monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Recurs respins

Curtea de Apel Bucuresti a respins ieri, ca nefondat, recursul lui Vlad Duiculescu, acuzat ca a accesat ilegal baza de date a eBay, la decizia din 17 aprilie a tribunalului, care a emis pe numele sau mandat de arestare pentru 29 de zile. Procurorul a cerut magistratilor Curtii de Apel sa mentina sentinta Tribunalului Bucuresti, precizind ca din cauza atacurilor comise de romani asupra bazei de date eBay, acestora li s-a suspendat, pentru o perioada, accesul la cumparaturile on-line. In replica, avocatul lui Duiculescu a cerut magistratilor, la termenul de ieri, sa dispuna cercetarea acestuia in stare de libertate, dat fiind ca in dosarul de urmarire penala se arata, din partea eBay, ca prejudiciul nu priveste clientii eBay, ci sistemul de securitate al companiei, care a necesitat refacerea in intregime, ca urmare a actiunilor lui Vlad Duiculescu. „Asupra eBay exista numeroase atacuri zilnic, nu se poate retine ca din cauza lui Duiculescu si-au refacut ei masurile de securitate", a sustinut avocatul. De asemenea, hackerul de 20 de ani a spus, in apararea lui, ca a intrat in sistem doar pentru a arata ca poate face asta si ca nu este vinovat de tot ce au scris procurorii in dosarul de urmarire penala. 

Senatul lucreaza normal

Senatul va lucra in program obisnuit saptamana viitoare, exceptie facind ziua de luni, a anuntat chestorul acestei Camere Ioan Chelaru, care a mai precizat ca cel putin doi senatori-candidati au formulat cereri de concediu fara plata pentru a se ocupa de campania electorala. Potrivit lui Chelaru, saptamina viitoare, programul Senatului va fi unul normal si va debuta marti cu sedinta grupurilor parlamentare, urmata de plen. Miercuri, senatorii se vor reuni de asemenea dimineata in plen, iar dupa-amiaza in comisiile de specialitate. Singurele zile libere ale Senatului vor fi luni, a doua zi Paste, si de 1 Mai, a mai anuntat Chelaru.Concediu pentru campanieChestorul a mai informat ca, in campania electorala, Camera superioara va functiona dupa programul normal, iar o serie de candidati care au si calitatea de senator au inaintat cereri de concediu fara plata, in contul celor 8 zile prevazute de Regulament. Chelaru a declarat ca Biroul Permanent nu a primit in sedinta de marti nicio cerere de acest gen, insa anterior a analizat doua solicitari una dintre ele cea a democrat-liberalului Dan Carlan, candidat la CJ Iasi, care a cerut un concediu de o luna si jumatate.Spre deosebire de Senat, deputatii au decis suspendarea lucrarilor Camerei pe perioada Sarbatorilor Pascale si de 1 Mai.

Guvernul ?umbla" la imagine

Seful Agentiei pentru Strategii Guvernamentale (ASG), Alfred Bulai, a declarat, intr-un interviu acordat RFI, ca la nivel guvernamental este in derulare un proiect privind contracararea campaniei impotriva imigrantilor infractori din Italia, dar ca acesta este momentan blocat din cauza unei contestatii. El a precizat ca programul, care vizeaza Italia si Spania, va fi aplicat abia in a doua jumatate a anului si va consta in prezentarea unor povesti de succes ale romanilor plecati in strainatate. „Speram sa putem contribui la o mai buna informare a cetatenilor din tarile respective despre romani si despre Romania. Deci nu ne propunem o campanie in care sa persuadam, sa manipulam cumva un anumit gen de realitati. Pur si simplu incercam sa aducem mai multe informatii, inclusiv informatie pozitiva despre romanii nostri care traiesc acolo si care au si multe povesti de succes, chiar foarte, foarte multe si nu numai aceste povesti triste, care sint si ele reale si nu, in nici un caz, strategia nu este sa le mascam", a spus Bulai, admitind ca derularea programului poate fi considerata tardiva.Pe seama lipsei de culturaTotodata, seful ASG a pus problemele pe care le fac romanii autoritatilor din strainatate pe seama „lipsei de cultura a omului care traieste intr-un alt teritoriu". „Problemele apar intotdeauna de adaptare la un nou context. Ginditi-va ca o mare parte din romanii nostri n-au mai fost nicaieri, n-au cultura emigrantului, n-au cultura omului care traieste intr-un alt teritoriu, intr-o alta cultura", a comentat Bulai.Noul „Mailat"Saptamina trecuta, simbata, la Roma, politia a anuntat ca a arestat un roman acuzat ca a agresat sexual si injunghiat o femeie in virsta de 31 de ani din Lesotho. Potrivit presei italiene, victima sa este fiica ambasadorului statului Lesotho, care studiaza la Roma. Romanul suspectat pentru aceasta fapta se numeste Ioan Rus, nu are antecedente penale in Italia, dar in Romania a fost condamnat de trei ori, in 1995, 1996 si 1998, pentru furt calificat. Evenimentul vine dupa ce, la sfirsitul lunii octombrie, uciderea la Roma a Giovannei Reggiani, de care a fost acuzat Nicolae Romulus Mailat, a dus la adoptarea unui decret care faciliteaza expulzarea cetatenilor comunitari, in numele sigurantei publice.

Bursa ?Monica Lovinescu"

Premierul Tariceanu a anuntat, ieri, la Paris, ca Executivul va crea bursa pentru jurnalisti, iar viitori cursanti ar putea beneficia de casa din capitala Frantei, pe care Monica Lovinescu a donat-o statului roman. „Apreciez foarte mult gestul pe care l-a facut. El va fi acompaniat din partea Guvernului roman de crearea unei burse de jurnalism «Monica Lovinescu», care ar putea sa beneficieze de casa pe care a pus-o la dispozitie si care ar putea fi utilizata de viitorii cursanti. Va trebui ca in perioada urmatoare sa definim exact detaliile acestui proiect care are menirea sa pastreze memoria Monicai Lovinescu", a declarat Tariceanu.Distinctie post-mortemNici presedintele Traian Basescu nu s-a lasat mai prejos. Acesta a conferit scriitoarei, ieri, post-mortem, Ordinul National „Steaua Romaniei" in grad de Mare Ofiter. Gestul a fost explicat prin „rolul Monicai Lovinescu in pastrarea si promovarea valorilor intelectuale si morale in spatiul public romanesc. Pe parcursul intregii sale vieti, Monica Lovinescu a fost un model de demnitate, de patriotism si de consecventa in lupta impotriva totalitarismului comunist", se mai arata intr-un  comunicat al administratiei prezidentiale.Monica Lovinescu, una dintre cele mai consistente voci ale culturii romane si ale exilului, s-a stins din viata duminica seara, la Paris. Ea si-a donat casa din capitala Frantei statului roman, cu putin timp inainte sa moara. Trupul sau va fi incinerat miine la Paris, iar ramasitele vor fi repatriate, conform dorintei acesteia, prevazuta in testament, a declarat pentru NewsIn secretarul de stat Mihai Gheorghiu de la Ministerul Afacerilor Externe.

3000 persoane mor anual pe soselele Romaniei

"Gradul de severitate al accidentelor plaseaza Romania pe ultimul loc in Europa ca siguranta a circulatiei, cu o medie de o persoana decedata la trei persoane grav ranite, mult peste media europeana de 1/40, dar in urma Rusiei, Ucrainei sau Bulgariei cu rapoarte de 1/6, 1/7 si 1/8, ca sa nu mai vorbim de tarile cu traficul cel mai sigur din Europa, Marea Britanie (1/93), Germania (1/63), Austria si Italia (1/53). Din 1990 si pina azi, soselele din Romania au facut mai multe victime decit un razboi: peste 40.000 de morti si sute de mii de raniti", a declarat presedintele Asociatiei Victimelor Accidentelor de Circulatie (AVAC), Marian Nedelescu.In Romania, in loc sa scada, numarul accidentelor a crescut cu 50%, iar riscul de deces in accidente rutiere este de 68, adica de sapte ori mai mare decit in Marea Britanie. Asociatia pentru Siguranta Rutiera, care cuprinde mai multe ONG-uri printre care si AVAC, a constatat, in urma unor studii statistice, ca numai in primul trimestru al anului 2008 au murit zilnic in accidente rutiere 6-7 persoane, in timp ce aproape 10-15 persoane sunt ranite grav. De la inceputul anului si pina in prezent, numai simbata si duminica s-au produs 358 de accidente rutiere. De exemplu, in week-endul trecut, simbata au avut loc in tara 26 de accidente grave care s-au soldat cu sapte morti si trei raniti, iar duminica 82 de accidente soldate cu 20 de morti si opt raniti.Adrian Ionescu, vicepresedintele AVAC a subliniat ca printre cauzele producerii accidentelor se numara viteza neadaptata la conditiile de drum, starea precara a sigurantei rutiere in Romania si mai ales starea drumurilor."Centura Ploiesti Vest trebuia sa se termine, Autostrada Soarelui este reabilitata atit de bine incit drumul este numai valuri-valuri, centura Sibiului nu este nici la aceasta ora finalizata si nimeni din CNADNR nu a fost nici macar mustrat", sustine reprezentantul AVAC.

Proba noua in procesul intentat CNSAS de Rodica Stanoiu

Cercetatorii CNSAS au gasit în arhive o cerere scrisa de Rodica Stanoiu si adresata, în anii ‘80, serviciului de pasapoarte, nota cu care poate fi comparat scrisul de mina al fostului ministru al Justitiei, presupus a aparea într-o serie de note informative care i-au fost atribuite. Rodica Stanoiu a contestat la CNSAS faptul ca scrisul de mina ce apare într-o serie de note informative redactate sub nume conspirativ si gasite în diferite dosare din arhiva fostei Securitati seamana cu al sau. Dupa mai multe expertize, comparind scrisul din notele informative gasite cu un document parlamentar semnat de Rodica Stanoiu, CNSAS a decis ca scrisul este al fostului ministru, apreciind ca aceasta a facut politie politica.Stanoiu a contestat decizia, sustinind ca documentul parlamentar cu care notele informative au fost comparate a fost scris de o secretara de-a sa. “Se pare ca doamna Stanoiu, care cere comisie de ancheta pentru CNSAS, a depus în instanta niste documente false, pentru a-si sustine teoria ca notele informative semnate «Sanda» nu-i apartin. Adica, pe scurt, instanta are mari suspiciuni ca hirtiile cu scrisul pe care dinsa spune ca îl are de fapt sint scrise de altcineva, pentru a submina probele înaintate de CNSAS”, sustin surse din CNSAS.Stanoiu loveste prin SenatBiroul Permanent al Senatului a decis ieri reactivarea subcomisiei de ancheta a activitatii CNSAS, propusa anterior de Rodica Stanoiu. Chestorul acestei Camere, social-democratul Ioan Chelaru, a anuntat ieri ca Biroul Permanent a analizat o propunere si o decizie mai veche în ceea ce priveste instituirea unei subcomisii în cadrul Comisiei juridice, la cererea formulata de senatorul Rodica Stanoiu. Chelaru a amintit ca în urma cu aproape doi ani, printr-o hotarire, Biroul Permanent a stabilit înfiintarea unei subcomisii de ancheta privind anumite aspecte ce au fost sesizate atunci în ceea ce priveste activitatea CNSAS. Potrivit senatorului PSD, componenta subcomisiei va fi stabilita în prima sedinta a Comisiei juridice.Senatorul conservator Rodica Stanoiu reclamase, într-un memoriu adresat presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, la sfirsitul lui noiembrie 2006, ca CNSAS nu a respectat obligatia de confidentialitate în ceea ce priveste cazul sau si i-a acuzat pe membrii Colegiului ca si-au încalcat juramintul depus în fata Parlamentului.La acea vreme, Rodica Stanoiu a primit verdict de Politie Politica, pe care l-a contestat ulterior în instanta.

Parlamentarii au inceput sa-si ascunda dalmatienii

Cererile procurorilor adresate Senatului si Camerei Deputatilor s-au impiedicat de chichitele juridice invocate de camarazii celor cautati pentru a fi anchetati in diverse dosare de urmarire penala. Paul Pacuraru, Codrut Seres si Miron Mitrea sustin sus si tare, din spatele hatisului procedural, ca sint nevinovati si nu au nimic de ascuns.Dosarul Paul Pacuraru s-a oprit la Comisia juridicaConducerea Senatului a trimis dosarul Pacuraru, care cuprinde casete audio, video, patru volume de peste 1000 de pagini si referatul DNA, Comisiei juridice, care urmeaza sa se pronunte în termen de 8-10 zile, a anuntat ieri chestorul Ioan Chelaru. Membrii comisiei au la dispozitie un termen de maxim 10 zile pentru finalizarea raportului si formularea unui punct de vedere. Apoi, raportul urmeaza sa fie discutat în Biroul Permanent al Senatului si trimis plenului, care urmeaza sa se pronunte, prin vot, daca avizeaza sau nu solicitarea DNA privind începerea urmaririi penale împotriva senatorului liberal.Întrucit, potrivit legii, continutul materialului probator nu poate fi facut public pina la trimiterea în judecata, membrii Comisiei juridice vor solicita un punct de vedere de la Consiliul Superior al Magistraturii, pentru a stabili daca materialul probator poate fi facut sau nu public, respectiv daca sedintele – atit ale Comisiei juridice, cit si ale plenului - vor fi publice sau nu.Cererea pentru Codrut Seres a coincis cu inscrierea acestuia in cursa electoralaProcurorul general Laura Codruta Kovesi a sesizat, ieri, Senatul României în vederea cererii de urmarire penala în cazul senatorului Codrut Seres, cercetat de procurorii DIICOT pentru sprijinire a unui grup infractional organizat cu caracter transfontalier si tradare prin transmitere de secrete. Fostul ministru al Economiei a remarcat ca solicitarea a fost inregistrata în aceeasi zi în care el si-a depus candidatura la Primaria Baia Mare, ceea ce, în opinia sa, este o “chestiune ostentativa”. Codrut Seres, care este si secretar general al PC, a adaugat ca doreste ca situatia sa sa fie clarificata cit mai rapid. “În urma cu doi ani, cind a început scandalul cu pseudospionii, m-am prezentat si la comisia prezidentiala si la Parchet pentru a clarifica situatia”, a aratat Seres, precizind ca dorinta sa nu s-a schimbat de atunci.Cazul Mitrea se complica si mai mult la Camera DeputatilorMembrii Biroului Permanent al Camerei Deputatilor au discutat ieri pe marginea procedurii de urmat în cazul Mitrea, întrebindu-se în special daca la cele peste 2500 de pagini ale dosarului ar trebui sa aiba acces toti deputatii. Constatind lipsa unor proceduri în ceea ce priveste avizarea începerii urmaririi penale, membrii conducerii Camerei au avansat mai multe potentiale solutii - modificarea Regulamentului, înfiintarea unei comisii de ancheta sau chiar o sedinta secreta a Parlamentului. Membrii Biroului au mai invocat faptul ca nu se pot pronunta prea rapid pe marginea unor dosare la care DNA a muncit trei ani, cu atit mai mult cu cit legea sau regulamentul nu prevede nici un termen pina la care deputatii trebuie sa îsi dea votul.În cele din urma, presedintele Camerei Deputatilor a aminat decizia in lipsa cvorumului si a decis de unul singur sa sesizeze Comisia juridica si Consiliul Superior al Magistraturii pe tema acestor probleme de procedura. Totodata, Camera a mai hotarit sa trimita o adresa DNA prin care sa informeze ca documentele trimise sint în siguranta, în seif.Olteanu intreaba degeaba la CSMPe de alta parte, juristi citati de HotNews.ro afirma ca CSM nu are competente in acest domeniu. “CSM nu poate sa faca regulamentele Camerei Deputatilor, nu-l poate ajuta cu nimic pe Bogdan Olteanu, pentru ca este vorba despre proceduri ale Camerei”, spune Laura Stefan. La fel, si “confidentialitatea este problema deputatilor, nu a CSM. Daca nu sint siguri ca o pot asigura, sa stabileasca reguli prin care un numar restrins de oameni poate avea acces la dosar, iar responsabilitatea sa revina tot unui numar restrins de oameni”, afirma Laura Stefan. 

Hillary Clinton ameninta Iranul

Candidata la investitura democrata, Hillary Clinton, a amenintat ca, daca va cistiga cursa pentru Casa Alba in luna noiembrie, va „sterge de pe harta“ Iranul, in cazul in care aceasta tara va lansa un atac nuclear asupra Israelului, potrivit unui interviu televizat ieri. „Vreau ca iranienii sa stie ca, daca voi fi presedinte, voi ataca Iranul“, a raspuns ea pentru postul de televiziune ABC News, intrebata ce va face in cazul unui atac nuclear din partea Teheranului asupra Israelului. „In urmatorii 10 ani, in care ei (n. r., iranienii) ar putea sa ia in calcul sa lanseze un atac asupra Israelului, am putea sa radem cu totul Iranul de pe harta“, a adaugat fosta Prima Doamna, care s-a confruntat ieri cu rivalul sau democrat Barack Obama in cadrul unor primare cruciale desfasurate in Pennsylvania. Contactat de acelasi post de televiziune, Obama a declarat, la rindul sau: „Iranienii pot fi siguri ca voi raspunde cu forta si ca este absolut inacceptabil sa atace Israelul sau oricare alt aliat al nostru din regiune cu arme conventionale sau nucleare“. El a precizat, insa, ca folosirea unor expresii ca „a sterge de pe harta“ nu poate sa dea rezultate bune. Cei doi candidati si-au luat angajamentul sa apere Israelul in fata oricarei agresiuni iraniene, dar au puncte de vedere divergente in legatura cu modul in care pot contracara ambitiile nucleare ale Teheranului. La inceputul lunii aprilie Israelul a desfasurat un amplu exercitiu millitar de aparare pasiva impotriva Iranului. 

CNSAS-ul va fi ciuntit si verificat

Cerere aprobata dupa 2 aniBiroul Permanent al Senatului a decis ieri reactivarea subcomisiei de ancheta a activitatii CNSAS, propusa anterior de Rodica Stanoiu, a anuntat chestorul acestei Camere, social-democratul Ioan Chelaru. Chelaru a afirmat ca Biroul Permanent a analizat o propunere si o decizie mai veche in ceea ce priveste instituirea unei subcomisii in cadrul Comisiei juridice, la cererea formulata de senatoarea Rodica Stanoiu. Chelaru a amintit ca, in urma cu aproape 2 ani, printr-o hotarire, Biroul Permanent a stabilit infiintarea unei subcomisii de ancheta privind anumite aspecte ce au fost sesizate atunci in ceea ce priveste activitatea CNSAS. „De atunci, peste modul de reglementare a acestei institutii au trecut doua ordonante de urgenta, s-a asezat si o decizie a CCR si in continuare exista sesizari cu privire la modul in care isi desfasoara activitatea CNSAS, motiv pentru care Biroul Permanent a hotarit activarea comisiei si incepind de saptamina viitoare aceasta isi va prelua si atributiile“, a spus Ioan Chelaru. Potrivit senatorului PSD, componenta subcomisiei va fi stabilita in prima sedinta a Comisiei juridice.Stanoiu, deranjata Senatoarea conservatoare Rodica Stanoiu reclamase, intr-un memoriu adresat presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, la sfirsitul lui noiembrie 2006, ca CNSAS nu a respectat obligatia de confidentialitate in ceea ce priveste cazul sau si i-a acuzat pe membrii Colegiului ca si-au incalcat juramintul depus in fata Parlamentului. Stanoiu a primit verdict de politie politica, pe care l-a contestat ulterior in instanta. Colegiul CNSAS analizeaza in aceste zile candidaturile depuse pentru alegerile locale, avind in vedere ca cei care doresc sa candideze trebuie sa declare, pe propria raspundere ca nu au facut politie politica.Decizia de ieri a Senatului survine dezbaterii ordonantelor CNSAS din comisia juridica a Camerei Deputatilor. Deputatii au modificat substantial textul guvernului, reducind drastic rolul CNSAS, chiar in pragul campaniei electorale. Astfel, au eliminat verificarea preotilor, iar membrii Consiliului nu vor mai emite note de constatare privind posibila colaborare cu securitatea.

Cifra de afaceri Renault in crestere pe toate pietele

Cresteri sustinute s-au inregistrat si in Rusia (35,8%) si Algeria (53,5%). In Romania vinzarile Grupului au crescut cu 5,7% iar cota de piata Renault si Dacia s-au pastrat la inaltime cu 34,8%.Renault a facut progrese si in zona asiatica-africana, mai ales in India (8.120 Loganuri) si Iran (14.562 Loganuri). Vinzarile de motoare si vehicule asamblate catre parteneri au dus la o crestere de 0,6% a cifrei de afaceri.In acelasi timp banca RCI, subsidiara de Finantare-Vinzari a grupului, a contribuit cu aproximativ 506 milioane euro la cifra de afaceri, ceea ce reprezinta o crestere de 3,9%.Grupul Renault a semnat si acordul de parteneriat strategic cu producatorul AvtoVaz din Rusia, conform caruia Renault investeste 659milioane euro pentru achizitia a 25% plus 1 din actiunile AvtoVaz.Ca perspective pentru 2008, Renault isi va continua ofensiva cu noi produse - lansarea modelului Koleos in Europa in al doilea trimestru, al noului Megane, Laguna coupé si Kangoo Compact spre sfirsitul anului. Grupul apasa pe acceleratie pe pietele emergente. Dupa lansarea din ianuarie 2008 in Argentina si Brazilia, modelul Sandero va fi lansat pe plan international, ca si Loganul. A doua jumatate a anului 2008 va aduce si lansarea noului model de Clio.

Perspective de dezvoltare pentru Rosia Montana

Administratia locala din Rosia Montana a cistigat recent un proiect de finantare prin Fondul Roman de Dezvoltare Sociala ce vizeaza reabilitarea drumului satesc Carpinis - Daroaia Coasta. Potrivit edilului sef al comunei, Virgil Narita, respectivul proiect a fost intocmit de catre Primaria Rosia Montana impreuna cu un grup de localnici din satul Daroaia, urmind ca in saptaminile ce vor urma sa aiba loc licitatia si sa fie demarata executia lucrarilor. In alta ordine de idei, dar tot legat de obtinerea de fonduri pentru investitii edilitare, Narita a aratat ca, recent, administratia locala a trimis doua persoane din cadrul institutiei pe care o conduce pentru specializare. Edilul sef al comunei din Apuseni este convins ca aceste cursuri le vor folosi, in asa fel incit sa poata fi pregatiti pentru a scrie in cel mai scurt timp proiecte viabile, care sa rezolve problemele cu care se confrunta respectiva unitate administrativ teritoriala.  

40.000 romani primesc bani pentru innoirea masinilor

Guvernul a decis sa finanteze innoirea a 40.000 de autovehicule in cadrul programului "Rabla" si a decis pastrarea primei de casare la valoarea de 3.000 de lei pentru un autovehicul.Guvernul a adoptat, luni, ordonanta de urgenta privind taxa auto, iar ministrul Mediului, Attila Korodi, a cerut acordul pentru inceperea discutiilor cu Comisia Europeana, pentru eventuala includere a vehiculelor de transport public in programul national de innoire a parcului auto.Sumele provenind din taxa de poluare auto vor fi colectate la Fondul de Mediu si vor fi utilizate pentru finantarea a sapte programe de protectie a mediului, printre care si programul de innoire a parcului auto, cel care vizeaza infiintarea de spatii verzi si pistele pentru biciclisti."S-a luat in considerare si posibilitatea deschiderii unei finantari pentru reinnoirea parcului de transport in comun. Este un regulament al CE care nu ne permite la ora actuala sa cream o schema de ajutor de stat pentru schimbarea mijloacelor de transport", a declarat ministrul mediului Attila Korodi.Ministrul a precizat ca a cerut acordul pentru inceperea discutiilor cu CE, pentru a vedea daca exista vreo posibilitate de a ajuta autoritatile publice locale sa schimbe parcul auto de transport in comun. Taxa de poluare autoTaxa se aplica de la 1 iulie 2008. In termen de 30 de zile de la publicarea OUG in Monitorul Oficial, Guvernul va veni cu normele de aplicare, care vor defini modalitatea de plata a taxei, dar si modul in care cetatenii care au platit deja taxa, potrivit formulei aplicabile de la 1 ianuarie 2007, pot recupera diferenta. In situatia in care formula actualei taxe este mai avantajoasa, atunci cetatenii care au platit deja taxa vor primi diferenta inapoi, insa daca in formula actuala suma este mai mare, nu va mai fi perceputa diferenta. Prin noul act normativ s-a definit si sistemul de rambursare a taxei, daca autoturismul va fi vindut in alt stat membru, sau daca acesta va fi radiat dupa un accident. Potrivit noii metode de calcul, taxa de prima inmatriculare va reprezenta 2%-3% din valoarea masinii. Noul proiect de lege prevede taxarea noxelor in proportie de 70% si a dioxidului de carbon in proportie de 30%.De la plata taxei vor fi scutite automobilele destinate, printre altele, institutiilor din domeniul culturii, sanatatii, educatiei, ministerelor si altor organe ale administratiei publice, autoturismele structurilor patronale si sindicale reprezentative la nivel national, cele pentru asociatiile si fundatiile care au statut de utilitate publica, masinile utilizate de persoanele cu handicap si cele pentru armata.Noua formula prevede solutii tehnice pentru posesorii de masini cu motoare Diesel, dotate cu filtre de praf, care vor primi o reducere de 25% din taxa calculata pentru autovehiculul respectiv.

Previziuni optimiste pentru zootehnia Tarii Motilor

Presedintele Asociatiei de Crestere a Taurinelor din orasul Cimpeni, Aurel Stan, prevede pentru viitorul apropiat o ampla revigorare a zootehniei in Apuseni, si a venit si cu o “reteta cistigatoare” in acest sens. Reteta...“Datorita subventiilor care se acorda acum crescatorilor de animale si pentru terenurile lucrate, intr-un viitor cit mai apropiat, efectivele de animale vor creste. Daca acesti crescatori de animale vor fi sprijiniti si cu monta dirijata, respectiv monta artificiala sau cu tauri autorizati si de rasa, precum si cu desfacerea, astfel incit producatorii sa nu mai depinda de intermediari, exista premiza ca agricultura din Muntii Apuseni sa se puna pe picioare”, a declarat seful asociatiei din Cimpeni. “Hai sa dam mina cu mina...”Aurel Stan a mai precizat ca acest deziderat va fi indeplinit mult mai repede si mai sigur in urma unor colaborari intre asociatia din Cimpeni si alte astfel de structuri din comunele din zona. Aici a amintit printre altele comuna Lupsa, aratind ca oamenii de acolo au fost sprijiniti sa infiinteze o asociatie. “De asemenea, acest lucru este valabil si la Arieseni, la Girda, dar lucrurile sint inca in faza incipienta si au mai existat si unele neintelegeri. Asociatiile pot trai daca li se acorda si lor sprijin de catre autoritatile locale. In cazul Asociatiei de la Cimpeni, s-a primit sprijin din partea Primariei, prin concesiunea facuta pe cele 981 de ha de pasunat alpin pentru care o sa se primeasca subventia.“Montator” la specializarePresedintele asociatiei a mai adus in discutie si necesitatea formarii in acest sens a unor specialisti, mentionind ca, pentru ameliorarea raselor de animale, s-a trimis la un curs de insamintatori artificiali un tinar din localitate, pentru a se califica in aceasta meserie, iar dupa terminarea specializarii va fi angajat in Asociatia de Crestere a Taurinelor din Cimpeni. “Viitorul crescatorilor de animale este constituirea in asociatii de crestere a animalelor, pentru a se dezvolta si a le fi aparate interesele. Fara a fi afiliati la o asociatie judeteana, la o federatie nationala, aceste interese nu pot fi aparate”, a concluzionat presedintele asociatiei. 

In elita programelor de finantare europene

In cadrul acestei componente, accentul va fi pus pe cresterea calitativa a prestatiilor sociale, imbunatatirea performantelor profesionale a resurselor umane din sistem, adaptarea institutionala a serviciilor la problemele sociale din ce in ce mai variate si complexe din municipiu, prognozarea adecvata a resurselor financiare aferente sau incheierea unor parteneriate strategice multianuale pentru administrarea serviciilor sociale locale. La nivel local, vor fi preluate modelele de succes ale partenerilor din proiect, precum si ale celor care vor adera la reteaua creata prin acest proiect.“Realizarea unei platforme europene de comunicare, dedicata promovarii coeziunii sociale in comunitatile urbane, reprezinta o oportunitate reala si utila pentru specialistii sistemului public si privat de asistenta sociala din Alba Iulia, dar si pentru cei implicati in dezvoltarea comunitara bazata pe proiecte, in contextul in care dorim ca acest sistem sa urmeze o dezvoltare unitara, coerenta, adaptata real nevoilor sociale locale si, nu in ultimul rind, sustenabila”,  declarat primarul Mircea Hava, in contextul aprobarii acestei initiative.  Context In perioada 17-18 aprilie 2008, a avut loc la Paris reuniunea Comitetului de Monitorizare URBACT II, al carui principal scop a vizat aprobarea primelor proiecte de dezvoltare urbana din cadrul programului. In cadrul acestei prime licitatii de proiecte, au fost depuse 124 de propuneri de proiecte cu parteneri din UE din care 36 de propuneri cu participare romaneasca. In cadrul reuniunii, Comitetul de Monitorizare URBACT II a aprobat pentru prima etapa 31 de proiecte de dezvoltare urbana, din care 8 proiecte cu participare romaneasca. Partenerii romani in cadrul acestor proiecte sint primariile Oradea, Sighisoara, Alba Iulia, Mizil, Galati, Tirgoviste, Sacele si Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Alba Iulia - AIDA. De remarcat faptul ca, la initiativa Primariei municipiului nostru, Urbact II a constituit o oportunitate si pentru recent infiintata Asociatie de Dezvoltare Intercomunitara Alba Iulia – AIDA, care a devenit partenerul mai multor regiuni europene importante in proiectul “Planificare spatiala si regenerare urbana”. Acesta propune elaborarea unui masterplan de dezvoltare spatiala care sa integreze si sa adapteze evolutia urbana a municipiului Alba Iulia, pe durata urmatorilor 20 de ani, in legatura directa cu relatiile de dezvoltare si mobilitate teritoriala, transport intercomunitar, economie, evolutie sociala sau culturala ale localitatilor care compun AIDA. 

Controale cu fiola la purtator

Serviciul Politiei Rutiere a organizat în week-endul trecut o actiune pe raza judetului Alba, avind ca scop prevenirea evenimentelor rutiere cu consecinte grave, comise de conducatori auto aflati sub influenta bauturilor alcoolice. Cu aceasta ocazie, au fost aplicate un numar de 464 sanctiuni contraventionale în valoare de 51.025 de lei, din care 10 conducatori auto au fost sanctionati pentru alcool. Au fost retinute, în vederea suspendarii, un numar de 34 permise de conducere. Au fost ridicate 2 certificate de înmatriculare. Totodata, au fost constatate 5 infractiuni. 

Au ajuns in finala

Proiectul Asociatiei de Turism si Ecologie Trascau Corp Zlatna, care a participat la concursul Respect pentru Viitor, realizat de Realitatea TV, a ajuns in finala. Membrii asociatiei au propus singurul proiect din judetul Alba, iar in urma numararii voturilor primite de la telespectatori s-a situat pe locul patru, cu 634 de voturi, la diferenta de doar doua voturi de locul trei. Acestia vor participa la gala finala care se va difuza la Realitatea Tv in 27 aprilie, iar in cadrul acestei gale se va desemna si cistigatorul concursului. Proiectul Asociatiei de Turism si Ecologie Trascau Corp Zlatna are sanse reale de a obtine premiul pus in joc. 

Jumatate din fermieri nu vor primi plata la hectar

Peste 60 % din cererile fermierilor pentru plata la hectar trebuie clarificate, erorile fiind generate fie de declaratiile beneficiarilor, fie de sistemul electronic, astfel incit in luna aprilie vor primi subventia la hectar doar 447.000 de fermieri din cei peste 1, 2 milioane care au depus cereri."Conform angajamentelor Romaniei fata de Comisia Europeana, in cursul lunii aprilie si pina la finalizarea tuturor controalelor, vor fi platiti acei fermieri care nu au fost implicati in conflicte de supradeclarare pe niciuna dintre parcelele declarate, nu au fost sanctionati in urma controalelor efectuate si nu au facut obiectul controlului prin teledetectie", se precizeaza in comunicatul remis de APIA, marti, pentru NewsIn.Potrivit sursei citate, au fost efectuate plati pentru 190.000 de fermieri, urmind ca alti 77.000 de fermieri sa primeasca subventia la hectar pina la sfirsitul acestei saptamini. De asemenea, pentru inca 180.000 de fermieri au fost efectuate si aprobate toate controalele, acestia urmind sa primeasca banii la hectar pina la sfirsitul lunii aprilie."APIA apreciaza ca ritmul efectuarii platilor va creste la inceputul lunii mai, avind in vedere faptul ca se vor finaliza toate controalele, administrativ, prin teledetectie sau supracontrol. Institutia noastra si-a propus sa autorizeze la plata pina la sfirsitul lunii mai toti cei peste 1.200.000 de fermieri care au depus cerere de sprijin anul trecut", declara purtatorul de cuvint APIA, Dragos Nacuta.Fermierii care doresc sa primeasca plata la hectar din fondurile UE alocate Romaniei pentru 2008 trebuie sa depuna o cerere la APIA pina in data de 15 mai 2008, masura fiind valabila si pentru fermierii care au mai depus solicitari in 2007. Ulterior, se vor mai putea depune cereri, cu penalizari de 1 % pentru fiecarea zi de intirziere, pina la data de 9 iunie 2008.Pentru plati directe la hectar, suma alocata Romaniei este de 440 de milioane de euro pentru 2007, respectiv de 527.9 milioane de euro pentru 2008.

