monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Buna ziua!

 Ce rezulta când aduni zece ani, 70 de reporteri, sapte zile lucratoare din sapte, principii, fler, cafea, agende pline cu notite, fotografii, nerabdare, originalitate, birocratie, cafea, marturii, multe ore petrecute pe teren, în interviuri sau la telefon, conferinte, perseverenta, kilometri parcursi, statistici, cafea, neliniste, ponturi, comunicate, internet, amenintari, termene limita, stres, daruire, insomnie, vrafuri de documente, cafea, înregistrari, nervi, fax, declaratii, harti, curiozitate, noroc, îndrazneala si iar cafea?Proiecte originale, articole în exclusivitate, suplimente tematice. Mai presus de toate, dialog. De aproape unsprezece ani, ducem o campanie neobosita pentru comunicare. Arma noastra este cuvântul, pus în slujba unui singur stapân. Adevarul.Îmi place sa cred ca noi, cronicarii zilei, v-am lasat, în toti acesti ani, nu tone de hârtie, ci pagini de istorie. 3.000 de editii ale ziarului care sta de vorba cu oamenii. Acesta este darul nostru pentru Sibiu!

Haos la Sala Transilvania

Daca initial lojele au fost montate si astazi ar fi trebuit finalizate toate lucrarile de amenajare, planurile organizatorilor au fost date peste cap de Relu Muntean. Suparat dupa ratarea alegerii in functia de presedinte al Federatiei, a comandat muncitorilor sai, care se ocupau de amenajarea salii, sa demonteze lojele. Desi in cursul zilei de marti parea foarte decis sa nu mai cazeze niciun oficial sau sportiv cu ocazia acestui meci, avand de partea sa faptul ca anterior nu fusese semnat niciun contract intre hotelul Imparatul Romanilor si FRT, pana la urma, omul de afaceri s-a razgandit. Atat receptionerii hotelului au anuntat ca nu mai exista nici macar o camera libera in aceasta perioada, cat si unii apropiati ai sibianului. „A fost deranjat de anumite declaratii si de aceea s-a decis sa comande muncitorilor sa renunte la amenajare. Totusi, in ultimele zile, s-a razgandit si o sa cazeze toata delegatia si o sa sprijine cu tot ceea ce e nevoie“, spune un apropiat al omului de afaceri. In mare grabaPentru a inspecta stadiul lucrarilor de la Sala Transilvania, Ruxandra Dragomir a ajuns si ea, ieri, in jurul orei 13 la Sibiu. Dupa o scurta vizita in sala a urmat o discutie cu directorul salii, dar si cu reprezentanti ai Politiei, dar si ai SPP-ului. In decurs de doar doua ore, au urmat intalniri cu reprezentanti ai Consiliului Judetean Sibiu, dar si ai Primariei. La final, parea optimista, dar in acelasi timp ingrijorata de timpul foarte scurt ramas la dispozitie. „Imi pare rau sa vad ca aceste loje nu mai sunt. Am vorbit deja cu o alta firma si o sa se apuce in scurt timp de treaba. Din pacate, prea mult timp nu mai e la dispozitie si trebuie sa ne miscam foarte repede. Sper sa avem parte de oameni care sa ne sprijine sa ducem la bun sfarsit acest eveniment foarte important“, sustine presedinta Federatiei Romane de Tenis. Regretele lui PavelPrezent la Sibiu inca de cateva zile, capitanul nejucator al formatiei Romaniei, Andrei Pavel, este foarte multumit de suprafata de joc, dar regreta ca tot acest razboi afecteaza direct organizarea acestui meci. „Terenul este impecabil si imi pare rau ca nu pot juca si eu. Din pacate, toate celelate lucrari sunt intarziate. Este pacat ca nu s-a ajuns la un consens. Imi pare foarte rau si pentru Relu si, sincer, il inteleg. El a facut atatea pentru noi si pentru tenis in special, pentru ca nimeni sa nu-i adreseze nici macar un multumesc. Anul trecut ne-a cazat pe toti pe gratis, ne-a oferit si bonusuri, noua, jucatorilor, iar la final, cu mici exceptii, nimeni sa nu aprecieze ceea ce a facut“, spune Pavel. Bete in roateDesi inca, teoretic, figureaza angajati ai Federatiei Romane de Tenis, mai multi fosti apropiati ai lui Dumitru Haradau, fostul presedinte, sunt de negasit, pasand sarcini in grija altora. Astfel, ieri, pe adresa Salii Transilvania a sosit un camion cu aparatura care ar fi trebuit luat in primire de catre Cosmin Hodor, directorul de marketing al Federatiei. Pentru ca acesta era de negasit si spre a evita o situatie penibila, Victor Cornea, directorul Salii Transilvania a fost de acord sa le preia el. Alexiu, pasDupa plecarea lui Dumitru Haradau din functia de presedinte al Federatiei, Stefan Alexiu, purtatorul de cuvant al Federatiei a spus si el pas. „Deocamdata nu avem niciun purtator de cuvant. O sa vedem pe cine vom delega pentru ca domnul Alexiu a respins oferta noastra de a colabora in continuare“, a declarat Ruxandra Dragomir.

Casa Poporului se vede mica si corupta

La capitolul „Coruptia Guvernului si transparenta“, raportul american mentioneaza ca legislatia anticoruptie nu este implementata eficient, iar Romania este supusa unui mecanism special al Comisiei Europene de monitorizare regulata a progreselor facute pentru reformarea justitiei. „Au existat anumite condamnari pentru coruptie ale unor oficiali mai putin importanti, iar Comisia Europeana a subliniat in raportul pe justitie din iulie ca sentintele judiciare sunt lipsite de consistenta si prea blande. In plus, potrivit CE, Parlamentul nu este ferm angajat in eliminarea coruptiei la nivel inalt si au existat eforturi de a slabi codurile de procedura penala, parlamentarii cerand ca suspectii sa fie notificati ca sunt interceptati sau urmariti“, arata raportul.Progrese nesemnificativeCitand in continuare din raportul Comisiei Europene, Departamentul de Stat arata ca sistemul prin care populatia poate semnala cazuri de coruptie nu a fost accesibil si nici inteligibil, iar implementarea masurilor de protectie pentru cei care denunta acte de coruptie a fost deficitara.In plus, potrivit documentului, s-au facut progrese mult prea mici in cele zece cazuri de coruptie care implica fosti ministri, din cauza deciziei fostului parlament de a bloca investigatiile si din cauza faptului ca acele cazuri au fost suspendate de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Decizia Inaltei Curti s-a bazat pe necesitatea de a returna dosarele ministrilor catre Parlament pentru obtinerea aprobarilor. Pana la sfarsitul anului, doua dintre cele zece cazuri au fost trimise in justitie, trei erau la DNA, unul a fost respins de Parlament, iar trei erau inca blocate in Parlament.ONG-urile si oficialii au criticat frecvent sistemul judiciar in timpul anului. „Mizerii“ in politieSi impunitatea politiei a ramas o problema, constata raportul. Plangerile privind comportamentul inadecvat al politistilor au fost gestionate de o comisie disciplinara interna a unitatilor unde lucrau cei reclamati. In timpul anului, au existat 54 de dosare penale impotriva ofiterilor de politie, dintre care 44 pentru mita si trafic de influenta, iar zece pentru abuz in serviciu.Departamentul de stat SUA l raport„Reactia ineficienta a autoritatilor in ceea ce priveste coruptia a ramas in centrul criticilor publicului si in centrul atentiei dezbaterilor politice si mediatice. ONG-urile si presa au continuat sa semnaleze faptul ca niciunul dintre cazurile majore de coruptie la nivel inalt nu au avut ca rezultat sentinte care prevedeau inchisoarea“

PD-L vrea sa mearga la sigur

 Cu câteva exceptii, actualii membri democrat-liberali ai Parlamentului European au prima sansa de a fi desemnati sa candideze pentru un nou mandat de europarlamentar, alaturi de Theodor Stolojan (foto), cel care va deschide lista, potrivit agentiei NewsIn.Termenul-linita pentru depunerea candidaturilor pentru lista PD-L pentru europarlamentare este 28 februarie. Ulterior, CV-urile intra în atentia unei comisii speciale pentru analiza lor alcatuita din Emil Boc, Theodor Stolojan, Adriean Videanu, Gheorghe Flutur, Vasile Blaga, Anca Boagiu, Sulfina Barbu, Florin Popescu, Monica Iacob-Ridzi, Gheorghe Falca, Valeriu Stoica, Mircea Toader. Lista definitiva va fi prezentata public pe 23 martie.

Procesul lui Nastase a fost amanat

 Adrian Nastase s-a prezentat, ieri dimineata, la instanta suprema, pentru acest proces. Deputatul PSD a venit însotit de avocatul sau. Avocatul lui Nastase a solicitat instantei sa poata xerocopia întregul dosar, deoarece xerocopia existenta este ilizibila. Procurorul a respins solicitarea. Instanta a amânat procesul pentru 24 martie.Contributii de campanieProcurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) l-au trimis în judecata, în 20 ianuarie, pe Adrian Nastase, în dosarul „Trofeul calitatii în constructii“, fiind acuzat de folosirea influentei sau autoritatii functiei de presedinte al unui partid, în scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.Potrivit rechizitoriului, în cursul anului electoral 2004, Inspectoratul de Stat în Constructii (ISC), sub conducerea inculpatei Irina Jianu, „a initiat organizarea unui simpozion intitulat «Trofeul calitatii în constructii»“. „În realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorala prezidentiala a inculpatului Adrian Nastase“, sustine DNA.Alti inculpatiÎn dosar este inculpata si Irina Paul Jianu, fost inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Constructii, ea fiind acuzata de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificata si continuata, spalare de bani în forma continuata; fals în înscrisuri sub semnatura privata, sub forma participatiei improprii si în forma continuata, fals intelectual la Legea contabilitatii, comise sub forma participatiei improprii si în forma continuata, folosirea creditului societatii într-un scop contrar intereselor societatii sub forma participatiei improprii si în forma continuata.Totodata, DNA a inculpat-o si pe Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct în cadrul ISC, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificata si continuata.Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL, este acuzat de complicitate abuz în serviciu contra intereselor publice, în forma continuata si calificata; spalare de bani în forma continuata; fals în înscrisuri sub semnatura privata, în forma continuata, iar sotii Marian Ioana si Bogdan Popovici pentru spalare de bani în forma continuata, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în forma continuata si calificata; fals în înscrisuri sub semnatura privata, în forma continuata.

Cutitar la 11 ani

 Un elev de 11 ani din Tulcea este cercetat pentru port de arma alba si amenintare, dupa ce si-a amenintat colegii cu un briceag, transmite NewsIn.Conform Inspectoratului Judetean de Politie Tulcea, la Scoala nr. 2 din municipiu, un baiat în vârsta de 11 ani, elev în clasa a V-a, si-a amenintat colegii cu un briceag. Pentru ca nu raspunde penal, nu se poate întocmi dosar penal pe numele elevului, urmând ca totusi Parchetul Judetean sa dea o solutie în acest caz.Potrivit inspectorului general al Inspectoratului Scolar Judetean Tulcea, în cadrul unei analize facute în colaborare cu fortele de ordine, s-a constat ca la doua scoli din municipiu, SAM2 si Scoala „Alexandru Ciucurencu“, exista un risc crescut de infractionalitate.

Copilul zilei

Buna! numele meu este  Vlad Arizancu si am un an si patru luni. Am invatat sa merg si sunt foarte mandru de asta. Toata ziua o fac pe mami sa fuga dupa mine. Imi place mult in aer liber, iar mami ma duce la munte. Am adormit in rucsacul de munte si mi-am zgariat nasucul.

Vocile Sibiului

 Maria Stoia, 50 ani, pensionaraNu mi se pare ceva anormal. Eu una as fi de acord ca în cazul în care as pati ceva, organele mele sa fie donate altor persoane. În acest fel vor fi salavate macar alte vieti. Doar ca la noi nu am auzit înca de un astfel de caz.Simion Cândea, 71 ani, pensionarNiciodata nu as fi de acord sa donez organele. Vreau sa mor asa cum m-am nascut. Întreg si nu gol pe dinauntru. Nu cred ca daca as dona eu ceva le-ar fi altora mai bine.Teodora Moga, 74 ani, pensionaraÎn ziua de astazi nici nu mai stii cum sa faci sa fie bine. Nu am cunoscut pe nimeni care sa fi avut nevoie de anumite organe si nici care sa fi donat. Dar cred ca as fi de acord ca familia mea sa ia o astfel de decizie în cazul în care patesc ceva.C.I., 81 ani, pensionarDe când ma stiu am ajutat mereu pe toata lumea. Asa as face si în cazul în care situatia mea ar fi una dificila si nu as mai avea sanse de supravietuit. As dona organele celor care ar avea nevoie de ele pentru o noua viata.

Mesaje

 Activitatea desfasurata de Serviciul Protectie Civila din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta este foarte importanta. Evenimentele care pun în pericol viata omului si care au efecte negative asupra noastra a tuturor, sunt numeroase.Oamenii care îsi desfasoara activitatea în sfera situatiilor de urgenta, care previn si gestioneaza toate aceste evenimente sunt pe pozitii 24 de ore din 24. În permanenta, au dat dovada de profesionalism si au aratat ca activitatea aceasta de aparare a vietii si a bunurilor cetatenilor este de neînlocuit.Sarbatorirea Zilei Protectiei Civile este un prilej pentru mine de a adresa felicitari si urari de bine tuturor cadrelor si profesionistilor care îsi exercita atributiile în acest domeniu. Îmi exprim totodata dorinta de a continua colaborarea cu ISU Sibiu, chiar si în aceste conditii de recesiune, care par sa ameninte implementarea unor proiecte. În calitate de Presedinte al Consiliului Judetean Sibiu pot afirma ca institutia pe care o reprezint va sprijini în continuare Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Cpt. Dumitru Croitoru" al judetului Sibiu în activitatile de amploare pe care le va derula, va mentine si va dezvolta un parteneriat de succes si în anul în curs.Martin BOTTESCH, Presedintele Consiliului Judetean Sibiu  Se împlinesc anul acesta 76 de ani de când, prin Înaltul decret Regal nr.468, considerat actul de nastere al Protectiei Civile din România, sarbatorim Ziua Protectiei Civile. Asa cum este si denumita, aceasta parte integranta a Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, reprezinta o structura extrem de importanta pentru cetatenii judetului. Lucratorii Protectiei Civile sunt cei care, ori de câte ori este nevoie, îsi risca viata pentru linistea si bunul mers al societatii în care traim. De la an la an, din pacate, societatea ne demonstreaza ca suntem tot mai vulnerabili la dezastre generate de calamitati naturale, iar urmarile pe care acestea le lasa sunt îngrozitoare: suferinte umane, pierderi de vieti omenesti, pierderi economice importante. Tocmai de aceea vreau sa multumesc Protectiei Civile pentru ca este mereu alaturi de cetateni, atunci când avem de a face cu astfel de evenimente. Vreau sa le urez, din suflet, tuturor multa sanatate, putere de munca si de aici înainte, si multa întelepciune. Tenacitatea si devotamentul dumneavoastra pentru munca pe care o depuneti va insufla cetatenilor încredere în fortele voastre, dar si linistea si siguranta ca sunt protejati. În ceea ce priveste colaborarea cu Serviciul Protectie Civila din cadrul ISU Sibiu, pot spune ca, de când am preluat frâiele Institutiei Prefectului - Judetul Sibiu, coordonând astfel si institutiile deconcentrate, si implicit Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Capitan Dumitru Croitoru“ Sibiu, am colaborat exemplar cu majoritatea institutiilor. Cu totii am înteles necesitatea unei colaborari strânse, independenta de orice conditie, sub un singur obiectiv, interesul cetateanului. Prin natura muncii reprezentantilor protectiei civile din cadrul  Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Capitan Dumitru Croitoru“ Sibiu, v-ati dovedit indispensabili pentru cetatenii judetului nostru, dar si eficienti. Ati fost alaturi de cetateni în momente extrem de importante pentru ei, si din acest motiv cred ca am colaborat extraordinar de bine cu dumneavoastra. Am avut acelasi obiectiv, acelasi tel, de a ne apara cetatenii, fiecare prin mijloacele specifice institutiei, si era normal sa ne unim fortele, atunci când era nevoie si sa colaboram pentru binele societatii. Ilie Dumitru Haralambie MITEA, Prefectul judetului Sibiu Dragii nostri, cu onoare placere si deosebit respect va adresam cu toata sinceritatea cele mai alese aprecieri si felicitari, însotite de gânduri bune si pretuire pentru activitatea si profesionalismul dumneavoastra continuu si sustinut.Cu prilejul aniversarii Zilei Protectiei Civile ne exprimam sincere sentimente de respect si consideratie, la adresa activitatii si efortului  dumneavoastra, pentru spiritul de sacrificiu si pentru sarcina grea ce va revine, cu atât mai mult cu cât va achitati atât de bine de aceasta spre garantarea linistii noastre cotidiene!Asociez acestor gânduri, convingerea unei fructuoase colaborari si pentru viitor, alaturi de un calduros:LA MULTI ANI! Dumnezeu sa va ajute!Locotenent - colonel Costel DOGARU În aceste momente emotionante, de bucurie din viata cadrelor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Cpt.Dumitru Croitoru" al Judetului Sibiu, prilejuite de sarbatorirea Zilei Protectiei Civile din România si a aniversarii a 76 de ani de la atestarea documentara a Protectiei Civile, îmi revine onoarea si deosebita placere sa va adresez calde si respectuoase felicitari din partea comenzii inspectoratului si a întregului personal din institutia noastra.Va asiguram de întreaga noastra disponibilitate pentru extinderea si amplificarea colaborarii fructuoase existente si admiram rezultatele pe care le-ati obtinut în urma transformarilor organizatorice, structurale si conceptuale, prin care ati reusit sa ridicati profesia la rangul de maiestrie.Personalul Inspectoratului de Politie al Judetului Sibiu va apreciaza profesionalismul, va împartaseste bucuria si va adreseaza rugamintea sa primiti urarile noastre de sanatate, de împliniri personale si profesionale, precum si multa putere de munca în activitatea de mare raspundere ce o desfasurati permanent pentru salvarea vietii si avutului cetatenilor, în situatii nefericite pricinuite de stihiile naturii.La multi ani !În numele comenzii inspectoratului, Seful Inspectoratului de Politie al Judetului Sibiu, Comisar de politie Lucian Ioan MUNTEAN

Salata cu piept de pui si porumb

Ingrediente: Un piept de pui dezosat, o cutie porumb, 2-3 castraveti murati, 100 gr. cascaval, un morcov, zeama de lamâie, ulei, sare, piper, frunze de salata verde, maslineMod de preparare: Carnea de pui se fierbe si se taie feliute, apoi se amesteca într-un castron cu porumbul, morcovul ras (pe razatoarea mare), castravetii murati taiati felii subtiri si cascavalul (ras sau taiat felii). Se adauga zeama de lamâie, uleiul, sarea si piperul, dupa gust. Compozitia se aranjeaza pe frunze de salata verde si se orneaza cu masline.

"Voluntariatul este important"

 Reporter: Când ati oferit ultima oara un buchet de flori?Claudiu Spânu : Am o relatie de 10 ani, si îmi place sa-mi arat afectiunea si iubirea fata de persoana iubita prin oferirea unui buchet de flori. Iar ultimul buchet pe care l-am oferit a fost acum doua saptamâni.Rep.: Ati lucrat vreodata ca voluntar?C.S..: Da, bineînteles. În Partidul Democrat am lipit afise si am împartit flyere; în Asociatia Crispus am adunat gunoaie de pe Curmatura Ttezii; am fost membru al organizatiei "Amicii Muntilor"; am donat sânge pentru "Crucea Rosie". Tinerii ar trebui sa puna pret pe voluntariat. Acest lucru va conta foarte mult, atât pentru ei, atunci când se vor angaja, cât si pentru cei care vor beneficia de acest lucru; în plus este si o experienta noua.Reporter: Ce v-a impresionat în tarile pe care le-ati vizitat?C.S. : Faptul ca este organizare, ordine, curatenie. Iar ca puncte de atractie m-au impresionat piata din San Marco, metroul din Moscova si piramidele din Egipt.

In audienta, pentru cititori

 Teodora Moga, o pensionara în vârsta de 74 de ani din Sibiu ne întreaba unde se pot depune cererile pentru eliberarea biletelor de tratament si care este programul de functionare. Raspunsul îl gaseste pe site-ul Casei Judetene de Pensii Sibiu:Toti cei interesati pot depune cererile cu doua luni înainte de luna în care doresc sa efectueze tratamentul balnear la sediul Casei Judetene de Pensii Sibiu de pe Calea Dumbravii, numarul 17, la ghiseul 1 sau 2, martea între orele 8:30-13:30. Dosarul trebuie sa contina o cerere tip ce poate fi descarcata si de pe site-ul institutiei www.cjpsibiu.ro/formulare/, copie dupa buletinul de identitate, recomandarea medicala si ultimul cupon de pensie. În cazul persoanelor cu handicap se solicita si hotarârea comisiei de specialitate prin care se specifica gradul de handicap în care a fost încadrata persoana. Eliberarea biletelor se face în zilele de luni, miercuri si joi între orele 8:30 si 13:00 la parter, la ghiseele 1 si 2.   

Izgonirea din Rai si Raiul izgonit

Ele urmeaza textului din Sfanta Scriptura care ne invata cum anume, cu ce cuvinte sa ne rugam: Tatal nostru (Matei 6.9-13). Mantuitorul indeamna la aflarea cheii Raiului, cheie pierduta de nesabuitul Adam. Rugaciunea smerita, adresata lui Dumnezeu ca unei Persoane vii, iertarea celui ce-ti greseste, postirea fara fandoselile cosmetizarii fariseice, smerita acumulare de har si dar, comoara sigura dinaintea furilor si ruginei celor stricacioase. Un aliaj pe care Dumnezeu ni-l deconspira cu dragoste de Frate mai mare. El ne arata, in fond, care trebuie sa fie parametrii efortului nostru duhovnicesc pentru redescoperirea raiului. Pentru reconstruirea starii de har dinainte de caderea in pacat a protoparintilor.De ce RaiulO sa ziceti, bun si ce ne mai intereseaza astazi acest text? Ce mai poate el descoperi sufletului meu de om modern, ucis de false prietenii, agatat in sforaria carierelor de tot felul, hamesit de informatii contradictorii, umilit de limitele libertatii impuse de falsa democratie pentru care unii au platit, ingereste, cu viata? Ce mai poate schimba in viata mea? Eu cred ca totul. Pentru ca, odata redobandit, pentru noi de catre Hristos, Raiul nu mai poate fi pierdut ci alungat de la noi. Cata vreme intelegem aceasta, zbaterea noastra crestina merita sa fie traita. Energia de viata care propune ritmul mantuirii merita sa fie asumata. Caci Raiul e plin de Hristos, de prezenta si puterea Lui. Raiul este deschis noua nu ca o parere, nu cu toanele unuia dintre dumnezeii falsi, care au mereu toane: acum deschid, acum inchid mantuirea, uneori prinzandu-i pe acolitii lor intre usi. Vremuri tulburiRaiul pe care ni-l daruieste Hristos are ca porti, portile pocaintei. Nu ale inchipuirii de sine, nu ai investitiei in demersurile noastre pagane. Nu Valentine's day. Nu supralicitarile legate de Dragobete. Ci Evanghelia. Aceea care, in Duminica aceasta ne binevesteste ca asumarea raiului nu tine de alchimia mincinoasa a lumii pe care o traim ci prin asumarea lectiei despre Rai pe care Biserica ne-o pune la dispozitie. Ea ne cere centrarea atentiei pe postire, nu doar pe post, pe daruire, nu doar pe dar, pe finalitate nu doar pe mijlocul atingerii ei. Oboseala morala in care traim acum vine din lipsa de cunoastere si traire a Evangheliei acesteia. Balbaiala eticii sociale, in care homosexualitatea este socotita virtute, maine poimaine, reliefata de aplauzele tembele ale actorilor americani la discursul unui premiat la Oscarul din acest an care ameninta, in cuvinte maiestrite, ce se va intampla cu cei care nu vor accepta homosexualitatea si celelalte erezii morale drept adevar, stupizenia discursurilor trecute dinspre morala crestina spre filozofia bunului plac nu trebuie sa ne inspaimante. Ele trebuie sa ne oblige la strangerea randurilor, la unitatea marturiei. E vremea cugetariiIntr-o vreme in care recuperatorii de averi, sprijiniti de cagulatii jandarmeriei si de hotararile unei justitii strambe, se numesc biserica, in care scoala e mai mult un lagar de intentii decat un spatiu de luminare sufleteasca, in care teologia e sora de preocupari pentru toti frustratii intelectuali si jurnalistii epuizati uman, e foarte greu sa mai identifici punctele cardinale ale Raiului. Evanghelia Duminicii acesteia ne descopera insa harta acestui pelerinaj. Fara ea nu suntem decat ratacitori, cu ochii turburi...Exercitiul cel mai de pret prin care ne apropiem Raiul tine intr-insul postirea. Teama de a nu gresi retetele postului trebuie inlocuita de bucuria postirii dincolo de retete.

Isaia - Capitolul 58

6. Nu stiti voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeti lanturile nedreptatii, dezlegati legaturile jugului, dati drumul celor asupriti si sfaramati jugul lor.7. Împarte pâinea ta cu cel flamând, adaposteste în casa pe cel sarman, pe cel gol îmbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine.8. Atunci lumina ta va rasari ca zorile si tamaduirea ta se va grabi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu.9. Atunci vei striga si Domnul te va auzi; la strigatul tau El va zice: Iata-ma! Daca tu îndepartezi din mijlocul tau asuprirea, amenintarea cu mâna si cuvântul de cârtire,10. Daca dai pâinea ta celui flamând si tu saturi sufletul amarât, lumina ta va rasari în întuneric si bezna ta va fi ca miezul zilei.11. Domnul te va calauzi necontenit si în pustiu va satura sufletul tau. El va da tarie oaselor tale si vei fi ca o gradina adapata, ca un izvor de apa vie, care nu seaca niciodata.12. Pe vechile tale ruine se vor înalta cladiri noi, vei ridica din nou temeliile strabune si vei fi numit dregator de sparturi si înnoitor de drumuri, ca tara sa poata fi locuita.13. Daca îti vei opri piciorul tau în ziua de odihna si nu-ti vei mai vedea de treburile tale în ziua Mea cea sfânta, ci vei socoti ziua de odihna ca desfatare si vrednica de cinste, ca sfintita de Domnul, si vei cinsti-o, fara sa mai umbli, fara sa te mai îndeletnicesti cu treburile tale si fara sa mai vorbesti desertaciuni,14. Atunci vei afla desfatarea ta în Domnul. Eu te voi purta în car de biruinta pe culmile cele mai înalte ale tarii si te voi bucura de mostenirea tatalui tau Iacov, caci gura Domnului a grait acestea.

Biserica ortodoxa si documentele electronice

Editura Predania a realizat o cercetare a pozitiilor oficiale din sanul Bisericii Ortodoxe, referitoare la documentele electronice, se arata intr-un comunicat de presa al editurii. Documentarul prezinta zece comentarii, predici, pastorale si scrisori ale unor personalitati din lumea ortodoxa, date publicitatii din 1987, pana in 2006.Inregistrat cu nr. 1588/25.02.09, referatul cu titlul „Utilizarea documentelor electronice - pozitii din Biserica Ortodoxa in ultimii 20 de ani“ a fost depus la Registratura Generala a Administratiei Patriarhale din Patriarhia Romana. „Suntem convinsi ca numarul documentelor si al luarilor de pozitie este mult mai mare, dar chiar si asa nu putem sa nu remarcam pozitia unanima si lipsita de echivoc in a se opune mijloacelor electronice de identificare, urmarire si control a persoanei a tuturor Sinoadelor din tarile care au dezbatut aceasta tema“, a tinut sa precizeze Ionut Gurgu, directorul editurii Predania.Disponibile pe internetSimpla transformare a identitatii persoanei intr-un sir de numer, fie ca este vorba de codul numeric personal sau de codul generat prin procesarea datelor biometrice, si de introducerea ei intr-un mediu virtual necontrolabil constituie un atentat la libertate, considera reprezentantii editurii, in comunicatul citat. „Acceptarea documentelor electronice creeaza premisele instaurarii unui sistem totalitar fara precedent in istorie“, a conchis Gurgu.Pozitiile oficiale ale Bisericii in privinta actelor electronice si scrisoarea editurii Predania catre Sfantul Sinod al BOR pot fi descarcate de pe site-ul cotidianului Monitorul de Sibiu, www.monitorulsb.ro.

