monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Clujenii, primii din tara la standardul de viata

Foto captura TV"Vreau sa dedic acest premiu tuturor clujenilor, pentru ca este, in principal, meritul lor, vreau sa dedic acest premiu echipei mele de la Cluj si vreau sa impart acest premiu cu cel care astazi este premierul Romaniei si cu care am pornit in urma cu 5 ani modernizarea Clujului", a declarat primarul Sorin Apostu la decernarea trofeuluiCluj-Napoca este orasul din Romania cu cel mai inalt standard de viata, la egalitate cu Constanta, iar Colegiul National "Emil Racovita" s-a clasat pe locul al cincilea, potrivit rezultatelor cercetarii sociologice "Zece pentru Romania".     Laureatii Galei "Zece pentru Romania" si-au primit trofeele ieri seara, la Ateneul Roman.     "Zece pentru Romania" a adus trei categorii noi in acest an: Orase, Licee si Brand-uri romanesti. La categoriile Orase, Licee, respectiv Branduri, au fost nominalizate si municipiul Cluj-Napoca, Colegiul National "Emil Racovita", respectiv brandurile locale Napolact si Ursus.     Din toata tara, la categoria Orase au fost nominalizate 15 localitati, municipiul Cluj-Napoca situindu-se in urma cercetarii pe primul loc, fiind astfel cel mai bun loc in care sa traiesti in Romania.        Criteriile de evaluare au vizat aspecte precum infrastructura – strazi, retele de gaz, alimentare cu apa sau canalizare –, investitii, numarul si tipul institutiilor de cultura, alocarile din buget pentru asistenta sociala, dar si situatia bazelor sportive, numarul parcurilor si al zonelor de agrement.     Acordarea trofeului a fost precedata de un laudatio, rostit de presedintele Academiei Romane, clujeanul Ionel Haiduc.     Clasamentul final a fost urmatorul: Cluj-Napoca si Constanta (ambele pe locul 1), Brasov, Timisoara, Arad, Bacau, Pitesti, Sibiu si Iasi (din nou la egalitate, pe locul 7), Baia Mare si Satu Mare (locul 8, la egalitate), Tirgoviste si, la egalitate, pe ultimul loc Resita si Ploiesti.     Colegiul National "Emil Racovita" din Cluj-Napoca s-a clasat pe locul al cincilea din tara la categoria "Elite colective Licee", printre institutii de invatamint precum Liceul International de Informatica din Bucuresti, Colegiul National "Sfintul Sava", Colegiul National "Mircea cel Batrin" din Constanta (care a ocupat locul 1), Colegiul National "Costache Negruzzi" din Iasi si Liceul "Emanoil Gojdu" din Oradea.     La categoria Brand-uri romanesti au fost nominalizate: Arctic, Borsec, Cotnari, CrisTim, Dacia, Dorna, Murfatlar, Napolact, Petrom, Poiana, Rompetrol, Ursus.     Pe linga acestea, au continuat nominalizarile din categoriile jurnalisti, oameni de afaceri, interpreti vocali, sportivi, actori si politicieni.     Trofeul de excelenta "Zece pentru Romania"  le-a fost decernat lui Ioan Savu si lui Dumitru Dinca, personalitati marcante din timpul Revolutiei din 1989, iar istoricul Lucian Boia a primit Trofeul de Excelenta pentru intreaga cariera.

Clujul si-a recompensat campionii

Tempestini a cistigat in acest an Cupa Europei de Est la raliuri, in timp ce Ana Maria Paval s-a intors de la Campionatul European de lupte de la Vilnius cu medalia de bronz.     "Sint mindra ca primesc acest premiu din nou, desi nu sint pe deplin multumita de rezultatele obtinute în 2009. Mi-as fi dorit medalia de aur la Europene si sa ajung în primele cinci în lume", a precizat Paval. Presedintele clubului CFR, Iuliu Muresan a fost desemnat managerul anului 2009, dar oficialul din Gruia a lipsit de ceremonie, premiul sau fiind preluat de Sandu Matei. De asemenea, echipa de judo feminin a fost recompensata cu titlul de echipa anului. S-au mai acordat premii pentru: Adriana Negru, Radu Pralea, Cosmin Oprescu, Sanda Belgyan, Raluca Andrusca, Diana Kovacs,  Ionut Moise, Dana Berchi, Dan Horvath, Alexandra Pop. Valoarea totala a premiilor acordare s-a ridicat la 90.000 RON.    D. S.

De luna viitoare, tichetele vor disparea din institutiile publice

 Prevederea este inclusa in proiectul bugetului de stat pentru 2010. Proiectul de buget prevede si ca pensionarii nu vor beneficia de compensarea in bani a tichetelor de calatorie pe calea ferata neutilizate. Executivul va sista si anul viitor acordarea acestei facilitati.   

Expirat in trafic

În cursul zilei de simbata, 19 la ora 10.20, pe drumul judetean 107 F, politistii rutieri din cadrul Politiei orasului Blaj, în timp ce se aflau în exercitarea atributiilor de serviciu, au oprit, pentru control, un autoturism condus de M.N., de 43 ani, domiciliat în comuna Cergau Mare, judetul Alba. În urma verificarilor efectuate s-a stabilit ca placutele cu numerele de înmatriculare provizorii sint expirate din data de 11 septembrie. În continuare, conducatorul auto este cercetat, sub aspectul comiterii infractiunii de “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat”. C.F. 

Accidente cu victime

Viteza excesiva si neadaptata la conditiile de drum pe timp de iarna, sau consumul de alcool continua sa faca victime in judetul Alba. Astfel, in cursul zilei de duminica, in jurul orei 16.00, pe drumul national 1 in afara localitatii Oiejdea, albaiulianca Maria S., de 29 ani, in timp ce conducea un autoturism proprietate personala, nu a adaptat viteza de deplasare la conditiile de drum, iar in conditiile in care carosabilul a fost acoperit cu zapada, a pierdut controlul autoturismului si a intrat intr-un pom aflat in afara partii carosabile. In urma impactului tinara a suferit leziuni corporale, respectiv “fractura metacarpiana mina dreapta”. In aceeasi zi Petru B. de 42 de ani din orasul Cugir, in timp ce conducea autoturismul, pe un drum vicinal din localitate, a executat manevra de mers inapoi, fara a se asigura corespunzator, a derapat si accidentat o persoana de 69 de ani care se afla in afara drumului. Victima a fost transportata la Spitalul din Cugir, unde i s-a stabilit diagnosticul de “fractura humerus drept angrenata in ax”. Deoarece conducatorul auto a parasit locul accidentului, organele de politie l-au cautat la domiciliul sau, unde a fost gasit. De asemenea, pina la recoltarea de probe biologice de singe, conducatorul auto consumase bauturi alcoolice. In continuare se efectueaza cercetari sub aspectul savirsirii infractiunilor de “vatamare corporala din culpa”, “parasirea locului accidentului in urma caruia a rezultat vatamarea corporala a unei persoane” si “consum de alcool dupa producerea unui accident care a avut ca rezultat vatamarea integritatii corporale a unei persoane”. C.F. 

Cei mai buni sportivi vor fi premiati la Gala Sportului Judetean 2009

În aceasta seara va avea loc premierea celor mai buni sportivi din judetul Alba. "Gala Sportului", editia 2009, va începe de la orele 18.00 ?i va fi gazduita de Restaurantul "Mercur" din Alba Iulia, în Organizarea Consiliului Judetean Alba si a Directiei pentru Sport a judetului.Evenimentul va cuprinde si momente artistice realizate de membri ai Centrului de Cultura "Augustin Bena" Alba, fiind asteptati la gala sportiva de final a anului 2009 reprezentanti ai autoritati locale precum ai principalelor cluburi sportive din judet, sponsori etc. Momentul cel mai asteptat consta în anuntarea celor trei clasamente, a primilor 10 sportivi, antrenorilor si conducatorilor de unitati sportive. Se vor decerna trofee, premii în bani, diplome de excelenta în activitatea sportiva si pentru contributia la dezvoltarea sportului, vor fi premiate asociatiile judetene pe ramuri de sport si jocuri sportiv, sportivii veterani si colaboratorii DSJ Alba, cei mai buni 20 de performeri în sporturi individuale. L. D. 

Traditiile nu se pierd

La fel se intimpla si in zona Muntilor Apuseni unde taiatul porcului este “o afacere de familie” si se petrece intotdeauna de Ignat, masa de sarbatori trebuie sa fie compusa din citeva feluri “speciale”, iar vestea Nasterii Domnului nu poate suferi nici un fel de modificare. In zona, pina si adolescentii, modernizati intre timp cu tot felul de traditii imprumutate, tin la traditiile lor si incearca sa le pastreze si sa le duca mai departe. Vechi, dar importanteIn traditia populara, porcul trebuie sacrificat in ziua de Ignat, mai exact, in fiecare an pe 20 decembrie, fiind ziua in care nu se lucreaza nimic altceva. Batrinii spun ca omul care n-are porc gras de Craciun si cutit ascutit pentru injunghiat, nu a cunoscut fericirea. Daca, totusi, din motive economice nu exista posibilitatea sacrificarii porcului, oamenii sint datori sa taie macar o gaina, pentru ca obligatoriu sa vada singe in ziua de Ignat. Revenind la momentul central, la taierea porcului, toata familia trebuie sa se adune de prin toate colturile tarii, iar prietenii se string toti laolalta pentru a ajuta sau macar a asista la traditionalul obicei. “Se crede ca in noaptea din ajunul Ignatului, porcul isi viseaza cutitul si ca inainte de taiere, animalul amuteste ore in sir ca si cum ar simti ca i se apropie sfirsitul. Bunicii spuneau ca porcul care nu a fost taiat de Ignat se opreste, adica nu se mai ingrasa. Si femeile mai spuneau de mult ca la taiatul porcului nu trebuie sa fie de fata oameni milosi, pentru ca atunci porcul moare greu, iar carnea lui nu mai este buna. Tot asa, la noi in Ardeal, pe fruntea porcului se face o cruce, iar cu singe de acolo se face o cruce in fruntea copiilor. Se face semnul crucii ca sa fie sanatosi in anul ce va veni”, povesteste “macelarul familiei”, Ilie Medrea. Ar mai fi poate de spus ca cei care ajuta la taiatul porcului sint “omeniti” la final cu pomana porcului. Pe masaOdata ce porcul a fost sacrificat, gospodinele isi intra in rol. Pe masa de Craciun trebuie sa fie la loc de cinste oala cu sarmale, friptura din animalul sacrificat de Ignat si colaci cu bunatati. Restul alimentelor sint la latitudinea fiecarei familii. “La noi asa s-a pomenit. Facem de Craciun 64 de sarmale in foaie de varza murata. In oala se pun 12 coaste de porc taiate in doua, trei fire de busuioc, o jumatate de litru de moare, o jumatate de litru de bulion si o jumatate de apa. Restul de completeaza cu untura rinceda. Zicea mama ca nu trebuie sa fim hapsini si sa poftim numai dupa carne asa ca sarmalele le-am facut intotdeauna si cu legume. Am mai pus cartofi sau morcovi. Dupa asta, trebuie facuta friptura. Acolo pui carne din toate partile. Putina pupla, un pic de muschi, o bucata de ceafa si tot asa. Se pune jumatate vin nou si jumatate apa, cu mirodenii si se face in cuptor la foc mic. Cind faci pita faci si colacii cu nuca, rahat si daca ai mac. Cind ii scoti din cuptor, ii dai cu ou pe deasupra sa luceasca. No, toate astea stau pe masa de Craciun, linga o cana cu vin fiert. In rest, poti sa maninci ce poftesti, dar astea nu trebuie sa lipseasca”, explica Vetuta Medrea. Nici un Craciun fara colindatoriNici copii nu sint uitati in familiile de la tara. Daca la bucatarie sau taiatul porcului sint pe post de spectatori, cei mici au rolul principal in ajunul Craciunului cind toata asezarea rasuna de colinde. De obicei, in satele de la munte, colindul trebuie dus la toate casele. Fie ca sint in virful dealului sau in vale, ca gazdele au sau nu copii, ca sint tinere sau batrine, bogate ori sarace. “E greu sa urci pina-n virf si cind ajungi esti transpirat tot, dar asa-i frumos. Nu poti sta in seara de ajun sa nu auzi nici o colinda”, mai spune Iulian Medrea.“M-a invatat mama colinde batrine. Asa cind mergem la prieteni cintam astea mai noi cu Sculati Gazde, O ce veste, Trei pastori. In fiecare an mergem si la familiile instarite. Mai de mult mergeam pentru daruri ca numai ei aveau ciocolata sau bomboane. Acuma mai mergem numai din obisnuinta. Asa-i traditia. Acolo ne adunam de obicei toate trupele din sat, stam si cintam impreuna, mincam colaci si dupa aia iara ne imprastiem”, povesteste mezinul, Iulian Medrea. 

Horoscop zilnic

Berbec Dimineata sinteti nemultumit din cauza unui partener de afaceri, care va invidiaza. Cel mai bun lucru este sa va prefaceti ca nu observati nimic.Spre seara, aveti tendinta sa va contraziceti cu toata lumea. Va recomandam sa va pastrati calmul. Taur Doriti sa faceti schimbari in casa, dar sinteti inteles gresit si se poate ajunge la un scandal. Va sfatuim sa apelati la calmul ce va caracterizeaza, pentru a clarifica situatia. Dupa-amiaza sinteti nevoit sa faceti mai multe drumuri scurte pentru a rezolva o problema financiara. Puteti sa va bazati pe intuitie. Gemeni Daca va pregatiti sa plecati intr-o calatorie, puteti fi linistit: totul va merge conform planurilor. Relatiile cu prietenii sint excelente. S-ar putea sa aveti discutii cu partenerul de viata daca refuzati ajutorul unei persoane mai in virsta din familie. Va sfatuim sa fiti mai diplomat. Macar ascultati propunerile celor din jur! Rac S-ar putea sa aveti probleme daca nu respectati regulile de circulatie. Nu este momentul sa incheiati tranzactii financiare si sa luati decizii importante. Acordati mai multa atentie persoanei iubite. Leu Un barbat mai in virsta din familie va ajuta sa clarificati o neintelegere cu persoana iubita, aparuta din cauza problemelor financiare. Va recomandam sa va pastrati optimismul si sa aveti rabdare. Atmosfera tensionata de azi este trecatoare. In materie de afaceri, ar fi bine sa tineti cont de sfaturile unui prieten. Fecioara Aveti foarte multa treaba, mai ales acasa, dar s-ar putea sa nu fiti prea bine dispus. Faptul ca nu va puteti respecta programul va enerveaza si riscati sa va luati la cearta cu cei din jur. Nu va impuneti punctul de vedere in discutiile cu prietenii si cu persoana iubita! S-ar putea ca ideile dumneavoastra sa nu fie aplicabile in practica. Balanta Sinteti plin de energie si aveti puterea sa terminati o lucrare inceputa mai demult. Nu va grabiti sa refuzati propunerea de colaborare a unui prieten! Va sfatuim sa evitati discutiile in contradictoriu, ce pot duce la o cearta cu partenerul de viata. Scorpion Se pare ca nu va simtiti prea bine si nu aveti chef sa va petreceti timpul liber impreuna cu prietenii. Starea de apatie poate sa va creeze neplaceri in familie. Incercati sa intelegeti problemele celor din jur, care asteapta mai mult decit le oferiti! Sagetator Va recomandam sa fiti atent la ce spuneti, mai ales daca va enerveaza cineva din anturaj. Aveti tendinta sa reactionati impulsiv. Dupa-amiaza primiti o suma mare de bani de la o ruda. S-ar putea ca partenerul de viata sa nu fie de acord sa cumparati un obiect de valoare. Va sfatuim sa nu luati nici o hotarire in graba. Capricorn Dimineata s-ar putea sa fiti stresat la serviciu, din cauza unor lucrari urgente. Ar fi bine sa tineti cont de sfaturile colegilor. Va sfatuim sa ii aratati persoanei iubite mai multa afectivitate. Nu puneti problemele profesionale pe primul loc! Varsator Este indicat sa va rezolvati problemele importante dimineata, cind aveti mai multa energie. Dupa-amiaza, dorinta dumneavoastra de libertate ar putea sa afecteze relatiile cu partenerul de viata. Exista riscul sa se ajunga la o despartire. Va recomandam sa acordati mai multa atentie relatiilor sentimentale. Incercati sa fiti mai tandru! Pesti Aveti ocazia sa faceti schimbari importante in relatiile sentimentale. Dimineata faceti cunostinta cu o persoana deosebita, care va atrage atentia. Va recomandam sa nu va precipitati si sa va ascultati intuitia. Tineti cont de sfaturile unei femei mai in virsta din familie!   Nascuti pe 22 decembrie - Ziua continuitatiiNativii zilei de 22 decembrie sint stapini ai actiunilor pe termen lung. In munca lor sau in viata de familie tema succesiunii este destul de importanta pentru ei. Puterile lor profetice sint de obicei rezervate pentru a face preziceri corecte pentru viitor pe baza datelor pe care le-au adunat din trecut. Aceasta nu implica neaparat ca ei sint incapabili sa schimbe cursul lucrurilor. Stiu bine ceea ce vor in viata planificindu-si eforturile si timpul in conformitate cu scopul urmarit.Adeptii securitatii, nativii zilei de 22 decembrie progreseaza in general incet si sigur, an dupa an construindu-si o structura trainica a vietii. Datorita naturii lor grijulii, ei experimenteaza cieva colapsuri, iar cind catastrofa se abate asupra lor, ii loveste destul de tare. Insa, dupa o perioada rezonabila de timp in care se refac, ei continua sa isi urmeze drumul. Daca sint extrem de ambitiosi (ceea ce rareori se intimpla in cazul nativilor zilei de 22 decembrie) urcarea lor in virful piramidei poate fi extrem de lenta, atit datorita faptului ca refuza sa isi asume riscuri lipsite de temei sau sa faca compromisuri in ceea ce priveste integritatea lor. Munca lor cit si abordarea vietii lor este asemanatoare cu a unui artizan care se bucura enorm atit de procesul de producere in sine, cit si de produsul finit rezultat.Nativii zilie de 22 decembrie par sa fie foarte rabdatori si acest lucru este valabil pe termen lung. Totusi, in cazul oricarei situatii zilnice, ei pot lasa lucrurile marunte sa ii supere, vor deveni iritati, indaratnici si vor condamna usor. Reactiile lor tind sa fie pripite si vor fi foarte usor enervati. Cu toate acestea, ei vor purta rareori pica in acest sens, odata ce si-au exprimat dezaprobarea. Ei asteapta ca regulile lor sa fie urmate intocmai in respectivele situatii, in special cind vine vorba de copiii lor. Trebuie sa evite sa devina persoane autoritare rigide, deoarece un astfel de comportament poate stirni resentimente din partea membrilor familiei sau in anumite cazuri chiar revolta. Pentru majoritatea celor implicati, nativii zilei de 22 decembrie demonstreaza o natura serioasa si secretoasa, insa cind umorul lor se face remarcat, cei care ii inconjoara se vor relaxa cu siguranta. Intr-adevar, celor nascuti astazi le place foarte mult relatia de camaraderie cu cei citiva prieteni sau cu membrii familiei. Totusi, fiind indivizi care au nevoie sa fie singuri in cea mai mare parte a timpului, ei nu se vor simti comfortabil in adunarile sociale mari. Ei vor prefera sa se retraga in ei insisi, decit sa fie in centrul atentiei. Ei trebuie sa fie atenti ca umorul lor uneori taios, ironic si satiric sa nu degenereze in glume sarcastice si socuri negative. O sarcina importanta pentru ei este sa pastreze un echilibru intre a se distra si a fi seriosi, intre expunerea sociala si izolare si, daca este posibil, sa gaseasca un canal prin care gindurile si sentimentele lor profunde si adesea izolate sa poata fi exprimate.SFATURI: Domoleste-ti latura restrictiva. Invata sa fii mai deschis si mai permisiv. Nu mai condamna. Uneori, poate fi extrem de sanatos si distractiv sa faci lucruri prostesti. Integreaza-te din punct de vedere social. PUNCTE FORTE: AtentPregatitIncrezator PUNCTE SLABE: IrascibilRigidTaios  

