Vesti imbucuratoare pentru bucurestenii care vor sa achizitioneze cu apartament vechi. Analiza realizata de magazinuldecase.ro a evidentiat, in luna iunie, o valoare medie a pretului la apartamentele vechi din Bucuresti aproximativ egala cu valoarea medie inregistrata in luna decembrie a anului precedent. Astfel, pretul mediu de listare pentru un apartament vechi a fost in luna iunie de 119.902 euro, fiind echivalent cu pretul mediu inregistrat in luna decembrie 2007, cind a atins valoarea de 119.547 euro. Fata de luna ianuarie a anului 2008, cind valoarea medie a unui apartament vechi a fost de 133.628 euro, in luna iunie pretul mediu a scazut cu aproximativ 11%.Ieftin la 2 camerePretul mediu al unui apartament vechi in al doilea trimestru al anului 2008 a atins valoarea de 119.047 euro inregistrind o scadere de 12% comparativ cu primul trimestru al aceluiasi an. In aceeasi perioada, cea mai mare scadere a fost inregistrata la nivelul apartamentelor cu doua camere, unde pretul mediu atins in al doilea trimestru al anului 2008 a scazut cu 13% fata de primul trimestru al anului. Potrivit reprezentantilor magazinuldecase.ro cel de-al doilea trimestru al anului 2008 a adus in piata imobiliara din Bucuresti o amplificare a dezechilibrului dintre cerere si oferta. Numarul apartamentelor vechi scoase spre vinzare a crescut cu 51% fata de trimestrul II al anului trecut, in contextul in care nu au aparut elemente care sa stimuleze cererea de locuinte.Oferta mareAcestia mai spun ca raportarea la primul trimestru al anului 2008 indica si o scadere de 34% pentru aceasta perioada, element care confirma insa tendinta generala de crestere de aproximativ 50% a numarului de oferte fata de anul trecut. Scaderea fata de primul trimestru este determinata, dupa spusesele celor de la magazinuldecase.ro, de caracterul sezonier al pietei, cu punctele de maxim in lunile februarie-martie si septembrie-noiembrie, o scadere a interesului pentru piata imobiliara fiind corelata cu lunile de vara si perioadele principalelor sarbatori religioase. „Mentinerea tendintei de crestere a numarului de oferte scoase spre vanzare si lipsa de noi elemente pentru stimularea cererii solvabile, poate marca o prabusire a preturilor pe anumite segmente din rezidential in perioada de revenire a pietei din septembrie-octombrie", a declarat director general al magazinuldecase.ro, Matei Malos.Analiza orientativaAnaliza preturilor si volumului/numarului de oferte este realizata pe intreaga oferta imobiliara din Bucuresti, provenita direct de la proprietari si se bazeaza exclusiv pe preturile solicitate de proprietari. Reprezentantii magazinuldecase.ro sustin ca preturile nu reprezinta neaparat preturile finale, de tranzactionare, iar in realizarea acestei analize sint utilizate ofertele aparute in primele doua trimestre ale fiecarui an (perioada ianuarie-martie si perioada aprilie-iunie). Categoriile de imobile analizate au fost: garsonierele, apartamentele cu 2 camere si apartamentele cu 3 camere, fiind excluse din analiza imobilele confort 3.
FNPAR solicita APIA sa urgenteze executarea platilor directe aferente anului 2007Federatia Nationala a Producatorilor Agricoli acuza APIA de promisiuni fara acoperire si dezinformare. „Daca la intilnirea din data de 08.07.2008, dintre producatorii agricoli si reprezentantii Ministerului Agriculturii, desfasurata in judetul Ialomita, directorul general al APIA, promitea ca, in termen de trei zile, agentia va finaliza restul de dosare si se vor efectua platile catre fermieri, astazi constatam ca, fermierii sint disperati deoarece nu si-au primit drepturile. Precizam ca platile directe aferente anului 2007 trebuiau sa fie efectuate pina cel mai tirziu la data de 30.06.2008, insa la data de 09.07.2008 vorbim de un numar de 1.097.932 fermieri cu ordin de plata generat dintr-un total de 1.241.484 fermieri cu cereri depuse, deci vorbim de plati efectuate in proportie de 88,45%", se arata intr-un comunicat emis ieri de FNPAR.Cereri justificatePotrivit comunicatului, Federatia Nationala a Producatorilor Agricoli din Romania solicita APIA sa urgenteze executarea platilor directe aferente anului 2007, incetarea dezinformarii opiniei publice cu privire la cuantumul in care au fost efectuate platile directe catre agricultori si tragerea la raspundere a celor vinovati de intirziere. „Fermierii din judetele: Ialomita, Giurgiu, Timis, Constanta, Dolj, Calarasi, Buzau etc. au tot dreptul sa fie revoltati ca nu si-au incasat drepturile si mai ales ca sunt dusi cu vorba de la o zi la alta. APIA se dovedeste in continuare insensibila fata de problemele agricultorilor (...)", se precizeaza in comunicatul FNPAR.Potrivit Federatiei, platile ar ajuta agricultorii sa atenueze efectele majorarii pretului combustibililor si energiei, volatilitatii pretului produselor agricole si cele ale nivelului redus de sustinere comparativ cu nivelul celorlalti agricultori europeni, se mentioneaza in comunicat.Date diferiteLa inceputul lunii iulie, Federatia Nationala a Producatorilor Agricoli din Romania (FNPAR) sustinea ca, pina la 30 iunie, au fost platiti, pe extrase bancare ale APIA, 68,49% din totalul celor 1.241.270 de fermieri, dupa ce APIA a anuntat ca a efectuat plati pentru 95% din fermieri. Intr-un comunicat transmis la inceputul lunii iulie, APIA sustine ca a efectuat pina luni, 30 iunie, plati din fonduri europene si de la bugetul national in valoare de aproximativ 622.046.570 euro, pentru 95% dintre fermierii care au depus cereri de sprijin in anul 2007, dupa aceasta data existind posibilitatea ca suma alocata Romaniei sa fie diminuata.Alocatie financiaraPentru platile directe la hectar aferente anului 2007, Romania a primit o alocatie financiara de 440 de milioane de euro, fonduri europene. Potrivit regulamentelor europene, schema de plata unica pe suprafata este suplimentata prin acordarea unor plati nationale directe complementare, cu fonduri de la bugetul national si din FEADR. Totdodata, normele europene prevad ca platile trebuie efectuate pina la data de 30 iunie, pentru fiecare luna de intirziere fiind prevazuta o anumita reducere financiara.
Cei care doresc sa investeasca in Cisnadie au foarte multe motive. Cel mai important dintre acestea ar fi pozitia geografica avantajoasa, adica situarea la numai opt kilometri de Sibiu, care este el insusi unul dintre cele mai atractive orase din aceasta parte a Europei. Alte motive ar fi: autoritatea administrativa deschisa colaborarii, existenta planului urbanistic general, reteaua de comunicatii dezvoltata, aflata in continua extinere si modernizare, inclusiv telefonie mobila si acces internet. Foarte importanta este si forta de munca disponibila, sprijinul din partea partenerilor sociali, existenta unui partener public si privat, cadrul natural deosebit al orasului si al imprejurimilor - traseele turistice, obiectivele turistice de natura istorica, fac din Cisnadie un oras in care turismul se cuvine sa fie dezvoltat si exploatat intr-o masura mult mai mare decit in prezent. Resursele naturale sint bogate, avem o infrastructura buna, cu toate utilitatile: apa, gaz, curent, dar si o activitate industriala traditionala, cu precadere industria textila. Asadar, orasul Cisnadie asteapta cu interes parteneriate de afaceri din care sa beneficieze, in egala masura, atit investitorii si in general comunitatea de afaceri, cit si locuitorii orasului.
Fermierii sibieni, proprietari de iazuri piscicole, sint invitati sa acceseze fonduri europene. Uniunea Europeana aloca bani pentru cresterea consumului de carne de peste, prin incurajarea celor care se ocupa de piscicultura, dar si de procesare. Convinsi sa mincam pestePina in 2013, Romania va beneficia de peste 307 milioane de euro pentru finantarea investitiilor in domeniul pescuitului, acvaculturii si procesarii. Astfel, din suma totala, 230,714 milioane de euro reprezinta asistenta Uniunii Europene, iar diferenta provine din bugetul de stat. Cumulate, sumele alocate pentru anii 2007 si 2008 din Fondul European de Pescuit sint de 15,2 milioane de euro, respectiv 22,2 milioane de euro, la care se mai adauga contributia publica de 25%. „In prima etapa vor fi lansate patru Masuri privind investitia productiva in acvacultura, prelucrarea si comercializarea produselor pescaresti si de acvacultura, investitii la bordul navelor de pescuit si selectivitate si compensari socio-economice acordate pescarilor", spune Mircea Teuceanu, directorul adjunct al Oficiului Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Sibiu. Mai mult, pentru perioada 2007-2013, sase milioane de euro vor fi folositi pentru incurajarea consumului de peste de catre populatie. Oamenii vor trebui convinsi ca pestele este un aliment sanatos, care nu trebuie sa lipseasca din meniul zilnic al fiecaruia.Apeleaza la publicitateCetatenii ar putea ajunge sa consume mai mult peste si datorita reclamelor din presa. „Viitoarele actiuni de publicitate si reclama vor urmari sa schimbe comportamentul consumatorului, cu argumente legate de o alimentatie sanatoasa, astfel incit acesta sa cumpere in mod constant produse piscicole", a declarat Gheorghe Stefan, presedintele Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura, citat de Rompres. Tot acesta vorbeste si despre statisticile care arata ca piata pestelui din Romania este relativ mica in comparatie cu cea a tarilor membre ale Uniunii Europene. Totodata, cifra de afaceri a acestui sector este estimata la circa 40 milioane de euro, suma la care mai trebuie adaugata si piata neagra, estimata la circa 30% din total.
Astazi are loc, la Bruxelles, reuniunea Consiliului de Ministri din Agricultura si Pescuit. Romania va fi reprezentata, desigur, de Dacian Ciolos. Principalele subiecte de pe ordinea de zi sint controlul de sanatate al Politicii Agricole Comune, instituirea unui program comunitar privind distribuirea fructelor si legumelor in scoli, decizia referitoare la autorizarea plasarii pe piata europeana a produselor continind soia modificata genetic si decizia cu privire la plasarea pe piata europeana a bumbacului modificat genetic. Ministrii vor mai discuta si despre subiecte legate de pescuit. In plus, Romania a formulat o solicitare cu privire la sectorul forestier. Ciolos considera ca este necesara o abordare integrata in cadrul Uniunii Europene a problematicilor complexe ce vizeaza acest sector, prin unificarea structurilor actuale relevante de la nivelul Comisiei Europene. (
DSVSA Sibiu a avut de furca, in acest an, cu focarele de rabieLa finalului primului semestru al acestui an, Directia Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Sibiu face bilantul. Conform evidentelor DSVSA Sibiu, managementul principalelor boli la animale s-a efectuat in baza unor programe speciale pentru fiecare boala, conform normelor sanitar-veterinare din Uniunea Europeana. In plus, tot in decursul acestor luni au fost puse pe picioare centre operative de lucru la nivel judetean si local cu nominalizarea personalului de specialitate pe grupe de lucru si atributii pentru a asigura interventiile specifice in situatii de urgenta. „Programul strategic de supraveghere, prevenire si combatere a bolilor transmisibile la animale si de la animale la om a fost realizat la principalii indicatori prin efectuarea a 120.565 de actiuni de supraveghere a bolilor la animale, 3.644.317 de actiuni imunoprofilactice, 354.565 de tratamente antiparazitare, 77.521 de probe pentru diagnostic de laborator, 1.479 actiuni de inspectii si control in exploatatii cu animale, de la gospodariile ale populatiei si ferme profesionale", explica Ioan Pentea, purtatorul de cuvint al DSVSA Sibiu. Cu ochii pe fermeTotodata, specialistii din cadrul DSVSA Sibiu si din teritoriu au efectuat peste 1.200 de actiuni de supraveghere, prin examene de laborator si aproape 75.000 de operatiuni de vaccinare, in cadrul programului de prevenire si eradicare a pestei porcine clasice, peste 1.700 de actiuni de supraveghere, prin examene de laborator si mai bine de 3.000.000 de operatiuni de vaccinare in cadrul programului de prevenire a Pseudopestei Aviare. „S-au mai efectuat 172 controale si 210 examene de laborator pentru prevenirea gripei aviare, 22.527 examene de laborator pentru diagnosticul Leucozei Enzootice Bovine, 8.767 examene pentru diagnosticul Anemiei Infectioase Ecvine, 26.706 examene pentru diagnosticul Brucelozei la bovine si ovine, 294 examene pentru diagnosticul Encefalopatiei Spongiforme Bovine, 507 examene parazitologice, precum si alte actiuni de supraveghere si examene de laborator, pentru diagnosticul altor boli cuprinse in lista OIE, A si B", adauga Pentea. Pentru toate aceste actiuni, au fost asigurate fonduri in valoare de aproape 130.000 lei pentru materiale sanitare, medicamente si reactivi si peste 6.000 lei pentru dezinfectante. Sub supraveghereLa aceasta ora, sub atenta supraveghere a DSVSA Sibiu se afla doua ferme piscicole, mai multe ferme de pasari si de bovine, patru ferme cu melci, sase stupine, unitati care vor asigura procesarea materiei prime de origine animala la standarde europene, incepind cu anul 2010, termenul de finalizare a acestor lucrari.
Biomin ofera hrana de cea mai buna calitate pentru porcine, bovine si pasariBiomin Romania ii premiaza pe agricultori. Cum procesul de hranire a animalelor este principala preocupare a firmei, premiul va fi pe masura. 10 kilograme de furaje finale vor fi oferite cititorilor ziarului Monitorul de Sibiu - lunar, prin tragere la sorti. Aceste furaje pot fi folosite pentru hrana zilnica a porcilor, bovinelor si a pasarilor, fiind de cea mai buna calitate. „Toate produsele Biomin sint realizate conform standardelor ISO 9001/2001 si sint distribuite in toata lumea, cu rezultate performante dovedite. Avem ca domeniu principal de activitate comercializare de aditivi furanjeri, premixuri vitamino-minerale 0,5% si 1%, premixuri speciale 2%, 2,5% si 3%, concentrate 5%, 10% si 30%, furaj final pentru pasari, porcine, bovine si ovine, import Austria si Ungaria, inlocuitori de lapte pentru purcei si vitei, precum si hrana pentru pastravi", arata Radu Marti, directorul general al Biomin Romania. Biomin, in toata taraPentru a acoperi nevoile tuturor clientilor, Biomin Romania are sase depozite in tara si o retea de 25 de distribuitori sau linii de transport intern si extern. Pe linga depozitul central din Sibiu, mai functioneaza si cele din Bucuresti, Vaslui, Timisoara, Cluj si Suceava. Mai mult, in ultimul an s-a dezvoltat si o retea de distributie pentru Republica Moldova, cu sediu si depozit la Chisinau. Biomin Romania se poate lauda cu vinzari record. La ora actuala, firma comercializeaza lunar pe piata romaneasca, din Austria si Ungaria, aproximativ 2.000 tone de furaj final, peste 100 tone de aditivi furajeri sau peste 200 tone de premixuri si concentrate. Mai mult, Biomin Romania ofera servicii complete clientilor din majoritatea judetelor. Firma insoteste intreg pachetul de servicii, de la achizitionarea si furnizarea de macroingrediente (faina de peste, fosfat monocalcic, calciu furajer, full fat soia, si srot de floarea soarelui) si cereale, pina la intermedierea de compensari cu produsele finite ale clientilor. In plus, pe linga produsele clasice in materie de hrana pentru animale, Biomin mai ofera si orice tip de de produse adecvate celor mai exigente cereri de pe piata romaneasca, cum ar fi inhibitori de microtoxine, acidifianti, enzime, prebiotice si probiotice, specialitati, precum si ingrediente, medicamente sau aminoacizi, oferind si retete de furajare, servicii tehnice si consultanta in domeniul zootehnic si veterinar. Radu Marti l director general Biomin Romania„Evolutia pozitiva a clientilor nostri ne da certitudinea ca am trecut de mult de faza in care firma noastra era doar un comerciant de produse, implicindu-ne direct in activitatea fiecarei firme in parte prin efectuarea de prelevari si analize ale materiilor prime, prin elaborarea de retete pe diferite specii si faze de crestere sau categorii, prin asistenta tehnica acordata zilnic de directorii de zona, prin contributia adusa la achizitionarea de materii prime sau material genetic, prin implicarea inclusiv in procesul de comercializare a produsului finit sau prin scolarizarea si instruirea personalului tehnic din partea clientilor nostri la diverse cursuri organizate in special in Austria"
Mestesugarii au posibilitatea sa acceseze fonduri de 1,5 milioane de lei, pina la sfirsitul acestui an. Sumele sint acordate prin Programul national multianual, pe perioada 2002-2011 si sint destinate sustinerii mestesugurilor si artizanatului. Se urmareste, astfel, stimularea practicarii mestesugurilor si a meseriilor tipice micii industrii care utilizeaza tehnologii traditionale. Pot beneficia de aceste sume societatile comerciale, societatile cooperative din categoria IMM, persoanele fizice autorizate care desfasoara activitati economice economice in mod independent, asociatiile si fundatiile care au ca obiect de activitate producerea si comercializarea produselor care pastreazaa specificul executiei manuale si artizanat, prestarea serviciilor care presupun un numar mare de operatii executate manual sau au ca scop promovarea mestesugurilor, a meseriilor, a produselor si a serviciilor cu specific traditional.
Procurorul sef al DNA, Daniel Morar , si procurorul sef adjunct Ioan Mircea Zarie au primit de la CNSAS adeverinta care atesta ca cei doi nu au avut calitatea de lucrator sau colaborator al Securitatii, informeaza CNSAS. Decizia Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) a fost luata in sedinta din 10 iulie, se arata in comunicatul de presa al institutiei. Tot in ultima sedinta a CNSAS, a mai primit adeverinta de necolaborare cu Securitatea si fostul procuror sef al Sectiei de Urmarire Penala din Parchetul de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie, Petrica Alexandru Vancea, care a ocupat aceasta functie in perioada cind la conducerea Parchetului General s-a aflat Ilie Botos.
Cursele cu tauri desfasurate la editia de anul acesta a sarbatorilor de San Fermin, din Pamplona, s-au soldat cu 45 de raniti, printre care un roman, au anuntat organizatorii. Dintre persoanele ranite in aceste curse cu tauri incepute la 7 iulie, patru au fost luate in coarne, fata de 14 anul trecut. In total, anul acesta au fost raniti patru americani, trei britanici, un australian, un danez, un barbat din Ghana, un grec, un sud-african, un roman, un sud-coreean si un neozeelandez. Ceilalti sint spanioli. „Encierros", organizate zilnic timp de opt zile, string anual numerosi turisti, dintre care multi anglosaxoni, atrasi de aceste serbari populare. Ieri, cinci persoane au fost ranite, printre care un britanic de 31 de ani si un danez de 21 de ani.
Comisia de Cod electoral a delimitat ieri Colegiile Uninominale din 9 judete, insa dezbaterile au fost marcate din nou de acuzatiile democrat-liberalului Valentin Iliescu privind trocul politic, in vreme ce pesedistii i-au reprosat ca isi face publicitate la TV si nu cunoaste notiunea de negociere.Comisia de Cod electoral a finalizat decuparea Colegiilor Electorale din 9 judete - Arges, Braila, Calarasi, Galati, Ialomita, Neamt, Salaj, Sibiu si Vaslui. Majoritatea recomandarilor votate au venit din partea PNL, prin intermediul ministrului pentru relatia cu Parlamentul, Mihai Voicu, PSD si UDMR inaintind cite o singura propunere - judetul Galati, respectiv Salaj.Numai recomandarile pentru judetele Neamt si Salaj au intrunit unanimitatea membrilor comisiei, cu concursul reprezentantului PD-L, chiar daca Valentin Iliescu a precizat de la inceputul sedintei ca se va abtine de la vot. De altfel, deputatul PD-L a continuat si ieri sa-si acuze colegii din Comisia de Cod ca realizeaza „niste asocieri incorecte si ilegitime", iar „ceea ce se intimpla este rod al intelegerii PSD-PNL" si „un film american cu dinozaurii din Romania care trebuie plasati in colegii".Poate cel mai vehement critic al democrat-liberalului a fost pesedistul Valeriu Zgonea, care l-a acuzat pe deputat ca practica „un discurs dublu". Zgonea i-a comunicat democrat-liberalului ca nu poate face declaratii jignitoare in presa si ulterior sa vina in fata colegilor de comisiei, „ca Fecioara Maria", pentru a negocia delimitarea colegiilor. „Aceasta «cirdasie» se numeste negoicere. Si este peste tot definita de 2500 de ani. Este o vointa politica. Sa reflectati daca nu cumva Parlamentul este un televizor pentru dumneavoasta", i-a spus Zgonea democrat-liberalului. Delimitarea Colegiilor Uninominale va continua in sedinta Comisiei de Cod electoral de miercuri, dupa respingerea solicitarii PD-L ca lucrarile sa fie reluate marti, la ora 10.Saptamina trecuta, membrii comisiei au stabilit Colegiile Uninominale din alte 10 judete: Bistrita-Nasaud, Caras-Severin, Cluj, Giurgiu, Gorj, Iasi, Ilfov, Olt, Teleorman si Tulcea.Asociatia Pro Democratia a facut luni un apel la partidele parlamentare sa depaseasca disputele politice pentru a nu compromite reforma electorala. Termenul limita pentru decuparea colegiilor de catre comisie este 19 iulie, urmind ca apoi Executivul sa emita o Hotarire de Guvern.
Raportul CE ii critica pe parlamentarii Romani pentru ca blocheaza marile dosare de coruptieCampionii luptei anticoruptie Raportul Comisiei Europene ce va fi publicat la 23 iulie lauda activitatea Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) si a Ministerului Public si critica Parlamentul pentru blocarea dosarelor de mare coruptie, au confirmat mai multe surse europene.Directia Nationala Anticoruptie si Ministerul Public sint „campionii luptei anticoruptie", potrivit proiectului de raport elaborat de Comisia Europeana, in timp ce Parlamentul este criticat pentru ca a blocat investigarea cazurilor de coruptie la nivel inalt instrumentate de procurori si pentru ca a fost la un pas de a vota amendamentele la Codul de procedura penala criticate si in raportul din luna februarie. Daca aceste amendamente ar fi intrat in vigoare, raportul ar fi fost „mult, mult, mult mai negativ", spun sursele citate. Raportul retine, de asemenea, faptul ca daca aceste amendamente nu au fost votate nu inseamna automat ca s-a renuntat la ele, acestea aflindu-se in continuare in dezbaterea Parlamentului.Nu sint progrese La fel ca in februarie, Comisia Europeana nu constata destule progrese la nici unul dintre cele patru obiective de referinta pe care Romania trebuia sa le indeplineasca in reforma justitiei si lupta anticoruptie. Mecanismul de cooperare si verificare in cadrul caruia sint elaborate aceste rapoarte bianuale va fi mentinut inca cel putin un an, au spus sursele citate.Criticat este si Consiliul Superior al Magistraturii, care, potrivit primului obiectiv de referinta, trebuie sa asigure „eficienta si transparenta" sistemului judiciar, inclusiv prin organizarea transparenta de concursuri de ocupare a posturilor de conducere, in prezent existind o ancheta DNA in ce priveste unul din acele concursuri. In ceea ce priveste practica recrutarii rapide a magistratilor pe cai exceptionale, raportul pune sub semnul intrebarii profesionalismul acestora, pentru ca au fost examinati superficial sau deloc. Similar cu raportul din iunie 2007, Comisia Europeana critica si acum inclinatia judecatorilor de a da pedepse minime si cu suspendare in cazurile de coruptie, semn ca nu inteleg rolul lor in lupta anticoruptie si necesitatea ca aceste pedepse sa fie descurajante.In ceea ce priveste Agentia Nationala de Integritate (ANI), a carei infiintare si functionare este ceruta prin obiectivul de referinta nr. 2, desi apreciaza faptul ca functioneaza, Comisia Europeana nu considera ca se poate inca renunta la acest obiectiv, deoarece mai trebuie urmarit ce se intimpla cind cazurile initiate de inspectorii ANI vor ajunge in instante.Coruptie generalizataLa ultimul obiectiv de referinta, combaterea coruptiei la nivelul administratiei locale si in teritoriu, CE mentioneaza strategia elaborata de guvern in luna iunie, dar si faptul ca exista semnale privind coruptia generalizata in diferite sectoare ale societatii, cum ar fi Sanatatea si Invatamintul.Chiar daca nu se constata progrese la nici unul dintre cele patru obiective de referinta, Romania a inceput macar unele proiecte, cum ar fi ANI sau dosarele instrumentate de procurorii DNA in cazuri de coruptie la nivel inalt, in timp ce Bulgaria sta mult mai prost, neavind aceste initiative, au mai spus sursele citate.Oficialii de la Bruxelles spun ca diferenta dintre Bulgaria si Romania este evidenta, respectiv ca Guvernul de la Bucuresti crede ca nu trebuie sa faca nimic doar pentru ca vecinii de la sud stau mai prost.
