Premierul Tariceanu l-a mandatat pe ministrul administratiei si internelor, Cristian David, sa negocieze data alegerilor locale cu partidele parlamentare, precizind ca va emite saptamina viitoare Hotarirea de Guvern privind data scrutinului ce ar trebui sa aiba loc in mai-iunie. Tariceanu a precizat ca Executivul a adoptat in sedinta de ieri o serie de masuri organizatorice privind scrutinul si a reafirmat ca alegerile pentru primari si consilierii locali si judeteni trebuie sa aiba loc la sfirsitul lunii mai sau inceputul lunii iunie. Ministrul David si secretarul de stat din MAI Paul Victor Dobre au fost mandatati sa se consulte cu reprezentantii partidelor pentru a conveni asupra datei la care va avea loc scrutinul. Liderul PSD, Mircea Geoana, a declarat ieri ca saptamina viitoare „ar fi un moment bun" pentru ca Executivul sa initieze consultari cu partidele parlamentare pe tema datei alegerilor locale, dar numai dupa ce Parlamentul va da votul final pentru legea votului uninominal. „Indiferent daca se ajunge la o solutie sau la alta, o discutie cu partidele, din partea Guvernului, pentru data alegerilor locale si eventual parlamentare, trebuie sa aiba loc conform procedurilor firesti. Nu poate Guvernul... se scoala dimineata premierul sau ministrul de Interne si scoate din buzunar o data pentru alegeri", a nuantat Geoana. In contextul in care PSD insista pe ideea de anticipate, in sensul comasarii parlamentarelor cu localele, Tariceanu a conditionat luni orice discutii politice si negocieri de adoptarea si promulgarea Legii votului uninominal. El a sustinut ca PNL nu va accepta discutii decit in momentul in care legea va fi aplicabila, respectiv atunci cind va parcurge toate etapele procedurale si va avea inclusiv acceptul presedintelui Traian Basescu.Comisia de cod electoral a finalizat marti seara raportul la Legea votului uninominal, care ar putea intra saptamina viitoare pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor, for decizional.
Inspectorii Agentiei Nationale de Integritate (ANI) ii vor putea reclama la diverse institutii ale statului pe demnitarii care nu pot justifica diferente mari dintre averi si cistiguri. Senatorii juristi au fost de acord cu varianta Guvernului, prin care inspectorul de integritate verifica daca o diferenta de 10.000 de euro sau echivalentul in lei dintre averea si veniturile unui demnitar poate avea justificari. Comisia juridica a Senatului a avizat, ieri, favorabil cele doua ordonante ale Guvernului privind activitatea Agentiei Nationale de Integritate. Actele normative vor intra in dezbaterea plenului, dupa care vor putea fi promulgate de catre presedintele Romaniei. Cele doua ordonante au fost elaborate la solicitarea Comisiei Europene. C. J.
Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a declarat ieri ca saptamina viitoare Camera va vota legea privind votul uninominal. „Este un proiect foarte important, valabil pentru intreaga tara, proiectul de lege a fost deja aprobat, iar saptamina viitoare, in aceeasi sedinta in care vom vota privatizarea Ford, este posibil sa aprobam si votul uninominal", a spus Olteanu. El a acuzat Curtea Constitutionala pentru intirzierea proiectului de lege privind votul uninominal. „Numai niste interpretari ale Curtii Constitutionale au facut ca, pina acum, acest proiect sa nu fie aprobat", a afirmat liderul liberal. Acesta a precizat ca PNL este mai pregatit pentru votul uninominal decit oricare alt partid si a anuntat ca legea votului uninominal „nu implica liste la nici un nivel". Si ministrul pentru relatia cu Parlamentul, Mihai Voicu, a precizat ca singurul partid care nu accepta votul uninominal este PRM. C. J.
Premierul s-a enervat cind a aflat decizia CE legata de privatizarea Automobile CraiovaConditii impuse pentru FordDecizia Comisiei Europene referitoare la privatizarea Automobile Craiova a fost data publicitatii ieri. Aceasta considera ca statul roman a suferit un prejudiciu de 27 de milioane de euro, suma care a ajuns drept „ajutoare de stat ilegale" la compania americana Ford, care a preluat fabrica din Craiova. Potrivit Comisiei Europene, pretul de piata al uzinei de la Craiova este mult mai mare decit cel oferit de compania americana. Comisia a constatat ca, in schimbul sumei de 57 de milioane de euro, Romania a impus companiei Ford o serie de conditii pentru asigurarea unui anumit nivel de productie si ocupare a fortei de munca. In opinia Comisiei Europene, pretul real al Automobile Craiova este de 84 de milioane de euro. Astfel, statul roman este obligat sa recupereze diferenta de pret, adica 27 de milioane de euro, din ajutorul de stat convenit in contractul de privatizare.Tariceanu a criticat decizia Comisiei EuropenePremierul Calin Popescu Tariceanu s-a aratat surprins de decizia Comisiei si a reactionat destul de dur in fata presei. „Comisia apreciaza ca ar fi vorba de un ajutor de stat, dar, in fapt, noi am avut o singura oferta, cu un pret. Era mai bine sa vindem uzina pentru a produce hirtie igienica sau a construi un complex de magazine? Cind toata Europa vorbeste despre locuri de munca, se considera ca noi distorsionam competitia. Ce vrea Comisia, noi sa producem nasturi, iar altii avioane si automobile?", a intrebat Tariceanu. Totusi, el a precizat ca Romania nu va contesta decizia Comisiei.La rindul sau, compania Ford Europa a anuntat ca saluta decizia Comisiei Europene, dar ca planurile si angajamentele sale pentru fabrica din Craiova ramin neschimbate. Astfel, compania asteapta adoptarea legii speciale pentru privatizarea Automobile Craiova de catre Parlamentul Romaniei, care va ajunge la vot saptamina viitoare, in 4 martie. Ford s-a angajat la investitii directe de 675 de milioane de euro pentru modernizarea uzinei auto si la suplimentarea numarului de angajati de la Craiova.Explicatii europene„Impunerea de conditii in ceea ce priveste o privatizare duce, de regula, la scaderea pretului de vinzare, astfel incit statul pierde venituri, iar activitatea privatizata dobindeste un avantaj selectiv. Comisia sprijina dezvoltarea regionala, insa acest lucru nu trebuie sa duca la denaturarea concurentei", a explicat comisarul european pentru concurenta, Neelie Kroes. Anul trecut, Agentia Romana pentru Privatizare, AVAS, a anuntat vinzarea participatiei de 72,4% pe care o detinea in cadrul Automobile Craiova. Ford a fost singura intreprindere dispusa sa prezinte o oferta in aceste conditii. Aceasta a oferit un pret de cumparare de 57 de milioane de euro si a cistigat licitatia.
Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta Medias va avea o misiune mai usoara. Pompierii medieseni au primit in dar o autospeciala pentru interventii in stingerea incendiilor. Autospeciala Opel Blix, fabricata in anul 1973, le-a fost oferita pompierilor de „confratii" lor din orasul german Dudenheim. Masina dispune de o pompa fixa si de una mobila, capacitatea de pompare fiind de aproximativ 800 de litri de apa pe minut si de un dispozitiv cu spuma pentru stingerea incendiilor care izbucnesc la autoturisme. „Primirea acestei masini de pompieri reprezinta un motiv de bucurie pentru municipalitate, avind in vedere ca pina in acest moment voluntarii din cadrul acestui serviciu nu dispuneau de o asemenea masina si avem convingerea ca astfel munca acestor oameni va fi mult mai eficienta", crede primarul Daniel Thellmann. (A. C.)
Agentii economici care cumpara si comercializeaza, ulterior, material lemnos vor fi luati la bani marunti de catre autoritati. Incepind de astazi si pina la inceputul anului viitor. Totul, in cadrul programului „Scutul padurii", cerut de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Obiectivul acestei actiuni este stoparea defrisarilor ilegale si pedepsirea celor care incarca normele silvice. In controalele inopinate nu vor merge doar specialisti ai Directiei Silvice, ci si reprezentanti ai Inspectoratului de Politie Sibiu si ai Inspectoratului de Jandarmi Sibiu. Acestia se vor deplasa in zone prestabilite si vor incerca sa ii ia prin surprindere pe cei care incalca legea. „Vom controla circulatia materialului lemnos, vom incerca sa combatem transportul ilegal de lemn si sa oprim taierile ilegale, atit din fond, cit si din exteriorul acestuia. In perioada sarbatorilor, vom verifica intens si comercializarea pomilor de Craciun. In plus, vom verifica si instalatiile de debitare, nu numai zona padurii. Este important sa controlam modul de completare a documentelor care insotesc lemnul", explica Marius Ureche, purtatorul de cuvint al Directiei Silvice Sibiu si seful Serviciului Paza din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic si Vinatoare Sibiu (ITRSV). Codas, din fericireSpecialistii vor controla modul de eliberare a lemnului, persoanele carora li se elibereaza lemnul, dar si actele pe care acestia le detin sau nu. De furca vor avea si cei care transporta lemnul in ilegalitate, atit pe drumurile publice, cit si pe cele forestiere. Aceasta, pentru sa oamenii legii le vor tine „calea" unde se asteapta mai putin. Echipele si-au facut deja planul de lucru. Ieri au stabilit locurile exacte in care se vor deplasa timp de o luna. Desigur, prioritate au zonele unde hotii de lemn sint mai activi, de regula. Cu toate acestea, reprezentantii Directiei Silvice nu se asteapta sa gaseasca foarte multe nereguli. Aceasta, pentru ca, desi Romania se poate „lauda" cu defrisari scapate de sub control, Sibiul se afla pe ultimul loc din acest punct de vedere. Raportul de doi metri cubi de lemn, defrisat pe o suprafata de 100 de hectare este unul onorant. „La nivel de tara, defrisarea este foarte mare. Sibiul, insa, se poate bucura de ultimul loc national la defrisari. Sint zone unde se taie lemnul in exces, ca de exemplu, Suceava sau Bistrita. Marele avantaj este ca la noi nu exista multi proprietari de padure, adica persoane fizice. Multe paduri apartin primariilor din judet", mai spune Ureche. Pedepse pe masuraDaca tot se mobilizeaza pe teren, echipele nu vor ezita nici sa aplice amenzi. Si nu este vorba de sume mici, din contra. Cei prinsi cu ocaua mica se pot „scotoci" in buzunar de 1.000 de lei, in cel mai bun caz. Amenzile pot ajunge, insa, si pina la 3.000 de lei. Cel mai aspru pedepsiti vor fi padurarii necinstiti. Pentru acestia sanctiunea este de cinci ori mai mare si poate ajunge chiar pina la pedeapsa cu inchisoarea.
Salistea este foarte bogata in traditii, iar oamenii de aici chiar incearca sa conserve vechile obiceiuri. In ceea ce priveste sarbatorile de iarna, sint mai multe de spus. Sarbatorile de iarna dureaza 12 zile, incepind din ajunul Craciunului si terminind cu sarbatoarea de Sfintul Ion, pe 7 ianuarie. Colindul incepe cu copiii, se continua cu flacaii organizati in cete de juni, care reprezinta craii in toate zilele de Craciun. In plus, mai exista un colind ce poarta denumirea de Plugusorul Nou si pe care il spun copiii. Junii sint cei care conduc toate sarbatorile, care organizeaza baluri si jocuri in aceste zile, mai putin in ziua de Boboteaza (6 ianuarie). Acestia colinda in mod special pe primar si pe preot, pentru care rostesc urari si colinde dedicate acestora, dar au versuri speciale si pentru fete, feciori, si pentru restul gazdelor. A patra zi de Craciun se face intrunirea jocurilor, cind junii din toate satele Salistei, din comunele invecinate sau chiar din judete apropiate: Alba, Brasov, Gorj, Vilcea, se intilnesc, imbracati in port popular, in piata din Saliste. Aici, judele din Saliste il intimpina pe fiecare jude din celelalte sate si comune, inchina din plosca traditionala si fiecare tine un discurs, dupa care copiii interpreteaza plugusorul, iar junii si junele din toate satele joaca hora unirii.Teodor Banciu, primar Saliste
Teatrul de Papusi si Marionete „Puck“ din Cluj-Napoca isi continua seria de spectacole adresate publicului adult cu o noua reprezentantie. De aceasta data, este vorba de piesa „Camera oglinzilor“, realizata dupa un scenariu dramatic inspirat de autori antici, precum si de scriitorul francez Francois Villon. Regia este semnata de Mona Chirila, scenografia ii apartine Eugeniei Tarasescu Jianu, iar muzica a fost compusa de Corina Sirbu. Interpreteaza actrita Ramona Atanasoaie. Spectacolul-recital va incepe in sala mare a institutiei, de ora 19, si are ca tema „problematica psihologiei feminine in diverse etape ale vietii, printr-o viziune introspectiva, reflectind si interpretind realitatea imediata prin apel la multiple ipostaze ale feminitatii“, dupa cum precizeaza reprezentantii Teatrului „Puck“.
Pentru a obtine finantari, agricultorilor li se va oferi si consultanta de specialitateSibienii care concep proiecte de dezvoltare rurala sint avantajati de protocolul incheiat intre reprezentantele din judet ale celor trei institutii. Specialistii acestora ii vor ajuta pe tarani sa identifice conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca pentru acordarea actelor de reglementare. Desigur, doar din punct de vedere al protectiei mediului. Pentru obtinerea avizelor, acordurilor, autorizatiilor si pina la autorizatii integrate. „Cele trei institutii vor colabora in baza unor proceduri stricte si clar definite pentru a facilita accesarea fondurilor europene prin PNDR 2007-2013. Astfel, timpul de derulare a procedurilor pentru accesarea respectivelor fonduri se va diminua semnificativ", arata Tania Alecu, purtatorul de cuvint al Agentiei pentru Protectia Mediului Sibiu. De la specialistiSibienii antrenati in „campania" proiectelor pentru dezvoltare rurala trebuie sa se prezinte la Agentia pentru Protectia Mediului sau la Garda de Mediu, chiar daca proiectul pentru care se solicita finantare nu are nevoie, in totalitate sau intr-o anumita faza a derularii lui, de avizare sau de acord de mediu. Prin intilnirea cu specialistii in probleme de mediu se urmareste, de fapt, cunoasterea exacta a etapelor prin care urmeaza sa treaca un solicitant de fonduri europene. Sfaturi vor fi oferite si in ceea ce priveste documentele de care au nevoie sibienii pentru a avea proiecte eligibile. Dupa cum asigura institutiile implicate, specialistii autoritatilor de mediu au fost instruiti temeinic in domeniu si sint dispusi sa vina in intimpinarea eventualelor nedumeriri pe care ar putea sa le aiba agricultorii sibinei care fac proiecte pentru banii europeni.In toata taraInitiativa de a veni in ajutorul celor care doresc sa acceseze fonduri prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2007 - 2013 a fost luata la nivel national. Nu numai sibienii sint privilegiati, ci si ceilalti agricultori romani care au nevoie de un ajutor specializat. Presedintele Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, Zoltan Levente Nagy, considera ca programul este binevenit si ca va „prinde". Zoltan Levente Nagy l presedinte ANPM„Credem ca, prin incheierea acestui protocol, rezolvam mare parte din problemele solicitantilor de fonduri europene pentru dezvoltare rurala. Este un pas important pentru imbunatatirea absorbtiei acestor fonduri, astfel incit Romania sa beneficieze de avantajele integrarii in Uniunea Europeana"
Deficitul bugetar al Romaniei ar putea ajunge la 3% din produsul intern brut in acest an, iar principalele amenintari sunt inflatia salariala, mai ales in administratia publica, si ritmul de crestere a creditarii, a declarat pentru NewsIn editorul regional al Oxford Business Group, Paulius Kuncinas. „Faptul ca autoritatile au anuntat ca vor sa duca deficitul bugetar spre nivelul de 2% din PIB in acest an este de dorit, dar nu as conta pe asta", a afirmat Kuncinas, la prezentarea raportului anual de tara. El a adaugat ca obiectivul este cu atit mai greu de atins cu cit 2008 este un an electoral. Anul trecut, deficitul bugetar a ajuns la 2,4% din PIB potrivit standardelor romanesti de calcul, respectiv la 2,7% conform standardului european ESA95. (M. P.)
Reprezentantii minerilor din Valea Jiului se vor intilni, astazi, cu ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, dupa ce administratia Companiei Nationale a Huilei Petrosani a refuzat sa ofere ortacilor o majorare salariala de 25%, a declarat, ieri, Zoltan Lakatos, presedintele Ligii Sindicatelor Miniere (LSM) din Valea Jiului. „Vom avea o noua intilnire cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Daca nu vom ajunge la un acord, avem mai multe posibilitati. Putem sa oprim concilierea si sa intram in greva de avertisment, ori putem sa o prelungim. Totusi, nu vom stopa concilierea pentru ca vrem sa ajungem la o intelegere, pentru ca angajatii din minerit sa fie multumiti salarial", a spus Lakatos.Nu mai vor mineriadeLiderul minerilor a adaugat ca poate oferi timp responsabililor pentru gasi solutii de rezolvare a revendicarilor sindicalistilor si dupa intilnirea cu administratia mineritului, stabilita pentru 29 februarie, la Directia de Munca Hunedoara, pentru a nu se ajunge la evenimente asemanatoare cu mineriadele din trecut. „Sintem flexibili, dar daca toate negocierile esueaza, atunci nu este exclusa escaladarea acestui conflict. Nu dorim sa se mai repete ce s-a intimplat in anii trecuti. Nu mai dorim mineriade", a spus liderul sindical. Pe linga majorarea salariilor cu cel putin 25%, minerii mai solicita alinierea prevederilor din noul contract colectiv de munca cu cele din contractul la nivel national, cu cele la nivel de ramura minerit si geologie si cu dispozitiile din Codul Muncii. Sindicatele mai cer reorganizarea CNH Petrosani si stergerea datoriilor istorice, dar si notificarea Comisiei Europene in privinta ajutorului de stat, care va fi acordat companiei pentru perioada 2008-2018.
Guvernul a aprobat, ieri, finalizarea privatizarii Romtelecom, prin listare la bursa, fiind listate, pentru inceput, 10% din actiunile detinute de stat, a anuntat ministrul comunicatiilor, Karoly Borbely. Potrivit ministrului, procedura de selectare a consultantului va fi reluata astazi, va dura doua luni, iar pregatirea companiei Romtelecom de catre consultant va dura sase luni. Ministrul a precizat ca vor fi luate in considerare bursele externe, pentru ca acestea vor indica exact care este valoarea Romtelecom si pot atrage atentia investitorilor asupra mediului de afaceri din Romania, dar nu exclude nici listarea la bursa de la Bucuresti. (M. P.)
Peste jumatate din bugetul pe anul in curs al orasului Cimpeni este alocat invatamintului. Primarul Calin Andres a declarat ca administratia locala a preconizat pentru 2008 venituri in valoare de 12.300.000 de lei, din care nu mai putin de 7.600.000 de lei sint alocati prin hotarire de consiliu local invatamintului. “Sumele pe care le vom da nu vor creste, dimpotriva se vor diminua. Asta pentru ca au fost diminuate impozitele. Prin ordonanta 27/1996 se precizeaza ca zona Muntilor Apuseni beneficiaza de o reducere cu 50% a taxelor locale. Asa ca daca am avea 50% in plus am putea sa alocam mai multi bani celor doua sectoare prioritare, respectiv invatamint si sanatate”, a declarat primarul. Orasul Cimpeni are 3 unitati scolare, respectiv Colegiul National “Avram Iancu”, Grupul Scolar Forestier si Scoala Generala cu clasele I-VIII, are undeva la 3.000 de copii. Foarte multi sint navetisti, in care sens am solicitat inca 2 microbuze, pentru ca s-au desfiintat 3 scoli din zona”, a mai adaugat edilul sef al Cimpeniului. El a mai precizat ca un alt motiv pentru care bugetul este mai sarac decit cel de anul trecut il constituie faptul ca la capitolul “impozit pe venit”, banii de la Judecatorie, Politie, Administratie Financiara, Protopopiat, APIA, ar fi putut intra in bugetul Consiliului Local, insa se duc la bugetul consolidat al statului si foarte putini se intorc la “matca”.
Senatorul PD-L de Alba, Alexandru Peres, l-a acuzat pe prefectul judetului de imixtiuni in justitie, in urma unui articol publicat de cotidianul nostru in data de 15 februarie, in care un consilier local din Metes a povestit ce promisiuni i-au fost facute pentru a trece de la PC la PNL. Reamintim ca, in momentul in care consilierul Trifon Marin a fost intrebat despre legatura sa cu PNL Alba si despre conjunctura in care a intrat in legatura cu acest partid, raspunsul a fost: “Stiti, eu sint si presedintele composesoratului pe satul Ampoita. Am primit promisiunea din partea domnului prefect Cosmin Covaciu ca o sa ma ajute cu o expertiza si la instanta sa cistig un proces pentru un finat pentru composesorat”. Trifon Man a mai spus atunci ca ultimele discutii pe aceasta tema le-ar fi avut cu prefectul in urma cu circa 3 saptamini. Atunci, el ar fi primit asigurari ca va fi sprijinit cu o expertiza “mai ieftina, caci suprafata este foarte mare, de 500 hectare si, in mod obisnuit, aceasta costa foarte mult”. ReactieSenatorul Alexandru Peres s-a aratat indignat de cele declarate de consilierul respectiv, considerind ca acest lucru este o dovada ca prefectul de Alba se face vinovat de incalcarea legii. Alexandru Peres“Dorinta domnului prefect Cosmin Covaciu de a dovedi inca o data cine e jupinul in judet il aduce in situatia de a devia de la legislatie si eu il acuz de o imixtiune, deocamdata verbala, dar exista si o dovada (n.r. - arata o copie dupa articol), ca domnul prefect nu cunoaste legislatia si, citeodata, luat cu vorba, promite imixtiuni in justitie, lucru care este foarte foarte grav”. El a mai spus ca ar fi dorit sa transmita o copie dupa articol “sus, la sefii domnului prefect, sa vada ca intr-adevar legea privind institutia prefectului si independenta fata de zona politica” nu sint respectate, cu toate ca “trebuie sa fie lucruri sfinte, pentru cel care este pus vremelnic sa vegheze asupra legalitatii actelor emise de catre administratiile locale”, insa a fost debusolat de un alt raspuns, primit de la conducerea APIA, la o sesizare care se referea tot la ingerinte politice in cadrul structurii judetene a institutiei, raspuns in care -a spus Alexandru Peres - a vazut cei mai multi “nu” intr-o adresa oficiala pe care a avut-o vreodata in mina.
Ministerul Mediului va urmari cu mai multa atentie activitatea de management al deseurilorPrezent la lansarea unei finantari Phare, destinata sectoarelor prioritare de mediu, ministrul Mediului, Attila Korodi, a spus, ieri, ca, potrivit unui studiu UE, Romania se afla pe locul doi, dupa Polonia, in ceea ce priveste deficitul structurilor de alimentare cu apa si de canalizare, pentru care este nevoie de investitii majore, iar Romania trebuie sa recupereze in urmatorii ani decalaje importante in raport cu tarile UE. Astfel, potrivit lui Korodi, jumatate din apele uzate nu sint epurate sau nu sint suficient epurate, iar din cele peste 1.300 de statii de epurare de pe teritoriul tarii, 63% nu functioneaza corespunzator. Totodata, 47 de localitati, printre care orase precum Bucuresti, Braila, Galati, Tulcea, Craiova sau Drobeta Turnu-Severin, deverseaza apele uzate direct in natura.Cehia si Ungaria ne dau lectiiDe asemenea, Romania are o retea de canalizare de peste 18.000 de kilometri, de care beneficiaza doar 11,5 milioane de locuitori, din care zece milioane locuiesc la oras si un milion in mediul rural. In consecinta, orasenii beneficiaza de canalizare in proportie de 90%, in timp ce doar 10% din populatia de la sat are canalizare. Totodata, doar 52% din populatia Romaniei beneficiaza si de alimentare cu apa si de canalizare, 16% din romani au doar apa curenta, iar 32% din populatie nu are acces nici la alimentare cu apa, nici la canalizare. Ministrul Mediului a facut si o comparatie cu tari din jur, astfel, in Cehia, 90% din populatie are acces la alimentare cu apa si la canalizare, iar in Ungaria, 90% din populatie are apa curenta si 60%, canalizare.Deseuri nevalorificateIn opinia lui Korodi, autoritatile nu stau mai bine nici la managementul deseurilor, in Romania producindu-se anual aproape 37 milioane de tone de deseuri, din care 71% provin din activitatile de productie, iar 29% sint deseuri municipale. Potrivit ministrului, cantitatea de deseuri se estimeaza ca va creste cu 0,8% pe an, pina in 2013. Din deseurile municipale, 40% sint reciclabile, jumatate dintre acestea putind fi recuperate. Din pacate, in Romania, doar 2% din materialele reciclabile sint valorificate, a precizat ministrul Mediului.Proiect legislativOficialul a atras atentia si asupra deseurilor provenite din constructii si din demolari, care sint tot mai multe, datorita dezvoltarii sectorului imobiliar. Korodi a spus ca a elaborat un proiect de hotarire de Guvern, care urmeaza sa fie avizat de ministere si care reglementeaza activitatea firmelor de constructii, astfel incit acestea sa nu mai depoziteze deseurile la intimplare. Astfel, traseele pe care se transporta astfel de deseuri vor fi monitorizate, se vor verifica transporturile, iar in cazul in care se gasesc nereguli, se va merge pina la confiscarea licentelor de transport. Korodi a recunoscut ca simplele amenzi pentru nedepozitare corecta nu sint de ajuns si trebuie dezvoltate alte instrumente care, desi mai birocratice, vor fi mai eficiente.Liber la finantariLicitatia deschisa pentru „Schema de investitii pentru sprijinirea initiativelor sectorului public in sectoarele prioritare de mediu" finantata prin PHARE 2006, a fost lansata ieri si dispune de un buget de 36,6 milioane de euro. Prin acest program, autoritatile publice locale din localitatile cu pina la 50.000 de locuitori pot obtine cel mult un milion de euro pentru gestionarea deseurilor si pentru gospodarirea apelor si a apelor uzate. Proiectele pot fi depuse la ADR pina pe 25 aprilie.
Fiecare stat membru poate beneficia de finantare europeana pentru promovarea produselor agricole pe piata comunitara, insa Romania nu a primit bani in 2007, deoarece reprezentantii sectorului privat nu au elaborat programe pentru campaniile de informare, a recunoscut Roxana Zarma, director in cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), citata de agentia NewsIn. Aceasta a precizat ca nu exista o alocare fixa pentru fiecare stat membru, insa sint prevazute conditii stricte pe care beneficiarul trebuie sa le indeplineasca pentru a primi finantare pentru promovarea produselor agricole. In ceea ce priveste proiectul de ordonanta de urgenta privind administrarea fondurilor pentru promovare, postat ieri pe site-ul MADR, Zarma a aratat ca Romania putea sa beneficieze de fondurile UE destinate promovarii chiar si fara adoptarea unui act normativ specific. „Un regulament european este direct aplicabil intr-un stat membru", a explicat reprezentanta MADR.La mina APIATotusi, in proiectul de ordonanta de urgenta se precizeaza ca se impune implementarea de urgenta a masurilor pentru elaborarea cadrului legislativ adecvat si eficient privind desemnarea autoritatilor nationale competente pentru coordonarea, monitorizarea, gestionarea si derularea fondurilor nerambursabile destinate finantarii programelor de informare si promovare a produselor agricole pe piata interna si in tari terte. Potrivit proiectului, doua sint institutiile responsabile cu gestionarea si derularea acestor fonduri, respectiv MADR si APIA.