Obiceiuri inaintea Pastilor

Saptamina patimilor este precedata de Duminica de Florii, care este la rindul ei marcata de anumite traditii care trebuie pastrate.Floriile In Duminica de Florii, oamenii au voie sa manince peste, merg la biserica ducind flori si se intorc aducind  mitisori de salcie. Ating cu salcia copiii, vitele din gospodarie si o pun la icoana: peste an ea capata tot felul de intrebuintari. Tot acum sint fierte burienile care vor fi folosite la vopsirea oualor. Cum este vremea de Florii asa va fi de Pasti. Sint locuri unde, in aceasta zi, oamenii nu se spala pe cap de teama sa nu albeasca la fel ca pomii aflati in floare. In alte parti se spala pe cap tocmai in aceasta zi, dar cu apa in care au fiert busuioc si fire de la canafii unui prapor care fost purtat la o inmormintare de fata mare. Ca sa fie de folos parului sa-l faca sa straluceasca de sanatate, apa trebuie varsata la radacina unui par.Joia MareJoia Mare din saptamina patimilor este foarte insemnata, se mai numeste si Joia Neagra sau Joimarita. Cine n-a terminat de tors nici ca mai toarce. Joimarita le pedepseste pe femeile lenese, le bate peste degete si le arde cinepa netoarsa. Pe unele pur si simplu le fura, le frige si le maninca. Cind Joimarita nu se manifesta explicit, o fac, pe alocuri, colindatorii: ei controleaza torsul, isi bat joc de lenesi si ard chiar fuioarele netoarse.In Joia Mare femeile vopsesc ouale, cele rosii se numesc merisoare, cele cu modele se numesc, de la o zona la alta, oua impistrite, incondeiate, scrise, pictate cu ceara, muncite sau chinuite. Numele motivelor de pe oua suna familiar: briul popii, suveica, crucea ruseasca, grebla, furca, hirletul, scara, roata carului, floarea Pastelui, bradutul, cercelul doamnei, griul, ghiocelul, pestele, fierul plugului, urechile iepurelui, steaua… In lumea orasului, care este domeniul unde omul obisnuit tine cu atita minutiozitate socoteala ornamentelor?Vinerea MareDe Vinerea Mare sau Vinerea Seaca, cind te scoli, e bine sa calci pe un obiect de fier. Pe cel care tine in aceasta zi post negru nu-l mai doare capul. In Vinerea Mare nu se seamana, ca n-ar creste nimic. Cine coase, orbeste. Nu se toarce, nu se tese, nu se spala. Daca acresti bors vine Necuratul si se scalda in el. Tot ce poti sa faci in Vinerea Mare este sa framinti si sa coci pasca. Si sa te speli. Atit!

2008 va aduce 40.000 de masini noi

Autoritatile de mediu din tara noastra vor incerca, in acest an, “marea cu degetul” din dorinta de a elimina din trafic 40.000 de masini vechi. Vazuta ca un demers partial politic, intentia ar reprezinta o crestere semnificativa a numarului de rable inlocuite cu masini noi de la 16.500, in 2007 la 40.000 in 2008. Incercarea este cu atit mai temerara cu cit Executivul a renuntat la intentia de marire a primei de casare la 4.000 de lei din lipsa de fonduri. O alta intentie, ramasa deocamdata la stadiul de idee, este extinderea programului si la tractoare, o masura care s-ar fi adresat fermierilor si taranilor romani. Aer mai curatStatistic vorbind, cele 16.444 de autovehicule vechi, eliminate in baza programului “Rabla” din 2007, a insemnat o reducere a nivelului de monoxid de carbon din aer cu aproximativ 400.000 de kilograme. In conditiile in care aceasta campanie urmareste casarea masinilor mai vechi de 12 ani, adica cele care, in general, nu beneficiaza de catalizator “euro”, cresterea numarului de “vechituri” scose din uz ar scadea exponential si poluarea din marile orase. Autoritatile mai spera ca varianta cu numarul trei a taxei de prima inmatriculare sa ofere fonduri suficiente pentru dublarea masurilor antipoluare cu amenajarea unor zone cu spatii verzi, construirea de piste pentru biciclete si promovarea folosirii acestora. Eforturile autoritatilor locale si centrale se inscriu in cerintele Uniunii Europene de reducere a poluarii in marile orase si in intreaga zona europeana. “Europa din Romania”Desi toate aceste idei referitoare la protectia mediului vin din programele impuse de catre Uniunea Europeana in acest sens, in tara noastra exista reale probleme in implementarea lor. Pe linga birocratia greoaie si accentele politice pe care le capata conflictele intre institutiile statului, tara noastra se confrunta si cu mentalitatea romanilor. “Nu imi trebuie mie asa ceva. Am masina de cind m-am casatorit si am avut grija de ea. O sa mai mearga inca 30 de ani, asa ca sa-si tina banii. Ce sa fac? Sa iau 30 de milioane pe asta si inca 200 de milioane din banca? Ar vrea ei! Si dupa aia platesti tot felul de taxe si impozite mai mari”, este de parere Anton Roman. Pentru altii, posibilitatea oferita de programul “Rabla” este o sansa unica. “Stau si ma gindesc ca daca merg in tirg nu iau 30 de milioane pe hirbul meu. Asa iau banii astia si imi aleg o masina noua si buna care ma duce 10-15 ani. Platesc 2 milioane pe luna si am scapat, nu ma mai enervez in fiecare zi”, crede Gigel Helesteu. Protectia mediului reprezinta o alta componenta menita sa ii faca pe romani sa se gindeasca la varianta propusa de stat. “Eu nu am o masina dar as face asta daca as avea. E foarte poluat orasul acesta. La amiaza abia mai poti respira. Daca s-ar putea, chiar sa se interzica circulatia masinilor ar fi si mai bine. Poate ar trebui sa mergem mai mult pe bicicleta si pe jos. Am fi mult mai sanatosi”, spune Adela Tecan. 

Cadouri Pascale la Teius

Astazi, la Teius, 39 de elevi care provin din familii mai sarace vor primi cadouri. In ultimele doua saptamini, membrii Consiliului Reprezentativ al elevilor din Liceul Teoretic Teius au inceput pregatirile pentru campania “Sfintele Pasti impreuna cu cei mai saraci decit noi”. Pentru aceasta actiune s-a format o echipa de voluntari din elevi ai claselor IX-XI care au inceput stringerea de fonduri de la elevi, profesori, agenti comerciali, firme si institutii. Donatiile vor ajunge la 39 de copii nevoiasi din clasele I-IV, care au fost identificati cu ajutorul invatatorilor. Cei implicati in campania de anul acesta au organizat si un tirg cu obiecte donate de elevi, imbracaminte si incaltaminte. Pretul de vinzare a fost foarte mic pentru ca cei mai saraci sa isi poata permite sa cumpere aceste obiecte vestimentare. Banii obtinuti din vinzare vor fi si ei folositi pentru pachetele de cadouri. La tirg au avut ocazia sa participe si trecatorii care au dorit sa contribuie la gestul elevilor. Elevii de la Teius au confectionat, cu aceasta ocazie, si felicitari si obiecte pascale pe care le vor vinde in acelasi scop. Pachetele de cadouri vor fi date, astazi, celor 39 de copii care provin din familii mai sarace si contin dulciuri, fructe, sucuri, jucarii si cozonac.                      

Rezultatele etapei a 29-a

Ieri dupa-amiaza, de la ora 17.00, s-au disputat meciurile etapei intermediare din Liga a III-a. Conjudetenele au obtinut urmatoarele rezultate:CSM Sebes – Acu Arad 1-1 (0-0)Au marcat: Cosma (90A2)/ Dragan (70)Antrenorul Fane Fogorosi a utilizat urmatorul “unsprezece”: Barna - Ceausu, Cocoara, Cosma, Bratu - Siclovan, Sâmtion, Ciuca, Suteu - Benga, Câmpean. Au mai jucat: Haiduc, Bucur, Bratima, Dragomir.Inter Blaj – Marmatia Sighet 2-1 (1-0)Au marcat: Lazar (43-pen), Oara (64)/ Perta (70)Antrenorul principal Alin Hancas a utilizat urmatoarea garnitura: Ardelean – Nadasan, Tofanescu (81, Portic), Bogdan, Musca – Benchea (70, Duroi), Micu, Oara, S. Gabor – Szabo (62, Mihaltan), Lazar  Rezerve: Boitor - M. Manea, Monciu. 

Mititelu si-a pus galeria in cap

Unul dintre dintre liderii galeriei Universitatii Craiova, Gabriel Tirca, alias Gabi Blondu, a declarat, marti, ca formatia olteana trebuie sa isi apere corect sansele in meciul cu Steaua, altfel, patronul craiovenilor, Adrian Mititelu, “va avea de suferit”, transmite corespondentul NewsIn. “Atit ii trebuie, sa se predea in meciul cu Steaua, ca si asa nu il agreaza publicul craiovean fiindca echipa nu are performante. Inseamna ca nu respecta suporterii. Stie ca pentru noi conteaza enorm sa cistigam meciurile cu Dinamo si cu Steaua. Ce spune el, e treaba lui, dar va vedea atunci ce se intimpla”, a declarat Gabi Blondu. Meciul dintre Universitatea Craiova si Steaua, contind pentru etapa a 32-a a Ligii I, se va disputa simbata, de la ora 17:00, si va fi transmis de Antena 1. Adrian Mititelu le-a transmis celor de la CFR Cluj sa ceara scuze publice Universitatii Craiova, pentru titlul pierdut in 1973, cind Dinamo invingea la Cluj pe CFR cu 4-0 dupa un meci considerat de olteni ca fiind dubios. In caz contrar, Universitatea Craiova va introduce pe teren, in meciul cu Steaua, echipa a doua. Gabi Blondu a mai spus ca Universitatea va fi incurajata la meciul de astazi cu Dinamo de aproximativ 300 de suporteri, care vor veni in Bucuresti in ziua partidei, iar in timpul jocului suporterii il vor injura pe finantatorul oltean: “Vom sustine echipa si il vom injura pe Mititelu, pentru ca, oricum, ne face numai probleme. S-a dezis de noi in deplasari, asa vom face si noi. In loc sa-si vada de saracia lui, el ne cauta nod in papura”, a incheiat liderul fanilor.

Pagubitii pot cere FNI cheltuielile de judecata

Pagubitii FNI pot solicita Asociatiei Nationale a Investitorilor FNI (ANI FNI) returnarea banilor aferenti cheltuielilor de judecata, dupa ce Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a efectuat plata corespunzatoare acestor cheltuieli in limita sumei de 1,8 milioane de lei."AVAS informeaza pagubitii FNI din Sentinta Civila nr. 13.723 / 2004 ca a efectuat plata cheltuielilor de judecata, in suma de 1.887.402,17 lei, catre Asociatia Nationala a Investitorilor (ANI FNI), in data de 26.03.2008", potrivit unui comunicat remis de AVAS, marti.Potrivit sursei citate, pagubitii FNI din sentinta mentionata pot solicita returnarea banilor aferenti cheltuielilor de judecata direct de la ANI FNI.Conform datelor prezentate pe pagina de internet a AVAS, la data de 18 aprilie 2008, Comisia pentru despagubirea investitorilor FNI a dispus plati voluntare in valoare de 81.760.853,16 lei.Potrivit sentintei 13732/17.12.2004, AVAS a fost obligata sa plateasca la peste 21.000 de pagubiti aproximativ 400 milioane lei.De asemenea, Comisia verifica si aproba dosarele depuse in data de 5 noiembrie 2007, inregistreaza dosarele depuse in 20 decembrie 2007 si dispune plata despagubirilor pentru investitorii care au depus dosare complete pina in data de 5 noiembrie 2007, pe masura ce sunt verificate si aprobate.Instanta a dispus obligarea AVAS la plata despagubirilor catre investitorii FNI conform prevederilor Sentintei Civile nr. 13732/17 decembrie 2004, astfel cum a fost modificata prin decizia Civila nr.203/ 11 aprilie 2006, pronuntata de tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala in Dosarul nr. 5079/2001 in baza Contractului de Fidejusiune/Cautiune nr. 2205/1042/6 decembrie 1999, incheiat intre CEC, FNI si SOV Invest, si a Legii nr. 333/2001. Aceasta lege prevede ca AVAS sa preia obligatia de a administra fondul constituit special pentru a plati ajutoare financiare investitorilor care indeplineau conditiile prevazute de aceasta lege, obligatie ce a fost indeplinita pina la epuizarea fondurilor destinate acestei activitati.In 18 octombrie 2007, s-au facut primele plati voluntare catre pagubitii FNI.

Nu boicotam Olimpiada

In urma consultarilor ce au avut loc, ieri, intre presedintele Romaniei, Traian Basescu, si presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, Octavian Morariu, s-a hotarit ca Romania va participa neconditionat la JO 2008. In timpul convorbirilor avute cu presedintele COSR, presedintele Traian Basescu a afirmat ca participarea Romaniei la Jocurile Olimpice de la Beijing nu trebuie politizata sub nici o forma, pentru ca ar putea afecta negativ pregatirea sportivilor. Violentele din Tibet au pus in discutie boicotarea Jocurilor Olimpice de la Beijing, cu toate ca mai multi responsabili occidentali, in frunte cu liderul spiritual Dalai Lama, au respins aceasta optiune. Personalitati celebre, cum ar fi filozoful francez Bernard-Henri Levy, regizorul Steven Spielberg sau actorii Mia Farrow si Richard Gere, dar si atletul Haile Gebreselassie au solicitat un protest sustinut al lumii sportive printr-o renuntare in masa la participarea in aceasta vara la competitia ce se va desfasura in China.

Femeile castiga cu 10% mai putin ca barbatii

Cistigul mediu brut al salariatilor care, in octombrie 2007, au lucrat cel putin 23 de zile, a fost de 1.484 lei, femeile cistigind, in medie, cu 10,6% mai putin decit barbatii - 1.395 lei pentru femei, fata de 1.560 lei pentru barbati - transmite, marti, Institutul National de Statistica (INS).La 31 octombrie 2007, au existat 4,74 milioane angajati, barbatii reprezentind 53,8%. Numarul salariatilor care au lucrat 23 de zile, cu program complet, in luna octombrie a anului trecut, a fost de 4,09 milioane persoane (86,3% din efectivul total al salariatilor). Femeile au reprezentat 46,1% din aceasta cifra si cele mai multe dintre ele, 66,5% lucrau in servicii. Barbatii se regaseau in proportie de 49,5% in sectorul serviciilor si de 47,4% in industrie si constructii. Doar 2% din salariatii care au lucrat cel putin 23 de zile in octombrie au cistigat un salariu brut, sub si la nivelul salariului minim pe economie (390 lei). Distributia salariatilor dupa salariile brute realizate releva o concentrare a femeilor in zona salariilor mai mici de 1.000 lei, 54,7%, in timp ce barbatii se regaseau in pondere minoritara, 49,1%. Aproape o treime din totalul salariatilor practica ocupatii care apartin grupelor majore de mestesugari-meseriasi si operatori la instalatii, masini si echipamente (31,7%). Barbatii predomina in rindul mestesugarilor-meseriasilor (79,0%), operatorilor de instalatii, masini si echipamente (67,7%), agricultorilor (66,4%), conducatorilor si functionarilor din administratia publica si din unitatile economico-sociale (61,9%) si a muncitorilor necalificati (57,3%).

Unicredit Tiriac Bank trece la sistemul dual de administrare

Actionarii Unicredit Tiriac Bank au aprobat pe 17aprilie trecerea la sistemul dualist de administrare a bancii, compus din Directorat si Consiliu de Supraveghere cu membri distincti, in care au fost numiti patru noi membri, a anuntat luni banca.Conducerea Unicredit Tiriac Bank a aprobat numirea in functia de membru si vicepresedinte executiv al Directoratului pe Daniela Rohan, iar in Consiliul de Supraveghere al bancii au fost desemnati trei noi membri: Federico Ghizzoni, Carlo Vivaldi si Heinz Meidlinger. Din Directoratul Unicredit Tiriac Bank fac parte sapte membri. Astfel, presedintele executiv al bancii ramine Catalin Rasvan Radu, iar membri si vicepresedinti executivi sunt Zoltan Major, Melih Mengu, Armin Huber, Stanislav Goranov Georgiev, Darko Fijan si Daniela Rohan, potrivit unui comunicat.Potrivit sistemului dualist, conducerea bancii este formata din Consiliu de Supraveghere si Directorat si, conform noii structuri, membrii Directoratului nu pot fi, in acelasi timp, si membri in Consiliul de Supraveghere, se mai arata in comunicat.Actionarii Unicredit Tiriac Bank i-au ales pe cei zece membri ai Consiliului de Supraveghere al bancii, care sunt Corneliu-Dan Pascariu (presedinte), Friederike Kotz, Ileana-Anca Ioan, Peter Koob, Florian Raimund Kubinschi, Carmine Ferraro, Robert Zadrazil, Federico Ghizzoni, Carlo Vivaldi si Heinz Meidlinger.Ion Tiriac renuntase la sfirsitul anului trecut la mandatul de membru in boardul UniCredit Tiriac.Unicredit Tiriac Bank a afisat pentru anul trecut un profit net de 263,1 milioane lei (78,8 milioane euro), in crestere cu 50,3% fata de anul anterior, pe fondul majorarii portofoliului de credite cu 37%, pina la 10,9 miliarde lei (3,3 miliarde euro).

Meci dificil pentru ?alb-negri?

Desi partida pare una speciala, prin prisma faptului ca mai multi componenti ai Unirii au evoluat la ISCT, cum este cazul lui Rotaru, Foro, Oroian sau Ghiorma, miza jocului nu-i va menaja pe jucatorii celor doua echipe. Amenintati cu retrogradarea, gazdele vor sa obtina victoria, pentru a nu avea emotii pe finalul campionatului, în timp ce “alb-negrii” îsi doresc sa se reabiliteze dupa rezultatul rusinos cu CSM Rm. Vilcea.Antrenorul  Aurel Sunda va fi obligat sa îi substituie astazi pe Poverlovici si Dilbea, suspendati dupa cartonasele rosii încasate cu vilcenii. Astfel, în centru defensivei îsi va face debutul jucatorul adus de la Cimpina, Ghidia, iar Ad. Goga va fi titularizat în linia mediana.DECLARATII ÎNAINTE DE MECI:La conferinta de presa, de ieri, a participat antrenorul Aurel Sunda împreuna cu jucatorii Marius Foro si Lucian Oroian, fosti componenti ai echipei ISCT si stabiliti în Cimpia Turzii.Aurel Sunda, antrenor FC Unirea: „Este primul meci dupa înfringerea rusinoasa cu Vilcea, dar în fotbal nu poti sa gusti gustul victoriei daca nu ai si înfringeri. Probabil ca ne-am gindit prea mult la victorie. Important este procesul care cauzeaza victoriile si care prevede antrenamente zilnice. Avem sansa dupa patru zile sa ne reabilitam în fata suporterilor si sa gustam într-adevar placerea victoriei. La toate jocurile ne vom apara onoarea, indiferent de adversar” Marius Foro, mijlocas FC Unirea: „Este un meci important pentru noi si foarte dificil, avind in vedere situatia lor din clasament. Consider ca avem valoare si cred ca putem reînnoda sirul victoriilor întrerupt simbata cu Vilcea. Este un meci special pentru mine fiindca acolo am jucat si acolo am familia. Ne–a afectat înfringerea cu Vîlcea, dar speram sa trecem repede peste acest esec. Îmi doresc foarte mult sa obtinem toate cele trei puncte, pentru ca vor urma meciuri dificile pentru noi (n.r. Gaz Metan – acasa, FC Arges – deplasare, FC Bihor – acasa).   Lucian Oroian, fundas FC Unirea: “Cred ca ar fi cazul sa ne întoarcem cu o victorie, pentru ca, în ultimii doi ani de cind joc la Unirea, i-am învins pe teren propriu de fiecare data, iar la Cimpia Turzii am obtinut doar o remiza alba. Sper sa ne întoarcem cu toate cele trei puncte. Va un meci ca oricare altul, diferenta facind-o publicul pentru ca am jucat in fata lor atitia ani. Criza prin care trece ISTC se datoreaza faptului ca nu au jucat meci de meci cu aceeasi echipa, mai mereu aparind modificari in primul <<unsprezece>> al lor”.Galeria “Black Warriors”Formatia din Cetatea Marii Uniri va fi însotita si în aceasta deplasare de fanii albaiulieni. Astfel, suporterii uniristi care doresc sa fie alaturi de echipa la Cimpia Turzii sint asteptati, astazi, la ora 15.00, în spatele tribunei a doua a stadionului “Cetate”, de unde va pleca un microbuz.Echipa probabila: Rotaru – Oroian, Goia, Ghidia, B. Bucurica – Foro,  Adr. Goga, Selagea, R. Oprea - Galdeanu, Zagrean. (Absent: Marincean – accidentat; Poverlovici si Dilbea - suspendati). Arbitri: Ionescu Cristina (Alexandria) - Damaschin Flavius (Timisoara) si Dobrica Nicolae (Rm. Vilcea), rezerva: Kusztos Laszlo (Tg. Mures); Observator FRF: Tamas Zoltan (Od. Secuiesc). SERIA A II-A, Etapa a 27-a (azi ora 17.00)CSM Rm. Vilcea - Ariesul Turda         (în tur 4-0)Drobeta - FC Caracal             (2-1)FCM Resita - FC Tirgoviste             (0-3)Liberty Salonta - CFR Timisoara         (1-0)Muresul Deva - Corvinul Hunedoara         (1-0)ISCT - FC Unirea                 (0-3)FC Arges - Poli II Timisoara             (2-1)Gaz Metan - Jiul Petrosani             (3-0)FC Bihor - Minerul Lupeni             (1-1)Statistica din 2005...n FC Unirea Alba Iulia - ISCT 0-1 (0-0), 19 noiembrie 2005A marcat: Dicher (min. 73)n ISCT – FC Unirea Alba Iulia  1-1  (1-0), 27 mai 2006 Au marcat: Dicher (min. 4)/Rachita (min. 83)n ISCT -  FC Unirea Alba Iulia  0-0,  21 octombrie 2006 n FC Unirea Alba Iulia – ISCT 1-0 (1-0),  9 mai 2007A marcat: Marincean (min. 24)n FC Unirea – ISCT 3-0 (0-0), 20 octombrie 2007Au marcat: C. Cristea (min. 66), Marius Foro (min.71), Dilbea (min. 90)

Olimpiada Nationala a Sportului Scolar

În perioada 18 – 20 aprilie a.c s-au desfasurat finalele pe tara pentru învatamintul gimnazial, la toate disciplinele sportive, în cadrul Olimpiadei Nationale a Sportului Scolar.Elevii judetului Alba au participat la urmatoarele discipline sportive:n HANDBAL Fete - gimnaziu–mediul urban – desfasurat la Iasi. Echipa Sc. cls. I-VIII “I. Agirbiceanu” Alba Iulia ocupa locul VII.n HANDBAL Fete - gimnaziu –mediul rural – desfasurat la Tg. Neamt, Echipa Sc. cls. I-VIII Daia Romana ocupa locul VI.n FOTBAL baieti - gimnaziu – mediul urban – desfasurat la Tg. Jiu. Echipa Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia ocupa locul VII.n CROS pentru învatamintul gimnazial si liceal - desfasurat la Pitesti   Rezultatele obtinute:n Învatamintul gimnazial: Sovrea Andreea – Col. Nat. “I.M.C.” Blaj - ocupa locul VI; Petric Daniel - Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia - ocupa locul XXXII; n Învatamintul liceal: Stoica Gabriela – Gr. Sc. “Stefan Manciulea” Blaj - ocupa locul XVIII; Panazan Septimiu Vasile – Gr. Sc. “T.Cipariu” Blaj – ocupa locul XIX;n SAH pentru învatamintul gimnazial – este în desfasurare la Buzau (19-23.04.2008) la care participa Ursa Roxana Flavia de la Sc. cls. I-VIII “O.Hulea” AiudHaprian Filip (Daia Romana) - campion national la tetratlon           Finala de tetratlon pentru invatamintul gimnazial – mediul urban si rural a fost gazduita pe stadionul „Cetate” din Alba Iulia, iar clasamentele finale arata dupa cum urmeaza:n Fete – mediul urban - 39 judete participante: Locul I - Lazar Ana Luisiana (L.P.S. Cluj Napoca, Jud. CJ); Locul II - Pastor Adelina Dorina (Liceul Teoretic “Traian Vuia” Faget, Jud. TM); Locul III - Sima Ana Maria (Sc. cls. I-VIII Nr.4. Turnu Magurele, Jud. TR). Reprezentanta judetului Alb Otisel Delia – Sc. cls. I-VIII Cîmpeni s-a clasat pe locul 16.n Baieti – mediul urban - 35 judete participante: Locul I - Farcas Cosmin            (Sc. cls. I-VIII “Balcescu Petofi” Satu Mare, Jud. SM); Locul II - Lucanu Alexandru Georgel - Sc. cls. I-VIII Nr.2. Gura Humorului, Jud. SV); Locul III - Hangu Marian Ionel (L.N.P.A. Cimpulung, Jud. AG). Reprezentantul judetului Alba - Jurj Andrei – Sc. cls. I-VIII “Ax. Sever” Aiud s-a clasat pe locul 18.n Fete – mediul rural – 39 judete participante: Locul I - Bartha Benedek Antonia (Sc. Generala “Petri Mor” Nusfalau, Jud. SJ); Locul II - Pitigoi Diana Elena (Sc. Generala Pestisani, Jud. GJ); Locul III - Florea Maria Claudia - Liceul Teoretic Ghelari, Jud. HD). Reprezentanta judetului Alba – Pasca Emilia – Sc. cls. I-VIII Pianu de Sus s-a clasat pe locul 25.n Baieti – mediul rural – 38 judete participante. Reprezentantul judetului Alba, CAMPION NATIONAL - Locul  I - Haprian Filip ( Sc. cls. I-VIII Daia Romana, Jud. AB); Locul II - Nasui Danut (Sc. cls. I-VIII Viseul de Jos, Jud. MM); Locul III - Gherman Florinel Cosmin (Sc. cls. I-VIII Mogosesti – Siret, Jud IS).

2 MAI - ZIUA NATIONALA A TINERETULUI

A devenit deja o traditie ca, anual, pe 2 mai, de Ziua Nationala a Tineretului, Autoritatea Nationala pentru Tineret prin Directia Judeteana pentru Tineret Alba sa marcheze asa cum se cuvine aceasta sarbatoare. Pentru promovarea evenimentului DJT Alba si-a propus urmatorul program :    n ora 10.00 - Deschiderea  evenimentului “Crosul Tineretului”Invitati: reprezentanti ai Autoritatilor Publice Locale, Cluburi, SAT-urin traseul va fi in zona Cetatea Alba Iulia (aprox. 1400 m), n participanti: 200 tineri 14-35 ani, n categorii de virsta: 14-17 ani (FAM) si 18-35 ani (F AM), n ora 12.00 - premierea se va face pe categorii de virsta (FAM), locul I, II, III, iar premiul “Ziua Tineretului” va fi  o excursie in Tunisia si va fi acordata prin tragere la sorti la categoriile de virsta 18-35 ani.n ora 14,00-17.00 - Seminar – Dezbatere ”TINERETUL LA MAJORAT”, Invitati: reprezentanti Autoritati Publice Locale, ONG-uri, presa, tineri, Loc de desfasurare: Casa de Cultura a Studentilor din Alba Iulia, ( Amfiteatru)Teme  de discutie:n evolutia miscarii de tineret in cei 18 ani  de la Revolutia din decembrie 1989; - importanta ONG-urilor de/pentru tineret in viata societatii romanesti; - mesajele cele mai importante pe care o organizatie sa le transmita tinerilor; - 10 dorinte ale tinerilor pe care un ONG de tineret trebuie sa le transmita adultilor.                      

Leul se apreciaza fata de euro

Moneda nationala s-a apreciat pina la 3,55 lei/euro, la cursul de referinta al BNR, atingind un nou nivel maxim al anului.Cursul leului nu a mai atins un nivel atit de scazut din 27 decembrie 2007, cind Banca Nationala a Romaniei (BNR) afisase un curs de referinta de 3,5282 lei/euro.Leul s-a apreciat insa semnificativ fata de dolar, cu 0,54% pina la 2,2350 lei/dolar, nivel pe care nu il mai atinsese de aproape opt ani, din 15 august 2000, cind BNR afisase un curs de referinta de 2,2349 lei/dolar.Moneda nationala a fluctuat intr-un culoar ingust in prima parte a sedintei de tranzactionare de marti, intre 3,5575-3,5680 lei/euro, iar la ora 13:30, leul era cotat cu 3,5590-3,5640 lei/euro."Este si o tendinta regionala, dar se asteapta in piata si miscarile de lichiditati de la finalul saptaminii", a declarat pentru NewsIn dealerul sef al Bancii Transilvania, Ioan Birle.In aceasta saptamina este ultima zi de constituire a rezervelor minime obligatorii, pe 23 aprilie, si data limita pentru plata impozitelor si taxelor la bugetul de stat, pe 25 aprilie.Pe pietele internationale, moneda americana s-a depreciat marti pina la cotatii de peste 1,59 doalri/euro, iar la 13:30 ora Romaniei, euro era cotat la 1,5929 dolari.Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de marti, un nivel al dobinzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 8,78% pe an, apropiat de cel de 8,79% pe an din sedinta precedenta, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobinda a scazut usor la 9,28% pe an, de la 9,29% pe an, cit era luni.Miercuri este ultima zi de constituire a rezervelor minime obligatorii din aceasta luna, iar BNR a atras, marti, 5,11 miliarde lei (1,4 miliarde euro) de la bancile comerciale in depozite scadente pe 23 aprilie, la dobinzi de 9,5% pe an. Luni, BNR organizase oalta licitatie, in urma careia atrasese de la banci 3,3 miliarde lei (925,9 milioane euro), scadente tot pe 23 aprilie.Dobinzile overnight s-au mentinut in apropierea dobinzii de politica monetara de 9,5% pe an dupa licitatia bancii centrale, in timp de dobinzile la o saptamina se mentin peste 10% pe an.

Economia Romaniei in crestere cu 6,6%

Probabilitatea ca Romania sa se confrunte in perioada urmatoare cu o criza de lichiditate din cauza turbulentelor internationale este scazuta, iar datele macroeconomice indica o continuare a cresterii produsului intern brut (PIB) cu 6,6% in 2008, a declarat, luni, economistul sef al BRD SocGen.Analistii BRD SocGen anticipeaza cresterea cu cel putin 6% pe an a economiei romanesti in urmatorii ani, pe seama contributiei serviciilor si constructiilor la produsul intern brut (PIB)."Nu cred ca Romania va intimpina o problema de lichiditate. Am putea spune ca 'problema' e la BNR, sub forma rezervelor minime obligatorii, dar presupunem ca eliberarea acestora va fi destul de intelept gestionata. Presupunem ca daca BNR nu a luat nici o masura in acest sens, inseamna ca nu e o problema de lichiditate", a spus economistul sef al BRD SocGen, Florian Libocor.El a adaugat ca sistemul bancar romanesc e destul de solid, comparativ cu alte sisteme bancare, si a mentionat ca e putin probabil ca turbulentele financiare de pe pietele internationale - cauzate de criza creditelor ipotecare cu grad mare de risc (subprime) - sa se rasfringa si asupra economiei Romaniei. Eventualele efecte s-ar putea face simtite doar la nivel marginal, ceea ce nu ar trebui sa creeze probleme bancii centrale.Problema principala a Romaniei ramine deficitul de cont curent si lipsa unor tinte si raportari ca parte dintr-o strategie de comert exterior, a adaugat Libocor."Ne asteptam ca ritmul de crestere a importurilor si exporturilor sa se tempereze sub 20%, respectiv 15%, in urmatorii ani, astfel incit in 2010 sa isi egalizeze ritmul de crestere la 17%. Astfel, deficitul de cont curent ar urma sa se adinceasca de la 17 miliarde euro (13,9% din PIB) la 31,2 miliatrde euro (16,2% din PIB) pina in 2010.In schimb, nivelul scazut al datoriei publice va ramine unul din punctele forte ale finantelor publice romanesti. "Potrivit estimarilor noastre totalul datoriei publice va depasi 20% din PIB in 2008 si se apropia de 25% din PIB in urmatorii trei ani", sustin analistii BRD.Banca centrala ar putea mari inca o data dobinda de politica monetara, pina la 9,75% sau 10% pe an, pe seama nivelului ridicat al inflatiei, ceea ce ar putea atrage si aprecierea leului la 3,40 lei/euro pina la finalul anului, a declarat, luni, economistul sef al BRD SocGen."Suntem ferm convinsi ca presiunile inflationiste din ultima perioada a anului trecut vor fi vizibile inca doua-trei luni de acum incolo, dupa care revenirea preturilor pe o panta descendenta e mai mult decit posibila", a spus economistul sef al BRD SocGen, Florian Libocor, cu ocazia prezentarii raportului de primavara asupra perspectivei economice a Romaniei.El a estimat ca inflatia anuala se va mentine in apropierea nivelului de 9% pina in iulie, dupa care s-ar putea tempera pina la 7% la finalul lui 2008.Chiar daca BNR va decide sa mareasca, din nou, dobinda cheie, analistii BRD se asteapta ca banca centrala sa o micsoreze ulterior, pina la 9% - eventual in ultimul trimestru al acestui an, ca urmare a temperarii inflatiei la 7% pina la finalul lui 2008, cu un nivel mediu de 8% al cresterii preturilor in acest an."Cursul de schimb leu/euro va continua sa depinda mai mult de evolutia turbulentelor financiare internationale si mai putin de evolutia temporara a deficitului de cont curent si a inflatiei Romaniei. Pe masura ce situatia financiara a marilor banci internationale se va limpezi, iar contextul international se va linisti, ne asteptam ca leul sa isi reia tendinta de apreciere", sustin analistii BRD SocGen.Astfel, leul s-ar putea aprecia la 3,40 lei/euro pina la finalul anului 2008, iar nivelul mediu al acestuia s-ar putea situa la 3,55 lei/euro.Institutul National de Statistica (INS) a anuntat o inflatie anuala de 8,63% in martie, iar Banca Nationala a Romaniei (BNR) tinteste o inflatie de 3,8% la finalul acestui an, dar anticipeaza o crestere cu 5,9% a preturilor in decembrie 2008.Banca centrala a majorat in ultimele luni de patru ori consecutiv rata dobinzii de politica monetara, de la 7% la 9,5% pe an.

