Ruiz a demonstrat si de aceasta data ca ii priesc meciurile din Cupa RomanieiPutini spectatori s-au inghesuit pe arena din Urziceni pentru a vedea la treaba campioana si detinatoarea Cupei, CFR Cluj, in disputa cu FC Vaslui. Iar debutul partidei cu siguranta ca nu i-a dezamagit. In minutul 3, Ruiz si Leao au trecut pe linga deschiderea scorului, insa primul avea sa se revanseze peste 8 minute, marcind pe linga Kuciak dupa o pasa de calitate a lui Mara. Replica vasluienilor a venit imediat, printr-un sut din 6 metri al lui Temwanjera, respins in corner de Nuno Claro ('13). A urmat o noua incursiune a lui Ruiz in careul advers ('16), soldata cu doua ratari incredibile ale argentinianului, dupa care meciul si-a pierdut din intensitate, jucatorii preferind o lupta oarba la mijlocul terenului. O noua finala a ProvincieiCei aproximativ 1.000 de oameni de pe arena "Tineretului" au trebuit sa astepte pina in repriza secunda pentru a mai asista la faze importante la cele doua porti. Temwanjera a deschis "balul" cu un luft din 2 metri ('53), Leao n-a gasit formula golului, desi avea toata poarta in fata ('65), iar Pereira l-a iertat si el pe Kuciak, trimitind balonul in stilpul portii vasluiene ('70). Apoi a venit rindul lui Nuno Claro sa simta presiunea adversarului. Portughezul a fost solicitat in doua rinduri, la suturile lui Burdujan ('77) si Wesley ('88), insa de fiecare data a iesit basma curata. Ultimul cuvint, insa, l-au avut tot clujenii. Dupa ce a facut ce a vrut cu aparatorii Vasluiului, Mara i-a pus mingea pe tava lui Pereira, iar uruguayanul n-a iertat de la 11 metri ('90^2). Astfel, pe 13 iunie, CFR Cluj va avea ocazia sa-si apere titlul obtinut anul trecut, urmind sa dispute finala Cupei in compania celor de la FC Timisoara. CFR CLUJ - FC VASLUI 2-0Au marcat: Ruiz ('11), Pereira ('90^2) CFR Cluj: Nuno Claro - Tony, Galiassi, Alcantara, Pereira - Leao ('68, Flores), Dani - Mara, Culio, Dubarbier ('56, Panin) - Ruiz ('75, Y. Kone); Antrenor: Antonio Oliveira FC Vaslui: Kuciak - Buhus, Cinu, Farkas, Balace ('90^2, Jovanovic) - Pavlovic ('70, Zmeu), Ghenchev - Milisavljevic, Wesley, Burdujan - Temwanjera ('71, Kirovski); Antrenor: Viorel MoldovanCartonase galbene: Ruiz ('26), Leao ('44), Culio ('73) / Buhus ('14), Pavlovic ('64), Cinu ('73) Arbitri: I. Serea - A. Vidan, A. Onita Stadion: "Tineretului", Urziceni, 1.000 de spectatori.
BerbecAveti idei originale, care va aduc cistiguri financiare.O femeie mai in virsta va propune o colaborare avantajoasa sau poate chiar un nou loc de munca. Va recomandam sa va consultati cu partenerul de viata.Evitati orice fel de speculatii! Taur Aveti o zi buna pentru contracte, asocieri si investitii financiare. Sinteti convingator, iar relatiile cu cei din jur sint foarte bune.Pe plan sentimental, puteti sa va faceti planuri de viitor.Va sfatuim sa ascultati si parerile altor persoane. Gemeni Puteti obtine cu usurinta cistiguri financiare.Va recomandam sa nu incepeti mai multe treburi simultan. Evitati speculatiile si tineti cont de sfaturile celor apropiati!Va sfatuim sa nu neglijati odihna. Rac Reusiti sa ii transmiteti partenerului de viata entuziasmul care va caracterizeaza si, impreuna, faceti planuri ambitioase, pe termen lung.Va sfatuim sa nu va pierdeti in detalii si sa nu va risipiti inutil energia creatoare. Dupa-amiaza, mergeti intr-o vizita la o ruda mai in virsta, unde va simtiti foarte bine. Leu Prietenii si persoana iubita sint nemultumiti, pentru ca va dedicati prea mult studiului. Satisfactiile intelectuale va determina sa nu tineti cont de parerile celor din jur.Va sfatuim sa nu va neglijati familia. Incercati sa nu va rupeti de problemele de zi cu zi, pentru ca puteti avea surprize neplacute! Fecioara Dimineata sinteti plin de energie si ii mobilizati pe cei din jur.Este o zi buna pentru activitati profesionale.Va sfatuim sa va folositi creativitatea pentru proiecte pe termen lung. Balanta La serviciu, reusiti sa puneti in practica idei originale, insa, va recomandam sa nu va asteptati la aprecieri din partea colegilor.Dupa-amiaza este posibil ca o persoana mai in virsta sa va provoace la discutii in contradictoriu.Fiti diplomat si nu spuneti tot ce ginditi! Cei din jur s-ar putea sa va inteleaga gresit. Scorpion Sinteti intr-o forma intelectuala buna, care va influenteaza favorabil relatiile cu cei din jur.Este o zi buna pentru intilniri cu prietenii. Va recomandam sa le ascultati sfaturile.Spre seara, incasati o suma importanta de pe urma unei afaceri. Sagetator Increderea in fortele proprii si spiritul de initiativa va ajuta in tot ce faceti.Dupa-amiaza va ocupati de problemele partenerului de viata.Nu neglijati odihna! Capricorn Dimineata, o ruda mai in virsta va ajuta cu bani si va reda increderea in fortele proprii.Dupa-amiaza va schimbati planurile in legatura cu o calatorie.Partenerul de viata va ajuta sa demarati o afacere. Nu va pripiti sa luati o hotarire! Varsator Din cauza ideilor mai neobisnuite pe care le aveti azi, relatiile cu prietenii pot avea de suferit. Va recomandam sa nu va impuneti punctul de vedere. Tineti seama si de parerile celorlalti!Dupa-amiaza aflati ca trebuie sa plecati intr-o delegatie. Nu este cazul sa va enervati, pentru ca veti avea numai de cistigat. Pesti Demarati o activitate originala, cu care veti avea succes. Va recomandam sa fiti consecvent si sa acceptati ajutorul unui prieten.Va sfatuim sa fiti mai comunicativ si mai flexibil.Nascuti pe 30 aprilie - Ziua Subordonatului Exagerat Nativii zilei de 30 aprilie sint personalitati dominatoare. Adesea, insa, sint foarte dispusi sa renunte la functiile de raspundere pe care le au pentru a se retrage intr-un loc linistit. Pentru a-si indeplini responsabilitatile profesionale, ei actioneaza ca la carte. Nu fac usor exceptii si nu se incadreaza in categoria persoanelor intelegatoare decit daca este in interesul general. Desi sint sefi si directori exacti, ei au capacitatea de a se mentine pe pozitie la aceleasi standarde.Pentru majoritatea celor nascuti astazi, datoria este inainte de toate. Totusi, ei pot fi destul de refractari atunci cind trebuie sa puna la indoiala presupunerile proprii sau ale superiorilor. Astfel, ei isi asuma riscul de a face o treaba “buna”, desi se indreapta spre o directie gresita din punct de vedere moral. Cei care devin constienti de aceasta tendinta vor fi incununati de mari succese pe termen lung. Totusi, nativii acestei zile vor fi destul de incomodati de faptul ca vor trai in incertitudine.Nativii care detin functii de raspundere simt nevoia sa fie iubiti si respectati de subordonati. In calitate de colegi, ei sint intotdeauna amabili si incurajeaza relatiile prietenesti de serviciu. In schimb, au tendinta de a fi mult prea protectori cu personalul sau cu colegii lor. Acestia vor fi preferati de nativi atita timp cit vor fi in consens cu anumite chestiuni importante. In schimb, cei nascuti astazi vor afisa dispret si dezaprobare in relatiile cu cei pe care nu ii agreeaza sau nu ii considera demni de atentia lor.Cei nascuti pe 30 aprilie simt o nevoie acuta de afectiune din partea familiei si prietenilor. In relatiile cu ceilalti, ei nu doresc sa fie angajati in certuri si conflicte. Isi doresc sa fie iubiti si in acelasi timp sa fie lasati in pace atunci cind au nevoie de acest lucru. Copiii descopera din timp cum sa obtina ceea ce vor de la un parinte nascut pe data de 30 aprilie. Acesta pare refractar, dar in realitate este destul de usor de convins cind este manipulat cu intelepciune de o fiica sau de un fiu. Cei nascuti astazi sint in mod special vulnerabili la farmecul unui copil de sex opus.O persoana nascuta pe 30 aprilie poate fi convinsa cu conditia sa nu insisti la infinit. Nativul va dovedi ca este incapatinat si de neclintit daca percepe o agresiune la adresa lui. Pe de alta parte, cei nascuti astazi admira gratia si intelepciunea. Trebuie sa fie atenti sa nu ii streseze constant pe cei din jurul sau din punct de vedere psihologic, ori sa ii intimideze prin tacere sau prin amenintari.Uneori, cei nascuti pe 30 aprilie isi neaga propria putere, in special femeile ce pot renunta la autoritatea tatalui, fratelui sau colegului. Ei trebuie sa ia in considerare o astfel de abordare cu mare grija. Aceasta le poate cauza uneori nefericire si frustrare. Adesea, mamele nascute astazi insufla copiilor dorinte ambitioase. Calitatile de educatori ale nativilor acestei zile tind sa fie marete, dar parintii nascuti pe 30 aprilie trebuie sa evite sa-si sufoce copiii cu prea multa atentie. SFATURI: Incearca sa-ti asculti mai mult vocea interioara. Solicita indrumari mai competente inainte de a lua decizii. Ia in considerare sfaturile colegilor si prietenilor. Cultiva toleranta. Controleaza-ti dorintele si fii mult mai constient de tine. PUNCTE FORTE: Protector Bun profesionist Hotarit PUNCTE SLABE: Solicitant Exagerat Ingaduitor cu sine
Ar fi important de adaugat ca legea politiei locale transfera agentilor comunitari acele competente care trebuie sa fie legate de comunitatile locale. Astfel, politistii locali urmeaza sa aiba atributii atit in ceea ce priveste paza bunurilor, protejarea integritatii corporale, cit si in gestionarea circulatiei pe drumurile publice, mai ales in interiorul oraselor, inclusiv parcari si ridicarile de masini. Ministrul de resort a precizat, insa, ca reprezentantii politiei nationale si cei ai politiei locale vor lucra in strinsa legatura si ca bugetul central va sustine o parte din activitatea serviciilor locale. Descentralizare si normalizarePrincipalele atributii pe care noua lege le confera agentului comunitar sint cele din domeniul ordinii si linistii publice si a circulatiei rutiere. Politia locala ar urma sa fie mai aproape de cetateni si de nevoile lor, in timp ce politia nationala sa fie cea care sa se ocupe de actiunile in domeniul interventiei, gestionind activitati, precum politia criminala sau investigarea fraudelor. Totodata, ministrul internelor a anuntat ca politistii locali vor avea uniforme diferite de colegii lor din politia nationala, iar agentii vor putea solicita interventia si ajutorul colegilor de la centru. Practic, toate aceste declaratii se potrivesc ca o manusa pe doleantele administratiei publice locale din Alba Iulia exprimate in repetate rinduri atit de catre edili cit si de catre responsabilii Serviciului Public al Politiei Comunitare. De altfel, ministrul Dan Nica a anuntat ca in localitatile in care functioneaza deja astfel de servicii transferul de atributii va fi mai rapid si mai simplu. AsteptariContactat si intrebat in legatura cu aceste aspecte, directorul Serviciului Local al Politiei Comunitare, Radu Adrian, a ridicat doua probleme referitoare la noua lege. “Este momentul ca fiecare sa stie exact ce are de facut, insa, trebuie stipulat foarte clar ce si cum poate sa faca fiecare. Nu ar fi normal ca agentii locali sa aiba atributii acolo unde nu au posibilitati. Pe de alta parte, toata lumea vorbeste despre atributii. Asta e ok atita timp cit se vorbeste si despre salarizare. Nu poti sa ii pretinzi unui agent sa fie disponibil 24 de ore din 24, sa fie apt pentru interventii in forta, sa isi asume toate riscurile, dar sa iI platesti cu un salar de 5-6 milioane de lei vechi. In concluzie, este binevenita legea Politiei Locale, o asteptam cu interes sa intre in vigoare, dar trebuie gindita si aplicata foarte bine”, a explicat Radu Adrian. Adrian Radu“Noi asteptam de mult aceasta lege, am facut demersuri pentru a se urgenta aparitia ei si am facut in repetate rinduri diverse propuneri. Stiu ca si primaria s-a implicat si consider ca este momentul sa apara o astfel de lege”.
Perechea Sorana Cirstea (Romania)/Maria Kirilenko (Rusia) s-a impus, ieri seara, in fata cuplului Eva Fernandez (Spania)/Laura Thorpe (Franta), scor 6-4, 6-4, intr-un meci din mansa inaugurala a turneului de la Fes (Maroc). La simplu, Sorana Cirstea, care era cotata cu sansa a cincea la cistigarea turneului, a fost invinsa de Lourdes Dominguez (Spania), scor 3-6, 4-6. In alta ordine de idei, la turneul Masters de la Roma, Victor Crivoi a pierdut in turul II (1-6, 7-6, 1-6) in fata suedezului Robert Söderling.
Mircea Sandu a mai anuntat ca 14 meciuri din finalul acestei editii de campionat vor fi conduse de arbitri din strainatate, propunerea venind din partea LPF, pentru a elimina suspiciunile. Cele 14 meciuri vor fi urmatoarele: Dinamo - CFR Cluj (etapa a XXVIII-a), CFR Cluj - FC Timisoara (XXIX), Steaua - Dinamo, Unirea Urziceni - CFR Cluj (XXX), Steaua - Rapid, Dinamo - FC Timisoara (XXXI), Rapid - Universitatea Craiova, FC Timisoara -Steaua, Unirea Urziceni - Dinamo (XXXII), FC Vaslui - Rapid, Steaua - Universitatea Craiova, FC Timisoara - Unirea Urziceni (XXXIII), Universitatea Craiova -FC Vaslui si Unirea Urziceni-Steaua (XXXIV). La jocul Dinamo-CFR Cluj, din etapa a XXVIII-a a Ligii I, care se va disputa simbata, fusese deja delegata o brigada formata din Adrian Comanescu, Dorin Mudura si Ionut Babadag, dar CCA va aduce o brigada din strainatate la acest joc.
Desi intilnesc o grupare ajunsa pe locul zece in Liga a II-a, “alb negrii” au parte de un meci greu in compania aradenilor, care s-ar fi batut cu siguranta pentru promovare, daca in iarna nu s-ar fi confruntat cu probleme financiare. Totusi, cele doua victorii consecutive inregistrate de liderul FC Unirea (2-0 cu CF Liberty Oradea si 3-1 la ACU Arad) trebuie neaparat intregite cu o noua izbinda in jocul de simbata, cu UTA.Meci dificil cu aradeniiPrezent, ieri, la conferinta de presa saptaminala antrenorul principal al Unirii, Adrian Falub, a vorbit despre meciul cu “Batrina Doamna”.“Ne asteapta o confruntare dificila. Acest lucru se datoreaza in primul rind absentelor din lot, dar si pentru faptul ca venim dupa o victorie, care sper sa ne dea moral si sa nu ne prinda desconcentrati. Prin victoria de la Arad (n.r. scor 3-1), noi nu am obtinut nici o performanta si trebuie sa fim foarte atenti la meciurile care urmeaza. UTA este o echipa puternica, chiar daca nu se afla in cea mai buna perioada a sa, din cauza problemelor financiare existente la ei. Cu toate acestea “Batrina Doamna” ramine o echipa valoroasa, o echipa de traditie, care in meciurile importante se mobilizeaza si este foarte greu de batut. Imi doresc sa trecem cu bine peste acest joc si sa ne gindim in continuare la ceea ce urmeaza, fiindca va fi o saptamina extrem de importanta pentru noi”, a declarat Falub. Acesta se confrunta cu o serie de probleme de efectiv si nu va putea conta pe serviciile a patru jucatori: Ionut Balan (suspendat), Constantin Bumbac (clauza contractuala), respectiv Mircea Rus si Marius Foro (accidentati). “Sintem pe primul loc si toti cei care vor juca contra nostra se vor mobiliza exemplar. UTA este o echipa imprevizibila, noi trebuie sa cistigam pentru a ne indeplini obiectivul. Daca invingem UTA si Vilcea vom lua o optiune serioasa in lupta pentru promovarea in Liga 1. Cu siguranta va fi un meci mai greu decit cel cu ACU si sintem practic obligati sa batem”, a declarat mijlocasul Ciprian Pepenar.Speram sa asistam la un meci de calitate, disputat in spiritul fair-play-ului, la capatul caruia echipa noastra favorita va obtine toate cele trei puncte prin care va aborda cu mai multa incredere derby-ul cu CSM Rimnicu Vilcea. Meciul cu oltenii lui Alin Artimon se va disputa, miercuri, 6 mai, cu incepere de la ora 16.00 si va fi transmis, in direct, de Sport.ro.Echipa probabila: Rotaru - Djordjevic, Poverlovici, Marincean, B. Bucurica - Sg. Costea, Dalbea, Fl. Dan, Selagea - G. Grozav, B. Verdes.ADRIAN FALUB, antrenor FC Unirea Alba Iulia: “Situatia in virful clasamentului este destul de complicata, mai sint 24 de puncte puse in joc si s-a vazut ca orice meci are importanta lui. Tirgu Mures a pierdut 2 meciuri in ultimele 3 etape si a cedat in aceste conditii primul loc, noi am invins in 2 jocuri la rind si am redevenit lideri. Cred ca daca vom obtine 6 puncte din jocurile cu UTA si CSM Rm Vilcea vom avea prima sansa de a promova in Liga I”.ETAPA A 27-AFCM Tirgu Mures - U Cluj (in tur 1-2)CFR Timisoara - Liberty Salonta (2-1)Dacia Mioveni – International (1-1)CSM Rm Vicea - ACU Arad (0-3)FC UNIREA - UTA Arad (0-0)Minrul Lupeni - Drobeta Turnu Severin (0-1)Ariesul Turda – Muresul Deva (0-1)FCM Tirgoviste - Mechel Cimpia Turzii (2-2)FC Bihor Oradea - Jiul Petrosani (1-1)
Barcelona –Chelsea 0-0. Miza uriasa - calificarea in finala Ligii Campionilor - si-a pus amprenta asupra confruntarii de pe “Nou Camp” cele doua echipe oferind un joc dirz, fara prea mult spectacol. In prima repriza, Barça a dominat si a trimis zece suturi spre poarta lui Cech, dar numai trei dintre ele au nimerit spatiul portii. Cu toate acestea, Chelsea s-a aratat mai bine organizata in teren si a avut cea mai mare oportunitate pina la pauza, cind Drogba a scapat spre poarta, dar a sutat de doua ori in Victor Valdez. Fundasul stinga Bosingwa (o improvizatie in lipsa lui Ashley Cole) a reusit, cu sprijinul colegilor din aparare, sa-i tina piept lui Lionel Messi. In repriza secunda, Barcelona si-a intetit ofenisva, prin raidurile fundasului Daniel Alves, sau pasele maiestrite ale lui Messi. Si daca lovitura libera executata cu efect de Alves si-a ratat de putin tinta, Eto’o a avut o sansa mult mai mare de gol, in min. 69, dupa o superba actiune individuala. Cu un Messi nu prea inspirat la finalizare, cu un Henry marcat de o accidentare, echipa gazda nu a reusit sa sparga defensiva lui Hiddink. Nici macar in min. 90^1, cind junele Krkic, caruia Alves i-a pus mingea pe cap in sase metri, a trimis peste poarta lui Cech si nici in ultimele secunde, cind portarul ceh l-a blocat pe Hleb in drumul spre gol. Spectacolul asteptat pe “Nou Camp” nu a mai avut loc, dar in returul de la Londra se va juca probabil altfel, ambele echipe fiind obligate sa inscrie.