Reactia Romei, Roma reactiei

 Roma. Pe câti dintre noi nu ne cheama Cetatea Eterna. Pentru câti dintre noi nu este înca un vis frumos. Colloseumul, Palatinul, Vaticanul, San Paolo fuori muro, Tre Fontane, catacombele, Fântâna Trevi, Tibrul în lumina lui august, librarii, cafenele, magazine, Palatul Degli Angeli, Pont Milvius... Toate si multe altele pot fi farâmele unei amintiri din care poti trai o viata. Irisul tau poate supravietui neînlacrimat oricarei amintiri dar nu luminii din Roma. Si asa este cu mai toate orasele Italiei. Care pâna mai ieri ne surâdeau. Care de ieri ne scuipa.Lupii moralistiUn proces de intentie pe baza crimelor savârsite de câtiva dintre noi ne-au facut de râsul lumii italiene. Ministrul de externe italian a încercat sa obtina garantii de la Statul român cum ca nu vor mai ajunge pe teritoriul celei mai linistite si anti mafie tari din Europa nici un criminal român. Ce a uitat sa ne spuna ministrul, si nici un politician nu i-a amintit, este faptul ca mare parte dintre nenorocitii criminali si violatori sunt rodul muncii Ambasadei Italiei de la Bucuresti. Acolo se facea trierea celor care plecau pâna sa fim aderati la spatiul Schengen. Pe o strada stateau fraierii cinstiti, studenti si muncitori, pe cealalta intrau baietii cu lanturi late la gâturi groase, care plateau cu zâmbete unsuroase maresalului carabinier, aparatorul democratiei taliene la Bucuresti, peschesul admiterii în coada de vize pentru cine stie ce fata trimisa la prostituat, ori meserias în spargeri si hotii. Pentru o viza corecta, de care chiar aveai nevoie, faceai coada de doua trei ori pe saptamâna timp de câteva luni. Pentru una care livra firmelor italiene oameni la negru, ca sa combata afluxul de marocani si, ulterior anului 1997, albanezi nu trebuia decât sa cotizezi. Acolo se facea trierea celor acceptati. Si acolo s-a nascut drama mizerabila de acum. Robii admisi atunci au ramas tot robi, bursierii sunt creierele cele mai bune ale Europei. Dar smecherii care i-au fofilat atunci în tara lor îi pedepsesc drastic acum. Pentru ca ei au evoluat, scoliti de confratii italieni, în mafii de smecheri. Nici un stat european democratic nu este suparat doar ca mergem sa ocupam piata fortei de munca. Ci si fiindca le lipseste un rezervor, oficializat, de nesfârsite fonduri. Cine si-aduce aminte de cozile de la Ambasadele Frantei, Italiei, Austriei, Spaniei, Germaniei sau Marii Britanii si rememoreaza sumele care se plateau pe atunci pentru vize, stie ce spun. Umilinta noptilor sub cer liber, batjocura superioara a câte unei fete de general de securitate ajunsa mare graur pe la câte o legatie straina, besteleala câte unui sergent majur, rumân pur, vigilent la amarâti, cooperator cu smenarii, tichetele la coada au fost îndurate deja de români. Daca Italia crede ca asa rezolva problema, greseste. Asa a creat-o. Cu functionari corupti, cu formalitati idioate si birocratii smecherite.Românii, vânati?Desigur ca momentul de fata este jenant, dureros si umilitor. Mai ramâne sa fim vânati. Asa cum faceau granicerii italieni cu românii care, traversând Iugoslavia, credeau ca sunt în siguranta pe strazile Triestului. Când, de fapt, pentru multi acolo era punctul terminus al vietii. M-am întrebat, nu de putine ori, cine va fi istoricul care va scrie, macar în parte, istoria ucisilor pe linia de frontiera a marilor democratii? A acelora care acum ne învata lectia, de care realmente chiar avem nevoie, democratiei stradale prin patrule civile. Lipsesc câinii lup, brasarda cu fascia, megafoanele cu trilul inconfundabil al lui Mussolini. Caruia, sa luam aminte, i-au ridicat un obelisc de dragoste chiar lânga Stadio Olimpico, acolo unde se coc extremismele. Noi, noi ne-am acoperit Maresalul cu tabla, ne rusinam de moldovenii de peste Prut, ne umilim actorii si profesorii, batjocorim unitatea nationala prin tot soiul de actiuni natânge. Arestam identitati în biocipuri, caci asa ne spune Europa. Meritam lectia alergarii noastre pe strazi. Ne-am cultivat nemernicii. Am uitat lectiile cele greu de trait ale istoriei nationale. Ne-am lasat arestati într-un fenomen Pitesti urias, cu noi toti supusi spalarii pe creier.Biserica îndeamna la calmDuminica trecuta s-au citit, în locasurile de cult românesti din Italia, mesajul Bisericii care îndeamna la calm, munca si respect la adresa valorilor Italiei. Unora li s-a parut putin. Poate. Dar poate fi începutul unei reconstructii a diasporei românesti. Daca deranjeaza ca se face în jurul Bisericii sa ne aducem aminte ca de 20 de ani se face, perdant, în jurul cozilor la Ambasade, în jurul turneelor electorale si curtoaziilor politice.Întrebat, odata, un profesor român, sibian, cum de ajung la Roma prostituate, betivi, ucigasi, hoti si celelalte subculturi, acesta a raspuns cardinalului ce-l interoga ca, în fond, România trimite înapoi ce a venit cu Traian, în epoca aceea, pe care istoria o înregistreaza drept de mare glorie. Nu era deloc rautacios. Propunea doar sa redeschidem ochii asupra algoritmului istoriei. Imperiile cad prada propriilor investitii umane. O simt, astazi, toate fostele Imperii europene. Care nu se pot nicicum obisnui cu noul lor statut. Care nu poate fi decât de egalitate. Fie si macar pe hârtia de lux a tratatelor europene.

La vanatoare de vulpi

„Animalele se pot speria de la cel mai mic zgomot. Trebuie sa stam si ascunsi, deoarece daca ne vad isi schimba imediat directia, sau se ascund. Vulpile, mai ales, simt orice miros“ Marius UrechePe un frig care ar convinge pe oricine sa nu iasa din casa, 14 vanatori din cadrul Directiei Silvice Sibiu coboara din autoturismele 4x4 pe fondul de vanatoare nr. 22 Gusterita. Este o zona greu accesibila in aceasta perioada a anului, si doar masinile puternice i-au ajutat sa ajunga pana aici. Alaturi de ei se afla si un medic veterinar din cadrul Directia Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor a Judetului Sibiu si Alis, puiul de teckel sarmos care se afla pentru prima data in viata lui la vanatoare. Micutul este cel mai entuziasmat dintre toti, desi nu stie ca de fapt va ramane la masina. „Deoarece este o vanatoare de vulpi care are drept scop sa stabilim daca vaccinurile antirabice de la sfarsitul anului trecut au avut efect, nu avem voie cu caini. Exista un risc foarte mare ca animalele domestice sa fie infestate cu rabie, daca intra in contact cu vreo vulpe bolnava. Cu toate acestea...cainii ne-ar fi usurat foarte mult munca. Ei cotrobaie in toate cotloanele, si scot animalele la vedere, in bataia pustii“, explica inginerul Marius Ureche, din cadrul Directiei Silvice Sibiu.Panda si frigDupa ce li se face instructajul, vanatorii recapituleaza din nou planul de actiune. „Suntem 14 in total. Patru dintre noi, vor fi gonaci, vor merge pe dealuri si vor face galagie, pentru a alunga vulpile inspre noi. Ceilalti zece vom sta fiecare in standul lui si asteptam sa vina animalele in bataia pustii“, spune Marius Ureche. Dupa ce isi ocupa fiecare standul, vanatorii se pregatesc sufleteste. Se pozitioneaza comod, cu pusca indreptata spre colina de pe care ar trebui sa apara animalele. „De acum incolo, liniste totala. Animalele se pot speria de la cel mai mic zgomot. Trebuie sa stam si ascunsi, deoarece daca ne vad isi schimba imediat directia, sau se ascund. Vulpile, mai ales, simt orice miros. De exemplu, mirosul de parfum, sau de aftershave“, explica inginerul, jurnalistilor care au asistat la aceasta vanatoare. Si cu aceasta, oamenii se pun la panda. Vantul rece, intepator, pare sa nu-i deranjeze pe vanatori. Sunt obisnuiti cu astfel de evenimente. Uneori stau asa ore in sir, asteptand sa sara ceva in bataia pustii. Vanatoare cu norocDe data acesata insa, avem noroc. Se aud imediat gonasii. Dar, dupa vreo 20 de minute, niciun picior de vulpe sau alt animal. Gonacii trec de noi, care suntem in cel de-al doilea stand. Dupa mai putin de un sfert de ora, se aude primul foc de arma, iar dupa inca 15 minute, un altul, si apoi inca unul. „Cred ca ceilalti colegi au fost mai norocosi decat noi. Sigur au prins ceva“, surade ghidul nostru. Si, intr-adevar, in scurt timp se vad la orizont ceilalti vanatori, tarand dupa ei doua vulpi. Mergem cu animalele la masini, unde medicul din cadrul DSVSA este deja pregatit cu manusi chirurgicale si lada frigorifica pentru probe. Ia fiecare animal in parte si il baga in cate un sac de plastic, apoi in lada. In fine, a venit si randul nostru sa rasuflam usurati. Ne asteapta cate o cafea sau ceai fierbinte. Majoritatea suntem atat de zgribuliti incat nu ne mai simtim picioarele, mainile si urechile. Vanatorii se uita zambind la noi. „Aici e ceva mai frig decat in oras. Si nici vanatul nu se gaseste la magazin. Trebuie muncit pentru el. Si, de multe ori, se intampla sa stai ore in sir la panda, pe ger, si nu prinzi nimic. Azi am avut noroc. Dar hai, incalziti-va, ca astazi mai avem timp de inca doua goane“. Rabia, sub controlIn acest an, pana in prezent, pe niciunul din cele 17 fonduri de vanatoare administrate de catre Directia Silvica Sibiu nu au fost inregistrate cazuri de rabie, desi in intregul judet au fost deja sase cazuri. Asta si pentru ca angajatii Directiei Silvice au fost precauti. „In perioada 1-15 decembrie 2008 au fost administrate 1.150 de vaccinuri pentru animalele salbatice. Se pare ca acesata campanie de vaccinare a avut succes, deoarece deocamdata nu avem probleme. Sa vedem insa maine care sunt rezulatele de la DSVSA. Aceste vulpi vor fi duse in laboratoarele lor pentru analize. In acest an, care in cazul nostru difera de cel calendaristic, este vorba despre perioada 15 mai 2008 - 15 mai 2009, au fost impuscate aproximativ 150 de vulpi, din cele 250, cate aveam in plan. E nevoie de astfel de masuri, atat la vulpi cat si la alte animale salbatice, pentru a tine sub control numarul acestora, sa nu se inmulteasca necontrolat“, spune inginerul Marius Ureche.

Trihenea si-a facut bagajele

 Democrat-liberalul care îi va lua locul în Consiliul Local viitorului prefect Constantin Trihenea ar putea fi stabilit în sedinta de astazi a Biroului Permanent Judetean (BPJ) al filialei Sibiu. „Depinde ce va face BPJ dupa ce voi anunta oficial, în sedinta, retragerea mea. Urmeaza ca propunerea sa se faca în cursul lunii martie“, a declarat Trihenea, pentru Monitorul de Sibiu.

Soferi in afara legii

Politistii rutieri sibieni au desfasurat ieri, pe DN 7, o ampla actiune pe linia respectarii normelor rutiere privind efectuarea manevrei de depasire. Pentru actiunea care s-a desfasurat între orele 9 si 12 au fost mobilizate sase echipaje. În numai trei ore, oamenii legii au retinut în vederea suspendarii 15 permise de conducere pentru efectuarea de depasiri neregulamentare, iar alti 21 de conducatori auto au fost sanctionati pentru depasirea limitelor legale de viteza.Anul acesta, pe drumurile nationale din judetul Sibiu s-au produs trei accidente rutiere grave, pe fondul depasirilor neregulamentare, soldate cu decesul unei persoane si vatamarea corporala grava a altor patru, precum si un accident rutier usor, soldat cu ranirea a doua persoane. Acte în neregula În cursul zilei de miercuri, politistii sibieni au depistat alte patru infractiuni la regimul circulatiei. Un barbat s-a ales cu dosar penal, dupa ce a fost oprit pentru control în trafic, iar în urma verificarii documentelor s-a constatat faptul ca avea exercitarea dreptului de a conduce suspendata. Un alt sibian a fost depistat pe DJ 141A, Ruja - Agnita, la volanul unui autoturism care avea numerele de înmatriculare expirate. Alti doi soferi au fost depistati în trafic în aceeasi zi, în timp ce circulau fara griji, desi autorizatiile de circulatie provizorie ale autovehiculelor lor erau expirate. Viteza si obosealaAnul acesta, pe DN 7 au avut loc deja doua accidente rutiere grave, soldate cu decesul a trei persoane si ranirea grava a altor doua. Toate s-au petrecut din cauza vitezei excesive, neadaptate conditiilor meteo-rutiere, si oboselii la volan.

Mobila in Piata Mare

 Municipalitatea va redeschide, mâine, piata mobila de flori. Sase rulote ale comerciantilor, puse la dispozitie de Administratia Pietelor, se vor instala în Piata Mare pâna pe 8 martie, dupa care conducerea Primariei va stabili, în functie de solicitarile comerciantilor si de sugestiile clientilor, o alta locatie. Sibienii care au sugestii cu privire la locul unde ar putea sa îsi desfasoare activitatea piata mobila sunt invitati sa depuna o cerere în atentia Serviciului Public de Administrare a Pietelor, la sediul din Piata Obor nr. 16 A. „Cu ocazia primelor zile de primavara si a sarbatorilor de la începutul lunii martie, municipalitatea a decis reluarea activitatii pietei mobile. Aceasta va functiona începând din data de 28 februarie în Piata Mare. Taxa de ocupare pentru comercianti este de 50 de lei/zi - stabilita prin HCL nr. 172/2008 privind impozitele si taxele pentru anul 2009“, a anuntat, ieri, Daniela Costa, consilier asistent la Serviciul de Presa si Comunicare al Primariei Sibiu. Acesta este al doilea an în care functioneaza, la Sibiu, piata mobila.

Hoti de lemne

 Patru barbati au fost prinsi de oamenii legii în timp ce transportau lemn furat de pe un fond forestier. Hotii aveau lemnele furate în trei carute si au cazut în plasa politistilor pe drumul forestier ce leaga Gusterita de cantonul silvic Fântâna Rece. Când li s-au cerut actele pentru lemne, cei patru au recunoscut ca luasera lemnul fara aprobarea nimanui. „Cele patru persoane au fost sanctionate contraventional conform Legii 31/2000, cu amenda între 1.000 - 3.000 lei, totodata, fiindu-le confiscat materialul lemnos, conform art. 12 din Legea 31/2000. Materialul lemnos confiscat a fost lasat în custodia Ocolului Silvic Sibiu, urmând ca acesta sa fie valorificat conform legii“, a anuntat subinspectorul Luciana Baltes, ofiter de relatii publice în cadrul IPJ Sibiu.

Amenzi ilegale date de Garda de Mediu

 Garda de Mediu Sibiu va functiona dupa modelul Agentiei de Protectia Mediului, având atât o agentie regionala, cât si una judeteana. „Guvernul României a aprobat noua hotarâre de organizare si functionare a Garzii de Mediu pe sistemul pe care l-am solicitat de multa vreme, respectiv revenirea la regionale ca persoane fizice si la judetene ca servicii în cadrul acestor regionale“, a precizat Silvian Ionescu, comisarul general al Garzii Nationale de Mediu Sibiu, prezent, ieri, la Sibiu. Noul sistem va creste numarul de functii publice în cadrul actiunilor de executie, urmând a creste capacitatea cu peste 120 de functii de executie la nivel national. „Ordinul urmeaza a fi publicat în Monitorul Oficial, dupa care vor solicita Ministrului Mediului sa emita regulile generale de inspectie si control ce vor functiona în cadrul fiecarei agentii“, a mai adaugat Ionescu.    Emise fara respectarea formalitatilorTotusi, neregulile la Garda de Mediu din Sibiu nu lipsesc. Ieri, în cadrul unei conferinte de presa, chiar comisarul general al Garzii Nationale a recunoscut oficial ca, timp de patru luni de zile, institutia a functionat fara formulare si procese verbale privind sectorul de inspectie si control. Astfel, toate amenzile date în aceasta perioada pot fi contestate, fiind ca si nule. Pe lânga aceasta, actualul sef al Garzii a afirmat ca primeste perioadic citatii pentru o parte din colegi, acestia fiind invitati la DNA. „În mai 2007, când am plecat, am lasat bugetate unsprezece sedii noi, care urmau sa fie construite în diferite judete. Aceste sedii nu au mai fost construite, iar banii au fost dusi catre alte achizitii, în diferite parti“, a exemplificat Silvian Ionescu situatiile dubioase care privesc institutia.

Sitex merge mai departe

 Dezbaterea publica organizata, ieri seara, pentru viitorul cartier de locuinte din padurea Dumbrava, a iesit cu scântei. Beneficiarii proiectului, firma Paltinis Leasing SA si cei de la Agentia Regionala de Mediu Sibiu, nu s-au pregatit pentru numarul mare de participanti. Peste 50 de persoane s-au înghesuit într-o camera de 15 metri patrati si pe hol.Reprezentanti ai ONG-urilor, ecologisti, arhitecti si alti cetateni s-au exprimat pe rând împotriva proiectului, ceea ce l-a înfuriat pe Ilie Carabulea, care si-a motivat prezenta prin calitatea de proprietar.

Mitea-contra

Liberalii sibieni sunt de parere ca Raluca Turcan, aleasa deputat PD-L intr-un colegiu din municipiu Sibiu, nu merita sa aiba un cabinet parlamentar in urbea lui Hermann. Si s-au opus categoric acordarii unui spatiu, desi legea prevede aceasta obligatie pentru municipalitate. Consilierii locali PNL s-au abtinut, ieri, de la votul din sedinta ordinara, la proiectul de hotarare prin care Turcan si senatorul Ion Ariton primeau in folosinta gratuita spatii pentru cabinetele parlamentare. „In momentul in care, in plen, s-a discutat problema bugetului, doamna Raluca Turcan nu a binevoit sa se afle in plen si a preferat sa fie cu totul si cu totul in alt loc. De aceea, consideram ca nu este oportuna atribuirea acestui spatiu doamnei Raluca Turcan“, a motivat Eugen Mitea, presedintele interimar al PNL Sibiu.Pe banda rulantaIn rest, proiectele de hotarare au trecut fara cracnire, doar cu o serie de comentarii facute de democrat-liberalii Constantin Trihenea si Ovidiu Luca, precum si cu patru amendamente, facute de comisia de urbanism la cateva proiecte care vizau constructii. Finalul sedintei i-a apartinut demisionarului Constantin Trihenea, care isi asteapta apropiata numire in functia de prefect. Acesta si-a luat ramas bun de la consilieri si le-a urat sa faca „lucruri bune“. In numele colegilor, i-a raspuns cordial presedintele de sedinta, Ulf Ziegler.Eugen Mitea l presedinte PNL Sibiu„In momentul in care, in plen, s-a discutat problema bugetului, doamna Raluca Turcan nu a binevoit sa se afle in plen si a preferat sa fie cu totul si cu totul in alt loc. De aceea, consideram ca nu este oportuna atribuirea acestui spatiu doamnei Raluca Turcan“

Martisor pedelist

O campanie de promovare a traditiei martisorului se va desfasura, duminica, în orasele Sibiu, Medias, Copsa Mica si Avrig. Initiativa îi apartine Organizatiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal Sibiu, ai carei membri vor împarti martisoare pe strada, si este sustinuta de senatorul Ion Ariton si deputatii Cornel Stirbet si Gheorghe Roman. De asemenea, sibienii vor primi scrisori care relateaza legenda martisorului.

Atac la Johannis

Filiala sibiana a Partidului Conservator a început sa critice activitatea primarului Klaus Johannis, prin vocea presedintelui sau interimar, fostul viceprimar Gheorghe Tuluc. „Este un joc de monolog pe care primarul Johannis îl joaca de ani de zile, însa fara sa spuna cum s-a ajuns în situatia în care majoritatea celor care decid în politica româneasca au ajuns sa evite orasul nostru“, afirma Tuluc. Liderul PC Sibiu afirma ca lucrari importante, precum salubrizarea orasului, contorizarea, reabilitarea centrului istoric si chiar proiectul Capitalei Culturale au fost realizate „prin licitatii si contracte contestate si contestabile“, se arata într-un comunicat de presa al organizatiei judetene PC. 

Licitatie in stand-by

Ziua de miercuri ar fi trebuit sa fie decisiva pentru noul serviciu infintat in cadrul Primariei Sibiu, acela care ar urma sa se ocupe de ridicarea masinilor parcate ilegal pe domeniul public. 25 februarie a fost termenul limita de depunere a ofertelor pentru licitatia utilajului si urma ca in aceeasi zi sa fie selectate dosarele, iar cea mai buna oferta sa fie anuntata oficial. „La licitatia deschisa in vederea achizitionarii utilajului de ridicat masini, din data de 25 februarie, au fost depuse sapte oferte. Se vor analiza documentele, iar apoi se va stabili rezultatul procedurii“, spune Carmen Campean, din partea Serviciului de Presa al Primariei Sibiu. Una din sapteSurse apropiate afirma ca dealerul Mercedes, Autoklass Center, a fost singura firma din Sibiu care a intrat in cursa. Insa atat compania sibiana, cat si alte cinci, au fost deja descalificate, din cauza faptului ca nu indeplineau conditiile participarii la licitatie, fiecare avand dosarul incomplet. Nici firma ramasa in competitie nu poate fi desemnata, deocamdata, castigatoare. Potrivit informatiilor, ea are nevoie de o documentatie fiscala mai recenta, intrucat cea prezentata depasea cu zece zile termenul cerut in caietul de sarcini. 500 de lei pe ziInfintarea noului serviciu a fost aprobata prin Hotararea de Consiliul Local 394 din 30 noiembrie 2008. Astfel, imediat ce serviciul va fi dotat cu acest utilaj, se va trece la ridicari a masinilor care sunt parcate ilegal sau de o perioada indelungata in acelasi loc. Pentru o masina ridicata, proprietarul va trebui sa plateasca o taxa minima de 500 de lei.

Partea buna a crizei

Criza financiara pare sa aiba si o parte pozitiva pe piata muncii din Sibiu. Cei mai multi dintre sibienii care si-au pierdut locurile de munca în 2009 si câstigau salariul minim pe economie au reusit sa se reangajeze pe mai multi bani.Astfel, numarul celor care au ramas fara loc de munca din 5 ianuarie si pâna în prezent este de 6.493, în cazul celor care au avut salariul minim, si 3.733, cu un salariu mai mare decât minimul pe ecomonie. Numarul celor care au reusit sa se angajeze în aceasta perioada pe un salariu mai mare de 600 lei este de 4.010, fata de 1.226, care s-au angajat cu un salariu minim pe economie. „În urma datelor înregistrate putem afirma ca aceasta criza economica ajuta la reasezarea fortei de munca calificata“, este de parere Francisc Szombatfalvi-Torok, inspector sef al ITM Sibiu. Tot în aceasta perioada, un numar de 10.226 de contracte individuale de munca au încetat si alte 5.236 au fost înregistrate. Ora bilantuluiInspectorii ITM Sibiu estimeaza ca numarul contractelor individuale de munca încheiate pe perioada determinata va creste în anul 2009. Ieri, reprezentantii institutiei si-au prezentat si raportul de activitate pe anul 2008. Astfel, în urma celor 2.761 de controale desfasurate anul trecut, au fost depistate aproximativ 300 de persoane care lucrau fara forme legale  fiind aplicate amenzi în valoare de circa 450.000 lei. În aceeasi perioada s-au efectuat 88 de inspectii fiscale ale caror rezultate s-au concretizat atât în regularizarea evidentelor contabile, cât si în recuperarea sumelor datorate cu titlul de comision. „Facând o medie a activitatii noastre din anul trecut, fiecare inspector din cadrul institutiei realizeaza cam doua controale în trei zile“, a precizat Francisc Torok, în cadrul confeintei sustinute ieri. Pentru anul 2009, ITM Sibiu îsi propune sa continue toate proiectele începute în anii trecuti, derulând în continuare programul pilot, în colaborare cu Inspectia Muncii Bucuresti, proiect ce vizeaza „Gestionarea riscurilor psihosociale în cadrul întreprinderilor care se confrunta cu astfel de situatii“.

?Sfarsit de partida? la Radu Stanca

Oameni de cultura, critici de teatru, jurnalisti, dar si simpli spectatori, se vor reuni duminica, la Teatrul National „Radu Stanca“ (TNRS) din Sibiu, pentru a urmari premiera spectacolului „Sfarsit de partida“. Piesa lui Samuel Beckett, in regia luxemburghezului Charles Muller, este prima piesa realizata in colaborare cu Teatrul Municipal Esch-sur-Alzette din Luxemburg care ajunge la Sibiu. „Desi toata lumea se plange de actuala criza financiara, iata ca noi am reusit sa avem o buna colaborare cu partenerii nostri din Luxemburg, reusind in acelasi timp sa aducem la Sibiu un mare spectacol. Este, cred eu, un mare semn de incredere“, a precizat Constantin Chiriac, directorul TNRS. „De asemenea, tin sa precizez faptul ca toate costumele, intregul decor, au fost create la Luxeburg si aduse in Romania pe cheltuiala statului Luxemburg.Beckett, altfelMicrostagiunea care se va desfasura in perioada 1-3 martie la teatrul sibian, este cea care da startul unui dialog actor-spectator si care se doreste sa devina un obicei. „Intrucat dorim sa instituim un dialog permanent cu cei care vin la spectacolele noastre, am invitat sa ia parte la aceasta premiera numerosi critici din tara, dar si jurnalisti. Este foarte important sa ii avem aproape pe cei care ne urmaresc zi de zi munca, prin dialogul direct cu acestia imbunatatindu-ne si munca“, a mai adaugat Chiriac. „Sfarsit de partida“ este o meditatie asupra mortii plasata intr-un peisaj post-apocaliptic, plina de umor savuros si cinism resemnat. Samuel Beckett dezvaluie un cuplu de batrani fara picioare, carora li se schimba nisipul din lazile de gunoi precum animalelor, un tiran orb si neputincios intr-un scaun cu rotile si un servitor ce nu se poate aseza. Cu toate acestea, regizorul Charles Muller le promite sibienilor o poveste de neuitat. „Pentru a contrazice zvonul potrivit caruia Beckett este deprimant, am creat o piesa activa, nu chiar o comedie, ci mai degraba o tragi comedie, dar cu siguranta o piesa in care sa ne distram“, a precizat Muller. Cei care vor sa vada spectacolul, insa nu pot ajunge la premiera, pot merge la avanpremiera acestuia, ce va avea loc maine, 28 februarie.Parteneri si in 2007Aceasta nu este prima colaborare a teatrului sibian cu teatrul Esch. In anul 2007, la Luxemburg, pentru proiectul Sibiu si Luxemburg & Marea Regiune - Capitale Culturale Europene 2007, a mai fost creat spectacolul „Metamorfoze“, de care se vor putea bucura si sibienii in editia de anul acesta a Festivalului International de Teatru Sibiu. „S-a muncit foarte mult pentru ambele piese si am reusit sa avem o colaborare foarte buna. A fost o nebunie intreaga, un schimb continuu si un amestec de culturi impresionant“, a conchis Chiriac.

Primavara in centrele de plasament

Copiii din centrele de plasament din judetul Sibiu se pregatesc sa întâmpine primavara asa cum se cuvine. Astfel, beneficiarii din Centrul de Îngrijire si Asistenta „Episcop Nicolae Popoviciu“ Biertan vor avea parte de o zi speciala de 1 Martie. Dis de dimineata vor participa la slujba religioasa, urmând ca baietii din centru sa ofere martisoare fetelor, confectionate manual în cadrul orelor de art-terapie. Potrivit organizatorilor, vor urma apoi discutii libere despre semnificatia zilei de 1 Martie, legenda martisorului dar si despre obiceiurile si traditiile din aceasta perioada. Beneficiarii din centru de plasament de la Turnul Rosu vor avea parte de un carnaval inedit si vor oferi martisoare confectionate manual prietenilor si persoanelor apropiate prezente la eveniment. Si cei din centrul de plasament Medias vor organiza o serie de evenimente pentru a sarbatori venirea primaverii. În cursul zilei de astazi, copiii din centru se vor putea bucura de o parada a mastilor, urmata de concursuri cu premii, un gratar în aer liber si dans. De asemenea, duminica micutii au pregatit o expozitie de martisoare confectionate manual pe care le vor oferi persoanelor dragi. Ziua de 8 martie va fi un nou prilej de sarbatoare, motiv pentru care beneficiarii din centru vor oferi angajatilor felicitari si flori din hârtie confectionate manual.

Ultimul ?Harry Potter?, in 2010

 Studioul Warner Bros, producator al francizei de succes „Harry Potter“, a confirmat faptul ca ultimul volum al seriei create de J. K. Rowling va fi adaptat pentru marile ecrane în doua parti. Astfel, filmul „Harry Potter and the Deathly Hollows I/ Harry Potter si Talismanele Mortii: Partea I“ va fi lansat pe 19 noiembrie 2010, în timp ce „Harry Potter and the Deathly Hollows II“ va fi lansat pe 15 iulie 2011. „Harry Potter si Talismanele mortii/ Harry Potter and the Deathly Hallows“, cel de-al saptelea si ultimul volum al seriei aventurilor micului vrajitor, a devenit cartea cu cele mai rapide vânzari din istorie, dupa ce a fost lansata în limba engleza în aproape întreaga lume, în iulie 2007. În primele 24 de ore, numai în Marea Britanie si Statele Unite s-au vândut peste 11 milioane de copii. Cartile seriei s-au vândut în aproximativ 400 de milioane de exemplare la nivel mondial, fiind traduse în peste 60 de limbi.Lunmetraj în iulieHollywood-ul si, mai ales, compania de productie Warner Bros, au avut mult de câstigat de pe urma filmelor bazate pe saga creata de romanciera britanica J. K. Rowling. Primele patru filme au avut încasari de peste 4,5 miliarde de dolari în lume. Al cincilea film al seriei, „Harry Potter si Ordinul Phoenix“, în regia lui Yates, a devenit filmul cu cele mai mari încasari din istoria studiourilor de productie Warner Bros, în prima zi de lansare, atât în America de Nord, cât si în Europa.  Cel de-al saselea lungmetraj, „Harry Potter si Printul Semipur“, în regia lui David Yates, va fi lansat pe 15 iulie. Odata cu confirmarea datei de lansare a ultimului film al seriei „Harry Potter“, studiourile Warner Bros au anuntat si faptul ca au amânat lansarea filmului „Sherlock Holmes“, initial prevazuta pentru 1 noiembrie, pentru data de 25 decembrie 2009.