Preturi de criza la brazii de Craciun

Criza economica din acest an i-a determinat pe comerciantii de brazi sa se adapteze. Astfel, preturile la care pot fi achizitionati pomii de Craciun sint in acest an “accesibile pentru toate buzunarele”. In Alba Iulia, un brad poate fi cumparat in functie de marime, aspect si specie, intre 20 si 85 de lei, iar pomii “de colectie” importati din tarile nordice pot ajunge la 150 si chiar 200 de lei. Pentru localnici exista si varianta unui brad in ghiveci care costa intre 120 si 300 de lei sau a unuia artificial cu preturi cuprinse intre 50 si 150 de lei. C.M.S. 

Inca o zi de pauza

Dupa citeva zile extrem de pline, autoritatile locale anunta un nou interval fara noi cazuri de gripa confirmate. Astfel, pina acum in judetul Alba au fost confirmate 66 de cazuri dintre care 52 prin diagnostic de laborator si alte 14 prin examen clinic. Dintre acestea 57 de persoane s-au vindecat clinic, una a decedat, iar 8 sint in continuare sub tratament. C.M.S. 

Feerie de Craciun

La eveniment au participat citeva sute de localnici, dar in fiecare seara mii de oameni se bucura de feeria oferita de primarie. De adaugat ca in acest an au fost montate mai multe instalatii specifice, fiind amplasate in toate zonele intens circulate. In 2009, administratia locala a dispus montarea a 2.000 de metri de perdele si plase luminoase, 250 de sfere in forma de glob, 100 de seturi de baghete cu leduri, 500 de conuri, si citeva mii de ornamente pentru stilpi. In plus, in toate parcurile de joaca din oras au fost instalati brazi de Craciun si oameni de zapada iluminati feeric, iar in Parcul Unirii, Mos Craciun va putea imparti cadouri sub un pom de peste 25 de metri inaltime. Bucuria copiilorDecorul specific sarbatorilor de iarna, completat de Diorama Nasterii Domnului ii atrage mai ales pe cei mici. “Am venit cu mama si cu Andrei (n.r. fratele) ca sa ne jucam in parc. Mi-a spus mama ca acuma, pina vine Mos Craciun aici e orasul copiilor. Imi place ca e foarte frumos. Acolo la castel (n.r. fintina arteziana) imi place cel mai mult”, a explicat extrem de bucuroasa o fetita ajunsa in zona parcului. “I-am spus la tati sa ma aduca pentru ca vreau sa vad si eu cum e impodobit pomul si daca a venit Mos Craciun. Inca nu a venit mosul, dar a lasat citiva oameni de zapada sa pazeasca bradul. Eu am fost cuminte si o sa vina si la mine”, este convins un alt baietel. Bucuria copiilor s-a transmis insa inevitabil si parintilor. “E foarte frumos. Se simte ca vin sarbatorile chiar daca in anul acesta vor fi putin mai sarace. Pina la urma e vorba de atmosfera. E important sa te simti bine, sa fi cu familia si sa te poti bucura de ceea ce ai. De asta imi place parcul cu toate luminitele astea pentru ca pot iesi cu copilul sa ne bucuram impreuna de sarbatori”, a spus Elena Anghelescu. Luminitele vor infrumuseta intreg orasul pina dupa anul nou. 

Nervosul Sapunaru

Fundasul Cristian Sapunaru a avut un incident cu un om de ordine la finalul partidei pe care echipa sa, FC Porto, a pierdut-o, duminica, in deplasare, cu scorul de 1-0, in fata formatiei Benfica Lisabona, in etapa a XIV-a a campionatului Portugaliei, informeaza cotidianul Record. “La finalul meciului, Sapunaru si Hulk au avut un schimb dur de replici, pe tunelul ce ducea la cabine, cu un om de ordine de pe Estadio da Luz. Arbitrul Lucilio Baptista a notat totul in foaia de joc, dar nu a acordat nici un cartonas rosu”, a scris sursa citata. In conferinta de presa de dupa meci, tehnicianul echipei FC Porto, Jesualdo Ferreira, a minimalizat incidentul. Fundasul Cristian Sapunaru a fost rezerva in partida pe care formatia sa, FC Porto, a pierdut-o, duminica, in deplasare, cu scorul de 0-1, in fata formatiei Benfica Lisabona, in etapa a XIV-a a campionatului portughez. 

Pancu semneaza cu bulgarii

Mijlocasul Daniel Pancu va semna zilele viitoare un contract valabil pina la 30 iunie 2011 cu vicecampioana Bulgariei, TSKA Sofia, unde il va avea coleg pe Florentin Petre, a declarat, ieri, agentiei NewsIn, agentul FIFA Victor Becali. “Daniel Pancu va juca pentru TSKA Sofia pina in 2011, va semna un contract pe un an si jumatate, in citeva zile vom parafa contractul”, a spus Becali, care in urma cu o saptamina preciza ca intre cele doua parti exista doar un acord verbal. Pancu va fi coechipier la formatia bulgara cu Florentin Petre, alaturi de care a evoluat timp de un un an si jumatate la gruparea Terek Groznii. Presa din Bulgaria a anuntat la rindul ei ca cei doi vor evolua impreuna din retur la formatia din Sofia. Fotbalistul in virsta de 32 de ani este liber de contract dupa ce si-a incheiat intelegerea cu Terek si a inceput negocierile cu TSKA acum doua saptamini.  

Englezul Tamas

Internationalul roman Gabriel Tamas, care in turul campionatului a evoluat pentru Dinamo, a fost imprumutat de AJ Auxerre la formatia engleza West Bromwich Albion pina la finalul sezonului, a declarat, ieri, agentiei NewsIn, agentul FIFA Victor Becali. “Sint toate detaliile puse la punct, azi va efectua vizita medicala si va semna un contract cu englezii valabil pina la finalul sezonului. Este imprumutat de Auxerre la West Bromwich pina in vara, iar apoi englezii vor avea optiunea de achizitionare definitiva”, a spus Becali. Tamas (26 de ani) a fost imprumutat in ultimul sezon si jumatate de Auxerre la Dinamo, insa oficialii bucuresteni nu au activat pina acum clauza de achizitionare. In urma unei intelegeri, Dinamo a decis sa il lase pe Tamas sa plece in Anglia, desi imprumutul sau de la Auxerre expira abia la finalul sezonului.  

Alegeri anticipate la FRF

Comitetul Executiv al Federatiei Romane de Fotbal a decis, ieri, ca alegerile pentru presedintia forului sa aiba loc la 25 ianuarie, desi initial erau programate in primavara, motivul devansarii fiind tragerea la sorti pentru EURO 2012, care va fi efectuata la 7 februarie. Membrii CEx sustin ca au decis sa devanseze alegerile deoarece noul presedinte trebuie sa puna la punct strategia pentru preliminariile EURO 2012, a caror tragere la sorti va avea loc la 7 februarie. “In conditiile in care calificarea la turneul final nu va trebui ratata, presedintele FRF, care va fi ales pe 25 ianuarie 2010, va trebui sa aiba timp sa alcatuiasca, impreuna cu echipa sa si cu staff-ul tehnic al echipei nationale, programul si strategia in perspectiva preliminariilor, astfel incit obiectivul calificarii sa fie indeplinit”, se arata intr-un comunicat al forului prezidat in prezent de Mircea Sandu.Fostul presedinte al clubului Progresul, Constantin Iacov, a declarat, ieri, agentiei NewsIn, ca se astepta ca membrii CEx al FRF sa devanseze data alegerilor pentru presedintia forului, pentru a-i crea un avantaj lui Mircea Sandu, dar a decis sa candideze, fiind convins ca va cistiga. “E o magarie la care ma asteptam, e deja recunoscuta. Si-au pus planul in aplicare pentru a-i distruge pe ceilalti candidati. Trebuie sa iti depui documentele necesare candidaturii pina la 8 ianuarie, in conditiile in care, pina acum, toata lumea stia ca alegerile sint programate in aprilie. Chiar si asa, eu voi candida si sint sigur ca 25 ianuarie va fi ultima zi cu Mircea Sandu presedinte. Daca va fi o lupta in doi, atunci cred ca voi cistiga cu aproximativ 160 de voturi”, a spus Iacov. Omul de afaceri e convins ca decizia CEx este luata de teama faptului ca actuala conducere a FRF va pierde puterea dupa 20 de ani. “Cei care sint acum in clica FRF sint speriati ca vor pierde alegerile. Frica a inceput sa ii roada si nu vor scapa. Au aflat ca am discutat cu diversi oameni de fotbal din tara si fac tot posibilul sa ramina Mircea Sandu, dar asta nu se va mai intimpla”, a adaugat acesta. Un alt posibil candidat la presedintia FRF, fostul international Gheorghe Popescu, a spus ca stia de decalarea alegerilor, dar nu a luat o hotarire in privinta candidaturii sale. “Stiam ca alegerile vor fi mai devreme. Imediat dupa vacanta voi anunta hotarirea mea in privinta candidaturii la presedintia federatiei”, a spus Popescu. 

Fl. Dan: "Sintem datori suporterilor!"

“Avind in vedere ca nu am reusit sa obtinem cite puncte ne doream in acest tur, nu putem spune ca am avut un tur reusit. Au fost sase luni grele in care ne-am straduit fiecare cit am putut, ne-am dorit foarte mult sa ocupam un loc cit mai bun la finalul turului, insa din pacate am ramas datori dupa prima jumatate a campionatului fata de suporteri si fata de oras. Cred ca fiecare jucator de la Unirea Alba Iulia poate da un randament mai bun si sper ca in retur sa reusim sa evitam retrogradare”, a declarat mijlocasul de 30 de ani. “Bilantul nostru de trei victorii, cinci egaluri si noua infringeri, nu cred ca arata adevarata valoare a echipei. Ne-am dorit mai multe si puncte si cred ca puteam obtine mai mult. Greselile de arbitraj facute impotriva noastra, in ultimele trei deplasara, facute involuntar sau nu, le-am simtit din plin”, mai spune cirliontatul mijlocas, venit la Unirea iarna trecuta. Acesta se declara multumit de colaborarea cu Alba Iulia. “Din punctul meu de vedere a fost o victorie foarte mare pentru mine faptul ca am venit la Alba in acel moment si spun asta pentru ca am in spate timpul petrecut la Unirea si pot spune ca sint multumit. Consider ca a fost o colaborare foarte buna in care ne-am ajutat reciproc”, a spus Dan, care prevede, in retur, o lupta pe viata si pe moarte pentru salvare. “Trebuie sa fim mai buni pe toate planurile. Interesele granzilor vor fi mari, nu-si vor mai permite nici un risc, va fi greu sa le luam puncte”, a incheiat purtatorul tricoului cu numarul 19. Florin Dan, mijlocaS FC Unirea Alba Iulia“Pentru anul 2010, personal imi doresc sa fiu sanatos si sa am putere de munca cit mai mult timp. De asemenea doresc acest lucru la toti colegii, antrenorii, conducatorii si suporterilor echipei si nu in ultimul rind Sarbatori fericite si un An Nou mai bun decit 2009!”Goluri Jucator 4 - Florin Dan 2 - Calin Cristea 2 - Rade Veljovic 2 - Razvan Dilbea 2 - Bobby Verdes 2 - Gheorghe Grozav 1 - Adrian Olah 1 - Ionut Balan 

Regina tabloidelor britanice

Desemnata, la sfirsitul lui 1999, cea mai de succes cintareata a secolului XX din întreaga lume, Madonna continua sa domine industria muzicala si, recent, a primit o noua distinctie. Potrivit unui studiu realizat de un grup de experti media din Anglia, diva de 51 de ani este „regina tabloidelor britanice” din ultimul deceniu. Din 2000 pina în 2009, numele vedetei a fost mentionat în nu mai putin de 45.633 de articole din cele mai importante publicatii insulare. Cu toate acestea, majoritatea stirilor nu s-au referit la cariera, ci la viata personala a artistei. În speta, la casatoria si la divortul de Guy Ritchie. Locul secund este ocupat de un alt cintaret. Mereu simpaticul Robbie Williams a strins putin peste 28.000 de articole, în timp ce ultimul loc pe podium îi revine „clanului” Beckham.  

De la pasi de dans la cintat

Cind a cazut în echipa cu Andreea Balan, Petrisor Ruge nu stia ca din acel moment viata i se va schimba total. Dar iata ca asa s-a întimplat. A cucerit Mexicul, alaturi de cintareata, dansind si reusind sa învinga dansatori profesionisti. A continuat sa lucreze alaturi de interpreta în showurile incendiare si în concertele pe care fosta membra a trupei Andre le are în întreaga tara. Ce îsi mai putea dori oare? Poate un duet cu „binefacatoarea” lui. Iata însa ca si acest vis i s-a îndeplinit. Andreea si Petrisor au lucrat împreuna la o piesa, în tema cu sezonul si cu sarbatorile de iarna care se apropie cu pasi repezi. „Snow” este noua colaborare dintre Andreea Balan si Petrisor Ruge. Piesa la care s-a realizat si un videoclip de studio. Iar daca exista cineva care înca mai crede ca între cei doi s-a nascut o frumoasa poveste de dragoste, ar trebui sa îsi ia gindul. În clip este prezent si iubitul Andreei, Keo.  