Noul presedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul FRF este Aron Huzu, care a fost numit ieri in functie de catre Comitetul Executiv. Federatia Romana de Fotbal a trimis saptamina trecuta formulare catre toate cluburile din primele trei esaloane in care le cerea sa sugereze ce presedinte doresc la Comisia Centrala a Arbitrilor, ca urmare a demisiilor lui Gheorghe Constantin, Marcel Lica si Nicolae Grigorescu. Conform presedintelui FRF, Mircea Sandu, 63 din cei 66 reprezentanti ai cluburilor au raspuns apelului FRF. Aron Huzu a obtinut 23 de voturi, Ion Craciunescu si Cornel Sorescu au fost numiti de 13 cluburi, Vasile Avram de 10, in timp ce Dan Lazarescu a primit doar patru voturi. Ion Craciunescu a anuntat ca nu vrea sa colaboreze cu actuala conducere a FRF, Vasile Avram are rude de gradul 1 in arbitraj (fiul sau Marius Avram), astfel ca in sedinta CEx au fost luate in discutie doar trei nume: Aron Huzu, Dan Lazarescu si Cornel Sorescu. Primul dintre ei a fost ales presedinte cu opt voturi pentru, doua impotriva si o abtinere, in timp ce Lazarescu a fost numit prim-vicepresedinte cu 10 voturi pentru si o abtinere. Aron Huzu, in virsta de 56 de ani, este fost arbitru roman el avind la activ 173 de meciuri in Liga I. Si-a facut debutul in prima divizie la data de 2 septembrie 1990, iar ultimul sau meci in prima liga a avut loc pe 5 decembrie 1998. El ocupa locul 14 in clasamentul arbitrilor cu cele mai multe meciuri arbitrate in Liga I, fiind depasit de Sorin Corpodean, Nicolae Rainea si Ion Craciunescu.Noul presedinte al CCA, Aron Huzu, a declarat, ieri, in exclusivitate agentiei NewsIn, ca este constient de munca pe care va trebui sa o depuna in noua sa functie, precizind insa ca daca nu ii vor fi respectate doleantele va pleca: “Daca am fost numit presedinte al CCA, inseamna ca oamenii din FRF au avut incredere in mine si in planurile mele. Nu trebuie sa fiu felicitat pentru ca am obtinut o asemenea functie. Stiu la ce ma inham, dar nu mi-e frica. Am cerut autonomie totala pentru CCA, dar daca nu va fi asa, voi pleca la fel cum am venit. Daca nu imi vor fi respectate doleantele, plec imediat! Vor fi numai oameni noi in CCA, voi face schimbari radicale”, a spus Aron Huzu. Presedintele FRF, Mircea Sandu, a anuntat ca Aron Huzu si noua conducere a CCA isi va incepe mandatul pe 15 iunie, iar pina atunci de conducerea comisiei se va ocupa Ioan Igna. Mircea Sandu a adaugat ca Dan Lazarescu va ocupa o functie care nu a mai existat pina acum la CCA, cea de prim-vicepresedinte. Huzu si Lazarescu au primit un mandat de 45 de zile pentru a muta sediul CCA de la Casa Fotbalului, pentru a numi ceilalti membrii din comisie, dar si pentru a contacta UEFA.Al patrulea arbitru arestatIeri, alte trei personaje din “scandalul Penescu” au dat declaratii la DNA Pitesti. Este vorba de arbitrii Tiberiu Lajos si Aurelian Bogaciu, precum si antrenorul echipei de juniori FC Arges, Mihaita Ianovschi. Inainte de a intra in sediul DNA Pitesti, arbitrul Aurelian Bogaciu a spus: “Am emotii, dar nu ca ma simt vinovat, ci de conjunctura care s-a creat. Nu am luat niciun ban”. Bogaciu a fost confruntat cu Mihaita Ianovschi, la sediul DNA ajungind, mai tirziu, si fostul presedinte al CCA, Gheorghe Constantin. “Am ajuns sa ma intreb noaptea cum am intrat in scandalul asta. Nu doresc nimanui asa ceva. Copilul pe care il astept imi da putere sa trec peste situatia asta. Mie nu mi s-a facut nici macar o aluzie legata de bani, nicidecum sa mai si primesc. Toate meciurile pe care le-am arbitrat eu, au fost in defavoarea lui FC Arges“, a declarat Bogaciu. Cu toate acestea, Bogaciu, care a fost insotit la audieri de sotia sa, insarcinata in patru luni, a fost retinut dupa citeva ore de audieri.
Astazi au loc cele doua meciuri din prima mansa a semifinalelor Cupei UEFA. Sortii au decis ca in cele doua partide sa se intilneasca echipe din aceeasi tara. De la ora 19:30, se intilnesc la Kiev primele doua echipe din campionatul ucrainean, Dinamo si Sahtar Donetk, un derby la care prezenta romaneasca este semnificativa. La Dinamo, echipa antrenata de rusul Iuri Semin, evolueaza Tiberiu Ghioane si Florin Cernat, iar la Sahtar, pe banca tehnica se afla Mircea Lucescu, care si-a prelungit contractul si pentru sezonul viitor, iar in teren, fundasul stinga al nationalei, Razvan Rat. In campionatul ucrainean, cu cinci etape inainte de final, Dinamo Kiev conduce cu 12 puncte avans fata de Sahtar si este aproape campioana, elevii lui “Il Luce” dorind revansa in competitia europeana. Partida Dinamo Kiev – Sahtar va putea fi urmarita in direct pe Telesport.Cea de-a doua semifinala se disputa la Hamburg intre echipa locala si Werder Bremen. Daca formatia gazda, pregatita de olandezul Martin Jol poate trage sperante la titlu, aflindu-se pe locul V, dar la numai trei puncte de liderul Wolfsburg, Werder (antrenor, Thomas Schaaf) inoata la mijlocul clasamentului, ocupind pozitia a zecea. De remarcat ca cele doua echipe se vor intilni si in Bundesliga, pe 10 mai, tot pe terenul din Hamburg. Partida de astazi dintre cele doua echipe germane va avea loc de la ora 21:45 si va putea fi urmarita pe ProTV.
Antrenorul actual al echipei FC Brasov, Razvan Lucescu, a fost validat, ieri in functia de selectioner al Romaniei, in urma sedintei Comitetului Executiv care a analizat propunerea facuta de directorul general al FRF, Ionut Lupescu. Noul selectioner va avea ca obiectiv calificarea echipei nationale a Romaniei la Campionatul European din 2012, dupa ce sansele de accedere la turneul final al CM din 2010 sint compromise. Presedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat miercuri ca validarea lui Razvan Lucescu ca selectioner al nationalei nu a intimpinat nici o problema, tehnicianul fiind numit in functie prin votul unanim al membrilor Comitetului Executiv. “Ionut Lupescu a fost delegat sa se ocupe de discutiile cu posibilii selectioneri, iar dupa ce a stat de vorba personal cu mai multi, a venit azi in sedinta Comitetului Executiv si l-a propus pe Razvan Lucescu. Membrii comitetului au fost de acord in unanimitate cu numirea lui Razvan, iar mai multe datalii despre viitorul sau vor fi date la prezentarea sa oficiala”, a spus Sandu. Razvan Lucescu va fi prezentat oficial, astazi, in cadrul unei conferinte de presa, care va avea loc de la ora 11:00, la sediul FRF. La intilnirea cu presa va mai fi prezent si directorul general al federatiei, Ionut Lupescu, cel care a negociat cu Lucescu Jr.“Acum o luna, nici nu visam”Lucescu a vorbit si despre ceea ce va insemna sa se imparta intre FC Brasov si nationala, pina la finalul sezonului: “Inca nu am discutat cu jucatorii, doar ieri le-am spus ca nu trebuie sa ia in seama nimic, sa isi vada de antrenamente si de joc. Primul meu meci la nationala va fi cu Lituania, va fi un program infernal, dar nu ma sperie, nici pina acum nu a fost prea usor, ba mai mult asta ma motiveaza”. Lucescu a recunoscut ca nu se astepta sa fie propus de fostul selectioner: “Am fost placut surprins de faptul ca Victor Piturca m-a propus. Intre noi a fost tot timpul foarte mult respect. In tot acest timp am vorbit numai cu Ionut Lupescu, atit. Am primit salariul pe care il aveam si la Brasov, se poate spune ca vin si cu inima. Vreau sa le redam suporterilor bucuria de a vedea fotbal si vom face tot ceea ce este omeneste posibil sa se intimple asta”. Conform unor informatii neoficiale, Razvan Lucescu va fi platit cu 250 mii de euro anual.Bogdan Stelea, portarul echipei FC Brasov, a marturisit ca Razvan Lucescu i-a propus functia de antrenor secund: “Am avut o discutie cu Razvan si mi-a propus sa fiu antrenor secund si nu antrenor cu portarii, cum s-a spus. Vom mai avea o discutie si daca totul va fi OK, voi renunta la cariera de fotbalist”, a spus Bogdan Stelea.“Nu puteam refuza nationala, e o chestiune de mare onoare si mindrie. Acum o luna nici nu visam sa fiu selectioner. Am fost sigur ca voi fi selectioner abia astazi la ora 15:00, pentru ca am invatat din ceea ce a patit tatal meu. In 1999, tatal meu era peste noapte selectioner si dimineata nu a mai fost. Am fost sigur in momentul in care s-a oficializat”, este prima declaratie data de Razvan Lucescu, in calitate de selectioner.
Desi poate destui asteapta acest lucru, iata ca flacara pasiunii dintre Mihaela Radulescu si Dani Otil nu s-a stins. Ba, mai mult, arde cu aceeasi intensitate. Desi doar ei stiu detaliile - care, de fapt si de drept, sint singurele care conteaza, povestea lor de amor este arhicunoscuta. Pentru a fi cu alesul inimii ei, Mihaela a renuntat la o viata pe care unii o considera de lux. Ea si Dani nu împart numai garsoniera, dar de ceva vreme, si spatiul virtual. Si, ca orice femeie, vedeta a tinut sa îsi felicite iubitul pentru izbinda de la Buzau, unde „matinalul” a obtinut locul întii la un concurs de enduro-cross. Mica sau mare, pentru Mihaela victoria tot victorie este. „Mi-am adus aminte de toata copilaria în care am tot asteptat sa se bucure cineva asa, zgomotos, pentru realizarile mele. Luam mereu diplome la scoala, cupe si titluri la gimnastica, la olimpiade scolare, dar parca nimeni nu era impresionat cu adevarat. Sint mindra ca sint femeia unui campion! Muream de ciuda ca nu-s linga Dani, sa-l string în brate si sa simta cit de mindra sint de performanta lui”, spune ea pe blogul iubitului. „Nu stiu cite pare ca avem sau nu în comun, eu si Dani, dar pot jura ca nu stiu un alt cuplu mai disciplinat si mai atent la sanatate, la echilibru, la sport. Nu bem, nu fumam, nu ne pierdem nici macar o noapte aiurea, facem sport, mincam atent, iar la Dani puteti mari potul si cu niste ore petrecute la sala, la fotbal, la alergat”, spune Mihaela.
“Mel (Gibson, n.r.) a fost singur in ultimii trei ani si este placut sa il vedem ca iese din nou in oras si ca se bucura de viata”, a declarat purtatorul de cuvint al actorului. Potrivit unei surse, Mel Gibson a venit la aceasta premiera fiind invitat de presedintele companiei Fox, James Gianopoulos, a producatorilor francizei “X-Men”, Richard si Laurent Donner, dar si a conationalului sau, actorul Hugh Jackman, care a marturisit in fata publicului ca pentru interpretarea personajului Wolverine s-a inspirat din rolul Mad Max jucat de Mel Gibson. Actorul australian, in virsta de 53 de ani, a purtat un costum negru si o camasa gri inchis, fiind insotit de Oksana Grigorieva, o cintareata rusa in virsta de 39 de ani, care a semnat recent un contract cu Icon Records, casa de discuri detinuta de Mel Gibson. Premiera filmului “X-Men de la Origini: Wolverine” a avut loc la Grauman’s Chinese Theatre din Hollywood.In urma cu doua saptamini, sotia lui Mel Gibson, Robyn, a cerut divortul de celebrul actor australian, dupa un mariaj de peste 28 de ani, ea avind toate sansele sa primeasca jumatate din averea starului, estimata la 900 de milioane de dolari. Robyn Gibson, in virsta de 52 de ani, a invocat ca motiv al divortului “diferende ireconciliabile”.Urmeaza divortulLa putin timp dupa depunerea actelor de divort, celebrul regizor al filmelor “Braveheart - Inima neinfricata”, “Patimile lui Hristos” si “Apocalypto” a transmis, prin intermediul unui comunicat, ca el si sotia sa traiesc separati inca din 26 august 2006.Sase dintre copiii lui Gibson sint adulti. Robyn Gibson a cerut custodia comuna asupra singurului copil minor, Tom, in virsta de 10 ani.Gibson, in virsta de 53 de ani, este catolic practicant, a fost crescut in Australia si a fost unul dintre cei mai populari si mai bine platiti actori din lume in anii 1990. El a cistigat doua premii Oscar, la categoriile “cel mai bun regizor” si “cel mai bun film”, in 1995, cu pelicula “Braveheart - Inima neinfricata”.
La Penitenciarul Aiud a fost vernisata, ieri, expozitia temporara “Memorie si onoare. Romanii in primul razboi mondial”. La expozitia organizata de Muzeul National al Unirii din Alba Iulia, in colaborare cu Consiliul Judetean Alba, au fost prezente aproximativ 30 de persoane private de libertate. Conform spuselor purtatorului de cuvint al muzeului albaiulian, Liviu Zgirciu, expozitia care surprinde in imagini primul razboi mondial va fi vizitata pina la sfirsitul saptaminii viitoare de majoritatea persoanelor private de libertate care isi ispasesc pedeapsa in Penitenciarul din Aiud. “La vernisajul expozitiei au fost prezenti 25-30 de detinuti, dar pina cind aceasta expozitie se va intoarce in Alba Iulia, la inceputul saptaminii viitoare, majoritatea persoanelor private de libertate din acest penitenciar o vor vedea”, a spus Liviu Zgirciu.Interes crescutDin spusele organizatorilor acestui eveniment expozitia de imagini a stirnit un viu interes in rindul persoanelor care executa o pedeapsa privativa de libertate in Penitenciarul Aiud, care s-au aratat mai interesate de aceasta expozitie decit cei care au avut ocazia sa o vada in Muzeul National al Unirii din Alba Iulia. “Persoanele private de libertate au ascultat explicatiile pe marginea acestor imagini cu mult interes si au privit cu atentie fotografiile pe care noi le-am prezentat. Expozitia reuneste imagini din primul razboi mondial, aflate in colectia muzeului albaiulian. Fotografiile imortalizeaza secvente din anii 1915-1920, de pe diferitele teatre de operatiuni: Romania, Italia, Ungaria (1919-1920) si prezinta situatii specifice frontului: lupte, raniti, prizonieri, capturi de razboi si distrugerile ramase in urma. O parte din fotografii prezinta soldati transilvaneni aflati pe teatre de operatiuni straine inrolati in armata austro-ungara, dar si soldati rusi aflati pe teritoriul tarii noastre in anii 1916-1917”, a precizat Liviu Zgirciu, purtatorul de cuvint al muzeului albaiulian.