Cele aproximativ 60 de familii au mai protestat si la inceputul iernii. Atunci, aproximativ 100 de persoane au mers in fata primariei si au cerut administratiei sa le asigure locuinte sociale. La acea vreme, oamenii au fost convinsi cu greu sa renunte la proteste si au reluat miscarea la primele semne de primavara. Membrii celor aproximativ 60 de familii au lucrat, pina de curind, la fabrica de mobila din localitate, dar, de cind societatea a dat faliment, au ramas fara nici un venit, iar datoriile s-au adunat de la o zi la alta. De cealalta parte, noii proprietari ai imobilului au dat asigurari ca vor proceda in limitele legilor, dar au aratat ca problemele sociale ale locatarilor ar trebui sa fie de competenta primariei municipiului. “Nu se respecta nici o lege in tara asta. Legea proprietarului si a chiriasului nu exista. Stam cu copiii in strada, in fundul gol, si sintem oameni in toata firea care stam in strada”, a izbucnit Cristina Ponticu, una dintre locatarele imobilului.Protest violentNemultumiti de faptul ca administratia locala nu a reusit sa ii ajute, oamenii au iesit, ieri, in fata blocului si au inceput protestul. Nemultumitii au scos din apartamente citeva saltele, dar si alte obiecte de mobila pe care le-au incendiat in semn de protest. Pentru calmarea spiritelor si stingerea incendiului a fost nevoie chiar de interventia organelor de ordine si a pompierilor.Cornelia Iancu“Unde sa ma duc eu acuma? Unde sa stau in chirie cu patru copii mici? Sint aici sute de oameni si copii. Noi merem sa muncim, da’ unde? Ne-a mintit si primarul si viceprimarul de anu’ trecut si n-a facut nimic pentru noi”.“Nu stim noi ce s-a intimplat. Au vindut unii, au cumparat altii si pe noi nu au mai vrut sa ne ia in chirie”, a spus Petru Irimie. Pina la urma, situatia s-a calmat de la sine insa solutia nu este pe placul oamenilor care ameninta cu noi proteste de strada. Masuri socialeDaca, in cursul anului trecut, administratia locala a avansat varianta de a-i “caza” pe oameni in locuinte sociale construite din fonduri ANL, de aceasta data primaria a refuzat sa mai comenteze. “La aceasta ora, avem aproximativ 200 de cereri pentru locuinte, probabil ca si dinsii se afla printre acestia, dar, la aceasta ora, nu avem nici o locuinta terminata. Avem in faza de studiu de fezabilitate trei scari de bloc ANL si probabil ca unii dintre ei vor primi acolo. Legea prevede ca astfel de apartamente pot fi acordate si celor care au ramas fara o casa”, declara, in urma cu citeva luni, viceprimarul municipiului Sebes, Stefan Carpinisan. Situatia nu este insa schimbata cu nimic, stadiul blocurilor ANL fiind acelasi. Cert este ca sansele nemultumitilor sint cu atit mai mici cu cit numarul viitoarelor apartamente este foarte mic in comparatie cu solicitarile, iar veniturile celor in cauza nu le-ar permite nici macar plata unei chirii.
Puzzle cu Romania realaRedactorii si prezentatorii TVR Cluj vor lucra din acest an si pentru TVR3 si TVR InfoTelespectatorii din intreaga tara vor avea in curind un post care va emite programe axate pe comunitati si evenimente de interes regional, precum si un canal cu informatii utilitare. Postul national de televiziune a primit marti din partea CNA licentele de satelit pentru TVR3 si TVR Info. La nivelul tuturor studiourilor regionale se lucreaza deja pentru primul dintre acestea, gindit „sa reconstituie imaginea de ansamblu a Romaniei reale, dupa modelul «puzzle», reflectind in primul rind problemele comunitatilor, dar oferind si informatii folositoare acestora“, dupa cum au precizat reprezentantii TVR pentru monitorul. Nu vor lipsi din grilele celor doua posturi nici programele de divertisment. La Cluj se pregatesc productii pe teme culturale si transmisiuni de spectacole si evenimente desfasurate in judet.In vizor, campaniile electorale„TVR Cluj va avea o contributie similara cu cea a celorlalte studiouri teritoriale, punind la dispozitia TVR3 atit productii dedicate canalului, cit si productii difuzate pe Studioul Teritorial TVR Cluj. De asemenea, se vor realiza duplexuri din tara la care TVR Cluj va contribui din plin“, adauga oficialii TVR. „Prin intermediul TVR 3 cetatenii vor putea fi mai bine informati cu privire la campaniile electorale“, adauga acestia. Potrivit unor surse din cadrul studioului clujean, se fac eforturi in cadrul institutiei pentru acest proiect. In ceea ce priveste TVR Info, acesta a fost descris ca „un canal cu acoperire nationala care va transmite informatii utilitare – meteo, trafic auto, feroviar si aerian, mediu, sanatate, informatii bancare“.Investitii de 10 milioane de leiAmbele se vor baza pe „resursele tehnice si umane deja existente, completate de achizitii, mai ales in materie de echipamente“, fiind alocate in bugetul pe 2008 resurse „pentru crearea retelei de corespondenti si a unor mini-studiouri teritoriale locale in resedinte de judet“ si „sume destinate modernizarii studiourilor teritoriale“. „Insumat, pentru aceste investitii, TVR are la dispozitie in jur de 10 milioane de lei. Pina la organizarea concursurilor pentru posturile de directori, cele doua canale vor fi conduse de coordonatori de proiecte, care vor fi desemnati in perioada imediat urmatoare“, mai precizeaza reprezentantii TVR.
Prefectul Ilie Mitea i-a luat din nou la rost pe directorii deconcentratelorNu au lipsit nici comentariile la adresa primarilor si directorilor de scoli din judet, care au ingreunat absortia fondurilor trimise de Guvern. „Trei luni de zile am lucrat in Directia Agricola Sibiu. Puteai sa te imbolnavesti in fiecare clipa de orice boala. Sint foarte nemultumit de acest aspect din judet. Oamenii si-au pastrat locurile. In urma lor, potopul", si-a amintit, ieri, prefectul, la finalul prezentarii unui raport privind ameliorarea si conservarea solului, sustinut de Ilie Farca, directorul adjunct al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR). Reprezentantul Guvernului crede ca in DADR nu s-au facut prea mari schimbari dupa Revolutie. Directorul Farca a vrut sa raspunda replicilor prefectului, dar nu i s-a permis. Dupa ce Mitea si-a varsat supararea, l-a sfatuit pe seful directiei sa refaca raportul si a promis ca va face o analiza a activitatii institutiei. Primarii si directorii, principalii vinovatiPrezenta la sedinta Colegiului Prefectural, inspectorul general Christine Manta Klemes a prezentat o situatie a absortiei fondurilor pentru reabilitarea scolilor. Potrivit raportului, Guvernul a alocat, in 2007, suma de 40.970.000 de lei. Procentul mediu de cheltuire a fondurilor este de 98,16 la suta. Prefectul a pus scandalul de anul trecut, cind Sibiul era printre ultimele judete ca nivel de cheltuire a banilor, pe seama neintelegerilor intre primari si directorii de scoli. „Avem primari foarte zelosi care, desi nu au terminat nicio facultate, vor sa se impuna, sa-i demonstreze celui cu scoala ca are experienta vietii. De obicei, directorii ii lasa in pace pe primari. Dar tot ei pica. Cum a fost si cazul de la Arpasu", a afirmat Mitea. Vasile Crisan, directorul Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu a avut de obiectat in privinta culorilor „tipatoare" in care au fost zugravite unele din scolile reabilitate si a afirmat ca aceste culori nu se potrivesc deloc cu patrimoniul cultural al localitatilor. Pe intelesul tuturorLa finalul sedintei, prefectul a tinut sa le explice tuturor directorilor de deconcentrate ca „e important sa-si vada de treaba, si nu sa se intrebe cit timp va mai fi Ilie Mitea prefect". Desi nu a pronuntat cuvintul „alegeri", Mitea s-a facut bine inteles de toti cei prezenti.Ilie Mitea l prefect Sibiu„Simt ca toata lumea e mai atenta la ce va fi decit la ce este. Sa nu credeti ca sint foarte preocupat de ce va fi. Nu vreau sa fiti prinsi de val, pentru ca aveti de lucru in serviciile dumneavoastra"
Din analiza bilantului activitatilor economice pentru anul trecut in comuna Bucium, se poate deduce cu usurinta ca acestea au fost concentrate pe doua domenii: reabilitari la patrimoniul existent si asigurarea dezvoltarii comunei in perspectiva ce o deschide sansa accesarii de fonduri europene nerambursabile. Reabilitari cu valoare de noutateCum fondurile europene inca sint un fel de “Fata morgana”, administratia locala nu isi poate permite doar sa viseze la proiecte mari, primarul comunei, iar David Sorinel Amariei spune ca trebuie sa foloseasca toate mijloacele pentru a asigura o functionalitate civilizata pe cit posibil, pentru prezent si perspectiva apropiata. De aceea, din bugetul destul de slab, specific in general localitatilor de munte, fara resurse financiare nici macar la nivelul subzistentei, s-a incercat anul trecut realizarea, in primul rind, a unor lucrari de urgenta si maxima utilitate pentru locuitorii comunei. Cum specificul geografic al comunei este unul montan, cu cea mai mare parte a drumurilor pietruite sau de pamint, primarul Amariei spune ca a avut in atentie intretinerea acestora in asa fel incit locuitorii sa aiba acces la locuintele si la terenurile ce le detin in proprietate. In cursul anului trecut s-a reusit pietruirea a 3 dintre drumurile importante ale comunei: Lupulesti-Poieni-Valea Negrilesei, Gura Izbitei-Izbicioara si pe Valea Abruzel, drumuri pe care a fost administrata piatra concasata si cilindrata pe o lungime de peste 7 kilometri, iar pentru evitarea spalarii acestora de apele pluviale, au fost decolmatate si santurile de la marginea lor.Tot la capitolul reabilitari au fost incluse si doua unitati scolare ale localitatii. In Bucium Sat a fost schimbat acoperisul la cladirea veche, au fost construite grupuri sanitare in incinta scolii, cu fosa septica ce permite utilizarea apei curente. Lucrari mai de amploare au fost efectuate la Scoala cu clasele I-IV din Bucium Sasa. Aici a fost facuta reabilitarea termica a cladirii, prin instalarea de usi si geamuri termopan, a fost instalata centrala termica pentru incalzirea centralizata a scolii, au fost facute zugraveli interioare si exterioare, a fost introdusa apa curenta, au fost construite grupuri sanitare cu fosa septica si a fost revizuit acoperisul cladirii. Cum se poate vedea, intr-o buna masura, aceste reabilitari inseamna de fapt o noutate de mare importanta pentru unitatile scolare si pentru cei care le folosesc.Un prim pas spre 2 milioane de euroPentru viitorul localitatii, in cursul anului trecut, au fost intocmite la Bucium mai multe studii de fezabilitate, ceea ce constituie o prima conditie pentru accesarea de fonduri europene. Valoarea totala a obiectivelor vizate de 4 proiecte se ridica la suma de 2 milioane de euro. Cea mai mare lucrare ar fi realizarea unui sistem centralizat de alimentare cu apa si canalizare pentru satele: Valea Sesii, Bucium, Ciuculesti, Vilcea, Izbita si Coleseni, lucrare a carei valoare este de 1,2 milioane de euro. Peste 350.000 euro este valoarea construirii Centrului cultural Bucium, iar reabilitarea drumului Comunal DC 117, pe traseul Valea Sesii-Detunata-Jurcuiesti ar necesita o finantare de circa 280.000 euro. Mai este vizata reabilitarea Scolii cu clasele V-VIII Ion Agirbiceanu, a carei valoare se ridica la alte 100.000 euro, iar procurarea unui utilaj buldoexcavator in jur de 70.000 euro. Toate aceste fonduri, dupa promovarea proiectelor, ar urma sa fie atrase din fonduri puse la dispozitie de Banca Europeana de Investitii, spune primarul comunei, Sorinel Amariei.
Date fiind conditiile atmosferice de adevarata primavara, corelate cu situatia precara existenta in multe localitati ale judetului, din punct de vedere gospodaresc, si cu numarul mare de persoane beneficiare de ajutor social sau fara nici o sursa de venit existente in judet, am incercat sa aflam in ce masura, pentru anul in curs, primariile, in special cele din localitatile rurale, au facut demersuri pentru a folosi forta de munca disponibila la lucrari edilitare locale. Bune oportunitatiConform Legii nr. 76 din 2002 privind asigurarile sociale de somaj, primariile au posibilitatea sa solicite alocari de fonduri prin transferul din bugetul asigurarilor de somaj catre bugetele locale pentru finantarea unor programe de ocupare tempora a fortei de munca locale. Din astfel de fonduri pot fi platite salariile muncitorilor angajati la nivelul venitului minim garantat in proportie de 75 la suta, iar din fondurile bugetului local se suporta doar un sfert din acestea, pe perioada de vara-toamna, in timp ce pentru sezonul rece cheltuielile se suporta in intregime din fonduri bugetare. Aceasta prevedere legala ofera oportunitati cu dublu efect benefic pe plan local. Pe de o parte se pot crea sansele unor locuitori ai satelor fara un loc de munca sa obtina un venit pentru o perioada, dar constituie un bun prilej pentru administratia locala sa foloseasca acest personal la executarea unei arii foarte largi de lucrari de interes local, cum ar fi: la intretinerea drumurilor locale, ecologizare cursuri de apa sau spatii verzi, decolmatat vai sau rigole, curatat pasuni, lucrari de intretinere si reparatii la cladiri aflate in administrarea localitatii, etc. Indolenta, nepricepere sau rea intentieFiecare localitate are astfel de lucrari de executat si, in cea mai mare parte, exista deficiente la acest capitol, dar, in foarte multe cazuri, constatam o atitudine de neinteles a primarilor pentru a face ceva, macar atunci cind sansa exista. Am solicitat de la AJOFM Alba date cu privire la numarul de solicitari de fonduri din aceasta sursa. Din situatia primita constatam ca, din totalul de 78 localitati ale judetului, pina in prezent, au solicitat 41 primarii. Aceasta, in conditiile in care conducerea AJOFM Alba nu a stat in asteptare, ci a transmis fiecarei primarii o comunicare in care erau explicate prevederile legale. Unele au ignorat pur si simplu mesajul, altele au transmis niste raspunsuri de-a dreptul aberante. Bunaoara, primarul comunei Farau, una cunoscuta cu suficient de multe probleme, spune ca, “pe raza comunei noastre nu exista programe care sa aiba ca scop ocuparea temporara a fortei de munca”. Se vede clar ca primarul de aici nici macar nu a fost curios sa citeasca adresa primita, caci de faptul ca nu ar pricepe ne indoim, acesta fiind de profesie inginer. El nu a inteles ca tocmai primaria trebuia sa intocmeasca acel program. Sub semnatura primarilor de la Ighiu si Sibot se comunica faptul ca aceste primarii “nu intentioneaza sa angajeze personal din rindul somerilor”. Asemenea raspunsuri ne scutesc de orice alte comentarii, dar ce anume le motiveaza este imposibil de inteles. Sanse pentru 500 de oameniPe baza solicitarilor existente la AJOFM, in bugetul institutiei pentru acest an a primit aceasta destinatie suma de 1.500.000 lei (15 miliarde lei vechi). Deoarece necesarul estimat pentru anul in curs este undeva dublu fata de suma primita de judetul Alba, conducerea AJOFM a inaintat la Agentia Nationala solicitarea suplimentarii sumei pina la nivelul a 3.000.000 lei, iar Institutiei Prefectului o adresa prin care se solicita sprijin in acest sens. Din aceste fonduri, cu contributia pentru plata diferentei de 25 la suta din bugetul local, la nivelul judetului pot fi angajate circa 500 persoane pentru perioade cuprinse intre 2 si 12 luni. Cei care fac vechimea minima prevazuta de lege pot beneficia ulterior angajarii si de ajutorul de somaj. Trebuie doar ca cineva sa gindeasa in folosul localitatii si a cetateanului. Daca nici in anul cind acestuia ii este cersit votul pentru un nou mandat, atunci cind?
Campionatul Ligii 1 la fotbal in sala a continuat cu meciurile etapei a XVI-a. Pe linia evolutiilor ascendente, clujenii de la CFF Clujana i-au invins cu scorul de 6-3 (3-2) pe cei de la Futsal Municipal Resita, cu care au facut rocada in clasament. A fost al treilea succes consecutiv al echipei pregatite de Cristian Dulca, acesta redebutind in echipa pe care o antreneaza. „La inceput i-am tratat «de sus», iar la 4-3 am avut chiar emotii. In final, insa, diferenta de valoare si-a spus cuvintul. Sper sa continuam seria buna si la Galati, United nu ne-a batut niciodata pina acum si sper sa nu o faca nici acum“, a declarat pentru monitorul Cristian Dulca. In meciul cu resitenii au punctat Sergiu David (2), Cioara, Craciun si Gabor, clujenii beneficiind si de un autogol al oaspetilor. Alte rezultate: Moldocor Piatra Neamt – United Galati 8-3, Quasar Deva – Poli Timisoara 0-8 si Futsal Municipal Constanta – Futsal Municipal Ciuc 3-6. Meciurile ACS Odorheiu Secuiesc – Futsal Club Craiova (in tur: 3-0) si City’us Tirgu-Mures – FC CIP Deva (2-2) au fost aminate pentru 12 martie, echipele avind jucatori la nationala care joaca in acest sfirsit de saptamina in cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din Brazilia. Jocurile rundei a XVII-a se vor disputa dupa cum urmeaza: duminica, 2 martie, vor avea loc meciurile FM Ciuc – Moldocor (4-2), United – CFF Clujana (5-10), FM Resita – Quasar (2-4) si FC Craiova – City’us (4-3), iar miercuri, 5 martie, sint programate intilnirile FC CIP – FM Constanta (6-1) si ACS Odorheiu Secuiesc – Poli Timisoara (1-0).
Sarbatorim astazi un moment foarte important pentru sistemul de protectie a cetatenilor din Romania, mai exact 75 de ani de la infiintarea Protectiei Civile. Daca la inceputurile existentei sale, protectia civila era mai degraba un un mecanism de protejare a populatiei in principal impotriva atacurilor aeriene, astazi angajatii sai sint alaturi de cetateni in cele mai diferite situatii. De la inlaturarea efectelor unor fenomene naturale periculoase cum sint furtunile, inundatiile si canicula, la cutremure sau poluari accidentale, Protectia Civila este o prezenta de baza. Colaborind permanent cu autoritatile si institutiile publice cu rol in identificarea si monitorizarea factorilor de risc, precum si cu operatorii economici care reprezinta surse de risc, Protectia Civila si-a definit si isi conserva rolul deosebit de important in gestionarea situatiilor de urgenta.Protectia Civila este, astazi, la aniversarea a 75 de ani de existenta, rezultatul unei evolutii coroborate cu adaptarea la realitatile prezentului.Adresez pe aceasta cale felicitari Protectiei Civile in acest moment aniversar si imi exprim speranta ca isi va continua activitatea cu rezultate cel putin la fel de bune, asigurindu-va de intregul sprijin al autoritatilor locale pentru indeplinirea misiunii dumneavoatra.La multi ani!Primarul Municipiului SibiuKlaus JohannisMesajul sefului Inspectoratului de Politie al Judetului Sibiucu ocazia aniversarii Zilei Protectiei Civile din RomaniaSefului Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Cpt.Dumitru Croitoru" al judetului Sibiu, Domnul colonel Florian ChioarStimate domnule inspector sef, In aceste momente emotionante, de bucurie din viata cadrelor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Cpt.Dumitru Croitoru" al Judetului Sibiu, prilejuite de sarbatorirea Zilei Protectiei Civile din Romania si a aniversarii a 75 de ani de la atestarea documentara a Protectiei Civile, imi revine onoarea si deosebita placere sa va adresez calde si respectuoase felicitari din partea comenzii inspectoratului si a intregului personal din institutia noastra.Va asiguram de intreaga noastra disponibilitate pentru extinderea si amplificarea colaborarii fructuoase existente si admiram rezultatele pe care le-ati obtinut in urma transformarilor organizatorice, structurale si conceptuale, prin care ati reusit sa ridicati profesia la rangul de maiestrie.Personalul Inspectoratului de Politie al Judetului Sibiu va apreciaza profesionalismul, va impartaseste bucuria si va adreseaza rugamintea sa primiti urarile noastre de sanatate, de impliniri personale si profesionale, precum si multa putere de munca in activitatea de mare raspundere ce o desfasurati permanent pentru salvarea vietii si avutului cetatenilor, in situatii nefericite pricinuite de stihiile naturii.La multi ani !In numele comenzii inspectoratului, Seful Inspectoratului de Politie al Judetului SibiuSubcomisar de politie, Lucian MUNTEAN.Mesajul sefului Inspectoratului de Jandarmi Judetean Sibiu cu ocazia aniversarii Zilei Protectiei Civile din RomaniaDragii nostri, cu onoare, placere si deosebit respect, adresez in numele personalului inspectoratului, sincere felicitari, dumneavoastra, bravi si stimati „aparatori ai proprietatii private si ai vietii".Aniversarea Zilei Protectiei Civile, ne ofera placutul prilej de a ne exprima, inca o data, inalte aprecieri, sincera pretuire si numai ginduri bune la adresa dumneavoastra; pentru profesionalismul manifestat zi de zi, pentru spiritul de sacrificiu si pentru sarcina grea ce va revine, cu atit mai mult cu cit va achitati atit de bine de aceasta spre garantarea linistii noastre cotidiene!Asociez acestor ginduri, convingerea unei fructuoase colaborari si pentru viitor, alaturi de un calduros: LA MULTI ANI!Dumnezeu sa va ajute!Inspector Sef al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Sibiult.col. Costel DOGARU
Preturile la tigari s-ar putea majora cu 30-40% daca acciza va fi majorata la 65 de euro pentru mia de tigari, masura ce poate genera triplarea comertului ilegal de tigari, a declarat, ieri, directorul general al JTI Romania Martin Southgate. Fara cuvinte, nu mai este nimic de spus. Se cred foarte destepti, dar, in fond, sint prosti. Asa se ajunge sa se faca bisnita si comert ilegal. C. B., Alba IuliaNe miram de ce se fac atitea afaceri sau comert ilegal. A cui este vina, a domnilor care ne conduc, ei ne pun in situatii nu tocmai usoare. L. V., Alba IuliaMa intreb ce cistiga cu atitea scumpiri acest guvern care ne conduce, acum si la tigari. Miine ce vor mai scumpi? Sintem plini de dezamagiri, dar cine ne mai baga in seama. B. O.,Alba IuliaEu sint fumator si, sincer, nici in strainatate nu sint scumpe tigarile in raport cu salariile de acolo. La noi in raport cu salariul tigariile sint foarte scumpe. Cei din guvern cred ca nu stiu calcula sau se fac ca nu stiu.M. F., Alba IuliaProstia domnilor de la conducere cred ca depaseste orice limita. Acum se leaga de tigari, nu mai stiu ce sa scumpeasca. Toate aceste scumpiri, fie ele la tigari, deranjeaza foarte tare.G. H., Alba IuliaCine este fumator va suporta o cheltuiala in plus, adica o scumpire in plus, dar ce importanta are? La atitea scumpiri o mai suportam si pe asta, desi nu e usor. V. A., Alba IuliaEu sint fumator si nu am de gind sa ma las ca asa vor domnii guvernanti. O sa le reduc, dar de lasat nu. Cu aceasta scumpire, daca se va face, nu vor pierde doar cei ce sint fumatori, va pierde si statul, comertul ilegal va inflori. D. J., Alba IuliaClar ca se gindesc sa le scumpeasca, cum sa scape ceva sa nu fie scumpit, doar atit stiu. O sa trecem peste toate aceste scumpiri si o sa scapam de acest guvern mizerabil. R. T., Alba Iulia
In aceasta saptamina, Teatrul „Gong" din Sibiu va invita sa vizionati spectacolul „cenusareasa", dupa Ch. Perrault si Fratii Grimm. Scenariul si regia ii apartin lui Dan Handoreanu. Spectacolul va vea loc in zilele miercuri 27 februarie, de la ora 10 si duminica, 2 martie, de la ora 11. Spectacolul va avea loc la sediul teatrului, iar pretul biletului este de 4 lei. Expozitii la CNM „Astra" „Din cultura si arta popoarelor lumii"Functioneaza ca expozitie de baza a Muzeului de Etnografie Universala „Franz Binder" si prezinta, intr-un format antropologic modern - pornind de la bogatul material ilustrativ si patrimonial pe care muzeul il detine - citeva din gesturile fundamental umane care definesc trairea sociala, istorica, economica, culturala si spirituala a omului. Aceasta expozitie pot fi vizitata, in cadrul Muzeului de Etnografie Universala „Franz Binder" din Piata Mica nr. 11, de Marti pina Duminica intre orele 9.00 - 17. 00. „Comunitatea armenilor din Dumbraveni. Istorie si cultura" La debutul lui 2008, declarat de UNESCO „Anul European al Dialogului Intercultural", Complexul National Muzeal „Astra" realizeaza un prim demers de readucere in centrul atentiei publicului a valorilor materiale si imateriale definitorii pentru minoritatea armeana din Dumbraveni, cu amprente esentiale in procesul complex de evolutie socio-culturala si istorica a Transilvaniei. Continutul de inedit al expozitiei rezida, prioritar, in piesele reunite in urma investigatiilor de teren. Este vorba de vesminte preotesti, tipic armene, obiecte de cult, dar si de uz casnic, edificatoare in a reda pulsul specific al unei comunitati, dar si in a schita configuratia ei spirituala complexa. Expozitia cuprinde si documentele de arhiva ce demonstreaza relatiile economice si administrative privilegiate ale orasului cu imparateasa Maria Tereza. La fel de relevante sint si fotografiile ce surprind aspecte de arhitectura, secvente de viata privata, caracteristici antropologice, tipologia lacaselor de cult.
In alte judete, icoanele din clase sint pretexte pentru acuzatii de discriminare religioasaIn urma cu doi ani, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) a cerut Ministerului Educatiei si Cercetarii sa reglementeze „afisarea simbolurilor religioase doar in cursul orelor de religie sau in spatiile destinate exclusiv invatamintului religios", care aduce atingere libertatii religioase, garantata de stat prin articolele 29 si 30 din Constitutie. La aceasta problema s-a ajuns dupa ce un profesor din Buzau a cerut CNCD sa retraga obiectele de cult din scoli, pe motiv ca fiica sa este discriminata religios. Totusi, pina nu se va da o lege clara in acest sens, conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Sibiu afirma ca problema pastrarii icoanelor in scoli depinde de elevi si parinti. „Inspectorii de specialitate au mers pe teren si nimeni s-a plins de existenta icoanelor. Pina nu apare o reglementare clara in acest sens, existenta icoanelor in scoli va fi hotarita de elevi si parinti", arata Dorel Baila, purtator de cuvint al ISJ Sibiu.Decizie deplasataConducerea Sindicatului Invatamintului Preuniversitar Sibiu considera ca scoaterea icoanelor din scoli este „ceva deplasat". Potrivit liderului Teodor Firtonea, nu religia este problema in scoli si crede ca trebuie ajuns la o conventie intre culte. „Ar trebui ca in scoala primara sa se invete notiuni elementare de religie, apoi sa se faca istoria religiilor. Trebuie lasat elevul sa aleaga si mi se pare deplasat sa decida cineva sa se scoata icoanele din scoli, trebuie lasat la latitudinea elevului. Ma mult, trebuie sa se ajunga la o conventie intre culte", sustine Firtonea.„Nimic fara Dumnezeu"La alte scoli, nu exista doar icoane in scoli, ci chiar se desfasoara proiecte religioase. Este vorba despre Scoala „Regina Maria" din Sibiu care are un proiect „Nimic fara Dumnezeu", Proiectul se va desfasura pe perioada intregului an si va urmari toate sarbatorile notate cu rosu in calendarul ortodox, cu activitati comune la care vor lua parte elevii, preotii, profesorii si parintii, atit in biserica cit si in scoala. Directorul adjunct Mihai Frincu crede ca proiectul reprezinta un model educational care va fi apreciat atit de liderii Bisericii Ortodoxe Romane, cit si de conducerea Ministerului Educatiei.Biserica in liceuDaca unii liceeni au radio in scoala, elevii de la Grupul Scolar de Constructii si Arhitectura „Carol I" din Sibiu asculta slujbe in pauza, deoarece in incinta liceului functioneaza o biserica. Piatra de temelie a constructiei a fost pusa de regele Carol al II-lea, in urma cu peste 70 de ani. Preotii tin slujbe miercurea, vinerea si duminica, dar biserica este deschisa zilnic, pentru oricine doreste sa se roage.