Speranta a invins

Expozitia cuprinde sute de fotografii si documente din urma cu 20 de ani, cele mai multe din Alba Iulia, dar si din Cugir, instantaneele fiind realizate de Emil Pojar, Nicu Murgasanu si Traian Mirza. Sint prezentate si citeva imagini cu cozile imense la alimente din “Epoca de Aur”, este reconstituita o camera cu principalele obiecte dintr-o casa din timpul regimului comunist, dar sint prezentate si echipamente de tehnica operativa de ascultare sau filaj folosita de Securitate. La capitolul inedit “puncteaza” doua tablouri de mari dimensiuni realizate de tineri artisti plastici, aratind cum percep ei artistic acele zile. Foame, frig si teamaRevolutionarul Mihai Babitchi a incercat, cu ocazia vernisajului, sa faca o punte peste timp, sa realizeze o comparatie intre criza de atunci si criza de acum din tara noastra, mesajul fiind in esenta unul de speranta. “In mod ciudat, sint intrebat, mai ales in ultimul timp, deseori pe strada <<Ce ati facut in decembrie ‘89? Sinteti multumit acum?>>. Lumea traverseaza o perioada de criza si o parte dintre necajitii acestei tari identifica cumva situatia nu deosebit de prospera din aceste momente cu niste tare ale societatii capitaliste. Ceea ce am dorit noi in demebrie ‘89, sigur, in ultima instanta a fost cresterea nivelului de trai al oamenilor. Pentru cei care au uitat, romanul a trait in teama, in foame, in frig. Practic, fiinta umana in Romania era o fiinta singuratica. Domnea teama de vecinul tau, care putea fi informator al Securitatii, dupa cum informator al Securitatii putea sa fie colegul tau de serviciu, poate fratele tau sau unchiul tau. Sau cel mai apropiat prieten al tau. Cei de astazi nu pot realiza acel sistem de represiune si control pe care Securitatea ceausista o exercita asupra intregii populatii a tarii noastre. Daca noi am reusit ceva in decembrie ‘89 a fost nu numai inlaturarea dictaturii ceausiste, nu numai inlaturarea comunismului, ci am redat acestei tari speranta ca lucrurile vor merge mai bine”, a declarat Mihai Babitchi. Nici un regretEl a aratat ca nu are aboslut nici un regret pentru faptul ca a iesit atunci in strada si ca, si cu experienta de acum, ar face acelasi lucru. “Am redat demnitatea acestui popor, am redat libertatea acestui popor. Iar ceea ce s-a intimplat in ultimii 20 de ani, au fost poate uneori masuri stingace, poate nu intotdeauna foarte potrivite, ale transpunerii in practica a acestor idealuri. Daca ar fi sa o luam de la capat... Sint intrebat uneori: <<Ati mai face inca o data Revolutia?>>. N-as ezita nici o secunda. Pentru ca cei care sint mai in virsta stiu ca noi traiam intr-un orizont inchis. Chiar ideea aceasta care se impamintenea ca un soi de umor negru al poporului nostru ca Ceausescu este vesnic... Am reusit sa dovedim ca tara aceasta are curaj, ca tara aceasta si-a exprimat profund si demn refuzul de a mai trai in genunchi supliciul totalitarismului comunist, chiar daca a trebuit sa infrunte cu piepturile goale tancurile si sistemul de represiune al Securitatii ceausiste. Trebuie sa avem incredere ca Romania se indreapta spre un tel bun, care este apropiat. Au trecut 20 de ani de incercari, de experimente - daca vreti - politice, sociale, dar criza aceasta va trece si sint convins ca daca ne uitam pe strada, daca trecem de granita apartamentelor noastre in care este lumina, este caldura, avem o televiziune libera, putem asculta si mai ales putem sa ne exprimam liber orice fel de opinie, fara sa riscam sa fim ridicati de pe strada de catre Securitate si aruncati in nefiinta (...) Sa avem impreuna incredere ca Romania s-a angajat pe un drum pe care noi il dorim cu adevarat”, este mesajul pe care a vrut sa il transmita Mihai Babitchi, la 20 de ani dupa ce a iesit in strada. “Provocatorul” Mihai BabitchiCu ocazia vernisajului, Mihai Babitchi a lansat si cea de-a doua editie a volumului “Revolta in labirint. Decembrie ‘89”, in care povesteste evenimentele din decembrie 1989, desfasurate in Alba Iulia. Despre carte a vorbit profesorul universitar Aurel Pantea, care a profitat de ocazie pentru a rememora momente petrecute alaturi de autor, dar si neincrederea de care acesta “s-a bucurat” din partea sa, atunci cind se intilneau intr-un grup de prieteni. “Grupul acesta de prieteni care se regaseste si in cartea lui Mihai Babitchi era un grup de intelectuali, Mihai Babitchi face parte din categoria intelectualilor el insusi. Si aveam intilniri (...) asa zis literare, dar la intilnirile literare bineinteles ca discutam si politica, iar subiectele politice pe care le abordam erau provocate de <<provocatorul>> Mihai Babitchi. Avea un curaj nebun, avea un curaj pe care eu nu-l aveam. Probabil nici unul dintre noi nu aveam curajul respectiv. Dealtminteri, noi respectam psihologia generala a romanului, pentru ca Ceausescu si comunistii in ultima vreme reusisera sa introduca, sa dezvolte, sa rafineze, sa amplifice ceea ce o scriitoare frantuzoaica numea <<Era suspiciunii>>. Pe masura ce Mihai Babitchi ne vorbea si era revoltat impotriva sistemului comunist noi il credeam turnator, astfel incit noi nu faceam decit sa repetam psihologia romanului de rind, care in momentul in care vedea ca un om are mai mare curaj decit el, musai banuia ca-i de la Securitate si ca este mesagerul Securitatii. Lucrurile astea sint evocate in carte. Cu atit mai mult am fost extraodinar de surprins in momentul in care in 22 decembrie dimineata, m-am dus in fata actualului consiliu judetean, in fata prefecturii, si l-am vazut pe Mihai pe treptele prefecturii. Era liderul. Vocatia aceasta de lider se vede pe intreg parcursul cartii. De aceea, chiar cei entuziasmati de el, dar mai ales cei cu spirit critic il acuza de egolatrie, de orgoliu excesiv, il acuza de vanitate (...) Unul din reprosurile care i-au fost aduse lui Mihai Babitchi, in momentul in care a fost schimbat, dupa trei saptamini, daca nu ma insel, a fost acela ca este micul dictator. In momentul in care ii spuneai dictator unui om de pe strada, oamenii care auzeau erau in stare sa il linseze. Intr-atit de mare era scirba fata de dictatura, intr-atit de mare era repulsia fata de orice manifestare egolatra. Bineinteles ca Babitchi fiind numit dictator, complotistii - cum ii numesc eu - sefii intreprinderilor au reusit foarte usor sa il rastoarne”, si-a amintit Aurel Pantea. Carte documentEl a povestit ca in noaptea de 21 decembrie 1989 a iesit in curtea casei sale din centrul municipiului si a interpretat zgomotul pe care l-a auzit dinspre consiliul judetean ca fiind o manifestare de forta militara, crezind ca zgomotele pe care le auzea erau focuri de arma. “Ce auzeam era, de fapt, manifestatia organizata de Mihai si la care deja se adunasera citeva sute de oameni”, a punctat Aurel Pantea. El si-a mai amintit ca a doua zi dimineata s-a dus si el acolo si ca a vazut in fata sediului consiliului judetean doua mitraliere si “in spatele lor citiva soldati cu fete rosii, de-o roseaza maladiva, de o roseata rezultatul unui excitant, de parca li s-a dat ceva sa bea”. “Oamenii de linga mine contestau, urlau, strigau, erau entuziasmati, se revoltau, era un amestec de realitati in care iadul si raiul coexistau, dar din coexistenta lor se promitea in cele din urma paradisul”, a remarcat poetul si scriitorul Aurel Pantea.  Despre cartea semnata de Mihai Babitchi, el a spus ca este valoroasa atit ca document istoric, dar si din punct de vedere literar, remarcind ca autorul are un adevarat talent scriitoricesc. Cartea este valoroasa din mai multe puncte de vedere. In primul rind, este un document istoric. Bineinteles, ca orice document istoric este filtrat pe o subiectivitate. Revolutia din Alba Iulia este vazuta in aceasta carte de cel mai autorizat autor, de cel mai autorizat personaj. Dar, stiu si eu acest lucru, ca orice pretentie de obiectivitate asupra unui eveniment istoric este o iluzie. Mihai are orgliul sa fie cel mai avizat martor al evenimentelor”a conchis Aurel Pantea.  Au platit cu viataLa fel ca la Cugir, la fel ca in alte orase din tara, si la Alba Iulia libertatea a fost cistigata cu varsare de singe. Au fost oameni care au murit cazind prada multimii dezlantuite, dar au fost si oameni care au murit accidental, in timp ce altii au scapat cu viata, dar au fost raniti. Muzeograful Dorin Giurgiu, de la Muzeul National al Unirii din Alba Iulia, a rememorat momentul in care oamenii au iesit masiv in strada, in dimineata zilei de 22 decembrie, dar a vorbit si despre cei care si-au pierdut viata la Alba Iulia. “Dimineata, la opt, mergind jos (n.r. - la sediul consiliului judetean) am asistat la toate discutiile. Era fostul prim-secretar Ion Savu, Mihai Babitchi... Pina la12, din toate partile si dinspre gara si dinspre Refractara, din Cetate, veneau coloanele de muncitori care plecasera dimineata la lucru. (...) Erau mii de oameni, pina in parc, pina la Casa de Cultura a Studentilor si pina la portile Cetatii, era plin de lume. Tot sediul consiliului judetean era plin de armata. La toate geamurile era armata in pozitie de tragere. daca cineva primea ordin sa traga... Dar primul secretar, dupa parerea mea si-a dat seama ca totul s-a naruit si a discutat cu acesti membri ai frontului”, si-a amintit muzeograful. El a subliniat dealtfel importanta gestului pe care Ion Savu l-a facut, care a discutat cu oamenii si a facut ca “transferul de putere” sa decurga cit de pasnic s-a putut.Totusi, au fost oameni care au platit cu viata. Cel putin trei oameni au murit, in Alba Iulia, impuscati in strada, in “furia generala” din acea zi. “Unul, era seful de cabinet al lui Savu, Sorin Botar. Vazind ce se intimpla a incercat sa fuga, nu s-a oprit la somatii (...) si a fost ciuruit de gloante. O femeie, un sublocotenent sau subofiter de la Caminul de Garnizoana a fost omorita accidental. S-a tras un foc de arma si, din ricoseu, glontul a lovit-o in cap si a murit. Au ramas trei copii, mi se pare. A mai murit un maior, Radu (...) Militia avea sediul din Alba Iulia in spatele Casei de Cultura a Studentilor, pe linga Romarta de acum. A fost somat sa opreasca masina si el ar fi zis <<opresc la sediu>> si in momentul acela s-a tras asupra masinii, l-a omorit si pe el. Au mai fost raniti”, a aratat Dorin Giurgiu.   

Suparari post-electorale

 In prima intilnire cu presa de dupa alegerile prezidentiale, senatorul Alexandru Peres nu si-a ascuns supararea fata de manifestatia organizata de reprezentantii PNL si PSD in fata sediului PDL, imediat dupa anuntarea rezultatelor exit poll-urilor, in primul rind din cauza pagubelor pricinuite de exuberanta adversarilor politici.Cu toate acestea, el a spus ca si-ar fi dorit totusi un Guvern cu PNL, chiar daca ii este mai dificil acum sa comunice cu unii dintre reprezentantii formatiunii. Totusi, relatiile cu multi dintre liderii PNL ramin bune, unii dintre ei sunind chiar sa il felicite pentru victoria lui Traian Basescu. “Eu regret ca o parte din liderii liberali au cuplat la acea manifestatie aiurita din seara de 6 decembrie. Din pacate, nu stiu daca ei sau altii ne-au zgiriat si masinile. E o practica de mic golanas sa vii cu cheia sau cu un cui si sa zgirii masina aflata pe strada. Iar unii, chiar din fruntasii liberali, aveau si manifestari si lozinci impotriva liderilor PDL intr-un moment in care lucrurile nu erau inca certe (...) Sint niste manifestari reprobabile, iar dupa o asemenea manifestare parca ti-e putin mai greu sa faci aceasta punte chiar si in niste discutii politice”, a declarat senatorul. El a spus ca au fost zgiriate mai multe masini ale membrilor PDL, dar si autoturismele Senatului si Camerei Deputatilor. Cu toate acestea, reprezentantii PDL nu au depus nici o plingere la politie, convinsi fiind ca nu aveau cum sa fie identificati autorii. “Nu o sa scoatem lucrurile astea la suprafata, dar asemenea manifestari reprobabile, aiurite, nu as fi asteptat sa vina de la liberali. Si nici de la social democrati (...) Nu stiu cine si cum, dar era acel grup mare de manifestanti PSD si PNL”, a conchis Alexandru Peres.

Brittany Murphy a murit la 32 de ani

Decesul lui Brittany Murphy a fost pronuntat duminica seara, la spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles, la doua ore dupa ce actrita a fost gasita lesinata la dus, in locuinta sa din Hollywood Hills, de catre mama sa. Un purtator de cuvint al Institutului de medicina legala din Los Angeles a declarat ca actrita a murit din cauze naturale, dar ca o autopsie va fi efectuata in urmatoarele zile.Murphy a jucat in filme alaturi de staruri precum Michael Douglas, Ashton Kutcher, Eminem si Angelina Jolie, dar nu a reusit sa atinga succesul acestora. In ultimii ani a jucat mai ales in filme cu buget redus, in timp ce aspectul ei fizic emaciat a stirnit ingrijorare in ceea ce privea starea ei de sanatate. “Lumea a pierdut o bucatica de soare”, a scris Kutcher, un fost iubit al actritei, pe pagina sa de Twitter. “Ne vedem in partea cealalta, pustoaico”, a adaugat acesta. La inceputul lui decembrie, presa americana scria ca Murphy a fost concediata din distributia filmului independent “The Caller”. Purtatorul ei de cuvint a declarat, insa, ca intreruperea contractului a fost consecinta unor diferende de ordin creativ. Cind Murphy si sotul sau, scenaristul britanic Simon Monjack, cu care era casatorita de doi ani, s-au intors in Los Angeles, de pe platourile de filmare din Puerto Rico, aceasta si-a pierdut cunostinta si a fost dusa la spital.Murphy s-a nascut in Atlanta, pe 10 noiembrie1977, si a crescut in New Jersey. Impreuna cu mama sa s-a mutat la Los Angeles, la inceputul anilor 1990, in speranta ca va deveni o actrita de succes. Si-a facut debutul in comedia “Liceenele din Beverly Hills/ Clueless” (1995), alaturi de Alicia Silverstone. “Intotdeauna m-am simtit legata de ea, pentru ca am impartasit o experienta speciala in vietile noastre”, a declarat Silverstone pentru revista People, la aflarea vestii despre decesul acesteia. “In inima mea exista dragoste pentru ea si sper ca este linistita. Este cu adevarat trist”, a mai spus aceasta. Murphy a continuat cu roluri de televiziune si a aparut in doua filme in 1999 - “Frumusete mortala/ Drop Dead Gorgeous” si “Tinerete furata/ Girl, Interrupted”, pentru care Jolie a primit un premiu Oscar.Murphy a lucrat alaturi de Michael Douglas in thrillerul “Nici o vorba/ Don’t Say a Word” (2001) si de Eminem, in “8 Mile” (2002). In 2003, Murphy a jucat alaturi de Ashton Kutcher in comedia romantica “Tineri insuratei/ Just Married” si de Dakota Fanning, in “Fete de bani gata/ Uptown Girls”. Insa filmele nu au avut mari incasari si nici nu au fost foarte apreciate de critici. Ultimul sau rol notabil a fost cel din “Sin City” (2005).Murphy s-a bucurat de mai mult succes in televiziune si si-a imprumutat vocea unor personaje animate, precum cel al Luannei Platter din serialul “King of the Hill”. Totodata, ea a asigurat vocea unuia dintre pinguinii din filmul de succes “Happy Feet” (2006). 

Dispensarul din Ciuruleasa, renovat cu bani ...din petrol

 Dispensarul medical din comuna Ciuruleasa va fi in intregime reabilitat cu bani proveniti dintr-o campanie umanitara, organizata de o companie multinationala. Accesarea acestor fonduri atit de necesare reabilitarii acestei unitati medicale au fost absolut intimplatoare. Medicul dispensarului medical din comuna a aflat de la televizor de faptul ca, Compania Rompetrol lanseaza programul national “Împreuna pentru fiecare”, prin care va sustine financiar proiecte din domeniile mediu si sanatate, initiate de persoane fizice ori organizatii ce propun reabilitarea si dezvoltarea unor sectoare ale comunitatilor în care traiesc. Asta s-a intimplat in luna iunie a acestui an, cind medicul Cristian Mera a decis întocmirea unui proiect prin care a propus renovarea si utilarea dispensarului medical din comuna Ciuruleasa, astfel încit diagnosticarea si tratarea pacientilor sa se faca conform standardelor din domeniu. Situatia din Ciuruleasa nu era una singulara, foarte multe cabinete medicale din tara confruntindu-se cu astfel de probleme, avind in consecinta mare nevoie de bani pentru reabilitarea cladirilor ce adapostesc cabinetele medicale. Dispensarul din Ciuruleasa a fost vizitat de curind de echipa de evaluatori ai Rompetrol, formata din tineri responsabili si dornici sa sprijine comunitatea de aici, care s-au declarat satisfacuti de sprijinul administratiei publice locale a comunei Ciuruleasa, cit si de al oamenilor de aici care doresc sa dea o mina de ajutor în renovarea dispensarului. În prezent, la dispensarul din Ciuruleasa lucrarile de renovare continua într-un ritm alert. Recent au fost astfel turnate sapele de ciment, a fost montata gresia si faianta, precum si timplaria din material termopan. Lucrarile de izolare termica a peretilor exteriori se apropie si ele de final, fapt care a dus la reducerea semnificativa a pierderilor de caldura, dar si la cresterea confortului.                  

Atentie, trenurile intirzie mult!

 CFR Calatori a anuntat ieri ca, din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile din Ungaria, unele trenuri internationale dinspre Viena si Budapesta intra in tara cu intirzieri foarte mari, de peste 500 minute, iar mai multe trenuri au fost anulate, tot de catre operatorul maghiar. “CFR Calatori recomanda pasagerilor ca inainte de efectuarea calatoriei sa solicite informatii despre intirzierile trenurilor transfontaliere cu Ungaria la statiile CFR”, se arata intr-un comunicat dat ieri publicitatii. Intr-un alt comunicat se arata ca, in perioada sarbatorilor, vor circula suplimentar 14 trenuri. Pentru judetul Alba, suplimentarea se refera doar la trenurile personale 2031 si 2032 Teius - Simeria - Arad si retur, care vor circula zilnic, inclusiv în zilele de simbata si duminica, în perioada 17 decembrie 2009 - 5 ianuarie 2010. In schimb, in zilele de 25 decembrie si 1 ianuarie nu vor circula trenurile accelerate 1815 si 1816, Tirgu Mures - Vintu de Jos si retur. De asemenea, mai multe trenuri personale vor fi anulate, pasagerii fiind rugati sa se intereseze daca trenul cu care vor sa mearga nu se afla in aceasta situatie.Agentiile de voiaj vor fi inchise in 25-26 decembrie si 1-2 ianuarie, iar in zilele de 24 si 31 decembrie programul se va incheia la ora 17.         

Jandarmi in straie de Mos Craciun

 A devenit deja o traditie ca în fiecare an, cu ocazia unor sarbatori crestine, jandarmii din Alba sa puna mina de la mina si sa ofere diferite cadouri rezidentilor Casei de Tip Familial Stremt. Sosirea oamenilor legii, transformati fie în mesageri ai iepurasului fie în cei ai lui Mos Craciun, este asteptata cu nerabdare si întimpinata cu o bucurie sincera de catre cei 16 copii, cu care soarta a fost atit de nedreapta si care locuiesc în asezamintul social amintit. De fiecare data, micutii reusesc sa impresioneze, atit prin spectacolele prezentate cit mai ales prin faptul ca, desi lipsiti de caldura si protectia unui camin parintesc, nu si-au pierdut speranta, sint încrezatori în viitor, constituind un exemplu în acest sens pentru noi toti. Purtatorul de cuvint al Inspectoratului de Jandarmi judetean Alba, cpt. Ovidiu Jurcovet, a aratat ca in cursul zilei de ieri, jandarmii l-au ajutat din nou pe Mos Craciun sa gaseasca drumul spre casa de copii de la Stremt. Cu sacul plin, mosul a polarizat repede atentia micutilor, care s-au întrecut în a-i recita poezii si a-i cinta colinde. Ca de fiecare data, cadourile oferite cu generozitate de Mos Craciun au mers la sufletul copiilor si le-au dat un motiv în plus sa uite de griji si suparari si sa le întareasca acestora convingerea ca nu sint niciodata singuri, ca aparatorii legii vegheaza asupra lor si urmaresc ca nimic rau sa nu li se poata întimpla. “Anul acesta, chiar si angajatii au avut un motiv de bucurie, mosul facindu-le acestora cadou o moderna masina de spalat, care va fi folosita tot în interesul copiilor si va contribui la consolidarea sentimentului de < acasa > pe care acestia îl traiesc sub protectia centrului de plasament. Sintem onorati de faptul ca, an de an, copiii de la Stremt accepta sa împarta cu personalul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Alba bucuria sosirii lui Mos Craciun si sintem convinsi ca aceasta traditie începuta cu mult timp în urma va continua si în viitor”, a precizat “vocea” acestei institutii.