Cei care au terminat studiile universitare si au sustinut cu succes lucrarea de licenta pot urma masterul la Universitatea “1 Decembrie 1918” unde sint propuse 680 de locuri nesubventionate.Pe site-ul institutiei de invatamint superior din Alba Iulia este postat calendarul admiterii, precum si metodologia de organizarea a acestui concurs. De asemenea, la fel ca si anul trecut este posibila preinscrierea online.Calendarul admiterii la masterIn ultima perioada tot mai multi angajatori departaja candidatii pentru angajarea unui post care necesita studii superioare, pe baza diplomelor de masterat, care pot in unele cazuri sa faca diferenta. Absolventii cae doresc sa urmeze aceste studii la Alba Iulia pot sa se inscrie la una dintre disciplinele de master in perioada 8-20 septembrie. Proba de concurs consta in sustinerea unui interviu in data de 21 septembrie. In 22 septembrie se va face ierarhizarea candidatilor, iar in ziua urmatoare vor fi comunicate rezultatele. In perioada 23-30 septembrie urmeaza procesul de inmatriculare a candidatilor admisi, iar in data de 1 octombrie se vor intocmi listele finale. Acte necesare pentru inscrierePentru a se inscrie la acest concurs de admitere candidatii trebuie sa completeze o cerere, iar mai apoi sa anexeze un dosar care va cuprinde mai multe documente. Cel mai important act care trebuie prezentat este diploma de licenta sau echivalentul acesteia, foaia matricola, certificatul de nastere si certificatul de casatorie acolo unde este cazul, primele doua acte in original sau copie legalizata, iar ultimele doua documente doar copie legalizata. De asemenea, candidatii mai au nevoie de o adeverinta medicala eliberata de medicul de familie si doua fotografii tip buletin. Candidatii trebuie sa alature la dosar si chitanta de plata a taxei de inscriere care se achita la casieria Universitatii. Candidatii care doresc sa urmeze un master in specializarile teologice este nevoie si de binecuvintarea scrisa a ierarhului.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a anuntat ca, incepind de miercuri si pina la 31 mai inclusiv, crescatorii de animale pot depune cererile pentru platile nationale directe complementare (CNDP) in sectorul zootehnic. APIA a pus la dispozitia acestora cereri pretiparite care cuprind si efectivul de animale inregistrat in Registrul National al Exploatatiilor. Pentru a completa aceste cereri, fermierul trebuie sa se prezinte la centrele judetene si locale ale APIA cu o copie a actului de identitate, a dovezii contului bancar, precum si a documentelor care atesta provenienta animalelor. APIA informeaza ca sprijinul financiar se acorda sub forma primei pe exploatatie, pentru specia bovina, respectiv primei pe cap de animal, pentru specia ovine /caprine.Pentru a beneficia de acest sprijin financiar, crescatorii de animale trebuie sa depuna o cerere la centrele locale sau judetene ale APIA, pina la 31 mai 2009, inclusiv. De asemenea, posibilii beneficiari trebuie sa indeplineasca o serie de conditii de eligibilitate.Astfel, prima pe explotatie se acorda, in functie de efectivul de bovine inregistrat in Registrul National al Exploatatiilor la data de 31 ianuarie 2008, producatorilor agricoli care indeplinesc urmatoarele conditii: exploatatia este de cel putin trei capete de bovine la data de 31 ianuarie 2008; virsta bovinelor este de cel putin sase luni la data de 31 ianuarie 2008; exploatatia este inregistrata in Registrul National al Exploatatiilor la data solicitarii primei; solicitantul nu are datorii restante la bugetul de stat si la bugetul local.Trebuie mentionat ca, pentru anul 2009, prima pe exploatatia de bovine se acorda si producatorilor agricoli pentru exploatatiile nou infiintate in perioada 1 februarie 2008 - 31 ianuarie 2009, care indeplinesc, cumulativ, urmatoarele conditii: exploatatia este de cel putin trei capete de bovine la data de 31 ianuarie 2009; virsta bovinelor este de cel putin sase luni la data de 31 ianuarie 2009; exploatatia este inregistrata in Registrul National al Exploatatiilor la data solicitarii primei; solicitantul nu are datorii restante la bugetul de stat si la bugetul local.In ceea ce priveste prima pe cap de animal pentru specia ovine/caprine, sprijinul financiar se acorda producatorilor agricoli care detin, la data de 31 martie 2009, un efectiv de cel putin 50 de capete ovine femele, respectiv 25 de capete caprine femele, cu virsta minima de un an. Acest efectiv trebuie mentinut obligatoriu in exploatatie in perioada 1 iunie - 31 august 2009, in vederea efectuarii controlului la fata locului. Valoarea sprijinului financiar, atit pentru specia bovina, cit si pentru specia ovine/caprine, va fi stabilita prin Hotarire de Guvern, in functie de numarul animalelor eligibile rezultat in urma controalelor.
Batrinul “mereu tinar” a ajuns in pragul sarbatorilor pascale si la Alba Iulia, unde dupa propriul obicei, s-a prezentat la primarie.“Asta fac in fiecare oras in care ajung, fie ca sint in tara sau in afara tarii. Explic primarului de ce ma aflu acolo, il rog sa imi scrie citeva cuvinte in caietul de calatorie si imi vad apoi de treaba. Aici la Alba Iulia am fost primit foarte bine”, povesteste barbatul. Se simte extrem de bine, pentru ca Cetatea Unirii are destui prieteni. “Am fost ghid turistic, am activat in Federatia de Orientare Turistica si am avut conexiuni cu membri ai Clubului Albamont. Am prieteni cu care mi-e drag sa ma revad aici si plec chiar acum sa ii caut”, a marturisit Petre. De la inceputStind fata in fata cu batrinelul simpatic nu poti sa nu remarci bucuria cu care isi povesteste viata. “Am avut intotdeauna dorinta de a ma plimba si de a vedea locuri si oameni. Totul a inceput in scoala cind invatatorul isi sacrifica duminicile ca sa ne scoata in excursii. Din tara am iesit pentru prima data in 1959 in Bulgaria. De atunci am vazut sute de tari, mii de orase de pe toate continentele si bineinteles toata Romania. Intotdeauna am mers pe jos. Am incercat sa vad tot ceea ce era de vazut si in Paris si in Moscova si in Rio de Janeiro”, spune Petre. De-a lungul timpului barbatul a trecut si prin greutati specific comuniste, dar s-a lovit si de oameni care s-au crezut mai importanti decit erau de fapt. “In 1984 mi-au luat pasaportul. Trebuia sa plec intr-un tur cu bicicleta si imi trebuia viza pentru Paris. Nu stiu exact ce au vrut, dar m-am trezit ca m-au lasat fara pasaport. Pina la urma mi-au spus ca a fost o greseala si m-au lasat in pace. M-am suparat, insa, si nu am mai vrut sa plec. Cea mai neplacuta experienta a fost in Romania la Moldova Noua. Am ajuns acolo, am mers prima data la primarie si am solicitat o intrevedere cu primarul. Desi era in afara programului m-a tratat foarte urit. Mi-a spus ca n-are timp de mine si mi-a intors spatele fara macar sa stie cine sint”, povesteste barbatul. Numai de binePetre Petrescu nuse sfieste sa spuna ca nu are ce regreta. La cei 90 de ani ai sai, cu un CV care intinde pe patru pagini doar orase vizitate, este oricum greu sa regrete ceva. “Fiecare tara si fiecare oras are farmecul sau aparte. Daca ar fi sa aleg cea mai interesanta calatorie cred ca as zice Peru. Este cea mai placuta amintire este cea despre civilzatia incasa. Au o istorie extraordinara mai ales atunci cind o compari cu orice alta perioada a istoriei si culturii antice”, explica Petre. Desi pare greu de crezut, Petre Petrescu a vazut o lume intreaga cu minim de cheltuiala. “Am dormit la ambasade si nu am platit cazarea, cu mincarea m-am descurcat, iar in ultimii ani am fost sponsorizat de CFR. Am beneficiat de un bilet InterRail care mi-a permis sa circul oriunde, oricind, oricit. Sper sa obtin in continuare astfel de ajutoare, pentru ca altfel imi este foarte dificil”, spune Petre cel care explica greutatile vremii intr-un mod propriu. “Cind eram ghid mergeam cu un salar in China si in Asia Centrala. Acum trebuie sa adun pensiile de pe jumatate de an pentru o simpla excursie”, spune Petre.O viata plinaBarbatul nu se poate plinge nici de viata personala. “Am avut o sotie, dar a decedat. Am un baiat care imi impartaseste intr-o oarecare masura pasiunea, dar ca pentru el e foarte important sa aiba masina. Am avut o viata plina si sper sa mai vad cit mai multe lucruri din lumea aceasta in timpul care mi-a mai ramas”, spune barbatul privind departe. Pe finalul discutiei, Petre Petrescu face o dezvaluire emotionanta. “Alba Iulia? Alba Iulia este o slabiciune pentru mine. Sint legat de orasul acesta sufleteste. Asa cum v-am spus am prieteni aici. Cea mai frumoasa perioada a vietii mele a fost cea in care am fost coordonator al Cluburilor si Asociatiilor de Turism. Va dati seama ca am avut legaturi cu toata tara, dar Alba Iulia mi-a ramas in suflet”, spune Petre. Pentru el, insa, calatoria nu se termina la Alba Iulia. A scris pe vremuri la Gazeta Sporturilor, a avut prieteni dintre personalitati, a vazut si a auzit lucruri la care altii nici nu viseaza si totusi continua sa bata cu piciorul o lume pe care o cunoaste ca pe propriul buzunar. Cu siguranta viata sa va fi dusa mai departe de catre toti cei care l-au cunoscut.
Asa cum anunta inca de la inceputul acestui an, Executivul a decis sa vinda locuintele ANL catre actualii chiriasi. Primele calcule au oferit un pret mediu estimativ de 40.000 de euro pentru locuinte, in functie de zona geografica in care se afla aceasta valoare urmind sa fie modificata. Ca un amanunt de interes, Guvernul a decis ca pretul final sa fie stabilit de catre administratia locala care s-a ocupat de construirea imobilelor. O alta modificare vizata de catre autoritati este scaderea perioadei de locuire necesara pentru inscrierea in cursa pentru cumparare. Astfel, conditia care impunea chiriasilor sa fi stat minim 5 ani in locuinta pe care doresc sa o cumpere a fost inlocuita cu un termen necesar de numai 3 ani. In plus, administratia locala va avea un cuvint important de spus in ceea ce priveste pretul de achizitie, iar comisia de evaluare a ANL ar putea disparea din schema. Toate aceste modificari au fost impuse in incercarea de a urgenta recuperarea banilor la bugetul central si ar putea atrage dupa sine conditii mult mai avantajoase pentru tinerii chiriasi din locuintele ANL. In Alba Iulia, administratia locala a facut deja demersurile pentru vinzarea unuia dintre imobile si poate incepe acum procedura pentru alte doua blocuri ANL. Sprijin “de criza”Guvernul adopta saptamina viitoare cadrul normativ pentru noile conditii privind vinzarea locuinte ANL catre chiriasi. Ca si pina acum, apartamentele trebuie trecute din proprietatea publica în cea privata a statului, demers prin care autoritatile locale au trecut deja o parte dintre locuinte. De aici mai departe, procedurile isi pot urma cursul astfel incit totul sa decurga in avantajul chiriasilor. “Este mai bine asa. Va dati seama ca in cazul in care venea comisia de evaluatori preturile saltau binisor. Noi speram inca sa ne putem incadra la niste conditii mai avantajoase, sa primim un sprijin “de criza”. Oricum, pina cind se deruleaza toate procedurile poate ca bancile incep sa dea credite, pentru ca fara un imprumut nici nu ne putem gindi la cumpararea apartamentului”, spune Victor Ghiusan. Totusi, intentia cu iz de descentralizare nu va fi dusa pina la capat, executivul anuntind ca banii rezultati in urma vinzarii nu vor fi virati în bugetele locale, urmind sa fie distribuiti tot de la Bucuresti in functie de necesitatile stabilite la centru. Totusi, vestea buna este ca Executivul a decis ca valoarea exacta de vinzare a locuintelor ANL sa fie stabilita de primarii, în baza evaluarilor. Pretul final nu poate fi, insa, mai mic decit valoarea de inventar actualizata. De adaugat ca aproape 60 % din locuintele ANL din Alba indeplinesc noile conditii de vinzare.
Intr-un moment in care numarul somerilor este din ce in ce mai crescut, iar romanii isi fac griji pentru ziua de miine, oamenii politici din tara noastra se pregatesc de alegeri. Pentru prima data, romanii vor fi chemati la urne pentru a-si alege europarlamentarii, chiar in luna iunie. Dupa doar citeva luni oamenii vor merge din nou la vot pentru a mandata pentru 5 ani un presedinte. In toata aceasta agitatie, localnicii se intreaba cine si de unde va plati noua campanie electorala si cum vor fi acoperite cheltuielile privind scrutinele. “Acum aveti bani? Autostrazi nu se pot face, salariile trebuie plafonate, angajatii trebuie lasati pe drumuri, dar pentru alegeri exista bani. Este o discriminare majora, o nesimtire crasa si o barbarie din partea tuturor partidelor politice. Dorim pe aceasta cale sa cerem aminarea alegerilor europarlamentare pentru 2010, iar cele prezidentiale sa se desfasoare fara o campanie electorala”, se arata intr-o scrisoare deschisa semnata “un grup de someri” din Alba. Localnicii mai spun ca vor transmite periodic astfel de scrisori prin care isi vor exprima nemultumirile fata de ceea ce se intimpla in tara, dar ca nu se asteapta sa fie luati in seama.
Principalele partide aflate la guvernare si-au impartit frateste posturile de conducere ale institutiilor deconcentrate din judet. Social democratii au negociat “la singe” cu colegii lor de la PD-L, iar pina acum au fost deja numiti in functii trei directori apartinind acestor formatiuni. Este vorba despre Dimitrie Clepan, la Agentia pentru Protectia Mediului, de Gheorghe Lazea, la Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala si de Adrian Teodoru, la Directia de Sanatate Publica Alba. În ultima sedinta a biroului permanent judetean conducerea PSD a nominalizat alte 5 persoane pentru functia de director. Marcel Rusca ar urma sa ocupe functia de director la Apele Române Alba, Mihai Hategan la Agentia Domeniilor Statului, Aurel Tudoran la Oficiul pentru studii pedologice, Aurel Citrila la Oficiul Registrului Comertului si Cornelia Dragosin pentru CEC. Potrivit protocolului semnat cu PD-L Alba, social democratii vor mai ocupa înca 12 functii de conducere la institutiile deconcentrate.
Organizatia municipala a PNL Alba Iulia si cea de tineret a liberalilor locali organizeaza simbata, 2 mai, cu ocazia Zilei Tineretului un eveniment sportiv si de agrement. Desi vine la doar o zi dupa 1 mai, liberalii spera ca manifestarea gazduita de baza sportiva de la Drimbar sa se bucure de succes in rindul localnicilor.
Desi au iesit in strada pentru a-si exprima nemultumirile pentru politicile Guvernului, ceferistii vor asigura programul normal pentru garniturile speciale introduse pentru week-endul dedicat Zilei de 1 Mai. Astfel pina in 4 mai, vor circula asa cum a fost anuntat, trenuri suplimentare spre Mangalia, Vatra Dornei, Cluj, Iasi, Bacau, Brasov, Craiova si Galati. De asemenea, in aceasta perioada vor fi suplimentate cu vagoane si trenurile de calatori aflate deja in circulatie. In aceasta perioada cei care isi vor cumpara bilete dus-intors vor beneficia de o reducere de 10% din costul calatoriei.
Membrii grupului au dat anunturi, prin agentii de publicitate, in mai multe ziare nationale, in care spuneau ca sint reprezentantii unor firme straine sau autohtone interesate de achizitionarea de masini de cusut vechi. Ei ofereau preturi mergind pina la citeva zeci de mii de euro si, lasau pentru contact diferite numere de telefon. Dupa ce victimele ii contactau, infractorii le comunicau un asa zis pret de catalog al masinii si apoi le convingeau sa depuna diferite sume de bani in mai multe conturi bancare pe care le indicau telefonic, bani care ar fi reprezentat contravaloarea procurarii certificatelor de autenticitate, necesare pentru cumpararea lor la aceste preturi fabuloase. Dupa ce victimele plateau, infractorii se “dadeau” la fund si ramineau cu banii scosi din conturile respective. Pentru a intari convingerea victimelor in sensul ca afacerea este reala, mai multor victime le-au fost trimise prin fax diferite inscrisuri false, denumite certificate de autentificare, contract de comision, antecontract de vinzare-cumparare, pe care au mentionat nume de firme fie reale din alte judete, fie fictive.“Mascati” si perchezitiiIn cadrul actiunii au fost efectuate, cu “mascatii”, 49 de perchezitii domiciliare in urma carora s-au gasit adevarate arsenale de arme albe, dar si bani si obiecte de valoare care au fost confiscate. Cu ocazia perchezitiilor domiciliare au fost ridicate sabii, cutite, pumnale, bite de basseball, spray-uri lacrimogene, si un pistol cu gaze. Dupa audierile preliminare, 14 persoane au fost retinute pentru 24 de ore, dintre care 13, au primit de la Tribunalul Alba mandate de arestare pentru 29 de zile. In scopul recuperarii unei parti din prejudiciu, au fost confiscate de la domiciliile acestora importante sume de bani in lei si valuta, bijuteri, si chiar si autoturism ale suspectilor.