Patrimoniu sibian expus la Paris

In toamna acestui an, Muzeul National Brukenthal va efectua un schimb cultural cu Muzeul Jacquemart-Andre din Paris. Astfel, 30 de lucrari ale pictorilor flamanzi si olandezi, care se afla in prezent in patrimoniul Muzeului National Brukenthal vor fi expuse in luna septembrie in muzeul francez. „Am luat decizia de a organiza aceasta expozitie intrucat dorim sa ne facem cunoscut patrimoniul muzeal atat in tara cat si in strainatate“, a explicat Adrian Sabin Luca, directorul Muzeului National Brukenthal.   Mai mult, acesta a precizat ca si muzeul din Paris va expune la Sibiu. „In contra-partida, Muzeul Jaquemart-Andre va face la Brukenthal o expozitie de pictura axata pe Renasterea Italiana timpurie, din secolele XIV-XV. Doream sa existe un schimb cultural intre cele doua tari, sa dam romanilor ceea ce nu au si francezilor la fel“, a mai adaugat Luca. „Visul Dianei“  in expozitieUn alt mare proiect al Muzeului Brukenthal este „Visul Dianei“. Expozitia interdisciplinarape tema vanatorii. Expozitia va cuprinde o selectie larga de exponate menite sa ilustreze complexitatea structurii muzeului si diversitatea colectiilor acestuia. De la pictura europeana si romaneasca, stampe, arta contemporana si pana la colectii de istorie, istorie naturala sau chiar vanatoare. Potrivit reprezentantilor muzeului, expozitia va avea loc in luna august si va fi itinerata apoi in tara si in strainatate. „Dupa vernisarea expozitiei la Galeria de Arta Contemporana, expozitia va fi itinerata la Bucuresti, la cotroceni sau la Muzeul National de Arta si la Paris, la Musee de la Chasse et de la Nature“, a precizat Adrian Luca. Mai mult, acesta a precizat faptul ca in expozitie nu va fi facuta o apologie a vanatorii, ci se va incerca sa se realizeze o expozitie care sa cuprinda toate fatele povestii de vanatoare.

Limba ?imbunatatita? prin SMS-uri

Cercetatorii de la Coventry University au studiat 88 de copii cu vârste cuprinse între 10 si 12 ani pentru a întelege impactul SMS-urilor asupra capacitatilor lor lingvistice. Ei au stabilit ca utilizarea SMS-urilor ar putea avea impact pozitiv asupra dezvoltarii capacitatilor de citire, informeaza BBC News Online. Studiul a fost publicat în British Journal of Developmental Psychology. „Utilizarea mesajelor text de catre copii nu este numai pozitiv asociata cu abilitatea de a citi, însa ar putea contribui si la dezvoltarea acestei capacitati“, mentioneaza autorii studiului.Dezvolta capacitatea de a invataCopiilor implicati în studiu li s-au dat 10 scenarii diferite si li s-a cerut sa scrie despre ele utilizând mesaje text. Formularile utilizate în SMS-uri au fost împartite în categorii - prescurtari, contractari, acronime, simboluri si scriere neconventionala -, ele fiind analizate pentru folosirea în lucrarile scolare traditionale. „Media a tras un semnal de alarma în ceea ce priveste anumite formulari, însa, dupa ce am analizat exemplele de mesaje text în eseuri, am descoperit ca nu sunt prea frecvente“, a spus Beverley Plester, principalul autor al raportului si lector la Coventry University. Ea considera ca mesajele text sunt o parte importanta în cadrul dezvoltarii capacitatilor de a învata.Fara efecte negativeStudiul nu a gasit niciun indiciu care sa demonstreze efectele negative ale SMS-urilor asupra modului conventional de scriere a cuvintelor. „Ceea ce credem ca este scris gresit nu încalca cu adevarat regulile limbii si copiii au un mod sofisticat de a întelege utilizarea adecvata a cuvintelor“, a adaugat Plester. Si alte studii au avut rezultate similare. Astfel, cercetatorii de la University of Toronto au stabilit ca adolescentii care folosesc servicii de mesagerie instant îsi dezvolta mai mult capacitatile lingvistice, având un control mai mare asupra modului de utilizare al limbii.

Palme d'Or pentru Eastwood

Clint Eastwood a primit, miercuri, un premiu Palme d'Or pentru întreaga cariera din partea organizatorilor Festivalului de Film de la Cannes, acesta fiind al doilea premiu de acest fel acordat vreodata, informeaza Reuters. Regizorul de 78 ani a primit premiul în timpul unei conferinte de presa, la Paris. Organizatorii festivalului de la Cannes au profitat de calatoria acestuia în Franta pentru a-si promova noul film, "Gran Torino", pentru a îi înmâna premiul, deoarece Eastwood nu va putea participa în luna mai la festival, în acea perioada având filmari în Africa de Sud. „Sunt foarte flatat ca am fost ales pentru a primi acest premiu. Cineastii francezi mi-au fost întotdeauna alaturi, pe tot parcursul carierei. Când am regizat primul film, cineastii si criticii francezi m-au încurajat, în timp ce în tara mea toti au fost reticenti. Franta este prima tara care priveste si apreciaza cinematografia ca pe o forma de arta“, a declarat Eastwood.RaritateOrganizatorii festivalului Cannes au mai acordat un singur premiu pentru întreaga cariera, lui Ingmar Bergman, în 1997. În cariera sa de regizor, Clint Eastwood a câstigat peste 60 de premii la diferite festivaluri de film internationale, între care si doua Oscaruri. Filmele care i-au adus cele mai multe premii sunt  "Million Dollar Baby", "Mystic River", "Unforgiven" si "Bridges of Madison County".

Doar victoria

 Tehnicianul Stelei, Marius Lacatus, a declarat, ieri, ca o eventuala victorie pe care jucatorii sai ar obtine-o în meciul cu FC Vaslui le-ar da acestora mai multa încredere în propriile forte si ar contribui la asigurarea unui climat linistit în jurul echipei. „Ne dorim sa începem returul cu o victorie care sa ne dea liniste si încredere pentru meciurile viitoare. FC Vaslui reprezinta un adversar puternic, disciplinat, o echipa agresiva, foarte bine asezata în teren si care are niste jucatori de gabarit, dar care pot fi periculosi si în duelurile unu la unu“, a spus Marius Lacatus.  Acesta a detaliat si de ce se asteapta la un meci dificil cu gruparea vasluiana: „Vasluiul nu este o echipa care sa vina în Ghencea si care sa se aseze pe doua linii în fata careului. Vor veni aici sa obtina victoria. Este un meci al carui rezultat poate fi oricare“. Discutie cu faniiTehnicianul gruparii din Ghencea a dat câteva amanunte si despre întâlnirea pe care a avut-o miercuri cu fanii Stelei: „A fost o discutie linistita în care mi-am exprimat dorinta ca ei sa-si încurajeze echipa. Ramâne de vazut cât de convingator am fost. Daca ei au ceva cu patronul, aceasta atmosfera negativa pe care o vor face se va rasfrânge indirect si asupra echipei“.  Steaua va juca contra formatiei FC Vaslui, în aceasta seara, de la ora 20:45, în cadrul etapei a 18-a, prima a returului editiei 2008-2009 a Ligii I.

N-are loc

 Vicepresedintele clubului Dinamo, Vasile Turcu, a declarat, ieri, ca nu contesta valoarea internationalului Nicolae Dica, însa acesta nu ar avea loc în momentul de fata în echipa pregatita de Mircea Rednic. „Sunt surprins de ce aud, nu s-a pus problema sa vina Dica la Dinamo. Dica este un jucator foarte valoros, dar unde sa joace acum la Dinamo? Asta ar însemna sa îi tinem pe margine pe Mitea, Zicu, Adrian Cristea sau Torje. Ce le facem acestor tineri? Dica e un jucator de care echipa nationala ar avea nevoie, dar Mircea Rednic nu ni l-a cerut. Trebuie sa dam drumul unui jucator ca sa poata sa vina Dica, dar în momentul de fata Rednic si-a facut deja echipa în amicale, nu mai are rost sa o dam acum peste cap“, a spus Turcu.  În presa a aparut imformatia ca Nicolae Dica s-ar afla în atentia clubului Dinamo, care l-ar dori sub forma de împrumut pâna la finalul sezonului, cu optiune de cumparare definitiva în vara. Pace cu FederatiaActionarul dinamovist s-a referit si la meciul pe care Dinamo îl va disputa cu Pandurii în debutul returului: „Daca am ajuns sa ne fie frica si de Pandurii, înseamna ca am ajuns prea departe. Nu avem alta varianta decât victoria“. Vasile Turcu a precizat ca nu l-a atacat pe Mircea Sandu, si implicit Federatia Româna de Fotbal, în cazul Ilie Iordache: „Niciodata nu am adus jigniri Federatiei si lui Mircea Sandu. Noi, cei de la Dinamo, avem un mare respect fata de Mircea Sandu, Kassai si Ionut Lupescu. Noi ne mândrim cu ce a facut Mircea Sandu pentru fotbalul românesc“.  Presedintele Mircea Sandu a declarat ca actionarii dinamovisti trebuie sa probeze acuzatiile aduse oficialilor FRF în cazul Iordache, altfel acestia vor suporta consecintele.

Gata de lupta

Gaz Metan Medias este foarte aproape de debutul in returul ligii I. Sambata, la amiaza, mediesenii vor evolua la Galati contra Otelului, formatie care in tur a izbutit sa „smulga“ un punct echipei gaziste dupa un joc in care gazdele au dominat. Tocmai de aceea, acum, Cristi Pustai vrea revansa si spera ca echipa sa sa revina neinvinsa de la Galati. „In tur am obtinut o remiza norocoasa pe propriul teren, dar as putea spune ca meciurile din retur nu mai seamana deloc cu cele din prima parte a campionatului, intrucat, intre timp, am avut parte de o pauza destul de mare, timp in care echipele pot sa creasca sau sa scada calitatea jocului. Noi ne-am pregatit foarte bine si sper sa venim neinvinsi. Avem aceeasi dorinta de victorie ca la orice meci, pentru ca doar asa putem sa speram la un rezultat bun. Ne vom bate pentru fiecare minge, vom face tot posibilul sa obtinem cat mai multe din acest meci pentru ca lupta in acest retur este foarte dificila si orice rezultat pozitiv ne face sa privim mai optimisti inainte“, spune Cristi Pustai. Lot validInainte de acest meci, Cristi Pustai nu are foarte mari dureri de cap in ceea ce priveste lotul de jucatori. Singurii care sunt incerti si pentru ca ne le-au venit cartile verzi sunt noile transferuri Kubala si Katovic. „Tot lotul este valid, mai putin Kubala si Katovic, iar in cazul celui de-al doilea nu stiu daca va fi legitimat. Oricum nu le-au sosit cartile verzi. Probabil nu vor participa la aceasta deplasare. Buzean are cumul de cartonase galbene si nu va juca. Ar mai fi fost Curtean, dar acum e suspendat la Timisoara. Una peste alta pot spune ca sunt multumit de toti jucatorii. Primul 11 o sa-l vedeti la meci. In ultimele meciuri, cel putin in cel de la Bistrita, ne-am cam cristalizat. Fata de acel meci, poate voi mai face una sau doua modificari“, mai spune tehnicianul. Vatca e optimistFost jucator al Otelului, noul goalkeper al Gazului, este optimist si crede ca echipa se poate intoarce cu cel putin un punct din aceasta deplasare. „Pentru mine nu e un pas inapoi venirea la Medias, ci o iau ca o promovare. Am petrecut o perioada frumoasa la Otelul, dar s-a terminat, iar acum sunt la Medias si voi face tot posibilul ca sa scoatem un rezultat bun. Otelul joaca foarte bine pe contraatac, dar cred ca noi putem face fata pentru ca ne-am pregatit excelent si cred ca suntem in stare sa emitem pretentii de la acest meci“, sustine portarul mediesean.  Premiul fair-playAntrenorul echipei Gaz Metan Medias, Cristian Pustai, a primit, miercuri, Tricoul Fair-Play pentru luna decembrie, din partea castigatorului precedent, Razvan Lucescu, pentru ca a spus ca se va bate pentru fiecare punct in meciul cu CFR, desi ii respecta mult pe ardeleni. Inaintea ultimul meci din turul Ligii I, Cristian Pustai, a dat dovada de fair-play, cand a declarat ca respecta formatia CFR Cluj, dar asta nu il va impiedica sa lupte pentru fiecare punct pus in joc. In cursa pentru premiul pentru luna decembrie s-a mai aflat si antrenorul echipei FC Arges, Ionut Badea, dar castigatorul din luna noiembrie, Razvan Lucescu, a decis sa ii acorde distintia lui Pustai, datorita „atitudinii echilibrate si pozitive“. Tricoul Fair-Play se acorda in fiecare luna unui reprezentant al fotbalului romanesc, iar desemnarea castigatorului se face dupa sistemul „stafeta“, cel care detine tricoul il alege pe urmatorul castigator.

Rusu isi pastreaza fotoliul

Zvonurile de la inceputul saptamanii potrivit carora Ioan Rusu, directorul general al Transgaz, ar urma sa fie inlocuit din functie cu Nelu Paraschiv, sef de serviciu la Distrigaz, vor ramane doar la acest stadiu. Asta dupa ce ieri, intr-o sedinta care a avut loc la sediul Guvernului, PSD-ul a reusit sa-si impuna punctul de vedere si sa-l sustina pe Ioan Rusu, care urmeaza sa continue pe aceeasi pozitie. „Domnul Rusu are tot sprijinul nostru si nici nu se pune problema ca el sa fie schimbat din functie. Este un adevarat profesionist si ne bucuram ca va ramane la conducerea Transgaz, pentru ca o astfel de institutie are nevoie de oameni ca el“, spune senatorul PSD Viorel Arcas. Intelegere parafataVarianta expusa de Viorel Arcas este sustinuta si de catre deputatul Ioan Cindrea, care spune ca verdictul de mentinere in fruntea Transgazului a lui Ioan Rusu este definitiva si nu mai lasa loc niciunui fel de interpretari. „Atat filiala judeteana, cat si cea nationala, i-a acordat toata increderea domnului Rusu, cel care a fost si va ramane, in continuare, directorul Transgaz. Am avut o intalnire la nivel inalt, cu partenerii nostri de la Guvernare si am stabilit toate datele. Nu se mai pune problema ca domnul Rusu sa fie schimbat din functie. Este un adevarat profesionist, care si-a dovedit calitatile de bun manager intr-o perioada de criza. Consideram ca in fruntea acestor institutii, precum Transgaz, nu putem numi persoane care nu stiu cum sa gestioneze anumite momente si care este de foarte mare importanta pentru intreaga economie a statului“, spune Cindrea. IntoxicariIn opinia deputatului sibian, toate aceste zvonuri au fost lansate pentru a intoxica opinia publica si care, in opinia lui, nu face decat rau. „PSD-ul si-a exprimat dintotdeauna sustinerea fata de domnul Rusu si nu se poate vorbi ca a fost vehiculat un alt nume din interiorul PSD-ului pentru numirea in functia de director al Transgaz. Toate aceste zvonuri au vrut sa intoxice opinia publica si sa destabilizeze aceasta institutie, care este vitala pentru economia noastra“, sustine deputatul. Parlamentari la CopsaAstazi, de la ora 13, senatorul Viorel Arcas si deputatul Ioan Cindrea isi vor inaugura sediile birourilor parlamentare de la Copsa Mica, festivitate ce va fi precedata de o masa rotunda, cu autoritatile si localnicii. „Vom deschide aceste birouri nu doar pentru ca este o situatie de criza in acest moment, ci pentru ca asa am propus inca din timpul campaniei electorale. O sa incercam sa implementam programe prin care vom sprijini oameni care trec prin momente delicate. Vom mai deschide birouri parlamentare si la Dumbraveni“, spune Cindrea.

Securitatea la control

Pe parcursul saptamânii trecute, politistii medieseni au demarat o serie de controale la sediile bancilor, la casele de schimb valutar, la casele de amanet si statiile PECO.  Oamenii legii au verificat modul de asigurare al pazei bunurilor, dar si protectia persoanelor. Rezultatul: doua statii PECO au primit amenda în valoare de 500 lei, iar în rest s-a constatat ca unitatile economice respecta prevederile legale în acest domeniu.45 unitati economicePolitistii au verificat în total 45 de unitati economice, sedii de banci, case de amanet, case de schimb valutar si statii PECO. Cu ocazia controalelor efectuate au fost executate si capcanari chimice ale caselor de bani împreuna cu un tehnician criminalist din cadrul Politiei Medias. „S-au dispus actiuni si controale la unitatile financiare, la casele de schimb valutar si amanet, precum si unitatile PECO. S-a verificat, în conformitate cu Legea 333/2003 si a Hotarârii de Guvern 1010/2004, modul de asigurare al pazei bunurilor, obiectivelor si valorilor, dar si protectia persoanelor. Ca si concluzie, acestea respecta în proportie de 90% masurile stabilite de lege”, explica agentul sef Bogdan Gheorghe, din cadrul Biroului de Ordine Publica.Au verificat reactiaPolitistii au testat si timpii de reactie ai firmelor de paza care deservesc diferite unitati economice din municipiul Medias. Oamenii legii au apasat butoanele de panica amplasate la unitatile economice, si au cronometrat timpul de interventie al firmei de paza. „Cu ocazia controalelor actionam butoanele de panica de la sistemele de alarma, pentru a observa timpul de reactie al firmelor de paza. Acestea s-au încadrat în 3-6 minute, timpii pe care îi au pentru interventie”, mai spune agentul sef Bogdan Gheorghe.

Afara din scoala

Un elev in varsta de 17 ani al liceului teoretic Stephan Ludwig Roth a agresat fizic un profesor. Incidentul s-a petrecut marti dimineata, chiar in biroului directorului unitatii de invatamant. La el au fost martori mai multe persoane, pe langa director in birou fiind la momentul respectiv dirigintele elevului, sefa clasei, directorul adjunct si tatal elevului. „La solicitarea unui parinte, am convocat in biroul meu pe fiul lui, pe sefa clasei, pe profesorul in cauza care a tinut ora, diriginta si directorul adjunct. Am discutat despre momentele orei respective. Intr-un anume moment al dialogului, elevul s-a repezit asupra profesorului care statea pe fotoliu, si l-a agresat fizic, gest cu totul si cu totul de nepermis si necalificat. Daca imi amintesc bine, la un moment dat, elevul a spus nu ii place ranjetul profesorului, si a cazut in forta asupra profesorului”, explica Dorin Chira, directorul liceului Stephan Ludwig Roth.In atentia politieiCazul inregistrat la liceul teoretic Stephan Ludwig Roth, este cercetat de catre lucratorii Biroului de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Medias. Profesorul care a fost lovit de elev chiar in biroul directorului a depus plangere la Politie. Elevul care si-a agresat profesorul raspunde penal, in conditiile in care are varsta de 17 ani. Oamenii legii au demarat cercetarile pentru infractiunea de lovire si alte violente. „Partea vatamata a depus plangere la Politia Medias. Desfasuram cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de de lovire si alte violente. In functie de numarul de zile de ingrijiri medicale, se va face incadrarea juridica corecta a faptei”, explica comisarul Ion Cimpoeru, comandantul adjunct al Politiei Medias. Exmatriculat definitivIn cursul zilei de ieri, s-a intrunit Consiliul Profesoral al liceului teoretic Stephan Ludwig Roth. Subiectul a fost gestul facut de catre elevul de clasa a XI-a, care si-a lovit in doua randuri profesorul. In urma discutiilor, Consiliul Profesoral a decis exmatricularea definitiva a elevului din liceu. De asemenea, acesta nu va putea sa se inscrie la o alta unitate de invatamant decat in toamna, astfel ca va pierde practic acest an scolar.

Click

Click pentru imagine maritaCeremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa i-a adus emotii lui Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, "mai ales ca sint si eu dascal", dupa cum a marturisit ieri in Aula Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca. Intr-un scurt rezumat al conferintei despre criza financiara pe care a sustinut-o ieri in fata studentilor clujeni, Isarescu s-a aratat optimist in privinta sanselor ca tara noastra sa gaseasca solutii de iesire din dificultate. Guvernatorul BNR a condamnat sondajele pesimiste care apar in ultima vreme pe piata, a indemnat guvernul sa nu reactioneze emotional, sub presiunea patronatelor si a sindicatelor, si s-a aratat in favoarea aderarii la euro.

Asii aeromodelismului

Municipiul Medias a reunit sâmbata trecuta pasionati ai aeromodelismului, care s-au întrecut în cadrul finalei nationale la categoria Max Indoor. Competitia organizata în premiera în Sala Sporturilor, a avut la start 64 de participanti, pe doua categorii de vârsta, seniori si juniori. Finala campionatului national fost organizata de Federatia Româna de Aeromodelism si Clubul Sportiv Gaz Metan Medias.Pasiune si precizieSa faci sa zboare un aeromodel care cântareste 20-30 de grame este un lucru aparent simplu. În realitate lucrurile nu stau însa chiar asa, în conditiile în care fiecare curent de aer îti poate da peste calculele complicate, care fac aparatul sa se mentina în aer. „Sala fiind foarte mica au fost necesare niste reglaje foarte fine. Acestea nu se pot face decât prin încercari si prin anumite calcule, pe care fiecare modelist le face în functie de pricepere, de experienta. Astea sunt lucruri foarte importante la aceasta categorie”  a explicat unul dintre participantii la finala de sâmbata trecuta. Premiera pentru MediasFinala campionatului national de aeromodele a marcat o premiera pentru municipiul de pe Târnava Mare, fiind prima de acest gen organizata aici. Fiecare concurent a avut la dispozitie în cadrul concursului un numar de cinci lansari. Dintre acestea s-a tinut cont de primele doua cele mai bune ca si durata a zborului. „S-au prezentat un numar de 11 cluburi, cu un numar de peste 60 participanti, seniori si juniori. Au fost participanti din toata tara, din toate regiunile ei. Noi, mediesenii suntem specialisti în proba de zbor liber, si am facut aceasta proba si noi. Sala a fost solicitata de Federatia Româna de Aeromodelism, fiind mai comoda, în conditiile în care în alte parti e înghesuiala mare”, precizeaza Ioan Bucazar, antrenor în cadrul Clubului Gaz Metan Medias.

Traditie negociata

Comerciantii s-au instalat inca de acum cateva zile in Piata Regele Ferdinand I si in zona pietei agroalimentare. Si-au intins mesele cu martisoare de tot felul, si alte produse care nu prea au legatura cu ziua de 1 martie, insa vorba romanului, «pana ai de unde alege tot e bine». Treaba merge si nu prea, iar comerciantii se plang ca oamenii nu au bani, desi martisoarele sunt ieftine. „Nu are lumea bani, asta e. Am vandut 50 martisoare in doua zile. Pai asa plecam cu marfa acasa, si la anul tot cu ea venim. Nu mai renteaza. Preturile sunt mici, ca si anul trecut, sa cumpere lumea”, explica unul dintre comerciantii ambulanti.Unii da, altii baPrintre cei care se invart prin fata tarabelor, un domn hotarat sa respecte traditia, cumpara martisoare pentru toata lumea. „Am respectat traditia in fiecare an. La fel fac si de aceasta data. Mi se pare perfect normal sa cumpar martisoare pentru toate femeile care imi sunt dragi”, spune barbatul. In zona pietei agroalimentare e ceva mai multa agitatie si aceeasi oferta bogata. Mediesenii nu se prea inghesuie insa sa cumpere martisoare. „Nu am cumparat nici unul. Sunt cam scumpe”, spune, razand, un mediesean. Prefera kitsch-urileIn Piata Regele Ferdinand I are taraba si un comerciant care vinde martisoare confectionate manual, insa care nu au prea mare trecere. Un martisor pictat pe o bucata de sticla, sau unul pe lemn, costa 2 lei, de patru ori mai mult decat unul banal cu 50 de bani. „Sa stiti ca nu prea cumpara lumea. Cei mai multi prefera sa ia martisoare mai ieftine. E alegerea lor. Eu am muncit pentru confectionarea martisoarelor, care sunt originale”, spune vanzatorul din judetul Harghita. Spatii gratisComerciantii spera totusi ca vanzarile sa mearga mai bine, mai ales ca se apropie 1 martie. Ca si anul trecut, municipalitatea a decis sa ii lase pe comercianti sa isi vanda marfa fara sa plateasca vreo taxa. „Ca in fiecare an in aceasta perioada la Primaria Medias au fost depuse cereri pentru eliberarea de autorizatii pentru comert stradal. Astfel, pana in acest moment au fost eliberate 38 autorizatii pentru comercializarea de martisoare, ghiocei si cadouri pentru 1 si 8 Martie. Locurile unde mediesenii vor gasi  toate aceste obiecte specifice vestirii primaverii sunt Piata Regele Ferdinand I, strada Mihai Eminescu, Piata Agroalimentara, strada Calafat si strada 1 Decembrie”, precizeaza Alina Stefan, purtatorul de cuvant al Primariei Medias. Comerciant martisoare l judetul HarghitaSa stiti ca nu prea cumpara lumea. Cei mai multi prefera sa ia martisoare mai ieftine. E alegerea lor. Eu am muncit pentru confectionarea martisoarelor, care sunt originale”

Facilitati pentru elevi

 Din luna martie, elevii de liceu si cei de la scolile „Istvan Bathory” si „Hermann Oberth” vor plati doar 20 de lei lunar pentru un abonament pe mijloacele de transport în comun ale societatii Meditur. În urma discutiilor avute de conducerea operatorului de transport local si cea a Primariei Medias, cu directorii unitatilor de învatamânt, a fost analizata posibilitatea acordarii unor subventii pentru elevi. Astfel, din luna martie acestia vor plati, ca urmare a unei hotarâri luate de Consiliul Local la începutul saptamânii, doar 20 de lei, în loc de 30 lei pentru un abonament pe o linie. Potrivit cifrelor municipalitatii, de aceasta subventie vor beneficia lunar circa 2.000 de elevi din municipiul Medias.

Vor incepe programul cu doua ore de greva

 Peste 20.000 de functionari publici vor întrerupe lucrul luni timp de doua ore, între 8.30-10.30, si ameninta cu declansarea grevei generale începind cu 9 martie, fiind nemultumiti de anularea anumitor sporuri ale bugetarilor si neplata orelor suplimentare. Lipsa sporurilor “va face ca venitul mediu al angajatilor din administratia publica sa scada la 900-1.000 lei de la 1.700 lei în 2008”, a declarat presedintele Sindicatului National al Functionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu. Liderul sindical avertizeaza ca odata cu diminuarea veniturilor bugetarilor exista riscul cresterii coruptiei la nivelul administratiei publice. Asadar, luni va fi întrerupta activitatea timp de doua ore la Casele Judetene de Pensii, Agentiile de Ocupare a Fortei de Munca, Garda Financiara, Inspectiile Muncii, ANAF, Directiile de Sanatate Publica, Garda de Mediu, Protectia Consumatorului, Directiile de Munca si Incluziune Sociala si Inspectorate Teritoriale de Munca. Guvernul propune reducerea cheltuielilor bugetare în acest an cu 1,62 miliarde lei prin neacordarea salariului de merit, eliminarea premiilor pentru toate categoriile de personal, neplata orelor suplimentare si eliminarea a 18 sporuri si indemnizatii, potrivit unui proiect de Ordonanta de Urgenta.

