monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Construirea Spitalului Regional de Urgenta, pe ultima suta de metri

Prezent in aceasta seara la Cluj-Napoca ministrul Apararii, Teodor Melescanu, a precizat ca marti va analiza propunerea presedintelui Consiliului Judetean (CJ) Cluj, Marius Nicoara, cu privire la trecerea terenului pe care urmeaza sa se ridice viitorul Spital Regional de Urgenta din patrimoniul Ministerului Apararii Nationale in cel al CJ. Totodata Melescanu a declarat ca va demara un program la nivel national cu privire la realocarea terenurilor Armatei. “Probabil ca vom intra in parteneriate cu autoritatile locale sau cu anumiti investitori privati pentru a da o intrebuintare terenurilor care au apartinut Armatei”, a declarat ministrul. In acest moment Armata Romaniei este unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din tara.

Vizite conjugale la penintenciarul Gherla

In aceasta dimineata, in prezenta a numeroase oficilitati locale si nationale, conducerea penitenciarului de maxima siguranta Gherla a inaugurat trei corpuri de cladire reamenajate in concordanta cu standardele occidentale. Unul dintre aceste corpuri adaposteste doua camere intime unde detinutii au voie sa petreaca trei ore de vizite “conjugale”. Duminica, portile penintenciarului se vor deschide pentru a sarbatori “Ziua Portilor Deschise”.

Cu rotile in sus

O Dacie a ajuns cu rotile in sus dupa ce a fost izbita in plin de un Volkswagen Golf. Incidentul a avut loc in urma cu 15 minute la intersectia strazilor Gheorghe Dima si Zorilor, in cartierul cu acelasi nume. Un bacauan circula regulamentar la volanul Daciei sale, cand un clujean ce conducea un Golf nu a mai acordat prioritate si a intrat in plin in el. Din fericire nu au existat victime insa Dacia a fost proiectata cu rotile in sus. 

Marga, la un pas de Universitatea ONU din Tokyo

Andrei Marga, presedintele Consiliului Academic al Universitatii „Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca, una dintre cele 60 de personalitati care au luat parte la concursul din 2006-2007 pentru titlul de rector al Universitatii Natiunilor Unite din Tokyo, se afla printre cei patru candidati ajunsi in semifinala. „Este un titlu de onoare pentru mine si, cred, pentru tara mea sa fi ajuns în faza finala a competitiei pentru un post ce are si o puternica componenta publica“, a declarat Marga. Cel care este numit rector la Tokyo va fi si adjunct al Secretarului General al ONU.  F. T 