Imprumutul de 5 miliarde euro, pe care Romania urmeaza sa-l primeasca de la Comisia Europeana, nu va fi folosit deloc pentru salarii sau pensii, ci pentru finantarea deficitului bugetar, a declarat ministrul finantelor, Gheorghe Pogea. “Nu poti lua imprumutul ca sa-l dai pe papa”, a spus Pogea, care a spus ca “nimic” din imprumutul de la UE nu se va folosi pentru salarii si pensii. Presedintele Traian Basescu a declarat recent ca o parte din imprumutul extern contractat de Romania poate fi folosita in mod exceptional pentru a echilibra pensiile si salariile mici in cazul in care criza se va agrava. “Vom lua un imprumut de 20 de miliarde de la CE si FMI. 13 miliarde de euro vor merge catre BNR pentru a consolida rezervele nationale si pentru stabilitatea monedei in raport cu celelalte valute. Alte 6 miliarde sint pentru Guvern, in special pentru investitii. Numai in conditii exceptionale cele 6 miliarde pot fi folosite pentru alte tipuri de actiuni decit investitiile. Daca e nevoie, vom folosi acesti bani pentru pensiile si salariile mici in cazul in care criza se va agrava”, a declarat presedintele.
Reformarea sistemului public de sanatate ar trebui facuta prin redirectionarea a 2% din contributia la asigurarile sociale de sanatate (CASS) catre fonduri private de sanatate, asa cum s-a intimplat prin sistemul pensiilor private obligatorii (pilonul II), a declarat directorul general al AIG Life. Ministerul Sanatatii anuntase la inceputul lunii martie ca vrea sa majoreze contributia la asigurarile sociale de sanatate (CASS) la 6 - 6,5% din salariul brut in 2009, de la 5,5 - 5,2% cit este in prezent, masura care va aduce la bugetul CNAS un plus de 2,7 miliarde lei. “Totul trebuie sa inceapa de la definirea acelui pachet minim. In acest fel se introduce si competitia intre furnizorii de servicii”, a spus directorul general al AIG Life, Theodor Alexandrescu. El a adaugat ca in prezent “exista o coplata in sistemul public de sanatate”, insa, lipseste calitatea serviciilor medicale.Secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Aurel Nechita, declarase in martie ca Legea asigurarilor private de sanatate va fi finalizata pina in iulie-august si va defini mai bine pachetul general de servicii, astfel incit sa se stie ce anume va plati Casa Nationala de Sanatate si care vor fi serviciile complementare. In sistemul de pensii, 2% din contributiile la asigurarile sociale de stat sint in prezent virate unor fonduri de pensii obligatorii - asa numitul pilon II de pensii, dupa definitiile introduse de Banca Mondiala.Potrivit legii pensiilor private obligatorii, incepind cu 1 ianuarie a fiecarui an, dupa implementarea sistemului de pensii private obligatorii, cota de contributie la acest sistem ar urma sa creasca anual cu 0,5%, pina la 6% din venitul brut al salariatilor, intr-un interval de opt ani. Insa, pentru acest an, Guvernul a blocat contributia la 2% din salariul brut.
Returnarea masinilor catre firmele de leasing nu scuteste clientul de plata altor sume, care reprezinta diferenta intre valoarea de piata a masinii si valoarea ratelor restante, precum si alte taxe aferente autovehiculului respectiv, a declarat pentru NewsIn secretarul general al ALB Romania. “Executarea silita a unui client care a intirziat cu plata ratelor mai mult de 60 de zile, precum si reposesia bunului din dorinta utilizatorului nu inseamna o rezolvare in totalitate din punct de vedere al stingerii datoriilor clientului catre finantator”, a declarat secretarul general al Asociatiei Societatilor Financiare din Romania (ALB), Adriana Ahciarliu. Ea a explicat ca intotdeauna intervine o diferenta negativa intre valoarea de piata a bunului pe care clientul il returneaza si valoarea soldului clientului, care consta in valoarea ratelor restante, precum si alte costuri aferente utilizarii bunului respectiv (taxe, comisioane, asigurari). Secretarul general al ALB Romania a adaugat ca intirzierile la plata a ratelor ridica costurile de provizionare pentru finantatori si, de asemenea, obliga compania de leasing ca dupa 60 de zile de intirziere la plata a ratelor “sa initieze proceduri judiciare de executare silita a bunului”. “Se observa o crestere a numarului de autovehicule reposedate, pentru ca piata auto si afacerile transportatorilor au scazut foarte mult in contextul crizei economice. Din punct de vedere al societatilor de leasing, aceasta situatie este evidenta la capitolul intirzieri la plata”, a mai spus Ahciarliu.Or, firmele de leasing sint intr-o situatie inconfortabila atunci cind un client returneaza bunul, deoarece activitatea de leasing este o activitate de creditare, si nu una de inchiriere, iar societatile de pe piata iau credite la rindul lor - pe care trebuie sa le ramburseze - pentru a finanta achizitiile in leasing. “In majoritatea cazurilor se exprima optiunea de cumparare ca obligatie ferma inca de la semnarea contractului de leasing”, a declarat pentru NewsIn Madalina Hagima, managing partener la casa de avocatura Ciurtin, Brasoveanu si Asociatii.Ea a explicat ca o IFN, pentru a finanta in leasing un bun, se refinanteaza la rindul lui, angajindu-se in contracte de credit generatoare de dobinzi si costuri colaterale, iar aceasta se intimpla in cele mai multe cazuri in functie de contractul de leasing solicitat de utilizator. Finantatorul cumpara, plateste integral bunul la furnizor in termenii si conditiile negociate si expres solicitate de utilizator.Astfel, proprietatea finantatorului asupra bunului, in structura unui leasing financiar este doar un vehicul, un instrument, un mijloc cu ajutorul caruia utilizatorul obtine finantare. IFN nu vinde bunuri, ci finantare, leasingul financiar fiind o activitate de creditare, a explicat Hagima. Conform legii, contractele de leasing financiar, precum si garantiile constituite sint Titluri Executorii. Astfel, IFN va initia imediat procedurile de executare silita atit in ce priveste bunul, daca nu a fost resituit de buna voie, cit si in ce priveste debitul restant pina la acoperirea intregii datorii, a precizat avocatul. Practica ultimilor ani a demonstratat ca instantele judecatoresti, prin hotaririle pronuntate, au admis actiunile finantatorilor, acestia recuperindu-si in final valoarea contractului in intergralitate, plus daune interese, a mai spus Hagima. 80% din fostii clienti ai firmelor de leasing ajung in fata instanteiAproximativ 80-90% din clientii care au returnat bunurile catre firmele de leasing sint actionati in judecata pentru recuperarea pierderilor suportate, ca urmare a neexecutarii obligatiilor asumate prin contract, a declarat avocatul Madalina Hagima. “Este vorba despre pierderi care constau in diferenta dintre valoarea de piata a masinii, valoarea ratelor restante, precum si alte taxe si costuri aferente”, a spus Madalina Hagima, managing partener la casa de avocatura Ciurtin, Brasoveanu si Asociatii. Ea a explicat ca, in majoritatea cazurilor, prin semnarea contractelor de leasing utilizatorul se obliga ca, in caz de reziliere din culpa sa, sa achite finantatorului toate facturile scadente si neachitate si ratele pina la sfirsitul contractului de leasing, inclusiv valoarea reziduala. “Asadar, returnarea bunului ar trebui privita ca ultima solutie pentru opitimizarea costurilor utilizatorilor, mijloacele cele mai avantajoase fiind renegocierea contractului cu finantatorul prin rescadentarea platilor si reesalonarea datoriilor existente sau, in cel mai bun caz, cesiunea contractului catre un alt utilizator”, a explicat Hagima.Astfel, simpla varianta a aducerii bunului in curtea finantatorului nu reprezinta si stingerea obligatiilor utilizatorului din contractul de leasing. “Aici se creeaza confuzia. Utilizatorul nu a inchiriat un bun, ci a apelat la o modalitate de finantare a bunului pe care, in cele mai multe cazuri s-a si obligat, inca de la inceput, sa il achizitoneze la sfisitul contractului. Astfel, utilizatorii cred ca au un bun, au platit folosinta lui pentru o anume perioada, si ca returnindu-l, sint eliberati de orice obligatie. Juridic, lucrurile, insa, nu sint deloc atit de simple”, a mai spus ea. Mai mult, reposesia bunului genereaza costuri suplimentare pe care tot clientul, in final, le va suporta.Potrivit avocatului, majoritatea contractelor de leasing prevad ca, in caz de reziliere ori de incetare a platii ratelor, se activeaza o indemnizatie de reziliere egala cu valoarea tuturor ratelor si valoarea reziduala pina la finalul contractului de leasing, ceea ce inseamna ca in final utilizatorul va suporta intreaga finantare. “Important de inteles este ca societatile de leasing financiar nu sint furnizori de bunuri, ci sint societati care vind servicii financiare, asadar prioritatea consta in recupererarea banilor finantati si nu a bunurilor”, a subliniat Hagima. “In cele din urma, utilizatorul risca, prin incetarea contractului in acest mod, sa ramina si fara masina, si fara bani”, a mai spus avocatul.
Elena Basescu, fiica sefului statului si candidat independent la alegerile europarlamentare, mentioneaza în declaratia de avere ca a beneficiat anul trecut de un salariu de 82.513 lei, are în proprietate o masina si bijuterii-ceasuri în valoare de 8.000 de euro. Elena Basescu a trecut la rubrica “functia detinuta” din declaratia de avere consilier economic la SC Luxten SA. La rubrica “venituri” mentioneaza suma de 82.513 lei, fara sa completeze, însa, si rubrica “sursa venitului”. Totodata, fiica presedintelui precizeaza ca are un credit, scadent în 2012, în valoare de 16.537 de euro, iar la capitolul activelor financiare Elena Basescu sustine ca nu are conturi, carduri sau depozite bancare. Autoturismul Range Rover a fost cumparat în 2007.
Ministrul Internelor, Dan Nica, a anuntat, ieri, ca va înfiinta politia locala, care va avea atributii în domeniul ordinii si linistii publice si a circulatiei rutiere. “Vom avea doua tipuri de politisti în Romania: politia locala si politia nationala”, a anuntat Nica la finalul sedintei Comitetului interministerial referitor la procesul de descentralizare din Romania. “Am transferat prin legea politiei locale acele competente care trebuie sa fie la comunitatile locale pentru ca ele sa-si faca mai bine treaba si sa fie mai aproape de cetateni, atit în ceea ce priveste paza bunurilor, protejarii integritatii corporale, cit si pentru gestionarea circulatiei pe drumurile publice, mai ales în interiorul oraselor, inclusiv parcari si ridicarile de masini”, a mai spus Nica.
Omar Hayssam este arestat în Siria de aproximativ un an, autoritatile siriene tinind secret aceasta informatie, se arata într-o scrisoare primita, ieri, de avocatul lui Hayssam, Ion Cazacu, de la tatal sirianului. Avocatul a citit scrisoarea în fata completului care judeca, la Curtea de Apel Bucuresti, dosarul privind fuga lui Hayssam din tara si a cerut magistratilor sa faca verificari prin intermediul Ministerului Justitiei, pentru a vedea daca informatia se confirma. De asemenea, Ion Cazacu a solicitat instantei sa tina cont de prevederile tratatului dintre Romania si Siria si sa dispuna citarea sau interogarea lui Hayssam prin comisie rogatorie. Procurorul de sedinta a cerut, de asemenea, instantei, sa faca verificari la MAE, avind în vedere ca informatia nu este confirmata oficial.
PSD a semnat un contract de consultanta politica cu Benenson Strategy Group, firma care l-a propulsat pe Barack Obama în postura de presedinte al SUA. Circa 30 de consultantii americani vor lucra cot la cot cu grupul de strategie politica format din liderii marcanti ai PSD. Desi ideea a fost agreata de Biroul Permanent National, presedintele de onoare al formatiunii, Ion Iliescu, este de parere ca, din pricina necunoasterii profunde a realitatilor romanesti, competentele americanilor sint destul de limitate. El ar prefera niste specialisti autohtoni în comunicare, dat fiind ca electoratul roman nu este similar celui american: „Eu nu prea pun temei pe consultantii straini, care habar n-au de realitatile tarii noastre. Trebuie sa ne bazam pe oamenii nostri. Una e America si alta Romania. Eu sint mai sceptic”. Întrebat de ziaristi cum comenteaza faptul ca Ion Iliescu s-a aratat sceptic în legatura cu angajarea de catre PSD a unor consultanti straini care, dupa spusele liderului de onoare, “habar n-au de Romania”, Geoana a declarat: “Nu prea au habar de ce se întimpla în Romania, în schimb se pricep la campanie”.
Aflat la Zagreb, presedintele Traian Basescu a vorbit despre probleme din tara. Seful statului le-a spus romanilor din Croatia ca este o eroare sa se ceara mariri de salarii in Romania, care “nu a stat grozav in primele trei luni ale anului”, si ca Finantele au imprumutat bani de pe piata sa plateasca la timp salariile si pensiile. “Nu sint un pesimist, poate, pentru ca sint mai bine informat, dar in acelasi timp este clar ca in situatie de criza, dincolo de ceea ce poate face Guvernul, esentiala este solidaritatea romanilor cu realitatea. Ca daca nu vrei sa te asezi pe realitate si crezi ca astazi se mai pot cere mariri de salarii, sigur ca este o eroare careia Guvernul nu ii poate raspunde pozitiv. Dar asa e rinduiala si trebuie sa le rezolvam pe toate intr-un fel sau altul”, a sustinut seful statului. Basescu a mai spus ca masurile de austeritate sint obligatorii pentru a evita un eventual derapaj. Practic, declaratiile presedintelui sint o completare a declaratiilor facute de premierul Emil Boc, care a declarat marti ca Executivul face eforturi pentru a achita salariile si pensiile in perioada crizei economice. “Spun foarte clar si raspicat: este sigur ca anul acesta vor fi inghetate salariile demnitarilor. De acest lucru va pot asigura. Nici un fel de majorare salariala nu va avea loc cu privire la demnitari. Este vorba despre peste 7.000 de persoane care intra in categoria demnitarilor sau persoanelor asimilate calitatii de demnitar. Pentru ceilalti, speram sa gasim resurse financiare pentru majorarea salariilor”, a declarat seful Executivului.Ecaterina Andronescu jura ca nici un dascal nu va avea salariul micsoratMinistrul Educatiei, Ecaterina Andronescu se jura ca nici un dascal nu va avea salariul micsorat. In schimb, ministrul nu exclude reducerea posturilor in invatamint. Cei care ar putea ramine fara catedre sint necalificatii. “Nu se fac reduceri de salarii, nu se fac reduceri de sporuri (...) Intr-o scoala unde sint doua clase de 12 sau 13 elevi, doar ca un necalificat sa aiba post, voi cere ca acest lucru sa fie respins”, a spus ministrul Educatiei. “Daca inspectorii generali au lansat in judete asemenea decizii, eu am sa le cer socoteala pentru acest lucru pentru ca au introdus la nivel national o informatie care n-are un suport in realitatea faptelor”, a declarat Andronescu. Potrivit ministrului, circulara la care fac referire stirile din ultimele zile nu are nimic de-a face cu reduceri de salarii sau de personal. Nota prin care Ministerul Educatiei cere inspectoratelor scolare si primariilor sa ia masurile pentru a se incadra in bugetul rectificat inseamna atit concedieri din rindul cadrelor didactice, cit si scaderea salariilor, in ciuda declaratiilor initiale ale ministrului de resort, spun sindicalistii. Potrivit notei transmisa, luni, de Ministerul Educatiei, inspectoratele scolare trebuie sa anunte, pina joi, 30 aprilie, masurile luate pentru “respectarea prevederilor legale in vigoare privind incadrarea in cheltuielile de personal aprobate pentru anul 2009”. Prevederile la care se refera ministerul sint reducerea cu peste 800 de milioane de lei a fondului de salarii, cauzata de rectificare.
Noi proteste la Liceul de MuzicaMutarea activitatii Liceului de Muzica "Sigismund Toduta" din sediul actual in cel al Scolii "David Prodan" a fost din nou contestat vehement de parintii elevilor si de profesori. Mitingul organizat aseara cu acest prilej i-a impartit pe contestatari in doua tabere: conducerea, care acuza municipalitatea si Inspectoratul Scolar Judetean de situatie, si parintii, furiosi ca directorul scolii nu a tinut cont de parerea lor. Potrivit acestora din urma, cea mai buna solutie ar fi un sediu nou "atasat" Filarmonicii, intr-o cladire situata pe Bulevardul 21 Decembrie. Parintii sint ingrijorati de siguranta zonei in care se muta liceul si ameninta ca isi vor retrage copiii de aici in cazul in care nu se gaseste alt sediu. F. T. Libertatea presei, in dezbatereCentrul Cultural Francez din Cluj-Napoca organizeaza luni, 4 mai, de la ora 17, o dezbatere pe tema libertatii presei. Participa Ovidiu Pecican, Sergiu Miscoiu si Ciprian Mihali. Se va discuta despre presiunile exercitate de catre politicieni sau agenti economici, precum si despre cenzura. "Atingerile aduse libertatii presei s-au multiplicat în cursul ultimilor ani", isi justifica demersul oficialii CCF. Peste 145 de jurnalisti sint închisi in prezent în toata lumea, potrivit datelor acestora, iar in 2008 60 de jurnalisti au murit in "dorinta de a-si îndeplini misiunea de a informa. De asemenea, in clasamentul realizat de Reporters sans Frontieres în ceea ce priveste respectul libertatii presei, Franta se afla pe locul 35 si România pe locul 47. F. T.