Una dintre problemele dentare frecvente, cauzate de lipsa igienei si a unor informatii clare asupra consecintelor acesteia, este gingivita.Gingivita este o modificare a culorii, texturii si a conturului tesutului gingival, partial sau pe intreaga circumferinta a dintelui. Primele semne sint o modificare discreta a culorii si o tendinta de singerare din interiorul santului gingival.Aceste modificari pot evolua spre hipertrofia tesutului, cu o modificare importanta a culorii spre rosu-violaceu si tendinta de lezare usoara la periaj sau chiar din cauza alimentelor. Spus in termeni tehnici, santul gingival poate creste prin hipertrofie in sens ocluzal, la o adincime de 3-4 mm, dar insertia epiteliala ramine la jonctiunea smalt-cement, in special in stadiile incipiente ale gingivitei.Cauza gingivitei o reprezinta prezenta si activitatea nedorita a bacteriilor. Bacteriile se organizeaza sub forma unei mase moi, numita placa bacteriana. Daca aceasta placa ramine in vecinatatea gingiei, aceasta va duce inevitabil la un raspuns inflamator, din cauza toxinelor bacteriene.Potentialul patologic al placii bacteriene variaza de la individ la individ si de la o zona la alta a cavitatii bucale. Inflamatia este un mecanism imun de aparare; se cerceteaza insa daca raspunsul organismului difera de la un grup bacterian la altul.Gingivita poate fi tratata si mai ales prevenita printr-o igiena dentara stricta. Tratamentul gingivitei consta in indepartarea placii bacteriene sau / si a tartrului. Acest lucru nu este intotdeauna usor de facut, pentru ca, in timp, placa bacteriana se maturizeaza si absoarbe ioni de calciu si fosfat, transformindu-se in tartru, mai dificil de indepartat de pe dinte. Totussi, daca placa bacteriana se indeparteaza zilnic, dintele poate fi mentinut curat. Orice situatie care il impiedica pe pacient sa indeparteza placa trebuie evitata sau rezolvata. Aceasta include mentinerea unui contur corect al coroanelor si radacinilor dentare, evitarea puntilor care nu pot fi curatate si eliminarea ariilor de inghesuire dentara care compromit eficienta tehnicilor de curatire. Daca tratamentul gingivitelor nu se face corect, acestea evolueaza spre o parodontita marginala cronica profunda, finalizata cu pierderea dintilor.Totul sta in comportamentul individual al fiecaruia. Obiectivul educatiei sanitare stomatologice este influentarea atitudinii si comportamentului individual in pastrarea sanatatii orale pentru toata viata dar si prevenirea afectiunilor cavitatii bucale.In prima faza, stomatologul urmareste prevenirea aparitiei bolii si a tulburarilor, vizind, in special, indivizii sanatosi. In preventia secundara, acesta are in vedere stoparea bolii prin detectare timpurie si tratament. Faza de prevenire tertiara consta in oferirea de ajutor pacientilor de a suporta consecintele bolii si limiteaza riscul de recidiva.In cadrul educatiei stomatologice, este important sa fii cit mai informat despre aceste afectiuni si sa nu pleci urechea la tot felul de sfaturi contradictorii. Cere sfatul unui specialist. Caile principale prin care astfel de informatii educationale ajung la pacienti sint: mass-media, programe comunitare sau fata in fata cu medicul. Aceasta ultima alternativa are cel mai mare succes, deoarece ea se adapteaza la fiecare individ.
Expozitii la CNM „Astra" Expozitie de icoaneMuzeul „Astra", prin Asociatia Nationala a Creatorilor Populari cu Dizabilitati, va invita la parterul „Casei Artelor" din Piata Mica, nr. 22, sa vizitati expozitia „Muzicalitatea Semnului". Cei prezenti vor avea ocazia sa admire minunatele icoane pictate pe lemn si sticla de catre Ana Baciu si elevii Scolii Speciale nr.2, Sibiu. „...Prin mine Ioan Pop Zugravul"Complexul National Muzeal „Astra" - Sibiu, organizeaza expozitia itineranta intitulata „...Prin mine Ioan Pop Zugravul", in perioada 11-28 iulie, la Casa Artelor, expozitie de mare cuprindere dedicata ilustrului Mitropolit al Ardealului si ctitor al institutiilor fundamentale de cultura ale Ardealului, Andrei Saguna. Cu aceasta ocazie, vor fi reunite icoane din patrimoniul cultural national, valori apartinind Muzeului Unirii din Alba Iulia, Muzeul Tarii Fagarasului din Fagaras, precum si icoane din colectia Complexului National Muzeal „Astra"" si a Arhiepiscopiei Sibiului, toate fiind realizate de Ioan Pop Zugravul.Costume traditionale din PeruMuzeul de Etnografie Universala „Franz Binder", in colaborare cu Ambasada Republicii Peru in Romania, dezvaluie publicului aceasta lume prin intermediul vesmintului traditional. Expozitia poate fi vizitata zilnic la Casa Hermes, Piata Mica, nr. 11. Cele 25 de vesminte traditionale pentru femei si barbati, pentru dans ori sarbatoare, alaturi de cele 16 papusi si seturi de papusi imbracate si ele in costume provenind din diferite zone etnografice incearca sa redea trasatura culturala distinctiva si spectaculoasa a locuitorilor Republicii Peru.„Din cultura si arta popoarelor lumii" Functioneaza ca expozitie de baza a Muzeului de Etnografie Universala „Franz Binder" si prezinta, intr-un format antropologic modern - pornind de la bogatul material ilustrativ si patrimonial pe care muzeul il detine - citeva din gesturile fundamental umane care definesc trairea sociala, istorica, economica, culturala si spirituala a omului. Aceasta expozitie pot fi vizitata, in cadrul Muzeului de Etnografie Universala „Franz Binder" din Piata Mica nr. 11, de Marti pina Duminica intre orele 9.00 - 17. 00.
Primaria nu a depus, deocamdata, niciun proiect pe turism, care ar putea fi implementat din fondurile europene derulate prin Axa 5 a Programului Operational Regional. Potrivit reprezentantilor municipalitatii, astfel de proiecte sint in lucru, dar fara rezultate concrete. „Primaria Municipiului Sibiu, prin compartimentele specializate din cadrul institutiei, continua politica de dezvoltare durabila a turismului in Sibiu si imprejurimi. Trebuie facuta insa o diferenta intre proiectele mici, care aveau ca scop promovarea turistica a orasului, proiecte cu efecte imediate, care au existat si in anii precedenti si proiectele pe termen lung pe care ne concentram in acest moment", arata Sergiu Olteanu, purtator de cuvint al Primariei. In lucruPentru proiectele mari, care pot genera cresteri notabile in sectorul turistic, se justifica o aplicatie pentru Axa 5 a POR. Insa aplicatia depinde si de forma finala a Ghidului Soliciatantului. „Din pacate, in acest moment nu pot fi depuse aplicatii intrucit Ghidul Solicitantului, un document esential, in care sint mentionate conditiile de accesare a finantarii, nu este inca finalizat. Acesta a fost conceput intr-o prima forma, doar pentru a trasa liniile generale pe care ar trebui sa le urmeze solicitantii, insa nu poate fi considerat un document de referinta", spune Sergiu Olteanu. In prezent, biroul de monitorizare economica si dezvoltare turistica lucreaza la partea de marketing si cercetare, unul din proiectele care ar urma sa fie implementate fiind cel referitor la programul de instruire al angajatilor din hoteluri, restaurante, agentii de turism.
Presedintele Tineretului Social-Democrat, Nicolae Banicioiu a declarat, ieri, pentru Monitorul de Sibiu, ca nu se poate pune probleme excluderii lui Cristian Marinescu din PSD Sibiu si ca vinovat pentru rezultatele de la locale este Gheorghe Suditu, presedintele organizatiei municipale a PSD. „Cristian Marinescu nu ar trebui exclus. Dupa o activitate de zece ani, eu nu am ce sa-i repreosez. Conducerea organizatiei municipale nu ar trebui sa dea afara tineri. Eu stiu ca, in primul rind, presedintele e raspunzator pentru rezultatele de la municipiu. Trebuie facuta o analiza serioasa la organizatia municipala", a spus Banicioiu. Mai mult, liderul TSD la nivel national a afirmat ca deputatul Ioan Cindrea a pierdut presedintia Consiliului Judetean din cauza organizatiei municipale. „Domnul Cindrea a luat un rezultat bun pe judet. Dar nu este presedinte al Consiliului Judetean tocmai pentru ca organizatia municipala nu a obtinut rezultate suficient de bune", crede Nicolae Banicioiu. Acesta a adaugat ca, in frunte cu Gheorghe Suditu, organizatia municipala nu a obtinut niciodata un scor bun la alegeri. Sprijin de la BucurestiDe cind conducerea organizatiei municipale a decis excluderea lui Marinescu din PSD, mai multi lideri de la nivel national si-au manifestat sprijinul pentru managerul Atlanta Ind. Secretarul executiv al PSD, la nivel central, Marius Lazar, Nicolae Banicioiu, dar si vicepresedintele PSD, Victor Ponta, s-au pozitionat de partea lui Marinescu. Potrivit unor surse din PSD, Ponta va sosi, astazi, in Sibiu, pentru o serie de discutii cu social-democratii sibieni, dar si pentru a participa la Raliul Sibiului, care va avea loc la sfirsitul acestei saptamini.
Sibiu, 14 iul /Rompres/ - Un politist a fost trimis in judecata, luni, de procurorul din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Sibiu, pentru comiterea infractiunii de favorizare a infractorului, anunta, intr-un comunicat, Directia Generala Anticoruptie (DGA).Agentul de politie T.L. este acuzat de ofiterii de la DGA Sibiu ca si-a incalcat atributiunile de serviciu cu privire la solutionarea unei plangeri. El a primit spre solutionare o plangere depusa de o societate comerciala din municipiul Sibiu impotriva a doi angajati, care, la sfarsitul lunii octombrie 2007, au sustras produse alimentare din gestiune.Desi existau probe concludente cu privire la fapta savarsita de ei, agentul nu a trecut plangerea in evidenta lucrarilor penale si a clasat-o, in noiembrie 2007, pe motiv ca fapta reclamata nu se confirma.In urma cercetarilor efectuate de ofiterii D.G.A., a rezultat ca, in timpul discutiilor cu martorii, agentul de politie le-a sugerat sa prezinte lucrurile astfel incat sa creeze dubii in legatura cu comiterea infractiunii de furt si le-a dictat ce anume sa spuna in declaratii. In cauza au fost administrate si alte probe, care au confirmat existenta infractiunii de furt, probe pe care lucratorul de politie avea posibilitatea sa le stranga, dar nu a facut-o.Contactat de corespondentul ROMPRES, seful IPJ Sibiu, comisarul Lucian Muntean a precizat ca 'nu se bucura ca un politist este cercetat sau condamnat. Deocamdata, conducerea IPJ Sibiu nu-l considera vinovat pe acest politist pana cand nu se pronunta instanta ', a spus comisarul citat.
Pacientele doctorului Ionus se roaga ca acesta sa revina sanatos la cabinetDe mai bine de o luna, cabinetul medicului ginecolog Dorin Ionus este pustiu. Zeci de paciente fac cale intoarsa. Deoarece pe usa cabinetului de pe strada Constantin Noica din Sibiu apare ca medicul este in concediu. Nici la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta (SJU) nu a mai venit. Tot de o luna. Multe paciente s-au intrebat ce s-a intimplat cu medicul lor, insa putine au aflat adevarul. Unele au auzit zvonuri cum ca ar avea o tumoare cerebrala, insa nu le-a venit sa creada. „Era bine, sanatos. Am crezut ca-i o gluma, dar se pare ca-i adevarat. Sa dea Dumnezeu sa se faca bine, deoarece este un medic extraordinar", a spus Alina, una dintre pacientele medicului ginecolog. Si in Spitalul Judetean circula tot felul de zvonuri, unele chiar ca medicul nu ar fi supravietuit operatiei, insa directoarea Fundatiei Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, Mirela Olteanu, are vesti bune. „Am inteles ca a fost operat la Viena si se simte bine. Familia nu ne-a solicitat ajutorul pentru aceasta operatie, insa, daca o vor face, noi vom incerca sa facem tot ceea ce putem", a asigurat Mirela Olteanu. Cuvinte de laudaPina va reveni la serviciu, ceilalti medici ginecologi de pe sectie vor prelua pacientele ginecologului. In ceea ce priveste starea medicului sau daca Dorin Ionus a anuntat vreo data sigura cind va reveni la serviciu, conducerea SJU a refuzat sa faca orice fel de comentarii pe motiv ca este vorba despre o problema personala a doctorului. Pacientele il asteapta sa vina sanatos si au numai cuvinte de lauda pentru el. „Dupa parerea mea, nu se compara nimeni cu doctorul Ionus! E super, eu numai la el merg, am nascut cu el ...Are mina usoara, e relaxanta consultatia si te scapa si de inhibitiile primului control!", scrie Andreea, pe un site special creat pentru tinerele mamici. Gasit nevinovatDe-a lungul carierei, medicul a avut parte si de incidente neplacute. Alina Satmari (25 ani) a murit in urma cu cinci ani in Spitalul Clinic Judetean din Sibiu, pe masa de operatie, dupa ce a dat nastere unui baietel in greutate de 3,960 kg. Alina, aflata la a doua nastere, n-a avut niciun fel de probleme cu sarcina pina in momentul travaliului. Atunci, starea tinerei s-a inrautatit, spun medicii, din cauza unei apoplexii utero-placentare, afectiune severa cu debut brusc si cu complicatii hemoragice, ceea ce a impus extirparea uterului. Medicul de garda a fost Dorin Ionus, insa Comisia de Judecata a Consiliului Medicilor l-a gasit nevinovat.Ioana l pacienta „In noaptea in care am ajuns la spital era de garda dr. Ionus, cu care am si nascut. Eu una am ramas impresionata de el, pentru ca m-a incurajat enorm pe timpul nasterii si zilele urmatoare a venit mereu sa ma vada. La controlul de 6 saptamani am fost tot la el, si am hotarit sa ramin pacienta lui"
Am cautat o stire in presa romaneasca, despre sarbatoarea mondiala a tinerilor ce debuteaza, astazi, la Sidney, si am gasit-o doar intr-o publicatie religioasa. Pentru mai multe amanunte, am intrat pe Google si nu mica mi-a fost surpriza sa citesc numeroase articole redactate in limba romana despre importanta evenimentului. Mi-am reamintit cum cautam, in tineretea mea, pe unde scurte, sa aflu ce se intampla in lume, pentru ca regimul politic ne „controla" accesul la astfel de informatii. Dar astazi cine mai face cenzura informationala, in Romania? Traim intr-o tara libera, membra a celei mai puternice uniuni politice de state suverane, iar omul se bucura, oficial, de libertatea deplina de a fi informat si de a se informa. Mentionez ca mi-am exercitat aceasta libertate, doar dupa ce am aflat informatia primara din predica unei liturghii de seara. In concluzie, mi-am zis, principalul motiv pentru care mass-media romaneasca nu au „prins" o asemenea informatie se datoreaza aurei religios - romano - catolice pe care sarbatoarea o poarta. Sa fie aceasta motivatia aparentei „cenzuri" informationale aplicate evenimentului de la Sidney? In ton cu parlamentarile din ultimul timp, prefer sa cred ca lipsa de interes a presei fata de informatiile "pozitive", si nu apartenenta la "spatiul religios ortodox" a lucrat precum cenzorii dictaturii ideologice de altadata...Pe Google, am citit ca Ziua Mondiala a Tinerilor este la a XXIII-a editie. Ideea initierii ei apartine fostului Suveran Pontif, Ioan Paul al II-lea. Intre 15-20 iulie, grupuri de tineri din aproape 200 de tari se vor aduna in jurul lui Benedict al XVI-lea, avand convingerea ca Biserica are multe lucruri de spus tinerilor, iar tinerii, la randul lor, au multe de spus Bisericii. Intalnirea mondiala din acest an are ca tema fagaduinta lui Isus: "Veti primi puterea Duhului Sfant care va cobori asupra voastra si imi veti fi Mie martori" (Fap. 1,8). Din aceeasi sursa, am aflat ca, printre miile de participanti, este si o studenta in Stiinte Sociale, la Roma, originara din Romania, care organizeaza actiuni socio-culturale si educationale cu tinerii romani din capitala Italiei. "E un privilegiu, declara ea, sa particip alaturi de tineri din toata lumea. E un moment de deschidere si simt ca va fi o experienta emotionanta. Ziua Mondiala a Tineretului la Sidney inseamna o mare sansa, pe care probabil o intalnesti o singura data in viata".Sa speram ca, indiferent de convingerile religioase, spiritul deschiderii va lucra si pentru tinerii romani de acasa. In pofida oricaror cenzuri, de la cele nascute din ignoranta, la cele traditionalist-izolationiste.
Viata Dariei depinde de donatiile pe care parintii le vor primi in numele ei, pentru a putea face transplantul de ficatPina pe 10 iunie, o familie din Iasi se putea numara printre cele mai fericite din tara. Parintii se iubesc, au servicii bune si doi copilasi ca doi ingeri. Toate insa s-au schimbat pe data de 10 iunie, cind au mers cu micuta Daria la un control, dupa ce au sesizat doua dungulite galbene deasupra calciiului drept. Incepind de atunci, cei doi tineri parinti, Florentina, asist. univ dr. la Univ Tehnica „Gh. Asachi" Iasi si Florin Sirbu (lector univ dr. la Univ „Al. I Cuza" Iasi) nu au mai mai avut liniste. Au mers pe la zeci de doctori, iar cind rezultatele analizelor fetitei au sosit, a inceput cosmarul. Fetita avea colesterolul de 950 mg/dl, in conditiile in care, un copil de virsta ei, ar trebui sa aiba colesterolul situat intre 50 si 100. „Am vorbit in acea seara la telefon cu foarte multi medici. Toti ne-au spus acelasi lucru (asa valori ale colesterolului nu au mai intilnit, nu exista, sigur este gresita analiza). A doua zi m-am internat cu fetita la Spitalul Sfinta Maria unde am repetat analiza si ni s-au facut numeroase alte investigatii. Rezultatul a fost aproape acelasi. Colesterolul era de 1.036 mg/dl", isi amintesc parintii fetitei. Boala raraParintii micutei au fost si la Bucuresti. Acolo i s-a pus Dariei diagnosticul de hipercolesterolemie familiala homozigota. O boala genetica extrem de rara care afecteaza 1 la 1 milion de persoane, doar daca ambii parinti sint bolnavi. Parintii spun ca sint amindoi sanatosi (au colesterolul de 160 si 180) si nimeni in familiile lor nu a avut colesterolul ridicat. Parintii au nevoie acum de 85.000 euro plus bani pentru cheltuieli pe 3-4 luni, pentru o operatie de transplant de ficat ce este deja programata pe 4 august in Belgia. Au strins abia 8.000 de euro, iar avere nu au. Sint proprietari ai unui apartament, insa acesta nu poate fi valorificat, fiind cumparat recent cu un credit ipotecar. „Norocul nostru este ca am descoperit aceasta boala la timp si ca organele interne ale Dariei nu sint inca afectate. Dar am fost inscrisi pe lista nationala de transplant de ficat la numarul 134. In conditiile in care, la un spital din Romania, pentru a i se face analizele Dariei, am asteptat citeva ore pe holul spitalului cu ea in brate, stau si ma gindesc cit trebuie sa asteptam pentru transplant....si Daria nu are timp. Daca nu facem nimic acum, la 4-5 anisori va trebui sa-i facem 2 operatii: un transplant de inima si unul de ficat", spune mama fetitei.Transplantul, singura sansaIn Romania, mortalitatea in urma transplantului de ficat este cu 14% mai mare decit oriunde in Europa (conform studiilor efectuate pe baza statisticilor Registrului European de Transplant de Ficat, www.eltr.org). Sansele de a duce o viata normala dupa transplant la bebelusi sint de peste 90%. „Vrem sa ne facem cunoscut cazul fiindca, doar asa, toti cei care ar putea sa ne sprijine o pot face. Orice ajutor (material, rugaciune pentru sanatatea Dariei, informatii, recomandari pe care ni le puteti face la firme care pot sa ne sponsorizeze, fiind scutite astfel de la plata impozitului pe profit cu pina la 20%) pe care ni-l puteti oferi ii va creste Dariei sansa de a trai", spun parintii micutei.Mama ii va dona ficatulPotrivit medicilor, colesterolul ajunge in organismul nostru pe 2 cai: alimentatie (25%) si produs de ficat (75%). Acest colesterol trebuie metabolizat cu ajutorul receptorilor LDL. Daria nu are acesti receptori sau sint bolnavi. De aceea tot colesterolul (grasimea) ii ramine in organism, in singe, si se depune pe organele interne, pe peretii vaselor de singe, provocind inclusiv moarte subita prin stop cardiac. Medicamentele care se administreaza nu reduc colesterolul decit cu maxim 25% si nu se dau la bebelusi, ci dupa virsta de 10 ani. Se mai face afereza singelui (un fel de dializa prin care singele ii este scos din corp si curatat de grasimi). Aceasta procedura ar trebui facuta o data pe saptamina, dar nu se face la bebelusi, pentru ca ar trebui sa stea nemiscati 6 ore. Acest aparat nu exista la noi in tara. Costul in Italia este de 1.000 de euro saptaminal. Astfel, singura solutie pentru Daria este transplantul de ficat. Din fericire, mama bebelusului are aceeasi grupa sanguina cu a Dariei si spera sa fie ea donatorul.„Speranta de viata a unui tinar care are colesterolul de 500 mg/dl este de 20-30 de ani, a unui bebe care are colesterolul de 1000 mg/dl ... nu vrem sa ne gindim, pentru ca Daria cu ajutorul bunului Dumnezeu, al nostru, al rudelor, al prietenilor, al colegilor si al dumneavoastra va stringe acesti bani" Familia SirbuSprijin din SibiuCazul micutei Daria a impresionat sute sau poate chiar mii de oameni pina acum. Printre ei se numara si cei din Fundatia Edelweiss din Sibiu. Pentru ca nu pot dona bani din partea fundatiei, deoarece functioneaza doar pe baza de proiecte, directorul fundatiei, Victorina Stan, spune ca angajatii s-au oferit sa ajute cu sume de bani si ca ea va sprijini familia pentru a obtine semnatura din partea Ministerului Sanatatii pentru formularul 112, care o va mai scuti de ceva bani, pentru operatia din Belgia. „Am vorbit cu mama Dariei si m-a impresionat foarte tare. Era internata la Fundeni si mi-a spus ca ea crede ca va reusi sa mearga cu Daria la transplant, dar ca sint copii care nu au aceasta sansa. M-a impresionat ca, in situatia ei, s-a mai gindit totusi si la alti copii", spune Victorina Stan, directorul Fundatiei Edelweiss din Sibiu.Conturi pentru donatiiCei doi parinti au deschis de curind si un site http://dariasarbu.uv.ro.Oricine o poate ajuta pe Daria sa traiasca, poate face donatii in conturile deschise la BRD:RO96BRDE240SV01597572400 pentru RONRO88BRDE240SV01597732400 pentru EURRO46BRDE240SV24567202400 pentru USDTitular cont: SIRBU CONSTANTIN FLORIN (CNP 1760625370031)
Un politist sibian a fost trimis in judecata, la inceputul acestei saptamini, pentru comiterea infractiunii de favorizare a infractorului, anunta, printr-un comunicat, Directia Generala Anticoruptie, citat de Rompres. Agentul de politie este acuzat de catre ofiterii DGA - Biroul Sibiu ca si-a incalcat atributiunile de serviciu cu privire la solutionarea unei plingeri. Mai exact, el a primit spre solutionare o plingere depusa de o societate comerciala din municipiul Sibiu impotriva a doi angajati, care, la sfirsitul lunii octombrie 2007, au sustras produse alimentare din gestiune. Desi existau probe concludente cu privire la fapta savirsita de ei, agentul nu a trecut plingerea in evidenta lucrarilor penale si a clasat-o, in noiembrie 2007, pe motiv ca fapta reclamata nu se confirma.Cercetat de DGAOfiterii DGA au inceput cercetarile in acest caz, si au descoperit ca, in timpul discutiilor cu martorii, agentul de politie le-a sugerat sa prezinte lucrurile altfel decit cum s-au petrecut. Intentia era aceea de a crea dubii in legatura cu comiterea infractiunii de furt. Mai mult chiar, agentul le-a indicat martorilor ce anume sa spuna in declaratii. In cauza au fost administrate si alte probe, care au confirmat existenta infractiunii de furt, probe pe care lucratorul de politie avea posibilitatea sa le stringa, dar nu a facut-o. Agentul va ramine in functia pe care o ocupa in cadrul IPJ Sibiu, pina cind instanta se va pronunta in privinta lui.
Tot mai multi soferi apeleaza la contestatii, pentru a ramine in posesia permiselor autoSibienii au ajuns sa isi cunoasca tot mai bine drepturile. Si sa profite din plin de ele. Asa se face ca in primele sase lui ale acestui an nu mai putin de 631 de soferi au contestat in instanta masurile luate de politistii rutieri, respectiv amenzi sau masura retinerii permisului de conducere. Cele mai multe contestatii, aproape jumatate, se refera la sanctiunile date pentru viteza, urmate apoi de cele pentru depasiri neregulamentare. Exista chiar sapte soferi depistati in stare de ebrietate la volan, dar care se jura ca nu au baut, si spera sa scape basma curata, asa ca au depus si ei contestatie. Nici pietonii nu se lasa mai prejos, si completeaza formulare peste formulare, in speranta ca vor scapa de amenzile luate pentru traversarile neregulamentare. Suspendare-recordDesi stiu ce ii asteapta daca incalca legea, multi soferi se bazeaza pe faptul ca o eventuala contestatie i-ar scapa de probleme, si calca strimb la nesfirsit. Este cazul unui bucurestean de 30 de ani, care nu-si va mai putea conduce autoturismul pina in data de 26 februarie 2009. Totul a inceput la sfirsitul anului trecut, cind politistii bucuresteni i-au retinut permisul pe 30 de zile, pentru circulatie pe contrasens. A avut permisul suspendat din data de 3 decembrie, pina in data de 30 ianuarie. Dar nu s-a potolit. In data de 14 iulie, politistii din Ialomita l-au surprins „zburind" pe linga aparatul radat. A primit din nou o suspendare de 60 de zile, dar pentru ca a mai savirsit o abatere intr-un interval de sase luni de la prima suspendare, conform legii, la suspendarea primita s-au mai adaugat alte 90 de zile. Asa ca, avea permisul suspendat pentru 120 de zile, in perioada 30 iunie - 27 octombrie. Omul tot nu s-a potolit, iar politistii sibieni i-au venit si ei de hac. L-au depistat din nou depasind limitele legale de viteza, desi circula doar pe baza unei dovezi. De data aceasta, pedeapsa este foarte aspra. Dupa ce va primi permisul in data de 27 octombrie, ii va fi retinut din nou, pina in data de 26 februarie 2009. Mecanism simpluIn baza OUG 190/2002, republicata si modificata, soferii si pietonii pot depune plingere in instanta impotriva procesului verbal de contraventie, in termen de 15 zile. „Contravenientii trebuie doar sa se deplaseze la judecatoria in a carei raza de competenta a fost amendata fapta. Cu dovada inregistrarii plingerii la judecatorie, contravenientul se prezinta la sectia de politie din care face parte agentul constatator. Aici se va efectua mentiunea in baza nationala de date a conducatorilor auto, iar daca i s-a luat permisul i se va restitui, pina se va da o sentinta finala in instanta", explica inspectorul Ana Maria Ivan, din cadrul Serviciului Politiei Rutiere Sibiu. Mai departe, cind instanta va da solutia finala, iar contravenientul pierde, are la dispozitie 15 zile pentru a se prezenta la Serviciul Politiei Rutiere care-l are in evidenta si sa predea permisul. El va fi avertizat de acest lucru si de Judecatorie, si de Politie. Daca nu se prezinta in termen de 15 zile, ca sa predea permisul, perioada de suspendare se majoreaza cu 30 de zile.
