de origine, dar ei se dau jos la prima statie si revin", explica politistii comunitari"Pentru cazurile mai grave, avem duba. Ii ducem la un azil de noapte sau chemam ambulanta. Insa dupa citeva zile de la internarea in spital ii gasim din nou pe strazi", a declarat Minodora Fritea, directoarea Politiei Comunitare.     "Duba" e un fel de ambulanta dezafectata, veche din 1992, poreclita de cersetori "Regina noptii".     "Functioneaza de pe vremea gardienilor publici. A vazut multe la viata ei. Inainte erau ridicati cite 30 de oameni pe zi si dusi la Centrul pentru oameni nevoiasi, astazi avem cam 10 solicitari pe zi. Pe cei care nu sint din Cluj, ii trimitem cu trenul in localitatile de origine, dar ei se dau jos la prima statie si revin", spune Alexandru Lolos, seful serviciului Ordine si Siguranta Publica din cadrul Politiei Comunitare. "Greu e cu oamenii cu probleme mintale. Mi se tot spargea geamul si l-am inlocuit cu placaj, pentru ca unii sint agresivi", a completat ieri soferul "Reginei".      "Aceste cazuri sint identificate si, daca sint din municipiu, sint duse la adapostul de pe strada Sobarilor, in limita numarului de locuri", a declarat ieri Valer Morar, seful serviciului public de asistenta sociala din Primaria Cluj-Napoca.    Punctul pe i"Practic, acesti oameni ar trebui sa beneficieze de serviciile necesare intr-o unitate medico-sociala. E o lipsa a sistemului de sanatate. In cazul bolnavilor psihic, Spitalul Judetean are asistenti sociali angajati, se contacteaza serviciile de asistenta sociala si incercam sa ii ajutam. Le facem actele si incercam sa le facem transferul la Borsa", a explicat managerul Spitalului Judetean de Urgenta Cluj, dr. Cristiana Ciortea.     Deocamdata, la Cluj nu exista o unitate medico-sociala care sa ofere acest gen de servicii. Municipalitatea colaboreaza cu organizatii si asociatii non-guvernamentale, spune primarul Sorin Apostu. Potrivit site-ului Primariei, in acest an au fost alocati 799.333 de lei unui numar de noua ONG-uri care ofera servicii de asistenta sociala, categorie in care se incadreaza si astfel de cazuri.

Marea reabilitare

 Interesul administratiei locale este destul de crescut, mai ales ca, din acest an, bugetul statului contribuie cu 50 % din costurile proiectelor de reabilitare. In ceea ce priveste asociatiile, acestea vor trebuie sa se implice abia dupa ce documentatiile trec de votul Consiliului local. Responsabilii acestui program spun ca in prima transa de dosare sint cuprinse aproximativ 2.900 de apartamente din Alba Iulia, pentru care documentatiile vor fi terminate in cursul acestui an. Cifre incurajatoareChiar daca, la inceput, localnicii si asociatiile de proprietari au primit cu oarecare indoiala modificarea operata de Guvern, felul in care se misca lucrurile in municipiul resedinta de judet dovedeste ca exista o oportunitate pe care administratia doreste sa o valorifice din plin. La aceasta ora, pe masa de lucru a responsabililor locali se afla 100 de blocuri de locuinte, iar numarul de solicitari sosite din partea asociatiilor de proprietari este cu mult mai mare. In total, se lucreaza pentru documentatiile a peste 2.900 de apartamente, 358 dintre acestea fiind pe punctul de a intra in discutiile consilierilor locali. Practic, la prima sedinta a consiliului, proiectele celor 9 blocuri umeaza sa fie discutate si votate de catre consilieri, urmind ca apoi sa fie consultate asociatiile de proprietari. In cazul in care locatarii celor 358 de apartamente se decid sa participe la programul guvernamental se poate intra in faza a doua, respectiv organizarea licitatiilor de lucrari. De aici, mai departe, dupa respectarea termenelor legale, administratia locala, asociatiile de proprietari si Executivul pot semna documentele de finantare, iar lucrarile pot incepe. Responsabilii locali estimeaza ca interventiile dureaza, in medie, aproximativ 18 luni, astfel incit primele blocuri total reabilitate ar putea fi predate in vara anului 2011. Cheltuieli la indeminaO alta “sperietoare” pentru localnicii care doresc inscrierea in acest program este legata de costurile lucrarilor. Daca in ceea ce priveste o interventie de placare a fatadei cu polistiren expandat, albaiulienii plateau intre 1.500 si 3.000 de lei noi pentru un apartament, in situatia participarii la programul guvernamental costurile se modifica usor. Asta deoarece lucrarile sint cu mult mai complexe, cuprinzind reparatii si reabilitari cu mult mai ample. Totusi, de pe urma cresterii ajutorului de stat de la 30 % la 50 % din costurile finale, proprietarii de locuinte vor fi nevoiti sa plateasca doar diferenta. Practic, la un calcul atent cifrele ajung la maxim 4.500 de lei, in cazul unor apartamente cu o suprafata foarte mare sau in cazul blocurilor cu izolatii si retele extrem de precare. In plus, cheltuielile necesare pina in faza de debut a interventiilor sint suportate de catre primarie iar apoi totul se realizeaza in sistem ramburs cu termene de plata, astfel incit proprietarii platesc doar contributia proprie si doar la finalul proiectului. De adaugat ca documentatiile pe care le realizeaza in prezent administratia locala dureaza intre 30 si 45 de zile iar termenele de licitatie au fost mult reduse. Practic, acest lucru duce si la reducerea termenului de finalizare a lucrarilor, un alt aspect dezbatut aprins la nivel local.

?Profi tari? la Universitatea ?1 Decembrie 1918?

Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia se poate mindri cu unii dintre “cei mai tari profi”. Acestia se regasesc pe lista profesorilor care, la sfirsitul saptaminii trecute, la Ateneul Roman au primit premiul “Profesor Bologna” pentru activitatea lor universitara. Titlul obtinut este valoros, deoarece concursul a fost lansat pe internet de catre Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania, iar profesorii au fost propusi si mai apoi votati de studentii care se simt inspirati de cursurile acestora.Profesori premiatiPrintre cei 123 de profesori care au primit acest titlu se numara cadrele universitare Diana Cimpan de la Catedra de Istorie si Filologie, Florea Voiculescu de la Catedra de Stiinte Economice, Ciprian Teiusan - Stiinte, Ioan Ginfalean de la Facultatea de Drept si Stiinte Sociale si Ioan Lazar de la Facultatea de Drept si Stiinte Sociale. Acestia au fost nominalizati alaturi de profesori din centre universitare de prestigiu cum ar fi Iasi, Bucuresti, Cluj-Napoca, Sibiu sau Timisoara. “Tinind cont ca in <<Universitatea 1 Decembrie 1918>> sint numai 150 de cadre universitare, pe cind in Bucuresti, Iasi, Timisoara sau in alte centre numarul acestora este de aproape 2.000, cred ca este un procent bun de reprezentare a universitatii din Alba Iulia”, a spus rectorul Universitatii “1 Decembrie 1918”, Achim Moise. Recunoastere a meritelorConcursul a demarat in data de 15 februarie, iar pina la data de 15 martie studentii din Romania au putut sa prezinte acele cadre didactice care ii inspira si care, prin cursurile lor, fac diferenta in pregatirea studentilor. Dupa aceasta perioada in care tinerii au nominalizat cadrele universitare, acestea au fost evaluate de o comisie formata la rindul ei din tineri care urmeaza cursurile universitare. Cei mai buni 123 de profesori din cei peste 450 nominalizati au primit premiul “Profesor Bologna”. Aceasta distinctie este o recunoastere a modului in care isi fac meseria si a modului in care reusesc sa transmita cunostintele lor tinerilor, a modului in care reusesc sa relationeze cu acestia. “Este un lucru bun daca studentii nostri apreciaza activitatea didactica a cadrelor universitare. Si ne bucuram ca acestia considera ca ceea ce invata la cursurile universitatii din Alba Iulia, le influenteaza pozitiv dezvoltarea”, a mai spus rectorul universitatii albaiuliene.

Nu lasati banii in ?oala? Statului!