Trei noi blocuri de locuinte pentru tineri urmeaza a fi construite in Cluj-Napoca, dupa ce Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei a cuprins pe lista de urgente pentru anul 2009 mai multe amplasamente in acest sens. Viitoarele imobile vor fi ridicate in cartierul Zorilor, pe strada Sighisoarei (1.800 de metri patrati) si in Piata 1 Mai, pe strada Portelanului (1.500 de metri patrati). Pentru amplasamentul situat in cartierul Zorilor Primaria a realizat studiul de fezabilitate, proiectul tehnic si a obtinut autorizatia de construire pentru un bloc de 6 etaje si 56 de apartamente. Valoarea estimata a proiectului este de 17 milioane de lei. In ceea ce priveste amplasamentul din Piata 1 Mai, administratia locala urmeaza sa realizeze studiul de fezabilitate si proiectul tehnic, cel mai probabil pentru construirea unui bloc cu 54 de apartamente, model identic cu cel construit pe Calea Floresti. Agentia Nationala pentru Locuinte urmeaza sa mai construiasca la Cluj-Napoca un imobil cu 12 apartamente si doua etaje, pentru care ANL organizeaza in aceasta perioada licitatia pentru executie. Costul investitiei va fi de aproximativ 11 milioane de lei. A. M. P.
Proiectul de lege privind indemnizatia acordata mamelor de gemeni sau tripleti a primit avizul favorabil al Guvernului, a declarat ieri initiatorul proiectului normativ, deputatul clujean Mircia Giurgiu. El a declarat ca proiectul legislativ este primul pe care l-a depus in sesiunea parlamentara actuala. "Proiectul urmeaza sa fie aprobat de colegii parlamentari. Astfel, se va repara o nedreptate facuta mamelor care au nascut doi, trei sau chiar patru copii si care au primit pina acum indemnizatie doar pentru unul dintre ei", a declarat Giurgiu. Proiectul a fost depus in data de 2 februarie. Am aflat ca a primit avizul favorabil al Executivului si urmeaza sa intre in dezbatere la Senat. Viitoarea lege va prevede ca fiecare copil sa primeasca 600 de lei indemnizatie de nastere si cite 200 de lei alocatie. Proiectul de lege va reglementa si situatia copiilor care se nasc la un an diferenta, întrucit, deocamdata, primul copil îsi pierde dreptul de a primi alocatia pina la 2 ani in momentul in care se naste al doilea copil. A. M. P.
Politistii comunitari nu vor mai avea nevoie de ajutorul Politiei Rutiere pentru a ridica masinile parcate neregulamentar pe carosabilMinistrul Internelor, Dan Nica, a anuntat ca va infiinta politia locala, care va avea atributii in domeniul ordinii si linistii publice si al circulatiei rutiere. "Vom avea doua tipuri de politisti in Romania: politia locala si politia nationala", a anuntat Nica la finalul sedintei Comitetului interministerial referitor la procesul de descentralizare din Romania. Potrivit lui Nica, politia locala va avea competente extinse si va functiona la nivelul fiecarei localitati. Nica a mai spus: "Am transferat prin legea politiei locale competente precum paza bunurilor, protejarea integritatii corporale si gestionarea circulatiei pe drumurile publice, mai ales in interiorul oraselor, inclusiv parcari si ridicarile de masini". Serviciile care urmeaza a fi infiintate, prin legea politiei locale in orasele si comunele din tara, functioneaza, insa, de citiva ani in Cluj-Napoca. Municipiul este unul dintre "localitatile pilot" in care Politia Comunitara a functionat cu urmatoarele servicii: Control urbanism si disciplina in constructii, Control publicitate externa, Protectia mediului si igienizare, Inspectie comerciala,Ordine si siguranta publica, Control trafic rutier si Baze de date, dispecerat si informatii publice. "Practic, in Cluj-Napoca se vor schimba doar atributiile pe partea de control a traficului rutier, unde vom putea sa intervenim fara a mai cere ajutorul politiei rutiere. Cu toate acestea, noi vom avea de lucru doar pe partea de contraventii. De infractiuni se ocupa tot politia rutiera", a declarat pentru monitorul Minodora Fritea, directorul executiv al Politiei Comunitare Cluj-Napoca. Directia pe care ea o conduce are 177 de angajati, repartizati la fiecare dintre serviciile amintite. Cei mai multi lucreaza in Ordine si siguranta publica (77 de persoane). "40 dintre ei lucreaza pe posturi fixe, ca agenti de paza la obiectivele administratiei locale", a adaugat Fritea. In Iasi si Timisoara numarul politistilor comunitari este de 600, respectiv 700. Ministrul a declarat ieri ca politia nationala se va ocupa de actiunile in domeniul interventiei, gestionind activitati precum politia criminala sau investigarea fraudelor. Totodata, Nica a anuntat ca politistii din cadrul politiei nationale vor purta, incepind de saptamina viitoare, o noua uniforma si vor avea o noua sigla, pentru a se diferentia de colegii lor din politia locala.
Eurodeputatul clujean al PDL Rares Niculescu a anuntat ca intentioneaza sa initieze in Parlamentul European un demers legislativ privind calitatea produselor la nivel european. Acest demers are ca obiectiv obligarea producatorilor de a respecta aceleasi standarde de calitate in cazul produselor vindute sub aceeasi marca, indiferent de statul in care acestea sint vindute. "Am fost sesizat de multi consumatori nemultumiti de calitatea produselor vindute in Romania sub marci cunoscute, fata de calitatea aceluiasi produs cumparat din Germania, de exemplu", spune Rares Niculescu. Alimentele, detergentul, cafeaua, chiar hainele au facut, potrivit eurodeputatului, obiectul celor mai multe plingeri privind diferentele de calitate. "Nu vreau sa dau exemple de produse, dar daca pe o cutie scrie X, in acea cutie trebuie sa se gaseasca acelasi produs si daca o cumparam la Cluj, si daca o cumparam la Budapesta sau la Berlin", afirma Niculescu. Acelasi produs a (egal) acelasi standard de calitateUniunea Europeana este o piata unica pentru vinzarea bunurilor si serviciilor. Atunci sa fie o piata unica si cind vine vorba despre calitatea produselor vindute, a apreciat europarlamentarul clujean. "Avem nevoie de reguli care sa garanteze acelasi nivel de calitate pentru toti consumatorii europeni. Nu este permis ca marile firme multinationale sa aiba standarde diferite pentru Europa de Vest si pentru Europa de Est. Daca produsele sint diferite, sa fie vindute sub marci diferite", considera Niculescu. In vederea asigurarii respectarii principiului calitatii, la nivelul Uniunii Europene ar putea sa functioneze un oficiu european pentru protectia consumatorilor, arata eurodeputatul PDL.
Autoritatile clujene trag tare sa termine tronsonul Cimpia Turzii - Gilau pina in toamnaDirectia Regionala de Drumuri si Poduri (DRDP) Cluj urmeaza sa preia atributiile Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR). DRDP Cluj a infiintat inca de acum o luna un grup de lucru, alcatuit din specialisti, pentru a pregati preluarea atributiilor de la CNADNR. "Initiativa este de fapt un proiect pilot, pentru tronsonul Cimpia Turzii - Gilau. Clujul va gestiona si va derula lucrarile la Autostrada Transilvania. Folosirea banilor se va decide in Cluj", a anuntat ieri primarul Sorin Apostu. "CNADNR avea atributii precum exproprierile, eliberarea de sarcini, relocarea utilitatilor, cum e si exemplul deseurilor de HCH (Hexaclorciclohexan, o substanta foarte toxica - n.r.) de la Turda. O luna de zile am lucrat in paralel, am facut o echipa de specialisti, care sa ia in intimpinare problemele existente pe tronsonul Turda - Gilau si sa le poata gestiona cit mai eficient dupa ce preluam atributiile Companiei Nationale", a declarat pentru monitorul Ion Pantelimon, directorul DRDP Cluj. El a adaugat ca scopul acestei "descentralizari" este respectarea termenului de finalizare anuntat de premierul Emil Boc si ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, adica pina la sfirsitul anului. Finalizarea autostrazii Gilau - Jucu este programata pentru data de 15 noiembrie 2009 iar pretul pentru primele doua din cele trei tronsoane ale centurii nu a fost modificat. S-au modificat, in schimb, costurile pentru cel de-al treilea tronson. Centura Gherlei, gata pina in varaIn sedinta de marti, Guvernul a aprobat sumele necesare pentru exproprierile pentru centura Vilcele - Apahida, aproximativ 5 milioane de lei. Sumele acopera toate exproprierile necesare pentru continuarea proiectului centurii, cu exceptia a 12 proprietari. "Am obtinut acordurile de principiu ale proprietarilor pentru exproprierile din zona. Abia acum, insa, am inceput sa platim oamenii. Pe centura Vilcele - Apahida, mai trebuie expropriati doar 10-12% din totalul proprietarilor de imobile", a mai spus Pantelimon. Acesta a adaugat ca centura ocolitoare a municipiului Gherla urmeaza sa fie finalizata pina la sfirsitul lunii mai, astfel incit din iunie aceasta va fi circulabila.
Soporan a declarat ca doreste ca demisia la sa stopeze dorinta "unora din PSD de a umili Clujul". "Am si transmis demisia presedintelui PSD si vreau sa fie un semnal de alarma pentru ceea ce inseamna dezvoltarea durabila a acestei zone si o deschidere a conducerii centrale pentru problematica regiunii, deosebit de complexa, si pentru a elimina dorinta care exista la unii de a umili in continuare Clujul. Nu doresc ca in continuare Clujul sa fie umilit, unii purtind cu energie in memorie anumite acte si intimplari care au fost generate de la nivelul judetului. Consider ca echipa de la Cluj - ca sa nu folosesc celalalt termen consacrat - si-a facut datoria cu prisosinta fata de Romania si isi face si in momentul de fata aceasta datorie. Ar fi bine ca si altii sa puna in fata interesul national", a afirmat Soporan. Liderul PSD Cluj a mai spus ca a simtit ca apartenenta sa la Grupul de la Cluj a determinat o racire a relatiilor cu conducerea centrala a partidului. "Apartenenta mea de un anumit grup a creat o stare de lipsa de apropiere din partea liderilor nationali, chiar daca, formal, ea a existat. Nu mai avem la nivelul judetului Cluj si chiar la nivelul Transilvaniei nici un reprezentant autentic din cei 15 care formeaza lista PSD pentru alegerile europarlamentare", a afirmat Soporan. El a mai declarat ca si situatia ocuparii posturilor in administratie a fost un motiv pentru care a decis sa se retraga de la conducerea filialei. Deputatul social-democrat a anuntat ca va ramine membru PSD si deputat de Cimpia Turzii. "Ramin membru al PSD, ramin parlamentar in cadrul Colegiului Cimpia Turzii si voi sprijini demersurile serioase care se vor face la nivelul organizatiei judetene si la nivel national, pentru ca, intr-adevar, PSD sa-si indeplineasca misiunea pe care o are", a precizat Vasile Soporan. Ioan Rus, fost presedinte al PSD Cluj, si-a dat demisia din functie in decembrie 2007, iar la conducerea filialei i-a urmat un alt lider al Grupului de la Cluj, Vasile Dincu. Acesta a renuntat la functie dupa alegerile locale din 2008, iar alegerile au fost cistigate atunci de Vasile Soporan, tot un apropiat al Grupului de la Cluj. De curind au mai renuntat la functiile din conducere si senatorul PSD Alexandru Cordos si Viorel Timoce.
Primaria Cluj-Napoca urmeaza sa reabiliteze termic 76 de blocuri pina la sfirsitul acestui an, dupa ce Guvernul Romaniei a alocat in sedinta de marti aproape 40 de milioane de lei pentru lucrari in acest scop. "Guvernul Romaniei a aprobat toate cele 76 de blocuri, respectiv 3.500 de apartamente pentru reabilitarea termica. Suma este de 38,6 milioane de lei, care inseamna peste 15% din bugetul alocat pentru intreaga tara. Asta inseamna ca sintem pe locul intii la reabilitare termica. Lucrarile de reabilitare termica pentru cele 76 de blocuri vor fi finalizate in acest an", a anuntat miercuri, intr-o conferinta de presa, primarul Sorin Apostu. Guvernul finanteaza jumatate din costurile reabilitarii termice, iar municipalitatea va contribui cu 30%, adica 23,1 milioane de lei, restul urmind sa provina de la asociatia de proprietari, care nu poate intra in acest program decit daca are contributia financiara depusa in cont. Edilul-sef al municipiului Cluj-Napoca a mai spus ca 15 blocuri au fost deja licitate in vederea reabilitarii termice si 11 au fost deja reabilitate. In total, in programul de reabilitare termica sint inscrise 296 de asociatii de proprietari.Potrivit lui Apostu, in Cluj-Napoca exista 1.700 de unitati locative construite intre 1950 si 1990 care se incadreaza in cerintele programului de reabilitare termica.
Lasati de izbeliste de parinti, multi copii ajung in grija rudelor indepartate sau a StatuluiIn situatiile in care cei doi soti divorteaza, iar ulterior conditiile nu le permit sa pastreze copiii, autoritatile cauta sa-i plaseze pe micuti in grija rudelor apropiate, insa in cazurile in care acestea nu pot sa-i creasca, acestia ajung in grija Statului. Cifrele Judecatoriei Cluj-Napoca vorbesc de o realitate destul de cruda in privinta destinelor copiilor ai caror parinti trec prin procedura divortului. "In aproximativ 20 de cazuri din 100 de divorturi, copiii nu sint incredintati nici unuia dintre parinti, din cauza ca fie nu au conditiile necesare ca sa-i creasca, fie au de executat pedepse privative de libertate, fie se intimpla ca cei doi parinti sa nu vrea custodia copiilor, insa acest lucru se intimpla foarte rar", sustine judecatorul Vasile Grunea, vicepresedintele Judecatoriei Cluj-Napoca. In prima dintre situatiile enumerate, cei doi parinti nu dispun de locuinte decente care sa permita cresterea unui copil in conditii cit de cit normale. Daca unul dintre parinti sau amindoi au primit sentinte de executare a inchisorii, atunci se gasesc in imposibilitate de crestere a copiilor. Exista insa si cele mai triste situatii in care parintii refuza custodia propriilor odrasle sau autoritatile decid ca ar creste mult mai bine alaturi de alte persoane. Statisticile arata ca exista si cazuri in care micutii ajung in grija Statului, lucru care se intimpla in aproximativ 1% din totalul situatiilor in care acestia nu ajung la nici unul dintre parinti. Anchete sociale ale PrimarieiAutoritatea tutelara din subordinea Primariei este institutia care se ocupa de anchetarea cazurilor sociale pentru a stabili cine poate sa se ocupe cel mai bine de cresterea unui minor, atunci cind parintii biologici se gasesc in imposibilitatea de a realiza acest lucru. "Am avut 10 anchete sociale de la infiintarea institutiei, de anul trecut si pina in prezent, mai toate in cazuri de concubinaj din Pata Rit, insa nu am avut situatii in care sa ni se ceara anchete sociale in cazuri de divort", a spus Raimonda Boian din partea Primariei Cluj-Napoca. Chiar si asa, ocolind acest serviciu din subordinea Primariei, parintii care se prezinta la divort obisnuiesc sa-si dea copiii in grija altor persoane, fara ca autoritatile sa fie anuntate, lucru care se intimpla destul de des. Crescuti de rude"Noi nu avem astfel de statistici in evidenta noastra", sustin reprezentantii Directiei Generale de Asistenta si Protectie a Drepturilor Copilului (DJPDC) Cluj, intrebati despre cifrele privitoare la copiii institutionalizati in urma divorturilor. "De obicei, aceste cazuri sint foarte rare, cele in care copiii trebuie institutionalizati. Pe cit posibil se incearca prin anchete sa se identifice rude cit se poate de apropiate care sa preia acesti copii", spune Monica Filip, din partea DGASPC Cluj. Mai multe studii de peste Ocean releva faptul ca aproximativ 50% din toate casniciile sfirsesc prin divort, iar in mai mult de 6% din cazurile de intrerupere a unei casnicii in care exista copii, acestia ajung in grija Statului.
Presedintele Consiliului Judetean Cluj al Colegiului Medicilor Veterinari din Romania, Adrian Oros, a declarat ieri ca din cauza lipsei unor reglementari medicii veterinari clujeni nu pot preveni aparitia unor boli la animale. Oros a acuzat ca presedintele Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, Marian Zlotea, nu a semnat ordinul privind normele metodologice de aplicare a "Programului actiunilor de supraveghere, prevenire si control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protectia animalelor si protectia mediului pentru anul 2009". "In aceste conditii, medicii veterinari din judetul Cluj nu isi pot asuma responsabilitatea in cazul aparitiei unor boli majore la animale sau a bolilor transmisibile la om. Prin lipsa acestui act normativ, pina la aceasta data nu s-au putut realiza actiunile sanitar-veterinare de imunoprofilaxie. Totodata, din cauza acestui fapt, directiile sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor nu au putut demara licitatiile privind achizitionarea de materiale, produse biologice si reactivi necesare efectuarii activitatilor sanitar-veterinare specifice", arata Adrian Oros intr-o scrisoare deschisa adresata lui Zlotea. Totodata, Oros atrage atentia ca, la finele lunii aprilie, expira contractele cu medicii veterinari privind identificarea si inregistrarea animalelor. In general, aceasta lipsa a performantei manageriale poate afecta si raspunsul autoritatilor la aparitia unor boli cum ar fi gripa porcina. Adrian Oros a ocupat functia de director general al Directiei Sanitar-Veterinare si este, in prezent, candidatul PNL Cluj la europarlamentare.