Sefa serviciului de medicina generala in cadrul Policlinicii Medica a fost gasita decedata, ieri dimineata, linga localitatea Riul Sadului. Trupul neinsufletit al Laurei Sericenco, fosta Retzler, a fost gasit de un muncitor forestier, la peste 20 de kilometri de Riul Sadului, intr-o zona montana greu accesibila. Cadavrul intrase deja in putrefactie si a fost gasit intr-un adapost pentru animale, la doar 10 metri de masina. Prima ipoteza a oamenilor legii este ca femeia a mers acolo inca de vineri, de cind nu au mai vazut-o nici colegii si nici rudele si si-a pus capat zilelor. „Din primele cercetari efectuate de catre echipa operativa, insotita de medicul legist, a rezultat faptul ca in cauza nu sint suspiciuni de omor, cel mai probabil decesul a survenit ca urmare a sinuciderii. De asemenea, in autovehicul nu au fost constate urme care sa conduca la posibilitatea producerii unei infractiuni, bunurile acesteia fiind intacte", explica sbinsp. Luciana baltes, purtatoare de cuvint in cadrul IPJ Sibiu. Colegii si rudele insa nu prea cred in aceasta ipoteza. Laura Sericenco, de 39 de ani, era seful serviciului de medicina generala in cadrul Policlinicii Medica. Ea s-a casatorit luna trecuta cu un marinar pe care l-a cunoscut prin intermediul Internetului. Sotul ei este pe mare si, probabil, nu va ajunge la inmormintare.
I s-a intimplat unui sibian care, duminica dimineata, a fost atacat si jefuit de doi tineri in virsta de 15, respectiv 19 ani. Incidentul s-a petrecut pe o strada din Sibiu, in jurul orei 5.30. Cei doi pustani au sarit asupra barbatului, care era singur, si, dupa ce l-au lovit, i-au sustras telefonul mobil in valoare de 700 de lei. Barbatul s-a prezentat imediat la politie si le-a dat oamenilor legii semnalmentele celor doi. In scurt timp, politistii i-au identificat pe agresori. Ambii locuiesc in Sibiu. Mai mult chiar, acasa la cel mai mic dintre ei au gasit si telefonul mobil furat. Cei doi tineri sint acum cercetati de catre politistii din cadrul Biroului de Investigatii Criminale, in stare de libertate, pentru savirsirea infractiunii de tilharie.
In cazul Sibiului, discutiile dintre liderii partidelor politice pe tema impartirii colegiilor uninominale nu au fost atit de aprinse ca in alte judete. Varianta propusa de PNL-PSD, foarte asemanatoare cu cea a PD-L-ului, nu a ridicat probleme in comisie. Pentru Camera Deputatilor, municipiul Sibiu a fost impartit in doua colegii. Unul in zona Centru, 11 iunie, Constitutiei, Gusterita, bulevardul Vasile Milea, iar celalalt in Hipodrom, Valea Aurie, Strand, Alba Iulia, Turnisor. Colegiul trei este format din localitatile Medias, Blajel, Darlos si Mosna, colegiul patru din Avrig, Copsa Mica, Dumbraveni, Altina, Atel, Alma, Axente Sever, Biertan, Birghis, Bradeni, Brateiu, Bruiu, Chirpar, Hoghilag, Iacobeni, Laslea, Merghindeal, Micasasa, Mihaileni, Mosna, Nocrich, Seica Mica, Tirnava, Valea Viilor. Colegiul cinci este compus din localitatile Avrig, Cisnadie, Talmaciu, Arpasu de Jos, Carta, Cartisoara, Marpod, Porumbacu de Jos, Racovita, Selimbar, Turnu Rosu, Vurpar, iar ultimul colegiu pentru deputati este cel alcatuit din Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Saliste, Apoldu de Jos, Cristian, Gura Riului, Jina, Loamnes, Ludos, Orlat, Pauca, Poiana Sibiului, Poplaca, Rasinari, Riul Sadului, Sadu, Seica Mare, Slimnic, Sura Mare, Sura Mica, Tilisca. Trei colegii la SenatCa si acum patru ani, Sibiul va avea trei senatori, alesi insa in colegiile delimitate, ieri, de membrii comsiiei de cod electoral. Un singur senator pentru municipiul Sibiu si unul pentru colegiul din localitatile Medias, Agnita, Copsa Mica, Dumbraveni, Altina, Atel, Alma, Axente Sever, Bazna, Biertan, Birghis, Blajel, Bradeni, Brateiu, Bruiu, Chirpar, Dirlos, Hoghilag, Iacobeni, Laslea, Merghindeal, Micasasa, Mihaileni, Mosna, Nocrich, Seica Mica, Tirnava, Valea Viilor. Colegiul cu numarul trei pentru Senat va fi format din Avrig, Cisnadie, Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Talmaciu, Saliste, Apoldu de Jos, Arpasu de Jos, Cirta, Cirtisoara, Cristian, Gura Riului, Jina Loamnes, Ludos, Marpod, Orlat, Pauca, Poiana Sibiului, Poplaca, Porumbacu de Jos, Racovita, Rasinari, Riul Sadului, Rosia, Sadu, Selimbar, Seica Mare, Slimnic, Sura Mare, Sura Mica, Tilisca, Turnu Rosu si Vurpar.
Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis din nou o atentionare meteorologica de Cod galben pentru 16 judete din nordul si vestul Moldovei, Maramures si Transilvania. Judetele care se afla pe „lista neagra", printre care si Sibiul, vor fi afectate, astazi, de averse cu caracter torential, descarcari electrice, intensificari ale vintului ce vor lua trecator aspect de vijelie si conditii de grindina. Avertizarea meteorologica este valabila de azi noapte, de la ora 1, si pina diseara, la ora 21. Meteorologii avertizeaza asupra faptului ca in acest interval de timp vor cadea cantitati de apa ce pot depasi 25 de litri/metrul patrat si, izolat, indeosebi la munte, 40 - 45 de litri/metrul patrat. Exista risc de cresteri de debite si niveluri. In aceste conditii, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al Judetului Sibiu (ISU) ii avertizeaza pe sibieni sa fie precauti. „ISU Sibiu le recomanda cetatenilor sa curete santurile din fata imobilelor in care locuiesc si sa pregateasca uneltele si sacii cu nisip, pentru a putea face fata unor situatii extreme produse de aversele de ploaie", explica sublocotenentul Diana Lazar, ofiter de relatii publice in cadrul ISU Sibiu.
O cearta intre vecini s-a transformat, duminica, intr-o bataie in toata regula. Scandalul a izbucnit in jurul orei 13, ca o simpla neintelegere intre doi locatari ai aceluiasi imobil. Numai ca unul dintre ei, mai iute la minie, nu a acceptat sa-i dea dreptate vecinului. Ca sa-si impuna clar punctul de vedere, a luat primul obiect care i-a cazut la indemina, o surubelnita, si a infipt-o in barbia vecinului. Victima a pus imediat mina pe telefon si a chemat politia. A fost transportata la spital cu o plaga injunghiata de 0,5 centimetri, la nivelul barbiei. Agresorul, in virsta de 51 de ani, este in continuare cercetat de catre politistii din cadrul Biroului Investigatii Criminale.
Cladirea de la Medicala isi schimba look-ul. La inceputul lunii iunie, conducerea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta (SJU) Sibiu a demarat lucrari de refacere a fatadei cladirii Medicala, dupa ce, in luna mai, s-au finalizat lucrarile de renovare si reabilitare interioara in aceeasi constructie. Aceste lucrarile de refacere exterioara cuprind si fatada cladirii care adaposteste Sectia Fizioterapie I. Desi conform conducerii, lucrarile au demarat acum o luna si jumatate, pina acum este gata un singur etaj. Cu toate acestea, termenul de finalizare a lucrarilor este luna septembrie a acestui an. „Lucrarile la cele doua construtii constau in refacerea zugravelii si a timplariei, iar acestea au ca termen de finalizare sfirsitul lunii septembrie", spune Raluca Turcu, purtator de cuvint in cadrul SJU Sibiu. Reparatii majoreInvestitii s-au facut si in interiorul cladirii. In subsolul unde misunau sobolanii au fost amenjate vestiare pentru medici, dar tot aici se pot face si anumite investigatii, cum sint ecografiile. Lucrarile la acesta cladire au inceput in luna decembrie 2007, iar valoarea totala a fost de 1,75 milioane de lei. In paralel cu lucrarile de reabilitare interioara, s-a refacut si acoperisul cladirii, cu 499.000 lei, fonduri alocate de Ministerul Sanatatii Publice. Aceasta cladire, este cea mai veche constructie a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sibiu.
Nu mai putin de 18 milioane de euro vor fi pusi la dispozitia rromilor din intreaga tara, prin intermediul fondurilor PHARE. Secretariatul General al Guvernului va lansa, astazi, in Sibiu, Schema de Grant a Proiectului PHARE 2006 „Accelerarea Implementarii Strategiei Nationale de Imbunatatire a Situatiei Romilor". Din fondurile europene vor fi finantate proiecte in domeniile locuire si mica infrastructura, sanatate, pregatire vocationala si activitati generatoare de venit, conceptul de baza fiind cel de dezvoltare comunitara. Programul va fi prezentat, la sediul Prefecturii, de catre Elena Constantin, coordonator unitate implementare program, din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Proiectul PHARE 2006 face parte din Programul Multianual PHARE 2004-2006, conceput ca un instrument de realizare a prioritatilor Strategiei Nationale de Imbunatatire a Situatiei Romilor.
Prima editie a festivalului Rock'in Transilvania n-a pus mari probleme jandarmilor. Oamenii legii au intocmit totusi un dosar penal si au dat trei amenzi. Simbata, in jurul prinzului, la unul dintre punctele de acces pe stadion, au identificat un tinar care incerca sa strecoare la concert un pumnal. „A atras atentia prin faptul ca era foarte agitat si se comporta ciudat. Tinarul a fost supus unui control corporal sumar, iar asupra lui, mai precis in rucsac, a fost gasit un cutit de vinatoare confectionat artizanal. Arma avea prasele de os, iar lungimea lamei era de 13 centimetri. Au fost intocmite actele premergatoare urmaririi penale, pentru port ilegal de arma alba, iar arma a fost depusa, deocamdata, in camera de corpuri delicte a IJJ Sibiu", explica lt. Alexandru Costea, purtator de cuvint in cadrul IJJ Sibiu. Tinarul asupra caruia a fost gasita arma are 21 de ani si locuieste in Vasile Aaron. In aceeasi zi, jandarmii au amendat o persoana cu 500 de lei, pentru provocare de scandal, iar duminica alte doua, cu cite 200 de lei, pentru aceeasi abatere.
In cazul unei exploatari necorespunzatoare, Dealul Gusteritei poate sa o ia la valeIn data de 10 martie, pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Protectie a Mediului a fost publicat anuntul pentru emiterea acordului de mediu privind proiectul de investitie, „Extinderea carierelor de argila din perimetrul Bungard - Gusterita si defrisarea suprafetelor aferente, in etape, in vederea scoaterii din circuitul silvic", cu evaluarea impactului asupra mediului. Contactat telefonic, directorul Agentiei Regionale de Protectie a Mediului, Dumitru Ungureanu, spune ca toate documentele necesare obtinerii avizului de mediu au fost trimise la institutia din Bucuresti, pentru ca suprafata care urma sa fie defrisata e mult prea mare. „Anuntul a fost publicat la ANPM, pentru ca este de competenta lor. Suprafata e mai mare de zece hectare si intra in atributiile agentiei nationale. Eu nu am documentele in Sibiu, dar, din cite stiu eu, suprafata de unde se taie intra la impaduriri, iar defrisarea se face treptat, in etape", a spus, ieri, Ungureanu. Dupa defrisare, dealul urmeaza sa fie atacat de excavatoare. Argila din Dealul Galben, cum mai este denumit, ar fi folosita de firma Tondach Romania Production S.R.L, din Sibiu, la fabricarea tiglei. Reguli stupideCamelia Calatan, seful serviciul de avize al ANPM, a recunoscut ca publicarea anuntului pe site-ul institutiei centrale sau in presa nationala defavorizeaza sibienii si ca astfel de solicitari de acorduri ar trebui sa apara in presa locala. „In mod normal, asa ar trebui, sa fie publicat intr-un ziar local. Dar noua ne ia trei zile, noi nu stim ziarele locale si, daca e un proiect asa mare ca acesta, apoi sintem luati la intrebari de ce nu am publicat in presa centrala. Asa e regulamentul", spune Camelia Calatan. Uite avizul, nu-i avizulPotrivit ANPM, firma nu a primit avizul de mediu, pentru ca nu a depus inca studiul pentru evaluarea impactului asupra mediului si ca, de fapt, anuntul publicat pe site-ul institutiei nu ar fi trebuit sa apara in forma in care a aparut. Pe de alta parte, Augustin Rusu, directorul Tondach, spune ca a obtinut avizul de mediu chiar de la presedintele ANPM, care si-ar fi dat acordul. „Noi avem studiul finalizat, dar nu l-am depus inca, pentru ca asteptam normele metodologice de aplicare a noului Cod Silvic. Dar avem acordul presedintelui ANPM, cu conditia sa reimpadurim zona pe care o defrisam. Este vorba de defrisarea unui singur hectar pe an, care trebuie impadurit", spune Rusu. Directorul firmei a adaugat ca este foarte probabil sa nu fie nimic defrisat, cel putin nu in acest an. Noul Cod Silvic, contestatCu toate acestea, noul Cod Silvic, reglementat prin legea 46 din 2008, lasa portite deschise pentru a permite distrugerea padurilor. Inca de cind era proiect de lege, prevederile codului au fost contestate de Federatia pentru Apararea Padurilor (FAP). Potrivit unui articol publicat, la inceputul acestui an, in ziarul Gindul, reprezentantii FAP au declarat ca proiectul este permisiv in privinta scoaterii de terenuri din fondul forestier. Astfel, terenurile de pina la un hectar pot fi scoase din fondul forestier foarte usor, doar cu aprobari de la Inspectoratele Silvice. Marian Stoicescu, seful Federatiei, spune ca aceasta procedura poate naste noi abuzuri, existind riscul ca actuala suprafata impadurita a tarii sa scada si mai mult.Augustin Rusu l director Tondach „Este vorba de defrisarea unui singur hectar pe an, care trebuie impadurit. Stiu ca zona trebuie reimpadurita, desi ce e acum acolo nu poate fi numita padure. Dar altfel fuge terenul si e nevoie de consolidare. Si la ploi mai mari ar putea fugi terenul spre firmele care sint in zona"
Ziua de duminica, 13 iulie, a fost cu ghinion pentru doi sibieni, care au ajuns in spital dupa ce au devenit victime ale accidentelor rutiere. Primul eveniment s-a produs in jurul orei 18, pe DJ 106 M - Gura Riului. Soferita unui autoturism marca Skoda, care se deplasa pe drumul spre Cabana Apelor, la iesirea in drumul judetean, a patruns in intersectie fara a acorda prioritate unui ciclomotor care circula regulamentar, si s-a izbit in acesta. In urma impactului, barbatul de la ghidon a fost ranit usor. Al doilea accident s-a produs aproximativ o jumatate de ora mai tirziu, pe Valea Moasei. Soferul unei Dacii 1310 a acrosat un moped condus de un tinar de 20 de ani. Din fericire, baiatul a suferit doar rani usoare. Soferul vinovat va da insa socoteala in fata legii, deoarece nu poseda permis de conducere.
Muzeul „National Brukenthal a pregatit o expozitie inedita, dedicata sibienilor pasionati de zoomorfism, credinta care admite posibilitatea metamorfozarii oamenilor in animale. Expozitia temporara „Zoomorfism in colectiile Muzeului National Brukenthal" valorifica patrimoniul muzeal existent in cele patru sectii ale institutiei. Potrivit conducerii muzeului, in expozitie sint etalate reproduceri de tablouri si miniaturi, artefacte, carti ilustrate si animalele ce au inspirat tematica sub aspect ilustrativ sau simbolic in diverse reprezentari: insecte, moluste, corali, pasari, reptile, mamifere. Expozitia este deschisa in lunile iulie si august, la Muzeul de Istorie Naturala. Potrivit reprezentantilor muzeului, conceptul expozitional asociaza informatiei stiintifice abordarea artistica, documentara si decorativa. „Sub aspectul tematicii zoomorfe in reprezentarea plastica au fost alese, in functie de regasirea subiectelor comune identificate, o selectie de noua lucrari din Colectia de pictura europeana a Muzeului National Brukenthal", spune Rodica Ciobanu, muzeograf la Brukenthal. Vernisajul expozitiei va avea astazi, la ora 13.00, la sediul Muzeul de Istorie Naturala.Obiecte de valoareAstfel, din scolile de pictura flamanda si olandeza vor fi expuse patru lucrari, din cea italiana doua precum si alte doua lucrari din scoala germana si austriaca. Una din lucrarile expuse la Sibiu apartine scolii franceze si o alta lucrare din Colectia de arta nationala transilvaneana a aceluiasi muzeu. „Optiunea prezentarii lucrarilor de pictura sub forma reproducerilor explicative se datoreaza exigentei selectiei ce a urmarit expunerea si popularizarea unor lucrari valoroase si extrem de valoroase, care deja sint incluse in expozitiile de baza ale Palatului Brukenthal si ratiunilor de conservare", explica Rodica Ciobanu. Mai mult, in expozitie vor mai fi prezentate imagini pandant la piesele expuse, din cuprinsul cartilor ilustrate apartinind cunoscutilor naturalisti francezi: Brisson si Buffon, parte din colectia de carte veche a Bibliotecii Brukenthal. Tematica propusa se regaseste in ornamentele unor piese aflate la Muzeul de Istorie. Dintre ele au fost selectate cinci vase din cositor datind din secolele XVII - XVIII, folosite la ceremonii sau oferite cadou, obiecte bogat decorate cu motive zoomorfe. Cel mai des folosite sint reprezentarile de cerbi, iepuri, ciini - sezind sau alergind, ori acvila bicefala si leii heraldici, tenanti.
Festivalul ?Carl Filtsch" s-a incheiat, duminica seara, cu Gala LaureatilorEditia din acest an a „Festivalului - Concurs International de Interpretare Pianistica si Compozitie «Carl Filtsch»" si-a desemnat, duminica seara, laureatii. De la cel mai tinar concurent, de doar sapte ani, si pina la cel mai mare, de 28 de ani, toti au fost rasplatiti pentru munca depusa in cadrul concursului. Potrivit reprezentantilor Filarmonicii de Stat Sibiu au fost acordate premii in valoare de 8.000 de euro. Astfel, fie ca s-au numarat printre laureati, fie ca nu, concurentii au primit fiecare cite un premiu. Daca la categoria A de virsta, premiul cel mare a fost de 600 de euro, iar la categoria B premiul a fost de 1.000 de euro, cel care a luat marele premiu la categoria C de concurs s-a ales cu 1.500 de euro. Si cistigatorii premiului doi de la cele trei categorii de virsta ale concursului au fost substantiale, suma lor variind intre 450 si 1.000 de euro. La fel de importante au fost si premiile trei ale concursului, intrucit si valoarea acestora varia intre 350 si 600 de euro.Mai mult renumeDupa o saptamina in care concurentii au demonstrat ca, in ciuda virstei fragede, sint foarte talentati, duminica seara, a venit rindul sa le fie recunoscute meritele. Astfel, in cadrul Galei Laureatilor, Ioan Bojin, directorul Filarmonicii de Stat Sibiu, le-a inminat laureatilor premiile cuvenite. De asemenea, acesta si-a exprimat multumirea pentru numarul participantilor inscrisi in concurs. Mai mult, a amintit faptul ca intentia organizatorilor este aceea se a face ca festivalul sa devina din ce in ce mai bun. „Intentia noastra este ca acest concurs sa se dezvolte cu fiecare editie. In prezent Festivalul - Concurs «Carl Filtsch» este un festival de calitate, fapt care este sustinut si de numarul mare de participanti. Speram insa ca pe viitor acesta sa devina mult mai cunoscut in afara tarii", a precizat Bojin.Premiu neacordatPe linga aceste premii s-au mai acordat si o serie de premii speciale pentru cea mai buna interpreteare a unei piese de Carl Filtsch, fiecare constind in 400 de euro. Mai mult, desi organizatorii festivalului aveau la dispozitie 1.100 euro pentru acordarea premiilor la sectiunea de compozitie proprie, nu s-a mai acordat niciun premiu, din lipsa de participanti. Doar un singur inscris, care insa nu s-a mai prezentat la concurs. „In trecut era obligatoriu ca participantii sa aiba o compozitie proprie, insa acum situatia s-a schimbat. Este pentru prima oara in istoria festivalului cind la aceasta categorie nu s-a inscris decit un participant. Si mai ales, prima editie a festivalului la care acest premiu nu a fost acordat", si-a manifestat regretul Peter Szaunig, presedintele juriului.Atent la declaratiiPrezent la Sibiu, la sfirsitul saptaminii trecute, Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii si Cultelor, a precizat faptul ca, pentru buna desfasurare a acestui festival - concurs, in viitor, si ministerul va avea o mai mare implicare. „Implicarea noastra, ca autoritati, trebuie sa fie cit mai mare. Vom face tot posibilul ca acest festival sa devina foarte cunoscut pe plan international", a precizat Iorgulescu.
Cu doua partide care au necesitat prelungiri, la Málaga s-au incheiat intrecerile celui de-al XXVIII-lea Campionat European de polo masculin. Finala mica a opus echipele Ungariei si Croatiei. Campionii mondiali au condus cu 1-0, dar ungurii au intors rezultatul (4-1) si nu au mai cedat initiativa. Spre finalul timpului regulamentar de joc, croatii au avut totusi 13-12 pe tabela, dar Biros a egalat trimitind partida in prelungiri. Acolo croatii au terminat in avantaj primele 3 minute, ca apoi Madaras Norbert si Varga Dénes sa marcheze doua goluri prin care Ungaria a cistigat cu 15-14 (3-1, 2-4, 5-5, 3-3, 0-1, 2-0). Reusita care a decis medaliata cu bronz a editiei a venit cu 3 secunde inaintea fluierului final! Finala mare a opus doua echipe cu goalkeeperi aflati in zi de gratie, sirbul Denis Sefik parind 12 (din 18), iar muntenegreanul Milos Scepanovic 11 (din 16) suturi. Sirbii au deschis scorul, s-au vazut apoi condusi cu 2-1, pentru ca in minutul 15 sa aiba doua goluri avantaj (4-2). Muntenegrenii au reusit trei goluri consecutive (5-4 in minutul 18), dar Pijetlovic a egalat cind mai erau doar 76 de secunde de joc. In prima repriza a prelungirilor Nikola Vukcevic a marcat un gol splendid in poarta campionilor europeni, iar cum in continuare nu s-a mai inscris, Muntenegru a devenit campioana continentului la prima sa prezenta intr-o competitie de o asemenea anvergura. Scor final 6-5 (2-1, 0-3, 2-0, 1-1, 1-0, 0-0) pentru Muntenegru care cu cei 14.000 de km patrati si doar 620.000 de locuitori devine cel mai mic stat care cucereste titlul european. Clasati pe pozitia a patra la Belgrad, in 2006, poloistii romani n-au reusit acum decit un loc noua din 12 echipe, un rezultat sub posibilitati. Selectionerul Corneliu Rusu a pus contraperformanta pe seama neasteptatului debut cu stingul (6-10 cu Macedonia), un rezultat care a atirnat greu in balanta. „Tricolorii“ au incheiat competitia din Andaluzia cu trei victorii (7-6 cu Slovacia, 14-10 si 11-6 cu Rusia), un egal (6-6 cu Serbia) si patru infringeri (6-10 cu Macedonia, 7-12 cu Italia, 4-8 cu Germania si 7-9 cu Spania), golaverajul lor general fiind de 62-67. Cele 62 de goluri au fost marcate de: Cosmin Radu (16), Ramiro Georgescu (9, trei din penalti), Andrei Iosep (9, cinci din penalti), Tiberiu Negrean (7), Edward Andrei-Dina (6), Andrei Busila (3), Alexandru Ghiban (3), Kádár Kálmán (3), Gheorghe Dunca (2), Rydzik Zoltán (2) si Alexandru Matei (2). De remarcat evolutia buna a clujeanului Tiberiu Negrean, care la doar 19 ani a fost al patrulea marcator al „tricolorilor“, cu reusite in partidele cu Macedonia (2), Italia (2), Slovacia (1) si Rusia (2).
Dupa ce au primit note pe lucrarile de licenta, studentii sibieni de la sectia de Restaurare a Facultatii de Istorie si Patrimoniu din cadrul Universitatii „Lucian Blaga" din Sibiu isi vor face publice lucrarile, in cadrul unei expozitii gazduite de CNM Astra. Expozitia „Bunuri muzeale restaurate de studenti" va avea loc la Sibiu in perioada 16 iulie - 12 august si se va desfasura in pavilionul central al Muzeului in aer liber din Dumbrava Sibiului. Expozitia prezinta 40 de lucrari realizate de 29 de studenti din anii terminali care si-au finalizat studiile de specialitate in domeniul restaurarii. Vernisajul expozitiei va avea loc miercuri, 16 iulie, ora 12, in prezenta invitatilor de la ULB Sibiu, a specialistilor, coordonatorilor si studentilor. Lectii de restaurareExpozitia a devenit traditie la Sibiu, asta deoarece, de ani buni, studentii Universitatii isi expun aici lucrarile de licenta. „Expozitia pe care o organizam cu ocazia finalizarii lucrarilor de licenta a studentilor Facultatii de Istorie si Patrimoniu a ULBS - specialitatea Restaurare - prezinta cele mai importante obiecte restaurate de studenti sub indrumarea cadrelor didactice, restauratori experti ai Muzeului „Astra" si profesori ai Facultatii de Istorie si Patrimoniu, catedra conservare-restaurare", a precizat Valeriu Olaru, director general adjunct al CNM Astra. Pe linga obiectele restaurate, in expozitie vor fi prezentate si fotografii care vor ilustra toate etapele de lucru pe care le presupune procesul de restaurare. Cei care vor participa la expozitie vor putea vedea mijloace de transport traditionale, mobilier pictat, icoane pe lemn si sticla, ceramica, textile, obiecte din piatra sau hirtie, toate restaurate de studentii sibieni. In plus, expozitia cuprinde si o parte teoretica a lucrarilor executate.