In schimb, cei care stiu cum sa isi completeze aceste declaratii pot primi ceva bani inapoi de la stat, deoarece persoanele fizice beneficiaza de anumite deduceri fiscale. E drept, sint mai putine decit anii trecuti, dar orice ban care poate fi recuperat sau directionat spre o cauza anume, este un ban cistigat, care nu ramine in “marea oala” a Statului. Este si cazul celor care doresc sa doneze 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, care trebuie sa completeze un formular ce trebuie depus tot pina miine. Deduceri personalePersoanele fizice pot beneficia de citeva tipuri de deduceri fiscale, in functie de veniturile pe care le realizeaza. Deducerile fiscale sint, pina la urma, bani cistigati, in sensul ca sint sume pentru care nu se plateste impozit. Chiar daca lunar nu este vorba de sume foarte mari, “pic cu pic se face strop”, asa ca la sfirsitul anului se poate aduna o suma demna de luat in seama, mai ales in situatie de criza economica. Persoanele care sint salariate, cu carte de munca, pot beneficia de asa numitele “deduceri personale”, calculate la venitul de baza. Acestea sint calculate de angajator, iar sumele care pot fi deduse difera in functie de venit si de numarul de persoane aflate in intretinere. Aceste sume sint reliefate in formularul 210 (Fisa fiscala), document depus de angajator la Directia de Finante. Un exemplar al acestuia trebuie sa fie insa predat si angajatului. Daca vedeti ca in rubrica “deduceri personale” este trecut zero, puteti cere contabilului sa va calculeze deducerile la care aveti dreptul. Diferenta de bani rezultata din diferenta de impozit se va vedea la salariu, insa numai din momentul in care aceste deduceri va sint luate in calcul. Pentru a recupera ceva bani din trecut, tot angajatorul este cel care trebuie sa depuna, la Finante, Fisa fiscala rectificativa deoarece, potrivit reglementarilor in vigoare, angajatul nu poate depune formularul 210. Deduceri pentru pensii facultativeO alta categorie de deduceri fiscale de care, in principiu, ar putea beneficia oricine, se refera la deducerile fiscale pentru contributiile la pensiile facultative (Pilonul III). In aceasta categorie nu intra Pilonul II, adica acea parte din contributii platite oricum dar care sint administrate privat, si nici asigurarile optionale de viata sau de sanatate pe care o persoana o incheie individual cu o societate de asigurari. Potrivit reprezentantilor Directiei de Finante Publice Alba, pot fi deduse doar acele pensii facultative care sint incheiate de angajator pentru angajati - unele firme si institutii ofera aceasta facilitate pentru a-si motiva si fideliza personalul - iar calculul si relatia cu Finantele este tot apanajul angajatorului. Practic, este vorba despre o anumita suma anuala, pentru anul trecut a fost 200 de euro, pentru anul in curs este 400 de euro, pentru care nu se plateste impozit. Varianta este avantajoasa atit pentru angajator, deoarece in acest fel se diminueaza impozitul pe profit datorat statului, dar si pentru angajat care cistiga 16% din cei 200 sau 400 de euro, adica 32 de euro pentru anul trecut sau 64 de euro pentru anul in curs. Deduceri pentru dreptul de autor si chiriiPersoanele care realizeaza venituri suplimentare din drepturi de autor sau de proprietate intelectuala, cum mai sint numite, au dreptul la o cheltuiala forfetara de 40% din veniturile realizate in acest sistem. Cu alte cuvinte, aceste persoane pot sa ceara ca 40% din veniturile realizate sa nu fie impozitate. Procedura este simpla. In momentul in care completeaza Declaratia 200, persoana aflata in aceasta situatie, completeaza la rubrica 1B, venitul brut asa cum reiese el din adeverinta primita de la cel care i-a platit veniturile. Daca a avut mai multe colaborari, veniturile brute se aduna si se trece suma rezultata. Din aceasta suma totala, se calculeaza 40%, iar suma rezultata se trece la “cheltuieli deductibile”. Aceasta suma se scade din venitul brut si rezultatul se completeaza la “venitul net”. Restul calculelor le vor face angajatii Directiei de Finante. Important de stiut este ca pe aceasta declaratie nu se trec sumele retinute ca impozit de catre angajator si nici venitul net calculat de firma ca urmare a scaderii impozitului din venitul brut. Daca aplicati acest sistem, este aproape sigur ca veti mai primi ceva bani inapoi de la Stat, dupa cum ne-au asigurat reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice Alba. Pentru persoanele care au realizat venmituri din chirii sistemul este exact acelasi, doar ca deducerea este de 25%, in loc de 40%. Declaratia 230Declaratia 230 este cea care va permite sa directionati niste bani catre o persoana, in sistemul de burse private, catre o organizatie neguvernamentala - 2% sau catre propriul cont, daca aveti un contract de economisire-creditare. Persoanele care au incheiat cu o banca un contract de economisire-creditare, cele referitoare la cumpararea de locuinte. Deducerea este egala cu sumele depuse pe parcusul anului 2007 în cadrul unui contract de economisire-creditare, fara a depasi 300 lei. Cum veniturile salariale se impoziteaza cu 16%, clientii pot primi inapoi de la stat cel mult 48 lei. Cei care opteaza pentru aceasta posibilitate, nu mai au insa posibilitatea sa doneze acei 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, din veniturile pe functia de baza. Daca are si venituri din drepturi de autor, partea din impozit aferenta acestora se poate dona prin Declaratia 200. Foarte important de stiut este ca cei care realizeaza si venituri pe carte de munca si pe drepturi de autor, trebuie sa completeze doua formulare pentru a dona in intregime 2%. Practic, prin Declaratia 200 se face donarea pentru impozitul aferent drepturilor de autor, iar prin Declaratia 230 - pentru impozitul aferent venitului de baza. La Directia de Finante din Alba Iulia, Declaratia 230 se depune la Camera 1, iar Declaratia 200 la ghiseu. Aceasta din urma trebuie insotita de copii dupa adeverintele din care rezulta veniturile suplimentare realizate. Program prelungitReprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice Alba au anuntat, ieri, ca pentru organizarea in bune conditii a depunerii, de catre contribuabili, pina la data de 15 mai 2009, a declaratiilor de venit, programul de lucru cu publicul va fi prelungit astazi si miine, pina la ora 18.30, in toate administratiile finantelor publice din judet sau, daca este cazul, pina la deservirea ultimului contribuabil prezent la ghiseele Fiscului. Totodata, numarul de ghisee deschise a fost suplimentat, astfel încit sa fie evitata aglomeratia.Pe de alta parte, persoanele care nu depun la timp declaratiile de venit vor fi sanctionate. Potrivit legii, sanctiunile sint cuprinse intre 10 si 100 de lei, cu posibilitate de a plati jumatate din minim daca “greseala” este remediata in 48 de ore de la notificare sau in primele zile de la expirarea termenului legal.

CFR-istii au scapat de Buga

FC Brasov se va prezenta pe terenul campioanei fara doi dintre cei mai importanti oameni ai sai, Mugurel Buga si Bogdan Stelea.      Atacantul a fost diagnosticat cu o ruptura musculara si, mai mult, va lipsi in ultimele meciuri pe care echipa sa le va disputa in acest sezon. "Buga are o ruptura musculara la muschiul aductor drept si necesita o pauza de aproximativ 30 de zile. De asemenea, Bogdan Stelea are o leziune musculara la piciorul drept si va sta circa 2 saptamini", a declarat medicul lui FC Brasov, Gheorghe Popa, pentru site-ul oficial al echipei.      "Imi pare extrem de rau. Am avut mult ghinion cu aceste accidentari. Imi doream enorm de mult sa intru pe teren si sa ajut echipa in acest final de campionat. Sint alaturi de formatie si imi doresc din tot sufletul ca baietii sa cistige la Cluj. Avem o echipa buna, care merita sa obtina calificarea in Cupa UEFA", a precizat Buga (foto) pentru sursa citata. In ceea ce-i priveste pe clujeni, acestia au sanse destul de mici sa-l foloseasca pe Yssouf Kone. Ivorianul resimte si acum dureri la genunchi, dupa ce in ultimele partide a jucat nerefacut. Medicii echipei "feroviare" i-au sugerat o pauza de minim 2 saptamini, insa, daca situatia o va cere, fotbalistul va fi din nou fortat sa intre pe teren. De asemenea, Dani si Culio sint suspendati pentru etapa din weekend.

Renault ar putea parasi Formula 1

Grupul echipelor din Formula 1 care se impotrivesc noilor reguli impuse de FIA se mareste pe zi ce trece.      Seful constructorului Renault, Flavio Briatore, a amenintat ca team-ul francez intentioneaza sa se retraga din sezonul urmator din Marele Circ, în cazul în care Federatia Internationala de Automobilism (FIA) limiteaza bugetul. "În cazul în care Federatia mentine decizia din 29 aprilie 2009, nu avem alta alegere decit sa ne retragem din Campionatul Mondial de Formula 1 la finalul sezonului 2009", se arata într-un comunicat oficial al celor de la Renault. De mentionat ca si echipa Ferrari a luat aceeasi decizie. Alti constructori care nu sint de acord cu limitarea bugetului la 40 de milioane de lire sterline sint Toyota, McLaren, Sauber BMW si Red Bull. FIA vrea sa introduca noul regulament pentru a atrage mai multe echipe si sa le ofere mai multa libertate tehnologica celor care opteaza pentru varianta cu buget fix. Desigur, va exista si optiunea ca echipele sa dispuna de o suma mai mare de 40 de milioane de lire, insa, in acest caz, vor exista restrictii importante in ceea ce priveste partea de dezvoltare a monoposturilor.

Nume sonore se bat pentru banca lui "U"

Jurca si-a anuntat retragerea de la "U" Transilvania, in urma cu 2 luniDupa un sezon inconstant, cu evolutii frumoase, dublate de esecuri neasteptate, "U" Transilvania a ramas si fara antrenorul Liviu Jurca. Tehnicianul s-a despartit pe cale amiabila de echipa clujeana si doreste sa ia o pauza, avind si probleme de sanatate: "Eu i-am anuntat si inainte ca plec, se stia acest lucru. Nu mi-am indeplinit nici obiectivul, clasarea pe locurile 9-10 («U» a terminat pe 11, la egalitate cu ocupanta locului 10 in clasament, HCM Timisoara, n.r.) si asa este corect, trebuie sa plec. Vor veni altii, care poate vor face o treaba mai buna. Pentru moment imi doresc o pauza, iar apoi voi vedea ce va fi. Probabil nu voi ramine nici la centrul de copii si juniori al clubului", a declarat tehnicianul.      "U" Transilvania si-a luat din timp masuri de precautie si a discutat cu mai multi antrenori romani pentru a suplini plecarea lui Jurca.     Propusi de FederatieIn Romania exista un obicei, ca Federatia Romana de Handbal sa propuna cluburilor ramase fara antrenori anumiti tehnicieni. Asa se face ca secretarul general al FRH, Mihai Marinescu, le-a propus celor de la "U" Transilvania trei tehnicieni: Dumitru Berbece, Vlad Caba si Vasile Stinga.      In afara celor trei tehnicieni, formatia clujeana l-a mai luat in vizor si pe Ioan Palko, antrenor la CSM Satu Mare, echipa cu care a obtinut promovarea in Liga Nationala in acest sezon. Surpriza cea mai mare vine insa din alta parte. Mai precis, de la Constanta si de la Dumitru Musi. Directorul tehnic al echipei Tomis se numara printre favoritii la venirea pe banca formatiei clujene.      Noul antrenor de la "U" Transilvania va avea un obiectiv indraznet in sezonul viitor. Conducerea echipei a discutat deja despre strategia campionatului urmator si a fixat ca obiectiv ocuparea unuia dintre locurile 5-6. Pentru a reusi acest lucru, "U" se gindeste deja la citeva transferuri.

Stoica nu crede in justitia sportiva

Comisia de Disciplina a FRF va judeca abia astazi memoriul pe care clubul Unirea Urziceni l-a depus impotriva celor de la CFR Cluj.     Din cauza faptului ca toata suflarea fotbalistica a fost prinsa cu sarbatorirea Centenarului Federatiei Romane de Fotbal, plingerea ialomitenilor va ajunge pe masa Comisiei in cursul zilei de astazi. Formatia lui Dan Petrescu contesta dreptul de joc al "feroviarului" Yssouf Kone, care a evoluat in meciul direct dintre cele doua echipe, desi ar fi trebuit sa fie suspendat dupa eliminarea din partida cu Dinamo, jucata cu o etapa inainte de confruntarea de la Urziceni. Totusi, oficialii clubului aflat pe locul 2 in clasamentul Ligii 1 nu isi pun mari sperante in reusita lor:      "Nu ma astept ca cei de la Comisia de Disciplina sa admita contestatia, dar e un prim pas în demersurile pe care le vom face, odata si odata trebuie sa se faca dreptate. Se spune ca decizia s-a luat pe baza raportului de arbitraj, dar se neaga evidenta. Baietii aia (Gabi Tamas de la Dinamo si Yssouf Kone, n.r.) chiar s-au strîns de gît, nu se duelau pentru minge", a declarat presedintele Mihai Stoica.

Aleea monitorul a inmugurit

Click pentru imagine maritaPe 13 aprilie, monitorul impreuna cu Primaria Cluj-Napoca si Grupul Scolar de Protectia Mediului au organizat campania "Inca un pas spre verde", in cadrul careia personalitati marcante ale Clujului alaturi de autoritatile locale au plantat tei pe o alee a Parcului Central. Echipa monitorul a vrut sa dea un exemplu in ceea ce priveste importanta spatiului verde, impreuna cu prefectul Florin Stamatian, subprefectul Mircea Jorj, viceprimarii Laszlo Attila si Radu Moisin, seful Politiei clujene, Ioan Pacurar, rectorul UBB, Andrei Marga, profesorul Nicolae Paun, parlamentarii Vasile Soporan, Mircia Giurgiu, Mihail Hardau, Daniel Buda si Adrian Gurzau si multi altii.Click pentru imagine maritaClick pentru imagine marita

Mobilizare la UBB in Noaptea Muzeelor

Muzeele Universitatii "Babes-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca isi asteapta publicul simbata seara cu manifestari inedite la Noaptea Muzeelor. Un atelier de desene ale copiilor, cu tema "Povesti în piatra", si expozitia "Geoda din inima Clujului" au loc la Muzeul de Mineralogie, de la ora 17, iar  la Muzeul Universitatii se va desfasura un traseu-descoperire în cadrul expozitiei de baza, pe tema "Secretele diplomelor", incepind cu ora 18. De asemenea, Vivariul a pregatit o expozitie dedicata tarantulelor si altor insecte exotice, de la ora 10. "Cei curajosi si interesati vor avea chiar posibilitatea sa atinga unele dintre speciile expuse, cu un nivel scazut de agresivitate", anunta oficialii UBB. Intrarea va fi gratuita in toate cele trei institutii.    F. T.