Presedintele a depus juramintul

 “Imi asum modernizarea României drept prioritatea fundamentala a celui de-al doilea mandat de presedinte. Avem nevoie de reconciliere in jurul unui proiect national. Sint convins ca voi putea aduna toate energiile si competentele pentru realizarea acestui obiectiv”, a spus presedintele Traian Basescu, intr-un discurs inaugural, dupa depunerea juramintului pentru un nou mandat, in fata plenului reunit al celor doua Camere ale Parlamentului. Traian Basescu a fost validat, saptamina trecuta, de Curtea Constitutionala, in functia de sef al statului pentru al doilea mandat de cinci ani.In discursul sau, el a indemnat ca, “dupa perioada de campanie si de conflicte care au indus neincredere si confuzie, sa privim România cu luciditate, cu dragoste, cu incredere”. Seful statului a admis ca nu trecem printr-o perioada usoara, insa “orice criza deschide si ferestre spre oportunitati”. In consecinta, e momentul realizarii reformei statului, a spus presedintele, avertizind ca, “daca pierdem aceasta ocazie, condamnam generatiile viitoare la costuri inacceptabile”. “Ca presedinte al României, ca om reales in cea mai importanta functie din stat, va transmit un mesaj de incredere”, le-a spus Basescu parlamentarilor, adaugind ca Romania vrea sa evolueze, România trebuie sa se modernizeze.Seful statului a cerut sprijinul oamenilor politici, care “trebuie sa impuna transformarilor un ritm sustinut si sa se asigure ca acestea sint echitabile”.Totodata, Traian Basescu a afirmat ca experienta primului mandat il va ajuta sa evite erori in viitor. “Sper ca acest lucru va fi valabil si pentru oamenii politici care nu cu multa vreme in urma s-au coalizat impotriva presedintelui”, a adaugat Basescu. El a abordat, in context, chestiunea referendumului privind reformarea Parlamentului: “O parte a parlamentarilor au privit cu ingrijorare initiativa presedintelui de convocare a referendumului. Unul dintre motive a fost tocmai intarirea Parlamentului si a fiecarui membru al sau”a explicat Basescu.Presedintele a abordat si politica externa, afirmind ca o relatie strinsa cu SUA “ne aduce stabilitate si siguranta, garantia ca tara noastra nu va fi pusa in pericol de forte externe”. El a avut citeva cuvinte si pentru locuitorii din stinga Prutului: “Evolutiile din Republica Moldova imi intaresc convingerea ca nu va trece multa vreme pina cind toti românii vor impartasi acelasi destin european.”“La capatul celor cinci ani ai noului mandat nu ma asteapta noi alegeri, dar ma asteapta mai mult decât bilanþul unui mandat, ma asteapta evaluarea a zece ani în care am avut prima responsabilitate în statul român. Îmi propun sa ramân un Presedinte care lupta pentru poporul sau, un Presedinte care îi reprezinta pe toþi cei 22 de milioane de cetaþeni, indiferent daca acestia l-au ales sau nu. Prin efortul nostru comun sunt convins ca în acesti ani vom putea reda românilor din þara si din afara graniþelor încrederea ca România poate fi þara în care speranþele fiecaruia se pot realiza. Am convingerea ca putem construi împreuna o Românie moderna”, si-a incheiat discursul presedintele Traian Basescu.

Click

Roberto Mancini a fost prezentat oficial in functia de antrenor al echipei Manchester City. Fostul tehnician al lui Inter Milano va avea sarcina de-a duce unul dintre cele mai bogate cluburi din lume in topul fotbalului mondial.

LPF isi face de cap la FRF

"Membrii Comitetului Executiv al FRF au fost de acord sa asocieze criza economica, ce se manifesta la nivel national si mondial, cu situatia de forta majora. In atare conditii, s-a decis ca toate cluburile din Romania, indiferent de nivelul la care activeaza, sa aiba posibilitatea de a reduce unilateral drepturile financiare cuvenite jucatorilor cu cel mult 50%, pentru o perioada maxima de un an (21 decembrie 2009 - 21 decembrie 2010)", s-a aratat pe site-ul oficial al FRF. Din cite se pare, seful LPF, Dumitru Dragomir, ar fi solicitat spre aprobare respectiva lege la sugestia stelistului Gigi Becali si a dinamovistului Cristi Borcea, doi dintre cei mai afectati finantatori de criza financiara. Cum era de asteptat, raspunsurile vehemente ale contestatarilor n-au intirziat sa apara: Dumitru Costin, seful AFAN (Asociatia Fotbalistilor Amatori si Nonamatori), a avertizat deja ca FRF-ul se va confrunta cu o serie interminabila de procese din partea jucatorilor nemultumiti de prevederile actului respectiv. Insa cea mai mare surpriza a venit tocmai din partea lui Mircea Sandu, seful FRF. Acesta a lipsit de la adunarea de ieri, fiind prins cu probleme medicale, si n-a ezitat sa-i critice pe cei care au fost la originea legii: "Pe mine nu m-a consultat nimeni, nici nu stiu daca a fost pe ordinea de zi. Nu e o greseala, pentru ca din punctul meu de vedere aceasta decizie nu exista. E nefondata. Comitetul executiv nu are atributii in acest sens. Daca astazi as fi jucator si mi s-ar impune o astfel de masura, miine as fi in greva generala. Eu cred ca s-a facut ceva in pripa, ceea ce duce la o escaladare a unui nou scandal in fotbalul romanesc, exact ceea ce nu aveam nevoie in acest moment. Eu am inteles ca se asteapta un punct de vedere al directiei juridice. Nu e o decizie finala. Oricum, eu cred ca trebuia consultat premergator departamentul juridic. Credeam ca se face inainte o analiza, o intilnire a partilor in prealabil", a explicat presedintele Federatiei.      Se grabesc alegerileO alta masura luata ieri de CEx a fost stabilirea datei pentru alegerea noului presedinte al FRF: "Convocarea Adunarii Generale Ordinare a FRF va avea loc pentru data de 25 ianuarie 2010, ora 11, la Casa Fotbalului, sala «Nicolae Dobrin»", s-a anuntat pe site-ul oficial FRF. Astfel, candidatii lui Mircea Sandu vor avea putin timp la dispozitie pentru a-si pregati campania electorala, ceea ce nu poate fi decit in avantajul "Nasului", principalul favorit la cistigarea alegerile.    D. S.

Bunatati naturale inspirate de Grecia

Foto Andrei Gadalean Dimitrios Fountedakis a ramas in orasul de pe Somes ca sa le ofere clujenilor, si nu numai, bunatati inspirate de cultura greceasca, italiana, frantuzeasca si romaneasca.Reporter: Cum ati inceput sa lucrati in acest domeniu?     Dimitrios Fountedakis: Am observat ca nu sint produse de calitate si nu este nici servire de calitate. Am zis sa incerc in domeniul acesta, cum sint si specializat. Traditia la noi inseamna baclava, sarailii, dulciuri siropoase. Restul sint facute ca in Grecia, dar cu creme moderne. Si la noi, in ultimii 35 de ani, se faceau prajituri cu margarina, dar nu se mai fac, nu este sanatos si nu mai place. Noi facem prajituri ca in Franta sau Italia. Ouale le cumpar din Romania, ciocolata din Romania si Belgia, altele din Italia.Foto Andrei GadaleanCe au special dulciurile de la Olympos?     Materii prime sanatoase: lapte, frisca naturala, ciocolata adevarata, din unt de cacao. Avem amarena, pentru copii, o prajitura care se cheama "Soricel", profiterol - prajitura frantuzeasca, insa noi grecii o facem altfel - prajituri speciale cu mastiha si tahini, ingrediente ce fac bine la circulatie. Mai facem prajitura de casa ca la romani. Folosim cremele proprii, pandispan din zahar si oua, fara prafuri cumparate si E-uri. Avem cozonac cu reteta modificata pentru Romania: plin de nuca, ciocolata si stafide. Mai avem si un restaurant cu gyros, frigarui de pui, frigarui de porc, de pui in combinatie cu bacon si salata cu brinza feta. Din ianuarie am oferte foarte bune si pentru studenti.Cum credeti ca va evolua criza?     Trebuie sa supravietuim. Dupa parerea mea, nu ar trebui ca oamenii sa stie ca e criza. Ne face sa ne fie frica sa consumam, sa facem economii. Nu se misca nimic, nu se plateste TVA, nu sint bani pentru bugetari... Eu consum mai multi bani ca inainte, sper ca toata lumea sa faca asa, ca sa fie mai bine. Trebuie sa iesim la cumparaturi cu ce avem. Daca nu facem asta, vor fi mai multi someri, mai multe zile de concediu fara plata...

Sefii institutiilor au liste lungi pentru Mos Craciun

Mos Craciun este asteptat cu nerabdare. Sefii mai multor institutii din Cluj-Napoca ar dori cel mai mult ca Mosul sa le aduca posibilitatea sa angajeze personalGeneralul de brigada Vasile Somlea spune ca ar accepta orice de la Mos Craciun, doar-doar va veni anul acesta.     "Pentru Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta mi-as dori mai multe masini de interventie si tehnica de ultima generatie, pentru ca stiti ca multe masini pe care le avem sint vechi si depasite. Dar il las pe Mosul sa vina cu orice vrea sau poate", spune proaspatul avansat in grad de general de brigada Vasile Somlea, seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Cluj.     Pacurar promite sa ii prinda pe hotii de la BTPe linga liniste si sanatate, cei doi sefi ai unitatilor de Jandarmerie de la Cluj-Napoca si-ar dori de la Mos Craciun mai multi jandarmi pentru a asigura ordinea in zona. "Vreo 200 de jandarmi ar mai trebui doar la Cluj-Napoca si sediul celor de la Gruparea Mobila ar trebui renovat", au spus la unison generalul de brigada Aurel Litan, seful Inspectoratului Judetean de Jandarmerie, si colonelul Florinel Budisan, seful Gruparii Mobile de Jandarmerie Cluj.     Chestorul Ioan Pacurar, seful Inspectoratului de Politie al Judetului Cluj, spune ca nu vrea ca Mos Craciun sa-i aduca pe infractorii care au spart iarna trecuta agentia BT din Manastur. "Pe aceia ii voi aduce eu in fata legii. As dori ca oamenii sa fie mai linistiti, sa aiba incredere in oamenii legii. As mai dori ca toti politistii sa aiba parte de impliniri personale, in aceste vremuri bune. Pentru ca acolo unde nu sint oameni bogati, nu prea mai vin nici Loganuri la Politie", a glumit chestorul Pacurar.    Lista lunga la instanteDe cealalta parte, Mos Craciun ar trebui sa poposeasca multa vreme la Tribunalul Cluj. Presedinta Tribunalului, judecatoarea Sorina Siserman, renunta la orice urma de sfiala cind isi prezinta lista de dorinte pentru institutia pe care o conduce. "Mi-as dori sa ne aduca Mosul macar cite 5 judecatori in fiecare instanta. Sa terminam sediul Judecatoriei de la Turda si sa terminam de renovat Judecatoria de la Gherla. Ar mai fi rezolvarea problemelor cu banii trimisi si celelalte lucruri care tin de administratie, dar cred ca le-am zis pe principalele. Nu in ultimul rind, sa ne aduca Mosul si Anul Nou sanatate", a spus Siserman pentru monitorul.     La Garda Financiara, seful Emil Ilea il asteapta pe Mos Craciun cu ginduri de mutare intr-un sediu nou. "Sper ca anul viitor sa ne primim si noi spatiul, pentru ca aici stiti ca impartim sediul cu Fiscul. As mai vrea sa se rezolve si problema deficitului de personal. In prezent, ne lipseste cam 20% din personal. Si sa speram ca anul ce vine va fi unul mult mai bun decit cel care se incheie", a incheiat Emil Ilea.

Gripa a mai facut doua victime

In ultimele 24 ore au fost confirmate inca 40 de cazuri noi de gripa cu virus A/H1N1 pandemic, potrivit reprezentantilor Ministerului Sanatatii. De asemenea, la nivel national s-au inregistrat si doua noi decese. Conform datelor centralizate la nivelul Ministerului Sanatatii, totalul cazurilor confirmate de gripa noua inregistrate pina in acest moment pe teritoriul Romaniei se ridica la 5.247. In ceea ce priveste numarul deceselor provocate de virusul A/H1N1, acesta este de 34.     Reprezentantii Ministerului Sanatatii au anuntat ieri ca pina in prezent au fost imunizate cu vaccinul gripal pandemic Cantgrip peste 75.000 de persoane. Pina la aceasta ora nu au fost semnalate reactii adverse la persoanele vaccinate.    D. S.

Bucurie la FRCCF

Andrei GadaleanFestivitatea a avut loc la Centrul Comunitar al FRCCF de pe strada Dumbrava Rosie. Micutii au asteptat cuminti, cu emotii si sfiala, momentul cel mare al primirii cadourilor si le-au cintat colinde oaspetilor veniti cu dulciuri, hainute si jucarii. Primul care a primit cadouri a fost Romi, cel mai micut dintre copiii prezenti ieri la centru, care de acum se poate juca dupa placul inimii cu un ursulet urias de plus. Au urmat fetitele si baieteii care au venit ieri sa invete si sa se joace intr-una din zilele vacantei de iarna. S-au bucurat apoi indelung de papusi, jocuri, multa ciocolata, jucarii de plus, hainute sau alimente. Copiii sprijiniti de fundatia clujeana provin din familii cu venituri foarte mici, traiesc in locuinte saracacioase si educatia lor se afla astfel in pericol. Misiunea FRCCF este sprijinirea copiilor vulnerabili si marginalizati, pentru ca acestia sa creasca intr-un mediu familial protector si sa beneficieze de serviciile medicale de care au nevoie. Organizatia a fost infiintata in urma cu 10 ani, timp in care FRCCF a avut grija de cei mai vulnerabili si dezavantajati copii, de familiile lor si de comunitatile in care traiesc, indiferent de apartenenta etnica sau religioasa, dizabilitati sau statut social.

Inspectorii Protectiei Consumatorului i-au verificat pe comerciantii de jucarii

Au fost controlati un numar de 14 agenti economici – vinzatori en gros si en detail – care puneau in vinzare 12.115 jucarii, in valoare totala de 237.540 de lei. La 10 dintre acestia au fost semnalate deficiente si au fost oprite de la vinzare 458 de jucarii, a caror valoare este de 16.576 de lei, spune directorul CJPC Cluj, Mircea Radu.     Principalele neconformitati descoperite cu ocazia acestei actiuni de control se numara: lipsa denumirii si a sediului producatorului, a reprezentantului sau importatorului; lipsa instructiunilor de utilizare sau a traducerii avertismentelor (mai ales in ceea ce priveste jucariile importate din China si Germania); lipsa avertismentelor pe etichetele sau pe ambalajul jucariilor etc.     Alte nereguli minore constatate se refera la neafisarea autorizatiei de function are a firmei sau a preturilor produselor intr-o forma neechivoca (astfel incit sa nu produca neintelegeri in rindul cumparatorilor).     Potrivit sefului CJPC Cluj, Mircea Radu, au fost aplicate 10 sanctiuni contraventionale, dintre care sase avertismente si patru amenzi contraventionale, in valoare totala de 11.500 de lei. De asemenea, 458 de jucarii au fost oprite temporar de la comercializare, pina la solutionarea problemelor identificate in urma controlului.

Tinerii casatoriti primesc 200 de euro

Un numar de 46 de cupluri de tineri casatoriti sint asteptate miine, intre orele 9-13, sa-si ridice banii acordati ca sprijin la constituirea familiei. Tinerii vor beneficia de echivalentul in lei a 200 de euro, iar platile se vor efectua la sediul municipalitatii de pe strada Stefan Octavian Iosif nr. 1-3, pe baza actului de identitate al titularului dreptului sau a actului de identitate si a imputernicirii in cazul mandatarilor.    M. O.

24 decembrie, ultima zi pentru impozite

Ultima zi de incasare a impozitelor locale in acest an, pentru toate categoriile de persoane, este 24 decembrie. Clujenii care vor sa-si plateasca darile pe ultima suta de metri o vor putea face la sediul municipalitatii din Piata Unirii, intre orele 8.30-14, sau la sediile primariilor de cartier, intre orele 8-13. In perioada 29-31 decembrie 2009, se vor desfasura procedurile de inchidere a anului fiscal, iar in data de 4 ianuarie 2010 se vor aplica procedurile de deschidere a anului fiscal si de verificare a corectitudinii debitelor stabilite pentru persoane fizice si juridice in 2010. Prima zi pentru plata taxelor si impozitelor locale in anul 2010 va fi 5 ianuarie. In perioada 28-31 decembrie 2009, la primariile de cartier nu se vor putea face plati la taxe si impozite.    M. O.