Comisia de Cod electoral a delimitat ieri Colegiile Uninominale din 9 judete, insa dezbaterile au fost marcate din nou de acuzatiile democrat-liberalului Valentin Iliescu privind trocul politic, in vreme ce pesedistii i-au reprosat ca isi face publicitate la TV si nu cunoaste notiunea de negociere.Comisia de Cod electoral a finalizat decuparea Colegiilor Electorale din 9 judete – Arges, Braila, Calarasi, Galati, Ialomita, Neamt, Salaj, Sibiu si Vaslui. Majoritatea recomandarilor votate au venit din partea PNL, prin intermediul mi-nistrului pentru relatia cu Parlamentul, Mihai Voicu, PSD si UDMR inaintind cite o singura propunere – judetul Galati, respectiv Salaj.Numai recomandarile pentru judetele Neamt si Salaj au intrunit unanimitatea membrilor comisiei, cu concursul reprezentantului PD-L, chiar daca Valentin Iliescu a precizat de la inceputul sedintei ca se va abtine de la vot. De altfel, deputatul PD-L a continuat si ieri sa-si acuze colegii din Comisia de Cod ca realizeaza „niste asocieri incorecte si ilegitime“, iar „ceea ce se intimpla este rod al intelegerii PSD-PNL“ si „un film american cu dinozaurii din Romania care trebuie plasati in colegii“.Poate cel mai vehement critic al democrat-liberalului a fost pesedistul Valeriu Zgonea, care l-a acuzat pe deputat ca practica „un discurs dublu“. Zgonea i-a comunicat democrat-liberalului ca nu poate face declaratii jignitoare in presa si ulterior sa vina in fata colegilor de comisiei, „ca Fecioara Maria“, pentru a negocia delimitarea colegiilor. „Aceasta «cirdasie» se numeste negoicere. Si este peste tot definita de 2500 de ani. Este o vointa politica. Sa reflectati daca nu cumva Parlamentul este un televizor pentru dumneavoasta“, i-a spus Zgonea democrat-liberalului. Delimitarea Colegiilor Uninominale va continua in sedinta Comisiei de Cod electoral de miercuri, dupa respingerea solicitarii PD-L ca lucrarile sa fie reluate marti, la ora 10.Saptamina trecuta, membrii comisiei au stabilit Colegiile Uninominale din alte 10 judete: Bistrita-Nasaud, Caras-Severin, Cluj, Giurgiu, Gorj, Iasi, Ilfov, Olt, Teleorman si Tulcea.Asociatia Pro Democratia a facut luni un apel la partidele parlamentare sa depaseasca disputele politice pentru a nu compromite reforma electorala. Termenul limita pentru decuparea colegiilor de catre comisie este 19 iulie, urmind ca apoi Executivul sa emita o Hotarire de Guvern.
Birsan si Senocico (plan indepartat) l-au convins pe Tadici ca merita sa participe la OlimpiadaIeri, Gheorghe Tadici a anuntat lista oficiala a celor 15 jucatoare care vor reprezenta Romania la Jocurile Olimpice de la Beijing. „Principalul“ lotului reprezentativ a decis ca Raluca Ivan (Oltchim Rimnicu Vilcea) si Camelia Balint (HCM Baia Mare) sa fie cele doua handbaliste care nu vor face deplasarea in capitala chineza. Asadar, din lotul olimpic fac parte trei handbaliste care au evoluat in campionatul 2007-2008 la „U“ Jolidon Cluj, centrul Mihaela Ani-Senocico, pivotul Florina Barsan si interul stinga Carmen Amariei-Lungu. In afara lor vor lupta pentru medalii portaritele Luminita Hutupan-Dinu, Talida Tolnai si Tereza Tamas, respectiv jucatoarele de cimp Valentina Elisei-Ardean, Adriana Nechita-Olteanu, Ramona Maier, Adina Meirosu, Valeria Bese, Narcisa Lecusanu (toate de la Oltchim), Ionela Galca-Stanca, Cristina Neagu (Rulmentul Brasov) si Aurelia Bradeanu (Györi Audi ETO KC – Ungaria). „Ne bucuram ca fetele au fost incluse in rindul celor 15 jucatoare care vor participa la Olimpiada. Le uram succes si le asteptam sa se intoarca cu o medalie cit mai stralucitoare“, a declarat ieri Gheorghe Covaciu, antrenorul echipoei clujene „U“ Jolidon. In formula finala pentru Beijing, echipa Romaniei continua la Cluj stagiul de pregatire, urmind sa sustina meciul amical cu Ungaria pe data de 16 iulie, ora 19. Revansa acestei partide de verificare va avea loc pe 18 iulie, la Debrecen. Nationala isi va incheia pregatirile la Albertville, in Franta, unde se va desfasura un puternic turneu international. Pe 24 iulie Romania va intilni Franta, de 26 iulie va da piept cu campioana mondiala Rusia, iar pe 27 iulie va intilni Brazilia, toate echipele fiind calificate la turneul olimpic. Plecarea la Beijing va avea loc in prima zi a lunii august, debutul la Jocurile Olimpice fiind programat pentru 9 august. Romania va evolua in grupa A, alaturi de Norvegia, Franta, China, Angola si Kazahstan. Pentru a ramine in cursa pentru medalii, „tricolorele“ vor trebui sa evite ultimele doua locuri ale clasamentului grupei.
Campionii luptei anticoruptie Raportul Comisiei Europene ce va fi publicat la 23 iulie lauda activitatea Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) si a Ministerului Public si critica Parlamentul pentru blocarea dosarelor de mare coruptie, au confirmat mai multe surse europene.Directia Nationala Anticoruptie si Ministerul Public sint „campionii luptei anticoruptie“, potrivit proiectului de raport elaborat de Comisia Europeana, in timp ce Parlamentul este criticat pentru ca a blocat investigarea cazurilor de coruptie la nivel inalt instrumentate de procurori si pentru ca a fost la un pas de a vota amendamentele la Codul de procedura penala criticate si in raportul din luna februarie. Daca aceste amendamente ar fi intrat in vigoare, raportul ar fi fost „mult, mult, mult mai negativ“, spun sursele citate. Raportul retine, de asemenea, faptul ca daca aceste amendamente nu au fost votate nu inseamna automat ca s-a renuntat la ele, acestea aflindu-se in continuare in dezbaterea Parlamentului.Nu sint progrese La fel ca in februarie, Comisia Europeana nu constata destule progrese la nici unul dintre cele patru obiective de referinta pe care Romania trebuia sa le indeplineasca in reforma justitiei si lupta anticoruptie. Mecanismul de cooperare si verificare in cadrul caruia sint elaborate aceste rapoarte bianuale va fi mentinut inca cel putin un an, au spus sursele citate.Criticat este si Consiliul Superior al Magistraturii, care, potrivit primului obiectiv de referinta, trebuie sa asigure „eficienta si transparenta“ sistemului judiciar, inclusiv prin organizarea transparenta de concursuri de ocupare a posturilor de conducere, in prezent existind o ancheta DNA in ce priveste unul din acele concursuri. In ceea ce priveste practica recrutarii rapide a ma-gistratilor pe cai exceptionale, raportul pune sub semnul intrebarii profesionalismul acestora, pentru ca au fost examinati superficial sau deloc. Similar cu raportul din iunie 2007, Comisia Europeana critica si acum inclinatia judecatorilor de a da pedepse minime si cu suspendare in cazurile de coruptie, semn ca nu inteleg rolul lor in lupta anticoruptie si necesitatea ca aceste pedepse sa fie descurajante.In ceea ce priveste Agentia Nationala de Integritate (ANI), a carei infiintare si functionare este ceruta prin obiectivul de referinta nr. 2, desi apreciaza faptul ca functioneaza, Comisia Europeana nu considera ca se poate inca renunta la acest obiectiv, deoarece mai trebuie urmarit ce se intimpla cind cazurile initiate de inspectorii ANI vor ajunge in instante.Coruptie generalizataLa ultimul obiectiv de referinta, combaterea coruptiei la nivelul administratiei locale si in teritoriu, CE mentioneaza strategia elaborata de guvern in luna iunie, dar si faptul ca exista semnale privind coruptia generalizata in diferite sectoare ale societatii, cum ar fi Sanatatea si Invatamintul.Chiar daca nu se constata progrese la nici unul dintre cele patru obiective de referinta, Romania a inceput macar unele proiecte, cum ar fi ANI sau dosarele instrumentate de procurorii DNA in cazuri de coruptie la nivel inalt, in timp ce Bulgaria sta mult mai prost, neavind aceste initiative, au mai spus sursele citate.Oficialii de la Bruxelles spun ca diferenta dintre Bulgaria si Romania este evidenta, respectiv ca Guvernul de la Bucuresti crede ca nu trebuie sa faca nimic doar pentru ca vecinii de la sud stau mai prost.
BerbecNu va intelegeti cu unele persoane din anturaj, iar la originea acestor animozitati se afla comportamente care sint nedemne de increderea dv. Simtiti de la o posta fatarnicia si linguseala cu scopuri egoiste, de aceea nu veti permite nimanui sa profite de buna vointa dv. Va trebui sa-i demascati pe prietenii falsi care, ascunsi in spatele unei masti de amabilitate, urmaresc sa obtina ceva de la dv. Afara cu mincinosii!TaurSinteti preocupat de viitor, de evolutia anumitor evenimente, de ceea ce va asteapta de acum incolo. Stati cu ochii atintiti la orizont, asteptind cu mult interes un anumit eveniment, care genereaza emotii puternice, trac, incertitudine, dar si o mare nerabdare. Stiti ca va fi o provocare interesanta pentru dv., de aceea va pregatiti sufleteste dinainte, ca sa fiti sigur ca veti intimpina situatia asa cum se cuvine.GemeniUmorul va poate scoate din multe incurcaturi, deci nu renuntati la zimbetul de pe buze orice ce ar fi! Atitudinea vesela, optimista, chiar superficiala un pic, va ajuta sa treceti peste toate fara sa puneti nimic la suflet. Aceasta detasare va rezolva multe probleme care, altora, le dau numai batai de cap, dar nu si dv., care stiti ca toate vor fi aduse la normal daca ginditi pozitiv. Cele mai bune solutii apar uneori din joaca, deci ce rost sa va incrincenati?RacInitiativele dv. pot fi blocate de atitudinea rigida, negativista, tematoare a colaboratorilor dv. Degeaba vreti sa rasturnati muntii, daca aveti alaturi numai persoane care se opun permanent de teama esecului. Ati putea avea succes si de unul singur, dar sinteti prea influentabil la refuzurile celor din jur. Cind vedeti cit de critic analizeaza ceilalti ceea ce faceti, incepeti sa va indoiti si dv. ca e o idee buna. Mai bine nu-i ascultati!LeuRezultatele muncii apar foarte greu astazi, pentru ca ati obosit sa va luptati cu morile de vint. Nimeriti numai printre colaboratori nervosi, agitati, care vor ca roadele eforturilor sa apara imediat, fara a intelege ca lucrurile bune si trainice se construiesc in timp. Nu va intelegeti cu unii colegi, mai ales cu cei tineri, care nu se concentreaza eficient si nu au rabdare sa-si duca sarcinile la capat. Preluati pe umerii dv. si o parte din responsabilitatile lor.FecioaraFiti atent la propunerile care vi se fac astazi, pentru ca ascund interese nesincere sau minciuni care va pot aduce prejudicii daca nu le demascati la timp. Persoanele cu care intrati azi in contact si care vor sa para prietenosi si buni, nu merita increderea dv. Degaja o anumita energie negativa ce va poate cauza neplaceri. Daca veti face echipa cu astfel de oameni cu caracter dubios, lumea v-ar putea asocia cu intentiile lor! Nu acceptati propunerile suspecte!BalantaLa amabilitate vi se raspunde cu agresivitate, dar nu va veti lasa invins de atitudini neprietenoase. Va pastrati calmul si blindetea in glas pina veti reuti sa-i dezarmati chiar si pe cei mai inversunati inamici. Daca veti vedea ca interlocutorul insista sa vi se adreseze cu rautate, paina la urma ii veti intoarce spatele, pentru ca nu are rost sa va stricati ziua din cauza lipsei sale de maniere. Nu-i puteti educa dv. acum...ScorpionAjutorul vine de departe, de la colegi din alta localitate, poate chiar de peste hotare, care vor juca, astfel, un rol important in solutionarea problemelor care va macina. Si dv., la rindu-va, ati putea interveni in activitatile unor persoane complet necunoscute, pentru ca detineti solutii la problemele lor. Daca apelati la specialisti, la oameni cu functie inalta sau cu o anumita faima, totul se va rezolva foarte usor.SagetatorAti trecut printr-o situatie similara cu cea de acum si altadata, cind nu ati fost lasat sa ajungeti la un anumit scop. Mereu aparea cineva care umbla la coarda dv. sensibila cu rugaminti si lacrimi si va impresiona in asa fel, incit renuntati singur sa mergeti mai departe. Trebuie sa cintariti foarte bine daca scopul pe care il doriti are sau nu importanta pentru dv., pentru ca daca veti fi mereu tras inapoi de slabiciuni si sentimentalisme, nu veti mai ajunge niciodata la visul dv.CapricornDragostea cere angajamente serioase, ca sa depaasiti faza sensibila a vorbelor frumoase si a iluziilor. Trebuie sa treceti la fapte amindoi, sa construiti ceva solid impreuna. Aveti o comunicare buna in cuplu, o compatibilitate excelenta la nivel emotional, dar aveti si planuri foarte clar stabilite de atins umar la umar. Partenerul va fi incintat sa afle ce serios priviti viitorul si va sustine, cu acelasi interes, eforturile.VarsatorDe dragul familiei, sinteti capabil de mari sacrificii. Nu conteaza acum ce vreti dv., ci ceea ce este mai bine pentru cei dragi. Nici urma de egoism sau de interese personale aici, pentru ca puneti in balanta doar ceea ce asteapta familia de la dv. In functie de dorintele lor, va veti trasa drumul de acum incolo, in directa legatura cu acestia. Stiti ca si ei ar face la fel in aceleasi conditii, deci sinteti gata sa va sacrificati.PestiCel mai bun prieten se dovedeste a fi un colaborator de serviciu pe care il priviti cu respect si oarecare distanta. Nu va permiteti sa va apropiati mai mult, dar prin sfaturile pe care vi le ofera, va dati seama ca va vrea binele si va priveste cu simpatie. Se poate spune ca va bucurati de protectia unei persoane influente, de la care ati putea avea multe de invatat. Va ia sub aripa sa si va incurajeaza sa va doriti si mai mult!
Conducerea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta “Unirea” al judetului Alba a primit, in cursul diminetii de ieri, de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu o atentionare meteorologica de “cod galben”. Fenomenele vizate constau în ploi însemnate cantitativ, descarcari electrice si intensificari de vint. Conform avertizarii, in cursul acestei zile, intre orele 1,00 si 21,00, în Transilvania vor fi averse ce vor avea caracter torential, descarcari electrice, intensificari ale vîntului ce vor lua trecator aspect de vijelie si vor fi conditii de grindina. Cantitatile de apa vor depasi 25 l/mp si izolat, îndeosebi la munte, 40 - 45 l/mp. “Avind în vedere conditiile si fenomenele meteorologice si hidrologice mentionate, comitetele locale pentru situatii de urgenta vor lua urmatoarele masuri: convocarea comitetelor locale pentru situatii de urgenta, stabilirea masurilor necesare pentru punerea în aplicare la nevoie a planurilor de aparare împotriva inundatiilor; monitorizarea evolutiei fenomenelor hidro-meteorologice si a posibilelor consecinte ale acestora; avertizarea populatiei, institutiilor si agentilor economici aflati în zonele de risc; avertizarea turistilor si a operatorilor economici din zonele turistice cu privire la fenomenele vizate; verificarea starii functionale a sistemelor de avertizare – alarmare din localitate; asigurarea masurilor pentru interventie, daca situatia impune acest lucru; pregatirea tuturor mijloacelor de interventie specifice; supravegherea zonelor sectiunilor înguste de pe cursurile de apa si curatarea acestora, în scopul evitarii blocarii lor cu plutitori, precum si a zonelor în care este posibila formarea torentilor; asigurarea permanentei la sediul primariilor. Cu aceasta ocazie, atentionam parintii privind supravegherea copiilor si interzicerea jocului acestora în apropierea cursurilor de apa, torentilor, pîraielor si a zonelor unde pot sa apara scurgeri de apa de pe versanti”, a avertizat presedintele Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Alba, prefectul Dan Coriolan Simedru.
Thiago Gomes a venit la Steaua sa creasca in ochii selectionerului PortugalieiMijlocasul portughez al echipei Steaua, Tiago Gomes, a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, sustinuta la Flachau, in Austria, ca s-ar bucura daca, datorita evolutiilor sale de la echipa de club, ar putea ajunge sa evolueze in nationala lusitana, informeaza site-ul oficial al vicecampioanei. „Inca de cind m-am apucat de fotbal, am muncit pentru a ajunge sa fiu selectionat la echipa nationala. Daca intr-o buna zi voi fi convocat la lot, voi fi foarte fericit, deoarece asta ar presupune ca selectionerul vede si apreciaza munca mea. Nu stiu daca personal am facut meciuri foarte bune pina acum, dar consider ca m-am integrat in echipa si important este ca jocul nostru sa creasca si, atunci cind va veni prima partida din campionat, sa fim la un nivel ridicat. M-am simtit bine in pozitia de joc de la ultimul meci, insa voi evolua acolo unde imi va spune antrenorul. El decide tactica de joc. Important pentru mine este sa ajut echipa", a declarat Tiago.Fara emotiiPentru Tiago meciurile cu CFR Cluj vor fi unele obisnuite, chiar daca la gruparea campioana evolueaza multi compatrioti de-ai sai. „Partidele dintre Steaua si CFR Cluj vor fi la fel ca toate celelalte pentru mine, chiar daca acolo evolueaza multi portughezi si reprezinta un duel important acum. Toate jocurile sint importante pentru mine, indiferent ca evolueaza portughezi sau nu. Cunosc mai multi jucatori din tara mea, care evolueaza acum la Brasov, la CFR si la Rapid", a adaugat Tiago. Atacantul brazilian a mentionat motivele pentru care a ales sa vina sa evolueze in Romania. „Atunci cind am venit in Romania a contat si faptul ca portughezii de aici s-au acomodat repede, dar cel mai important motiv a fost acela ca Steaua este o echipa mare, cu mari nume, care lupta anual pentru titlul de campioana si are sansa de a juca preliminarii de Liga Campionilor, competitie care reprezinta un obiectiv foarte important pentru mine. Nu pot nominaliza un jucator anume care m-a impresionat de la Steaua, fiindca nu este corect. Ma impresioneaza colectivul de aici, care este foarte puternic si foarte unit, ceea ce reprezinta o arma foarte puternica in campionat si in Liga Campionilor", a precizat Tiago Gomes.Goian vrea sa pleceAgentul de jucatori Peter Harrison, care il reprezinta in Anglia pe internationalul echipei Steaua, Dorin Goian, a declarat, ieri, pentru presa insulara, ca fundasul roman este „disperat" sa ajunga sa evolueze pentru gruparea de prima liga Sunderland, informeaza premiershiplatest.com. „Goian este disperat sa se transfere pe Stadium of Light (n.r. - stadionul pe care evolueaza Sunderland). Dorin ar fi incintat sa evolueze pentru Sunderland. Este disperat ca afacerea sa se incheie. El chiar spera ca Sunderland si Steaua sa ajunga la o intelegere", a spus Harrison. Sunderland a facut, saptamina trecuta, o oferta de patru milioane de euro pentru jucatorul stelist, insa negocierile au intrat in impas din cauza TVA-ului in valoare de 800.000 de euro pe care gruparea engleza ar trebui sa il plateasca. Banii din TVA ar urma sa fie recuperati in termen de 30 de zile de la perfectarea transferului. Gruparea engleza ar urma sa dea un raspuns definitiv in privinta achizitionarii lui Goian pina in aceasta dimineata. Fara resentimenteJucatorul lusitan Thiago Gomes a mentionat ca nu il intereseaza daca Steaua va intilni o echipa din Portugalia in turul trei preliminar al Ligii Campionilor. „Nu va conta pentru mine daca vom juca in preliminarii contra unei echipe din Portugalia. Noi va trebui sa cistigam cele doua meciuri si sa ne calificam. Eu apar culorile Stelei si trebuie sa joc cit mai bine pentru aceasta echipa. Daca vom juca impotriva conationalilor mei de la Vitoria Guimaraes, sper sa cistigam", a subliniat Gomes.
Municipiul Alba Iulia a fost pus de catre presa centrala pe lista localitatilor ale caror administratii ar avea de rambursat bani europeni pe care nu i-au putut folosi sau nu i-a folosit conform contractului. Informatia a fost demontata insa de catre responsabilii administratiei locale, care considera ca este vorba despre o eroare sau despre rea vointa. “Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintei a recuperat zeci de mii de euro si sute de milioane de lei de la institutii publice si societati comerciale din judetul Alba, care au derulat proiecte finantate din fonduri Phare. (...) Într-o situatie asemanatoare s-a aflat si Consiliul Local Alba Iulia, titular al proiectului de finantare din fonduri Phare privind lucrarile de infrastructura edilitara realizate în zona istorica a orasului, respectiv în Cetatea Vauban”, se arata intr-un articol publicat zilele trecute intr-un cotidian central. Reactia autoritatilor locale a fost insa prompta. “Este total neadevarat. Cred ca este o greseala sau informatiile au fost interpretate rau intentionat. Nu inteleg de unde au putut sa apara, dar sint total gresite”, a declarat directorul Serviciului de Elaborare si Dezvoltare Proiecte Comunitare din cadrul Primariei municipiului Alba Iulia, Crina Iacob.Informatii trunchiate“Investitia a fost realizata în scopul introducerii retelelor de canalizare, apa potabila si electricitate în santurile Cetatii si a avut o valoare totala de 948.340 euro. Sumele care au trebuit returnate în conturile Ministerului Dezvoltarii se cifreaza la 20.811 lei si 17.673 euro”, se mai spune in articolul citat. Explicatiile reprezentantilor administratiei locale au avut insa darul de a lamuri situatia. “Este total ireal. Raportul pentru acest proiect a fost depus anul trecut si nu au fost nici un fel de nereguli. Nu s-a solicitat nici o rambursare de sume si am avut controale din partea organismelor abilitate care nu au descoperit nereguli. Va spun ce s-a intimplat. De obicei in astfel de situatii, valoarea proiectelor este exprimata sub forma “pina la”, adica o valoare maxima pina la care trebuie sa ne incadram. A fost in acest caz, daca nu ma insel, vorba de 948.350 de euro. La licitatie am reusit sa ne incadram intr-o suma mai redusa, iar platile se fac in cazul unor astfel de proiecte in raport cu cheltuielile nu cu estimarile. Deci, am cheltuit cit am avut nevoie, in limita acelui maxim, nicidecum sa rambursam sume. Nu stiu de unde au aparut aceste informatii, dar sint false. Probabil a fost vorba despre alte administratii sau societati locale, dar nu este cazul la noi. In plus, nu inteleg de unde aceste diferente, pentru ca numai valoarea contractului este publica si nu exista niciodata o diferenta intre maxim si valoarea de licitatie”, a spus in replica directorul Serviciului de Elaborare si Dezvoltare Proiecte Comunitare din cadrul Primariei municipiului Alba Iulia, Crina Iacob.
Clubul Manchester City a oferit gruparii spaniole FC Barcelona 22 de milioane de lire sterline (aproximativ 27,5 milioane de euro) pentru transferul mijlocasului brazilian Ronaldinho, informeaza editia electronica a cotidianului Daily Mail. Oferta, care a fost transmisa prin e-mail, a fost confirmata in cursul noptii de duminica spre luni de o sursa din cadrul clubului catalan. Aceste informatii vin in urma speculatiilor privind o presupusa intelegere intre FC Barcelona si AC Milan pentru transferul internationalului brazilian. Numarul 10Manchester City i-a promis lui Ronaldinho numarul 10 pe tricou, care s-ar potrivi liniei vestimentare lansata de sponsorul sau tehnic, Nike, cel care ar putea sa suporte o parte din suma de transfer in Premier League. Pe de alta parte, vestile venite dinspre Milano anunta ca Ronaldinho s-a inteles deja cu gruparea lombarda pentru un salariu anual de 5 milioane de lire sterline (6,25 milioane de euro). Aceasta suma ar fi cu 100.000 de lire sterline (125.000 de euro) mai mica decit salariul saptaminal pregatit de Manchester City. Ronaldinho este asteptat sa faca un „anunt major" legat de viitorul sau in cursul zilei de astazi. Fratele si impresarul jucatorului brazilian, Roberto de Asis, erau asteptati, in cursul zilei de ieri, la Barcelona pentru a incepe discutiile cu gruparea catalana legate de viitorul fotbalistului.
Managerul clubului Inverness, Craig Brewster, a declarat ca o echipa sau doua din Grecia si una din Turcia si-au aratat interesul pentru atacantul Marius Niculae, la care gruparea scotiana ar fi dispusa sa renunte in schimbul sumei de 500.000 de lire sterline, informeaza Aberdeen Press and Journal. „Cred ca Marius si directorul sportiv Graeme Bennett vor discuta din nou in aceasta saptamina, pentru a vedea daca s-a mai intimplat ceva in privinta unui eventual transfer. El este inca jucator la Inverness. O echipa sau doua din Grecia si una din Turcia si-au aratat interesul fata de Niculae. Daca Inverness va primi o oferta rezonabila si o va accepta, atunci sper ca voi primi si eu ceva bani daca voi avea nevoie. Imi trebuie inca un portar si cel putin inca un atacant. Daca Marius va pleca, probabil voi avea nevoie de doi", a spus Brewster.
“Deschide ochii! Fara riscuri in plus!”, aceasta este egida dupa care se desfasoara, in aceasta perioada, la Vama Veche, o campanie la care participa activ Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Alba, pe tema reducerii riscurilor asociate consumului de droguri in statiunea de la “marginea” Litoralului Marii Negre. Potrivit coordonatorului CPECA Alba, Claudiu Dusa, Agentia Nationala Antidrog în parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Tineret si cu sprijinul United Nations Office for Drugs and Crime si Romanian Harm Reduction Network (alaturi de ong-urile ALIAT, ARAS, INTEGRATION, SAMUSOCIAL) organizeaza, in perioada 14 -18 iulie, o campanie de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri în Vama Veche. “Beneficiind de aportul unui numar de 30 de profesionisti - psihologi, medici si asistenti sociali - din Centrele de Prevenire, Consiliere si Evaluare Antidrog si Centrele de Asistenta Integrata în Adictii ale Agentiei Nationale Antidrog si din ONG-urile care activeaza în domeniu, echipa de implementare si-a propus sa disemineze informatiile cele mai potrivite privind riscurile asociate consumului de droguri - hepatite, HIV-SIDA, supradoza, coma alcoolica etc. - unui grup tina de 5000 de tineri, care se vor afla în perioada 14 iulie - 18 august pe plaja din Vama Veche. Au fost realizate aproximativ 25.000 de materiale de promovare a campaniei, care se adreseaza consumatorilor de droguri si nu numai, cu virste cuprinse între 15 si 29 de ani, aflati în vacanta pe Litoralul Marii Negre, în statiunea Vama Veche”, a declarat Cladiu Dusa. El a mai precizat ca, la fel ca si în anul trecut, campania “Deschide ochii! Fara riscuri în plus!” va promova si cooperarea internationala, experienta comuna servind drept temei pentru parteneriatul transfrontalier cu “National Centre for Addictions” din Bulgaria, demers sprijinit de organizatia Brigada Internationala Antidrog, partener al campaniei. Practic, timp de cite o saptamina, în Vama Veche si apoi pe plajele Litoralului bulgaresc, echipe mixte de specialisti români si bulgari vor promova serviciile noastre antidrog. Din partea CPECA Alba la aceasta campanie participa coordonatorul centrului, Claudiu Dusa.