Agricultorii ecologici romani vizeaza piata americana

Agricultorii ecologici din România sint interesati sa patrunda pe piata americana, dar sustin ca au nevoie de sprijin financiar pentru majorarea productiei, astfel încit sa faca fata cererii din Statele Unite ale Americii, a declarat, luni, presedintele Federatiei Nationale de Agricultura Ecologica (FNAE), Ion Toncea. In cadrul seminarului „Produse ecologice – Productie, Certificare si Marketing“, organizat în colaborare cu Ambasada SUA în România, Toncea a spus ca exista cerere mare de produse ecologice din partea SUA, însa productia mica din România nu permite un parteneriat solid cu aceasta tara. De asemenea, el a explicat ca productia ecologica interna are nevoie de diversificare, prin extinderea portofoliului de produse si includerea legumelor, fructelor, dar si a carnii ecologice, solicitate de SUA. Principalele state în care România realizeaza exporturi de produse ecologice sint Germania, Italia, Grecia, Elvetia si Danemarca. În plus, el a adaugat ca agricultorii ecologici îsi doresc sporirea competitivitatii în productie, procesare si comercializare, sa creasca flexibilitatea lanturilor valorice ale produselor alimentare, precum si sa includa în circuitul pietei toti actorii interesati de productia de bunuri ecologice, de la producator, la consumator.      În 2007, România a exportat produse ecologice în valoare de 56 de milioane de euro, iar in 2008, valoarea produselor exportate a fost de circa 100 de milioane de euro.      MAPDR estimeaza o majorare a suprafetelor cultivate ecologic de la 220.000 hectare, în 2008, la circa 750.000 de hectare, în 2015, în contextul introducerii unui sprijin financiar pentru sector.

Blog verde, unic in Sibiu

Un astfel de blog chiar exista in Sibiu, un loc plin de vesti bune si exemple de urmat, dedicat tuturor celor care iubesc natura si doresc sa se implice.     Habitatul Verde (http://habitat-verde.blogspot.com) este blogul unei sibience pasionate de protectia mediului si de tot ceea ce inseamna natura, un loc plin de exemple pozitive si demne de urmat. „Am observat din propria experienta cit de greu este sa cauti si sa gasesti informatii despre un anumit subiect si astfel mi-a venit ideea de a aduna toate informatiile legate de protectia mediului intr-un singur loc. Am ales numele de habitat verde pentru ca verdele exprima optimismul“, explica bloggerita. Proiectul se doreste a fi un blog cit mai accesibil, cu informatii „ecologice“ atit din tara, cit si din strainatate, sprijinind organizatiile care au proiecte pe teme legate de protectia mediului. La multe dintre activitatile postate pe blog, cum ar fi actiunile de plantare a pomilor, marsul biciclistilor, Tirgul de Craciun Freecycle sau expozitiile de icoane a participat chiar si creatoarea blogului, Marilena Vacariu. Fiind membra a clubului LeoSibiu, a valorificat cum a stiut mai bine postura de voluntar, implicindu-se cit mai mult in diferite proiecte, indemnindu-i totodata si pe altii sa ii urmeze exemplul. De asemenea, pe blogul ecologistei puteti gasi link-urile organizatiilor „verzi“ din Sibiu si nu numai, lista fiind reactualizata constant.     Initiative existaBlogul nu se adreseaza unui anumit segment de public, fiind accesibil tuturor celor interesati, de la copiii care au inceput sa priceapa importanta protectiei mediului in viata de zi cu zi pina la cei pasionati si implicati direct in acest domeniu. La inceput, Marilena posta si parti din legislatie privind unele aspecte legate de mediu, insa cu timpul a renuntat, axindu-se mai mult pe informatii pozitive, initiative si proiecte dedicate mediului. „Important este ca se face ceva in acest domeniu si nu numai ONG-urile sint cele care au diferite initiative. Intotdeauna este loc de mai bine, acesta este un principiu general, insa poate ca uneori nu ar trebui sa ne asteptam doar la schimbari mari“, este de parere bloggerita. De aceea mesajul ei pentru sibieni este acela de a-si trata orasul ca pe propria casa.    Implicare da, bunavointa nu preaDin experienta acumulata de-a lungul proiectelor la care a participat, a observat ca oamenii sint destul de receptivi atunci cind vine vorba de protectia mediului. Pe de alta parte, crede ca sibienii sint mult prea preocupati pentru a da atentie pliantelor care se impart pe strada, pe cind cu blogul este mult mai usor: cine e interesat citeste, cine nu, nu.

Elevii sibieni construiesc viitorul

Click pentru imagine maritaElevii de la "Energetic" au colaborat cu liceeni din GermaniaAlaturi de oaspeti din Germania si Finlanda, dascalii sibieni au incercat sa gaseasca solutii pentru dezvoltarea durabila in Anul European al Creativitatii si Inovatiei.     Scopul sesiunii de comunicari a fost acela de a dezvolta relatiile de parteneriat intre unitatile de invatamint preuniversitar din tari Europene, comunitatea locala, companii si diseminarea bunelor practici in domeniul energiei durabile si al managementului educational in Anul European al Creativitatii si Inovatiei. Astfel, in cadrul programului stiintific au fost prezentate 24 de articole cu tematica diferita, printre care: „Reintoarcerea la natura – sansa noastra pentru o dezvoltare durabila“, „Proiectarea si executarea unei instalatii de satelit alimentate cu energie solara“ si „Energetica clasica si energiile durabile, proiecte educationale pe tema energiei durabile si exemple de buna practica“.     Metode E-learningTotodata, in cadrul proiectului de dezvoltare scolara, partenerii initiaza si administreaza firme virtuale, care dezvolta si ofera informatii, unitati pentru E-learning si oferte de consultanta pentru domeniul tematic al economisirii energiei si a energiilor regenerative. „Realizarea acestora se face prin crearea de website-uri care fac posibila oferirea de informatii si de unitati de E-learning. Dezvoltarea si producerea de materiale au ca scop orientarea catre utilizatori, avind ca grupuri tinta firmele, domeniul public, elevii si studentii“, a precizat Dan Volosciuc, directorul Grupului Scolar Industrial Energetic.     Proiect internationalIn cadrul aceluiasi program stiintific, liceenii, in colaborare cu colegii lor din Heidelberg, si-au propus sa proiecteze si sa execute o instalatie mobila de satelit alimentata cu energie solara. Proiectul s-a desfasurat pe parcursul a 4 ani, de-a lungul carora elevii au lucrat atit individual, cit si in echipa, in cadrul celor sase intilniri care au avut loc in Sibiu si in Heidelberg. Proiectul scolar, realizat cu finantare privata din Germania, isi propune sa satisfaca necesitatile umane actuale si cele de viitor. Astfel, tinerii vor putea utiliza Internetul in locuri izolate unde nu exista retea de alimentare cu energie electrica si nici acces la Internet. Pe acelasi principiu se pot realiza astfel de instalatii in zonele greu accesibile, pentru cabane montane aflate in zonele izolate.     Rezultatele finale ale proiectului, elaborat impreuna cu Continental Automotive Systems Sibiu, vor fi prezentate in cadrul unei intilniri in data de 20 mai.    Rodul munciiToate cele 24 de proiecte prezentate in cadrul sesiunii de comunicari stiintifice au fost adunate intr-un volum intitulat „Contributii privind dezvoltarea durabila in Anul European al Creativitatii si Inovatiei“, lucrare tiparita cu sprijinul financiar al Comisiei Europene.     Dan Volosciuc * Director al Grupului Scolar Energetic„Dezvoltarea si producerea de materiale au ca scop orientarea catre utilizatori, avind ca grupuri tinta firmele, domeniul public, elevii si studentii.“

Pub exclusiv pentru studentii clujeni

La subsolul cantinei Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) de pe strada Motilor 74-76 din Cluj-Napoca a fost amenajat un local care se va numi Agronomia Pub. Patru studenti sint "in probe" pentru a lucra aici. Unul este la horticultura, DJ-ul este student zootehnist, iar cei doi picoli studiaza topografia si agricultura. Are un spatiu comercial de 200 de metri patrati si o capacitate de 160 de locuri (80 pe scaune si 80 pe ringul de dans). "In principiu, s-a dat o utilizare unui spatiu nefolosit", a declarat pentru monitorul Marcel Grebenisan, administratorul financiar al Serviciului Social din cadrul USAMV Cluj-Napoca.     In anii comunismului, cind totul se dadea pe cartela, universitarii erau obligati sa depoziteze acolo zeci de tone de cartofi in fiecare an. Locul a fost dat uitarii dupa '89, a fost dezafectat, dupa care s-a incercat folosirea lui ca ciupercarie sau depozit ambalaje.    Preturi studentestiDin 2005, organizatiile studentesti au inceput sa organizeze activitati pentru care nu se mai gasea spatiu, drept care pivnita a fost amenajata in acest scop. S-a intocmit si un proiect pentru modernizarea lui. "Pe vremea lui Ceausescu, la Casa de Cultura a Studentilor aveau acces numai studentii. Acum nu au un loc numai al lor, sint localuri de fite sau de manele... Incearca ei la Midi, Solas, After Eight, dar nu este un mediu studentesc", este de parere Grebenisan. Drept urmare, Pub-ul va permite doar accesul studentilor. O bere va costa 3 lei, cafeaua va costa 2 lei, iar o sticla de suc 2,8 lei, in timp ce "in tot Hasdeul se practica preturi cel putin duble". Programul propus va fi intre orele 20 si 2, iar pentru muzica se vor aduce DJ-i, vor cinta cei de la Luna Amara si vor fi seri de rock sau folk. "In fiecare an am cereri de after party la banchete. Se mai accepta proiecte studentesti de teatru sau orice si din alte universitati sau centre universitare", conchide administratorul.