La liceul din Alba Iulia au fost prezenti, la prezentarea primului Centru de Documentare si Informare, deschis in Romania, in 2000, directorul adjunct al Centrului National de Documentare Pedagogica, Jerome Bertonache, si Mirulle Lamouroux, directoarea serviciului documentar al CRDP de la Academia din Versaille. Acestia au avut o intrevedere cu directorul Colegiului National “Horea Closca si Crisan”, Valer Cerb, cu reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Judetean Alba si cu documentaristul Centrului de Documentare si Informare, Geta Badau. Realizari Dupa sapte ani de cind exista Centrul de Documentare si Informare al Colegiului National “Horea Closca si Crisan”, rezultatele proiectului “Educatia pentru informatie in mediul rural si defavorizat” au fost vizibile. In discutiile purtate cu delegatia franceza, au fost evidentiate mai multe realizari, atit in plan administrativ, cit si in ceea ce priveste schimbarea mentalitatii liceenilor si a profesorilor. Din punct de vedere al gestionarii materialelor, s-au prezentat investitiile cele mai recente in ceea ce inseamna mobilier, dar si fond didactic. Un atu al acestui CDI este integrarea bibliotecii traditionale in cadrul noii structuri. Partii franceze i-a fost prezentata si utilitatea acestui CDI care raspunde si nevoilor elevilor, dar si nevoilor profesorilor. “Ceea ce ne demonstreaza ca am facut progrese si in schimbarea mentalitatii cadrelor didactice si a elevilor este insasi modul de exprimare. Nu se mai spune acum <<merg la biblioteca, ci merg la CDI>>”, a explicat directorul Colegiului National “Horea Closca si Crisan”, Valer Cerb. Formare de formatoriJudetul Alba a fost unul dintre cele cinci centre initiale unde s-a incercat implementarea Centrelor de Documentare si Informare, iar datorita rezultatelor notabile obtinute in cei sapte ani de cind exista, poate fi considerat si un centru de referinta. Documentaristii de la centrele din Colegiul National “Horea Closca si Crisan” si de la Scoala din Vintu de Jos, sint formatori pentru alti bibliotecari sau profesori care doresc sa se instruiasca in metodologii care vizeaza modul in care pot fi indrumati elevii, dar si cadrele didactice, pentru a obtine rezultate scolare, a invata cum sa invete.
O plimbare de relaxare la Paltinis s-a transformat intr-un cosmar pentru doua tinere. Fetele, in virsta de 20, respectiv 22 de ani, s-au lasat furate de peisaj si au pierdut notiunea timpului. Le-a apucat orele tirzii prin statiune, iar cind au vrut sa se intoarca in Sibiu, au ales o scurtatura necirculata, un drum laturalnic, in speranta ca asa vor economisi timp. S-au inselat. Drumul era acoperit cu zapada si gheata, iar masina fetelor, o Dacie Nova neechipata pentru circulatia pe timp de iarna, a ramas inzapezita undeva in zona Ocolului Silvic. Tinerele au incercat sa se descurce cu forte proprii, insa nu au reusit. In jurul orei 2 noaptea, au cerut ajutor pe 112.Operatiunea „deszapezirea"Apelul tinerelor a fost preluat de lucratorii din cadrul Postului de Jandarmi Paltinis. Patrula de jandarmi aflata in serviciul de mentinere a ordinii publice in statiunea Paltinis a sarit imediat in ajutorul fetelor. Insa misiunea s-a dovedit a fi cam dificila chiar si pentru ei. Masina patina pe gheata. Nu era chip s-o miste. In cele din urma, dupa aproape o ora si jumatate de tentative esuate, jandarmi au reusit, cu ajutorul unor fringhii sa miste masina din zona de gheata si zapada. Fetele s-au intors tefere in Sibiu, dar nu inainte de a fi legitimate de jandarmi, care voiau sa se asigure ca povestea pe care au spus-o cele doua a fost adevarata. Comerciant amendatJandarmii de la Paltinis au mai avut de lucru, zilele trecute, nu doar cu tinere ratacite pe carari laturalnice, ci si cu vinzatori dubiosi. oamenii legii au depistat in statiune un tinar de 21 de ani, din judetul Mures, care purta doua genti tip diplomat pline cu tot felul de cutite, satire si furculite pentru gratar. Tinarul a spus ca incerca sa le vinda turistilor care poposeau in statiune. Planurile lui au fost date insa peste cap. „Tinarul a fost sanctionat contraventional cu suma de 1.000 de lei, conform Legii 12/1990, privind protejarea populatiei impotriva actelor de comert ilicit. De asemenea, produsele pe care le avea asupra lui au fost confiscate", a declarat locotenentul Alexandru Costea, purtator de cuvint al Jandarmeriei sibiene.
Un copil de numai 10 ani a ajuns in spital, din cauza unui sofer neatent. Accidentul s-a produs in cursul zilei de marti, in municipiul Medias. Soferul unui autoturism marca Volkswagen, grabit sa ajunga la servici, a ignorat panourile de avertizare pentru trecere de pietoni si nu i-a acordat prioritate unui baietel, angajat regulamentar in traversarea strazii. Din fericire soferul nu avea viteza foarte mare, astfel incit copilul a suferit doar rani usoare. Soferul a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost negativ. Cu toate acestea soferul este cercetat de catre politistii medieseni si urmeaza sa dea socoteala in fata legii pentru fapta sa. (M. L.)
„Atentie la UTA!“Antrenorul Universitatii Cluj pregateste la intensitate maxima intilnirea cu UTA AradIn etapa a XII-a a campionatului, Universitatea Cluj a reusit singura sa victorie din turul campionatului, tocmai in fata Stelei. Continuarea a fost, insa, dezamagitoare, echipa terminind prima parte a sezonului in postura dezonoranta de codasa a Ligii 1. Infringeri la Buzau, CFR Cluj si acasa cu Unirea Urziceni plus patru egaluri cu contracandidatele la evitarea retrogradarii, Farul, Piatra-Neamt, Poli Iasi si Pandurii Tirgu Jiu. Succesul in fata Stelei, ceea ce s-a crezut a fi un imbold pentru gruparea „Sepcilor rosii,“ s-a dovedit in final un fiasco. Ei bine, simbata trecuta, Universitatea a reusit o victorie, nu asemanatoare, ba chiar mai surprinzatoare decit cea in fata Stelei. „Studentii“ au batut Rapidul. Un nou succes se lasa acum asteptat, la orizont aflindu-se colega de suferinta UTA Arad. De mentionat ca echipa „banateana“ a administrat la rindul ei o infringere Rapidului in acest campionat. Ramine de vazut daca noua echipa a Universitatii va gestiona mai bine victoria din fata Rapidului decit a facut-o vechea echipa cu succesul din fata Stelei in etapa a XII-a.„Jucatorii sint constienti de importanta meciului“Alpar Meszaros, tehnicianul debutant in Liga 1 etapa trecuta, va sustine primul test in fata propriilor suporteri. Emotii firesti, in conditiile in care asteptarile fanilor nu permit nici un pas gresit. Victoria cu Rapidul a redat deopotriva galeriei si echipei „studentesti“ increderea risipita in prima parte a campionatului la Urziceni, Mioveni, Galati sau Buzau. Meszaros crede in salvare, mai ales dupa inceputul bun de retur, insa ramine cu picioarele pe pamint. Vorbeste calm, cumpatat si crede in forta echipei sale. „Oriunde exista riscul ca fotbalistii sa-si trateze cu superficialitate adversarul. Nu cred ca se va repeta scenariul din tur dupa succesul din fata Stelei. Jucatorii sint constienti de programul dificil care ne asteapta, sint profesionisti si am mare incredere in ei“, spune „Meszi“. Acesta nu ezita sa traga si un semnal de alarma in privinta adversarilor de la UTA: „Partida cu UTA va fi mult mai dificila decit jocul impotriva Rapidului. Meciurile de acasa sint mai grele, pentru ca trebuie sa construiesti. UTA se va inchide si nu vom avea multe spatii. Cine crede ca vom cistiga cu 5-0, bazindu-se pe rezultatul de la Rapid, se insala amarnic. Avem un program normal de pregatire. Speram sa aducem jucatorii la forma maxima pina la ora jocului si sa obtinem un rezultat bun“, a adaugat tehnicianul.
Un carutas din Brateiu era sa plateasca cu viata ignoranta de a nu-si semnaliza atelajul. Omul, in virsta de 42 de ani, a iesit seara, in jurul orei 19, cu caruta nesemnalizata pe DN 1, iar inevitabiulul s-a petrecut. Soferul unui Renault, care se deplasa in aceeasi directie cu caruta, nu a observat atelajul si l-a acrosat. In urma impactului, barbatul care conducea caruta a fost aruncat in afara partii carosabile, insa, din fericire, a scapat doar cu citeva rani usoare. Politistii ajunsi la fata locului au demarat cercetarile si au descoperit ca, pe linga faptul ca nici atelajul si nici conducatorul sau nu aveau mijloacele de semnalizare specifice, carutasul era foarte baut. Avea o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur in aerul expirat. Politistii continua acum cercetarile, pentru a stabili incadrearea juridica a faptei. (M. L.)
Echipa pirotehnica din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al judetului (ISU) Sibiu a ridicat ieri de pe raza judetului doua proiectile. Primul obuz a fost gasit in albial unui riu din localitatea Bazna. Era vorba despre un proiectil perforant de 76 de milimetri, trecut prin gura de foc. Pe cind se deplasau la aceasta prima interventie, lucratorii din cadrul echipei pirotehnice au mai primit un apel, de aceasta data din localitatea Rasinari. Niste lucratori care sapau la fundatia unei case au gasit un proiectil de artilerie de 60 de milimetri. Pirotehnistii au ridicat proiectilul de la Bazna, apoi au mers dupa cel din Rasinari. Ambele au fost transportate in conditii de siguranta la sediul ISU si urmeaza a fi distruse. Pina la sosirea echipei pirotehnice, zonele in care au fost gasite proiectilele au fost asigurate de catre politisti. (M. L.)
Pentru ca si strazile din cartiere au nevoie de reparatii si pentru ca primavara a venit mai repede, municipalitatea a decis sa inceapa, din aceasta saptamina, lucrarile la alte doua strazi din oras. Este vorba despre strazile Nicolae Iorga si Victor Hugo. Cum lucrarile de pe Hugo au inceput de ieri, strada a fost deja inchisa circulatiei auto. Lucrarile de reabilitare pe aceasta strada includ refacerea retelei de apa si reabilitarea structurii rutiere si a trotuarelor. Strada Victor Hugo face parte din pachetul de strazi Calea Dumbravii - Bulevardul Vasile Milea - Stefan cel Mare, iar antreprenorul care a adjudecat acest contract este SC Hidroconstructia SA. Potrivit reprezentantilor Primariei, termenul de finalizare a lucrarilor este 23 martie. Pina atunci insa, soferii sint sfatuiti sa aleaga ruta ocolitoare Caltun - Bucegi - Moldoveanu - Stefan cel Mare.Sapaturi pe IorgaDesi pe Nicolae Iorga s-a lucrat si anul trecut, de o parte si de alta a noului sens giratoriu, strada este inclusa si in acest an pe lista de investitii a municipalitatii. Sint prevazute lucrari la reabilitarea retelei de apa, a celei de gaz si a infrastructurii stradatele. Iorga va fi inchisa incepind de astazi, pe tronsonul situat intre strada Hipodromului si strada Cernei, care va fi nepracticabil intre orele 9.00 si 18.00. Miine va fi inchis circulatiei tronsonul dintre strada Cernei si Bulevardul Vasile Milea, intre aceleasi ore.
O tinara de 17 ani din localitatea Poiana Sibiului si-a pus parintii si politia pe jar: a fugit de acasa cu un barbat. Marti dupa-amiaza, parintii fetei s-au prezentat la Postul Comunal de Politie din Poiana Sibiului, pentru a reclama faptul ca fiica lor a disparut. Ei le-au povestit politistilor ca tinara plecase in ziua precedenta si a luat cu ea doar cartea de identitate. Din casa nu lipseau obiecte de valoare. Oamenii legii au demarat cercetarile. Cautare disperataDesi copilul lor a plecat de buna voie de acasa, parintii tinerei sint disperati. Ei ii roaga pe toti sibienii care au vesti despre fata lor sa se adreseze politiei, sau sa sune la 112. Tinara se numeste Raluca Maria Totu (foto) si are 17 ani. Are 1.60-1.65 inaltime, 65 de kilograme, par lung, saten, pina la nivelul omoplatilor, ochi caprui, ten inchis si nu are semne particulare. La data disparitiei, era imbracata cu o geaca de fis de culoare alba, blugi de culoare albastra si o vesta de fis de culoare bej.
Hans Christian Habermann, fondatorul Fundatiei Sasilor Transilvaneni, va primi astazi diploma de onoare si cheia orasului, din miinile primarului Klaus Johannis. Ceremonia va avea loc dupa sedinta Consiliului Local, programata la ora 14.00. Habermann a fost numit cetatean de onoare al orasului prin hotarirea Consiliului Local 127 din 2007. Initiativa a apartinut consilierilor locali Hans Klein, Mariannne Fritzmann, Livia Sava, Otilia Man si Ioan Stroie. „Hans Habermann s-a implicat personal, dar si prin fundatie, in mentinerea orasului medieval. A sprijinit financiar evenimentele care se desfasoara in Capitala Culturala Europeana, dar si lucrarile de renovare la muzeul Brukenthal", sint citeva din argumentele invocate, anul trecut, de consilierii locali. Si presedintele Basescu a fost numit, tot in 2007, cetatean de onoare, alaturi de premierul Tariceanu. Seful statului nu a venit insa in Sibiu pentru a primi cheia orasului. (L. C.)
Daca, in timpul vietii, Horea a fost iubit doar de ai sai, dupa moarte contributia la istoria neamului pe care l-a condus a inceput incet sa fie recunoscuta si omagiata. Astfel ca, pentru prima data in cei 223 de ani scursi de la moartea eroului, autoritatile locale si-au amintit de rolul lui Horea. La mare pretLa evenimente au participat cu mindrie si emotie citeva sute de persoane, intre care toti liderii administratiilor locale din Muntii Apuseni, ÎPS Andrei, arhiepiscop ortodox de Alba Iulia, Ion Dumitrel, presedintele Consiliului Judetean Alba, precum si citeva zeci de istorici. Un important sobor de preoti a oficiat o slujba de pomenire a eroului taranimii, fiind inaugurata, cu aceasta ocazie, casa memoriala si dezvelit un bust al marelui erou. In ceea ce priveste casa memoriala, este de remarcat sprijinul administratiei judetene care a contribuit la înlocuirea acoperisului, curatarea, zugravirea, reamenajarea si completarea imobilului de patrimoniu. Tot cu aceasta ocazie a fost sfintita si “Crucea Manciului”, dedicata unuia dintre ostenii locali de frunte care l-a însotit pe Horea în timpul rascoalei. Manifestari emotionanteCorneliu Olar“Este pentru prima data cind craisorul Horea este cinstit asa cum se cuvine acolo unde s-a nascut, a crescut si a luptat pentru oamenii sai. Ne bucuram ca putem sa facem treaba asta, desi se intimpla cam tirziu si le multumim celor care ne-au ajutat si ne-au fost alaturi. Speram ca de acum incolo casa, bustul si toate cele ce evoca personalitatea lui Horea sa fie omagiate cu sfintenie” La reusita manifestarilor si-au dat concursul elevii scolilor generale din comunele Horea si Albac care au prezentat un scurt program de cintece de tulnic pigmentat cu recitarea unor poezii si balade din lirica legata de viata si lupta sociala a motilor. Tot cu aceasta ocazie, au fost lansate doua volume de carte de o mare importanta artistica si istorica - “Misteriile Horii” si “Lumina de sub geana muntelui”. Primarul Corneliu Olar a tinut sa le multumeasca tuturor celor prezenti la evenimente, dar si celor care au ajutat la organizarea manifestarii. De adaugat ca la moment au participat sute de oameni intre care multi batrini si copii, evident emotionati de insemnatatea evenimentului. “Noi am invatat la scoala. Ne bucuram ca se intimpla asa ceva aici, la noi, ca aici trebuia sa fie de la inceput. Este o parte din istoria locului”, a fost de parere Nae Gheorghe. “A fost Craisorul nostru, al motilor si al tuturor romanilor. Trebuie sa pastram memoria lui cu mare pret, caci fara el, astazi, nu am fi fost aci”, a completat Elena Toader. Un strop de istorieEste important de spus ca, in timpurile precedente rascoalei, taranii din zona traiau foarte greu si in permanenta teroare. “Judele fiecarui sat cu doi jurati li se porunceste aspru, sa cerceteze pe locuitorii de sub judecata lor saptaminal, de trei sau cel putin de doua ori pe fiecare, sa le examineze bine casa, preajma casei si sa vada daca nu e strain si daca va fi, si pe gazduit si pe gazda sa-i prinda pe loc si sa-i dea pe mina comisarului regal spre a-si lua pedeapsa. Cei care vor denunta vor avea drept un galben si numele lor va fi secret. Gazduitorul, în schimb, va lua 60 de bite în trei, cite 20 în tirgul de saptamina”, se arata in documentele vremii, cu referire la practicile de urmat. Totul a culminat cu initiativa celor trei conducatori ai rascoalei, Horea, Closca si Crisan, care actionau impotriva nobilimii. “Lucrurile se precipitara si, în ziua de 28 octombrie 1784, Crisan raspindi vestea ca Horea a adus noi porunci de la împarat, îndemnind pe iobagi ca în acea zi sa vie citi mai multi, sau cel putin 4-5 din fiecare sat. Astfel, în ziua de 31 octombrie 1784 se întrunira circa 500 - 600 de tarani iobagi, care aflara ca Horea este împuternicit sa îndrume pe iobagi sa-si hotarasca singuri soarta de a ramine în continuare iobagi sau de a se înscrie graniceri în regimentele împaratesti, scapind de iobagie. Iobagii s-au hotarit pentru scuturarea jugului”, se mai arata in documentele vremii. Intelegind ca rascoala ar putea avea urmari grave pentru imperiu, imparatul Iosif al II-lea a hotarit apoi înabusirea ei. Dupa citeva manevre miselesti de linistire a iobagilor care s-au predat, a urmat asasinarea prin fringerea pe roata, la Alba Iulia, a conducatorilor rascoalei.
Campionatul National Volkswagen la baschet feminin a programat aseara meciurile etapei a XVII-a. Intr-un important meci de clasament, echipa „U“ Trustul CRE a intilnit-o pe cea a Sportului Studentesc, in fata careia s-a impus cu scorul de 84-70 (23-14, 18-18, 17-13, 26-25). A fost un meci interesant, in care viteza si tineretea gazdelor s-au intilnit cu talia si experienta oaspetelor. Conducerea tehnica a formatiei bucurestene a insistat pe formule de echipa cu patru jucatoare inalte, ceea ce a redus considerabil viteza de joc. Impulsionate de cele doua americance, care au jucat „intr-un picior“, adica nerefacute complet in urma unor accidentari, clujencele au etalat un joc variat, conducind permanent pe tabela. Totusi, echilibrul relativ s-a rupt abia in minutul 29, cind ambii tehnicieni ai oaspetelor, „principalul“ Predrag Vasic si „secundul“ Gabriela Mitroi, au primit fault tehnic. Prin aruncarile libere fructificate de Claudia Pop scorul a ajuns la 56-41 si zarurile fusesera aruncate. In final oaspetele le-au pierdut pe sirboaicele Ivana Todorovic si Sanja Zelenovic, ambele eliminate pentru 5 greseli personale, iar rezervele n-au mai izbutit sa se apropie de gazde. Invingatoarele au punctat prin: Phillips (18, 2×3), Cl. Pop (18), Orosz (15, 1×3), Graham (11), Ardeleanu (8, 2×3), Hutanu (8), Giurgiu (4, 1x3) si Morosan (2), cele mai bune marcatoare ale oaspetelor fiind: Dzuver (15), Urse (13), Dragusin (12, 1×3) si Todorovic (10, 1×3). Au arbitrat Cosmin Prisca (Medias) si Alexandru Anica (Tirgoviste), comisar FRB fiind oradeanul Aurelian Niculescu. In urma victoriei asupra Sportului Studentesc, formatia clujeana a urcat pe pozitia a sasea a clasamentului. Simbata „U“ Trustul CRE va sustine un nou examen dificil, victoria fiind obligatorie in disputa de la Oradea cu CSM U. Alte rezultate de aseara: Olimpia Bucuresti – BC Teleorman 66-90, National Iasi – BC ICIM Arad 35-76, Unirea Dej – Rapid CFR Marfa Bucuresti 40-85, CET Govora – CSM U Oradea, CSS-LMK Sfintu Gheorghe – Municipal Tirgoviste 95-37.
Conducerea Executivului judetean va marca, alaturi de reprezentantii altor institutii locale, implinirea a 223 de ani de la martiriul conducatorilor rascoalei taranilor români din Transilvania de la 1785. Momentul comemorativ va avea loc astazi, la ora 13.00, printr-o depunere de coroane ce va avea loc la Obeliscul lui Horea, Closca si Crisan. Ceremonialul va continua, iar de la ora 14.00 va avea loc o ceremonie religioasa ce se va oficia la monumentul de pe Dealul Furcilor.
Caldura din ultimele zile a adus bucurie in sufletul sibienilor, insa, potrivit medicilor, primavara se inregistreaza si o serie de afectiuni. Din cauza frigului iernii, dar si alimentatiei sarace in vitamine, primavara ne putem confrunta cu unele raceli, aparute din cauza imunitatii scazute a organismului, precum si din cauza modificarilor bruste de temperatura. „Afectiunile primaverii sint virozele respiratorii, manifestarile digestive, enterovirozele, pneumoniile si bolile eruptive la copii (varicela, oreionul), apoi hepatita acuta virala de tip A. Dar si alergiile la polen, in special florile de cimp. Mai pot fi alergii de la capsuni, zmeura in sezonul respectiv", arata dr. Victoria Barlutiu, sefa sectiei Boli Infectioase adulti. Afectati de astenieUna dintre cele mai cunoscute afectiuni ale primaverii este astenia. Aceasta se manifesta prin cefalee, palpitatii, nervozitate, scaderea memoriei. Potrivit medicilor, de cele mai multe ori insa, astenia nu vine singura. Odata cu ea se instaleaza adesea si depresia usoara, care se caracterizeaza printr-o continua stare de tristete si pierderea increderii in sine. Totusi, medicii spun ca oamenii nu trebuie sa se sperie, deoarece starea de depresie usoara poate fi legata de schimbarea de anotimp, dar si de o serie de cauze fizice, de la o alimentatie necorespunzatoare sau lipsa exercitiilor fizice, pina la boli de sezon, cum ar fi gripa.
Ceea ce se preconiza a fi un galop de sanatate pentru clujeni a fost, pina la urma, un joc dificil pentru ei, echipa din Rimnicu Vilcea dind o replica consistenta valoroasei sale adversare. Incredibil, dar adevarat, oltenii au pornit cu un 9-0 sec si au condus pina prin minutul 24. Cu Silviu Lupusavei debordant de sigur din spatele liniei de 6,25 m, formatia vilceana s-a distantat la un neverosmil 33-18. Cursa de urmarire a clujenilor s-a terminat in minutul 24, cind tabela indica 45-45. Erau momentele in care Chetreanu l-a scos din joc pe Lupusavei, iar combinatiile clujene au prins consistenta, fiind finalizate cu siguranta. Chiar si asa, BC Vilcea a capotat abia in ultimele 6 minute ale partidei. La 65-62 pentru clujeni, Iheadindu, Buckman si Chetreanu au reusit 3 triple consecutive, dupa care scorul a ajuns la 79-62 si nu mai era nimic de facut. Oltenii i-au pierdut pe sirbii Belanovic si Ilic, eliminati pentru cite 5 greseli personale, iar in final „banca lunga“ a clujenilor a triumfat in fata unui adversar tenace care si-a vindut scump pielea. Scor final: 88-73 (16-20, 17-22, 23-14, 32-17) pentru „U“ Mobitelco, punctele fiind inscrise de: Seals (16, 1×3), Buckman (12, 1×3), Krstanovic (12), Iheadindu (11, 2× 3), Medvedj (10, 1x3), Silvasan (8, 2×3), Chetreanu (6, 1×3), Cuic (6), Lapuste (5) si Popa (2), respectiv: Lupusavei (23, 7×3), Senai (13), Ilic (7, 1×3), Melnik (7, 1×3), Andrei (7), Belanovic (6), Pasca (5, 1× 3), Vasile (3, 1×3) si Mladenovic (2). Au arbitrat Gabriel Dima (Bucuresti), Radu Bucerzan (Timisoara) si Sorin Drugau (Brasov), comisar FRB fiind oradeanul Dragos Oprea. In urma celei de-a treia victorii consecutive, clujenii si-au pastrat locul 4 din clasament. Ei vor evolua simbata la Tirgoviste, in compania nou-promovatei BC. Alte rezultate de aseara: Gaz Metan – BC Tirgoviste 86-68, CSM Leonardo Oradea – CS Otopeni 90-97, ELBA Timisoara – Dinamo 92-81, CSU Asesoft Ploiesti – CSU Atlassib Sibiu 89-90. Meciul BCMUS Arges Pitesti – Rapid Dromeas Bucuresti se joaca astazi, de la ora 18.30, fiind transmis in direct de Telesport.
Pentru sedinta Consiliului local al orasului Cugir, care va avea loc vineri, primarul vine cu propunerea de acordare a doua titluri onorifice de “Cetatean de onoare”. Este vorba despre doi cetateni straini care, in decursul ultimilor ani, au contribuit la rezolvarea unor probleme de ordin material existente la nivel local. Este vorba despre doctor Michele Vidal-Ginestie, din Monpellier - Franta si Enrich Baumgartner, din Wasserburg - Germania. Conform argumentatiei intocmita de primar pentru sedinta de Consiliu local, Michele Vidal-Ginestie a facut din anul 1998 incoace mai multe donatii unor institutii din Cugir, constind in aparatura pentru spital, aparatura si carti pentru scoli, precum si acordarea a 8 burse de studiu pentru 5 elevi si 3 studenti, tineri cu un bun potential intelectual, dar a caror situatie materiala este precara. Pentru aceste burse este alocata lunar suma de 1.540 lei, in timp ce, pentru comunitatea locala, contributia a fost de 15.000 - 20.000 lei anual.Enrich Baumgartner a fost prezent la Cugir incepind chiar din anul 1990, unde a adus pentru spital aparatura, mobilier, materiale sanitare si alimente. Totodata, acesta a avut un rol important in stabilirea relatiilor de infratire intre orasul Cugir cu Wasserburg, infratire finalizata in anul 2006.
Senatorul Dan Sabau isi doreste ca Sibiul sa fie destinatia viitoarei Academii de Tenis a lui Ilie NastaseSenatorul de Braila Dan Sabau i-a facut public o propunere lui Ilie Nastase, presedintele demisionar al Federatiei Romane de Tenis. Vrea ca orasul de pe Cibin sa fie sediul viitoarei academii de tenis. „Unul dintre motivele pentru care domnul Nastase a decis sa-si dea demisia din functia de presedinte al Federatiei Romane de Tenis a fost ca nu a gasit intelegere la autoritati pentru a-si crea academia de tenis pe care si-o doreste. Tocmai de aceea i-am propus sa vina sa o faca la Sibiu, pentru ca aici il putem sprijini in demersul sau", a argumentat Sabau. Stadiu de propunereDeocamdata, ideea lansata de Sabau este doar o propunere. Totusi, senatorul spune ca vrea sa urgenteze acest demers si in zilele urmatoare vrea sa poarte o discutie cu primarul Johannis pentru a pune la punct anumite detalii. „In cel mai scurt timp vreau sa ma intilnesc cu domnul primar pentru a-i prezenta propunerea noastra. Sint convins ca va fi de acord pentru ca daca vom realiza acest proiect vom face un salt foarte important atit pe plan de imagine, cit si pe cel sportiv. Va fi ceva de vis sa avem aceasta academie la Sibiu", este de parere parlamentarul. Vonica este pentruUn alt personaj influent care vrea sa se implice in acest proiect este omul de afaceri Ilie Vonica, patronul Polisano. Acesta spune ca ideea este mai veche, iar acum, cu sprijinul lui Ilie Nastase, ar putea prinde contur intr-un termen scurt. „Crearea unei academii de tenis la Sibiu este un proiect mai vechi. Am facut fel de fel de planuri si idei, dar trebuie sa ne intilnim cu totii si sa facem un proiect mai amplu. Daca domnul Nastase vrea sa faca aceasta academie la Sibiu va fi foarte bine. Deocamdata trebuie sa avem niste date in plus si dupa aceea mai putem dezvolta subiectul, cu ceva mai concret" , a precizat Vonica. Giurgiu jubileazaIdeea construirii acestei academii de tenis nu ii este straina nici antrenorului Ilie Giurgiu. Acesta spune ca stie despre demersurile facute in acest sens si crede ca ideea este extraordinara. „Ar fi ceva de vis sa avem aceasta academie la Sibiu. Am inteles ca sint si unii contestatarii ai ideii, dar n-au nici un motiv sa fie impotriva. Foarte important ar fi sa se faca cu ajutorul Federatiei, pentru ca doar asa pot fi atrasi sportivi de prima mina, care sa reprezinte viitorul Romaniei. Trebuie oferite conditii de cazare, scolarizare si multe alte. Este doar in beneficiul sportului romanesc", sustine antrenorul. Posibile destinatiiPotrivit celor implicati in proiect, o posibila destinatie a viitoarei Academii de Tenis este terenul de la intersectia Soselei Alba Iulia cu strada Vasile Cirlova, unde au fost amplasate fostele terenuri de tenis al fabricii Libertatea. Din cite se pare, singurul inconvenient este pretul prea mare cerut de proprietarii terenului, cifrat la aproximativ 800 de euro pe metrul patrat. O alta destinatie ar mai putea fi terenurile existente linga bazinul Olimpia. Dan Sabau l senator„Academia de tenis se va face pe banii lui Ilie Nastase, dar si noi trebuie sa il ajutam, cu ceea ce putem. Este o idee senzationala si trebuie sa ne implicam in sprijinirea acestui proiect "
Sibiul are deja doi inscrisi la startul Raliului Brasovului, prima etapa din Campionatul National de Raliuri, care va avea loc in perioada 7-8 martie, in orasul de sub Timpa. Primii care si-au depus cererea de inscriere, este cuplul Razvan Trisnevschi, alaturi de Dan Magos. Cei doi vor concura pe un Citroen Xsara si vor evolua in cadrul grupei al, clasa 7. De asemenea, un alt echipaj sibian prezent la start va fi cel dormat din Rares Tomita, care-l va avea in dreapta sa pe mult mai cunoscutul Mihai Turcu. Cei doi vor evolua pe un Citroen Saxo si vor puncta in cadrul grupei N, clasa 1.600. Rares Tomita este fratele unui alt poarticipant in campionatul national, Serban Tomita, care este navigatorul lui Cipi Savu. Si cei doi se vor alinia la startul competitiei, la bordul unei Honda Civic si vor puncta in cadrul grupei A, clasa 7. (C. F.)