Americanii nu ne vad cu ochi buni

 Legea electorala este incorectaReferindu-se legea votului uninominal, raportul Departamentului de Stat observa numeroasele critici ale presei din România si chiar ale unor oficiali guvernamentali referitoare la repartizarea locurilor în Parlament pe baza unei formule complicate, care uneori avantajeaza candidatii clasati pe locurile doi si trei în circumscriptii.Apoi, “desi legea nu restrictioneaza participarea femeilor la viata politica, atitudinile societatii fixeaza anumite bariere. Exista doar 38 de femei în Camera Deputatilor de 334 de locuri si 8 femei în Senatul de 137 de locuri. La sfirsitul anului 2008, doar doi din cei 42 de prefecti erau femei”, noteaza documentul.Informatii publice doar prin hotarire judecatoreascaDin punctul de vedere al accesului la informatii oficiale, continua raportul, multe ONG-uri si institutii de presa au fost nevoite de multe ori sa ceara în justitie obtinerea de informatii publice. Spre exemplu, “desi Guvernul le-a cerut serviciilor de informatii sa publice dosarele fostei Securitati, prerogativele CNSAS au fost limitate printr-o decizie a Curtii Constitutionale (...). O ordonanta guvernamentala si o noua lege au permis continuarea activitatii CNSAS, dar institutia nu mai are dreptul sa emita verdicte privind colaborarea cu Securitatea”, precizeaza raportul.Parlamentul si coruptia la nivel înaltRaportul Departamentului american de Stat constata ca în România coruptia continua sa fie o problema si, pe baza concluziilor Comisiei Europene, noteaza ca Parlamentul nu este ferm angajat în eliminarea coruptiei la nivel înalt. Legislatia anticoruptie nu este implementata eficient, iar România este supusa unui mecanism special al Comisiei Europene de monitorizare regulata a progreselor facute pentru reformarea justitiei. “Au existat anumite condamnari pentru coruptie ale unor oficiali mai putin importanti, iar Comisia Europeana a subliniat în raportul pe justitie din iulie ca sentintele judiciare sint lipsite de consistenta si prea blinde”, arata raportul. În plus, potrivit documentului, s-au facut progrese mult prea mici în cele zece cazuri de coruptie care implica fosti ministri, din cauza deciziei fostului Parlament de a bloca investigatiile si din cauza faptului ca acele cazuri au fost suspendate de Înalta Curte de Casatie si Justitie.Fostele proprietati ramin cu problemeCa si în anul precent, raportul din 2009 arata ca în România exista în continuare probleme cu retrocedarea cladirilor si despagubirile. “Dintre cele 201.750 de cereri de restituire de cladiri, 110.481 au fost rezolvate, 39.871 au fost respinse, 7.172 s-au calificat pentru masuri mixte (restituirea si compensatii constind în actiuni la fondul Proprietatea sau în alte servicii), 47.076 de cazuri s-au calificat pentru restituirea echivalentului, iar 16.362 de cereri au fost rezolvate prin restituirea proprietatii”, se arata în raport.Românii se tem ca inca li se asculta telefoaneleÎn ciuda faptului ca prin Constitutie sint interzise interferentele în viata privata si, în general, Guvernul respecta aceste interdictii, exista perceptia larg raspindita ca supravegherea ilegala exista în continuare în România. “Unele organizatii nonprofit pentru apararea drepturilor omului au semnalat faptul ca, potrivit legii, un procuror poate obtine un mandat pentru interceptarea convorbirilor pe o perioada de sase luni, dar ca aceasta poate fi extinsa pe termen nelimitat cu cite trei luni, fara aprobarea judecatorului. Au existat cazuri de interceptari electronice în afara parametrilor legali”, se arata în raportul SUA. Este amintit in acest sens procesul dintre omul de afaceri Dinu Patriciu si Serviciul Român de Informatii (SRI), care a continuat la Curtea de Apel Bucuresti, dupa ce în mai 2007 Tribunalul Bucuresti a decis ca SRI trebuie sa-i plateasca lui Dinu Patriciu 50.000 de lei (17.700 dolari) drept compensatii pentru interceptarea ilegala a telefonului sau. Atit SRI cit si Patriciu au facut apel. De la profanare de morminte la discriminare socialaRaportul anual al SUA privind respectarea drepturilor omului în lume aminteste si de profanarea “fara echivalent” a celor 131 de morminte evreiesti din Bucuresti si atrage atentia ca autoritatile române au tendinta de a minimaliza astfel de acte antisemite, “atribuindu-le de obicei copiilor, betivilor sau persoanelor cu dizabilitati mintale”. În ceea ce priveste celelalte domenii privind respectarea drepturilor omului, raportul SUA constata ca România are în principal probleme cu credibilitatea justitiei, cu coruptia la nivel înalt si cu anumite tipuri de discriminare - ceea ce se arata si în concuziile raportului de anul trecut. “Sistemului judiciar i-a lipsit încrederea publica în capacitatea sa de a aplica în mod impartial legea. Coruptia a ramas o problema extinsa, iar tara a continuat sa fie monitorizata la intervale regulate de Comisia Europeana în privinta progreselor în reforma justitiei si combaterea coruptiei”, se arata în document. Raportul SUA mai atrage atentia ca neglijarea drepturilor persoanelor cu dizabilitati a fost, de asemenea, o problema în România anului 2008. Totodata, chiar daca nu au existat cazuri confirmate de violenta sociala împotriva romilor, discriminarea extinsa a acestei etnii a continuat sa fie un neajuns. În plus, de discriminare sociala au suferit în România si homosexualii, bolnavii de HIV/SIDA, mai ales copiii.

Concurs suspendat

 Concursul pentru ocuparea functiei de director si director adjunct in unitatile de invatamint din judetul Alba, anuntat pentru perioada 30 martie - 3 aprilie, a fost suspendat printr-un ordin al Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii. Conform acestui ordin care a ajuns, ieri, la Inspectoratul Scolar Judetean Alba, data pentru concursul pentru aceste functii va fi stabilita ulterior. “In ordinul ministerului nu s-au precizat motivele pentru care a fost suspendat acest concurs, dar, in opinia mea, este vorba despre o noua metodologie de organizare si desfasurare a acestuia”, a declarat inspectorul general adjunct din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Alba, Elena Ignat.

Social democratii si-au ales noii directori de ?deconcentrate?

 Negocieri prelungite, incepute imediat dupa alegerile din noiembrie 2008, care se apropie acum de final. Conducerea PSD Alba a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca au fost stabilite, deja, numele unor persoane din rindul formatiunii, care vor ocupa posturi de conducere la institutiile care le-au revenit conform intelegerii cu PD-L. Astfel, viitorii sefi ai institutiilor judetene anuntati ieri de liderii social democrati sint: Directia Judeteana pentru Sport Alba - Dorin Dirlosan; Statiunea de Cercetare Vini-Viticola - Liliana Tomoiaga; Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala - Gheorghe Lazea; APIA - Ioan Florea; Compania de Posta - Mircea Leahu; Directia pentru Munca si Solidaritate Socialaa - Sidonia Fagadar; Salina Ocna Mures, Cristian Cojocaru; OCOT, Dorin Retegan; Directia Generala a Finantelor Publice Alba, Bazil Anghel; Inspectoratul Teritorial de Munca Alba - Dorin Leahu; Oficiul Concurentei - Sergiu Solea; Registrul Comertului - Mariana Chebutiu. Alianta electorala PSD^PC aduce la rindul sau postul de director al SC Electrica SA conservatorului Ionel Nicolae, care acum ocupa functia de inginer sef al aceleiasi institutii.

In sfirsit

Dupa citiva ani de asteptare, primaria Teius are, in sfirsit, o pagina activa pe internet. Desi anuntata cu mare pompa, lansarea portalului s-a facut putin cam devreme, fapt pentru care informatiile referitoare la activitatea administratiei locale sint destul de putine. In schimb, cei care intra pe adresa www.primariateius.ro pot gasi imagini din oras, declaratiile de avere ale angajatilor administratiei si informatii referitoare la activitatea Consiliului local. 

Martisoare realizate de prescolari si liceeni

 Copiii din mai multe gradinite si scoli din judetul Alba s-au pregatit sa intimpine primavara cu martisoare pe care le-au confectionat chiar ei. Astfel, prescolarii de la Gradinita nr. 15 “Dumbrava minunata” din Alba Iulia vor prezenta o expozitie cu vinzare, deschisa pina in data de 7 martie. De asemenea, o actiune asemanatoare s-a desfasurat la Grupul Scolar de Chimie Industriala de la Ocna Mures. Artizanii acestor mici bijuterii au fost, de data aceasta, liceenii.

Monument pentru ?Pasarila?

 Asociatia suporterilor echipei Veszprem a organizat o stringere de fonduri pentru construirea unui monument, in memoria handbalistului roman Marian Cozma, ucis, in data de 8 februarie, in Ungaria. Potrivit presedintelui asociatiei, Csaba Remport, monumentul respectiv ar putea fi un bust al sportivului. “Depinde de suma care se va stringe”, a precizat Csaba. El a mentionat ca, inca, nu s-a luat o decizie, in privinta locului, in care va fi amplasat monumentul. Initiativa suporterilor este sustinuta si de primarul orasului Veszprem, Janos Debreczenyi. Asociatia suporterilor echipei Veszprem si-a propus ca monumentul sa fie construit cel tirziu pina la, 8 februarie 2010, cind se va implini un an de la decesul lui Cozma.

Galaxia fara stele

 Dintre cele 16 echipe participante, in optimile de finala ale Ligii Campionilor, una singura are calificarea certa, in faza urmatoare si aceasta este Bayern München, care s-a jucat la Lisabona cu Sporting, razbunindu-si rateurile din campionat cu un scor greu de gasit si in Liga a II-a romaneasca, daramite, in Liga Campionilor. In rest, dispute echilibrate, a caror finalitate va fi aflata de-abia dupa doua saptamini, cind vor avea loc retururile. Nici chiar Liverpool nu poate fi sigura de calificare, dar dupa meciul jucat pe “Bernabeu” se poate spune, fara tagada, ca formatia lui Rafa Benitez este mult mai inchegata, Realul aratind a Galaxia de altadata, fara faimoasele supernove care aducea munti de bani, in seifurile clubului, dar zero performante. Fata de asezarea ultraofensiva a Realului, sistemul 4-2-3-1 implementat de Benitez la “cormorani” a avut eficienta maxima, diferenta fata de precedentul meci, Inter – Manchester, fiind golul prin care echipa din estuarul Mersey a cistigat disputa de pe Bernabeu. O lovitura libera perfect executata de pe dreapta de Fabio Aurelio si capul lui Yossi Benayoun a proptit mingea in poarta, peste un Casillas care se remarcase, in prima repriza, la suturile inselatoare ale lui Torres si Xabi Alonso. Ca si Arsenal cu o zi in urma, Chelsea a inregistrat un scor minim cu o alta echipa italiana, Juventus. Furia de start a echipei lui Hiddink, materializata prin reusita lui Drogba, a fost diluata de revenirea torinezilor, in cautarea cu luminarea, a golului egalizator, care n-a mai venit in ciuda paselor luminoase date de Del Piero. Partida Villarreal – Panathinaikos a fost neasteptat de sclipitoare, insa, dupa ce Karagounis a scufundat “submarinul” cu un traznet de la 25 de metri, a venit si penaltiul, nu prea izbavitor pentru spanioli. Rezultate, marcatori: Real Madrid – FC Liverpool 0-1. Benayoun (’82); Chelsea – Juventus Torino 1-0. Drogba (’14); Sporting Lisabona – Bayern München 0-5. Ribéry (’42, ’63 - penalty), Klose (’57), Toni (’84. ‘90); Villarreal – Panathinaikos 1-1. Rossi (’67 – penalty) / Karagounis (’59)

PSD Alba a desemnat viitorii subprefecti

La vremea aceea, fostul primar de la Albac, Gheorghe Pasca, si ex-viceprimarul de la Cugir, Cornel Murg, au obtinut un numar egal de voturi. Decizia Comitetului Executiv a fost ca numele celui de-al doilea subprefect sa fie stabilit de catre conducerea centrala a partidului, in baza CV-urilor celor doi. Se vede treaba ca s-au schimbat din nou datele problemei, de vreme ce miercuri s-a procedat, in cadrul organizatiei judetene, la o noua runda de votare, in care a fost inclus si Ovidiu Jidveian. Daca acesta din urma nu a avut probleme, fiind desemnat cu unanimitate de voturi, reprezentantii PSD Alba au hotarit sa fie reprezentati la Prefectura si de Cornel Murg, fost viceprimar al orasului Cugir si fost consilier judetean.In ce-l priveste pe Gheorghe Pasca, presedintele PSD Alba, Ioan Dirzu, a declarat ca, cel mai probabil, acesta va ocupa un post de sef al unui Oficiu Prefectural. Referitor la instalarea in functie a noiilor subprefecti, Dirzu a opinat ca procedurile de obtinere a titularilor a calitatii de functionari publici vor dura intre 10 si 15 zile.

Expozitie de icoane la Galda de Jos

Cercul micilor iconari, care functioneaza pe linga Muzeul National al Unirii din Alba Iulia, va intimpina Martisorul printr-o expozitie gazduita de Scoala cu clasele I-VIII din Galda de Jos. Expozitia este organizata cu sprijinul Consiliului Judetean Alba si al Parohiilor Ortodoxe din Galda de Jos si Bucerdea Vinoasa.“La loc de cinste vor sta, in aceasta expozitie, primele icoane facute dupa toate regulile mestesugului, executate doar din pensula, dupa modele autentice si cu maxima grija pentru respectarea coloritului. Copiii au facut, deci, progrese uimitoare. Doar emotiile vernisajului au ramas aceleasi si nevoia de a avea cit mai multi admiratori”, a precizat muzeograful Ana Dumitran.

Campionatul incepe tare

 Dupa atita frig si ceata, reapare soarele pe ulitele fotbalului romanesc, fiindca astazi se va auzi primul fluierat de arbitru, in campionatul Ligii I. Si chiar daca nasurile si picioarele microbistilor – vorba poetului – vor mai ingheta una-doua-trei etape, startul este dat si de-acum si pina-n luna lui Ciresar, vom avea ce comenta, despre jocuri, arbitraje si alte valize, gentute si posetute. Etapa porneste, in fapt de seara, de la ora 19:00, cu un duel moldo-oltenesc pe gazonul din Copou, concomitent cu un duel Lazio – Juventus pe bancile tehnice. Asta, pentru ca fostul juventin Nicolo Napoli se va confrunta, cu fostul lazial Cristiano Bergodi, proaspat uns la cirma formatiei Politehnica Iasi. Oltenii se afla, in lupta pentru o pozitie europeana si, fata de sezoanele anterioare, au primit dreptul de a efectua transferuri, astfel, incit, au revenit in Banie, Florin Soava si camerunezul Jeremie Njock. Intr-o pozitie diametral opusa se afla formatia ieseana, care lupta din greu sa paraseasca zona retrogradarii si, desi era anuntata, in pragul falimentului, iata ca si-a tras antrenor de lux si a transferat citiva jucatori (Andrei Cristea, Petar Jovanovic, Leandro) cu care spera sa-si indeplineasca obiectivul. Meciul cel mai important se joaca, in prag de noapte, in Ghencea, intre alte doua echipe diametral opuse, din alt punct de vedere: daca Steaua nu a vrut sa transfere nici un jucator, cu exceptia celor reveniti de la Buzau, Viorel Moldovan a primenit lotul vasluienilor cu o serie de jucatori straini, care deocamdata nu ne spun nimic: sirbii Milislavljevic si Pavlovic, brazilianul Wesley (remarcat, totusi, in partidele amicale) slovacul Farkas, etc. Mai mult, Steaua a ramas si fara eternul capitan, Mirel Radoi, vindut la Al-Hilal si – colac peste pupaza - nu va beneficia, in acest meci, nici de Dorin Goian, suspendat. Asa ca postura de favorita a Stelei, traditionala, in meciurile disputate acasa, ramine discutabila de aceasta data.De aici incepe returul1. Dinamo    17    11    2    4     25-13    35     (^8)2. Urziceni    17    11    1    5     28-14    34     (^10)3. Timisoara    17    10    5    2     32-20    29     (^11) *4. CFR    17    8    5    4     24-13    29     (^2) 5. Steaua    17    7    8    2     24-13    29     (^5)6. Craiova    17    7    7    3     23-16    28     (^1)7. Rapid    17    8    4    5     22-17    28     (^1)8. Arges    17    8    3    6     24-21    27     (^3)9. Vaslui    17    7    4    6     19-16    25     (-2)10. Otelul    17    6    5    6     22-20    23     (-4)11. Brasov    17    5    8    4     14-13    23     (-1)12. Bistrita    17    6    3    8     17-17    21     (-6)13. Pandurii    17    5    6    6     17-22    21     (-3)14. Farul    17    5    4    8     14-24    19     (-8)15. Iasi    17    4    4    9     13-25    16     (-11)16. Medias    17    4    3    10     18-31    15     (-9)17. Otopeni    17    2    3    12     14-31    9     (-15)18. Buzau    17    0    3    14     6-30    3     (-21)* echipa penalizata cu sase puncteProgramul etapei a XVIII-aZiua        Ora    Meci            Rezultat tur    TVVineri        19:00    Iasi – Craiova        0-2                GSP TVVineri        20:45    Steaua – Vaslui    0-1     Antena 1Simbata    15:00    Otelul – Medias    2-2         GSP TVSimbata    17:00    Farul – Buzau    1-0    Simbata    18:00    Timisoara – Arges    1-1         GSP TVSimbata    20:30    Urziceni – Brasov    0-1         GSP TVDuminica    15:00    Bistrita – Rapid    0-3         GSP TVDuminica    18:00    CFR – Otopeni    4-0        GSP TVDuminica    20:30    Dinamo – Pandurii    1-1         GSP TV

Hodaita alunga spiritele rele

 Duminica, la lasarea serii, pe dealurile satelor de pe linga Alba Iulia se vor vedea focuri. Este semn ca in acele localitati inca se mai pastreaza obiceiul Hodaitei, care marcheaza inceputul postului Pastelui. Este o sarbatoare a purificarii, focurile fiind aprinse pentru a alunga spiritele rele. “Stiu acest obicei de cind eram mic, iar acum am 71 de ani. E mostenit de la inaintasii nostri”, a povestit Pavel Popa, mai cunoscut sub numele de Pistol, din Oarda de Jos. El isi aminteste si transformarile pe care le-a suferit acest obicei de-a lungul timpului. “Legam un smoc de paie, implintam o furca, ii dadeam foc si ne invirteam cu paiele arzind. Si strigam: <<Cine n-a inceput slanina, sa-i mince uliul gaina>> si altele din astea”, a povestit Pistol. Era si prilej de a striga numele tinerilor care se placeau, “sa le faca pod”. “Dupa anii ‘50, dupa razboi, au aparut conservele. Si atunci puneam, intr-o cutie goala de conserve, cenusa si o cirpa cu petrol lampant si ii dadeam foc. Si iarasi ne invirteam cu ele arzind pina ne durea mina. Dupa ‘80-’85, am inceput sa dam foc la cauciucuri si asa se intimpla si astazi”, a sintetizat Pavel Popa evolutia obiceiului. Ceea ce s-a pastrat este prezenta focului, care este considerat purificator. “Hodaita inseamna ca se lasa postul Pastelui si se indeparteaza spiritele rele prin aprinderea de faclii”, a explicat Pistol. Dupa ce se incheie aceasta ceremonie, oamenii merg acasa si consuma mincaruri traditionale de post, mai ales fasole frecata si cartofi copti. Duminica este ultima zi in care se mai maninca “de dulce”, dar numai oua, brinza si lapte, pentru ca ultima zi in care s-a mai mincat carne a fost duminica anterioara. “Ne-a mai lasat Dumnezeu lapte si oua pentru inca o saptamina, asa ca sa ne obisnuim. De acuma, gata. Luni se spala vasele, lingurile, oalele si tot ce se mai foloseste in bucatarie si se pun deoparte. Se scot altele in care nu a fost carne sau lapte, ca sa nu fie pic de unsoare in mincare”, a mai afirmat Pistol din Oarda.

Pandurii - Dinamo, conflict stins

 Presedintele formatiei Pandurii, Marin Condescu, a declarat, miercuri, ca a achitat datoria de 250.000 de euro clubului Dinamo, in contul transferului lui Ilie Iordache, fapt care va permite ca meciul dintre cele doua echipe, programat duminica, sa se dispute, dupa cum a anuntat si Comisia pentru Statutul Jucatorului: “Am achitat cei 250.000 de euro. Acum sintem pregatiti sa jucam. Sintem decisi sa facem un meci mare in Soseaua Stefan cel Mare. Nu le puteam da satisfactia sa nu jucam cu ei duminica. Vom fi pe Stadionul Dinamo duminica si vom juca un fotbal de calitate. Daca facem un egal sau ii batem, le punem botnita”, a declarat Marin Condescu pentru NewsIn.

Balan si Varga, la Urziceni

 Mijlocasii Sportului Studentesc, Tiberiu Balan si Dacian Varga, vor semna contracte valabile pina la finalul sezonului cu echipa pregatita de Dan Petrescu, iar in functie de evolutia lor, cei doi vor putea fi achizitionati definitiv, a declarat, ieri, pentru NewsIn, Vasile Siman. Tiberiu Balan (28 de ani) a fost imprumutat si in tur la Unirea Urziceni, insa, intelegerea a expirat, iar la inceputul acestui an a revenit la Sportul Studentesc. In virsta de 24 de ani, Dacian Varga este un produs al clubului Sportul Studentesc si a evoluat numai pentru aceasta formatie, intre anii 2003-2009. In acesta saptamina, cei doi jucatori au fost doriti si de FC Timisoara, insa, patronul Sportului Studentesc a declinat oferta lui Marian Iancu.

Tunurile pe secretar

 Secretarul municipiului Medias, Sorin Costache, risca sa fie înlocuit din functie. În cadrul sedintei ordinare de luni a Consiliului Local, acesta a primit calificativul nesatisfacator din partea a 14 consilieri din cei 18 prezenti. Cu toate acestea, nimeni nu i-a adus secretarului niciun fel de acuzatie, lucru care face ca situatia sa fie una cel putin ciudata. Ultimul punct aflat pe ordinea de zi a sedintei ordinare a Consiliului Local, a fost cel cu privire la raportul de activitate si propunerea evaluarii performantelor profesionale pentru secretarul municipiului Medias. În momentul în care se va întoarce din concediu la începutul lunii martie, primarul Daniel Thellmann, va trebui sa evalueze performantele secretarului, tinând cont si de calificativul primit din partea Consiliului Local.

Dupa puncte pe ?Crisuri?

Elevii lui Aurel Sunda isi doresc sa debuteze cu dreptul in retur, sa practice un joc bun, la finalul caruia sa obtina toate cele trei puncte. In partida-tur, FC Unirea a bifat prima victorie din actualul sezon, reusind sa invinga cu 3-0 pe teren propriu.Tibi Moldovan, nasul bihorenilorVenit in aceasta iarna la FC Unirea de la Farul Constanta, Tibi Moldovan spera ca istoria din 2003 sa se repete si Unirea sa promoveze in Liga 1. Atunci echipa din Cetatea Marii Uniri a obtinut ultima victorie pe “Crisuri”, «alb-negrii»invingind cu 2-1, intr-un meci contind pentru Divizia A, golul victoriei fiind inscris de “Moldo-gol”. In primavara aceluiasi an, la celebrul joc de pe “Cetate”, FC Unirea - FC Bihor 4-3 (dupa 0-3 in minutul 72), Tibi si-a trecut in cont o “dubla” tocmai la debutul in garnitura albaiuliana. “Partida de la Oradea e la fel de importanta pentru mine, la fel ca cea din 2003, iar la finalul acelui sezon am reusit sa promovam. Imi doresc sa cistigam si sper sa facem un joc bun. Terenurile si vremea de afara nu sint tocmai cele mai bune, dar, indiferent de mediul in care jucam, noi trebuie sa ne adaptam. Dorinta fiecarui atacant este sa inscrie, insa, in primul rind, eu vreau sa joc bine. Meritul unui gol este al intregii echipe. Atuul echipei uniriste este disciplina tactica”, a declarat atacantul de 27 de ani. Victoria, singura alternativa Mijlocasul Ionut Balan isi doreste ca Unirea sa cistige intilnirea de la Oradea. “Ne asteapta un meci greu, speram sa nu ne dezavantajeze terenul. Indiferent de conditii, noi trebuie sa cistigam, daca vrem sa promovam. Am venit de putin timp la Alba Iulia si, de cind sint aici, am observat ca pasam, avem posesie si construim mult. Nu trebuie sa ne fie frica de adversari, daca ne consideram o echipa mare. Bihorul ar trebui sa se teama de Unirea”, a declarat Balan. Fostul jucator al UTA-ei Arad a spus de ce nu a ales sa mearga la Otopeni si a venit sa joace la Alba Iulia: “decit o retrogradare, mai bine o promovare!”.Galeria “Black Warriors”Formatia din Cetatea Marii Uniri va fi insotita si in aceasta deplasare de fanii albaiulieni. Astfel, suporterii uniristi care doresc sa fie alaturi de echipa la Oradea sint asteptati simbata dimineata, la ora 6.00, in spatele tribunei a doua a stadionului “Cetate”, de unde va pleca un autocar. “Al 12-lea jucator, la Oradea, cu siguranta vor fi suporterii din Alba Iulia. Sper sa le oferim un joc bun si un rezultat pe masura!”, a spus antrenorul Aurel Sunda.AUREL SUNDA, antrenor FC Unirea Alba Iulia“Sintem pregatiti din toate punctele de vedere pentru acest retur si am mare incredere in intreg colectivul ca vom cistiga meciul de la Oradea. Bihorul s-a intarit cu 3-4 jucatori, unii chiar cu experienta primei ligi. Avem si noi jucatori care din vara au mari sanse sa joace in Liga I. Orice echipa care intilneste liderul se ambitioneaza, dar noi trebuie sa ne respectam statutul de lider si sa obtinem toate cele trei puncte”.Echipa probabila: Rotaru – M. Rus, Poverlovici, Bumbac, B. Bucurica – Foro, Dalbea/cpt, Selagea, C. Cristea – T.Moldovan, Sg.Costea.Arbitri: Coltescu Sebastian (Craiova) - Stanescu Florin (Bucuresti) si Marinescu Vasile (Bucuresti), rezerva: Albon Teodora (Cluj). Observator FRF: Mehedintu Petre (Timisoara).ETAPA A 18-AFCM Tirgoviste - CFR Timisoara (in tur 0-1)Minerul Lupeni - Dacia Mioveni (2-0)UTA Arad - FCM Tg. Mures (2-2)Drobeta Turnu Severin - “U” Cluj (2-1)Muresul Deva - Liberty Salonta (1-1) Mechel Cimpia Turzii – International (1-2)Jiul Petrosani - ACU Arad (2-2)FC Bihor Oradea - FC UNIREA (0-3)Ariesul Turda - CSM Rm. Vilcea (1-1)

Fotograful sau desenatorul cu lumina

Multi dintre noi percepem astazi fotografia ca fiind la distanta de un clic pe un aparat foto digital. Fotograful albaiulian Anton Gurita, care de mai bine de 31 de ani face aceasta meserie, ce este strins legata de o pasiune, ne explica citeva secrete ale acestei arte aflata la indemina tuturor si ramasa, totusi, aproape necunoscuta. Si-a ales meseria la 10 aniPutini dintre noi stim din copilarie care va fi meseria pe care o vom face. Anton Gurita, care acum are un atelier foto in Alba Iulia, a primit primul aparat foto la 10 ani si, de atunci, nu a reusit sa se mai desparta de el. “Am primit un Smena, unul dintre cele mai usor de minuit aparate, care m-a tinut vreo citiva ani buni. Incet, incet, fotografia a devenit o pasiune, asa ca, dupa ce am terminat scoala, am plecat la Bucuresti, unde am facut liceul de tehnica cinematografica. Am invatat acolo si tehnici de fotografie si multe detalii tehnice, care mai apoi mi-au prins bine. Din motive personale, am ales sa ma intorc in Alba Iulia, unde, din ‘78 pina in ‘94, am lucrat la Intreprinderea Cinematografica. In aceeasi perioada am inceput sa ma preocup serios si de fotografie. Mai intii mergeam la prieteni si cunoscuti, mai apoi la nunti sau la botezuri, iar in ‘94 am deschis studioul”, povesteste fotograful Anton Gurita. “Incomparabil mai usor”Din obscuritate la lumina, prin aceasta sintagma poate fi rezumata evolutia din ultimii ani in ceea ce priveste tehnica fotografica. Din spusele albaiulianului Anton Gurita, diferenta majora in ceea ce priveste developarea unei fotografii si trecerea ei pe hirtie este aceea ca, in urma cu doar un deceniu, acest procedeu se realiza intr-o camera obscura, iar la acest moment totul se face in lumina. “Acum este incomparabil mai simplu sa realizezi o fotografie. Inainte de tehnicile moderne se developa pentru inceput filmul si mai apoi, cu ajutorul unor lupe de marimi diferite, se marea imaginea. Pentru o poza alb-negru se folosea un revelator, mai apoi un fixator, dupa care urma spalarea. Pentru o fotografie color, trebuia folosit si un procedeu care se numea inalbire-fixare, dupa care urma fixarea. Toate aceste etape se faceau cu substante chimice, unele dintre ele toxice. De altfel, totul era atunci mai complicat, hirtia fotografica venea in teancuri care te obligau la o anumita marime standard. Acum hirtia este in role care pot fi taiate de calculator, in functie de cerintele clientilor”, a explicat fotograful albaiulian.  Fotograful partas la evenimentele placuteCei mai multi albaiulieni care trec pe la un studio foto vor sa scoata pe hirtie poze de la evenimente fericite din viata lor, instantanee sau cadre “lucrate”, de la nunta, botez, concedii sau petreceri, iar in felul acesta fotograful asista la bucuria clientilor sai.“Vrem sa pastram in amintire, momentele in care am fost fericiti, cind am avut alaturi pe cei dragi sau cind am facut un lucru deosebit. De altfel, albaiulienii prefera acum sa isi pastreze imaginile pe suport electronic, dar pozele de la nunta mai trebuie date si altor membri ai familiei, care le prefera pe hirtie, asa ca noi facem mai ales poze frumoase de la evenimente placute”spune Anton Gurita. Momente importante in istoria fotografieiAnticii stiau ca este suficient sa faci o gaura intr-o cutie inchisa, pentru a face sa apara o imagine reala inversata. Cunosteau, deci, camera obscura. Alchimistii au observat mai apoi ca lumina poate innegri treptat clorura de argint, care reda, astfel, o imagine alb-negru. Abia in 1819, insa, John Herschel a descoperit un fixator al fotografiei, hiposulfilul de sodiu. Cel care a facut legatura intre cele trei procedee a fost Joseph Niepce, care a realizat si prima experienta fotografica in jurul anului 1830. Data oficiala pentru inventia fotografiei este insa 1839, cind inventia lui Niepce, care a murit in 1833, a fost recuperata si prezentata oficial de Jaques Daguerre. De atunci pina astazi, fotografia a devenit un procedeu uzual si a fost primita in rindul artelor. 

Patru generatii de romani...