MTV Fiasco Romania

Avindu-i ca amfitrioni pe „nebunii" de la Ca$$a Loco, MTV a dat premii la Sibiu. Cel mai bun grup. Micuta Cleopatra a luat crema premiilor. Oricum, cel mai iubit primar nu il stie cel mai iubit barbat din muzica: Ghita al Cleopatrei. Klaus Johannis a produs si el o supriza, cind a declarat jurnalistilor ca habar nu are cine este Ghita al Cleopatrei Stratan, cea mai nominalizata la MTV. Adica primarul sustine ca nici macar o data nu a fredonat melodia caree ne-a invadat aparatele de radio si TV. Cleopatra si tatal ei nu s-au suparat pe primarul Sibiului. Cu citeva ore inainte de spectacol, Johannis era foarte optimist. A anuntat ca se va numara printre spectatori si a apreciat ca Premiile MTV sint un eveniment foarte important. „Este un eveniment foarte vizibil si se adreseaza si in special tinerilor si cred ca avem nevoie de astfel de evenimente", a spus edilul-sef. El a inminat premiul pentru cel mai bun artist international. Desigur, lui Sean Paul, care a spus „Multumesc" in romaneste, de doua ori.Au cintat de pe CDDoar 1.500 de bilete s-au vindut pentru show. Iar in piata au fost vreo 3.000 de melomani, desi estimarile oficiale ale jandarmilor dadeau cifra de 7.000. Interesul publicului a fost atit de infim, incit, la un moment dat, fortele de ordine au dat drumul gardurilor de protectie si intrarea a devenit libera. Ca sa se mai umple gradenele. Intre 35 si 200 de lei. Un moment de apreciat a fost comemorarea lui Gil Dobrica, decedat pe data de 17 aprilie, prin cintecul fetelor de la „Heaven". Cei de la Animal X au recunoscut in fata jurnalistilor ca organizatorii au cerut tuturor artistilor sa faca playback. Cargo si alti citiva au preferat sa cinte live. De altfel, Animal X a adus la Premiile muzicale o piesa special compusa pentru acest eveniment. „R.A.I" si este scrisa in stilul alternativ, adoptat de Animal X in ultimul an. Absenti nemotivatLoredana a anuntat si ea o surpriza: piesa „Copiii sirenelor". Cintareata nominalizata la trei categorii la Premiile Muzicale MTV Romania 2007, pentru cea mai buna interpretare solo, cea mai buna prestatie live si cel mai bun videoclip, a declarat ca va cinta „un medley intre un remix al piesei Extravaganzza si un nou single lansat chiar pe scena MTV-ului. Un duet intre Loredana de acum si Loredana la trei ani, vocea fiind inregistrata cu casetofonul tatalui meu". In schimb, n-a mai aparut la gala, nu se stie de ce. Nici Proconsul nu a mai onorat cu prezentaAnda Adam si jazzulMTV a reprezentat o premiera pentru Anda Adam, care ieri, la repetitii, a dansat si a cintat pe ritmuri de jazz. De ce? Pentru ca la citeva zeci de metri in fata ei mai era o scena. Cea a Festivalului International de Jazz, pe care cinta Berti Barbera. „Trebuie sa recunosc atractia mea irezistibila fata de ritm. Ma bucur ca intre timp am aflat si alte lucruri despre muzica, dar primul lucru care mi-a marcat frageda copilarie a fost ritmul. Abia pronuntam „banda de magnetofon"... spuneam „abadica macafon"... in schimb, stiam pe de rost toate inregistrarile din casa. Si bateam in tot ce nimeream", a marturisit Berti Barbera, care fara sa vrea i-a tinut ritmul Andei Adam.

Program prelungit de Ziua Europei la MNIT

Muzeul National de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca isi va prelungi programul de vizitare in noaptea de 11 spre 12 mai cu 4 ore. In acest interval nocturn, accesul publicului va fi gratuit. Actiunea se desfasoara la solicitarea Ministerului Culturii si Cultelor si are ca scop marcarea Zilei Europei, celebrata anual in data de 9 mai. Scopul prelungirii programului in cadrul tuturor muzeelor din tara este acela de a facilita un acces cit mai larg al publicului la valorile patrimoniului cultural national. Drept urmare, MNIT din Cluj-Napoca va fi deschis in regim normal, cu bilet, în timpul programului obisnuit de vizitare, respectiv intre orele 8 si 16, iar noaptea intrarea va fi gratuita, in intervalul orar 20-24. 