"S-ar rasuci mortii in pamint daca ar vedea democratia de azi"

O mina de oameni infrigurati au retrait ieri la Cluj un episod care nu le da liniste de 20 de ani. Membrii mai multor organizatii ale revolutionarilor si ai Noii Drepte au marsaluit in tacere intre Astoria si Piata Unirii, unde au depus coroane de flori la "Stilpii Impuscati". Au ajuns apoi la Cimitirul Eroilor, unde a fost oficiata o slujba religioasa.    "Nimeni nu stia cum trebuia sa fie"Gheorghe Mraniste"S-a furat Revolutia. Oamenii au iesit atunci in strada pentru alte lucruri, pentru un alt viitor. Si tot cei din vechiul regim au ajuns la putere". Gheorghe Mraniste, la cei 73 de ani pe care i-a implinit, indura an de an frigul si pe 21 decembrie isi scoate palaria in locurile in care fratii sai romani au cazut rapusi de gloante. Facea parte din personalul cooperativei Transporturi in decembrie '89. "Nimeni nu stia exact ce voia sau cum trebuia sa fie. Stiam doar ca ne saturasem sa fim nemultumiti, sa avem si sa nu putem, sa stim si sa nu spunem. In '89 am iesit in strada pentru ca astazi sa pot spune ce gindesc, am iesit pentru libera exprimare, lucrul cel mai de pret pe care l-am cistigat atunci", isi aminteste Gheorghe Mraniste.    "Alo, alo, dragi tovarasi..."Aurel Pop"Nu mai suportam atunci sa-l aud cum ne zicea: «Alo, alo, dragi tovarasi...». Am iesit in strada pentru ca efectiv nu mai suportam sa-l ascult. Auzisem la radio despre evenimentele de la Timisoara si atunci am discutat cu mai multi colegi de la munca si am zis sa participam si noi cum putem la Revolutie. Pericolul unui razboi civil era omniprezent. Aveai teama in tine si in acelasi timp o mare dorinta de schimbare. Toata lumea voia altceva", spune dupa 20 de ani si Aurel Pop, care astazi are 72 de ani. Revolutia l-a prins inginer chimist la Primarie. "Ce avem noi astazi nu se numeste nicicum. Cu timpul democratia isi va spune cuvintul. Dar cei tineri, cei din generatia ta, purtati pe umeri la vremea Revolutiei, ei trebuie sa vina acum si sa ne invete ce inseamna cu adevarat democratia. Pentru ca noi sintem, uita-te la mine, noi sintem prea batrini sa mai schimbam ceva. Am schimbat cit am putut, pentru aia am iesit atunci in strada", spune batrinul, care recunoaste ca imediat dupa Revolutie ar fi vrut sa-si trimita copiii in Occident sa faca scoala, pentru ca astazi sa stie exact cum arata democratia.    "Aici Radio Cluj, Romania!"Amintirea celor decedati in urma cu 20 de ani la Revolutie este evocata cu smerenie de cei ramasi sa culeaga roadele martiriului lor"De 5 ani era liniste la Radio Cluj. In 5 decembrie 1989 m-am transferat la Teatru National, pentru ca nu mai suportam mizeria de la Radio. Tin minte ca pe 21 (decembrie, n.r.) am vazut Armata pe strazi. Incercam sa ma duc la serviciu. Mi-am zis sa ma impuste, sa faca ce vor, dar eu trebuie sa ajung la serviciu. Cind am ajuns la teatru, ne-au zis sa mergem acasa, ca nu se mai tine nici o premiera. A doua zi m-am intilnit pe linga Prefectura cu mai multi colegi si am zis ca mergem la Radio. Ne-a luat un om cu o masina. Ne-a intrebat ca unde mergem si i-am zis ca «la Radio». Ne-a zis doar: «Haideti, fratilor!». La ora 13.30, pe 22 decembrie, dupa 5 ani de tacere, s-a auzit: «Aici Radio Cluj, Romania!». Primii care au intrat pe post au fost Constantin Colhon si Horia Badescu. Nu mai stiu exact care au fost cuvintele lor. Dar tin minte ca dupa momentul ala am inceput sa difuzam si muzica. N-aveam decit populara, Claiderman si artisti foarte putini. Ne sunau ascultatorii sa ne intrebe de ce nu punem si alta muzica. Tin minte ca in noaptea dintre 22 si 23 am inregistrat muzica de la Radio Romania, asa ca pe dimineata aveam si alte melodii", isi aminteste si Ana Marius-Apan, cunoscuta romanilor datorita rolului Anei interpretat in emisiunea de divertisment "Stirile de Simbata Asta".

Pe scurt

Tamas a plecat in AngliaFundasul lui Auxerre, care a evoluat la Dinamo in tur sub forma de imprumut,  va juca din 2010 la West Bromwich Albion. Tamas va semna un contract cu englezii valabil pina la vara, clubul din insula avind si prima optiune de cumparare a fotbalistiului. "Tamas a fost împrumutat pina în vara la West Bromwich Albion, grupare care va avea prima optiune de cumparare în vara. A plecat deja în Anglia sa faca vizita medicala si sa semneze contractul", a precizat impresarul Ioan Becali, citat de Mediafax. La Dinamo, Tamas s-a numarat printre "baietii rai" in acest sezon, dupa ce a fost zarit de mai multe ori prin cluburile bucurestene, alaturi de alti coechipieri.    D. S.Radu Stefan, apreciat in ItaliaRadu Stefan traverseaza cea mai buna forma sportiva de la transferul sau in Italia, la echipa Lazio Roma. Fundasul roman a fost desemnat omul meciului in partida cu Inter Milano, meci pierdut de Lazio cu 1-0. Stefan a avut misiunea dificila de a-l anihila pe golgheterul Interului, Gabriel Milito, si s-a achitat perfect de sarcinile trasate. Evolutia sa a fost apreciata si de presa italiana: "Pentru a nu stiu cita oara, Radu a fost cel mai bun jucator de pe teren pentru Lazio. A aratat forta si a inchis toate culoarele atacantilor adversi. A demonstrat personalitate, a iesit cu balonul la picior si s-a vazut ca se afla intr-o forma fizica de invidiat", a punctat Tuttomercatoweb.com. "Prestatie excelenta pentru Stefan Radu. L-a controlat intr-o maniera extrem de fina pe Diego Milito, iar acesta nu a existat pe teren. Mai mult, romanul l-a blocat in banda si pe Maicon", a scris si goal.com.    D. S.Gilca a preluat banca AlmerieiConstantin Gilca a fost desemnat antrenor principal interimar la Almeria, in prima liga din Spania, dupa demiterea mexicanului Hugo Sanchez. Gilca antrena echipa a doua a clubului in momentul in care a fost chemat sa antreneze echipa mare. Pentru banca Almeriei, romanul s-a luptat cu Luis Fernandez, Diego Simeone si Luis Enrique. Almeria ocupa locul 17 in Primera si este considerata una dintre "favoritele" la retrogradare.    D. S.Mara nu ar refuza SteauaPus pe liber de CFR Cluj, Bogdan Mara isi cauta o alta echipa cu pretentii. Mijlocasul, despre care antrenorul Stelei Mihai Stoichita sustinea ca este "un fotbalist valoros", nu ar spune nu unei eventuale propuneri din partea Stelei. "Bineinteles ca m-ar onora un interes din partea Stelei si posibilitatea de a juca acolo. Daca domnul Stoichita a declarat ca ii par un fotbalist interesant si bun, ma bucur sa aud asta. Vreau sa joc la o echipa cu care sa pot cistiga trofee", a spus Bogdan Mara.    D. S.

"Vreau in Liga 1, dar cu «U»"

Reporter: Cum a fost 2009 pentru tine?     Bogdan Ungurusan: A fost foarte rau in prima parte. Toata lumea isi aduce aminte de sezonul trecut si de faptul ca era sa retrogradam. Turul acesta am jucat destul de bine si sintem la 2 puncte de promovare. Personal, si jocul meu a fost mai bun.Cel mai bun meci al tau la "U" Cluj in tur?     Greu de spus. Proabil ca cel cu UTA Arad, cind am dat golul acela de la mare distanta. Ar mai fi si jocul de la Tirgu Mures.Cel mai prost?     Cu Muresul Deva.Cum este Cristi Dulca ca antrenor?     Este tinar si se poate vorbi cu el, nu o tine pe a lui. Putem sa discutam cu el orice. Bine, asta nu inseamna ca venim noi cu sugestii si spunem ce sa faca sau cum. Stie sa asculte foarte bine.Cum arata vestiarul Universitatii dupa transferurile din vara?    Au venit multi jucatori si, normal, ca peste tot, exista grupulete. Strainii se inteleg mai bine intre ei, cei veniti de la Dinamo sint foarte apropiati si mai sintem cei care am ramas aici. Dar atmosfera este foarte buna. Ne-am apropiat si chiar ne intelegem toti foarte bine. Eu, de exemplu, ma simt foarte bine cu cei de la Dinamo, care sint baieti extraordinari, nu au venit cu fite sau cu altceva. Exista unitate in vestiar.Iarna trecuta ai avut o oferta concreta de la Gloria Bistrita. Ce s-a intimplat?     Nu stiu, nu mi s-a spus nimic. Eu am vorbit cu cei de la Gloria, dar nu mi s-a mai spus nimic. Stiu ca nu am fost lasat sa plec. Atunci imi doream sa plec.Mai aveti un retur de jucat. Daca vine acum o echipa din  Liga 1 cu o oferta concreta pentru tine, ce alegi: ramii la "U" Cluj si incerci sa promovezi sau pleci in primul esalon?     Acum imi doresc doar sa joc la Universitatea si sa promovez cu "U". Banii sint la zi, dar nu este suficient. Nu conteaza doar partea financiara, pentru ca orice jucator tinde la mai mult, si aici ma refer la Liga 1. Ne dorim cu totii sa promovam si sa jucam in prima liga. Am rabdare si voi face tot posibilul sa ajung in Liga 1, dar cu Universitatea.Care a fost primul tau meci la "U"?    Da, imi aduc aminte ca am debutat intr-un meci pierdut de noi cu 1-0, la Olimpia Satu Mare. Leo Grozavu era antrenor si stiu ca m-a bagat in teren vreo 20 de minute. Era etapa a V-a sau a VI-a. Eu venisem de la Armatura Zalau, unde se desfiintase echipa.Dar primul gol la Universitatea?    Intr-un meci cu Cimpia Turzii, un 2-2. Atunci am marcat primul meu gol la "U" si a dat si Borza.Echipa preferata din Romania?     Universitatea Cluj. De mic am crescut aici, am fost la juniorii Universitatii si am crescut in spiritul lui "U".Din strainatate?     Real Madrid.Numeste un fotbalist din Liga 1 pe care il apreciezi foarte mult.     Adrian Cristea, de la Dinamo. Imi place mult si Wesley de la Vaslui. Doi fotbalisti cu mari calitati.Daca tot l-ai nominalizat pe Cristea, ai vazut ca patronul Florian Walter vrea sa-l aduca la "U"?     Am citit prin presa. Ce sa spun, cui nu i-ar placea sa-l aiba coechipier pe Cristea? El ne-ar ajuta foarte mult in teren. Sper sa si accepte sa vina in liga a doua.     Carte de vizitaBogdan Ungurusan este un produs al Universitatii Cluj. A cistigat titlul national la juniori cu generatia din care au mai facut parte, printre altii, Razvan Cocis, George Florescu, Sergiu Costea sau Andrei Muresan. De la "U" a plecat in Ungaria, la MTK Budapest in 2002, dupa care s-a transferat la Armatura Zalau, pentru care a jucat timp de doua sezoane, 2004-2005 si 2005-2006. Echipa s-a desfiintat si Ungurusan s-a reintors la "U" Cluj, in 2005, pe vremea cind antrenor era Leo Grozavu.