 Povesteam zilele trecute cu un prieten si am ajuns sa ne punem o intrebare, ce-i drept retorica, despre viitorul Romaniei. “Cum va arata tara aceasta in urmatorii ani”? Sincer, pe mine ma interesa mai mult cum voi arata eu in urmatorii ani, si nu cu referire directa la aspectul fizic. Probabil ca aceeasi intrebare sta pe buzele sau ascunsa in sufletul mai multor milioane de romani. Ei bine, desi este o discutie destul de veche care dureaza de citiva ani buni si se reia periodic, ori de cite ori apare ocazia, nici unul dintre noi nu a reusit sa ofere un raspuns. Logic vorbind, nu poti sti ce se va intimpla miine, iar practic, la cum arata prezentul, ti-e frica sa te gindesti la viitor. La citeva zile dupa ultima “dezbatere” pe aceasta tema, o imagine s-a instalat in mintea mea. O imagine destul de cuprinzatoare, dar greu de explicat, mai ales prietenului meu care, probabil, isi pune in continuare aceeasi intrebare. Citiva tineri pina in 30 de ani, cu priviri goale si fete obosite, stau in jurul unei mese pe care stau doar citeva alune si sticle de bere. Si-ar dori sa mearga acasa la sotii si copii, doar ca nu au asa ceva, iar de la servici tocmai ce au plecat. Se intreaba ce ar trebui sa faca in continuare, pentru ca de somn nu poate fi vorba. Nu au chef de distractie si nici in club nu au ce cauta. Problema lor este ca au ajuns la concluzia ca au serios de munca pentru a scoate tara din rahat, si le este teama sa se apuce de o astfel de treaba. Fiecare in parte se intreaba de ce inaintasii lor au facut ceea ce au facut, sau mai bine zis de ce nu au facut ceea ce era de facut. Pentru ei, nu este o intrebare retorica. Tinerii de fata chiar nu inteleg de ce mostenirea este atit de grea. Oare este vina lor ca s-au nascut la aproape 10 ani de la Revolutia din 1989? Cu siguranta nu! Doar ca si-ar fi dorit sa prinda acel eveniment, astfel incit sa poata pune lucrurile in ordine. Sa faca prima data fundatia, si abia apoi sa cladeasca, sa puna acoperisul, sa utileze interiorul, sa il populeze si apoi sa se odihneasca. Acum trebuie sa demoleze tot, sa curete si abia apoi sa inceapa cu inceputul. In plus, totul incepe cu umplerea gropilor sapate de catre parintii si bunicii lor. Se ridica cu totii, isi platesc consumatia si pleaca aiurea. De miine trebuie sa se apuce de munca, dar le este teama. Este intr-adevar o imagine foarte greu de inteles si poate una pe care nu o dorim reala. Problema este ca nu avem ce face. Vina nu ne apartine, este a naturii. Natura, si poate divinitatea, ne-a impartit in patru generatii. Cei trecuti de 70 de ani, care traiesc din amintiri, cei intre 45 si 70, care traiesc din nostalgii, cei intre 20 si 45, care traiesc din sperante, si cei de pina la 20 de ani, care traiesc din asteptari.

Horoscop zilnic

 Berbec Nu este momentul sa incepeti activitati dificile, pentru ca va lipseste simtul practic.Ar fi bine sa nu luati nici o initiativa la serviciu sau in afaceri. S-ar putea sa nu fiti prea inspirat. Taur Dimineata sinteti putin confuz, motiv pentru care s-ar putea sa nu va faceti inteles prea usor. Va sfatuim sa va ordonati ideile.Daca doriti sa cumparati ceva de valoare, nu incercati sa-i faceti partenerului de viata o surpriza! Sfatuiti-va inainte de a da banii! Gemeni Desi va simtiti in forma, s-ar putea sa descoperiti ca nu prea aveti spor si ca nu va reuseste mai nimic. Astazi nu prea sinteti realist.Va sfatuim sa nu fortati lucrurile, pentru ca riscati sa provocati discutii aprinse. Rac Primiti o suma importanta de la o persoana mai in virsta din familie si incepeti sa va faceti planuri. Ar fi bine sa nu va pripiti, pentru ca va lipseste simtul practic si s-ar putea sa suferiti un esec.Va recomandam sa va consultati cu partenerul de viata. Leu Dimineata s-ar putea sa aveti probleme la serviciu, daca nu reusiti sa va concentrati.Va sfatuim sa nu va amestecati in birfele celor din jur, pentru ca mai tirziu riscati sa aveti discutii.Dupa-amiaza va reveniti. Nu este exclus sa petreceti o seara romantica. Fecioara In prima parte a zilei sinteti confuz si indispus. Va recomandam sa nu va asumati riscuri, pentru ca sansele de reusita sint minime.Daca aveti ocazia sa va relaxati intr-un fel sau altul, nu stati pe ginduri!Ar fi bine sa va menajati sanatatea. Balanta Aveti planuri mari, in special in domeniul financiar, dar inca nu reusiti sa vedeti semne incurajatoare. Va sfatuim sa aveti mai multa rabdare si sa munciti mai ordonat.Ar fi bine sa acceptati sugestiile unei femei mai in virsta. Scorpion Dimineata sinteti foarte sensibil si nu va convine nimic. Incercati sa depasiti cit mai repede aceasta stare, pentru ca va poate afecta relatiile cu ceilalti!Va recomandam sa uitati pina miine ambitia de a va impune in fata colegilor.Spre seara, o ruda va da o veste buna cu care reuseste sa va ridice moralul. Sagetator Nu este o zi potrivita pentru intilniri cu prietenii sau pentru afaceri. Sinteti mofturos si nu prea aveti chef de vorba.Aminati cumparaturile si investitiile! Exista riscul sa luati decizii neinspirate.Pe plan sentimental, totul este in regula. Va sfatuim doar sa acordati mai multa atentie persoanei iubite. Capricorn Incercati sa nu va asumati prea multe responsabilitati! Riscati sa nu va iasa mare lucru.Primiti o mina de ajutor de unde nici nu va asteptati.Spre seara, mergeti la prieteni si uitati de toate problemele de peste zi. Varsator Dimineata s-ar putea fiti confuz si sa aveti dificultati de comunicare.Nici intuitia nu va ajuta din cale afara, asa ca ar fi bine sa nu mergeti la risc.Va sfatuim sa nu neglijati odihna. Chiar trebuie sa va reincarcati bateriile. Pesti Nu este o zi favorabila pentru investitii si planuri de viitor.In schimb, relatiile sentimentale va ofera mari satisfactii.Evitati afacerile la marginea legii, pentru ca riscati sa aveti probleme.Nascuti pe 27 februarie - Ziua stapinilor realitatiiNativii zilei de 27 februarie sint extrem de constienti de infaptuirile lumii inconjuratoare. Ei cheltuiesc foarte multa energie pentru a intelege elementele de baza ale vietii de zi cu zi – cum functioneaza lucrurile, de ce se comporta oamenii intr-un anumit fel, cum sa lucreze in avantajul mediului inconjurator. Acesta reprezinta doar inceputul. Beneficiind de aceasta baza solida a realitatii, nativii zilei de 27 februarie permit spiritului lor curios sa exploreze in exterior, spre sferele sociale, internationale si universale. Deoarece confera soliditate fiecarei activitati pe care o intreprind, ei pot conta cu incredere pe intelepciunea pe care au acumulat-o din experienta. Ei vor depune eforturi suplimentare si din ce in ce mai ambitioase pentru a capata aceasta soliditate.Cele mai mari dificultati ale nativilor zilei de 27 februarie ies de obicei la suprafata in vietile lor personale. Deoarece sint niste indivizi extrem de solicitanti si alegerile intuitive in cadrul relatiilor lor sint adesea mai putin potrivite pentru ei, nativii vor avea vieti sentimentale tumultoase si chiar haotice. Din anumite motive, cu toata intelegerea si capacitatea lor de a-si urma propriul drum, ei stiu adesea surprinzator de putin despre ei insisi, despre nevoile lor. Este foarte important pentru nativi sa faca inca de timpuriu diferenta intre ceea ce doresc si ceea ce au nevoie. Prin satisfacerea propriilor nevoi reale, ei pot obtine stabilitatea emotionala si chiar fericirea. Mult prea des, ei simt ca problemele pot fi rezolvate de catre o alta persoana. Astfel, nativii isi canalizeaza energia spre viata sentimentala, neglijind cautarea unor solutii pentru propriile nevoi profunde. Data fiind situatia lor emotionala, este posibil ca nativii sa experimenteze mai mult “consolari” intre relatiile trecute. O perioada mai indelungata de singuratate le-ar putea face destul de mult bine. Datorita naturii lor sensibile si contemplative, ei ar trebui sa fie capabili sa se dezvolte fara un ajutor din exterior.Nativii zilei de 27 februarie sint cei mai fericiti cind isi pot lasa mintea sa zburde libera, vizind o gama vasta de subiecte. In general, ei au nevoie de prieteni si parteneri care sint la fel de activi din punct de vedere intelectual. Nativii zilei se lupta adesea cu mediul lor social in tentativa lor de a-l stapini intr-o anumita masura sau daca este posibil de a-l reorienta. Dorinta lor arzatoare de a domina este foarte puternica. Datorita magnetismului pe care il emana, ei trebuie sa fie atenti sa nu ii copleseasca pe cei din jur.Daca nativii zilei de 27 februarie isi pierd directia morala, ei vor atrage intr-o mare masura asupra lor si a celorlalti distrugerea. Capacitatea lor de a vedea adevarul si chiar de a realiza ceea ce doresc printr-o combinatie rara de empatie si vointa reprezinta pentru ei provocari morale. SFATURI: Stapineste mediul inconjurator pentru a-l face sa te inteleaga. Urmeaza-ti calea spirituala indiferent ce implica acest lucru, dar fii amabil cu cei pe care ii intilnesti in calea ta. Concentreaza-te asupra treburilor tale si nu te mai abate de la drumul cel drept. PUNCTE FORTE:  Magnetic Capabil Monden PUNCTE SLABE:  Inconstient Solicitant Haotic din punct de vedere emotional Nascuti pe 28 martie - Ziua entuziasmului     Nativii zilei de 28 februarie manifesta un entuziasm enorm pentru viata, pe care ei il transmit tuturor celor cu care intra in contact. Acesti indivizi pozitivi, energici sunt capabili sa lumineze orice ocazie cu personalitatea lor vibranta. Insa, pe de alta parte, ei au o inclinatie de a o lua intr-o directie total gresita, fara sa stea pe ganduri. Sa fie constienti de acest lucru este aproape imposibil, deoarece ei sunt cuprinsi in totalitate de entuziasmul lor. Ei se pot simti dintr-o data siguri si pozitivi, dinamici si eficienti sau distructivi in functie de circumstante. Evident, cei nascuti in aceasta zi ar face tare bine daca ar sta un pic si ar contempla la directia in care se indreapta in viata. Ei vor ajunge sa se cunoasca mai bine pe ei insisi si sa fie mult mai degajati si cu un scop bine definit in actiunile lor. Deoarece energiile lor au tendinta de a fi difuze si dispersate si devreme ce ei pot fi atat de usor ademeniti de noi activitati, nativii zilei de 28 februarie pot adopta o atitudine ireala indreptata spre lume. Aceasta ii va ingijora foarte tare pe cei apropiati lor sau cei din jurul lor. O parte din problema este aceea ca nativilor zilei de 28 februarie le place sa ii ingijoreze pe ceilalti in ceea ce ii priveste si pot chiar sa se angajeze in activitati nesigure si periculoase tocmai pentru a le atrage atentia. Pentru cei nascuti astazi, entuziasmul de moment al evenimentelor, senzatiile ce sunt trezite atat in ei insisi, cat si in ceilalti, ii vor face sa simta ca traiesc. Totusi, ei trebuie sa invete sa fie extrem de discriminatori in alegerile privitoare la activitatile si angajamentele lor, la preluarea provocarilor, ce sunt atat riscante, cat si meritorii si recompensante, si nu atat pe termen scurt, ci chiar pe viata. Deoarece ei aleg sa traiasca in asemenea moduri vitale si necompromitatoare, nativii zilei de 28 februarie experimenteaza mult mai mult din viata decat o persoana obisnuita. Majoritatea celor nascuti in aceasta zi nu ar concepe viata altfel. Pe de alta parte, entuziasmul lor lipsit de inhibitii ii poate duce la neglijenta si nesabuinta, ce vor sta in calea unei dezvoltari serioase. De asemenea, pe masura ce se maturizeaza, nativii zilei de 28 februarie pot vedea ca efectele secundare negative ale activitatilor lor incep sa atenueze amuzamentul si stimularea. Cei nascuti in aceasta zi simt nevoia de a-si completa entuziasmul de a trai cu o anumita doza de intelegere. Prin intermediul intamplarilor pozitive si negative, ei isi pot dezvolta o filozofie personala, sporindu-si intelegerea spirituala a vietii. Intrebarea este, in ce punct experienta se va transpune in cele din urma in intelepciune. Pentru anumiti nativi ai zilei, o asemenea evolutie are loc destul de tarziu in viata, pentru altii nu are loc niciodata. Intr-adevar, este obligatoriu ca nativii zilei de 28 februarie, sa se retraga la un moment dat de pe scena trecatoare a vietii si sa observe indeaproape vietile lor si ale celorlalti. SFATURI:  Cultiva-ti latura contemplativa si confrunta-te cu problemele importante ale existentei. Nu te lasa dus de val cu chestiuni incitante si senzatii. Ceea ce te face sa simti ca traiesti cu adevarat trebuie adaptat pe masura ce inaintezi in varsta.  PUNCTE FORTE:  Vibrant  Animat  Complex din punct de vedere emotional PUNCTE SLABE:  Extrem de entuziast  Excesiv  Neglijent Nascuti pe 1 martie - Ziua sensibilitatii artistice     Cei nascuti pe data de 1 martie au un simt natural pentru exprimarea artistica si o mare sensibilitate fata de mediul inconjurator. De obicei sunt fini observatori ai frumusetii, indiferent ca este vorba de oameni, natura, arta si chiar de viata de zi cu zi. Cei care au impresia ca nativii sunt prea preocupati de acest aspect sau ca sunt superficiali vor fi surprinsi de spiritul lor practic. Desi persoanele nascute pe 1 martie isi impun de obicei o structura logica pentru a-si ordona viata de zi cu zi, in plan personal lasa totul la voia intamplarii. Daca toate sunt in buna ordine intr-o situatie obisnuita, oricare ar fi aceasta, nativii isi rezerva dreptul de a alege cum sa se comporte in viata personala. Uneori sunt foarte relaxati, intarzie la intalniri, sunt delasatori, dar alteori aleg constiinciozitatea, punctualitatea. In general o astfel de alegere este facuta in functie de importanta acordata unui lucru si nici pe departe pe baza toanelor de moment. Astfel, nu poate fi vorba de o lipsa de disciplina ci mai mult de o atitudine relaxata, un refuz de a se lasa constransi. Fie ca sunt artisti sau oameni de afaceri, persoanele nascute in ziua de 1 martie sunt de obicei foarte atente la aspectul lor exterior precum si la mediul inconjurator. Aceasta nu se intampla doar din considerente estetice ci si datorita faptului ca nativii apreciaza corect importanta aspectului exterior in drumul lor catre reusita. Nativii care au o orientare spre afaceri sau politica stiu foarte bine cum sa fie fermecatori, diplomati, cand sa forteze nota si cand nu. Sensibilitatile lor estetice se reflecta in eleganta cu care isi indeplinesc sarcinile in cariera. Nativii acestei zile simt in general ca felul in care fac un lucru este la fel de important ca rezultatul obtinut. Pot fi foarte neiertatori cu persoanele nepoliticoase, brutale, lipsite de maniere. Indivizii nascuti pe 1 martie prefera sa fie destinsi, sa rada si sa se bucure de timp intr-un mod lejer, sa evite problemele mai ales in viata personala. La locul de munca, greutatile care apar sunt intampinate cu capul sus si reprezinta o oportunitate de evolutie. In viata privata, insa, atunci cand intervin probleme, nativii trec prin stari extrem de neplacute. In loc sa se agate de bataliile ce par sortite infrangerii, cei nascuti in aceasta zi aleg adesea sa fuga inainte ca lucrurile sa se inrautateasca. Din nefericire, ei poarta adesea durerea sufleteasca sau confuzia in ei fara sa o rezolve. Indivizii nascuti la 1 martie trebuie sa invete sa infrunte problemele interpersonale si sa le rezolve in loc sa se impacienteze sau poate chiar sa devina respingatori. Desi sunt indivizi deosebit de expresivi, in astfel de situatii nativii acestei zile se pot inchide in ei. SFATURI:  Nu cauta mereu o cale de scapare. Consolideaza latura mai agresiva a naturii tale. Descopera ceea ce ti se potriveste cu adevarat, dar fii atent sa nu te lasi inghitit de rolul tau. PUNCTE FORTE:  Artistic  Tehnic  Ambitios  PUNCTE SLABE:  Nehotarat  Evaziv    

90% compensare pentru pensionari

Aceasta masura a fost anuntata in urma sedintei de Guvern de miercuri, de catre ministrul Sanatatii, Ion Bazac. Casa de Asigurari de Sanatate Alba, care asigura o parte din fondurile necesare pentru acest program, a fost instiintata, ieri, despre aceasta decizie a Ministerului Sanatatii.Cupon de pensie si declaratie pe proprie raspundereMasura anticriza, asa cum a fost numita de ministrul Sanatatii, se va aplica cu incepere de la 1 martie, data de la care pensionarii cu pensii de pina la 600 de lei vor beneficia de o compensare de 90% din pretul de referinta al medicamentelor care sint inscrise pe lista B a compensatelor care, pina la acest moment, erau compensate doar 50%. Trebuie precizat, insa, faptul ca retetele vor putea fi achizitionate de catre pacienti doar cu 10 % daca nu depasesc valoarea de 300 de lei.“Este vorba despre medicamentele cele mai scumpe, pentru diferite afectiuni, cum ar fi cele cardiovasculare sau de alta natura. Pentru a beneficia de compensare, pensionarii trebuie sa se prezinte la medicul de familie cu ultimul cupon de pensie, un act de identitate si trebuie sa semneze o declaratie pe proprie raspundere ca nu realizeaza si alte venituri decit cele din pensie”, a explicat reprezentantul Casei de Asigurari de Sanatate Alba, Gheorghe Muntean.  Pensionari “descalificati”De aceasta compensare vor beneficia doar cei care realizeaza acest venit exclusiv din pensie, ceea ce presupune ca o parte dintre pensionari nu vor putea sa ia medicamentele aflate pe lista B de compensate doar cu un procent de 10%, deoarece nu corespund criteriilor. Cei care au certificate de producator sau obtin venituri din inchirierea unui spatiu de locuit nu vor avea dreptul decit la o compensare de 50%. In aceste conditii, se poate spune ca aceasta masura va incuraja si munca la negru, deoarece o parte dintre pensionari pot lucra ca paznici sau ingrijitori, iar declarind aceste venituri vor fi exclusi de la aceasta compensare. “La acest moment, peste 44% dintre pensionarii din judetul Alba au o pensie lunara mai mica sau egala cu 600 de lei. Mai exact, din cei 40.500 de pensionari care beneficiaza de aceasta suma, 92 dintre acestia au o pensie de fix 600 de lei”, a explicat directorul Casei de Pensii Alba, Daniel Suciu. Nu este specificat, insa, citi dintre acesti pensionari au si venituri suplimentare si pierd in acest fel compensarea.

Sophia Loren, vesnica regina a elegantei

 Poreclita „ratusca cea urâta” pe când era adolescenta, Sophia Loren, a fost si ramine si în zilele noastre un veritabil monument de eleganta. Dovada a venit duminica noapte, la gala decernarii premiilor Academiei Americane de Film. Invitata pe scena pentru a prezenta Oscarul pentru cea mai buna actrita în rol principal, Sophia a lasat din nou asistenta cu gura cascata. Pentru ca este lucru mare sa te remarci într-o companie de lux - si, mai ales, într-o companie mult mai tinara -, precum cea formata din Halle Berry, Shirley MacLaine, Nicole Kidman si Marion Cotillard, patru simboluri ale frumusetii cinematografice. În timp ce, mult mai tinerelele ei colege de brasla s-au facut de râs prin modul vestimentar - Beyonce a venit parca direct de la o nunta din cartier, Miley Cyrus a ales o rochie încarcata, cu aspect de varza, iar Angelina Jolie a aratat cu 20 de ani mai în vârsta decât este, preferind o rochie neagra, complet plictisitoare -, Sophia Loren ramine, la cei nu mai putin de 75 de ani ai sai, regina elegantei universale. O regina care a avut grija ca toata viata sa îsi pastreze aceleasi dimensiuni si forme de invidiat. Si, ca fapt divers, o regina care s-a prezentat la Premiile Oscar cu o rochie din propria-i garderoba, purtata în urma cu mai bine de patru decenii...

Marica i-a masuri ferme

 Gina Pistol nu va mai poza niciodata dezbracata, dupa ce iubitul ei, Ciprian Marica, i-a impus sa renunte la acest „obicei” banos. Potrivit revistei Star, fotbalistul i-a impus iubitei sale un set de reguli care trebuie respectate cu sfintenie. Si, cea mai interesanta dintre ele este ca, Gina, nu mai are voie sa îsi arate frumosi-i nuri sau vreo alta parte intima a corpului. Decât, evident, în dormitor, si exclusiv pentru gelosul ei prieten.

Principele Radu, oaspete la Aiud

Intilnirea ce a avut loc in Sala de sedinte a sediului administrativ a fost deschisa de edilul Horatiu Josan care a facut oficiile de gazda. Atmosfera destul de incordata in prima faza, probabil din cauza “greutatii” numelui oaspetelui, s-a destins pe parcurs, ajungindu-se in scurt timp de la debut la un dialog intre oficiali si asistenta, si asta chiar la invitatia reprezentantului Casei Regale. Temele abordate au fost diverse, de la cultura si arta la responsabilitatea functionarilor publici din administratie si perceptia cetatenilor fata de activitatea acestora. Cadouri de “nu ma uita”Legatura cu arta a facut-o Ioan Hadarig, directorul Centrului Cultural “Liviu Rebreanu”, care a prezentat asistentei si, in special, Principelui Radu Duda, o parte dintre numeroasele activitati desfasurate in ultima vreme. Artistul aiudean “l-a cadorisit”, de asemenea, pe reprezentantul Casei Regale cu o intreaga colectie de cataloage care oglindesc, de fapt, aceste activitati, si, nu in ultimul rind, i-a lansat o invitatie de a le sprijini pe cele viitoare. Seful administratiei locale aiudene nu l-a lasat nici el pe Principele Radu sa plece cu mina goala, oferindu-i din partea Primariei “mostre” ale vinului produs in zona si, in special, un drapel al municipiului pe care il pastoreste.  Intilnire cu generatia de miineIntilnirea de la sediul administratiei locale s-a incheiat cu o scurta conferinta de presa, scurta pentru ca Principele Radu nu vroia sa intirzie la o intillnire cu elevii aiudeni. Principele s-a deplasat, astfel, in graba, insotit de primarul Horatiu Josan, la Colegiul “Titu Maiorescu”, unde a avut surpriza sa intilneasca elevi de liceu de la toate unitatile de invatamint mediu din municipiu. Intilnirea de acolo a inceput la fel de protocolar, cu un monolog al inaltului oaspete, dupa care, la fel ca si la primarie, acesta s-a transformat intr-un dialog deschis cu elevii. Un exemplu in acest sens l-a constituit faptul ca Principele Radu le-a cerut elevilor adresele de internet pentru a le adauga pe lista sa de “prieteni”. Amintind faptul ca a fost desemnat de Casa Regala drept ambasador al intereselor romanilor in Europa, si nu numai, Principele le-a oferit tinerilor exemple de solidaritate intilnite in alte tari cu o democratie consacrata si le-a dat, totodata, o serie de sfaturi legate de sprijinirea pe viitor a comunitatii din care provin si datorita careia isi vor face o cariera. Primarul Horatiu Josan s-a aratat incintat de faptul ca reprezentantul Casei Regale a poposit pentru citeva ore la Aiud si si-a aratat convingerea ca aceasta vizita va contribui la promovarea imaginii comunitatii pe care o conduce.

Start pentru programul Rabla

 Romanii care vor sa-si achizitioneze in acest an o masina noua, in schimbul uneia mai vechi de zece ani, pe care sa o dea la casare, vor putea sa depuna de luni dosarele la producatorii si importatorii auto autorizati pentru Programul Rabla, a declarat, ieri, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi. Vineri, este ultima zi, in care firmele auto pot depune cerere privind repartizarea de masini care pot fi inlocuite prin Programul Rabla si tot atunci vor fi alocate si cotele de care beneficiaza fiecare dealer auto, astfel incit de la inceputul saptaminii viitoare oamenii sa-si poata alege masina care-i intereseaza. Programul Rabla se va derula in trei etape in acest an - pina pe 29 mai, de la 1 iunie la 31 august si de la 1 septembrie pina pe 11 decembrie, pentru fiecare etapa fiind alocata o suma de 76 milioane lei, bugetul total pentru acest an fiind de 228 milioane lei, potrivit Ordinului pentru aprobarea Instructiunilor privind modalitatile de aplicare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a programului Rabla. Cotele repartizate producatorilor vor fi ajustate de la o etapa la alta, in functie de vinzarile realizate, iar cei care nu si-au indeplinit obiectivele nu vor mai putea participa la sesiunea urmatoare. Decizia a fost luata, astfel incit sa nu mai ramina masini nealocate prin acest program. Guvernul Boc a anuntat la finalul lunii ianuarie ca prima pentru casarea unei masini functionale mai vechi de zece ani creste la 3.800 lei, iar suma totala alocata pentru realizarea programului, in 2009, va fi de 228 milioane lei. In 2008, Guvernul a dat 91,4 milioane lei prin programul Rabla, reprezentind 76% din fondurile alocate pentru 2008.

Bani europeni pentru agricultura

Agricultorii interesati sa obtina finantari europene sint invitati sa isi pregateasca documentatiile, deoarece, sesiunile din acest an de depunere de proiecte pentru masurile Programului National pentru Dezvoltare Rurala incep in martie. Directorul adjunct al Oficiului Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Alba, Carmen Morariu, a tinut sa atraga in mod special atentia asupra obtinerii finantarilor din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala, care se face in functie de punctajele obtinute, motiv pentru care pregatirea temeinica a documentatiilor este extrem de importanta.“Obtinerea finantarilor din acest fond european se face in baza punctajului obtinut de fiecare proiect, ceea ce inseamna ca trebuie sa se urmareasca criteriile de selectie pe fiecare masura. In judetul Alba, anul trecut s-au depus 196 de proiecte, dar doar 38 au fost finantate, pina in, sesiunea din luna septembrie. Probabil vor urma si altele, dar din cauza punctajului mic pe care l-au obtinut nu au intrat la finantare, pentru ca se aduna toate proiectele eligibile intr-un document, in ordinea punctajului, iar in ordine descrescatoare se acorda finantarea”, a declarat Carmen Morariu. DezavantajatiEa a aratat ca unii agricultori din judetul Alba au fost dezavantajati si de anumite criterii impuse “din principiu”, desi, realitatea din teren ar fi impus unele nuantari. “Sint categorii de beneficiari din judetul Alba care au fost dezavantajati de criteriile de selectie stabilite prin ghidurile solicitantilor, cum ar fi: ferme vegetale din zona de cimpie sau comune mici din zona montana sau gradul de saracie stabilit pentru comunele din judetul Alba comparativ cu cele din Moldova. Noi si alte institutii implicate in derularea acestor fonduri am facut propuneri de modificare a acestor criterii de selectie si sa speram ca se va tine cont de ele acum, cind se modifica ghidurile solicitantilor si procedurile pe acest fond european”, a afirmat Carmen Morariu. Aceasta a facut publice si termenele pentru depunerea de proiecte pentru anul in curs. Incepind cu 2 martie pina, in 15 mai, se depun proiecte pentru masurile de agromediu- zone defavorizate gestionate de catre APIA. In perioada 15 aprilie - 29 mai si, in septembrie-octombrie, sint sesiunile de depunere de proiecte pentru dezvoltarea exploatatiilor agricole si procesarea produselor alimentare, in mai-iunie si octombrie-noiembrie, pentru dezvoltarea satelor, microintreprinderi, in mediul rural si turism, in mediul rural, in mai-iulie si octombrie-noiembrie, pentru instalarea tinerilor fermieri si ferme de semi-subzistenta, iar pentru constituirea grupurilor de producatori sesiunea este continua.

Carnavalul de la Rio a ajuns la final

Scoala de samba, in culorile rosu si alb, a fost fondata, in 1953, in mahalaua Salgueiro din cartierul Tijuca, in nordul orasului Rio de Janeiro, in prezent una din cele mai violente zone ale orasului. In cadrul defilarii de anul acesta, scoala Salgueiro a ales sa se bazeze, in principal pe muzica tobelor. Spectacolul in culori vii oferit de Salgueiro a entuziasmat publicul, incintat mai ales de carurile alegorice somptuoase, create cu multa imaginatie. Intr-o perioada marcata de probleme financiare si criza economica, Salgueiro a folosit numeroase materiale confectionate din fibre naturale, iar “produsul finit” a trimis cu gindul la Africa.Beija-Flor, campioana din 2007 si 2008, a ratat titlul la o diferenta de citeva zecimi de punct, clasindu-se pe pozitia a doua, cu o defilare a carei tema a facut trimitere la istoria baii, in Egiptul antic. Presedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, primul sef de stat care a asistat la defilarea de pe Sambodrome, din 1994, este sustinatorul declarat al scolii de samba care a ocupat pozitia secunda anul acesta.Titlul de campioana a fost disputat de 12 scoli de samba, care au defilat in noptile de duminica si de luni, in fata a peste 70.000 de spectatori.“Supapa” pentru brazilieniOrganizatorii editiei, din 2009, considera ca acest carnaval a servit, pentru citeva zile, drept “supapa” pentru milioanele de brazilieni, pentru a-i face sa uite de criza mondiala. Un numar de 40 de jurati au notat fiecare defilare in functie de 10 criterii, cum ar fi calitatea carelor alegorice, frumusetea si creativitatea costumelor, tema defilarilor, evolutia dansatorilor, interpretarea muzicii samba si performantele percutionistilor. Fiecare scoala a avut la dispozitie 82 de minute pentru a parcurge cei 700 de metri ai strazii Marques de Sampucai. scolile de samba care au concurat au defilat fiecare cu circa 4.000 de dansatori, cheltuind sume de pina la cinci milioane de dolari pentru carnaval.