13 anti-comercial

100% studentescStudentii clujeni pregatesc un festival neconventionalFestivalul UrbanFest se va desfasura la Cluj-Napoca in perioada 12-28 mai. „Se poate spune ca e un fel de continuare a StudFest, insa cu implicarea mai multor organizatii studentesti si adresat unui public mai larg“, explica Alex Pop, presedintele Organizatiei Studentesti a Universitatii „Babes-Bolyai“  din Cluj-Napoca (OSUBB).Astfel, sint implicate nu mai putin de 13 organizatii studentesti din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai“ (UBB), Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca (UTCN) si Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) „Iuliu Hatieganu“ din Cluj-Napoca. Prin „Parada Organizatiilor Studentesti“, cu incepere de la ora 11, se va da miine startul festivalului 100% studentesc, urmat de un program zilnic cu diverse manifestari.Se doreste instituirea unei traditiiPotrivit organizatorilor, Urban Fest a aparut din necesitatea crearii unei traditii studentesti, pentru a satisface nevoile de exprimare si afirmare a participantilor intr-un eveniment specific lui si a constientiza „trasatura boema“ a centrului universitar clujean. „Asa-zisele evenimente studentesti nu sint veridice... Sint artificiale, nu se regasesc in ele valorile studentului“, sustine Alex. „Incercam sa oferim cadrul propice de exprimare a unor actiuni cu adevarat studentesti. Libera exprimare si arta stradala sint pentru cei care nu gusta manifestarile comerciale“, adauga acesta. Organizatorii apreciaza ca vor avea parte de manifestarile festivalului, direct sau indirect, aproximativ 100.000 de studenti. Taxa de participare pentru fiecare competitie sportiva in parte e de 10 RONaparticipant. Inscrierea se face online pe site-ul festivalului si la standurile amenajate in fata Casei de Cultura a Studentilor. De la rock la rromaniVor avea loc traininguri, workshopuri, conferinte, dezbateri, un tirg al anticariatelor si Saptamina Portilor Deschise, precum si concurs de grafitti, concerte de jazz, folk sau rromani, expozitie de masti traditionale, body painting, carting sau concursuri sportive. O sectiune speciala este destinata concursului „Trabant race“, unde concurentii se vor intrece conducind automobile in parcarea Salii Sporturilor „Horia Demian“. Tot aici vor avea loc petreceri cu muzica rock si electronica, bungee jumping, paint ball, treasure hunt sau summo.

La un pas de medaliile de bronz

Cine ar fi crezut ca in primul meci al finalei mici din cadrul campionatului masculin de baschet „U“ Mobitelco nu numai ca va invinge, dar ca o va face si intr-o maniera mai mult decit categorica? Totusi, asa a fost, rezultatul final cu Dinamo-Gealan fiind 92-74 (30-14, 24-29, 20-15, 18-16), primul succes clujean din acest campionat impotriva „ciinilor“. La trupa lui Perisic apararea a mers bine, s-au recuperat multe mingi, iar jocul de echipa n-a putut fi contracarat de eforturile individuale ale vedetelor formatiei gazda.Alaturi de Flavius Lapuste, MVP cu 19 puncte marcate si 7 recuperari, pentru invingatori au mai marcat: Seals (19), Jenkins (9, 18 recuperari), Roschnafsky (11, 7 recuperari), Dumitrescu (9), Blackmon (7), Chetreanu (6), Medvedj (6), Tenter (4) si Cenean (2). Au parasit terenul pentru 5 greseli personale Dumitrescu si Roschnafsky. La Dinamo, principalii marcatori au fost americanii Reeves (22) si Williams (18, 16 recuperari).Dupa meci, presedintele executiv Mircea Cristescu a declarat: „Sint bucuros ca am reusit sa cistigam si sa aducem bucurie suporterilor. Acum avem sanse mai mari macar la medaliile de bronz, iar cel mai important a fost faptul ca am reusit sa cistigam foarte detasat. Sper sa fim la fel de concentrati si acasa. Vom organiza o conferinta de presa in care vom anunta ca acest meci va fi ultimul pentru Marcel Tenter, care se retrage. Sper sa putem cistiga medaliile de bronz, astfel ca Tenter sa se poata retrage din activitate in fata propriilor suporteri.“Meciul al doilea se va disputa mercuri, 16 mai, incepind cu ora 17, in Sala Sporturilor „Horia Demian“. Vor arbitra Marius Udrica (Craiova), Bukuresti László (Sovata) si Bedir Sefer (Calafat), comisar FRB fiind bucuresteanul E. Poenaru.

Temeri adeverite!