Ghidul pentru un stil de viata sanatos conceput de profesorul doctor Nicolae Hincu si deputatul Mircia Giurgiu va fi sprijinit si de Universitatea de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu". Potrivit lui Hincu, ghidul va fi difuzat intr-o prima faza in Cluj-Napoca, dupa care el va fi distribuit in restul judetului si pe plan national. Lucrarea va contine atit informatii despre alimentatie, cit si despre toate celelalte aspecte care tin de un stil de viata sanatos. Va include sectiuni impotriva consumului de tutun, alcool, droguri si va promova activitatile sportive si educatia sexuala. Ghidul se adreseaza tinerilor in functie de trei categorii de virsta, conturate in functie de ciclurile de invatamint primar, gimnazial si liceal, iar in momentul de fata este aproape finalizat materialul pentru elevii din clasele I-IV. In urma unei consultari cu ministerele, acest ghid ar putea fi introdus ca suport de studiu in scoli. "Noi optam ca ghidul sa fie folosit drept platforma de discutii la orele de dirigentie, in discutii libere. Nu intentionam sa incarcam si mai mult materia elevilor". A. M. P.
O Nota suspecta cere reduceriPrimul ministru, Emil Boc, a fost clar: rectificarea bugetara nu aduce reduceri de lefuri sau pensii"Prin rectificarea bugetara nu avem de-a face cu diminuari ale salariilor la nici o categorie de bugetari. (...) Salariile de baza si pensiile nu sint afectate de rectificarea bugetara sau de acordul cu CE si FMI", a declarat Boc, intrebat daca profesorii isi vor primi salariile la timp si nemodificate ca valoare. Intr-o Nota a Ministerului Educatiei transmisa catre inspectoratele scolare, prezentata de RealitateaTv, se propun solutii pentru incadrarea in bugetele mai mici, rezultate in urma rectificarii, ce implica fie reducerea numarului de posturi, fie reducerea veniturilor. RealitateaTv citeaza reprezentanti ai FSLI, care sustin ca in judetele Harghita si Bihor au fost propuse ambele variante, urmind ca numarul de posturi sa fie scazut cu 2%. "Fiecare unitate de invatamint va reduce numarul total al posturilor aprobate prin buget pentru anul scolar 2008-2009 cu 2%", se precizeaza in Nota transmisa Inspectoratului din Harghita, subliniindu-se ca decizia privind numarul orelor sau posturilor care se reduc revine in totalitate inspectoratului. Reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Bucuresti au declarat pentru NewsIn ca nu au primit inca nici o adresa de la Minister privind reducerea numarului de angajati din sistem, dar ca documentul ar putea fi trimis in urmatoarele zile. Pogea da asigurariLa rindul lui, ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, a declarat, intr-o interventie telefonica la Realitatea Tv, ca nu cunoaste adresa Ministerului Educatiei, ca aceasta este o decizie interna a acestui minister, dar a tinut sa precizeze ca rectificarea bugetara nu va duce la reducerea salariilor profesorilor. "Aceasta rectificare bugetara - si ma refer strict la masa salariala - nu este de natura sa afecteze veniturile de natura salariala ale dascalilor, ale profesorilor pentru anul 2009. De fapt, cind am discutat despre inghetarea salariilor si masura pe care am luat-o am spus ca nu vom mai majora cu 5% datorita crizei, dar in nici un caz nu discutam despre reducerea veniturilor salariale ale profesorilor", a spus Pogea. Ministrul Finantelor a explicat ca bugetul initial pe 2009 cuprindea o majorare a salariilor de 5% si ca doar s-a renuntat la aceasta preconizata majorare, subliniind ca salariile nu vor fi diminuate fata de valoarea actuala.
Reformarea sistemului sanatate ar trebui facuta prin redirectionarea a 2% din contributia CASS catre fonduri private, dupa modelul pensiilor private obligatorii (pilonul II), a declarat directorul general al AIG Life. Ministerul Sanatatii anuntase la inceputul lunii martie ca vrea sa majoreze contributia la asigurarile sociale de sanatate (CASS) la 6-6,5% din salariul brut in 2009, de la 5,5-5,2% cit este in prezent, masura care va aduce la bugetul CNAS un plus de 2,7 miliarde de lei. "Totul trebuie sa inceapa de la definirea acelui pachet minim. In acest fel se introduce si competitia intre furnizorii de servicii", a spus directorul general al AIG Life, Theodor Alexandrescu (foto). El a adaugat ca in prezent "exista o coplata in sistemul public de sanatate", insa lipseste calitatea serviciilor medicale. Secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Aurel Nechita, declarase in martie ca Legea asigurarilor private de sanatate va fi finalizata pina in iulie-august si va defini mai bine pachetul general de servicii, astfel incit sa se stie ce anume va plati Casa Nationala de Sanatate si care vor fi serviciile complementare. In sistemul de pensii, 2% din contributiile la asigurarile sociale de stat sint in prezent virate unor fonduri de pensii obligatorii - asa numitul pilon II de pensii, dupa definitiile introduse de Banca Mondiala. Potrivit legii pensiilor private obligatorii, incepind cu 1 ianuarie a fiecarui an, dupa implementarea sistemului de pensii private obligatorii, cota de contributie la acest sistem ar urma sa creasca anual cu 0,5%, pina la 6% din venitul brut al salariatilor, intr-un interval de 8 ani. Insa pentru acest an, guvernul a blocat contributia la 2% din salariul brut. AGERPRES
Foto Ioana Cirlig * NewsInAproape 8.000 de ceferisti au adus un sicriu in fata Ministerului Transporturilor si au cerut oprirea disponibilizarilorOamenii sint speriati ca vor fi dati afara sau ca le vor scadea salariile cu aproape jumatate, daca Guvernul decide sa nu le mai acorde anumite sporuri. Cei 8.000 de sindicalisti au sperat ca, in urma mitingului de ieri, sa imbuneze Executivul si sa-l determine sa renunte la valul de disponibilizari anuntat. Oamenii le-au cerut guvernantilor doar sa pastreze locurile de munca din CFR si spera ca Executivul sa finanteze infrastructura din CFR. Reprezentantii angajatilor din CFR nu s-au putut intilni ieri cu Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, plecat la reuniunea ministrilor Transporturilor din Comunitatea Europeana. Potrivit NewsIn, subsecretarul de stat in MTI, Constantin Axinia, le-a promis sindicalistilor ca vor fi chemati la negocieri dupa intoarcerea lui Berceanu din Cehia. Greva de avertisment e in graficProtestatarii feroviari prezenti la mitingul din fata Ministerului Transporturilor au cerut reducerea salariilor directorilor de la cele trei companii feroviare de stat - CFR S.A, CFR Calatori si CFR Marfa -, precum si a personalului TESA. Angajatii au adus in fata sediului Ministerului un cosciug pe care au scris "Nu ingropati calea ferata" si au scandat "Jos Berceanu". "Vom utiliza mai departe, in zilele urmatoare, toate formele de protest: miting, deschiderea conflictului de munca si, ca forma extrema, greva de avertisment si greva generala. Speram ca in zilele urmatoare sa gasim o intelegere (...) si sa nu ajungem sa paralizam circulatia pe calea ferata", a spus ieri Gheorghe Popa, liderul Sindicatului Miscare-Comercial, citat de NewsIn. Nu 12.000, ci 3.800Ministerul Transporturilor a anuntat la finele lunii martie ca in 2009 peste 12.000 de salariati CFR vor fi demisi. Constantin Axinia a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, ca doar un numar de 3.781 de salariati ai celor trei companii feroviare de stat - CFR S.A, CFR Calatori si CFR Marfa - vor fi trimisi acasa in 2009. Axinia a adaugat ca nu stie de unde au scos sindicatele cifra de 12.000 de salariati ce ar urma sa fie disponibilizati.
La nivel national, numarul autorizatiilor de constructie pentru cladirile rezidentiale din luna martie a anului curent se ridica la 4.363, în crestere cu 16,7% fata de luna precedenta si în scadere cu 17,7% fata de luna martie 2008. Potrivit datelor publicate ieri de Institutul National de Statistica (INS), in primul trimestru al anului, au fost eliberate in total 10.571 de autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, în scadere cu 10,5% fata de perioada corespunzatoare a anului precedent. Cele mai semnificative scaderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Bucuresti-Ilfov (-692 de autorizatii), Centru (-263 de autorizatii), Nord-Vest (-153 de autorizatii) si Nord-Est (-104 autorizatii). Singura crestere a numarului de autorizatii eliberate pentru construirea de cladiri rezidentiale a fost în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia (plus 151 de autorizatii).
Pasapoartele afecteaza politica UEUE cere calendarul introducerii pasapoartelor biometrice in Romania. Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) a emis 786 de pasapoarte biometrice. Directorul adjunct în MAI, Elena Ciocan, a subliniat ieri ca neadoparea de catre România a regulamentului UE privind actele electronice ar putea afecta acordurile bilaterale încheiate între Uniune si state din afara structurii, motiv pentru care UE cere cu insistenta introducerea acestor acte. "La încheierea acordurilor bilaterale cu state care nu sint membre UE, privind ridicarea vizelor, Uniunea pretinde acelor state introducerea actelor biometrice, iar faptul ca exista unele tari UE, ca România si Bulgaria, care n-au generalizat eliberarea pasapoartelor electronice, poate fi invocat în negocieri de catre statele terte", a spus Ciocan. "Una e America si alta Romania"Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu (foto), a declarat ieri ca este sceptic in legatura cu angajarea de catre partid a firmei de consultanta care a lucrat si pentru Barack Obama, el spunind ca strainii n-au habar de realitatile politice din Romania. "Eu nu prea pun temei pe consultantii straini, care habar n-au de realitatile tarii noastre. Trebuie sa ne bazam pe oamenii nostri. (...) Una e America si alta Romania. Eu sint mai sceptic", a declarat Iliescu. PSD urmeaza sa incheie un contract cu firma Benenson Strategy Group, una din cele mai importante companii de consultanta politica din Statele Unite, cea care a asigurat victoria in alegerile prezidentiale a candidatului democrat Barack Obama. NewsIn
Mai marii FIA au decis ca McLaren sa nu ia parte la trei etape competitionale din actualul sezon de Formula 1, dupa ce s-a stabilit foarte clar ca au mintit intentionat comisarii de cursa. Cu toate acestea, decizia forului international al Motor Sportului a fost rapid modificata prin anularea interdictiei de participare la cursa chiar de catre cei care au votat-o. Motivul este foarte simplu. "Modul clar si onest in care seful echipei McLaren s-a adresat Consiliului miercuri suspenda aplicarea interdictiei dictate, cu mentiunea ca ea va fi pusa in practica in cazul in care se vor constata alte incalcari voite ale regulamentului pe viitor", se mentioneaza in documentul oficial remis presei. Astfel, McLaren scapa cu o simpla "bataie pe umar", decizia forului de a suspenda sanctiunea fiind influentata in mare parte de amenintarea echipei britanice de retragere din Formula 1, in cazul unei suspendari sau depunctari. Reamintim ca intregul scandal a pornit de la declaratiile date de Lewis Hamilton si de staff-ul echipei in legatura cu incidentul in care pilotul italian Jarno Trulli a depasit monopostul britanicului in momentul in care Safety Car-ul rula pe circuit in cursa din Australia, depasire care a fost facuta posibila de Hamilton dupa indicatiile primite la boxe. In prima faza, cei de la McLaren au negat ca i-au transmis pilotului sa-l lase pe Trulli sa treaca, insa au revenit citeva zile asupra declaratiilor si au admis ca au facut o greseala.
Ieri, Comitetul Executiv al FRF l-a pus in fruntea echipei nationale de fotbal a Romaniei pe Razvan Lucescu, ales cu unanimitate de voturi. Desigur, alegerea Federatiei n-a constituit o surpriza pentru nimeni, tinind cont ca Lucescu era singurul candidat pentru acest post propus de directorul general al FRF, Ionut Lupescu. "Nu puteam refuza nationala, e o chestiune de mare onoare si mindrie. Este clar pentru toata lumea care este obiectivul meu: calificarea la un turneu final, la EURO 2012. Eu nu vin la nationala sa fac act de prezenta, sint constient de ceea ce trebuie sa fac", a declarat actualul tehnician al lui FC Brasov imediat dupa oficializarea numirii sale la cirma nationalei. Alaturi de el, pe banca tehnica a "tricolorilor" ar putea lua loc Bogdan Stelea, portarul "stegarilor" si unul dintre apropiatii lui Lucescu: "Am avut o discutie cu Razvan si mi-a propus sa fiu antrenor secund, si nu antrenor cu portarii, cum s-a spus. Vom mai avea o discutie si daca totul va fi ok voi renunta la cariera de fotbalist", a confirmat Stelea. Muresan: "Salariul e cam mic"Daca predecesorul sau, Victor Piturca, avea un salariu anual de 600.000 de euro, Lucescu va fi remunerat cu doar 250.000 de euro, la care se va adauga o prima de calificare la Euro 2012 in cazul in care obiectivul va fi indeplinit. "Salariul pentru Razvan e cam mic daca tinem cont de ce bani se dau in alte tari. Daca a acceptat insa sa vina la nationala cred ca e multumit. Oricum, el nu a venit in nici un caz pentru bani", a precizat presedintele lui CFR Cluj si unul dintre membrii Comitetului Executiv al FRF, Iuliu Muresan.
Terenurile proaste de pregatire ale Universitatii Cluj le dau batai de cap fotbalistilor si antrenorilor. Dupa ce Zeno Bundea s-a accidentat de mai multe ori in acest an din cauza conditiilor precare de pregatire, intrind doar acum in programul normal de antrenamente, "U" nu se va putea baza in partida de simbata pe doi titulari, Cosmin Iuhas si Szilagyi Szolt. Iuhas s-a accidentat in prima repriza a meciului cu Dacia Mioveni. Verdictul medicilor a fost ruptura musculara. In consecinta, fotbalistul nu va putea evolua in urmatoarele doua partide din campionat, deplasarea de la Tirgu-Mures si partida de miercuri cu Minerul Lupeni. De asemenea, la antrenamentul de miercuri, fundasul central Szilagyi a parasit terenul de joc intr-un picior, avind o ruptura. In cazul sau, recuperarea ar putea decurge mai rapid, potrivit doctorului echipei, Dragos Valean: "Sisi lipseste 100% simbata cu Tirgu-Mures, dar speram sa-l recuperam pina la urmatorul joc, cu Minerul Lupeni. Iuhas va lipsi si al doilea meci, sufera de o afectiune ceva mai grava".
Senocico a facut din nou un meci mareAjunse sa evolueze pentru un obiectiv rusinos, mentinerea in liga nationala, fetele de la "U" Jolidon s-au ambitionat ieri si au controlat in mare parte partida cu ocupanta locului 5, HC Dunarea Braila. Pe finalul meciului, clujencele au avut oarece emotii, dar au reusit sa se impuna meritat, cu scorul de 29-28. Din nou, cea mai buna jucatoare de pe teren a fost Mihaela Senocico, un exemplu demn de urmat de colegele mai tinere din echipa, dupa cum a spus si antrenorul Gherorghe Covaciu: "O felicit pe Senocico, a fost nemaipomenita. Cele tinere au ce sa invete de la ea. Astazi am avut in plus, o dorinta foarte mare de victorie si de a ne salva de la retrogradare", a precizat tehnicianul. "Am facut un meci foarte bun, ne-am ambitionat toate foarte mult. Speram sa scapam de retrogradare pina la urma", a adaugat si Senocico, autoare a 12 goluri in jocul de ieri. Principala urmaritoare a Clujului in clasament, CSM Ploiesti, a trecut pe teren propriu de Cetate Deva, cu 25-22. Iata si celelalte rezultate ale etapei cu nr XXIII: Otelul Galati - Rulmentul Brasov 30-35, Rapid Bucuresti - HCM Roman 34-28, KZN Slatina - Stiinta Baia Mare 28-40, HCM Buzau - Tomis Constanta 26-27. Partida HC Zalau - Oltchim Rimnicu Vilcea s-a disputat dupa inchiderea editiei. Laudate de adversareDe partea cealalta, antrenoarea oaspetelor, Alexandrina Soare, a apreciat dorinta de victorie a Universitatii Cluj, "care a obtinut un succes meritat". Totusi, tehniciana a avut ceva de obiectat la adresa arbitrilor: "Am inceput mai prost partida, dar puteam cistiga pe final. Arbitrii au tolerat si jocul mai dur al Clujului, dar nu ne plingem. «U» Jolidon si-a dorit mai mult victoria, pentru ca s-a aflat cu sabia deasupra capului. Per ansamblu, fetele de la Cluj au obtinut un succes meritat".