ASTAZI S-A NASCUT CEL FAR?DE-NCEPUT CUM AU ZIS PROROCII

Florentin, prin harul, mila si indelunga-rabdarea Atotputernicului Dumnezeu, Eparh de Cluj-Gherla, onoratului cler impreuna slujitor, cuvioaselor persoane consacrate, iubitilor crestini greco-catolici si tuturor credinciosilor crestini, iubitori si cinstitori de Dumnezeu,      „Binecuvantat sa fie Dumnezeu si Tatal Domnului nostru Isus Hristos, Cel care intru Hristos ne-a binecuvantat pe noi, in ceruri, cu toata binecuvantarea spirituala; precum intru El ne-a si ales, mai inainte de intemeierea lumii sa fim sfinti si fara de prihana inaintea Lui…“ (Ef 1,3-4).    Iubiti credinciosi,Timpul sfant al Sarbatorii Nasterii Domnului este perioada anului liturgic in care suntem invitati sa ne reamintim ca venirea noastra pe lume este o alegere pe care Tatal Creator a facut-o din vesnicie, cu un scop precis: ca noi sa fim sfinti si neprihaniti inaintea Lui. El doreste ca fiecare dintre noi sa ajunga in iubirea Sa si sa devenim fii ai Sai prin Fiul Sau Isus Hristos. Iata ce minunat proiect de viata are Dumnezeu pentru noi!      Ne intrebam insa ce trebuie sa facem pentru a putea implini acest proiect divin?      Prorocul Isaia indemna pe cei din vremea lui: „Aduceti-va aminte de vremurile stravechi, de la obarsia lor, ca Eu sunt Dumnezeu si nu este altul. (…) De la inceput Eu vestesc sfarsitul si mai dinainte ceea ce are sa se intample. Si zic: Planul Meu va dainui si toata voia Mea o voi face!“ (cf. Is 46,9.10).     Sa ne amintim ca Sfintele sarbatori ale credintei noastre crestine sunt adevarate „porti de intrare“ in marile Taine ale vietii Domnului nostru Isus Hristos si prin aceasta, ocazii concrete de a patrunde cu smerenie in dinamica Planului divin de mantuire, caci „in opera Intruparii si a Rascumpararii stralucesc sublimul si maretia cailor divine“ (Fer. Colomba Marmion). In pregatirea noastra spirituala din acest an vom incerca sa urmarim pedagogia cu care Tatal Creator a pregatit neamul omenesc pentru venirea Fiului sau in lume. Ne vom reaminti mai intai prima vestire a mantuirii ce a rasunat in rai, apoi vom urma firul fagaduintelor si revelatiilor facute patriarhilor, regilor si prorocilor Vechiului Legamant, pentru a ajunge la bunele vestiri ingeresti si cantarile de lauda profetice, premergatoare venirii pe lume a Pruncului Mantuitor.     1. Primul Vestitor al Nasterii Domnului„Dusmanie voi pune intre tine si intre femeie, intre samanta ta si samanta ei; aceasta iti va zdrobi capul iar tu ii vei intepa calcaiul“ (cf. Gen 3,15).Imediat dupa caderea omului in pacat, acolo inca in rai Dumnezeu-Tatal dezvaluie minunatul Sau plan de rascumparare a neamului omenesc. Rasuna acum intaia vestire a venirii unui Eliberator, prima revelare a misterului Intruparii.      Sa privim si noi cu ochii sufletului pe Adam si Eva, inca in Gradina paradisului pamantesc, ingenuncheati, infricosati si rusinati, cu capetele plecate in fata Creatorului (acum Judecator), care le cere socoteala asupra pacatului comis. Nici unul dintre ei nu are curajul raspunderii, fiecare arata spre un alt vinovat. Raspunzand intrebarii ispititoare a sarpelui (devenit instrument al raului), Eva s-a invoit sa puna in discutie porunca divina, despre fructul oprit. Acceptand apoi minciuna si acordandu-i incredere prima femeie ajunge sa puna la indoiala Cuvantul divin. Discutia familiara cu raul duce treptat spre inselarea ratiunii iar apoi, prin poarta simturilor, ajunge sa puna in miscare vointa si actiunea ce conduce, in final, la pacatul mortal. Unica porunca lasata de Dumnezeu primilor oameni, (cf. Gen 2,16-17), unicul post cerut, este incalcat datorita increderii acordate cuvantului ispititorului. Astfel, primind cuvantul celui rau, omul devine instrument al raului.     Dumnezeu incepe prin a pedepsi mai intai sarpele, prin care a intrat raul. Daca pe Adam si Eva ii intreaba asupra motivatiei actului lor, cu ispititorul nu sta de vorba, ci da o sentinta imediata si apoi adauga o prevestire. Este primul „colind“ ce confera speranta si incredere in victoria finala a binelui asupra raului. Inainte de a pronunta sentinta de alungare din paradis, Dumnezeu, Tatal milostiv, face prima promisiune a rascumpararii. Adam si Eva devin muritori, dar nu vor muri imediat (cf. Gen 2,17), nu vor fi blestemati si alungati definitiv din fata Lui, ci vor avea un Salvator, Eliberator, Mantuitor care va sfarama puterea celui rau in lume. Si pentru ca pacatul a intrat in lume printr-o fecioara, al carei nume era Eva, adica „viata“, printr-o fecioara va veni si rascumpararea din pacat, prin Neprihanita Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, Izvorul vietii.      Incepe cea de-a doua lupta spirituala intre forta binelui si a raului, imparatia lui Dumnezeu si imparatia demonului, dar acum campul de lupta este aici, pe pamant, chiar neamul omenesc. Samanta femeii sunt cei care doresc sa ramana fideli lui Dumnezeu si poruncilor Lui. Samanta „sarpelui“ sunt toti aceia care devin instrumente ale raului in lume. Samanta raului va ataca mereu picioarele, calcaiele celor ce vor sa mearga pe calea dreptatii, pentru a-i impiedica, dar, pe de alta parte, semintia femeii se va apara calcand in picioare, zdrobind raul. Este o lupta spirituala ce se va da la nivel interior in fiecare suflet uman: o lupta intre virtute si patima, intre raul care vrea sa puna stapanire pe suflet prin pacat si forta harului ce se opune, se fereste si il alunga. O lupta pe care omul o duce cu speranta si cu increderea ca atata vreme cat este in comuniune cu Dumnezeu este invingator prin samanta, descendenta femeii, care a zdrobit capul descendentilor raului.     Zorile indurarilor divine fata de pamantul care a pacatuit se-arata imediat dupa cadere. Este prima raza a luminii rascumpararii ce, treptat, crescand, va prevesti „Rasaritul cel de sus“ (cf. Lc 1,78), al Soarelui dreptatii, este cea dintai „descoperire a tainei celei ascunse din timpuri vesnice“ (cf. Rom 16,25).     Sf. Vasile cel Mare in Anafora liturgica rezuma foarte frumos: „Tu ai zidit pe om, tarana luand din pamant si cu chipul Tau, Dumnezeule l-ai onorat si in raiul desfatarii l-ai asezat (…) dar neascultandu-te pe Tine (…) si amagirii sarpelui plecandu-se, prin ale sale pacate muritor facandu-se, l-ai alungat, Dumnezeule, cu judecata Ta cea dreapta din rai in lumea aceasta (…) randuindu-i mantuirea cea din nasterea de-a doua, cea intru insusi Hristosul Tau“.      Si totusi, chiar daca prima vestire rasuna in rai indata dupa primul pacat, Mantuitorul va veni doar dupa indelungi secole de asteptare. De ce aceasta lunga perioada de asteptare?     Deoarece era nevoie de un timp de purificare pentru oamenii care pacatuisera din mandrie, lepadandu-se de Cuvantul lui Dumnezeu si acceptand ispita celui rau. Trebuia sa experimenteze tristetea separarii de Dumnezeu, sa se convinga de propriile slabiciuni si neputinta de a scapa de sub stapanirea raului, a pacatului si a mortii. Astfel, neamul omenesc va recunoaste nevoia venirii unui Eliberator, a unui Mantuitor si va dori cu ardoare venirea Lui (cf. S. Toma de Aquino).     Incepand de la aceasta promisiune, in timp, intreaga spiritualitate a poporului ales se va concentra asupra Celui care trebuie sa vina, Eliberatorul din puterea raului, descendenta femeii. Pe masura ce secolele se scurg, in vremea patriarhilor, Dumnezeu contureaza mai clar promisiunea Sa. Lui Avram ii promite ca va fi tatal unei multimi de popoare (Gen 17,5), cu care Dumnezeu va incheia un legamant vesnic, iar apoi dupa ce din ascultare era gata sa-si sacrifice chiar si unicul fiu Isaac, ingerul Domnului ii vesteste: „… te voi binecuvanta cu binecuvantarea Mea si voi inmulti foarte neamul tau, ca sa fie ca stelele cerului si ca nisipul marii (…) si se vor binecuvanta prin neamul tau toate popoarele pamantului“ (Gen 22,17-18).      Oamenii, treptat, vor uita aceste promisiuni si prorocii, cufundandu-se din nou in intunericul si-n umbra mortii pacatului. Atunci Dumnezeu intervine din nou, alegandu-si un popor cu care incheie legamantul sau si caruia ii va trimite noi mesaje si prevestiri.     Treptat, intregul cult spiritual al Vechiului Testament se va concentra asupra promisiunilor, prefigurarilor si prorociilor prin care se prevesteste venirea Salvatorului, Mantuitorului. Este o perioada de asteptare plina de bucuria sperantei, un timp de pregatire plin de incredere in Domnul Rascumparator (cf. Is 43,1). Asteptarea venirii Mantuitorului strabate ca o veste buna de-a lungul Vechiului Testament (cf. Is 45,8; Ier 33,14-16; Sof 3,17; Mih 5,2-4; Dan 9,24), acum toate dorintele si sperantele poporului asuprit se indreapta cu incredere spre El, asa cum spune Sf. Augustin: „Vechiul Testament il purta pe Hristos in sanul sau“.    2. Prorocii ale Nasterii Domnului in Vechiul Testament„Iata Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel“ (cf. Is 7,14).     Dumnezeu, Tatal milostiv, va conduce in continuare destinul poporului Sau spre mantuire prin prorocii Sai. Prorociile Vechiului Testament zugravesc prin diferite imagini trasaturile Celui care trebuie sa vina, Unsul lui Dumnezeu, (Mesia, Hristos), Salvatorul, Mantuitorul (Isus), conferindu-i diferite nume in functie de diferitele Sale atribute. In cuvantarile lor se imbina promisiuni de eliberare si rascumparare cu invocatii de rugaciune, strigate de bucurie cu cereri de milostivire, imagini triumfale cu imagini de umilire, timpuri de pace si bunastare cu timpuri de persecutie si impotrivire. Toate aceste imagini simbolice au un singur scop, acela de a pregati poporul ales pentru a-L astepta cum se cuvine pe Mesia, Eliberatorul si a se putea bucura de venirea Lui la timpul randuit.     Regelui David, uns din porunca divina, asupra caruia coborase Spiritul Sfant (1Regi 16,13), Domnul ii promite ca-i va intari neamul iar tronul sau si regatul sau vor dainui vesnic (2Regi 7,12-16). In psalmii sai da glas Celui care a primit un trup si vine pentru a face voia Dumnezeului Sau: „Jertfa si prinos n-ai voit, dar trup mi-ai intocmit; ardere de tot si jertfa pentru pacat n-ai cerut. Atunci am zis: Iata vin (…) ca sa fac voia Ta, Dumnezeul meu“ (cf. Ps 39,9-10). El va binevesti dreptatea, adevarul si mantuirea Sa (cf. Ps 39,12-13).     David contempla in viziune pe Acela caruia Dumnezeu ii ofera tronul de-a dreapta Sa, pana cand va infrange toti dusmanii sai. Aceluia i se va da toiagul puterii spre stapanire, caci El este cel nascut din vesnicie din Tatal (cf. Ps 109,1-3). El este preotul vesnic al Domnului: „Tu esti preot in veac dupa randuiala lui Melchisedec“ (cf. Ps 109,4). Psalmistul il vede impodobit cu frumusete „mai mult decat fiii oamenilor“ (cf. Ps 44,3) si har se revarsa de pe buzele sale, binecuvantat vesnic de Dumnezeu, El va lupta pentru „adevar, blandete si dreptate“ (cf. Ps 44,6), tronul sau va dainui vesnic, va iubi dreptatea si va uri faradelegea, de aceea a fost uns de Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei (cf. Ps 44,8-9).      Marele vizionar al Vechiului Testament care sub inspiratie divina proclama faptele viitoare, Isaia, fiul lui Amos, reaminteste adeseori promisiunile din timpul patriarhilor sau al regilor, dar ofera si numeroase prorocii clare asupra Celui care trebuia sa vina.      „Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel“ (cf. Is 7,14), este cea mai limpede prefigurare a Nasterii Domnului, ce prevesteste zamislirea minunata, fara interventie umana, a tinerei fecioare Maria din Nazaret. Numele Celui ce se va naste reprezinta implinirea dorintei mult asteptata de popor: Dumnezeu este cu noi (Emanuel). Atunci, poporul aflat in intunericul spiritual al umbrei mortii pacatului va fi invaluit intr-o lumina stralucitoare, pentru ca acest Prunc nascut pentru noi este insusi Fiul care ni se daruieste noua, proroceste Isaia: „Prunc s-a nascut noua, un Fiu s-a dat noua…“ (cf. Is 9,1.5). El va avea o stapanire extinsa, iar pacea Lui va fi fara de hotare, va deveni imparat vesnic si va sta pe tronul lui David (cf. Is 9,6).      Aceasta este Mladita iesita din tulpina lui Iese, Lastarul inmugurit din radacinile lui, asupra caruia se va odihni Spiritul lui Dumnezeu si darurile Sale (cf. Is 11,1-2). El este Unsul Domnului (Mesia, Hristosul), care va binevesti saracilor, va vindeca pe cei cu inima zdrobita, va predica robilor si prizonierilor eliberarea si va vesti anul milostivirii Domnului (cf. Is 61,1-3). Este fragmentul Scripturii care peste veacuri va fi citit chiar de Isus insusi, in sinagoga din Nazaret, la inceputul vietii Sale publice.     3. Binevestitori ai Nasterii Domnului in Noul Testament„Iata vei lua in pantece si vei naste Fiu si vei chema numele lui Isus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema (…) Sfantul care se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema“ (cf. Lc 1,31-32.35).     Fundamentul revelatiei divine este legatura dintre om si Dumnezeu bazata pe credinta. Fara increderea in Dumnezeu si cuvantul Sau, prezenta fizica a Fiului lui Dumnezeu si nasterea Sa intre oameni nu ar putea produce efectul dorit in suflete, nu ar putea dobandi harul spiritual corespunzator. (Si cati contemporani cu El nu L-au privit doar ca simplu om!) Credinta este o lucrare interioara a Spiritului Sfant, Mangaietorul, Spiritul adevarului, Cel care este pretutindeni si toate le implineste. Cuvantul revelat de Dumnezeu si proclamat de catre proroci isi pastreaza forta sa, „Caci Cuvantul lui Dumnezeu e viu si lucrator (…) destoinic sa judece simtirile si cugetarile inimii“ (Evr 4,12). Bunele vestiri ale Arhanghelului Gabriel, mai intai la preotul Zaharia in Templu si apoi la Fecioara Maria din Nazaret, cuprind promisiunile si prorociile Vechiului Testament si reprezinta in acelasi timp un pas inainte in actualizarea lor in timpul istoriei umane.     Tinerei Fecioare din Nazaretul Galileii, Arhanghelul ii vesteste ca va zamisli si va naste un fiu (cf. Lc 1,31; Is 7,14) iar numele Sau, Isus, (Salvator, Eliberator, Mantuitor, Rascumparator), confirma prorociile Vechiului Testament (cf. Is 41,14; 43,3; 49,26; 54,5; 59,20; 60,16; 62,11). „Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacob in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit“ (cf. Lc 1,32-33; Is 9,6-7; Ier 23,5; Dan 7,14). La nedumerirea Fecioarei care doreste sa ramana neprihanita slujitoare a Domnului, Mesagerul divin dezvaluie ceva din minunata lucrare cereasca a Tainei Intruparii. Spiritul Sfant va cobori, puterea Celui Preainalt o va umbri, iar Cel care se va naste va fi Sfant (cf. Lc 1,35; Is 41,14; 43,3; 54,5) si se va chema Fiul lui Dumnezeu. Este cea dintai afirmare clara a divinitatii lui Isus. Se realizeaza minunata legatura de la inceputuri si pana la incheierea axei timpului. Fecioara prevestita intaia oara in rai (cf. Gen 3,15), prorocita de Isaia (cf. Is 7,14) este acum revelata de Arhanghel (cf. Lc 1,31). In ea erau cuprinse sperantele intregii omeniri, spre ea au privit, fara sa stie, mii de generatii umane citind sfintele Scripturi.      Prin consimtamantul ei, Maria arata ca este pregatita sa se puna in slujba Cuvantului divin si sa implineasca in viata ei, cuvantul Scripturilor si Planul divin de mantuire. Acum prorociile devin realitate, iar sanul Fecioarei devine Chivotul Noii Aliante dintre Dumnezeu si oameni, caci prin raspunsul Mariei intreaga omenire aflata de veacuri in asteptare cu credinta si speranta raspunde afirmativ implinirii prorociilor Vechiului Testament.      Mesagerul divin se arata si lui Iosif, logodnicul Mariei, pentru a-i transmite ca zamislirea ei este „de la Spiritul Sfant“, iar numele Celui pe care il va naste va fi Isus (Salvator, Eliberator, Mantuitor, Rascumparator), pentru ca „El va mantui poporul Sau de pacatele lor“ (cf. Mt 1,20-21; Is 49,6-7.26). Pentru a intari cele spuse, Ingerul arata ca aceasta este o implinire a prorociei facuta de Domnul prin Isaia cu sute de ani mai inainte: „Iata, Fecioara va avea in pantece si va naste Fiu…“ (cf. Mt 1,22-23; Is 7,14).      Mergand s-o ajute pe Elisabeta, ruda sa, Maria poarta harul vestii bune. Plina de Spirit Sfant, Elisabeta o va binecuvanta si o va recunoaste ca fiind „Maica Domnului“ (cf. Lc 1,43), numind-o fericita pentru ca a crezut in cuvantul Domnului (cf. Lc 1,45). Iata cum prin pregatirea ei spirituala si increderea in Cuvantul lui Dumnezeu, in promisiunile, prorociile si vestirile Scripturilor, simpla Fecioara din Nazaret dobandeste un mare har: va deveni insasi Maica Mantuitorului, Maica Domnului, Nascatoarea de Dumnezeu.     Aflat la slujba in templu, preotul Zaharia primeste vestea nasterii fiului sau mult asteptat, Ioan. El se va umple de Spirit Sfant din sanul maicii sale, va converti pe multi si va merge inaintea Domnului pentru a-I pregati poporul (cf. Lc 1,15-17; Is 40,3).     Dupa punerea numelui pruncului Ioan, acolo in templu, cantare de binecuvantare se inalta de pe buzele preotului Zaharia, plin de Spirit Sfant (cf. Lc 1,67). El incepe binecuvantand pe Domnul Dumnezeul lui Israel pentru ca a rascumparat poporul Sau, a inaltat mantuire din neamul lui David, asa cum au vestit sfintii proroci (cf. Lc 1,68-70). A eliberat poporul din mana vrajmasilor si milostivindu-se de generatiile care si-au adus aminte mereu de legamantul sfant incheiat cu Avraam (cf. Gen 17,7.19-21), pentru ca, fiind eliberati de vrajmasi, sa poata sluji in sfintenie si in dreptate lui Dumnezeu. Ultima buna-vestire a Nasterii Mantuitorului rasuna in noaptea sfanta a Betlehemului infricosand pastorii asezati in jurul focului in preajma turmelor. Invaluit in stralucirea gloriei ceresti ingerul Domnului proclama: „va binevestesc voua bucurie mare care va fi pentru tot poporul, ca vi s-a nascut astazi Mantuitor care este Hristos Domnul, in cetatea lui David“ (cf. Lc 2,10-11). Divinul Mesager reia elemente deja prezente in Scripturile Vechiului Testament: Pruncul nou-nascut este numit Mantuitor (Eliberator, Rascumparator) si Hristos (Mesia, Unsul) Domnul, in cetatea lui David, confirmand astfel implinirea prorociilor (cf. Is 9,5-6; 61,1; Ier 23,5).     Dupa acest itinerar biblic putem afirma ca sunt doua persoane ce apar in vestirile si prorociile pe care noi, crestinii de astazi, le aplicam marelui eveniment al Nasterii Domnului: Fiul lui Dumnezeu-descendenta femeii (Pruncul minunat, Emanuel, Mantuitorul, Isus, Unsul Domnului, Hristos) si femeia fecioara. Sunt cele doua persoane prin care se realizeaza minunata punte de legatura dintre Dumnezeu si oameni, ce incepe in rai, cu prima vestire, continua prin promisiuni, prorocii si bune-vestiri, se implineste in grota din Betlehem, dar pe plan spiritual va continua pana la incheierea axei timpului. Este Planul divin de mantuire al neamului omenesc, ce insumeaza credinta si sperantele intregii umanitati, asternut in sfintele Scripturi.     Iubiti credinciosi,Biserica fiind calauzita de Spiritul Sfant ne ofera in fiecare an posibilitatea de a contempla misterele divinului ei Mire. Orice mister al vietii lui Hristos, celebrat cu solemnitatea cuvenita, nu reprezinta doar o realitate istorica a carei pomenire o sarbatorim, ci dobandeste un har particular, impartaseste o putere spirituala care ne ajuta sa aprofundam viata Sa si atat cat ne este dat sa ne apropiem de misterul Acestui Dumnezeu facut om pentru mantuirea noastra. De aceea, Biserica sarbatorind Nasterea Domnului doreste mai intai sa ne pregateasca, prin saptamanile postului, pentru primirea harului venirii lui Hristos la noi si in noi. Este o purcedere cu totul tainica, interioara, care se produce prin credinta, in rugaciune (meditatie si contemplatie), si aduce bogate roade spirituale. Desigur, Hristos este prezent prin harul sfintitor pe care l-am primit prin Botez, suntem cu adevarat temple ale Spiritului Sfant care este in noi (cf. 1Cor 6,19), dar Biserica vrea sa ne reinnoiasca acest har, pentru a trai o viata noua, eliberata de pacat, de egoismul propriu si de atasamentele materiale. Vrea sa ne ajute sa intelegem ca Mantuitorul, in schimbul firii omenesti pe care o primeste de la noi, vrea sa ne faca partasi de divinitatea Sa, mai mult, mai profund, mai desavarsit in fiecare an, conferindu-ne harul unei renasteri divine in sufletele noastre.      Acesta este harul pe care Cuvantul divin intrupat l-a dobandit pentru noi prin nasterea Sa sub forma smerita a pruncului in pestera din Betlehem. Insa harurile se primesc doar pe masura dispozitiilor interioare ale fiecarui suflet. Iata de ce avem nevoie de o atitudine sufleteasca interioara corespunzatoare. In timp ce asaza in fata ochilor nostri prorociile Scripturilor, invitandu-ne sa le recitim, Biserica ne indeamna sa trezim in sufletele noastre aspiratiile si suspinele dreptilor din timpul Vechiului Legamant. Ea vrea sa fim pregatiti pentru venirea lui Hristos astazi in sufletele noastre sa putem rosti impreuna cu psalmistul: „Sufletul nostru asteapta pe Domnul, El este ajutorul si aparatorul nostru si in El se va veseli inima noastra, pentru ca in numele cel sfant al Lui am nadajduit“ (cf. Ps 32,19-20). Hristos se daruieste pe masura dorintei noastre de a-L primi, deci daca dorim ca marita sarbatoare a Nasterii Domnului din anul 2009 sa aduca preamarire Psf. Treimi, sa devina izvor de haruri si binecuvantari pentru Biserica si pentru fiecare dintre noi, sa facem efortul de a ne curata sufletele de orice intinare a pacatului, sa pastram in ele o smerenie plina de incredere si sa ne deschidem larg poarta sufletelor pentru ca sa intre Imparatul maririi (cf. Ps 23,7).     „Pregatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui (…) si toata faptura va vedea mantuirea lui Dumnezeu“ (cf. Lc 3,4.6; Is 40,3), ne spune si noua astazi Ioan Botezatorul. Iata Biserica, Mama noastra, ne ofera mijloacele necesare pentru aceasta pregatire spirituala si ne ajuta sa ne transpunem in timpurile Vechiului Testament pentru a trezi in sufletele noastre sentimentele dreptcredinciosilor de atunci, care suspinau asteptand cu nerabdare venirea lui Mesia. Sa ne lasam deci calauziti de buna noastra Mama, pentru a avea dispozitiile sufletesti corespunzatoare marii sarbatori pentru care ne pregatim si a putea dobandi in sufletele noastre roadele de har, de intarire si de viata pe care le dorim.      Sa privim exemplul aceleia care, fara indoiala, a fost cea mai pregatita sufleteste si deplin capabila sa primeasca darurile divine cu care Domnul dorea sa o copleseasca. Puritatea sufletului feciorelnic al Psf. Fecioare Maria, care o facea sa fie „mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii“ (imnul Heruvimilor). Trupul ei neprihanit care pentru un timp a devenit tabernacol viu, cadelnita de aur, incapere a Treimii Celei necuprinse, Cea mai cuprinzatoare decat cerurile (imnografia bizantina) trebuia sa aminteasca Fiului lui Dumnezeu ceva din stralucirea negraita a Luminii eterne. Cat de puternica trebuie sa fi fost emotia Mariei atunci cand a inteles ca tot ceea ce cunostea din sfintele Scripturi, ceea ce astepta cu speranta si incredere urma sa se implineasca prin ea si in ea. Spre ea se indreptasera aspiratiile, sperantele si rugaciunile intregii omeniri in asteptarea Mantuitorului. Aceasta umila Fecioara, prin credinta si puritatea ei, a devenit colaboratoare la Planul divin de mantuire. Biserica o numeste cu veneratie regina patriarhilor si regina prorocilor, pentru ca provine din neamul lor iar nasterea Pruncului Mantuitor din sanul ei imaculat, reprezinta un moment de implinire si de reinnoite sperante. Implinirea promisiunilor si prorociilor Scripturilor referitoare la Nasterea Domnului, ofera noi sperante de implinire a Planului divin de mantuire al neamului omenesc.    Iubiti credinciosi,Sa ne reamintim ca suntem in anul dedicat Sfintei preotii si tuturor acelora care au raspuns chemarii sfinte, au acceptat „jugul bland“ si „povara usoara“ a slujirii lui Hristos. Prin hirotonirea preoteasca ei au devenit invatatori, sfintitori si conducatori spre mantuire ai celor incredintati lor in sfanta pastorire. Un gand de rugaciune si recunostinta pentru toti acesti vestitori ai Cuvantului divin, adevarati proroci ai timpurilor moderne, care infruntand dificultatile timpului actual, prin exemplul vietii si cuvantul lor, ne arata caile mantuitoare. Ii multumim Domnului pentru acest mare har al Sfintei Preotii prin cuvintele prorocului Isaia: „Bucura-se-va sufletul meu intru Domnul ca m-a imbracat in vesmantul mantuirii si cu haina veseliei m-a acoperit; ca unui mire mi-a pus cununa si ca pe o mireasa m-a impodobit cu podoaba“ (Rugaciunea preotului la imbracarea stiharului - cf. Is 61,10).     Ne amintim ca suntem si in anul dedicat celui intru sfinti Parintelui nostru Vasile cel Mare, arhiepiscopul din Cesareea Capadociei, personalitate proeminenta a Bisericii orientale din sec. IV, reformator al monahismului, vrednic pastor, scriitor bisericesc si aparator al dreptei credinte, adevarat model de sfintenie pentru orice slujitor al lui Hristos.     Sa-i cerem Preasfintei Fecioare Maria si sfantului Iosif, patronul Eparhiei noastre, sa ne mijloceasca si noua tuturor harurile de care avem nevoie pentru a ne deschide sufletele cu bucurie si a primi cu iubire, credinta si speranta pe Cel care „pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire“, accepta sa se nasca din nou in sufletele noastre si spiritual sa ne reinnoiasca. Acum putem inalta glasul nostru si impreuna cu colindatorii bine vestitori ai Nasterii Domnului sa cantam: „Pastorilor din campie / le vesteste-o bucurie / c-astazi s-a nascut Cel far’de-nceput cum au scris prorocii (…) E Isus Pastorul mare / turma ca El nimeni n-are / noi il laudam / Lui ne inchinam cu credinta tare“.     Domnului, Celui ce ne-a intarit dupa Cuvantul bunei vestiri, „potrivit cu descoperirea tainei celei ascunse din timpuri vesnice iar acum aratata prin Scripturile prorocilor, (…) Unuia inteleptului Dumnezeu, prin Isus Hristos, sa-I fie cinstea si marirea in vecii vecilor. Amin!“ (cf. Rom 16,25.27).     Va doresc sarbatori sfinte de Dumnezeu binecuvantate de ceresti daruri incununate cu bucurie si spor in toate!