Medicii de familie s-au informatizat

La conferinta de presa de ieri, de la Autoritatea de Sanatate Publica Alba, prefectul Dan Coriolan Simedru, deputatul Nicolae Popa, directorul Casei de Asigurari de Sanatate Alba, Gheorghe Stef, presedintele Societatii medicilor de familie, George Haber si directorul Autoritatii de Sanatate Publica Alba, Ion Munteanu, au vorbit despre importanta acestor dotari si despre rolul medicinei de familie in sistemul de sanatate. Accent pe medicina de familieIn judetul Alba au ajuns cele 214 laptopuri si imprimante destinate medicilor de familie, in valoare totala de peste 750.000 de lei. Valoarea unui pachet care include laptopul, imprimanta, un program antivirus si programul pentru raportarea rezultatelor obtinute in urma Programului de Evaluare a Starii de Sanatate a Populatiei este de peste 3.300 de lei. Inca de la prima ora a diminetii, medicii de familie au venit la ASP Alba, pentru a-si ridica aparatura. Cu aceasta ocazie, reprezentantii mai multor institutii au tinut sa pledeze pentru rolul pe care medicina de familie il are in societate si beneficiile pe care informatizarea din acest sistem le poate aduce. “Laptopurile si imprimantele pe care le-am primit sint incluse in Programul de Evaluare a Starii de Sanatate a Populatiei si ne bucuram foarte tare de primirea acestor dotari, promise inca de acum mai bine de un an. Este important ca s-a mutat accentul pe medicina de familie care este foarte importanta, deoarece este primul segment care ofera si servicii medicale mai ieftine. Nu trebuie sa se ajunga de fiecare data la urgente, trebuie descongestionate spitalele, iar acest lucru se poate face prin investitii in medicina de familie”, a explicat George Haber.    Mai multe programe de sanatateDupa incheierea Programului de Evaluare a Starii de Sanatate a Populatiei, laptopurile si imprimantele care au fost date prin contract de comodat medicilor de familie vor ramine in dotarea cabinetelor, deoarece sint asteptate si alte programe care se vor derula dupa incheierea programului de evaluare sau concomitent cu acesta. Unul dintre programele cele mai importante, care urmeaza sa fie lansat la finele acestui an, este cel pentru diverse afectiuni oncologice. Acest program este necesar mai ales din cauza riscului crescut la diverse tipuri de cancer care reiese in urma evaluarii. “Conform programului de Evaluare a Starii de Sanatate a Populatiei, pina la aceasta ora au fost facute peste 320.000 de persoane. La CAS Alba au fost returnate, pina acum, peste 24.000 de taloane care pot fi ridicate personal de persoanele care nu le-au primit acasa din diverse motive”, a spus directorul CAS Alba, Gheorghe Stef.

Petrecere restrinsa

Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, a ales sa îsi sarbatoreasca ziua de nastere printr-o petrecere absolut lipsita de fast. Se pare ca ea va avea o cina linistita la Palatul Windsor, alaturi de citiva apropiati. Petrecerea privata de anul acesta vine în contrast cu sarbatoarea fastuoasa organizata pentru Regina în 2006. Familia Regala se pregateste totusi pentru o petrecere fastuoasa anul acesta, pentru ca Printul Charles va împlini 60 de ani. Pentru a marca acest eveniment, Familia Regala va lansa un nou album biografic de fotografii, în care vor fi înfatisate momente importante din viata Printului de Wales. Printre documentele colectiei se va numara si o scrisoare trimisa de Charles, atunci în virsta de cinci ani, bunicii sale, Regina Mama. Scrisoarea contine la final o serie de desene facute din creion prin care micutul încearca sa îsi arate dragostea fata de mult iubita lui bunica. 

?Tatal meu ma batea pina cind imi dadea singele?

Accesele sale de furie erau dese si se lasau cu batai pina la singe. „Vorbea cu noi ca si cum am fi fost soldati. Avea o imaginatie formidabila în ceea ce priveste insultele si era foarte greu de suportat”, marturiseste fosta sotie a lui Mick Jagger. Jerry s-a nascut într-o familie cu venituri modeste în Mesquite, Texas. Tatal sau era un sofer de camion, fost sergent în armata, care si-a dorit foarte mult sa aiba baieti. Însa soarta i-a daruit cinci fete. Astfel, toate s-au ales cu nume de baieti. „Nu încerc acum sa ma razbun cu toate ca ne-a facut multe zile fripte”, s-a plins Hall unui post de radio din Irlanda. „Era extrem de violent. Meseria lui era sa transporte chimicale prin tara. Iar cind venea acasa era vai si amar de noi. Aproape ca ne rupea oasele. Avea o educatie groaznica, iar mama sa murise pe cind el era doar un copil. Poate ca era cumva de înteles de ce ajunsese asa. Lucruri oribile i s-au întimplat tatalui meu. Pe cind era tinar a trebuit sa elibereze niste ostatici dintr-o închisoare cu prizonieri de razboi. Dar a gasit acolo 18.000 de cadavre. Este greu de imaginat ce înseamna sa traiesti cu frica în suflet”, a adaugat Jerry.Biografie de un milion  de lireFostul fotomodel a încheiat un contract de un milion de lire cu publicistul Harper Collins ca sa-si scrie biografia. „E greu sa scriu despre asta. Cred ca mamei mele i-a fost rusine toata viata cu sotul sau. De ce nu a încercat sa ne protejeze sau macar sa plece? Avea cinci copii, avea nevoie de un acoperis deasupra capului si de mincare, dar mai presus de toate îl iubea. Devenisem un copil dur”, a adaugat Hall. La doar 16 ani, tinara satula de tratamentul de acasa, si-a luat un bilet dus la Paris dorind sa intre în industria modei. Si asa a si fost. În scurt timp a devenit una dintre cele mai adorate modele. A devenit apropiata de cintaretul Bryan Ferry, dar a ajuns pina la urma cu Mick Jagger. Au patru copii împreuna: Elizabeth, James, Georgia May si Gabriel. Dar dupa ce artistul a lasat-o însarcinata pe Luciana Morad, povestea lor s-a terminat. „Mick este un tata extraordinar, însa în niciun caz un sot la fel de bun. Ajunsese sa se culce cu fiecare femeie care îi iesea în cale. Devenise chiar obositor sa ma grabesc tot timpul sa ajung acasa ca sa ma asigur ca nu este în pat cu nimeni”, povesteste fostul fotomodel. Tatal lui Jerry a murit, în 1977, de cancer. Zilele de modeling ale lui Hall au cam apus si acum scrie poezii si piese de teatru la resedinta sa din Londra unde locuieste împreuna cu cei patru copii.Mick este într-o relatie de lunga durata cu L’Wren Scott. „Dragostea este un lucru magic. Numai ca mie nu mi s-a întimplat si nu vreau sa ma casatoresc din nou. Simt ca am facut asta deja si nu mai are rost sa o mai fac înca o data”, a coluzionat fotomodelul.

Premii speciale la Tragerea Loto de Paste

Loteria organizeaza, in plus, Tombola Sarbatorilor de Pasti, unde se vor pune in joc 100 de premii a cite 10.000 lei fiecare, aproximativ 2.800 de euro. La aceasta tombola, pot participa toti cei care joaca la tragerea Speciala Loto 6/49 a Sarbatorilor de Pasti, transmite Loteria.Cistigatorii tombolei se vor desemna in urma unei extrageri, care va avea loc in 4 mai 2008. Lista cistigatorilor va fi afisata in agentiile loto, incepind cu 5 mai 2008, si pe site-ul Loteriei Romane.Ultima data, marele premiu de categoria I la Loto 6/49 s-a cistigat in 27 ianuarie, anul acesta, in valoare de 12,45 milioane euro si a fost cel mai mare premiu din istoria Loteriei Romane.Conform datelor furnizate de Loteria Romana, cele mai frecvente aparitii de-a lungul timpului le-au avut numerele 29 (cu 111 aparitii), 36 si 15 (cu 107 aparitii), 13 si 23 (cu 106 aparitii), numarul 46 (cu 103 aparitii), 43 (cu 102 aparitii) si 12 (cu 101 aparitii).Intr-un top al cistigurilor Loto 6/49, pe primul loc se afla Bucurestiul, cu premiul din 27 ianuarie, 46.931.797,23 lei, pe locul doi, cistigul de anul trecut din Calarasi, a carui valoare a fost de 34.227.789,05 lei, iar pe locul trei se situeaza tot Bucurestiul cu un premiu cistigat pe 1 ianuarie 2006, in valoare de 17.730.355,67 lei. In top 10 al cistigurilor Loto6/49 de-a lungul timpului, Bucurestiul se evidentiaza cu patru cistiguri. Din statistica pe care o detine Loteria Romana, s-a constatat ca intre 35% si 50% din totalul de variante inregistrate pe o tragere se joaca duminica.

Puff Diddy s-a intors la fosta iubita

Dragostea adevarata nu moare niciodata. Rapperul Puff Diddy este poate cel mai bun exemplu. A parasit-o de multe ori pe Kim Porter, mama copiilor lui. Dar s-a întors de fiecare data la ea. Desi ultima oara ea a fost cea care l-a parasit, se pare ca Sean „Diddy” Combs si-a calcat pe orgoliu si a cautat-o iar. În cursul zilei de vineri, cei doi au luat masa împreuna, într-un cadru romantic, într-un restaurant italian din Los Angeles. Întilnirea lor romantica a survenit la sapte luni dupa ce Porter declara pentru revista Essence ca si-a luat masinile, mobila si copiii si a plecat din casa cintaretului, cind acesta nu se afla în oras. Ea marturisea atunci: „Am vrut sa fiu dramatica. Mi-am dorit ca el sa stie ca nu este o despartire de doua saptamini sau poate chiar de doua zile. Daca împachetez totul – inclusiv gemenele – înseamna ca am plecat!”.  

Cristiano Ronaldo ramine in frunte

Conduce detasatDesi n-a marcat in weekend, portughezul Cristiano Ronaldo (Manchester United) isi pastreaza pozitia de lider in ierarhia Ghetei de Aur cu 28 de goluri marcate si 56 de puncte. Olandezul Klaas Jan Huntelaar (Ajax Amsterdam) a incheiat sezonul cu 33 de goluri marcate si 49,5 de puncte si ar putea fi in curind depasit de Luis Fabiano (FC Sevilla, 23g/46p), Fernando Torres (Liverpool, 22g, 44p), Emmanuel Adebayor (Arsenal, 21g, 42p), Daniel Guiza (Real Mallorca, 21g/42p) sau chiar Luca Toni (Bayern München, 20g/40p). Cel mai bine clasat roman ramine Adrian Mutu. Atacantul Fiorentinei imparte acum pozitiile 18-21 cu Antonio di Natale (Udinese), Roque Santa Cruz (Blackburn Rovers) si Mamadou Niang (Olympique Marseille), toti avind 16 goluri marcate si 32 de puncte.Danciulescu, la 2 puncte de Top 50Golgheter al Ligii 1, Ionel Danciulescu a marcat si impotriva timisorenilor, avind acum 16 goluri si, deci, 24 de puncte in clasamentul Ghetei de Aur. Atacantul celor de la Dinamo este urmat de Marko Ljubinkovic (SC Vaslui, 15g/22,5p), Gigel Bucur (Poli Stiinta Timisoara, 14g/21p), Eugen Trica (CFR 1907 Cluj, 14g/21p) si Florin Costea (Universitatea Craiova, 13g/19,5p).Punctajele clujenilorIerarhia fotbalistilor clujeni este urmatoarea: Eugen Trica (CFR 1907, 14 goluri, 21 puncte), Cristian Fabbiani (CFR 1907, 11/16,5), Didi Cleidimar Magalhaes (CFR 1907, 7/ 10,5), Dorin Goga („U“, 7/10,5), Antonio Semedo (CFR 1907, 6/9), Nemanja Jovanovic (Universitatea, 6/9), Cadú Ricardo Manuel Sousa (CFR 1907, 3/4,5), André Astorga Junior Izepon („U“, 2/3), Park Jae-Hong („U“, 2/3), Radu Sabo („U“, 2/3), Alin Savu („U“, 2/3), Marius Süller („U“, 2/3), Flavius Bad („U“, 2/3), Sebastián Dubarbier (CFR 1907, 2/3), Juan Emanuel Culio (CFR 1907, 1/1,5), Cristian Panin (CFR 1907, 1/1,5), Niklas Sandberg (CFR 1907, 1/1,5), Tony Da Silva (CFR 1907, 1/1,5), Milan Jovanovic („U“, 1/ 1,5), Adrian Olah („U“, 1/1,5), Zeno Bundea („U“, 1/1,5), Mikael Dorsin (CFR 1907, 1/1,5), Daniel Ricardo Da Silva (CFR 1907, 1/1,5), Diego Alejandro Ruiz Scheuschner (CFR 1907, 1/1,5).      Cristian Silvasan a marcat 3 goluri (4,5p) pentru „U“ si unul pentru Poli Iasi, inainte de a fi transferat.

Carrefour prevede 25% cresteri la vinzari

Hipermarketurile Carrefour au anuntat deja cresteri importante ale vinzarilor in intreaga retea in ultimele zile si mizeaza in acest an, in perioada Sarbatorilor Pascale, pe o crestere cu 25-30% a vinzarilor fata de o perioada "normala", au declarat reprezentantii Carrefour Romania."Vinzarile au inceput deja sa creasca si vor fi cu 25-30% mai mari decit intr-o perioada "normala". Putem spune ca vinzarile sunt la acelasi nivel cu cele din anul trecut dintr-o perioada comparabila", a declarat Directorul de Marketing al Carrefour Romania, Andreea Mihai.  Potrivit reprezentantilor hipermarketului, in aceasta perioada a fost creat si un catalog special unde se regasesc produse la oferte speciale pentru toata gama de Paste, 1 Mai, curatenia de primavara si nu numai, dar si un program special de functionare. "Cele mai cautate produse in aceasta perioada sunt cele specifice, traditionale: carne de miel, vin, oua rosii, cozonaci, pasca, ciocolata speciala, preparatele din gastronomia traditionala precum drob, stufat, friptura dar si imbracamintea, electrocasnicele mici, produsele pentru gratar, sport exterior, timp liber, camping, etc", au mai spus cei de la Carrefour.Reprezentantii magazinului sustin ca au pornit deja si citeva tombole prin care clientii pot primi din 15 in 15 minute cite un cozonac si o sticla de vin in fiecare din magazinele Carrefour, iar alte doua persoane pot pleca intr-o vacanta in Creta. In Romania, Carrefour este prezent printr-o retea de 12 hipermarketuri si 21 de supermarketuri, preluate in 2007 de la compania Artima. In plus, retailerul este activ si pe piata romaneasca a serviciilor turistice prin agentiile Carrefour Voiaj. Carrefour Romania si-a indeplinit previziunile pentru 2007, raportind afaceri in crestere cu 42,2%, la 866 milioane euro, fata de anul precedent cind acumulase 609 milioane euro. Pentru anul in curs compania vizeaza afaceri de peste un miliard euro, doar pe segmentul de hipermarketuri.

Ciprian Deac ar putea reveni la CFR Cluj

Pe masura ce campionatul se apropie de final, echipele din Liga 1 intra in „febra“ transferurilor. CFR nu face nota discordanta, chiar daca sefii din Gruia sint precauti in ceea ce priveste intarirea echipei. „Vom aduce doi-trei jucatori, doar acolo unde este nevoie. Vor pleca la fel de putini“, anunta cu putin timp in urma presedintele Iuliu Muresan. Una dintre tintele clujenilor este tocmai Ciprian Deac, jucator imprumutat de CFR la Otelul Galati in iarna. Tinarul atacant se pare ca l-a convins pe Andone prin evolutiile sale in tricoul „otelarilor“, existind probabilitatea ca din vara sa revina in Gruia. Asta, bineinteles, in cazul in care transferul lui Janos Szekely la clubul „feroviar“ va cadea, el fiind, de fapt, principalul nume din echipa lui Petre Grigoras rivnit de ardeleni. Pe de alta parte, Iuliu Muresan a tinut sa infirme posibilitatea ca CFR Cluj sa faca o oferta oficiala pentru „decarul“ Stelei, Nicolae Dica: „Este un jucator determinant, mie imi place foarte mult, e om de baza la echipa nationala, care poate rezolva pe cont propriu o partida. Oricum, nu cred ca va ajunge la noi. Daca Gigi Becali ar auzi ca-l vrem, cred ca ar dubla suma. Nu vom discuta cu el si nici nu am facut-o vreodata“. Pretul atacantului, dorit, printre altele, de Benfica Lisabona, este de 3 milioane de euro, dupa cum afirmase patronul din Ghencea, George Becali. In ceea ce priveste grupul de fotbalisti care ar putea parasi formatia din Gruia in pauza competitionala, clujenii sint la fel de evazivi. Dorsin, suedezul adus din Liga Campionilor, nu a confirmat la Cluj, insa CFR-istii sustin ca este vorba doar de o problema de acomodare, excluzind o eventuala plecare. „Dorsin este si obosit, datorita programului incarcat. Asteptam se acomodeze, deoarece este un fotbalist valoros, pentru ca nu poti juca intimplator in Liga Campionilor“, a declarat tehnicianul Ioan Andone. Acesta nu l-a convocat pentru meciul de azi pe suedez, preferindu-i ca solutii pentru flancul sting al apararii pe Panin si Fredy.

Nokia si Sony BMG iti aduc muzica acasa

Nokia a incheiat marti un parteneriat cu Sony BMG, prin care casa de discuri ofera acces gratuit timp de 12 luni la piesele marcii din serviciul "Comes with Music", dupa ce in decembrie semnase un acord similar cu marca Universal, relateaza Reuters.Avind primele doua marci din lume alaturi, Nokia ar putea atrage si companii mai mici din domeniul muzical, ceea ce i-ar crea posibilitatea sa concureze sistemul larg raspandit de plata individuala pentru fiecare melodie, practicat in vanzarea de muzica in format digital."Adaugarea Sony BMG celor de la Universal este un pas semnificativ si ne asteptam ca alte marci importante sa aleaga aceeasi directie inainte de finalul anului", a spus Ben Wood, directorul departamentului de cercetare al grupului de cercetare industriala CCS Insight. Nokia a anuntat ca va scoate la vinzare cel putin trei modele noi de telefoane muzicale din a doua jumatate a anului 2008. Si se asteapta ca toate marcile importante sa colaboreze. "Suntem increzatori ca vom avea toate marcile pe masa pentru "Comes With Music". Facem progrese in privinta negocierilor", a spus seful departamentului de muzica al Nokia, Liz Schimel. 

Firmele imobiliare propun pre-inchirieri si firmelor mici

Daca pina acum, pre-inchirierea spatiilor de birouri reprezenta cea mai intilnita solutie aleasa de firmele multinationale si de companiile locale medii si mari, incepind cu sfirsitul lui 2007 aceasta optiune devine tot mai interesanta si pentru o parte a IMM-urilor, arata analistii companiei Esop.Potrivit Esop, atit in cazul companiilor multinationale, cit si pentru IMM-uri optiunea pre-inchirierii reprezinta din ce in ce mai mult o solutie viabila de a securiza un spatiu care sa ofere atit angajatilor, cit si companiilor, confortul dorit si perspectiva unei dezvoltari constante."Pe fondul cresterii cererii venite din partea IMM-urilor pentru cladiri de birouri sau chiar si pentru vile, cu spatii bine impartite si cu locuri de parcare suficiente, credem ca in urmatoarele 18-24 luni, IMM-urile trebuie sa ia in calcul din ce in ce mai des solutia pre-inchirierii atit in cazul vilelor (pe acest segment pre-inchirierea fiind posibila cu 4-6 luni in avans), cit mai ales in cazul cladirilor de birouri, unde demersurile ar trebui initiate cu minim 6-8 luni in avans", sustin reprezentantii companiei de consultanta imobiliara Esop.Reprezentantii Esop mai spun ca, desi exista perceptia ca in Romania se construieste mult, oferta de spatii de birouri nu tine pasul cu cererea si exista in continuare un decalaj care, cel putin in orasele mari, face sa creasca din ce in ce mai mult presiunea pentru obtinerea spatiilor de calitate. "Pentru solicitari de 300-900 mp, cladirile de birouri de talie medie sunt inca putine pe piata, iar proiectele de dimensiuni mari, cum ar fi parcurile de afaceri, ofera alternative limitate, pentru ca merg aproape intotdeauna pe inchirierea spatiilor cu 6-9 luni in avans. Cit despre companiile ce vizeaza suprafete mari, intre 2.000-5.000 mp sau mai mult, studierea alternativelor relocarii ar trebui realizata cu minimum 9-12 luni inainte", mai spun analistii imobiliari.In ceea ce priveste chiriile disponibile in prezent atit pentru pre-inchirierea, cit si inchirierea de spatii de birouri in capitala, acestea se incadreaza intre 12 si 24 de euro/mp, plus TVA, in functie de zona si tipul cladirii de birouri si de perioada de pre-inchiriere (cu minim 6-9 luni inainte de finalizare, cu 2-3 luni inainte de finalizare sau dupa finalizare).Astfel, chiria in imobile clasa A sau BA, aflate in zone ultra-centrale este de 17-19 euro/mp, plus TVA, in cazul unor contracte de pre-inchiriere cu minim 6-9 luni inainte de finalizare, si de 19-24 euro/mp in cazul inchirierii cu 2-3 luni inainte de finalizare sau dupa finalizare.In parcurile de afaceri sau proiectele mixte/integrate din zonele central-nord si central-vest, chiria este de 15-17 euro/mp plus TVA in cazul unor contracte de pre-inchiriere cu minim 6-9 luni inainte de finalizare, si de 16-18 euro/mp in cazul inchirierii cu 2-3 luni inainte de finalizare sau dupa finalizare.Cele mai mici preturi sunt in parcuri de afaceri sau proiectele mixte/integrate din zonele central-est si est unde chiria este de 12-14 euro/mp plus TVA in cazul unor contracte de pre-inchiriere cu minim 6-9 luni inainte de finalizare, si de 14-16 euro/mp in cazul inchirierii cu 2-3 luni inainte de finalizare sau dupa finalizare. "Cheltuielile de intretinere si chiria locurilor de parcare precum si TVA-ul se calculeaza separat. Credem ca aceste valori se vor mentine in urmatoarele 12-18 luni, cu o usoara tendinta de crestere (de 10-15%) pentru locatiile din zona centru-nord, care dispun de acces la metrou si locuri de parcare", mai spun cei de la Esop. Spatiile de birouri derulate pina la sfirsitul 2007 au ajuns la circa un milion de metri patrati, iar estimarile companiei indica faptul ca pina la sfirsitul acestui an, se va ajungem la peste 1,4 milioane mp.

Televizorul cu ecran extra-plat

Desi ecranul are o grosime de numai 4 milimetri, mai putin decit orice alt ecran LCD, noul televizor extra-plat de la Sony, lansat de curind, promite nu numai sa nu ocupe mult loc in apartamentul dumneavoastra, ci si sa va ofere imagini de o claritate uluitoare.Modelul Sony XEL-1 are un ecran cu o diagonala de 27 de centimetri si grosimea unei coperti cartonate si foloseste o noua tehnologie denumita OLED (Organic Light-Emitting Diode). Televizorul este montat pe un stativ elegant, minimalist, si nu se limiteaza la a fi un obiect sic de decoratiune, ci ofera imagini de o calitate nemaiintilnita pina acum.XEL-1 are imagini luminoase, cu contrast mare, culori naturale si bogat saturate, iar imaginea arata bine atit in camere intunecoase cit si in camere luminate. Rezolutia ecranului este de 960 x 540 pixeli, mai mica decit cea a unor televizoare High Definition, insa oricum mai mare decit rezolutia DVD. Modelul a uimit si in privinta sonorului, mult mai bun decit te-ai astepta de la un astfel de model mic, primind astfel multe aprecieri din partea specialistilor.Daca pana acum caracteristicile tehnice ale aparatului nu v-au facut sa vi se taie respiratia, atunci pretul in mod sigur va avea acest efect: modelul XEL-1 a fost pus in vinzare la pretul de 2.500 dolari. Desi este o suma foarte mare, majoritatea cumparatorilor chestionati au afirmat ca este foarte probabil ca in citiva ani, pretul noii tehnologii sa scada, la fel cum s-a intimplat si cu tehnologiile plasma si LCD.Sonz a anuntat ca are in lucru doua alte modele cu diagonala ecranului de 67 si 77 centimetri.

Romanii se racoresc de 80 milioane euro

Potrivit reprezentantilor LG Electronics Romania, compania vizeaza anul acesta prima pozitie pe piata locala si cresterea cotei de piata de la 17% la 20% pe segmentul de climatizare. "Cred ca acest boom de pe piata imobiliara si cresterea domeniului constructiilor a dus si va contribui in continuare la cresterea vinzarilor de aparate de climatizare. Pentru acest an estimam ca piata locala va atinge 80 de milioane de euro ca valoare, iar cresterea ca volum va fi undeva in jurul a 30% fata de anul 2007. Cota de piata a brandului LG pe piata de climatizare din Romania a fost de 17% in 2007, pentru 2008 fiind estimata o crestere pina la 20%", a declarat presedintele LG Electronics Romania, Han Khyu.Compania va urmari de asemenea dezvoltarea mai multor proiecte pe segmentul comercial, precum si diversificarea portofoliului de echipamente rezidentiale, avind la baza tehnologii avansate si un management ecologic. LG este totodata cel mai mare producator de sisteme de aer conditionat la nivel mondial, inregistrind vinzari record de 4,8 miliarde de unitati in 2007."Piata de climatizare din Europa a inregistrat o crestere de peste 20% din 2005 pina in 2007, atingind cifra de 5,1 miliarde de dolari. Principala crestere pe acesta piata a fost inregistrata pe segmentul de sisteme comerciale (de la 68% la 70%), cu o reducere a cererii pe segmentul de sisteme rezidentiale (de la 32% la 30%). Se asteapta ca piata sa urmeze un trend ascendent, in special pentru produsele dotate cu functii care faciliteaza reducerea consumului de energie si protejarea sanatatii consumatorilor, conform cu standardele impuse de Uniunea Europeana", a declarat directorul de marketing al companiei, Ibolya Beres.Aceasta a mai spus ca in Romania LG a vindut anul trecut circa 45% pe segmentul comercial si 55% pe cel rezidential. pentru 2008, reprezentantii companiei estimeaza ca raportul va fi de 40% pe segmenteul comercial si 60% pe cel rezidential. Astfel, daca in 2004 au fost comercializate circa 40.000 de seturi pentru piata rezidentiala numarul acesta a ajuns la 90.000 anul trecut si va creste cu circa 30% anul acesta. Totodata, LG a inregistrat in 2005 o crestere valorica a vinzarilor de aparate de climatizare cu 670% fata de 2004, in 2006 de 68% fata de 2005, iar in 2007 de 90% fata de 2006."In ultimii trei ani divizia de climatizare a LG a inregistrat rezultate foarte bune, iar numarul de unitati vindute a crescut de la an la an, intre 42% si 82%. Mai mult, cresterea cererii in extra sezon este un indicator al faptului ca echipamentele de climatizare nu mai sunt considerate produse sezoniere, consumatorii devenind din ce in ce mai avizati, in cautare de produse inovatoare, cu design distinctiv si functii avansate", a declarat directorul national de vinzari al Diviziei de Climatizare a LG Electronics Romania, Liviu Caton Paltineanu.LG Electronics Romania mizeaza anul acesta pe afaceri cu 35% mai mari ca in 2007, pina la 140 milioane euro, iar rezultate companiei sunt deja cu 20% peste estimarile initiale in primul trimestru din 2008. LG Electronics este lider mondial in furnizarea de produse inovatoare din domeniul  electronicii, informatiilor si comunicatiilor. Compania are peste 82.000 de angajati in cele 120 de birouri, care includ 80 de filiale deschise in intreaga lume. Alcatuita din patru mari divizii: Mobile Communications, Digital Appliance, Digital Display si Digital Media cu vinzari globale de peste 38,6 miliarde dolari in 2006, LG Electronics este cel mai mare producator de terminale CDMA, aparate de aer conditionat, sisteme de stocare optica, DVD playere si sisteme home theater de pe piata mondiala.

O noua finala

In cautarea formei de altadataFoto Cantor ZoltanCFR-istii spera sa continue seria rezultatelor bune si impotriva VasluiuluiDupa ce au „ingropat“ UTA etapa trecuta, CFR-istii se pregatesc sa isi apere sansele la titlu in fata Vasluiului. Astazi, pe arena „Dr. Constantin Radulescu“, trupa descumpanita a lui Emil Sandoi vine sa isi dreaga imaginea sifonata de ultimele prestatii care au indepartat-o definitiv de obiectivele propuse pentru acest sezon. Intr-adevar, din echipa ce se batea pentru un loc de cupa europeana, Vasluiul a ajuns sa se multumeasca cu perspectiva participarii in Intertoto. Totusi, moldovenii incearca sa mai dreaga busuiocul in aceste ultime 4 etape, iar un rezultat bun la Cluj ar fi un excelent factor mobilizator, dupa cum a recunoscut si tehnicianul Emil Sandoi: „Stim ca intilnim un adversar puternic, care isi joaca in continuare sansa pentru cistigarea titlului de campioana. Pe de alta parte, si noi ne ducem sa ne jucam sansa noastra si ne dorim sa obtinem un rezultat bun. Sper ca in acest final de campionat sa facem o figura frumoasa si sa ne pastram locul pe care il avem in momentul de fata, care ne confera sansa de a juca in Cupa UEFA-Intertoto. Noi nu jucam pentru nimeni in afara de noi. Nu ne intereseaza disputa dintre Steaua si CFR. Pe noi ne intereseaza doar problemele pe care le avem si pe care incercam sa le rezolvam“.Obiectiv trasat: 3 puncteClick pentru imagine maritaDaca vasluienii joaca mai mult pentru a-si repara moralul, gazdele de astazi vad meciul ca pe o alta finala in anevoiosul parcurs spre cucerirea campionatului. „FC Vaslui este o echipa care se bate pentru un loc in Intertoto. Imi doresc foarte mult sa facem o partida buna, pentru a demonstra ca am trecut peste pasa proasta din ultima perioada“, a declarat tehnicianul Ioan Andone despre adversarul de azi, unul in raport cu care echipa sa detine un bilant pozitiv in cadrul confruntarilor directe. Din cele cinci partide disputate pina acum, ardelenii s-au impus in trei, in alte doua consemnindu-se rezultate de egalitate. Astfel ca nu doar de dragul statisticii, cit mai ales pentru mentinerea in cursa pentru titlu, CFR-istii se vad nevoiti sa-si pastreze invincibilitatea in fata echipei lui Adrian Porumboiu. In caz contrar, obiectivul principal fixat la inceputul sezonului ar fi, in mare masura, compromis. „Stim ca va fi o partida dificila, dar am incredere ca vom cistiga. Nu avem voie sa pierdem nici un punct“, a sesizat si presedintele Iuliu Muresan, care a admis, totusi, ca pierderea campionatului nu ar reprezenta o tragedie: „Daca nu ne vom indeplini acest obiectiv, ne ramine Cupa Romaniei. Ar fi frumos sa obtinem un trofeu dupa 5 ani de implicare in fotbal“. Partida dintre CFR si FC Vaslui va fi arbitrata de o brigada de arbitri ce-l va avea pe Ionel Ivan la centru, ajutat de Ioan Onica si Sorin Caia.