Sala de Sport a Academiei Fortelor Terestre va gazdui, la finalul acestei saptamini finala Campionatului National de Taekwon-do. In organizarea clubului Hwarang, condus de Florin Birlut, la Sibiu se vor reuni zeci de sportivi, de la numeroase cluburi din tara. Alaturi de acestia, se vor afla si mai multi sibieni. La juniori, orasul de pe Cibin va fi reprezentat de Alexandru Baila, Radu Neagu, Robert Filip, Calin Stefan si Cristina Solomes. La seniori vor concura Florin Birlut, multiplu campion national si international, Laurentiu Tatu, precum si fratii Adrian si Iulian Bibu. Organizatorii spera sa cucereasca numeroase medalii, atit la juniori, cit si la seniori. (C. F.)
Nici n-a inceput bine meciul si sibienii au incasat prima lovitura sub centura, dupa ce Triplett a acumulat trei greseli personale in doar patru minute, toate dictate cu multa usurinta de arbitrii intilnirii. Chiar si-n aceste conditii, elevii lui Peter Schomers s-au mobilizat si au trecut peste momentul greu. Au recuperat avantajul luat de campioni, asa ca la mijlocul primului sfert, tabela indica egalitate la 10. Au urmat doua sclipiri ale lui Hatcher si sibienii conduceau cu 16-12, iar putinii suporteri galben-albastri aflati in sala din Ploiesti au jubilat de bucurie. Sibienii au continuat evolutia buna si, la finele primului sfert, CSU avea un avans de patru puncte, 26-22. Parcurs impecabilDebutul sfertului doi i-a adus o noua greseala lui Triplett si sperantele sibienilor incepeau sa se naruie, intrucit jucatorul era considerat cel mai bun aparator din tabara sibiana. Gazdele au simtit momentul mai slab si au revenit, egalind la 26. Din acel moment, pentru citeva minute, s-a mers cap la cap, dar reusitele lui Clavon si Hatcher din spatele liniei de 6,25 au facut ca sibienii sa se distanteze, din nou, de aceasta data la 40-32. Au urmat noi momente de degringolada in defensiva si oaspetii s-au apropiat la 38-40, insa lucrurile erau sub control. Cu un plus de concentrare, sibienii au dominat finalul sfertului si au intrat la cabine cu cinci puncte avans, 49-44. De senzatieCu Triplett revenit in teren, sibienii au facut un sfert trei de-a dreptul senzational. Chiar daca Barbary a acumulat si el, devreme, a patra greseala personala, minut dupa minut au pus avans pe tabela, iar diferenta a crescut pina la 13 puncte, 72-59, iar ploiestenii erau redusi la tacere. „Paradoxal, de aceasta data ne-a ajutat atacul. Cum nu ne-am putut apara, avind doi jucatori cu patru faulte facute devreme, am stiut sa marsam pe cartea atacului si ne-a iesit. Cu aceasta victorie cred ca ne-am asigurat locul doi la finele sezonului regulat", a apreciat directorul tehnic Mircea Vulc. Final dramaticCu un avans de zece puncte inainte de ultimul sfert, 72-62, sibienii erau convinsi ca nu mai pot ratat victoria. Au fost suficiente citeva decizii cel putin ciudate ale arbitrilor, iar ploiestenii au revenit in joc si au egalat la 78, cind mai erau patru minute de joc. A sosit insa momentul lui Smith sa iasa la rampa. Sibianul a marcat sapte puncte in acest final si a tinut in viata echipa antrenata de Schomers. Oaspetii au mai egalat, la 89, dar sibienii au mai marcat un punct prin Hatcher. S-au aparat bine, au mai ratat doua libere prin Craciun, dar au obtinut o victorie mare cu 90-89 si elevii lui Schomers se pot gindi deja la marea finala.
Fundasul roman al lui Inter, Cristian Chivu, a declarat ca formatia sa este principala favorita la cistigarea titlului de campioana. Acesta crede ca formatia are toate atuurile sa se gindeasca, de pe acum la titlul de campioana. „Sintem, fara discutie, cea mai buna echipa din campionatul italian. Am dovedit-o in atitea meciuri si o facem, in continuare. Avem cel mai bun lot si nici nu ne gindim sa nu luam campionatul. Toata lumea isi doreste acest lucru. Noi ne dorim, de asemenea sa avansam si in Champions League, dar vom avea o misiune foarte dificla, insa nu imposibila, pentru ca dacpa vom avea fanii alaturi de noi putem reusi", crede Chivu. (S. P.)
Antrenorul echipei Rapid, Mircea Rednic, a declarat, ieri, ca este foarte dezamagit de atacantul Lucian Burdujan, jucator caruia spune ca i-a dat de multe ori bani din buzunarul sau in plus fata de ceilalti jucatori pentru ca stia ca are un contract mai mic. „Sint foarte dezamagit. Si dezamagirea e cu atit mai mare cu cit eu am fost unul dintre cei care l-au ajutat constant pe Burdujan. I-am dat de multe ori bani din buzunarul meu, bonusuri si prime in plus, tocmai pentru ca stiam ca el are un contract mai mic decit ceilalti. Chiar m-am zbatut sa i se majoreze substantial contractul", a spus Rednic. (S. P.)
Pugilistul american William Joppy, care va boxa, miine noapte, la Montreal, cu campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, l-a avertizat pe roman ca stie exact cum sa il surprinda si i-a transmis ca trebuie sa se pregateasca de razboi, informeaza presa canadiana. „Prietene, pregateste-te de razboi!", i-a transmis Joppy, care are 39 de meciuri jucate si a inregistrat doar patru infringeri. Acesta a mai continuat, spunind ca are armele pregatite contra romanului. „Stiu la ce sa ma astept de la Bute. I-am vizionat casetele ultimelor sase meciuri. Este mare, are o alonja foarte buna, loveste excelent, dar stiu ce trebuie sa fac ca sa il pun in dificultate. Bute nu a intilnit pina acum un adversar de calibrul meu", spune americanul. Vrea centuraAmericanul le-a jurat suporterilor sai din Washington ca se va intoarce din Canada cu centura IBF in valize. „Imi voi tine promisiunea. Sint intr-o forma absolut perfecta", a spus Joppy, care a adaugat ca nu il deranjeaza faptul ca va fi nevoit sa lupte pentru titlu in deplasare. „Imi place la nebunie sa stric petrecerea altora. Era absolut normal ca meciul sa se desfasoare la Montreal. Bute este campion mondial en-titre si este foarte iubit aici, asa ca Interbox poate vinde multe bilete. Dar suporterii mei pot sa mai astepte putin, pentru ca voi cuceri titlul si apoi mi-l voi apara la mine acasa", a subliniat pugilistul american.Interes crescutClubul canadian Interbox, la care este legitimat Lucian Bute, a anuntat ca a vindut, pina ieri, peste 11.100 de bilete, estimeaza ca peste 14.000 de spectatori vor asista la meciul ce se va desfasura in Centre Bell. Pugilistul roman isi doreste sa devina campion mondial unificat (centurile WBA, WBC, IBF si WBO) la categoria supermijlocie si apoi la semimijlocie si mijlocie, considerind ca gabaritul sau ii permite sa lupte atit la o categorie superioara, cat si la una inferioara. In plus, Bute isi propune in acest an sa isi imbunatateasca croseele de dreapta si tehnica. Meciul in care Lucian Bute isi va pune in joc pentru prima data centura mondiala, in fata lui William Joppy, se va desfasura, simbata dimineata, la Montreal, fiind transmis in Romania, de la ora 4.45, doar de postul national, Radio Romania Actualitati.
Gigi Becali, a declarat, ieri, ca presedintele CA al FC Dinamo, Nicolae Badea, si omologul sau de la CFR Cluj, Iuliu Muresan, au avut o intilnire si ca ii este teama ca acestia sa nu incerce influentarea arbitrilor asistenti de la meciul de duminica. „Ma framinta un lucru: astazi (ieri - n. red.) la ora 11.00, Nicu Badea s-a intilnit cu Muresan la hotel Marriott. Ma gindesc sa nu faca alte strategii si nu mi-e frica de Tudor, ci de tusieri. Tusierii atit pot pune la cale, mai ales ca nu stiu cine sint ei", a spus Becali. Derbiul Steaua - CFR Cluj, contind pentru etapa a 21-a a Ligii I, se va disputa, duminica, incepind de la ora 20.30. Meciul va fi arbitrat la centru de catre Alexandru Tudor, in timp ce arbitrii asistenti inca nu au fost inca anuntati.Sedinta cu jucatoriiBecali a mers ieri la stadionul Steaua unde a avut o discutie cu jucatorii. „N-am fost suparat, i-am si spus lui Dica. Ce a zis el, a fost ceva normal. De ce sa ma deranjeze? Baiatul s-a aparat pentru ce a fost. Nu era nevoie sa ii mai incurajez eu pentru meciul cu CFR, am venit sa clarific niste lucruri, pentru a nu fi destabilizata echipa. Nu e niciun fel de disensiune la echipa. I-am spus lui Dica: «Cit vei fi la Steaua, numai de tine ma voi lua, pentru ca ai valoare, cind nu ma voi lua de tine inseamna ca nu ai valoare. Eu ma iau de jucatorii valorosi. Banel a gresit mai mult ca tine, dar nu ma iau de el, pentru ca nu el e creierul echipei, nu e jucator de baza al echipei». Am pretentii de la Dica, Goian si Radoi, sint jucatori care dau tonul. Nu joaca Dica, nu joaca echipa. Greseste Goian, greseste echipa, demoralizeaza echipa. De asta m-am luat de Dica si Goian, nu de Nicolita. Banel a gresit, asta e, el saracul e pe munca", a completat Becali. Vor 14 victoriiPresedintele Stelei, Valeriu Argaseala, debordeaza de optimism. Este convins ca Steaua poate obtine 14 victorii din tot atitea meciuri de disputat in Liga I. „Patronul e realist cind vorbeste de 14 victorii, deoarece pentru a atinge locul 1 e nevoie de aceste victorii. E o logica matematica. Cu toate acestea, trebuie sa asteptam ca si Clujul sa piarda, altfel e degeaba", a spus Argaseala.
Etapa a 18-a - vineri, 29 februarieAlro Slatina - CFR CraiovaArmata Craiova - Gaz Metan CraiovaUnirea Costesti - FC CisnadieProgresul Corabia - Turris Turnu MagureleFC Sibiu s-a retras din campionat inainte de finalul turului si i-au fost anulate toate rezultatele.Dunarea Calafat - FC Bals 2007FC Atletic - FC 2005 PitestiFC Curtea de Arges - Rova RosioriChimia Craiova - Oltchim Rm. VilceaBuilding Vinju Mare - staEtapa a 19-a - vineri, 7 martieCFR Craiova - Armata CraiovaOltchim Rm. Vilcea - Alro SlatinaTurris Turnu Magurele - Unirea CostestiBuilding Vinju Mare - Progresul CorabiaFC Cisnadie - Dunarea CalafatFC Bals 2007 - FC AtleticFC 2005 Pitesti - FC Curtea de ArgesRova Rosiori - Chimia CraiovaGaz Metan Craiova - staetapa a 20-a - marti, 11 martieArmata Craiova - Oltchim Rm. VilceaAlro Slatina - Rova RosioriChimia Craiova - FC 2005 PitestiDunarea Calafat - Turris Turnu MagureleFC Bals 2007 - FC CisnadieUnirea Costesti - Building Vinju MareProgresul Corabia - Gaz Metan CraiovaFC Atletic - FC Curtea de ArgesCFR Craiova - staetapa a 21-a - vineri, 14 martieTurris Turnu Magurele - FC Bals 2007FC Curtea de Arges - Chimia CraiovaFC Cisnadie - FC AtleticBuilding Vinju Mare - Dunarea CalafatCFR Craiova - Progresul CorabiaGaz Metan Craiova - Unirea CostestiRova Rosiori - Armata CraiovaFC 2005 Pitesti - Alro SlatinaOltchim Rm. Vilcea - staetapa a 22-a - vineri, 21 martieProgresul Corabia - Oltchim Rm. VilceaArmata Craiova - FC 2005 PitestiFC Cisnadie - Turris Turnu MagureleFC Bals 2007 - Building Vinju MareDunarea Calafat - Gaz Metan CraiovaUnirea Costesti - CFR CraiovaFC Atletic - Chimia CraiovaAlro Slatina - FC Curtea de ArgesRova Rosiori - staetapa a 23-a - marti, 25 martieGaz Metan Craiova - FC Bals 2007Building Vinju Mare - FC CisnadieTurris Turnu Magurele - FC AtleticCFR Craiova - Dunarea CalafatRova Rosiori - Progresul CorabiaOltchim Rm. Vilcea - Unirea CostestiFC Curtea de Arges - Armata CraiovaChimia Craiova - Alro SlatinaFC 2005 Pitesti - Staetapa a 24-a - vineri, 28 martieDunarea Calafat - Oltchim Rm. VilceaUnirea Costesti - Rova RosioriProgresul Corabia - FC 2005 PitestiTurris Turnu Magurele - Building Vinju MareFC Cisnadie - Gaz Metan CraiovaFC Bals 2007 - CFR CraiovaArmata Craiova - Chimia CraiovaFC Atletic - Alro Slatina FC Curtea de Arges - staetapa a 25-a, vineri, 4 aprilieOltchim Rm. Vilcea - FC Bals 2007Gaz Metan Craiova - Turris Turnu MagureleCFR Craiova - FC CisnadieBuilding Vinju Mare - FC AtleticRova Rosiori - Dunarea CalafatFC Curtea de Arges - Progresul CorabiaFC 2005 Pitesti - Unirea CostestiAlro Slatina - Armata CraiovaChimia Craiova - staetapa a 26-a, marti, 8 aprilieFC Cisnadie - Oltchim Rm. VilceaFC Bals 2007 - Rova RosioriDunarea Calafat - FC 2005 PitestiBuilding Vinju Mare - Gaz Metan CraiovaTurris Turnu Magurele - CFR CraiovaProgresul Corabia - Chimia CraiovaUnirea Costesti - FC Curtea de ArgesFC Atletic - Armata CraiovaAlro Slatina - staetapa a 27-a, vineri, 11 aprilieFC 2005 Pitesti - FC Bals 2007Oltchim Rm. Vilcea - Turris Turnu MagureleRova Rosiori - FC CisnadieCFR Craiova - Building Vinju MareGaz Metan Craiova - FC AtleticFC Curtea de Arges - Dunarea CalafatAlro Slatina - Progresul CorabiaChimia Craiova - Unirea CostestiArmata Craiova - staetapa a 28-a, vineri, 18 aprilieBuilding Vinju Mare - Oltchim Rm. VilceaTurris Turnu Magurele - Rova RosioriFC Cisnadie - FC 2005 PitestiGaz Metan Craiova - CFR CraiovaDunarea Calafat - Chimia CraiovaFC Bals 2007 - FC Curtea de ArgesProgresul Corabia - Armata CraiovaUnirea Costesti - Alro SlatinaFC Atletic - Staetapa a 29-a, marti, 22 aprilieChimia Craiova - FC Bals 2007FC 2005 Pitesti - Turris Turnu MagureleFC Curtea de Arges - FC CisnadieRova Rosiori - Building Vinju MareOltchim Rm. Vilcea - Gaz Metan CraiovaCFR Craiova - FC AtleticAlro Slatina - Dunarea CalafatArmata Craiova - Unirea CostestiProgresul Corabia - staetapa a 30-a, vineri, 25 aprilieCFR Craiova - Oltchim Rm. VilceaGaz Metan Craiova - Rova RosioriBuilding Vinju Mare - FC 2005 PitestiFC Cisnadie - Chimia CraiovaTurris Turnu Magurele - FC Curtea de ArgesFC Atletic - Progresul CorabiaDunarea Calafat - Armata CraiovaFC Bals 2007 - Alro SlatinaUnirea Costesti - staetapa a 31-a, vineri, 2 maiFC Atletic - Oltchim Rm. VilceaArmata Craiova - FC Bals 2007Chimia Craiova - Turris Turnu MagureleAlro Slatina - FC CisnadieFC Curtea de Arges - Building Vinju MareFC 2005 Pitesti - Gaz Metan CraiovaRova Rosiori - CFR CraiovaProgresul Corabia - Unirea CostestiDunarea Calafat - staetapa a 32-a, marti, 6 maiOltchim Rm. Vilcea - Rova RosioriCFR Craiova - FC 2005 PitestiBuilding Vinju Mare - Chimia CraiovaGaz Metan Craiova - FC Curtea de ArgesUnirea Costesti - FC AtleticDunarea Calafat - Progresul CorabiaFC Cisnadie - Armata CraiovaTurris Turnu Magurele - Alro SlatinaFC Bals 2007 - staetapa a 33-a, vineri, 9 maiFC 2005 Pitesti - Oltchim Rm. VilceaFC Atletic - Rova RosioriProgresul Corabia - FC Bals 2007Armata Craiova - Turris Turnu MagureleAlro Slatina - Building Vinju MareChimia Craiova - Gaz Metan CraiovaFC Curtea de Arges - CFR CraiovaUnirea Costesti - Dunarea CalafatFC Cisnadie - staetapa a 34-a, vineri, 16 maiRova Rosiori - FC 2005 PitestiCFR Craiova - Chimia CraiovaOltchim Rm. Vilcea - FC Curtea de ArgesDunarea Calafat - FC AtleticFC Cisnadie - Progresul CorabiaFC Bals 2007 - Unirea CostestiBuilding Vinju Mare - Armata CraiovaGaz Metan Craiova - Alro SlatinaTurris Turnu Magurele - staClasament1. FC Curtea de Arges 16 12 1 3 37-10 37 2. Rova Rosiori 16 10 4 2 25-12 34 3. Alro Slatina 16 10 3 3 31-14 33 4. Gaz Metan Craiova 16 10 3 3 31-16 33 5. Unirea Costesti 16 9 3 4 23-18 30 6. Oltchim Rm. Vilcea 16 9 0 7 26-18 27 7. FC 2005 Pitesti 16 6 4 6 22-25 228. Armata Craiova 16 6 3 7 21-24 21 9. Chimia Craiova 16 4 8 4 18-21 20 10. Building Vinju Mare 16 5 4 7 11-12 19 11. FC Cisnadie 16 3 7 6 20-22 16 12. Progresul Corabia 16 3 7 6 15-17 16 13. FC Atletic 16 5 1 10 21-31 16 14. CFR Craiova 16 4 3 9 16-23 15 15. FC Bals 2007 16 3 5 8 18-27 14 16. Turris Turnu Magurele 16 4 2 10 22-38 14 17. Dunarea Calafat 16 2 4 10 12-41 10
Click pentru imagine maritaRecent s-au incheiat intrecerile Cupei Romaniei la box destinate fetelor, junioare si senioare, competitie desfasurata la Calimanesti (Vilcea). Desigur, Clujul a fost si el prezent, prin cele doua cluburi locale, CSM si CS Vointa-Univers, fiecare dintre ele participind cu cite 6, respectiv 12 sportive in respectiva competitie. Desi nu s-au impus la nici o categorie, clujencele au avut evolutii meritorii, intorcindu-se acasa cu o serie de medalii ce incununeaza munca asidua depusa alaturi de antrenori. Astfel, grupul celor de la CSM, pregatit de Ban Sever, a obtinut 2 medalii de bronz, prin senioarele Rus Catuna Elena (studenta la Facultatea de Medicina Veterinara, legitimata la CSM Bistrita), la categoria 75 de kilograme, si Pop Oana (studenta la ISE), la categoria 80 de kilograme. Merita amintite si evolutiile junioarei Capota Rebeca-Narcisa (60 de kilograme) si a senioarei Bela Panseluta (66 de kilograme, legitimata la CSM Baia Mare). In ceea ce priveste rezultatele clubului CS Vointa-Univers, antrenorul Hercz Iosif a avut si el motive de mindrie: senioara Dinescu Raluca (studenta la ISE) a cucerit bronzul la categoria 54 de kilograme (unde a participat si sora ei geamana Roxana), la fel ca junioara Roba Alexandra (eleva la Liceul „Gelu-Voivod“ din Gilau, provenita din „pepiniera“ din acelasi oras, al carei instructor este Matis Octavian), concurenta la categoria 66 de kilograme. Impreuna pentru boxClick pentru imagine maritaPentru a mentine boxul clujean la cote tot mai inalte, cluburile Vointa si Univers au decis sa-si uneasca fortele intr-o colaborare ce se anunta de bun augur. In vreme ce Vointa se mindreste cu faptul ca are cea mai mare traditie in boxul clujean, cei de la Univers vin cu suflul celui plecat proaspat pe drumul performantei. Totusi, chiar daca „respira“ doar din septembrie 2007, Univers a fost infiintata de un grup de 22 de oameni cu state vechi in lumea boxului, dar si de admiratori ai fenomenului. Consiliul de conducere este alcatuit din Hercz Iosif (presedinte), Osan Viorica, Fazekas Iozsef (vicepresedinti), Bugnar Florin, Cebotari Oleg, Placintar Emanoil si Stanciu Viorel (membrii). „Este o colaborare care nu poate decit sa fie in beneficiul ambelor grupari. Are avantajul ca s-a format in Cluj si beneficiaza de antrenori comuni. Mai mult, toti sportivii sint formati si antrenati de acelasi antrenor“, ne-a declarat Hercz Iosif, cel care, pe linga functia detinuta in organigrama clubului Univers, se ocupa si de pregatirea tinerilor din cadrul noii grupari ce poarta titulatura CS Vointa-Univers Cluj.Click pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine marita
Sute de rromi nu detin acte de proprietate pentru spatiile in care locuiesc, desi ocupa aceste imobile de zeci de ani, in unele cazuri. Nu de putine ori, etnicii rromi si-au ridicat o casa pe un teren, pentru care au semnat doar un contract scris de mina. Desi acestia platesc taxe si impozite in mod regulat, nu se pot numi proprietari de drept, deoarece contractul semnat de ei nu a fost legalizat la niciun notar. Problema unora dintre acestia va fi rezolvata in citeva luni sau pina la sfirsitul anului, cel tirziu. Aici va interveni Fundatia Social-Culturala a Romilor „Ion Cioaba", careia ii va da o mina de ajutor si Primaria Sibiu. Posibil mai multiDesi numarul beneficiarilor stabilit prin acest proiect este de doar 20, acesta ar putea creste pe parcurs. „Eu zic ca beneficiari vor fi mai multi, pina la urma. Oricum, procedurile vor fi diferite in functie de fiecare caz, pentru ca nu fiecare rrom are aceeasi problema cu spatiul in care locuieste in prezent. Juristii vor avea ceva de lucru cu fiecare dosar in parte. Eu zic, totusi, ca va merge oarecm usor, mai ales ca avem si sprijinul Primariei Sibiu", explica Maria Mihai, coordonatoarea proiectului „Acte de proprietate pentru persoanele de etnie rroma din municipiul Sibiu, Selimbar si Sura Mica". Din Gusterita, in Sura MicaCei care au conceput proiectul s-au gindit deja si la zonele exacte in care vor actiona. Astfel, urmeaza sa obtina acte de proprietate rromii din cartierele Turnisor, Stefan cel Mare, Gusterita, dar si din comunele Selimbar sau Sura Mica. Proiectul care ii va ajuta sa devina proprietari de drept este finantat prin fonduri PHARE, cu 48.400 de euro, din care contributia Uniunii Europene si a Guvernului Romaniei este de 43.500 euro. Tot din acesti bani vor mai fi realizate si 200 de carti de identitate pentru alti rromi. La ora actuala, cei implicati string documentele de la proprietari, pentru a reusi sa le puna cap la cap si sa obtina, astfel actele legale. Mai greu va fi in cazul rromilor care au cumparat terenul de la un proprietar care a decedat intre timp. Si in aceste situatii, coordonatoarea proiectului crede ca va avea sorti de izbinda. Doar ca va dura mai mult.
Vulpea turbata de la Birghis a fost atinsa de un localnic, care este acum supus tratamentului medicalSpecialistii Directiei Sanitar - Veterinare si pentru Siguranta Animalelor (DSVSA) Sibiu s-au obisnuit deja cu vestile despre rabie. Aproape zilnic primesc la laborator cadavre suspecte de contaminare. Si nu de putine ori, supozitiile sint si confirmate. Marti au fost aduse la analize alte patru lesuri de vupe. Ieri au sosit si rezultatele: doua vulpi purtau virusul. Cazurile pozitive s-au inregistrat in localitatea Birghis si, din nou, in Ocna Sibiului. Animalul turbat din Birghis a patruns in curtea unui localnic. Din nefericire, acesta nu a putut evita contactul si este, acum, supus unui tratament antirabic riguros. La Ocna, vulpea nepoftita nu a fost atinsa de niciun localnic, fiind ucisa in incinta gospodariei in care a intrat. „Celelalte cadavre de vulpe provin din fondurile de vinatoare Apoldu de Sus si Blajel, ele fiind diagnosticate negativ. La aceasta data, din 81 de probe examinate, 39 de cazuri sint diagnosticate cu rabie, iar 42 de cazuri sint negative", a precizat Ioan Pentea, purtatorul de cuvint al DSVSA Sibiu. Foc continuuAlarmati de numarul mare al animalelor turbate, vinatorii sint prezenti la datorie. Impusca vulpile si le vor impusca in continuare, chiar daca isi depasesc cota stabilita pentru sezonul de vinatoare. Directia Silvica Sibiu avea prevazut, initial, un numar de 240 de vulpi care ar fi urmat sa cada prada pustii. Acum, cind situatia a scapat de sub control, vor rapune mult mai multe. Doar pina acum au adunat peste 220. „Noi avem in administratie 17 fonduri de vinatoare din tot judetul. Sezonul de vinatoare este cuprins intre 15 mai 2007 si 14 mai 2008. Pentru tot sezonul, noi ne-am propus sa vinam un anumit numar de vulpi, numai ca acum ne-am dat planurile peste cap. Vom vina mult mai multe. Nefiind prinsi intr-o zona de combatere a rabiei, singura solutie pe care o avem este sa le impuscam. Si le vom impusca pina rezolvam totul", explica Marius Ureche, purtatorul de cuvint al Directiei Silvice. Asteapta momelileFiind epidemie de rabie, vinatorii nu mai pot merge pe teren insotiti de ciini. Mai mult, le este interzis vinatul la goana, fapt care schimba, practic, intreg procesul obisnuit de vinatoare. In plus, sint obligati sa ambbaleze vulpile ucise in saci de plastic si, bineinteles, sa nu le atinga fara manusi de cauciuc, care le asigura protectia. Pe linga aceste partide, vinatorii ar mai putea pozitiona si momeli cu vaccin antirabic prin paduri. Deocamdata, insa, nu le au. „Oamenii nostri stiu foarte bine cum sa puna momelile si locurile unde ar fi cea mai mare nevoie de ele. Problema este ca nu a sosit nicio momeala pina acum. Cind vor veni, noi ne vom oferi ajutorul", completeaza Ureche.