Experienta austriaca si seriozitate germana

Inca de la inceput, organizatorii evenimentului au dorit sa multumeasca gazdelor si invitatilor, dar si reprezentantilor mass-media pentru interesul acordat. Prezentarea ofertei austriaco-germane a avut ca principal scop conectarea posibililor parteneri locali care sa implementeze, in proiectele viitoare, solutiile europene si experienta partii straine. Pe toata durata zilei de ieri, expunerile s-au succedat acoperind o gama foarte variata de solutii si propuneri, destul de apreciate de catre participanti. Au fost discutate aspecte privind sistemele de tevi pentru alimentarea cu apa, abilitatile de management si strategiile din industria de profil din Austria si Germania, sistemele de calcul si geografia informatica pentru retele mari, problemele si solutiile industriei de alimentare, decontaminare si dimensionare a retelelor, dar si aspecte privitoare la tehnologii, proiecte si obiective comune ale operatorilor din cele doua tari si partea romana. Interes crescutPrezenti la eveniment, reprezentantii Consiliului judetean Alba, ai prefecturii judetului si ai primariei Alba Iulia au apreciat importanta unor astfel de prezentari in contextul actual, cind se incearca atragerea de fonduri europene tocmai pentru astfel de proiecte. De adaugat ca, la intilnire, au participat foarte multi dintre primarii comunelor din judetul Alba, direct interesati de gasirea unor solutii practice ieftine si fezabile pentru zonele pe care le pastoresc. In plus, la discutii au luat parte, pe linga reprezentantii societatilor germane si austriece si responsabili ai unor societati locale cu implicatii in sectorul produselor si serviciilor apei potabile si canalizarii, reprezentanti ai Camerei de Comert Alba Iulia si ai organismelor implicate in atragerea de fonduri europene pentru proiecte de interes local sau regional. Toti cei prezenti au asistat la prezentari grafice si au primit din partea organizatorilor mape continind pliante si materiale tehnice de prezentare si contact ale societatilor straine. Solutii importante in contextul actualNoul prefect al judetului Alba, Stefan Bardan, prezent si el la discutii, s-a declarat cu atit mai interesat cu cit are o formatie profesionala in strinsa legatura cu subiectul prezentarilor. “Este o idee foarte, foarte buna. Este imbucurator ca exista oameni care se gindesc la astfel de actiuni si va explic si de ce. Avem nevoie de firme serioase, de firme puternice care sa se poata ocupa de proiectele de apa si canalizare. Singur, eu particip aici la invitatia organizatorilor, dar am tinut foarte mult sa fiu astazi aici. Am lucrat, dupa cum stiti, foarte mult timp in societatea locala de apa si canalizare si multi dintre colegii mei sint astazi aici. In plus, pot sa spun ca deja cunosc retelele de apa si de canalizare din judet si mai ales problemele acestor retele, si de aceea va spun ca este o intilnire foarte interesanta si importanta. Din cite vad sint prezentate tehnologii si solutii noi, care se pot aplica cu succes si la noi in tara si sint convins ca se vor aplica si in Romania, pentru ca trebuie sa ajungem la nivel european si din acest punct de vedere”, a declarat la final prefectul Stefan Bardan. Si reprezentantul Consiliului judetean s-a aratat interesat de solutiile prezentate. “Stiti ca sint in plan sau, in derulare, mai multe proiecte privind retelele de apa si canalizare, in judetul Alba, si cu atit mai mult este interesanta aceasta prezentare pentru noi. Sigur ca sintem la stadiul unor discutii, dar se pot foarte bine implementa astfel de solutii in viitor”, a fost de parere si vicepresedintele Consiliului judetean Alba, Alin Cucui.

Pe scurt

Derbiuri pentru Ariesul si MechelIn afara Universitatii Cluj, care intilneste Drobeta, alte doua echipe din judet pasesc in returul ligii a doua. IS Cimpia Turzii va primi simbata vizita puternicei echipe International Curtea de Arges, una dintre pretendentele la locurile fruntase ale seriei. Desi sint pe ultimul loc in clasament si cu sanse mici de salvare de la retrogradare, "sirmarii" spera totusi sa obtina un rezultat pozitiv. Tot simbata, Ariesul Turda va intilni pe teren propriu CSM Rimnicu Vilcea, o alta formatie tare a ligii secunde. Iata si celelalte partide ale rundei: FC Tirgoviste - CFR Timisoara, Minerul Lupeni - Dacia Mioveni, UTA Arad - FCM Tirgu-Mures, FC Drobeta - "U" Cluj, Muresul Deva - Liberty Salonta,  Jiul Petrosani - ACU Arad, FC Bihor - Unirea Alba Iulia.    D. S.Se dezmorteste si Liga 3Al treilea esalon fotbalistic al tarii isi incepe si el aventura returului. Vicecampioana de toamna, CFR II Cluj va avea parte de o deplasare dificila la Ungheni, unde va da piept cu una dintre cele cinci echipe care au invins-o in tur. SESO Iara, ramasa fara Ioan Tataran, tehnicianul care a dus-o pina pe locul 5 in clasamentul seriei, va infrunta, tot in deplasare, pe Gaz Metan Tirgu-Mures, in timp ce Sanatatea Cluj va juca acasa cu CF Zalau, intr-un mic derbi al celei de-a doua jumatati a ierarhiei.    D. S.Rapidul are mijlocas nouMijlocasul muntenegrean Djordje Ivelja a semnat, ieri, un contract valabil 3 ani cu Rapid si va putea evolua în meciul cu Gloria Bistrita, din prima etapa a returului. "Ivelja a fost legitimat si îl pot folosi în meciul cu Gloria Bistrita. A semnat un contract pe 3 ani. Nu pot sa spun daca va fi titular, veti vedea echipa duminica", a afirmat antrenorul Marian Rada.     Tehnicianul giulestenilor a mai spus ca nici un jucator din lot nu se confrunta cu probleme medicale, avindu-l la dispozitie chiar si pe Juliano Spadacio, care s-a accidentat în cantonamentul din Turcia, iar prezenta sa în prima etapa era pusa sub semnul întrebarii. Singurii indisponibili pentru jocul cu Gloria sint Dobroiu si Grigore, ambii suspendati.Leandro a primit cartea verdePresedintele executiv al Politehnicii Iasi, Sorin Boca, a anuntat ca brazilianul Leandro Mariano da Silva a primit cartea verde, astfel ca va fi înscris pe foaia oficiala a partidei de vineri cu Universitatea Craiova. "Joi dupa-amiaza am primit cartea verde a brazilianului Leandro da Silva, iar antrenorul Cristiano Bergodi îl va putea folosi în partida cu Craiova. Leandro a semnat cu noi pina în vara înca de ieri, dar înca nu aveam cartea verde pentru a fi apt de joc suta la suta", a declarat Sorin Boca pentru NewsIn. Leandro Mariano da Silva are 19 ani si poate evolua atit ca mijlocas stinga, cit si ca atacant. Brazilianul a evoluat ultima data la echipa ceha FK Banik Most si a semnat cu Poli un contract pe o perioada de 6 luni.

?Trofeul? lui Nastase a ajuns in instanta

Procurorii spun ca, in cursul anului electoral 2004, Inspectoratul de Stat in Constructii a organizat un simpozion in care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca stringerea de bani pentru campania electorala prezidentiala a lui Adrian NastaseParlamentarul a adaugat ca in dosar au fost citati 972 de martori, iar, in aceste conditii, judecata dosarului „Trofeul Calitatii“ ar putea dura 9-10 ani. De asemenea, Adrian Nastase a sustinut ca, in situatia lui, „justitia lucreaza dupa scenariul DNA“. Magistratii instantei supreme au stabilit ieri ca urmatorul termen din dosar sa se judece pe 24 martie.     Primul termen in „Trofeul Calitatii“Inalta Curte de Casatie si Justitie a inceput ieri judecarea dosarului „Trofeul Calitatii“, in care Adrian Nastase, Irina Jianu si alte patru persoane sint acuzate in legatura cu stringerea unor sume de bani pentru campania electorala prezidentiala a social-democratului.      Conform DNA, Adrian Nastase a fost trimis in judecata alaturi de Jianu si de celelalte patru persoane, in data de 20 ianuarie 2009, dupa ce procurorii au constatat ca simpozionul „Trofeul Calitatii“ a fost organizat pentru a masca stringerea unor sume de bani de la societati pentru campania electorala prezidentiala a liderului PSD.      DNA sustine ca nu a fost nevoie de avizul Parlamentului in acest dosar. „Faptele retinute in sarcina lui Adrian Nastase nu au fost savirsite in calitatea sa de prim-ministru“, a declarat, pentru NewsIn, purtatoarea de cuvint a DNA, Livia Saplacan.      Nastase este acuzat de folosirea influentei sau autoritatii functiei de presedinte al unui partid in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, in forma continuata.     Nastase, patru... dosare!Fostul premier Adrian Nastase a fost ales din nou in Parlamentul Romaniei, in ciuda celor patru dosare penale in care a fost cercetat pentru fapte de coruptie. In doua dintre acestea („Zambaccian I“ si „Matusa Tamara“), Nastase a fost si judecat, dar nu pina la capat, deoarece o decizie a Curtii Constitutionale a decis ca pentru a incepe urmarirea penala impotriva unui fost sau actual ministru care este si parlamentar trebuie aviz din partea Camerei din care face parte. Ulterior, votul colegilor din Camera Deputatilor l-a scapat pe fostul premier de o solutie in instanta.      In noul legislativ, fostul prim- ministru a obtinut, dupa negocieri, functia de vicepresedinte al Camerei Deputatilor.    NewsIn

Start in retur

Dani va face de unul singur "treaba murdara" de la mijlocul terenuluiDupa o pauza de 3 luni, timp in care fotbalul nostru, si asa slab calitativ, a fost substituit cu o multime de scandaluri care mai de care mai ridicole, Liga 1 da startul ultimei si celei mai tensionate parti a campionatului. Una care sta sub semnul crizei economice, date fiind sumele infime platite pe achizitii de echipele inscrise in competitie. Astfel, o aproximare generala indica faptul ca patronii din Liga 1 au scos din buzunare putin peste 7 milioane de euro pe jucatori noi. Cele mai "agresive" cluburi pe piata transferurilor au fost FC Vaslui si FC Timisoara, urmate de CFR Cluj, care, desi a adus cinci fotbalisti in Gruia, n-a trecut de granita a 1,5 milioane de euro cheltuite. Prin comparatie, Steaua, Dinamo, Rapid si Unirea Urziceni, alte pretendente la primele locuri, n-au cumparat nimic sau au inregimentat jucatori pe sume derizorii (vezi Dinamo, care a dat 150.000 de euro pentru revenirea lui Claudiu Niculescu - n.r.). Aceasta austeritate financiara nu va face altceva decit sa ascuta lupta pentru primul loc, cel care asigura prezenta in "mina de aur" numita Liga Campionilor.    Retur fara "decar" pentru CFR-istiCFR Cluj, asadar, porneste la drum cu o echipa schimbata si un deficit de 6 puncte fata de liderul Dinamo in clasament. Antrenorul Ales Jindra, consilierul sportiv Dusan Uhrin Jr. si fotbalistii Agustin Viana, Paolo Frangipane, Rade Veljovic, Dario Flores si Bogdan Mara au fost adusi pentru a cistiga un nou titlu, dar, pe de alta parte, "feroviarii" suspina inca dupa un jucator aparent de neinlocuit: Eugen Trica, cedat cipriotilor de la Anorthosis. Pentru prima etapa, cea cu CS Otopeni, nu-i vor avea in teren nici pe Gabi Muresan, suspendat, si Tony, accidentat. De asemenea, portarul Eduard Stancioiu nu este sigur de situatia lui, fiind inca suspendat pentru neplata datoriei catre patronul Sportului Studentesc, Vasile Siman. Astfel, echipa CFR-ului din prima etapa e returului ar putea arata astfel: Nuno Claro - Panin, Cadu, Galiassi, Viana - Dani - Mara, Peralta, Pereira - Y. Kone, Dubarbier.     PROGRAM LIGA 1, ETAPA A XVIII-AVineriPoli Iasi - Universitatea Craiova, ora 19, GSPTVSteaua - FC Vaslui, ora 20.45, Antena 1     SimbataOtelul Galati - Gaz Metan Medias, ora 15, GSPTVFarul Constanta - Gloria Buzau, ora 17, netelevizatFC Timisoara - FC Arges, ora 18, GSPTVUnirea Urziceni - FC Brasov, ora 20.30, GSPTV     DuminicaGloria Bistrita - Rapid, ora 15, GSPTVCFR Cluj - CS Otopeni, ora 18, GSPTVDinamo - Pandurii Tirgu-Jiu, ora 20.30, GSPTV

Actele de caritate o tin pe "U" in viata

Infrinti in prima parte a campionatului, "studentii" au acum sansa unei revanse in fata DrobeteiCum in conturile clubului nu a aparut nici un ban, tehnicianul a luat masuri si a scos din buzunar 10 milioane de lei vechi, bani necesari pentru motorina, si alte 15 milioane, suma pentru masa fotbalistilor. Cazarea va fi platita in saptaminile urmatoare de clubul "studentesc". O alta problema de maxima importanta a fost datoria de 800 de euro catre fostul antrenor secund Francisc Dican. In ciuda rugamintilor conducerii clujene, Dican nu vrut nici in ruptul capului sa-i mai astepte cu datoria, ceea ce ar fi dus din nou la neprogramare. Si in acest caz, "U" a fost ajutata cu o donatie: "Un mare «U»-ist a platit banii astia, dar nu va spun cine. El a ajutat mult echipa, pentru ca Dican nu a vrut nicicum sa ne amine. S-au facut eforturi mari de tot sa putem juca", a precizat Ioan Marginean, directorul executiv al formatiei "universitare".      Sursele noastre sustin ca printre cei care s-au aratat dornici sa achite datoria catre Dican se numara si antrenorul Sportului Studentesc, Adrian Falub. Acesta s-a oferit sa-l plateasca pe Dican, insa ultimul nu a dorit sub nici o forma sa ia banii lui Falub.    La drum, cu incredereDupa o pauza de campionat presarata cu incertitudini, "U" Cluj va debuta in retur, simbata, cu Drobeta Turnu Severin.      Mihali nu a scapat nici acum de probleme de efectiv, care i-au dat mari batai de cap si in finalul turului de campionat. La acest joc, tehnicianul nu va miza pe fundasii centrali Cordos si Marincau, din cauza unor accidentari, dar nici pe Sintejudean, suspendat pentru cumul de cartonase galbene. In centrul defensivei, alaturi de Szilagyi, cel mai probabil va fi titularizat Rares Soporan, fotbalist care a mai evoluat in citeva rinduri pe postul de fundas central. De asemenea, in banda stinga a apararii va aparea un nume nou fata de prima parte a sezonului, Mihali urmind sa-l titularizeze pe Iuhas in detrimentul lui Marius Suller. Iata cum ar putea arata primul 11 al Universitatii in partida cu Drobeta Turnu Severin: Farcas - Ungurusan, Szilagyi, Soporan, Iuhas - Bus, Bundea, Dolha, Borza - Suteu, Budean. Antrenorul isi pune mari sperante in acest prim joc, cu mentiunea ca elevii sai trebuie sa profite de fiecare sansa pe care adversarul le-o va oferi. "Au probleme in aparare, acolo trebuie sa profitam. Mergem cu incredere si imi doresc foarte mult sa cistigam. Ar fi frumos sa debutam cu dreptul in retur, un retur pe care l-am putea termina intre primele patru echipe, cu putina atentie", a spus Mihali.

Cartea deschisa a Imparatiei - Intrarea mare (5)

Spuneam inainte ca memoria lui Dumnezeu este infinita, pe când aceea a oamenilor e limitata. Se stie ca noi, muritorii de rând, tinem minte numele parintilor, pe al bunicilor si, eventual, pe al strabunicilor; dincolo de acestia, uitare. E motivul pentru care, scriind numele cuiva pe un pomelnic, adaugam: cu tot neamul lui cel adormit sau, simplu, cu tot neamul, prin aceasta intelegându-se toti ascendentii de dincolo de limita amintirii, numele lor fiind cunoscut, in mod sigur, de Dumnezeu. Intr’o rugaciune din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, preotul Ii cere lui Dumnezeu sa-i pomeneasca in ceruri pe cei pomeniti de el, nominal, la proscomidie, si adauga: Iar pe cei pe care nu i-am pomenit, din nestiinta sau uitare, sau pentru multimea numelor, Tu Insuti ii pomeneste, Dumnezeule, Cel ce stii vârsta si numirea fiecaruia, Cel ce pe fiecare il stii din pântecele maicii lui. In Vechiul Testament exista un text care cuprinde, implicit, aceeasi credinta. Se stie ca cele douasprezece triburi ale poporului evreu ii cuprindeau pe descendentii celor doisprezece fii ai lui Israel si ca fiecare trib purta numele stramosului comun. Din porunca Domnului, Arhiereul Aaron purta la fiecare umar câte o piatra scumpa pe care erau gravate numele a sase triburi. Porunca lui Dumnezeu suna astfel: Aaron va purta pe amândoi umerii sai numele fiilor lui Israel inaintea Domnului, spre pomenirea lor. Asadar, in numele stramosului erau cuprinse toate numele (deci, fiintele) urmasilor sai; el era pomenit cu tot neamul lui.     Printre numeroasele jertfe ale Vechiului Testament se numarau si cele de pomenire. Destinatia lor e clara: Prin jertfele voastre veti fi pomeniti in fata Dumnezeului vostru. Pomenirea insa se obtinea nu numai prin jertfele sângeroase, ci si prin acelea ale faptelor de dreptate: Intru pomenire vesnica va fi dreptul!, exclama Psalmistul.     Relatia fapta-pomenire se prelungeste in Noul Testament. Prozelitului Corneliu Sutasul i se arata in vedenie un inger care-i da vestea cea buna: Rugaciunile si milosteniile tale s’au suit spre pomenire inaintea lui Dumnezeu.     Rugaciunea este marele vehicul care ne duce pomenirile in fata lui Dumnezeu, atât pe ale celor adormiti, cât si pe ale celor vii. Iata ce le spune Sfântul Apostol Pavel crestinilor din Efes: Nu incetez sa multumesc pentru voi, pomenindu-va in rugaciunile mele. Acelasi Apostol, impreuna cu Silvan si Timotei, le scrie celor din Tesalonic: Intotdeauna Ii multumim lui Dumnezeu pentru voi toti, pomenindu-va in rugaciunile noastre.     Cât despre eficienta unei pomeniri, ca si despre echivalenta nume-persoana, e de ajuns sa ne intoarcem la tâlharul pocait pe cruce, care-I adreseaza lui Iisus rugamintea: Pomeneste-ma, Doamne, când vei veni intru Imparatia Ta. La care Iisus, de alaturi, ii raspunde: Adevar iti spun Eu tie: astazi vei fi cu Mine in rai. Noi nu cunoastem numele tâlharului, dar Iisus il stia. Numele intra in rai impreuna cu purtatorul lui. Si acum, câteva cuvinte despre pomana. Aceasta este o fapta de milostenie care insoteste, de obicei, pomenirea mortilor, fie la inmormântare, fie la parastas. In cele mai multe cazuri, pomana este un prânz imbelsugat la care sunt (sau ar trebui sa fie) poftiti cu precadere saracii. Traditiile locale sunt diferite, iar masa de pomana se face dupa vrerea si posibilitatile fiecarei familii. O astfel de masa e foarte costisitoare si, pe de alta parte, ofera posibilitatea consumului excesiv de bauturi alcoolice. Ca atare, nu putine sunt parohiile care, sub indemnul preotului, renunta la acest gen de „pomana“ in favoarea unor pachetele impartite la intrarea in curtea bisericii sau a cimitirului. Binevenite sunt si pomenile cu articole de imbracaminte destinate saracilor.

Intaia si a doua aflare a Capului Sfantului Ioan Botezatorul

Istorisirea mortii cutremuratoare prin taierea capului sau o aflam din paginile „Vietilor Sfintilor“ in ziua de 24 februarie, când se serbeaza aflarea cinstitului cap al slavitului proroc Ioan Botezatorul. Capul sau a fost ingropat in curtea Irodiadei cu mare graba de teama de a nu-i pricinui nici o alta mustrare, dar, mai apoi, o femeie cu numele Ioana il va lua in taina si-l va ingropa pe muntele Eleon. Peste timp, tocmai pe acel loc un monah cu numele Inochentie va construi o biserica, in care a ingropat Capul Mergatorului Inainte, caruia i se va pierde din nou urma. In timpul imparatului Constantin cel Mare, Sfântul Ioan Botezatorul in vedenie li s-a infatisat celor doi calugari, aratându-le locul unde se pastreaza relicva sa. Lipsa de cinstire a celor doi, precum si incredintarea la un strain a sfintelor moaste a facut ca acest odor de mare pret sa ajunga in posesia unui olar, ce s-a invrednicit de toata indestularea vietuind cu multa imbelsugare. Olarul, la rândul sau, le-a dat sotiei, dupa care a ajuns la un preot cu numele Eustatie. Eustatie era insa arian si cu ajutorul darului primit facea tamaduiri minunate. Cu toate acestea, inainte de a fi trimis din cetatea Emesei, a ingropat din nou capul ce fusese asezat intr-un vas cu apa.      Dupa multi ani, arhimandritului Marcel i s-a aratat in somn, noaptea, o  vedenie: El a vazut, portile deschise ale manastirii in care vietuia si un râu ce curgea in imediata apropiere a ei si a auzit cete de glasuri si strigari: Iata, se arata Sfântul Ioan Botezatorul lui Hristos. Arhimandritul istoriseste mai târziu ca insusi Sfântul Ioan l-a binecuvântat, iar apoi dupa alte cinci zile de rugaciuni, a auzit din nou glasul care l-a chemat spre a-l afla in adâncul pesterii, indrumat fiind de o stea. Intr-un mod similar, parintele Ghenadie si diaconul Chiriac au avut fiecare câte o vedenie.      Chiar daca la inceput au incercat sa tagaduiasca aflarea sfintelor moaste, mai târziu le vor arata episcopului Uranie. Printre primele minuni infaptuite, amintim de cea a prezbiterului Malh, caruia i s-a lipit mâna de sfânta racla pentru necredinta sa, vindecându-se doar in momentul intoarcerii la Hristos. Relatarea se incheie prin evocarea construirii unei biserici ce adapostea cinstitul cap al Inainte Mergatorului. Biserica Ortodoxa il serbeaza pe Inainte Mergator in sase zile distincte din timpul anului, iar pe data de 25 mai ni se aminteste de cea de-a treia aflare a sfântului sau cap. Lui i-au fost inaltate cuvinte de lauda, numindu-l: comoara a dumnezeiestilor daruri, capul cel de Dumnezeu pazit, dumnezeiasca comoara, cinstitul cap al Bisericii cel taiat cu sabia, cel ce a imbogatit gândul credinciosilor, cap de lumina purtator; iar troparul sau de la vecernie, ni-l infatiseaza astfel: Din pamânt rasarind capul Mergatorului Inainte, razele nestricaciunei de tamaduiri, straluceste credinciosilor. De sus aduna multimea ingerilor, jos cheama impreuna neamul omenesc; cu un glas sa inalte slava lui Hristos Dumnezeu.     In iconografie, Erminia lui Dionisie ne descrie pestera unde s-a aflat capul Sfântului, preotul, calugarul cu lumânari si cadelnita, iar dupa aceea izgonit de doi mireni Eustatie arianul fugind. Intr-o fresca de la Manastirea Sucevita ce se afla pe peretele absidei altarului la exterior, Proorocul, ne este infatisat cu aripi si având in mâna stânga capul sau.      Proportiile monumentale, cromatica sobra si austeritatea chipului sintetizeaza parca personalitatea celui ce a fost considerat prin excelenta ca punct de legatura intre cele doua testamente. Contrastul de rosu si albastru in nuante frumos gradate, ne vorbesc despre vaditele influente ale scolii cretane. Expresia fetei sale ne indeamna la meditatie, trezie si rugaciune.  

Pregatirea pentru Postul Pastelui: Iertarea

Click pentru imagine maritaIata-ne ajunsi la ultimele zile dinaintea Postului, in ultima zi, numita de obicei „Duminica Iertarii“, dar al carei nume liturgic trebuie de asemenea mentionat: „Izgonirea lui Adam din Rai“. Aceasta denumire totalizeaza, intr-adevar, intreaga pregatire pentru Post. Acum stim ca omul a fost creat pentru Rai, pentru cunoasterea lui Dumnezeu si comuniunea harica cu El. Pacatul omului l-a lipsit pe om de acea viata binecuvantata, iar existenta lui pe pamant s-a transformat intr-un exil. Hristos, Mantuitorul lumii, deschide usa raiului celui ce-L urmeaza, iar Biserica, prin dezvaluirea frumusetii imparatiei lui Dumnezeu prin viata noastra, un pelerinaj catre patria noastra cereasca. Astfel, la inceputul Postului suntem ca si Adam.     Postul este eliberarea de sub robia noastra fata de pacat, din temnita „acestei lumi“. Iar pericopa evanghelica a acestei ultime Duminici (Matei 6, l4-2l) stabileste conditiile acestei eliberari. Prima este postirea – refuzul de a accepta dorintele si indemnurile firii noastre decazute, ca fiind normale, efortul de a ne descatusa din stapanirea carnii asupra duhului. Pentru a fi eficace, totusi, postul nostru nu trebuie sa fie fariseic, nu trebuie sa ne „falim“ intru acesta. Nu trebuie „sa ne aratam oamenilor ca postim, ci Tatalui nostru Care este in ascuns“. Cea de-a doua conditie este iertarea – „ca de veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc“. Biruinta pacatului, principalul semn al stapanirii sale asupra lumii, este dispersarea, izolarea, ura. Asadar, prima incercare de a sparge aceasta fortareata a pacatului este iertarea: reintoarcerea la unitate, la solidaritate, la iubire. A ierta este a pune intre mine si „vrajmasul“ meu iertarea lui Dumnezeu insusi. A ierta este depasirea „punctului mort“ in relatiile umane si raportarea lor la Hristos. Iertarea este „crapatura“ Imparatiei ceresti deschisa catre aceasta lume pacatoasa si decazuta.     Postul Pastelui incepe, de fapt, de la Vecernia din aceasta Duminica. Aceasta slujba unica, atat de adanca si frumoasa, lipseste din atat de multe biserici ale noastre. Totusi, nimic nu destainuie mai bine „tonalitatea“ Postului Mare in Biserica Ortodoxa; nicaieri nu se manifesta mai bine chemarea sa profunda catre om. „Vremea postului sa o incepem luminat, supunandu-ne pe noi nevointelor celor duhovnicesti. Sa ne lamurim sufletul, sa ne curatim trupul. Sa postim precum de bucate asa si de toata patima, desfatandu-ne cu bunatatile Duhului. Intru care petrecand cu dragoste, sa ne invrednicim toti a vedea prea cinstita patima a lui Hristos, Dumnezeu si Sfintele Pasti, duhovniceste bucurandu-ne“.     Urmeaza, apoi, Vohodul cu cantarea: „Lumina lina a Sfintei slave“. Preotul slujitor inainteaza catre „locul cel inalt“ din spatele altarului pentru a vesti Prochimenul de seara, care intotdeauna anunta sfarsitul unei zile si inceputul alteia. Prochimenul cel Mare al acestei zile vesteste inceputul Postului; „Sa nu intorci fata Ta de la sluga Ta; Cand ma necajesc degrab ma auzi Ia aminte spre sufletul meu, si-l mantuieste pre el“.     Asculta melodia unica a acestui stih – aceasta strigare care dintr-o data umple biserica: „cand ma necajesc degrab ma auzi“ – si vei intelege acest moment de inceput al Postului Mare: tainica intrepatrundere dintre deznadejde si nadejde, dintre intuneric si lumina. Toata pregatirea se apropie acum de sfarsit. Stau in fata lui Dumnezeu, in fata slavei si a frumusetii imparatiei Sale. Realizez ca apartin acesteia, ca nu am alt camin, nici o alta bucurie, nici un alt tel; realizez, de asemenea, ca sunt exilat din acest camin in intunericul si tristetea pacatului, „cand ma necajesc!“. Iar in cele din urma imi dau seama ca numai Dumnezeu ma poate ajuta in aceasta durere, ca numai El poate „griji de sufletul meu“. Pocainta este, mai presus de orice, o chemare disperata catre acel ajutor divin. Vom rataci patruzeci de zile prin desertul Postului, dar la capat straluceste deja lumina Pastelui, lumina imparatiei lui Dumnezeu.