Pe scurt

Stanescu merge la NationalaPortarul echipei de handbal masculin "U" Transilvania, Tudor Stanescu, a fost convocat la Lotul National de tineret al Romaniei. Jucatorul se va prezenta la lot pe data de 25 mai, urmind sa se pregateasca impreuna cu ceilalti "tricolori" pina in data de 21 iunie. Echipa a doua a "studentilor" va juca astazi, in Sala Sporturilor "Horea Demian", impotriva formatiei HCM Satu Mare, intr-un meci din cadrul Campionatului National de handbal masculin Divizia A, seria C. Partida va avea loc de la ora 14.30.    D. S.Krstanovic nu pleacaIn sfirsit, si o veste buna pentru fanii echipei de baschet masculin "U" Mobitelco. Pivotul Zoran Krstanovic a ajuns la o intelegere cu oficialii clubului, astfel ca va ramine la Cluj si pentru sezonul viitor: "Am fost foarte fericit sa revin impreuna cu familia mea la Cluj, pentru noi, dar si pentru echipa, club si oras. Daca vom fi fericiti aici impreuna cu familia, dar si cu fanii, cum am fost pina acum, vom ramine si in urmatorii ani. Vom lupta pentru a aduce Clujului ceea ce merita - titlul de campioana. In acest moment pot spune ca exista planuri pentru a petrece mai mult timp din viata noastra la Cluj, care consider ca este a doua noastra casa. Poate imi voi incheia cariera la "U" Mobitelco si voi ramine in activitate chiar in cadrul clubului, daca voi putea fi de ajutor si voi fi dorit. Am purtat negocierile cu Mircea Cristescu si am ajuns la o intelegere pe urmatorul sezon, poate chiar pentru mai multi ani, ceea ce consider ca ar fi de bun augur pentru ambele parti. Vom vedea ce ne rezerva viitorul", a declarat sirbul pentru www.u-mobitelco.ro.    D. S.Coman, prins beat la volanFostul mijlocas al Universitatii Cluj nu o duce prea bine. Dupa plecarea de la Universitatea, fotbalistul si-a incercat norocul la CS Otopeni, dar nu s-a acomodat. In urma cu citeva zile, Gigel a fost surprins in Bucuresti conducind sub influenta alcoolului, anunta NewsIn, citind surse din cadrul Politiei Capitalei. Potrivit surselor, Gigel Coman a fost oprit în noaptea de 3 spre 4 mai de agentii de circulatie dupa ce ar fi savirsit o contraventie în trafic, iar comportamentul sau a atras testul cu aparatul de testat alcoolemia. Rezultatul a fost de 0,43 de miligrame de alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care Gigel Coman a fost condus la Institutul de Medicina Legala pentru a i se recolta probe biologice. De regula, valoarea înregistrata se dubleaza la analiza singelui, astfel ca agentii de circulatie i-au întocmit lui Gigel Coman dosar penal pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice. Contactat telefonic, fostul fotbalist a negat ca ar fi cercetat pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice, însa sursele citate au precizat ca acesta conducea un BMW la momentul respectiv si ca totul s-a petrecut în zona Piata Muncii din Sectorul 3 al Capitalei.    NewsInStoicikov a ajuns in IranFostul selectioner al Bulgariei, Hristo Stoicikov, va semna un contract valabil pe doua sezoane cu Abu Moslem, formatie care activeaza pe prima scena a fotbalului din Iran, informeaza site-ul Sport.bg. "Negocierile au fost purtate în Emiratele Arabe United. Stoicikov va pregati clubul nostru în urmatorii 2 ani", a declarat, miercuri, managerul general al gruparii din Mashad, Hossein Ghasemi. Hristo Stoicikov (43 de ani) a antrenat ultima data echipa spaniola Celta Vigo, iar în cariera sa a mai pregatit doar reprezentativa Bulgariei.    NewsInJoaca pe stadionul fanilorUnion Berlin, grupare din fosta Repulibca Democrata Germana (RDG), care recent a obtinut promovarea în Bundesliga 2, va sustine meciurile de pe teren propriu începind din stagiunea viitoare pe "Alte Foersterei", arena care a fost ridicata cu sprijinul suporterilor, informeaza Reuters.     Lucrarile de constructie a noii arene a lui Union, care va avea o capacitate de 20.000 de locuri, au început în urma cu 12 luni. Dupa ce conducerea a anuntat ca a obtinut avizul autoritatilor de a renova vechiul stadion, suporterii berlinezilor au început sa-si ofere voluntariatul pentru a ajuta clubul cu materiale de constructii, echipament si mina de lucru. Astfel, sprijinul fanilor a echivalat cu economii în valoare de 4 milioane de euro facute de reprezentantii lui Union Berlin.    NewsInBrigada din Serbia pentru CFRPartida CFR Cluj - FC Brasov, programata simbata, 16 mai, în cadrul etapei a XXXI-a a Ligii 1, va fi arbitrata de o brigada din Serbia, condusa de centralul Dragomir Stankovici. Acesta va fi ajutat la cele doua tuse de asistentii Mickali Tomicici si Igor Radojcici.    D. S.

?Ziua Verde? la Sibiu

Sibiu va fi gazda noului program de responsabilizare a populatiei fata de mediu, demarat de ministrul Mediului in luna iulie. Campania „Ziua Verde“ va fi organizata in 12 orase din Romania, printre care: Galati, Iasi, Sibiu, Brasov, Cluj, Timisoara, Craiova, Constanta, Mamaia, Vama Veche si Bucuresti. Scopul evenimentului este de a implica populatia in reciclarea deseurilor electrice si electronice si in consumul responsabil de energie.    M. M.

Gata de lansare

Cel putin asa anunta saptamina trecuta Nicolae Nemirschi, ministrul Mediului, care aminase proiectul din motive obiective, pe care a refuzat sa le precizeze. Programul de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încalzire cu unele care utilizeaza energie solara, geotermala si eoliana ori alte sisteme care conduc la îmbunatatirea calitatii aerului, apei si solului, cunoscut drept „Casa Verde“, are acum o componenta sociala puternica, în sensul ca beneficiarii vor fi cu prioritate scolile, spitalele, caminele de batrini si asociatiile de locatari. De la 520 de milioane de lei, cit fusese anuntat pentru 2009, bugetul a fost redus la 310 milioane de lei.    M. M.

Ciinii sibieni ?emigreaza? in Germania

In prima faza, aproximativ 40 de ciini fara stapin vor fi oferiti spre adoptie in Germania. Pe linga acest parteneriat, asociatia gemana va oferi Sibiului si un ambulatoriu veterinar care va circula prin cartiere pentru a steriliza ciinii din zona.      Totodata, fundatia pentru protectia animalelor „Vier Pfoten“ va veni la Sibiu pentru a demara o actiune de sterilizare a ciinilor, acestia urmind a fi deparazitati, vaccinati si li se vor implanta cipuri de identificare, totul gratuit. Municipalitatea lucreaza in continuare la noul adapost pentru ciinii fara stapin din Dealul Gusterita, care va avea 50 de padocuri.    M. M.

Padurile de lunca din Romania

Lunca e cea mai tinara forma de relief. Aici gasim biocenoze acvatice în balti si girle, biocenoze de mlastina, de tufaris, dar si biocenoze de padure adevarata.      Padurile ocupau în trecut o buna parte a luncilor. Ele reprezinta si acum „coloana vertebrala“ a eco-complexelor luncilor. Din pacate, multe din padurile de lunca au fost defrisate si înlocuite cu diguri, constructii, culturi agricole, depozite de deseuri etc. Chiar si padurile ramase sufera, pentru ca le-a fost afectat echilibrul.      Traim într-o goana nebuna a timpului si pierdem zilnic comori nepretuite ale naturii. Dar cine sa-si dea seama? Padurile luncilor sint „perle verzi“ care se însira de-a lungul apelor României. Speciile de arbori sint din cele mai numeroase, de la anin la ulm, stejar, plop, salcie. Beneficiile lor sint multe: consolideaza malul riurilor, împiedica erodarea si constituie rezervoare de biodiversitate, în care traiesc zeci de specii de pasari, reptile, plante etc. Din imaginile satelitare de-a lungul Dunarii sau al marilor riuri, vom observa mult mai putine paduri de lunca fata de trecut; s-au construit, printre altele multe hidrocentrale. Malurile lacurilor de acumulare au fost rase pentru a construi diguri de beton si balastru. Dezolant peisajul! Sa nu mai vorbim ca multe animale au ramas fara adapost si s-au produs dezechilibre în productia de oxigen. Stim cit de importanta e vegetatia! Lunca Dunarii din România a fost pina in 1961 (cind au început îndiguirile) cea mai paduroasa si extinsa în vegetatie din Europa si a doua pe Glob ca întindere dupa Parana. Acele paduri dintre Drobeta-Calarasi si pina la Braila au fost aproape complet distruse între anii 1962-1967.      Ce a facut natura în mii de ani a distrus omul în doar 5 ani. 80% din padurile de lunca de odinioara au fost defrisate, ceea ce este catastrofal. Acele paduri filtrau sedimentele, îmbunatateau calitatea apelor, controlau inundatiile, conservau biodiversitatea si atenuau cresterea temperaturilor. Plus valoarea peisagistica si recreativa. Sa nu uitam nici de valoarea economica.    Adevarati protectoriCele mai eficiente si ieftine solutii de diminuare a inundatiilor si protectie a habitatelor le reprezinta padurile de lunca din vecinatatea apelor. Conform studiilor de specialitate, amenintarile asupra lor sint numeroase, toate datorate activitatii umane. Dar solutii exista. La fel si planuri. Se doreste renaturarea zavoaielor si cresterea suprafetelor ocupate cu vegetatie de lunca, prin repunerea în posesia Dunarii a teritoriilor care au fost ale ei, pentru ca acele inundatii din 2006 de pe Dunare sa nu se mai repete.     Este o operatie vasta ce presupune libera patrundere a apelor, favorizind reinstalarea biocenozelor naturale. E de bine si sa speram ca se vor reface cit mai curind. Primarii din acele zone ar trebui sa se ocupe de acest lucru. Pina atunci, sa nu uitam sa reciclam, sa mergem mai mult pe jos si sa plantam copaci.

"2B", santier inchis cel tirziu in 2010

Click pentru imagine maritaSint promisiuni ca vom putea circula pe autostrada pina la Cimpia Turzii cel tirziu in martie anul viitorO parte din "utilitatile-problema" de pe autostrada urmeaza sa fie mutate si, in cel mai rau caz, lucrarile vor "inghiti" 2 luni din anul viitor pe tronsonul 2B.     In prezent, una dintre principalele probleme sesizate pe santier sint retelele de gaz, curent sau apa care intersecteaza traseul autostrazii, fiind identificate pina acum aproximativ 40 de astfel de cazuri. Autoritatile se angajasera sa le rezolve pina la sfirsitul lunii aprilie. Intre timp Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) si-a cedat atributiile din zona noastra Directiei Regionale de Drumuri si Poduri (DRDP). 14 dintre utilitatile descoperite sint in lucru in momentul de fata, potrivit lui Pantelimon, care mai spune ca nu ar fi motive care sa lase de inteles ca lucrarile vor fi intirziate. "In cel mai rau scenariu vom intra o luna, doua in 2010. Dar in momentul de fata nu avem motive sa ne asteptam la o astfel de intirziere. Sa nu credeti, insa, ca nu sint probleme", a declarat Pantelimon.     La inceputul lunii mai, 19 utilitati care traverseaza aliniamentul autostrazii erau nesolutionate, informa compania Bechtel, printr-un comunicat de presa, in urma cu o saptamina. Respectivele obstacole ar avea "potential de intirziere a lucrarilor in 2009".     Data de finalizare a doua din cele opt tronsoane, 2B Cimpia Turzii - Gilau si 3C Suplacu de Barcau - Bors, ar fi, conform contractului, luna februarie a anului 2010. In luna mai, planul pentru Sectiunea 2B prevede manipularea a peste 950.000 de metri cubi de material, aceasta insemnind excavari, amplasarea balastului, a fundatiei de piatra sparta, a bordurilor, a parapetilor si a unui strat de asfalt.     Parlamentul a aprobat pentru anul acesta alocarea catre Bechtel a 327 de milioane de euro, necesarul pentru finalizarea a 42 de kilometri. Valoarea platilor catre constructorul american, efectuate de CNADNR, a crescut gradual intre 2004 si 2008, de la aproape 300 de milioane de lei in primul an la 700 de milioane in 2007, respectiv 1,1 miliarde in 2008. Din suma totala, 1,9 miliarde au fost platite de la bugetul de stat si aproximativ 767 de milioane din credite externe, potrivit unor date ale CNADNR.