Ramin in obiectivIn doar 2 zile, Bergodi a pierdut locul 2 in clasamentAsa cum era de asteptat, Steaua nu a avut probleme in a invinge modesta formatie a Ceahlaului din Piatra-Neamt. Formatia lui Olaroiu a facut spectacol in Ghencea si a invins, mai usor decit o arata scorul, 2-0, una dintre formatiile ca si retrogradate in esalonul secund. Succesul in fata moldovenilor inseamna trecerea „ros-albastrilor“ pe cea de-a doua pozitie in clasament, devansind, astfel, pe CFR Cluj, care a pierdut in aceeasi etapa pe terenul liderului Dinamo. In continuare, sansele ca trupa lui Bergodi sa o depaseasca pe Steaua sint aproape minime, campionii de anul trecut avind, pe linga avansul de 2 puncte din clasament, si avantajul unui program mai lejer fata de cel al „feroviarilor“. Totusi, situatia nu este chiar atit de disperata pentru CFR-isti. Acestia ocupa in continuare un loc de cupa europeana (Cupa UEFA) si pastreaza o distanta relativ confortabila in fata lui Rapid. Decisiva pentru aceasta conjunctura a fost remiza pe care giulestenii au inregistrat-o in meciul cu Otelul Galati, care a marit „prapastia“ dintre formatia lui Razvan Lucescu si CFR Cluj la 5 puncte in favoarea ultimilor.Gloria – o nuca tareConditia principala pentru ca „visiniii“ lui Bergodi sa isi conserve pozitia in clasament este ca toate meciurile ramase din acest sezon sa fie cistigate. Primul adversar – Gloria. Meciul dintre cele doua formatii se va disputa luni in Gruia si va reprezenta, fara indoiala, cel mai dificil test pentru CFR-isti din acest final de campionat. Aceasta deoarece trupa lui Sabau a impresionat in Liga I printr-o disciplina spartana si o prestatie foarte curajoasa in fata echipelor situate deasupra ei in clasament. Totusi, bistritenii se vor prezenta la Cluj fara Marginean si Roszel, cei doi fotbalisti apartinind de CFR Cluj, imprumutati pina in vara la Bistrita. LIGA I * ETAPA A XXXII-AVineriOtelul Galati - DinamoJiul Petrosani - UTA AradPandurii Tirgu-Jiu - FC VasluiCeahlaul Piatra-Neamt - FC ArgesPoli Timisoara - Universitatea CraiovaDuminicaUnirea Urziceni - RapidFC National - Steaua Poli Iasi - Farul Constanta

Pe scurt

Program competitionalAtletismStadion „Ion Moina“: simbata, ora 14: Ziua Mondiala a Atletismului (juniori II); duminica, ora 11: Concurs „Memorial“ (open)HandbalSimbata, ora 17, Sala Sporturilor „Horia Demian“: „U“ Jolidon - HC „Naisa“ Nis (finala Cupei Challenge)Fotbal tenisVineri, ora 12, Sala LIA: CN simplu, dublu, triplu (juniori); simbata, ora 9: sala LIA si Sala Liceului Energetic: CN simplu, dublu, triplu (seniori), sala Liceului de Transporturi: CN simplu, dublu, triplu (senioare)Clujeni cu fluierulPe doua stadioane din Capitala se disputa simbata semifinalele Diviziei Nationale-BRD la rugbi. De la ora 11, pe „Ghencea II“, Steaua primeste vizita baimarenilor de la CSM Remin, unul dintre judecatorii de margine fiind clujeanul Nicolae Copil.De la ora 13.30, pe „Victoria“, Dinamo va avea ca adversara formatia aradeana Contor Group. Partida va fi condusa la centru de Gheorghe Sabau, iar unul dintre judecatorii de margine va fi tot un clujean, Simion Marginean.Finala mica a campionatului va fi gazduita de Cluj (simbata, 19 mai), iar cea mare de Bucuresti (duminica, 20 mai). T.-J. L.