Pe scurt

Mititelu si-a atras antipatia fanilorFanii olteni i-au dat un raspuns vehement patronului Universitatii Craiova, Adrian Mititelu, cel care lasase sa se inteleaga ca echipa sa trimite rezervele in meciul cu Steaua. „Atit îi trebuie, sa se predea în meciul cu Steaua, ca si asa nu îl agreeaza publicul craiovean fiindca echipa nu are performante. Înseamna ca nu respecta suporterii. Stie ca pentru noi conteaza enorm sa cistigam meciurile cu Dinamo si cu Steaua. Ce spune el e treaba lui, dar va vedea atunci ce se întimpla“, a amenintat unul dintre liderii galeriei oltene, conform NewsIn. Adrian Mititelu le-a cerut celor de la CFR Cluj sa ceara scuze publice Universitatii Craiova pina joi, la ora 16, pentru titlul pierdut în 1973, cind Dinamo învingea la Cluj pe CFR cu 4-0, dupa un meci considerat de olteni ca fiind dubios. În caz contrar, Stiinta va introduce pe teren în meciul cu Steaua echipa a doua.    G. G.Steaua ‘86, meci caritabil la Baia MareFotbalistii stelisti care au cucerit în 1986 Cupa Campionilor Europeni vor sustine pe data de 14 mai un meci caritabil la Baia Mare, cu formatia locala FC Prietenia, anunta NewsIn. Conform spuselor organizatorilor, pe arena din Dealul Florilor, vor fi prezenti fosti jucatori precum Stingaciu, Lung, Barbulescu, Belodedici, Pistol, Balan, Majaru, Puscas, Radu II, Ilie Stan, Rotariu, Petcu, Bumbescu, Panduru, Iordanescu, dar si Emeric Jenei, antrenorul echipei în acele vremuri. Partida va incepe la ora 17, pretul unui bilet fiind de 5 lei.    G. G.Koeman a parasit ValenciaDupa un parcurs dezastruos, in care a dus echipa la doar 2 puncte de zona retrogradarii, Ronald Koeman a fost demis de la cirma Valenciei. Bilantul „liliecilor“ sub comanda olandezului, 18 puncte in 22 de etape, i-a convins pe sefii de pe „Mestalla“ de necesitatea unei schimbari, acestia instalindu-l pe Salvador González in functia de tehnician pina la finele acestui sezon. Singura realizare notabila a lui Koeman la Valencia o reprezinta cistigarea Cupei Spaniei, dupa 3-1 in finala cu Getafe.    G. J.Real il vrea pe EssienCautarile lui Real Madrid pentru un nou mijlocas defensiv s-au oprit, pentru moment, in Anglia, mai exact in curtea celor de la Chelsea. Potrivit presei din Insula, directorul sportiv al campioanei Spaniei, Predrag Mijatovic, s-a intilnit recent cu Peter Kenyon, seful „albastrilor“, pentru a discuta transferul lui Michael Essien (foto) pe „Bernabeu“. Totusi, suma ceruta de Chelsea pentru ganez, 35 de milioane de euro, este considerata prea mare de madrileni, care sint dispusi sa ofere maxim 30 de milioane, aceasta si in cazul in care vor reusi sa-l vinda pe Diarra, inchizatorul nefiind pe placul tehnicianului Bernd Schuster. Daca interesul Interului pentru jucatorul din Mali se va concretiza, atunci exista sanse mari ca din vara Essien sa imbrace tricoul „blanco“.    G. J.

La ceas aniversar

Tema numarului a fost aniversarea unirii Basarabiei cu RomaniaUn nou numar al revistei Transilvania a fost lansat, aseara, la Sibiu. Evenimentul, gazduit de Institutia Prefectului, a fost precedat de un recital oferit de catre elevii Liceului de Arta. Cel mai recent numar al revistei are ca tema centrala celebrarea a 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu Romania. Este pentru prima data cind acest eveniment este gazduit de Prefectura Sibiu. „Am dori sa mai organizam astfel de evenimente culturale si chiar sa le permanentizam. Am putea face acest lucru cel putin o data pe luna", a apreciat prefectul Ilie Mitea, in deschiderea evenimentului. Donatie din penalizariMitea a si contribuit la fondurile revistei Transilvania. Sistemul pe care prefectul l-a impus luna trecuta si care prevede ca orice membru al Colegiului Prefectural care va intirzia la sedinte sau caruia ii va suna telefonul in timpul sedintei va trebui sa plateasca o „amenda" de 100 de lei, a dat roade. Astfel, subprefectul Marin Craciun, directorul executiv al AJOFM, Mircea Cretu, comisarul sef al Garzii Financiare, Marcel Constantin, s-au numarat printre ghinionistii saptaminii trecute. Dar, cum in tot raul e si un bine, cei 300 de lei strinsi de la membrii Colegiului Prefectural au ajuns in „pusculita" revistei Transilvania.

Recomandare

In Joia Mare, Cinemateca Astra Film le propune sibienilor un film special: „Misionarul". Filmul prezinta viata preotului catolic Casimiro, un misionar venit din Polonia in Anzii Bolivieni. Parohia lui cuprinde regiuni aproape inaccesibile, aflate la peste 5.000 de metri altitudine. Casimiro e singurul reprezentant al „lumii civilizate", care s-a incumetat sa ajunga pina la bastinasii din aceasta regiune izolata. Regizorul Wojciech Staron a luat parte la pelerinajul acestui personaj fascinant. Parintele Casimiro duce o viata singuratica si plina de pericole, mai ales atunci cind calatoreste catre cele mai indepartate colturi ale parohiei sale. Alternind momente fericite cu intimplari triste, filmul spune povestea unui strain care incearca sa inteleaga lumea indienilor sud-americani, o lume ale carei reguli s-au schimbat prea putin in ultimii cinci sute de ani. Dincolo de incursiunea intr-o regiune neatinsa de civilizatia europeana, filmul reuseste sa patrunda pina in inima misionarului. Filmul, a carui durata va fi de 50 de minute, va fi proiectat la ora 14, in Studioul de Film ASTRA, din  Piata Huet nr. 12.

Consiliul Judetean aloca bani pentru cultura si culte

Edilii vor vota, in sedinta de astazi a Consiliului Judetean, acordarea a 200.000 de lei pentru lucrari de renovare si reparatii in 104 lacase de cult din judet, dar si alocarea a 250.000 de lei pentru organizarea unor evenimente culturale. Pentru programul de sustinere a cultelor religioase s-au depus un numar de 163 de cereri, din care 120 pentru cultul Ortodox, 14 pentru cultul Greco-Catolic, 6 pentru cultul Romano-Catolic, 17 pentru cultul Reformat, 3 pentru cultul Unitarian si cite o solicitare pentru cultul Penticostal, Baptist si Adventist de Ziua a 7-a.      Sumele au fost repartizate fiecarui cult religios recunoscut în România, in functie de ponderea reprezentantilor in rindul cetatenilor judetului Cluj, pe baza datelor furnizate de catre Directia Judeteana de Statistica Cluj. Cel mai mare numar de lacasuri de cult care necesita lucrari de reparatii sau de constructii a fost inregistrat in Turda, respectiv 19, municipiului fiindu-i alocati aproximativ 30.000 de lei.     Totodata, CJ a stabilit felul in care va repartiza banii pentru proiectele culturale. Cele mai mari sume, din totalul de 250.000 de lei, vor fi destinati, printre altele, sprijinirii financiare a promovarii judetului in Revista „Catalog Force Tourism“, respectiv 37 de mii de lei, dar si Academiei de Muzica Gheorghe Dima, in vederea organizarii Centenarului „Sigismund Toduta“. Pentru acest eveniment vor fi alocati 25 de mii de lei.

Horoscop

BerbecTrebuie sa va odihniti mai mult astazi, pentru ca oboseala acumulata in ultimele zile va face mai pasiv si mai comod, deci ar trebui sa profitati de week-end pentru a va linisti. Oricum veti vedea ca tot ce incercati sa faceti bate mai mult pasul pe loc, pentru ca randamentul este minim. Lasati ziua sa treaca fara sa va agitati prea mult.TaurIndoielile va coplesesc si nu aveti incredere in nimeni, chiar daca cineva din anturaj incearca sa va convinga prin dovezi concludente ca are intentii bune. Nu va bazati pe ceea ce va spune, pentru ca aveti impresia ca ascunde ceva. Va comportati foarte circumspect fata de un prieten care incearca sa se apropie de dv., dar raceala cu care il tratati il tine la distanta. GemeniLuati o decizie sau incepeti o actiune care schimba perspectivele unei situatii. Sinteti mult mai ferm in propriile opinii si mergeti pe directia aleasa cu multa incredere. Pe umerii dv. stau sarcini grele, de care depind si alte persoane, tocmai de aceea va asumati rolul de conducator cu responsabilitate. Ideile care va vin astazi aduc innoiri pentru perioada urmatoare. RacSinteti obosit, stresat, la capatul puterilor, dezamagit de felul cum evolueaza o anumita actiune, dar astazi sinteti recompensat cu o surpriza de proportii care deschide alte directii ale actiunii la care va aduceti contributia. O mare sansa poate sa va apara in cale, ce usureaza tot chinul, incit descoperiti ca a meritat sa truditi atit pentru aceste rezultate.LeuTrebuie sa spuneti stop unei situatii, fara aceasta decizie ferma nu puteti readuce echilibrul in problema care va macina de ceva vreme. Daca o veti continua asa, nu faceti decit sa prelungiti chinul, deci, daca vreti ca totul sa revina la normal mai repede, opriti totul acum, fara sa va uitati in urma. Pentru binele dv., aceasta este ziua cind puteti pune definitiv capac unei situatii neplacute. FecioaraAveti cistig de cauza intr-o disputa aprinsa, iar orgoliul dv. jubileaza cind il vede pe celalalt infrint. Aveti un spirit critic mult mai acerb, mai ascutit, mai bataios, incit veti ingenunchea imediat rivalul care vi se opune. Nu va lasati pina nu aveti ultimul cuvint, si bine faceti, pentru ca dreptatea va apartine. Totusi, nu tensionati situatia mai mult decit e cazul.BalantaNervii dau in clocot, pentru ca descoperiti interventia incorecta a unui colaborator. Ati fost grabit si nu ati avut timp sa analizati ce fac cei din jur, care au comis niste gesturi care acum va dezamagesc. Daca lucrati alaturi de persoane mai putin cunoscute, nu le acordati incredere deplina fara sa-i verificati, pentru ca ar putea profita de neatentia dv.ScorpionEste momentul potrivit pentru a repara o problema care v-a deranjat. Ati suferit si dv. si niste persoane apropiate din cauza acestei nereguli, dar azi aveti si timpul, si sustinerea necesara pentru a restabili normalitatea. Cineva este alaturi de dv. pentru a va ajuta, deci, cu calm si rabdare, puteti echilibra situatia pentru a o face cit de cit suportabila.SagetatorFaceti un gest concret pentru persoana iubita, prin care ii demonstrati ca dragostea dv. e serioasa si puternica. Nu sint doar vorbe frumoase, ci un semn material al iubirii pe care i-o purtati: un cadou deosebit, un serviciu in avantajul sau, o mina de ajutor la nevoie. Va dedicati ziua cuiva drag, care va aprecia enorm implicarea dv.CapricornEste momentul sa incheiati o disputa care a cam agitat spiritele in ultima perioada. Gasiti solutia acestei probleme, chiar daca nu vor fi de acord nici cu aceasta idee, dar faceti tot posibilul sa terminati conflictul cu un compromis acceptabil. Trebuie sa readuceti situatia la normal, iesind din atmosfera tensionata.VarsatorNervozitatea naste o stare emotionala foarte fragila. Nu sinteti o prezenta prea vesela in colectiv, pentru ca lumea nu stie cum sa se poarte cu dv.: orice gest, ori va enerveaza la culme si iscati scandaluri, ori va face sa plingeti prea repede. Nu reusiti sa va controlati extremele emotionale, deci veti oscila de la plus la minus de citeva ori pe parcursul zilei. PestiUn prieten face un gest care va deranjeaza si considerati atitudinea lui jignitoare la adresa dv. Veti incerca sa treceti cu vederea aspectul care v-a suparat, dar ceva totusi ramine in sufletul dv. ca un ghimpe, care schimba comportamentul fata de ceilalti. Nu ati fi crezut ca tocmai un prieten poate face una ca asta.  

O japoneza va incinta sibienii

Mayuko Katsumura, una dintre cele mai prestigioase soliste japoneze ale momentului, va concerta la Sibiu. Spectacolul va avea loc la Filarmonica de Stat Sibiu, miine seara, cu incepere cu ora 19.00. Dupa ce Mayuko Katsumura a concertat pe marile scene din Japonia, Marea Britanie, Italia, Franta, Germania, Olanda, Croatia si Danemarca a venit vremea ca si romanii sa se poata bucura de prezenta sa. In concertul simfonic dirijat de maestrul Petre Sbircea vor putea fi ascultate opere ale unor compozitori celebri. Astfel, in Sala Thalia vor rasuna uvertura „Visul unui vis de vara" al lui F. Mendelssohn-Bartholdy, Concertul in Do Major pentru vioara si orchestra al lui Haydn, compozitia lui Schubert „Rondo pentru vioara si orchestra" si Simfonia nr. 39 a lui Mozart.Explozie de virtuozitateIn Italia, Mayuko este caracterizata ca fiind „o explozie de vituozitate transcendenta". Inainte de concertul pe care aceasta il va sustine la Sibiu, artista i-a incintat seara trecuta si pe medieseni, cu acelasi repertoriu pe care il va aduce la Filarmonica sibiana. Violonista s-a nascut la Tokyo si a inceput sa studieze vioara de la virsta de sase ani, fiind dotata cu un talent exceptional. Dupa ce a absolvit mai multe colegii de profil muzical, Mazuko si-a continuat cursurile de perfectionare cu profesorul Krzysztof Wegrzyn la Hanovra, iar in momentul de fata beneficiaza de indrumarea maestrului Eugen Sirbu. Cei care doresc sa ia parte la acest concert isi pot procura biletele de la sediul Filarmonicii. Pretul unui bilet este de 10 lei, iar elevii, studentii si pensionarii beneficiaza de o reducere de 50%.

Bani putini pentru programe multe

Consilierii judeteni vor imparti 9 milioane de lei unui numar de 80 de unitati administrativePentru cofinantarea programelor de dezvoltare locala, Consiliul Judetean va repartiza, in sedinta de azi, aproximativ 9 milioane de lei. Daca la inceputul anului edilii au avut la dispozitie pentru acelasi scop aproape 30 de milioane de lei, o parte din bani au fost distribuiti in sedintele precedente astfel: in februarie au fost alocati aproximativ 9,7 milioane de lei, iar in martie aproximativ 8,5 milioane de lei, raminind disponibila suma de aproape 11 milioane de lei. In urma centralizarii solicitarilor de alocare primite din partea administratiilor din judet pentru dezvoltarea localitatilor, acestea se ridica la suma de 346 de milioane de lei. Pe fondul analizarii acestora si dupa unele discutii purtate cu primarii pentru stabilirea prioritatilor de finantare, edilii judeteni au propus alocarea, de aceasta data, a 9 milioane de lei, suma aproximativ egala cu cele acordate lunile trecute, in vreme ce diferenta de aproape 2 milioane va fi repartizata ulterior.     Cele mai importante programe care urmeaza a fi sprijinite in urma votului de astazi al consilierilor sint reabilitarea aleilor si strazilor in cartierul Ocna Dej, din municipiul Dej, modernizarea strazilor din Gherla, cofinantarea unui proiect de amenajare a unui parc din Turda, reabilitarea si modernizarea drumurilor comunale din comunele Palatca, Apahida, Sic si Taga, la fiecare dintre aceste actiuni, Consiliul contribuind cu cite 150 de mii de lei. Tot 150 de mii de lei vor fi alocati si comunei Unguras, in vederea alimentarii cu apa a localitatii. In alta ordine de idei, tot in astazi, edilii vor aloca 300 de mii de lei pentru lucrari de reparatii capitale la spitalul de Pneumoftiziologie, 800 de mii de lei pentru finalizarea lucrarilor de reparatii capitale la Clinica de Pediatrie numarul 2 din Cluj-Napoca si, nu in ultimul rind, 531 de mii de lei pentru acordarea unor tichete cadou personalului din unitatile de invatamint special.

Ecomuzeu la Sibiel

"Inima" noului centru cultural va fi o casa traditionala, reconstruita pentru a servi ca sediuRealitatea contemporana va fi foarte bine conturata de noul si indraznetul proiect al Fundatiei DALA. O casa preluata in urma cu doi ani de catre fundatie va deveni muzeu. Si nu orice fel de muzeu, ci un ecomuzeu. Casa se afla pe lista patrimoniului local, cu intentia de a fi reintegrata in peisajul rural. Dupa preluarea, demontarea si transportul in noua locatie, casa a fost pregatita pentru restaurare pe un teren aflat la granita dintre satul vechi si noua sa extindere. Constructia, care nu depaseste 40 de metri patrati, a fost construita conform tehnicilor practicate la mijlocul secolului al XVIII-lea in satele de munte din sudul Transilvaniei: peretii din birna de lemn de brad sprijiniti pe o fundatie de piatra cu liant de lut amestecat cu nisip, acoperis de sita. Expozitie familialaDupa restaurarea casei, ea va gazdui un ecomuzeu, inteles ca viitor spatiu al comunitatii locale, si va folosi ca materie prima imaginea gospodariei locale. Materialele folosite pentru reconstituirea incintelor casei provin din case, suri, demolate sau abandonate, birne din lemn, bolovani incinsi cu cercuri din fier forjat, porti, piatra de riu, tigla, contravantuiri. Programul ecomuzeului va fi organizat in jurul unei expuneri temporare de lunga durata, intre 6 si 9 luni, in care, pe rind, cite o familie din sat va gestiona spatiul casei restaurate, prezentindu-si propria istorie prin obiecte, imagini, fotografii, povesti scrise sau orale. In anexele casei vor functiona ateliere de pictura pe sticla, glajarie, fierarie, cioplire si crestare a lemnului, ocupatii existente pina nu demult in zona. Rol multipluAmplasarea ecomuzeului pe terenul ce desparte satul Sibiel in vechea lui formula, de recenta extindere, are o valoare simbolica. O ulita pavata cu piatra de riu va articula proiectul de arhitectura, astfel incit cele doua componente ale sale - casa restaurata, cu ateliere, si spatiul multifunctional - sa constituie un spatiu public. De partea cealalta a ulitei, spatiul multifunctional va gazdui un laborator de documentare-cercetare, ce va sustine un program construit pe dialogul dintre cultura rurala si cea urbana, in care artisti vizuali, arhitecti, antropologi, etnologi, restauratori, istorici de arta vor fi invitati sa prezinte proiecte de interventie in spatiul public rural din zona Marginimii Sibiului. Spatiul multifunctional va gazdui dezbateri publice pe teme considerate importante de catre comunitate, seminarii, training-uri ce privesc dezvoltarea locala si regionala, accesarea fondurilor structurale europene, expozitii si prezentari de proiecte similare din tara si din Uniunea Europeana. Muzeul, pastrator al traditieiCrearea acestui Ecomuzeu a plecat de la ideea recuperarii unui dialog intre doua culturi. Cea rurala, pe de o parte, si cea urbana, pe de alta parte. Una dintre constantele realitatii in care traim este alternarea zonelor de arhitectura taraneasca bine conservate, clar definite in raport de vecinatati, cu actualele insertii ambigue, supradimensionate, standardizate ca destinatie. Demolarea sau abandonarea sistemului de locuire specific zonei este mai mult sau mai similar cu disparitia mestesugurilor, obiceiurilor, sau cu transformarea imaginii monumentelor identitare. Ovidiu Danes l coordonator proiect„Reconfigurarea vechilor hotare rescrise dupa recenta lege a colonizarilor rezidentiale impune noi centre de tensiune, noi «vetre» ale satului"

Tot in stare critica

Medicii care il au in grija se feresc in continuare sa ofere pronosticuri in ceea ce il priveste pe Cristian Roman. „Pacientul se afla internat in continuare in stare critica la sectia de Terapie Intensiva a spitalului nostru. Sansele lui de supravietuire sint in continuare sub semnul intrebarii“, a declarat pentru monitorul dr. Cristiana Ciortea, directoarea Spitalului Judetean Cluj. Barbatul prezinta arsuri de gradele I, II si III pe 80% din suprafata corpului, iar medicii sint de parere ca nu a trecut inca de starea critica. In astfel de cazuri, primele 72 de ore petrecute de pacient in spital sint cele mai importante, evolutia recuperarii in acest interval de timp indicind sansele de supravietuire ale persoanei. In cazul lui Cristian Roman, insa, medicii sint rezervati chiar si dupa o saptamina de spitalizare. Cristian Roman, fost angajat al Apasco Maneciu SA, si-a dat foc miercurea trecuta pe Bulevardul Eroilor din Cluj. Babatul fusese concediat de la locul de munca si urma sa fie evacuat din garsoniera de serviciu in care locuia. Echipajul SMURD care a preluat cazul l-a transportat de urgenta la UPU 1, unde medicii l-au dus imediat in sala de operatie.      Pacientul este tratat in continuare intr-un mediu aseptic, din cauza riscului ridicat de infectii pe care il prezinta.

Politia a dat amenzi pe banda rulanta

Peste 100 sanctiuniFoto captura TVIn ciuda evenimentelor tragice din ultimele zile, soferii au continuat sa apese pedala de acceleratieAgentii de la Serviciul Politiei Rutiere (SPR) Cluj au avut ieri o viata grea. Dis-de-dimineata au iesit pe Drumul National 1 si si-au pornit radarele pentru a-i depista pe vitezomani. N-a trecut mult pina sa se vada si roadele acestei actiuni. Dupa doar 3 ore de munca, 29 de soferi au fost sanctionati pe raza judetului din cauza depasirii limitei de viteza in localitate, pentru ca pina la finele zilei peste 100 conducatori auto sa fie amendati. 40 de oameni in uniforma au monitorizat ieri segmentul DN1 care traverseaza judetul Cluj. Cinci echipaje mobile s-au alaturat celor cinci camere radar fixe amplasate pe tronsonul Cluj – Turda al celui mai circulat drum din tara. Programul national intitulat „Speed“ vine ca urmare a seriei negre de accidente rutiere petrecute weekendul trecut pe intreg teritoriul tarii, cele mai multe dintre ele avind loc pe portiuni ale DN1. La Cluj, noua persoane au decedat in cinci accidente rutiere grave, cauza principala fiind, in toate, viteza excesiva, neadaptata la conditiile de drum.Radare pina la PasteCu toate ca nu s-au inregistrat abateri grave de la regimul vitezei maxime admise in localitate, ca dovada ca nici un sofer n-a ramas fara permis, politistii clujeni sint in continuare ingrijorati in ceea ce priveste numarul conducatorilor auto care au fost depistati de aparatele radar, in ciuda mediatizarii actiunii. „Una dintre cauzele pentru care numarul de soferi vitezomani a fost atit de mic, putin peste 100, l-a reprezentat vremea, care nu a prea tinut cu soferii. Prin prezenta noastra in numar atit de mare cred ca i-am atentionat pe conducatorii auto sa circule mai responsabil“, a declarat pentru monitorul subinspectorul Mircea Rotar, din partea SRC Cluj. Cel mai des intilnite explicatii din partea soferilor care au fost prinsi in „ofsaid“ au fost graba sau pur si simplu neatentia in ceea ce priveste vitezometrul. Cu totii au lasat capul in jos cind politistii le-au povestit citeva dintre urmarile vitezei excesive in localitate, precum bilantul ultimului weekend in judetul Cluj. Actiunea in forta a politistilor clujeni va continua pina duminica, prima zi de Paste.

Vrea sa predea studentilor

"Este o bucurie sa ai astfel de elevi in clasa", marturiseste diriginta Cosmina AlmasanIn orice tara s-ar duce, se intelege cu toata lumea. In primul rind pentru ca este o fire foarte sociabila, dar si pentru ca stie la perfectie engleza, considerata o limba de circulatie internationala.  A invatat limba lui Shakespeare de la virsta de cinci ani. Nici nu stia bine sa scrie, atunci cind parintii au trimis-o le meditatii la engleza. Spune ca a invatat-o destul de usor, iar acum, ajunsa in clasa a XII-a, profesoara de engleza, Cosmina Almasan, care este ii este si diriginta, recunoaste ca nu prea mai are ce s-o invete, ci doar sa-i dea anumite indicatii. „Este o eleva buna la toate. Se implica in foarte multe activitati. Este o bucurie sa ai astfel de elevi in clasa, care muncesc foarte mult si au o asemenea capacitate de invatare. Saptamina aceasta nu va veni la scoala, deoarece se pregateste pentru olimpiada nationala de engleza. Scrie eseuri acasa, iar mie mi le aduce sa le corectez. Nu am insa ce corecta, pot doar sa-i mai dau citeva indicatii", marturiseste profesoara.Abonata la olimpiadeIn mai putin de o saptamina, Corina va participa la etapa nationala a olimpiadei de limba engleza, care se va desfasura la Slatina. Spune ca nu prea emotii. A ratat o singura olimpiada, in clasa a IX-a, pentru ca era implicata intr-un proiect. In rest, a participat de fiecare data si s-a intors victorioasa. Acum are un palmares impresionant de premii obtinute la olimpiade si concursuri. „Pina acum am participat la doua olimpiade nationale de limba engleza. Am obtinut premiul III in clasa clasa a X-a si mentiune la aceeasi olimpiada in clasa a-XI-a. Am mai participat la concursuri de oratorie in limba engleza (Public Speaking Competition) si am luat premiul III in 2007 (la semi-finala nationala), si tot premiul III in 2008. As vrea sa le multumesc doamnei diriginte Cosmina Almasan si doamnei inspectoare Mariana Ciovica, carora le datorez progresele mele la limba engleza in acesti ani de liceu", spune Corina Balaban.Prima din clasaPe linga premiile la olimpiade si concursuri, tinara a obtinut diploma Cambridge la nivel Proficiency, cu nota A, anul trecut. Chiar daca vorbeste foarte bine limba engleza, iubeste in egala masura si limba romana. Drept dovada, anul trecut, la Simpozionul- concurs de limba romana „Ioan Petru Culianu" a obtinut premiul III. A mai participat si la simpozionul interjudetean „Mircea Eliade- Cultura si Educatie". Si la scoala este prima din clasa. Chiar daca este una dintre elitele clasei, este una dintre cele mai indragite. „Este o colega si o prietena extraordinara. Ma inteleg foarte bine cu ea, sintem colege din clasa I", marturiseste Teo, colega de banca a Corinei.„Am observat ca, in ultimii ani, elitele Romaniei au inceput sa fie incurajate sa-si puna in aplicare ideile inovatoare, iar acest lucru ma bucura"Merite recunoscutePentru ca se implica in foarte multe proiecte, in urma unui parteneriat cu niste elevi englezi, Corina Balaban a fost la Manchester. Spera sa aiba ocazia sa se reintoarca in Anglia, deoarece, spune ea, este una dintre cele mai frumoase tari pe care le-a vizitat pina acum. „Am fost de doua ori pina acum in Anglia. Am fost la Londra, intr-o excursie, si la Manchester, in cadrul unui parteneriat cu niste elevi englezi, care au venit si ei in Romania. Imi place foarte mult sa calatoresc. In afara de Anglia, am mai vizitat pina acum Austria, Germania, Franta, Olanda, Belgia si Grecia", marturiseste tinara. Chiar daca a avut ocazia sa vada atitea tari, visul tinerei este sa urmeze o facultate de limbi straine din Cluj sau Bucuresti, unde sa aprofundeze cunostintele de limba engleza. Vrea sa devina profesor universitar de engleza. Vrea o biblioteca completaDaca ar cistiga cei 1.500 de lei oferiti de Monitorul de Sibiu si Automotive Continental Systems, Corina spune ca si-ar completa biblioteca cu multe alte carti pe care si le  doreste, dar pe care nu le are inca. „Imi place foarte mult sa citesc. Cartile pe care le-am citit mi-au influentat cu siguranta modul de a gindi si mi-au oferit o noua perspectiva asupra vietii. Imi place sa fac si sport. Joc tenis, fac jogging. Am luat si lectii de orga timp de doi ani, insa este doar un hobby", marturiseste olimpica. Aceasta a mai precizat ca a facut si voluntariat in cadrul „Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007". A fost ghid turistic la Muzeul Brukental, pe timpul verii, pentru turistii romani si straini.Vot dupa PasteCorina Balaban este ultima candidata la concursul „Premiaza-ti elitele", sectiunea limbi straine. Reamintim cititorilor ca votul electronic va incepe abia in data de 30 aprilie, de la ora 00.01, si se va incheia miercuri 7 aprilie, ora 00.01. Taloanele din ziar sint asteptate pe adresa redactiei pina la finalul perioadei de vot. Va prezentam una dintre strofele poeziei „Frumoasa cea din urma", scrisa de Octavian Goga si tradusa in limba engleza de Corina Balaban, ieri, cu ocazia Zilelor Colegiului National „Octavian Goga". Frumoasa cea din urma                       de Octavian GogaSus soarele, cocon de-a pururi tinar,Opritu-s-a in drumul lui pribelnicSi-nfricosat de vestea unei raze,S-a-ntunecat si in adinc de mareMuiatu-si-a pleoapa, tremurind.Si zvon pe largi pustietati de apeSi gemet lung pornitu-s-a prin codri,Infiorate frunzele mureau,Iar chipul clar al lacului oglinda,In clocote cernitu-si-a seninul,Cind vintul, crainic vestitor de groaza,Gemea nebun din tulnice de-arama,Vestind: „Jeliti! Frumoasa cea din urmaE moarta!Si marile si codrii rasunat-au:E moarta!..." 

Final fara miza in Giulesti

Actionarul Rapidului isi doreste un manager general la RapidActionarul Rapidului, George Copos, a declarat, ieri, ca antrenorul interimar Marian Rada va fi inlocuit din vara cu un manager general, care sa aiba prerogative mai largi decit ale unui tehnician, dupa modelul englez. „Marian Rada va ramine pe viata la Rapid, dar Rapidul are nevoie de un manager general de nivelul lui Alex Ferguson. Ati vazut ce a facut Alex Ferguson la Manchester in 21 de ani? Din vara vom aduce si noi un astfel de manager, puternic si priceput, care sa duca Rapidul in virf", a spus Copos.Accepta secundAntrenorul interimar al Rapidului, Marian Rada, afirma ca a purtat discutii in privinta prelungirii contractului sau, scadent in vara, dar ca nu-l va deranja sa ramina, in continuare, doar secund. „Nu vreau sa vorbesc despre continuarea din vara. Mai sint patru etape si ma concetrez asupra lor. Am avut niste discutii cu conducerea in privinta asta, dar nu m-ar deranja daca nu voi ramine principal. Eu oricum voi ramine la Rapid. Ce as face daca as fi pus in situatia de a alege intre postul de secund la Rapid si principal la o alta echipa din Liga I? Asta ramane sa vad in vara. Nu refuz posibilitatea de a discuta", sustine antrenorul. Marian Rada a preluat functia de antrenor principal dupa etapa a 25-a, inlocuindu-l pe Mircea Rednic, care si-a dat demisia.Jucatori dezamagiti Mijlocasul Rapidului, Costin Lazar, a declarat, ieri, ca giulestenii nu mai au nicio motivatie in ultimele patru etape, dupa ce si-au asigurat si matematic participarea in Cupa UEFA, dar vor incerca sa se razbune pe Unirea Urziceni pentru eliminarea din Cupa Romaniei. „Putem spune deja ca nu mai avem nicio motivatie. Sintem deja in Cupa UEFA, dar jucam in ultimele etape pentru numele Rapidului. Sper sa ne luam revansa in fata Unirii Urziceni dupa meciul din Cupa Romaniei. Unirea Urziceni este o echipa foarte bine organizata, cu un antrenor foarte bun si trebuie sa fim atenti", a spus Lazar, care si-ar dori ca titlul sa fie cistigat de CFR Cluj:. „As vrea sa ia CFR Cluj titlul de campioanta. Daca nu sintem noi acolo, macar sa ia o echipa din provincie", spune jucatorul. Portarul Rapidului, Dani Coman, considera ca este frustrant ca echipa sa nu se afla in lupta pentru titlul de campioana. „Se poate spune ca nu mai avem nicio motivatie, dar ne dorim sa terminam pe trei si sa cistigam tot pina la final. E frustrant ca nu ne putem lupta pentru locul 1, dar sper ca anul viitor sa ne batem pina la final si sa luam titlul", spune Coman. Final la „bricheta"Dupa ce Curtea de Arbitraj pentru Fotbal (CAF) a respins luni, dupa o sedinta de patru ore si jumatate, recursul clubului Rapid in litigiul cu Steaua privind cazul „Bricheta", pe care l-a considerat neintemeiat, Grigore Sichitiu se declara nemultumit. „Noi sintem foarte dezamagiti, pentru ca am cistigat pe teren, dar am pierdut la masa verde. Asta este. O sa analizam si o sa vedem ce facem mai departe. Nu stiu daca mergem la TAS (n.r. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne), asta o sa se decida in Consiliul de Administratie", a declarat Grigore Sichitiu.

Raliu cu probleme

Patru participanti la Raliul Europei Centrale au ajuns, ieri, la Spitalul Judetean de Urgenta din Baia Mare, dupa ce au suferit accidentari in cadrul probei speciale, care s-a desfasurat in judetul Maramures, unul dintre ei raminind internat in spital pentru supraveghere medicala. Directorul medical al Spitalului Judetean de Urgenta, Sabin Nemes Bota, a declarat ca primul pacient a fost un motociclist german, care a fost adus la spital avind o plaga deasupra genunchiului. Apoi, medicii maramureseni au mai acordat asistenta unui motociclist norvegian caruia i-a intrat in ochi pietris, fiind necesara interventia medicului oftalmolog. „Dupa motociclistul german, a fost adus pentru ingrijiri medicale un norvegian, cel mai probabil un motociclist. Acesta a fost dus de urgenta la oftalmologie deoarece i-au intrat in ochi namol si pietris si a fost nevoie sa i se scoata corpul strain, dupa care i s-a aplicat pe ochiul drept un pansament curativ. Barbatul a fost lasat sa plece din spital, deoarece nu a fost ceva grav", a precizat  Sabin Nemes Bota. Coma a abandonatLa Spitalul Judetean a mai fost transportat si un francez care avea o fractura la glezna si care, dupa ce a fost tratat, a fost lasat sa plece acasa. In schimb, un alt participant la Raliul Europei Centrale a ramas in spital pentru a fi supravegheat, deoarece se plingea de dureri la spate. „Cel de-al patrulea accidentat care a fost adus la spital este probabil elvetian. Acesta s-a lovit la spate si a ramas pentru supraveghere medicala la spital", a mai declarat directorul Sabin Nemes Bota. Luni, in prima zi a etapei Raliului Europei Centrale, care desfasoara in tara noastra, un motociclist spaniol a cazut intr-o ripa si a fost transportat la spitalul din Baia Mare cu elicopterul. Ieri, motociclistul Marc Coma, fost cistigator al Dakar in 2006, a fost nevoit sa abandoneze competitia. 