Noul director executiv al gruparii Valencia, Juan Villalonga, i-ar fi oferit un contract pe doi ani lui Luis Aragones, selectionerul Spaniei si nou antrenor al formatiei Fenerbahce, informeaza cotidianul Marca de ieri, citat de AFP. Jurnalul spaniol, care nu citeaza nicio sursa, subliniaza ca acordul ar putea fi realizat in „urmatoarele ore".Aragones, care a semnat cu Fenerbahce de curind, isi poate rezilia contractul in orice moment, fara nicio indemnizatie, scrie Marca, publicatia precizind ca actualul antrenor al Valenciei, Unai Emery, numit la finalul lunii mai, va fi demis. Juan Villalonga, fost presedinte al grupului de telecomunicatii Telefonica, a preluat conducerea executiva a clubului Valencia saptamina trecuta. Valencia, dupa un sezon dificil, a terminat pe locul 10 in campionatul Spaniei, la 34 puncte de invingatoarea Real Madrid, insa va juca in Cupa UEFA datorita victoriei din Cupa Spaniei.
Prefectul Calin Platon (foto) a emis ieri un ordin prin care s-a organizat la nivelul judetului Cluj un Centru Local de Combatere a Bolilor, care inlocuieste Comandamentul Antiepizootic Judetean. Ordinul prevede ca sefii serviciilor publice deconcentrate si ai altor institutii ale statului cu responsabilitati in cazul producerii unor epidemii vor asigura personalul de specialitate la nivelul fiecarei unitati administrativ-teritoriale din judet, existind si specialisti care vor face parte din unitatile locale de sprijin. Noul Centru va cuprinde in alcatuirea sa o unitate locala de decizie, o unitate operationala locala, condusa de directorul executiv al Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DNSVA) Cluj, respectiv Unitatile locale de sprijin conduse de catre primarii localita-tilor din judet. Pina la sfirsitul saptaminii, conducerea DSVSA Cluj, precum si edilii-sefi ai unitatilor administrative teritoriale, in calitatea lor de conducatori ai unitati operationale locale, vor trebui sa prezinte Institutiei Prefectului componenta acestor structuri. De asemenea, monitorizarea constituirii si functionarii unitatilor operationale locale si a unitatilor locale de sprijin, precum si asigurarea secretariatului Centrului Local de Combatere a Bolilor al Judetului Cluj revine DNSVA. Centrul de Combatere a Bolilor aa fost instituit in baza Legii nr. 1/2008, care vizeaza organizarea activitatii sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor. Legea prevede ca, pentru sprijinirea actiunilor de lupta impotriva bolilor transmisibile ale animalelor si a zoonozelor, la nivelul prefecturilor se constituie, sub conducerea prefectilor, astfel de centre locale de combatere a bolilor.
Intr-un moment deosebit de delicat atit pentru procesele post revolutionare ale comunismului cit si pentru sfera politica, liderii organizatiilor de luptatori in evenimentele din decembrie 1989 acuza folosirea imaginii revolutionarilor pentru interese electorale. Desi spun ca se simt utilizati de fiecare data in preajma alegerilor, revolutionarii anunta ca nu se vor implica in viata politica si nici in activitatea partidelor. Prezenti la Alba Iulia cu ocazia intilnirii regionale a liderilor de filiale locale, conducatorii Blocului National al Revolutionarilor 1989 au vorbit si despre apropierea mult prea evidenta dintre imaginea partidelor politice si cea a revolutionarilor. Totusi, liderii BNR 1989 considera ca sferele de influenta sint controlate de grupuri de interese mult mai puternice decit partidele si ca, in ultimii 18 ani, imaginea Revolutiei a fost denaturata si manipulata atit din interiorul organizatiilor cit si din afara lor. Tot cu aceasta ocazie, liderii revolutionarilor au comentat situatia privind procesul de deshumare al sotilor Ceausescu si interesul subit al presei si opiniei publice pentru evenimentele din 1989. “Romanii au dreptul sa stie adevarul”Liderii BNR 1989 considera ca este mai mult decit necesara o confirmare a locului in care se afla inmormintati sotii Ceausescu, fiind indeplinit astfel chiar un deziderat al Revolutiei - aflarea adevarului si realitatii. “Credem ca toti romanii ar trebui sa cunoasca adevarul, iar institutiile statului ar trebui sa dea raspunsuri clare si sa dea dovezi la fel de clare. Orice strategie politica referitoare la regimul comunist cade, pentru ca adevarul istoric este mai presus de astfel de strategii. Opinia publica are dreptul sa cunoasca toate aceste adevaruri pentru care au luptat cei care au iesit pe strazi in decembrie 1989”, a fost de parere Dorin Maior, presedinte al BNR 1989. “Vorbim de grupurile de interese, nu de partide, pentru ca grupuri de interese sint in toate partidele. Ei bine, aceste grupuri de interese scot acum in prim plan aceste evenimente, tocmai in pragul alegerilor parlamentare, care sint primele semi-uninominale, tocmai pentru ca exista unele interese. Exista persoane cu bani, cu putere care pot ajunge in functii in Parlament si poate pentru unii dintre ei sint folositoare aceste discutii si reamintirea evenimentelor de atunci. Poate pentru altii nu sint atit de folositoare, dar totul este in legatura cu interesul acestor grupuri”, a completat presedintele Consiliului National al BNR 1989, Mircea Bucur. Folositi periodicDesi le-a fost greu sa accepte, liderii revolutionarilor au recunoscut ca se simt folositi de fie-care data cind se apropie alegerile. “Nu intimplator apar acum tot felul de informatii si documente desecretizate. Au scos-o acum cu securistii infiltrati in trupele armatei. Pai, atunci inseamna ca armata noastra era chiar zero. Sint greu de conceput astfel de chestii, pentru ca in armata exista o anumita disciplina si daca bagi intr-un pluton citiva oameni automat se vede. Nu stiu ce se doreste, dar se pregateste ceva si poate se cauta tapi ispasitori pentru a proteja pe cineva. Nimic nu se face intimplator si sintem foarte interesati si noi de ce se va intimpla pina la alegeri”, a declarat presedintele CNBNR 1989, Mircea Bucur. Colegul sau de la Brasov a fost chiar mai transant in aceasta problema. “Atita timp cit tot ce este legat de dosarele si recunoasterea meritelor revolutionarilor este legat de politica, nu se poate spune ca nu are influenta. Da, probabil ca sintem folositi de politicieni. Au reusit sa ne foloseasca si luptam sa nu mai fim folositi. De asta dorim sa ne implicam in viata sociala a acestei tari, dar nu partinic si politic. Tot de asta am stabilit sa nu colaboram cu nici un partid, indiferent care este acesta. Practic este un razboi intre politicienii care recunosc Revolutia si cei care nu o recunosc si la asta se rezuma totul”, a spus presedintele Blocu-lui National al Revolutionarilor 1989, Dorin Maior. Mai activiTocmai pentru a se feri de neplacerile provocate de sfera politica, revolutionarii au anuntat ca vor incerca sa devina mai activi in societatea actuala. “Pozitia noastra si comunicatele noastre apar numai in prag de alegeri. Da, sintem folositi odata la patru ani sau periodic, atunci cind sint alegeri, dar totul se intimpla pentru ca intre noi sint destui care au interese si poate ca nu au o prea mare legatura cu Revolutia. Vom incerca sa ne implicam mai mult in viata sociala. Poate ca in acest fel vom putea stopa astfel de practici”, a fost de parere Mircea Bucur. Tot de frica politicii, liderii revolutionarilor au evitat sa se alieze cu vreun partid. “Nu s-a stabilit nici un fel de raport sau acord de colaborare cu niciunul dintre partidele politice din Romania. Unii dintre noi sintem membri ai unei formatiuni sau alta, dar nu vom colabora cu nimeni decit daca ne reprezinta interesele”, a declarat Dorin Maior, completat de presedintele BNR 1989 Alba Iulia, Horea Bardas. “Totul se leaga de treaba cu impostorii, pentru ca si acestia contribuie la folosirea revolutionarilor, dar nimeni nu vrea sa faca nimic pentru ca este vina tocmai a Secretariatului General al Guvernului. Se iau decizii politice privind Revolutia si revolutionarii si asta este realitatea”, a incheiat Horea Bardas.
Victor Hanescu a urcat 21 de pozitii si se afla pe locul 59 in clasamentul ATP EntryTenismanul Victor Hanescu, care a cistigat, duminica, turneul de la Gstaad, din Elvetia, a obtinut primul titlu ATP din cariera, la 35 de ani dupa ce un alt roman, Ilie Nastase, s-a impus la competitia elvetiana. Hanescu, in virsta de 27 de ani, numarul 80 mondial, se afla la a doua finala la un turneu ATP, dupa ce anul trecut s-a calificat in ultimul act al competitiei de la Bucuresti, unde a pierdut insa in fata francezului Gilles Simon. Potrivit agentiei France Presse, Victor Hanescu a facut o adevarata senzatie simbata, cind l-a eliminat in semifinale pe elvetianul Stanislas Wawrinka, cap de serie numarul 1 si numarul 10 mondial, cu scorul de 6-3, 3-6, 6-4. In finala de duminica, Hanescu l-a invins pe rusul Igor Andreev, cap de serie numarul 7, cu scorul de 6-3, 6-4, dupa un meci ce a durat o ora si 10 minute. Pentru cistigarea turneului de la Gstaad, Victor Hanescu va primi un cec in valoare de 65.000 de euro si 175 de puncte ATP.Victorie de neuitatTenismanul Victor Hanescu a declarat ca nu va uita niciodata primul titlu ATP, pentru ca are o insemnatate aparte pentru el. „Este foarte bine ca am cistigat primul titlu aici, nu voi uita niciodata acest lucru. A fost un turneu foarte reusit pentru mine si ma bucur ca am spart gheata cu acest rezultat. Sper ca de acum sa creasca si performantele, pentru ca, pina acum, rezultatele din acest sezon au fost mediocre", sustine Hanescu, primul jucator roman care a obtinut acest trofeu dupa legendarul Ilie Nastase in 1973. In replica, adversarul sau din finala spune ca nu a avut sanse sa-l contracareze pe roman. „Am pierdut a doua oara aici, dar voi reveni. Victor a fost de nebatut", a declarat Igor Andreev, care a mai pierdut finala de la Gstaad si in 2004, in fata lui Roger Federer.Salt importantTenismanul Victor Hanescu a urcat 21 de pozitii si se afla pe locul 59, cu 703 de puncte, in clasamentul ATP Entry, dat publicitatii ieri, informeaza site-ul atptennis.com. Urcarea de 21 de locuri se datoreaza exlusiv victoriei de la turneul de la Gstaad. Urmatorul roman din clasament, Adrian Cruciat, se afla pe pozitia 149, cu 304 puncte, dupa o coborire de un loc. In clasamentul ATP Race, Hanescu a urcat 36 de pozitii si se afla pe locul 65, cu 63 puncte, Victor Crivoi a coborit pe locul 181 (6 locuri), el avind patru puncte. La dublu, cel mai bine clasat roman este Horia Tecau (locul 99, 620 puncte), urmat de Florin Mergea (locul 109, 570 puncte). Laudat de presa strainaPresa elvetiana lauda performanta tenismanului Victor Hanescu, amintind printre atuurile romanului „calmul, stapinirea de sine, jocul solid si constant practicat pe durata competitiei". Cotidianul elvetian Blick titreaza „Victor, regele de la Gstaad", adaugind ca romanul „a obtinut o victorie de senzatie la Gstaad, intr-un sezon nu prea reusit". „Victor Hanescu pe urmele lui Ilie Nastase", titreaza agentia Sportal, care noteaza ca „dupa 35 de ani a venit din nou rindul unui roman sa isi treaca numele in cartea de aur a cistigatorilor Open-ului de la Gstaad". „Victor Hanescu a cistigat pe merit primul sau turneu din cariera, intr-un week-end in care l-a invins in semifinale pe Stanislas Wawrinka (6-3, 3-6, 6-4) si in finala pe rusul Igor Andreev (6-3, 6-4). In finala romanul nu a prea tremurat, jocul sau fiind clar mai solid decit al rusului Andreev, care jucase in aceeasi zi si semifinala cu Guillermo Garcia-Lopez. In plus, Hanescu nu a mai cedat psihic, asa cum i se intimplase anul trecut, la Bucuresti", adauga Sportal.
Indrumati sa-si gaseasca meseriaFoto FRCCFTinerii sint fericiti ca exista oameni carora le pasa de soarta lorAl treilea centru comunitar al FRCCF si-a deschis portile la inceputul anului, primind 15 adolescenti din familii defavorizate sau centre de plasament. In 6 luni de activitate, membrii centrului „Clujul are suflet“ au ajuns sa se ocupe de 65 de tineri cu virste cuprinse intre 14 si 20 de ani. „Scopul nostru e sa ajutam copiii sa-si identifice meseria si in final sa-si gaseasca un loc de munca“, declara Camelia Mates, director de imagine FRCCF. Tinerii frecventeaza centrul comunitar atit pentru a fi indrumati profesional, cit si pentru a participa la diferite activitati. Dupa ce se intorc de la scoala, adolescentii isi continua programul la centrul comunitar. Ei sint ajutati la teme sau meditati la diferite materii: romana, matematica, informatica si limbi straine. „Psihologul din echipa ii consiliaza pentru orientare profesionala si pentru a afla ce ii preocupa pe tineri“, afirma Camelia Mates. Situatia socio-economica a fiecarui adolescent e stabilita in ancheta sociala, realizata de specialistii fundatiei. In functie de aceasta, tinerii beneficiaza nu numai de indrumare spre un loc de munca, dar si de consiliere terapeutica pentru remedierea traumelor psihice. Activitatile din timpul liber organizate pe subiecte de interes, sint momentele cele mai placute ale copiilor. Ei participa la cercuri de teatru, dans, arte plastice, dar si la activitati sportive. „Tinerii dispun si de activitati de relaxare: ii ducem la teatru, film sau la meciuri de baschet. Vara aceasta vom organiza citeva excursii in imprejurimile Clujului“, declara Camelia Mates. Un progres semnalat de FRCCF este faptul ca 22 de tineri sint deja angajati peste vara. Acestia dispun de locuri de munca din cadrul specializarii studiate in scoala.Antreprenori si in alte locuriUn alt proiect FRCCF aflat in derulare este sustinut financiar de „Proiectul Autostrada Transilvania“ si este legat de tinerii din mediul rural. 12 copii din Copaceni, comuna Tureni, vor invata sa-si caute un loc de munca, sa economiseasca bani si sa puna bazele propriei afaceri. Ei vor fi sustinuti si de colegii lor din Cluj care au trecut deja prin toti pasii cursului. Dupa aceasta experienta, in scoala din Tureni se va organiza un cerc de antreprenoriat pentru toti elevii din localitate. Partea practica va pune la incercare talentul de antreprenori si imaginatia participantilor. Ei vor trebui sa infiinteze o mica afacere profitabila. In functie de aportul lor la acest exercitiu si de participarea activa la cursuri, cei 12 copii vor fi premiati.
Ce se intelege?Panoul atrage atentia localnicilor, insa nu toti stiu cum sa interpreteze datele oferite. “Am observat panoul, ne mai uitam si noi, dar nu intelegem toate datele”, a spus Nistor Ileana, vinzatoare. Tocmai de aceea, ca solutie, Vasile Todea, directorul Agentiei Judetene de Protectie a Mediului spune ca “se lucreaza deja la modificarea softului, iar in functie de culori, datele vor putea fi mai usor interpretate, culoarea verde reprezentind un grad normal, portocaliu pentru atentionare, iar rosu in situatii grave”. El a precizat ca activitatea de actualizare a soft-ului va fi gata peste aproximativ o saptamina, iar datele vor putea fi interpretate mult mai usor, pe coduri de culori. Informatiile transmise sint fie folositoare, fie de neinteles, dar unii isi pun problema rezolvarii problemelor legate de poluare. “Am observat si eu panoul, dar la ce foloseste daca nu se iau masuri?”, s-a intrebat Vlad Eliseiu, tehnician.De efect si cu informatii utilePutine persoane nu observa panoul, acesta “arata bine si e foarte util”, a spus I. Augustin, sudor.Cu putine cunostinte de chimie, unii localnici inteleg datele oferite. “La o privire mai atenta, pare destul de rentabil, informatiile despre poluare sint folositoare, iar daca nu se semnaleaza nimic grav, e foarte bine”, a spus Armenciu Daniel, politist. Femeile, in special, iau in calcul doar datele legate de prognoza meteo, “Cind astept la semafor urmaresc datele legate de temperatura, umiditate, chiar si ora, cind e nevoie”, a declarat C. Adriana, studenta.Directorul APM Alba a recunoscut ca panoul nu a avut pina acum vreun impact vizibil, dar crede ca cetatenii il vor aprecia. In privinta masurilor “colaterale”, Vasile Todea a afirmat ca “au fost semnate protocoale cu autoritatile locale si insitutiile care pot lua masuri, dar, deocamdata, limitele, desi destul de ridicate, sint normale si nu au atins pragul de alerta”. Ce se monitorizeazA?Reteaua de monitorizare a calitatii aerului (RNMCA) cuprinde 117 statii automate de monitorizare a calitatii aerului si 17 statii mobile.Panourile evalueaza influenta traficului asupra calitati aerului, raza ariei de reprezentativitate fiind de 10 - 100 m, iar poluantii monitorizati sint dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), compusi organici volatili (COV) si pulberi in suspensie (PM10 si PM2,5).Mai multe informatii se gasesc pe www.calitateaer.ro.
Federatia Internationala de Box (AIBA) a decis sa reduca la un an suspendarile pe viata date celor trei pugilisti romani Bogdan Dinu, Ronald Gavril si Iulian Stan, surprinsi incercind sa fure dintr-un magazin, in octombrie 2007, cind se aflau cu lotul Romaniei la Campionatele Mondiale de la Chicago. „AIBA nu i-a reabilitat, ci le-a redus pedeapsa la un an. De la suspendare pe viata li s-a redus la un an. Nu au fost declarati nevinovati. Daca era asa, nu ar mai fi fost pedepsiti deloc, insa ei trebuie totusi sa isi ispaseasca suspendarea de un an. In urma demersurilor noastre pedeapsa s-a redus. S-a ameliorat, dar acum nu poti sa spui ca sint nevinovati", a declarat Rudel Obreja, presedintele FR de Box.Suspendare duraLa sfirsitul lunii octombrie 2007, AIBA a anuntat ca Bogdan Dinu, Ronald Gavril si Iulian Stan au fost exclusi pe viata din boxul amator si trimisi acasa de la Campionatele Mondiale de Box de la Chicago, dupa ce au fost surprinsi incercind sa fure dintr-un magazin. La intoarcerea in tara, cei trei boxeri au declarat ca sint nevinovati si ca sint victimele unei neintelegeri. Intre timp, unul dintre cei trei pugilisti, Bogdan Dinu, a trecut la box profesionist, cistigand primul sau meci in luna aprilie, in cadrul Galei Invincibilii de la Bucuresti, cind l-a invins la puncte, in patru reprize, la categoria grea, pe canadianul Stephane Tessier. „E prea tirziu acum. Eu voiam sa prind Olimpiada. Acesta este singurul meu mare regret, ca nu am reusit sa particip. Pentru mine e gata cu amatorii. Acum am o alta cariera, cea de profesionist. Vreau sa fac aici mare performanta, o data ce am ales acest domeniu", a afirmat Dinu.
Federatia Romana de Handbal (FRH) a comunicat, ieri, Comitetului Olimpic si Sportiv Roman (COSR), lista oficiala de 15 jucatoare din nationala Romaniei pentru Jocurile Olimpice de la Beijing. Componenta nationalei feminine este urmatoarea: Portari - Luminita Hutupan Dinu, Tereza Tamas, Talida Tolnai, Jucatoare de cimp - Valentina Elisei-Ardean, Ramona Maier, Ada Olteanu-Nechita, Ionela Gilca Stanca, Florina Birsan, Carmen Amariei, Adina Meirosu, Cristina Neagu, Valeria Bese, Narcisa Lecusanu, Aurelia Bradeanu, Mihaela Ani-Senocico. Antrenorii Gheorghe Tadici si Dumitru Musi au renuntat la doua din jucatoarele care au facut pregatirea din ultima perioada, adica la pivotul Raluca Ivan (Oltchim Rimnicu Vilcea) si extrema stinga Camelia Balint (HCM Baia Mare).Ultimele testeConform regulilor impuse de Comitetul Olimpic International, la Jocurile Olimpice pot face deplasarea si pot fi inscrise pe foaia de joc doar 14 jucatoare. A 15-a jucatoare va fi rezerva, urmind a fi folosita doar dupa faza grupelor. Conform declaratiilor celor doi tehnicieni ai nationalei Romaniei, a 15-a jucatoare va fi unul din portari. Reprezentativa tricolora se afla la Cluj, unde va sustine, miercuri (ora 19.00), o partida de verificare cu nationala Ungariei, una similara fiind programata, in deplasare, la Debrecen, vineri (tot ora 19.00). Ultimele teste inaintea plecarii la Jocurile Olimpice vor avea loc in Franta, intre 23 si 28 iulie, in compania echipei tarii gazda, a campioanei mondiale Rusia, si a Braziliei. Echipa va pleca spre Beijing in 1 august, capitanul Valeria Bese fiind si portdrapelul delegatiei olimpice a Romaniei. Pina la aceeasi data mai pot fi operate modificari in componenta lotului, in cazul in care ar interveni accidentari.
Pilotii de la Napoca Rally Team se pregatesc pentru prima cursa pe macadam din actualul sezon, ce se va disputa la Sibiu (17-19 iulie), in cadrul etapei a 5-a a Campionatului de Raliuri al Romaniei Dunlop. Astfel, Marco Tempesta, cel mai bine situat pilot al echipei clujene in clasamentul general al pilotilor (n.r., locul 2), nu si-a ascuns dorinta de a-si vedea echipa triumfatoare pe macadamul sibian: „Pornim ca de fiecare data cu ginduri mari, ne dorim cea mai inalta treapta a podiumului. Dorim sa ocupam la Sibiu primele doua locuri. Va fi, insa, foarte dificil, concurenta este foarte puternica, iar Raliul Sibiului este cel mai dur din campionat. Echipa, insa, s-a pregatit foarte mult, toti pilotii Napoca Rally Team iubesc macadamul, in afara de Tomi (n.r., Thomas Abraham), care nu a parcurs inca suficienti kilometri pe aceasta suprafata, si de aceea avem asteptari mari“, a declarat italianul. Sperante intr-un rezultat bun isi pune si echipajul Bogdan Marisca / Sebastian Itu, care intentioneaza sa puna capat seriei negre de abandonuri din acest sezon: „Este prima etapa de macadam cu o masina cu care inca nu am fost pe aceasta suprafata. Evident ca ne dorim sa cistigam, dar va fi o adevarata loterie. Am cistigat de doua ori la Sibiu, dar am si abandonat de doua ori din pozitia de lider“, a incheiat Marisca. Danny Ungur / Petru Jucan, Thomas Abraham / Rares Silasi si Vlad Cosma / Adrian Jucan sint celelalte echipaje care vor incerca sa apropie Napoca Rally Team de prima pozitie in ierarhia echipelor, ocupata in acest moment de Hiparion RT1. De mentionat ca Bogdan Stanoiev si Dan Hatigan nu vor alerga vineri si simbata la Sibiu, pentru a nu periclita participarea lor in Finlanda, a doua etapa de WRC din cele trei oferite de Napoca Rally Team tinarului pilot timisorean in acest sezon. „Din pacate au fost distruse doua masini una dupa alta, in Sardinia si la Cluj, se lucreaza inca la ele si nu am vrut sa riscam ca Bogdan sa nu aiba masina disponibila in Finlanda“, a precizat Marco Tempesta.
Fundasul Cosmin Contra s-a inteles cu Getafe si va semna prelungirea contractului sau pentru inca un an. „Ma simt bine la Getafe. Am mai avut oferte, dar cei de la Getafe m-au dorit cel mai mult, astfel ca am hotarit sa-mi prelungesc contractul cu ei pe inca un an", a spus Contra. Despre FC Timisoara, „Gurita" a spus ca echipa de pe Bega va fi mereu echipa sa de suflet. „Nu am ajuns la o intelegere cu domnul Iancu, dar nu-i nicio problema. Getafe era foarte interesata sa continuam si am hotarit sa ramin la ei. Mi-ar fi placut sa vin la Poli, sa ma implic si in alte privinte. Puteam veni cu niste jucatori profesionisti suta la suta, care dadeau sigur randament, fotbalisti foarte potriviti pentru Poli, dar totul depinde de strategia domnului Iancu", a incheiat fundasul.
Din cele 28 de echipe care vor juca meciuri în aceasta saptamina, sapte sint debutante în Liga Campionilor. Campioana Tarii Galilor, Llanelli AFC, va evolua contra echipei letone FK Ventspils, iar Santa Colona, din Andorra, va întilni pe FBK Kaunas. Alte formatii aflate la primul contact cu Champions League sint FC Buducnost Podgorica (Muntenegru), care va întilni pe Tampere United, NSI Runavik (Insulele Feroe), care va juca împotriva lui FC Dinamo Tbilisi, si campioana Irlandei, Drogheda, aceasta urmind sa joace împotriva lui FC Levadia Tallinn. Campioana Bosniei, FK Modrica, va disputa marti al cincilea meci în cupele europene, cind va întilni, în Albania, pe KS Dinamo Tirana, iar tot atitea meciuri a jucat si campioana din Azerbaidjan, FC Inter Baku, care va evolua contra lui FK Rabotnicki din Macedonia. Meciurile din prima mansa a turului I preliminar din Liga Campionilor sint programate pentru astazi si miine, iar primul tur preliminar din Cupa UEFA se va desfasura joi. Programul de azi al primei manse din turului I preliminar din Liga Campionilor: Inter Baku – Rabotnicki; Llanelli – Vetspils; Santa Coloma – Kaunas; BATE Borisov – Valur Reykjavik; Tampere United – Buducnost Podgorica; Anorthosis – Pyunik; Dudelange – Domzale; Dinamo Tirana – Modrica; Valletta – Artmedia; Murata – Goteborg. Miine vor avea loc urmatoarele meciuri: Dinamo Tbilisi – Aktobe Sheriff, Drogheda – Levadia, Linfield – Dinamo Zagreb. Mansa secunda este programata pe 22 si 23 iulie.