Click

Click pentru imagine maritaLa Iulius Mall s-a deschis de curind un spatiu exclusiv dedicat fumatorilor, al doilea smoking lounge deschis de Japan Tabacco International. Noul amplasament are o suprafata de 40 de metri patrati, are un sistem de ventilare si filtrare a aerului si poate gazdui 20 de persoane. Investitia realizata de JTI Romania s-a ridicat la 60.000 de euro.

Click

Click pentru imagine maritaPe scena Operei Nationale Romane din Cluj-Napoca va avea loc duminica, 1 martie, de la ora 18.30, reprezentatia spectacolului "Traviata", de Giuseppe Verdi, in regia artistica a lui Emil Strungaru. Participa ca invitati soprana Lucia Bulucz si tenorul Pataki Adorjan.

Si-a distrus cariera pentru 100 de lire

Cariera doctorului Ioan Dobrescu (52 de ani) este ca si incheiata, dupa ce politistii si procurorii l-au prins ieri dimineata in flagrant.      Medic primar de chirurgie si ortopedie infantila, Dobrescu trebuia sa opereze o fetita de 2 ani, insa i-a spus parintelui fetei ca nu va face acest lucru pina nu va primi o mica atentie. "Atentia" a fost stabilita la suma de 100 de lire sterline, insa tatal fetitei s-a dus direct la politisti, care l-au instruit ce trebuie sa faca si i-au dat si o bancnota inscriptionata cu mita. Totul a decurs conform planului intocmit de politisti, astfel incit ieri dimineata medicul a primit banii chiar in Clinica de Pediatrie 1, acolo unde lucra. A fost ridicat imediat de oamenii legii, care i-au gasit in buzunar banii marcati. Au urmat apoi audieri la sectie, iar in cursul dupa-amiezii, medicul a fost prezentat Tribunalului Cluj cu propunerea de arestare preventiva pentru luare de mita. Cu toate acestea, magistratii au stabilit ca el sa fie cercetat in libertate, cu interzicerea parasirii localitatii pentru 30 de zile.      Seful Clinicii de Pediatrie 1, prof. dr. Ioan Figan, a declarat pentru monitorul ca doctorul Dobrescu a fost suspendat din functie pe perioada derularii anchetei penale. "L-au luat in aceasta dimineata organele abilitate, in urma unui flagrant", a completat Figan.      Reprezentantii Colegiului Medicilor din Cluj nu au putut fi contactati pina la inchiderea editiei.

Profesor francez acuzat de pedofilie la Cluj

Foto Diana SandorPolitia a intrat in forta peste profesorul francez care intretinea raporturi sexuale cu doi minori intr-o camera inchiriata la hotelul Parc LexIntreaga scena a fost filmata de francezul de 49 de ani, care intentiona sa vinda imaginile pe Internet.     Anchetatorii au intrat in forta in camera francezului Fayard Thierry Hubert Marie, de 49 de ani, inchiriata in hotelul Parc Rex din municipiul Dej. Francezul intretinea relatii sexuale cu doi minori, de 15, respectiv 16 ani, elevi la un liceu din localitate. Baietii le-au povestit politistilor, care au descins in incapere in urma unor informatii obtinute, ca cetateanul strain le dadea de fiecare data citeva sute de lei pentru a merge cu el in camera de hotel si a intretine relatii sexuale. Cei doi elevi primeau ocazional si diferite cadouri din partea francezului, pentru a nu povesti ce se intimpla. Totul se petrecea "pe film", francezul inregistrind fiecare episod cu scopul de a-l distribui pe Internet.     Potrivit anchetatorilor, nu a fost prima oara cind barbatul a ajuns in Dej cu astfel de intentii, el intrind in vizorul politistilor inca de anul trecut. Totodata, barbatul ar fi intreprins raporturi sexuale si cu alti elevi din Dej. Fayard Thierry Hubert era doctor in astronomie, el colaborind cu mai multe universitati si licee din Cluj-Napoca si din Dej.    Filmari obsceneEvenimentul a socat comunitatea din Dej, mai ales ca cei doi elevi, unul originar din Dej si celalalt din localitatea Caseiu, proveneau din familii bune, astfel incit nu se punea problema necesitatii banilor. Potrivit mai multor surse, cei doi elevi erau cunoscuti in grupurile lor de prieteni ca avind o alta orientare sexuala.     Parchetul de pe linga Judecatoria Dej l-a prezentat instantei in cursul zilei de ieri pe francezul de 49 de ani cu propunerea de arestare preventiva.      La finalul sedintei, magistratii au decis sa admita aceasta propunere, astfel ca cetateanul strain a fost dus in arestul Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Cluj. El este acuzat de pedofilie si de producere si detinere de materiale pornografice in vederea raspindirii lor. Acum, francezul risca ani grei de inchisoare.      "Politistii continua cercetarile in vederea stabilirii intregii activitati infractionale a barbatului", a declarat pentru monitorul inspectorul Raluca Seucan, purtatoarea de cuvint a Politiei. Anchetatorii au ridicat din camera de hotel a francezului aparatura folosita pentru filmare. Au fost gasite mai multe inregistrari de aceeasi natura.

Becali, obligat sa vina la Cluj

Prin decizia luata miercuri, magistratii ICCJ l-au obligat pe Gigi Becali sa apara in fata magistratilor clujeni, taman "in fieful procurorilor Morar si Tulus", asa cum a declarat patronul Stelei pentru monitorul. La termenul de judecata, stabilit pentru luna martie, este foarte probabil ca Becali sa ajunga la Cluj-Napoca, unde va aparea ca inculpat in cel mai mare scandal din lumea fotbalului de pina acum.     Alaturi de el, Teia Sponte, mina lui dreapta, si selectionerul Victor Piturca, sint acuzati de fapte de coruptie. In acelasi dosar mai sint inculpate alte trei persoane, despre care procurorii DNA spun ca au dat declaratii false pentru a-l ajuta pe Becali sa scape de urmarirea penala. Toti au fost trimisi in judecata in decembrie 2008, ca urmare a scandalului izbucnit in mai anul trecut, imediat dupa terminarea partidei de fotbal dintre Universitatea Cluj si CFR Cluj.

Otopeniul se intareste inaintea meciului cu CFR

Adversara CFR-ului din prima etapa a returului, CS Otopeni, a mai transferat pe ultima suta de metri trei fotbalisti din Liga 1. Este vorba despre portarul lui FC Brasov, Eugen Nae, si fundasiii Bogdan Panait, ultima data la FC Vaslui, si Ionut Rada, de la Steaua. Toti au semnat angajamente valabile pina la finele acestui sezon. În virsta de 34 de ani, Eugen Nae a mai evoluat în perioada 2000-2004 la Steaua, in 2004-2007 la FC National si din 2007 pina în prezent la FC Brasov. La rindul sau, Bogdan Panait a jucat între 2003 si 2009 la FC Vaslui, însa în sezonul 2006-2007 a fost transferat la Steaua, dar nu a convins si dupa numai un tur de campionat a revenit la echipa moldoveana. La începutul acestui an, tehnicianul lui FC Vaslui, Viorel Moldovan, a decis sa se dispenseze de serviciile sale. In ceea ce-l priveste pe Rada, fundasul a sosit la Steaua în vara lui 2007, la cererea lui Gheorghe Hagi, cind a semnat un contract valabil pe 3 ani, insa nu a reusit sa se impuna in prima echipa a "ros-albastrilor". Pe linga ce trei fotbalisti, echipa ilfoveana a mai reusit si transferul pina în vara al fundasului stinga de la CFR Cluj, Vitinha.

Luni incepe greva

Activitatea de control a mai multor functionari publici clujeni va fi "inghetata" luni pentru 2 oreDe la ora 8 la 10 dimineata, 300 de bugetari din judetul Cluj afiliati Sindicatului National al Functionarilor Publici (SNFP) vor fi in greva de avertisment. La manifestarea de protest vor lua parte functionari din corpul de control al Directiei Finantelor Publice Cluj, salariati ai Garzii Financiare Cluj, ai Oficiului pentru Protectia Consumatorului, bugetari de la Inspectoratul Teritorial de Munca Cluj, de la Garda de Mediu, de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si Vinatoare, precum si de la Prefectura Cluj.     Nemultumirile bugetarilor sint legate in principal de protectia juridica a functionarilor publici in activitatea de control la nivelul agentilor economici. In plus, reprezentantii SNFP Cluj au aratat ca oamenii sint nemultumiti de faptul ca veniturile salariale nu sint corelate in functie de responsabilitatea si importanta activitatii prestate.     Functionarii ameninta cu greva generala"Este vorba de aproape 300 de functionari publici care nu vor mai merge in control luni, intre orele 8 si 10, cit dureaza greva de avertisment. Se pare ca negocierile se tot amina. Daca nu se vor relua negocierile, intr-o maniera serioasa, sintem decisi ca peste inca o saptamina de la greva de avertisment sa incepem greva generala", a declarat ieri Calin Iacob, seful SNFP Cluj.     La mitingul de protest de la Bucuresti, din 16 februarie, au participat 20 de functionari publici clujeni.     Functionarii publici afiliati SNFP au aminat cu aproape 2 saptamini demararea grevelor.      Ei ar fi trebuit sa intre in greva de avertisment in 20 februarie si in greva generala in 27 februarie.

Creditul cu buletinul, spulberat

Click pentru imagine maritaMugur Isarescu a explicat la Cluj ca reglementarile in domeniul creditarii sint adecvate situatiei actualeMugur Isarescu, prezent la Cluj-Napoca, a declarat ieri ca cadrul general de reglementare a creditarii este adecvat situatiei actuale si a tinut sa precizeze despre credite ca acestea nu sint in prezent blocate, ci doar frinate.     Isarescu a vorbit despre o reasezare sanatoasa a pietei creditelor, mentionind ca epoca in care primeai un imprumut bancar fara sa ai nici o dovada de venit s-a stins. "Speranta deblocarii creditelor in conditiile de acordare din anii precedenti trebuie spulberata", a spus Isarescu, care a explicat de altfel ca bancile care acordau foarte usor credite au fost si cele care, ulterior, au crescut foarte mult si pe neasteptate dobinzile.    Deficit mic, fara inflatieTotodata, Mugur Isarescu a declarat, la Cluj, ca Romania va contracta mai multe imprumuturi externe, conditionate intre ele si pe mai multi ani, atit de la la UE si FMI, cit si de la Banca Mondiala sau BERD. El a precizat ca imprumuturile ar putea fi mai mari decit ar avea nevoie Romania, luind in calcul decalajul de finantare din sectorul privat. Totodata, Isarescu a subliniat importanta atragerii banilor europeni de catre Romania, in conditiile in care disponibilul din fonduri structurale este de 6-7 miliarde de euro. Guvernatorul BNR a mai declarat ca Romania trebuie sa adere la zona euro cit mai repede, insa nu oricum, ci prin accelerarea reformelor. El a mentionat ca e posibil sa fie schimbate criteriile de convergenta la zona euro, insa nu crede intr-o relaxare exagerata a acestora. Potrivit tratatului de la Maastricht, Romania trebuie sa isi mentina deficitul bugetar sub 3% din PIB daca vrea sa adere la zona euro, dar Isarescu a mentionat ca acest lucru trebuie realizat cu atentie. "Trebuie sa ne ducem cu deficitul bugetar sub 3% fara sa ne chinuim cu inflatia, fara sa umblam la cursul de schimb si fara sa cream probleme balantei de plati. Trebuie sa avem o crestere economica, dar fara inflatie ridicata sau deficit de cont curent mare", a mai spus ieri guvernatorul BNR.

Suporterii asteapta un succes

Duminica, trupa lui Baldwin va da piept cu BC Mures, intr-un meci contind pentru etapa a XXIII-a a Diviziei A.      Dupa infringerea de la Ploiesti, baschetbalistii de la "U" Mobitelco vor incerca sa se revanseze in fata propriilor fani printr-o victorie in fata echipei BC Mures Tirgu-Mures, ocupanta locului 10 in clasamentul diviziei. Desigur, nu va fi o confruntare usoara, mai ales ca oaspetii vor dori sa razbune acel 69-89 din tur. "BC Mures este o echipa periculoasa. Joaca un baschet bun in ultima perioada si e mai puternica decit in tur. Cooley si Wingate au adus forta echipei si mai e un jucator care imi place si il respect, dar nu pot spune ca imi e teama de el: Luke McKenna. Trebuie sa respectam adversarul si sa jucam cit mai bine", a sunat declaratia prevazatoare a lui Tab Baldwin, citat de site-ul oficial al clubului. Partida va acea loc duminica, de la ora 17, si va fi transmisa in direct de Telesport. Biletele la acest meci se pun in vinzare incepind de astazi, casieriile functionind dupa urmatorul program: vineri, orele 10-19; simbata, orele 12-19; duminica, orele 12-17. Pretul tichetelor este unic, 10 lei.

Legea "6 plus 5" revine in actualitate

Desi a fost intimpinata cu un "Nu" hotarit din partea Uniunii Europene, legea "6 plus 5" initiata de FIFA nu si-a spus ultimul cuvint. Ce spune ea, de fapt? Ca gruparile de fotbal vor trebui sa alinieze la startul unei partide o echipa care sa contina obligatoriu 6 jucatori autohtoni, restul de 5 putind fi de alta nationalitate. In cazul numarului de straini ce pot fi achizitionati de un club nu exista nici un fel de restrictie. Lovindu-se de refuzul UE de a accepta conditiile legii, presedintele forului international de fotbal, Sepp Blatter, a cerut parerea unor specialisti, mai exact a nemtilor de la INEA (Institutul pentru Afaceri Europene), pentru a determina in ce masura actul respectiv contravine normelor europene privind libera circulatie a fortei de munca. Surprinzator, raportul celor de la INEA a fost favorabil propunerii organizatiei prezidate de Sepp Blatter. "Nu exista nici o neconcordanta cu legile din Europa. Aceasta deoarece UE asigura o anume autonomie regulamentelor sportive, iar initiativa FIFA vine in interesul sportului", a precizat directorul Jurgen Gramke.    Anglia, cea mai afectataIn cazul in care va trece de legislatia de pe Batrinul Continent, ideea lui Blatter isi va intra in drepturi incepind cu 2013. Pentru ca tranzitia de la vechiul format la contestatul "6 plus 5" sa fie facilitata, unele voci spun ca FIFA va lansa din 2011 regula "4 plus 7" (patru jucatori autohtoni si sapte straini). Oricum, cluburile din Premier League ar avea cel mai mult de suferit de pe urma adoptarii respectivei legi. Un studiu facut de cei de la Skysports indica faptul ca nu mai putin de 65,1% dintre jucatori din campionatul Angliei sint straini, ceea ce reprezinta cel mai mare procentaj dintre toate competitiile interne puternice din Europa. In aceasta ierarhie urmeaza Bundesliga (49,9% straini), Serie A (40,3%) si Primera Division (35,2%). In Romania, cele mai cosmopolite echipe sint CFR Cluj, FC Vaslui si Poli Timisoara.

Ceausescu, in atentia presei straine

    "Romanii nici n-au clipit"Portretele pictate ale lui Nicolae si Elena Ceausescu au aparut in paginile cotidianului american "New York Times"Cotidianul "The New York Times" critica usurinta cu care statul roman a cedat operele de arta singurului mostenitor al familiei Ceausescu. Jurnalistul Michael Kimmelman de la "NYT" prezinta pe larg, in articolul sau intitulat "Romania da din umeri in fata trecutului", problema indiferentei romanilor fata de trecut si arta: "Romanii, se pare, sint predispusi sa confunde cele doua notiuni (banii si cultura - n.r.). Aceasta este una dintre explicatile pentru care, atunci cind justitia a hotarit ca niste lucrari de arta, proprietate a familiei Ceausescu, sa ajunga la singurul mostenitor al acesteia, Valentin, romanii nici n-au clipit (...). Valentin a argumentat in justitie ca ceea ce a fost confiscat de la el, dupa ce tatal sau a fost indepartat de la putere, nu a fost proprietatea statului. Oricum, dupa cum a argumentat si statul, nimeni din familia ceausestilor nu s-a preocupat sa-si inregistreze corespunzator averea pe care o aveau in posesie, dupa cum cerea chiar regimul comunist fiecarui roman. Bineinteles, multe din obiectele care au apartinut familiei Ceausescu au fost dobindite datorita faptului ca era la putere".    Familie de colectionariCotidianul american critica dur gusturile grotesti in materie de arta ale lui Ceausescu si prezinta o intilnire dintre jurnalistul american si Valentin Ceausescu: "A fost de acord sa ne intilnim intr-o dupa-masa intr-un restaurant din afara Bucurestiului. Nervos si defensiv, el (V. Ceausescu - n.r.) a subliniat ca operele pe care parintii lui le-au avut in case au fost imprumutate din muzeele de stat. Operele pe care el s-a luptat sa le recupereze, singurele de care ii pasa, a spus el, erau colectionate de el si prima lui sotie. «Mi-am aparat numele» a spus el. «Aceste opere faceau parte din trecutul meu, din viata mea. Unele erau cadouri de la un pictor care mi-a fost prieten. Daca muzeul accepta ordinul judecatoresc si imi va inapoia tablourile, lucru de care ma indoiesc, am de gind sa-i dau majoritatea tablourilor Iordanei, fosta sotie, si sa pastrez doua-trei pentru mine, dar nu sa le vind. Nu a fost vorba de profit, a fost vorba de justitie!» a spus fiul dictatorului. «Nu sint presat de bani», a vrut el sa precizeze. «Ideea era ca voiam un proces corect»", relateaza "New York Times".

Sedinta promisiunilor

Ales pentru a face ordine in club, Teodor Pop a sustinut ieri un discurs plin de promisiuni si angajamente in fata consilierilor locali si a mass-media. Totodata, acesta si-a exprimat recunostinta pentru sansa care i s-a acordat: "Vin dintr-un sector in care disciplina, cinstea, ordinea sint la loc de cinste. Problema numarul 1 consta in indeplinirea conditiilor necesare pentru a ne putea desfasura activitatea in acest retur. Trebuie sa terminam si amenajarea bazei sportive de la Clujana, pina la primul meci de acasa. Vom avea si o noua organigrama a clubului, care speram sa dea rezultate bune. Nu plec de la ideea ca voi da lumea afara de pe la club, dar fiecare trebuie sa munceasca, fiecare va avea o fisa a postului. Pentru mine este o provocare, dar nu mi-e frica. Sper sa fiu sprijinit si sa ducem echipa in Liga 1. Multumesc tuturor pentru ca mi s-a ivit posibilitatea sa ajut clubul pe care il iubesc", a spus Teodor Pop, dupa votul de incredere primit de la Consiliul Local.     Fostele guvernari, luate la tinta"Fiecare va raspunde pentru ceea ce a facut, nimeni nu este mai presus de lege. Daca se vor gasi nereguli in acte, chitante, lumea va plati", a adaugat Pop, facind referire la fosti conducatori care au adus clubul la marginea prapastiei.      "De acum inainte, nimeni nu va mai tepui acest club. In ultimii ani s-a facut un obicei ca lumea sa vina la «U» si sa se infrupte. Nu se va mai intimpla asa ceva cit timp voi ramine. Sper sa stau o perioada cit mai indelungata si sa readucem echipa acolo unde ii este locul, si anume, in prima liga din Romania", a conchis Teodor Pop.

Au scapat de neprogramare

Ieri s-a semnat o intelegere scrisa cu agentul de jucatori, prin care se amina achitarea datoriei de 170.000 de euro pina in luna martie. Potrivit intelegerii cu Gherghisan, "U" ii va plati acestuia banii in mai multe transe. "Studentii" au rezolvat si problema cu Astorga, caruia ii datoreaza 18.000 de euro, urmind ca tot in luna martie sa vireze bani in contul brazilianului. Intelegerea a fost facuta tot cu Gherghisan, cel care l-a adus la Cluj pe fotbalist. Federatia a luat la cunostinta aranjamentul dintre parti si a ridicat sanctiunea dictata impotriva Universitatii Cluj de a nu fi programata pentru partida cu Drobeta Turnu Severin. "Cel mai important este ca vom juca aceasta partida. S-au facut eforturi mari si in cele din urma am reusit sa ne intelegem cu Gherghisan. Incet-incet se asaza lucrurile si la noi. Speram sa incepem cu bine campionatul, sa ne intoarcem cu un rezultat pozitiv din partida cu Drobeta", a precizat Remus Cimpeanu, presedintele clubului "studentesc".

Mireasa in serie

A fost mireasa de 23 de ori, iar acum este in cautarea mirelui cu numarul 24.     Linda Wolfe, "Cea mai casatorita femeie din lume", s-a maritat prima data la virsta de 16 ani, cu un barbat in virsta de 31 de ani. Ea spune ca prima casatorie, care a durat 7 ani, a fost cea mai lunga si mai fericita dintre toate casniciile.      Pe lista sotilor au fost un condamnat, un preot, dar si muzicieni, barmani si instalatori. Dintre acestia doi s-au dovedit a fi homosexuali, doi erau fara adapost, unul a batut-o, iar altul i-a pus lacat pe frigider. Una dintre casatorii a durat doar 36 de ore, pentru ca "nu a simtit fiorul dragostei".      Ciudat e faptul ca Linda s-a casatorit cu unul dintre soti... de trei ori. Are sapte copii din toate casatoriile si este mama vitrega pentru multi altii. Ultima ei casatorie, de acum a 10 ani, a facut mari furori in lume, fiindca sotul ei era nimeni altul decit "Cel mai casatorit barbat din lume", Glynn Wolfe. Acesta fusese casatorit de 29 de ori, dar a murit, la un an dupa casatoria cu Linda, la virsta de 88 de ani. Linda a declarat recent pentru cotidianul "The Sun" ca  este "in cautarea numarului 24" si ca "au trecut ani buni... de cind nu m-am mai casatorit. Mi-e dor de asta!"      "Mireasa in serie", care acum traieste intr-un azil de batrini, a spus ca nu si-a inselat sotii niciodata. Ea a mai spus ca, daca ar putea sa o ia de la capat, nu s-ar mai casatori cu atitia barbati.

Viitorul turismului local

Administratia locala a municipiului Alba Iulia va demara, incepind cu primavara acestui an, un amplu si puternic program de promovare a turismului local. Proiectul va fi derulat in parteneriat cu societatea Grup Corint SA cea care se ocupa si de reabilitarea zonelor istorice din cetatea de tip Vauban. Pe scurt, programul presupune investitii in tot ceea ce inseamna promovarea imaginii atractiilor turistice, dar si asigurarea unor modalitati de informare si ghidaj pentru turistii ajunsi in zona.  

Insolventa suspendata

Tribunalul Alba a decis, ieri, suspendarea judecarii dosarului care are ca obiect procedura insolventei SC Meridian Construct SRL, dupa ce DNA a confirmat faptul ca s-a inceput urmarirea penala in acest caz.  

Experienta austriaca si seriozitate germana

Reprezentantii a 17 firme austriece si germane din domeniul instalatiilor de apa potabila si canalizare si-au prezentat ieri oferta, in fata reprezentantilor autoritatilor si mediului de afaceri din judetul Alba. Evenimentul gazduit de sala de conferinte a hotelului Parc s-a bucurat de un interes foarte crescut, mai ales ca in Alba urmeaza sa fie derulate mai multe proiecte importante privind alimentarea cu apa potabila si racordarea la reteaua de canalizare.

Case cu 25% mai ieftine, daca bancile nu reiau creditarea

Pretul locuintelor ar putea scadea cu 20-25%, in cursul acestui an, daca bancile nu vor relua activitatea de creditare, a declarat joi presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare, Ion Radu Zilisteanu.     "Atit apartamentele noi, cit si apartamentele vechi au suferit scaderi de preturi, iar unii dezvoltatori si-au inghetat proiectele. Cred ca cele mai expuse scaderilor de pret sint apartamentele mari, de trei sau patru camere, cu vechime de 30-40 de ani, din zonele periferice", a declarat presedintele ARAI.     Acesta a mai spus ca dezvoltatorii, pentru a contracara reducerea creditelor acordate de banci, au inceput sa vinda in rate sau sa inchirieze locuintele terminate, iar daca potentialii cumparatori vor reusi sa achizitioneze locuinta in citiva ani, chiria va fi dedusa din pretul de achizitie.     Ion Radu Zilisteanu a mai spus ca, dupa aceasta criza, piata imobiliara se va reaseza pe alte principii, iar preturile nu vor mai ajunge la valorile actuale.    NewsIn

Prefectii - apolitici, sefii din teritoriu - nu!

Membrii Comisiei Juridice a Senatului sint hotariti sa renunte la amendamentul prin care numirea prefectilor ar urma sa fie facuta pe criterii politice.     Presedintele Comisiei, senatorul Toni Grebla, a informat ca la nivelul Guvernului, din cauza unei recomandari a CE, s-a renuntat la intentia de a transforma functia de prefect intr-una politica. El a explicat ca, din punctul de vedere al UE, functia de prefect nu trebuie sa fie transformata in una politica.      "Este o initiativa legislativa a doi colegi, unul senator, al doilea deputat (Mircea Dusa - PSD si Petru Calian - PDL - n.r.). Asa au gindit ei sa faca proiectul de lege. Intre timp, la nivel politic, cele doua partide, membre ale coalitiei la putere, au hotarit ca nu este bine sa se umble la statutul institutiei prefectului. Semnalele de la Uniunea Europeana sint ca prefectul este bine asa cum a fost reglementata aceasta institutie in legislatura 2000-2004. (...) O sa renuntam la a dezbate aceasta initiativa legislativa in ceea ce priveste prefectul" , a declarat Grebla.     Senatorul PSD a spus ca se va pastra totusi intentia actualei coalitii ca sefii serviciilor publice din teritoriu sa fie numiti pe criterii politice, o data cu schimbarea de putere.    NewsIn

Ministrul Blaga se va intilni cu reprezentatii metropolei

Este vorba despre terenul de pe Bulevardul 21 Decembrie, unde va fi ridicat noul sediu al Filarmonicii, si despre un altul, situat pe Valea Girbaului, unde municipalitatea intentioneaza sa construiasca un cartier de locuinte pentru tineri. Totodata, au fost alese cele 30 de persoane care vor reprezenta municipiul Cluj-Napoca in adunarea generala a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara (ADI) "Zona Metropolitana Cluj". Printre acestia se numara primarul, cei doi viceprimari, o parte a consilierilor locali, precum si reprezentanti ai Executivului institutiei. Municipiul Cluj-Napoca, alaturi de comunele Jucu, Cojocna si Vultureni sint pina in prezent singurii membri ai ADI care si-au desemnat reprezentantii in adunarea generala. Potrivit primarului Sorin Apostu, restul celor 15 comune urmeaza sa-si desemneze reprezentantii pina la mijlocul lunii martie.     "Deocamdata sintem la faza in care se finalizeaza auditul teritorial. Echipa de lucru se ocupa deja de stabilirea strategiei, iar in cursul lunii martie vom avea o intilnire si cu Ministrul Dezvoltarii, Vasile Blaga", a spus primarul.      De asemenea, consilierii locali au aprobat introducerea in intravilan a terenului pentru cartierul Lomb, care va fi realizat printr-un parteneriat public-privat. Viitorul cartier se va intinde pe o suprafata totala de 260 de hectare si va avea aproximativ 6.000 de locuinte, dintre care o parte vor fi predate Primariei.    Stamatian si-a luat ramas bunActualul prefect, Florin Stamatian, a tinut sa participe la sedinta Consiliului Local pentru a-si lua ramas bun de la fostii colegi. "Am fost frustrat ca nu am putut sa fac acest lucru simbata, cind am participat la investirea primarului", a spus prefecul.

Pe scurt

Se fac angajari in armataCentrul Militar Zonal Cluj scoate la concurs 134 de locuri de munca în garnizoanele  Cluj-Napoca, Someseni, Floresti, Dej, Turda, Cimpia Turzii si Jucu. Oferta de angajare din cadrul acestui program de formare a soldatilor si gradatilor voluntari este valabila pina in 24 aprilie. Pot sa concureze baieti si fete cu virsta intre 18 si 26 de ani, care au absolvit cel putin ciclul liceal inferior sau o scoala de arte si meserii cu diploma sau certificat de absolvire. Se ofera asistenta medicala gratuita, compensatii pentru activitati desfasurate în conditii speciale, gratuitati în ce priveste transportul, echipament militar, hrana, compensatie pentru chirie.    F. T. Elevi clujeni la internationala!Doi liceeni de la Liceul de Informatica "Tiberiu Popoviciu" din Cluj-Napoca vor reprezenta Romania la faza internationala a concursului "Skills@Work Challenge" de la Sofia. Concursul se va desfasura din 11 pina in 13 martie in Bulgaria. Echipa, formata din clujenii Ioan Nascu si Tudor Pavel, de doi liceeni din Iasi si un elev din Bucuresti, a cistigat duminica etapa nationala a competitiei destinate creativitatii in afaceri. Evenimentul a fost organizat de Junior Achievement Romania si British Council. Clujenii s-au remarcat din 30 de elevi cu virste intre 15 si 18 ani si au gindit cel mai inovator proiect de afaceri. "Skills@Work" este un proiect regional în care sint implicate 20 de tari si care promoveaza reforma în domeniul învatamintului tehnic-profesional în tarile sud-est europene si în Marea Britanie.    A. N.Simpozion despre fizicieni clujeniFacultatea de Fizica a Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca organizeaza astazi, de la ora  9, Simpozionul "Personalitati ale fizicii clujene". Evenimentul face parte din actiunile care marcheaza 90 de ani de la intemeierea Universitatii Romanesti la Cluj. Lucrarile simpozionului se vor desfasura in amfiteatrul "Augustin Maior" din cladirea centrala a UBB. Cu aceasta ocazie va putea fi vizitat laboratorul în cadrul caruia se produce în prezent cel mai intens cimp magnetic din România.    F. T.  Carte despre calitatea justitieiLa Asezamintul Lapedatu (str. Dimitrie Bolintineanu nr. 16) are loc astazi, de la ora 17, lansarea volumului "Calitatea in Justitie - Perspective asupra managementului calitatii in justitie", de Alexandrina Radulescu. In paginile volumului se incearca o discutie asupra conceptului de calitate în justitie si se doreste a fi "o interfata între sistemele de justitie din Europa care sint mult avansate în domeniul asigurarii calitatii si sistemul românesc de justitie", dupa cum precizeaza autoarea. "Cartea poate fi folosita ca  instrument  teoretic pentru conceperea programelor în domeniul politicilor de asigurare a calitatii în instantele românesti", adauga Alexandrina Radulescu.    F. T.