Laudata de francezi

Campioana olimpica in proba de 400 de metri liber, Laure Manaudou, a fost invinsa de inotatoarea romana Camelia Potec, dar si de Coralie Balmy, dupa aproximativ patru ani de invincibilitate, scrie cotidianul francez Le Figaro, in editia sa de ieri. O alta publicatie care a comentat victoria Cameliei Potec, L'Independant, titreaza, gresind numele romancei: „Regina a cazut! Dupa aproximativ patru ani, Laure Manaudou a fost invinsa de Camilla Potec, protejata lui Philippe Lucas (n.r. fostul antrenor al lui Manaudou)".  In ziarul Le Monde este comentat finalul incredibil al Cameliei Potec in acesta proba: „Camelia Potec nu a luat titlul de campioana nationala a Frantei, ea fiind de alta nationalitate, astfel Coralie Balmy este cea care ii ia titlul lui Manaudou. Potec, a treia pe ultima 100 de metri, antrenata de un an de Philippe Lucas, a avut o revenire incredibila, terminind pe primul loc", se scrie in publicatia franceza.  ComentariiVictoria surprinzatoare a Cameliei Potec este comentata si de ziarul italian Gazzetta dello Sport: „Manaudou, campioana olimpica si mondiala, a fost invinsa, dupa patru ani, in proba de 400 metri liber, de Camelia Potec si de Coralie Balmy". Site-ul news.yahoo.com scrie: „Laure Manaudou a terminat a treia in proba de 400m liber, ea fiind invinsa de romanca Potec". Cotidianul The Daily Telegraph a notat: „Manaudou a fost invinsa de romanca Potec, care a avut un final de proba senzational. Pe locul trei in ultima 100 de metri, Camelia Potec a incheiat pe primul loc". Luni, in cadrul Campionatelor Nationale de Natatie ale Frantei, in finala probei de 400 de metri liber, Camelia Potec s-a clasat pe primul loc, cu un timp de 4:06,08, urmata de Coralie Balmy, cu 4:06,41, si de Laure Manaudou, cu 4:06,67.

Ion Viorel, pe liber

Conducerea clubului Gloria Buzau i-a reziliat, ieri, contractul managerului Ion Viorel. Acesta a semnat un contract cu Gloria Buzau, pentru functia de antrenor, valabil pina in 2010, dar dupa meciul din turul campioanatului cu Ceahlaul Piatra Neamt a fost inlaturat de la conducerea tehnica a echipei si i s-a propus functia de manager. „La vremea respectiva, am fost inlaturat din functia de antrenor si mi s-a propus in schimb postul de manager general al clubului. Eu nu am vrut insa sa semnez un astfel de contract, asa ca am fost manager doar cu numele. Pe mine, clubul m-a platit insa pina in noiembrie anul trecut ca si antrenor", a declarat Viorel Ion. Acesta a adaugat ca a depus memoriu la Comisia de Disciplina a FRF pentru ca Gloria Buzau sa ii achite toti banii cuveniti conform clauzei din contract, suma in discutie fiind de circa 75.000 de euro pentru fiecare sezon.

Licitatia lui Ogararu

Fundasul roman al lui Ajax si al echipei nationale a Romaniei, George Ogararu, a initiat pe site-ul sau oficial si pe Fotbalpentruviata.ro o licitatie prin care ofera tricoul sau, ghetele lui Huntelaar sau ochelarii lui Edgar Davids. „Am decis sa initiez acest eveniment in speranta ca voi putea ajuta mai mult pe cei in nevoie. Pentru inceput, acest proiect nu poate fi foarte amplu, dar am speranta ca intr-o zi voi putea face mai mult. Sint prea multi oameni care sufera din cauza conditiilor materiale, a lipsei unei familii sau a educatiei si am hotarit sa pun la dispozitie o modalitate prin care sa-i ajutam", a spus George Ogararu. El a precizat ca a organizat licitatia alaturi de colegi de la club si de alti prieteni din fotbal

Cursa spre Moscova

Antrenorul lui Manchester United, Sir Alex Ferguson, considera ca echipa sa este mai bine pregatita decit in meciul din sezonul trecut cu AC Milan si este optimist in privinta calificarii in finala, informeaza Reuters. „Nu am avut succes in semifinale, dar cred ca acum sintem intr-o pozitie mai puternica, din punctul de vedere al echipei si al energiei. Anul trecut am jucat mereu cu aceeasi echipa, iar de data aceasta lucrurile sint schimbate. Sper sa se observe diferenta. Cel mai important este sa ne simtim bine in aceasta semifinala", a declarat Ferguson despre partida din aceasta seara, cu FC Barcelona. Revin pe Nou CampUnited va evolua pentru prima data pe Camp Nou dupa finala din 1999 contra lui Bayern München, cistigata de englezi cu scorul de 2-1. Ferguson si-a adus aminte si de alte doua partide disputate in Spania, una pierduta cu 0-4 si un egal, 3-3: „Meciul din 1994 a fost o lectie buna despre cit de importanta este pastrarea posesiei. Atunci nu evoluam atit de bine, pentru ca era regula celor trei stranieri. Barcelona evolua mult mai bine decit noi  si am realizat cit de importanta este echipa in Europa. Formatia de azi nu trebuie sa-si aduca aminte de trecut. Ceea ce este mai important este sa fie in forma si sa-si scrie propria istorie", a afirmat antrenorul, care a precizat ca ar fi vrut ca partida cu Barcelona sa se dispute in ultimul act al competitiei. Confruntare „barbateasca"De partea cealalta, atacantul echipei Barcelona, Samuel Eto'o, a declarat ca partida ce se va diputa pe Camp Nou, impotriva celor de la Manchester, din semifinala Ligii Campionilor, va fi un meci dur, barbatesc, pe care echipa sa si-l doreste sa-l cistige. „Vrem sa obtinem maximul din aceasta competitie, nu avem alta obtiune, trebuie sa ajungem in finala. Va fi o partida dura, barbateasca. Noi trebuie sa ne facem jocul, sa speculam greselile adversarului si sa luam o optiune serioasa privind calificarea", a spus camerunezul.

Borojni ramine la Sibiu

Promovata cu echipa in Superliga Nationala de volei feminin, antrenoarea Onorina Borojni spune ca nici nu se gindeste sa paraseasca echipa, desi recunoaste ca a avut citeva oferte. „Nu voi pleca, pentru ca am inceput un proiect aici si vreau sa-l ducem la bun sfirsit. Eu am refuzat orice oferta de mai mult timp. Cred ca cei care alimenteaza zvonurile, in acest moment, ca vreau sa plec, sint oameni care nu vor binele acestei formatii. Mai bine zis, cred ca e mina clujenilor care au retrogradat in acest an si care ar vrea sa ne ia locul ori noua ori celor de la Craiova. Sint simple jocuri de culise, de care as vrea sa nu mai aud. Am promovat, mergem in Superliga si deocamdata nu vom face nicio schimbare", spune Borojni. In vacantaDupa ce, la finele saptaminii, sibiencele au obtinut promovarea, conducerea a decis sa lase libere jucatoarele pentru doua saptamini. „Era normal sa le mai lasam si pe ele sa respire un pic. Doua saptamini de vacanta cred ca sint binemeritate pentru jucatoare. Isi mai incarca si ele un pic bateriile, dupa care ne apucam de lucru. O sa facem iarasi pregatire intensa, poate vor mai avea un pic de pauza, in vara, dar de principiu trebuie sa pregatim foarte serios sezonul ce va urma, pentru ca, in Superliga, pretentiile si asteptarile sint mult mai mari", spune antrenoarea sibiencelor. Cauta jucatoareChiar daca jucatoarele sint in vacanta, conducerea se afla in plina campanie de recrutare. In frunte cu Borojni, conducerea tehnica poarta discutii cu mai multe jucatoare, pentru a incerca sa le convinga se semneze cu formatia de pe Cibin. „Asteptam sa se termine si turneul final de junioare. Oricum, noi am demarat deja niste discutii. La toate formatiile este o vinzoleala mare. Am stabilit impreuna cu cei din conducerea clubului posturile pe care sintem deficitare, iar acum trebuie sa vedem jucatoarele pe care ni le putem permite", spune Borojni. Prime achitateChiar daca n-au trecut decit doua zile de la obtinerea calificarii, conducerea formatiei spune ca a achitat, deja, primele promise jucatoarelor. „Le-am virat jucatoarelor banii in cont, asa cum am promis. Este rasplata lor, pentru aceasta performanta", spune Cintean.  

Joaca pe bonuri de masa

Dupa ce, in urma cu un an, au promovat in Superliga Nationala, handbalistele de la CSM Sibiu au ajuns sa evolueze acum doar pe alimente. Pina in urma cu doua luni, salariul jucatoarelor era de fapt indemnizatia de efort, insa datorita noilor prevederi, indemnizatia de efort nu mai poate fi acordata decit in alimente, astfel ca jucatoarele pregatite de Lavinia Diaconeasa nu mai pot primi niciun ban. „Este o situatie mai dificila. S-a introdus aceasta hotarire si nu mai avem ce face. Tocmai de aceea, de o luna, jucatoarele n-au mai primit nici un ban, doar alimente. Acum ne straduim sa gasim o varianta rezonabila pentru toate partile. Din pacate, daca nu exista macar un sponsor care sa ne ajute, este foarte greu si in acest fel s-ar putea ca viitorul formatiei sa fie incert", spune Viorel Cintean, directorul CSM-ului. Deranjate de aceasta situatie, jucatoarele si-au manifestat dezamagirea si au promis ca nu vor intra pe teren la meciul de joi, de pe propriul teren, cu Activ Ploiesti. „Eu sper sa o faca totusi, pentru ca nu ne putem face de ris. Incercam acum sa gasim o varianta pentru a rezolva pe moment situatia, dar cea mai buna solutie ar fi atragerea unui sponsor care sa sutina partial cheltuielile echipei", spune Cintean.  

Sansa reabilitarii

Ciprian Prodan isi doreste maxim de puncte pina la PastiGaz Metan Medias a suferit mult in ultimele etape. Chiar daca, pe propriul teren, a defilat in fata celor de la Minerul Lupeni, elevii lui Pustai au dezamagit in deplasare, unde au pierdut de doua ori consecutiv. „Au fost doua esecuri care dor, pentru ca ne-am micsorat avansul fata de prima urmaritoare. Daca aveam si aceste sase puncte in cont, cred ca puteam vorbi deja ca sintem favoriti clar la promovare. Din pacate, echipa a jucat slab si nu stim care este explicatia. Acum nu prea avem timp sa ne lingem ranile, ci trebuie sa ne revenim si sa jucam ceea ce trebuie", spune Corin Cindrea, presedintele formatiei de pe Tirnava Mare. Punctaj maximPentru a nu tensiona situatia, Cindrea nu a luat nicio masura impotriva jucatorilor. Mai mult, le-a promis prime substantiale in cazul in care, in aceasta saptamina, vor face maxim de puncte. „Avem doua meciuri foarte dificile, dar trebuie sa invingem. Am inteles ca ambele formatii au ceva probleme de efectiv si speram sa speculam acest lucru. Va fi foarte greu, pentru ca ambele formatii fac parte din plutonul fruntas al clasamentului. Le-am promis si baietilor o recompensa buna. Am spus ca, dupa Pasti, putem vorbi despre sansele noastre si eu sper ca, la analiza facuta, sa pot spune ca sintem favoriti la promovare", spune Cindrea. Dornici de revansaRamasi restanti la capitolul goluri marcate, atacantii medieseni spera intr-un joc bun in confruntarea de astazi cu Jiul. Golgheter in acest retur, Ciprian Prodan recunoaste ca are nevoie de mai multa concentrare. „Am jucat cam slab in ultima perioada. Nu stiu care a fost explicatia. Poate o relaxare prematura din partea noastra, dar acum gluma s-a ingrosat si nu mai avem timp de exeprimente. Trebuie sa ne concentram si sa invingem. La Alba ne va astepta, de asemenea, un meci greu, dar de care sper sa trecem cu bine", spune Prodan. Echipa bunaFara cele cinci puncte de penalizare primite din cauza neindeplinirii baremului in Liga I, Jiul ar fi ocupat, inaintea acestei etape, pozitia a patra, la doar o lungime in spatele celor de la FCM Rm. Vilcea. Gruparea miniera reprezinta o echipa de temut. Cu doar 17 goluri primite, ocupa primul loc in topul defensivelor, la egalitate cu FC Arges. Punctul slab al Jiului este atacul, care are o medie de doar doua goluri la trei etape, fata de doua goluri pe meci, atit cit a totalizat Gaz Metan in aceste 26 de etape scurse. Intilnirile etapeiIn etapa cu numarul 27 se vor mai disputa partidele: CSM Rm. Vilcea - FC Ariesu Turda, Drobeta Turnu Severin - FC Caracal, CSM Resita - FC Tirgoviste, Liberty Oradea - CFR Timisoara, Muresul Deva - Corvinul Hunedoara, Industria Cimpia Turzii - Unirea Alba Iulia, FCArges - Poli II Timisoara, FC Bihor - Minerul LupeniClasament1. FC Arges 26 20 2 4 61-17 61 2. Gaz Metan 26 19 1 6 54-27 58 3. CSM Rm Vilcea 26 15 6 5 44-24 51 4. Apulum Alba Iulia 26 14 5 7 41-25 47 5. Jiul Petrosani 26 14 7 5 38-17 44 6. Muresul Deva 26 13 4 9 30-30 43 7. Drobeta Tr. Severin 26 12 5 9 29-25 41 8. Liberty Oradea 26 12 4 10 26-21  40 9. FC Bihor 26 11 7 8 25-22  40 10. Minerul Lupeni 26 8 9 9 29-31  33 11. Ariesul Turda 26 8 7 11 25-36  31 12. FC Tirgoviste 26 7 9 10 30-36  30 13. CFR Timisoara  26 7 5 14 21-30  26 14. Industria Cimpia Turzii 26 7 5 14 19-33 -14 26 15. CSM Resita 26 6 5 15 26-46 -20 23 16. Poli II Timisoara 26 6 4 16 17-41  22 17. Corvinul Hunedoara 26 4 5 17 13-45 -32 17 18. FCM Caracal 26 3 6 17 16-38 -22 15

Infringeri pe linie

Etapa intermediara n-a fost deloc cu noroc pentru cele doua reprezentante ale judetului Sibiu in liga a treia. La Craiova, Atleticul n-a reusit sa treaca de CFR si sa cucereasca trei puncte importante in lupta pentru evitarea retrogradarii. Sibienii au primit un gol, care s-a dovedit a fi decisiv, in minutul 70. „Sint foarte suparat. Am fi putut obtine mult mai mult de la acest meci. Din pacate, n-a fost sa fie pentru ca jucatorii mei n-au tratat meciul atit de serios precum ar fi trebuit. Din pacate, ratam sanse dupa sanse de a aduce puncte din deplasare. Noi avem nevoie de cit mai multe puncte. Din pacate, nu reusim sa o facem impotriva unor echipe cu care ne aflam in lupta directa. E pacat", declara Margarit dupa meci. Fara pretentiiCu mai multi titulari menajati, pentru a nu risca primirea unui nou cartonas galben care ar fi dus la o suspendare, FC Cisnadie a fost o prada destul de usoara pentru liderul International Curtea de Arges. Mult mai experimentati, jucatori gazda au rezolvat meciul in prima repriza, in doar 10 minute, timp in care au marcat de trei ori. In partea a doua, replica elevilor pregatiti de Jan Gavrila a fost mult mai buna, iar forturile le-au fost incununate prin reusita lui Marin, din minutul 89. „Nu puteam avea prea mari pretentii de la acest meci. Cu o echipa tinara, n-am stiut sa ne asezam in teren si sa contratacam punctele lor forte. Dupa pauza a fost altceva, dar meciul s-a jucat in primul mitan", spune Gavrila.

Curse pentru intrarea in careul de asi

„Nu am nici un motiv sa cred ca Gaz Metan nu va evolua cel putin la fel de bine joi, la Cluj, cum a facut-o in precedentele intilniri. Asta inseamna ca noi va trebui sa gasim resurse si motivatie pentru a ne imbunatati jocul. Trebuie sa recunosc ca echipa din Medias pare acum favorita, dar cred in capacitatea echipei noastre de a stringe rindurile“, a spus la conferinta de presa de ieri antrenorul Thomas Anthony Baldwin. Tehnicianul american al celor de la „U“ Mobitelco se considera in parte raspunzator pentru severul esec de la Medias, dar crede ca nici jucatorii n-au reusit sa transpuna in timp util schimbarile tactice indicate de el pentru contracararea jocului exact al celor de la Gaz Metan. „Tab“ crede ca meciul de joi (ora 18.30, in direct la Telesport) va fi unul deosebit, pe care-l va pregati cu atentie maxima. Elevii sai au trecut, se pare, de amaraciunea esecului, si sint decisi sa transeze in favoarea lor disputa cu un team aflat pe val in acest play-off. Pentru aceasta vor avea nevoie si de al saselea jucator, admirabilul public clujean, care ar putea avea si de aceasta data un aport insemnat la succesul favoritilor. Meciul „U“ Mobitelco – Gaz Metan Medias va fi arbitrat de o brigada formata din Alexandru Olaru, Stelian Banica (ambii din Bucuresti) si Ciprian Stoica (Sibiu).

Locuinta pentru Steliana

Unul din proiectele aflate pe ordinea de zi a consilierilor locali in sedinta de miine va fi acela de a aproba alocarea unei locuinte pentru gimnasta Steliana Nistor. Chiar daca, in proiect, nu se specifica data pina la care trebuie sa primeasca apartamentul, sportiva este incintata. „Ma bucur foarte mult ca, macar acum, sint bagata in seama. Ma gindesc ca daca se va aproba o sa si primesc aceasta locuinta. Oricum, depaseste stadiul de promisiune si nu pot spune decit ca sint increzatoare. Imi doresc foarte mult sa si fac niste rezultate foarte bune la Olimpiada de la Beijing, pentru a rasplati Sibiul si locuitorii, intr-un fel, pentru aceasta recompensa care mi se ofera", spune Steliana.

Primele semifinaliste

Prima editie a Cupei Liceelor CTR Net si-a desemnat, ieri, primele doua semifinaliste. In primele doua partide din sferturi, Avram Iancu a trecut, cu 71-27, de echipa liceului Textil, in timp ce echipa liceului Onisifor Ghibu a dispus cu 84-46 de echipa similara a liceului CFR. In celelalte doua partide din sferturile de finala, ce vor avea loc astazi, se vor intilni : Agricol cu Energetic si Lazar cu Carol. Semifinalele vor avea loc joi, urmind ca ultimele acte ale competitiei sa se desfasoare simbata, cu incepere de la ora 11. „As putea spune ca pina acum este un succes. Ne-am atins scopul acestei actiuni si speram ca meciurile care au mai ramas de disputat sa fie cel putin la fel de antrenante ca si cele de pina acum", spune Sebastian Munteanu, reprezentantul organizatorilor acestui turneu.

Lucrari de intretinere

Tursib SA va efectua, in curind, o serie de lucrari de intretinere a liniei de tramvai care leaga Sibiul de Rasinari. Astfel, in perioada 5 - 10 mai, urmeaza sa fie tratata cu substante erbicide zona aferenta sinelor de tramvai de pe traseul de transport public, a anuntat ieri firma de transport local, printr-un comunicat de presa. „Rugam persoanele interesate sa ia toate masurile necesare pentru prevenirea unor neplaceri (in special intoxicatii animale", a precizat directorul general Adrian Popa. Erbicidul folosit are ca substanta activa glifosat (360 g/l) si va fi aplicat, in dilutie de 3-4 l/100 l apa, intre sinele de tramvai si la doi metri in afara acestora.

Acuze din Moldova

Prima „speciala“?Dobos neaga insinuarile venite din partea adversarilor de astaziSuspiciunile care planeaza asupra finalului de campionat si-au consumat ieri un nou episod. De aceasta data, Universitatea Cluj a fost tinta unor acuzatii venite tocmai de adversara de astazi, Ceahlaul Piatra-Neamt. Oficialii formatiei de sub Pietricica se tem ca formatia „universitara“ ar putea fi motivata financiar de alte echipe inaintea jocului direct. Presedintele CA (Consiliul de Administratie) al moldovenilor, Viorel Mastacaneanu, a precizat ieri ca „studentii“ vor face tot posibilul sa incurce Ceahlaul, dind de inteles ca „Sepcile rosii“ vor beneficia de o prima consistenta de la o alta echipa: „Desi nu mai sint cotati cu sanse pentru salvarea de la retrogradare, cei de la Universitatea Cluj vor veni hotariti sa joace si sa ne incurce. Ne asteptam la asa ceva. Se poate sa vina motivati cu orice, nu este exclus“, a precizat conducatorul echipei Ceahlaul, citat de site-ul oficial al clubului moldovean. Presedintele Universitatii Cluj, Toni Dobos, a negat cu vehementa acuzele venite de la Piatra-Neamt, punctind faptul ca „U“ Cluj va juca bazindu-se pe propriile forte: „Pe noi nu ne intereseaza acum primele. Vom lupta in primul rind pentru noi, pentru a ne indeplini baremul de puncte. Nu ma intereseaza ce zice Mastacaneanu. Nu mergem sa ne predam, ci dupa 3 puncte. De acest lucru poate fi sigur domnul Mastacaneanu“, a reactionat Dobos.Multe indisponibilitatiDin diverse motive, tehnicianul Alpar Meszaros nu va putea miza pe opt jucatori la partida de astazi. Ungurusan, Suller, Dolha, Silvasan, Boudarene si Radu Sabo nu au facut deplasarea cu restul echipei, toti fiind accidentati. De asemenea, Goga va absenta din cauza suspendarii pentru cumul de cartonase galbene, in timp ce Andrei Cordos a fost invoit pentru a participa la funeraliile a doi prieteni. Nemultumit de ultimele rezultate, tehnicianul Alpar Meszaros pare tentat sa arunce in lupta fotbalisti care au evoluat mai putin in acest campionat. Nume precum Moldovan, Budean sau Cl. Raducanu s-ar putea regasi in primul „11“ la Piatra-Neamt. Garnitura de start in meciul cu Ceahlaul ar putea arata astfel: Moldovan – S. Radoi, Astorga, Bilica, M. Jovanovic – Bundea, Baiano, Edvan, Budean – Cl. Raducanu, N. Jovanovic. Meszaros s-a declarat increzator in obtinerea unui rezultat favorabil, mai ales ca presiunea este de aceasta data asupra adversarei: „Ne vom apara sansele pina la capat si vom incerca sa obtinem 3 puncte, pentru ca nu avem nimic de pierdut. Ei sint nevoiti sa invinga in mod obligatoriu pentru a se salva de la retrogradare. Presiunea este pe Ceahlaul, nu pe noi“, a mentionat Meszaros.     Partida Ceahlaul Piatra-Neamt – Universitatea Cluj va fi condusa de o brigada de arbitri formata din Tiberiu Lajos (Timisoara), la centru, ajutat in margini de Ovidiu Maier (Timisoara) si Mihai Artene (Vaslui).     LIGA 1 * ETAPA A XXXI-AMiercuriFarul Constanta  – Gloria Bistrita, ora 15.30, Telesport                              Gloria Buzau – Otelul Galati, 16.45, TVR 1     Poli Iasi – Dacia Mioveni, ora 19     Dinamo – „U“ Craiova, ora 18, National TV      Ceahlaul – „U“ Cluj, ora 19, Telesport     CFR Cluj – FC Vaslui, ora 20.30, Antena 1     Unirea Urziceni – Rapid, ora 20.30, Kanal D

Sibieni iradiati degeaba

Tomografiile, mamografiile si radiografiile dentare acumuleaza in organism doze mari de radiatii ionizante, care pot provoca boli graveIn prezent, medicii n-au de unde sa stie de cite ori a fost trimis un pacient, de-a lungul vietii, sa-si faca radiografii. Spun ca nu au nicio modalitate de control retroactiv al examinarilor radiologice. Un proiect de lege a Ministerului Sanatatii da insa sperante. Doza de radiatii care ajunge in organismul unui pacient, in urma unei investigatii, va fi masurata si inregistrata intr-o fisa speciala, conform unui proiect al Ministerului Sanatatii. „Nu exista nicio modalitate de control a solicitarilor, coroborata cu rezultatele investigatiei. A se trece in carnetul de sanatate a pacientului doza de iradiere sau numarul de investigatii poate fi un pas inainte, inutil insa daca nu se iau si alte masuri in afara de simpla contabilizare a acestora", crede medicul Adrian Santa, sef laborator Radiologie si Imagistica din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sibiu.Pacienti refuzatiMedicul mai crede ca, mult prea des, pacientul este indrumat spre modalitati de investigatie radiologica. „Modalitatea de lucru in Romania, in care orice medic, indiferent de specialitate, solicita examinari radiologice, mult prea des, fara a se consulta cu medicul radiolog-imagist, duce la o enorma supraexpunere a populatiei la radiatia X, cu posibile efecte nocive in timp. Deseori, refuzul radiologului de a iradia pacienti este catalogat ca rea vointa si nu ca parere profesionala autorizata, iar pacientului nu i se explica decit eventualele beneficii ale metodei, nu si riscurile acesteia", explica medicul radiolog.Iradiere calculataIn urma cu ceva vreme, Ministerul Sanatatii a scos din uzul medical microradiofotografia (MRF), metoda de mare iradiere si de mica performanta. De asemenea, s-a introdus obligativitatea ca aparatele de radiologie sa poata calcula doza de iradiere a fiecarui pacient, serviciile de radiologie raportind lunar lista pacientilor expusi si datele de expunere (greutate persoana, inaltime, doza sau, dupa tipul aparatului, constante de expunere). Medicii sibieni spun ca ideea este buna, insa rezultatele ei nu se vad. Fiindca datele culese nu se intorc nici la radiolog, nici la medicul referent, nici la pacient, neexistind nicio corectie a fenomenului.Aparate noiCei 65 de angajati, din cele 13 puncte de lucru de radiolgie si imagistica medicala din cadrul SJU Sibiu, dar si pacientii, vor fi iradiati mai putin. Aparatura este in plin proces de innoire, un numar de 4 aparate vechi, din anii '60-'70, fiind inlocuite cu aparate noi. Adrian Santa l sef laborator„Numarul examinarilor anuale se apropie de 100.000, un mare numar raminind aspecte normale sau examinari care puteau fi transate diagnostic cu alte metode neiradiante (echografie, Imagistica prin Rezonanta Magnetica). Din circa 6.000 de tomografii pe an, peste 2.000 sint aspecte normale"

La vinatoare de vitezomani

Campania politistilor se desfasoara la nivel continental, prin TispolPolitistii sibieni, impreuna cu colegii lor din judetul Alba, au stat cu radarele „atintite" pe DN 1, timp de doua zile. Intre 15 si 20 de agenti de politie si cite trei radare pe schimb au stat zilnic pe DN 1, pe tronsonul care face legatura intre judetele Sibiu si Alba. De asemenea, cite un radar a stat zilnic in municipiul Sibiu. In cursul zilei de luni au fost sanctionati, in total, 174 de soferi, din care 163, pentru depasirea regimului legal de viteza. Valoarea totala a amenzilor depaseste 23.000 de lei. Ieri, politistii au aplicat aceeasi „formula", tot pe DN 1. Echipajele din primul schimb au sanctionat 115 soferi, dintre care 110 pentru depasirea limitei legale de viteza. Fara permiseIn cele doua zile, cinci soferi au ramas fara permise, din cauza ca au depasit cu peste 50 de kilometri pe ora limita legala de viteza, iar alti doi soferi si-au pierdut permisele dupa ce nu au acordat prioritate pietonilor angajati regulamentar in traversarea strazii. Si de aceasta data, politistii au inregistrat pe aparatele radar adevarate „recorduri" de viteza. Coincidenta sau nu, pe tronsonul de drum situat in afara localitatii Sace, unde in noaptea de duminica spre luni si-au pierdut viata doua persoane si alte patru au fost grav ranite, politistii au prins doi vitezomani. Luni, un bucurestean cu o Toyota a fost inregistrat de radar in timp ce rula cu 151 km/h. Ieri, in aceesi zona, a fost depistat un hunedorean, tot cu o Toyota, care rula cu 153 km/h. Pe sectorul respectiv de drum limita de viteza este de 100 km/h. In ambele cazuri, soferii au ramas fara permise pentru 90 de zile.La iesirile din judetActiunile de control vor continua pe parcursul intregii saptamini. Oamenii legii vor organiza si alte controale pe drumurile nationale, impreuna cu colegii lor din Vilcea si Mures. Aceste actiuni se inscriu intr-o ampla campanie demarata la nivel european de catre Organizatia Politiilor Rutiere din Europa (Tispol), si intitulata „Speed". Actiunile politistilor ii vizeaza atit pe soferii romani, cit si pe cei straini care ne tranziteaza tara, dar si pe conducatorii auto care executa transporturi comerciale de calatori si marfa.

Satui de concerte

In petitia trimisa, ieri, la noua institutii din Sibiu, printre care si Primaria Muncipiului Sibiu, Garda de Mediu sau Autoritatea de Sanatate Publica, cea mai mare nemultumire a semnatarilor sint concertele din Piata Mare, considerate de ei „sursa majora de poluare fonica". Acestia spun ca au inteles si acceptat faptul ca anul trecut Sibiul a fost Capitala Culturala Europeana, insa in acest an nu mai au de gind sa suporte zgomote puternice luni intregi. „Conform legii 61, intervalul 22-8 este considerat «ore de liniste», iar in restul timpului activitatile desfasurate nu trebuie sa se auda sau sa se simta in apartamentul altor persoane. Unii locuitori au sesizat Autoritatea de Sanatate Publica Sibiu, care a efectuat masuratori ce au aratat depasiri foarte mari ale limitelor acceptate, rezultind poluare fonica. Privarea de somn reprezinta o forma de tortura recunoscuta de CEDO", este nemultumirea locuitorilor din centrul istoric.De Craciun si RevelionDupa ce au indurat cu stoicism manifestarile de anul trecut, locuitorii cer insa ca de anul acesta sa nu se mai organizeze concerte in Piata Mare si Piata Mica, decit in limita evenimentelor prilejuite de Craciun si Revelion. „Tinem sa precizam ca am aflat ca Festivalul Artmania se va desfasura si in acest an, potrivit organizatorilor, in 18-20 iulie 2008, in Piata Mare. Cerem expres ca acest eveniment si altele asemenea sa nu se mai desfasoare in acest spatiu. Se poate oferi pentru desfasurare Stadionul Municipal si asa nefolosit. In aceeasi perioada, casele din zona si curtile sint folosite de participantii la festival pe post de WC-uri publice", se mai arata in petitia sibienilor.Lista neagraSi faptul ca, in centrul istoric, barurile de noapte au primit aprobare de functionare ii deranjeaza pe locuitori. Acestia spun ca s-a obtinut aprobare pentru cluburi de noapte cum ar fi Chill Out, Union, Hermanstadt Restaurant (fost Amadeus) si altele, iar din momentul in care s-au deschis cluburile nu mai au liniste si nu mai pot dormi. Desi au depus nenumarate plingeri, locuitorii spun ca li se cere sa accepte situatia. Locuitorii amintesc in petitie si de clubul Celebrity de pe str. Al. Xenopol 1 care, sustin ei ca „functioneaza din martie 2007 fara autorizatie conform declaratiilor Primariei Sibiu, si care e deschis pina la 4 dimineata si da muzica la maxim".

Trei noi parcari ?verzi"

Municipalitatea sibiana intentioneaza sa demareze constructia a doua parcari in zona Muncel si a uneia in Tirgul Cailor. Proiectele se afla in stadiul studiilor de fezabilitate si vor fi votate, miine, in sedinta ordinara a Consiliului Local. Cele trei parcari au fost proiectate cu un numar total de 374 de locuri, in conditiile in care municipalitatea administreaza, la ora actuala, aproximativ 2.700 de locuri de parcare, iar in municipiul Sibiu sint inregistrate 62.000 de masini. Pentru amenajarea parcarii de pe Tirgul Cailor, cu 200 de locuri, vor fi investiti 1,75 milioane de lei. Pentru parcarea Muncel I, de 102 locuri, edilii au alocat 678.000 de lei, iar pentru Muncel II (72 locuri), sint prevazuti 515.000 de lei. „Suprafata de teren dintre blocuri se preteaza la amenajarea de parcare pentru autovehicolele locatarilor cu masa maxima de 3,5 tone. Parcarea va fi amenajata din beton gaurit, in final obtinindu-se o parcare verde, care va fi semnalizata cu indicatoare corespunzatoare", mentioneaza, in fiecare dintre cele trei proiecte, raportul de specialitate al directorului Ilie Cretu, de la Serviciul Public Amenajarea Domeniului Public si Privat.Strazi modernizateTot in sedinta de miine, Legislativului local i se vor supune spre aprobare studiile de fezabilitate pentru reabilitarea si modernizarea a 12 artere rutiere din municipiul Sibiu. Este vorba despre strazile Siretului, Turda, Turnisorului, E. Bieltz, Nicolae Iorga, Movilei, Rusciorului, Viitorului, A. D. Xenopol, Aleea Calaretilor, Litovoi si General Dragalina.  