Datele rezulta dintr-un studiu realizat de Inspectoratul Scolar Judetean Alba, care a cerut elevilor din mai multe licee si de la scolile de arte si meserii sa raspunda unui chestionar, in care li s-a cerut sa desemneze materiile preferate si materiile inutile, dar si sa isi explice pozitia. Rezultatele au fost centralizate si au fost date ieri publicitatii. Chestionarul a fost realizat de inspectorul scolar general adjunct Oana Badea si a cuprins opt intrebari. Cei 124 de elevi respondenti, care au format esantionul pentru acest studiu, au desemnat limba romana prima in topul preferatelor si chimia in topul materiilor inutile. Surprize in topul materiilor preferate si inutileElevii care au raspuns celor opt intrebari au fost alesi din licee si profile diferite, pentru a se avea in vedere o imagine cit mai ampla si mai reala a preferintelor si a problemelor liceenilor. Preferintele, la fel ca si antipatiile, fata de anumite materii au trebuit justificate de elevi. Primele trei materii preferate de catre elevi au fost romana in proportie de 35,48%, engleza cu 31,45% si educatia fizica in proportie de 29%. Justificarea in cazul romanei si a englezei a fost aceea ca aceste materii sint foarte utile in viata de zi cu zi, sint materii de pregatire pentru bacalaureat si sint utile si dupa admiterea la facultate pentru cei care doresc sa urmeze cursuri universitare. La polul opus, in topul materiilor considerate inutile se afla chimia, care a obtinut 29,83% din votul negativ al elevilor, in mod surprinzator, istoria cu 25,80% si latina care a fost considerata o materile inutila de 24,18% dintre elevi. “Am considerat util sa aflam care sint materiile pe care elevii le considera preferate sau inutile, pentru a avea o imagine reala a optiunilor liceenilor din judetul Alba. Am avut si citeva surprize, matematica si informatica, materii la care ne asteptam sa fie in topul preferintelor, s-au aflat doar pe ultimele locuri, deoarece au fost depunctate chiar de elevii de la profilul matematica-informatica, unde o parte a liceenilor au trecut informatica in rindul materiilor inutile”, a spus Oana Badea.Relaxare prin miscareIn chestionar, elevii au fost pusi sa se pronunte si asupra altor aspecte, timpul petrecut la scoala si cel pe care ei il considera suficient pentru studiu in orele de clasa, dar si initiativa unei ore de educatie fizica, in fiecare zi. Conform studiului, elevii petrec la scoala sase - sapte ore pe zi, desi ar dori un program de patru - cinci ore pe zi la scoala, intre aceste ore 62% dintre respondenti ar agrea o ora de educatie fizica in fiecare zi, 27,41% nu ar agrea, iar pentru 9,69% dintre acestia nu conteaza daca aceasta materie este programata in fiecare zi. “Elevii considera ca au un program incarcat si marea lor majoritate si-ar dori o ora de educatie fizica in fiecare zi, dar cu specificatia ca nu doresc educatie fizica in forma actuala, cu probe si norme, doresc o ora de recreere prin miscare, o ora in care sa se poata juca un joc de echipa. Aceste observatii au fost facute de elevi si ne duc la ideea ca ar trebui regindita programa pentru disciplina de educatie fizica”, a explicat inspectorul scolar general adjunct. Modalitate de predareUn subiect delicat, care a fost atins de acest chestionar, a fost acela al modalitatii de predare, prin dictare sau dialog. In topul materiilor care sint predate fara dictare se afla matematica cu un procent de 33,33%, romana care a luat 25,20% din voturile elevilor si economia - contabilitatea cu un procent de 22, 75%. “Felul in care o materie este prezentata de profesor la clasa este foarte important pentru elev si determina in mare masura preferintele si antipatiile liceenilor fata de unele discipline. Doar 19 discipline sint enuntate ca materii la care nu se dicteaza, in timp ce oferta preuniversitara este mult mai mare. De aici rezulta nevoia acuta de formare pentru schimbarea metodei. Educatia fizica si educatia plastica, numite ca discipline la care nu se dicteaza, par o gluma, dar in realitate acestea apar dominante la o clasa, ceea ce dovedeste ca predarea se face excesiv prin dictare la acea clasa”, a spus Oana Badea pe marginea concluziilor chestionarului.
Suporterii Universitatii au motive de bucurie. Mijlocasul Zeno Bundea va evolua si in sezonul viitor la Universitatea, in liga secunda. „Miine (n.r. astazi) vin la Cluj si ma voi prezenta la antrenamente. Mi-am dat acordul sa joc la Universitatea si urmeaza sa semnez si contractul. Din partea mea nu este nici o problema, sper sa nu apara surprize din partea conducerii“, a mentionat Bundea. Acesta nu facut un secret din motivele care l-au determinat sa aleaga Clujul, in detrimentul unor oferte mult mai avantoajoase, din tara si din Israel: „Personal, eu m-am simtit foarte bine cit timp am jucat la «U». N-am venit pentru bani acum, sint alte aspecte, mult mai importante. Sint aproape de familie, de copil, de casa (n.r., Oradea) si nu ma gindesc doar la bani. Daca judecam astfel, as fi putut ajunge la Galati, unde mi s-a propus un contract dublu fata de cel pe care il voi semna cu «U». Era pregatit tot, il aveam in masina si tot ce trebuia sa fac era sa-l semnez. Au fost si propuneri din Israel, foarte avantajoase“, a continuat fotbalistul. In ceea ce priveste obiectivul din sezonul viitor, clasarea echipei in primele sase in Liga secunda, Bundea considera ca este unul realist: „Sintem increzatori, toata lumea doreste sa se realizeze ceva si eu chiar cred ca vom face o treaba buna. Cel mai important este ca echipa sa mearga bine“.
Dupa demisia lui Adrian Ilie de la Steaua, au aparut zvonuri care dadeau ca sigura sosirea la echipa din Ghencea a cuplului Mihai Stoica - Dan Petrescu, ambii aflati in acest moment la Unirea Urziceni. Antrenorul Dan Petrescu a declarat, printr-un comunicat de presa, ca aceste zvonuri sint doar speculatii. „Sint foarte fericit la Urziceni, unde imi doresc sa imi termin cei doi ani de contract ramasi si sa incercam sa obtinem alte performante. Nu inteleg rostul acestor speculatii din presa, pentru ca pe mine nu m-a contactat oficial nimeni din conducerea Stelei sau vreo persoana din anturajul clubului din Ghencea in legatura cu eventuala preluare a conducerii tehnice. Aceste speculatii nu fac bine nici lui Marius Lacatus, nici mie, nici cluburilor Steaua si AFC Urziceni. Eu sint prieten bun cu Marius Lacatus, ii doresc tot binele din lume, sa ramina antrenor la Steaua cit mai mult si sa aiba liniste. Atit eu, cit si Marius nu cerem decit sa fim respectati", a spus Dan Petrescu.
„La «U» nu se doresc caractere“Foto Diana SandorEvolutiile lui Suller in tricoul "studentilor" nu sint apreciate de antrenorDupa cinci sezoane jucate in tricoul Universitatii Cluj, Marius Suller se gindeste sa renunte la fotbal, scirbit de mizeriile indurate in returul campionatului trecut. Aparent fara nici o explicatie, tehnicianul clujenilor, Alpar Meszaros, a cerut sa se renunte la seviciile sale: „Meszaros nu mi-a adresat un cuvint cit timp a condus echipa, nici un cuvint. Mi-am dat sufletul pentru Universitatea, pentru suporterii Clujului, dar m-a indepartat de la echipa fara sa ma anunte personal“, a precizat fotbalistul. In ultima luna de zile, fundasul a incercat sa-si gaseasca angajamente la alte echipe, precum Liberty Salonta, Alba-Iulia sau in Ungaria, insa contractul a intirziat sa apara. Surprinzator, conducerea „Sepcilor Rosii“, dupa ce a refuzat sa-i prelungeasca angajamentul in luna iunie s-a decis acum sa-i ofere un nou contract, dar din nou s-a opus Meszaros: „S-a negociat ieri (n.r., acum 2 zile) semnarea unui contract de joc. Eu personal m-am intilnit cu Radu Constantea. Acesta i-a transmis ulterior domnului Alexandrescu (n.r., director executiv) sa negociem un nou contract. Apoi am aflat ca nu ma vrea antrenorul“, a declarat pentru monitorul Marius Suller. „Am 29 de ani si, sincer, ma gindesc sa ma retrag din fotbal. M-am saturat de tot si sint scirbit. Ce-am facut eu sa merit un asemenea tratament? Uitati-va si la Radu Sabo. Cite a facut pentru echipa asta si cum s-a renuntat la el. Se pare ca la Universitatea Cluj nu se doresc caractere“, a continuat fotbalistul.Cap in capContactat de monitorul, Adrian Alexandrescu a confirmat negocierile cu Suller: „S-a discutat cu jucatorul si s-a luat in calcul revenirea sa la Universitatea Cluj. Este normal sa discutam cu fotbalisti care au jucat mult timp la «U». Dar ultimul cuvint il are antrenorul. Eu personal l-am intrebat pe Meszaros daca ar fi nevoie de serviciile lui. A ramas stabilit ca postul pe care joaca Suller este acoperit“. Pe de alta parte, in mod surprinzator, „Meszi“ a negat informatiile oferite de Suller si Alexandrescu, spunind ca nu s-a opus niciodata revenirii fotbalistului: „Nu este adevarat. Nu m-am opus nici un moment ca Suller sa revina la «U» Cluj. Nici nu cred ca s-a discutat acest aspect. Eu nu stiu nimic“, a comentat tehnicianul.
Amical cu Unirea DejUniversitatea Cluj va disputa miine, cu incepere de la ora 18, o partida amicala, in deplasare, cu Unirea Dej. Cu acest prilej, tehnicianul Alpar Meszaros il va testa din nou pe sirbul Ljuba Baranic: „Trebuie sa vedem daca sta bine in teren. A jucat bine cu Sanatatea Cluj in ultimul amical“, a precizat Meszaros. Acesta va fi al patrulea joc de verificare al verii pentru „studenti“. In partidele precedente, „U“ Cluj a inregistrat doua succese, 5-1 cu Metalul Aiud si 2-0 cu Sanatatea, si o infringere cu scorul de 1-5, in compania ungurilor de la Debrecen. G. G.Sapunaru, oficial la FC PortoFundasul Cristian Sapunaru a semnat, ieri, un contract pe cinci sezoane cu gruparea portugheza FC Porto, dupa cum a declarat pentru NewsIn impresarul jucatorului, Victor Becali. „Sapunaru s-a înteles pina la urma cu cei de la FC Porto si a semnat un contrat pentru urmatoarele cinci sezoane. Salariul lui nu pot sa vi-l spun, dar ceea ce pot sa spun este ca jucatorul este foarte multumit“, a declarat Victor Becali. Portughezii nu au stat prea mult pe ginduri si au anuntat, printr-un comunicat de presa ca i-au fixat fundasului o clauza de reziliere de 25 de milioane de euro. De asemenea, FC Porto a mai anuntat ca l-a cumparat pe Sapunaru de la Rapid contra sumei de 2,5 milioane de euro si ca va plati gruparii de sub podul Grant 50% dintr-un eventual transfer al jucatorului. G. G.Ronaldinho, spre AngliaFormatia engleza Manchester City este favorita sa-l transfere pe atacantul brazilian Ronaldinho, potrivit declaratiilor presedintelui gruparii catalane, Joan Laporta. Presa spaniola a scris ca britanicii sint dispusi sa ofere aproape 30 de milioane de euro pentru transfer, iar lui Ronaldinho, unul dintre cele mai bune salarii din fotbalul european, la care se adauga mai multe bonusuri. De serviciile brazilianului mai sint interesati si italienii de la AC Milan. G. G.Otelul a transferat un croatMijlocasul croat Frane Vitaic a semnat, ieri, un contract valabil pe urmatoarele trei sezoane cu formatia Otelul Galati, s-a precizat pe site-ul oficial al moldovenilor. Fotbalistul, (26 de ani), care se afla de simbata în cantonamentul celor de la Otelul, este mijlocas stinga si vine de la echipa din prima liga a Croatiei, HNK Sibenik. Clubul galatean a platit 100.000 de euro pentru jucator, care a marcat în ultimul campionat opt goluri pentru echipa sa. G. G.Contra ramine la GetafeInternationalul român Cosmin Contra a declarat pentru NewsIn ca s-a înteles cu oficialii lui Getafe, echipa la care evolueaza din 2005, si va semna prelungirea contractului cu înca un an. „Spaniolii m-au dorit mult, astfel ca am hotarit sa-mi prelungesc contractul cu ei pe înca un an“, a spus Contra. Fundasul a mai subliniat ca, desi a primit oferte de transfer din Italia si Romania, a preferat sa ramina sa joace în Spania: „Ma simt foarte bine aici, la Getafe. În Italia am luat cea mai gresita decizie a carierei mele, atunci cind am plecat de la AC Milan la Atletico Madrid. A fost o decizie proasta, dar în viata nu iei numai decizii corecte“. G. G.
Magistratii clujeni se vor pronunta astazi in ceea ce priveste recursul inaintat de Meda Leordean, directoarea Liceului particular „George Pop de Basesti“ din Ulmeni si secretara la Grupul Scolar de Industrie Mica si Servicii (GSIMS) din Sighetu Marmatiei, unitatea de invatamint unde s-a dat mita „din greu“ pentru note frumoase la examenul de Bacalaureat. Joia trecuta, Leordean a primit mandat de arest preventiv pentru 29 de zile, fiind acuzata de trafic de influenta si luare de mita, dupa ce a primit de la o eleva a liceului pe care-l conducea peste 100.000 de lei (1 mi-liard de lei vechi) pentru a inlesni obtinerea de note de trecere pentru 126 de candidati la examen. Imediat dupa pronuntare, avocata di-rectoarei a intentat recurs, acesta urmind sa fie judecat astazi.Intr-o alta ordine de idei, mai multi candidati care au sustinut probele de Bacalaureat la GSIMS vor ajunge, incepind de miercuri, la Directia Nationala Anticoruptie (DNA), structura teritoriala din Cluj-Napoca, pentru a da declaratii referitoare la incidentele de la unitatea de invatamint mentionata. Potrivit anchetatorilor, cei 126 de elevi ai liceului particular ar fi dat toti bani pentru a se vedea cu diploma in mina. Avocatul Vasile Moldovan, reprezentantul Ilenei Botici, candidata care a avut sarcina de a aduna banii de la colegi si de a-i da directoarei Leordean, a declarat joia trecuta ca cele doua inculpate din acest dosar si-au recunoscut vina in fata instantei, acesta fiind unul dintre motivele pentru care Botici este in prezent cercetata in stare de libertate. Scandalul de la Sighetu Marmatiei este cel mai mare din istoria examenului de Bacalaureat din Romania.
Ploile abundente ar putea provoca alunecari de teren in mai multe localitati din judetAgentia Nationala de Meteorologie a transmis ieri o avertizare Cod Galben, pentru judetul Cluj, anuntind ploi insemnate cantitativ, descarcari electrice si intensificari ale vintului. Avertizarea include 15 judete alaturi de judetul nostru si este valabila pina in aceasta seara la ora 21. In acest context, ieri, reprezentantii tuturor localitatilor unde exista un risc ridicat pentru alunecari de teren din cauza ploilor torentiale s-au intilnit cu prefectul Calin Platon si cu reprezentanti ai Inspectoratului Judetean Pentru Situatii de Urgenta, pentru a raporta actiunile desfasurate pina in prezent in ceea ce priveste Planul judetean de aparare in cazul producerii unor situatii de urgenta. Zonele cu risc de alunecari de teren sint Cluj-Napoca, Turda, Gherla, Aghiresu, Cojocna, Feleacu, Fizesu Gherlii, Jucu, Maguri Racatau, Mihai Viteazul si Valea Ierii. Reprezentantii primariilor au informat Grupul Tehnic de Suport asupra situatiei actuale a zonelor in care exista riscul alunecarilor de teren, urmind ca in perioada urmatoare sa primeasca consultanta in vederea evaluarii corecte a starii zonelor cu potential de producere a unor astfel de calamitati. De asemenea, vor fi identificate pina la sfirsitul acestei luni si posibile surse de sprijin si finantare pentru autoritatile locale, pentru procesul de identificare a zonelor cu risc, natura interventiilor necesare in caz de urgenta, precum si finantarea lucrarilor de stabilizare a zonelor afectate. Prefectul Calin Platon a constituit luna trecuta Grupul de Suport Tehnic pentru elaborarea Planului judetean de aparare in situatiile de urgenta, formatiune coordonata de catre Inspectoratul Judetean in Constructii. Cu toate acestea, responsabilitatea directa privind apararea in cazul producerii unor catastrofe naturale revine primarilor din localitatile mentionate, acestia fiind presedinti ai comitetelor locale pentru situatii de urgenta. Din Grupul de suport amintit fac parte ISU Cluj, Oficiul de Mobilizare a Economiei si Pregatire a Teritoriului pentru Aparare Cluj, Consiliul Judetean, reprezentanti ai regiilor autonome si companiilor nationale, dar si specialisti ai mediului universitar, institutii de invatamint si cercetare in domeniu. Agentia Nationala de Meteorologie (ANM) a transmis ieri o atentionare de Cod Galben pentru noaptea trecuta si pentru ziua de azi pentru judetul Cluj si alte 15 judete din tara. Conform ANM, in 16 judete din nordul si centrul tarii, sint anuntate ploi torentiale, descarcari electrice, vint puternic si conditii de grindina. Cantitatile de apa, preconizeaza ANM, vor depasi 25 de litri pe metrul patrat si, izolat, 40-45 de litri pe metrul patrat, in special in zonele de munte.
Impreuna cu Consiliul Judetean Salaj si Regiunea Veneto (Italia), ADR Nord-Vest organizeaza azi un seminar regional pe teme de dezvoltare rurala „Transilvania de Nord – resursa, intiativa si actiune pentru dezvoltarea rurala“. Evenimentul are loc in cadrul Acordului de Cooperare intre judetele Regiunii Nord-Vest si Regiunea Veneto din Italia si a Conventiei incheiate intre ADR Nord-Vest, Guvernul Regiunii Veneto si Uniocamere Veneto (Uniunea Camerelor de Comert din Regiunea Veneto). Tematica seminarului abordeaza subiecte ce tin de dezvoltarea spatiului rural, valorificarea resurselor agricole si non-agricole intr-o economie rurala competitiva, parteneriatul local pentru dezvoltare rurala, dar si bunele practici si transferul acestora – experiente europene, experiente locale. Cele doua sesiuni din cadrul seminarului vor fi sustinute de partenerii italieni, dar si de actorii regionali cu competente in sectorul dezvoltarii rurale. Acordul de Cooperare intre judetele din cadrul Regiunii Nord-Vest, printre care se numara Clujul si Regiunea Veneto din Italia, a fost semnat in luna noiembrie 2006 si a stat la baza mai multor proiecte, printre care se pot enumera „Twinning Light“, care a urmarit dezvoltarea capacitatii institutionale, administrative, de planificare si coordonare a ADR Nord-Vest, seminarul „Lupta Anti-Frauda“, privind prevenirea si combaterea fraudelor in gestionarea si implementarea Fondurilor Structurale, sub egida Biroului European Anti-Frauda (OLAF), seminarul de bune practici in servicii aeriene tinut in Cluj, dar si o serie de schimburi de experienta intre cele doua regiuni, pe domeniile inovare, cercetare-dezvoltare, planificare si invatamint superior.
Mitinguri si grevaLiderul CNSLR Fratia, Marius Petcu, a declarat ieri ca sindicatele pregatesc declansarea grevei generale in luna septembrie. „Vom relua protestele de la 1 septembrie, insa nu vom mai organiza pichete, ci doar mitinguri si greve. Asteptam decizia de joi a Guvernului si, daca ni se refuza majorarea salariului minim la 540 de lei, vom cere indexarea salariilor cu 25% atit pentru bugetari, cit si pentru cei care lucreaza in diferite ramuri din economie. In cazul in care Executivul nu va fi de acord nici cu aceasta cerere, vom declansa greva generala, la toamna“, a spus Marius Petcu. Potrivit liderului CNSLR Fratia, o noua intilnire a sindicalistilor cu premierul va avea loc joi, 17 iulie, cind se asteapta o explicatie din partea Bancii Nationale asupra impactului pe care il are cresterea salariului minim asupra inflatiei.Vor 40 de lei in plusLa rindul sau, secretarul general al CNS Cartel Alfa, Ioan Tomos, a recunoscut ca sint sanse mici sa mai fie organizat un miting in capitala in aceasta saptamina, insa a adaugat ca asteapta pina marti, la prinz, un raspuns pe aceasta tema din partea filialelor. Potrivit presedintelui CNSLR Fratia, nici o confederatie nu a dat curs invitatiei de a participa luni la intilnirea in care sindicatele urmau sa ia o decizie privind organizarea unor mitinguri in capitala in zilele de 17 si 18 iulie. Protestele sindicalistilor s-au incheiat la sfirsitul saptaminii trecute, cind aproape 100 de persoane au pichetat, pentru a treia zi consecutiv, sediul Guvernului, cerind majorarea salariului minim la 540 de lei. De la inceputul declansarii protestelor la nivel national, pe 2 iulie, aproape 1.500 de sindicalisti ai CNSLR Fratia, Cartel Alfa si BNS au pichetat sediile prefecturilor din tara, Ministerul Muncii, Ministerul de Finante si Guvernul, pentru a cere majorarea salariului minim pe economie. Dupa intilnirea avuta, joia trecuta, cu sindicalistii, Tariceanu a afirmat ca solicitarea sindicatelor privind cresterea salariului minim pe economie este „legitima“, avind in vedere ca promoveaza „in mod normal“ interesele angajatilor, dar ca acestia pierd din vedere prevederile acordului incheiat cu Guvernul in decembrie 2007. Potrivit acordului, Executivul s-a angajat sa creasca salariul minim pe economie de la 500 la 540 de lei, la 1 iulie 2008, dar numai in situatia mentinerii echilibrelor macroeconomice. Premierul a amintit ca ultima conditie, referitoare la inflatie, nu este indeplinita in prezent.
Noul tehnician al echipei Rulmentul Urban Brasov, Herbert Müller, a fost pezentat, ieri, handbalistelor pe care le va pregati incepind din urmatorul sezon. De la reunirea lotului brasovean au lipsit Carmen Lungu, Cristina Neagu si Ionela Gilca, toate trei fiind convocate la nationala feminina de handbal a Romaniei, dar si coreeanca Woo Sun-hee, care este nerefacuta dupa o accidentare, si portarul Natalia Spirova. Pina in acest moment, Rulmentul a efectuat sapte transferuri: Carmen Lungu, Anca Amariei (“U” Jolidon Cluj), Alexandrina Barbosa (Itxaco), Lidija Horvath (HC Podravka Vegeta), Gabriela Juhasz (Ferencavaros Budapesta), Ildiko Barbu si Miriam Simakova (FC Nürnberg).
Atletul roman Marian Oprea a ocupat locul doi in proba de triplusalt din cadrul reuniunii IAAF Grand Prix de la Atena, desfasurata duminica seara, cu performanta de 16,97 m. Pe primul loc s-a clasat portughezul Nelson Evora (campionul mondial) cu 17,23 m, iar al treilea a fost senegalezul Nbiss Kaba Badji, 16,38 m. Cel mai bun rezultat al lui Oprea din acest sezon este de 17,28 m, inregistrat la Campionatele Nationale de la Bucuresti, iar lider mondial este Phillips Idowu care, la Campionatele Marii Britanii, a sarit 17,58 m. Cristina Casandra a terminat pe locul VI la 3.000 m obstacole, realizindu-si recordul stagiunii cu 9:31,11, in cursa cistigata de kenyanca Eunice Jepkorir, in 9:29,88. Reprezentantele Romaniei in cursa de 1500 de metri au avut clasari modeste (Elena Antoci - 8, Cristina Vasiloiu - 9, Daniela Donisa – 16) insa cursa a fost foarte tare, fiind cistigata cu 4:00,67 de campioana mondiala, Maryam Yusuf Jamal (Bahrein).In reuniunea de la Atena s-au inregistrat si doua rezultate de virf ale sezonului. Campionul olimpic, Stefan Holm (Suedia) a sarit la inaltime 2,37 m, iar recordmanul mondial al sutei, Usain Bolt, a cistigat 200 m, in 19,67 s, al saselea timp din istoria probei. S-a mai remarcat saltul in lungime de 8,44 m al grecului Louis Tsatoumas si rezultatele obtinute la 100 m si 400 m, de Veronica Brown (10,92 s), respectiv, Sanya Richards (49,86 s).