Un Ford Escort de prin anii '80, lasat de izbeliste printre blocurile din Valea Aurie a fost luat pe sus, la propriu, de angajatii Primariei. Desi au venit pregatiti pentru o astfel de miscare, muncitorii s-au chinuit totusi sa mute masina pe care se instalase, la loc de cinste, rugina. „Dupa cum arata si dupa urmele lasate in pamint, cred ca e aici de cel putin doi ani. Noi tot trimitem somatii, le spunem proprietarilor sa si le ridice, dar cred ca unii dintre ei nici nu mai sint prin tara. Ca altfel nu-mi explic", a spus inspectorul Marian Petre. Unii proprietari nici nu se indura sa-si duca, de buna voie, masina la fier vechi. „Masina asta ar fi vreo trei-patru milioane. Mai mult de atit nu cred ca ar valora, in starea in care e", adauga Petre. De ieri dimineata, inspectorii SPADPP, impreuna cu un reprezentat al SC Tursib SA au mai ridicat inca trei masini. De la Tursib, la cimitirFoarte putini proprietari se mai obosesc sa vina in curte la Tursib, pentru a-si lua acasa massina. Practic, nici nu ar avea de ce. Mai ales ca multe asemenea rable nu mai sint bune de nimic, iar amenda, cu tot cu taxele de depozitare in curtea Tursib se invirte in jurul a 1.000-2.000 de lei. Cu toate acestea, inspectorii povestesc ca exista si cazuri in care proprietarii auto isi ies din fire cind vad ca masina le este luata pe sus. „Au fost si cazuri in care am apelat la ajutorul Politiei. Pentru ca era nevoie. Sint si oameni suparati, nu stii niciodata cu cine ai de-a face", spun acestia. La doar citiva metri de locul in care era abandonat Fordul se afla, la fel de abandonata, o Dacie rosie, pe care angajatii Primariei au luat-o in vizor. Potrivit Primariei, peste 450 de masini au fost abandonate, anul trecut, pe strazile Sibiului.
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al Judetului (ISU) Sibiu va marca astazi 75 de ani de la infiintarea Protectiei Civile, printr-o serie de evenimente care se vor desfasura incepind cu ora 12, in Piata Mare. Sibienii sint invitati sa ia parte alaturi de oficialitati, la manifestarile dedicate evenimentului. Programul ve debuta cu prezentarea onorului si darea raportului si va continua cu prezentarea mesajelor cu ocazia aniversarii „Zilei Protectiei Civile si defilarea personalului inspectoratului. Sibienii vor putea vedea apoi aparatura si echipamentele aflate in dotarea ISU. La incheierea festivitatii, reprezentantii ISU vor imparti diplome si pachete aniversare cadrelor in rezerva ale ISU, mape si materiale de prevenire publicului, dar si cadouri copiilor prezenti in Piata Mare. In foc continuuAnul trecut, lucratorii din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al Judetului Sibiu s-a confruntat cu 1.981 de evenimente, dintre care 1.566 au fost cazuri de acordare a ajutorului medical prespitalicesc, iar 184 au fost incendii. Protectia Civila s-a confruntat cu 95 de cazuri. 1.845 de oameni le datoreaza viata angajatilor ISU. De asemenea, echipa pirotehnica din cadrul Protectiei Civile a ridicat si asanat peste 826.400 de corpuri explozive. Salvatorii s-au confruntat si cu alunecari de teren la Orlat, Amnas si Medias. Protectia Civila a fost infiintata prin Decretul regal 468, dat de catre regele Carol al II-lea. Din 15 decembrie 2004, pompierii si angajatii Protectiei Civile din Sibiu impart acelasi sediu si aceeasi titulatura: Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Cpt. Dumitru Croitoru" al Judetului Sibiu.
Adversar incomodFoto Diana SandorAndone, un specialist al Cupei Romaniei, ar putea scrie istorie pe banca lui CFR ClujAstazi, fotbalistii lui Ioan Andone vor trebui sa-si dovedeasca suprematia din Liga 1 si in confruntarea din sferturile de finala ale Cupei Romaniei impotriva divizionarei secunde FC Brasov. De fapt, apartenenta la esalonul inferior este, probabil, cel mai mare dezavantaj al echipei de sub Timpa, care, in schimb, intruneste toate conditiile pentru un club cu pretentii: stabilitate financiara, un lot valoros cu multi jucatori experimentati si un tehnician tinar, Razvan Lucescu, foarte apreciat pentru rezultatele obtinute in timpul mandatului sau la Rapid. Desigur, CFR-istii sint prevazatori inaintea meciului ce va avea loc pe arena Dinamo din Bucuresti, tehnicianul Ioan Andone atragind in dese rinduri atentia in ceea ce priveste valoarea adversarului. „Va fi greu, pentru ca Brasovul nu este o echipa de Divizia B, am mai spus-o. Are in componenta numai jucatori de Divizia A, nu copii, si au un joc destul de consistent. Nu i-am vazut in acest an, dar prin venirea lui Maldarasanu, Abrudan si Fabinho sint mult mai puternici“, a declarat ieri „Falcosul“, la citeva minute dupa ce delegatia CFR-ista a ajuns in Capitala. Totusi, antrenorul liderului Ligii 1 a recunoscut ca in meciul de azi din „Groapa“ vor fi menajati o serie de titulari, in vederea folosirii lor in derbiul de duminica cu Steaua. Astfel, echipa „feroviara“ care va incerca sa obtina calificarea in semifinalele Cupei Romaniei ar putea arata astfel: Stancioiu – Panin, Cadu, Sandberg, Dorsin – M. Jose, Leao, Minteuan, Dubarbier – Fabbiani, Ruiz. Partida CFR Cluj – FC Brasov va fi putea urmarita in direct pe Antena 1, cu incepere de la ora 20.30. Tot astazi se va mai juca, de la ora 16.15, „sfertul“ dintre Pandurii Tirgu-Jiu si Gloria Buzau.Dinamo paraseste CupaPrima zi a sferturilor de finala ale Cupei Romaniei a consemnat deja o prima surpriza, inregistrata pe terenul Unirii din Urziceni. Dinamo a pierdut meciul cu Dacia Mioveni la scorul de 0-1, unica reusita a meciului fiind reusita de Robert Neagoe din penalti. De mentionat ca „alb-rosii“ au evoluat aproape intregul meci in inferioritate numerica, Margaritescu fiind eliminat in minutul 5 dupa un fault asupra lui Murgan. Chiar si asa, „ciinii“ au controlat partida in marea ei parte si si-au creat o serie de ocazii, ratate insa cu seninatate. Au avut o sansa uriasa de a restabili egalitatea pe tabela, insa Danciulescu a irosit o lovitura de pedeapsa in prima repriza. In cealalta intilnire a zilei, Unirea Urziceni s-a impus cu 1-0 in fata Rapidului. Ioan Andone„Cupa Romaniei e unul dintre obiectivele noastre. Eu sper sa o cistig, pentru ca am mai cistigat-o de trei ori in cariera mea, iar fiecare cupa cistigata mi-a produs multa bucurie, pentru ca e al doilea trofeu pe care poti sa-l ai in activitatea ta. De asemenea, e un trofeu important pentru noi. CFR nu a cistigat nimic in istoria ei si orice lucru conteaza. Ar fi ceva de senzatie ca CFR sa cucereasca Cupa Romaniei.“
Dananae si Bad au fost suspendati doua etapeComisia de Disciplina a FRF a dictat ieri sanctiunile in cazurile jucatorilor Ovidiu Dananae (foto) – Universitatea Craiova si Flavius Bad – Universitatea Cluj, eliminati in etapa a XIX-a a Ligii 1 disputata saptamina trecuta. Ambii au fost suspendati cite doua meciuri si amendati cu 1.000 RON. Flavius Bad a fost eliminat in minutul 63 al partidei Rapid – Universitatea Cluj, scor 1-2, in timp ce Ovidiu Dananae a vazut cartonasul rosu in minutul 81 al partidei cu CFR Cluj. G. G.Au pierdut onorabilIeri, in meciul contind pentru prima etapa a play-off-ului Diviziei Nationale de rugbi, Universitatea Cluj a primit vizita vicecampioanei Dinamo, in fata careia a pierdut cu scorul de 22-34 (15-20). Desi au evoluat fara trei titulari, gazdele au condus cu 10-0, dupa care, insa, valoarea si experienta bucurestenilor si-au spus cuvintul. Clujenii au reusit 4 incercari prin Eva, Ciuntu (2) si Manole, Himpea punctind din transformare. Tudori (2), Ghioc (2) si Bagiu au reusit eseuri, internationalul Calafeteanu marcind din 3 transformari si o lovitura de pedeapsa. T.-J. L.
Peste 4.000 de functionari publici si personal contractual din administratia publica locala se afla astazi in greva de avertisment pentru 2 ore, dupa ce luni au fost in greva japoneza. Accesul la ghiseele institutiilor este, astfel, oprit pentru toti clujenii intre orele 8 si 10. Membrii Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratie (FNSA) au stabilit si data grevei generale: 11 aprilie. „Pina în data de 15 martie avem timp sa stringem semnaturi. Pina acum, avem 18.000 la nivel national si ne sint necesare aproximativ 22.000“, a precizat presedintele FNSA, Valer Suciu. Solicitarile sindicalistilor din administratie sint promovarea legii salarizarii functionarilor publici si a personalului contractual, prin care sa se asigure o crestere salariala de 30%, suspendarea aplicarii incompatibilitatilor prevazute de lege pina cind acestea vor fi compensate prin salarii, distribuirea biletelor de odihna direct federatiei si eliminarea imixtiunilor facute de catre reprezentantii Guvernului României în administratia publica locala. Principala revendicare a functionarilor publici este cresterea salariala, propunerea Guvernului, de 5%, fiind cu mult sub rata inflatiei. Potrivit acestora, salariile sint foarte mici, mai ales in administratia locala. Acestea variaza intre 440 si 1.700 de lei, la care se adauga diferite sporuri. Membrii FNSA au declansat conflictul de munca cu Guvernul in 14 ianuarie. Nici pina acum, insa, nu au fost chemati la negocieri, cu toate ca reprezentantii Executivului sint la curent cu calendarul protestelor.
Consiliera judeteana Steluta Cataniciu a renuntat ieri la calitatea de membra a Partidului Democrat-Liberal, anuntul fiind facut in cadrul sedintei de ieri a Consiliului Judetean (CJ). „Nu cred sa fie o surpriza pentru cineva, pentru ca eram de multa vreme in opozitie cu propriul meu partid. Am renuntat in principal datorita unui set de valori in care cred si datorita modului in care oamenii sint promovati pe diverse posturi in acest partid“, a declarat Cataniciu, acuzind modul in care membrii partidului sint numiti la conducerea serviciilor deconcentrate. „Nu am fost niciodata de acord cu modul in care Emil Boc conduce PD-L Cluj. In ceea ce ma priveste, chiar daca am luat decizia de mult, am facut pasul decisiv abia acum, intrucit am considerat ca am o obligatie fata de colegii mei de a sprijini colectivul in cadrul caruia am fost aleasa in rindurile consilierilor judeteni. Din acest motiv, am ramas pina aproape de sfirsitul mandatului“, a mai spus Steluta Cataniciu. Ea a mentionat ca isi va continua pentru o perioada mandatul in calitate de consilier judetean independent. Cu toate acestea, surse din interiorul PD-L afirma ca formatiunea la care Cataniciu va adera este PNL. „As minti daca v-as spune ca nu m-am gindit sa ader la un alt partid, dar voi face un anunt in acest sens abia in momentul in care o sa iau decizia“, a mai spus Cataniciu, declarind ca cel mai probabil va candida pentru un loc de consilier local. Anuntarea demisiei in cadrul sedintei CJ a fost primita cu aplauze din partea consilierilor social-democrati.
Potrivit avocatului Marcel Simion, instanta a constatat ca verificarea a fost facuta arbitrar si fara respectarea legii, motiv pentru care calificativul acordat a fost considerat nelegal si, in consecinta, anulat. “Scapari” ministerialeMarcel Simion a aratat ca a adus mai multe argumente in fata instantei, pentru a dovedi ca respectiva verificare nu s-a facut cu respectarea legii. El a aratat ca acest tip de evaluari se fac anual, dar nu in perioada anului scolar, cu exceptia cazurilor in care exista motive intemeiate, ca de exemplu disfunctionalitati majore in functionarea institutiei, ceea ce nu a fost cazul la ISJ Alba. In acest caz, controlul a fost dispus dupa schimbarea ministrului Mihail Hardau. Echipa de control trimisa de minister a lucrat atit de “bine”, incit a uitat sa indeplineasca o procedura foarte simpla. Aceste controale trebuie operate intr-un registru special aflat la Inspectoratul Scolar Judetean, lucru care nu s-a intimplat. In cadrul controlului din luna iunie, au fost evaluati si inspectorii scolari adjuncti, dar si reprezentantii conducerii Casei Corpului Didactic. Toate contestatiile la aceste evaluari au fost transmise ministerului in acelasi timp dar, in mod paradoxal, singurul care nu a primit un raspuns nici pina la aceasta ora a fost Cornel Sandu. Marcel Simion a aratat ca, pe linga aceste aspecte, a fost invocat si faptul ca, in cadrul unei astfel de institutii, conducerea este colectiva, fiind cel putin ciudat ca adjunctii sa primeasca “bine” si “foarte bine”, iar seful sa fie evaluat drept “neastisfacator”, pentru aceeasi activitate evaluata. In plus, reprezentantii ministerului nu au consemnat in raport motivele pentru care seful ISJ Alba a fost depunctat la indicatorii de performanta, ajungind de la o evaluare initiala de 92 de puncte la mai putin de 70 de puncte. Un alt argument adus in fata instantei a fost ca, la ultima evaluare, facuta in ianuarie, Cornel Sandu primise calificativul foarte bine, fiind greu de crezut ca dupa cinci luni activitatea lui era atit de proasta incit sa fie nesatisfacatoare. Rezultat asteptatMarcel Simion“Totul a fost arbitrar, fara nici un suport legal, motiv pentru care instanta a considerat ca este nelegal calificativul acordat” Decizia Curtii de Apel Alba Iulia poate fi atacata cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Cornel Sandu“Instanta a constatat ca s-a incalcat legea cind mi s-a dat acel calificativ. Decizia de azi (n.r. - ieri) mi se pare rezonabila. Ma asteptam sa fie asa. Inseamna ca justitia isi face datoria”, a declarat vadit multumit, imediat dupa aflarea sentintei
Cea de-a saptea editie a Simpozionului international cu tema “Sensul vietii, al suferintei si al mortii, in mileniul III” se va desfasura la Alba Iulia, in perioada 29 februarie - 2 martie. La manifestarea care este patronata si se desfasoara la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Alba Iulia, vor sustine referate personalitati din tara si strainatate. Simpozionul va cuprinde trei sesiuni de referate, iar simbata, 1 martie, de la ora 11, va avea loc o ceremonie de decernare a distinctiei “Honoris Causa”, preotului Albert Rauch. Tot in aceeasi data, vor fi lansate si doua carti. Prima dintre ele se numeste “Cine este Biserica - 40 de ani in dialogul iubirii. Omagiu Monseniorului doctor Albert Rauch” si este un volum coordonat de preotul Emil Jurcan si de preotul Jan Nicolae, iar cea de-a doua este un volum al simpozionului, cu titlul “Sensul vietii, al suferintei si al mortii”.
Sesizare la Curtea de ConturiAdrian Popa revine cu noi atacuri la adresa liderului PNL ClujViceprimarul municipiului Cluj-Napoca, liberalul Adrian Popa, a declarat ieri ca va sesiza Curtea de Conturi si Ministerul Finantelor Publice, deoarece are anumite retineri in ceea ce priveste legalitatea rularii unor fonduri din bugetul Consiliului Judetean (CJ). „Am anumite suspiciuni in ceea ce priveste derularea unor bani ai CJ, unde ordonator principal de credite este domnul Marius Nicoara, fapt ce se poate dovedi a fi o deturnare de fonduri. Spun asta pentru ca s-au executat si am suspiciuni ca s-au platit lucrari din cadrul Aeroportului fara a exista o autorizatie de constructie intr-un interval de 7 luni“, a declarat Popa. El a precizat ca, daca suspiciunile vor fi confirmate, vinovatii principali in acest caz sint Marius Nicoara si directorul Aeroportului, David Ciceo. Afirmatiile viceprimarului vin pe fondul unui control efectuat ieri la Aeroportul International Cluj, in urma caruia s-a constatat ca autorizatia de constructie pentru cladirea de Handling si PSI dateaza din aceasta luna, dar ca lucrarile la aceasta investitie au inceput in luna iulie a anului trecut. „In decembrie 2007 a mai fost facut un control la Aeroport prin care s-a dispus intrarea in legalitate, deoarece nu avea autorizatie de construire. La acea data avea depus ca documentatie de construire doar un Plan Urbanistic de Detaliu. S-a putut constata, totodata, ca lucrarile aveau cel putin 2 luni de executie, fara avizul Autoritatii Aeronautice Civile si fara autorizatie de constructie“, a mai spus viceprimarul liberal Adrian Popa.Marius Nicoara: „Acuzatia e o gluma“La rindul sau, Marius Nicoara a declarat ca acuzatia lui Popa nu este altceva decit o gluma. „In momentul in care se fac astfel de acuzatii ele trebuie dovedite. Cred ca asistam la un mic razboi politic intern, nu trebuie sa dam importanta unor birfe, zvonuri sau susanele. Nu exista astfel de chestiuni in practica Consiliului Judetean, nu au fost si nici in viitor nu vor fi“, a spus ieri Nicoara, argumentind ca nu Consiliul Judetean este cel care face astfel de plati. „Exista documente, avizari, e foarte posibil ca lucrarea sa se fi desfasurat in cadrul unei extensii a cladirii si cu avizarile unor lucrari vechi. Sint convins ca nu in decembrie s-a depus de catre Aeroport cererea de autorizare. Ea s-a depus cu mult inainte la Primarie. Nici vorba de deturnare de fonduri, deturnare inseamna sa folosesti bani in alt scop decit cel pentru care sint avizati“, a conchis presedintele Consiliului Judetean. El a spus ca, potrivit informatiilor pe care le detine, sumele acordate Aeroportului au fost avizate prin hotariri ale Consiliului in februarie 2007.
Guvernantii din Romania au aflat ca peste 7.000 de localitati din tara nu au apa curenta si canalizare. Se pare ca lipsa acestor minime conditii de confort nu este cauzata de lipsa banilor, spun ei, deoarece fonduri exista. Explicatia gasita de reprezentantii Guvernului este ca nu exista vointa din partea autoritatilor locale de a pune in aplicare planuri si proiecte de infrastructura. In prezent, Romania are la dispozitie 36,6 milioane de euro pentru construirea de statii de epurare, pentru gestionarea deseurilor si pentru reabilitarea retelelor de apa potabila. Aceste fonduri se vor pierde daca nu vor fi cheltuite de catre autoritatile locale. „Nu trebuie ca aceste proiecte sa sufere din cauza atitudinii unui primar sau a altuia“, a declarat ministrul Lucrarilor Publice, Laszlo Borbely. El a remarcat faptul ca Romania trebuie sa recupereze niste decalaje destul de mari. Pentru a putea sa ne comparam cu alte state membre ale Uniunii Europene, trebuie sa investim pina in 2018 in sectorul de apa 9,5 miliarde de euro. Potrivit ministrului Mediului, Attila Korodi, in prezent, jumatate din apele uzate din Romania nu sint epurate, iar 47 de localitati, printre care orase precum Bucuresti, Braila, Galati, Tulcea, Craiova sau Drobeta Turnu-Severin, deverseazã apele uzate direct in natura. De asemenea, Romania are o retea de canalizare de peste 18.000 de kilometri de care beneficiaza doar 11,5 milioane de locuitori, din care zece milioane locuiesc la oras si un milion in mediul rural. Mai concret, orasenii beneficiaza de canalizare in proportie de 90%, iar populatia de la sate doar in proportie de 10%. Totodata, mai spune Korodi, doar 52% din populatia Romaniei beneficiaza si de alimentare cu apa si de canalizare, 16% din romani au doar apa curenta, iar 32% din populatie nu are acces nici la alimentare cu apa, nici la canalizare. Ministrul Mediului a facut si o comparatie cu tari din jur: in Cehia, 90% din populatie are acces la alimentare cu apa si la canalizare, iar in Ungaria 90% din populatie are apa curenta si 60% canalizare. Nici la managementul deseurilor nu stam bine deloc. In Romania se produc anual aproape 37 de milioane de tone de deseuri, din care 71% provin din activitatile de productie, iar 29% sint deseuri municipale. Cantitatea de deseuri va creste cu 0,8% pe an, pina in 2013, avertizeaza ministrul Mediului.
Conditii impuse pentru FordFoto CAPPPremierul s-a enervat cind a aflat decizia CE legata de privatizarea Automobile CraiovaDecizia Comisiei Europene referitoare la privatizarea Automobile Craiova a fost data publicitatii ieri. Aceasta considera ca statul roman a suferit un prejudiciu de 27 de milioane de euro, suma care a ajuns drept „ajutoare de stat ilegale“ la compania americana Ford, care a preluat fabrica din Craiova. Potrivit Comisiei Europene, pretul de piata al uzinei de la Craiova este mult mai mare decit cel oferit de compania americana. Comisia a constatat ca, in schimbul sumei de 57 de milioane de euro, Romania a impus companiei Ford o serie de conditii pentru asigurarea unui anumit nivel de productie si ocupare a fortei de munca. In opinia Comisiei Europene, pretul real al Automobile Craiova este de 84 de milioane de euro. Astfel, statul roman este obligat sa recupereze diferenta de pret, adica 27 de milioane de euro, din ajutorul de stat convenit in contractul de privatizare.Tariceanu a criticat decizia Comisiei EuropenePremierul Calin Popescu Tariceanu s-a aratat surprins de decizia Comisiei si a reactionat destul de dur in fata presei. „Comisia apreciaza ca ar fi vorba de un ajutor de stat, dar, in fapt, noi am avut o singura oferta, cu un pret. Era mai bine sa vindem uzina pentru a produce hirtie igienica sau a construi un complex de magazine? Cind toata Europa vorbeste despre locuri de munca, se considera ca noi distorsionam competitia. Ce vrea Comisia, noi sa producem nasturi, iar altii avioane si automobile?“, a intrebat Tariceanu. Totusi, el a precizat ca Romania nu va contesta decizia Comisiei. La rindul sau, compania Ford Europa a anuntat ca saluta decizia Comisiei Europene, dar ca planurile si angajamentele sale pentru fabrica din Craiova ramin neschimbate. Astfel, compania asteapta adoptarea legii speciale pentru privatizarea Automobile Craiova de catre Parlamentul Romaniei, care va ajunge la vot saptamina viitoare, in 4 martie. Ford s-a angajat la investitii directe de 675 de milioane de euro pentru modernizarea uzinei auto si la suplimentarea numarului de angajati de la Craiova.Explicatii europene„Impunerea de conditii in ceea ce priveste o privatizare duce, de regula, la scaderea pretului de vinzare, astfel incit statul pierde venituri, iar activitatea privatizata dobindeste un avantaj selectiv. Comisia sprijina dezvoltarea regionala, insa acest lucru nu trebuie sa duca la denaturarea concurentei“, a explicat comisarul european pentru concurenta, Neelie Kroes. Anul trecut, Agentia Romana pentru Privatizare, AVAS, a anuntat vinzarea participatiei de 72,4% pe care o detinea in cadrul Automobile Craiova. Ford a fost singura intreprindere dispusa sa prezinte o oferta in aceste conditii. Aceasta a oferit un pret de cumparare de 57 de milioane de euro si a cistigat licitatia.
Vot pe uninominalPresedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a declarat ieri ca saptamina viitoare Camera va vota legea privind votul uninominal. „Este un proiect foarte important, valabil pentru intreaga tara, proiectul de lege a fost deja aprobat, iar saptamina viitoare, in aceeasi sedinta in care vom vota privatizarea Ford, este posibil sa aprobam si votul uninominal“, a spus Olteanu. El a acuzat Curtea Constitutionala pentru intirzierea proiectului de lege privind votul uninominal. „Numai niste interpretari ale Curtii Constitutionale au facut ca, pina acum, acest proiect sa nu fie aprobat“, a afirmat liderul liberal. Acesta a precizat ca PNL este mai pregatit pentru votul uninominal decit oricare alt partid si a anuntat ca legea votului uninominal „nu implica liste la nici un nivel“. Si ministrul pentru relatia cu Parlamentul, Mihai Voicu, a precizat ca singurul partid care nu accepta votul uninominal este PRM. C. J.Unda verde pentru inspectorii ANIInspectorii Agentiei Nationale de Integritate (ANI) ii vor putea reclama la diverse institutii ale statului pe demnitarii care nu pot justifica diferente mari dintre averi si cistiguri. Senatorii juristi au fost de acord cu varianta Guvernului, prin care inspectorul de integritate verifica daca o diferenta de 10.000 de euro sau echivalentul in lei dintre averea si veniturile unui demnitar poate avea justificari. Comisia juridica a Senatului a avizat, ieri, favorabil cele doua ordonante ale Guvernului privind activitatea Agentiei Nationale de Integritate. Actele normative vor intra in dezbaterea plenului, dupa care vor putea fi promulgate de catre presedintele Romaniei. Cele doua ordonante au fost elaborate la solicitarea Comisiei Europene. C. J.
Cei care au participat la editia din toamna a tirgului de contractari de mobila Conmob stiu deja ca daca vrei sa-ti faci cumparaturile cu reduceri de tirg trebuie sa fii prezent inca de la deschidere si sa „arvunesti“ sau macar sa rezervi produsele pe care le doresti, altfel exista toate sansele ca mobila dorita sa nu mai fie disponibila. Din spusele participantilor la ultimul tirg, cel putin 30% din produsele expuse au fost vindute inca din primele ore ale tirgului. De mare succes a fost mobila in stil minimalist sau ultra-traditionala, din esente rare, dar cistigatorii au fost mai ales producatorii care au gasit cea mai buna balanta intre calitate si pret. Aurel Rizea, presedintele Asociatiei Producatorilor de Mobila din Romania (APMR), partener cu traditie al tirgului transilvan, spune ca, potrivit statisticilor sale, rezultatele obtinute de acest segment al industriei dau sperante si pentru 2008 si a apreciat ca „sectorul mobilei a desfasurat o activitate relativ buna“, insa a refuzat sa faca estimari pentru anul in curs cu privire la rezultatele posibile din domeniu. Cert este ca, potrivit informatiilor furnizate de acesta, productia si exportul au avut cresteri de pina la 8% in 2007, insa importul a tinut trendul si a crescut cu aproximativ 35%. Consumul a crescut si el cu 15%, insa pentru moment nu exista informatii concrete asupra valorii consumului din import sau din productia autohtona. „Acum, pe piata interna se cere din ce in ce mai multa mobila executata la comanda, dupa modelul locuintei si dupa gustul personalizat al clientilor. Felul nostru de a fi asa, mai pretentiosi din fire, ne ajuta sa nu ne mai multumim cu mai putin si sa incercam mereu sa cautam un drum potrivit care sa ne conduca spre un progres calitativ, in design, dar si ca stil in amenajarile interioare“, crede Aurel Rizea. Totusi, nu mai putin real este ca peste 70% din piata amenajarilor interioare sau exterioare se executa inca fara interventia unui specialist, in sensul in care „romanii se pricep de minune si la asta“, dupa cum arata statisticile decoratorilor si designerilor. In plus, costurile produselor in sine este vazut ca fiind mare, iar plata unor servicii de design si proiectare este perceputa ca un cost suplimentar, si nu ca o investitie fireasca, de peste jumatate dintre oamenii care isi decoreaza casele.