Ploaie de medalii

Localitatea Naberejniie Celny din Republica Tatarstan a fost gazda Campionatelor Europene de karate traditional, competitie destinata tuturor categoriilor de virsta. Lotul romanesc prezent la intrecerile continentale a fost compus din 34 de karateka. Ei au avut comportari remarcabile, cucerind un numar impresionant de medalii, 49, dintre care 21 de aur, 17 de argint si 11 de bronz.Cum ne-au obisnuit, clujenii de la Clubul Vointa s-au numarat printre protagonisti: elevii tinerei antrenoare Monika Ferenczi au cucerit in total noua medalii, dintre care trei de aur si sase de bronz. Cea mai buna comportare au avut-o seniorii, iar dintre ei, Andreea Cimpean, care si-a imbogatit colectia cu nu mai putin de trei medalii. Ea a devenit campioana europeana cu echipa de kata a Romaniei, iar la kata individual si fuku-go a fost a doua. Pe cea mai inalta treapta a podiumului european au urcat Victor Fodor si Gabriel Ormenisan, ambii la enbu masculin. La tineret, Szathmáry Szilárd a devenit vicecampion european la kumite, atit la individual, cit si pe echipe. Trei medalii a cucerit si junioara Adriana Negru. Ea a facut parte din echipa de kata a Romaniei care a devenit campioana continentala si a luat argintul la kata individual si fuku-go.

Acasa la Alonso

Formula 1 se muta in acest sfirsit de saptamina pe circuitul spaniol de la „Montmelo“, unde se va desfasura cea de-a patra cursa a actualului sezon. Capul de afis va fi tinut de duelul celor trei piloti aflati in acest moment la egalitate de puncte, 22, in clasamentul general, Alonso, Raikkonen si Hamilton. Favorit la victorie in cursa de duminica pare a fi spaniolul de la McLaren, care, in afara de faptul ca va evolua pe teren propriu, cunoaste cel mai bine circuitul catalan, pe care s-a impus si anul trecut. „Daca ar fi sa aleg un circuit pe care imi doresc sa cistig, acela ar fi «Montmelo». Cred ca pentru orice pilot ideea de a concura in fata propriilor suporteri inseamna ceva special“, au fost vorbele lui Alonso. Calificarile pentru stabilirea grilei de start vor fi transmise in direct de TVR1, simbata, de la ora 14.55, cursa fiind programata duminica, pe acelasi post, incepind cu ora 14.50.

Premiera pentru sportul clujean

Va decide psihiculSala Sporturilor „Horia Demian“ gazduieste simbata prima mansa a finalei Cupei Challenge, „U“ Jolidon fiind in fata celei mai mari performante din istoria handbalului feminin clujean. Intr-o finala balcanica, adversara fiind HC Naisa Nis, sansele par a fi sensibil egale, fapt relevat si de Gheorghe Covaciu la ultima conferinta de presa dinaintea dublei cu sirboaicele. Echipa antrenata de Dragan Nisevic reprezinta virful unui club foarte bine organizat, un team masiv, cu jucatoare experimentate, bine pregatite tehnic si tactic. In fata unui asemenea adversar, clujencele vor trebui sa-si valorifice viteza superioara si psihicul excelent, care le-a salvat in citeva situatii dificile de-a lungul unui campionat disputat. Covaciu crede ca nu vor fi diferente mari de scor, iar cupa va intra in vitrina echipei care se va dovedi superioara psihic.Poftiti la handbal!Conducerea celor de la „U“ Jolidon a decis ca intrarea la meciul de simbata sa fie libera, chiar daca TV Sport va transmite in direct meciul, incepind cu orele 17. „Ii invitam pe clujeni sa ne sustina cel putin la fel cum au facut-o in «sfertul» cu Tomis si in semifinala cu croatele de la Tresnjevka. Sprijinul publicului ne-ar putea purta spre realizarea unei perfomante unice in istoria echipei“, spune directorul sportiv Mircea Cucuian.Pentru meciul cu sirboaicele, conducerea tehnica va putea alinia cel mai bun „7“, singura care nu va putea juca fiind extrema Ancuta Muresan-Deac, care a revenit la antrenamente in urma interventiei chirurgicale la care a fost supusa.Prima mansa a finalei dintre „U“ Jolidon si HC Naisa va fi arbitrata de bulgarii Ivan Kostov si Milen Kostov, delegat EHF fiind grecul Costis Doukas, iar reprezentant EHF ungurul Sinka László.Cum s-au calificat in finala?HC Naisa Nis a intrat in competitie in runda a IV-a si a acces in „sferturi“ in urma unei duble victorii in fata formatiei KH Vellazmini Gjakove (Kosovo). Au urmat alte trei victorii, doua cu slovacele de la SKP HK Banska Bystrica si una cu HCM Roman. Echipa din Nis a pierdut returul de la Roman la aceeasi diferenta cu care cistigase pe teren propriu, dar s-a calificat in finala marcind un gol in plus in deplasare!In drumul lor spre finala, clujencele n-au cunoscut infringerea in opt partide consecutive. In grupa preliminara le-au invins la pas pe portughezele de la Colegio de Gaia, bosniacele de la ZRK „Zeljeznicar“ Hadzici si italiencele de la HC Nuorese. Dupa cite doua victorii cu portughezele de la CS Madeira si ucrainencele de la HC Econom Univ. Lvov si una cu rivalele de la Tomis, Jolidon a capotat la Constanta, dar in semifinala cu croatele de la Tresnjevka si-a rotunjit la zece numarul de victorii. Oltchim joaca in NorvegiaSimbata, de la ora 19.15, TV Sport va transmite primul meci al finalei Cupei Cupelor: la Trondheim, Byasen HB Elite o va avea in fata pe noua campioana a Romaniei, Oltchim Rimnicu Vilcea. Antrenorul Gheorghe Tadici si-ar dori un rezultat favorabil, ceea ce ar usura situatia „Galacticelor“ in returul din 20 mai. Partida Byasen – Oltchim va fi arbitrata de macedonenii Marjan Nachevski si Aco Nikolovski, delegat EHF fiind Janka Stasova (Slovacia). Finala Cupei EHF se va disputa intre Ikast Bording EH A/S (Danemarca) si SC Zvezda Zvenigorod (Rusia).