Zece pentru aeroport

Zece firme romanesti si straine si-au confirmat deja interesul pentru a elabora studiul de dezvoltare a aeroportului sibian. La mai putin de doua saptamini de la anuntul de disponibilitate a caietului de sarcini, firmele de consultanta au profitat de faptul ca documentul este gratuit si au dorit sa cunoasca termenii contractului pentru care ar putea decide sa participe la licitatia de atribuire. „Acest studiu va oferi Consiliului Judetean o baza de decizie pentru alegerea viitoarei forme de operare a Aeroportului Sibiu. Data deschiderii ofertelor este 27 mai, valoarea estimativa a contractului fiind de 130.000 euro, suma fiind prevazuta in bugetul Consiliului Judetean pe anul 2008. Studiul va trebui finalizat in maximum patru luni de la semnarea contractului si va fi predat in limba romana si in  limba engleza", a precizat Ioana Capatina, purtatoarea de cuvint a Consiliului Judetean Sibiu.  

Cadouri la Psihiatrie

Dupa o luna de munca, cei 20 de bolnavi care fac ergoterapie la Spitalul de Psihiatrie „Gheorghe Preda" din Sibiu si-au scos produsele la vinzare. Astfel, la expozitia cu vinzare deschisa la atelierul de terapie prin munca, doritorii pot achizitiona, cu citiva lei, cosulete, tablouri, ornamente, obiecte de ceramica, broderie, toate pregatite special pentru Paste. Potrivit medicului care coordoneaza activitatea bolnavilor, Bogdan Popa, din banii obtinuti din vinzarea acestor produse, vor fi cumparate materiale pentru functionarea compartimentului de ergoterapie. Expozitia va fi deschisa pina de Paste.  

PD-L ii raspunde lui Johannis

Organizatia judeteana PD-L Sibiu sustine, printr-o declaratie de presa remisa ieri, ca presedintele FDGR, Klaus Johannis, cunostea de la inceputul anului intentia de a forma Uniunea Locala pentru Dezvoltarea Municipiului Medias, dintre PD-L Sibiu si FDGR, iar faptul ca primarul Daniel Thellmann si ceilalti candidati medieseni ai Forumului au decis sa participe in alegeri ca membri ai PD-L se datoreaza faptului ca Johannis nu ar fi fost de acord cu acest proiect politic. „Din acest motiv, nu intelegem de ce d-l Johannis califica optiunea d-lui Daniel Thellmann, primarul municipiului Medias, drept un act de tradare a FDGR. In legatura cu declaratiile din 19 aprilie, cu privire la ruperea relatiilor cu PDL si anuntarea viitorului viceprimar al Sibiului in persoana presedintelui PNL Sibiu, d-l Eugen Mitea, celalalt viceprimar urmind a fi nominalizat din partea FDGR, acestea nu au nicio legatura cu inscrierea d-lui Thellmann in PDL", afirma Biroul de presa al PD-L Sibiu.ConcurentaDe asemenea, liberal-democratii sibieni au tinut sa combata acuzatiile lui Johannis, potrivit carora primarul FDGR de Cisnadie, Johann Krech, ar fi fost tinta unei tentative de „racolare". „Mentionam ca din partea conducerii PDL nu s-au purtat discutii in acest sens. Mai mult, la Cisnadie, PDL are un candidat cu sanse reale de a cistiga competitia electorala de la 1 iunie inca din primul tur de scrutin", se arata in comunicatul de presa al filialei. Totusi, reprezentantii PD-L sustin ca nu si-au construit strategia politica ca pe un „razboi cu Johannis", ci doresc doar sa prezinte o alternativa.

Spinzurat in casa

Un batrin de 75 de ani din Medias si-a pus capat zilelor, la inceputul acestei saptamini. Trupul neinsufletit al batrinului a fost gasit luni seara, in locuinta acestuia, de catre un cunoscut. Omul a chemat imediat ambulanta si politia, insa paramedicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe batrin. Examinarea sumara a cadavrului nu a scos la iveala nici un fel de urme de violenta, deci o prima concluzie a politistilor ar fi aceea ca batrinul s-a sinucis, prin spinzurare. Ultimul cuvint il vor spune insa medicii legisti. Cadavrul a fost transportat la Laboratorul de Medicina Legala Medias, in vederea efectuarii necropsiei si stabilirii cu exactitate a cauzelor si conditiilor in care a survenit decesul.

Hoti in actiune

Odata cu venirea primaverii, sibienii cu grave probleme financiare, dar amatori de cistiguri facile, si-au intensificat activitatea. Luni seara, politistii din Mercurea Sibiului au depistat trei barbati, cu virste cuprinse intre 25 si 32 de ani, in timp ce sustrageau 1.000 de kilograme de sirma din curtea unei societati comerciale din localitate. Infractorii nu au mai apucat sa incarce prada in masina si sa fuga. Au fost intrerupti de politisti, care i-au luat la intrebari. Sirma a fost ridicata si predata partii vatamate, prejudiciul fiind recuperat integral. Cei trei barbati sint cercetati acum de catre politistii din Miercurea Sibiului, sub aspectul savirsirii infractiunii de furt calificat.  Autoturism spartUn sibian a platit scump faptul ca a fost neatent. Barbatul a uitat intredeschis geamul autoturismului Mercedes, proprietate personala, si a doua zi a avut o surpriza neplacuta. Portierele masinii erau deschise, iar din masina lipseau un CD player, doua boxe audio si mai multe acte. Omul a pus mina pe telefon si a chemat imediat politia, insa prea tirziu. Lucratorii din cadrul Biroului Investigatii Criminale au prelevat indiciile lasate in urma de infactori si au pornit o ancheta. Valoarea prejudiciului produs de infractori se ridica la 1.000 de lei.   

Disparuti fara urma

Lipsa de atentie a parintilor sa rasfringe asupra tinerilor care, neglijati, recurg de multe ori la acte extreme. In multe cazuri se transforma in delicventi juvenili. Unii aleg fuga de acasa. Este cazul a doi copii de 15, respectiv 16 ani, care au plecat impreuna de acasa, din localitatea Biertan. S-au intilnit acasa la cel mai mare dintre ei si au luat hotarirea sa fuga, impreuna, de toate problemele cu care se confruntau acasa. Ambii copii provin din familii dezorganizate si locuiau cu mamele lor. Disparitia lor a fost reclamata la politie chiar de catre cele doua femei. Oamenii legii insa il cunosc destul de bine pe cel mai mare dintre copii, deoarece, acesta, desi se deplaseaza cu ajutorul cirjelor, a fugit de multe ori de acasa. De fiecare fata a fost gasit la zeci, chiar sute de kilometri de Sibiu.Dati in urmarirePolitistii sibieni au transmis mass-mediei semnalmentele celor doi copii, in speranta ca ii vor gasi inainte ca acestia sa ajunga prea departe sau sa li se intimple ceva. „V.V., in virsta de 16 ani, are 1,50 de metri inaltime, 35 de kilograme, tuns chel, ochi albastri, prezinta un handicap locomotor, piciorul sting fiind mai scurt cu 10 centimetri decit cel drept si se deplaseaza cu ajutorul cirjelor. La data disparitei era imbracat cu blugi de culoare albastra, tricou albastru si bascheti de culoare galbena. Z. A., in virsta de 15 ani, are 1,50 de metri inaltime,  45 de kilograme, par negru, ochi caprui. La data disparitei era imbracat cu blugi negri, bluza de culoare neagra si adidasi negru cu rosu", a declarat sbinsp. Luciana Baltes, purtator de cuvint in cadrul IPJ Sibiu. Cautari continueIn paralel, politistii si pompierii sibieni continua sa o caute pe femeia de 39 de ani care a disparut simbata de la Spitalul de Psihiatrie Sibiu. „Cautarile au fost reluate azi (n.r. - ieri), in jurul orei 11, tot pe riul Cibin. Nu am gasit insa nimic deocamdata, iar oamenii nostri au trebuit sa se retraga din cauza conditiilor meteo nefavorabile", explica sergentul major Bogdan Brinza, subofiter de relatii publice in cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Sibiu. Politistii merg deocamdata pe varianta ca femeia s-ar fi sinucis, asa cum si-a aratat intentia intr-un mesaj trimis, simbata, familiei.

Muzeu cu doi proprietari

Directorul Corneliu Bucur a anuntat ca sediul CNM ?Astra" este in pericolIn urma cu o luna, Corneliu Bucur, directorul CNM Astra, a anuntat ca a inceput derularea actiunii de recuperare in instanta a Palatului Astrei. Ieri, in cadrul unei conferinte de presa, acesta si-a manifestat nemultumirea privind revendicarea imobilului din Piata Mica nr. 12. In prezent, imobilul are doi proprietari: muzeul si o familie sibiana Bucur a inaintat o propunere catre Primaria Sibiu, prin care isi anunta dorinta ca imobilul sa fie impartit intre cei doi proprietari, astfel incit muzeului sa ii revina pivnita si parterul cladirii, iar particularilor, etajul si mansarda. Sugestia lui Bucur a fost insa respinsa, din cauza ca si noii proprietari solicita parterul si etajul. Directorul este nemultumit si de faptul ca Palatul Astra nu a fost declarat monument istoric. „Dupa 50 de ani Palatul ar fi trebuit sa devina monument. Iata ca au trecut 100 si inca nu a primit aceasta recunoastere", se plinge Bucur. Pericol de desfiintareMuzeul a mai declarat razboi si Consistoriului evanghelic, care cere retrocedarea patrimoniului etnografic. Astfel, un mare numar din obiectele ce apartin acum muzeelor „Franz Binder" si „Emil Sigerus" ar trebui restituite Muzeului National Brukenthal., situatie care ar putea duce chiar la desfiintarea celor doua muzee, aflate in subordinea CNM „Astra". „Ne-au cerut sa facem un inventar cu obiectele pe care trebuie sa le retrocedam. La rindul nostru si noi le-am cerut lor un inventar pentru a sti ce anume trebuie retrocedat", a explicat Bucur, declarindu-se intrigat si de faptul ca in ceea ce priveste aceste obiecte s-a gasit deja un spatiu de depozitare, in timp ce pentru patrimoniul etnografic romanesc nu s-a facut nimic. Mai mult,  directorul CNM Astra a declarat ca la nivelul local al culturii s-a trasat „o linie desueta, anacronica, a segregarii patrimoniului national pe criterii etnice". Strategie „socanta"Nici strategia de dezvoltare culturala a Sibiului, pe care Consiliul Judetean a votat-o, nu pare sa il multumeasca pe Bucur. Acesta sustine ca strategia nu se adreseaza corect planurilor de dezvoltare. „Niciuna din institutiile la care face referire textul nu a luat parte la discutiile crearii acestei strategii", acuza Bucur. De asemenea, directorul a constatat ca muzeele etnografice „Franz Binder" si „Emil Sigerius" sint trecute in planul de dezvoltare ca muzee independente, desi ele fac parte din Complexul National Muzeal „Astra". In plus, acestea sint insiruite in textul strategiei, imediat dupa muzeele care fac parte din Muzeul National Brukenthal. Discordie pentru fintinaFintina arteziena din Parcul Astra este un alt simbure de scandal. „Este o adevarata profanare a spatiului sacru amplasarea acelei fintini intre cele sapte statui a celor mai reprezentativi oameni ai culturii romane", este de parere Corneliu Bucur. Corneliu Bucur l director CNM „Astra"„Prin pierderea pivnitei si a parterului am pierde atit expozitia de cahle, precum si Centrul de Informare si Documentare in Etnologie «Cornel Irimie»"

Cazatura urita

Si cind esti singur pe sosea te poti accidenta grav. A patit-o un sibian de 33 de ani, care a ajuns in spital, dupa ce a cazut cu mopedul. Accidentul s-a petrecut luni seara, in municipiul Sibiu. Barbatul avea putina experienta in conducerea acestui tip de vehicul si a intrat in intersectie cu viteza. Nu a fost capabil sa controleze mopedul si s-a rasturnat pe sosea. Impactul cu solul a fost destul de violent, astfel incit barbatul a ajuns in spital, unde a ramas internat, cu rani serioase. Politistii care au ajuns la locul accidentului au stabilit ca motociclul marca Piaggio cu care se deplasa barbatul nici macar nu era inregistrat. Oamenii legi continua cercetarile in acest caz.

Sarbatori profitabile

Pentru ca, de sarbatori, romanii fac mai multe cumparaturi, marile lanturi de magazine vor functiona dupa orare prelungite corespunzatorReteaua magazinelor Carrefour va functiona dupa un program special in perioada 21-28 aprilie. Astfel, intre 21 si 25 aprilie, magazinele vor fi deschise pina la ora 23.00. „In 24 aprilie vom avea o nocturna cu multe surprize si animatii, iar magazinele vor fi deschise pina la ora 24, iar in intervalul orar 20.00- 24.00 vor avea loc reduceri (-20%, etc.) pe anumite tipuri de produse", a declarat Andreea Mihai, directorul de marketing al Carrefour Romania, pentru agentia NewsIn. Potrivit reprezentantilor companiei, in 26 aprilie, inaintea Pastelui, hipermarketurile Carrefour vor fi deschise pina la ora 18.00, iar in 28 aprilie, prima zi dupa Pasti, magazinele vor fi deschise intre orele 10.00 si 16.00. In 27 aprilie, toate magazinele Carrefour vor fi inchise, iar din 29 aprilie orarul va reveni la normal. Magazine din SibiuIncepind cu 21 aprilie si pina in 25 aprilie inclusiv, Selgros va functiona pina la ora 23, iar pe 26 aprilie, doar pina la ora 16. Si magazinele Billa vor avea un program special intre 21 - 25 aprilie pina la ora 24, iar inainte de Pasti pina la ora 18. Real Hypermarket va functiona non stop in perioada 1 aprilie - 5 mai cu exceptia zilei de 26 aprilie, cind magazinele vor inchide la ora 20 si in ziua de Pasti, cind va fi inchis. In 28 aprilie, magazinele vor deschide de la ora 8. In apropierea sarbatorilor pascale, orarul de functionare al magazine Metro Cash&Carry Romania a suferit modificari. Astfel, intre 18 - 26 aprilie, magazinele vor avea un program non-stop, iar in 26 aprilie - vor avea inchiderea la ora 18. In Duminica Pastelui va fi inchis, iar in 28 aprilie programul va fi intre 8 - 18. Din  29 aprilie, Metro Cash&Carry Romania revine la programul normal, non-stop, chiar si in ziua de 1 mai.In taraSi hipermarketurile Auchan isi vor prelungi programul in perioada sarbatorilor pascale, cind vor fi deschise in unele zile chiar si pina la 2.00 noaptea. Astfel, daca intre 18-22 aprilie programul era intre 8-24, din 23 si pina in 25, orarul hipermarketului din cartierul bucurestean Titan va fi intre 8.00-2.00. In 26 aprilie, magazinele Auchan vor fi deschise intre orele 8-18, iar in ziua de Pasti, hipermarketurile vor fi inchise. In celelalte zile magazinele vor avea program normal de la ora 8 la ora 22. Cora va avea un program non stop in zilele 24-26 aprilie, iar pe 26 aprilie va inchide la ora 18. In ziua de Pasti si in prima zi dupa, magazinele Cora vor fi inchise, in timp ce in 1 mai vor functiona intre orele 9 si 22. Orarul de functionare al centrelor comerciale Bucuresti Mall si Plaza Romania este cel normal, in timp ce in City Mall, duminica, 27 aprilie, vor fi deschise restaurantele si zona de entertainment incepind cu ora 14, iar luni 28 aprilie toate locatiile vor fi deschise incepind cu ora 12. Ultimul mall inaugurat in capitala, Baneasa Shopping City are pe parcursul anului un program de functionare de la 10-22, in timp ce restaurantele din interiorul centrului comercial vor fi deschise pina la ora 23.

Marele premiu, suplimentat de Pasti

Lista cistigatorilor va fi afisata in agentiile loto, incepind cu 5 mai 2008Aproximativ 139.000 de euro vor mai fi pusi in joc pentru extragerea loto speciala de Pasti, au anuntat ieri reprezentantii Loteriei Romane. La categoria I a tragerii 6/49 se inregistreaza, in acest moment, un report de aproximativ 18,6 milioane lei. Loteria organizeaza, in plus, Tombola Sarbatorilor de Pasti, unde se vor pune in joc 100 de premii a cite 10.000 lei fiecare, aproximativ 2.800 de euro. La aceasta tombola, pot participa toti cei care joaca la tragerea Speciala Loto 6/49 a Sarbatorilor de Pasti, transmite Loteria. Cistigatorii tombolei se vor desemna in urma unei extrageri, care va avea loc in 4 mai 2008. Lista cistigatorilor va fi afisata in agentiile loto, incepind cu 5 mai 2008, pe site-ul Loteriei Romane, www.loto.ro, si va fi publicata in revista Loto Prono din 6 mai 2008. Ultima data, marele premiu de categoria I la Loto 6/49 s-a cistigat in 27 ianuarie, anul acesta, in valoare de 12,45 milioane euro, si a fost cel mai mare premiu din istoria Loteriei Romane.Statistica noroculuiConform datelor furnizate de Loteria Romana, cele mai frecvente aparitii de-a lungul timpului le-au avut numerele 29 (cu 111 aparitii), 36 si 15 (cu 107 aparitii), 13 si 23 (cu 106 aparitii), numarul 46 (cu 103 aparitii), 43 (cu 102 aparitii) si 12 (cu 101 aparitii). Intr-un top al cistigurilor Loto 6/49, pe primul loc se afla Bucurestiul, cu premiul din 27 ianuarie, 46.931.797,23 lei, pe locul doi, cistigul de anul trecut din Calarasi, a carui valoare a fost de 34.227.789,05 lei, iar pe locul trei se situeaza tot Bucurestiul, cu un premiu cistigat pe 1 ianuarie 2006, in valoare de 17.730.355,67 lei. In top 10 al cistigurilor Loto6/49 de-a lungul timpului, Bucurestiul se evidentiaza cu patru cistiguri. Din statistica pe care o detine Loteria Romana, s-a constatat ca intre 35% si 50% din totalul de variante inregistrate pe o tragere se joaca duminica.

BEM a respins plingerea PSD

Foto Marius RusPlingerea PSD impotriva PD-L si PNL a fost respinsa de reprezentantii BEMOrganizatia municipala a PSD a inaintat, la sfirsitul saptaminii trecute, o plingere Biroului Municipal Electoral (BEM), sesizind incalcarea legislatiei de catre PD-L si PNL in ceea ce priveste data inceperii campaniei electorale. Social-democratii au reclamat faptul ca in cutiile postale ale clujenilor au fost gasite plicuri cu mesaje electorale ale candidatului democrat-liberal la functia de presedinte al Consiliului Judetean (CJ), Alin Tise, si ale celui pentru functia de primar, Emil Boc. In ceea ce-i priveste pe libe-rali, au fost mentionate panourile electorale ale presedintelui CJ, Marius Nicoara, amplasate in zona Aeroportului si in cartierul Zorilor, dar si anunturile aparute in spatiul publicitar din unele ziare locale.     Plingerea social-democratilor a avut in vedere legea privind organizarea alegerilor, conform careia campania electorala incepe cu 30 de zile inainte de ziua votarii. Reprezentantii BEM au considerat, insa, ca plicurile care cuprindeau mesaje electorale „nu constituie manifestari efective de campanie electorala, care presupun in principal manifestari desfasurate in public sau cu caracter public“. La rindul sau, Alin Tise, avocat de profesie, a confirmat expedierea scrisorilor, dar a spus ca el le considera ca „o simpla informare a clujenilor legat de persoana lui si de intentia de a candida pentru functia de presedinte al CJ, fara scop precis electoral sau solicitarea de a fi votat“. In ceea ce-l priveste pe Nicoara, din imaginile publicate in presa si din panourile publicitare, din nou, conform BEM, nu rezulta nici o referire de natura electorala. Biroului Municipal Electoral a respins, astfel, plingerea PSD. Cu toate acestea, pozitia Biroului este ca trebuie evitate astfel de actiuni.

FMI reduce costurile in Romania

Fondul Monetar International (FMI) vrea sa-si diminueze costurile, iar restructurarea vizeaza nu doar biroul din Romania, ci si alte reprezentante din regiune, a mentionat sursa. Biroul din Romania ar putea fi, astfel, inchis, iar institutia ar putea accepta propunerea facuta de Banca Nationala a Romaniei (BNR) ca reprezentantii Fondului sa isi desfasoare activitatea intr-un spatiu pus la dispozitie de banca centrala. „La Washington se discuta concedierea a 400 de angajati ai FMI, din cauza problemelor financiare pe care le are Fondul. Situatia reprezentantei din Romania este inca in discutie, iar propunerea este de desfiintare a functiei de reprezentant al FMI in Romania", a spus sursa mentionata. „FMI va ramine reprezentat in Romania printr-un economist, de origine romana sau nu", a adaugat persoana respectiva. Sursa a precizat, in schimb, ca functia de reprezentant al Romaniei la FMI, ocupata in prezent de fostul ministru al finantelor, Mihai Tanasescu, va fi mentinuta.Reprezentanta in PoloniaBNR a propus, in trecut, crearea unui birou regional al FMI la Bucuresti, propunere refuzata de institutia internationala, care a preferat sa faca din biroul la Varsovia unul responsabil pentru intreaga regiune. Biroul regional al FMI pentru Romania si Bulgaria a fost infiintat la Bucuresti in septembrie 2006 si a succedat biroului FMI in Romania. Romania a obtinut asistenta financiara de la FMI incepind din 1972 si a avut zece acorduri stand by, ultimul, demarat in iulie 2004, fiind de tip stand-by preventiv, in care Romania nu a intentionat sa faca trageri.

Pe scurt

PRM sustine candidatul PNL la presedintia CJPresedintele PRM Cluj, senatorul Gheorghe Funar (foto), a anuntat ieri ca Partidul Romania Mare a decis sa îl sustina pe Marius Nicoara, candidatul PNL la Consiliul Judetean (CJ) Cluj. Conform lui Funar, in functie de rezultat, PRM va negocia, in urma alegerilor, un post de vicepresedinte al acestei institutii. „Am cautat sa sustinem un candidat român potrivit si competent. De aceea am decis sa nu scoatem un candidat propriu pentru Consiliul Judetean Cluj“, a afirmat Funar, facind referire la actualul presedinte al CJ. El a subliniat ca ar fi bine ca si ceilalti candidati sa se retraga, pentru a nu se ajunge în situatia în care sefia CJ Cluj sa ajunga pe miinile candidatului UDMR, Mate Andras. PRM a depus, luni, listele de candidati pentru Consiliul Local Cluj-Napoca si Consiliul Judetean Cluj, aceasta din urma fiind deschisa chiar de catre Gheorghe Funar. La rindul sau, Nicoara a declarat ca, în ceea ce priveste sprijinul anuntat de PRM Cluj, nu exista nici un fel de întelegere verbala si nici un fel de alianta, dar apreciaza sustinerea acordata. „Cred ca domnul Funar a decis sprijinirea candidaturii mele tinind cont de realizarile din ultimii 4 ani înregistrate la nivelul judetului Cluj”, a spus Nicoara.    A. M. P. Consilier independentBiroul Electoral Municipal (BEM) Cluj-Napoca a înregistrat ieri singura candidatura independenta pentru Consiliul Local al municipiului, depusa de un om de afaceri, Valentin Guia. Acesta a declarat ca, prin candidatura sa ca independent, vrea sa „dea o palma“ lumii politice. „Vreau sa demonstrez ca s-au saturat oamenii de jocurile lor politice, de jocurile subterane. Vreau sa apar, în primul rind, interesele locuitorilor cartierului Someseni, care a devenit o latrina a munici-piului Cluj-Napoca, deoarece nu are canalizare“, a spus Guia, presedinte al Asociatiei „Fiii Vechiului Someseni“. Candidatul independent a depus la BEM un numar de 2.761 de semnaturi, fata de 2.737 cit era numarul necesar.      G. G.Doar doua drumuri modernizateLaszlo Borbely, ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, a semnat ieri la Cluj-Napoca, alaturi de presedintii consiliilor judetene din Harghita si Gorj, primele doua contracte de lucrari finantate in cadrul Programului Operational Regional (POR). Cele doua contracte constau in reabilitarea si modernizarea unor drumuri judetene din zonele Harghita si Gorj. In ceea ce priveste Clujul, judetul nostru isi poate contabiliza doar doua, respectiv drumul judetean Rachitele – Ponor si inca o portiune de drum care leaga Clujul de Salaj. Conform ministrului, regiunile cu cele mai multe proiecte de infrastructura din cadrul POR sint sud-vestul, cu 29 de proiecte, si nord-estul, cu 32.     A. M. P.Hot prins dupa o lunaPolitistii clujeni au reusit sa-l identifice pe autorul unei tilharii petrecute luna trecuta. Petru Daniel S., din Cluj-Napoca, este cercetat in stare de libertate, dupa ce, in 9 martie, a furat un telefon mobil. Victima este un barbat din Cluj-Napoca, Ovidiu Florin P., care la data respectiva se deplasa pe podul de peste riul Somes, din apropierea discotecii Sun. Suspectul l-a deposedat pe barbat de un telefon mobil, folosindu-se de violenta. Politistii au reusit recuperarea bunului furat.     I. O.Credit cu acte falseUn barbat si o femeie din comuna Aghiresu au obtinut cu acte false un credit de 14.500 de lei. Florin C., de 33 de ani, este suspectat ca in cursul lunii noiembrie 2006 a intocmit mai multe documente false cu care Ana B., de 35 de ani, a obtinut creditul de la o banca. Barbatul a falsificat atit o adeverinta de venit, cit si o copie dupa carnetul de munca. Procurorii din cadrul Parchetului de pe linga Judecatoria Huedin au dispus urmarirea penala fata de ambii suspecti, pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata. Prejudiciul a fost recuperat.     I. O.

Trenuri suplimentate pentru 1 Mai

CFR Calatori anunta ca va suplimenta numarul de trenuri spre litoral in perioada 29 aprilie - 4 mai 2008, cu prilejul minivacantei de 1 Mai. Astfel, CFR Calatori va suplimenta trenurile de pe ruta Bucuresti - Mangalia si Bucuresti - Constanta cu plecare din Gara Obor si Gara de Nord. In perioada 23 aprilie - 4 mai 2008, vor fi suplimentate zilnic cu aproximativ 20 de vagoane si trenurile de calatori care vor circula cu plecare din statiile Bucuresti Nord, Brasov si Suceava care au ca destinatie litoralul romanesc. De asemenea,  in data de 26 aprilie, agentiile de voiaj, care in mod normal au program de lucru simbata, vor fi deschise, iar in zilele 28 aprilie si 1 mai 2008 agentiile de voiaj CFR vor fi inchise. Executivul a decis, in sedinta de luni, ca ziua de vineri, 2 mai - ziua care leaga sarbatoarea de 1 Mai de sfirsitul de saptamina - sa fie zi nelucratoare pentru bugetari, a anuntat purtatorul de cuvint al Guvernului, Camelia Spataru. Ziua declarata nelucratoare va fi recuperata simbata, 24 mai.  

Orban cedeaza pentru Bechtel

Lucrarile pentru constructia autostrazii Transilvania au stagnat pe motiv ca Guvernul nu si-a onorat o parte din datoria fata de Bechtel. „Cei de la Bechtel au primit avansul si nu ar trebui sa se plinga. Ar face bine sa munceasca mai mult si sa vorbeasca mai putin", a spus ministrul Orban. Cu doua saptamini in urma, premierul Tariceanu a declarat ca Bechtel va primi, integral, in perioada urmatoare, cele 200 milioane euro care trebuie alocate, pina la jumatatea anului, pentru continuarea lucrarilor la autostrada Transilvania si ca „sint persepctive" ca, in 2008, sa fie gata primul tronson de 25 de km in Cluj.Dificultati de comunicarePrim-ministrul a afirmat ca lucrarile la autostrada Transilvania se desfasoara, in prezent, „intr-un ritm normal", dar a precizat ca nu este, cu toate acestea, foarte multumit. Premierul a amintit ca 136 de milioane de euro, reprezentind 30% din valoarea lucrarilor pe 2008, au fost, deja, platite in avans. Seful Executivului a declarat ca ii va cere ministrului Transporturilor sa creeze o sucursala locala a Companieii Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) in zona Cluj-Oradea, avind in vedere ca este dificila coordonarea lucrarilor de la Bucuresti. Compania americana de inginerie si constructii Bechtel Corp. a anuntat, la mijlocul lunii martie, ca veniturile obtinute in 2007 au crescut cu 32% fata de anul precedent, la un nivel record de 27 miliarde dolari, obtinindu-se contracte noi in valoare de 34,1 miliarde dolari.

Sura, fara ?frati"

Sura Mare nu este infratita cu niciun oras sau comuna din strainatate. Aceasta, din cauze economice. Primarul Nicolae Avram spune ca primaria nu si-ar permite o astfel de infratire, care costa, indiferent de situatie. „Chiar daca ar veni ei in vizita sau ne-am duce noi la ei, tot ar trebui sa cheltuim. Ca sa primim o delegatie straina, ar trebui sa dam foarte multi bani pentru cazare, iar daca ne-am duce noi, ar trebui sa ne platim singuri drumul. Dupa cum am calculat noi, o astfel de infratire cu o zona din strainatate ne-ar costa cam 20.000 de lei, pentru trei sau patru persoane de la noi, de la primarie", explica edilul. Pe de alta parte, Avram recunoaste si ca un schimb de experienta ar fi benefic. Chiar marturiseste ca a si incercat o colaborare. Sura Mare a gazduit o delegatie din Olanda, insa cind a venit vorba de infratire, planurile nu s-au mai concretizat. Conducerea din Sura nu a mai reusit sa intoarca vizita oaspetilor din Tara Lalelelor.

Canalizare in Boarta

Noi avem sistem de canalizare, insa, am dorit sa tinem cont si de nevoile cetatenilor din Boarta. In consecinta, in curind ne vom ocupa si de sistemul de canalizare din aceasta zona. In acest sens, sintem in faza de concepere a proiectului privind extinderea retelei de canalizare pe zona Boarta. In plus, tot legat de acest proiect, vreau sa actionam si pentru refacerea strazilor, ca este realmente nevoie, mai ales ca a trebuit sa deranjam mult structura stradala cu toate lucrarile acestea. Avem, de exemplu, doi kilometri de drum in Stenea, de care trebuie sa ne ocupam prioritar. De asemenea, avem in derulare proiectul pentru canalizare si pentru apa menajera in Seica Mare. Ne ocupam si de sistemul de alimentare cu apa potabila in Seica Mare si Boarta, pe Ordonanta de Guvern nr. 7. In plus, mai avem proiect si pentru doua poduri, pe care le vom plati din fondurile primariei. Unul il vom construi peste riul Calva, iar celalalt va fi amplasat peste riul Popii, la Seica Mare. Alte doua mari proiecte pentru perioada urmatoare sint cele doua unitati de invatamint pe care vrem sa le ridicam din temelii, de la zero. O gradinita cu program normal va fi construita prin fonduri de la Ministerul Educatiei. In doua sau trei saptamini ne vom apuca sa lucram efectiv, iar gradinita va fi situata in Seica Mare. Si la gradinita din Boarta, tot cu program normal, ne vom apuca de lcuru cam tot in perioada aceasta, sa lucram in paralel.  