Americanii la ClujFoto www.genpact.roDupa biroul de la Bucuresti (foto), Genpact a deschis si la Cluj unul, e adevarat, mai micGenpact a decis sa isi deschida birou la Cluj si sa foloseasca aceasta resursa. Si a pornit cu dreptul. „Avem deja doi-trei clienti care opereaza pe piata locala si pina la sfirsitul anului speram sa avem patru-cinci clienti“, a precizat Ahmed Mazhari, directorul general al Genpact Romania. Mai mult, desi piata muncii din Cluj se pregateste pentru un deficit de forta de munca de 6.000 de persoane, pina la sfirsitul anului, potrivit oficialilor Agentiei de Ocupare a Fortei de Munca, oficialii Genpact spun ca au gasit aici suficiente resurse pentru a face angajari si a-si construi deja o echipa de peste 15 persoane. „Exista suficiente resurse umane in Cluj. Cel putin la nivelul la care facem noi recrutari. Ne adresam unui segment care oricum nu avea prea multe oferte inainte si unde nu existau atitia angajatori. Media de virsta este la 26 de ani, sint vorbitori de limbi straine si pot fi specializati in a oferi serviciile pe care le avem in portofoliu“, explica Cristian Popescu, Human Resources Vice President al Genpact Romania. In esenta, exemplele pe care le-au dat oficialii companiei vizeaza externalizarea unor activitati ale diverselor companii, cum ar fi plata facturilor, urmarirea lor, evidente contabile sau chiar servicii de achizitii de materiale, de pilda. Compania s-a desprins ca activitate din General Motors, ca si „companie captiva“, dupa cum explica si Adriana Todoran, HR&Internal Communication Specialist al Genpact Romania. Adica a preluat la un alt nivel o parte din activitatile firmei si a oferit servicii pe acelasi palier, ulterior, si altor companii.Biroul din spatele oficiuluiIn urma cu aproximativ 10 ani, publicatiile de business de la acea vreme anuntau cu „surle si trimbite“ o potentiala afacere de succes: back-up office (n.r., biroul de siguranta). Nimeni n-a corelat atunci aceasta afacere cu ideea de call-center si cu atit mai putin cu ideea de servicii oferite business-urilor in sensul externalizarii diverselor activitati ale companiilor. La acea vreme nu existau companii care sa isi permita acest tip de servicii, motiv pentru care secretariatul externalizat, raspunsurile la scrisori sau chiar activitatea de contabilitate, achitare de facturi sau incasari de plati erau tot servicii pentru care se consumau resurse interne ale companiei. La fel si acum, in cazul majoritatii companiilor romanesti. Pentru acest tip de serviciu compania trebuie sa aiba un anumit nivel. „Ne adresam in principal companiilor din Vestul Europei, multinationalelor. Ei sint clientii nostri, iar orice pozitie este disponibila in companie, oferta este facuta intii intre angajatii nostri, lor li se adreseaza si abia apoi, daca nu avem om pregatit in domeniu, ne orientam spre recrutare externa“, explica Cristian Popescu. Conceptul de afacere pleaca de la primul pas, care este call-center-ul, dar se termina la nivelul de preluare de activitati din companiile-client si chiar rezolvarea unor probleme de management prin oferirea de consultanta si solutii. In prezent, Genpact are 33.000 de angajati in lume, 11.000 in Europa si peste 1.000 in Romania.
Probleme de comunicareFondurile europene destinate zonelor cu peste 500.000 de locuitori ramin in continuare inaccesibile ClujuluiConsiliul Civic Local (CCL) a organizat ieri o dezbatere pe tema implementarii Zonei Metropolitane Cluj, la care au fost invitati sa participe o serie de reprezentanti ai administratiei locale si judetene implicati in proiect. Dezbaterea a luat loc in contextul in care, conform planului anuntat de coordonatorul proiectului, Consiliul Judetean Cluj, trebuia deja demarata faza de implementare a Zonei Metropolitane. Cu toate ca proiectul CJ ar fi trebuit prezentat in cadrul intilnirii de ieri de catre arhitectul sef al judetului, Radu Spanu, la dezbaterea publica de ieri nu a participat nici un reprezentant din partea administratiei judetene. Motivele invocate au fost lipsa comunicarii evenimentului, dar si programul incarcat al angajatilor Consiliului. Cu toate acestea, presedintele CCL, Iosif Pop, s-a declarat multumit de felul in care a decurs intilnirea, catalogind-o ca fiind „un pas inainte in vederea implementarii Zonei Metropolitane“. „Noi am purtat in urma cu citeva saptamini discutii atit cu cei din Consiliul Local, cit si cu cei de la Consiliul Judetean. Acele discutii au fost suportul pe baza carora am lansat intilnirea de azi (n.r., ieri). Din pacate, din cite am observat, dialogul este dorit de ambele parti, dar nu se intimpla“, a declarat Pop, sesizind problemele de comunicare dintre cele doua institutii clujene, CJ si CL.Intirzieri la Primaria ClujPrezent la eveniment, directorul tehnic al Primariei, Sorin Apostu, a propus deblocarea situatiei prin organizarea de catre CJ a unei dezbateri publice la care sa ia parte reprezentanti ai tuturor localitatilor implicate in proiect. Cu toate acestea, Consiliul Local este singurul dintre cele 22 de localitati care nu a adoptat o hotarire in vederea accederii la zona metropolitana. „Pozitia municipiului Cluj-Napoca pare a fi usor diferita de a celorlalti. Oricum, solutia, dupa cum a spus si domnul Apostu, este dialogul si ajungerea la un numitor comun al tuturor partilor implicate. CCL va mai organiza astfel de dezbateri, cu siguranta. E foarte importanta implicarea inclusiv a societatii civile in astfel de procese. Din pacate, in momentul de fata, sintem in impas“, a conchis Pop. In luna octombrie a anului trecut, presedintele Consiliului Judetean, Marius Nicoara, declara ca zona metropolitana se va institui pina in aceasta vara, cind municipiul Cluj-Napoca se va uni cu alte 21 de localitati din imediata apropiere. Principalul scop al infiintarii unei astfel de unitati administrativ-teritoriale este, potrivit spuselor lui Nicoara, atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea zonala. Comunele nu vor fi inghitite de municipiu, dar proiectele de dezvoltare care se vor elabora se vor adresa unor teritorii mai largi, cu o populatie de peste 500.000 de locuitori. Zona metropolitana va fi un fel de asociatie si nu va stirbi autonomia locala, ci, din contra, va impulsiona dezvoltarea regiunii.
Cei interesati pot afla de pe noul site serviciile oferite de Muzeul AstraSite-ul muzeului in aer liber Sibiu are, de citeva zile, un nou „look". Aceasta ofera mult mai multe detalii si imagini despre serviciile muzeului. Cu un simplu click, vizitatorii virtuali pot afla toate informatiile necesare despre muzeu. De la serviciile comerciale si de divertisment, si pina la ceremoniile religioase realizate in cadrul muzeului. Conducerea muzeului nu au omis nimic sa treaca in paginile prezentarii. Realizarea site-ului face parte dintr-un proiect mai amplu, si anume digitizarea Muzeului ASTRA. Munca a fost realizata de o echipa mixta, formata din specialisti de la Universitatea Tehnica din Cluj si de la Muzeul Astra. Au fost folosite tehnologii de tip SharePoint, WSS 3.0 si Master Pages.Proiect scumpProiectul a costat in total 17.000 de lei, iar finantarea a venit din partea Administratiei Fondului Cultural National (AFCN). In pretul proiectului a fost inclus lucrul prestat si cumpararea softului necesar. „O importanta deosebita a fost acordata sectiunii Forum, spatiu generos de intilnire a celor interesati de cultura, precum si celor doritori sa faca sugestii de orice fel cu privire la imbunatatirea in permanenta a serviciilor noastre", spune Ovidiu Baron, purtator de cuvint al CNM Astra.Usor de accesatNoul site este structurat pe mai multe planuri si usor de accesat de oricine. Astfel, sibienii si nu numai, pot afla istoria muzeului, dar pot beneficia si de o descriere amanuntita a sectoarelor tematice. De aici pot afla informatii despre: producerea si prelucrarea produselor animale si vegetale in scop alimentar, procedee de obtinere a materialelor de constructie sau a obiectelor de uz gospodaresc, tehnici si mijloace de transport in comun dar pot viziona on line si expozitii de sculptura monumentala. Vizita virtuala a muzeului este surpriza noului site. Aceasta vizita incepe de la intrarea in muzeu, iar pe parcursul drumului puteti vizita galeria de arta traditionala, complexul de mori de vint si mori hidraulice, gospodariile taranesti precum si complexele de industrie taraneasca. Ce face cu totul si cu totul deosebita vizita virtuala este faptul ca accesul in Muzeul in aer liber se poate face si dinspre gradina zoologica, exact ca si in realitate.Preturi la vederePentru cei interesati sa se casatoreasca la biserica din Muzeu, sa se plimbe cu barca, cu trasura sau cu sania, au la dispozitie si preturi. Astfel, pentru 60 de lei te poti plimba o ora cu trasura ora prin Muzeul in aer liber sau pentru 5 lei poti alege sa joci o ora popice. Popicaria este una traditionala, popicele si bilele fiind confectionate din lemn. Daca alegeti sa aveti cununia religiosa in cadrul Bisericii din Bezded, situata in Complexul Muzeal, va trebui sa platiti 100 lei. La sfirsitul ceremoniei, contra sumei de 150 lei veti putea merge cu trasura la restaurantul la care veti petrece. „In noua formula a site-ului, prezentarea expozitiilor si a evenimentelor aduce un plus de informatii culturale, iar, pentru cei care vor sa se bucure de serviciile noastre, oferim detalii suplimentare despre activitati de instruire, dar si de agrement, cum ar fi: plimbarile cu trasura sau cu sania, jocul de popice, ceremoniile religioase", a marturisit Baron.Servicii turisticePe linga serviciile comerciale si de divertisment puteti beneficia si de cazare, la preturi mai mult de cit rezonabile. „Vizitatorii nostri pot obtine cazare la Cabana Diana, in camere cu 1, 2, 3 sau 4 paturi. De asemenea, cabana dispune de sala de sedinte si bucatarie care pot fi inchiriate, la cerere", se specifica pe site-ul muzeului. Pretul unei nopti de cazare in cabana din Muzeul in aer liber variaza de la 25-45lei/pat/zi.
O fetita de doar 10 ani a ajuns ieri la prinz sub rotile unui troleibuz in statia RATUC de la Regionala CFR. Accidentul rutier s-a produs, se pare, din cauza ca soferul a plecat din statie cu usile mijlocului de transport in comun deschise. Troleibuzul care circula pe ruta Manastur – Piata Clujana a oprit la 15 metri de statia de la Regionala, in urma altor trei autobuze oprite in statie. Soferul, Ioan B., de 52 de ani, a deschis, totusi, usile pentru a le permite calatorilor sa coboare din troleibuz. Dupa ce acestia au coborit, troleibuzul s-a pus din nou in miscare fara ca soferul sa inchida usa din fata, pe unde se urcase fetita. Aceasta s-a dezechilibrat si a cazut prin usa deschisa, iar troleibuzul a trecut cu una dintre roti peste picioarele ei. Soferul a oprit de urgenta, fiind alarmat de ceilalti pasageri de producerea accidentului. Tinara s-a ales cu piciorul drept fracturat si a fost transportata de urgenta la spital. Soferul troleibuzului va fi cercetat penal pentru comiterea infractiunii de vatamare corporala din culpa, avind in vedere ca nu a inchis toate usile la plecare.
Lista candidaturilor contine anul acesta 33 de organizatii si 164 persoane. Identitatea candidatilor este secreta, dar unele nume ies la iveala, daca cei care le propun decid lansarea publica a candidaturii. „Este al doilea numar ca marime din istoria Nobel", a spus Geir Lundestad, directorul Institutului Nobel, reamintind ca 199 candidaturi au fost depuse in 2005. Printre candidati figureaza, astfel, Buteflika, poropus de demnitarii algerieni, si Kohl, sustinut de Mihail Gorbaciov, laureat al premiului Nobel pentru Pace in 1990. Doi parlamentari elvetieni au prezentat candidatura limbii esperanto, limba internationala inventata la sfirsitul secolului XIX, pe care demnitarii o considera un instrument al pacii si fraternitatii.Emotii pina pe 10 decembrieMii de persoane - parlamentari si ministri, precedenti laureati, membri ai unor instante internationale, profesori universitari - sint abilitate sa propuna candidaturi. Numele laureatilor - maxim trei - vor fi anuntate la inceputul lunii octombrie, iar premiul este inminat la 10 decembrie. Anul trecut, premiul a fost acordat fostului vicepresedinte american Al Gore si grupului interguvernamental de experti pentru evolutia climei (GIEC), pentru activitatea lor impotriva incalzirii climatice.
Robert U., de 36 de ani, din judetul Prahova, Dorel B. C., de 33 de ani, din judetul Vaslui, si Iancu G., tot de 33 de ani, din judetul Timis, toti cu antecedente penale si dati in urmarire generala pentru activitati infractionale in domeniul economic, sint acuzati de politistii clujeni ca au stat in spatele celei mai mari inselatorii din ultimii 5 ani in domeniul economic din judetul Cluj. Activitatea lor infractionala s-a desfasurat in perioada aprilie-iulie 2006. Cei trei au sosit in orasul de pe Somes, unde au preluat o societate comerciala fara datorii la stat careia i-au schimbat rapid denumirea pentru a o face mult mai atractiva pe piata de profil. A aparut astfel firma Bautech SRL Cluj-Napoca. In foarte scurt timp a fost inchiriat un depozit in cartierul Someseni, dupa care a fost inchiriat un apartament in Centru care a fost dotat cu aparatura de ultima generatie. Tot pentru a se crea imaginea unei firme serioase, a fost angajat personal calificat si au fost achizitionate in leasing autoturisme de lux, precum Hummer si Mercedes. Toate achizitiile au fost efectuate pe baza unui imprumut de 100.000 de euro pe care cei trei l-au facut de la mai multe persoane din lumea interlopa. Cei trei au gasit apoi mai multe firme din tara de la care au preluat materiale de constructii si electrocasnice pentru care au platit prin file CEC fara acoperire cu scadenta intre 30 si 45 de zile. Materialele erau preluate si aduse la Cluj, de unde erau transportate catre alte depozite inchiriate. De aici, marfa era vinduta pe piata neagra, iar banii obtinuti erau impartiti intre cei trei complici. „In total, au fost inselate 33 de societati comerciale din intreaga tara, cauzindu-se un prejudiciu total de peste 29 de miliarde de lei vechi“, a declarat pentru monitorul inspectorul Dragos Gheorghiu, seful BCCO Cluj. El a mai explicat ca dosarul a fost finalizat abia acum din cauza ca cei trei s-au facut nevazuti imediat dupa ce prima fila de CEC fara acoperire a fost raportata organelor de cercetare. Patronii Bautech au incercat sa vinda masinile de lux si sa fuga in Republica Moldova. Au fost, insa, retinuti luna aceasta si prezentati instantei, care a emis pe numele lor mandate de arest preventiv pentru 29 de zile, sub acuzatia de constituire a unui grup infractional organizat, inselaciune in forma continuata cu forme deosebit de grave si fals privind identitatea, avind in vedere faptul ca toate achizitiile, precum si actele firmei au fost intocmite pe baza unor identitati false. Cei trei risca intre 10 si 20 de ani de puscarie.
BerbecEste o zi cu mari oscilatii de comportament, treceti de la pasivitate la actiune si de la nervozitate la calm intr-o clipa. Cind va avintati cu mai mult entuziasm intr-o activitate noua a aparut deja o piedica ce va taie tot elanul. Ar fi bine sa pastrati controlul asupra energiilor pe care le investiti in ceea ce faceti, deoarece exista riscul sa va aruncati prea repede in miezul unui proiect, fara a analiza detaliile, ca sa va dati seama, mai tarziu, ca v-ati pripit si ati consumat toata energia pe nimic...TaurEmotia creste cu fiecare clipa ce va apropie mai mult de un anumit eveniment ce genereaza stari foarte ciudate in sufletul dv. Ba tremurati, ba abia asteptati, incit treceti de la o extrema la alta foarte usor. Va fi greu sa va mentineti starea psihica pe aceeasi linie pe tot parcursul perioadei de asteptare, pentru ca fiecare noutate care apare declanseaza alte senzatii. Nu sinteti sigur de ceea ce urmeaza sa se intimple, dar sinteti pregatit de confruntare.GemeniDati dovada de o imensa prudenta inaintea unui eveniment de care depinde cariera dv. Nu mai sinteti superficial, zapacit, neatent, asa cum mai aveti uneori tendinta, ci imbracati haina omului matur si responsabil, ca sa lasati o impresie ireprosabila. Daca sefii, profesorii sau parintii sint cu ochii pe dv., nu ati vrea sa va atraga atentia ca luati peste picior lucrurile serioase ale vietii. Va concentrati cu multa constiinciozitate la ce aveti de facut si luati o nota buna!RacAtmosfera este foarte relaxata pentru ca petreceti mai mult timp in compania persoanelor pe care le iubiti. O plimbare sau o vizita sint perfecte pentru o zi atit de linistita si de luminoasa, ca atare nu va impovarati cu activitati obositoare. Puteti alege din agenda doar ce va place! Aveti nevoie de relaxare si nimeni nu va fi un partener mai bun decit persoana iubita. Comunicarea merge excelent, va completati unul pe altul si va sustineti permanent.LeuAtmosfera este foarte relaxata pentru ca petreceti mai mult timp in compania persoanelor pe care le iubiti. O plimbare sau o vizita sint perfecte pentru o zi atit de linistita si de luminoasa, ca atare nu va impovarati cu activitati obositoare. Puteti alege din agenda doar ce va place! Aveti nevoie de relaxare si nimeni nu va fi un partener mai bun decit persoana iubita. Comunicarea merge excelent, va completati unul pe altul si va sustineti permanent.FecioaraTrebuie sa lasati la o parte tot ce aveati in plan pentru astazi, obligat sa va ocupati de alte sarcini urgente. Nu va place ca trebuie sa va sacrificati pentru altcineva, dar pare sa fie o obligatie pe care nu o puteti amina. Ori seful va cere asta cu un oarecare ton ultimativ - altfel...! - ori acceptati de buna voie, pentru ca sinteti genul de om care se adapteaza usor in pozitiile de subaltern ascultator si cuminte.BalantaSinteti ca un motor la turatie maxima, cuprins de un chef nebun de actiune! Este o zi excelenta pentru a va vedea un vis implinit, deoarece aveti si energia necesara, si conditiile favorabile unei avansari rapide. Sinteti sprijinit de oameni care au incredere in dv. si va iubesc, iar dragostea lor va da aripi si va propulseaza si mai sus. Cind sinteti sustinut din toata inima, sinteti capabil de mari victorii!ScorpionVa simtiti bine in compania unui prieten tinar si simpatic. Comunicarea merge de la sine, sinteti pe aceeasi lungime de unda, ba chiar va leaga si sentimente mai profunde, pentru ca va este drag si apropiat sufletului. Daca va petreceti ziua in compania sa, aveti numai de cistigat, ori din punct de vedere emotional, pentru ca prezenta sa va relaxeaza, ori din punct de vedere intelectual, pentru ca discutiile cu el sint interesante si pline de informatii pe placul dv.SagetatorLuati o pauza, pentru ca planurile pe care vi le-ati facut pentru azi nu pot fi duse la indeplinire. Trebuie sa le lasati pe altadata, nu merita sa insistati sa le urniti cind vedeti ca nimic nu se misca. Profitati de ragazul astfel creat pentru a va odihni sau a va detasa un pic de miezul actiunii. De pe margine, veti vedea altfel lucrurile si poate veti alege o cu totul alta maniera de a merge mai departe, descoperind unde v-ati impotmolit.CapricornUn plan a esuat nu demult si nu va puteti inca detasa de esec. Cu cit va ginditi mai profund la el, chiar daca pare o cauza pierduta, cu atit incepeti sa descoperiti mai multe solutii. Trebuie doar sa va detasati de gravitatea problemei, sa iesiti de sub imperiul socului initial, si apoi veti vedea usor incotro e bine sa mergeti ca sa reconstruiti totul de la zero. Aveti alaturi un om experimentat care va da sfaturi foarte bune pentru a repara situatia.VarsatorIntrevederile cu superiorii sau cu persoanele care tin in miini friiele carierei dv. nu sint prea fericite. Unii va cheama la raport, va critica, va sanctioneaza, sau ajunge doar sa dati ochii cu ei ca va si simtiti cu musca pe caciula. Daca sinteti intr-adevar vinovat de vreo greseala comisa la serviciu, este momentul sa recunoasteti si sa incercati sa reparati situatia si, mai ales, imaginea dv. in ochii sefului.PestiEste ziua dv. de glorie, de succes, cu mari sanse de afirmare. Va atingeti usor scopurile sau aveti ocazia de a va evidentia in cadrul unei competitii in care sinteti cel mai bun! Aprecierile la adresa dv. sint sincere, pozitive, de top, ceea ce va stimuleaza sa tindeti si mai sus. Succesul va da incredere in fortele proprii si nu mai sinteti la fel de timid si de nesigur pe dv. Dimpotriva, unii va descopera acum cu alti ochi, nestiind ca aveti si o latura atit de puternica!
Ordonanta de Urgenta a Guvernului, care reglementeaza infiintarea Fundatiei Publice Romino-Ungare Gojdu, a fost scoasa de pe ordinea de zi a Senatului. Desi ar fi trebuit sa fie supusa, ieri, votului senatorilor, dezbaterile au fost aminate pentru saptamina viitoare, deoarece ministrul de Externe, Adrian Cioroianu nu a fost prezent in sala. Potrivit cadrului legislativ, astfel de dezbateri se pot face numai in prezenta ministrului de resort sau cel putin al secretarului de stat din ministerul respectiv. Cioroianu nu a trimis insa pe nimeni si a anuntat, marti seara, ca nu poate participa la discutii. Ministrul nu este plecat din tara, insa a invocat alte sarcini de serviciu. Si Mitropolitul Ardealului, IPS Laurentiu Streza a fost anuntat, tot marti seara, ca discutiile au fost aminate pentru luni. Mitropolitul a fost invitat sa participe la dezbaterea din plenul Senatului. Stoica, prins la mijlocAlaturi de Mitropolit, senatorul PNL Ilie Stoica este unul din cei care sustin respingerea ordonantei de urgenta, desi pozitia Guvernului este de adoptare a ordonantei, adica de infiintare a Fundatiei Publice Romino-Ungare Gojdu. „Eu sint intr-o pozitie de parlamentar de Sibiu. Nu pot sa las deoparte zona de interes, a Sibiului, in favoarea unor interese de partid, la nivel central", a spus Stoica. Senatorul a declarat ca ar fi vrut sa ia si el cuvintul in plenul Senatului, insa a fost sfatuit sa se abtina, pe motiv ca „se mai coace ceva". Ilie Stoica nu va fi prezent la dezbaterea de luni. Liberalul va fi in Slovenia, o delegatie programata in urma cu circa doua saptamini. Insa invitatia pentru Mitropolit ramine valabila.
Multi bolnavi de SIDA renunta la drepturile lor, pentru a-si ascunde boalaPentru 155 de persoane din Sibiu, viata nu reprezinta decit frica zilei de miine. Stiu ca nu vor trai mult, dar nimeni nu le poate spune sigur cind inima lor va inceta sa bata. Sint atenti sa nu se imbolnavesca, pentru ca orice boala le poate fi fatala. Pentru a-si prelungi viata trebuie sa ia medicamentele prescrise de medici, dar si sa aiba o alimentatie corespunzatoare. Desi sint stigmatizati de societate, cineva se gindeste totusi si la ei. Hrana o au asigurata. Nu trebuie decit sa dea o „fuga" pina la Directia de Munca si Protectie Sociala (DMPS) Sibiu. De aici le vor veni banii pentru hrana de zi cu zi. Numai sa fie dispusi sa-si recunoasca necazul. Le e rusine ca sint bolnaviDesi angajatii DMPS Sibiu ii asigura pe cei bolnavi de toata discretia, nu toti nefericitii sint pregatiti sa mearga in fata unor persoane straine pentru a-si admite „statutul". Sint constienti ca zilele le sint numarate si nu se mai gindesc la hrana. Prefera sa se descurce cu banii pe care ii au sau sa rabde de foame. „Desi, din cite ne-am interesat noi, in Sibiu sint cam 150 de persoane bolnave de SIDA, nu toti vin sa ceara indemniatia pentru hrana. Sint oameni care tin totul ascuns. De exemplu, daca nu sint ei cei bolnavi, au un copil infectat si il tin in casa, sa nu afle nimeni. Nu te poti baga in optiunile familiei. Noi vrem sa le dam ajutorul, dar ei decid daca recunosc sau nu. Oricum, pot veni fara frica la noi deoarece singurii care stiu date concrete si nume sint cei care se ocupa de dosare. Este o confidentialitate maxima", asigura Vasile Duca, directorul DMPS Sibiu. Bani putiniUn adult bolnav de SIDA sau infectat cu virusul HIV primeste 11, 5 lei pe zi, din care ar trebui sa-si cumpere de mincare. Si pentru copiii bolnavi exista un ajutor financiar. Este vorba despre o suma zilnica de 9 lei. Ca le ajung sau nu, doar ei stiu. Oricum, nu ar avea unde sa se plinga. Daca micutii sufera si de handicap, atunci primesc mai multi bani. De la Protectia Copilului sau de la Autoritatea de Sanatate Publica. „Noi avem grija sa le asiguram hrana acestor oameni. Nu stim daca le ajung, oricum mai pot primi bani si de la ajutorul de handicap. Cei de la Guvern au hotarit aceasta suma, deci, ei stiu mai bine. Eu zic ca suma este suficienta. Daca vor sa intre in posesia banilor pentru hrana, sibienii trebuie sa vina la noi la sediu, insotiti, desigur, de dovada ca sint bolnavi si de un act de identitate", explica Vasile Duca, directorul DMPS Sibiu. Unii mor, altii le iau loculNumarul celor care cer indemnizatia pentru hrana este, de regula, constant. Aproximativ 120 de persoane. De obicei, aceleasi dosare. Ca un cerc vicios. Cind decedeaza unii dintre ei, altii le iau locul si tot asa. Nu se prea „sare" de aceasta cifra, deoarece bolnavii de SIDA nu pot cere bani la nesfirsit. Iminenta mortii nu le permite acest lucru. In luna ianuarie au primit banii pentru hrana 120 de persoane, iar pentru luna februarie au fost inregistrate 121 de cereri. „Am acordat in total 43.230, pentru 120 de persoane, in luna ianuarie. Este vorba despre 116 adulti si patru copii bolnavi de SIDA. Pentru luna februaire avem 121 de persoane. A mai venit o noua persoana fata de luna trecuta. Asa este cu aceste cazuri. Mai moare cineva, vine altul in loc. Este un subiect extrem de sensibil si acesti oameni au nevoie de discretia noastra si de un tratament obisnuit", spune directorul DMPS Sibiu. Parinti seropozitiviAnul trecut a venit pe lume un bebelus, nascut din parinti seropozitivi. Daca va purta povara acestei boli, se va afla in curind. Medicii ii vor face testul anul acesta, pentru a vedea daca a contactat sau nu boala de la parintii sai. Deocamdata, micutul se afla la Centrul pentru Ocrotirea Bolnavilor de SIDA din Ighisul Nou. Tot acolo a fost si conceput. Mama sa, o tinara de 20 de ani, a refuzat sa anunte medicii centrului. Au aflat despre sarcina doar cind inevitabilul s-a produs. Tinara bolnava de SIDA a refuzat sa spuna numele tatalui, recunoscind doar ca este vorba despre un barbat din Centru, implicit, bolnav de SIDA. „Nici acum nu se stie daca micutul este seropozitiv. Analizele i se vor face dupa 18 luni, iar el in iulie face un an. Copilul se afla, in prezent, in plasament la Ighisul Nou, fiind ingrijit de mama sa. Aceasta este ajutata de doua asistente, care fac cu rindul. Oricum, inca de anul trecut, celor doi li s-a amenajat o camera separata. Tinara nu a vrut sa spuna cum il cheama pe tata, dar stim ca este un copil de acolo", spune Beatrice Draghici, purtatoarea de cuvint a Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sibiu. Alaturi de fiul sauTot aceasta asigura ca starea de sanatate a micutului se mentine constanta, neexistind complicatii. Mama, la rinul sau, este supusa tratamentelor, iar boala nu ii face probleme mari, deocamdata. Important este ca tinara este alaturi, in permanenta, de fiul ei. In plus, anul acesta nu a existat niciun deces in rindul persoanelor infectate cu HIV de la Centrul pentru Ocrotirea Bolnavilor de SIDA din Ighisul Nou. Mediasul, fruntas la HIVConform evidentelor Autoritatii de Sanatate Publica, numarul persoanelor infectate cu HIV este in crestere, in Sibiu. Daca in 2003, doar patru adulti erau infectati, in 2006, aproape 70 de persoane sufereau de aceasta boala. In 2007, 155 de persoane au fost diagnosticate cu SIDA. Cel putin, oficial. Se pare ca SIDA este boala Mediasului, la nivel de judet. Daca, anul trecut, existau 36 de cazuri semnalate la Sibiu, in zona Medias numarul acestora este de nici mai mult, nici mai putin 119. Cei mai multi seropozitivi sint localnici din Copsa Mica. „In zona Medias sint mai multe imbolnaviri deoarece cei mai multi au fost infectati prin manevre medicale in spitalul de acolo. Nu putem spune cu exactitate cauzele imbolnavirii celor 155 de persoane, insa majoritatea au fost infectati prin manevre medicale, transmitere pe cale sexuala, iar de la mama la fat am avut putine cazuri", explica dr. Chira Vestemean, medic la Serviciul de Epidemiologie, din cadrul ASP Sibiu.Homosexual din SibiuPrimul caz de SIDA, descoperit in Sibiu dateaza din anul 1984. Cu toate acestea, boala a fost ascunsa de medici, iar primul caz, facut public, in Romania, a aparut doar in anul 1990. „A fost descoperit un barbat in Bucuresti in anul 1984. Din declaratiile sale a reiesit faptul ca este homosexual. Mergind pe aceasta filiera a fost descoperit faptul ca unul dintre partenerii sai era din Sibiu. I-am facut teste si a iesit pozitiv, insa nu am putut spune despre acest lucru decit dupa 1990", marturiseste medicul Vestemean.