Probleme pentru Real Cu doar 2 zile inainte de disputarea marelui meci Barcelona - Real Madrid, formatia din capitala Spaniei se confrunta cu probleme de efectiv. Mijlocasul Jose Maria Gutierrez "Guti" s-a accidentat la glezna stinga în timpul antrenamentului de miercuri dimineata si va rata partida anului in Europa. Fostul international spaniol, în virsta de 33 de ani, va lipsi de pe gazon în jur de 3 saptamini. Guti a fost titular în ultimele doua meciuri pe care Real le-a cistigat în campionat cu Getafe, scor 3-2, si cu FC Sevilla, scor 4-2. Campioana en-titre, Real Madrid, va întilni, simbata, pe teren propriu, liderul la zi din Primera Division, FC Barcelona. In prezent, gruparea catalana are un avans de 4 puncte fata de rivala din Madrid. D. S.Murray, eliminat la RomaFavoritul numarul 4 al turneului de la Roma, britanicul Andy Murray, a fost eliminat miercuri, în turul doi, de argentinianul Juan Monaco, venit din calificari, informeaza site-ul oficial al competitiei dotate cu premii în valoare totala de 2.750.000 de euro. Monaco s-a impus cu scorul de 1-6, 6-3, 7-5, la capatul unui joc care a durat 2 ore si 40 de minute, iar în turul urmator îl va întilni pe Marin Cilic (Croatia), care a trecut în turul 2 de Christophe Rochus (Belgia), scor 6-0, 5-7, 6-2. Pentru prezenta în turul doi, Murray va încasa un cec în valoare de 14.500 de euro si 45 de puncte ATP, în timp ce Monaco si-a asigurat pentru performanta sa 27.500 de euro si 90 de puncte ATP. NewsInExclusi din lotOficialii lui Atletico Madrid au decis, miercuri, ca aparatorul grec Georgios Seitaridis si mijlocasul portughez Maniche sa fie exclusi din lotul primei echipe pe o perioada nedeterminata, deoarece nu au fost prezenti pe "Vicente Calderon" în timpul partidei cu Sporting Gijon, informeaza "Marca". Cei doi internationali nu au fost convocati de tehnicianul Abel Resino pentru meciul din etapa trecuta de campionat, cu Sporting, scor 3-1, si au ales sa nu mearga pe "Vicente Calderon" pentru a-si urmari coechipierii. Cum regulamentul de ordine interioara al clubului madrilen prevede prezenta obligatorie la stadion a fotbalistilor care nu sint retinuti în lot din considerente tactice, conducerea lui Atletico a hotarit sa ii sanctioneze pe cei doi jucatori. Atit Maniche, cit si Seitaridis nu se afla la prima abatere disciplinara, motiv pentru care acestia au fost trimisi la echipa a doua a clubului. În consecinta, Resino i-a chemat la sedinta de pregatire din cursul zilei de miercuri pe Aitor Nunez si pe Cesar, ambii de la Atletico B. NewsInLaudat de HiddinkPortarul lui Chelsea, Petr Cech, a intrat si mai mult in gratiile tehnicianului olandez Guss Hiddink, dupa prestatia din partida cu Barcelona, din semifinalele Ligii Campionilor. "Cind ma uit la ce rezultate a obtinut Barcelona pe teren propriu în aceasta editie a Ligii Campionilor, pot sa spun ca egalul nostru este o performanta. John Terry a fost un adevarat lider pe teren, dar paradele lui Petr Cech au salvat jocul nostru", a spus tehnicianul olandez. FC Barcelona a remizat, marti seara, pe teren propriu, cu Chelsea Londra, scor 0-0, într-un meci din prima mansa a semifinalelor Ligii Campionilor. Returul este programat saptamina viitoare, la Londra. NewsIn
CFR Cluj va fi arbitrata de "fluierasi" straini in partidele cu Dinamo, Timisoara si Unirea Urziceni. Din cauza credibilitatii tot mai scazute de care are parte arbitrajul romanesc, presedintele FRF, Mircea Sandu, a anuntat ca 14 meciuri din finalul acestei editii de campionat vor fi conduse de arbitri din strainatate. "Dinamo - CFR Cluj (etapa XXVIII), CFR Cluj - FC Timisoara (etapa XXIX), Steaua - Dinamo, Unirea Urziceni - CFR Cluj (ambele etapa XXX), Steaua - Rapid, Dinamo - FC Timisoara (ambele etapa XXXI), Rapid - Universitatea Craiova, FC Timisoara - Steaua, Unirea Urziceni - Dinamo (toate trei etapa XXXII), FC Vaslui - Rapid, Steaua - Universitatea Craiova, FC Timisoara - Unirea Urziceni (toate trei etapa XXXIII), Universitatea Craiova - FC Vaslui si Unirea Urziceni - Steaua (ambele etapa XXXIV) vor fi conduse la centru de arbitri straini pentru a nu exista nici un fel de speculatii", a declarat Sandu. Initiativa le-a apartinut, se pare, presedintelui LPF, Dumitru Dragomir, si celor doi reprezentanti ai Ligii 1 in Comitetul Executiv al FRF, Iuliu Muresan si Cristi Borcea. De asemenea, masuri speciale legate de arbitraj au fost luate si în cazul jocurilor din Liga 2, astfel încit la meciurile extrem de importante, ce vor conta pentru promovarea în Liga 1 sau pentru retrogradarea în esalonul al treilea, vor fi delegati arbitri din primele doua categorii de valoare. D. S.
Aron Huzu si Dan Lazarescu vor conduce arbitrajul romanesc. Ramasa fara presedinte dupa demisiile succesive ale lui Gheorghe Constantin, Marcel Lica si Nicolae Grigorescu, Comisia Centrala a Arbitrilor si-a aflat, ieri, noii conducatori: Aron Huzu si Dan Lazarescu. Cei doi au fost alesi de catre Comitetul Executiv al FRF dintr-o lista care-i mai cuprindea pe Ion Craciunescu, Vasile Avram si Cornel Sorescu. Cum primul anuntase ca nu vrea sa colaboreze cu actuala conducere a FRF si Avram are rude de gradul 1 în arbitraj (pe fiul sau Marius Avram - n.r.), în sedinta CEx au fost luate în discutie doar trei nume: Aron Huzu, Dan Lazarescu si Cornel Sorescu. Primul dintre ei a fost ales presedinte cu 8 voturi pentru, 2 împotriva si 1 abtinere, în timp ce Lazarescu a fost numit prim-vicepresedinte cu 10 voturi pentru si o abtinere. Seful de la FRF, Mircea Sandu, a dezvaluit ca si reprezentantii cluburilor l-au numit pe Aron Huzu ca fiind cel mai bun pentru a ocupa functia de presedinte al CCA. Astfel, dintre cei 66 de votanti, 63 au raspuns apelului FRF, iar Aron Huzu a obtinut 23 de voturi. Ion Craciunescu si Cornel Sorescu au fost numiti de 13 cluburi, Vasile Avram de 10, în timp ce Dan Lazarescu a primit doar 4 voturi. Totusi, Sandu a mai anuntat ca pina la finele sezonului, delegarile vor fi facute de Ioan igna: "Comitetul Executiv al FRF a aprobat ca actuala comisie sa îsi desfasoare activitatea sub conducerea lui Ioan Igna pina la finalul acestui sezon. Noua conducerea îsi va intra în drepturi dupa terminarea campionatului, la data de 15 iunie. Vrem sa fim total transparenti si vom da libertate de alegere Comisiei, sa aduca arbitri de unde vrea". D. S.
Gabi Muresan a fost iertat de Comisia de Disciplina a FRF, care a decis sa-l suspende o singura etapa. Jucatorul campioanei a primit cartonas rosu direct in meciul cu Otelul Galati, din etapa a XXVII-a a Ligii 1, dupa un fault in postura de ultim aparator asupra lui Salagean. In mod normal, o astfel de infractiune se pedepseste cu o suspendare de 2 etape plus amenda, insa membrii Comisiei au dovedit clementa si i-au injumatatit pedeapsa. Desigur, penalitatea pecuniara a ramas, Muresan urmind sa scoata din buzunar 700 de lei. Astfel, fotbalistul, care a stat deja in partida de aseara cu FC Vaslui, va avea drept de joc simbata, cind CFR va juca derbiul rundei cu numarul XXVIII in fieful liderului Dinamo. Pe de alta parte, "ciinii" nu se pot considera la fel de norocosi. Accidentat in meciul de Cupa pe care formatia sa l-a pierdut cu 1-4 in fata lui FC Timisoara, senegalezul Papa Malick a aflat ieri ca va fi indisponibil pentru o luna. In urma aceleiasi confruntari, Dinamo l-a pierdut pentru simbata si pe Silviu Izvoranu, care a fost eliminat de centralul Alexandru Tudor.
Click pentru imagine maritaGaleria "Arte" va gazdui luni, 4 mai, de la ora 17, vernisajul expozitiei de mestesuguri "Artizanul". La galeria de pe strada Vasile Alecsandri numarul 1 vor expune cursantii Centrului "Artizanul" din Dej, centru aflat sub egida Asociatiei pentru Infrastructura Regionala si Dezvoltare Durabila Dej si Centrul de Initiere si Formare in mestesugurile traditionale din zona Podisului Somesan.
Pentru a-i convinge pe tinerii europeni sa se prezinte la vot in alegerile europarlamentare din iunie, are loc astazi un "val sonor" intregistrat si transmis de MTV pe tot continentul. La Milano, Praga si Berlin au loc evenimente de mare amploare: tinerii se vor aduna in pietele centrale ale oraselor pentru a-si face auzita vocea. Locurile de intilnire pot fi aflate de pe site-ul www.canuhearme.eu. Toate acestea au loc "pentru ca vocea ta sa fie auzita. Pentru a fi parte a ceva maret. Pentru ca locul tau este in Europa", dupa cum explica oficialii MTV. Sau pentru ca "tinerii sint viitorul uniunii Europene", potrivit comisarului european pentru strategia de comunicare, Margot Wallstrom. "Avem nevoie de ideile lor proaspete si de angajamentul lor activ. Dorim sa-i facem sa inteleaga ca vocea lor va fi auzita si ca este foarte important ca ei sa discute despre Europa si sa participe la alegerea Parlamentului European", a precizat aceasta. Implicare scazuta in 2004Implicarea postului de muzica in campania pentru europarlamentare a fost convenita prin acordul incheiat la 8 aprilie de Comisia Europeana cu MTV Networks International. "Dorim sa folosim postul nostru pentru a sprijini proiectele europene fara de care nu se poate face fata marilor provocari ale timpurilor noastre", declarase, la acea data, Antonio Campo dall'Orto, vicepresedinte executiv al Music Brands din cadrul MTV Networks International. La precedentele alegeri europarlamentare din 2004, participarea tinerilor cu virsta cuprinsa intre 18 si 24 de ani a fost de doar 40%. AGERPRES
Click pentru imagine maritaBateristul Billy Cobham (foto) va face duet la Cluj, dupa o jumatate de veac, cu pianistul Georges CablesIn ciuda restrictiilor financiare impuse de criza, TJF nu va cobori standardele la cea de-a treia editie. Organizatorii TJF si-au expus ieri, la Cluj, citeva din elementele principale ale celei de-a III-a editii a festivalului, programat intre 16 si 20 octombrie la Casa de Cultura a Studentilor (CCS). Intre evenimentele asteptate cu nerabdare de iubitorii genului va fi recitalul pe care pianistul Georges Cables il va sustine alaturi de bateristul Billy Cobham dupa 50 de ani de la ultimul lor duet. Totodata, Cobham va veni la Cluj pentru a-si prezenta un documentar de mare succes. Un alt nume cu rezonanta in jazzul mondial anuntat de organizatori este cel al saxofonistului Ravi Coltrane. A mai confirmat grupul Pulcinella (Franta), precum si unul de muzica "manouche", gen care se bucura de o mare popularitate in Europa Occidentala. Invitati de marcaDintre artistii autohtoni au fost anuntati saxofonistul Cristian Soleanu, pianistul Sorin Terinte, contrabasistul Vlaicu Golcea, precum si cintaretele Marta Hristea, Maria Raducanu si Teodora Enache. Vor mai evolua in fata publicului clujean formatii de jazz din Italia, Polonia, Austria, Cehia sau Ungaria. Festivalul isi va continua si in acest an traditia de a organiza masterclass-uri si jamsesion-uri in cluburile Diesel si Fashion si se vor lansa cu acelasi prilej carti si CD-uri. O alta prezenta notabila la TJF va fi cea a criticului de jazz Pierre-Henri Ardonceau. Considerat drept "unul din stilpii celebrei reviste de specialitate «Jazz Magazine»", acesta va sustine o conferinta-dezbatere si va prezenta un film despre muzicianul Thelonius Monk. Dintre criticii romani de jazz au fost invitati la Cluj Florian Lungu, Alexandru Sipa, Oltea Serban-Parau si Olivia Sima. "Festivalul nu e o afacere""Anul trecut am avut cea mai buna editie a TJF. Speram ca cea de-a treia sa fie cel putin la fel, chiar daca lumea din jur se panicheaza si incearca sa ne induca ideea de criza. Visam sa reusim cu timpul sa ne formam o echipa permanenta si sa avem un sediu permanent al festivalului", a declarat Simona Hodos, directoarea evenimentului. Bugetul se mentine la nivelul celui din 2008, la aproximativ 40.000 de euro. "Festivalul nu e o afacere. Incasarile din bilete acopera o parte infima a cheltuielilor, iar sumele necesare pentru onorarii, bilete de avion sau cazare sint considerabile. Speram ca autoritatile sa se gospodareasca mai bine si sa ne vireze la timp suma pe care ne-au acordat-o de la buget", a incheiat Hodos.
In 9 mai, de Ziua Europei, vor fi anuntati pe site-ul Ministerului Tineretului si Sportului cistigatorii concursului care are ca miza o excursie la Bruxelles. Clujul va sarbatori miine Ziua Nationala a Tineretului, motiv pentru care la Gradina Botanica "Alexandru Borza" intrarea va fi gratuita pe tot parcursul zilei pentru toti vizitatorii in virsta de pina la 35 de ani. De la ora 9 la 13 va avea loc proba de contratimp a unui concurs de ciclism pe traseul Cluj-Napoca-Mociu. O tabara in vacanta de vara este miza Crosului Tineretului care va avea loc de la ora 11 in Parcul Mare. In comuna Mihai Viteazu se va desfasura Cupa Tineretului la fotbal-tenis, cu meciuri intre "Ariesul" Mihai-Viteazu, "Potaissa" Turda si "Ariesana Fii Motilor" Mihai Viteazul. Tot de la ora 11 are loc un oncurs de role pe pista complexului Cora, iar de la 12 este programat concursul "Cunoaste-ti tara", al carui cistigatori vor primi legitimatii Youth Hostel si un sejur intr-o tabara estivala. Poetul Vlad Moldovan va citi din volumul "Blank" de la ora 18, la libraria Humanitas, iar de la 19.30 aici va avea loc vernisajul expozitiei de fotografie "Interferente", al artistilor de la ArtImage. Aceeasi locatie va gazdui o improvizatie libera pe teme clasice, de jazz sau rock sustinuta de Flavius Pitigoi. Tot cu acest prilej intrarea la filmul "Sexcursie" de la Cinema Republica, de la ora 18 va fi gratuita. European Jazz Orchestra va sustine in Piata Pacii un concert duminica, 3 mai, de la ora 19. Atit la Cluj-Napoca, cit si la Turda si Mociu va avea loc campania Zidul Semnaturilor – "Am fost aici de 2 MAI 2009 si m-am simtit de 2 ori MAI tinar", cu premii constind in 10 locuri pentru o excursie la Bruxelles.
Peste 600 de firme care activeaza in domeniul constructiilor au datorii la bugetul general consolidatCele mai vizibile scaderi au fost cele inregistrate la bugetul de stat, unde au fost colectate 384,4 milioane de lei, fata de 572,8 milioane de lei in trimestrul I din 2008, potrivit Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Cluj. Totodata, la bugetul asigurarilor de somaj au fost colectate 10,9 milioane de lei, fata de 17,4 milioane de lei in ianuarie-martie 2008. Pe de alta parte, au fost incasate sume mai mari la bugetul asigurarilor de stat (290,7 milioane de lei fata de 259,6 milioane de lei in trimetrul I din 2008) si la fondul national unic de asigurari de sanatate (116,2 milioane fata de 113,9 milioane de lei). Datorii in constructii si panificatieFinantele clujene explica scaderea incasarilor prin prisma reducerii volumului de investitii in aceasta perioada, pe fundalul crizei economice. In plus, finantele atrag atentia ca, la sfirsitul primelor 3 luni ale acestui an, 106 firme din domeniul moraritului si panificatiei inregistrau arierate bugetare in valoare de 5,3 milioane de lei. In paralel, 641 de societati comerciale din domeniul constructiilor de cladiri rezidentiale si nerezidentiale aveau datorii totale de 26,45 de milioane de lei. Restante de milioane de lei, de la citeva sute de firmeIn plus, o alta cauza care a dus la scaderea volumului de incasari in perioada analizata, fata de aceeasi perioada a anului precedent, este si incetinirea activitatii economice in restul ramurilor. Astfel, in perioada mentionata, 57 de firme si-au incetat total activitatea, in timp ce alte 83 de firme si-au redus semnificativ activitatea si au disponibilizat 2.270 de persoane. Cele mai multe concedieri au fost in luna ianuarie (1.460 de persoane disponibilizate), in timp ce in luna martie au fost concediate 176 de persoane, iar in februarie - 634. "Impactul acestor aspecte asupra veniturilor bugetare a fost o scadere de 7,27 de milioane de lei a sumelor ce se incasau de la aceste societati comerciale", precizeaza DGFP Cluj. Totodata, in prezent, 101 societati comerciale din judet au restante la plata obligatiilor fiscale in valoare totala de 66,73 de milioane de lei. O alta cauza a scaderii o reprezinta si rambursarile de TVA, a caror scadenta la restituire a fost la finele primului trimestru din 2009 si a fost in valoare de 147,9 milioane de lei.