Senzatii tari pe strada Piezisa

Click pentru imagine maritaDupa ce o tinara s-a accidentat grav dupa ce a alunecat intr-o groapa unde se executa o constructie, locul a ramas la fel de periculos. Un gard firav de lemn"protejeaza" si acum zona abrupta, in timp ce strada este strabatuta necontenit in mare viteza de masini, desi a fost declarata pietonala.

Fara confuzii la Matematica

Foto Andrei GadaleanElevii clujeni au sustinut ieri, conform calendarului stabilit, teza cu subiect unic la MatematicaLa Liceul "Mihai Eminescu" din Cluj-Napoca au dat teza la Matematica peste 100 de elevi. "La noi in liceu, elevii din patru clase isi sustin teza la Matematica astazi", a declarat Mariana Dragomir, directorul institutiei de invatamint.      Spre deosebire de proba la Limba romana, cind copiii nu au stiut in ce data o vor sustine din cauza grevei generale de o zi anuntate de sindicate, cea la Matematica s-a desfasurat conform calendarului. Reprezentantii Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii (MECI) au extras ieri varianta cu numarul 5.    Note bune la teza de Limba maternaRezultatele la Limba materna, pe judetul Cluj, arata ca 92% dintre elevii de clasa a VII-a au primit note peste 5 la Limba maghiara si 94% din elevi au obtinut peste nota de trecere la Limba germana. Toti elevii de clasa a VIII-a din Cluj au avut peste 5 la Germana si la Maghiara, procentul notelor de trecere fiind de 95%. Cea mai intilnita pentru elevii clujeni de clasa a VII-a a fost nota 8 - in 30% din cazuri, iar pentru elevii de clasa a VIII-a, tot 8 - 21%.    Pentru Ghita sau Nita 2 ori 2 fac 4Potrivit ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu, teza la Matematica s-a desfasurat fara probleme. "Am vrut sa ma asigur ca nu sint probleme la sustinerea tezei, mai ales dupa incidentul cu subiectul gresit la teza precedenta (cea de Limba si literatura romana - n.r.). Elevii mi-au spus ca subiectele li s-au parut usoare si ca s-au descurcat. I-am intrebat si de teza la Romana si mi-au spus ca greseala din redactarea subiectelor nu i-a incurcat", a precizat Andronescu, citata de NewsIn.     Pe linga aminarea cu 2 zile a tezei la Limba romana, din cauza grevei anuntate de sindicalisti, buna desfasurare a lucrurilor a fost umbrita de o eroare strecurata in redactarea subiectelor de la clasa a VIII-a. Mai exact, in textul de analizat, respectiv un fragment din schita "Triumful talentului", de Ion Luca Caragiale, unde, un urma unei confuzii hilare intre doua personaje, Ghita Nitescu si Nita Ghitescu, pe foaia cu subiecte Ghita a aparut Nita.

Consult cu efect

La Cluj-Napoca s-a constituit Asociatia Decanilor Facultatilor de Medicina din Romania (ADFMR), in cadrul Conferintei Nationale a Decanilor Facultatilor de Medicina din Romania.      Potrivit comunicatului de presa al Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) "Iuliu Hatieganu", organizatorul conferintei, ADFMR se doreste un partener în dialogul cu diversi colaboratori cu privire la problemele particulare ale studiilor medicale si un organism cu rol consultativ în modificarile curriculare. "Aceasta asociatie are ca scop initierea si promovarea de parteneriate, norme si legi în raport cu ministerele implicate, prin care Facultatile de Medicina sa poata atinge standardele europene în educatie, cercetare si în asigurarea starii de sanatate a populatiei si sa confere absolventilor demnitatea si statutul corespunzator rolului social al profesiei pe care o practica", se arata in comunicat.     Prof. dr. Anca Dana Buzoianu, decan al Facultatii de Medicina a UMF "Iuliu Hatieganu", este presedinta ADFMR.    A.-D. S.

Un succes neasteptat

Click pentru imagine maritaMotivatia elevilor sa se implice in aceasta actiune a fost premiul pus la bataie – o excursie, pentru toti elevii din clasa cistigatoare, la o aplicatie a energiilor regenerabile.      Campania de colectare organizata pe tot parcursul lunii aprilie, sub deviza „Eco E COol!“, s-a dovedit a fi cea mai ampla actiune de stringere a hirtiei si cartonului in vederea reciclarii, din 1990 pina in prezent, la care elevii au participat benevol. S-au inscris in concurs aproape toti copiii din ciclul primar si gimnazial din Alba Iulia.      Bilantul arata ca in campanie s-au inscris 4.500 de copii din cele 12 scoli ale municipiului Alba Iulia. Acestia au colectat timp de o luna, cit a durat campania, 73 de tone de deseuri de hirtie si carton, o performanta foarte mare dat fiind faptul ca initial organizatorii estimasera ca se vor stringe cam 93 de tone. „O tona de hirtie reciclata inseamna 20 de copaci salvati. Daca facem un calcul simplu, ajungem la concluzia ca elevii din orasul nostru au salvat de la taiere o mica padure: 1.400 de copaci“, au apreciat reprezentantii ALEA.     Singura umbra asupra acestei competitii a fost aruncata de unii parinti, care nu au inteles ca este vorba de un concurs intre copii si au adus hirtie cu camionul, dupa cum s-au plins alti parinti.    Spectacol, ca premiuClick pentru imagine maritaChiar daca nu vor cistiga excursia, toti copiii participanti la actiune vor avea parte, totusi, de un premiu. „Succesul deosebit de care s-a bucurat campania „Eco E COol!“ in rindul elevilor ne-a determinat sa-i dam o noua amploare. Fiecare dintre copiii inscrisi in campanie s-a implicat in colectarea de hirtie, ceea ce a dus la reciclarea unei cantitati impresionante de deseuri. Din acest motiv, organizatorii au decis ca premiile promise initial, cele doua excursii cu clasa, una pentru clasele I-IV si una pentru clasele V-VIII, nu sint suficiente pentru a recompensa eforturile tuturor elevilor. Consiliul Judetean Alba s-a alaturat Agentiei Locale a Energiei Alba si Inspectoratului Scolar al judetului Alba si a decis organizarea unui eveniment destinat tuturor celor care s-au implicat in campania noastra. Astfel, toti elevii si profesorii lor sint invitati joi, 14 mai, ora 12.30, pe platoul din fata Casei de Cultura a Sindicatelor, la un spectacol destinat campaniei „Eco E COol!“. „Elevii vor primi baloane, insigne si diplome, iar atmosfera va fi intretinuta de maestrul Marian Rilea si Fundatia Abracadabra, care au pregatit o multime de surprize“, a declarat Florin Andronescu, directorul ALEA. El a precizat ca in cadrul spectacolului de astazi vor fi anuntate si clasele care au cistigat excursiile, pe cele doua categorii.    Campanie educativaClick pentru imagine marita„Implicarea copiilor a fost surprinzatoare. La fel si cea a responsabililor din fiecare scoala si a directorilor, fara de care aceasta campanie nu ar fi fost posibilila la nivelul la care s-a desfasurat. Copiii au adunat hirtie de peste tot: magazine, chioscuri de ziare, rude, vecini, supermarketuri, institutii publice etc., fiind liberi sa isi organizeze propriile mici campanii de colectare“, a mai precizat Florin Andronescu.      In momentul in care a fost lansata aceasta campanie „Eco E COol“, acesta a precizat ca s-a dorit a fi, in primul rind, una educativa, in conditiile in care a recunoscut ca stringerea hirtiei spre vinzare in vederea reciclarii nu este o afacere, sumele oferite fiind modice. Din acest punct de vedere, el a vorbit despre necesitatea implicarii statului in a oferi sume mai mari de bani pentru ceea ce se recicleaza, astfel incit aceasta activitate sa devina interesanta. Fiecare clasa inscrisa in competitie va primi cite o diploma, pe care se va afla inscrisa cantitatea de hirtie pe care elevii au reusit sa o stringa.      „Vrem ca in urma campaniei sa se nasca o metoda, o organizare interna prin care hirtia care rezulta in mod logic din activitatea scolara sa fie preluata, gestionata corect si predata unitatilor de reciclare“, a conchis Florin Andronescu.