? B A R T O L O M E U

    Iubitii mei fii sufletesti,Nasterea Domnului este unul din cele mai cunoscute evenimente din viata Domnului Iisus. Desi neinteleasa de minte, ea are intotdeauna o cale deschisa catre inima, in care se descopera cel mai mult tainele lui Dumnezeu. Inainte de a deveni istorie, nasterea pruncului Iisus s-a zamislit in taina inimii Fecioarei Maria, prin vestea cea buna pe care arhanghelul Gavril i-a adus-o. Aceasta praznuire a bucuriei se leaga tainic de un alt moment din istorie, cand Maicii Domnului i se descopera vestea nasterii Fiului lui Dumnezeu, moment consumat intre indoiala si asumare, despre care vreau sa va vorbesc.     Exista in viata Maicii Domnului un moment de mare rascruce, atat pentru propria ei randuiala, cat si pentru istoria mantuirii noastre. Acest moment se intrupeaza intr’un singur cuvant. Fara el, ceea ce Dumnezeu intentiona in Buna-Vestire ar fi fost un esec divin; prin el, conlucrarea dintre Dumnezeu si om se dovedeste biruitoare, iar consecintele ei razbat pana la sfarsitul veacurilor.     Asadar, tanara Fecioara se afla in rugaciune, iar ingerul Domnului i se arata la un moment dat, o saluta: Bucura-te! Si-i vesteste ca va naste fiu. Maria ii raspunde prin uimire; ea este numai logodita, nu stie de barbat, nu pricepe cum, in conditia ei de absoluta puritate, i s’ar putea intampla aceasta. Ingerul face un pas mai departe: zamislirea va fi de la Duhul Sfant, Pruncul ce se va naste se va chema Fiul lui Dumnezeu. Uluirea Mariei e totala, puterea oricarei intelegeri e coplesita de mister. Mai mult, asemenea momente sunt pandite, in mod obisnuit, de indoiala si de necredinta. In fata vestilor naprasnice, colosale, spiritul reactioneaza intai negativ. El s’a obisnuit cu intamplarile comune si accepta cu foarte mare greutate faptul extraordinar. Vestea, de pilda, ca ti-a murit cineva drag e intampinata, mai intotdeauna, cu exclamatia: nu se poate, asa ceva nu pot sa cred! Asa va exclama o mama care afla ca i-a murit fiul pe front, desi de mult s’a obisnuit cu razboiul si cu posibilitatea unei asemenea pierderi. Dar tot asa va exclama si peste cativa ani, afland ca, de fapt, prima veste exprimase o eroare, ca fiul ei a fost doar prizonier si ca s’a intors acum acasa. Imposibil! E indoiala, vecina cu necredinta, cu care ucenicii Domnului au intampinat vestea invierii Lui; de aceea nu le venea sa creada, ne spune Evanghelia, de bucurie mare. E prea frumos ca sa fie si adevarat!     Indoiala insa e imponderabilul din care te poti inclina fie intr’o parte, fie in alta, e punctul neutru al cumpenei, e acea muchie de cutit care te poate salva sau te poate prabusi. Pe o asemenea lama subtire se afla, iata, acum, sufletul Fecioarei. Cat va fi stiut ea din Sfintele Scripturi? Cat va fi cunoscut ea din proorocia Isaiei? In ce masura astepta si ea, ca intregul Israel, venirea lui Mesia? Iar daca Mesia, ca Fiu al lui Dumnezeu, urma sa Se nasca dintr’o fecioara, de ce tocmai ea trebuie sa fie aceea? E prea frumos ca sa fie si adevarat! Dar, dincolo si mai presus de aceasta, cum poate fi o zamislire de la Duhul Sfant, in ce chip poate Dumnezeu sa umbreasca o femeie pamanteana spre a-I naste Lui un Fiu? Intelegerea in sine sovaie si se poticneste. Maria sta in cumpana, dar ingerul nu-i da ragaz si-i ofera un exemplu de putere a lui Dumnezeu: batrana Elisabeta, de o viata cunoscuta ca stearpa, se afla in cea de a sasea luna a unei sarcini binecuvantate. Asemenea intamplari, asadar, nu trebuie judecate la masura omului, ci la aceea a lui Dumnezeu, nemasurata.     Exemplul Elisabetei poate fi convingator, dar, pe de alta parte, e de o concretete brutala. O femeie insarcinata in luna a sasea poarta toate semnele apropiatei maternitati, cu toate implicatiile ei intime, familiale si sociale. Or, ceea ce ingerul ii vesteste tinerei Fecioare este tocmai o viitoare maternitate. Imaginea Elisabetei se proiecteaza, naprasnica si nemiloasa, asupra nevinovatei adolescente. Elisabeta insa e o femeie casatorita, cu legamant legiuit inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, iar faptul ca va naste la batranete e de natura sa starneasca, cel mult, uimire. Dar ea, Maria?... Daca va trebui sa poarte semnele sarcinii, cine o va scuti de banuiala logodnicului, de osanda rudelor, de batjocura satului, de tot ceea ce se poate chema oprobiu? Cine o va apara de condamnarea legii, care o poate tari la poarta cetatii si ucide cu pietre? Daca e vorba de un mister, cine va fi in stare sa-l propuna intelegerii si, mai ales, cine va fi in stare sa-l accepte, cand el vine din gura unei tinere care nu vadeste intr’insa nimic extraordinar? Iar daca ea va avea destula putere sa indure toate umilintele si va ajunge mama, cine-L va scuti pe Fiul ei de stigmatul unui copil de pripas, al unui bastard caruia societatea ii refuza un statut normal?...     Cuvantul ingerului nu este o porunca. Poruncile se dau in vis, asa cum le va primi, ceva mai tarziu, logodnicul Iosif. Cuvantul ingerului nu este nici vestirea unui fapt implinit, asa cum o avusese preotul Zaharia langa altarul tamaierii. Buna-Vestire anunta, deocamdata, doar faptul ca Dumnezeu o alesese pe ea, Maria, sa devina mama Fiului Sau. Ingerul poarta un mesaj, dar si o invitatie. E un apel la libertatea Fecioarei de a decide, de a se pronunta intre doua alternative, intre un da sau un nu. Pentru ca libertatea ei sa nu fie intru nimic viciata, i se pun in fata cele doua perspective: pe de-o parte, harul de a deveni Nascatoare de Dumnezeu, pe de alta, jertfa de a purta o sarcina aparent reprobabila. Spre a-i inlesni hotararea, ingerul ar fi putut s’o asigure ca Iosif, prin revelatie, va lua totul asupra lui si ca, in fata societatii si a legii, el va trece drept tatal Celui ce Se va naste dintr’insa. Dar Mariei nu i se face o astfel de fagaduiala, e lasata sa cumpaneasca singura, in deplina libertate a cugetului. Un nu ar insemna o amanare a planului dumnezeiesc, un da, implinirea lui imediata. Ingerul asteapta din gura Mariei un singur cuvant. Il asteapta Dumnezeu, dar in acelasi timp il asteapta toata suflarea, caci, intreband-o pe ea, Dumnezeu ne intreaba pe noi, iar prin raspunsul ei urmeaza sa se rosteasca intreaga omenire. Iata, Eu stau la usa si bat! E clipa cand Fecioara insumeaza intr’insa setea universala de libertate.     - Fie! Sa-mi fie mie dupa cuvantul tau!     In acea clipa s’a petrecut Intruparea.     Din acest moment ingerul nu mai are nimic de spus si se face nevazut.    Iubitii mei fii sufletesti,Buna-Vestire nu e o idila divina, nici capitolul romantat al unei biografii, ci actul dramatic prin care Dumnezeu consulta libertatea omului si o invita la participare. Daca, prin Adam si Eva, omul se pronuntase impotriva lui insusi, prin Fecioara Maria el se reasaza la unison cu Creatorul si-si restaureaza propria-i libertate, redandu-i, in acelasi timp, directia pentru care ii fusese, intru inceput, daruita. Printr’un singur cuvant, Maria e purtatoarea de cuvant a tuturor risipitilor ce aspira la un destin comun, obstea mantuitilor Domnului.     Prin acelasi cuvant insa, Maria isi asuma, in mod constient si deliberat, o randuiala personala cu totul aparte, care va face din ea un unicat al neamului omenesc. Totul decurge din faptul ca, intre toate fecioarele lumii, ea este singura hranitoare de prunc. Dar faptul acesta nu se petrece undeva, intr’un spatiu indefinit si atemporal, ci aici, pe pamant, intr’un anume context social si intr’un anume timp istoric, ceea ce ii confera un caracter de profunda autenticitate umana si, totodata, o nota de dureroasa drama personala. In aceasta privinta, realismul aproape brutal al relatarii din Evanghelia dupa Matei este de-a dreptul zguduitor. Maria nu e scutita de banuieli, iar primul care se indoieste de ea este insusi Iosif, ocrotitorul si garantul ei in fata societatii. E de crezut ca el va fi fost cel dintai caruia ea i-a marturisit despre dumnezeiasca vestire si suprafireasca intrupare, despre uluitoarea zamislire din pantecele ei sau, mai simplu si mai omeneste, despre faptul ca era insarcinata. Dar Iosif nu are nici pe departe capacitatea unei asemenea intelegeri, asa dupa cum nici insasi Maria nu o avusese dupa cele dintai cuvinte ale ingerului. Cine va intampina un asemenea adevar fara sa incerce mai intai sa se scuture de el? Dreptul barbat se crede victima unei mistificari, iar intaia sa reactie este aceea de a repudia impostura si, mai mult, poate chiar de a o denunta. Spusele Mariei incearca, desigur, sa invaluiasca o greseala, dar in cazul acesta vina ei este indoita: mai intai, greseala in sine, in al doilea rand, refuzul de a o marturisi, tendinta de a o ascunde tocmai fata de el, care ii acordase logodnicei o incredere totala. Este aici un „vifor de ganduri necredincioase”, care face din sufletul lui Iosif un adevarat iad si e de presupus, tot omeneste, ca acest vifor va fi dezlantuit nu numai in cuget, ci si in lungi si dureroase aruncari de cuvinte. Totusi, este posibil ca, pana la urma, el sa fi acceptat adevarul Mariei, chiar daca nu era in stare sa inteleaga nimic, si sa fi facut din el si adevarul lui. Dar acest adevar, al lui, putea oare sa devina si adevarul societatii? Cine va fi dispus sa creada macar o farama din povestea cu ingerul? Doua alternative ii stau in fata: sa se creada ca el este faptasul si sa fie osandit ca unul care a incalcat puritatea logodnei, sau sa se creada ca faptasul este altcineva, un necunoscut, iar el sa fie aratat cu degetul ca un credul naiv, luat in ras de semeni si pusi in randul netrebnicilor. Si intr’un caz, si in altul, integritatea lui morala e compromisa, nu exista nici o solutie de a o salva in fata opiniei publice, atata vreme cat el va continua sa ramana logodnicul Mariei. In cele din urma, Iosif alege solutia disperarii: s’o paraseasca pe Maria pe ascuns, fara nici o explicatie, sa-si piarda urma, sa ramana fiecare cu destinul sau. E un act de lasitate, intr’adevar, dar singurul care il poate salva. Il poate salva, desigur, pe el. Dar cu Maria ce se va intampla? Ea va ramane complet descoperita in fata societatii, caci nimeni nu va crede ca logodnicul a parasit-o fara pricini foarte evidente. Fecioara e pandita de o singuratate fara margini.      E adevarat ca, in final, Iosif primeste in vis revelatia adevarului, se hotaraste sa devina sotul legal al Mariei si sa ia asupra-si in fata oamenilor si a legii, Pruncul ce Se va naste, ceea ce face ca Acesta sa fie numit, indeobste, fiul lui Iosif si al Mariei. La nivelul comun, faptul extraordinar nu poate gesta decat imbracand vesmantul vietii comune. Fiul lui Dumnezeu isi asuma conditia umana inca inainte de a Se naste din Fecioara. Dar, pana la acest final, cata drama! O drama ce se nascuse dintr’un singur cuvant: Fie!     Nu avea sa fie singura. Randuiala Fecioarei Maria este aceea a unei maici indurerate. Nasterea umila din Betleem, spaima de Irod, pribegia in Egipt, singuratatea de dupa iesirea lui Iisus la propovaduire, drumul Crucii, rastignirea Fiului sub propria ei privire, - jalea ingroparii, toate acestea sunt tot atatea ascutisuri de sabie care trec prin inima ei. Toate, dintr’un singur cuvant: Fie!     Maica Domnului pare tot atat de singulara si in ipostaza ei cereasca. Nu e greu de inteles de ce ea este mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii: acestia, neavand trupuri, nu sunt supusi ispitei si caderilor trupesti, dar Sfanta Fecioara, purtatoare de trup, i-a pazit curatia neintinata si l-a pastrat ca pe un potir de aur lamurit in focul dumnezeiesc. Dar ea salasluieste, totusi, undeva mai presus de ingeri, in spatiul unei eternitati care este numai al ei. In cerul nostru crestin, totul e obstesc, sfintii sunt in cete, ingerii sunt in soboare, pana si Dumnezeu e in Treime, numai Fecioara Maria este singura, ca un luceafar de dimineata plutind intre soare si stele, asa cum lumineaza si particica ei de paine de pe discul proscomidierii. Totul, dintr’un singur cuvant: Fie!    Iubitii mei fii sufletesti,Este Fecioara Maria o constiinta tragica? In ordinea omenescului, da. Dar ea este si purtatoarea unei ordini suprafiresti, iar aceasta se face cu luciditate, cu o anume constiinta de sine. Cat timp traieste pe pamant, misterul Mariei nu poate fi inteles si acceptat de nimeni, dar ea „il poarta in inima ei”, ca pe o dulce povara. Nu este exclus ca episodul dramatic dintre ea si Iosif, povestit de Evanghelistul Matei, ca si teama de o nelamurita curiozitate publica, sa fi determinat vizita ei, de trei luni, la Elisabeta. Dar extraordinarul episod istorisit de Evanghelistul Luca ne da masura constiintei de sine a Sfintei Fecioare, poate ca de abia acum dobandita pe deplin. Emotionanta intalnire dintre cele doua femei are dimensiunile unui poem ceresc. Elisabeta este cea care se simte deodata navalita de Duhul Sfant si are revelatia Celui pe care Maria Il poarta in pantece. Salutarea ei este, in acelasi timp, si marturisirea acestei revelatii, ceea ce face ca raspunsul Mariei sa capete o rezonanta de harpa cosmica. El este nu numai un rezumat al mesajului evanghelic, ci si prefigurarea unei apoteoze tragice, a faptului ca ea, Fecioara, va fi fericita de toate neamurile ca rezultat al jertfei sale de a se smeri. Salutarea ingerului: „Bucura-te!”, de neinteles in suita suferintelor Mariei, isi dobandeste acum intelesul plenar. Lacrimile Mamei, varsate din belsug de-a lungul a treizeci si trei de ani, sunt rascumparate de bucuria launtrica a Fecioarei, careia Puternicul i-a harazit marire in veci. Urmare a unui singur cuvant: Fie!     Oare este Maica Domnului chiar atat de singura?… Iata, ea tamaiaza mormantul impreuna cu femeile mironosite, se bucura impreuna cu ucenicii de invierea lui Iisus, tot impreuna cu ei ii urmareste inaltarea la cer si, mai tarziu, va trai extazul Cincizecimii. Adormirea i-o canta apostolii, trupul ii este ridicat la cer de catre Insusi Fiul ei. Toate acestea insa sunt evenimente. Deasupra tuturor este un fapt, si anume ca Fecioara Maria, desi mai presus de ingeri, ramane solidara cu noi, oamenii, si cu a noastra mantuire. Potrivit uneia din cantarile Craciunului, Nasterea Domnului a fost intampinata de fiecare cu cate ceva, ca o marturie a participarii la vrerea lui Dumnezeu; ingerii au trambitat cantari, cerul a pogorat steaua, magii au adus daruri, pastorii au venit cu inchinarea, pamantul a oferit pestera, iar noi, oamenii, am dat-o pe Fecioara Maria. Omenirea devine astfel nascatoarea Nascatoarei de Dumnezeu, genealogiile capata sens si adancime, ele marturisind, pe de o parte, implicarea dramatica a lui Iosif in smerenia Mariei, iar, pe de alta, implicarea apoteotica a neamului omenesc in actul Intruparii.     Maica Domnului pluteste singulara undeva, in spatiul cerului crestin, dar in acelasi timp ea este si ramane impreuna cu noi, caci prin ea ne-am rostit optiunea pentru mantuirea prin Iisus Hristos si tot prin ea nadajduim intru neputintele noastre. Poate ca de aceea Maica Domnului ne si este atat de draga. In vreme ce pentru Domnul Hristos avem un dublu sentiment, de iubire pentru Mantuitor, dar si de teama pentru Judecator, pentru ea nu avem decat unul, cel de iubire, pentru aceea care niciodata nu va judeca, ci pururea se roaga pentru noi. In numele nostru, Fecioara Maria s’a rostit candva in fata lui Dumnezeu: Fie! In numele ei, la randu-ne, vom astepta, prin rugaciune, o suprema rostire a lui Dumnezeu: Fie!      Va doresc din toata inima sa petreceti Sfintele Sarbatori in pace, sanatate, belsug de lumina si spor de bucurii duhovnicesti. Amin.      La multi ani!

