monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Agua de Annique a confirmat pentru Artmania 2008

Trupa rock Agua de Annique, din care face parte fosta solista de la The Gathering, Anneke van Giersbergen, si-a confirmat astazi participarea la festivalul Artmania, care va avea loc la Sibiu, in perioada 18 - 20 iulie. Agua de Annique va concerta chiar in prima zi a festivalului.Amanunte, in editia de luni a Monitorului de Sibiu. 

Paul Pacuraru: PNL Sibiu este obligat sa-si propuna obtinerea fotoliului de primar

Ministrul Muncii, liberalul Paul Pacuraru, se afla astazi si miine la Sibiu, unde discuta reorganizarea Directiilor de Munca judetene cu directorii acestor institutii din intreaga tara.Intr-o conferinta de presa, organizata in aceasta dupa-amiaza la hotelul Palace, Pacuraru a vorbit despre noutatile din domeniul muncii, dar a atins si problematica politica, referindu-se in special la alegerile din acest an si la votul uninominal. In acest sens, liderul liberal a marturisit ca spera sa aiba timp, in cadrul acestei vizite, sa discute cu colegii sai din filiala sibiana, pentru a afla in ce masura sint acestia pregatiti pentru alegeri. "Odata cu introducerea votului uninominal, partidele trebuie sa gaseasca candidati competitivi si isi pun probleme de genul «Cum il invingem, de pilda, pe sacrosantul primar al Sibiului?»", a apreciat Paul Pacuraru. Intrebat de Monitorul de Sibiu daca este de parere ca PNL va reusi sa obtina fotoliul de primar al Sibiului, Pacuraru a subliniat ca "este obligat sa aiba acest obiectiv". In ceea ce priveste implicarea preotilor in politica, ministrul a afirmat ca nu este impotriva acestei idei, dar crede ca "o cale mult mai onesta" este ca preotii sa candideze ca independenti si nu pe listele unor partide.Amanunte, in editia de luni a Monitorului de Sibiu.

Colaborare UBB-Coreea de Sud

 Universitatea "Babes-Bolyai" (UBB) colaboreaza strins cu universitatile din Coreea de Sud in vederea unui parteneriat intre universitatea clujeana si cele coreene. Zilele urmatoare, rectorul Andrei Marga si preorectorul Toader Nicoara vor vizita universitatile Yonsei, Korea University si Dangguk University in vederea punerii unor baze de cooperare intre UBB si aceste universitati. In cursul vizitei in Coreea de Sud, reprezentantii UBB vor informa gazdele asupra oportunitatilor de studii si de investitii din Cluj-Napoca, vor incheia acorduri de cooperare in cercetare stiintifica, in pregatirea de doctoranzi si editarea de publicatii, iar pe de alta parte vor stabili un program de mobilitati in cele doua directii.

Pietarii, verde la vinzarea animalelor de Paste

 Pietarii i-au cerut prefectului Calin Platon scaderea intensitatii cu care acestia sint verificati in vederea comercializarii porcinelor pina dupa Sarbatorile de Paste. Persoanele in cauza au solicitat Prefecturii ca pina dupa aceasta perioada conditiile si restrictiile impuse de Directia Sanitar-Veterinara in cazul verificarilor la punctele de taiere a mieilor si a vinzarii porcilor sa nu ma fie atit de tensionate. Pietarii cer astfel posibilitatea sa isi valorifice efectivele de animale fara a se confrunta cu situatii de tranzit ale porcinelor intre localitati. Prefectul a fost de acord, insa cu conditia ca acestia sa respecte toate normele si obligatiile asumate referitoare la actiunile de comercializare in tirguri si oboare.

Pe bicicleta in muntii Croatiei si Sloveniei

 O expozitie de fotografie din zonele montane si costiere ale Croatiei si Sloveniei va avea loc marti, de la ora 20, la Casa de Cultura a Studentilor. Prezentarea fotografiilor vine in atentia publicului clujean dupa realizarea unei "ture" de 3 saptamini pe bicicleta, in toamna anului 2007, a membrilor Clubului de Cicloturism Napoca (CCN) in cele 2 state de pe continentul european. Evenimentul este organizat de CCN, iar prezentarea va fi sustinuta de vicepresedintele clubului, Arnold Kadar.Intrarea este libera.

La furat ca in filme!

 Dupa ce au calarit sute de metri si au escaladat Caminul Cultural din Panticeu, doi tineri au spart un magazin, de unde au furat produse in valoare de 780 de lei. Octavian A., de 18 ani si Cristian L, de 22 de ani, ambii din comuna Panticeu, s-au deplasat catre locul faptei pe un cal, dupa care au excaladat si au patruns prin efractie in magazinul mixt din incinta Caminului Cultural din localitate. Cei doi suspecti sint ceretati in stare de libertate, iar prejudiciul a fost recuperat in proportie de 90%.

Au furat stilpi

Un barbat din localitatea Buza a fost prins dupa ce a furat mai multi stilpi. In urma unui control pe timp de noapte, Emeric D., in virsta de 46 de ani,a fost prins transportind cu tractorul 60 de bucati de stilpi din beton, sustrasi de pe raza localitatii Feldioara. Mai mult, barbatul a avut si un complice, Petru B., de 69 de ani, din localitatea Buza. Cei doi vor fi cercetati pentru savirsirea infractiunii de furt calificat.