Pe scurt

Ciini cu crotaliiTimp de o luna si jumatate, fundatia pentru protectia animalelor Vier Pfoten va colabora cu Primaria Sibiu pentru sterilizarea gratuita a ciinilor fara stapin, care s-au înmultit peste masura în ultimii ani. În cadrul programului, ciinii sint prinsi, sterilizati, marcati, deparazitati si vaccinati, iar dupa perioada postoperatorie, daca nu apar complicatii medicale, sint adusi înapoi în locul din care au fost luati. „Dumnealor vor presta gratis serviciile veterinare, iar noi le vom pune la dispozitie locatia si îi vom gazdui pe musafiri. Credem ca aceste colaborari vor merge mai departe si vom reusi sa rezolvam destul de repede problema ciinilor comunitari“, a declarat, recent, primarul Klaus Johannis. Echipa care va actiona în Sibiu este formata din opt medici veterinari, tehnicieni veterinari si prinzatori cu experienta, iar specialistii austrieci estimeaza un numar de 30 de interventii chirurgicale pe zi.    M. M.Tratament gratuitÎn paralel cu proiectul de sterilizare, fundatia va desfasura actiuni de informare si educatie a locuitorilor în spiritul protectiei animalelor, prin instalarea mascotei fundatei si a unui cort în Piata Mare. „Vier Pfoten solicita sprijinul cetatenilor pentru implementarea acestui proiect menit sa îmbunatateasca viata locuitorilor si a ciinilor fara stapin“, se arata într-un comunicat de presa al organizatiei. Activitatea se desfasoara în baza unui contract semnat cu Primaria Sibiu, prin care Vier Pfoten se angajeaza sa sterilizeze gratuit ciinii fara stapin, iar Primaria garanteaza faptul ca angajatii, contractorii si subcontractorii sai nu vor initia actiuni de ucidere, maltratare sau otravire a acestora.    M. M.Doua noi statii de sortarePrima statie de sortare a deseurilor din judet a fost inaugurata în aceasta saptamina la Cisnadie. Lucrarile de ridicare a statiei de sortare au fost efectuate de catre reprezentantii firmei SC Constructii SA si se ridica la aproximativ 1,65 de milioane de lei, fara TVA. Alte 1,44 de milioane de lei au fost platite pentru livrarea de autovehicule speciale de colectare, compactare si transport al deseurilor firmei Gradinariu Import Export, plus alti 464.000 de lei care au fost cheltuiti pentru livrarea de containere si pubele de plastic. Amenajarea statiei de sortare a deseurilor din judet, amplasata în apropierea gropii de gunoi de la Cisnadie, face parte dintr-un proiect finantat prin intermediul programului PHARE CES 2003.    M. M.Rosal se pregateste de licitatieFirma de salubritate Rosal a achizitionat zilele trecute opt noi utilaje pentru colectarea si transportarea deseurilor menajere. Este vorba de opt gunoiere MAN, aduse din strainatate. Investitia a costat aproximativ 1,2 milioane de euro. „Rolul acestei investitii este, practic, de a ne incadra in criteriile de participare la licitatia pentru concesionarea serviciului public de salubrizare in municipiul Cluj-Napoca. Utilajele noastre trebuie sa respecte anumite norme. Prin achizitionarea gunoierelor aceste norme au fost indeplinite de catre firma noastra“. In prezent, serviciul de salubritate in municipiu este concesionat catre doua firme. Masura a fost luata de catre Primarie pentru a stimula concurenta intre societatile care se ocupa de gestionarea gunoaielor in Cluj. Strategia va fi pastrata, potrivit ultimelor declaratii ale reprezentantilor administratiei locale, si in urma licitatiei din 4 iunie.    A. M. P.Lant de sticleUn lant de PET-uri se va forma pe Bulevardul Nicolae Balcescu, astazi, începind cu ora 15. Voluntarii organizatiei Crucea Rosie îsi propun sa le arate, astfel, sibienilor, ce înseamna reciclarea si colectarea selectiva. Manifestarea va avea loc în cadrul Saptaminii Nationale a Voluntariatului, care se desfasoara sub sloganul „Exprima-te prin fapte! Fii voluntar!“. Evenimentele vor continua si spre sfirsitul saptaminii, cind vor avea loc actiuni de voluntariat în diferite locatii, atit în Sibiu, cit si la Paltinis, printre care: lantul uman al voluntariatului, simulari de accidente pentru acordarea primului ajutor si un mini-curs de animatie pentru voluntarii noi.    M. M.

Program prelungit la Finante pina in 15 mai

Programul de lucru la administratiile financiare va fi prelungit în vederea înregistrarii declaratiilor de venit, pina pe 15 mai, cind este termenul limita de depunere a acestora. Astfel, miine si poimiine, contribuabilii pot depune formularele în intervalul orar 8.30-18.30 sau le pot trimite prin posta, cu confirmare de primire. Totodata, declaratiile pot fi completate si online, in cazul in care contribuabilul detine certificat digital.

Deficitul bugetar ramine nesanctionat

Raportul adoptat ieri de Comisia Europeana prin care se constata ca Romania a avut un deficit bugetar de 5,4% din PIB in 2008 - prima etapa in cadrul procedurii de deficit excesiv - nu se traduce prin sanctiuni financiare aplicate Bucurestiului, a explicat un purtator de cuvint al CE.     Intrebat daca Bruxellesul aplica sanctiuni financiare Bucurestiului ca urmare a inceperii procedurii de deficit excesiv, Mark English, purtator de cuvint al CE, a raspuns: "Categoric nu".     "Comisia a adoptat azi rapoarte prin care constata ca anul trecut au existat deficite bugetare in cele patru tari analizate azi, nimic mai mult", a spus el, facind referire la rapoarte similare adoptate pentru Lituania, Polonia si Malta.English a explicat ca CE este obligata sa adopte astfel de rapoarte privind deficitul excesiv atunci cind un stat membru depaseste 3% din PIB. El a precizat ca exista trei criterii care trebuie indeplinite pentru ca CE sa nu adopte un astfel de raport: deficitul sa fie aproape de plafonul admis, temporar si datorat unor circumstante exceptionale, nici unul din cele patru state neindeplinind aceste criterii.     Urmatorul pas in cadrul procedurii este ca rapoartele sa fie analizate de catre comitetul economic si financiar din cadrul Consiliului de ministri, care va trimite concluziile sale Comisiei.

Pe strada Fabricii de zahar, se circula pe dublu sens

Circulatia auto pe strada Fabricii de Zahar se desfasoara in dublu sens pina la sfirsitul lunii. Decizia a fost luata de administratia locala in urma inceperii lucrarilor la reteanua de canalizare. Tronsonul afectat este cel cuprins intre strada Fabricii de Zahar si aleea auto din apropierea Inspectoratului Sanitar-Veterinar. Masura a fost pusa in aplicare ieri si va fi pastrata pina luna viitoare. Compania de Apa Somes, cea care executa lucrarile, ar trebui sa finalizeze refacerea carosabilului pina in 31 mai.    A. M. P.

IPS Bartolomeu, Doctor Honoris Causa la UMF Iasi

Click pentru imagine maritaIPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, a primit ieri titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa".      Aula "Emil Palade" a institutiei i-a reunit pe IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, PS Calinic Botosaneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, PS Ioachim Bacaoanul, preoti, calugarite, dar si membri din biroul senat si senatul UMF.      "Inalt Prea Sfintia Sa a facut si studii de medicina, dar, in acelasi timp, a fost unul dintre cei care au sustinut invatamintul medical si dezvoltarea bioeticii in Romania. In acelasi timp, este o mare personalitate culturala si spirituala a Romaniei. Este si un model de moralitate si intransigenta in principii. Condamnat la 25 de ani de munca silnica, trecind prin inchisorile din Aiud si Jilava, Inalt Preasfintia Sa a ramas acelasi om cu viziune umanista catre societate", a declarat prof. dr. Vasile Astarastoae, rectorul universitatii.      "Cuvintul Iasi ma emotioneaza de foarte mult timp, inca din tinerete, mai ales de cind m-am pensionat si m-am retras atunci la Manastirea Varatec, de la Suceava. Ma simt asadar ca acasa aici. Poate acest titlu e mai degraba pentru virsta mea si mai ales pentru societatea pe care o slujesc", a declarat IPS Bartolomeu.      Inaltul ierarh a tinut o prelegere despre cuvint si puterea cuvintului in lumea teologica si stiintifica si despre magia cuvintului reflectata in literatura. A vorbit despre paragrafele biblice referitoare la crearea lumii, dar si despre parerea oamenilor de stiinta ce vorbesc despre teoria Big-Bang-ului.      In incheierea manifestarii, IPS Bartolomeu i-a oferit rectorului Astarastoae Crucea Transilvana, pentru contributia la adincirea dialogului intre biserica si medicina.

Precizare

Referitor la mitingul auto care s-a desfasurat in data de 14.05.2009, ora 10, in fata Primariei municipiului Turda, ocazie cu care s-a inminat un protest reprezentantului Administratiei Publice Locale, va transmitem punctul de vedere al institutiei:     Serviciul de transport calatori este concesionat prin HCL nr. 191/2003 cu respectarea reglementarilor legale in domeniul serviciilor publice in general si in particular a serviciilor de transport public de calatori locali.     Primarul municipiului Turda, Tudor Stefanie, este garantul respectarii legislatiei de catre institutia Primariei si de catre operatorul de transport, a acestor prevederi legale. A respectat si va respecta in continuare legislatia in vigoare.     Memoriul protestatarilor va fi transmis reprezentantilor Consiliului Local Turda.      Atacurile la persoana primarului Tudor Stefanie, scandarea unor lozinci acuzatoare nu fac decit sa ingreuneze dialogul care ar trebui sa existe intre reprezentantii comunitatii si institutiile statului.     Acest comportament ne intareste convingerea ca in spatele acestei miscari se afla interese politice pe fondul campaniei electorale aflate in plina desfasurare.Primaria Turda     Departament Presa

Pe scurt

In audiente la BobilnaSeria întilnirilor Administratiei Judetene cu cetatenii din mediul rural continua azi cu vizite in comunele Bobilna, Recea Cristur si Panticeu. Alaturi de presedintele Consiliului Judetean, la aceste "audiente in teritoriu" vor participa reprezentanti ai institutiilor cu competente in gestionarea problemelor din mediul rural, precum Directia Silvica, Directia de Sanatate Publica, Agentia de Plati si Interventii in Agricultura, Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, Regia Autonoma de Administrare a Domeniului Public si Privat al Judetului Cluj, Inspectoratul Scolar Judetean, Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala si Directia de Munca si Protectie Sociala. A. M. P.Candidatii liberali din Ardeal, lansati de la Cluj-NapocaPersoanele nominalizate pe lista Partidului National Liberal pentru a candida in cursa electorala din 7 iunie vor fi prezente astazi in Cluj-Napoca. Lansarea candidatilor liberali ardeleni din regiunea de Nord-Vest are loc in aceasta dupa-masa la Hotel Pami din cartierul Manastur. La eveniment vor participa Norica Nicolai, Ovidiu Silaghi si Adrian Oros, toti trei candidati la europarlamentare.    A. M. P. Multiplicatorii de informatie, premiati la Cluj-NapocaRezultatele exceptionale in activitatea de comunicare pe teme europene a persoanelor si institutiilor din Transilvania de Nord vor fi premiate in Gala Multiplicatorilor de Informatie Europeana, care va avea loc in Cluj-Napoca. Evenimentul se va desfasura vineri, la Casa Matei, in prezenta reprezentantilor administratiei publice locale, societatii civile, dar si a comisarului european pentru multilingvism, Leonard Orban. In competitie s-au inscris mai multe institutii publice, asociatii sau fundatii si institutii de cultura din Regiunea Nord-Vest.    A. M. P.124 de amenzi in 6 orePolitistii clujeni au aplicat, in prima parte a zilei de ieri, 124 de sanctiuni contraventionale pentru nereguli la regimul rutier. Astfel, pe raza municipiului Cluj-Napoca au fost vizate opririle neregulamentare prin care au fost blocate caile de acces in diferite imobile sau institutii. 14 autoturisme au fost ridicate de reprezentantii Primariei, iar 7 motoscuteristi au fost sanctionati pentru lipsa unui curs de legislatie si pentru ca nu purtau casti de protectie. Opt soferi au ramas fara permisele de conducere, iar politistii avertizeaza ca vor continua controalele in trafic si in perioada urmatoare.    A. D.Dosar penal in loc de distractieAsta a patit un tinar de 19 ani din comuna Poieni, judetul Cluj, surprins de un echipaj al Politiei Huedin la volanul unei masini, desi nu poseda permis de conducere. Incidentul s-a produs marti pe drumul judetean 103H, pe care Vlad-Ioan G. conducea autoturismul. Tinarul este cercetat penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fara permis de conducere. Tinarul a declarat autoritatilor ca avea nevoie sa ajunga intr-o localitate din apropiere. Cercetarile vor continua in acest caz.  A. D.

Si-a parcat masina-n strada

Click pentru imagine maritaUn clujean si-a parcat ieri bolidul taman pe prima banda de circulatie a strazii Universitatii. Fotografia ne-a fost trimisa de un cititor care a reclamat faptul ca circulatia a fost ingreunata vreme de citeva zeci de minute.