S-ar intoarce acasa ca Persoane Fizice AutorizateRomanii din Italia asteapta oferte serioase din partea angajatorilor clujeniReprezentantii Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Cluj reclama faptul ca, in urma tirgului de joburi de la Roma, nu au fost contactati de nici un angajator clujean pentru a le pune la dispozitie baza de date cu muncitorii romani din Italia care vor sa se intoarca in tara. Cu ocazia tirgului de simbata, 23 februarie, 700 de romani calificati in constructii civile s-au aratat interesati sa se intoarca inapoi in tara sa munceasca, insa nu in orice fel de conditii, ci organizati in Persoane Fizice Autorizate (PFA). „Ei doresc ca veniturile pe care le-ar primi in Romania sa fie apropiate de cele obtinute in Italia. In Romania ar putea veni in echipe de muncitori care sa realizeze diferite lucrari cu un numar mai redus de muncitori decit se realizeaza in Cluj. Sint lucrari de constructii care in Cluj se realizeaza cu 30 de persoane, iar ei le pot executa cu zece, deoarece au echipamente performante“, a afirmat Daniel Don, directorul AJOFM Cluj. Potrivit acestuia, romanii care lucreaza in Italia doresc sa fie contactati de angajatorii clujeni din constructii care sa vina cu propuneri si sa le prezinte lucrarile. „Nemultumirea mea este ca am realizat deplasarea la Roma, am avut contacte si am identificat forta de munca bine pregatita, sa ii readucem la Cluj pe muncitorii romani pentru a realiza lucrarile la investitii importante pe care le avem, dar angajatorii din judetul Cluj au avut o atitudine pasiva si nu m-au contactat pentru a le oferi datele de contact ale romanilor din Italia“, a adaugat directorul AJOFM Cluj.Vor sa aduca muncitori indieniDaniel Don"Angajatorii din judetul Cluj au avut o atitudine pasiva si nu m-au contactat pentru a le oferi datele de contact ale romanilor din Italia."Una dintre explicatiile pentru dezinteresul firmelor de constructii clujene ar fi ca patronii sint interesati mai mult de profit decit de a executa lucrari de calitate. „Daca vom compara lucrarile din Cluj cu cele executate in Italia de romani, cele de acolo sint de zece ori calitativ mai bune. Iar ei ar putea face lucrari la aceeasi calitate“, a mai spus Daniel Don. AJOFM a primit, in schimb, solicitarea de a da avize pentru angajari de indieni care sa lucreze in constructii, cu un salariu lunar de 250 de euro. „Nu o sa fac acest lucru si nu voi da avizele. Daca sint constructori in Romania sau in Italia, trebuie contactati intii cei de acolo, apoi sa ne orientam spre muncitori din alte tari“, a explicat acesta. Standul judetului Cluj de la bursa de la Roma a fost vizitat de circa 50 de persoane, printre care s-au aflat si patroni care reprezentau 700-800 de muncitori romani. Standul a reprezentat la Roma un numar de 20 de firme clujene cu activitate in domeniul constructiilor civile.
Constantin Ciuce, noul rector la UMFNoul rector al Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) „Iuliu Hatieganu“ din Cluj-Napoca este Constantin Ciuce, seful Clinicii Chirurgie 1. Doctorul a fost ales in functie ieri cu 25 de voturi de catre senatul UMF, iar contracandidatul sau, Petre Adrian Mircea, a primit 18 voturi. Marius Bojita, fostul rector al scolii clujene de medicina, nu a mai candidat, deoarece s-a aflat la al doilea mandat consecutiv. El a declarat, insa, ca va candida la functia de presedinte al UMF Cluj-Napoca, dupa ce Senatul universitatii va stabili data concursului. Constantin Ciuce a declarat pentru monitorul ca duelul dintre el si Petre Mircea pentru functia de rector „a fost un exercitiu intre doi prieteni vechi“, adaugind ca „ne-am inteles sa raminem prieteni si dupa cele intimplate azi (n.r., ieri)“. Conform noului rector, va urma o perioada de reorganizare in cadrul universitatii, prin care se va incerca mentinerea scolii de medicina la acelasi nivel de performanta. In cadrul sedintei de ieri au mai fost alesi cei cinci prorectori, printre care se numara si Petre Adrian Mircea, au fost validati decanii, prodecanii si secretarii stiintifici ai UMF. R. N.Roland Garros si-a inchis portileClubul Roland Garros si-a inchis portile de 2 zile. Fara a se fi anuntat ceva in prealabil, incepind de marti usile erau incuiate, iar administratorul localului nu a mai putut fi contactat telefonic nici de catre cei din trupe sau organizatorii de evenimente din local, nici de presa sau de obisnuitii locului. „Nu stiu exact ce s-a intimplat. Ce pot sa spun este ca localul nu avea nici un fel de autorizatii de functionare, nici macar de la SANEPID. Era o problema complexa acolo, am facut anul trecut plingere penala si am incercat sa alertez autoritatile“, a declarat pentru monitorul Gennaro Ciancio, fost asociat al lui Claudiu Marginean, patronul localului. Potrivit acestuia, existau nereguli si cu inchirierea spatiului in care functiona clubul Roland Garros, aflat in administrarea Primariei, pentru care s-ar fi platit lunar o suma modica, doar citeva sute de lei. Gennaro Ciancio, celebrul tenisman Ilie Nastase si Claudiu Marginean au fost initial asociati in administrarea acestui local, ramas, dupa multe scandaluri si procese, doar in proprietatea acestuia din urma. G. G. Instruire pentru fondurile europeneO noua sesiune de instruire pe tema accesarii fondurilor europene de catre autoritatile publice locale va avea loc in perioada 27-29 februarie, la Cluj-Napoca. La intilnire participa primari, consilieri, reprezentanti ai primariilor si ai altor autoritati locale din judetul Cluj. Reuniunea reprezinta completarea cunostintelor autoritatilor publice locale, in vederea accesarii Fondurilor Structurale de Coeziune 2007-2013. Modulele vizate sint identificarea de proiecte concrete ale autoritatilor, metodologia de pregatire a dosarului pentru finantare, procedurile de achizitii publice si procedurile de implementare a proiectelor. Actiunea se inscrie in seria instruirilor initiate de Biroul Parlamentar al Deputatului Vasile Puscas. R. N.Fonduri europene pentru mediul ruralDeputatul PLD in Parlamentul European, Rares Niculescu, va prezenta simbata si duminica in localitatile Caseiu, Calatele si Manastireni posibilitatile pe care le au comunitatile rurale sa obtina finantari nerambursabile din fondurile puse la dispozitie prin Programul National de Dezvoltare Rurala. Prezentarea cuprinde cinci tipuri de proiecte, care se adreseaza beneficiarilor individuali si comunitatilor locale. Astfel, viitoarele proiecte vizeaza achizitionarea de masini si utilaje agricole, modernizarea fermelor zootehnice, modernizarea drumurilor comunale, achizitionarea de utilaje de deszapezire si renovarea caminelor culturale din localitatile rurale. R. N.Seminar impotriva marginalizariiIn cadrul seminarului „Promovarea incluziunii sociale“, care are loc astazi, de la ora 11, in sala mare de sedinte a Prefecturii Cluj, vor fi prezentate doua domenii majore de interventie, care urmaresc evitarea excluziunii sociale, marginalizarii, discriminarii si riscului de saracie, precum si egalitatea de sanse. Evenimentul reuneste organizatiile pentru romi din Regiunea Nord-Vest, furnizori acreditati de servicii sociale si experti pentru romi din institutiile si autoritatile publice locale. Prezentarile sint realizate de Organismul Intermediar pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (OIR POS DRU) Regiunea Nord-Vest si isi propun sa ii informeze pe potentialii beneficiari despre oportunitatile de finantare a proiectelor care vizeaza dezvoltarea si promovarea principiilor egalitatii de sanse in societatea romaneasca. R. N.tConcurs international studentesc la ClujStudenti din Germania, Finlanda, Italia, Ungaria, Ucraina, Elvetia, Rusia si Romania se vor intrece intre 13 si 18 martie la Cluj-Napoca in cadrul rundei regionale a concursului EMC2 (ELSA Moot Court Competition on WTO Law). Competitia ii are ca organizatori pe studentii clujeni din ELSA (The European Law Students Association), se afla la a VI-a editie si se desfasoara pentru al doilea an consecutiv la Hotelul Belvedere. Echipa cistigatoare va lua parte la runda finala a concursului, care se va desfasura la Geneva. Juriul este format din experti din tara si din strainatate. Participantii vor dezbate un caz între doua state ipotetice, Teleland si Digiland, care au un conflict de natura juridica în domeniul comunicatiilor. F. T. Strivit de tractorUn barbat din satul Corpadea a decedat marti dupa ce tractorul pe care il conducea s-a rasturnat peste el. Politistii au fost anuntati in jurul orei 16 ca trupul lui Aurel C. a fost descoperit pe un cimp situat in satul Corpadea. Victima prezenta multiple plagi la nivelul fetei si al miinii stingi, iar tractorul care a fost descoperit linga el era rasturnat. Politistii au stabilit ca acesta s-a rostogolit pe o panta, strivindu-l pe barbat. Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicina Legala din Cluj-Napoca in vederea realizarii necropsiei. Cercetarile in acest caz continua. A. D.S-a spinzurat in baieUn barbat de 49 de ani din Cluj-Napoca a fost gasit marti spinzurat in propria baie. Trupul lui Traian Florin R. a fost descoperit de rudele sale. Potrivit anchetatorilor, decedatul nu prezenta urme de violenta, astfel ca in cauza nu sint suspiciuni de crima. Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicina Legala din Cluj in vederea efectuarii necropsiei. Anchetatorii spera ca rezultatele sa ofere mai multe indicii referitoare la motivul pentru care barbatul si-a luat viata. Aceasta este a doua sinucidere prin spinzurare din judet in ultimele 6 zile. A. D.
Aproximativ 40.000 de angajati din primarii si din consiliile judetene vor intra, joi dimineata, intr-o greva de avertisment de doua ore, pentru salarii mai mari cu 30% si pentru adoptarea legii salarizarii in sistem, a declarat, ieri, liderul sindical Valer Suciu. Salariatii din administratia publica locala, afiliati la Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratie (FNSA), vor continua, joi, seria protestelor, inceputa luni cu o greva japoneza, printr-o greva de avertisment, care va avea loc intre orele 8.00 si 10.00, urmind ca, in 11 aprilie, sa declanseze greva generala. Potrivit presedintelui FNSA, Valer Suciu, principala solicitare a sindicalistilor din administratie este promovarea legii salarizarii functionarilor publici si a personalului contractual, prin care sa se asigure o crestere salariala de 30%. Functionarii publici si personalul contractual mai vor, totodata, suspendarea aplicarii incompatibilitatilor prevazute de lege pina cind acestea vor fi compensate prin salarii, distribuirea biletelor de odihna direct federatiei, eliminarea imixtiunilor facute de catre reprezentantii Guvernului Romaniei in administratia publica locala si asigurarea unui spatiu pentru amenajarea biroului federatiei, la Bucuresti. Aproximativ 63.000 de sindicalisti din administratie, membri ai Aliantei Nationale a Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex, au organizat, de asemenea, o greva japoneza de doua ore la inceputul saptaminii trecute.
Jumatate din apele uzate din Romania nu sint epurate, 47 de localitati mari deverseaza apele uzate direct in natura si doar putin peste jumatate din populatia tarii are acces la alimentare cu apa si la canalizare, a declarat, ieri, ministrul Mediului, Attila Korodi. Prezent la lansarea unei finatari Phare, destinata sectoarelor prioritare de mediu, ministrul Mediului, Attila Korodi, a spus ca, potrivit unui studiu UE, Romania se afla pe locul doi, dupa Polonia, in ceea ce priveste deficitul structurilor de alimentare cu apa si de canalizare, pentru care este nevoie de investitii majore, iar Romania trebuie sa recupereze in urmatorii ani decalaje importante in raport cu tarile UE. Astfel, potrivit lui Korodi, jumatate din apele uzate nu sint epurate sau nu sint suficient epurate, iar din cele peste 1.300 de statii de epurare de pe teritoriul tarii, 63% nu functioneaza corespunzator. Totodata, 47 de localitati, printre care orase precum Bucuresti, Braila, Galati, Tulcea, Craiova sau Drobeta Turnu-Severin, deverseaza apele uzate direct in natura. De asemenea, Romania are o retea de canalizare de peste 18.000 de kilometri, de care beneficiaza doar 11,5 milioane de locuitori, din care zece milioane locuiesc la oras si un milion in mediul rural. In consecinta, orasenii beneficiaza de canalizare in proportie de 90%, in timp ce doar 10% din populatia de la sat are canalizare, a mai spus Korodi. Totodata, doar 52% din populatia Romaniei beneficiaza si de alimentare cu apa si de canalizare, 16% din romani au doar apa curenta, iar 32% din populatie nu are acces nici la alimentare cu apa, nici la canalizare. Ministrul Mediului a facut si o comparatie cu tari din jur, astfel, in Cehia, 90% din populatie are acces la alimentare cu apa si la canalizare, iar in Ungaria, 90% din populatie are apa curenta si 60%, canalizare.
Potrivit directorului Ceramica, in prezent un metru cub de caramida costa circa 350 lei, iar pentru anul acesta ar putea inregistra o crestere de zece procente. “Cresterea va avea drept cauza in special preturile tot mai mari la energia electrica, gaze naturale si carburanti. Toti sint factori care influenteaza direct sau indirect procesul de productie si distributie al caramizilor”, a spus Mangalagiu. In ceea ce priveste necesarul de caramida de pe piata interna, Mangalagiu estimeaza ca anul acesta importurile vor avea o pondere mare de circa 20-25%. “Prin cresteri ale capacitatilor de productie atit ale companiei Ceramica, dar si ale celoralalti de pe aceasta piata, este posibil ca prin 2010-2011 piata interna sa suporte intreaga cerere de caramida din tara”, sustine Iulian Mangalagiu.Caramida va depasii BCA-ulReprezentantul companiei a mai spus ca in urmatorii doi ani, caramida va depasi BCA-ul (beton celular autoclavizat) pe piata zidariei ca si consum. “In prezent BCA-ul are o cota de 40% din piata zidariei, iar caramida a ajuns la finalul anului trecut la un procent de 35%. Cred ca in circa doi ani de zile, caramida va ajunge si chiar depasi BCA-ul”, a adaugat directorul general al Ceramica Iasi. Mangalagiu mai sustine ca in 2009 piata zidariei poate atinge circa noua milioane de metri cubi, iar Ceramica Iasi va putea asigura intregul necesar de caramida din Moldova. Ceramica Iasi estimeaza pentru anul 2008 o cifra de afaceri de 17 milioane euro, in crestere fata de valoarea de 14 milioane de euro inregistrata anul trecut, potrivit informatiilor furnizate, miercuri, de companie.
Consilierul personal al premierului, Marius Oprea, a prezentat ieri comisiei juridice a Camerei Deputatilor principalele modificari ale legii CNSAS, printre noutati enumerind verificarea din oficiu a candidatilor la alegeri sau caracterul public al sedintelor Colegiului. Marius Oprea a aratat ca în ordonanta de urgenta referitoare la CNSAS, care a intrat chiar ieri în sedinta de Guvern pentru o prima lectura, sint fixate toate modalitatile de verificare a celor care candideaza sau sint numiti în functii publice sau de demnitate publica. Oprea a explicat ca verificarile vor fi facute de Colegiu pe baza declaratiilor pe proprie raspundere care sint depuse de candidati la birourile electorale. El a admis ca este imposibil ca, într-o luna de campanie electorala, CNSAS sa aiba timp sa verifice candidatii la locale, al caror numar s-ar cifra potrivit unor calcule ale acestuia la aproape un milion. In concluzie, cercetarile vor continua si dupa alegeri, iar persoanele care se dovedesc ca au colaborat pot fi acuzate de fals în declaratii.In ceea ce priveste caracterul public al sedintelor Colegiului, Marius Oprea a precizat ca se va discuta cu dosarele pe masa, iar apoi se va vota daca dosarul respectiv se trimite în instanta. Votul va fi deschis, a mai aratat istoricul Securitatii. “Ceea ce CNSAS va face în sedinte e sa arate cine anume a colaborat dintre persoanele care sint supuse conform legii verificarilor. Se face doar enumerarea documentelor din investigatiile interne ale CNSAS, se discuta daca documentele care sint puse pe masa sint îndeajuns pentru a considera ca o persoana a colaborat cu Securitatea în sensul noii legi”, a adaugat consilierul lui Tariceanu. În acest fel se elimina verdictele, iar CNSAS nu mai are atributii jurisdictionale, ci doar administrative.Se pastreaza în continuare sanctiunile referitoare la încalcarea secretului de serviciu, pentru ca în sedintele Colegiului nu se vor dezvalui date cu caracter intim, care sint în masura sa lezeze în mod grav imaginea unei persoane. Dupa trimiterea dosarului în instanta, un prim verdict va fi dat de catre tribunal în sectia contencios administrativ. Contestatiile la primul verdict se rezolva la curtile de apel.Cit priveste membrii Colegiului, acestia vor fi numiti tot de partidele politice, iar presedintele si premierul îsi vor desemna cite un reprezentant din rindurile societatii civile dupa consultari cu ONG-urile, a mai informat Oprea.
Partidele prezente ieri la consultarile de la Palatul Cotroceni - PNL, PSD, PD-L, PC si UDMR si-au exprimat dispobilitatea de a semna saptamina viitoare “Pactul National pentru educatie” propus de presedintele Traian Basescu. La finalul celor aproximativ doua ore de consultari, partidele au convenit sa semneze documentul, dupa ce ultimele observatii ale formatiunilor politice vor fi integrate. Comisia prezidentiala astepta in decurs de o saptamina observatiile formatiunilor, pentru ca apoi Pactul sa fie semnat si, pe aceasta baza, sa se inceapa elaborarea unei strategii.“Modernizarea sistemului atit de repede pe cit putem sa o facem”, a sintetizat Basescu intrevederea de ieri, precizind ca propune un cumul de principii, in baza carora sa se intocmeasca in urmatoarele 12 luni o strategie coerenta.Au semnat chiar daca au avut comentariiDesi PSD a semnat pactul, liderul partidului, Mircea Geoana, s-a aratat nemultumit de principiile formulate in document. Potrivit acestuia, strategia reprezinta o viziune de dreapta asupra educatiei, fiind un proiect care ii favorizeaza doar pe cei instariti.Presedintele PD-L, Emil Boc, a declarat ca formatiunea pe care o conduce a inaintat observatiile sale, care se refera la reforma curriculara, descentralizare, reducerea inechitatii, investitii pentru campusuri, depolitizarea si profesionalizarea managementului.Emil Boc“Orice partid va veni la putere va avea un document public si vor fi obligati, sub sanctiunea oprobiului public, sa respecte cele spuse acolo atit in activitatea in minister, cit si in Parlament”.El a subliniat ca nu trebuie pus semnul egal intre Pact si pachetul de legi pentru reforma in educatie.PNL, prin ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, s-a declarat de acord cu semnarea pactului, precizind ca sint necesare unele nuantari. De altfel, ministrul Adomnitei propusese la sfirsitul anului trecut propriul pachet de legi menite sa reformeze domeniul Educatiei. Legile au intrat chiar in dezbatere publica, dar asta nu l-a impiedicat pe premierul Tariceanu cu trei zile in urma sa se rasteasca la Cristian Adomnitei pe motiv ca presedintele Basescu i-ar fi furat ideile si le-ar fi inclus in propriul program de actiune discutat ieri. Totusi, Adomnitei a precizat ca, in cadrul intilnirii, nu s-a discutat despre pachetul de legi initiat de ministerul pe care il conduce si ca seful statului nu i-a facut nici o observatie.
Gorjenii au realizat, deja, performanta in sezonul trecut, cind au ratat de putin finala in fata Rapidului (scor, 0-2), dupa ce in optimi trecusera de Dinamo. Pandurii de acum nu seamana deloc cu echipa de anul trecut, dupa aducerea tehnicianului portughez Joaquim Teixeira si a unei armate de jucatori de import. Pandurii in varianta actuala a pornit cu stingul primavara fotbalistica, pierzind cu 1-3 pe teren propriu cu Poli Timisoara. Dupa aceasta infringere, scaunul antrenorului lusitan se clatina, dar nu putin sint acei care considera acel rezultat drept consecinta unui joc cvasi-perfect al banatenilor. Oricum, colonia lusitana de la Gorj va da un examen adevarat in fata unei formatii cu care se lupta pentru evitarea retrogradarii. In privinta Gloriei, formatia din Cring este pentru prima data in postura de a viza calificarea in semifinale, Gloria fiind aceea care a eliminat Politehnica Timisoara, in optimi. Mogosoaia este cea de-a treia locatie stabilita pentru aceasta partida, dupa ce initial se hotarise petru Mioveni si apoi pentru stadionul din Cotroceni. Partida va fi arbitrata de Mugurel Draganescu.Pe viata si pe moarteNocturna zilei este doar la o prima vedere dezechilbrata, intilnindu-se liderul detasat al Ligii I, CFR Cluj si echipa FC Brasov, din esalonul secund. Insa echipa de sub Timpa, care conduce imperial in prima serie a Ligii secunde, are ambitii enorme si promite a fi o revelatie a sezonului viitor in Liga I. Cu banii lui Ioan Neculaie, priceperea manageriala a lui Dinu Gheorghe “Vama” si talentul de antrenor al lui Razvan Lucescu, Brasovul doreste sa devina prima echipa de esalon secund care ajunge in finala Cupa Romaniei dupa 26 de ani. Argumente sint si noile transferuri din intersezon, experimentatul Maldarasanu si brazilianul Fabinho, cel care i-a chinuit in vara pe clujeni in Cupa UEFA, pe cind juca la Anorthosis Famagusta. Despre echipa lui Andone aproape ca nu este nevoie de mai precizat ceva, asa ca sa vedem daca ardelenii, obsedati de derbiul cu Steaua de duminica, vor fi pacaliti de brasovenii in meciul arbitrat de Alexandru Deaconu, ce se va disputa pe stadionul Dinamo. Hingherii din MioveniSferturile Cupei Romaniei au inceput cu o surpriza de proportii, inregistrata pe stadionul din Urziceni: Dacia Mioveni a eliminat pe Dinamo, scor 1-0! Cosmarul ”ciinilor rosii” a inceput din minutul 5, cind Margaritescu, tras de tricou de Murgan, l-a lovit pe acesta din urma si a primit cartonasul rosu. In minutul 20, Dinamo a beneficiat de o lovitura de la 11 metri, ca urmare a unui hent in careu comis de Miclaus, dar Danciulescu a tras in inaltul cerului. In repriza secunda, dinamovistii au fortat atacul cu Zicu, insa cel inspirat a fost Sorin Cirtu, antrenorul argesenilor. Nou intratul Chihaia a fost tras de tricou in careu de Moti (’56), dupa ce il depasise pe fundasul dinamovist, iar Robert Neagoe l-a invatat pe “Danciu-gol” cum se executa un penalty. In continuare, Dacia a condus jocul, cu aparare avansata, pase repetate si contraatacuri, echipa lui Talnar nefiind in stare sa se apropie de poarta lui Stanca. Dacia Mioveni este prima echipa calificata in semifinalele Cupei Romaniei. Aseara, s-a mai disputat la Constanta meciul Unirea Urziceni – Rapid.
Sperantele romanesti de a avea cit mai multi boxeri la Jocurile Olimpice din acest an, se reduc simtitor de la zi la zi, in cadrul primului turneul preolimpic de la Roseto degli Abruzzi (Italia). Daca unul dintre cei mai promitatori pugilisti romani, semigreul Constantin Bejenaru, a cedat prin abandon dictat de arbitru in fata germanului Robert Woge chiar in primul rund, in galele de marti seara, au mai cazut doi boxeri din lotul Romaniei, care, odata cu plecarea lui Relu Auras la nationala Marocului, nu are nici un antrenor coordonator. Ce-i drept, pe hirtie nici Auras nu era, dupa decizia aiuritoare a COSR de a desfiinta lotul olimpic de box, dupa ispravile celor trei cucuieti care au speriat Chicago. Au fost cinci centre teritoriale, cu cinci responsabili de sector, dar Auras avea, oarecum, o autoritate de sef. Ce-i drept – si nu credem ca e intimplator – este faptul ca toti cei trei boxeri din capraria bacauana a lui Auras (Zarif, Ciobanu si Bejenaru) au facut cale intoarsa. In galele de marti seara, Iulius Poczo (51 kg), a cedat in fata lui Mohammed Nassir, britanic get-beget din Wales, cu o decizie de 9-19, in timp ce Vasile Sandu (57 kg) a pierdut cu o decizie un pic mai blinda, 14-22 la polonezul Michal Chudecki. Asa ca, la ora sferturilor, ne-am prezentat cu trei boxeri din noua, toti boxind in galele de ieri. Primul dintre ei este speranta nr. 1 in operatiunea salvarii onoarei, Ionut Gheorghe. Constanteanul a inceput turneul cu o victorie in optimi (decizie 18-12) in fata polonezului Mariusz Koperski si ieri, in gala nocturna, a boxat cu germanul Martin Dressen, un pugilist periculos, care a trecut de ucraineanul Mikola Semeniaha cu o decizie strinsa (14-12). Pe partea de tablou a lui Ionut s-a inregistrat o mare surpriza, sirbul Milan Piperski dispunind inainte de limita de puternicul azer Emil Maharramov. Piperski a boxat aseara cu irlandezul John Nevin. Tot ieri, Mihai Niculescu (54 kg) a abandonat in rundul trei al intilnirii cu experimentatul ucrainean Maksim Tretiak, insa Georgian Popescu (60 kg) l-a invins cu o decizie de 21-16 pe bulgarul Ognian Kolev. Boxerul roman il va intilni, in semifinale pe ungurul Miklos Varga, care a trecut cu 39-22 de irlandezul Ross Hickey. In cealalta semifinala se vor confrunta azerul Roman Amalov si ucraineanul Oleksandr Kliuciko, invingatorul avind cale libera spre Beijing.
Presedintele Consiliului de Administratie al Ceahlaului, Viorel Mestecaneanu, a declarat, ieri, agentiei NewsIn, ca va retrage echipa de pe teren in cazul in care arbitrii vor dezavantaja in continuare formatia nemteana, asa cum au facut-o in partida cu Dinamo. “In cazul in care nu se vor lua masuri impotriva arbitrului Ionel Ivan, inseamna ca linia de delegari arbitraj-presedinti a functionat. In momentul acesta, ramin la opinia ca arbitrul cu nume blind, Ionel, este un hot de prima clasa. Am discutat in CA ipoteza ca daca vom mai avea parte de arbitraje ostile vom scoate echipa de pe teren. Nu are rost sa mai acceptam situatii in care sintem furati pe toate liniile. Acum totul a devenit o certitudine, nu mai e o simpla presupunere”, a spus Mestecaneanu. Conducerea clubului moldav a acuzat brigada de arbitri a jocului cu Dinamo, pierdut cu 1-2, ca i-a dezavantajat clar pe elevii lui Viorel Hizo, deoarece nu a anulat primul gol al ros-albilor, marcat din pozitie de ofsaid, iar Florin Bratu nu a fost eliminat dupa ce l-a lovit cu pumnul in figura pe Mircea Oprea. Despre ultimele doua transferuri ale Ceahlaului, Marius Croitoru si Vasilica Cristocea, achizitionati de la Steaua, oficialul nemtean a spus: “Acesti fotbalisti au posibilitatea sa ajute Steaua prin jocurile lor la Ceahlaul in lupta cu celelelte contracandidate la titlu si pentru locul doi in campionat. Noi mai avem de jucat atit cu CFR Cluj, acasa, cit si cu Rapid, in deplasare. Daca-i aveam in teren la meciul cu Dinamo, alta era diferenta de puncte intre cele doua mari rivale”. In alta ordine de idei, inaintea partidei cu Farul Constanta, din campionat, antrenorul Viorel Hizo a interzis accesul presei la antrenamente, pe motiv ca ar furniza informatii constantenilor. Pe linga jurnalisti, tehnicianul nu ii primeste la sedintele de pregatire nici pe ofiterul de presa al clubului, Gelu Cracana, si pe antrenorul unei grupe de copii si juniori, Ovidiu Marc.