Judetul Alba a fost reprezentat la aceasta competitie de echipa Pitbulii din Sebes, care a obtint locul al II-lea.Anul acesta au participat urmatoarele echipe: PROLEXIM Bacau, FRIENDS Bacau, MILANELO Baia Mare, FC ATLETHIC Baia Mare, DESIGN CONSTRUCT Brasov, KRONVEST Brasov, COM FORTUNA Buzau, CONSILIUL JUDETEAN BUZAU, BAD BOYS Carei, ALDOOR-AUTODRIVER Iasi, DINAMO Iasi, TERRAMOLD Iasi, MAGIC Iasi, FC DRACII ROSII TECHES Medias, OZ ER GOLDEN Roman, CITADINA Satu Mare, PITBULII Sebes, GLISSANDO Timisoara, MILAN Tirgu Mures, MACROGRUP Zalau.Placerea jocului de fotbal!Cele 20 de echipe participante au fost impartite in 5 grupe a cite 4 echipe, in etapa superioara calificindu-se ocupantele primei pozitii in clasamentele grupelor, precum si primele trei echipe ocupante ale locului doi, cel mai bine clasate, a caror departajare s-a facut in functie de golaveraj, numarul golurilor inscrise, numarul meciurilor cistigate, numarul jocurilor pierdute.La finalul sferturilor si a semifinalelor, MAGIC PIZZA Iasi a fost echipa care a reusit sa se impuna, desi a fost condusa in prima faza de cei la PITBULII Sebes. In acelasi timp, PITBULII Sebes, ocupanta locului doi, a primit premii din partea JOMA SPORT, dar si-au revendicat si titlul pentru cel mai tehnic jucator. Diplome si premii pentru invingatoriLa finalul decernarii premiilor, au avut loc o baie de sampanie si urale atit din partea echipelor ramase in competitie, cit si a celorlte care au urmarit finalul turneului din tribune. Din Comisia de Organizare a acestui Turneu National fac parte Razvan Burleanu, Paul Costas, Tiberiu Lajos si Ioan Onicas. Premiile acestei competitii au constat in diplome, cupe si echipamente sportive in valoare de aproximativ 12.000 lei. Astfel, s-au premiat primele trei echipe clasate la sfirsitul turneului, cel mai jucator, cel mai bun portar, jucatorul fair-play, golgheterul competitiei. Premiile au fost oferite de catre sponsorul principal al acestei competitii, JOMA SPORT, fara sprijinul carui aceasta competitie nu ar fi fost o reusita, pe care toate echipele au apreciat-o la unison.In acelasi timp, trebuie mentionat ca Asociatia Romana de Minifotbal va continua acest proiect, largindu-si aria de activitate, iar urmatoarele proiecte sint de a organiza doua turnee nationale intr-un an, unul la care sa participe cistigatoarea campionatului judetean, iar altul unde sa ia parte cistigatoarea cupei de la nivel judetean. Totodata, un alt proiect este implicarea in dezvoltarea campionatelor judetene si initierea acestora acolo unde ele nu exista, toate acestea cu ajutorul multor sponsori care s-au aratat incintati de acest proiect al minifotbalului in Romania.
Internationalul roman, Cosmin Contra, a declarat, ieri, agentiei NewsIn, ca s-a inteles cu oficialii lui Getafe, echipa la care evolueaza din 2005, si va semna prelungirea contractului cu inca un an. “Ma simt bine la Getafe. Am mai avut oferte, dar cei de la Getafe m-au dorit cel mai mult, astfel ca am hotarit sa-mi prelungesc contractul cu ei pe inca un an”, a spus Contra, care a precizat si motivele pentru care gruparea spaniola a decis sa se bazeze pe el si in sezonul 2008/2009: “Cred ca au contat foarte mult evolutiile mele de la sfirsitul campionatului, cele din finala Cupei Spaniei, prestatiile mele de la EURO. Daca voi fi sanatos, sper sa joc astfel incit sa ma impun ca titular”. Contra a subliniat ca, desi a primit oferte de transfer din Italia, a preferat sa ramina sa joace in Spania: “In Italia am luat cea mai gresita decizie a carierei mele, atunci cind am plecat de la AC Milan la Atletico Madrid. A fost o decizie proasta, dar in viata nu iei numai decizii corecte”. Referitor la oferta de transfer venita din partea echipei din Timisoara Cosmin Contra a afirmat: “Nu am ajuns la o intelegere cu domnul Iancu, dar nu-i nici o problema. Getafe era foarte interesata sa continuam si am hotarit sa ramin la ei. Mi-ar fi placut sa vin la Poli, sa ma implic si in alte privinte. Puteam veni cu niste jucatori profesionisti suta la suta, care dadeau sigur randament, fotbalisti foarte potriviti pentru Poli, dar totul depinde de strategia domnului Iancu. Voi ajuta Poli ori de cite ori voi fi solicitat, doar este echipa mea de suflet”. Fundasul nationalei Romaniei evolueaza la Getafe din 2005, dupa ce a mai jucat la Deportivo Alaves, AC Milan si Atletico Madrid. Contra a avut doua oferte din Romania, de la Dinamo Bucuresti si FC Timisoara, dar de transferul sau au mai fost interesate, la un moment dat, Fiorentina si Catania.
Atacantul lui Ajax Amsterdam, Nicolae Mitea, a declarat, ieri, ca vrea sa plece de la echipa batava, deoarece nu intra in planurile antrenorului Marco Van Basten si spune ca va alege cea mai convenabila oferta, insa nu ar dori sa se intoarca in campionatul intern. “Eu nu as vrea sa ma intorc in tara, doresc sa continui in strainatate si voi alege oferta cea mai buna. Mai am un an de contract cu Ajax si pot pleca gratis in cazul unei oferte”, a afirmat fostul jucator dinamovist. Jucatorul roman a mai declarat, la inceputul anului, ca vrea sa se transfere de la echipa olandeza, deoarece accidentarile si antrenorii “i-au distrus” placerea de a juca fotbal. Nicolae Mitea (23 de ani) a ajuns la Ajax in 2003, iar un an mai tirziu a cistigat campionatul in Eredivisie, reusind sa marcheze 7 goluri in acea stagiune. In ultimele trei sezoane, din cauza numeroaselor accidentari, atacantul a avut aparitii sporadice in prima echipa.
Presedintele Federatiei Romane de Box, Rudel Obreja, a declarat, ieri, pentru NewsIn, ca in cazul celor trei boxeri romani acuzati de furt la Campionatele Mondiale de la Chicago, din luna octombrie a anului 2007, AIBA a hotarit reducerea suspendarii pe viata la doar un singur an. “AIBA nu i-a reabilitat, ci le-a redus pedeapsa la un an, de la suspendare pe viata. Nu au fost declarati nevinovati. Daca era asa, nu ar mai fi fost pedepsiti deloc, insa ei trebuie totusi sa isi ispaseasca suspendarea de un an. In urma demersurilor noastre pedeapsa s-a redus. S-a ameliorat, dar acum nu poti sa spui ca sint nevinovati”, a declarat, pentru MEDIAFAX, presedintele FR de Box, Rudel Obreja. La sfirsitul lunii octombrie 2007, AIBA a anuntat ca Bogdan Dinu, Ronald Gavril si Iulian Stan au fost exclusi pe viata din boxul amator si trimisi acasa de la Campionatele Mondiale de box de la Chicago, dupa ce au fost surprinsi incercind sa fure dintr-un magazin. La intoarcerea in tara, cei trei boxeri au declarat ca sint nevinovati si ca sint victimele unei neintelegeri.
Tenismanul roman Victor Hanescu, invingator duminica in turneul de la Gstaad, a avut o ascensiune de 21 de locuri in clasamentul ATP Entry, unde a ajuns pe pozitia 59. Urmatorul roman din ierarhia ATP este Adrian Cruciat, care ocupa locul 149, in timp ce Andrei Pavel este pe pozitia 159, cu noua locuri mai jos fata de saptamina precedenta. Ascensiunea lui Hanescu este consecinta victoriei acestuia in turneul de la Gstaad (Elvetia), cind l-a invins in finala pe rusul Igor Andreev cu 6-3, 6-4. In clasament, continua sa conduca elvetianul Roger Federer, cu 6600 de puncte, urmat de Rafael Nadal (Spania) – 6055 p si Novak Djokovic (Serbia) – 4945 p. Urmeaza in clasament: 4. Nikolai Davidenko (Rusia) – 2970 p; 5. David Ferrer (Spania) – 2945 p; 6. Andy Roddick (SUA) – 2065 p; 7. David Nalbandian (Argentina) – 2030 p; 8. James Blake (SUA) – 1975 p; 9. Andy Murray (Marea Britanie) – 1805 p; 10. Stanislas Wawrinka (Elvetia) – 1785 p. In ierarhia fetelor (clasamentul WTA), cea mai bine plasata romanca este Sorana Cirstea, locul 54 cu 570 p, coborind o pozitie fata de saptamina trecuta, la fel ca si Edina Gallovits, care ocupa acum locul 78, cu 433 p. In prima suta de jucatoare se mai afla si Monica Niculescu (81, 420 p). Jucatoarele din Serbia continua sa domine clasamentul WTA: Anna Ivanovic – locul I, cu 3828 p, Jelena Jankovic – locul II, cu 3685 p. Urmeaza: 3. Maria Sarapova (Rusia) – 3626 p; 4. Svetlana Kuznetova (Rusia) – 3455 p; 5. Serena Williams (SUA) – 3126 p; 6. Elena Dementieva (Rusia) – 3105 p; 7. Venus Williams (SUA) – 2606 p; 8. Ana Ciakvetadze (Rusia) – 2486 p; 9. Dinara Safina (Rusia) – 2287 p; 10. Agnieszka Radwanska (Polonia) – 2141 p.
Selectionerul Gheorghe Tadici a anuntat, ieri, a ca a renuntat la pivotul Raluca Ivan, de la Oltchim Rimnicu Vilcea, si la extrema stinga Camelia Balint, de la HCM Baia Mare. Astfel lotul Romaniei este format din Luminita Dinu, Tereza Tamas, Talida Tolnai (portari), Valentina Ardean, Ramona Maier, Adriana Nechita, Ionela Stanca, Florina Birsan, Carmen Lungu, Adina Meirosu, Cristina Neagu, Valeria Bese, Narcisa Lecusanu, Aurelia Bradeanu, Mihaela Senocico. Tadici si-a explicat decizia de a renunta la Ivan si Balint pentru a avea un echilibru intre aparare si atac: “Cele doua jucatoare ramin in atentia noastra. Ele sint handbaliste cu experienta si le-am rugat sa continue pregatirea la echipele de club, pentru a ne fi de ajutor in cazul in care vor aparea probleme. Nu am renuntat la ele pentru ca au avut un randament scazut, ci doar pentru ca am dorit sa fie un echilibru intre aparare si atac”, a explicat Gheorghe Tadici. Legat de rezerva nationalei, selectionerul a spus ca inca nu a hotarit cine va fi aceasta: “Lotul final va fi stabilit pe 23 iulie. Rezerva poate fi unul dintre portari, dar si una din jucatoarele de cimp. Pina acum sintem multumiti de jocul fetelor si de stadiul in care sintem cu pregatirea”. Tehnicianul a vorbit si despre problemele medicale de la echipa: “Vali Bese si Ramona Maier au revenit dupa anumite probleme medicale. Pe Vali o voi folosi mai mult in aparare. Avem emotii cu Ramona Maier, care a suferit o interventie chirurgicala la rotula in urma cu mai multde o luna. Ei inca i se mai inflameaza genunchiul dupa efort”. Nationala feminina de handbal a Romaniei face parte din Grupa A preliminara la JO 2008 de la Beijing, alaturi de Norvegia, Franta, Angola, Kazahstan si China. Plecarea delegatiei de handbal la Beijing este programata pentru 1 august. Pina la meciurile oficiale de la Olimpiada, nationala antrenata de Gheorghe Tadici mai are de disputat doua amicale cu selectionata Ungariei, pe 16 iulie (Cluj) si pe 18 iulie (Debrecen), iar in perioada 23-28 iulie va participa la un turneu in Franta cu echipele Rusiei, Braziliei si a tarii gazda.
Pacientii din judetul Alba vor ridica, incepind de astazi, medicamentele compensate sau gratuite de pe noua lista, care va cuprinde si protocoalele terapeutice si medicamente pentru boli rare. Lista va contine si medicamente ieftine, compensate pina la 90 %, care sa fie accesibile tuturor pacientilor.Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat ca va mai fi operata o schimbare majora prin noua lista a medicamentelor compensate, o scadere a pretului acestora in functie de valoarea initiala, de 5 pina la 12 %. Medicamentele vor fi decontate cu bani din sistemul asigurarilor de sanatate, iar fondurile vor fi suplinite cu un miliard de lei si de la Ministerul Sanatatii Publice. Protocolul terapeutic metoda de controlProtocoalele terapeutice cu care a fost introdusa noua lista a medicamentelor compensate si gratuite vor arata care sint criteriile medicale pe care pacientii trebuie sa le indeplineasca pentru a beneficia de medicamente compensate si gratuite. Conform spuselor ministrului Sanatatii, aceste protocoale care au fost aprobate sint cele stabilite si la nivel international, traduse pentru farmaciile din Romania. Aceste retete compensate si gratuite vor fi verificate online, prin introducerea unui sistem informatic de monitorizare pe baza codului numeric personal. Implementarea acestui sistem va impiedica prescrierea retetelor abuzive, deoarece dupa codul numeric personal se va vedea virsta, sexul, patologia si zona din care provine pacientul. In felul acesta nu se vor mai putea elibera retete pentru copii care sa contina in fapt medicamente pentru adulti. Medicamente mai ieftineLista pe baza careia se va lucra incepind de astazi era planificata initial sa intre in vigoare de la 1 iulie, dar a fost implementata mai tirziu, pentru a nu se crea blocaje la inceputul lunii, cind majoritatea pacientilor care sufera de boli cronice si care beneficiaza de medicamente compensate merg sa si le ridice. S-a impus, pe aceasta noua lista a medicamentelor, si o reglementare a preturilor care aduce o ieftinire pentru unele dintre aceste tratamente intre 5 si 12 %. Prin aceasta masura se doreste accesul mai multor pacienti la medicamentele compensate. Pe aceasta noua lista se vor regasi pentru prima data si medicamente pentru boli rare, cum ar fi hemofia si talasemia, care pina acum erau gratuite doar pentru un anumit segment de populatie.
Datele furnizate ieri de reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice Alba arata ca judetul nostru se afla in top în ce priveste cresterea veniturilor bugetare. Conform cifrelor date publicitatii de catre Directia Generala a Finantelor Publice Alba, în semestrul I al anului 2008 s-a înregistrat o crestere a veniturilor bugetare cu 38,03% fata de anul precedent. Conform unui comunicat de presa remis ieri de DGFP Alba, la 30 iunie în judetul Alba, veniturile bugetului general consolidat au fost de 490,30 milioane lei, fata de 355,22 milioane lei în perioada similara a anului 2007, cresterea fiind de 38,03%. Potrivit aceluiasi comunicat, în aceasta perioada, în judetul Alba, au crescut si veniturile la bugetul Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate. Bugetul asigurarilor sociale de stat si cel al asigurarilor pentru somaj au fost de 265,61 milioane lei, fiind mai mari cu 31,10%, fata pe semestrul I 2007. Cu toate acestea, Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Alba reaminteste contribuabililor platitori de impozite si taxe ca, la 31 iulie 2008, pe site-ul www.mfinante.ro, va fi publicata lista restantierilor la bugetul general consolidat al statului la 30 iunie 2008. Pentru a evita publicarea pe „lista datornicilor”, contribuabilii aflati în aceasta situatie trebuie sa achite debitele restante pina la data publicarii.
Cei trei inculpati au fost retinuti in urma unei actiuni a ofiterilor Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Alba Iulia, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Biroul Teritorial Alba, care au realizat o actiune de prindere in flagrant, pe linia combaterii traficului de persoane si a traficului de minori. Au fost realizate 3 perchezitii domiciliare si ale sediului unei societati comerciale cu punct de lucru in municipiul Alba Iulia, firma ce avea ca obiect de activitate “local de alimentatie publica cu program streaptease”. Politistii i-au identificat pe Georgeta S. (30 ani), din Bistrita Nasaud, administrator al societatii, Nicolae J. (45 ani), angajat la localul societatii ca body-guard si George S. (39 ani), asociat.Cel putin 20 de victime“În fapt, s-a retinut ca pe parcursul anilor 2007 si 2008 susnumitii au desfasurat activitati de recrutare, transport, cazare si exploatare prin munca si sexuala, prin obligarea la practicarea prostitutiei, fiind identificate la momentul prinderii in flagrant un numar de 3 minore si 3 majore, cu scopul obtinerii pentru sine a unor avantaje materiale. De asemenea, pe parcursul cercetarilor s-au identificat alte 15 victime. Tinerele desfasurau <<la suprafata>> activitatea de streaptease, fara contract de munca, ele fiind obligate, in realitate, de numitii Georgeta S. si George S. la practicarea prostitutiei. Veniturile ilicite realizate de acestia se ridicau la circa 15.000 lei intr-o saptamina. Tinerele erau gazduite la locuinta din Alba Iulia a numitilor Georgeta S. si George S. si erau insotite la locul de munca de inculpatul Nicolae J.”, au precizat reprezentatii BCCO Alba Iulia. Tribunalul Alba a dispus arestarea preventiva, pe timp de 29 zile, pentru Georgeta S. si Nicolae J. pentru infractiunile de de trafic de persoane si trafic de minori. Pentru George S. s-a dispus masura preventiva de obligare de a nu parasi municipiul Alba Iulia, fiind cercetat in stare de libertate pentru complicitate la infractiunile de trafic de persoane si trafic de minori.
Astazi este ultima zi in care absolventii care doresc sa urmeze studiile Universitatii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia se pot preinscrie prin intermediul internetului. Aceasta procedura poate aduce si beneficii pentru viitorii studenti care, daca vor fi admisi si vor confirma locul obtinut la universitatea albaiuliana, vor fi scutiti de taxa de inmatriculare la facultate, in valoare de 30 de lei.Preinscriere pe internetDe mai multe luni, studentii Universitatii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia au posibilitatea de a obtine adeverinte sau anumite acte de studiu prin intermediul internetului. Acest sistem este la indemina studentilor si a fost folosit incepind din acest an si pentru a vedea care sint cele mai multe optiuni ale absolventilor de clasa a XII-a care au promovat bacalaureatul si care doresc sa urmeze cursurile superioare la Alba Iulia. “Acest sistem ne-a permis noua sa observam mai bine preferintele elevilor spre anumite domenii ale universitatii. Aceasta preinscriere este insa doar prima faza a procesului de inscriere, deoarece elevii trebuie sa faca mai apoi si inscrierea, care este programata in perioada urmatoare”, a explicat prorectorul Universitatii “1 Decembrie 1918”, Lucia Cabulea. Miine se trage linieMiercuri, va fi momentul in care se va sti cu precizie cite cereri de preinscriere au fost facute de catre tineri, pe site-ul universitatii din Alba Iulia, astazi fiind ultima zi in care acestia mai pot face cereri de preinscriere. Aceasta procedura, care nu este insa finala, aduce beneficii si celor care la finalul admiterii vor fi studenti ai institutiei de invatamint superior din Alba Iulia. Taxa de inscriere propriu-zisa este de 80 de lei, iar taxa de inmatriculare dupa admitere pentru cei care confirma locul obtinut este de 30 de lei. De aceasta ultima taxa vor fi scutiti cei care au facut cerere de preinscriere. “Pina saptamina trecuta erau peste 100 de cereri de preinscriere pe site-ul universitatii. Din pacate o parte dintre tineri s-au aratat reticenti sau poate nu au cunoscut faptul ca sint scutiti de taxa de inmatriculare, daca dupa admitere confirma locul. Aceasta scutire de taxa a fost facuta tocmai pentru a-i impulsiona pe tineri sa foloseasca acest procedeu nou”, a explicat Lucia Cabulea.
Politistii clujeni il cauta in continuare pe Constantin Nicula din satul Dealul Negru, presupusul criminal al Angelei Nicula, femeia descoperita moarta acum o saptamina pe raza comunei Poieni din judetul Cluj. Acesta nu este de gasit de mai bine de 9 zile, ultima oara fiind vazut impreuna cu sotia lui, care ulterior a fost descoperita moarta. Autoritatile au verificat domiciliul parintilor barbatului, precum si toate adresele cunoscutilor, locuri unde acesta s-ar putea ascunde, insa pina in acest moment nu au avut sorti de izbinda. Constantin Nicula a fost dat in consemn la frontiera, autoritatile luind aceasta masura la finele saptaminii trecute. Pina in acest moment nu se cunoaste nici zona in care barbatul s-ar afla, primele verificari fiind efectuate in regiunea padurii linga care a fost gasit trupul sotiei sale si masina personala. Autoritatile incearca in continuare sa desluseasca firul povestii in urma careia Angela Nicula a fost gasita sugrumata, iar Constantin Nicula a disparut. Cunoscutii celor doi au relatat ca ultima oara ei au fost vazuti impreuna duminica, 6 iulie, cind au plecat cu masina de la locuinta din Poieni. La 2 zile distanta, trupul femeii a fost descoperit si Constantin Nicula a fost dat in urmarire generala.
Institutul Aspen România organizeaza, în perioada 17-19 iulie 2008, la hotelul Opera Plaza, un workshop cu tema „Multiculturalism: Recognition and respect without exclusion“. Discutiile se vor axa pe explicarea modului în care conceptul de multiculturalism poate fi utilizat pentru a intelege realitatile sociale si economice din România, abordindu-se problemele cu care minoritatile din tara noastra se confrunta la ora actuala si discutindu-se, printre altele, cu ce a modificat aderarea la Uniunea Europeana situatia comunitatii rromilor. Workshopul va reuni oficiali guvernamentali, reprezentanti de seama ai societatii civile si experti, printre care si Alteta Sa Regala Radu, Principe al României, Istvan Gyarmati, director al International Centre for Democratic Transition (Ungaria), Mioara Lujanschi de la Consultancy Centre for European Cultural Programmes.
Valentin Cuibus candideaza la functia de presedinte al PSD ClujConsiliul Judetean al PSD Cluj a hotarit ieri ziua convocarii Conferintei Judetene extraordinare de alegeri. Sedinta va avea loc joi si va fi condusa de Cristian Diaconescu, coordonatorul desemnat pentru filiala clujeana. Valentin Cuibus, presedintele executiv al PSD Cluj, a declarat ca pentru functiile de presedinte, presedinte executiv, secretar executiv si vicepresedinti canditaturile se pot depune pina miine si a anuntat ca intentioneaza sa candideze la functia de presedinte, detinuta pina de curind de Vasile Dincu. La rindul sau, consilierul judetean Dan Canta a declarat ca nu exclude o posibila candidatura la presedintia PSD Cluj. „Tot ce am facut azi a fost sa imi prezint un punct de vedere. Mi-am manifestat parerea ca cine are de gind sa ocupe functia de presedinte al PSD Cluj va trebui sa vina cu un proiect clar si cu stabilirea unui procent de 30% la urmatoarele alegeri. Nu mi-am anuntat candidatura, am spus ca daca as fi intrebat azi iau foarte in serios o posibila candidatura la presedintia PSD Cluj“, a declarat Canta. Consiliul Judetean al PSD Cluj a aprobat ieri in unanimitate invitarea la lucrari a fostului vicepresedinte al PSD Ioan Rus, care a demisionat saptamina trecuta, alaturi de Vasile Dincu si Vasile Puscas, din toate functiile de partid detinute la nivel local si national. Toti au devenit astfel simpli membri. „Vasile Dincu si Vasile Puscas, ca parlamentari, pot participa de drept la conferinta judeteana, dar vor absenta, fiind plecati din tara“, a declarat Cuibus. Consiliul Judetean al PSD Cluj a aprobat ieri majorarea numarului de vicepresedinti ai filialei, de la 9 la 12. La sedinta de joi a Conferintei Judetene a PSD Cluj sint asteptati peste 200 de delegati. Comitetul Executiv al PSD, care a avut loc la Mamaia, a decis dizolvarea conducerilor filialelor judetene care au obtinut sub 20% la alegerile locale. Liderii organizatiilor judetene din Mures, Arad, Neamt, Alba si Giurgiu au demisionat, iar conducerile organizatiilor din Brasov, Cluj si Bihor au fost dizolvate. Presedintele PSD Mircea Geoana declara atunci ca demisiile lui Vasile Puscas, Vasile Dincu si Ioan Rus il afecteaza ca om si ca lider al partidului. El a adaugat insa ca PSD are obiectivul cel mai important, acela de a-i convinge pe alegatori ca social-democratii pot asigura guvernarea.
Comisia de Cod electoral a delimitat ieri Colegiile Uninominale din 9 judete, insa dezbaterile au fost marcate din nou de acuzatiile democrat-liberalului Valentin Iliescu privind trocul politic, in vreme ce pesedistii i-au reprosat ca isi face publicitate la TV si nu cunoaste notiunea de negociere. Comisia de Cod electoral a finalizat decuparea Colegiilor Electorale din 9 judete – Arges, Braila, Calarasi, Galati, Ialomita, Neamt, Salaj, Sibiu si Vaslui. Majoritatea recomandarilor votate au venit din partea PNL, prin intermediul mi-nistrului pentru relatia cu Parlamentul, Mihai Voicu, PSD si UDMR inaintind cite o singura propunere – judetul Galati, respectiv Salaj. Numai recomandarile pentru judetele Neamt si Salaj au intrunit unanimitatea membrilor comisiei, cu concursul reprezentantului PD-L, chiar daca Valentin Iliescu a precizat de la inceputul sedintei ca se va abtine de la vot. De altfel, deputatul PD-L a continuat si ieri sa-si acuze colegii din Comisia de Cod ca realizeaza „niste asocieri incorecte si ilegitime“, iar „ceea ce se intimpla este rod al intelegerii PSD-PNL“ si „un film american cu dinozaurii din Romania care trebuie plasati in colegii“. Poate cel mai vehement critic al democrat-liberalului a fost pesedistul Valeriu Zgonea, care l-a acuzat pe deputat ca practica „un discurs dublu“. Zgonea i-a comunicat democrat-liberalului ca nu poate face declaratii jignitoare in presa si ulterior sa vina in fata colegilor de comisiei, „ca Fecioara Maria“, pentru a negocia delimitarea colegiilor. „Aceasta «cirdasie» se numeste negoicere. Si este peste tot definita de 2500 de ani. Este o vointa politica. Sa reflectati daca nu cumva Parlamentul este un televizor pentru dumneavoasta“, i-a spus Zgonea democrat-liberalului. Delimitarea Colegiilor Uninominale va continua in sedinta Comisiei de Cod electoral de miercuri, dupa respingerea solicitarii PD-L ca lucrarile sa fie reluate marti, la ora 10. Saptamina trecuta, membrii comisiei au stabilit Colegiile Uninominale din alte 10 judete: Bistrita-Nasaud, Caras-Severin, Cluj, Giurgiu, Gorj, Iasi, Ilfov, Olt, Teleorman si Tulcea. Asociatia Pro Democratia a facut luni un apel la partidele parlamentare sa depaseasca disputele politice pentru a nu compromite reforma electorala. Termenul limita pentru decuparea colegiilor de catre comisie este 19 iulie, urmind ca apoi Executivul sa emita o Hotarire de Guvern.