Solutii anti-criza, la preturi studentesti

La Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor (FSEGA) functioneaza de 2 ani o organizatie studenteasca unica in tara: Theor&Practice Consult ofera consultanta pentru firme si companii.      Chiar si pentru cele afectate de criza financiara. "Noi chiar sintem seriosi si punem suflet in ceea ce facem. Putem gasi cea mai buna solutie a problemelor cu care se confrunta o firma si avem pentru aceasta sprijinul profesorilor nostri, specialisti in finante, contabilitate sau management", prezinta atuurile organizatiei Laura Simon, reprezentanta a departamentului de Finante a structurii. Un avantaj in plus il are faptul ca invata cu totii la linia germana. "Putem lucra cu firme din Germania, Austria sau Elvetia", este convinsa studenta. Organizatia a fost infiintata la sfirsitul anului 2007 de catre studenti ai liniei germane din facultate. "Terminasera 2 ani de studiu si doreau sa puna in practica ce au invatat. Au avut mult sprijin si din partea profesorilor", explica Laura. La putin timp, studentii au organizat Consulting Week, un eveniment ce a reunit firme de profil din toata tara. S-au ales cu fonduri pe care le-au folosit pentru o deplasare la Bruxelles (unde au aderat oficial la JADE - structura ce reuneste organizatii studentesti din toata Europa), iar fondatorul Theor&Practice Consult cu un job la o firma de renume in Bucuresti. Studentii si-au structurat activitatea pe departamente: Finante, Marketing, IT si Resurse umane si au executat proiecte pentru firme din tara si strainatate. Cel mai recent proiect a constat in realizarea logo-ului unei firme din New York, pentru care au primit 50 $.

Click

Dupa o pauza de aproape un an, spectacolul "Pietre in buzunar" va fi reluat in 14, 21 si 30 mai in noua sala studio a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Piesa autoarei contemporane Marie Jones este apreciata inca de la premiera din 1996, avind la activ premii UNITER si premii la festivaluri internationale de profil. Spectacolul din 21 mai va fi subtitrat in limba romana.

Elena s-a calificat in finala Eurovision

Click pentru imagine maritaTara noastra se va "lupta" la finala Eurovision din acest an cu Israel, Franta, Suedia, Portugalia, Islanda, Armenia, Rusia, Bosnia-Hertegovina, Malta, Germania, Turcia, Anglia, Finlanda si Spania. Restul de 10 tari din cele 25 ale finalei vor fi cunoscute in urma celei de-a doua semifinale, ce va fi transmisa in direct de TVR1, TVR International si TVR HD in aceasta seara, de la ora 22. "Se poate spune ca seara de marti a fost de doua ori fasta pentru delegatia Romaniei, pentru ca la conferinta de presa care a urmat dupa anuntarea cistigatorilor a avut loc si tragerea la sorti a intrarii in finala din 16 mai. Si aici Elena a avut succes, deoarece cu mina ei a extras pozitia 22 din cele 25 ale finalei, lucru pentru care multi artisti au invidiat-o", precizeaza Mariana Rusen, PR TVR.     In topul clipurilor de pe tvr.roClick pentru imagine maritaTVR 1 a fost lider de piata pe toate targeturile in timpul transmiterii concursului, la nivel national. "Minutul de aur al transmisiei de marti seara s-a inregistrat in momentul intrarii Elenei in concurs, cind peste 1,3 milioane de telespectatori din intreaga tara (6,5% rating si 18,6% cota de piata) au urmarit performanta romancei", sustine Rusen.      "Videoclipul interpretat de Elena, postat pe site in timp real, a fost vazut de peste 15.000 de persoane, fapt care l-a clasat pe pozitia 10 in topul tuturor timpurilor al celor mai vizionate materiale video din site-ul TVR!", adauga PR-ul de la TVR. Pariorii n-au mizat pe "The Balkan Girls"Click pentru imagine maritaLa casele internationale de pariuri, piesa care urma sa reprezinte Romania nu se numara printre favoritele concursului, fiind cotata cu a 21-a sansa (din 42 de melodii) la cistigarea concursului. Potrivit gamebookers.com, cota piesei "The Balkan Girls" era de 51 la 1, astfel ca persoana care paria, de pilda, 10 euro, pe aceasta melodie obtinea un cistig net de 500 de euro. Cu cele mai mari sanse la cistigarea concursului era creditata piesa ce va reprezenta Norvegia, cu o cota de 2,5 la 1. Cea mai buna performanta a Romaniei la Eurovision a fost locul al treilea, obtinut de Luminita Anghel & Sistem in anul 2005, cu piesa "Let Me Try". Marea finala Eurovision 2009, transmisa in direct in toata Europa, va fi gazduita de Olympiysky Arena din Moscova. Organizatorii au vindut, pentru seara finalei, 16.000 de bilete.

Fotbal la TIFF: homeless versus cineasti

Click pentru imagine maritaUna dintre cele mai spectaculoase premiere ale Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) din acest an va fi cea a documentarului "Australia", povestea participarii echipei Romaniei la Homeless World Cup Melbourne in decembrie 2008. Evenimentul va avea loc in 4 iunie, in Ziua HBO a festivalului, si va fi precedat de un moment inedit: un meci de fotbal disputat pe platoul de la Iulius Mall intre echipa din film (formata din Vasile Bereghi, Beniamin Calancea, Pavel Calancea, Daniel Podina, Claudiu Kostity, Radu Muntean - nu regizorul, tin sa precizeze organizatorii) si cea a cineastilor, reprezentati, printre altii, de Andi Vasluianu si Corneliu Porumboiu. Meciul care va avea loc pe platoul Iulius Mall Cluj va fi deschis de jucatori ai echipei CFR 1907 Cluj si arbitrat de Marian Salomir. Cele doua actiuni au in comun povestea echipei nationale de fotbal a persoanelor fara adapost (homeless) din Romania si participarea acesteia la Homeless World Cup Melbourne in decembrie 2008. Eroii sint sase oameni fara adapost din Timisoara si imprejurimi adunati de Mihai Rosus, coordonatorul si antrenorul echipei. Acesta incearca sa-i transforme in sportivi, chiar si amatori, in ciuda statutului lor social. Documentarul este o productie originala HBO Romania si isi propune sa spuna povestea fiecaruia dintre ei. Camera de filmat ii insoteste de pe strazile Timisoarei, prin cantonamentul de la Buzias, pina la experienta obtinerii primului pasaport din viata lor si a ajungerii pe un alt continent pentru a reprezenta Romania.

Achizitii cu banii jos la Condominium

La cea de-a patra editie a Tirgului de apartamente Condominium au fost incheiate 35 de precontracte, iar doua proprietati au fost achizitionate cu banii jos. Este vorba de doua apartamente cu 2 camere, in valoare de 35.000 de euro fiecare, ambele situate in zona Manastur. Totodata, pe perioada tirgului au fost programate circa 200 de vizionari pe santier ale apartamentelor, dintre care 15 pentru proprietatile de vacanta din Costa del Sol. Clujenii s-au aratat extrem de interesati de finantarea oferita direct de dezvoltatori, iar majoritatea au declarat ca sint in cautarea unor apartamente de 3 sau 4 camere. Potrivit organizatorilor, aproximativ 10% dintre potentialii cumparatori dispun deja de suma necesara investitiei, iar 30% doresc sa vinda o proprietate, diferenta urmind sa fie achitata prin credit bancar sau rata la dezvoltator.    A. D.

Ce se pregateste la cantina Farmec?

Cantina Farmec a fost data in folosinta in 1979, o data cu atelierul de produse chimico-casnice, caminul de nefamilisti si magazinul de prezentareReprezentantii Farmec Cluj-Napoca au confirmat ca doresc sa vinda cantina, fara sa mentioneze suma ceruta, ci doar motivele.      "Una dintre strategiile adoptate de companie pentru intarirea sa si cresterea competitivitatii in aceste conditii de piata dificile este concentrarea asupra activitatii de baza - anume aceea a productiei de cosmetice. Prin urmare, am decis sa externalizam active care pot fi valorificate mai bine de companii specializate", a declarat Mihaela Turdean, directorul general al companiei. Sumele rezultate din aceasta tranzactie vor fi folosite pentru retehnologizarea companiei.    Numai cu nunti nu se poateIn cazul unei tranzactii, viitorul cantinei nu va fi neaparat cel de cantina, deoarece nu e o afacere prin care investitia sa se poata amortiza repede. "Acel spatiu trebuie renovat si ar putea fi folosit doar ca sala de nunti, nu si ca restaurant, deoarece nu cred ca ar putea atrage multe persoane", spune Viorica Cublesean, proprietara restaurantului Panoramic. Ea spune ca o astfel de investitie se recupereaza in zeci de ani in cazul in care spatiul e folosit pentru organizarea nuntilor si ca potentialul cumparator trebuie sa-si faca niste calcule foarte exacte inainte de a se arunca la o asemenea cheltuiala.      In plus, proprietarul unei alte sali pentru nunti spune ca s-a interesat deja de pretul de vinzare al cantinei si ca acesta ar fi exorbitant fata de cit valoreaza cladirea.     O parcare e plauzibilaIn vara anului trecut, Primaria a emis o hotarire privind aprobarea Planului Uurbanistic de Detaliu "extindere si refunctionalizare cantina in parking etajat, P plus 2E plus terasa". Astfel, cantina Farmec s-ar putea transforma in miinile unui nou investitor intr-un parking.     In ceea ce priveste valoarea cladirii, expertii imobiliari sint reticenti in a-si da cu parerea. "Acum nu se mai tine cont intr-o masura atit de mare ca in alti ani de pretul pe metrul patrat din zona, ci difera in functie de randamentul si profitul care va putea fi scos din acel spatiu", explica Doru Lupean, asociat la Fix Up Marketing.

Tirg pentru industria hoteliera

Cea de-a saptea editie a Tirgului Hotel&Catering se va desfasura in perioada 19-22 mai la Expo Transilvania. Evenimentul e specializat în amenajari, dotari, echipamente si servicii pentru hoteluri, restaurante, baruri, fast-food-uri, cofetarii si patiserii, precum si pizzerii, discoteci, cluburi, cazinouri si servicii de catering. Tirgul a fost inaugurat în anul 2003, ca urmare a exploziei pe piata româneasca a domeniului hotelier, iar pe parcursul editiilor tematica s-a diversificat, astfel ca în prezent Hotel&Catering ofera publicului informatii cu privire la standardele europene în industrie. Evenimentul se adreseaza in principiu specialistilor, prestatorilor de servicii si beneficiarilor acestora, iar la cele sase editii anterioare au participat 523 de firme expozante din tara si strainatate, avind peste 30.000 de vizitatori specialisti, pe o suprafata ocupata de aproximativ 15.000 mp.    A. D.