?Consilierii mi-au mai pus bete in roate"

 Primarul din Merghindeal, Radu Vasile, mizeaza pe fortele proprii pentru proiectele de dezvoltare initiate in cei patru ani de mandatReporter: Care este cel mai important proiect al dumneavoastra, in aceasta perioada?  Radu Vasile: Cel mai mult ne solicita, la ora actuala, proiectul prin care vrem sa introducem apa potabila si canalizare, pe Masura 322, din Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR). In cadrul acestui proiect vom amplasa mai multe cismele si hidranti. Proiectul tehnic este facut deja, pentru toata comuna. In plus, tot in acest proiect vrem sa includem si un altul mai mic, care sa vizeze asfaltarea in Dealul Frumos, pe o portiune de aproximativ un kilometru si jumatate. Acest proiect va fi depus chiar in aceasta perioada, cel tirziu luna viitoare. In plus, chiar miine (astazi - n. red.) voi merge la o sedinta in Sibiu, la Inspectoratul Scolar, pentru a discuta despre reabilitarea scolilor. Urmeaza sa primim suma de 320.000 lei, pentru toate modernizarile de care avem nevoie in unitatile de invatamint. Pe linga proiectul de baza, mai avem si altele mai mici, insa la fel de solicitante, as putea spune. La multe am si inceput deja lucrul si ne aflam la stadiul de finalizare. Ma refer aici la baza sportiva din curtea scolii din Merghindeal, care se intinde pe o suprafata de 500 de metri patrati. Cu bani de la bugetul local am reusit sa terminam totul, iar acum mai trebuie sa ne ocupam de asfaltare. Rep: Daca tot ne-am referit la realizari, ce alte lucrari ati mai finalizat in comuna?R. V.: Cel mai important aspect, cu care ne si mindrim de altfel, vizeaza unitatile de invatamint din toata comuna. Am reusit sa amenajam grupuri sanitare, sa punem la punct incalzirea centrala in toate cele trei scoli si in gradinite. Chiar in aceasta perioada ne ocupam de reabilitarea Caminului Cultural Merghindeal. O sa facem o modernizare completa. Caminul o sa fie dotat cu gresie, faianta, bucatarie, sistem nou de incalzire, geamuri si usi termopan si altele. Investitia va fi de aproximativ 200.000 lei, tot din fonduri proprii. In mod normal, cam intr-o luna vom termina lucrarile si la camin, deoarece firma din Brasov se misca foarte repede si isi face treaba responsabil. Mai lucram acum si la sistemul de colectare selectiva a deseurilor. In lupta cu gunoaiele sintem alaturi de mai multe primarii. De exemplu, tot in colaborare cu Primaria Agnita am pus la punct si SMURD-ul. Acesta are sediul in Agnita, iar prima interventie pe care au avut-o medicii a fost chiar la Merghindeal, zona in care salvarea a ajuns foarte repede, in doar sapte minute. Zile astea lucram si la amplasarea mai multor banci, prin toata comuna, impreuna cu 120 de cosuri de gunoi. „Turistii sint atrasi mai mult de zona noastra. Exista un panou foarte mare, care informeaza calatorul ca exact in zona in care a pasit este situat punctul central al Romaniei", Radu VasileRep: Ce s-a schimbat in Merghindeal de cind a fost stabilit aici centrul tarii?R. V.: Nu stiu daca se poate vorbi realmente despre o schimbare, ci poate doar despre o viziune diferita asupra comunei. Desigur, turistii sint atrasi mai mult de zona noastra, de cind am fixat aici centrul tarii. Exista un panou foarte mare si, implicit, vizibil, care informeaza calatorul ca exact in zona in care a pasit este situat punctul central al Romaniei. Evident, acest lucru nu poate fi insignifiant. Am mai profitat de aceasta ocazie si pentru a face o parcare in padurea Lempes si alta, ceva mai mica, la care nu am terminat de lucrat, chiar in vecinatatea monumentului. Problema noastra, daca o pot numi asa este faptul ca trebuie sa ne descurcam mai mult prin fonduri proprii, deoarece de la Consiliul Judetean nu primim bani. Asa ca incercam sa ne descurcam cum putem, dar sa si facem ceva la modul concret. Rep: Daca ar fi sa punctati un aspect negativ al celor patru ani de mandat, care ar fi acela?R. V.: Nu vreau sa aduc acuze. Normal, ca daca este sa facem referire si la lucrurile care m-au incomodat, as aduce in discutie Consiliul Local. De exemplu, cind am primit niste bani de la Ministerul Invatamintului, consilierii nu ar fi trebuit decit sa semneze. Au refuzat, insa, cu toate ca a venit pina si prefectul, sa incerce sa ii convinga. Si ar mai fi situatii in care nu am colaborat cum ar fi fost normal cu cei din Consiliul Local.A consemnat Alina CIMPEANU

Punte peste Visa

Lucrarile la puntea pietonala de peste riul Visa au inceput de citeva saptamini si urmeaza sa fie finalizate la finalul acestei veri. Puntea, lunga de aproape 40 de metri si lata de 1,5 metri, este construita din metal. In mod normal, lucrarile ar fi trebuit sa fie finalizate la sfirsitul lunii mai, insa fondurile de la Guvern nu au sosit atit de repede dupa cum s-a promis. Primarul din Axente Sever, Ioan Sabau, recunoaste ca nu de putine ori oamenii s-au plins ca nu pot trece riul cu utilajele, pentru a-si lucra pamintul. Taranii sint nevoiti sa ocoleasca prin Copsa Mica, parcurgind in plus mai bine de patru kilometri. In aceasta situatie, singura solutie este o punte pietonala foarte rezistenta. Risc pentru copiiAceasta va inlocui puntea improvizata de citiva ani, formata din doi busteni. Aceasta se poate prabusi in orice moment, mai ales in cazul unei viituri. „Problema cea mai mare este faptul ca, pe partea stinga in sensul de curgere al riului, oamenii au terenuri, pe care trebuie sa le cultive, si nu se pot apropia de ele in niciun caz, pentru ca nu pot intra cu tractoarele sau cu altceva. Eu ii inteleg si stiu ca nu este usor sa ocolesti atitia kilometri pe la Copsa Mica, pe DN 14, si dupa aceea sa te intorci din nou. Tocmai de aceea ne-am si gindit sa grabim pe cit posibil lucrarile", explica Sabau (foto). De conditiile dificile s-au plins si ciobanii care isi aduc turmele in zona si care nu pot traversa cu animalele pe puntea improvizata, iar apa este adinca de peste o jumatate de metru. In plus, nu putine au fost cazurile in care copiii care se jucau in aceasta zona au cazut in apa. Din fericire, in niciun caz, accidentarile nu au fost foarte grave. Asamblata in SibiuPina la momentul de fata, a fost achizitionat materialul metalic, iar firma din Sibiu, care se ocupa de constructia puntii, va realiza lucrarea in oras. Dupa aceea, punte, gata construita, va fi transportata in Axente Sever si va fi pozitionata in locul celei vechi, din lemn. Pina acum, Primaria a primit doua transe din suma promisa. Prima, de 18.000 de lei, in luna februarie, si cea de-a doua, de 33.000 de lei, la inceputul acestei luni.  

Oprisor, acuzat de diversiune

Fabrica din Ocna Sibiului va fi o copie fidela a celei pe care Collini o detine in Judenburg, AustriaRazboiul pentru primaria Ocna Sibiului face victime colaterale. Dupa ce fostul primar Ilie Oprisor, care candideaza din partea PC impotriva lui Ioan Baltes, a declarat intr-o conferinta de presa ca administratia locala a dat unda verde unei „bombe ecologice", prin constructia fabricii de acoperiri galvanice apartinind grupului Collini, replici dure vin din partea actualului edil-sef, precum si din partea proprietarului Zonei Industriale Ocna Sibiului (ZIOS). „In viitorul parc industrial de la Ocna Sibiului nu va exista nicio fabrica ce va produce metale galvanizate folosind cianura, declaratia domniei sale in acest sens nefiind decit o diversiune disperata prin care spera ca va reusi sa loveasca in actuala echipa de la Primarie si sa mai smulga o mina de voturi", acuza Baltes, intr-o scrisoare deschisa.Tehnologie conformaReprezentantii Collini in Romania, o firma de avocatura din Bucuresti, au pus la dispozitie o fisa detaliata a activitatii pe care fabrica ar urma sa se desfasoare. Documentul precizeaza ca, in productie, nu este vorba de un strat galvanic, ci despre o zincare termica, in care nu se utilizeaza cianuri si nici alte substante toxice. Fabrica nu produce ape reziduale si dispune exclusiv de circuite procesuale inchise ale mediilor de lucru, potrivit reprezentantilor investitorului. „Se fac statii de epurare, cite trebuie, canalizare, totul este proiectat dupa normele europene. Aceasta firma are cea mai inalta tehnologie, la ora actuala, in acest domeniu. Si o aduc in Romania", sustine si Daniela Ziegler, managerul general al ZIOS, adaugind ca grupul foloseste tehnologii similare in tari precum Austria si Elvetia.ReplicaViktor Späck, proprietarul terenului, da si el o replica anuntului alarmant facut de Oprisor. „Ce a spus el este inconstient. Si-a facut campanie electorala pe baza noastra, numai pentru ca sa promoveze la functia de primar, indiferent ce neplaceri au ceilalti. A fost in necunostinta de cauza. Cit a fost primar, n-a facut nimic pentru comuna. Am terenul din 2006 si nu m-a sprijinit cu nimic. Cu dl. primar Baltes avem o colaborare buna, normala, totul este deschis", afirma Späck. Constructia incepe in toamnaInvestitia de 14 milioane de euro pe care Collini o planuieste in apropierea Sibiului merge mai departe. „Exista PUZ, certificat de urbanism, urmeaza sa obtina autorizatia de constructie si acordul de mediu. Pina pe 29 septembrie, trebuie sa livram utilitatile si un drum. Ei si-ar dori sa porneasca pina la sfirsitul anului", a mai precizat proprietarul ZIOS. Pe de alta parte, autoritatilor de mediu inca nu le-a fost inaintata o descriere completa a proiectului, pentru a-si da avizul.

Meseriile care ii imbolnavesc pe sibieni

Sudorii, tinichigiii si lacatusii sint cei mai expusi la boli profesionaleFactorii nocivi fizici, chimici, biologici sau psihosociali caracteristici diferitelor locuri de munca, precum si suprasolicitarea diferitelor aparate si sisteme ale organismului, duc tot mai mult la imbolnavirea angajatilor din diverse ramuri de activitate. Pe trimestrul I al anului 2008, Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Sibiu a constatat 12 cazuri de boli profesionale. „S-au inregistrat 12 cazuri de imbolnaviri profesionale, din care 7 cazuri de colica saturnina si 5 cazuri de intoxicatie cronica cu plumb. Cele 12 cazuri au fost cercetate impreuna cu Autoritatea de Sanatate Publica Sibiu - Compartimentul Medicina Muncii", a precizat Francisc Szombatfalvi - Török, inspector-sef al ITM Sibiu. Cu toate acestea, conform datelor furnizate de ITM, nu au fost inregistrate in acest an abateri de la legislatia privitoare la regimul substantelor toxice, drept pentru care nu au fost aplicate nici un fel de sanctiuni.Obligatii legaleIn judetul Sibiu, riscul cel mai mare de imbolnavire este clasificat la meseriile de sudor, tinichigiu, lacatus mecanic sau activitatile prestate de muncitorii necalificati. Atelierele de electroliza, aglomerare, mentenanta sau furnalele prezinta si ele un grad  accentuat de risc. Bolile care pot aparea in alegerea unor astfel de meserii sint numeroase, de la intoxicatii cronice, la boli alergice, infectioase, parazitare, reumatice sau chiar tumorale, in functie de agentii cauzatori si de durata expunerii la ei. Legislatia include in acest sens prevederi referitoare la agentii economici care pot dauna sanatatii prin activitatile desfasurate sau elementele utilizate. Conform Legii nr. 490/2002 si a OUG nr. 200/2000, acestia au obligatia sa depuna la ITM o informare cu privire la categoriile de substante toxice utilizate.

Soarele si sanatatea pielii

Baile de soare au fost, multa vreme, considerate „sanatate curata". Pina intr-o zi, cind s-a vorbit despre pericolul razelor ultraviolete. Astazi, dincolo de arsurile clasice, foarte multe persoane se pling ca sint alergice la soare. Lumina solara este, in general, un prieten al sanatatii tuturor. Vitamina D, atit de necesara dezvoltarii oaselor, se sintetizeaza in piele, numai in prezenta luminii. Totusi, prea mult soare strica: rideaza si imbatrineste pielea, ii modifica structura, dilata vasele de singe, poate favoriza aparitia cancerului si adesea produce eruptii alergice. Acestea din urma apar mai ales in situatia in care suferiti de unele dermatoze, ale caror manifestari sint exacerbate de radiatia ultravioleta: acnee, foliculita, eczema seboreica. Sint si cazuri in care eruptia cutanata apare numai la lumina, si in special in timpul verii. Cum se manifesta: leziuni papuloase sau papulo-veziculoase, variante de edem poliform sau  asemanatoare cu intepatura de insecta. Cele mai afectate sint femeile tinere, la care apar eruptii ce prind decolteul, antebratul, partea dorsala a picioarelor, respectind fata. Se instaleaza in mod tipic dupa primele sedinte de plaja la mare. Intensitatea eruptiei descreste cu fiecare expunere si apare o toleranta progresiva la lumina solara. Este posibil ca, dupa citeva episoade repetate anual, aceasta alergie sa dispara, dar, dupa inca o perioada de timp, sa reapara, chiar in forme agravate. Din cauza reducerii stratului de ozon si a amplificarii radiatiei solare, este clar ca protectia impotriva ultravioletelor este absolut necesara oricui doreste sa se expuna la soare, chiar daca nu da semne evidente de alergie sau nu se arde cu usurinta. Cremele si lotiunile protectoare au pe eticheta un numar, urmat de literele „SPF" (factor de protectie solara). Oricare ar fi produsul, nu uitati sa-l aplicati cu 20 de minute inainte de a iesi din casa. Umbrelele de plaja, palariile de soare si ochelarii nu ofera protectie totala, ultravioletele fiind reflectate de nisip si de apa. Si hainele absorb sau reflecta radiatia solara, dar atentie! Multe sint semitransparente sau crosetate cu gaurele si, iarasi, trebuie sa fiti atente, deoarece nu va protejeaza suficient. Protejati-va eficient cind vine vorba de razele solare 1. Folositi o crema-ecran cu factor de protectie minimum 15 SPF pe toata suprafata expusa, inclusiv pe buze si chiar daca afara este relativ innorat.2. Reaplicati crema sau lotiunea de mai multe ori pe zi.3. Purtati palarie si ochelari de soare.4. Adapostiti-va la umbra ori de cite ori aveti ocazia.5. Purtati haine lejere si lungi, care sa acopere cit mai mult din piele.6. Planificati-va iesirile dimineata devreme sau dupa-amiaza, spre inserat, astfel incit sa evitati expunerea la soare intre orele 10.00 si 16.00.7. Atentie la medicamentele pe care le luati. Unele dintre ele produc reactii de fotosensibilizare (de exemplu: diureticele, unele antihistaminice si chiar unele anticonceptionale).8. Renuntati la bauturile alcoolice in favoarea apei plate si a sucurilor naturale, din fructe si legume.9. Daca, in ciuda tuturor masurilor pe care le-ati luat, va apare o eruptie cutanata care persista mai mult de doua-trei zile, adresati-va de urgenta unui medic dermatolog.  

Agenda zilei

Programul Teatrului „Radu Stanca" din SibiuMiercuri 23 aprilie, ora 19.00 - „Cui i-e frica de virginia Woolf", dupa Edward Albee, regia Puiu Serban. Casa de Cultura a Sindicatelor, Sala de Sport. Pret bilet: 10 lei, 5 lei redus.Miercuri 30 aprilie, ora 21.00 - „Faust", dupa W. J. Goethe, regia Silviu Purcarete. Sediu: Centrala Simerom.  Sediu: Centrala Simerom. Pret bilet: 20 lei, 10 lei redus.Expozitii la CNM  „Astra"   „Universul Spiritual Din Marginimea Sibiului"Subsolul „Casei Hermes" din Piata Mica gazduieste in aceasta perioada expozitia „Universul Spiritual Din Marginimea Sibiului", realizata de Centrul de Informare si Documentare al Complexului National Muzeal „ASTRA" si coordonata de doamna muzeograf  Carmina Maior. Expozitia contine reproduceri foto, grafica, manuscrise, carti religioase, obiecte din colectiile muzeului „ASTRA" si de la colaboratori si incearca sa ofere o imagine de ansamblu asupra spiritualitatii locuitorilor din Marginimea Sibiului. Realizarea proiectului a avut in vedere doua coordonate esentiale: religia si traditia populara, acestea regasindu-se, in mod constant, la loc de cinste printre locuitorii Marginimii Sibiului. Expozitia se adreseaza tuturor categoriilor de public si vizitarea ei va fi posibila in lunile martie si aprilie. „Din cultura si arta popoarelor lumii" Functioneaza ca expozitie de baza a Muzeului de Etnografie Universala „Franz Binder" si prezinta, intr-un format antropologic modern - pornind de la bogatul material ilustrativ si patrimonial pe care muzeul il detine - citeva din gesturile fundamental umane care definesc trairea sociala, istorica, economica, culturala si spirituala a omului. Aceasta expozitie pot fi  vizitata, in cadrul Muzeului de Etnografie Universala „Franz Binder" din Piata Mica nr. 11, de Marti pina Duminica intre orele 9.00 - 17. 00.

S-au jucat pe intreg bulevardul

Un altfel de 1 iunieFoto Marius RusDe Ziua Pamintului, Bulevardul Eroilor s-a transformat intr-un parc de distractiiBulevardul Eroilor s-a transformat ieri, timp de 2 ore, intr-un imens loc de joaca. Aproape 300 de copii, grupati pe echipe, desfasurau fel de fel de activitati sociale, se jucau sotron si imparteau fluturasi creati de ei tuturor persoanelor care treceau prin zona. Intre orele 14 si 16, atmosfera de pe Eroilor dadea impresia primei zile de vara, in care toti oamenii, cu mic cu mare, sarbatoresc 1 iunie, Ziua Copilului. In „parcul de distractii“ s-au strins elevii a peste 20 de scoli si licee din judet si, sub atentele priviri ale dascalilor, sarbatoreau in felul lor Ziua Pamintului. Pe masute improvizate „vindeau“ trecatorilor leacuri naturale, care promit sa ii scape de orice durere. Printre pungulitele cu flori de soc, musetel si sapun de casa, cei mici ofereau si fel de fel de sucuri de fructe. „Vreti sa gustati ceva?“, si-a intrebat o eleva diriginta. Elevii au primit laudele cuvenite din partea profesoarei, dupa care au inceput sa scuture pancartele pe care scria „Salvati planeta!“. Fetele de liceu, mai stilate, ii abordau pe baietii care treceau pe strada si le ofereau cite un fluturas de hirtie, pe care era desenat mesajul „Fii verde!“. Micutii de clasa I colorau asfaltul si s-au bucurat cel mai tare la lansarea a zeci de baloane, care pluteau pe cerul ce incerca parca sa se insenineze.Organizare atentaEvenimentul prin care elevii si liceenii din peste 20 de scoli din judet au sarbatorit Ziua Pamintului a fost atent organizat de Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Cluj. Astfel, pentru cele 2 ore in care s-a desfasurat manifestarea copiilor, reprezentantii ISJ Cluj au primit o autorizatie de la primarie, care le-a permis dascalilor si elevilor sa organizeze jocuri si sa-i intimpine pe trecatori cu fluturasi. Printre elevii si liceenii scolilor clujene, la evenimentul de ieri au participat si copii de la institutiile de invatamint din toate celelalte localitati ale judetului Cluj. Tot ei se vor intilni in data de 17 mai, in Parcul Central, unde, timp de o zi, va avea loc un eveniment de amploare la care vor participa elevi si liceeni din toata tara.

Modelarea Noii Europe

A scrie despre Uniunea Europeana, mersul, institutiile si rodajul sau nu este o intreprindere usoara. Inca de la inceput are o imperioasa exigenta calitativa, dat fiind abundenta de studii aparute in ultimii ani in Romania care reiau in mare masura aceeasi metoda de aducere la cunostinta a institutiilor europene prin simpla lor prezentare.     Aceasta exigenta calitativa este, nu o data, supusa capriciilor istoriei cotidianului; in fiecare zi pe coridoarele Bruxellesului se desfasoara evenimente care dau nastere unor noi politici sau care pot fi interpretate ca dind nastere unora; in fiecare zi au loc discutii si pertractari care modifica o stare de lucruri anterioara sau modifica interpretarile care au fost aduse acestora; in fiecare zi apare undeva in Europa, in Uniune si in afara ei, un studiu, un comentariu, o opinie, un aviz cu amplu potential de interpretare academica. Pe de-o parte, aceasta e dovada clasica a faptului ca Uniunea Europeana nu este un corp institutional si legislativ imobil, ca inca este un „sit in constructie“ si ca va mai necesita ani buni pentru a-si gasi un ritm coerent; pe de alta, insa, cum sa asimilezi, secvential, tot ce se petrece in sfera europenismului in cadrul unui simplu volum, fara a risca sa ataci de zeci de ori acelasi subiect, fara a risca sa lasi teme importante deo-parte, fara a te pierde prin labirintul institutional si in atitea reflectii lansate de altii, fara sa te suprapui acestora?     Dincolo de exigenta calitativa se gaseste discernamintul. Discernamint in alegerea temelor: care din ele primeaza – unde, si in ce societate –, care ofera mai multe explicatii, care e confuza, care poate fi exprimata – si cum – pentru a fi pe intelesul tuturor sau al celor mai multi? Discernamint in modul de tratare: in nici un caz nu este de dorit a recurge la superficialitatea cu care Uniunea Europeana si institutiile ei sint discutate in spatiul public romanesc, la o imensa distanta de continutul si tinuta necesare unui asemenea subiect.     In fine, utilitatea. „Cui prodest“ aceasta „disecatio Europae“? Raspunsul este simplu: celor care inteleg „sa aprofundeze studiile europene“ si mai ales modul de concepere a acestora. A relua, inca o data, prezentarea institutiilor Uniunii Europene ar fi pe cit de redundant, pe atit de inutil. Despre ele se discuta si scrie mai mult decit este nevoie, mergindu-se cu nonsalanta ignorantei pina a le reprosa lucruri pe care institutiile nu sint nevoite sa le suporte. In europenistica romaneasca trebuie – si este – facut pasul urmator: a interpreta institutiile, a le intelege, diseca, a le reconcepe, pentru a putea oferi celor interesati o panorama a mecanismelor lor de functionare – mai mult sau mai putin subtile – relevind adevaratul stadiu al Uniunii si raspunzind acelor intrebari care strabat publicul european: de ce Uniunea Europeana este greoaie? De ce si de unde lipsa de transparenta a Uniunii, de ce si de unde lipsa de adeziune a natiunilor? Pentru cit timp toate acestea? Ce trebuie facut? Sint intrebari care au intrat in mentalul colectiv romanesc de dupa data aderarii si carora, aici, li se ofera un posibil raspuns.     Istoriografia contemporana acorda, de la an la an, o importanta din ce in ce mai evidenta studiilor de integrare europeana. Importanta sporita e in legatura si cu faptul ca acestea, ca studii de arie, se pozitioneaza intre prioritatile dezbaterii de istorie contemporana, de stiinta politica, de relatii internationale si aduc in prim plan necesitatea revenirii la studiile de granita, interdisciplinare.     Pe de alta parte, interesul pentru o organizatie de succes precum Uniunea Europeana, plecata din zona economicului si care a acumulat, in timp, o argumentare solida pentru a veni inspre domeniul social, spre cultural si politic, suscita un maxim interes in legatura cu conceptul de guvernanta europeana, intr-o lume globala, in care se constata cu pregnanta o scadere a capacitatii statului national, a democratiilor clasice de a oferi o buna guvernare si de a gestiona resursele acesteia, atit pe cele materiale, cit si pe cele umane: Uniunea Europeana ar putea reprezenta modelul. Pornind de la aceste prioritati de proiect politic contemporan, este extrem de dificil sa ordonam istoriografia care il interpreteaza, comenteaza. Totusi, referitor la analiza Europei ca unul dintre centrele pro-blemelor lumii contemporane, ne permitem sa ii amintim aici pe Andrei Marga cu „Filosofia unificarii europene“, ed. a 3-a, Efes, Cluj-Napoca, 2003; Ulrich Beck, „Comprendre l’Europe telle qu’elle est, in Débât“, n° 129, martie-aprilie; Neill Nugent, „The Government and Politics of the European Union“, ed. a 4-a, Palgrave, New York, 1999; Nicolae Paun, Adrian-Ciprian Paun, Georgiana Ciceo, „Europa Unita. Europa noastra“, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2003; Michele Cini, „European Union Politics“, Oxford University Press, 2007 etc., in lucrarile carora se induce o imagine a Uniunii Europene, explicindu-se ce este aceasta, corectindu-se nu putine clisee care ruleaza si in legatura cu totalitatea Comunitatile Europene: Uniunea Europeana nu este un club crestin, desi candidatura Turciei suscita ample controverse ce revendica radacinile crestine ale Europei; Europa nu trebuie redusa la o religie sau o rasa, pentru ca acest lucru contravine insesi principiilor pe care a fost proiectata Uniunea; Europa „cosmo-politica“ a incetat sa mai fie o Europa a natiunilor, devenind o Europa post-moderna. Aceasta Europa „cosmo-politica“ a fost constituita dupa cel de-al doilea razboi mondial ca o antiteza la Europa nationalista, ea aflindu-se intr-un proces care e inca la inceputurile sale; in acelasi timp, Europa nu ar putea fi conceputa din punctul de vedere al nationalismului, pentru ca nationalismul metodologic neaga existenta unei unitati in diversitate; Europa ar fi de neconceput din perspectiva omogenitatii nationale; in fine, Uniunea Europeana nu este o organizatie guvernamentala institutionala. Argumentele pentru aceasta afirmatie se refera la structura extrem de complexa de care care dispune Uniunea, la gradul de responsabilitate politica pe care o are UE si la caracteristicile supranationale pe care le include.     Autorii mai sus citati, dar si multi altii – o adevarata pleiada – cu referinte dintre cele mai serioase, au incercat sa raspunda la intrebarea „ce este Uniunea Europeana?“: o coalitie de state, perceputa actualmente pe plan international ca o mare putere in devenire?; un nou tip de actor politic?; un model de cooperare, insumind potentialul enorm de resurse politice, economice, militare si demografice de care dispun statele membre?... Orice cercetare a problematicii europene, la nivel de competenta, inregistreaza dezbaterea istoriografica si se pozitioneaza ca parte a acestei dezbateri. Pentru a analiza si intelege fenomenul supus studiului, vom explora cele mai importante teorii ale integrarii care, inexplicabil, nu sint frecventate si analizate de catre specialistii in domeniu...! Analiza si actualitatea acestora e de necontestat si absolut necesara, intrucit, ca subiect de drept international de tip nou, UE are nevoie sa se bazeze pe un sistem politic. De modul cum va arata aceasta depinde, in mare parte, nu doar ajungerea la o forma finala, ci insasi supravietuirea proiectului european.     Ciclul de teme pe care le oferim cititorului clujean integreaza in structura o pledoarie a faptului ca Uniunea Europeana este o uniune de interese, preluind in argumentatie achizitii istoriografice dintre cele mai semnificative.     In fine, vom insista asupra dezbaterilor privind viitorul Uniunii Europene, destinul comun si contextul institutional actual. Conferinta de la Nisa, din 2000, a fost cea care a recreat arhitectura organizationala a Uniunii Europene, anticipind si o parte din dificultatile in procesul de luare a deciziilor pe care le va intimpina o Uniune extinsa, cu 27 de sate membre.     Analiza noastra inregistreaza, interpreteaza, dar si propune solutii la problemele sus-mentionate din dezbaterea istoriografica actuala, constituindu-se ca o parte stiintifica activa in acea zona ce-si propune sa proiecteze si sa dea consistenta finalitatii Uniunii Europene. Analiza are forta si relevanta necesara de a se constitui ca parte a perspectivei romanesti asupra procesului de integrare europeana, raspunzind la numeroasele interogatii si provocari cu care se confrunta UE si facilitind intelegerea acestuia.     Finalitatea si noul inceput al Uniunii Europene se inscrie in cadrul dezbaterii referitoare la viitorul Uniunii care preocupa tot mai mult comunitatea stiintifica si academica europeana, elita tehnocratica din cadrul Uniunii si din statele membre. Masura in care UE, de succes pina la acest moment, cel putin in domeniul economic, poate sa ofere raspunsuri asupra dimensiunilor sociale, culturale si politice. Uniunea Europeana este o organizatie de indubitabila valoare, fiind capabila sa ofere solutii de buna guvernare intr-o lume aflata in plin proces de globalizare; este un organism de tip regional in devenire fara a avea in fata un model sau o forma elaborata, definitiva. Din acest punct de vedere, transformarea, schimbarea sint mai mult decit chei de interpretare – ele genereaza chiar o acuta nevoie de interpretari si de idei asupra evolutiei UE. Dezbaterea contemporana la care subscriem ia in calcul toate teoriile si modelele de referinta, incercind sa genereze clarificari asteptate de catre cetatenii Europei Unite pentru ca, dat fiind noua dimensiune – cu 27 de state membre –, Uniunea are nevoie sa se bizuie pe o arhitectura solida, pe un sistem economic, dar si pe un sistem politic. De modul cum va arata depinde in mare parte nu doar ajungerea la o forma finala, ci insasi supravietuirea proiectului european.     Pornind de aici, pe fluxul principal de publicatii dedicate afacerilor europene, temele pe care le propunem sint importante si se inscriu – alaturi de nu multe din peisajul academic romanesc – in mai larga dezbatere europeana. In revistele de specialitate, editate de Institutul European din Romania (Bucuresti), de Facultatea de Studii Europene din cadul Universitatii „Babes-Bolyai“, de revistele si poligrafiile universitatilor din Bucuresti, Iasi sau Timisoara, contributiile echipei de cercetare la dezbaterea asupra finalitatii constructiei europene, in sensul revigorarii proiectului european, al remodelarii acestuia si aportul reunificarii Europei, sint deja o constanta stiintifica in ultimul timp. Luam in calcul o noua abordare, in sensul apropierii teoriilor integrarii si reducerea distantelor intre nivelurile supranational-national-local. Ne-am propus sa reinterpretam si sa analizam teoriile integrarii in functie de noile date, de noul federalism lansat de Joschka Fischer, luind in calcul influenta unor elemente cheie precum:    – impartirea puterii intre institutiile supranationale, nationale si locale in UE;     – natura diviziunii puterii pe paliere este specifica si este protejata de catre documente constitutionale, iar disputele in ceea ce priveste diviziunea sint rezolvate de catre o autoritate judecatoreasca suprema (CEJ);     – impartirea puterii intre nivelul supranational si national este una echilibrata, in sensul ca ambele detin responsabilitati pentru sfere importante ale politicii publice;     – in timp ce continutul politic al impartirii puterii poate varia, anumite arii ale politicii sint exclusiv responsabilitati ale nivelului national, pentru ca au de a face cu identitatea, coerenta si protectia sistemului ca intreg (Afaceri Interne, Securitate, Aparare nationala etc.).     Aplicind modelul federal Uniunii Europene, se observa ca UE are unele trasaturi federale datorita diviziunii puterii intre institutiile decizionale centrale, organele Uniunii Europene si cele regionale (guvernele statale); natura acestei diviziuni este specificata in Tratatele UE si exista o autoritate judecatoreasca suprema (Curtea de Justitie) ca autoritate de judecata in caz de dispute in ceea ce priveste diviziunea de putere. Ambele nivele au importante puteri si responsabilitati pentru politica publica.     Pe de alta parte, in anumite aspecte, Uniunea Europeana nu se pliaza pe modelul federal, intrucit balanta puterii inclina inca spre statele membre, si nu spre UE ca structura unitara. Statele membre ale Uniunii sint inca dependente de o anumita decizie politica luata de fiecare dintre ele, sferele politice care se considera ca apartinind puterii centrale intr-un sistem federal (afaceri externe, securitate, aparare, drepturile omului), sint responsabilitatea statelor nationale in cazul UE, limitindu-se astfel dezvoltarea si competenta la nivelul Uniunii pe aceste arii. Mentionam faptul ca inclusiv reprezentarea in cadrul organizatiilor internationale, contrar modelului federal, nu apartine Uniunii, ci statelor membre, considerate inca subiecte de drept international.     Analiza noastra aduce la suprafata interguvernamentalismul contemporan al lui Andrew Moravcsik, care si-a numit modelul teoretic „interguvernamentalism liberal“. Componentele majore ale acestui model, mentionate mai jos, ne obliga sa-i aducem critici legate de selectivismul in ceea ce priveste argumentele alese pentru a-si demonstra valabilitatea:     (1) asumptia ca statele sint actori rationali (actioneaza in mod adecvat atingerii telurilor proprii);     (2) folosirea politicii interne pentru a explica modul in care telurile statale se formuleaza;     (3) interpretarea interguvernamentala a relatiilor interstatale este concentrata pe rolul jucat de guverne. Conform acestor fundamente, in determinarea relatiilor intre state, rezultatul negocierilor intre guverne este considerat ca fiind determinat, in mod esential, de puterea fiecarei parti si de avantajele pe care ar putea sa le aiba pentru ele ajungerea la o intelegere.     De asemenea, supra-concentrarea modelului pe fazele formale si finale ale procesului decizional este, credem, fortata; el nu ia in seama faza informala. In aceeasi ordine de idei, sintem de parere ca nu se intelege exact rolul actorilor supranatio-nali si transnationali, ca, de pilda, Comisia Europeana si Curtea Europeana de Justitie, ce cauta sa isi extinda aria de competenta si sa influenteze deciziile statelor membre. Dezbaterea asupra finalitatii Europei Unite ia in calcul remodelarea, noua configurare a arhitecturii institutionale, intr-o Europa pentru care, daca vrei sa-i vezi viitorul, trebuie sa iei in calcul indemnul lui Jean-Marie Colombani de „a privi spre Est“.     Este clar ca Uniunea Europeana trebuie privita si ca o Uniune de interese economice, politice, de securitate, morale. Este la fel de clar ca dezbaterile privind viitorul Uniunii Europene iau inevitabil in calcul destinul comun al celor 27 de state membre.     Nu se poate ignora faptul ca o data cu aprinsele discutii generate de Tratatul Constitutional sau Institutional pe care noua conferinta interguvernamentala il propune cetatenilor Uniunii s-a facut un nou pas in directia federala, care pare, din ce in ce mai mult, o componenta a proiectului comunitar. Studiile noastre iau in calcul, analizeaza si sustin, cu o paleta larga de argumente, procesul de extindere a Uniunii. Acestuia nu i se intrevede o granita certa si influenteaza, in mare masura, nu doar forma pe care Europa Unita o va avea, ci insasi supravietuirea UE, supravietuire puternic legata de capacitatea acestei organizatii de a raspunde cu succes provocarilor aduse de integrarea unui numar din ce in ce mai mare de membri si, implicit, de interese.     Viitorul Europei depinde, in mod esential, de capacitatea Uniunii de a integra interesele tuturor statelor membre si de a-si coordona in mod coerent politica externa comuna, afirmindu-se si la scara mondiala ca un actor, ca un jucator de tip global. Nu putem incheia demersul si, de fapt, pledoaria noastra, decit spunind ca, in ciuda progreselor pe calea unui anumit tip de federalism, ramine deschisa intrebarea: ne vom referi, vreodata, in viitor la ceea ce azi numim Uniunea Europeana drept „Europa Unita a Statelor“ ori, asa cum afirma Churchill, „Statele Unite ale Europei“?     Studiile pe care le propunem clujenilor in cadrul acestui registru tematic sint, credem, importante. Ele isi propun sa acomodeze cititorul cu agenda europeana, cu dezbaterea si afacerile europene. In plus, nu ne-am propus, in mod declarativ si imediat, sa oferim raspunsuri, caci nu este, de altfel, posibil – asupra viitorului Uniunii – ci sa inregistram, sa cuantificam si sa interpretam acele elemente care dau relevanta procesului contemporan de integrare europeana, la care Romania este parte.    Nicolae PaunNicolae Paun este profesor universitar si doctor în istorie la Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj. Este, de asemenea, Profesor „Jean Monnet“ (titlu conferit de Directoratul General pentru Cultura si Educatie al Comisiei Europene, în 2000, cu ocazia desemnarii ca sef de catedra, prima de acest tip creata în sfera istoriei si a integrarii europene din România), coordonator al Centrului European de Excelenta „Jean Monnet“ (2005-2008), membru în a 14-a comisie CNEAA – Life Long Learning (2000-2006), evaluator CNCSIS, Comisia 3 (Ministerul Educatiei si Cercetarii), presedinte al Comisiei pentru Relatii Internationale si Studii Culturale din Ministerul Educatiei si Cercetarii (2006-), vicepresedinte al Comisiei pentru Relatii Economice Internationale si Studii Europene din Ministerul Educatiei si Cercetarii (1996-2000, 2000-2005), membru al Senatului Universitatii „Babes-Bolyai“ (1996-), director al Învatamintului la Distanta din cadrul Facultatii de Studii Europene, director de program în cadrul masteratelor de Afaceri Europene si Managementul Proiectelor, din cadrul Facultatii de Studii Europene si UBB, membru din partea societatii civile al Autoritatii Teritoriale pentru Ordine Publica, Cluj, director al Departamentului de Media si Relatii Publice al Universitatii „Babes-Bolyai“, Prodecan al Facultatii de Studii Europene, UBB (1 ianuarie 2008)..