Fond nou pe pilonul IIIComisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat ieri autorizarea celui de-al 12-lea fond de pensii facultative, Aviva Pensia Max, care are un profil de risc ridicat si este administrat de Aviva Asigurari de Viata. Potrivit CSSPP, gradul de risc ridicat corespunde unui nivel de detineri de instrumente cu risc scazut între 65% si 50% din totalul activelor fondului. În prezent, pe piata pensiilor facultative îsi desfasoara activitatea 11 fonduri si 10 administratori autorizati. Conform ultimelor date disponibile, la finalul lunii martie, în sistemul pensiilor facultative erau înscrisi 162.220 de participanti, iar activele nete acumulate însumau aproape 110,5 milioane de lei. A. D.Venituri in scadere pentru Orange Veniturile celui mai mare operator de telefonie mobila de pe piata locala, Orange România, au scazut în primele 3 luni ale anului cu 14,1%, la 264 de milioane de euro, de la 307 milioane de euro în primul trimestru din 2008. Potrivit companiei, aceasta variatie reflecta evolutia negativa de 15,3% a cursului valutar si impactul reglementarii tarifelor, precum si efectele combinate ale scaderii preturilor cu amanuntul si ajustarii consumului pe anumite segmente. Venitul mediu anual pe utilizator a fost de 114 euro, iar numarul de clienti Orange a crescut in trimestrul I cu 1,1% fata de aceeasi perioada din 2008, la 10,11 milioane. In plus, Orange avea in primul trimestru 1.889.000 de clienti broadband, ceea ce inseamna o majorare cu 81% fata de primul trimestru al anului anterior. A. D.Servicii imbunatatite la BCRBCR a anuntat ca a imbunatatit serviciile de acceptare la plata a cardurilor atit pentru posesorii de carduri, cit si pentru companiile care au incheiate contracte cu BCR. Astfel, BCR a redus pentru toti comerciantii cu care colaboreaza timpul de decontare a tranzactiilor provenite din acceptarea de carduri, la numai o zi lucratoare de la data efectuarii. In plus, banca a adaugat la terminalele POS BCR si functia de pre-autorizare, ce se adreseaza agentiilor de turism si companiilor ce activeaza in domeniul inchirierilor de masini sau in cel hotelier. Noua functie presupune mentinerea in stadiul de garantie a sumelor de pe card, pina la data cind se va efectua plata finala, avind in tot acest interval de timp acordul platitorului. A. D.
Chiar daca inapoiaza masina la firma de leasing, clientul trebuie oricum sa plateasca diferenta între valoarea de piata a masinii si valoarea ratelor restante, precum si alte taxe aferente autovehiculului respectiv. "Executarea silita a unui client care a întirziat cu plata ratelor mai mult de 60 de zile, precum si reposesia bunului din dorinta utilizatorului nu înseamna o rezolvare în totalitate din punctul de vedere al stingerii datoriilor clientului catre finantator", a explicat secretarul general al Asociatiei Societatilor Financiare din România (ALB), Adriana Ahciarliu. Ea a mentionat pentru NewsIn ca întotdeauna intervine o diferenta negativa între valoarea de piata a bunului pe care clientul îl returneaza si valoarea soldului clientului, care consta în valoarea ratelor restante, precum si alte costuri aferente utilizarii bunului respectiv (taxe, comisioane, asigurari). Astfel, clientul se poate vedea si fara masina, dar si fara bani. Mai mult, situatia este inconfortabila si pentru societatile de leasing, deoarece activitatea lor este una de creditare, si nu de inchiriere, iar de multe ori ele iau la rindul lor credite pentru a finanta achizitiile în leasing, pe care ulterior trebuie sa le ramburseze. Astfel, returnarea masinii la firma de leasing trebuie privita ca ultima solutie pentru optimizarea costurilor, avind in vedere ca exista mijloace mult mai avantajoase, precum renegocierea contractului, prin rescadentarea platilor si reesalonarea datoriilor sau cesiunea contractului catre un alt utilizator.
Cladirea are 10 etaje si dispune de 582 de locuri de cazare, un grad ridicat de confort si dotari de ultima generatie. Investitia UBB s-a ridicat la 20 de milioane de lei, bani proveniti din fondurile universitatii si din fonduri europene. Lucrarile de constructie au fost realizate de societatea ACI Cluj. Institutia de invatamint superior clujeana a inceput, in luna aprilie a acestui an, constructia caminului "Sportul XXI", cu spatii de cazare, restaurant si alte facilitati pentru studentii Facultatii de Educatie Fizica si Sport si cei care activeaza in cluburile sportive ale universitatii. Toate proiectele anuntate de UBB pentru primele luni ale acestui an au fost finalizate la timp, in pofida greutatilor generate de criza, dupa cum au anuntat oficialii universitatii clujene. In luna februarie, a fost deschisa Biblioteca Stiintelor Sociale Contemporane, care detine peste 1.000 de titluri de referinta internationala, iar in luna martie a fost inaugurat Institutul de Tehnologie al UBB, avind menirea de a promova cercetarile stiintifice cu caracter fundamental sau aplicativ. In luna mai, UBB va inaugura Institutul Eticii in Afaceri, Parcul Memoriei Universitare va fi deschis pe 14 iunie, iar Bazinul Olimpic de Natatie in 15 iunie. In acest an, la UBB si-a inceput activitatea Institutul "Confucius", cursurile de limba chineza fiind urmate de 380 de studenti. De asemenea, s-a decis infiintarea primului muzeu mass media din Romania, proiect care va fi realizat in acest an de Catedra de Jurnalism, in cladirea Facultatii de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii. "Iesirea din actuala criza este posibila numai cu punerea in miscare a universitatilor". Momentul de criza poate fi convertit intr-o oportunitate pentru a rezolva probleme si a asigura chiar dezvoltarea tarii", a declarat prof. univ. dr. Andrei Marga, rectorul UBB. AGERPRES
Ministerul Sanatatii începe distribuirea de antivirale catre spitalele si institutele de boli infectioase din tara. Potrivit consilierului ministrului, Molnar Geza, administrarea acestora pacientilor infectati s-a dovedit eficienta pe plan international. Potrivit consilierului ministerial, citat de NewsIn, antiviralele se vor gasi doar în unitatile sanitare si nu vor fi distribuite în farmacii. Automedicatia creeaza complicatii"Vom achizitiona materiale medicale, cum ar fi antivirale si aparatura de ventilatie mecanica, pentru tratamentul eventualelor cazuri de gripa umana cu tulpina noua, asa cum este denumita acum gripa cu tulpina porcina", a mai precizat dr. Geza Molnar. El a precizat ca masura pregateste tratarea unor eventuale cazuri de imbolnavire cu virusul de origine porcina. "Vreau sa subliniez ca nu facem profilaxie, adica strategie de prevenire prin medicatie, ci ne pregatim pentru tratarea unor eventuale cazuri de îmbolnavire. Profilaxia poate genera medicatie incorecta si riscam sa aducem virusul la un stadiu rezistent la antivirale, medicamente care s-au dovedit eficiente în cazul în care pacientii s-au prezentat înca de la primele simptome la medic", a mai spus dr. Geza Molnar, potrivit sursei citate. Care e tratamentul?Potrivit lui Molnar, tratamentul persoanelor infectate cu virusul gripei cu tulpina porcina consta, în principal, în administrarea de antivirale, ventilarea mecanica în sectiile de terapie intensiva si, în functie de starea pacientului, administrarea de alte medicamente specifice starilor gripale. In caz de aparitie a unei boli acute febrile, Ministerul Sanatatii recomanda: izolarea la domiciliu, purtarea de masca care sa acopere gura si nasul (inclusiv la domiciliu), anuntarea imediata a medicului de familie sau prezentarea la camera de garda a Spitalului de Boli Infectioase.
Mai multe restaurante, cafenele, baruri, discoteci si cluburi de noapte din oras au fost inchise pentru a opri raspindirea epidemiei de gripa porcina, soldata pina in prezent cu 159 de decese probabile. Obiectivele turistice, inchise si eleGuvernul a anuntat si inchiderea tuturor "siturilor arhelogice" din tara, "pina la noi ordine". Siturile arheologice, datind dinainte ca America sa fie descoperita de Christofor Columb - de la piramidele de la Teotihuacan pina la Chichen Itza, fost oras mayas din peninsula Yucatan -, sint o atractie culturala si turistica mondiala. In conditiile in care muzeele, teatrele, gradinile zoologice si parcurile de distractii sint inchise inca din weekend, Teotihuacan raminea singura optiune pentru turistii din regiunea capitalei. Produse doar la pachetCafenelele si restaurantele din Mexico City nu mai pot vinde decit la pachet, in caz contrar riscind inchiderea. Masura, care este in vigoare pina la 5 mai inclusiv, vizeaza evitarea aglomeratiilor, propice propagarii virusului, potrivit Monitorului Oficial local. In fiecare zi, aceasta incetinire a activitatii costa sectorul comercial si turistic circa 30 de milioane de dolari, iar intreaga economie din capitala circa 108 miliarde de dolari, a declarat presedintele filialei din Mexico City a Confederatiei patronale a Mexicului (COPARMEX), Juan de Dios Barba. Comertul stradal, stopat si elAutoritatile au implementat marti si un sistem pentru "evitarea vinzarii de alimente pe strada", a anuntat un oficial din administratia locala. Insa o mare parte dintre tarabele unde se vind taco si alte feluri de mincare tipic mexicane sint inca deschise. Monitorul Oficial local publicase simbata o recomandare pentru suspendarea provizorie, pentru o "perioada de urgenta", a activitatilor cafenelelor, restaurantelor, barurilor, discotecilor si cluburilor de noapte. Marti, insa, a fost emis un ordin in acest sens, a explicat o sursa din administratia locala. Totusi, unii patroni de restaurante au fost obligati inca de simbata seara de autoritati sa isi suspende activitatea. Meciuri fara spectatoriFederatia mexicana de Fotbal a impus marti ca meciurile programate pentru perioada 1-3 mai sa se desfasoare fara spectatori. Si cele doua meciuri din Divizia 1 disputate duminica in capitala, pe celebrul Stadion Aztec, cu 105.000 de locuri, si pe Stadionul Olimpic, s-au derulat fara public. Deputati cu mastiLa rindul lor, deputatii mexicani au participat marti la o sedinta cu usile inchise, iar majoritatea au purtat masti chirugicale, devenite un simbol al gripei porcine. Unul dintre alesi a stat cu masca pe fata chiar si in timp ce a rostit un discurs. Luni, Mexicul a impus inchiderea tuturor institutiilor de invatamint din tara, dupa ce initial masura le viza numai pe cele din jurul capitalei. Mastile in metrou, obligatoriiPrimarul Mexico City nu a respins nici posibilitatea de a impune purtarea mastilor chirurgicale in metrou, folosit de 4,5 milioane de persoane in fiecare zi. Aceasta reprezinta o metoda de a evita sau cel putin amina inchiderea metroului, asa cum circulau zvonuri luni. Cel mai puternic exemplu al impactului gripei asupra activitatii profesionale a venit luni din partea grupului petrolier public Petroleos Mexicanos (PEMEX), cea mai mare companie din tara, unde femeile angajate au incetat munca pina in 6 mai, la cererea sindicatului.
Citi oameni au murit? Citi oameni sint infectati? Noua forma de gripa este analizata in laboratoare, iar specialistii spera sa ii gaseasca o explicatie inainte de a se declansa o epidemie de proportiiToate decesele de pina acum s-au inregistrat in Mexic: sapte confirmate si 159 probabile. Exista circa 1.600 de suspiciuni de infectare cu gripa porcina in Mexic, 65 de cazuri confirmate in Statele Unite si citeva in Canada, Noua Zeelanda, Marea Britanie, Spania, Israel, Germania si Costa Rica. De ce singurele decese de pina acum au avut loc in Mexic? Nimeni nu stie cu siguranta. Este important de subliniat ca oficialii sanitari monitorizeaza in prezent ceea ce s-a intimplat deja - nu raporteaza infectii noi, deocamdata, ci identifica pacienti infectati de mai de demult, pe care ii gasesc numai acolo unde cauta. Autoritatile mexicane au verificat spitalele, unde se afla cazurile grave. Statele Unite au identificat pacientii la verificari de rutina vizind persoanele cu simptome de gripa, majoritatea prin intermediul ambulatoriilor, asa ca au descoperit numai cazuri usoare. Expertii in gripa au avertizat ca se asteapta sa inregistreze decese si in alte tari decit Mexic, de exemplu in Statele Unite. Problema este ca numeroase persoane mor in urma unor boli respiratorii, iar adesea cauza exacta nu este identificata. De ce le provoaca moartea unora si altora nu? Asa arata - vazut la un microscop deosebit de puternic - virusul vinovat de gripa porcinaGripa umana de sezon provoaca moartea a circa 250.000-500.000 de persoane pe an si exista numerosi factori care determina cine moare si cine nu. De obicei, decesele se inregistreaza in rindul batrinilor, dar uneori isi pierd viata si adulti sau copii. Uneori gripa slabeste sistemul umanitar al pacientilor si favorizeaza asa-numitele infectii secundare, cu bacterii. Ce fel de gripa este gripa porcina si cum se transmite?Este vorba de virusul gripei A, de tip H1N1, si contine fragmente de ADN din virusii gripei aviare, porcine si umane. Pare sa isi fi dezvoltat capacitatea de a se transmite cu usurinta de la om la om, spre deosebire de alti virusi gripali porcini, care infecteaza doar ocazional oameni. Virusii gripali se transmit prin stranut, tuse sau contact. Acesta probabil ca a aparut la porci, dar Guvernul mexican si Organizatia Mondiala a Sanatatii au dat asigurari ca boala nu este poate contracta prin consumul de carne de porc. Cit de grava este situatia? OMS a crescut nivelul de alerta pandemica de la trei la patru. Gripa porcina prezinta cel mai mare risc de pandemie de la reaparitia gripei aviare, in 2003, cind s-a soldat cu moartea a 257 de persoane si a infectat 421 de persoane din 15 tari. Nu este clar, insa, deocamdata daca virusul poate deveni pandemic. Cum difera gripa porcina de gripa obisnuita? Gripa porcina prezinta aceleasi simptome ca gripa obisnuita - febra, dureri musculare, durere in git si tuse uscata - dar poate provoca si stari de voma sau diaree. Noile tulpini se pot transmite usor, pentru ca nimeni nu are imunitate, iar dezvoltarea unui vaccin poate dura luni de zile. Aceasta tulpina de virus gripal este ciudata. Este de tip H1N1 - care exista de la pandemia de gripa spaniola din 1918, ce s-a soldat cu moartea a 40 de miliaone de persoane. De obicei, daca o tulpina noua are legatura cu o alta care exista de mai multi ani, oamenii au o oarecare imunitate, iar noul virus nu poate provoca pandemii. Dar aceasta tulpina a preluat si elemente genetice de la gripa aviara si de la cea porcina si ar putea fi suficient de diferita pentru a genera risc pandemic. Cit de grav poate fi? Pandemia de gripa Hong Kong, din 1968, a provocat moartea a circa un milion de persoane. O alta pandemie, din 1957-1958, s-a soldat cu moartea a circa doua milioane de persoane. Pandemia din 1918 a dus la pina la 100 de milioane de decese, potrivit unor etimari. OMS a dat asigurari ca lumea este mai bine pregatita in prezent sa faca fata unei pandemii de gripa, in conditiile in care sint disponibile vaccinuri si medicamente antivirale eficiente. In 1918, in aprilie s-a inregistrat un val de gripa usoara. Apoi virusul a parut sa dispara, dar a reaparut in august, provocind o pandemie, OMS a avertizat ca si acest virus s-ar putea comporta la fel. Sint disponibile suficiente medicamente si vaccinuri? Majoritatea tarilor au stocuri de Tamiflu, medicament fabricat de Roche, si de Relenza, produs de GlaxoSmithKline, ambele eficiente impotriva gripei porcine. O a treia companie, BioCryst Inc, incearca sa obtina autorizatie pentru un alt medicament, experimental. Medicamentele mai vechi nu mai functioneaza foarte bine impotriva nici unei tulpini de gripa, decit in combinatie cu unele mai noi. Deocamdata nu exista nici un vaccin immpotriva acestei tulpini, iar oficialii sanitari au declarat ca vaccinurile pentru gripa de sezon nu ofera, probabil, nici un fel de protectie. OMS colaboreaza cu mai multe companii pentru fabricarea unui nou vaccin, daca va fi nevoie, dar procesul ar putea dura luni de zile. Ce masuri de precautie pot fi luate? Spalatul pe miini. S-a dovedit ca este cea mai buna metoda de protectie fata de infectarea cu numerosi virusi, inclusiv gripali. Expertii subliniaza, insa, ca mastile de protectie, in special cele chirurgicale purtate in prezent de multi mexicani, ofera foarte putin protectie.
Intr-o scrisoare deschisa, Consiliul canadian al producatorilor de carne de porc (CCP) i-a scris ministrului Sanatatii Leona Aglukkaq ca "o mare confuzie s-a raspindit in rindul populatiei din toata lumea cu privire la rolul carnii de porc in transmiterea virusului, doar pentru ca boala este desemnata sub denumirea de "gripa porcina". Ca o reactie la epidemia aparuta in Mexic si care a provocat 13 cazuri confirmate in Canada, Ucraina si Croatia au suspendat importurile de carne de porc canadiana. Potrivit Organizatiei Mondiale pentru Epizootii (OIE), crescatoriile de porci nu sint totusi, pina la proba contrarie, responsabile de epidemia de gripa. Pentru inlocuirea acestui termen, considerat "inadecvat", crescatorii canadieni propun sintagma "gripa nord-americana", dupa acelasi model cu gripa asiatica si gripa spaniola. Apelul CCP se adauga celor lansate de crescatorii americani si brazilieni, precum si celui al Comisiei Europene, care a preconizat marti schimbarea denumirii in "noua gripa", pentru a evita consecinte economice dezastruoase pentru industria carnii de porc. Potrivit Institutului Canadian de Statistica, cele 8.300 de exploatari porcine din Canada au exportat 1,7 milioane de animale in primul trimestru al anului 2009, cu 42,8% mai putin fata de aceeasi perioada a anului trecut.