Programe de finantare pentru femeilor manager

Femeile de afaceri din Cluj au aflat ieri conditiile in care pot accesa fonduri nerambursabile, in cadrul seminarului "Zilele Femeii Intreprinzator".     Prima parte a evenimentului, care a reunit de data aceasta mai multe participante fata de anul trecut, s-a axat pe prezentarea programelor de finantare, in timp ce in a doua parte au fost expuse povestile de succes ale unor intreprinzatoare, iar cele mai noi in bransa au putut primi sfaturi de la cele care activeaza de ceva vreme in mediul de afaceri.     Potrivit lui Mircea Mihestean, directorul executiv al Oficiului Teritorial pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii din Cluj, programele finantate 100% din bugetul de stat sint acum cea mai simpla modalitate de accesare a fondurilor nerambursabile.     "Aplicatiile se depun online, iar selectia se face tot online, astfel incit e eliminat subiectivismul. In plus, puteti afla tot de pe site daca ati fost admisi in program sau nu", a explicat Mihestean. Pe de alta parte, dezavantajul acestor programe este ca alocarea maxima este mult mai mica fata de banii ce pot fi obtinuti prin fondurile structurale. Anul trecut, Clujul a fost pe primul loc in ceea ce priveste absorbtia fondurilor de la bugetul de stat, circa 20% din suma totala de bani alocata ajungind la IMM-uri din Cluj.

Motiunea anti-Boc, respinsa la 42 de voturi

Foto Bogdan Baraghin * NewsInMinistrii Mihai Stanisoara, Elena Udrea, Monica Iacob-Ridzi si premierul Emil Boc, la sedinta celor doua camere ale Parlamentului pentru dezbaterea motiunii de cenzuraPremierul Emil Boc a declarat, dupa aflarea rezultatului, ca respingerea motiunii reprezinta un vot de incredere dat actualului Guvern pentru a continua politica de investitii si "de salvare a locurilor de munca".     "(Rezultatul votului, n.r.) spune totul despre soliditatea acestui Guvern", a spus Emil Boc.     Primul ministru a aratat ca Guvernul va merge in continuare pe "programul agresiv de investitii publice majore" si va promova un pachet de garantii si ajutoare de stat pentru domenii strategice.     "Minciuni electorale"Liberalul Varujan Vosganian – fost ministru al Finantelor – a sustinut ca din deficitul bugetar pe 2008, considerat excesiv de PDL-PSD, 3 miliarde de euro nu ar fi trebuit trecute la acest capitol si a acuzat partidele de la guvernare ca nu au avut "barbatia" sa convinga CE ca suma reprezinta doar cheltuieli ocazionale.      La rindul sau, deputatul PNL Eugen Nicolaescu a acuzat PDL si PSD ca nu-si pot indeplini programul de guvernare din cauza ca acesta cuprinde minciunile lansate in campania electorala, dar si din cauza incompetentei.    "Dezastrul liberal"Premierul Emil Boc a declarat la rindul sau ca economia romaneasca incepe sa mearga bine, iar acest lucru ii deranjeaza pe liberali si le-a cerut parlamentarilor sa respinga motiunea. "Stiu ca va deranjeaza, pentru ca tot ce este bun pentru Romania este rau pentru dumneavoastra si invers. Ati vrea ca situatia sa fie rea pentru a fi bine pentru dumneavoastra", le-a spus Boc initiatorilor motiunii de cenzura. El a argumentat ca veniturile bugetare au crescut in luna aprilie, valoarea investitiilor straine a crescut in primele luni ale anului, iar cursul euro-leu se stabilizeaza.     Boc a mai declarat, in replica la afirmatiile liderului liberal, Crin Antonescu, ca democrat-liberalii au dorit o alianta cu doctrina liberala, nu cu "dezastrul liberal".     Seful Executivului le-a cerut parlamentarilor sa considere motiunea de cenzura ca fiind o "automotiune de cenzura" a PNL, sa o respinga si sa acorde in continuare incredere Guvernului PDL-PSD.

De ziua copilului, politistii vor primi uniforme noi

Foto Bogdan Baraghin * NewsInNoile uniforme ale Politiei, inspirate dupa modelul german, vor fi purtate de angajatii MAI incepind cu 1 iunie.     Astfel, potrivit ministrului de Interne, Dan Nica, toate cadrele aparatului central al Ministerului Administratiei si Internelor, cele de la Evidenta Populatiei, Politia de Frontiera, Politia Nationala, Oficiul Roman pentru Imigrari si Directia de Pasapoarte vor purta un singur model de uniforma, diferentiat de ecusonul de pe bratul sting al hainei care poarta insemnele fiecarei arme.      Un singur tip de uniforma vor purta si politistii din cadrul Politiei Locale, dar de culoare diferita fata de cele ale lucratorilor din cadrul unitatilor mentionate mai sus. Politia locala va avea insemnele unitatii si gradele pe piept, in partea stinga a hainei.     Politisti "nesifonati"Atit uniformele unitatilor din cadrul MAI, cit si cele ale Politiei Locale, prezentate ieri de ministrul Dan Nica, sint doar propuneri, urmind ca acestea sa fie aprobate dupa consultari cu administratiile locale, cu Corpul National al Politistilor, sindicatele si dupa aprecierile opiniei publice. Nica a precizat ca personal a ales culoarea uniformelor care ar urma sa fie folosite de cei din minister, bleumarin, si ca acestea ar urma sa fie confectionate din materiale nesifonabile si rezistente la purtare.     Uniforme termoizolanteDe asemenea, Nica a spus ca pentru agentii de circulatie si pentru ceilalti care lucreaza in conditii deosebite vor fi folosite materiale speciale, termoizolante si rezistente la intemperii. Politistii care vor activa pe litoral in timpul sezonului vor purta pantaloni scurti si tricouri inscriptionate cu insemnele Politiei Nationale.      Nica a adaugat ca schimbarea uniformelor va fi suportata de catre lucratori din fondurile pe care anual ministerul le aloca pentru haine si ca un singur tip de uniforma va aduce economii in cazul in care politistii sint relocati in cadrul unitatilor ministerului. Si uniformele elevilor de la Academia de Politie se vor schimba, acestia urmind sa primeasca uniforme distincte pentru oras, instructie si studiu.      Designul pentru uniformele prezentate de ministrul Nica a fost realizat de structura de logistica a minsterului dupa ce au fost analizate uniformele politistilor din statele membre UE si seamana cu cele ale politistilor nemti.

Pe scurt

Pensionari in masa la CFRLiderul Federatiei Nationale Feroviare Miscare-Comercial, Gheorghe Popa, a declarat, in urma discutiilor cu ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu, ca intre 3.500 si 3.700 de salariati feroviari vor fi pensionati in 2009. Acesta a adaugat ca, din cei 3.500-3.700 de pensionari, peste 900 sint feroviari de la CFR Calatori, 1.300 de la CFR Marfa si 1.400 de la CFR Infrastructura. Popa a subliniat ca, intr-o prima faza, vor fi pensionati 920 de salariati de la CFR Calatori, dintre care 150 din filiale. Cei care indeplinesc conditiile vor fi pensionati in 30 de zile. Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) anunta in 20 martie sindicatele ca va reduce numarul personalului in sistemul feroviar cu 12.139 la toate cele trei companii CFR.Gorbaciov isi face partidFostul presedinte al URSS Mihail Gorbaciov a declarat ca in curind va fi anuntata infiintarea Partidului Democrat Independent din Rusia si ca a primit "peste zece mii de scrisori in sustinerea acestei idei". "Am ajuns la concluzia ca in Rusia ar trebui sa existe un astfel de partid, iar comitetul de initiativa pentru infiintarea acestuia deja a primit sustinere din partea a numerosi cetateni", a declarat fostul presedinte. Mihail Gorbaciov a fost la conducerea Uniunii Sovietice intre 1985-1991. Reformele aplicate de fostul lider sovietic dupa 1985 au impulsionat prabusirea sistemului comunist si dizolvarea URSS in 1991. El a primit Premiul Nobel pentru Pace. Boc si CodurilePremierul Emil Boc a declarat miercuri ca exista posibilitatea asumarii raspunderii pe Codurile juridice in forma finalizata de subcomisiile parlamentare, dar acest lucru se va intimpla doar daca exista o decizie a coalitiei si dupa consultarea societatii civile. În acest sens, Boc a declarat ca "Guvernul nu exclude posibilitatea de a-si angaja raspunderea, asa cum am spus-o de la inceput". "Urmeaza sa realizam o consultare in interiorul coalitiei si impreuna cu societatea civila pentru eventualele aspecte care au ramas nerezolvate. Eu sper ca prin munca pe care au facut-o sa fi gasit solutiile agreate de toata lumea, astfel incit acest demers sa mearga fara probleme si Romania sa aiba un sistem judiciar consistent si consolidat", a spus Boc.

Sandoi: "Italia i-ar prinde bine lui Cordos!"

Foto ProsportSelectionerul de Tineret il incurajeaza pe Cordos in vederea unui transfer in strainatateSelectionerul regreta accidentarea jucatorului si spera sa-si revina cit mai curind pentru a reveni printre "tricolori".      Ghinionul se tine scai de Andrei Cordos. In partida cu Tirgoviste, fundasul s-a accidentat si diagnosticul medicilor este crunt: ruptura fibrilara si repaus total de la antrenamente. Astfel, pina la finalul campionatului, jucatorul nu va mai bifa nici o prezenta in tricoul Universitatii Cluj. Mai mult, el va pierde o noua convocare la lotul national, pentru partida oficiala cu Insulele Feroe, din 6 iunie, din deplasare. "Din pacate, Andrei pierde si lotul pentru jocul cu Feroe. Este un jucator pe care ma bazez, care a fost convocat la fiecare actiune a echipei in ultimul timp. Imi pare rau pentru el, sper sa-si revina si sa o faca cit mai bine", a declarat pentru monitorul selectionerul tineretului. Tehnicianul a vorbit si despre un posibil transfer al jucatorului in Serie B, in Italia, acolo unde este dorit de mai multe formatii: "Eu eram bucuros ca Andrei juca meci de meci 90 de minute la Universitatea Cluj. Oricum, o prezenta in Italia ar fi benefica pentru el, daca s-ar acomoda. Este foarte important ca la virsta lui sa joace si cu cit competitia este mai valoroasa, cu atit creste si valoarea jucatorului. Totul depinde de el, el isi va alege echipa daca va pleca de la Universitatea Cluj. Pentru mine este foarte greu sa-l indrum. Eu am nevoie de el la echipa nationala", a conchis Sandoi. Ipoteza trecerii lui Cordos in Serie B este confirmata din nou de impresarul Virgil Colfescu, cel care reprezinta interesele fotbalistului: "Andrei pleaca in vara. Eu am mai discutat citeva echipe si astept luna mai sa vedem ce va fi. Accidentarea nu-i pericliteaza transferul in Italia. Oricum, el s-a accidentat din cauza terenurilor proaste de la Cluj. Daca se transfera in iarna in Italia, acum el era foarte bine, din toate punctele de vedere", a spus agentul.     Dorit si de romaniCordos a fost dorit si in Romania de mai multe formatii, cel mai important nume vehiculat fiind Dinamo Bucuresti. In afara interesului din Stefan cel Mare, fundasul s-a mai aflat si in vizorul echipelor FC Vaslui si Gaz Metan Medias, ultima facind chiar o oferta concreta, refuzata insa de conducerea Universitatii Cluj.      In vara, Cordos va intra in ultimul an de contract cu Universitatea Cluj.