Jumatate din autostrada, gata in 2010

Printre prioritatile programului de guvernare 2009-2012 se afla finalizarea anul viitor, a jumatate din Autostrada Transilvania, precum si finalizarea in intregime a Autostrazii Soarelui, tot in 2010. Programul, ce urmeaza sa fie supus spre adoptare Parlamentului, mai prevede finalizarea tronsoanele de pe coridorul IV pan-european între Nadlac si Sibiu (total 349 km) si între Cernavoda si Constanta.      Totodata, va fi finantata portiunea între Tirgu Mures si Bors (254 de km) din Autostrada Transilvania (total 415 km), urmind ca pentru portiunea între Tirgu Mures si Brasov (161 km) sa fie identificate alte solutii de finantare si realizare. Finalizarea tronsonului de autostrada Bucuresti - Comarnic (110 km) este prevazuta pina în 2012, urmind ca tronsonul Comarnic - Brasov (56 km) sa fie realizat prin concesiune cu finalizare în 2014. Vor fi începute si lucrarile la autostrada Ploiesti - Buzau - Focsani (108 km) si la autostrada Focsani - Sabaoani (140 km). Tot în aceasta perioada vor începere lucrarile la autostrada Tirgu Mures - Iasi (300 km) si la Autostrada Sudului Bucuresti -Alexandria - Craiova (170 km).    A. D.

Carbochim renunta la investitii

Actionarii producatorului clujean de materiale abrazive Carbochim SA au decis ieri sa reduca din investitiile planificate pentru 2010. Astfel, Carbochim va investi anul viitor o suma de aproape 1,3 milioane de lei, potrivit unei decizii luate în cadrul Adunarii Generale, dupa ce actionarii au votat adaugarea unor obiective de investitii in valoare de 296.100 de lei si eliminarea sau diminuarea altor obiective de investitii in valoare de 1,446 de milioane de lei. In total, planul de investitii al companiei pe 2010 ajunge la 1,28 de milioane de lei. Anul acesta, Carbochim a avut o cifra de afaceri de 24 de milioane de lei si un profit de 386.125 de lei.    A. D.

Finantare pentru microregiunea Vladeasa-Huedin

Consiliul Judetean Cluj s-a asociat cu 40 de parteneri, reuniti de catre Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Microregiunea Vladeasa-Huedin, in vederea realizarii proiectului "Programul Leader in Microregiunea Vladeasa - Huedin". Proiectul a fost depus la Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, unde a parcurs etapele de evaluare, fiind selectat pentru finantare. Contractul de finantare urmeaza sa fie semnat pina la sfirsitul anului 2009. Proiectul a fost depus spre finantare in cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala - axa Leader, masura 431.1 Constructie parteneriate public-private.     "Este un pas important, atit in ceea ce priveste relatia Consiliului Judetean cu zona nonguvernamentala, cit si pentru dezvoltarea viitoare a acestei zone a judetului nostru", a precizat presedintele CJ, Alin Tise. O data cu semnarea contractului de finantare se va incepe implementarea activitatilor prevazute in cadrul proiectului, rezultatul urmarit fiind elaborarea unui Plan de Dezvoltare Locala pentru microregiunea Vladeasa-Huedin si infiintarea Grupului de Actiune Locala, sub forma unui ONG.    M. O.

Prunea vinde actiuni Broker

Petru Prunea, fostul director si presedinte al SSIF Broker, a vindut la sfirsitul saptaminii trecute inca 56.500 de actiuni pe care le detinea la societatea de investitii financiare. Tranzactia a fost realizata in data de 18 decembrie, la un pret 0,2048 de lei pe unitate. Anterior, in data de 17 decembrie, Prunea a renuntat la alte 11.500 de actiuni la Broker, pentru suma de 0,209 de lei pe unitate. Prunea a declarat de mai multe ori pina acum ca e hotarit sa renunte la toate actiunile pe care le detine la Broker. Inainte de inlaturarea sa din cele doua functii pe care le avea la societatea de investitii financiare, Petru Prunea detinea citeva milioane de actiuni Broker.    A. D.

Educatie rutiera online

Programul de educatie rutiera "Road Safety", proiect derulat in ultimii 2 ani de catre Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca, vizeaza 14 comunitati rurale asezate pe aliniamentul Autostrazii Transilvania: Gilau, Luna de Sus, Stolna, Vlaha, Savadisla, Lita, Craiesti, Deleni, Petrestii de Jos, Sandulesti, Tureni, Copaceni, Mihai Viteazu si Turda.     Site-ul www.miculpieton.ro face parte din proiectul "Road Safety", se adreseaza aceluiasi public - copiii cu virste cuprinse intre 7 si 13 ani - si urmareste informarea si educarea copiilor intr-o maniera relevanta si atractiva pentru cei mici. Insa nu doar copiii pot invata lucruri folositoare, site-ul fiind adresat si parintilor si profesorilor care doresc sa includa in activitatile scolare elemente de educatie rutiera. www.miculpieton.ro este menit sa asigure continuitate programului "Road Safety", pastrind elementele de participare activa si de educatie non-formala. Se doreste, prin intermediul site-ului, ca informatia legata de comportamentul responsabil in trafic sa ajunga la citi mai multi copii, acoperind astfel un grup tinta care, din cauza unor impedimente de ordin geografic, nu ar fi putut fi atins.     Proiectul "Road Safety" si site-ul www.miculpieton.ro au fost realizate in parteneriat cu Inspectoratul Judetean Scolar Cluj si cu sustinerea Proiectului "Autostrada Transilvania".

Studentii critica discutiile de la Copenhaga

Organizatia Studentilor de la Universitatea "Babes-Bolyai" a remis ieri pozitia colegilor lor din Europa si Israel fata de discutiile din cadrul Forumului Climateric de la Copenhaga.     Mai exact, oficialii studentilor au criticat abordarea Acordului de la Copenhaga, in care "dupa un sir lung de negocieri nu s-a luat nici o decizie cu privire la adoptarea acestuia".     "Miscarea studenteasca a fost, uneori, ridicularizata deoarece se presupune ca miza nu este destul de mare. Fiind martori la ceea ce s-a întimplat în ultimele zile, ne dam seama ca întilnirile nationale sau internationale ale federatiilor studentesti au concluzii mult mai viabile, bazate pe valori si responsabilitate asumata, decit cele care reies din cadrul Forumului", au aratat semnatarii manifestului, reprtezentanti a peste 11 milioane de studenti.     "Generatia pe care o reprezentam nu este pregatita sa suporte consecintele", au incheiat protestatarii.    F. T.

Harti de risc pentru 4 comune clujene

Consiliul Judetean a emis deja avizul pentru elaborarea acestora, iar proiectul vizeaza intreg teritoriul administrativ al celor 4 comune clujene, cu toate localitatile acestora si presupune stabilirea zonelor afectate de riscurile naturale si masurile de prevenire, fiind un instrument la dispozitia administratiilor publice locale. "Lucrarea va contine informatii si calcule stiintifice cu privire la stabilirea hazardului natural, a riscului si stabilirea gradului de vulnerabilitate in cazul petrecerii unor alunecari de teren, precum si intocmirea hartii de risc", a explicat presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, in calitate de beneficiar al lucrarii. De asemenea, in baza acestor informatii se vor putea stabili zonele cu interdictii sau limitari de constructie. Costurile proiectului se ridica la 78.000 de lei fara TVA, jumatate din aceasta suma fiind asigurata de catre Guvernul Romaniei, iar cealalta jumatate de catre Consiliul Judetean Cluj.    M. O.

Basescu a semnat de predare-primire

Traian Basescu nu a avut de la cine prelua mandatul de presedinte, astfel incit ceremonialul a fost diferit de cele din 1996, 2000 sau 2004"Am fost reales in 6 decembrie pentru ca am fost perceput drept cel mai credibil vector al interesului national. Nu am fost reales fiindca ca as fi promis liniste si cite ceva fiecarei categorii sociale. Am primit increderea romanilor fiindca mi-am asumat proiectul modernizarii societatii romanesti. Consider ca am fost reales pentru vointa de a pune in practica masuri legitime prea mult asteptate si tergiversate", a spus seful statului.    Un nou inceput pentru RomaniaPotrivit lui Traian Basescu, dupa doua decenii de la caderea comunismului, Romania se afla la inceputul unei noi etape istorice: "Este momentul realizarii reformei statului. Daca pierdem aceasta ocazie, condamnam generatiile viitoare la costuri economice, sociale si politice inacceptabile. Acum este momentul unei decizii strategice care sa raspunda interesului national pe termen lung. Numai asa vom putea raspunde complexitatii mediului de securitate si a celui economic al secolului XXI".    Mesaj de incredere de la tribuna Parlamentului"Ca presedinte al Romaniei in ultimii 5 ani, vreau sa va transmit un mesaj de incredere in Romania. Romania vrea sa evolueze, romanii vor ca tara lor sa devina o veritabila democratie la nivel european. Prin urmare, Romania trebuie sa se transforme, trebuie sa se modernizeze. Rolul oamenilor politici este sa imprime transformarilor ce trebuie facute un ritm sustinut, sa se asigure ca acestea sint echitabile. Nu cred ca romanii mai pot accepta sa existe privilegiati si favorizati", a afirmat presedintele. In opinia lui, modernizarea si integrarea deplina a tarii noastre in Uniunea Europeana sint in interesul cetatenilor, dar a atras atentia ca realizarea acestui deziderat tine de un efort comun. "Va invit pe toti sa participati la acest efort. Experienta din primul meu mandat ma va ajuta sa evit erori in viitor. Sper ca aceasta va fi valabil si pentru oamenii politici care s-au coalizat. Cred ca a trecut vremea coalitiilor contra. Este vremea competentelor, indiferent de orizontul politic din care vin", a apreciat presedintele Basescu.

Cel mai ieftin bilet din 2009, un zbor Cluj-Roma

Anul 2009 a fost unul "razboinic" pentru companiile aeriene low cost, care au apelat in primul rind la ieftiniri pentru a-si mentine ritmurile de crestere. Iar strategia pare sa fi dat roade, avind in vedere ca, potrivit "Business Standard", principalii jucatori de pe piata, respectiv Blue Air si Wizz Air, au raportat amindoi cresteri ale cifrei de afaceri dupa prima jumatate a anului, cu 27% si respectiv 86%. Aceasta in contextul in care operatorii aerieni de linie au raportat cresteri sub 10%. De altfel, potrivit datelor din piata, singurul sector care ar mai putea înregistra cresteri in 2010 este cel aerian low-cost.     Totusi, nici companiile traditionale nu s-au lasat mai prejos anul acesta si au venit cu oferte care au concurat cu preturile practicate de operatorii low-cost. De exemplu, pentru perioada sarbatorilor de iarna, operatorul national de transport a continuat oferta de 50 de euro catre toate destinatiile, fara taxe incluse. Totusi, cel mai mic pret pentru un zbor cu avionul a fost cel fixat luna trecuta de Wizz Air pentru o cursa Cluj-Roma. Astfel, în perioada 23-29 noiembrie, Wizz a vindut bilete cu preturi care au pornit de la 30 de lei pina la 140 de lei, cu toate taxele incluse.

S-a oficializat finalizarea lucrarilor de apa si canalizare

Pe linga municipiul Cluj-Napoca, de acest program au beneficiat alte 5 localitati rurale din amonte: Savadisla, Vlaha, Somesul Rece, Floresti si Luna de Sus. Cu aceasta ocazie, conducerea companiei a organizat o ceremonie pentru a prezenta avantajele proiectului si felul in care au decurs lucrarile, care au demarat in anul 2004, investitia totala fiind in valoare de 70 de milioane de euro. "Este un eveniment important pentru modernizarea si extinderea infrastructurii de apa si canalizare din municipiul Cluj-Napoca si din apropierea acestuia. Programul ISPA este complementar primului program de investitii accesat la nivelul anilor '90, 2000 si 2001", a precizat directorul Companiei de Apa "Somes", Dorin Ciataris. De altfel, la ceremonia care a marcat incheierea lucrarilor au fost invitati sa participe si fostii presedinti ai Consiliului Judetean, institutie sub autoritatea careia functioneaza Compania de Apa. Singurul prezent a fost Victor Romulus Constantinescu, cel care a condus CJ Cluj pina in anul 2000. Nici actualul presedinte, Alin Tise, nu a fost prezent la eveniment, CJ fiind reprezentat de vicepresedintele Radu Bica. "Unul dintre impedimentele pe care le-am avut in derularea acestui program a fost divergenta cu compania franceza SADE, cea care a cistigat prima licitatie pentru executia lucrarilor. Ulterior a fost organizata o noua licitatie, cistigata de consortiul Pfaiffer - Grup 4 Instalatii - Tim", a mai explicat Ceataris, care si-a cerut scuze populatiei pentru disconfortul creat in timpul lucrarilor.

Bani pentru afaceristii din satele din zona autostrazii

Proiectul este derulat de Fundatia Danis pentru Dezvoltare Manageriala si face parte dintr-un program mai mare de educatie antreprenoriala în localitatile rurale aflate pe aliniamentul autostrazii Transilvania. Fundatia Danis a dezvoltat deja alte patru proiecte similare în Luna de Sus, comuna Floresti, Gilau si Petrestii de Jos din judetul Cluj, precum si în comuna Chiribis din judetul Bihor. Acum, proiectul se va desfasura in localitatile Girbau si Mihai Viteazu (din Cluj) si Zimbor si Nusfalau (din Salaj), cele patru localitati fiind alese datorita faptului ca sint noduri rutiere situate pe aliniamentul Autostrazii Transilvania, ceea ce presupune un potential mai mare de dezvoltare.     Beneficiarii directi al proiectului, care vizeaza dezvoltarea competentelor antreprenoriale si sprijinirea initierii si dezvoltarii de afaceri, sint 72 de persoane din cele patru localitati, care vor participa la activitati de instruire, consiliere si schimb de bune practici. Criteriile de selectie vor viza intentia lor de a-si deschide sau dezvolta o afacere existenta si interesul individual fata de activitatile desfasurate în cadrul proiectului. "O atentie deosebita se va acorda participarii femeilor, deoarece, în mediul rural, acestea sint de regula marginalizate atunci cind este vorba de participarea la activitati în afara gospodariei", spun reprezentantii Fundatiei Danis. Proiectul se va derula pe o perioada de 20 de luni, pina în iulie 2011, iar valoarea cheltuielilor este de 410.666 de lei, din care 402.453 de lei reprezinta asistenta financiara nerambursabila.