Meci pentru istorie

Sacrificii pentru „U“Falub asteapta cu emotie promovareaIntr-o etapa in care principalele contracandidate, Dacia Mioveni, respectiv Rimnicu Vilcea, isi disputa jocul direct, „sepcile rosii“ vor incerca sa obtina un succes in fieful Gaz Metanului, victorie care ar consfinti dezideratul conducerii si al bancii tehnice: promovarea. Indiferent de rezultatul meciului de la Mioveni, „U“ va deveni prima formatie promovata in acest sezon daca bate la Medias. Astfel, fotbalistii clujeni joaca pe o prima incomparabil mai mare decit orice promisiune financiara venita din partea conducerii. Protagonistii succesului clujean sint jucatorii, insa cununa de lauri apartine intr-o buna masura tehnicianului Adi Falub. Promovarea este rodul unui an de munca, in care s-au facut sacrificii. „Sintem foarte aproape de a reveni pe prima scena. Ii felicit pe jucatori pentru rezultate si pentru munca depusa. In continuare, voi incerca sa stau alaturi de familie, pe care am cam neglijat-o in ultimul an“, a declarat, vizibil emotionat, tinarul antrenor, foarte aproape de primul succes major al carierei sale.Concentrare maximaDesi au trecut 2 zile de la victoria cu Hunedoara, euforia succesului dainuie si acum in vestiarul echipei. „Trebuie sa ne concentram la capacitate maxima la Medias. Baietii sint inca euforici dupa victoria din ultimul meci, dar sper sa revina cu picioarele pe pamint pentru a cistiga jocul de simbata“, a precizat Falub. Lotul Universitatii este valid, exceptia fiind Villand, in continuare accidentat. Dupa ce a evoluat 60 de minute in fata Corvinului, Radu Sabo este pregatit sa mai bifeze o prezenta in prima garnitura. Pentru prima data in acest retur, Falub va avea posibilitatea de a introduce in teren cea mai buna partitura. Formatia de start a Universitatii in jocul cu Gaz Metan ar putea arata astfel: Szolomajer – Ungurusan, Cordos, Park, Suller – Ghindaru, Dolha, Sabo, Savu – Goga, Negrean.Serioziate pina la capatChiar daca „studentii“ vor cistiga la Medias si, implicit, vor face pasul spre Liga I, „U“ va mai avea de disputat patru partide pina la finele campionatului. Cu toate acestea, vacanta este departe. „Fiecare meci va fi tratat la fel ca pina acum. Vom incerca sa obtinem toate punctele ramase in joc, pina la final“, a precizat antrenorul Universitatii, care nu exclude posibilitatea de a-i vedea la lucru pe fotbalistii mai putin utilizati pe parcursul acestui sezon: „La «U» vor juca doar cei care merita si se pregatesc mai bine. Nu se va intimpla nimic spectaculos la echipa si nu vor fi schimbari majore, desi as dori sa-i vad in teren pe jucatorii care au evoluat mai putin“, a conchis oficialul clujean. CONDITIE1victorie o desparte pe Universitatea de primul esalon fotbalistic al tarii.