Expozitie28 februarie – 16 martie • Muzeul de ArtaLa Muzeul de Arta din Cluj puteti vedea expozitia „Pictura moderna romaneasca“, cu lucrari din colectia Muzeului Memorial „Octavian Goga“, Ciucea, si piese inedite din patrimoniul Muzeului de Arta din Cluj.Seara literarajoi • ora 18 • Cafenea InsomniaIn cadrul seriei de evenimente dedicate literaturii organizate de Uniunea Scriitorilor din Romania (USR), filiala Cluj, la cafeneaua Insomnia, protagonistul acestei seri va fi scriitorul Alexandru Vlad, care va citi din opera sa incepind cu ora 18. Concertjoi • ora 19 • Polus CenterIubitorii de salsa sint asteptati in aceasta seara la Polus Center, in zona de food court, unde celebra trupa cubaneza Bamboleo va sustine un concert. Alaturi de acestia, vor cinta cei de la Mandinga, atit la show-ul de la Cluj, cit si in celelalte locatii ale turneului pe care Bamboleo il desfasoara in Romania.Concertjoi • ora 21 • Autograf ClubIn Autograf Club, incepind cu ora 21, va avea loc un concert intitulat „Acoustiv Aroma by Razvan Krivach“.Concertjoi • ora 21.30 • Irish&Music PubIn Irish&Music Pub, incepind cu ora 21.30, va avea loc un concert live sustinut de formatia Kumm. Cei de la Kumm vor cinta in special pentru doamne si domnisoare cu ocazia apropiatului 1 martie.
FC Unirea Alba Iulia s-a constituit in urma cu 83 de ani. In anul 1924 s-a numit Unirea Mihai Viteazu si a activat pe plan local.In Divizia B apare pentru prima data in 1934, cind s-a aflat in seria a IV-a, alaturi de echipe din zona. Termina pe locul 6 din cele 8 echipe si continua sa joace in esalonul secund, pina in 1937, cind revine in campionatul districtual. Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, „alb-negrii” s-au regasit pentru o editie in seria a 8 a diviziei C, pe care o termina pe penultimul loc si retrogradeaza in campionatul regional si apoi judetan, pina in toamna lui 1970, cind revine pe cea de-a treia scena. Dupa 42 de ani de anonimat, in campionatul 1970/80, revine in divizia B, unde ramine un singur sezon. Nu rezista rigorilor acestui esalon, se intoarce intre suratele ei din divizia C, pentru alte trei sezoane. O noua retrogradare in primavara lui 1986, pentru ultimele doua sezoane de „C”. Antrenorul Gheorghe Tirnoveanu o aduce in divizia secunda la finalul editiei 1987/1988. Au urmat apoi 15 ani de divizia B, in care echipa a mai cochetat cu promovarea in 1990, cind s-a clasat pe locul III in seria a II-a sau 1994, cind a ocupat locul doi. A fost si foarte aproape de a reveni in „C” in editiile 1995/ 96 si 1996/97. In editia 1991/92 s-a aflat mult timp in lupta pentru promovare, alaturi de UT Arad, ambele echipe au fost acuzate pentru trucarea unor rezultate si penalizate cu cite opt puncte. In acest fel, Apulum Alba Iulia, creditata cu cel mai bun lot, a trebuit sa lase locul Metalului Resita. In aceeasi editie ajunge pina in semifinala „Cupei Romaniei”. Printre jucatorii care au evoluat la echipa, ca si nume mai cunoscute le putem nota pe: Himcinschi, Giurca, Bardac, Negrila, Piclesan, iar dintre antrenori pe Cornel Talnar, Ioan Popa, Florea Ispir, Gheorghe Boruga, Romulus Gabor.Cele mai frumoase, dar, in acelasi timp, cele mai socante momente din istoria clubului au fost in perioada 2003-2006! In vara anului 2003, FC Unirea, sub comanda antrenorului Aurel Sunda, cistiga seria ardeleana si izbuteste promovarea istorica, in Divizia A, pentru prima data in elita fotbalului romanesc. Debutanta fiind, formatia din Cetatea Marii Uniri constituie surpriza campionatului, terminind in prima parte a clasamentului. S-a dovedit a fi cea mai percutanta formatie in jocurile din deplasare, a invins, pe terenurile straine, echipe cu vechi state de servicii si, in cel mai rau caz, au scos cite un punct sau au cedat la limita. Urmatorul an, o performanta notabila: - locul 6 pe prima scena, moment dupa care a inceput declinul: retrogradare din Liga I (2005) si retrogradare din esalonul secund (2006). In vara anului 2006, FC Unirea a cumparat locul din esalonul secund de la Oltchim Rm. Vilcea si, in campionatul precedent, a terminat pe locul patru.
"U" Mobitelco a invins pe teren propriu, scor 88-73, formatia BC Rimnicu Vilcea, intr-un meci contind pentru etapa a XIX-a a Campionatului National de baschet masculin. Antrenorul Tab Baldwin a inceput in urmatoarea formula: Medvedj - Iheadindu - Seals - Krstanovic - Buckman. Pentru "studenti" urmeaza simbata o deplasare la Tirgoviste, unde vor intilni echipa locala BC.
Viata i-a oferit un copil, iar el nu poate fi decit recunoscator. „Baiatul meu nu este nimic altceva decit un cadou”, a povestit actorul în virsta de 31 de ani în cadrul unui interviu televizat. „Din punctul meu de vedere, el este exact asa cum ar trebui”, a continuat starul din „Ask the Dust”. Chiar daca se afla la televiziunea irlandeza pentru a-si promova noua productie cinematografica, „In Bruges”, starul a preferat sa povesteasca mai mult despre James, fiul sau în virsta de doar patru ani, diagnosticat anul trecut cu Sindromul Angelman. „Este vorba despre o dereglare neuro-genetica. Se spune ca doar unul din 30.000 de copii este afectat de aceasta boala. Cromozomul 15 este inactiv. Afecteaza functia motorie”, a declarat Farrell.Boala raraMedicii îsi dau verdictul cu privire la aceasta boala cind copilul are între trei si sapte ani. Potrivit lui Colin, fiul sau dadea semne de boala înca din primul an de viata, ceea ce a dus la o diagnosticare timpurie. „Am fost norocos ca i-au depistat boala devreme, pentru ca începuse sa prezinte semnele specifice înca de la opt luni”, a povestit actorul. În felul acesta, micutul lui Farrell a avut parte si de „interventii rapide”. Rodul iubirii cu Kim BordenaveJames este rezultatul dragostei dintre actor si modelul Kim Bordenave. Cei doi împart în momentul de fata drepturile asupra micutului. Starul a facut publica problema fiului sau dupa ce întrebarile despre implicarea sa în Special Olympics devenisera mult prea insitente. „Nu vorbeam despre fiul meu, dar am simtit ca îl tradez”, a marturisit Colin. Situatia s-a schimbat radical acum. Actorul vorbeste mult si frumos despre progenitura sa: „Ma uit în jur si vad oameni care se misca perfect, care merg cu gratie, care vorbesc clar, dar cu totii, inclusiv eu, sintem mizerabili. Apoi îl vad pe acest micut care nu se misca asa cum unii spun ca e «normal» si el este atit de fericit”.
E plina lumea de ‘telectuali, dom’le... E multi si e docti, rau de tot... Pe cuvint ca te tot miri si te minunezi de citi trebuie sa suporte pamintul... Anul trecut semnalam ca, in fata Liceului Militar din Alba Iulia, la semaforul de pe colt, anumite persoane au amplasat un banner publicitar. Chiar in fata semaforului. De nu se mai vedea nici semaforul, nici ce culoare arata el. Dupa ce am scris, au luat jos bannerul publicitar. Cinste lor. Anul asta, parca sint mai destepti ca anul trecut... Le-a mai crescut un neuron, bag seama... Au montat semafoare prin oras. Multe. Fara numar. In general, inainte de trecerile de pietoni mai importante. Peste care trec scolari multi si neatenti. De la Consiliul Judetean Alba spre gara, au rasarit doua semafoare noi. Unul aproape de Automobil Club Roman, altul aproape de Marinica Service... La trecerea de pietoni de linga scoala numarul trei. Dom’le, jur ca e docti precum Laika, rusoaica aia de a fost in spatiu... Sau, poate nici chiar asa, ca saraca Laika, chiar daca uda boschetii, a mai luat contact cu niscaiva “rocket scientist”... Adica niste omuleti de stiinta... De data asta, “specialistii” care au motat semaforul l-au pus chiar in spatele unui banner care face publicitate unei cofetarii din oras. Mio Delicia. Ca nu-i reclama... Bannerul era acolo de mult timp, deci nu e ca anul trecut, cind s-a permis amplasarea bannerului dupa montarea semaforului. Acum e invers. Dar rezultatul e acelasi. Nu vezi semaforul si nici ce culoare arata el... Ca e pus la maxim doi metri in spatele bannerului, care destul de lat... Daca nu ar trece chiar multi copii pe acea trecere, ar fi amuzanta situatia, dar asa... Nenea inginer doct si ‘telectual care ai pus semaforul acolo, fa un pustiu de bine si cauta de le rezolva celor de la cofetarie de un alt amplasament pentru banner... Ca ei au fost primii acolo. Nu de alta, dar sa nu dea careva vina pe ei in caz de Doamne fereste...
Penelope Cruz, Javier Bardem si mama acestuia, Pilar, au petrecut în familie, dupa gala premiilor Oscar, unde actorul spaniol a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun rol secundar, pentru partitura din “Nu exista tara pentru batrini”, informeaza dailymail.co.uk. Potrivit sursei citate, la ceremonia premiilor Oscar, cei doi actori au venit separat, însa la petrecerea de dupa gala nu au mai ascuns faptul ca sint un cuplu. Cruz, în virsta de 33 de ani, Bardem, în virsta de 38 de ani, si Pilar, în virsta de 68 de ani, au mers împreuna la mai multe petreceri organizate dupa gala premiilor Academiei Americane de Film, semn ca lucrurile au devenit din ce în ce mai serioase, desi actorii refuza sa confirme ca au o relatie. Cruz si Bardem, care de obicei pastreaza discretia în privinta relatiei lor, nu si-au luat ochii unul de la celalalt. La începutul lunii februarie, colegul lui Bardem din thriller-ul recompensat cu Oscar “Nu exista tara pentru batrini”, Woody Harrelson, a confirmat pentru presa ca acesta are o relatie cu actrita Penelope Cruz. Cei doi actori au început sa se întilneasca vara trecuta, în timp ce filmau, la Barcelona, pentru lungmetrajul regizat de Woody Allen “Vicky Cristina Barcelona”, însa s-au cunoscut în urma cu 15 ani, cind au filmat pentru comedia dramatica “Jamon, Jamon”, de Bigas Luna. Filmul a lansat carierele lui Cruz si Bardem, pe atunci în virsta de 18 si, respectiv, 23 de ani.Bardem si Cruz urmeaza sa filmeze împreuna pentru musicalul “Nine”, în regia lui Rob Marshall, inspirat din filmul clasic al lui Federico Fellini “Opt si jumatate”. PenelopeCruz a jucat si alaturi de “mama soacra”, în 1997, în “Singe fierbinte”, si în 1995, în “Entre Rojas”.
Celebra ferma Neverland a lui Michael Jackson va fi scoasa la licitatie, pe 19 martie, în California, daca starul nu îsi va plati datoriile pe care le are, a anuntat, marti, postul de televiziune american Fox News. Potrivit postului de televiziune, Michael Jackson are datorii de 24,5 milioane de dolari în urma unui împrumut garantat cu aceasta somptuoasa proprietate de 1.000 de hectare, situata la Los Olivos, la 200 de kilometri nord-vest de Los Angeles.Documentul postat online de Fox News anunta scoaterea la licitatie publica a Neverland la Santa Barbara, orasul de resedinta al districtului cu acelasi nume, pe 19 martie.Purtatorul de cuvint al lui Jackson, Raymone Bain, nu a raspuns în legatura cu aceste informatii. Pe 9 noiembrie 2007, Bain a dezmintit informatia potrivit careia ferma ar face obiectul unei confiscari, în ciuda existentei unor documente care indicau faptul ca Jackson nu si-a platit datoriile, disponibile pe site-ul de internet al companiei de asigurari Fidelity National Financial. Potrivit documentelor, Michael Jackson a facut, în martie 2006, un împrumut de 23 de milioane de dolari pentru care a garantat cu ferma sa. În octombrie, starul era deja în întirziere cu plata sumei de 212.000 de dolari.
Concertul Demis Roussos, anuntat pe 10 mai, va avea loc la Sala Palatului, la ora 19.00, potrivit organizatorilor. Preturile biletelor sint de 150 de lei pentru categoria a II-a, 250 de lei pentru categoria I si 350 de lei pentru categoria VIP, potrivit organizatorilor. În 2008, solistul în virsta de 61 de ani va celebra 40 de ani de cariera cu un turneu în jurul lumii. În plus, cintaretul a început înregistrarile pentru un nou album în ianuarie, în Franta. Nascut în Alexandria, Egipt, Demis Roussos a facut parte din trupa Aphrodite’s Child, înfiintata în 1968. Dupa destramarea fomatiei, cintaretul, pe numele sau real Artemios Ventouris Roussos, a continuat sa înregistreze cu fostul sau coleg de formatie Vangelis Papathanassiou.
Greva japoneza a elevilor a dat roade. Guvernul a aprobat astazi prelungirea acordarii alocatiei de stat pentru copii pina la finalizarea studiilor liceale si nu doar pina la implinirea virstei de 18 ani, asa cum s-a acordat de la inceputul acestui an. Elevii clujeni alaturi de colegii lor din mai multe judete din tara au organizat greve japoneze protestind astfel impotriva discriminarii. La Cluj, Consiliul Elevilor a strins intr-o singura saptamina 5.700 de semnaturi in toate unitatile de invatamint din judet in favoarea acordarii alocatiei de stat si pentru cei care implinesc 18 ani inainte sa termine studiile liceale.
Originile marciiParintele Audi a fost August Horch (1868-1951), unul dintre cei mai prolifici inventatori ai secolului XX, care, in 14 noiembrie 1899, si-a infiintat compania A. Horch & Cie., in districtul Ehrenfeld, locul unde a construit prima masina. Lansata in 1901, acesta avea un propulsor orizontal care putea dezvolta o putere de 4-5 Cp, una din particularitati fiind aliajul pentru carterul motorului, un pionierat in industria constructiei de masini. Numele Audi, care avea sa devina o emblema in industria constructiilor de masini, a aparut in 25 aprilie 1910, data care a coincis cu deschiderea companiei Audiwerke GmbH. Un an mai tirziu, August Horch avea sa cistige primul sau premiu, dupa ce a concurat cu un model Audi in internationala din Alpii Austrieci. Un alt eveniment extrem de important in istoria marcii avea sa aiba loc in 1921, cind Audi s-a dovedit a fi prima firma germana care prezenta masina cu volan pe partea stinga, Audiul Tipul K, dind astfel soferului o mai buna vizibilitate si o mai usoara manevrare a masinii in diferite unghiuri particulare. In 1926, Horchwerke AG din Zwickau prezenta noul Norch 303 Berlina, acest model fiind prima masina germana cu 8 cilindri care a intrat in productie. Motorul proiectat de Paul Daimler a avut 2 arbori cu came in chiuloasa condusi de un arbore vertical: cu o deplasare de 3.132 cc, propulsorul initial a dezvoltat 60 CP.Aparitia Auto Union AGIn 29 iunie 1932 cele 4 branduri, Audi, DKW, Horch si Wanderer, s-au unit pentru a crea Auto Union AG, ce va avea sediul in Chemnitz. Un an mai tirziu, la Berlin Motor Show, a fost prezentat de catre proaspat infiintata corporatie noul Audi, prima masina a acestui grup cu tractiune pe fata, la realizarea careia s-au folosit pentru prima data unele principii modulare de proiectare si motorul cu 6 cilindri Wanderer. Auto Union AG a fost, de asemenea, prima companie din industria automobilelor care a realizat sistematic teste de protectie, diferite modele avind caroseria din tabla laminata, lemn si plastic si fiind supuse testelor pentru a vedea comportarea fiecareia in parte la rulare. Sfirsitul celui de-al doilea Razboi Mondial si efectele ocupatiei sovietice au marcat deschiderea uzinei de la Ingolstadt, o data cu aparitia noii companii, Auto Union GmbH, cea care, pe baza principiul DKW, a inceput producerea de motociclete. Prima masina fabricata dupa razboi a fost DKW Meisterklasse F 89 P, realizata la Dusseldorf incepind cu anul 1950, iar DKW F 102, prezentat sub denumirea de Audi si care avea un propulsor de 4 cilindri si in 4 timpi, numit motor sub presiune, a fost prezentat in vara anului 1965. In anii ’70 aveau sa iasa la lumina cele mai de succes modele ale vremii, NSU Ro 80, Audi 100 si Audi 80, punindu-se astfel bazele crearii noii generatii de automobile menite sa revolutioneze industria auto.Revolutia quattroIn 1980, expozitia de la Geneva a gazduit un model Audi care a facut senzatie: primul quattro sport coupe. Audi quattro a fost prima masina cu tractiune pe patru roti, concept folosit pina atunci numai la camioane si masini off-road. Modelele bazate pe tractiune quattro au avut succes printre masinile sport si s-au constituit, in scurt timp, printre modelele preferate la Audi. In toamna anului 1986, Audi NSU Auto Union AG, recent redenumita Audi AG, prezenta a treia generatie de Audi 80, modelul avind numeroase modificari, in special in ceea ce priveste caroseria, iar dupa 2 ani urma sa intre si in clasa premium, lansind modelul V8, echipat cu un motor de 3,6 litri, 8 cilindri si 184 kW (250 CP), cu tractiune quattro si transmisie automata. 13 ani mai tirziu, Audi a reusit sa dezvolte un motor diesel cu injectie, folosit mai intii numai la camioane, pentru ca mai apoi sa intre in dotarea noului Audi 100 – motor de 2,5 litri cu 5 cilindri TDI. Din 1994, aveau sa fie prezentate noile modele cu caroserie completa din aluminiu, moment care a coincis cu schimbarea denumirilor: Audi A80 a fost cunoscut sub numele de A4, iar Audi 100 ca A6.
Prezentare ineditaIdeea unui drive-test cu Bogdan Marisca la volan se constituie, de fiecare data, in promisiunea unei aventuri. Si aceasta pentru ca sintagme de genul „a conduce, a sofa sau a pilota“ nu mai reusesc, in cazul lui, sa defineasca sau acopere in totalitate modalitatea prin care un autoturism, indiferent de perfomantele lui, parcurge un traseu oarecare la limita imponderabilitatii. A trai pe viu o astfel de aventura poate insemna, ca in atitea alte cazuri, o experienta de viata, iar o metoda originala de a prezenta atuurile unei masini, folosind tocmai unul din principalele concepte care definesc la ora actuala brandul Audi, respectiv sportivitatea, nu poate fi decit cel mai bun exemplu. Principalul aspect la care s-a referit multiplul campion national de raliuri a fost sa arate, folosindu-se de performantele bolidului in conditii extreme – viteza, drum dificil – importanta abordarii celei mai bune traiectorii, indiferent de factorii marcatori de risc pe care soseaua il ofera. „Daca inveti sa alegi aceasta traiectorie, poti sa conduci in perfecta siguranta, chiar daca mergi tare pe un traseu unde anumite curbe sint foarte strinse sau drumul e ud, dar poti sa produci foarte usor un acident cu o abordare gresita, fie si daca te lovesti tocmai de opusul conditiilor de mai sus“, spune Marisca. Iar cel mai bun „material pedagogic“ folosit pentru a dovedi cele zise a fost tocmai noul A4, condus intr-o maniera agresiva, fortindu-se uneori pina la limita posibilitatile masinii – in conditiile in care toata asistenta electronica de la bord fusese dezactivata – dar ilustrind astfel, in cel mai original si practic mod, ce poate cu adevarat noua generatie Audi.Citeva repereDe la prima vedere, A4 emana dinamism si forta. Noua viziune a constructorului din Ingolstadt combina caracteristicile clasice si eleganta predecesorului sau, accentuind insa latura sportiva, potrivit unuia dintre conceptele brandului Audi, astfel incit principalele sale atuuri se pot intui inca inainte de a-i testa performantele pe asfalt. Realizata pe aceeasi platforma cu A5 si S5, numita Modular Longitudinal Platform, masina este cu circa 3 centimetri mai lunga decit modelul precedent, distanta dintre roti si marginile masinii fiind insa redusa si ea cu cite 3 centimetri, fapt care, adaugat la sistemul de tractiune integrala quattro, ce distribuie cuplul pe punti in proportie de 40/60, ii confera o manevrabilitate perfecta. Printre noutatile aduse de noul Audi A4 se mai numara stopuri cu LED, faruri cu LED-uri integrate, un habitaclu similar cu cel al lui A5, un sistem de control al climatizarii innoit si o consola centrala complet schimbata.Gama de motorizariA4 a fost lansat pe piata cu cinci variante de motorizari, puterea acestora variind intre 143 CP si 265 CP, propulsoarele pe benzina, in 4 cilindri, la fel ca cele diesel, fiind supra-alimentate si avind injectie directa de combustibil. Gama incepe cu 1,8 turbo, un TFSI in doua versiuni, de 130 si 160 de cai. Cel mai puternic TFSI este un 2 litri de 200 de cai, in timp ce alte motorizari pe benzina sint un 2,4 V6 FSI de 177 de cai si un V6 de 3,2 litri FSI de 260 de cai. Pe diesel, A4 are propulsoare TDi de 2 litri si 15, 150 sau 170 de cai, un V6 de 2,7 litri si 190 de cai si un V6 de 2 litri si 250 de cai. Modelul poate fi comandat in una din cele patru variante de echipare, Attraction, Ambition, Ambiente si S line, fiecare din ele avind o lista impresionanta de dotari, ce pot fi achizitionate in combinatie cu orice motor din cele disponibile pe noul A4. Dintre optionale pot fi amintite suspensia sport, volan sport multifunctional, tapiterie din piele Volterra, sistem „Adaptive Lights“ (faruri autoadaptive), 8 difuzoare Bose, sistem de navigatie „Plus“ cu DVD de navigatie si ecran color, magazie de 6 CD-uri, faruri Xenon Plus. In ceea ce priveste siguranta, masina se ridica la cele mai inalte standarde. Pachetul de siguranta include standard: airbaguri frontale, laterale fata si de protectia capului fata spate, centuri de siguranta cu pretensionare pentru toate locurile, ABS^ EDS (blocarea electronica a diferentialului), ESP si BAS (asistenta frinare). Copiii pot calatori in siguranta cu Audi A4 datorita sistemului de prindere a scaunelor de copii Isofix prezent ca dotare standard.
Click pentru imagine maritaAudi S3 a fost lansat la Cluj in ianuarie 2007S3 redefineste standardele clasei, la nivelul unei masini sport. Acceleratia, de la 0 la 100 km/h, necesita numai 5,7 secunde. Agresiv, fara limitare de turatie si cu un profil acustic deosebit, motorul (2,0 litri) este supra-alimentat, cu 4 cilindri si injectie directa pe benzina (FSI).Audi TT Roadster este disponibil din martie 2007Chiar si in varianta de serie, noul Audi TT combina eleganta si agresivitatea, calitati subliniate de imaginea data de tunerul german ABT. Versiunea de top a motorului este un V6 de 3,2 litri care dezvolta 355 CP, ce ridica acul vitezometrului de la 0 la 100 km/h in aproximativ 5 secunde.R8 a fost lansata in luna aprilie 2007Audi are numele si performantele bolidului de curse cistigator de cinci ori al cursei de la Le Mans, Audi R8, intr-o masina sportiva spectaculoasa. Motorul V8 FSI, precum motoarele turbo, ofera reprize puternice, cuplu foarte mare, toate combinate cu un sunet fascinant.A5 coupe este la dispozitia clujenilor din iunie 2007Interpretarea interesanta a lui Audi pentru un concept clasic, Audi A5, este concretizata printr-un "grand tourer" modern combinat cu un coupe touring traditional. Dinamismul sportiv, impletit cu eleganta si rafinamentul, produc o masina fascinanta.Noul Audi A8 FL a fost prezentat in septembrie 2007Prin designul robust si multitudinea de inovatii, noul Audi A8 defineste nivelul de exigenta al clasei automobilelor de lux Audi. "Progresul prin tehnologie" este evident prin caroseria in totalitate din aluminiu si prin tractiunea integrala permanenta "quattro".Noul Audi A3 Cabrio va ajunge la Cluj in martie 2008A3 Cabrio va fi echipat cu patru motorizari diferite. Acoperisul poate fi coborit sau urcat chiar si atunci cind masina ruleaza cu o viteza de pina la 30 km/h, o viteza rezonabila pentru traficul urban, timpul de operatie al acestuia fiind de 9 secunde.Audi A4 Avant va fi lansat in aprilie 2008Noul A4 Avant are la baza platforma si tehnologia actualului sedan, dar creste considerabil in dimensiuni. Comparativ cu vechea generatie, noul A4 Avant va fi cu 12 cm mai lung (4.700 mm), multumita ampatamentului mai mare si capotei, dar masa acestuia va fi cu 10% mai mica.Audi RS6 va fi disponibil din iunie 2008Modelul este vazut ca cel mai puternic Audi din toate timpurile, exceptind masinile de curse. Citeva cifre: 0-100km/h in 4,6 secunde datorita unui motor V10 de 5.2 litri TFSI care dezvolta 580CP intre 6.250-6.700rpm si 650Nm cuplu, disponibil intre 1.500 si 6.250rpm.Audi A3 SB va ajunge la Cluj in iulie 2008Audi A3 Sportback este prima masina cu cinci usi cu sportivitate de coupe. Avind un design dinamic, motoare foarte puternice, de pina la 184 kW (250 CP), si o larga gama de dotari, masina se evidentiaza prin individualitate, prin placerea de a conduce si prin siguranta.Audi A6 urmeaza sa soseasca in septembrie 2008Audi pregateste o varianta revizuita a actualului A6, versiunea cu facelift va avea un look mai agresiv, prin grefarea unei parti frontale asemanatoare cu a coupeului A5. Gama de motorizari va ramine cam aceeasi, urmind ca puterea propulsoarelor sa creasca.Q5 va fi lansat in luna octombrie 2008Referitor la designul exterior, viitorul Q5 va fi un amestec intre actualul Q7 si conceptul Cross Quattro Coupe. Privitor la motorizarile celui de-al doilea membru al familiei SUV de la Audi, intre motoarele disponibile se vor numara un TDI nou-nout, de 204 CP, si V8-ul FSI de 4,2 litri.Q7 V12 TDI va sosi catre sfirsitul lui 2008Modelul va marca o premiera mondiala - primul motor diesel V12 pe un model de serie. Dezvoltind o uluitoare putere de 500 CP si un cuplu de 1.000 Nm, motorul de 6 litri prezent pe acest SUV ofera performantele unei masini sport, care sprinteaza de la 0 la 100 km/h in numai 5,5 secunde.
A inceput votul pentru sectiunea "Discipline tehnice" a concursului nostru "Premiaza-ti elitele!". Aveti o saptamina la dispozitie pentru a desemna cistigatorul celor 1.500 de lei oferiti de Monitorul de Sibiu si Automotive Systems, fie trimitind pe adresa redactiei taloanele decupate din ziar, fie votind electronic, pe www.monitorulsb.ro .Pentru a preveni tentativele de fraudare a votului electronic, cu roboti, am decis modificarea sistemului prin care vizitatorii site-ului isi pot acorda votul. Pentru fiecare vot introdus intr-un interval de 24 de ore este necesara folosirea unei adrese de e-mail valide. Prin urmare, votul se desfasoara astfel: - dupa click pe butonul "VOTEAZA ACEST ELEV!", introduceti intr-un formular adresa dvs. de e-mail si codul de verificare afisat (similar cu sistemul de introducere a comentariilor);- verificati-va casuta de e-mail, deschideti mesajul cu subiectul "Validare vot: Monitorul de Sibiu" si dati click pe link-ul inclus;- in noua pagina in care sunteti transferati, tastati din nou adresa de e-mail si codul de verificare, apoi votul se contorizeaza.