Case pe structura metalica

Tehnologii de executieTehnologia bazata pe structurile metalice usoare, folosita in Statele Unite ale Americii de mai bine de 30 de ani si preferata in tarile cu grad ridicat de seismicitate, a demonstrat calitati superioare celor descoperite la constructiile traditionale, una dintre cele mai importante fiind cea conform careia o casa construita in acest mod este gata in aproximativ 3 luni de la data demararii contractului. Cu exceptia cadrelor de metal folosite in structura locuintei, toate suprafetele interioare si exterioare sint realizate la fel ca la constructiile traditionale, existind posibilitatea ca suprafetele exterioare sa poata fi finisate cu caramida, piatra, stuc etc., iar cele interioare cu orice fel de materiale existente pe piata constructiilor din domeniu. Durata de viata a acestui tip de casa este de 150 de ani in conditii de exploatare normala.Structura din otelOferind aceleasi proprietati fizice si mecanice in toate planurile si directiile, precum si rezistenta ridicata, otelul este un material omogen, foarte elastic, flexibil si care confera un bun raport intre greutatea materialului si rezistenta acestuia. Partile componente sint executate si furnizate la dimensiunile dorite, fiind prevazute cu gauri de trecere pentru instalatiile electrice si sanitare, tevile de apa, astfel incit sa poata fi transportate si montate imediat, indiferent de conditiile meteo, economisindu-se timp si bani. Un alt factor important este greutatea, structurile metalice de otel fiind cu mult mai usoare, dar cu o mai mare rezistenta si mai flexibilitate (vizindu-se astfel cutremurele) decit la constructiile obisnuite, iar faptul ca sint galvanizate le asigura si o mai mare rezistenta la conditiile meteo nefavorabile si la factorii corozivi externi.

Saptamina Modei la Bucuresti

Noi tendinteDesigneri autohtoni recunoscuti la nivel national, si nu numai, tinere sperante, brand-uri nationale si internationale, peste 100 de modele, specialisti in hair-styling si make-up au fost, pe parcursul a 3 zile, gazdele unui eveniment deosebit, care are loc de doua ori pe an in Romania si care face parte din circuitul international al show-urilor de moda, alaturi de Milano, Paris, London si Madrid Fashion Week. Rochii de mireasa, tinute de seara transparente, precum si ultimele tendinte in materie de lenjerie intima au constituit principalele atractii, alaturi de nume ca Zina Dumitrescu, Stefan Musca, Rita Muresan, Piera Lingerie, Langelotti, Escalade. Marele absent al evenimentului a fost Catalin Botezatu. O particularitate a acestei editii a Bucharest Fashion Week a fost readucerea stilului anilor ’30, adaptat cerintelor modei pentru 2008, promovind astfel fustele midi si lungi, ce urmaresc liniile corpului, crapaturi adinci ce emana feminitate si o doza de atractie, lasind vederii doar posibilitatea sa intrezareasca, aplicatii brodate, fundite, palarii mici si voaluri fine.     Dintre cele mai cunoscute modele care au defilat pe podium au fost Claudia Neghina, imaginea festivalului, si, asa a obisnuit de citeva editii incoace, Monica Columbeanu, cele doua manechine reusind sa isi imparta cu succes diademele de mireasa in prezentarile creatorilor.Prezenta clujeanaPrintre designerii de la Bucharest Fashion Week s-au aflat si clujenii de la Piera Lingerie, care, la fel ca la editia din toamna a festivalului, au delectat privirile publicului cu noile tendinte in materie de lenjerie intima prin colectia pentru toamna-iarna a anului 2008. Mai sofisticata si mai rafinata decit cele cu care a obisnuit pina acum, colectia prezentata de Piera in cadrul evenimentului de la Bucuresti a atras privirile si a stirnit admiratia prin combinatiile de materiale fine si delicate cu pietre pretioase. Mireasa prezentarii Piera a fost Monica Columbeanu, care a reusit sa atraga atentia spectatorilor defilind pe podium intr-un compleu negru decorat cu pietre Swarovski.

Noul SEAT Ibiza

Salt calitativSportivitatea si designul, precum si precizia de inalta calitate, obisnuite pentru SEAT, reprezinta caracteristicile esentiale ale noului membru al familiei concernului iberic, dezvaluite saptamina trecuta la Centrul pentru Dezvoltare si Productie din Martorell, de linga Barcelona, Spania.Presedintele Consiliului Administrativ, Schmitt, descrie cel mai recent automobil al companiei astfel: „Noul SEAT Ibiza este un automobil adresat tinerilor si celor cu spiritul tinar – oameni care apreciaza designul, sportivitatea si calitatea si care, in acelasi timp, sint preocupati de mediul inconjurator“.     Noul SEAT Ibiza, prezentat la Martorell, se bucura in primul rind de beneficiile asigurate de noua platforma tehnica, avind atit ampatamentul, cit si ecartamentul mai mari, generind caracteristici aerodinamice superioare, dar si de extinderea parametrilor de confort si siguranta, datorita senzorilor de parcare si proiectoarelor cu functie cornering, precum si de noul sistem de airbag-uri.     Noul SEAT Ibiza combina, de asemenea, confortul si siguranta cu greutatea redusa. Acest aspect, alaturi de motoarele eficiente si raporturile de transmisie reconfigurate, contribuie la reducerea consumului de combustibil si a emisiilor, toate versiunile cu motorizari pe benzina emitind sub 160g CO2/km, in timp ce intreaga gama de motorizari Diesel mentine emisiile CO2 sub 120g/km. „Noul SEAT Ibiza a fost creat pentru a spori emotiile si a reduce emisiile“, remarca in acest sens Erich Schmitt.Lansare in maiAspectul noului SEAT Ibiza este definit de noul concept „Arrow Design“. Partea frontala nou proiectata si liniile clar conturate pe intreaga lungime reafirma caracteristicile dinamice si moderne ale vehiculului, in timp ce marea atentie acordata detaliilor pregateste si mai mult modelul spaniol pentru sosea. Publicul din Europa va putea arunca o privire noului SEAT Ibiza incepind cu 2 aprilie 2008, cind tiruri special echipate vor expune aceste „bijuterii“ in locatii selecte din Europa. Noul SEAT Ibiza isi va face debutul pe piata auto la Salonul de la Madrid, pe data de 22 mai 2008, dupa care va fi lansat pe piata europeana, iar in Romania va fi disponibil incepind cu a doua jumatate a lunii iunie a acestui an.

Hillary Clinton ameninta Iranul

Candidata la investitura democrata, Hillary Clinton, a amenintat ca, daca va cistiga cursa pentru Casa Alba in luna noiembrie, va „sterge de pe harta“ Iranul, in cazul in care aceasta tara va lansa un atac nuclear asupra Israelului, potrivit unui interviu televizat ieri. „Vreau ca iranienii sa stie ca, daca voi fi presedinte, voi ataca Iranul“, a raspuns ea pentru postul de televiziune ABC News, intrebata ce va face in cazul unui atac nuclear din partea Teheranului asupra Israelului. „In urmatorii 10 ani, in care ei (n. r., iranienii) ar putea sa ia in calcul sa lanseze un atac asupra Israelului, am putea sa radem cu totul Iranul de pe harta“, a adaugat fosta Prima Doamna, care s-a confruntat ieri cu rivalul sau democrat Barack Obama in cadrul unor primare cruciale desfasurate in Pennsylvania. Contactat de acelasi post de televiziune, Obama a declarat, la rindul sau: „Iranienii pot fi siguri ca voi raspunde cu forta si ca este absolut inacceptabil sa atace Israelul sau oricare alt aliat al nostru din regiune cu arme conventionale sau nucleare“. El a precizat, insa, ca folosirea unor expresii ca „a sterge de pe harta“ nu poate sa dea rezultate bune. Cei doi candidati si-au luat angajamentul sa apere Israelul in fata oricarei agresiuni iraniene, dar au puncte de vedere divergente in legatura cu modul in care pot contracara ambitiile nucleare ale Teheranului. La inceputul lunii aprilie Israelul a desfasurat un amplu exercitiu millitar de aparare pasiva impotriva Iranului.

CNSAS-ul va fi ciuntit si verificat

Cerere aprobata dupa 2 aniIeri s-a decis aprobarea infiintarii unei comisii de ancheta a CNSASBiroul Permanent al Senatului a decis ieri reactivarea subcomisiei de ancheta a activitatii CNSAS, propusa anterior de Rodica Stanoiu, a anuntat chestorul acestei Camere, social-democratul Ioan Chelaru. Chelaru a afirmat ca Biroul Permanent a analizat o propunere si o decizie mai veche in ceea ce priveste instituirea unei subcomisii in cadrul Comisiei juridice, la cererea formulata de senatoarea Rodica Stanoiu. Chelaru a amintit ca, in urma cu aproape 2 ani, printr-o hotarire, Biroul Permanent a stabilit infiintarea unei subcomisii de ancheta privind anumite aspecte ce au fost sesizate atunci in ceea ce priveste activitatea CNSAS. „De atunci, peste modul de reglementare a acestei institutii au trecut doua ordonante de urgenta, s-a asezat si o decizie a CCR si in continuare exista sesizari cu privire la modul in care isi desfasoara activitatea CNSAS, motiv pentru care Biroul Permanent a hotarit activarea comisiei si incepind de saptamina viitoare aceasta isi va prelua si atributiile“, a spus Ioan Chelaru. Potrivit senatorului PSD, componenta subcomisiei va fi stabilita in prima sedinta a Comisiei juridice.Stanoiu, deranjata Senatoarea conservatoare Rodica Stanoiu reclamase, intr-un memoriu adresat presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, la sfirsitul lui noiembrie 2006, ca CNSAS nu a respectat obligatia de confidentialitate in ceea ce priveste cazul sau si i-a acuzat pe membrii Colegiului ca si-au incalcat juramintul depus in fata Parlamentului. Stanoiu a primit verdict de politie politica, pe care l-a contestat ulterior in instanta. Colegiul CNSAS analizeaza in aceste zile candidaturile depuse pentru alegerile locale, avind in vedere ca cei care doresc sa candideze trebuie sa declare, pe propria raspundere ca nu au facut politie politica.     Decizia de ieri a Senatului survine dezbaterii ordonantelor CNSAS din comisia juridica a Camerei Deputatilor. Deputatii au modificat substantial textul guvernului, reducind drastic rolul CNSAS, chiar in pragul campaniei electorale. Astfel, au eliminat verificarea preotilor, iar membrii Consiliului nu vor mai emite note de constatare privind posibila colaborare cu securitatea.

Vin noi fonduri pentru autostrada

Tariceanu, nemultumit de ritmul lucrarilorFoto Marius RusBugetul pentru lucrarile la autostrada Transilvania ar putea fi suplimentat cu 200 de milioane de euro in acest anMinistrul Transporturilor, Ludovic Orban, a cerut la rectificarea bugetara 100 de milioane de euro pentru Autostrada Transilvania, al carei constructor este compania americana Bechtel. „Cei de la Bechtel au primit avansul si nu ar trebui sa se plinga. Ar face bine sa munceasca mai mult si sa vorbeasca mai putin“, a spus ministrul Orban. Lucrarile pentru constructia autostrazii Transilvania au stagnat o perioada pe motiv ca Guvernul nu si-a onorat o parte din datoria fata de Bechtel. Cu 2 saptamini in urma, premierul Tariceanu a declarat ca Bechtel va primi integral, in perioada urmatoare, cele 200 de milioane euro care trebuie alocate pina la jumatatea anului pentru continuarea lucrarilor la autostrada Transilvania si ca „sint perspective“ ca in 2008 sa fie gata primul tronson de 25 de kilometri in Cluj. Prim-ministrul a afirmat ca lucrarile la autostrada Transilvania se desfasoara, in prezent, „intr-un ritm normal“, dar a precizat ca nu este, cu toate aceastea, foarte multumit. Acesta a amintit ca 136 de milioane de euro, reprezentind 30% din valoarea lucrarilor pe 2008, au fost deja platite in avans. Seful Executivului a declarat ca ii va cere ministrului Transporturilor sa creeze o sucursala locala a Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) in zona Cluj-Oradea, avind in vedere ca este dificila coordonarea lucrarilor de la Bucuresti.     Intr-o alta ordine de idei Compania americana de inginerie si constructii Bechtel Corp. a anuntat, la mijlocul lunii martie, ca veniturile obtinute in 2007 au crescut cu 32% fata de anul precedent, la un nivel record de 27 de miliarde de dolari, obtinind contracte noi in valoare de 34,1 miliarde de dolari.45 de kilometri de autostrada in 2008Pe de alta parte, Borbely Laszlo, ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, prezent ieri la Cluj-Napoca, a anuntat ca suma cu care se va suplimenta bugetul alocat pentru Autostrada Transilvania va fi sesizabil mai mare. „Din informatiile pe care le am, daca pina acum au beneficiat de aproximativ 130 de milioane de euro, se va suplimenta avansul primit in acest an cu cel putin 200 de milioane. Trebuie sa facem tot posibiliul ca sa avem o autostrada care traverseaza Ardealul“, a spus ministrul. Borbely a subliniat ca UDMR va face un lobby puternic pentru a se debloca mai multi bani pentru autostrada. Potrivit lui, in acest an, compania Bechtel va construi 45 de kilometri de autostrada, pe tronsonul Cimpia Turzii – Gilau. Pentru 2008, constructorul american a cerut 400 de milioane de euro pentru lucrari. „Anul trecut Bechtel a lucrat destul de bine. Anul acesta s-a dat acel avans pentru Bechtel, iar compania trebuie sa predea in acest an 45 de km de autostrada“, a declarat Borbely.

Agenda zilei

Operamiercuri • ora 18.30 • Opera Nationala RomanaLa Opera Nationala Romana va fi sustinut spectacolul "Otello", de Giuseppe Verdi. Conducerea muzicala: Horvath Jozsef. Regia: Mihai Manutiu. Scenografia: Valentin Codoiu. Maestru de cor: Vladimir Popean.Teatrumiercuri • ora 19 • Teatrul NationalLa Teatrul National (Studioul "Euphorion") va fi pusa in scena piesa "Umbra albastra", de Bryan Reynolds. Regia si scenografia: Razvan Muresan.Teatrumiercuri • ora 20 • Teatrul MaghiarLa Teatrul Maghiar va avea loc "Yakobi si Leidental" - spectacol studio, de Hanoch Levin. Regia: Elie Malka. Muzica: Alexander Kagan.Partymiercuri • ora 21 • Autograf ClubIn Autograf Club va avea loc un cover party si un concert live sustinut de trupa De La Funk.Partymiercuri • ora 21 • Club Seven Fun &CrazyIn aceasta seara, in Club Seven Fun &Crazy se va desfasura un karaoke party.

Ultima

Am scapat de DEEE

A trecut debarasareaSubiectul colectarii deseurilor este, deja, unul destul de vehiculat in Romania, in limbaj uzual am spune ca este un subiect deja „fumat“. Totusi se continua mediatizarea puternica a acestui gen de actiuni, deoarece publicul nu este inca pe deplin constient de importanta si scopul colectarii deseurilor electrice.      Campania „Marea debarasare“ a fost organizata de catre Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, la nivelul intregii tari. In data de 19 aprilie 2008, simbata trecuta, in 110 localitati a avut loc a doua editie a „Campaniei de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE)“, in urma careia firmele de salubritate desemnate sa colecteze deseurile depuse in fata imobilelor au transportat toate deseurile la punctele de colectare special amenajate pentru DEEE. Cea mai mare cantitate de deseuri s-a colectat la Sibiu – 112,301 tone, urmind apoi capitala tarii, cu aproape 68 de tone. Ministrul Mediului, Attila Korodi, a declarat ca proiectul „Marea debarasare“ va continua si la toamna. Mai mult de atit, va fi extins si la localitatile cu mai putin de 20.000 de locuitori, fiind astfel inclusa si zona rurala. Scopul acestui proiect este acela de a se ajunge la colectarea a 4 kilograme de deseuri electrice pe cap de locuitor – cantitate care se ridica la standardele Uniunii Europene.Debarasarea in ClujIn judetul Cluj, firmele de salubritate desemnate de catre primariile municipiilor au colectat deseurile electrice pe care, ulterior, le-au transportat la punctele special amenajate de la Pata Rit – Cluj-Napoca, RADP – Gherla, RAGCL – Cimpia Turzii, RADP – Turda,  SC Programma SRL si SC Mecsom SA – Dej. Firma de salubritate Salprest SA, care a fost desemnata sa colecteze deseurile in Cluj-Napoca, a avut o singura obiectie de facut in ceea ce priveste actiunea „Marea debarasare“. Un reprezentant al firmei Salprest SA a declarat pentru monitorul ca, spre deosebire de cei care locuiesc la case, pentru cei care locuiesc la bloc nu este indicata scoaterea deseurilor in fata blocului. Depozitarea acestora ar fi trebuit sa se faca la puncte gospodaresti sau la asociatii de locatari si proprietari. Motivul pentru care reprezentantul firmei de salubritate afirma acest lucru este faptul ca, sustine acesta, un copil nesupravegheat care se joaca in fata blocului in preajma deseurilor poate fi un pericol, in primul rind pentru el insusi, existind posibilitatea de a se rani, si in al doilea rind copilul poate polua mediul jucindu-se cu deseurile depozitate.De ce ne debarasamScopul „Campaniei de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE)“ are, de fapt, la baza ideea de protejare a resurselor. In urma colectarii deseurilor procesul care urmeaza este de demontare, sortare si, in final, valorificare. Mai exact, deseurile electrice sint demontate in partile componente, parti ce trebuie sortate pe categorii. Aceste categorii ar trebui valorificate – lucru ce presupune refolosirea cit mai eficienta a fiecarei piese. Intr-o asemenea situatie, inca ideala pentru Romania, s-ar putea afirma ca resursele sint, intr-adevar, protejate. Probabil ca o curte plina cu gramezi de fier vechi ne-ar oferi o imagine despre cit de mult am putea proteja resursele daca toate deseurile ar trece prin procesul de demontare – sortare – valorificare. Un alt exemplu care creeaza o imagine elocventa este televizorul cu tuburi catodice care au in componenta lor metale grele, aur, cupru si care ar trebui valorificate. Din aceasta mare campanie de debarasare, singurii doi cistigatori ar trebui sa fie mediul si populatia, nimeni altii.

Studentii, exemplu de urmat

Studentii recicleaza...Clujul se poate mindri in aceasta perioada cu studentii pe care ii are, sau cel putin cu o parte dintre ei. Organizatia Studentilor pentru Natura (OSpN) in parteneriat cu STUDCARD deruleaza, incepind cu data de 24 martie 2008, programul „Green STUDCARD“, avind ca scop protectia mediului prin diferite activitati de ecologizare; in cadrul acestei actiuni se desfasoara proiectul „Fii verde, nu vegeta!“, proiect care a debutat, in perioada 31 martie – 13 aprilie, cu o campanie de reciclare a hirtiei din cele doua campusuri studentesti: Hasdeu si Observator. In saptamina premergatoare campaniei de reciclare, s-a organizat o campanie de informare a publicului vizat, prin care s-a urmarit constientizarea asupra modului in care fiecare poate ajuta la protectia mediului in viata cotidiana. Ulterior, organizatorii au amplasat cutii pentru colectarea hirtiei, in fiecare camin studentesc; administratia caminelor s-a aratat cooperanta, insa au existat citeva cazuri de camine in care portarii au fost cei care pareau sa nu inteleaga rolul cutiilor de colectare puse la vederea studentilor. Campania de reciclare a hirtiei a fost finantata in proportie de 80% de catre Autoritatea Nationala pentru Tineret, au declarat membrii OSpN pentru monitorul. Colectarea hirtiei s-a facut din 2 in 2 zile si, dupa spusele membrilor OSpN, depozitarea s-a facut in doua puncte de colectare a hirtiei din oras. Daca dupa prima saptamina studentii s-au aratat destul de receptivi in ceea ce priveste campania si s-au colectat aproximativ 600 de kilograme de hirtie, dupa cea de a doua saptamina, la finalul campaniei, cantitatea de hirtie colectata a ajuns la aproximativ 2 tone si jumatate....si curataIeri, studentii din OSpN impreuna cu citiva voluntari – studenti la diferite facultati clujene – au inceput actiunea de curatare a spatiilor verzi din jurul caminelor studentesti, din campusurile Hasdeu si Observator. Aceasta a inceput in jurul amiezii, in parcul de linga Facultatea de Geografie, si timp de citeva ore voluntarii au reusit sa curete aproape toate spatiile verzi din Hasdeu. Cantitatea de saci de gunoi pe care au strins-o este aproape incredibila, la fel si diversitatea resturilor lasate in urma de alti studenti. Sacii de gunoi urmeaza sa fie ridicati o data cu restul gunoiului din campus. Campania de curatare continua pina miine inclusiv, OSpN impreuna cu voluntarii intentionind sa duca la bun sfirsit ceea ce si-au propus: curatarea tuturor spatiilor verzi din cele doua campusuri universitare. Clujeni, scoateti-va palaria in fata acestor tineri ecologisti!

La multi ani Terra!

Ziua Pamintului s-a nascut in Statele Unite ale Americii, in anul 1970, cind senatorul Gaylord Nelson nu a mai suportat dezinteresul pe care clasa politica il arata fata de mediu, si a proclamat data de 22 aprilie ca sarbatoare oficiala a Planetei Albastre. In primul an, Ziua Pamintului, a fost sarbatorita doar de catre cetateni americani, majoritatea tineri. Ceea ce pornise ca un eveniment strict american s-a transformat intr-o sarbatoare internationala de amploare, cu ocazia careia locuitorii Pamintului militeaza pentru un viitor mai bun al planetei. Dupa doua decenii de la initiativa senatorului Nelson, in anul 1990, oameni din toate colturile lumii au recunoscut Ziua Pamintului ca sarbatoate mondiala; incepind tot cu anul 1990, Ziua Pamintului a fost recunoscuta si sarbatorita si in Romania. In 1991, a fost fondata organizatia nonguvernamentala Earth Day USA care coordoneaza, pe plan national si international, evenimentele si actiunile ce au loc cu ocazia sarbatorii planetei. O data cu inceperea mileniului trei, tot mai multe organizatii nonguvernamentale s-au implicat in evenimentele ce au loc in fiecare an la data de 22 aprilie; in prezent, peste 4.000 de astfel de organizatii, din peste 170 de tari, fac parte din reteaua Ziua Pamintului. Aceasta retea promoveaza diferite proiecte, cu rol de educare a populatiei si incurajeaza participarea publicului la actiuni ecologice. Ziua Pamintului este, de fapt, un eveniment simbol al responsabilitatii civice in protectia mediului si are ca prim scop constientizarea populatiei si a factorilor de decizie in ceea ce priveste conservarea resurselor naturale ale planetei. Peste tot in lume  popoarele sarbatoresc, spun un „La multi ani“ si inchina un pahar in cinstea batrinei noastre planete. Va invit ca, macar azi, sa ne amintim ca prin urarea facuta planetei ne spunem noua insine un „La multi ani“ si poate in felul acesta ceea ce numim protectia mediului o sa capete o mai mare importanta.

Agricultura si produsele bio (I)

Ce este agricultura ecologica? Cu totii folosim frecvent termeni ca agricultura ecologica, bioagricultura, produse bio sau ecologice, insa citi dintre noi stiu despre ce vorbesc? Codex Alimentarius – standarde de calitate, nutritie, din domeniul sanatatii si al securitatii – defineste agricultura ecologica drept sistem global de productie agricola (vegetala si animala) care priveste practicile de gestiune interna mai mult decit factorii de productie de origine externa. In acest sens, metodele culturale ecologice si mecanice sunt preferate produselor chimice de sinteza. Cu alte cuvinte, agricultura ecologica promoveaza circuitul natural si biodiversitatea; protejeaza apa, aerul si solul si este prietenoasa cu mediul si sanatatea.     Productia ecologica presupune mai mult decit eliminarea din procesul de productie a substantelor chimice, aceasta presupune armonizarea culturilor de plante si a cresterii animalelor cu locul de productie. Pe plan mondial, agricultura ecologica sau bioagricultura este in plina ascensiune; se practica in peste 102 tari de pe toate continentele, iar produsele bio invadeaza pietele din intreaga lume. O data cu anul 1997 au aparut si in Romania asociatii care promoveaza agricultura ecologica, printre care se numara si Bioterra. Un grup de fermieri elvetieni sunt cei care au avut initiativa, organizind anual seminarii destinate gospodarilor si specialistilor in domeniul agriculturii. In urma acestor programe, citiva pasionati, specialisti romani, impreuna cu elvetienii, au fondat asociatia Bioterra. Sub indrumarea Profesorului Doctor Cornel Man, Bioterra functioneaza si astazi prin cei 3.500 de membri, promovind agricultura ecologica in Romania.Produse bio autohtone sau de import?Produsele bio sau ecologice sunt produse in totalitate naturale – plantele se cultiva pe terenuri pe care nu au fost aplicate ingrasaminte chimice, ulterior, planta se culege si se macereaza fara a i se aplica procedee chimice si, in final, produsul obtinut este ambalat fara conservanti sau substituenti chimici.     In timp ce pietele noastre sint pline de fructe, legume si zarzavaturi importate din Turcia, Grecia sau America Latina, strainii par a fi din ce in ce mai interesati de produsele ecologice romanesti. In tarile occidentale produsele bio sint la mare trecere si desi preturile acestora sint mai ridicate decit restul produselor alimentare ce se gasesc pe piata, strainii sint constienti de importanta lor atit pentru sanatate, cit si pentru protectia mediului. Unul din specialistii clujeni in domeniu explica faptul ca produsele ecologice au preturi atit de ridicate deoarece inglobeaza si pretul medicamentelor. Daca s-ar consuma numai produse ecologice, probabil nevoia de medicamente ar scadea considerabil.

Oameni si copaci

Inceputul...Actiunea „Milioane de Oameni, Milioane de Copaci“ a fost initiata ca o miscare nationala de voluntariat pentru plantarea copacilor si a plantelor, in fiecare primavara si toamna, pe o perioada de 5 ani, incepind cu luna octombrie 2006. Fundatia PRAIS si Prais Corporate Communications sint parintii acestui proiect si obiectivul lor este acela de a uni fortele voluntarilor cu scopul refacerii mediului inconjurator. Partenerii oficiali ai programului sint Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile si Garda de Mediu. In Cluj-Napoca, a avut loc saptamina trecuta, luni, 14 aprilie, o actiune de plantare a arborilor organizata de catre Agentia pentru Protectia Mediului Cluj, in parcul Micro II, Gheorgheni. Alaturi de reprezentantii Agentiei, elevii Scolii Particulare „Didactica Nova“ s-au oferit voluntari si in decurs de aproximativ o ora au plantat 50 de tei.Cite milioane?Specificul acestei miscari nationale se bazeaza pe promovarea online a tuturor companiilor, fundatiilor, organizatiilor si institutiilor care se inscriu in concursul anual de plantare. In cadrul primei editii 2006-2007 s-au inscris: 114 companii, institutii, organizatii guvernamentale si non-guvernamentale, care au plantat in numai 3 luni 147.332 copaci si 96.513 plante, cu ajutorul a 17.638 de voluntari, sustine Fundatia PRAIS. In fiecare an, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, pe data de 5 mai, se acorda trofeele „Milioane de Oameni, Milioane de Copaci“ si Diplomele de Excelenta pentru primii trei clasati la fiecare categorie, dar si Diplome de Merit pentru toti cei inscrisi in program, ne mai relateaza conducerea Fundatiei PRAIS. La ceremonia de desemnare a premiilor primei editii au luat parte personalitati politice precum: Presedintele Romaniei, Domnul Traian Basescu, Ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Domnul Attila Korodi si Domnul Donato Chiarini, Ambasador, Seful Reprezentantei Comisiei Europene in Romania.     Cea de a doua editie a acestui program este in plina desfasurare, iar organizatorii afirma ca s-au inregistrat deja plantari record. Fundatia PRAIS spera ca la sfirsitul celei de a doua editii sa doboare recordul national la plantari. Aceasta fundatie nu se opreste aici si promite alte multe proiecte de amploare si pe viitor.

Lectie cu 600 de elevi

Un nou record mondial se doreste a fi doborit in Romania, iar Clujul are o contributie decisiva. Este vorba de lectia cu cel mai mare numar de elevi din lume, 600 mai exact, desfasurata concomitent miine, de la ora 10, in scoli din judetele Iasi, Ialomita, Vilcea, Constanta si din municipiul Cluj-Napoca si sustinuta de cadre didactice din scoli sau voluntari ai organizatiei World Vision Romania (WVR). Este o initiativa a Campaniei Globale pentru Educatie si este desfasurata anul acesta sub sloganul "Educatie de calitate pentru toti – stop excluderii!". La Cluj, actiunea va avea loc la Scoala Generala "Simion Barnutiu", care are un colectiv de 300 de copii, carora li se va preda, incepind cu ora 10, "Lectia despre educatie". "Copiii vor avea ocazia sa transmita, sub diferite forme, mesaje catre politicieni si reprezentanti ai autoritatilor locale, prin care sa-i determine pe acestia sa actioneze in sensul respectarii dreptului fundamental la educatie", precizeaza reprezentantii filialei clujene a WVR. Elevii se vor grupa in curtea scolii si vor afisa un poster cu desenele lor pe tema educatiei. In tot acest timp, doi martori independenti vor certifica prezenta si participarea elevilor, pentru a putea înregistra recordul mondial în Guiness Boock. 

Festival de teatru dedicat persoanelor cu deficiente de vedere

Pe scena Casei de Cultura a Studentilor se vor juca mai multe piese de teatru de catre tineri cu deficiente de vedere. Festivalul de teatru "Miraje", unic in Romania, va fi organizat in perioada 23-24 aprilie si va aduce pe aceeasi scena trupa de teatru a Liceului pentru Deficienti de Vedere din Cluj-Napoca si alte trupe locale. Scopul proiectului este de a incuraja comunitatea clujeana sa nu priveasca deficientele fizice ca pe o limitare. Elevii din cadrul scolii speciale vor pune in scena piesa "Usa", a cunoscutului Matei Visniec, miercuri, de la ora 19. Alaturi de acestia vor fi tineri actori din Cluj-Napoca, Turda si Zalau. Evenimentul este organizat de YouthBank, cu sprijinul clubului Lions-Genesis Cluj-Napoca. 

Rock si muzica electronica in Pub

Programul din aceasta saptamina din Irish & Music Pub cuprinde doua concerte din doua zone muzicale diferite. Primul are loc miine, de la ora 19, si ii are ca protagonisti pe cei de la Horse the Band (experimental metalcore, SUA), alaturi de clujenii de la The Mushroom Story (alternative funkcore) si Moloh (nintendo breakcore afterparty). Biletele de intrare costa 15 lei. Celalalt eveniment ii vizeaza pe fanii muzicii black metal, caci vor cinta pe scena localului simbata, de la ora 20, timisorenii din trupa Negura Bundget. Acestia se afla intr-un turneu national care cuprinde nu mai putin de 14 orase, iar in deschiderea cintarii lor din Pub va cinta trupa de "groovy death metal" Loudrage din Ludus. Intrarea costa 10 lei. 

Vine vacanta

Elevii si studentii vor intra vineri, 26 aprilie, in vacanta de Paste si vor reincepe cursurile pe 5 mai, conform unui ordin emis in 2007 de Ministerul Educatiei privind structura anului scolar 2007-2008. Persoanele apartinind altor culte religioase decit cel ortodox, culte recunoscute oficial, beneficiaza, la cerere, de 2 zile libere pe an scolar, cu ocazia unor sarbatori religioase specifice cultului respectiv. Dupa data de 5 mai, elevii vor mai avea inca sase saptamini de scoala, pina pe 13 iunie. Exceptie fac elevii de clasa a VIII-a, a caror ultima zi de scoala va fi pe 6 iunie. Intre 1 si 9 mai, liceenii din ultimul an vor trebui sa se inscrie pentru examenul de Bacalaureat.