Campionii luptei anticoruptie Raportul CE ii critica pe parlamentarii Romani pentru ca blocheaza marile dosare de coruptieRaportul Comisiei Europene ce va fi publicat la 23 iulie lauda activitatea Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) si a Ministerului Public si critica Parlamentul pentru blocarea dosarelor de mare coruptie, au confirmat mai multe surse europene. Directia Nationala Anticoruptie si Ministerul Public sint „campionii luptei anticoruptie“, potrivit proiectului de raport elaborat de Comisia Europeana, in timp ce Parlamentul este criticat pentru ca a blocat investigarea cazurilor de coruptie la nivel inalt instrumentate de procurori si pentru ca a fost la un pas de a vota amendamentele la Codul de procedura penala criticate si in raportul din luna februarie. Daca aceste amendamente ar fi intrat in vigoare, raportul ar fi fost „mult, mult, mult mai negativ“, spun sursele citate. Raportul retine, de asemenea, faptul ca daca aceste amendamente nu au fost votate nu inseamna automat ca s-a renuntat la ele, acestea aflindu-se in continuare in dezbaterea Parlamentului.Nu sint progrese La fel ca in februarie, Comisia Europeana nu constata destule progrese la nici unul dintre cele patru obiective de referinta pe care Romania trebuia sa le indeplineasca in reforma justitiei si lupta anticoruptie. Mecanismul de cooperare si verificare in cadrul caruia sint elaborate aceste rapoarte bianuale va fi mentinut inca cel putin un an, au spus sursele citate. Criticat este si Consiliul Superior al Magistraturii, care, potrivit primului obiectiv de referinta, trebuie sa asigure „eficienta si transparenta“ sistemului judiciar, inclusiv prin organizarea transparenta de concursuri de ocupare a posturilor de conducere, in prezent existind o ancheta DNA in ce priveste unul din acele concursuri. In ceea ce priveste practica recrutarii rapide a ma-gistratilor pe cai exceptionale, raportul pune sub semnul intrebarii profesionalismul acestora, pentru ca au fost examinati superficial sau deloc. Similar cu raportul din iunie 2007, Comisia Europeana critica si acum inclinatia judecatorilor de a da pedepse minime si cu suspendare in cazurile de coruptie, semn ca nu inteleg rolul lor in lupta anticoruptie si necesitatea ca aceste pedepse sa fie descurajante. In ceea ce priveste Agentia Nationala de Integritate (ANI), a carei infiintare si functionare este ceruta prin obiectivul de referinta nr. 2, desi apreciaza faptul ca functioneaza, Comisia Europeana nu considera ca se poate inca renunta la acest obiectiv, deoarece mai trebuie urmarit ce se intimpla cind cazurile initiate de inspectorii ANI vor ajunge in instante.Coruptie generalizataLa ultimul obiectiv de referinta, combaterea coruptiei la nivelul administratiei locale si in teritoriu, CE mentioneaza strategia elaborata de guvern in luna iunie, dar si faptul ca exista semnale privind coruptia generalizata in diferite sectoare ale societatii, cum ar fi Sanatatea si Invatamintul. Chiar daca nu se constata progrese la nici unul dintre cele patru obiective de referinta, Romania a inceput macar unele proiecte, cum ar fi ANI sau dosarele instrumentate de procurorii DNA in cazuri de coruptie la nivel inalt, in timp ce Bulgaria sta mult mai prost, neavind aceste initiative, au mai spus sursele citate. Oficialii de la Bruxelles spun ca diferenta dintre Bulgaria si Romania este evidenta, respectiv ca Guvernul de la Bucuresti crede ca nu trebuie sa faca nimic doar pentru ca vecinii de la sud stau mai prost.
Taurii fac victimeCursele cu tauri desfasurate la editia de anul acesta a sarbatorilor de San Fermin, din Pamplona, s-au soldat cu 45 de raniti, printre care un roman, au anuntat organizatorii. Dintre persoanele ranite in aceste curse cu tauri incepute la 7 iulie, patru au fost luate in coarne, fata de 14 anul trecut. In total, anul acesta au fost raniti patru americani, trei britanici, un australian, un danez, un barbat din Ghana, un grec, un sud-african, un roman, un sud-coreean si un neozeelandez. Ceilalti sint spanioli. „Encierros“, organizate zilnic timp de opt zile, string anual numerosi turisti, dintre care multi anglosaxoni, atrasi de aceste serbari populare. Ieri, cinci persoane au fost ranite, printre care un britanic de 31 de ani si un danez de 21 de ani. M. A.Nu au colaborat cu SecuritateaProcurorul sef al DNA, Daniel Morar (foto), si procurorul sef adjunct Ioan Mircea Zarie au pri-mit de la CNSAS adeverinta care atesta ca cei doi nu au avut calitatea de lucrator sau colaborator al Securitatii, informeaza CNSAS. Decizia Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) a fost luata in sedinta din 10 iulie, se arata in comunicatul de presa al institutiei. Tot in ultima sedinta a CNSAS, a mai primit adeverinta de necolaborare cu Securitatea si fostul procuror sef al Sectiei de Urmarire Penala din Parchetul de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie, Petrica Alexandru Vancea, care a ocupat aceasta functie in perioada cind la conducerea Parchetului General s-a aflat Ilie Botos. M. A
Filmmarti • Cinema VictoriaLa Cinema Victoria (Bulevardul Eroilor, nr. 51) ruleaza filmul "Totul despre sex" ("Sex and the City: The Movie") - SUA 2008. Regia: Michael Patrick King. Cu: Sarah Jessica Parker, Kim Cattrall. Petreceremarti • ora 22 • Euphoria ClubIn Euphoria Club va avea loc un nou party special, intitulat "Living live the latino night".Petreceremarti • ora 22 • Club Seven Fun&CrazyIn Club Seven Fun&Crazy, cu incepere de la ora 22, va avea loc un nou party special, intitulat "Fun&Crazy".Expozitii7-13 iulie • Muzeul de ArtaMuzeul de Arta din Cluj-Napoca gazduieste doua expozitii de pictura, semnate de artistii Eugen Craciun si Maria Rotaru, deschise in perioada 26 iunie – 13 iulie 2008, o expozitie Benjamin Moreno (Venezuela), precum si expozitia Muzeul papusilor.Expozitie5-31 iulie • Biblioteca "Octavian Goga"Astazi este ultima zi in care poate fi vizitata, la Biblioteca Judeteana "Octavian Goga", expozitia "Ziduri in lemn", semnata de Iosif Stegaru si Nicusor Tiganila. Tot aici este in desfasurare prima editie a expozitiei concurs de fotografie "Familia la romani", deschisa pina in 31 iulie.
Cea de-a XIII-a editie a Festivalului National de Folclor “Sus, sus, sus la moti in munte”, care se va suprapune cu Zilele orasului Cimpeni, va aduna in inima Apusenilor interpreti de valoare din toata tara, in perioada 16-18 iulie. Incepind de miercuri, de la ora 18, cind este programata deschiderea oficiala a festivalului, vor fi organizate mai multe evenimente muzicale si culturale. Programul primei seri se va incheia cu spectacolul celor de la 3 Sud Est si al Angelei Rusu, urmat de discoteca si concursuri surpriza. Pe lista interpretilor care vor fi prezenti la Cimpeni in a doua zi a festivalului se regasesc nume mari precum Nicoleta Voica, Nicolae Furdui Iancu si orchestra “Crai Nou” Alba, dar si Reta Rus. Vineri, 18 iulie, in ultima zi a festivalului se va desfasura concursul pentru solisti vocali si instrumentali si vor mai fi organizate si alte concerte. Spectacolul de gala, de la incheierea manifestarii, va fi sustinut de interpretul Aurel Tamas.Pe parcursul celor trei zile in care orasul Cimpeni va fi in sarbatoare se vor organiza si expozitii de pictura si artizanat, in fata Casei de Cultura “Avram Iancu” si la “beciul lui Horea”.
Cel mai recent studiu realizat pe aceasta tema de un grup de cercetatori americani sustine ca tinerii care isi petrec timpul pe internet se ingrasa in medie cu 1,8 kilograme mai mult in fiecare an comparativ cu tinerii care au alte activitati. In scolile din judetul Alba, au fost initiate in anul scolar trecut o serie de campanii care vizau un regim alimentar sanatos, in care sint inlocuite produsele fast-food cu fructe si legume proaspete.Doar programe de sanatate alimentaraMedicii pediatri din judetul Alba recomandau parintilor sa dea o mare atentie alimentatiei copiilor lor, deoarece acestia se inscriau in linii mari in concluziile unui studiu mai vechi care arata ca un baiat din trei si o fata din cinci, cu virste cuprinse intre 13 si 17 ani au o greutate peste normal. Acesti tineri risca sa dezvolte la maturitate boli cardiace, diabet, tensiune arteriala crescuta, precum si anumite tipuri de cancer. In unitatile de invatamint din judetul Alba, s-a desfasurat in acest an scolar programul “Sa invatam sa mincam sanatos”, program care promoveaza o alimentatie sanatoasa, dar aceste scoli nu au luat, decit in mica masura, in consideratie si sportul, ca alternativa a petrecerii timpului liber, deoarece de cele mai multe ori tinerii care au probleme cu greutate sint cei care isi petrec timpul liber in fata calculatorului, pentru ca nu au fost atrasi spre activitati in aer liber sau sporturi.Educatia fizica preferata de elevii din judetul AlbaConform concluziilor unui chestionar realizat la inceputul anului, pe un esantion de 124 de elevi din liceele din judetul Alba, acestia ar agrea ideea de relaxare prin miscare si o ora de educatie fizica in fiecare zi. Conform datelor obtinute dupa aplicarea acestui chestionar, educatia fizica este printre materiile preferate ale elevilor, iar 62,90% dintre isi doresc sa regaseasca aceasta materie cit mai des in programa scolara. Cei care si-au exprimat aceasta optiune au specificat insa faptul ca nu vad aceasta ora cu probe si norme sportive, ci mai degraba o ora in care sa pota sa faca un sport, handbal, fotbal sau alte sporturi in care se pot relaxa si pot sa se si distreze. Preferinta elevilor pentru aceasta materie ar putea fi si o componenta a programelor de sanatate adresate tinerilor cu probleme de greutate.
Moneda nationala a recuperat, ieri, o parte din terenul pierdut la finalul saptaminii precedente in fata euro, Banca Nationala a Romaniei (BNR) afisind un curs de referinta de 3,5794 lei/euro, cu aproape 0,1% mai putini lei pentru un euro decit vineri. Leul pierduse, vineri, peste trei bani pina la 3,5829 lei/euro, potrivit cursului de referinta afisat de BNR, pe seama volumului mare de ordine de cumparare de valuta. “Probabil ca deprecierea de vineri a fost prea puternica. Cursul a gasit un nivel de rezistenta la 3,60 lei/euro, motiv pentru care luni s-a apreciat usor. Spre deosebire de leu, zlotul, forintul si celelalte monede din regiune nu s-au depreciat la sfirsitul saptaminii trecute, iar azi (luni n.r.) si-au reluat aprecierea fata de euro”, a declarat, dealerul sef al Bancii Transilvania, Ioan Birle.
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a prelungit pina la 31 iulie termenul de dezbatere publica asupra proiectului privind limitarea riscului de credit la imprumuturile pentru populatie, potrivit anuntului publicat, ieri, pe pagina de internet a bancii centrale. Termenul a fost prelungit de BNR cu 15 zile, dupa ce mai multi bancheri au solicitat extinderea perioadei. Noul regulament de acordare a creditelor pentru persoanele fizice impune bancilor sa ia in considerare venituri care nu le pot depasi cu mai mult de 20% pe cele declarate fiscal in anul anterior, in cazul in care clientul nu prezinta documente care sa ateste continuitatea noilor venituri. Pentru a lua in considerare venituri peste aceasta limita, banca trebuie sa solicite clientului documente care sa ateste continuitatea acestora, se mai arata in proiectul BNR. Pe de alta parte, bancile “trebuie sa se asigure ca tertele parti utilizate in promovarea produselor de creditare” (de exemplu, brokerii de credite, n.r.) aplica aceleasi proceduri pentru atragerea clientilor. Bancile vor trebui sa aplice noile prevederi in termen de cel mult 45 de zile de la adoptarea noului regulament.
Aproape 150.000 de turisti romani si straini s-au aflat duminica pe litoralul romanesc, aproape dublu fata de numarul de persoane inregistrate la inceputul saptaminii trecute, potrivit unei statistici prezentata de IPJ Constanta. Numai in weekend, au ajuns la mare aproape 50.000 de turisti. In ce priveste turistii straini, in cursul saptaminii trecute media acestora a fost de aproape 4.400. Duminica, pe litoralul romanesc erau inregistrati 4.990 de turisti straini si 144.037 de romani, conform statisticii Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta. Cele mai aglomerate statiuni au fost Mamaia, Costinesti si Neptun, dar si in celelalte zone se inregistreaza un grad mare de ocupare. Evidentele politiei cuprind raportarile facute de receptiile hotelurilor. Astfel, numarul turistilor poate fi mai mare, in conditiile in care in statistici nu sint inclusi si turistii cazati la particulari sau cei din campinguri. Potrivit unei evidente a IPJ Constanta, in data de 13 iulie 2006, pe litoral se aflau 49.874 turisti, iar in aceeasi zi din sezonul estival 2007 au fost inregistrati 68.291 turisti.
Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) propune introducerea unor impozite pe profiturile exceptionale, realizate in special in industria extractiva, in conditiile in care redeventele platite statului roman in acest sector sint foarte reduse, a spus ieri presedintele AOAR, Florin Pogonaru. Reprezentantii asociatiei au dat exemplul Italiei, care a introdus recent acest tip de impozit, si au explicat ca, la nivelul Uniunii Europene, nu exista restrictii in introducerea de catre state a acestui tip de taxare. “Aceste companii, care obtin profituri exceptionale, sint practic cistigatori la loterie. Petrom beneficiaza de o crestere a preturilor de trei sau patru ori fata de momentul privatizarii fara a creste extractia si fara investitii substantiale”, a spus Pogonaru. El a completat ca mediul de afaceri este principalul sustinator al unei asemenea taxari, deoarece “nu poti proteja altfel categoriile defavorizate”. AOAR mai sustine ca va discuta cu partidele politice modificarea Constitutiei Romaniei in privinta reglementarii proprietatii, dar si modificarea anumitor reglementari fiscale pentru perioada 2009-2013. “Incepem din aceasta dupa-amiaza campania de intilniri cu principalele partide politice din Romania. La aceste discutii vor participa si specialisti in domeniul cercetarii economice, precum reprezentantii Comisiei Nationale de Prognoza”, a adaugat Pogonaru. Printre propunerile de modificare a Constitutiei se numara eliminarea disfunctionalitatilor legate de autoritatile publice si autoritatea judecatoreasca, a potentialului conflictual in relatia presedinte - prim-ministru, dar si reformularea articolului 44 din legea fundamentala referitor la dreptul de proprietate privata.
Un roman din zece estimeaza ca isi va cumpara o casa in urmatorii trei ani, pondere cu mult peste media din statele central si est europene si cea mai ridicata din regiune, potrivit unui studiu al grupului UniCredit. Potrivit studiului, care analizeaza piata bancara din Europa Centrala si de Est, 11% din populatia Romaniei are in plan achizitia unei locuinte pina la sfirsitul lui 2010, 9% din persoane doresc sa aiba o casa in proprietate in urmatorii zece ani si 5% in mai mult de zece ani. La nivelul statelor central si est europene, 6% din populatie are in vedere cumpararea unui imobil in urmatorii trei ani, 7% in zece ani si 6% intr-o perioada de peste zece ani. In afara de Romania, ponderi mai ridicate ale celor care doresc pe termen mediu ( trei ani) sa achizitioneze un imobil s-au mai inregistrat in Slovacia, Bosnia Herzegovina si Croatia, fiecare cu cite 7%. Pina in 2010, imprumuturile ipotecare ar urma sa aiba un avans de circa 40% in Romania, potrivit estimarilor UniCredit. Potrivit datelor BNR, creditele pentru achizitia de locuinte totalizau 16,6 miliarde lei, la finele lunii mai. Studiul UniCredit include si date referitoare la evolutia fondurilor mutuale. Astfel, pina in 2010 analistii anticipeaza, pentru Romania, un avans de aproximativ 30%, inferior celor din Bulgaria sau Rusia. Tot pina in 2010, UniCredit prognozeaza o crestere de 23% a numarului de unitati bancare din Romania, cel mai inalt nivel din regiunea analizata. Pe locurile urmatoare se plaseaza Rusia (cu un avans de 19%) si Ucraina (18%). Numarul total de unitati bancare din statele central si est-europene va ajunge la 19.500, cu 26,6% peste nivelul din 2007.Pretul apartamentelor vechi, in scadere cu 11%Valoarea medie a unui apartament vechi a scazut cu 11% in iunie comparativ cu prima luna a acestui an, in timp ce numarul apartamentelor vechi scoase la vinzare a inregistrat in trimestrul II o crestere de 51% fata de perioada similara din 2007, potrivit analizelor realizate de magazinuldecase.ro. Analiza realizata de magazinuldecase.ro a evidentiat, in luna iunie, o valoare medie a pretului la apartamentele vechi din Bucuresti aproximativ egala cu valoarea medie inregistrata in luna decembrie a anului precedent. Astfel, pretul mediu de listare pentru un apartament vechi a fost in luna iunie de 119.902 euro, fiind echivalent cu pretul mediu inregistrat in luna decembrie 2007, cind a atins valoarea de 119.547 euro. Fata de luna ianuarie a anului 2008, cind valoarea medie a unui apartament vechi a fost de 133.628 euro, in luna iunie pretul mediu a scazut cu aproximativ 11%.
“În ciuda tuturor lucrurilor, ea ramine o mica credincioasa catolica”, prin nastere si educatie, a declarat Christopher Ciccone pentru postul de televiziune ABC. Acesta a mai spus ca este “prea putin probabil” ca Madonna, în virsta de 49 de ani, sa fi distrus mariajul jucatorului de baseball. “Mi se pare absurd”, a spus acesta, recunoscind, totusi, ca Rodriguez “ar fi genul ei”.Un material aparut saptamina trecuta în revista People informa ca sotia lui Alex Rodriguez, Cynthia, l-a parasit pe jucatorul de baseball din cauza presupusei relatii pe care acesta o are cu Madonna.Ciccone, care este certat cu sora sa, este de parere ca starul si sportivul s-au apropiat datorita interesului comun pentru Kabbalah, un cult mistic derivat din iudaism, promovat intens de celebritati precum Madonna sau Victoria Beckham. Pasiunea Madonnei pentru acest cult este atit de intensa încit chiar a încercat sa-si santajeze fratele pentru a-l face sa se converteasca, a spus acesta.“Cred ca va face ceea ce este mai bine pentru familia si copiii sai si ceea ce este mai bine pentru a-si salva casnicia - ea nu este genul sa-si paraseasca sotul” a mai spus fratele starului.Pe 7 iulie, Madonna a dezmintit, printr-un comunicat, speculatiile cu privire la o legatura cu Alex Rodriguez.Într-o carte care va aparea marti, în Statele Unite, intitulata “Viata cu sora mea, Madonna”, Ciccone, care a fost dansator în trupa starului, spune ca relatia cu sora sa a fost atit de apropiata la un moment dat încit “traiau ca într-o casnicie”.“Nu sint multi frati care ajung în genunchi în vestiarul surorii, stergind transpiratia de pe corpul ei nud, este o situatie bizara”a povestit acesta pentru postul ABC.
Actorul american Brad Pitt a fost foarte bine pregatit pentru nasterea gemenilor sai si ai Angelinei Jolie, care a avut loc simbata, la un spital din Nisa (Franta), acesta fiind un asistent “perfect calm” în timpul fericitului eveniment, potrivit medicului actritei, citat de accesshollywood.com.“A fost asistentul meu”, a spus medicul Michael Sussman despre Brad Pitt, în timp ce raspundea întrebarilor jurnalistilor, în fata spitalului Lenval Hospital din Nisa, potrivit revistei People.Medicul a declarat ca Pitt nu si-a parasit nicio secunda partenera în timpul nasterii gemenilor, Knox Léon si Vivienne Marcheline.“A fost... perfect calm, foarte hotarit, foarte multumit de nasterea copiilor, foarte miscat si emotionat”, a mai spus Sussman.Pitt a fost cel care a taiat cordoanele ombilicale ale copiilor “fara niciun fel de probleme”, a adaugat Sussman.Jolie si gemenii, care au fost desemnati cetateni de onoare ai orasului Nisa, vor ramine în spital pina se vor simti capabili sa plece, a spus mediculPrimarul orasului Nisa, Christian Estrosi, a eliberat, simbata, certificatele de nastere ale gemenilor cuplului Jolie-Pitt.Actrita americana în virsta de 33 de ani a nascut gemenii prin cezariana, simbata, la clinica Santa-Maria a Fundatiei Lenval din Nisa.Angelina Jolie si Brad Pitt au sosit pe Coasta de Azur în aprilie. Dupa ce a locuit o vreme la Cap Ferrat, în vila co-fondatorului Microsoft Paul Allen, cuplul s-a instalat, pe durata nedeterminata, într-o vila aflata pe domeniul Miraval.Familia Pitt are în prezent sase copii. Brad Pitt, în virsta de 44 de ani, si Angelina Jolie au adoptat trei copii: Maddox, în virsta de sase ani, nascut în Cambodgia, Pax, în virsta de patru ani, nascut în Vietnam, si Zahara, în virsta de trei ani, nascuta în Etiopia. În afara de gemenii nou-veniti pe lume, ei mai au o fiica biologica, Shiloh, nascuta în Namibia, în mai 2006.
Gabriela Irimia, jumatatea geamana a trupei Cheeky Girls, s-ar putea desparti de logodnicul ei, parlamentarul britanic Lembit Opik, surse din anturajul acesteia declarind ca certurile dintre cei doi sint din ce în ce mai dese.Tensiunile ce marcheaza relatia celor doi au putut fi observate în documentarul “Living with the Cheeky Girls”, informeaza mirror.co.uk.Surse din anturajul Gabrielei au declarat ca ultima cearta dintre acestia a pornit de la faptul ca Lembit a întirziat la aniversarea mamei celor doua membre Cheeky Girls, sarbatorita la Embassy Club, din Londra, ratind, astfel, discursul acesteia.În momentul în care a încercat sa îi explice Gabrielei motivele întirzierii sale, aceasta a plecat, pur si simplu, refuzind sa asculte.Surse apropiate Gabrielei au declarat ca aceasta este foarte stresata si ca si-a dat seama ca relatia este sortita esecului din cauza unor diferente prea mari între ei. “Este foarte nefericita si a plins foarte mult. S-au întimplat prea multe în ultimul timp”, a spus o sursa apropiata cuplului.Mama celor doua gemene a declarat, la sfirsitul saptaminii trecute, ca Gabriela vrea sa puna capat relatiei sale cu parlamentarul liberal-democrat pentru ca acesta este o persoana foarte instabila.Parlamentarul si Gabriela Irimia s-au logodit în aprilie, la Roma (Italia), la Fontana di Trevi.
Cursele cu tauri desfasurate la editia de anul acesta a sarbatorilor de San Fermin, din Pamplona, s-au soldat cu 45 de raniti, printre care un român, au anuntat organizatorii, relateaza AFP.Dintre persoanele ranite în aceste curse cu tauri începute la 7 iulie, patru au fost luate în coarne, fata de 14 anul trecut.În total, anul acesta au fost raniti patru americani, trei britanici, un australian, un danez, un barbat din Ghana, un grec, un sud-african, un român, un sud-coreean si un neozeelandez. Ceilalti sint spanioli. “Encierros”, organizate zilnic timp de opt zile, string anual numerosi turisti, dintre care multi anglosaxoni, atrasi de aceste serbari populare. Luni, cinci persoane au fost ranite, printre care un britanic de 31 de ani si un danez de 21 de ani. Bilantul istoric al acestor curse este de 14 morti începind din 1911. Un irlandez de 23 de ani a murit în timpul editiei din 2008, duminica, dupa ce a cazut de pe un zid pentru ca era în stare de ebrietate.
Dayana Mendoza are 22 de ani, masoara 1,78 m inaltime, are parul castaniu si ochii verzi si se ocupa de decoratiuni interioare. Foarte emotionata, ea nu si-a putut opri un strigat cind vedeta de televiziune Jerry Springer a anuntat ca va fi incoronata. Mendoza este cea de-a cincea reprezentanta a Venezuelei care primeste titlul de Miss Univers. Ea ii urmeaza japonezei Riyo Mori, care a fost regina frumusetii in 2007, dupa ce a reusit sa le devanseze pe concurentele sale din Columbia, Republica Dominicana, Rusia si Mexic. Noua Miss Univers, care a fost rapita cu un an si jumatate in urma, a lansat un apel impotriva violentei in lume. Venita dintr-un stat care a mai oferit alte patru regine ale frumusetii, Dayana Mendoza a fost incoronata dupa ce a raspuns unei intrebari cu privire la diferenta dintre barbati si femei. Noua Miss Univers, care a primit un cec consistent si un trusou creat de desigeri vestimentari de succes, va calatori prin toata lumea pentru a promova concursul. Ea va dispune si de un apartament de lux in New York pentru un an.Cele 80 de candidate au fost prezentate la deschiderea ceremoniei purtind costume traditionale din tarile lor.Doar 15 dintre ele, care reprezentau Australia, Republica Ceha, Ungaria, Italia, Japonia, Africa de Sud, Vietnam, Statele Unite, Spania si Kosovo – care a participat pentru prima data – au fost finalistele concursului organizat de magnatul american Donald Trump, prezentat de fosta membra a trupei Spice Girls, Mel B. “Rapirea mea a avut loc acum un an si jumatate. Sint lucruri care se intimpla in tara din care provin, asa cum si saracia este prezenta acolo. De aceea vreau sa profit de acest moment ca sa pot spune ca violenta nu este un raspuns” a declarat Dayana Mendoza in cadrul unei conferinta de presa.
Elevii din mai multe clase de liceu si de la Scolile de Arte si Meserii din judetul Alba au raspuns unui chestionar, in care au desemnat materia preferata si materiile inutile. Chestionarul a fost realizat de inspectorul scolar general adjunct Oana Badea si a cuprins opt intrebari. Cei 124 de elevi respondenti, care au format esantionul pentru acest studiu, au desemnat limba romana prima in topul preferatelor si chimia in topul materiilor inutile.
Pacientii din judetul Alba vor ridica, incepind de astazi, medicamentele compensate sau gratuite de pe noua lista, care va cuprinde si protocoalele terapeutice si medicamente pentru boli rare. Lista va contine si medicamente ieftine, compensate pina la 90 %, care sa fie accesibile tuturor pacientilor.
Doua persoane - un barbat si o femeie - au fost arestate preventiv, in Alba Iulia, pentru 29 de zile, iar o a treia va fi cercetata in libertate, cu interdictie de a parasi municipiul Alba Iulia, pentru trafic de persoane. Decizia a fost luata, ieri, de Tribunalul Alba. Cei trei inculpati au fost retinuti in urma unei actiuni a ofiterilor Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Alba Iulia, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Biroul Teritorial Alba, care au realizat o actiune de prindere in flagrant, pe linia combaterii traficului de persoane si a traficului de minori.