Profii isi primesc sporurile

"Ne-am întilnit cu doamna ministru Andronescu pentru discutarea contractului colectiv de munca si am vorbit si despre diferitele indemnizatii si prime acordate profesorilor. Ministrul ne-a asigurat ca se vor plati în continuare banii pentru materiale educative, cite 100 de euro de profesor. Cit despre celelalte prime si indemnizatii, la negocierea bugetului, ministrul Emil Boc ne-a asigurat ca se vor plati si acestea, inclusiv orele suplimentare", a precizat presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Învatamint (FSLI), Aurel Cornea.      Sindicalistii se arata însa nemultumiti de lipsa de transparenta de care da dovada Guvernul în luarea deciziilor. "Cind am discutat despre buget, ni s-a promis una, acum aflam ca exista proiecte legislative care arata altceva. Am solicitat o întrevedere de urgenta cu premierul, care sa lamureasca toate neclaritatile legate de buget", a adaugat Cornea.     Ecaterina Andronescu i-a asigurat ieri pe sindicalisti ca Ministerul Educatiei nu va initia proiecte legislative care sa dezavantajeze cadrele didactice.     Potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta obtinut miercuri de NewsIn, profesorii de peste 35 de ani ar urma sa nu mai primeasca cei 100 de euro de care beneficiaza anual pentru achizitionarea materialelor didactice. Surse sindicale spun ca aceasta masura a facut parte dintr-o lista de propuneri privind posibile reduceri bugetare dictate de criza economica. Printre propunerile care vizau sistemul educativ se mai numarau reducerea cheltuielilor la decontarile de transport pentru elevi, studenti si profesori, precum si reducerea fondurilor pentru stagiile de practica la elevi si studenti.    NewsIn

Studentii dezbat la Cluj sistemul "Bologna"

200 de studenti din toata tara analizeaza in aceste zile la Cluj implementarea sistemului de la Bologna in Romania, in cadrul Formumului Organizatiilor Studentesti din Romania. Actiunea este derulata de Asociatia Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANORS). "Am realizat un studiu in toate centrele universitare din Romania, privind calitatea, calificarile, mobilitatile realizate in urma implementarii provesului Bologna, astfel incit au fost scoase in evidenta atit plusurile, cit si minusurile acestuia", a precizat Cezar Hij, presedintele ANOSR. Din prima categorie a fost mentionata infiintarea unor departamente de asigurare a calitatii in toate universitatile. Intre minusurile constatate de studenti se numara faptul ca "mobilitatile interne sint aproape inexistente, iar cele externe sint intr-un numar mult prea mic", dupa cum a spus Hij, dar si neimplicarea studentilor in elaborarea curriculei. Concluziile forumului vor fi inaintate forurilor implicate in educatie, dar si celor de profil din Uniunea Europeana.    F. T.

Impozite mai mari, de anul viitor

"Impozite precum cele pentru locuinte, masini sau terenuri percepute de autoritatile locale s-ar putea majora cu 20,49%, pentru ca aceste impozite trebuie recalculate in functie de evolutia inflatiei in ultimii 3 ani", a declarat pentru NewsIn seful de serviciu pentru legislatia privind impozitele locale din cadrul Ministerului Finantelor Publice (MFP), Gheorghe Marinescu. El a mai precizat ca, astfel, valoarea imobilelor impozitate s-ar putea majora de la suma actuala de 689 de lei/mp la 830 de lei/mp.    Spatiile comerciale, impozitate la felIn plus, o noua prevedere pentru Codul Fiscal ar putea impozita spatiile comerciale detinute de persoanele fizice intr-un mod similar celor detinute de companii. Astfel, valoarea de impozitat va creste de la 689 de lei/mp la maxim 2.000 de lei/mp, iar impozitul va reprezenta intre 0,25% si 1,5% din valoarea rezultata, in functie de decizia autoritatilor locale. "Ne vom baza pe declaratia proprietarului ca sa stabilim in ce categorie intra imobilul respectiv, in functie de destinatia acestuia, pentru locuit sau ca spatiu comercial. Noul impozit va atrage venituri la nivelul administratiilor locale, pentru ca modul de impozitare anterior nu era in regula, atit timp cit spatiile de locuit puteau fi folosite ca cele comerciale fara sa fie insa impozitate in acelasi mod", a mai spus Marinescu.     La rindul sau, Ion Radu Zilisteanu, presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare, spune insa ca aceasta masura ar putea duce la nedeclararea veniturilor din chirii si la largirea zonei de economie neagra. "Este o masura fiscala care nu mi se pare suficient de bine gindita, pentru ca astfel chiriile nu vor mai fi declarate si va duce la largirea zonei de economie neagra. Cred ca era de ajuns impozitarea prin impozitul pe venit global, cum se intimpla anterior", a spus Zilisteanu.      Proiectul Codului Fiscal va fi publicat astazi pe pagina de Internet a Ministerului de Finante, pentru dezbatere publica, si va fi publicat pina pe 30 iunie, potrivit directorului Directiei Legislatie Impozite Directe din MFP, Dragos Doros.

Programul "Rabla" incepe luni

Romanii care vor sa-si achizitioneze in acest an o masina noua in schimbul uneia mai vechi de 10 ani, pe care sa o dea la casare, vor putea sa depuna de luni dosarele la producatorii si importatorii auto autorizati pentru programul "Rabla", a declarat ieri ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi.      Programul se va derula in trei etape: pina pe 29 mai, de la 1 iunie la 31 august si de la 1 septembrie pina pe 11 decembrie. Pentru fiecare etapa a fost alocata o suma de 76 de milioane de lei, bugetul total pentru acest an fiind de 228 de milioane de lei. Cotele repartizate producatorilor vor fi ajustate de la o etapa la alta in functie de vinzarile realizate, iar cei care nu si-au indeplinit obiectivele nu vor mai putea participa la sesiunea urmatoare. Decizia a fost luata pentru a nu mai ramine masini nealocate prin acest program.     Reamintim ca Guvernul a anuntat la sfirsitul lunii trecute ca prima pentru casarea unei masini functionale mai vechi de 10 ani creste la 3.800 de lei.Anul trecut, Guvernul a dat 91,4 milioane de lei prin programul "Rabla", reprezentind 76% din fondurile alocate pentru 2008, banii fiind alocati pentru scoaterea din circulatie a 40.000 de autovehicule mai vechi de 12 ani.

Inscrieri la concursul HBO de la TIFF

Au inceput inscrierile la cea de-a IX-a editie a concursului de scenarii HBO de la TIFF. Toate inscrierile se fac prin intermediul www.hbo.ro/concursscenarii, pina in 15 martie, si tot aici vor fi postate si scenariile. Premiul HBO pentru "Cel mai bun scenariu de lungmetraj" este in valoare de 3.000 de dolari, pentru sectiunea de scurtmetraj valoreaza 1.500 de dolari, in timp ce pentru "Cel mai bun scenariu de documentar", HBO va da 2.000 de dolari. Mai exista o altfel de recompensa - "Premiul HBO - 3 zile la TIFF", care va fi pus la dispozitia celor noua finalisti ai celor trei categorii si consta in urmatoarele: 3 zile de festival al caror cost va fi acoperit integral, acordindu-se atit cazare, masa si transport, cit si acces la proiectiile si evenimentele speciale ale festivalului. Componenta juriului va fi comunicata pina marti, 3 martie. Anuntarea cistigatorilor celor trei sectiuni se va face in cadrul TIFF 2009 ce urmeaza sa se desfasoare la Cluj intre 29 mai  si 7 iunie.    F. T.

Prin ungherele Catedralei Mitropoliei Ardealului

Click pentru imagine maritaIdeea ridicarii unei catedrale ortodoxe in Sibiu, orasul de resedinta al Mitropoliei, a apartinut mai intii marelui mitropolit Andrei Saguna, cel care a fost aici, in Ardeal, „incepator intru toate“ si care, printr-o circulara trimisa in eparhie in preajma Craciunului anului 1857, ii indemna pe preoti si pe credinciosi sa jertfeasca din putinul lor pentru inaltarea unei sfinte catedrale in orasul Sibiu, care „sa fie maica tuturor bisericilor din eparhia noastra“ si care sa fie zidita „spre marirea lui Dumnezeu si spre binele vostru“, dupa ce in toamna aceluiasi an a obtinut aprobarea imparatului Francisc Iosif I.    Cu banii imparatuluiIn urma apelului facut, a inceput organizarea colectei propriu-zise, primul donator fiind insusi imparatul Francisc Iosif I, care a donat 1.000 de galbeni, urmat de guvernatorul Transilvaniei, cu 50 de galbeni, de mitropolitul Andrei, cu 2.000 de florini, si de multi altii. Imparatul si-a dat acordul la 26 octombrie 1857, dar Saguna era indatorat sa creeze un fond special pentru construirea catedralei si obligatia sa-l informeze pe imparat despre situatia fondurilor, de doua ori pe an.     Investitii riscantePentru cei care nu stiu, cladirea catedralei din Sibiu a insemnat si riscuri asumate. Spre exemplu, in anul 1859, Saguna a cumparat un numar apreciabil de actiuni, in valoare de 24.000 de florini, de la o societate metalurgica pentru exploatarea minelor de arama din Sindominic (judetul Harghita) si Filea (judetul Mures), dar, la scurt timp, societatea a dat faliment, iar Saguna a mai putut recupera doar 6.700 de florini. A achitat o parte din banii pierduti pina la sfirsitul vietii sale.    Gradina catedralei Click pentru imagine maritaPrimul teren cumparat pentru a se construi catedrala nu este cel unde se afla astazi constructia. Saguna a cerut un teren autoritatilor locale sibiene, in 1858, in zona centrala, linga fosta Cazarma 90, in fata Hotelului Continental de astazi. Dupa un an, mitropolitul Saguna a cumparat, cu 13.000 de florini, de la generalul baron Vever, o gradina spatioasa cu doua case pe strada Morii – actuala Andrei Saguna – unde astazi este sediul Agentiei Taberelor si Turismului Scolar si Liceul „Octavian Goga“. Acest teren s-a numit multa vreme „Gradina catedralei“. Din pacate, mitropolitul nu a reusit sa cumpere si un teren pentru noua catedrala. A adormit intru Domnul fara sa-si poata vedea visul implinit. Pe locul unde astazi este catedrala a existat o biserica greceasca si o casa parohiala. Sub urmasii sai, a continuat stringerea de fonduri pentru catedrala, astfel ca, sub pastorirea mitropolitului Ioan Metianu (1899-1917), s-a pus piatra de temelie a actualei biserici catedrale, in strada Mitropoliei 35.     Demolari in numele DomnuluiAnaliza planurilor de epoca releva existenta a cinci parcele spre strada Mitropoliei si trei spre strada Xenopol, unificate in vederea realizarii acestui edificiu. Pentru degajarea locului a fost nevoie de demolarea a citorva case din jur, precum si a vechii bisericute grecesti din Sibiu, care pina atunci servea drept catedrala episcopala. Lucrarile au inceput in anul 1902 si au continuat pina in 1904, cind biserica a fost pusa sub acoperis, fiind coordonate de catre arhitectul Sibiului de atunci, Iosif Schussnig. Planul catedralei a fost acceptat in urma unui concurs la care s-au prezentat 31 de arhitecti, fiind declarat cistigator planul arhitectilor Virgil Naghy si Iosif Konemer. In ziua de 13 decembrie 1904, au fost sfintite si asezate in cele doua turnuri cele patru clopote. S-au confectionat apoi iconostasul si stranele, in Bucuresti, la firma lui Constantin Babic, a fost introdusa lumina electrica si a fost pictata cupola. Pictura acesteia, ca si cea a iconostasului, a fost facuta de catre Octavian Smigelschi, originar din satul Ludos, judetul Sibiu.    Iorga, la sfintireLa 30 aprilie 1906, catedrala a fost sfintita de catre mitropolitul Ioan Metianu, impreuna cu episcopul sau sufragan de la Arad, Ioan Papp, alaturi de un ales sobor de preoti si diaconi. La sfintire a fost prezent si profesorul Nicolae Iorga, care a donat un engolpion de argint si o icoana valoroasa pentru biserica si care, a doua zi dupa sfintire, a tinut si o conferinta publica in Sibiu.     In decursul vremii, catedrala din Sibiu a fost restaurata de mai multe ori si impodobita, in vremea noastra, cu o frumoasa pictura neobizantina executata de Iosif Keber si Anastasie Demian.    Traian Basescu si Gigi BecaliSub pastorirea mitropolitilor Nicolae Balan, Nicolae Colan, Nicolae Mladin, Antonie Plamadeala si Laurentiu Streza, catedrala mitropolitana din Sibiu a fost inzestrata cu obiecte liturgice, vesminte, carti, instalatii de sonorizare si alte obiecte necesare pentru buna desfasurare a serviciului divin. De peste 100 de ani, la altarul acestei catedrale ce are hramul Sfintei Treimi se savirseste zilnic Sfinta Liturghie si Vecernia, precum si celelalte servicii religioase prevazute de tipicul bisericesc. Mitropolitul Laurentiu are meritul de a fi refacut pictura catedralei, cu ajutorul presedintelui Traian Basescu, dar si a patronului Stelei, Gigi Becali. Amindoi au fost prezenti in catedrala mitropolitana, a carei pictura a fost „luminata“. O lucrare in valoare de un miliard de lei vechi, sponsorizata de Guvernul Romaniei.     Arhitectura monumentalaClick pentru imagine maritaArhitectura bisericii impresioneaza cu o constructie monumentala cu plan centrat, cu un joc de volume in jurul spatiului central al naosului acoperit cu o cupola pe pandantivi. Naosul este bordat de volume sferice si de cele patru turnuri (doua cu plan octogonal si cele doua care flancheaza intrarea, cu baza patrata ce devine octogon la nivelul clopotelor). Acoperisurile turnurilor au forma de bulb dublu, cu lanternou la partea mediana. Intrarea se face printr-un portic cu trei deschideri semicirculare pe pile cu capiteluri cu crosete. In spatele porticului, intre turnuri, se afla un amplu fronton semicircular cu un luminator de aceeasi forma, decorat cu medalioane circulare in mozaic, reprezentindu-l pe Iisus si pe cei patru evanghelisti. Expresia arhitecturala este determinata de finisajele exterioare – caramida presata, in doua culori, pozata aparent si invelitori de cupru. Imprejmuirea reia elementele arhitecturale ale edificiului. Spatiul interior urmeaza traditia bizantina si se remarca prin amploarea naosului. Pandantivii, reprezentindu-i pe cei patru evanghelisti, si intradosul cupolei, cu Iisus Pantocrator intre ingeri, precum si o parte din panourile iconostasului sculptat in lemn si aurit sint pictate de Octavian Smighelschi (1866-1912) si Artur Coulin (1869-1912), pictor format la scoala lui C. Dörschlag din Sibiu.      Pictura a fost continuata de Anastasie Demian si terminata de Johann Köber.

Judetul Alba, promovat la Budapesta

Oferta prezentata la Budapesta este adaptata turistilor din Ungaria, acesta fiind si motivul pentru care delegatia judetului Alba include de aceasta data un reprezentant al comunei Rimetea si un reprezentant al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia.     „Anul acesta se implinesc si 1.000 de ani de la crearea Arhidiecezei Romano-Catolice de la Alba Iulia si acesta este un motiv in plus pentru atragerea turistilor din Ungaria. Incercam sa ne adaptam in permanenta oferta turistica si sa propunem pachete turistice cit mai atractive pentru un turist venit din afara tarii“, a declarat Lucian Docea, seful Serviciului Turism din cadrul Consiliului Judetean Alba.     Oferta prezentata la Budapesta este adaptata turistilor din Ungaria, materialele de promovare fiind redactate in limbile maghiara si engleza. Astfel, vor fi expuse brosuri, pliante si vederi din judetul Alba, harti ale Arhidiecezei Romano-Catolice, materiale de prezentare a traditiilor si obiceiurilor din zona comunei Rimetea. Pentru turistii maghiari care vor dori sa aleaga un sejur la munte in judetul Alba, Primaria Girda de Sus a pus la dispozitie un set de materiale de prezentare special concepute pentru acest tirg. Judetul Alba participa pentru a treia oara la Tirgul de Turism de la Budapesta. La aceasta editie sint asteptati sa participe citiva zeci de mii de vizitatori, participarea la editia trecuta depasind 60.000 de vizitatori.

Serbarile Zapezii, atractia de la Baisoara

Mii de copii din toata tara isi amintesc cu placere de Baisoara, statiunea unde participa in fiecare an la competitia nationala de schi organizata aici de Palatul Copiilor Cluj.      Este momentul de maxima afluenta turistica a statiunii, reunind in total aproximativ 7.800 de persoane, dupa cum a precizat Minodora Luca, primarita comunei. Micii participanti iau parte pe parcursul unei zile intregi pe pirtia de schi la probe precum slalom paralel, trenuletul zapezii, stafeta buclucasa sau coborire cu sania. Pe linga echipele de elevi si profesorii insotitori, evenimentul atrage in statiune si mii de clujeni dornici de a se bucura de zapada in atmosfera sarbatoreasca a competitiei. La mare cautare este de fiecare data si pirtia de saniute a statiunii. La baza acesteia este montata scena unde are loc la finalul concursului festivitatea de premiere a cistigatorilor. Urmeaza apoi recitaluri de muzica populara specifica zonei Clujului si cintari ale trupei Semnal M, a carei prezenta a devenit o adevarata traditie a serbarilor. Totul se termina fastuos, cu torte, foc de tabara si focuri de artificii.     Zapada nu e totulPe linga impresionanta pirtie de schi care a fost dotata cu nocturna si doua teleschiuri, si alte obiective ii atrag pe turisti la Baisoara pe tot parcursul anului.      Pasionatii de drumetii au la dispozitie numeroase trasee, fie marcate, fie nemarcate. Se poate ajunge astfel la Ghetarul de la Scarisoara, rezervatia Scarita – Belioara – Ocolis sau la cabana Muntele Filii. Drumurile forestiere si traseele se preteaza si la ciclism montan. In timpul verii, in zona se poate practica vinatul si pescuitul. De asemenea, la statuia lui Avram Iancu din localitate este organizata in fiecare an o serbare cimpeneasca.

Cladirea ce ascunde istoria Transilvaniei

Click pentru imagine maritaImobilul a fost construit la inceputul secolului al XVII-lea si, potrivit muzeografului Ioan Tosa, „cladirea actualului muzeu etnografic este de fapt un ansamblu de trei cladiri vechi, iar pe una dintre ele se observa inscris anul 1604“. O perioada lunga de timp aici a functionat cel mai important han al Clujului, „Calul Balan“ sau „Feher lo“. Cladirea a fost transformata in scoala militara, in timpul lui Iosif al II-lea si abia in 1798, reprezentantii orasului au recuperat-o de la armata si au transformat-o intr-o cladire reprezentativa pentru oras, care in timp a devenit centrul vietii publice din Cluj. Intre anii 1820-1830, a fost reconstruita in stil neoclasic si a devenit unul dintre cele mai importante edificii politice, administrative si culturale ale Transilvaniei. Aici s-au organizat baluri, concerte, reuniuni festive, dar si tumultuoase confruntari politice. Cladirea, care avea o sala mare cu balcoane interioare si care putea adaposti aproape 1.000 de persoane, a primit numele de „redoute”, care insemna „loc public de petrecere cu muzica”. Aici au concertat in 1846 Franz Liszt si in 1879 Johannes Brahms.     File de istorieIntre anii 1841 si 1849, aici se tineau intilnirile Dietei Transilvaniei, care nu avea un sediu stabil si ai carei membri se reuneau fie la Sibiu, fie la Cluj, in sala „Reduta“, in perioada pregatirii si in timpul Revolutiei de la 1848. Tot aici, la 30 mai 1848, a fost proclamata unirea Transilvaniei cu Ungaria. Multe evenimente importante au fost adapostite de aceasta cladire, dar poate cel mai reprezentativ si care a facut cunoscut edificiul a fost marele proces al memorandistilor, din 1894, o pagina trista din istoria Transilvaniei, prin care intelectualii ardeleni (Dr. Ion Ratiu, Vasile Lucaciu si multi altii) care luptau pentru recunoasterea drepturilor romanilor au fost condamnati la inchisoare si pusi sa plateasca amenzi exorbitante. Apoi, in 1923, „Reduta“ a gazduit Congresul general al Sindicatelor din Romania si multa vreme dupa aceea s-au tinut aici baluri, manifestari ale diferitelor societati culturale, reprezentatii teatrale sau concerte si majoritatea evenimentelor mondene de la acea vreme.    Itinerariul ceasuluiCladirea „Redutei“ are un mic turnulet din lemn, cu un ceas, care are o istorie foarte interesanta. Potrivit istoricului Tudor Salagean, „ceasul care se afla acum in turnul cladirii a fost initial amplasat, in anul 1744, pe turnul baroc al Bisericii Sf. Mihail, dar apoi, in urma cutremurului din 1763, turnul a fost grav avariat si a fost necesara demolarea lui, ceasul fiind mutat in turnul portii Manasturului, unde a stat pina in anul 1843, cind si acest turn a fost demolat. Atunci ceasul, impreuna cu turnul de lemn in care acesta era instalat, a fost mutat pe cladirea redutei“, a explicat istoricul. Ceasul nu este vizibil din exterior si nici nu este functional: „S-a incercat repararea lui, dupa ’89, la Iasi, unde era un atelier care se ocupa cu restaurari, dar costurile reparatiei erau mult prea mari“, a spus muzeograful Ioan Tosa.      Cladirea „Redutei“ a mai fost restaurata intre anii 1957-1958, inainte de a deveni sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, in 1959.

Gata de lupta

Gaz Metan Medias este foarte aproape de debutul în returul ligii I. Sâmbata, la amiaza, mediesenii vor evolua la Galati contra Otelului, formatie care în tur a izbutit sa „smulga“ un punct echipei gaziste dupa un joc în care gazdele au dominat. Tocmai de aceea, acum, Cristi Pustai vrea revansa si spera ca echipa sa sa revina neînvinsa de la Galati. „În tur am obtinut o remiza norocoasa pe propriul teren, dar as putea spune ca meciurile din retur nu mai seamana deloc cu cele din prima parte a campionatului, întrucât, între timp, am avut parte de o pauza destul de mare, timp în care echipele pot sa creasca sau sa scada calitatea jocului. Noi ne-am pregatit foarte bine si sper sa venim neînvinsi. Avem aceeasi dorinta de victorie ca la orice meci, pentru ca doar asa putem sa speram la un rezultat bun. Ne vom bate pentru fiecare minge, vom face tot posibilul sa obtinem cât mai multe din acest meci pentru ca lupta în acest retur este foarte dificila si orice rezultat pozitiv ne face sa privim mai optimisti înainte“, spune Cristi Pustai.  Lot validÎnainte de acest meci, Cristi Pustai nu are foarte mari dureri de cap în ceea ce priveste lotul de jucatori. Singurii care sunt incerti si pentru ca ne le-au venit cartile verzi sunt noile transferuri Kubala si Katovic. „Tot lotul este valid, mai putin Kubala si Katovic, iar în cazul celui de-al doilea nu stiu daca va fi legitimat. Oricum nu le-au sosit cartile verzi. Probabil nu vor participa la aceasta deplasare. Buzean are cumul de cartonase galbene si nu va juca. Ar mai fi fost Curtean, dar acum e suspendat la Timisoara. Una peste alta pot spune ca sunt multumit de toti jucatorii. Primul 11 o sa-l vedeti la meci. În ultimele meciuri, cel putin în cel de la Bistrita, ne-am cam cristalizat. Fata de acel meci, poate voi mai face una sau doua modificari“, mai spune tehnicianul. Vâtca e optimistFost jucator al Otelului, noul goalkeper al Gazului, este optimist si crede ca echipa se poate întoarce cu cel putin un punct din aceasta deplasare. „Pentru mine nu e un pas înapoi venirea la Medias, ci o iau ca o promovare. Am petrecut o perioada frumoasa la Otelul, dar s-a terminat, iar acum sunt la Medias si voi face tot posibilul ca sa scoatem un rezultat bun. Otelul joaca foarte bine pe contraatac, dar cred ca noi putem face fata pentru ca ne-am pregatit excelent si cred ca suntem în stare sa emitem pretentii de la acest meci“, sustine portarul mediesean.  Premiul fair-playAntrenorul echipei Gaz Metan Medias, Cristian Pustai, a primit, miercuri, Tricoul Fair-Play pentru luna decembrie, din partea câstigatorului precedent, Razvan Lucescu, pentru ca a spus ca se va bate pentru fiecare punct în meciul cu CFR, desi îi respecta mult pe ardeleni.

?Ciobanasii? din State

Infrangerea din  ultima etapa, cea cu BCMUS Arges Pitesti, a scos la iveala anumite nemultumiri ale jucatorilor pregatiti de Peter Schomers. Imediat dupa meci, atat antrenorul, cat si jucatorii si-au scuzat esecul prin oboseala acumulata. Tocmai pentru a detensiona situatia, desi, sambata, sibienii vor sustine un examen extrem de dificil, la Brasov, conducerea formatiei sibiene a decis sa-i lase o zi liberi pe jucatori. Astfel, ieri, dimineata, toti jucatorii au luat drumul spre Gura Raului, unde s-au cazat la pensiunea Norica, pentru a petrece cateva clipe de relaxare. La sanieUna dintre surprizele pregatite de Mircea Vulc, alaturi de Norica Gligorea, proprietara pensiunii, a fost sa-i scoata pe jucatori la o plimbare cu sania. Fara sa stie exact ce vor face, americanii s-au imbracat destul de sumar. Tocmai de aceeea, imediat dupa ce au iesit la plimbare prin sat, majoritatea si-ar fi dorit sa se intoarca in camerele calduroase si sa-si continue jocurile incepute pe play-station. „Ziceau ca le e cam frig. Noi i-am avertizat sa se imbrace destul de gros ca va fi mai frig, dar se pare ca nu au luat in calcul. Acum nu au ce face decat sa inghete“, marturisea Catalin Vulc, in timpul plimbarii prin Gura Raului. Cojocul lui JohnsonImediat ce au ajuns in partea satului de unde trebuiau sa se imbarce in cele trei sanii puse la dispozitie de gazda baschetbalistilor, jucatorii au ramas impresionati de cojoacele de blana de oaie ale carutasilor. Imediat, Brandon Johnson s-a si grabit sa imbrace unul. A ramas atat de placut impresionat de cum era lucrat si ce cald tinea, a vrut sa ramana cu el in spate si chiar sa-l cumpere. „Cred ca ar fi un suvenir excelent pe care sa-l duc acasa. N-am mai vazut niciodata asa ceva. Sunt convins ca aici iti tine de cald, dar sincer, in America, unde nu este asa de frig, nu stiu ce asa face cu el“, marturisea jucatorul. Distractie pe cinsteIn scurt timp, si celelalte doua cojoace ale localnicilor si-au gasit proprietari: Scott si Earl Brown. Impreuna cu Johnson au tinut neaparat sa-si imortalizeze momentul cu care sunt convinsi ca nu se vor mai intalni. „Este ceva super distractiv. Cred ca daca ar fi sa merg cu acest cojoc prin Detroit, toata lumea s-ar uita super ciudat la mine. Oricum, ne distram de minune. Este ceva de-a dreptul haios si ne bucuram ca am evitat un antrenament pentru aceasta distractie“, marturisea Scott. Calaretul BriceDaca americanii au tinut sa se distreze facand poze cu cojoacele carutasilor, Kabengele a vrut neaparat sa vada ce senzatii are stand calare pe un cal. Daca la inceput a fost foarte entuziasmat, a avut ceva emotii cand s-a dat jos de pe cal. „E super fain. Intai am probat si eu o vesta autentica, acum am si calarit. E super fain aici, la tara. As vrea sa mai venim“, declara Kabengele. Mancare pe cinsteDe cand au ajuns la Gura Raului, baschetbalistii au fost tratati regeste la Norica. Mai intai le-a fost servita o supa a la grec. A urmat o friptura de porc la tava, pentru ca desertul sa fie o placinta de branza facuta de casa. Imediat dupa plimbarea cu sania, jucatorii au fost asteptati de o tocanita de vita cu mamaliguta la ceaun. Pentru ca meniul sa fie complet, seara tarziu, jucatorii au incins si un foc de tabara, care s-a finalizat cu un gratar de toata frumusetea. „Am incercat sa-i facem sa se simta cat mai bine. Eu cred ca le-a placut pentru ca i-am vazut foarte bucurosi. Nici la mancare nu s-au dat in spate, desi unele mancaruri au fost cu specific romanesc“, marturisea Norica Gligorea, proprietara pensiunii. Schomers, absentMarele absent al reuniunii de ieri a fost antrenorul Peter Schomers. Acesta si-a motivat absenta prin faptul ca are ceva probleme stomacale dupa ce nu i-a picat bine o mancare servita in seara de dinainte.