Ce nu vad in drum spre aeroport?

Cum se mai distreaza presedintele interimar Nicolae Vacaroiu („Parerea mea“) in minivacanta de lucru in care oligarhia (oleo-garhia) autohtona l-a trimis la Cotroceni? Da cu oistea in gard asa cum s-a obisnuit pe vremuri, cind si-a desavirsit educatia in Consiliul Superior al Planificarii: cind nu pune pe butuci, prin declaratii iresponsabile, moneda nationala, face general dintr-un cercetat penal – ca de, nu face de la el. Colonelul (r) Danut Saulea, fost deputat PRM, cercetat penal pentru comunicare de informatii false in dosarul „luptatori Hamas antrenati la Branesti“, a fost inaintat miercuri la gradul de general in rezerva – sa mai pape si gurita lui ceva in plus la batrinete, ca tare bine l-a servit pe nea’ Nicu, intre 1995-1996, ca ofiter in SPP. Dar meritul deosebit in serviciul natiunii (care natiune? – cea a oligarhilor, ca Romaniei doar bine nu i-a facut) pentru care a „binemeritat“ avansarea a fost momentul din 2001 in care, ca parlamentar al PRM, s-a trezit vorbind alaturi de Vadim Tudor cum ca la SPP au fost instruiti luptatori teroristi ai organizatiei Hamas. Potrivit procurorilor, comunicarea acestor informatii in mod public „a fost de natura sa aduca importante prejudicii imaginii externe a Romaniei si sa afecteze grav relatiile sale internationale, in contextul in care ele au fost prezentate la numai 3 zile dupa atentatele teroriste din SUA, de care era suspectata, la acea data, si organizatia Hamas“. Saulea si Vadim s-au ales fara imunitate si au fost trimisi in judecata. In septembrie 2004, inaintea alegerilor, dosarul celor doi a fost restituit Parchetului de pe linga ICCJ „in vederea completarii urmaririi penale“. Pentru astfel de „merite“, Vadim Tudor s-a ales cu o noua imunitate parlamentara, iar Saulea a fost facut general de Vacaroiu. Cred ca nu i-a tremurat mina pe stilou cind a semnat decretul – si nici macar constiinta nu i-a avut o tresarire (dar de ce vorbesc de „constiinta“ la un personaj ca nea’ Nicu?).Deci, iata inca o urmare a tradarii propriului electorat incepute de catre tradatoricenii petroliberali ai lui Dinu Patriciu in Saptamina Patimilor: se joaca Vacaroiu cu prerogativele prezidentiale. Isi mai poate face de lucru pina in 19 mai – intrebarea este: cine va stringe toata mizeria pe care o va lasa in urma acest individ? Ca de platit mizeriile pregatite de catre gasca de oligahi nominalizata de catre presedintele Traian Basescu, miercuri, la Cluj: Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Verestoy Attila, Ion Ilici Iliescu, Dan Ioan Popescu si Viorel Hrebenciuc – cu ajutorul slugilor impinse pe lista in Parlament, in afaceri marunte si la Guvernare –, tot noi, contribuabilii, vom plati.„Problema pe care o are Romania acum este ca institutiile democratice ale statului sint controlate de un grup restrins de oameni, care, de cele mai multe ori, indreapta decizia politica spre interesele lor, si nu spre interesul general“ – a afirmat Traian Basescu. Si faptele de zi cu zi ale baietilor de pravalie ale acestor oligarhi ii intaresc acuzatiile.